Ce ar trebui să fie biserica? Vă vom oferi doar o schiță de bază cu privire la ceea ce Dumnezeu a intenționat să fie biserica lui Isus Cristos. În Faptele Apostolilor, capitolul 2 cu versetul 42, doar citim textul de acolo; Fapte 2:42 spune următoarele, descriind viața bisericii primare: „Ei stăruiau în învățătura apostolilor, în legătura frățească, în frângerea pâinii și în rugăciuni. Fiecare era plin de frică, și prin apostoli se făceau multe minuni și semne. Toți cei ce credeau erau împreună la un loc și aveau toate de obște. Își vindeau ogoarele și averile, și banii îi împărțeau între toți, după nevoile fiecăruia. Toți împreună erau nelipsiți de la Templu în fiecare zi, frângeau pâinea acasă și luau hrana cu bucurie și curăție de inimă. Ei lăudau pe Dumnezeu și erau plăcuți înaintea întregului norod. Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți”. Acum, iată o descriere a bisericii primare, care este într-adevăr fundamentală pentru a înțelege scopul bisericii, în special din versetul 42, și efectul bisericii din versetul 43 până la 47.

Acum, noi, cei care Îl iubim pe Isus Cristos, suntem biserica. Noi suntem trupul lui Cristos. Noi suntem cei răscumpărați. Suntem invizibili, în sensul că lumea nu ne poate vedea. Și, foarte des, nici măcar noi înșine nu ne putem vedea. Uneori, știți, ne luptăm pentru a ști dacă cineva este cu adevărat credincios sau nu. Dar, noi aparținem colectivului, unui singur trup. Fie că suntem în viață sau în slavă, tot facem parte din singurul trup al lui Cristos. Suntem biserica lui Cristos pentru că Îl iubim. Suntem ekklesia Lui, cei chemați de El. Adunarea Sa de fii iubiți. Practic, biserica este formată din oameni chemați de Dumnezeu să fie copiii Săi. Am devenit una, din punct de vedere pozițional, prin faptul că am fost uniți prin credința în Isus Cristos. Și Isus a fost cel care a spus: „Eu Îmi voi zidi Biserica Mea și porțile locuinței morților nu o vor birui”. Și când a afirmat asta, a vrut să spună că va strânge laolaltă trupul Său. El nu vorbea despre clădiri. El vorbea despre oameni.

Noi suntem Biserica lui Isus Cristos. Noi, cei care Îl cunoaștem și Îl iubim. Suntem una unii cu alții pentru că am fost născuți în familie prin Duhul lui Dumnezeu, prin credința în Isus Cristos. Noi suntem biserica vie a Celui Întâi Născut. Noi suntem adunarea scrisă în ceruri, așa cum afirmă scriitorul cărții Evrei. Noi suntem oameni neprihăniți datorită lui Cristos. Suntem un trup viu, o comunitate a celor care sunt spălați în sângele lui Isus Cristos. Aceasta este biserica invizibilă. Lumea chiar nu poate vedea cine suntem. Ei nu ne pot discerne. Ei văd doar biserica vizibilă, nu și pe cea invizibilă. Adică îi văd pe cei care sunt creștini adevărați și pe cei care nu sunt.

Dar există și o biserică vizibilă, și cred că Domnul a vrut să existe o biserică vizibilă. Așa cum a menționat Pavel la început, nu Pavel apostolul, ci Pavel liderul de tineret. Așa cum a menționat Pavel la început, practic, avem o mărturie pentru lume ca biserică vizibilă. Atunci când ne adunăm în Ziua Domnului, suntem o mărturie pentru lume, și afirmăm că într-adevăr, Cristos a înviat. Iar biserica vizibilă are o mărturie de dat lumii. Acum, unii oameni spun că nu avem nevoie de nicio clădire și că ar trebui să fim pur spontani, fără organizare, fără clădiri, fără nicio structură. Dar eu cred că Cristos nu a indicat deloc această cale. Cred că dacă ne întoarcem la Matei 18, de exemplu, găsim acolo foarte clar că Cristos a profețit că biserica va fi o structură care are formă şi care se va reuni într-un anumit loc. Iar în Matei 18, în special, există mai multe versete care cred că indică acest lucru. Versetul 15 din Matei 18: Dacă fratele tău a păcătuit împotriva ta, du-te și mustră-l între tine și el singur. Dacă te ascultă, ai câștigat pe fratele tău” Dacă un frate greșește cu ceva, du-te la el și spune-i. „Dar, dacă nu te ascultă, mai ia cu tine unul sau doi inși, pentru ca orice vorbă să fie sprijinită pe mărturia a doi sau trei martori. Dacă nu vrea să asculte de ei, spune-l bisericii”.

Acum, asta trebuie să se refere la un grup vizibil de oameni. Biserica nici măcar nu începuse încă. Ea nu a început până la Cincizecime. Iar Cristos prezice că biserica va avea o formă vizibilă, un grup de oameni care se întâlnesc într-un locaș special pentru părtășie, închinare și, aici, pentru disciplinare. Așadar, există, în Noul Testament, indicația clară că Dumnezeu a intenționat, în planul Său, să existe o biserică vizibilă.

Ar fi imposibil să rezolvăm această problemă în biserica invizibilă. Ar trebui să existe un corp constituit pentru a se întâlni cu acest individ, format din cel puțin trei persoane. Cristos a prezis, așadar, că biserica va fi o adunare vizibilă de oameni care se vor aduna într-un anumit loc, că va avea o structură și că va avea o formă. Și astfel, pe măsură ce începem să citim Cartea Faptele Apostolilor, descoperim că biserica invizibilă devine mai clar vizibilă. Și, în primul rând, biserica invizibilă era aceeaşi cu biserica vizibilă. Astăzi, biserica invizibilă și biserica vizibilă nu sunt întotdeauna la fel. Există congregații care se întâlnesc și care par a fi o biserică vizibilă, dar care nu sunt deloc adevărata biserică. Ele sunt biserica falsă. Ele sunt prostituata. Ele sunt biserica prostituată.

Dar, inițial, biserica invizibilă a devenit vizibilă, când a început să se adune ne spune în Cartea Faptele Apostolilor, când a început să se întâlnească în mod vizibil în fața lumii. S-au întâlnit, mai întâi, în case. Și apoi, pe măsură ce casele deveneau mici, se extindeau și se întâlneau împreună în anexe construite pe lângă casă. Și destul de curând, cel puțin din secolul al treilea, biserica se întâlnea în propria clădire, pe măsură ce creștea.

Acum, în această dimineață, vreau să analizăm două aspecte biblice ale bisericii. Și v-am dat o schiță destul de lungă, pentru că am vrut să aveți aceste referințe pentru studiul nostru viitor. Dar vreau să vedeți două aspecte generale despre biserică: întemeierea bisericii și slujirea bisericii. Vreau să vedeți istoria ei, unde a fost iniţial, și vreau să vedeți modelul pentru ea, unde ar trebui să fie astăzi. Istoria ei și modelul ei pentru astăzi. Și vreau să știți că ceea ce a fost biserica când a început este, în esență, ceea ce ar trebui să fie astăzi. Acum, există noi modalități de comunicare, există noi metode, există noi probleme cu care ne confruntăm în secolul nostru, și cred că Domnul intenționează ca noi să fim biserica secolului nostru. Dar noi trebuie să avem practic, de la nivelul principiilor spirituale, principiile identice cu cele pe care le-a avut biserica din primul secol.

În primul rând, aș vrea să ne uităm la întemeierea bisericii, pentru că se pot învăța multe din istorie. După cum citim în Faptele Apostolilor, capitolul 2, aici, în versetele 42-47, prima adunare locală s-a întrunit în Ierusalim. Și era formată în principal din oameni umili, pescari și așa mai departe. O mulțime de oameni săraci. Existau unii oameni care aveau ceva resurse, dar numărul imens de oameni săraci justifica faptul că toți cei care aveau mult erau dispuși să dea celor care nu aveau nimic. Și astfel, aveau toate lucrurile în comun. Ei au fost persecutați. Le era greu să funcționeze în societatea lor, fiind ostracizați din cauza credinței în Isus Cristos. Aveau un număr imens de oameni săraci. Și, prin urmare, era greu pentru ei să se îngrijească de cei săraci din mijlocul lor. Și, astfel, aveau toate lucrurile în comun.

Un principiu, de altfel, care nu există în nicio altă biserică din Cartea Faptelor. Nu era o practică obișnuită a bisericii să aibă totul la comun. Nu era o practică obișnuită a bisericii să împartă totul, în mod comunist sau socialist, în niciun fel. Dar, pur și simplu în Ierusalim, [era așa] din cauza numărului imens de oameni săraci și a circumstanțelor neobișnuite ale bisericii din Ierusalim.

Acum, biserica din Ierusalim s-a născut într-o întâlnire de rugăciune. A fost născută în ziua Cincizecimii. Duhul Sfânt a venit și i-a umplut pe cei care așteptau în camera de sus, iar biserica a început în acel moment. Trupul a fost format. Botezul Duhului a avut loc acolo și atunci. Iar prima congregație locală a fost formată în aceeași zi, în ziua Cincizecimii. A fost o biserică plină de entuziasm. Prima biserică din Ierusalim, la propriu. Ceea ce era interesant era că toți slujeau. Cu toții erau plini de Duhul Sfânt. Cu toții își exercitau darurile, iar unitatea Duhului și dragostea lui Cristos erau evidente pentru întreaga lume.

Și au crescut rapid. Au avut 3.000 de oameni care s-au adăugat chiar în prima zi. Au devenit imediat o congregație mare. Biserica din Ierusalim s-a născut atunci într-o singură zi cu 3.000 de oameni. Veți spune: „Ei bine, nu se poate face așa ceva. Nu este timp să se pună în mișcare programul”. Așa este. Așa este. Slujirea Duhului lui Dumnezeu a îndeplinit scopul. A fost direcția Duhului. A fost slujirea Duhului care a adus totul la îndeplinire într-un mod unic. Și, în mod interesant, ca și cum nu ar fi fost suficient de mare și acei 3.000 au fost salvați, mulți dintre ei veneau în vizită din alte locuri, când au început să se întoarcă la casele lor, s-au adăugat și mai mulți, astfel încât biserica a crescut și a crescut și a devenit o biserică mare.

Apoi s-a mutat în diferite zone rurale și s-a răspândit, s-a răspândit și s-a răspândit în toată țara lui Israel. Așa cum am menționat când v-am arătat diapozitivele duminică seara, cu ceva timp în urmă, au găsit un loc în Capernaum, despre care se crede că este casa lui Petru, unul dintre locurile în care s-a întâlnit biserica primară, pentru că a fost o ușă deschisă și există tot felul de dovezi că o biserică s-a întâlnit în acel loc. Așadar, biserica din Ierusalim s-a răspândit și a înființat congregații pe unde a mers prin toată țara lui Israel.

Acum, vreau să observați în versetul 42, ingredientele de bază ale vieții lor bisericești. Învățătura apostolilor, părtășia, frângerea pâinii, care este Masa Domnului în comuniune, și rugăciunea. Și asta era tot. Asta era toată treaba. Singurul lucru pe care îl puteai adăuga la acestea era predicarea Veștii Bune a lui Isus Cristos. Pe străzi, ei o predicau. În Templu, o predicau. În case, peste tot unde aveau un loc unde să deschidă gura, acea biserică timpurie Îl predica pe Isus Cristos. Se întâlneau pentru părtășie, frângerea pâinii, învățătura apostolilor și rugăciune, iar apoi se răspândeau pentru a răspândi Cuvântul în lume. Aveau mii de predicatori în congregația lor, iar impactul lor a fost fantastic. În versetul 47, se spune: „Și Domnul adăuga în fiecare zi la numărul lor pe cei ce erau mântuiți”.

Acum, cu o astfel de situație, ei aveau toate ingredientele necesare pentru a avea o biserică funcțională, binecuvântată de Dumnezeu și condusă de Duhul Sfânt. Nu aveau nevoie de nimic altceva. Nu era implicată nicio atracție umană. Nu era nicio metodologie umană. Nu existau trucuri, nu existau baloane, nu existau concursuri. Echipamentul pe care îl aveau era pur și simplu furnizat de Duhul Sfânt, de El Însuși. Slujirea era echilibrată. Slujirea era completă. Din slujbă nu lipsea nici măcar un singur lucru. Și mai întâi de toate, motivul era că Duhul lui Dumnezeu o dirija. Dar, în al doilea rând, oamenii urmau direcția Duhului.

Acum, astăzi am schimbat foarte multe lucruri și avem mult mai multe trucuri, mult mai multe baloane, mult mai multe concursuri și mult mai mult divertisment pentru a încerca să aducem oamenii în biserică. Și într-o anumită măsură este o compensare pentru faptul că cei creștini nu acceptă responsabilitatea de a urma direcția Duhului în slujirea vieții lor. Toate balivernele care au fost puse în mișcare în biserica de astăzi au ca scop atragerea de oameni pentru a înlocui faptul că oamenii de acolo nu fac ceea ce este corect.

Acum, aveau ceva viață socială. Evident, nu era vorba numai de afaceri și de părtășie deloc. Aveau ceea ce ei numeau agapē sau ospățul dragostei, care era cina în comun a bisericii primare. Iar când a apărut biserica din Corint, aveau probleme, pentru că cei bogați își aduceau propria mâncare și o mâncau, iar pe cei săraci îi lăsau să le aducă pe ale lor și să le mănânce pe ale lor. Și au pierdut semnificația întâlnirilor agapē și totul a fost transformat într-un ghiveci. Așadar, Pavel a trebuit să le dea o mică directivă în acest sens. De asemenea, au transformat totul într-o orgie în Corint, așa s-a deteriorat.

Dar, cu toate acestea, la începuturile sale, biserica se întâlnea pentru părtășie în jurul mesei și mâncau împreună, împărțind mâncarea. Oamenii împărțeau totul unii cu alții. Își slujeau liber unii altora. Dar pot să adaug din nou, nu era o viață în comun. Biserica nu a fost niciodată gândită pentru a trăi la comun. Avem aceste grupări care apar pretutindeni, numite Copiii lui Dumnezeu și toate aceste alte grupări, și ei au ratat barca în ceea ce privește conceptul vieţii în comun. Acesta nu este un concept nou-testamentar.

Și cred că o ilustrare excelentă a acestui lucru este capitolul 5 din Faptele Apostolilor, în versetul 4. Vă amintiți de Anania și Safira, care L-au mințit pe Domnul? În versetul 4, se spune acest lucru și, desigur, aceasta a fost instrucțiunea lui Petru pentru ei. Aveau o proprietate și spuseseră: „Dacă o vindem, vom da atât de mult Domnului”. Apoi, au vândut-o și nu au dat Domnului atât cât au promis, așa că L-au mințit, ceea ce a fost păcatul lor. Dar în versetul 4, el spune: „Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei?”. Cu alte cuvinte, nu există aici nicio poruncă potrivit căreia, pentru că erau credincioși, trebuiau să își vândă proprietatea și să o predea comunității. Era a lor. Petru spune: „Dacă n-o vindeai, nu rămânea ea a ta? Și, după ce ai vândut-o, nu puteai să faci ce vrei cu prețul ei?” Când ați primit banii pentru ea, erau banii voștri. Cu alte cuvinte, el nu s-a așteptat niciodată ca ei să predea totul bisericii pentru a deveni un fel de societate comunistă.

Dar problema era: „Cum s-a putut naște un astfel de gând în inima ta? N-ai mințit pe oameni, ci pe Dumnezeu”. Problema nu este că ți-ai vândut proprietatea și nu ai dat-o pe toată lui Dumnezeu. El nu ți-a cerut să o dai pe toată. Problema este că ai spus că vei da atât de mult și ai dat mai puțin, și ai mințit. Și pentru că era vorba de biserica primară și disciplina trebuia să fie strictă din cauza naturii critice a fundamentului bisericii, amândoi au căzut morți pe loc pentru o asemenea minciună față de Duhul Sfânt.

Nu vă bucurați că suntem în biserica secolului XX? De câte ori i-ai promis lui Dumnezeu: „Dacă acel cec va veni, îl voi da Domnului?”. Este același păcat, dragi prieteni. Doar că Dumnezeu este un pic mai milostiv în această perioadă. Nu știu de ce, dar Îi mulțumesc că este așa. Și, așa cum am spus, în bisericile de mai târziu nu vedem nimic din acest tip de împărțire care se întâmplă, acest fel de chestiune care ține de comuniune, deși vedem slujirea cu darul dărniciei pentru a avea grijă de nevoile celor care au nevoi.

Așadar, a fost o adunare care a început cu energia Duhului Sfânt și a continuat prin energia Duhului Sfânt, iar ei erau preocupați de puterea Duhului și de slujirea lui Isus Cristos. Acum, conducerea acestei biserici primare erau cei 12 apostoli. Ei au reprezentat conducerea, deoarece a fost nevoie de timp pentru a dezvolta lideri. În curând, aveau să fie prezbiteri și diaconi. Dar ei nu puteau fi novici. Nu puteau fi noi convertiți. Și toată lumea era un nou convertit în biserica primară, așa că Dumnezeu i-a lăsat pe cei 12 apostoli cu acea biserică din Ierusalim pentru cel puțin șapte ani, poate zece ani. Și au slujit pentru ei. Au acționat ca prezbiteri și diaconi. De fapt, ei au făcut totul. Apostolii, la propriu, serveau mâncarea. Ei slujeau la mese. Ei au făcut totul. Ei erau conducătorii acelor oameni din prima biserică, din prima adunare. Și, mai târziu, după ce au trecut toți acei ani și au simțit că unii dintre bărbați s-au dezvoltat până la locul de conducere și maturitate spirituală reală, atunci au început să aleagă pe unii dintre ei să fie prezbiteri și diaconi din acea congregație.

Mai târziu, unii dintre acei prezbiteri au fost atât de credincioși, iar unii dintre acei diaconi au fost atât de credincioși, încât au fost promovați de Dumnezeu să devină evangheliști și păstori învățători. Dar, între timp, apostolii le slujeau ca lideri și totodată ca profeți, şi au fost temelia bisericii.

În cele din urmă, după cel puțin șapte ani, au fost gata să trimită un alt misionar și să înceapă o altă biserică. A durat șapte ani până când l-au trimis pe Barnaba în Antiohia pentru a întemeia biserica din Antiohia. Au avut nevoie de atât de mult timp pentru a se pregăti, pentru a-și găsi propriile forțe și pentru a se stabili înainte de a trimite pe cineva să facă o treabă în altă parte. Șapte ani.

Acum, vă puteți imagina că, atunci când a început într-un loc atât de mic, s-ar fi grăbit foarte tare ca să facă înconjurul lumii. Și totuși, în înțelepciunea Duhului, au stat cel puțin șapte ani înainte de a începe să se mute. Apoi, au crescut mai multe biserici; aici, acolo și peste tot au apărut. Apostolul Pavel a plantat unele dintre ele, împreună cu Sila și Barnaba și alții. Și fiecare biserică a devenit independentă. Fiecare biserică a fost slujită de Duhul Sfânt. Nu existau denominațiuni care să le țină împreună din punct de vedere organizațional. De ce să se deranjeze? Ele erau deja una în Duhul Sfânt. De ce ar trebui să aibă o organizație care să le țină împreună? Singurul motiv pentru care ai nevoie de o organizație care să te țină împreună este dacă nu ești împreună. Dar dacă înțelegeau că erau una în Duhul, de asta aveau nevoie, și asta rezolva totul.

Și totuși, aveau o legătură comună. În Romani 16:16, Pavel spune: „Toate bisericile lui Cristos vă trimit sănătate”. Exista o unitate, fiecare congregație locală fiind independentă, dar totuși exista o unitate. Și erau compuse din toate tipurile de credincioși: iudei, neamuri, toate clasele de credincioși, bogați, săraci, educați, needucați, tot spectrul societății, și toți funcționau împreună, slujind împreună ca unul singur. Și singura structură organizatorică pe care o aveau, singura formă pe care o aveau, era cea instituită de Duhul Sfânt.

Aceasta este întemeierea de bază a bisericii și așa a crescut din Ierusalim. Dar biserica s-a schimbat mult, nu-i așa? A devenit foarte complexă, foarte comercială. Biserica de astăzi a devenit, în multe privințe, o organizație masivă, cu denominațiuni, cu comisii, cu comitete, cu consiliul mondial, cu consiliul național, cu consilii, cu programe. Acestea o fac să funcționeze ca o afacere, nu ca un trup; ca o fabrică, nu ca o familie; și ca o corporație, nu ca o comunitate. Biserica de astăzi a devenit, de asemenea, un joc al succesului, cu obiective superficiale, iar premiul merge la cel care reușește să adune cei mai mulți oameni, în cele mai multe bănci, în cele mai multe duminici.

Bruce Larson a spus: „Aproape fără excepție, bisericile și păstorirea de succes sunt măsurate în funcție de recordurile lor de donații și de rata de creștere a numărului de membri. Implicația evidentă este că creșterea numărului de credincioși și umflarea bugetului sunt obiectivele principale ale bisericii locale”. Am încheiat citatul.

Știți, este interesant, dacă verificați situația unei biserici, când intră în panică? Nu se panichează prea tare când învățătura este searbădă. Nu se panichează prea tare când există probleme spirituale. Ci intră cu adevărat în panică atunci când linia începe să scadă pe graficul care prezintă prezența și finanțele, banii. Bisericile devin, de asemenea, în multe cazuri, un centru de divertisment cu spectacole oferite unor grămezi placide de oameni de rând neputincioși și neproductivi.

Și toate dispozitivele sunt concepute pentru a-i aduce pe oameni acolo, nu pentru a face ceva cu ei odată ce au ajuns. Îngăduiți-mi să vă spun din inima mea și din inima prezbiterilor noștri și a conducerii acestei biserici, prin puterea lui Dumnezeu și prin slujirea voastră de rugăciune și prin dedicarea voastră de a vă folosi darurile: noi, ca prezbiteri, vom face tot ce putem pentru a permite Duhului Sfânt să ne arate exact ce trebuie să fie Biserica Grace, și trebuie să începem cu un model biblic. Și după ce am pus în mișcare acel model biblic așa cum l-a conceput Duhul Sfânt, atunci vom face următorul pas de acolo.

Acum, vreau să vedeți care este slujirea biblică a bisericii. Al doilea punct important. Și vreau să ne uităm la trei scrisori din Noul Testament: 1, 2 Timotei și Tit. Pentru că, în acestea, avem modelul pentru organizarea, structura și forma bisericii primare sau a oricărei biserici, de altfel. Acum, Timotei și Tit au fost doi evangheliști. Un evanghelist în biserica primară era un plantator de biserici. El mergea într-o zonă în care Cristos nu era cunoscut. Câștiga niște oameni pentru Cristos și înființa o congregație. Rămânea cu acea congregație adesea chiar și un an, poate chiar mai mult, doi sau trei ani, până când îi învăța suficient de mult, astfel încât unii dintre ei să se maturizeze. Când unii dintre ei se maturizau, el numea apoi prezbiteri în acel oraș pentru a se îngriji de acea biserică, pentru a învăța în acea biserică, și pentru a sluji în acea biserică. Apoi, se muta într-un alt loc în care Cristos nu era cunoscut, câștiga alți oameni pentru Cristos, înființa o altă congregație, rămânea acolo câțiva ani, rânduia prezbiteri în acel oraș pentru a o duce mai departe. Mergea în alt loc, și continua să facă asta. Aceasta era lucrarea unui evanghelist. Era un plantator de biserici.

Acum, Timotei și Tit au făcut asta. De asemenea, ei au făcut ocazional și lucrarea de pastor învățător, care consta în instruirea oamenilor. Chiar și un evanghelist a fost chemat să facă acest lucru. Dar când ne uităm la aceste trei scrisori, 1 și 2 Timotei și Tit, vedem modelul pentru biserică. Și pentru a vă arăta asta, uitați-vă la 1 Timotei 3:14. „Îți scriu aceste lucruri cu nădejdea că voi veni în curând la tine”. Acum, Pavel îi scrie lui Timotei, care este un evanghelist care plantează biserici. Și iată ce spune el. „Dar, dacă voi zăbovi, să știi” iată de ce scriu „cum trebuie să te porți în Casa lui Dumnezeu, care este Biserica Dumnezeului celui Viu, Stâlpul și Temelia adevărului”. Cu alte cuvinte, scriu pentru ca tu să știi cum să te comporți în biserică. O să vă prezint bazele a ceea ce trebuie să fie biserica. Principiile vieții bisericești. Acum, ele sunt foarte clare. Nu sunt încețoșate. Sunt cât se poate de clare.

Acum, vreau să vă arăt care sunt acestea. Mai întâi de toate, care este sarcina de bază a bisericii? Sarcina de bază a bisericii este să învețe doctrina sănătoasă. Aceasta este sarcina bisericii. Nu de a prezenta părerea vreunui pastor. Nu de a vă da opiniile mele. Nu de a vă recita ilustrații lacrimogene. Nu de a încerca să mă joc cu emoțiile voastre. Nu de a face campanii de strângere de fonduri. Nu de a alerga de colo-colo făcând asta și asta. Nu de a vă oferi programe, divertisment, mici gânduri spirituale scurte, devoționale săptămânale. Slujirea bisericii este de a învăța doctrina sănătoasă. Să învețe doctrina sănătoasă. Tit 2:1. Vedeți, aici este o altă instrucțiune pentru cel care planifică o biserică: „Tu însă vorbește lucruri care se potrivesc cu învățătura sănătoasă”. Despre asta este vorba în biserică. Acești evangheliști trebuiau să se mute în biserică cu doctrina sănătoasă. Aceasta este baza tuturor lucrurilor. Asta este ceea ce trebuie să facem noi.

Unu Timotei 1:3: „După cum te-am rugat, la plecarea mea în Macedonia, să rămâi în Efes”, îi spune Pavel lui Timotei „ca să poruncești unora ce? Să nu învețe pe alții ce? Altă învățătură”. Versetul 6, „unii, fiindcă s-au depărtat de aceste lucruri, au rătăcit și s-au apucat de flecării”. Luați o biserică care nu are o dietă constantă de doctrină sănătoasă, și ei vor apuca orice lucru nou şi fierbinte care apare. „Ei vor să fie învățători ai Legii, și nu știu nici măcar ce spun, nici ce urmăresc”. Dacă nu se învață o doctrină sănătoasă, cei care vor să învețe se vor apuca de unele lucruri care nu sunt sănătoase. Versetul 10: „pentru curvari, pentru sodomiți, pentru vânzătorii de oameni, pentru cei mincinoși, pentru cei ce jură strâmb și pentru orice este împotriva învățăturii sănătoase”. „Sănătoasă” este cuvântul din greacă de la care avem cuvântul „igienă”. Înseamnă ceva sănătos, ceva ce construiește corpul. Și orice alt fel de doctrină care sfâșie trupul nu-și are locul. Orice altceva în afară de învățătura igienică. Adică adevărul pozitiv, care pune accent pe Cuvântul lui Dumnezeu.

Acum, uitați-vă la capitolul 4 versetul 1, vom sări peste alte câteva gânduri. Unu Timotei 4:1: „Dar Duhul spune lămurit că în vremurile din urmă”, adică în zilele noastre, „unii se vor lepăda de credință, ca să se alipească de duhuri înșelătoare” și nu de învățătură sănătoasă, ci de ce? „de învățăturile dracilor, abătuți de fățărnicia unor oameni care vorbesc minciuni, însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor”. Acum, cum veți proteja biserica împotriva doctrinei diavolului? Cum veți proteja biserica împotriva duhurilor înșelătoare? În calitate de pastor, de păstor învățător, datoria mea este să protejez turma. Cum fac asta? Oare mă uit peste tot la acreditările tuturor? Nu. Răspunsul este clar în versetele 6 și 7. „Dacă vei pune în mintea fraților” capitolul 4. „Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus, fiindcă te hrănești cu cuvintele credinței și ale bunei învățături pe care ai urmat-o până acum”. Singurul mod în care veți stabili vreodată vreun fel de protecție împotriva doctrinei false este să hrăniți oamenii în doctrina sănătoasă.

Și versetul 7: „Ferește-te de basmele lumești și băbești. Caută să fii evlavios”. Uitați-vă la capitolul 4, versetul 13. Și aici este un model de predicare. Vreți să știți cum ar trebui să predicați, unii dintre voi care vreți să fiți predicatori cândva, în viitorul lui Dumnezeu sau în prezent, iată modelul pentru predicare. „Până voi veni eu, ia seama bine la citire”, asta înseamnă citirea Scripturii, „la îndemnare”, asta înseamnă să o proclami, „și la învățătură”, asta înseamnă să o explici. Aceasta este esența predicării. Citiți-o, proclamați-o, explicați-o! Despre asta este vorba. Asta se numește predicare expozitivă. Citești textul, explici textul și îl prezinți, îl declari, îl propovăduiești. Iar cuvântul de acolo pentru citire este citire publică, vorbind despre slujba de predicare. Noi trebuie să citim Cuvântul. Trebuie să explicăm Cuvântul în detaliu și în profunzime, și trebuie să îndemnăm poporul. Trebuie să declarăm adevărul. Versetul 15, iată ce trebuie să facă slujitorul. „Pune-ți pe inimă aceste lucruri, îndeletnicește-te în totul cu ele”. Concentrarea conducerii bisericii trebuie să fie în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu în orice altceva, ci în Cuvântul lui Dumnezeu. Nu în programe sau în orice fel de activități străine. Trebuie să fim cu totul prinşi în doctrină. Versetul 16: „Fii cu luare aminte asupra ta însuți” și asupra a ce? „și asupra învățăturii pe care o dai altora, stăruie în aceste lucruri, căci, dacă vei face așa, te vei mântui pe tine însuți” adică te vei scăpa de învățătorii falși „și pe cei ce te ascultă”.

Învățătorii infestați de demoni care încearcă să pătrundă în biserică pot fi dați la o parte doar atunci când biserica este implicată în învățarea repetată, constantă, fidelă, a doctrinei sănătoase, dacă se dorește o protecție pentru biserica lui Isus Cristos. Iar dacă aceasta trebuie să fie curată, atunci trebuie să existe, din partea prezbiterilor care o conduc, o fidelitate față de Cuvântul lui Dumnezeu. Nu să se frământe în ședințe, conferințe și consilii și să crească factura la combustibil. Și este atât de ușor să faci asta, pentru că unele lucruri sunt bune, dar nu sunt prioritare. În calitate de slujitor al lui Isus Cristos, eu și toți ceilalți care slujesc în Numele Lui suntem responsabili în fața lui Dumnezeu pentru puritatea Cuvântului. Trebuie să-l propovăduim în puritatea lui. Trebuie să-l predicăm în puritatea lui. Suntem responsabili să vă protejăm de doctrina falsă. Suntem răspunzători în fața lui Isus Cristos pentru cât de bine ne descurcăm și cât de credincioși suntem în protejarea turmei și în hrănirea turmei. Asta este ceea ce așteaptă Cristos de la fiecare slujitor. Și este un lucru înspăimântător atunci când te așezi și te oprești să realizezi ce așteaptă Dumnezeu de la tine. De aceea Iacov spune: „Gândește-te de două ori înainte de a dori să fii slujitor”. Responsabilitatea este serioasă. Totuși, dacă Dumnezeu îți face chemarea, El îți oferă posibilitatea de a-L sluji.

Și astfel, trebuie să ne dăruim întreaga noastră viață, continuu, fără oprire, până la venirea lui Isus, pentru a predica și a învăța, a expune și a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu. Și, din păcate și în mod tragic, pastorii cu care mă întâlnesc îmi spun aproape săptămânal că inimile lor sunt îndurerate pentru că bisericile lor așteaptă de la ei să facă totul sub soare și nu ceea ce Cristos a intenționat ca ei să facă, și anume să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu. Și, astfel, energiile lor se risipesc în toate celelalte îndatoriri, mai degrabă decât în această datorie principală.

Acum, în 2 Timotei, de exemplu, capitolul 1, mesajul este același. Versetul 13: „Dreptarul învățăturilor sănătoase, pe care le-ai auzit de la mine, ține-l”. Știți ce implică acest cuvânt „dreptar”? Implică faptul că biserica-model, atunci când se reunește, ceea ce o formează ar trebui să fie învățătura cuvintelor sănătoase „pe care le-ai auzit de la mine, ține-l cu credința și dragostea care este în Cristos Isus”. Versetul 14: „Lucrul acela bun care ți s-a încredințat păzește-l prin Duhul Sfânt, care locuiește în noi”. Și apoi, în capitolul 2, spune: „Tu, dar, copilul meu, întărește-te în harul care este în Cristos Isus. Și, ce-ai auzit de la mine în fața multor martori, încredințează la oameni de încredere, care să fie în stare să învețe și pe alții”. Despre asta este vorba. Vrem să vă învățăm doctrina sănătoasă, pentru ca voi să puteți merge să învățați pe altcineva doctrina sănătoasă. Acesta este frumosul proiect al Duhului lui Dumnezeu. Slujirea care merge unul către celălalt în trupul lui Cristos este doar o parte din ea. Asta este ceea ce trebuie să faceți. Așa cum am menționat în Efeseni, slujirea prezbiterilor și așa mai departe, a celor care învață, este de a-i desăvârși pe sfinți, astfel încât sfinții să poată face lucrarea de slujire.

Iar cheia, desigur, dacă aveți de gând să faceți acest lucru, este 2 Timotei 2:15. Spune: „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine și care împarte drept Cuvântul adevărului”. Primul cuvânt din acest verset este cheia oricărei slujbe și vreau doar să spun în această dimineață că este o mare bucurie

și sunt încântat să am o biserică, să fac parte dintr-o biserică, unde dorința oamenilor este Cuvântul lui Dumnezeu și unde se dorește mai mult decât orice altceva să fie timp pentru studiu. Asta îmi emoționează inima. Și de foarte multe ori sunt sigur că sunt momente în care oamenii ar vrea să mă sune și ar vrea să vorbească cu mine, și poate într-o chestiune urgentă, și, totuși, eu sunt copleșit, studiind Cuvântul lui Dumnezeu, și fac asta ore în șir. Și când ajung să înțeleg, și să cunosc voia lui Dumnezeu, asta este o bucurie negrăită pentru inima mea. Și vă mulțumesc pentru o astfel de dorință din partea dumneavoastră.

Și astfel, slujirea eficientă este o slujire legată de doctrină și, pentru a fi eficientă, ea cere să studiezi pentru a te arăta încercat. Mai ales dacă o înveți pe parcurs. Și nu este genul de lucrare care este rece și lipsită de empatie. Mai jos, în versetul 24 din același capitol, spune: „Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința, ca să ajungă la cunoștința adevărului”. Cu alte cuvinte, nu o faci ca pe un război, ci în dragoste, cu blândețe.

Apoi, în capitolul 3 din 2 Timotei, în versetul 14, el spune următoarele: „Tu să rămâi în lucrurile pe care le-ai învățat și de care ești deplin încredințat, căci știi de la cine le-ai învățat; din pruncie cunoști Sfintele Scripturi, care pot să-ți dea înțelepciunea care duce la mântuire, prin credința în Cristos Isus”. Și cât de mult trebuie să predicăm din Cuvântul lui Dumnezeu? Versetul 16: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire”. De ce să predicăm? „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună”.

Ascultați, dacă vrem să-i zidim pe sfinți și să ne maturizăm în viețile noastre, trebuie să o facem prin slujba Cuvântului. Aceasta este pasiunea noastră. Și apoi, îi spune lui Timotei acel mare punct culminant din capitolul 4: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Cristos Isus, care are să judece viii și morții, și pentru arătarea și Împărăția Sa, propovăduiește Cuvântul, stăruie asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și ce? „învățătura, doctrina”. Și astfel, vedem că slujirea bisericii este simplă. Doctrină sănătoasă, doctrină sănătoasă. Acum, aceasta este sarcina de bază a bisericii. Singurul mod în care îi putem zidi vreodată pe sfinți este să predicăm doctrina sănătoasă. Singurul mod în care putem vreodată să Îl mulțumim pe Domnul și să ascultăm de Duhul Sfânt este să predicăm doctrina sănătoasă. Orice altceva mai puțin decât atât este păcat. Evangheliștii de la început au făcut asta.

Atunci, care a fost conducerea de bază? Și, din nou, vrem să ne uităm la Timotei și la Tit. Care este conducerea de bază a bisericii? Există două categorii de lideri în biserică. Aceasta este toată organizarea pe care o aveau. Prezbiterii și diaconii. Acum, mai întâi erau prezbiterii. Exista o pluralitate de prezbiteri. Nu un singur om era responsabil pentru biserică. Și cred acest lucru din toată inima mea, cred că trebuie să existe o unitate colectivă de bărbați care să fie responsabili pentru biserică. Că eu sunt doar unul dintre aceștia. Se întâmplă să am privilegiul, prin harul lui Dumnezeu, harul tainic de a fi responsabil pentru învățătură, de a fi bătrânul învățător, într-un anume sens. Dar abilitățile mele sunt destul de mult limitate doar la acest domeniu. Iar viața bisericii aparține colectivului de prezbiteri care sunt liderii ei sub conducerea Duhului lui Dumnezeu. Eu nu sunt mai mult decât oricare alt prezbiter din această biserică. Sunt pur și simplu unul dintre ei; accentul meu special este pus pe slujirea prin învățătură. Nu un singur om este responsabil să le facă pe toate. Deloc. Pastorul nu este un profesionist în rezolvarea problemelor, un om care umblă cu o geantă de unelte ecleziastice așteptând următoarea problemă pe care să o repare sau următoarea roată care scârțâie pe care să o ungă. Este mai mult decât atât.

Acum, în Noul Testament, prezbiterul este numit și episcop. Prezbiter este titlul său, iar termenul episcop subliniază datoria sa. Episcop înseamnă supraveghetor. El supraveghează turma. Este o slujbă spirituală întotdeauna în Noul Testament. Prezbiterul trebuia să se ocupe întotdeauna de două lucruri, rugăciunea și slujirea Cuvântului. Ei erau ordinați în fiecare oraș. Pavel i-a spus lui Tit în capitolul 1, versetul 5: „Rânduiește prezbiteri în fiecare cetate”. Ei au ieșit din acea adunare. Eu cred că biserica este cea mai bună și este cea mai puternică atunci când propriul popor se ridică la propria conducere, iar noi credem asta aici. De aceea ne bucurăm că fiecare persoană din personalul nostru, fiecare dintre cei care vă slujesc aici, a ieșit din congregația acestei biserici. Credem că acest lucru este biblic, că Dumnezeu vrea ca noi să ordinăm prezbiteri în acest loc, instruiți în această slujbă, care pot duce această slujbă mai departe. Și în felul acesta, vorbim de o slujire spirituală. Aceștia au fost calificați de Duhul lui Dumnezeu. Au fost pregătiți și ordinați pentru a sluji în biserica locală.

Acum, pentru a vă arăta ce se cere de la un prezbiter, 1 Timotei 3. „Adevărat este cuvântul acesta: „Dacă râvnește cineva să fie episcop”, acum, este aceeași idee; episcop înseamnă doar lucrarea lui, supraveghetor. El este un prezbiter. Este același lucru. „Dacă dorește slujba unui prezbiter, dorește un lucru bun”. Acum, iată care sunt cerințele pentru un prezbiter, și pot să spun că eu cred că suntem prezbiteri. Personalul este compus din prezbiteri. Unii dintre voi, care stați chiar acolo, sunteți prezbiteri. Nu faceți parte din personal. Aveți toate calificările pentru a fi prezbiteri și ne vom ruga ca foarte curând Dumnezeu să vă aducă în acel loc de conducere reală alături de noi, în timp ce lucrăm împreună. Nu există o ierarhie aici. Nu există deloc. Este o unitate a celor pe care Dumnezeu i-a chemat să fie prezbiteri. Acum, iată care sunt cerințele pentru prezbiteri. Și dacă simțiți în inima voastră, dacă simțiți și credeți în inima voastră că sunteți un prezbiter, că îndepliniți aceste cerințe, că asta este ceea ce Dumnezeu vrea să faceți în conducere, vreau să știu despre asta, personal, și vreau să-mi spuneți despre asta.

Versetul 2: „Dar trebuie ca prezbiterul sau episcopul să fie fără prihană”, adică trebuie să aibă o bună reputație în cadrul trupului de credincioși. Evident că nu este perfect. „Trebuie să fie bărbatul unei singure neveste”, adică să fie credincios singurei sale soții. „Cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții”. Acum, în stare să învețe nu înseamnă că trebuie să fie un profesor. Înseamnă pur și simplu că este capabil să-și comunice credința. „Să nu fie bețiv” iar expresia „să nu fie” înseamnă cineva care zăbovește mult timp lângă vin, înțelegeți? „Care nu zăbovește mult timp lângă vin, care nu este nici bătăuș, nici doritor de câștig mârșav”, asta înseamnă că nu umblă după bani, „ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-și chivernisească bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința. Căci, dacă cineva nu știe să-și cârmuiască bine casa lui, cum va îngriji de Biserica lui Dumnezeu?”. Destul de simplu. „Să nu fie întors la Dumnezeu de curând”, adică un convertit recent, „ca nu cumva să se îngâmfe și să cadă în osânda diavolului, trebuie să aibă și o bună mărturie din partea celor de afară”. Trebuie să ai o bună relație înăuntru, o bună relație în afară, „pentru ca să nu ajungă de ocară și să cadă în cursa diavolului”.

Iată un model de bază al calificărilor pentru un prezbiter. Bărbații care au aceste calificări, dacă aveți această calificare, dacă vă potriviți și petreceți ceva timp în rugăciune și, desigur, știți că nu sunteți perfecți. Evident, știm cu toții asta. Dar dacă crezi că poți trece prin asta și că asta este inima ta înaintea lui Dumnezeu, atunci Dumnezeu te-a dat acestei congregații locale, Grace Church, ca să conduci, să direcționezi și să înveți. Indiferent dacă ești în consiliul de prezbiteri, sau nu, nu asta este problema. Problema este dacă ești sau nu un prezbiter numit de Dumnezeu. Sperăm, ne rugăm și avem încredere că toți prezbiterii numiți de Dumnezeu vor fi în curând prezbiteri în sensul în care vom lucra cu ei. Aceasta nu înseamnă că facem acest lucru repede și fără grijă, pentru că în 1 Timotei 5:22, se spune următoarele. „Să nu-ți pui mâinile peste nimeni cu grabă”. Acum, unii spun că asta se referă la ordinarea prezbiterilor fără să se gândească. Alții spun că se referă la tratarea celor care trăiesc în păcat și la tipul de mustrare și așa mai departe. Se poate merge în ambele sensuri. Nu sunt sigur la care se referă. Dacă se aplică prezbiterilor, cu siguranță este o poruncă de a fi atenți.

În 1 Timotei 5:17, se spune următoarele. „Prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste”, indică faptul că prezbiterii trebuie să conducă. În biserica locală, prezbiterii conduc biserica pentru că ei sunt chiar sub Cristos. Ei sunt responsabili în fața lui Cristos. Prezbiterii nu sunt responsabili față de adunare. Prezbiterii nu sunt responsabili față de vreun consiliu. Prezbiterii nu sunt responsabili nici măcar față de soțiile lor să facă tot ceea ce le cer soțiile lor. Prezbiterii sunt responsabili față de Cristos, iar apoi să conducă biserica. Așadar, „prezbiterii care cârmuiesc bine să fie învredniciți de îndoită cinste, mai ales cei ce se ostenesc cu propovăduirea și cu învățătura pe care o dau altora”. Și asta arată că poți fi prezbiter și nu neapărat să te implici în predarea doctrinei. Există și alte capacități în planul Duhului. Prezbiterii iau decizii. Ei nu sunt supuși poporului. Ei nu sunt supuși niciunui grup. Ei sunt supuși lui Isus Cristos și trebuie să ia fiecare decizie după rugăciune și după ce Cuvântul a fost studiat cu atenție, astfel încât să ia decizii cu gândul lui Cristos, în energia Duhului, care să afecteze într-un mod pozitiv întreaga congregație.

Prieteni, este o chemare înaltă. Și poate veți întreba: „Asta se referă doar la prezbiteri?” Nu, în niciun caz. Pavel i-a spus lui Timotei: „Nimeni să nu-ți disprețuiască”, ce? „tinerețea”. Este un lucru bun că acest verset se află acolo. Prezbiterii trebuie să fie într-o rugăciune stăruitoare. Ei trebuie să fie într-un studiu persistent al Cuvântului lui Dumnezeu. Ei trebuie să cerceteze și să cunoască gândul lui Cristos. Și cred că, dacă o decizie trebuie luată între prezbiteri, ea ar trebui luată în unanimitate, altfel cineva nu are gândul lui Cristos. Și cred că ar trebui să fie luată de comun acord de acei bărbați, după rugăciune și după studierea Cuvântului, și acolo poate fi implicat și postul.

Prezbiterii trebuie să se ocupe de problemele din biserică. Ei trebuie să se ocupe de învățătorii falși. Știați asta? În Tit capitolul 1 versetul 9, ei trebuie să se confrunte cu problema învățătorilor falși. „Să se țină de Cuvântul adevărat, care este potrivit cu învățătura, pentru ca să fie în stare să sfătuiască în învățătura sănătoasă și să înfrunte pe potrivnici. În adevăr, mai ales printre cei tăiați împrejur, sunt mulți nesupuși, flecari și amăgitori, cărora trebuie să li se astupe gura. Ei buimăcesc familii întregi, învățând pe oameni, pentru un câștig urât, lucruri pe care nu trebuie să le învețe”. Prezbiterii trebuie să-i țină departe pe învățătorii falși. Prezbiterii trebuie, de asemenea, să-i disciplineze pe creștinii care cad în eroare din punct de vedere doctrinar. În 2 Timotei 2:18, se vorbește despre „Imeneu și Filet, care s-au abătut de la adevăr. Ei zic că a și venit învierea și răstoarnă credința unora”. Aceasta este o problemă cu adevărat serioasă. Iar mai departe, în 4:14, „Alexandru, căldărarul, mi-a făcut mult rău”, iar Pavel spune: „Domnul îi va răsplăti după faptele lui”. Cu alte cuvinte, iată niște eretici în biserică. Trebuie să ne ocupăm de ei.

Și veți zice: „Cum ne descurcăm cu ei?” 1 Timotei 1:19: „și să păstrezi credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință. Din numărul lor sunt Imeneu și Alexandru”. Iată ce trebuie să faci, „pe care i-am dat pe mâna lui Satan, ca să se învețe să nu hulească”. Asta e disciplină, prieteni. Cineva trebuie să fie disciplinat. Atunci când există o eroare doctrinară, persoana este scoasă din părtășia trupului până când Satan o aduce la locul ei, după ce poate că a atins fundul apei și apoi Dumnezeu începe să o restabilească.

Apoi, trebuie să-i mustrăm și pe cei care păcătuiesc în fapte, nu numai în doctrină. Unu Timotei 5, și vom vorbi puțin despre asta în seara aceasta.

„Pe cei ce păcătuiesc”, care este următorul cuvânt? Unu Timotei 5:20. „Pe cei ce păcătuiesc”, ce să le faci? „Mustră-i”. Care sunt următoarele două cuvinte? „Înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică”. Avem dreptul să mustrăm păcatul în mod public. Locul cel mai înalt, deci, în biserică aparține prezbiterilor, care conduc sub conducerea lui Cristos ca sub păstor, responsabili de învățarea doctrinei, de administrarea, disciplinarea și protejarea turmei, de rugăciunea pentru turmă, de studierea Cuvântului lui Dumnezeu. El răspunde în fața lui Isus Cristos pentru această slujbă. Acesta este începutul slujbei bisericii primare. Vom lua în considerare restul data viitoare.

Tatăl nostru, Îți mulțumim în această dimineață pentru adevărul Tău, pentru înțelepciunea Ta.

Îți mulțumim că știm ce trebuie să fie biserica, și anume să învețe doctrina sănătoasă. Îți mulțumim, Doamne, că este atât de clar. Tată, Îți mulțumim pentru prezbiterii pe care i-ai dat Bisericii Grace, mulți dintre bărbații care slujesc ca prezbiteri în calitate de laici. Îți mulțumim pentru prezbiterii, care sunt aici Doamne și pe care nu-i cunoaștem încă. Pe care Tu i-ai trimis la noi să slujească împreună cu noi, care nu sunt novici (întorși de curând), ci care au toate aceste calificări, fără prihană, cu o reputație bună atât interioară cât și exterioară și care (prin toate acestea) aduc slavă lui Cristos. Tată, Îți mulțumim că unii dintre ei stau chiar aici în această dimineață. Și, Tată, ei nu au ajuns niciodată cu adevărat cu noi, pentru că poate nu am recunoscut că sunt prezbiterii pe care ni i-ai dat Tu. Tată, ne rugăm ca ei să dorească funcția pe măsura vieții lor, pentru că este un lucru bun, și să se ridice pentru a sluji alături de noi, pentru a conduce această congregație. Tată, pentru o zi nu mi-aș asuma responsabilitatea de a conduce singur. Sunt păcătos. Deciziile mele nu sunt întotdeauna corecte. Nu vreau să o fac singur, și Îți mulțumesc pentru dorința minunată a Duhului Sfânt de a o face împreună, cu un singur gând, prin rugăciune și Cuvânt. Tată, adu în ochii noștri conducerea care este aici, ca să vedem. Îți mulțumim pentru ceilalți care nu sunt prezbiteri, dar care slujesc cu atâta credință, care au atâta credință în atât de multe slujiri, ajutând, învățând, administrând, slujind, vizitând, sunând bolnavii, rugându-se, dăruind, împărtășind. Tată, Îți cerem doar ca acum să faci din biserica noastră ceea ce vrei Tu să fie. În numele lui Isus. Amin.SFÂRȘIT