Am menționat în această dimineață că este foarte important să discutăm, printre celelalte probleme ale Mișcării carismatice pe care le abordăm, că trebuie discutată problema tranziției istorice.

Ne aflăm acum într-o serie care pune în legătură Mișcarea carismatică modernă cu Scriptura, iar acesta este al șaptelea mesaj. Sunt unele lucruri de-a dreptul uimitoare care continuă să se întâmple în Mișcarea Carismatică, lucruri care trebuie verificate prin testul Cuvântului lui Dumnezeu.

Am aflat recent despre o situație în care un grup local de oameni carismatici foarte bine cunoscuți în zona de sud a Californiei și cu o influență substanțială în mișcarea lor, am aflat că au făcut afirmația că ori de câte ori sunt cinci persoane care au fost de acord cu aceeași revelație divină, ei o acceptă ca fiind voia lui Dumnezeu, și în felul acesta stabilesc cum trebuie să fie acțiunile lor. Este destul de înspăimântător, pentru că sunt sigur că ar putea găsi cinci emisari ai lui Satana care să fie de acord între ei. Rezultatul a fost că cinci oameni au avut aceeași revelație că trebuiau să iasă doi câte doi pentru a câștiga lumea pentru Isus Cristos, unul romano-catolic și unul protestant, iar cei doi, făcând pereche, trebuiau să iasă în numele lui Cristos pentru a evangheliza.

Există multe alte lucruri care sunt deranjante în legătură cu această situaţie. Sunt tipuri de decizii bazate pe un presupus acord și o presupusă revelație care sfârșesc prin a pune împreună și în aceeași cauză pe cineva care crede în adevărul Cuvântului lui Dumnezeu cu cineva care crede în adevărul tradiției bisericii. Aceste tipuri de lucruri, printre altele, sunt lucruri foarte deranjante, așa că ne-am străduit, cu toată corectitudinea față de Cuvântul lui Dumnezeu, cu toată obiectivitatea și cu o dorință cât se poate de mare de a vă sluji pe voi, trupul lui Cristos, am hotărât să abordăm unele dintre problemele din Mișcarea Carismatică pentru a încerca să le aducem la lumina Cuvântului lui Dumnezeu.

Până acum ne-am uitat la problema revelației, a interpretării și a unicității apostolice, iar data trecută am început cu al patrulea punct din această schemă generală, problema tranziției istorice. Și v-am arătat că, în esență, carismaticii au o doctrină cardinală care îi deosebește de alte grupuri. Și anume, ei spun că ceea ce s-a întâmplat în Fapte 2:4, unde se menționează: „Toți au fost umpluți de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum le dădea Duhul Sfânt să vorbească”, ceea ce s-a întâmplat acolo trebuie să se întâmple în viața fiecărui creștin, dacă acel creștin vrea să aibă și el aceeași putere a Duhului Sfânt, aceeași plinătate și aceeași capacitate de a vedea și de a face minuni, lucrare care a fost manifestată de biserica primară. Deci, ceea ce spun ei este că Faptele Apostolilor 2:4 este normativ pentru biserică și spun că, deoarece este în Faptele Apostolilor 2:4 și deoarece este prezentat acolo ca fiind ceva ce s-a petrecut atunci, atunci trebuie să se întâmple de-a lungul istoriei tuturor creștinilor care ar putea avea aceeași putere. Și pentru că în continuare o astfel de venire a Duhului Sfânt însoțită de vorbirea în limbi se mai întâmplă de câteva ori în cartea Faptele Apostolilor, ei concluzionează deci că aceasta este procedura normală. Ești mântuit aici, primești aici Duhul Sfânt în putere și plinătate, însoțit de limbi, și există o putere care este eliberată ca urmare a acestui fapt.

Și această a doua lucrare este ceva ce trebuie să cauți cu seriozitate și cu sârguință, iar toate acestea sunt concluzionate pentru că s-au întâmplat în Faptele Apostolilor. Niciun astfel de cuvânt nu este prezentat vreodată în epistole. Nu ni se poruncește niciodată să avem această experiență în epistole și nici în cartea Faptele Apostolilor, dar ceea ce fac ei este să spună: „Din moment ce s-a întâmplat în Faptele Apostolilor, prin urmare trebuie să se întâmple și acum”.

Aceasta mă aduce să discutăm despre ceva care este foarte puțin discutat astăzi, și anume acest lucru. Doar pentru că s-a întâmplat în Faptele Apostolilor, înseamnă asta neapărat că astfel de lucruri sunt pentru zilele noastre, și că toate acestea sunt pentru toată perioada istoriei bisericii? Și am văzut în această dimineață că nu este așa, deoarece cartea [Faptele] este o carte de tranziție istorică, iar ceea ce s-a întâmplat în perioada cărții Faptele Apostolilor și ceea ce a fost consemnat acolo nu a fost apoi transformat într-o poruncă pentru biserică, ci a fost pur și simplu consemnat ca istorie. Și am încercat să arătăm data trecută că, dacă accepți faptul că tot ceea ce se întâmplă în Cartea Faptele Apostolilor este normal pentru creștin, te afli cu adevărat într-o gaură foarte, foarte adâncă, deoarece există atât de multe alte lucruri foarte diferite care se întâmplă [în cartea Fapte] și care nu pot fi și nu au nevoie să fie și nu trebuie să fie reproduse astăzi.

Am încercat să vă arăt natura de tranziție a cărții Faptele Apostolilor prin două ilustrații de bază. Prima a fost o ofertă a Împărăției făcută din nou lui Israel în capitolul 3 și cea de-a doua a fost practic jurământul lui Pavel din capitolul 18. Ambele ilustrează faptul că această carte este o carte de tranziție. Chiar și după ce biserica este fondată în Faptele Apostolilor 2, avem încă Împărăția oferită lui Israel în Faptele Apostolilor 3. Există încă o suprapunere. Atunci când Îl vedem pe Dumnezeu lucrând în perioade mari sau dispensații, sau cum vrem să le numim, nu se încheie una în mod automat într-un mod strigător la cer și începe alta. Ci întotdeauna există un fel de suprapunere. Chiar și în timpul Împărăției, când această vreme se va termina și va începe Împărăția, va exista o perioadă de suprapunere în care se face curățenie după Armaghedon și unde se face o remaniere pentru a stabili Împărăția. Așa că nu este atât de evidentă și clară separarea cum ne-ar plăcea să credem desenând în micile noastre diagrame linia separării care vine direct în jos.

Astfel că am văzut în oferirea din nou a Împărăției acest adevăr și l-am văzut pe apostolul Pavel, care a vrut să-I mulțumească lui Dumnezeu și a făcut un jurământ evreiesc, jurământul de nazireat, în capitolul 18, ceea ce este foarte interesant pentru că el era deja creștin. El era apostolul neamurilor. El era cel căruia i s-a dat dispensația tainelor pentru a proclama adevărul Cuvântului Noului Testament și al Noului Legământ și toate delimitările sale clare, și totuși el încă acționează într-un mod vechi-testamentar. Aici vedem din nou suprapunerea în această tranziție.

Totodată, un alt aspect pe care vi l-am subliniat data trecută a fost faptul că biserica nu a făcut niciodată o mare ruptură de tiparele iudaismului. Am văzut cum biserica s-a întâlnit mai întâi de toate în Templu, și chiar și atunci când a mers în țările neamurilor s-a întâlnit în sinagogi; cum în capitolul 14 din Romani apostolul Pavel spune: „Uite, dacă cineva ține seama de o zi, atunci să țină seama de Sabat”. Nu-l bateți la cap cu asta. Lăsați tranziția să se rezolve de la sine. Noi nu mai ținem Sabatul. Astăzi avem o mare problemă cu adventismul de ziua a șaptea, dar în acele zile, Pavel spunea: „Nu vă faceți griji în privința asta. Dacă ține cont de zi, pentru Domnul o ține. Iar dacă n-o ține, pentru Domnul n-o ține. Nu lăsați să vă deranjeze. Și dacă încă mai este agățat de legile alimentare și nu vrea să mănânce carne de porc, atunci nu i-o serviți”.

Astfel, în cartea Faptele Apostolilor au existat câţiva termeni foarte clari, care sunt definiţi și în epistola lui Pavel către Romani, care ne ajută să vedem că biserica a fost foarte lentă în a se desprinde de iudaism în ceea ce privește formele sale culturale de bază. Așadar, Cartea Faptele Apostolilor este una de tranziție, iar multe lucruri care s-au întâmplat în Cartea Faptele Apostolilor au fost pentru a-i ajuta pe evrei să înțeleagă această tranziție care avea loc. V-am oferit în această dimineață mai multe ilustrații despre unicitatea iudaismului și despre cât de important a fost pentru Dumnezeu să le dea timp pentru ca această schimbare să poată fi pricepută de ei.

Acum, v-am spus că după ce am analizat aceste elemente generale ale naturii de tranziție din Faptele Apostolilor, am vrut să vă duc înapoi și să vă arăt cum se încadrează Faptele Apostolilor 2, 8, 10 și 19 în această tranziție. Să mergem la capitolul 2 din Faptele Apostolilor, capitolul 2 cu versetul 1: “În ziua Cincizecimii, erau toţi împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic, şi a umplut toată casa unde ședeau ei. Niște limbi ca de foc au fost văzute împărțindu-se printre ei, şi s-au așezat câte una pe fiecare din ei. Și toţi s-au umplut de Duh Sfânt, și au început să vorbească în alte limbi, după cum le da Duhul să vorbească”. Acum, învățătura carismatică penticostală este că botezul și limbile care apar aici, în capitolul 2, sunt ulterioare mântuirii. Ei spun că acești oameni au fost deja mântuiți, după care, la un moment ulterior, au primit puterea Duhului Sfânt care, odată manifestată în capitolul 2, a început să schimbe lumea. Acum, aș fi de acord cu prima parte, că aceștia sunt oameni mântuiți. Cei 120 de ucenici adunați în camera de sus, după părerea mea, erau fără îndoială oameni mântuiți. Veți întreba: “De ce crezi asta?”. Păi, dați-mi voie să vă prezint câteva versete din Scriptură.

Dacă ar fi să ne uităm de exemplu - haideți, să vedem de unde am putea începe, Luca 10:20. Cred că acest detaliu este interesant. Isus vorbește aici despre trimiterea celor 70 și spune, printre altele aici, că veți merge și veți duce mesajul, veți vindeca bolnavi, veți scoate afară duhuri necurate și așa mai departe, și așa mai departe, până la versetul 20: „Totuși nu vă bucurați că duhurile vă sunt supuse; ci bucurați-vă că numele voastre sunt cum? – scrise în ceruri”. Acum, deja urmașii lui Cristos, cei care sunt ucenici, evident că sunt considerați cetățeni ai cerului. Deci am spune că sunt oameni regenerați sau mântuiți. Numele lor sunt deja scrise în ceruri. De asemenea, aș vrea să vă atrag atenția cu privire la Ioan 15:3. Din nou, ne aflăm încă înaintea crucii. Suntem încă înainte de Cincizecime. În Ioan 15:3 - de fapt, am putea să ne uităm de la versetele 1 la 3. „Eu sunt adevărata viță, şi Tatăl Meu este vierul. Pe orice mlădiță, care este în Mine și n-aduce roadă, El o taie; și pe orice mlădiță care aduce roadă, o curățește, ca să aducă și mai multă roadă. Acum voi sunteţi curați, din pricina cuvântului, pe care vi l-am spus”.

El spune: „pentru cei care sunt mlădițele adevărate”, iar în mintea Lui erau cei 11, și Iuda era ramura falsă. El spune: „Voi sunteți curați. Ați fost curățați”. În versetul 5, El spune: „Eu sunt vița, voi sunteți mlădițele. Cine rămâne în Mine și în cine rămân Eu, aduce multă roadă”.

Deci aici este ideea că ei sunt curați, că ei sunt cei care au fost curățați. Ei au fost puși deoparte din punct de vedere spiritual. Și astfel pare să fie clar. Astfel că putem prezenta punctul de vedere potrivit căruia, în acest moment, grupul din Fapte 2 era format din oameni care erau deja credincioși. Grupul era format din apostoli și din alți câțiva ucenici. Nu am nicio problemă cu asta.

Acum, de asemenea, v-aș chema la capitolul 20 din Ioan, versetul 22. Iarăși avem aici un bun indiciu că aceștia erau în ochii lui Dumnezeu oameni care primiseră mântuirea, chiar dacă era vorba de mântuirea din Vechiul Testament într-un anumit sens, mântuirea prin har în anticiparea lucrării lui Cristos. Isus le spune în versetul 21: „Pace vouă, cum M-a trimis pe Mine Tatăl, așa vă trimit și Eu pe voi. Și după ce a zis aceste vorbe, a suflat peste ei și le-a zis: ‘Luați Duhul Sfânt’”.

Acum, penticostalii ne spun că au primit Duhul Sfânt aici. Așa că, ascultați. Mântuirea lor este indicată în capitolul 10 din Luca, și capitolul 15 din Ioan. Aici este primirea inițială a Duhului Sfânt, iar apoi penticostalii spun că există o primire ulterioară a Duhului Sfânt la Cincizecime, iar aceasta este cea de-a doua experiență care oferă cu adevărat putere și este cea care a creat încărcătura care a suflat prin toată lumea în Cartea Faptele Apostolilor. Există doar o singură problemă cu această perspectivă. Aș putea susține faptul că vorbim aici despre oameni mântuiți, dar nu aș putea susține faptul că au primit Duhul Sfânt în Ioan 20:22. Acolo nu se menționează că au primit Duhul Sfânt. Ci pur și simplu se menționează că: „Isus le-a zis: ‘Luați Duh Sfânt’”.

Acum veți zice: „Bine, dar ce a vrut să spună cu asta?”. Ei bine, eu sunt convins că aceasta a fost o afirmație dintr-o promisiune a lui Isus care s-a împlinit în ziua Cincizecimii. Înțelegeți? Pentru că aici nu a existat o primire a Duhului Sfânt, ci pur și simplu o promisiune. Isus spunea, de fapt, „Luați Duh Sfânt”. Cu alte cuvinte, datorită credinței voastre și pentru că vă voi însărcina și pentru că voi veți fi cei care vor proclama păcatul și neprihănirea, conform versetului 23, „vă dau Duhul Meu”. Primirea efectivă urma să vină, la fel ca și faptul că suntem moștenitori ai cerului, dar încă nu am primit moștenirea la care se referă.

Acum, îngăduiți-mi să vă arăt de ce cred asta. În Ioan 20:26, același capitol, câteva versete mai departe, după 8 zile, din nou, ucenicii Săi erau laolaltă, era și Toma cu ei, după care a venit Isus. Pe când erau ușile încuiate, a stat în mijloc și a zis: „Pace vouă!”. Acum observați, după 8 zile nu au plecat nicăieri. Isus a spus în Faptele Apostolilor 1:8: „Voi veți primi o putere când se va coborî Duhul Sfânt peste voi și Îmi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului”. Dacă ar fi primit Duhul Sfânt cu 8 zile mai devreme, nu s-ar fi aflat în acea cameră 8 zile mai târziu.

Uitați-vă la Ioan 21:4, Ioan 21 cu versetul 4: „Dimineața, Isus stătea pe țărm, dar ucenicii nu știau că este Isus”. Versetul 12: „Isus le-a zis: ‘Veniți de prânziți’, și niciunul din ucenici nu cuteza să-L întrebe ‘cine ești?’, căci știau că este Domnul”.

Acum, unii ar argumenta acest lucru, și s-ar putea să aibă dreptate. Eu vreau să spun, oricât ar conta, că din moment ce lucrarea Duhului Sfânt este de a arăta cine este Cristos, ei nu ar fi trebuit să aștepte să-L recunoască văzându-L la micul dejun de pe țărm. Ei nu ar fi fost în ignoranța din versetul 4. „Acum, lucrul acesta este posibil. Este un argument posibil; nu la fel de puternic ca primul, dar argumentul puternic vine în versetul 8 din primul capitol din Faptele Apostolilor, Fapte 1:5 ar fi un loc bun de unde să începem. „Căci Ioan a botezat cu apă, dar voi, nu după multe zile veți fi botezați cu Duhul Sfânt”. Ei încă așteaptă, încă așteaptă, încă așteaptă. El le-a spus până când. În versetul 8 spune: „Ci voi veți primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria și până la marginile pământului”. Încă așteaptă, încă așteaptă. Versetul 14, încă așteaptă, stăruiau în rugăciune. În cele din urmă, în capitolul 2, vine Duhul Sfânt.

Nu văd niciun motiv pentru a crede că Duhul Sfânt a venit de două ori. Nu văd niciun motiv pentru a crede că Duhul Sfânt a venit în Ioan 20, adică după răstignire. Poate că am spus mai devreme că a fost înainte. A fost după răstignire și după înviere, dar nu există niciun motiv pentru a crede că atunci când a zis: “Luați Duh Sfânt” a fost ceva mai mult decât o promisiune din cauza faptului că ei încă așteptau până în al doilea capitol din Faptele Apostolilor împlinirea adevărului că atunci când va veni El vor fi martori.

Acum, un alt pasaj la care cred că ar trebui să ne uităm este Ioan 7:39. Iar în Ioan 7:39 se spune, și acesta este poate argumentul cu cea mai mare greutate, începând cu versetul 37: „În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare și a strigat: ‘Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea. Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura'. Spunea cuvintele acestea despre Duhul, pe care aveau să-L primească cei ce vor crede în El, căci Duhul Sfânt nu fusese dat, fiindcă Isus încă nu fusese cum? – proslăvit“.

Iar indicația acestui pasaj este că Duhul Sfânt nu poate veni până când Isus nu va fi înălțat, până când rugăciunea pe care a făcut-o în grădină nu se va fi împlinit. „Tată, proslăvește-Mă la Tine cu slava pe care o aveam la Tine înainte de a fi lumea”. Și doar atunci când S-a înălțat pentru a primi slava Sa, putea veni Duhul și nu înainte, conform Ioan 7:39. Așadar, ceea ce avem în Ioan 20 este pur și simplu o promisiune.

Acum aș vrea să vă atrag atenția și asupra capitolului 16 din Ioan și a versetului 7. „Totuși, (a zis Isus), vă spun adevărul: Vă este de folos să Mă duc, căci dacă nu Mă duc Eu, Mângâietorul nu va veni la voi, dar dacă Mă duc, vi-L voi trimite, și când va veni”, și continuă în felul acesta. Acum, ce condiție trebuia să se împlinească înainte ca Duhul Sfânt să poată veni? Isus trebuia să plece. De aceea, ceea ce spunem nu este pentru că ne dorim să ne certăm cu carismaticii. Ci pentru că aceasta este perspectiva clară prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu a venit pentru prima dată în plinătatea puterii peste toți credincioșii în ziua Cincizecimii. Da, ei au fost mântuiți mai devreme, dar în această perioadă de tranziție era evident că distincțiile dintre Vechiul și Noul Legământ vor permite o anumită suprapunere. Și, deși credeau în Cristos și în sensul cel mai deplin erau sfinți ai Vechiului Testament, ei nu au cunoscut niciodată semnificația erei Noului Testament și a Duhului până în Ziua Cincizecimii, când s-a născut biserica. Există o urmare acolo, dar nu există niciun motiv pentru a crede că ei au primit Duhul în mod minimal în Ioan 20 și maximal în Fapte 2. Cea din Ioan a fost doar o promisiune din partea lui Isus.

Așadar, acum ne întoarcem la Faptele Apostolilor 2, și ceea ce găsim în Faptele Apostolilor 2 este o singură venire a Duhului Sfânt, o singură venire a Duhului Sfânt, și vreau să observați ceva de la bun început aici. Nu există nicio cerere. Nu există nicio căutare. Nu există nici o rugăminte. Nu există nici o cedare. Nu există nimic din partea oamenilor. Pur și simplu se spune, și rețineți acest lucru: „În Ziua Cincizecimii, erau toți împreună în același loc”. Asta este tot. Se simțeau extraordinar într-o singură încăpere, și asta e tot ce spune. Nu există nicio calificare spirituală. Nu li s-a spus niciodată să caute acest lucru. Nu li s-a spus niciodată să stăruie pentru el. Nu li s-a spus niciodată să cedeze în fața lui. Nu li s-a spus niciodată să pledeze. Erau acolo, iar suveranitatea lui Dumnezeu a acționat asupra lor și a venit momentul pentru nașterea bisericii. Nu a avut nimic de-a face cu rugămințile lor. A avut de-a face cu Ziua Cincizecimii, pentru că Ziua Cincizecimii a fost o zi importantă în planul lui Dumnezeu. Era o sărbătoare specială care avea legătură cu Duhul Sfânt în Vechiul Testament. Iar atunci când a venit acea zi, a venit (și) Duhul Sfânt și totul era în planul lui Dumnezeu și nu avea nicio legătură cu ceea ce făceau ei.

Și totuși, Pentecostal Evangel, care este cea mai importantă revistă penticostală americană, pune în fiecare ediție următoarea declarație: “Noi credem că botezul Duhului Sfânt, conform cu Fapte 2:4, este dat credincioșilor care îl cer”. Acest lucru se află în fiecare dintre revistele lor, dar nu este ceea ce se spune aici și nu este ceea ce au făcut aici. De fapt, în capitolul 2 ei nu cer Duhul Sfânt. Ei nu cer [Duhul] în capitolul 8. Ei nu cer [Duhul] în capitolul 10. Ei nu cer [Duhul] în capitolul 19. În niciuna dintre cele 4 ocazii din întreaga carte în care vine Duhul lui Dumnezeu nu există o cerere. Pentru că vorbim aici despre o lucrare suverană.

Acum, este acest lucru normal pentru toți credincioșii? Nu. Oameni buni, aici este pur și simplu prezentată nașterea bisericii. Aceasta este pur și simplu prima venire a Duhului Sfânt. Adică, luați-l pe Adam. Este normal ca fiecare om să fie creat matur? Nu, dar trebuie să începi de undeva. Dacă vreți să vă întoarceți la cartea Geneza și să spuneți: “Geneza este normativă. Dacă te-ai născut ca un copil, nu ești om. Ființele umane sunt create, iar femeile, sunt făcute din coastele bărbaților. În felul acesta stau lucrurile”. Nu, vedeți voi, atunci când ai un început nu faci niciodată, niciodată, o normă din acel început. Nu așa funcționează lucrurile. A fost pur și simplu prima venire [a Duhului], a fost nașterea bisericii. Nu s-a întâmplat asta în Antiohia. Nu, nu s-a întâmplat în Galatia. Nu s-a întâmplat în Filipi. Nu s-a întâmplat acest lucru în Colose. Nu s-a întâmplat în Roma. Nu s-a întâmplat la fel în Tesalonic. Pur și simplu nu s-a întâmplat. Pentru că acesta a fost începutul.

De atunci încolo, venirea Duhului Sfânt a avut loc în momentul credinței și, de fapt, în Romani 8:9 se spune: „Dacă cineva nu are Duhul lui Cristos, nu este al Lui”. Este destul de clar. Dacă ești creștin, vei avea Duhul Sfânt. Dacă nu ai Duhul, nu ești creștin. Deci concluzia este că toți creștinii au Duhul. Iar în 1 Corinteni 12:12 și 13 se spune că noi toți am fost botezați de un singur Duh ca să alcătuim un singur trup și toți am fost adăpați dintr-un singur Duh și toți avem ceea ce spunea Isus și anume că, din noi curg acele râuri de apă vie. Toți. Fiecare creștin. Singurul lucru care ne este spus vreodată, singura afirmație care este făcută pentru a fi folosită în legătură cu acest lucru este în Efeseni 5:18, unde se spune: „Fiți plini de Duh”. Asta este tot. El este acolo. Plenitudinea Lui este acolo. Tot ce trebuie să faceți este să fiți ținuți plini. Nici măcar nu cred că trebuie să căutați umplerea Duhului Sfânt. Cred că umplerea Duhului Sfânt este automată atunci când ești neprihănit, când umbli în Duhul Sfânt.

Așadar, nu este vorba de nicio căutare și, doar pentru că s-a întâmplat în Fapte 2, nu există niciun motiv pentru a face din acest lucru norma pentru fiecare persoană din istoria Bisericii. Pur și simplu nu există niciun motiv pentru asta. Îngăduiți-mi să vă arăt din nou în Faptele Apostolilor 2 ceva care cred că este interesant și folositor. „În ziua Cincizecimii, ei erau toți împreună în același loc. Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic”. Observați, nu era un vânt. A fost un sunet ca un vânt. Înțelegeți? Ca înseamnă ca, nu un vânt, ci ca un vânt, un sunet asemănător cu acela pe care l-ar face un vânt, un sunet ca un suflu de explozie, și a umplut casa în care se aflau. Peste tot în casă se auzea un șuierat, ceva de genul acesta. „Niște limbi” – acum observați vă rog – „ca de foc”. Nu era foc propriu-zis. Semăna cu focul, și era o mică limbă ca de foc pe capul fiecăruia. O mică limbă de foc ar arăta ca o mică flacără, nu-i așa? Doar nişte flăcări mici pe oameni. Vă spun doar ce este scris, și s-a așezat pe fiecare dintre ei.

Acum, dați-mi voie să vă ajut să vedeți ce se întâmplă aici, dacă vreți să separaţi asta în segmente. Ceea ce cred că se întâmplă, versetul 2, este că vine Duhul Sfânt. El vine, iar Duhul este adesea comparat, în special în Ioan 3, cu vântul. Am putea chiar să traducem expresia prin ca un duh grăbit, puternic. Același cuvânt. Același în ebraică, ruach. Același în greacă pneuma. Așadar, Duhul vine, iar în versetul 3 are loc primirea efectivă a Duhului de către fiecare persoană. De aceea era o limbă ca de foc, ca să zic așa, sau o mică flacără de foc pe capul fiecărui individ pentru a arăta că atunci când vine Duhul, cine îl primește? Fiecare în parte. Ca urmare a acestui lucru, toți au fost umpluți cu Duhul Sfânt, a avut loc primirea Duhului. Mai întâi vine El. Apoi ei primesc, apoi vine revărsarea, iar mai apoi încep să vorbească în alte limbi.

Acum, acest lucru s-a întâmplat ulterior pentru ei, iar limbile au avut un scop foarte precis, un scop foarte precis, să fie un semn pentru Israel. „Ei au vorbit despre lucrurile minunate ale lui Dumnezeu. Poporul lui Israel s-a adunat și a întrebat: ‘Ce vrea să zică aceasta? Trebuie să fie [o lucrare a lui] Dumnezeu'. Petru s-a ridicat în picioare și a predicat și 3.000 de oameni au fost mântuiți”. Nu prin vorbirea în limbi, ci prin predicare. Să fie aceasta norma pentru fiecare creștin? Nu. Nu ne strângem cu toții într-o cameră undeva și stăm acolo până când se întâmplă acest lucru. Noi credem că Pavel indică în mod clar că Duhul lui Dumnezeu vine peste fiecare credincios, Romani 8:9, 1 Corinteni 12:12. Ce ziceți de asta? „Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt, pe care l-ați primit de la Dumnezeu?”. Știți cui a spus asta? Unor Corinteni firești. Unor Corinteni grosolani. Doar că și ei erau Templul Duhului. Aveau Duhul Sfânt. Toți creștinii Îl au.

Ceea ce s-a întâmplat aici a fost foarte neobișnuit. Acum, limbile, așa cum am spus, și vom intra în acest subiect în capitolul 14, au fost un semn special pentru Israel, profețit în cartea Isaia. Un semn special doar pentru Israel, un semn judiciar. Un semn care este clar explicat în capitolul 14 din 1 Corinteni, și vă voi arăta doar un scurt verset pentru ca să înțelegeți semnificația de aici. În 1 Corinteni 14, și vom ajunge la acest lucru imediat. În versetul 21, Pavel ne ajută să înțelegem limbile și de ce există ele. „În Lege este scris”, și este vorba de Isaia 28. „În Lege este scris: voi vorbi poporului acestuia prin altă limbă și cu buze străine” - acest popor la care se referă este Israel – „și nici așa nu Mă vor asculta, zice Domnul. Prin urmare, limbile sunt un semn, nu pentru cei credincioși, ci pentru cei necredincioși”. Opriți-vă aici.

Limbile sunt un semn pentru Israelul necredincios. Ceea ce erau ele de fapt era un semn juridic. Era ca și cum Dumnezeu ar fi spus: „Am vorbit atât de mult timp limba pe care o înțelegeți și nu ați auzit. Voi începe să vorbesc într-una pe care nu o înțelegeți”. Și aceasta va fi, într-un fel, o judecată activă asupra voastră. Este ca și cum ar spune: „Când Mă puteați auzi, nu ați vrut, iar acum, când poate ați vrea, nu puteți”. Astfel că, există aici un semn pentru Israel, și vom acoperi asta mai în detaliu.

Și acesta este caracterul unic al situației. Acești oameni erau încă sfinții din Vechiul Testament. Vorbim aici despre nașterea bisericii. Și atunci când Duhul coboară, există semne unice pentru că este pentru prima dată când se întâmplă acest lucru, iar Dumnezeu a vrut ca ei să știe că se întâmplă ceva neobișnuit. Așa că a fost un zgomot, a fost ceva de văzut și apoi a fost ceva de auzit, pentru că trebuiau să fie siguri că Duhul lui Dumnezeu a venit. Ar fi fost foarte ușor, dacă nu ar fi fost vânt și nu ar fi fost vorbirea în limbi și nu ar fi apărut limbi mici ca de foc, ca toată lumea să spună: „Ei bine, chiar s-a întâmplat ceva? Vi s-a întâmplat ceva?” „Nu știm”. „Nu am văzut și nu am auzit nimic”. Așa că Dumnezeu s-a asigurat că nu există niciun dubiu cu privire la faptul că s-a întâmplat ceva, pentru că acesta a fost felul în care a început totul.

Acum să mergem la capitolul 8 și să vedem al doilea incident. Faptele Apostolilor 8. Acum, aici, carismaticii vor spune că există o a doua primire ulterioară a Duhului Sfânt. La începutul capitolului 8 din cartea Faptele Apostolilor, oamenii din Samaria sunt mântuiți. Dar când ajungem la versetul 14, Fapte 8:14, citim următoarele, „Apostolii, cari erau în Ierusalim, când au auzit că Samaria a primit Cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru și pe Ioan. Aceștia au venit la Samariteni, şi s-au rugat pentru ei, ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste niciunul din ei, ci fuseseră numai botezați în Numele Domnului Isus. Atunci Petru și Ioan au pus mâinile peste ei, și aceia au primit Duhul Sfânt”. Acum, observați, acești oameni, conform versetului 16, fuseseră botezați în numele Domnului Isus. Erau creștini, dar nu primiseră încă Duhul Sfânt. El nu venise peste ei, așa că apostolii au venit, și-au pus mâinile peste ei și au primit Duhul Sfânt.

Penticostalii spun: „Vedeți că acest lucru este ulterior”. Iar eu răspund: „Bineînțeles că este”. Ei au fost mântuiți aici, dar a existat un interval de timp până când au primit botezul Duhului Sfânt, dacă vreți, iar motivul a fost simplu. Aceasta este o tranziție istorică. Știți cine sunt acești oameni? Este foarte simplu. Mergeți la versetul 5. Filip a coborât în care cetate? În Samaria. Ce știm despre evrei și samariteni? Da, nu se plăceau între ei, nu-i așa? Timp de 500 de ani, samaritenii și evreii s-au urât reciproc. Motivul era că samaritenii se căsătoriseră cu neamurile și erau o rasă metisă, iar evreii, din cauza naționalismului lor puternic și a sentimentului lor puternic evreiesc, nu-i plăceau pe acei oameni care erau amestecați, așa că a existat o ruptură rasială și religioasă foarte puternică între evrei și samariteni.

De fapt, atunci când un evreu călătorea spre nord, ocolea Samaria pentru a nu fi nevoit să se murdărească de pământ samaritean. Iar atunci când se menționează că: „Isus a zis: ‘Trebuie să trec prin Samaria’”, a fost ceva nefiresc. Aceasta era calea dreaptă. Era cea mai bună cale de urmat, dar niciun evreu nu ar fi mers pe acolo pentru că nu voia să se întineze pe pământul care aparținea Samaritenilor.

Așa că a existat o ruptură puternică și, ascultați, dacă samaritenii ar fi primit Duhul Sfânt în același timp în care au crezut, s-ar fi perpetuat aceeași dihotomie. Ei ar fi avut propria lor chestiune samariteană, iar evreii ar fi avut propria lor chestiune. Și cele două ar fi perpetuat o separare, iar Dumnezeu nu a vrut niciodată asta, pentru că rugăciunea lui Isus a fost „Tată, Mă rog ca ei să fie cum? – una”. Ioan 17.

Așa că Dumnezeu a amânat dăruirea Duhului până în momentul în care apostolii care erau evrei au putut veni să vadă cu ochii lor, până când au putut contribui cu propriile lor mâini la includerea samaritenilor în acel trup unic. Așadar, vedeți, suntem din nou în tranziție, oameni buni. Dumnezeu nu a vrut să înființeze mici biserici individuale, așa că S-a asigurat că adevărata convertire a samaritenilor și adevărata primire a Duhului au fost observate în mod vizibil de către apostoli.

Acum, ascultați al doilea gând. Era important pentru Dumnezeu ca și samaritenii să înțeleagă puterea și autoritatea apostolilor. Înțelegeți asta? Pentru că ce a studiat biserica primară? Ce anume de la apostoli? Învățătura. Dacă era important pentru evreu să știe că samariteanul era în biserică, era important și pentru samaritean să știe că apostolul era sursa adevărului divin. Și astfel, pentru că aceste două lucruri trebuiau să se întâlnească, Dumnezeu a îngăduit ca lucrurile să se întâmple în acest fel pentru ca samaritenii să spună: “Acești apostoli, acești oameni sunt mesagerii lui Dumnezeu și vom asculta cuvântul lor, chiar dacă sunt evrei”. Iar evreii vor spune: “Samaritenii sunt în biserică, chiar dacă sunt metiși, pentru că au primit aceeași făgăduință pe care o avem și noi”.

Autoritatea apostolică era în joc și la fel și unitatea bisericii. O să vă arăt o problemă gramaticală interesantă care ar putea fi dezvoltată aici. Se spune: „Căci încă” - versetul 16 – „Duhul Sfânt nu se pogorâse peste niciunul dintre ei”. Literal, pentru că Duhul Sfânt încă nu era, sau nu era revărsat peste ei. Expresia „încă nu” este grecescul oudepō. Este un cuvânt interesant și, pe măsură ce am studiat acest termen, pentru că m-am gândit că ar fi important să îl analizez, cuvântul înseamnă, în esență, că ceva ce ar fi trebuit să se întâmple nu s-a întâmplat. Este interesant. Cu alte cuvinte, ideea cuvântului este că cele două sunt componente ale unui singur eveniment. Ar fi ca și cum ar spune că au fost mântuiți, dar, dintr-un motiv oarecare, Duhul Sfânt nu a venit. Vedeți? „Încă nu” implică ceva care urmează să se întâmple și care ar fi trebuit să se întâmple. El reunește două componente pentru a face un singur eveniment și, astfel, chiar și implicația limbajului de aici este că aceste două lucruri se întâmplă în mod normal împreună. Acum veți întreba: „De ce a existat acest decalaj?”. Pur și simplu pentru a le permite samaritenilor să vadă că se aflau sub autoritate apostolică și pentru a le permite evreilor să vadă că samaritenii erau în aceeași biserică în care se aflau ei, că aveau aceeași experiență și că au primit același Duh Sfânt. Asta pune laolaltă această unitate.

Însă haideți să vedem al treilea eveniment, capitolul 10. Aici este a treia oară când se întâmplă acest lucru, iar în capitolul 10 nu avem evrei care să fi fost mântuiți. Nu avem samariteni care să fi fost mântuiți. Avem neamuri. Și acum chiar mergem acolo. Dacă credeți că a existat amărăciune între evrei și samariteni, imaginați-vă amărăciunea dintre evrei și neamuri. Când un evreu venea din călătorie dintr-o țară care făcea parte dintre neamuri, își scutura praful de pe picioare și de pe haine, pentru că nu voia ca murdăria neamurilor să fie târâtă în țara lui. Un evreu nu intra în casa unuia care făcea parte dintre neamuri. Ei credeau că neamurile își aruncau copiii avortați în canalul de scurgere, pe care îl aveau în centrul oricărei case, iar cadavrul contamina casa, și credeau că neamurile făceau asta tot timpul, așa că nu intrau în casa unuia care făcea parte dintre neamuri.

Ei nu ar fi mâncat o masă gătită de cineva dintre neamuri. Se presupune că unii dintre ei nu ar fi cumpărat nici măcar carne tăiată de un măcelar care făcea parte dintre neamuri. Nu ar fi folosit ustensilele neamurilor. Exista o ruptură atât de puternică încât nici unul dintre noi, în această societate de astăzi, nu ar putea concepe vreodată cum era. Imaginați-vă ce s-a întâmplat în timpul perioadei sclavagiste din Statele Unite și apoi înmulțiți de 100 de ori, și veți avea o perspectivă a ceea ce a fost între evrei și neamuri. Noi credem că a fost rău între negri și albi în America. Înmulțiți de 100 de ori și veți fi aproape. O animozitate intensă. Și puteți vedea asta în tot Vechiul Testament, în anumite porțiuni.

Acum, să vedem ce se întâmplă. Dumnezeu vine la Petru, în capitolul 10, și îi spune: „Petre, am o treabă grea pentru tine. Vreau să te duci să conduci o mulțime de neamuri la Mine”. Petru se afla în același loc în care se afla Iona, dar nu a făcut ceea ce a făcut Iona. Se afla în același port, în același loc de pe coastă, dar nu a pornit cu adevărat. El doar s-a urcat pe acoperiș și s-a întins pentru o vreme, iar versetul 10 spune că a căzut într-o vedenie, iar noi am discutat pe scurt despre acest lucru data trecută. Cerul s-a deschis, un anumit vas care a coborât la el ca un cearșaf mare, înfășurat în patru colțuri și lăsat în jos cu o frânghie mare, iar el a avut o viziune aici, ca Zaharia sau orice alt profet.

Și a văzut în mijlocul cearșafului tot felul de dobitoace cu patru picioare ale pământului, fiare sălbatice, târâtoare și păsări ale cerului. El a văzut toate aceste animale acolo sus și s-a auzit un glas care zicea: „Petre, scoală-te, taie și mănâncă”. Petru a spus: „Nicidecum Doamne, căci niciodată n-am mâncat ceva spurcat sau necurat”.

Acum, evreii aveau legi alimentare, nu-i așa? Vă spun că au avut. Citiți Leviticul. Anumite păsări pe care nu le-au putut mânca. Și alte animale pe care nu le-au putut mânca. Puteau să mănânce animale care aveau copita despicată și rumegau. Corect? Știți care sunt. Ele sunt enumerate acolo. De fapt, vă voi oferi o notă de subsol interesantă. Le spuneam unora din personal. Nu voi intra în ea în detaliu, dar există un lucru interesant pentru că unul dintre animalele enumerate care rumegă este iepurele. Știi câte ceva despre iepuri? Se înmulțesc. Da, știți asta. Dar știți că, dacă oamenii obișnuiau să se întrebe de ani de zile cum de spuneau că iepurele rumega, iar cea mai bună explicație care a venit de la vechii cărturari evrei a fost că motivul pentru care se spunea că iepurele rumegă este pentru că își rotește maxilarul într-un anumit fel când mestecă, dar nu are acele stomacuri multiple.

Ei bine, au aflat că iepurele are un mod absolut extraordinar de a rumega. Tocmai a fost descoperit recent în acest secol. Nu este un lucru foarte frumos, dar iepurele trece de fapt mâncarea prin corp o dată, o ia înapoi și o introduce din nou. Biblia este absolut exactă. A durat până în secolul al XX-lea pentru a-și da seama. Apropo, iepurii sunt extraordinari. Dacă-i poți mânca, o să ai un conținut foarte scăzut de grăsimi, probabil că ar fi mai bun (pentru tine) decât puiul. Fără îndoială. Cu siguranță, este mai bun (pentru tine) decât carnea de vită și alte lucruri. Cu toate acestea, nu au un gust atât de bun. Oricum, a trecut mult timp de când am consumat iepure, credeți-mă.

Dar oricum, vedeți că Dumnezeu le-a dat aceste Legi dietetice, nu pentru că anumite animale erau diferite de alte animale. Nu asta este problema. Problema este că Dumnezeu a vrut ca ei să fie un popor separat. Dumnezeu a vrut ca ei să fie un popor diferit de orice alt popor, un popor care nu s-ar putea amesteca niciodată, dar ei au împins acest lucru atât de departe încât a devenit ridicol. Ei aveau toate aceste legi alimentare și acum, în această vedenie, Domnul îi spune lui Petru: „Du-te și mănâncă orice vrei”. Petru spune: „Doamne, nu pot face așa ceva”. Glumești cu mine? Și Petru a zis: „N-am de gând să fac asta (nicidecum)”, și glasul i-a zis a doua oară: „Ce a curățit Dumnezeu, să nu numești spurcat”. Și acest lucru a fost făcut de trei ori pentru ca mesajul să fie înțeles.

Petru s-a ridicat, a coborât și s-a întâlnit cu niște oameni care i-au zis: “Haide. Primul lucru neobișnuit cu care vei avea de-a face este Corneliu. Te duci la o casă de neamuri la un om neprihănit”, versetul 22, un om temător de Dumnezeu. Bun raportul. A fost înștiințat de Dumnezeu printr-un înger sfânt să te cheme în casa lui, și să audă cuvinte pe care i le vei spune. Dragul de Petru și-a înghițit iudaismul și a intrat în casa lui Corneliu, și știți ce s-a întâmplat? S-au întâmplat lucruri minunate.

Versetul 43. După predică, el propovăduiește un mesaj extraordinar - versetul 38. Nu pot rezista unei părți din predica lui. El spune cum: “Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine și îi vindeca pe toți cei apăsați de diavolul, căci Dumnezeu era cu El. Noi suntem martori a tot ce a făcut El, în țara iudeilor, și în Ierusalim. Ei L-au omorât atârnându-L pe lemn, dar Dumnezeu L-a înviat a treia zi și a îngăduit să se arate”. Tocmai a acoperit viața lui Cristos, moartea lui Cristos, învierea. „Nu la tot norodul, ci nouă martorilor aleși mai dinainte de Dumnezeu, nouă, care am mâncat și am băut împreună cu El, după ce a înviat din morți. Isus ne-a poruncit să propovăduim norodului și să mărturisim că El a fost rânduit de Dumnezeu Judecătorul celor vii și al celor morți. Toți proorocii mărturisesc despre El că oricine crede în El capătă prin numele Lui iertarea păcatelor”. Aceasta este invitația Sa.

Știți ce s-a întâmplat? Toți au crezut. Corneliu stătea acolo așteptând să audă informația, și instantaneu ei au crezut. Rezultatul este menționat în versetul 44: „Pe când rostea Petru cuvintele acestea, S-a coborât Duhul Sfânt peste toți cei ce ascultau Cuvântul”. Acum ascultați-mă. Nu există aici nicio doctrină penticostală a subsecvenței. Vedeți? Aici nu este. Ei au crezut, ei au primit, iar rezultatul a fost - priviți versetul 45, și aici este cheia - uimirea celor tăiați împrejur dar cine sunt aceștia? Evreii. Cum erau evreii care au crezut? Uimiți! Și toți care veniseră cu Petru, au văzut cum darul Duhului Sfânt s-a vărsat și peste Neamuri. De unde știau ei asta? Pentru că i-au auzit făcând ce? Vorbind în limbi și slăvindu-L pe Dumnezeu. Uau!

Acum știți de ce Dumnezeu a permis neamurilor să vorbească în limbi? Nu pentru același scop ca la Cincizecime, ci pentru a le arăta evreilor că același Duh Sfânt a venit în același mod. Dacă nu ar fi existat o manifestare vizibilă, ei nu ar fi fost convinşi niciodată, înțelegeți? Vorbim aici despre o tranziție, oameni buni. Nu există o subsecvență aici, dar există dovada limbilor aici, în capitolul 8 există subsecvență, dar nu există nicio indicație a limbilor. Versetul 47 spune: “Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?”. Acum ascultați una dintre cele mai importante afirmații din Cartea Faptele Apostolilor. Ascultați, oamenii care primesc Duhul Sfânt ar trebui să fie cum? Să fie botezați. Ați înțeles asta? Asta echivalează primirea Duhului Sfânt cu ce? Cu convertirea. Cu mântuirea. Trebuie să fii mântuit și apoi să fii cum? Să fii botezat. Petru spune doar așa: “Se poate opri apa ca să nu fie botezați aceștia care au primit Duhul Sfânt ca și noi?” Vedeți, Petru le echivalează pe cele două. Sunt inseparabile. El știe asta și este conștient că, dacă există vreo întârziere în cazul Samariei, el știe că aceasta a fost intenționată din partea lui Dumnezeu, iar aici a fost foarte clar. Semnul a fost convingător pentru evrei că neamurile făceau parte din biserică și că neamurile au primit același Duh Sfânt. Au fost absolut uimiți.

Întoarceți la capitolul 11, versetul 15. Ei bine, după această experiență extraordinară, Petru s-a întors pentru a da raportul său și în 11:15 se menționează felul în care le povestește totul. El spune: „Oameni buni, trebuie să vă spun ce s-a întâmplat acolo sus, în casa lui Corneliu”. S-a întors în Iudeea și aduce un raport apostolilor și fraților. Capitolul 11:1. El spune: „Ascultați următorul lucru, oameni buni. N-o să vă vină să credeți. Când am început să vorbesc”, și relatează tot ce tocmai am citit, „Duhul Sfânt, vă vine să credeți, S-a pogorât peste ei ca și peste noi la început”. Ei au avut propria lor Cinzecime în miniatură. După care mi-am amintit. Și da, mi-am adus aminte vorba Domnului, cum a zis: „Ioan într-adevăr a botezat cu apă, dar voi veți fi botezați cu Duhul Sfânt. Deci dacă Dumnezeu” – iubesc asta – „le-a dat același dar ca și nouă, care am crezut în Domnul Isus Cristos, cine eram eu să mă împotrivesc lui Dumnezeu?” În ultimele cuvinte, a fost puțin cam amuzant. El zice: „Îmi pare rău băieți, nu l-am putut opri. Adică, Dumnezeu a făcut această lucrare. Așa că nu m-am putut împotrivi. Astfel că sunt într-adevăr de partea ta. Eu am fost victima”.

„După ce au auzit aceste lucruri, s-au potolit”. Ei au fost în stare de șoc după care, au slăvit pe Dumnezeu și au zis: „Dumnezeu a dat deci și Neamurilor pocăință, ca să aibă viața”. Nu este minunat? Acum înțelegeți motivul așteptării și al tranziției și al limbilor? Nu că acest lucru este normal pentru orice om din fiecare biserică, ci că acest lucru a legat neamurile de o singură biserică, și pe samariteni de o singură biserică. Aceasta era ideea.

În capitolul 15, versetul 8, raportând la Sinodul din Ierusalim, Petru spune: „Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei, și le-a dat Duhul Sfânt, ca și nouă, și nu a făcut nicio deosebire între noi și ei”. Cu alte cuvinte, motivul pentru care au primit Duhul împreună cu limbile, motivul pentru care s-a întâmplat așa cum s-a întâmplat cu apostolul Petru acolo a fost pentru ca neamurile să știe că toți trebuie să se supună autorității apostolice, iar evreii să știe că neamurile fac parte din aceeași biserică împreună cu același Duh Sfânt pe care l-au primit. Așadar puteți vedea de ce s-a întâmplat așa.

Acum există o altă ocazie în Fapte 19, Fapte 19:1. În această dimineață am discutat pe scurt despre tranziția lui Pavel prezentată în capitolul 18 și tranziția lui Apolo. Acum găsim alți 12 oameni în tranziție, iar aici carismaticii vor spune din nou: „Ei, vezi. Suntem aici din nou. Duhul Sfânt îi botează și le dă vorbirea în limbi”, dar nu există nicio subsecvență aici. Acești oameni sunt mântuiți, au primit Duhul Sfânt toți în același moment, la fel ca și Corneliu. Așa că ideea de a fi mântuiți aici și a primirii Duhului Sfânt mai târziu - este doar în Fapte 2 și Fapte 8, însă chiar și în Fapte 10 și 19 acel tipar s-a schimbat.

Observați vă rog capitolul 19. „Pe când era Apolo în Corint, Pavel, după ce a trecut prin ținuturile de sus ale Asiei, a ajuns la Efes. Aici a întâlnit câțiva ucenici, și le-a zis: „erau ucenici adevărați, erau adevărați mathētēs. Și le-a zis: ‘Ați primit voi Duhul Sfânt când ați crezut?’ Ei i-au răspuns: ‘Nici nu am auzit măcar dacă există vreun Duh Sfânt’. Este o traducere nepotrivită și o voi corecta imediat. El le-a zis: ‘Dar cu ce botez ați fost botezați?’ Și ei au răspuns: ‘Cu botezul lui Ioan’. Al lui Ioan Botezătorul. Atunci Pavel a zis: ‘Ioan a botezat cu botezul pocăinței, și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el’, adică în Mesia Isus. ‘Când au auzit aceste vorbe, au fost botezați în Numele Domnului Isus’. Când și-a pus Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei și vorbeau în alte limbi și proroceau. Erau cam doisprezece bărbați de toți”. Asta nu înseamnă că toți aveau 12 ani. Ci înseamnă că erau 12.

Acum, un studiu al pasajului este foarte important. Aduceți-vă aminte că biserica este deja unită. Corect? Este deja unită; sunt Evrei, Neamuri, Metiși (adică samaritenii). Asta este tot ce poți avea în biserică, corect? Asta este, cuprinde pe toată lumea. Deci nu există nicio subsecvenţă, însă există acest element de probă. De altfel, nu există nicio cerere şi e acolo, nu-i așa? Nicio stăruință. Începem să aflăm că ei nici măcar nu sunt creștini. Deloc. Versetul 2, El le-a zis: „Ați primit Duhul Sfânt de când ați crezut?” Nu este interesant? Știți, când am citit prima dată asta, în timp ce studiam acest pasaj acum câțiva ani, când am predat Cartea Faptele Apostolilor, tocmai m-a lovit ca o rachetă. Ați primit Duhul Sfânt de când ce? De când ați crezut. Ei bine, care este implicația acestei afirmații? Pavel zice: „Vreți să spuneți că sunteți încă în tranziție? Lucrul normal, bineînțeles, este să primești Duhul Sfânt atunci când crezi”. El nu spune: „Ați primit Duhul Sfânt când ați stăruit? Aţi primit Duhul Sfânt când v-ați rugat? Ați primit Duhul Sfânt când v-ați mărturisit? Ați primit Duhul Sfânt când ați ascultat? Ați primit Duhul Sfânt când v-ați supus?” Nu. El spune: „Ați primit Duhul Sfânt când ați crezut?” Asta îmi spune că în mintea lui Pavel, atunci când ați crezut, ce s-a întâmplat? Ați primit Duhul Sfânt. Excepție sunt cei care s-a întâmplat să fie parte din acele grupuri neobișnuite aflate încă în tranziție.

Întrebarea presupune că atunci când vine credința, vine și Duhul Sfânt. Iar ei au spus - așa este literalmente. „Noi nici măcar nu am auzit că Duhul Sfânt a fost dat”. Bineînțeles, ei știau de Duhul Sfânt. De ce? Pentru că Ioan anunțase despre Duhul Sfânt, nu-i așa? Bineînțeles, în Luca 3:16, urmașii lui Ioan Botezătorul auziseră despre Duhul Sfânt, însă nu au auzit că Duhul Sfânt a fost deja dat. De ce? Pentru că nici măcar nu auziseră încă atât de mult despre Isus Cristos. Erau exact ca Apolo. Așa că el i-a întrebat: „Dar cu ce botez ați fost botezați?” Iar ei au răspuns: „Cu botezul lui Ioan”. „Oh, acum înțeleg”, spune el, „Voi sunteți urmașii lui Ioan Botezătorul. Sunteți oameni aflați în tranziție”.

Aceasta este ultima rămășiță a sfinților din Vechiul Testament. Și asta s-a întâmplat la 20 de ani după Ioan. Știați asta? Douăzeci de ani mai târziu. Aceștia sunt oameni destul de loiali, nu-i așa? Rezistă, căutându-l pe Mesia acolo în Efes, ascuns cine știe unde. Nu au aflat încă. Acum el întreabă: „Oh, nu ați primit Duhul Sfânt? Ați primit doar botezul lui Ioan Botezătorul, care era botezul de pregătire pentru venirea lui Mesia? Asta e tot ce ați avut?”. Hmm. Acum observați vă rog următorul lucru. Atunci Pavel a zis: „Ioan a botezat cu botezul pocăinței, și spunea norodului să creadă în Cel ce venea după el, adică în Cristos Isus”.

Îngăduiți-mi să vă pun o întrebare. Când Pavel a aflat că ei nu primiseră Duhul Sfânt, despre cine le-a vorbit? Despre Cristos. Le-a vorbit despre Duhul Sfânt? Le-a spus el: „Acum, oameni buni, iată cum, iată cum să primiți Duhul Sfânt. Faceți asta și faceți cealaltă”. Nu. Nu a spus: „O, Doamne, voi nu știți nimic despre Duhul Sfânt. Nu i-a întrebat: „Ce învățătură greșită ați avut?”. Nu. Ci i-a întrebat: „Cu ce botez ați fost botezați?”. El știa răspunsul corect, pentru că dacă ar fi crezut și ar fi fost botezați, mărturisind credința în Cristos, ar fi avut Duhul Sfânt. Nu-i așa? Pentru că acesta vine în același timp, așa că el spune pur și simplu: “Cu ce fel de botez ați fost botezați de nu ați primit Duhul Sfânt?”. El știa că [botezul] este normativ și a trecut imediat, în versetul 4, la învățătura despre Cristos. Subiectul este Cristos. Nu este Duhul Sfânt. El nu îi învață cum să sară la al doilea nivel.

Așadar, veriga lipsă din Efeseni (12) nu este informația despre botezul Duhului Sfânt. Veriga lipsă este informația despre Cristos, așa că el îl prezintă pe Cristos. Când au auzit această învățătură au crezut și au fost botezați în numele Domnului Isus. Și apoi și-a pus mâinile peste ei, a venit Duhul Sfânt, au vorbit în limbi și au profețit.

Acum observați, ei au primit Duhul Sfânt chiar atunci când au crezut. Dar de ce și-a pus Pavel mâinile peste ei? Pentru a le arăta că nu mai trebuiau să urmeze învățătura lui Ioan Botezătorul, ci învățătura cui? A apostolilor. Aceasta este ideea. Și de ce li s-a acordat aceeași experiență extraordinară pe care au primit-o toți ceilalți? Pentru ca ei să știe că, deși erau conectați cu mult timp în urmă la Vechiul Testament, la acel vechi profet al lui Dumnezeu, Ioan Botezătorul, ei făceau parte din biserică alături de toți ceilalți. Întreaga temă a cărții Faptele Apostolilor, oameni buni, este de a vă arăta că rugăciunea din Ioan 17 este ascultată. „Tată, mă rog ca ei să fie” cum? – „una”.

BRUS Bruce Thompson mi-a oferit o bună ilustrație a modului în care funcționează acest lucru. El are o mulțime de ilustrații bune. El a zis: „Modul în care văd eu acest lucru este ca un dispozitiv de fum”. El a zis: „Când au făcut legea”, spune el, “trebuia să ai un dispozitiv de fum, de noxe. Mulți dintre noi aveam deja mașini, dar trebuia să mergem să ne punem un dispozitiv de noxe. Dar, după aceea, a devenit automat atunci când îți iei o mașină”. Vedeți? Acum nu știu dacă compararea Duhului Sfânt cu un dispozitiv de noxe este o analogie care ar trebui dusă prea departe, dar înțelegeți? Unii oameni sunt prinși în tranziție. Asta e tot. Iar subsecvența dintre capitolele 2 și 8 poate fi explicată prin această simplă ilustrație. Iar motivul pentru care limbile sunt prezente în capitolele 10 și 19 și motivul pentru care apostolii sunt acolo punându-și mâinile peste ei, este pentru ca să existe sentimentul că li se întâmplă același lucru care s-a întâmplat la început. Și va exista un angajament față de autoritatea apostolică, astfel încât biserica să aibă aceeași doctrină, același simț al iubirii, al unității și al vieții laolaltă, înțelegeți?

Nu este chiar atât de complex, nu-i așa? Dar, dacă faci ca tot ceea ce se întâmplă aici să fie norma pentru toată lumea, atunci ai ratat totul, nu-i așa? Pentru că odată ce doctrina apostolică este creionată, stabilită și certificată, aceste lucruri sunt încheiate. Nu mai avem nevoie de acele semne. Și odată ce în fiecare segment ai evrei, neamuri, samariteni și câțiva rătăciți din Vechiul Testament, și toți sunt primiți înăuntru; nu mai există alte grupuri, astfel că întregul scop este îndeplinit.

Ascultați. Nu poți lua aceste evenimente de tranziție și să faci din ele niște porunci. Biblia nu face asta. Biblia nu spune: „Aceasta este norma. Acesta este standardul. Asta este ceea ce ar trebui să faceți”. Acum ascultați, dar ascultați cu atenție. Dacă mişcarea carismatică vrea să ia limbile ca fiind absolute și normale, de ce nu ar trebui să fie zgomot de vânt și flăcări în vârful capului tuturor? De ce ar avea doar unul dintre cele trei semne de autentificare? De ce nu le iau și pe celelalte două? Vedeți? Dacă evenimentele din Faptele Apostolilor 2, 8, 10 și 19, ascultați cu atenție, dacă au avut loc toate în prezența unui apostol, de ce nu este acesta modelul și astăzi, astfel încât să fie necesar să așteptăm ca Ioan, Petru sau Pavel să apară pentru aa noi să primim Duhul Sfânt?

Dacă în fiecare caz din Faptele Apostolilor, rețineți, dacă în fiecare caz din Faptele Apostolilor Duhul Sfânt a venit peste un grup, niciodată peste un individ singur, de ce nu fac carismaticii ca aceasta să fie norma? Dacă nimeni în cartea Faptele Apostolilor nu a căutat vreodată Duhul, nu a stăruit sau nu s-a rugat pentru Duhul, nu s-a rugat pentru limbi sau nu a căutat vorbirea în limbi, de ce o fac ei dacă aceasta este norma? Și de ce vor doar miracolele, semnele și minunile din Cartea Faptelor și nu și restul? Și de ce nu mai oferim Împărăția lui Israel ca în Fapte 3? Și de ce biserica nu se întâlnește în Templu la ora de rugăciune descrisă de pentru evrei? De ce nu suntem la sinagogă? De ce ne aflăm aici? Și de ce nu ne întâlnim în fiecare zi în case și nu frângem pâinea din casă în casă și nu ne împărtășim în fiecare zi a săptămânii ca în Fapte 2? Și de ce nu sunt toate convertirile ca cea a lui Pavel pe drumul Damascului? De ce nu îl vedem toți pe Isus și nu orbecăim timp de trei zile și nu așteptăm un oarecare Anania? Nu putem avea toate astea dacă vrem?

Și dacă biserica este condusă de apostoli în Fapte 6, de ce trebuie să fie condusă acum de prezbiteri? Și dacă acceptăm această carte ca fiind normală, mai respectăm instrucțiunile din capitolul 15 din Faptele Apostolilor, care ne spune că ori de câte ori întâlnim un evreu trebuie să evităm câteva lucruri. Trebuie să ne ferim de idoli, de curvie, de dobitoacele sugrumate și de sânge. Veți zice: „Asta nu este pentru astăzi”. Aveți dreptate. Ei bine, de ce asta să nu fie pentru zilele noastre și toate celelalte să fie pentru perioada pe care o trăim? Nu putem alege ce vrem.

Ascultați. În Faptele Apostolilor nu existau clădiri de biserici. Este acesta un lucru absolut? Nu existau coruri în Faptele Apostolilor. Este acesta un lucru absolut? Nu existau învățători de școală duminicală în Faptele Apostolilor. Este acesta un lucru absolut? Mai sunt evangheliștii care circulă ca Filip fără avioane? Îi pedepsim pe cei care nu dau Domnului atât cât au promis? Este doar o subliniere. Îmi amintesc mereu de omul care a inventat platoul pentru darurile de bună voie, în care pui o monedă și apoi sună un clopoțel. Pui o bancnotă de un dolar și sună o sonerie. Dacă nu pui nimic, îți face o poză.

Şi oricum, dacă Faptele Apostolior este normativă, de ce nu facem cu toții jurământul de nazireat? Dacă Faptele Apostolilor este normativ, de ce nu ne grăbim cu toții, ca Pavel, să ne întoarcem la sărbătoarea din Ierusalim? Cineva de aici și-a făcut vreodată un mare scop în viață să se grăbească pentru a se întoarce la Ierusalim pentru Paște? Vedeți, pur și simplu nu puteți face asta cu Cartea Faptelor. Este istorie.

Joseph Dillow spune în cartea sa, și mi s-a părut o afirmație folositoare. El spune următorul lucru - cartea se numește Speaking in Tongues, (Vorbind în limbi) cred. El spune: „Nu trebuie să facem greșeala tragică de a preda experiența apostolilor, ci mai degrabă trebuie să experimentăm învățătura apostolilor”. El continuă: „Experiența apostolilor se găsește în cartea de tranziție Faptele Apostolilor; în timp ce învățătura apostolilor este expusă clar în epistole, care sunt ghidul nostru pentru experiența noastră creștină de astăzi”.

Ascultați-mă. Întregul scop al cărții Faptele Apostolilor este de a ne face conștienți de faptul că nu trebuie să căutăm nimic. Toată lumea primește Duhul; iudei, samariteni, neamuri, rămășiță din Vechiul Testament, oricine. Când crezi, ce se întâmplă? Primești Duhul Sfânt. Acesta este mesajul cărții. Cartea încearcă să spună că există o nouă eră. Există o nouă eră. Și iat-o. Este era Duhului, iar voi puteți primi Duhul și asta este un dar de la Dumnezeu. Acesta este scopul ei, nu să-i facă pe toți să creadă că trebuie să aștepte și să caute o super-experiență ce vine mai târziu.

Vreau să încheiem prin a ne uita la Faptele Apostolilor 8:18. Să ne uităm ca o concluzie la o afirmație serioasă. Faptele Apostolilor 8:18: „Acolo era un om”. Și spune: „Când a văzut Simon” - iar acesta nu este Simon Petru. Acesta este Simon, versetul 9, care era un vrăjitor. El era un magician. El era mijlocitor. Vorbea cu demonii. „Când a văzut Simon vrăjitorul că Duhul Sfânt era dat prin punerea mâinilor apostolilor, le-a oferit ce? – bani”. Acum, observați vă rog, și a zis: „Dați-mi și mie” - care este următorul cuvânt? – “puterea. Dați-mi și mie puterea aceasta”.

O să vă pun o întrebare simplă. Ce a vrut Simon? Ce voia? Puterea. Ce caută întotdeauna, întotdeauna, întotdeauna carismaticii? Puterea. Ei spun că nu vei avea niciodată puterea. Nu vei avea niciodată puterea. Poți avea Duhul, dar nu poți avea puterea fără botez. Ascultați. Ei fac exact ceea ce a făcut Simon. Uitați-vă, el a dorit putere. A fost dispus să se sacrifice pentru a o obține. Pentru el erau importanți banii. Și astăzi, carismaticii își vor petrece timpul rugându-se, supunându-se, predându-se și făcând orice pot face pentru a obține puterea, iar puterea este acolo. Și Petru chiar pornește la drum cu asta. Versetul 20: „Dar Petru i-a zis: „Banii tăi să piară împreună cu tine”. De ce? Ascultați asta. „Pentru că ai crezut ce? - „că darul lui Dumnezeu s-ar putea căpăta cu bani”. Ascultați-mă. Nu veți obține niciodată Duhul Sfânt prin eforturi omenești. El vine fără plată. Asta e ideea.

Oamenii care caută puterea caută să obțină prin efort propriu ceva ce Dumnezeu dă prin harul Său fără plată. Aceasta este ideea cărții, oameni buni. Aceasta este cartea Faptele Apostolilor, iar Petru îl pune la punct. El spune: „Tu nu ai nici parte, nici sorț în toată treaba aceasta, căci inima ta nu este curată înaintea lui Dumnezeu. Pocăiește-te dar de această răutate a ta și roagă-te Domnului să-ți ierte gândul acesta al inimii tale, dacă este cu putință, căci văd că ești plin de fiere amară și în lanțurile fărădelegii”. Simon a răspuns: „Rugați-vă voi Domnului pentru mine”.

Ascultați. Este o perspectivă incorectă aceea de a căuta prin efort uman să obții ceea ce Dumnezeu a oferit prin har, pentru că negi darul Său extraordinar și plin de har. Este ca și cum i-ai spune lui Dumnezeu: „Nu Tu mi-ai dat Duhul Sfânt”, iar Dumnezeu spune: „Eu l-am dat, în toată plinătatea lui”. „El nu dă Duhul Sfânt cu măsură”. Simon a păcătuit crezând că poate găsi prin efort uman o putere pe care Dumnezeu o dă fără plată. Michael Green, scriind în cartea „Eu cred în Duhul Sfânt”, spune următoarele: „Carismaticii au fost mereu în căutarea puterii. Ei erau exaltați de puterea spirituală. Ei căutau mereu scurtături către putere. La fel este și astăzi. Răspunsul lui Pavel este să se laude nu cu puterea sa, ci cu slăbiciunea sa, prin care numai puterea lui Cristos poate străluci. Pavel știa totul despre semnele unui apostol, despre dovezile, minunile și faptele mărețe; dar el știa că puterea unui apostol sau a oricărui alt creștin vine din răbdarea suferințelor, așa cum a fost cu țepușul său în carne sau din răbdarea jignirilor și a greutăților, cum a fost în cazul lucrărilor sale misionare. Carismaticii aveau o teologie a învierii și a puterii ei, dar aveau nevoie să învețe din nou secretul crucii și al rușinii ei, care era ceea ce producea cu adevărat puterea lui Dumnezeu”. Și are dreptate. Are dreptate.

Ascultați, preaiubiților, Isus a spus-o simplu la începutul cărții. „Veți primi o putere”. Când? Când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”. Și când vine El? Atunci când credeți. A-L nega pe Dumnezeu înseamnă a nega cuvântul Său, a pune la îndoială promisiunea Sa, a căuta prin efort omenesc să obții ceea ce El a dat. În loc să căutăm mereu puterea, haideți să căutăm suferința care eliberează puterea care este deja acolo. Haideți să ne rugăm.

Tată, îți mulțumim pentru un timp bun în seara aceasta. Îți mulțumim că ne-ai vorbit clar în Cuvântul Tău, chiar dacă cuvintele omenești nu au fost atât de clare. Leagă toate acestea în mintea noastră. Fie ca noi să realizăm că nu încercăm să luptăm împotriva unei mișcări sau să apărăm o teologie. Încercăm doar să înțelegem revelația lui Dumnezeu pentru a ne putea închina în mod corect, împărțind în mod corect. Îți mulțumim pentru acești oameni, oameni scumpi care vin cu foame de adevărul Tău, însetați după neprihănire. Umple-i, Tată. Umple-i, umple-i cu Duhul Tău. Fie ca Cel care este deja acolo să constate, pe măsură ce inimile lor sunt curățite, că prezența Sa umple și stăpânește gândirea și faptele lor, iar noi Îți vom aduce Ție slavă, în Numele lui Isus. Amin.

Sfârșit