Așa cum v-am spus în această dimineață, vom lua o mică pauză în studiul nostru despre Fericiri, pentru că Domnul mi-a pus pe inimă să vă împărtășesc din cartea Evrei un mesaj special. Așa că, dacă vă veți uita cu mine la cartea Evrei, o vom studia împreună. Acum, după cum știți, în urmă cu câteva săptămâni am vorbit despre subiectul „pe voi înșivă cercetați-vă dacă sunteți în credință”. Era într-o duminică dimineața, înainte de momentul în care trebuia să stăm la masa Domnului.
Şi eram foarte îngrijorat de faptul că erau mulți oameni în Biserica Grace care au venit și au ascultat și poate chiar au crezut, dar care nu și-au dedicat niciodată viața lui Cristos și care nu vor rămâne în picioare în Ziua Judecății. Și mă confrunt continuu cu această teamă.
Știu că în biserică există grâu și neghină. Știu că cei falși vor exista întotdeauna printre cei adevărați. Este atât de ușor într-o biserică de mărimea noastră, cu multe mii de oameni, să te ascunzi și să nu fii niciodată confruntat cu adevărat cu realitatea aceasta, dacă ți-ai dedicat sau nu viața lui Cristos. Într-un fel te poți descurca, doar alăturându-te mulțimii și mergând împreună cu toți ceilalți. Însă inima mea este profund îngrijorată de realitatea că unii dintre voi, oameni foarte prețioși pentru care Cristos a murit, ați tot venit și ați tot venit și ați ascultat și ați auzit mesajele și poate chiar ați crezut că este adevărat, dar nu v-ați întors niciodată cu adevărat la Isus Cristos. Dintr-un motiv sau altul ceva vă reţine.
O doamnă m-a sunat la telefon și mi-a spus exact acest lucru. Mi-a spus: <
Și știți deja că El spune că: „Pentru a intra în Împărăția Mea, trebuie să fiți săraci în duh, să plângeți pentru păcat și să fiți blânzi. Trebuie să flămânziți și să însetați după neprihănire, să fiți milostivi, să fiți cu inima curată, și să fiți împăciuitori. Și probabil că ați auzit că atunci când îndepliniți aceste calificări și vă îndreptați spre Dumnezeu în Cristos și sunteți răscumpărați, deveniți posesori ai împărăției. Deveniți beneficiari ai tuturor binecuvântărilor…ai tuturor bunătăților lui Dumnezeu. Și devii un fiu al lui Dumnezeu în cel mai pur sens. Dar, chiar dacă cunoști calificările și chiar dacă știi consecințele și binecuvântările pe care le aduce, poate că încă nu te-ai dedicat lui Isus Cristos. Și îndrăznesc să spun că acest lucru este adevărat peste tot în țară și în toată lumea. Sunt oameni care știu, dar nu-și iau niciodată angajamentul. Ei nu fac niciodată pasul. Dintr-un motiv sau altul, momentul lor nu a venit. Ei pur și simplu îl amână și îl amână și îl amână.
Înainte de a studia epistola către Evrei, uitați-vă împreună cu mine foarte pe scurt la Ioan capitolul 12. Și vreau să vedeți ce întârziere periculoasă este aceasta. În Ioan capitolul 12, în versetul 32, Domnul nostru a spus: „«Și după ce voi fi înălțat de pe pământ, voi atrage la Mine pe toți oamenii.» Vorbind astfel, arăta cu ce moarte avea să moară. Norodul I-a răspuns: «Noi am auzit din Lege că Cristosul rămâne în veac; cum dar zici Tu că Fiul omului trebuie să fie înălțat? Cine este acest Fiu al omului?» Isus le-a zis:” – ascultați – „«Lumina mai este puțină vreme în mijlocul vostru. Umblați ca unii cari aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunerecul: cine umblă în întunerec, nu știe unde merge. Câtă vreme aveți lumina printre voi, credeți în lumină, ca să fiți fii ai luminii». Isus le-a spus aceste lucruri, apoi a plecat şi S-a ascuns de ei.”
Ce ilustrație! El spune: „Ar fi bine să crezi cât mai poți crede”. Și apoi, pentru a ilustra acest lucru a plecat și s-a ascuns acolo unde nu L-au putut găsi niciodată, pentru ca ei să înțeleagă ce ar însemna să nu-L aibă prin preajmă. Iar versetul 37 spune: „Măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, tot nu credeau în El, ca să se împlinească vorba, pe care o spusese prorocul Isaia: «Doamne, cine a dat crezare propovăduirii noastre? Și cui a fost descoperită puterea brațului Domnului?» De aceea nu puteau crede, pentru că Isaia a mai zis: «Le -a orbit ochii, și le-a împietrit inima, ca să nu vadă cu ochii, să nu înțeleagă cu inima, să nu se întoarcă la Dumnezeu, și să-i vindec»”.
Acum observați, Isus spune: „Mai bine credeți când puteți crede. Ar fi bine să veniți la lumină cât timp lumina mai este disponibilă, pentru că va veni vremea când nu va mai fi prin preajmă”. Și apoi El a ilustrat faptul că profeția lui Isaia s-a împlinit. Ei nu au vrut să creadă, prin urmare nu au putut crede, iar Dumnezeu a închis ziua harului. Asta este ceea ce spune Isaia. Apropo, acesta a fost ultimul apel al lui Isus. O ultimă invitație prezentată în Evanghelia după Ioan. Ziua harului trecea, iar în capitolul următor El se întâlnește cu ucenicii Săi cu o zi înainte de procesul Său și, în final, de moartea Sa. Aceasta este ultima Sa invitație. El spune: „Nu voi mai fi aici foarte mult timp. Ar fi bine să acționați cât mai puteți acționa înainte de a fi confirmați în suveranitatea lui Dumnezeu în necredința voastră”.
În Ioan capitolul 8 și aici El spune același lucru de cel puțin trei ori. În versetul…uitați-vă la versetul 12. „Isus le-a vorbit din nou, şi a zis: «Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine, nu va umbla în întunerec, ci va avea lumina vieții»”. Aceasta este prima invitație. El spune: „Dacă Mă urmați pe Mine, puteți umbla în lumină”. Dar apoi El spune în versetul 21: „Eu Mă duc, şi Mă veți căuta, şi veți muri în păcatul vostru; acolo unde Mă duc Eu, voi nu puteți veni. Aceasta este cea de-a doua invitație, de fapt. Pentru că este un avertisment, că dacă nu acceptă lumina cât timp aceasta este disponibilă, va veni o zi în care lumina nu va mai fi disponibilă. Și apoi, în versetul 24, El repetă avertismentul a treia oară: „De aceea v-am spus că veți muri în păcatele voastre; căci, dacă nu credeți că Eu sunt, veți muri în păcatele voastre”. Vedeți, Isus își extindea mereu dragostea, dar întotdeauna le spunea că există o limită.
Întoarceți înapoi la capitolul 7, versetul 33: „Isus a zis: «Mai sunt cu voi puțină vreme, și apoi Mă duc la Cel ce M-a trimis. Voi Mă veți căuta, și nu Mă veți găsi; și unde voi fi Eu, voi nu puteți veni»”. Aici găsim aceeași idee. Știți, înainte ca Dumnezeu să trimită potopul în Geneza capitolul 6, în versetul 3, Dumnezeu a spus: „Duhul Meu nu va rămâne pururea în om”. Cu alte cuvinte, vine un moment în care Dumnezeu nu mai are răbdare. După care a venit potopul și întreaga lume a fost distrusă. În Isaia capitolul 63 găsim acest lucru ilustrat în versetele de la 7 la 10. Profetul Isaia spune: „Voi vesti îndurările Domnului, faptele Lui minunate, după tot ce a făcut Domnul pentru noi! Voi spune marea Lui bunătate față de casa lui Israel, căci i-a făcut după îndurările și bogăția dragostei Lui”. Ce verset! Vorbește despre bunătatea iubitoare, despre lauda, bunătatea și îndurarea lui Dumnezeu: „El a zis: «Negreșit, ei sunt poporul Meu, niște copii cari nu vor fi necredincioși!» Și astfel El s-a făcut Mântuitorul lor”.
Ce imagine a lui Dumnezeu! El era atât de iubitor. A fost atât de milostiv. A fost atât de bun. A fost atât de îndurător. El a fost Mântuitorul lor. Și versetul 9: „În toate necazurile lor n-au fost fără ajutor, și Îngerul care este înaintea Feței Lui i-a mântuit; El Însuși i-a răscumpărat, în dragostea și îndurarea Lui, și necurmat i-a sprijinit și i-a purtat în zilele din vechime”. Oh, ce imagine! Ce Mântuitor iubitor! Însă versetul 10 vine ca un șoc, ca un fulger din senin pentru a spulbera pacea scenei. „Dar ei au fost neascultători și au întristat pe Duhul Lui cel sfânt; iar El li S-a făcut vrăjmaș și a luptat împotriva lor”. Vă vine să credeți o astfel de schimbare? Într-o mică secțiune de trei versete? Dumnezeu este răbdător, Dumnezeu este blând, Dumnezeu este bun, Dumnezeu este milostiv, Dumnezeu este plin de îndurare, Dumnezeu este îndelung răbdător, Dumnezeu nu vrea ca vreunul să piară. Dar mila lui Dumnezeu are limite. Ar fi bine să veniți la lumină, cât timp lumina este disponibilă. Acesta este mesajul.
Acum, cartea Evrei ne oferă o privire sugestivă asupra acestui adevăr extraordinar, această invitație extraordinară de avertizare a lui Dumnezeu. Acum aș vrea să vă uitați la cartea Evrei și să vedem ce are de spus. Epistola către Evrei este scrisă, în principiu, creștinilor, creștinilor evrei. De aceea titlul ei este Evrei. Erau credincioși evrei, dar…acum ascultați…intercalate de-a lungul cărții Evrei, care este scrisă creștinilor evrei, sunt avertismente, avertismente; avertismente pentru a-i confrunta pe acei oameni…și acum ascultați…pe acei oameni care cunosc Evanghelia intelectual, care înțeleg chemarea mântuirii dar nu fac pasul niciodată. Bine. Deci, pe măsură ce scriitorul continuă scriindu-le credincioșilor, din când în când se oprește și spune: „Acum, știu că în această congregație unii dintre voi știți că acesta este adevărul, dar nu v-ați luat niciodată un angajament”, și astfel apar aceste avertismente.
În cazul destinatarilor acestei scrisori către Evrei, aceștia erau evrei. Ei erau convinși din punct de vedere intelectual că Evanghelia era adevărată. Erau convinși din punct de vedere intelectual că Isus era Mesia. Dar nu au vrut să-I încredințeze Lui viața. Nu voiau să facă acel simplu act de credință copilărească și să îmbrățișeze harul și mila Lui. Nu voiau să vină la Cristos. Se temeau că vor fi excluși din comunitatea lor. Se temeau că puteau fi înstrăinați de familiile lor. Prețul era prea mare pentru a fi plătit, așa că au stat de-o parte, temându-se că vor fi prigoniți, înstrăinați sau proscriși sau că vor trebui să renunțe la stilul lor de viață actual.
Acum poate că te încadrezi undeva acolo. Cunoști adevărul. Știi că Isus este Cristosul, Fiul Dumnezeului celui viu. Cunoști Evanghelia și crezi că este adevărată, dar te împotrivești să iei o decizie personală față de Cristos pentru că te temi să nu te înstrăinezi de familia ta, te temi să nu fii marginalizat de prietenii tăi, dat la o parte de oamenii cu care umbli sau cu care lucrezi. Sau ți-e teamă că ai putea fi prigonit și că prețul ar fi prea mare. Sau poate că pur și simplu nu vrei să renunți la păcătoșenia ta actuală, așa că stagnezi acolo știind că este adevărat, dar nu te hotărăști niciodată. Ei bine, dacă acesta este cazul, atunci epistola către Evrei îți vorbește direct.
Să ne uităm foarte pe scurt la cele cinci pasaje de avertizare și să vedem ce spun ele. Primul este capitolul 2 versetele de la 1 la 4. Capitolul 2 versetele de la 1 la 4; „De aceea”, - ce înseamnă „de aceea?” Ne duce înapoi la capitolul 1 și totul se referă la măreția lui Isus Cristos. Totul este despre gloria lui Isus Cristos, totul despre Cel care s-a înălțat pentru a fi Cel care se află, la dreapta măririi lui Dumnezeu. Cel care este mai bun decât îngerii, Isus Cristos Însuși. Pentru că am învățat ceea ce am învățat despre Isus Cristos, pentru că acum știm cine este El, pentru că acum știm cum L-a înălțat Dumnezeu, datorită a ceea ce este El în măreția Sa, „De aceea, cu atât mai mult trebuie să ne ținem de lucrurile, pe care le-am auzit, ca să nu fim” -cum? – „depărtați de ele”.
Ascultați, dacă știți că El este cine este și dacă ați auzit mesajul, atunci scriitorul spune: „Ar fi bine să luați aminte cu seriozitate la ceea ce ați auzit, ca nu cumva să vă scape”. Mă gândesc mereu la omul care și-a redus întreaga avere la un diamant pe care l-a pus în buzunar pentru a-l duce în Europa. În timp ce se afla la bordul unui vas, îl arunca în aer, iar vasul s-a clătinat, iar diamantul a căzut peste bord și a ajuns în mare. Să nu cumva să scape. „Căci”, - spune versetul 2 – „dacă Cuvântul vestit prin îngeri s-a dovedit nezguduit”. Acum, care a fost cuvântul rostit de îngeri? Era legea Vechiului Testament. Aceea era legea lui Dumnezeu dată de un Dumnezeu pe Muntele Sinai. Acea lege a fost vestită de îngeri. Așadar, dacă legea Vechiului Testament, dacă legea mozaică, dacă cele zece porunci rostite de îngeri erau statornice sau obligatorii pentru oameni și dacă fiecare încălcare și nerespectare a legii mozaice primea o dreaptă răsplătire. Cu alte cuvinte, dacă Dumnezeu a dat Legea mozaică și a cerut ascultare absolută și judecata tuturor celor care nu au ascultat-o, cum vom scăpa dacă neglijăm o mântuire atât de mare precum cea din Noul Legământ în Isus Cristos? Vedeți?
Dacă oamenii aflați sub economia mozaică nu au scăpat niciodată de judecata lui Dumnezeu, ce te face să crezi că tu vei scăpa? Dacă oamenii care au trăit în Vechiul Testament înainte de Cristos nu au scăpat de judecata lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era mai tolerant atunci, ce te face să crezi că tu vei scăpa, pentru că respingi marea mântuire în Isus Cristos? Asta este ceea ce spune El. Iar noi aici, „ar trebui să”... El folosește cuvântul „noi” și îl folosește din nou în versetul 3. „Cum vom scăpa noi dacă” – Ideea, are în vedere un plural evreiesc în context, este ceva național – „Dacă noi, care suntem din Israel, care am auzit Evanghelia, dacă știm că cei de sub vechea Lege nu au scăpat când au nesocotit Cuvântul lui Dumnezeu, ce ne face să credem că vom scăpa noi dacă vom nesocoti Cuvântul lui Dumnezeu?” Este un pasaj puternic. Va rezulta o judecată sigură. Se spune în versetul 2: „orice abatere și orice neascultare și-a primit o dreaptă răsplătire”. Și este o răsplată negativă. Credeți că Îi puteți întoarce spatele lui Isus Cristos? Credeți că puteți neglija o mântuire atât de mare precum cea pe care El o oferă și totuși să scăpați? Nu. Nu puteau scăpa nici măcar sub vechiul legământ, darămite sub cel nou.
Să ne uităm la al doilea avertisment din Evrei, capitolele 5 și 6. Evrei, capitolele 5 și 6. Și nu avem timp să intrăm în toate pasajele în detaliu, dar dați-mi voie să…să ne uităm doar la capitolul 6 și vom sări peste o parte din partea anterioară. Dar El le spune, versetul 12, acesta este un avertisment: „În adevăr, voi care de mult trebuia să fiți învățători, aveți iarăși trebuință de cineva să vă învețe cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu”. Apropo, adevărurile lui Dumnezeu sunt legile Vechiului Testament. Cu alte cuvinte, El spune: „Voi, prieteni, ar trebui să fiți învățători ai Evangheliei, aveți suficiente informații pentru a fi învățători ai Evangheliei. Dar, în loc de asta, cineva trebuie să vă învețe din nou legile Vechiului Testament. Sunteți tot începători când de fapt ar trebui să fiți avansați. Nu ați răspuns la ceea ce ați auzit”. Acum uitați-vă la versetul 4, unde El îi avertizează: „Este imposibil” vedeți acest cuvânt? „Căci cei ce au fost luminați odată, și au gustat darul ceresc, și s-au făcut părtași Duhului Sfânt, și au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu și puterile veacului viitor, și cari totuși au căzut, este cu neputință să fie înnoiți iarăși, și aduși la pocăință, fiindcă ei răstignesc din nou pentru ei, pe Fiul lui Dumnezeu, și-L dau să fie batjocorit”.
Aceasta este o nouă avertizare care nu se îndreaptă spre creștini și nici spre cei care sunt necreștini într-un mod vădit, evident, ci spre cei care stau în două luntrii. Acesta se adresează unui om care spune: „Știu că este adevărat, dar nu mi-am luat niciodată angajamentul”. Și ceea ce spune el este următorul lucru: „Uite, dacă ați fost luminați”, cu alte cuvinte, iluminarea este o înțelegere mentală, o înțelegere mentală. „Dacă ați gustat din darul ceresc”, și care este darul ceresc dacă nu Duhul lui Dumnezeu. Și cum au gustat ei din Duhul lui Dumnezeu? Prin faptul că Evanghelia propovăduită lor fusese confirmată prin semne și minuni și daruri ale Duhului, se spune în capitolul 2 versetele 3 și 4. Deci avuseseră Duhul lui Dumnezeu lucrând în mijlocul lor. Ei au gustat din el. Nu mâncaseră și nu se împărtășiseră cu adevărat, ci gustaseră din el. Și, într-un sens deplin, trebuiau să se împărtășească. Dar ei erau un fel de participanți parțiali și degustători parțiali. Au gustat chiar și din Cuvântul lui Dumnezeu. Au gustat din puterea veacului ce va să vină.
Vedeți, minunile care au fost făcute în biserica primară și minunile care au fost făcute în perioada apostolică au fost ca un precursor al minunilor care vor fi făcute în împărăție. Și bineînțeles, vor fi minunile pe care Cristos le va face atunci când va reveni. Așa că El le spune: „Ați avut mintea luminată, ați gustat și ați fost părtași la ceea ce a făcut Duhul Sfânt”. Și, știți, mulți evrei au avut parte de acest lucru…când Duhul Sfânt Și-a demonstrat puterea prin Cristos care i-a hrănit pe cei 5.000 de oameni. Și toți cei care au mâncat peștele și pâinea în acea zi, când Isus i-a hrănit, au luat parte la ceea ce a făcut Duhul Sfânt. Luaseră parte la minunile Lui, luaseră parte la învățătura Lui, luaseră parte la cuvântul Lui, dar nu și-l însușiseră niciodată. Și ceea ce spune El este: „Dacă ați avut toată această revelație și ați gustat, ați auzit și ați văzut, iar puterea a fost arătată, însă voi întoarceți spatele și cădeți, este imposibil să vă mântuiesc.” Ideea este următoarea: dacă respingi atunci când ai revelația deplină, ești fără speranță. Pentru că ce altceva poate face Dumnezeu, nu-i așa?
Apropo, niciun termen din versetele 4 sau 5, nici cel de „luminați”, nici expresia „gustat din darul ceresc”, nici cel de „părtaș Duhului Sfânt”, nici cel de „gustat din Cuvântul cel bun” sau din „puterile veacului viitor”, niciunul dintre acești termeni nu este folosit nicăieri, și niciodată în Biblie pentru a vorbi de mântuire. Ei nu sunt termeni care fac referire la mântuire. Sunt termeni care vorbesc despre expunerea la Evanghelie și expunerea la puterea lui Dumnezeu și expunerea la viața lui Cristos. Și ei au văzut destul și au auzit destul, iar dacă având toate aceste informații ei vor cădea, nu vor putea fi niciodată mântuiți. Pentru că ascultați, preaiubiților, dacă nu Îl acceptați pe Isus Cristos atunci când aveți lumină deplină, nu Îl veți accepta niciodată. Pentru că El nu poate face mai mult decât atât. Așa că este un avertisment sever, o judecată sigură.
Apoi El prezintă o ilustrație în versetele 7 și 8: „Când un pământ”, spune El „este adăpat de ploaia care cade adesea pe el, și rodește o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat”. Cu alte cuvinte, recolta este produsă și este o binecuvântare de la Dumnezeu atunci când ploaia cade. Și știți care este imaginea? Este imaginea unei inimi pregătite și ploaia Evangheliei cade. Iar inima pregătită primește ploaia și aduce rodul mântuirii. Dar versetul 8 spune: „Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat, şi sfârșește prin a i se pune foc”. Ploaia este adevărul spiritual. Ploaia este evanghelia. Ploaia este iluminarea spirituală. O bucată de pământ produce ierburi bune; alta produce spini, iar spinii sunt rodul efortului religios. Vedeți, este un sistem de neprihănire prin fapte. Nu produc nimic, ci produc ceea ce nu trebuie, vedeți? Sunt foarte ocupați, foarte productivi, dar nu sunt ierburi pe care să le mănânci; sunt spini, iar tot ce vrei să faci cu spinii este să te dai la o parte din calea lor. Sunt inutili. Efortul propriu religios este blestemat.
Așa că El le spune acestor evrei, ascultați: „Puteți să rămâneți în iudaismul vostru și să vă faceți de cap cu îndreptățirea voastră de sine, dar când totul va fi spus și făcut, veți avea ca rezultat spini. Sau puteți primi ploaia acestei iluminări, puteți auzi Evanghelia și puteți să o credeți în inima voastră, iar mai apoi să o lăsați să pătrundă în solul vieții voastre și să producă ceea ce Dumnezeu vrea să producă. Alegerea vă aparține. Alegerea vă aparține. Acesta este un alt avertisment.
Dați-mi voie să vă duc la cel de-al treilea avertisment din capitolul zece. Cel de-al treilea avertisment se află în capitolul zece, cu versetul 26. Și aici este același gând. El îi va lovi din nou pe cei care stau pe margine. Pe acei oameni care continuă să vină, dar nu își iau niciodată un angajament, acei oameni care aud totul, dar nu fac niciodată nimic în legătură cu asta, acei oameni care spun că totul este minunat și că eu cred și că voi lua la un moment dat o hotărâre…El îi lovește din nou. Și le spune: „Căci dacă păcătuim cu voia” - iar păcatul de aici este păcatul respingerii. Dacă respingi cu bună știință după ce ai primit cunoașterea adevărului, nu ai primit mântuirea; ai primit cunoașterea lui. Știi cine este. Îl înțelegi. Și dacă îl respingi cu bună știință, atunci nu mai există nicio jertfă pentru păcat. El îi spune evreului: „Poți ucide toți mieii pe care îi vrei; poți jertfi toți țapii pe care îi vrei; poți ucide toți taurii pe care îi vrei; poți omorî toate turturelele pe care le vrei, dar nu mai există nicio jertfă pentru păcat dacă Îl respingi pe Isus Cristos. Nu mai există nimic. Dacă cunoști adevărul și Îi întorci spatele lui Cristos, nu faci nimic în legătură cu Cristos. Nu mai există nimic altceva ce poți face. Nu există altă jertfă.
Și vedeți, acești evrei nu voiau să vină la Cristos, se temeau să nu fie dați afară din sinagogă, să fie scoși din sinagogă, să-și piardă toți prietenii și familia. Și astfel, ei continuau și continuau în iudaismul lor. Şi nu veneau la Cristos, ci își continuau jertfele. Iar El spune: „Este absurd. Dacă îi întorci spatele lui Isus Cristos, dacă păcătuiești cu bună știință după cunoașterea adevărului, ești blestemat, pentru că nimic nu poate face pentru tine ceea ce numai Cristos poate face”. Și ceea ce se va întâmpla, versetul 27 o spune: „doar o așteptare înfricoșată a judecății, și văpaia unui foc, care va mistui pe cei răzvrătiți”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu va veni la judecată.
Poate spui: „Păi, știi, cred că Dumnezeu va fi probabil mai blând cu cei care au știut cel mai mult, cu cei care au venit cel mai des la biserică și care au primit cele mai multe informații”. Vreți să știți adevărul? El va fi mai dur cu ei. Cu cât știi mai puțin, cu atât mai bine va fi pentru tine în veșnicie. Iar dacă te-ai expus, prin harul lui Dumnezeu, la plinătatea adevărului lui Dumnezeu, tu ești cel mai responsabil dintre toți. Iar judecata de foc te așteaptă dacă Îl respingi pe Isus Cristos. Și exact asta spune El, versetele 28 și 29: „Cine a călcat Legea lui Moise, este omorât fără milă, pe mărturia a doi sau trei martori”.
Ascultați-mă, dacă disprețuiai doar Legea mozaică, legea care a fost dată pe pământ, legea care a venit de pe Muntele Sinai, dacă disprețuiai tablele de piatră, erai ucis. De ce? „Cu cât mai aspră pedeapsă credeți că va lua cel ce va călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu”. Dacă l-ai nesocotit pe Moise și ai murit, ce crezi că se va întâmpla dacă îl vei nesocoti pe Fiul lui Dumnezeu? Vedeți? Asta este ideea. Ai „pângărit sângele legământului, cu care ai fost sfințit, și ai batjocorit pe Duhul harului”. Vedeți, să nu te supui legii însemna să mori. Tratarea acelui legământ cu lipsă de respect însemna să mori. Să încalci acea lege însemna să mori. O, cu cât mai severă este pedeapsa pentru cel care întoarce spatele Fiului lui Dumnezeu și socotește sângele legământului Său un lucru profan și…batjocorește Duhul harului. „Căci știm cine este Cel ce a zis: «A Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti!»” Și apoi versetul 31 „Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!”
Oameni buni, aceasta este o chestiune puternică. Este un avertisment că dacă știi adevărul și îi întorci spatele, „a Mea este răzbunarea, Eu voi răsplăti. Grozav lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu”. Este o problemă atât de serioasă. Astfel că El avertizează din nou că dacă cunoști adevărul și nu-l primești, există o responsabilitate mai profundă și mai mare, pentru că îl calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu. Vă puteți imagina asta? Veți zice: „N-aș face niciodată așa ceva, dar pur și simplu nu m-am hotărât încă”. Doar că nu, nu așa prezintă Biblia lucrurile. Poate că tu vezi asta ca și cum nu te-ai hotărât. Dar Dumnezeu vede asta ca și cum L-ai călca în picioare pe Fiul lui Dumnezeu.
Este însă și un al patrulea avertisment în Evrei, capitolul 12, versetul 25. Și rezumă practic același gând; este același lucru. Spune: „Luați seama ca nu cumva să nu voiți să ascultați pe Cel ce vă vorbește!” Apropo, aici este vorba despre Dumnezeu, despre Dumnezeu. El este principalul vorbitor în acest capitol. Ar fi bine să nu Îl refuzați pe Dumnezeu. Acum ascultați: „Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri, al cărui glas a clătinat atunci pământul, și care acum a făcut făgăduința aceasta: «Voi mai clătina încă o dată nu numai pământul, ci și cerul»”. Știți când a vorbit Dumnezeu de pe pământ? La darea Legii. Dumnezeu și-a făcut auzit glasul de pe muntele Sinai, chiar de pe pământ. Dumnezeu a vorbit de pe pământ și munții s-au cutremurat, s-au clătinat și s-au mișcat, iar El spune: „Căci dacă n-au scăpat cei ce n-au vrut să asculte pe Cel ce vorbea pe pământ, cu atât mai mult nu vom scăpa noi, dacă ne întoarcem de la Cel ce vorbește din ceruri” Poate că veți întreba: „Dar despre cine este vorba?” Este vorba despre Dumnezeu. Dumnezeu a vorbit din cer de mai multe ori, iar glasul Său a fost auzit din cer spunând: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, de El să ascultați”. Înțelegeți despre ce este vorba?
În Vechiul Testament, Dumnezeu a vorbit de pe un munte pământesc și a spus: „Împliniți această Lege”. În Noul Testament, Dumnezeu a vorbit din cer și a spus: „Ascultați-L pe Fiul Meu”. Și dacă nu au scăpat cei ce au nesocotit glasul lui Dumnezeu pe pământ, ce te face să crezi că vei scăpa dacă Îl nesocotești pe Dumnezeul care a vorbit din cer? El rezumă totul în versetul 29, spunând: „Fiindcă Dumnezeul nostru este un foc mistuitor”. El este un foc mistuitor și într-o zi va zgudui nu doar un munte, ci va împărți chiar cerurile în judecata Sa. Ce avertisment!
Ultimul avertisment pe care vreau să vi-l împărtășesc este în capitolele 3 și 4, capitolele 3 și 4. Acum vreau să vă gândiți împreună cu mine în timp ce parcurgem aceste capitole foarte pe scurt. Pentru că este cel mai lung avertisment din carte, voi citi doar câteva versete și voi face câteva comentarii. Capitolul 3 versetul 7, aici din nou Duhul Sfânt se oprește și spune persoanei care stă în adunare: „Hei, tu care cunoști adevărul, tu care ai auzit totul, ție căruia ți s-a dat totul, tu care vrei să fii religios și tu care știi că este adevărul, te rog, cât timp lumina este încă disponibilă, înainte de a fi prea târziu, înainte ca harul lui Dumnezeu să se termine, înainte ca mila lui Dumnezeu să se sfârșească, te rog să-I spui da lui Isus Cristos”. Uitați-vă la versetul 7, „De aceea” - și apoi există o paranteză până la sfârșitul versetului 11 – „cum zice Duhul Sfânt: «Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile»”. Vedeți asta. Astăzi, spune El. Sună la fel cum le spune Pavel Corintenilor, în 2 Corinteni 6:2: „Iată că acum este vremea potrivită; iată că acum este ziua mântuirii”.
Astăzi, spune El. Este vorba despre prezent, despre aici și acum. Mereu mă gândesc la D.L. Moody, în seara în care a predicat în Chicago și a spus: „Vreau ca voi, prieteni, să mergeți acasă, să vă gândiți la ceea ce am spus și să vă întoarceți mâine seară pregătiți să luați o decizie pentru Cristos”. Iar în acea noapte a izbucnit incendiul din Chicago și o mare parte din cei făcuseră parte din audiență au murit. El a spus: „Niciodată nu am mai spus nimănui mâine”. Astăzi, dacă auziți vocea Lui, nu vă împietriți inimile. După care El prezintă o ilustrație: „Ca în ispită” sau ca o provocare. Ce a însemnat asta? În ziua încercării din pustiu, El spune: „Vreau să vă dau o ilustrație. A existat un popor care și-a împietrit inimile; a existat un popor care a avut o zi de încercare care a avut o perioadă de încercare, o perioadă în pustie. Și care, în loc să-mi spună „da” și în loc să răspundă, în loc să audă vocea Mea, ei și-au împietrit inimile.” Când a fost asta? Versetul 9: „Când părinții voștri M-au ispitit, și M-au pus la încercare, și au văzut lucrările Mele patruzeci de ani!” Acum știm unde ne aflăm. Nu-i așa? Avem pustiul în versetul 8 și cei patruzeci de ani în versetul 9. Aici este vorba despre cei patruzeci de ani ai lui Israel în pustie.
Iar în versetul 10, El spune: „De aceea M-am dezgustat de neamul acesta, și am zis: «Ei totdeauna se rătăcesc în inima lor. N-au cunoscut căile Mele! Am jurat dar în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!»” Cuvântul „odihnă” de acolo se referă la Canaan. Acei oameni nu vor merge în Canaan. Și asta este ceea ce s-a întâmplat, nu-i așa? Ce s-a întâmplat cu întreaga generație în pustiu? Au murit cu toții, nu-i așa? Dumnezeu a jurat: „Ei nu vor intra în odihna Mea”. Și până la ultimul om din acea generație a murit în pustie și nu a intrat niciodată în țara promisă. Așa că El spune, în versetul 12: „Luați seama dar, fraților, ca niciunul dintre voi să n-aibă o inimă rea și necredincioasă, care să vă despartă de Dumnezeul cel viu”. Ar fi bine să te uiți la propria ta viață și să te asiguri că nu faci același lucru. Aici Dumnezeu este gata să te conducă în odihna Sa; aici Dumnezeu este gata să te conducă în Împărăția Sa; aici Dumnezeu este gata să te conducă în împărăția Sa, să îți deschidă ușa spre mântuire, dar tu îți împietrești inima și ești prins în actul rău al necredinței, îndepărtându-te de Dumnezeul cel viu. „Oh, nu lăsa să ți se întâmple și ție”, spune El, „așa cum li s-a întâmplat lor”.
Vedeți, a fost o zi în care răbdarea lui Dumnezeu a ajuns la sfârșit. El a avut răbdare o vreme și apoi a spus: „Ajunge”. Așa că au murit în pustiu și nu au mai ajuns niciodată în țara care trebuia să fie odihna lor. Patru sute de ani de robie, patruzeci de ani de rătăcire. O, cât de mult au tânjit după Canaan, țara cu lapte și miere, și nu au ajuns niciodată acolo. Au murit în pustiu din cauza necredinței. Nu L-au crezut pe Dumnezeu. Este atât de simplu. Și am să vă arăt imediat de ce. Dar, mai degrabă, El spune în versetul 13: „Ci îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, câtă vreme se zice: «Astăzi»”. Așa că acesta este motivul pentru care fac acest mesaj. Îndemnați-i pe oameni în fiecare zi și spuneți-le astăzi, astăzi, ca nu cumva vreunul dintre voi să se împietrească prin înșelăciunea păcatului. Astăzi este ziua cea mare. Nu mai plecați încă o zi. Dacă Îl respingeți pe Cristos astăzi, mâine va fi mai ușor. Dacă mâine este mai ușor, va fi mai ușor următoarea zi, și așa ajungi să te împietrești.
Deoarece versetul 14 spune: „Căci ne-am făcut părtași ai lui Cristos, dacă păstrăm până la sfârșit încrederea nezguduită de la început”. Aceasta este dovada faptului că suntem cu adevărat răscumpărați. Și astfel, în timp ce se spune: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui” - toate acestea sunt citate din Psalmul 95 – „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile, ca în ziua răzvrătirii. Cine au fost, în adevăr, cei ce s-au răzvrătit după ce auziseră? N-au fost oare toți aceia, cari ieșiseră din Egipt prin Moise? Și cine au fost aceia de cari S-a dezgustat El patruzeci de ani? N-au fost oare cei ce păcătuiseră, și ale căror trupuri moarte au căzut în pustie? Și cui S-a jurat El că n-au să intre în odihna Lui? Nu S-a jurat oare celor ce nu ascultaseră? Vedem dar că n-au putut să intre din pricina” – a ce? – „din pricina necredinței lor”. Iar necredința este motivul final pentru care nu veniți la Cristos.
Voi nu credeți. Pur și simplu nu credeți suficient. Nu credeți că puteți să vă transformați cu adevărat viața. Nu credeți că merită. Nu credeți că puteți face din viața voastră ceea ce ar trebui să fie. Vreți să vă agățați de ceea ce aveți. Nu vreți să vă îndreptați cu credință spre El. Vreți să vă protejați reputația; vreți să vă protejați ocupația; vreți să vă protejați relațiile de familie. Nu vreți să fiți persecutați. Nu sunteți pregătiți să faceți un pas al credinței și să vă predați viața lui Isus, așa că din cauza necredinței sfârșiți prin a muri în pustie, trupul vostru rămâne acolo și nu intrați niciodată în odihna lui Dumnezeu. Ei bine, aceasta este o ilustrație vie, nu-i așa? E cât se poate de memorabil. Vă puteți imagina cât de memorabil ar fi fost să vedeți toate cadavrele a câteva milioane de copii ai lui Israel zăcând peste tot în pustiu? Destul de memorabil. Au murit acolo din cauza necredinței. Nu au intrat niciodată în odihna Lui. Acum, tot acest lucru este o imagine a ceea ce vrea să spună scriitorul cărții Evrei în capitolul 4 și vreau să vă uitați la el împreună cu mine. Proverbe 29:1 spune: „Un om care se împotrivește tuturor mustrărilor, va fi zdrobit deodată și fără leac”.
Acum ascultați, Dumnezeu oferă oamenilor o odihnă. Ea este disponibilă. Iar noi intrăm în odihna lui Dumnezeu prin credință. Cred că odihna despre care vorbește El aici este mântuirea. Vă voi arăta pe parcurs, că este cât se poate de clar. Eu cred că este mântuirea. Ne-am uitat la Predica de pe Munte și am văzut că este o cale foarte îngustă, nu-i așa? Și nu sunt prea mulți cei care o găsesc. Este o cale grea și este o cale îngustă, dar ce minunat este să ne dăm seama că Dumnezeu o numește și odihnă. Nu-i așa că este minunat? Veți zice: „Ei bine, cum poți echivala acestea, o cale grea și îngustă care este comprimată cu o odihnă? Lucrul acesta, este atât de greu și atât de îngust încât nu poți să-l faci singur, așa că trebuie să te dăruiești lui Isus. Te odihnești în El și El face totul pentru tine. Vedeți, aceasta este odihna. Așa că El spune: „Vreau să intri în odihna Mea”. Nu este un sistem al faptelor. Intri în ea prin ce? Prin credință, așa cum ești ținut afară dacă nu crezi. Nu este vorba de ceea ce faci sau nu faci, ci de ceea ce crezi sau nu crezi.
Vreau să înțelegeți acest lucru pe măsură ce ne uităm la capitolul 4. Vreau să vedeți, mai întâi de toate, disponibilitatea odihnei. Vreau să auziți invitația pe care El o face oamenilor care stau…chiar pe margine. Ascultați, versetul 1: „Să luăm dar bine seama” și, din nou, este vorba de cei din congregația evreiască, cărora El le vorbește, doar că eu îl folosesc pentru a vorbi despre voi. „Să luăm dar bine seama” - Oh, ar fi bine să luați seama – „ca, atâta vreme cât rămâne în picioare făgăduința intrării în odihna Lui, niciunul din voi să nu se pomenească venit prea târziu”. Adică, ceea ce spune El este: „Oh, nu ar fi înfricoșător să știm că Dumnezeu ne-a dat promisiunea odihnei, dar noi nu am ajuns la ea?”
Îți poți imagina, dacă ai fi unul dintre acei copii ai lui Israel care trăiau în robia Egiptului, cum ai fi fost asuprit și cum ai fi fost împins ca un rob de la un lucru la altul și ai fi încercat să faci cărămizi fără paie, și ai fi fost bătut, abuzat, lovit. Și ani și ani de zile familia voastră a trebuit să treacă prin asta, secol după secol după secol. Și, în cele din urmă, Dumnezeu trimite un eliberator, un eliberator puternic pe nume Moise. Moise a avut o viață la dispoziție și i-a dat-o lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a pus să conducă acest popor. Și vă puteți imagina cum s-a despicat Marea Roșie, iar ei au trecut prin ea, apoi s-au întors și au privit cum se îneacă armata lui Faraon? Și au mers mai departe, bucurându-se, gata să întâlnească ceea ce Dumnezeu le pusese înainte, țara Canaan, țara în care curge lapte și miere, ieșind din sclavia și din robia dureroasă, însă niciunul nu a văzut-o niciodată, înțelegeți. Au căzut morți, iar trupurile lor au rămas risipite în deșert.
Iar el spune: „Ar fi bine să vă temeți, pentru că Dumnezeu a pus în fața voastră aceleași fel de promisiune, același fel de Canaan, același fel de țară cu lapte și miere, dar voi nu ajungeți niciodată acolo. Chiar dacă, într-un fel ați scăpat din robie. Este la fel cum vorbește Petru despre asta. „Ați scăpat de stricăciunile lumii, ați fost scoși din întinăciunile lumii, dar nu ați intrat niciodată în Împărăția lui Dumnezeu”, înțelegeți? Aveți reformă, nu regenerare. Sunt o mulțime de oameni care vor…Îl vor pe Isus ca Mântuitor, vor un eliberator care să-i scoată din robie. Doar că nu vor un Domn în care trebuie să aibă încredere pentru a-i conduce în Canaan, vedeți. Și știți ce se întâmplă cu oamenii care vor doar un Salvator, ei mor în pustie, și nu-L cunosc niciodată pe Dumnezeu. El este Mântuitor și Domn.
Așa că El spune: „A mai rămas o odihnă pentru noi”, în versetul 1. Știți, asta era doar o imagine acolo. Canaanul, era o imagine. Există încă o odihnă. Nu este prea târziu, le spune El acestor evrei. Nu este prea târziu. Dumnezeu are o altă odihnă. Nu este vorba de Canaan, ci despre o odihnă spirituală și anume: mântuirea. Iar ea este încă disponibilă și încă este acolo. Și, oh, ce tragedie dacă ați fi lipsiți de ea, așa cum strămoșii voștri au fost lipsiți de Canaan. Odihna despre care vorbește El este mântuirea, așadar este această disponibilitate a odihnei. Oameni buni, Dumnezeu Și-a extins dragostea Sa către voi. Dumnezeu Și-a întins brațele și a spus că există o odihnă pentru voi. Este o odihnă. Odihniți-vă din activitatea voastră de îndreptățire de sine. Odihniți-vă de temerile voastre. Odihniți-vă de neliniștile voastre. Odihniți-vă de frustrările voastre. Odihniți-vă de vinovăția păcatului. Odihniți-vă. Ea este disponibilă. Și Isus a spus: „Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi” - ce? – „Nu-l voi izgoni afară”. Este disponibil pentru oricine vine. „Oricine vrea, să vină”. Este o odihnă.
Doar că, știți, poți să știi despre asta și să crezi totul și să stai aici și să asculți dar să nu ajungi la ea, iar trupul tău va muri în deșertul necredinței și nu vei intra niciodată în țara promisă. În felul acesta sunt o mulțime de oameni. Ei vor un Salvator care să-i scoată din robie. Ei vor un Salvator care să-i elibereze din robie. Dar nu vor un Domn în care să-Și pună încrederea cu întreagă viața lor. Uitați-vă la baza odihnei, versetul 2 și următoarele. Poate spui <
Și știți, în capitolul 14 din Numeri, au ajuns unde se termina țara și Iosua a spus: „Ei bine, hai să mergem să verificăm”. Așa că a ales doisprezece oameni. Le-a spus: „Duceți-vă și vedeți cum este țara. Doisprezece bărbați au intrat, zece bărbați au ieșit și au spus: „Iosua, nu am văzut niciodată în viața noastră oameni atât de mari. Ei sunt uriași în țară, iar noi suntem ca niște lăcuste. Ne vor călca în picioare, Iosua. Nu putem să le facem față”. De fapt i-au spus asta lui Moise, mi-am încurcat oamenii. Iosua și Caleb au ieșit și au spus: „Nicio problemă. Putem s-o facem. Ne putem descurca. Dumnezeu e de partea noastră, nu e nicio problemă”. Și bineînțeles, pe cine a crezut poporul? Le-au crezut pe cele zece iscoade, nu-i așa? I-au crezut mai degrabă pe cei zece decât pe cei doi. Și știți ce s-a întâmplat? Pentru că nu L-au crezut pe Dumnezeu, au murit în pustie. Dumnezeu le-a dat toate informațiile. Dumnezeu le-a spus totul despre asta. Dumnezeu le-a spus ce trebuiau să știe, dar pentru că nu au crezut, au fost condamnați să rătăcească timp de patruzeci de ani și apoi să moară, vedeți. Știți, singurul motiv pentru care au rătăcit a fost doar ca să moară cu toții. Trupurile lor moarte au căzut în pustiu pentru că nu au crezut.
Ei erau gata să fie salvați din Egipt. Ei doreau un salvator, dar nu erau pregătiți să asculte cu credință și să aibă un Domn. Și ce spune el? Păi, el spune că disponibilitatea odihnei, este oferită. Baza odihnei, trebuie să auzi Evanghelia și să o amesteci cu ce? Cu credința. Trebuie să o crezi. Trebuie să o crezi. Orice predicator din lume ar putea predica până moare. Isus Însuși ar putea fi aici și să vă predice Evanghelia. Ai putea să o citești; ai putea să o auzi până la moarte. Dar dacă nu crezi niciodată cu inima ta și nu-ți pui viața în mâinile lui Dumnezeu, vei muri fără Dumnezeu. Sincer, nu știu cât timp aveți la dispoziție. „Viața este un abur care se arată puțintel și apoi piere”, spune Iacov. Nu știu cât timp ai la dispoziție. Nu știu câte zile vei trăi. Nu știu cât timp va fi disponibilă lumina. Nu știu cât timp va trece până când îți vei împietri inima de atâtea ori, încât Dumnezeu îți va împietri inima și totul se va termina și vei fi un apostat. Eu nu știu asta.
Dar El spune că, dacă nu este amestecată cu credința, nu are nicio importanță. Versetul 3: „Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în odihnă”. Doar cei care cred intră în ea. Următoarea frază spune: „Am jurat în mânia Mea, că nu vor intra în odihna Mea! - sau o traducere mai bună – „nu vor intra niciodată în odihna Mea, măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii”. Știți, Dumnezeu, de la începutul lumii a creat un paradis. Așa este. Versetul 4: „Căci într-un loc a vorbit astfel despre ziua a șaptea: «Dumnezeu S-a odihnit în ziua a șaptea de toate lucrările Lui»”. El a spus: „Acum așa va fi, am făcut un paradis pentru om”. Așa că S-a odihnit de toate lucrările Sale. După care El spune: „Iată odihna pe care o ofer omului”. Dar omul a ales să-l creadă pe Satan în loc să-L creadă pe Dumnezeu și omul a pierdut această odihnă.
Unii vor intra, spune versetul 6. „Deci, fiindcă rămâne ca să intre unii în odihna aceasta, și pentru că aceia cărora li s-a vestit întâi vestea buna n-au intrat în ea, din pricina neascultării lor”. Așadar, ce spune acest verset? Păi, spune următoarele. Dumnezeu va avea întotdeauna o rămășiță, nu-i așa? Dumnezeu va avea întotdeauna pe unii care vor intra. Întotdeauna vor fi câțiva. Și apoi vine din nou pledoaria în versetul 7. El spune, și înțelegeți asta: „El hotărăște din nou o zi”. Ați auzit asta? El hotărăște o anumită zi. – zicând prin David…ne întoarcem înapoi la Psalmul 95 din nou după atâta vreme, cum s-a spus mai sus: „Astăzi, dacă auziți glasul Lui, nu vă împietriți inimile!”. Vedeți? Este același mesaj din nou. Așa că El spune: „Odihna este disponibilă”. Și poate veți întreba: „Ei bine, cum? Care este baza acestei odihne? Baza este că o amesteci cu credința, că o crezi. Dacă nu o crezi, Dumnezeu jură că nu vei intra niciodată în odihna Lui. Chiar dacă a creat lumea pentru ca ea să se bucure de odihnă. Chiar dacă te-a creat pe tine ca să intri în mântuirea Lui. Și chiar dacă mulți resping, versetul 6 spune: „Unii vor crede”.
Și astfel se întoarce la aceeași premisă. Astăzi, dacă veți asculta glasul Lui, nu vă împietriți inimile. „Căci, dacă le-ar fi dat Iosua odihna, n-ar mai vorbi Dumnezeu după aceea de o altă zi”. Oh, ce afirmație extraordinară! Dacă Israel ar fi intrat atunci în odihnă, Iosua nu ar fi trebuit să vorbească despre o odihnă viitoare. Știți că ei nu au cunoscut niciodată odihna? Nu au cunoscut-o niciodată. Chiar aceia puțini care au intrat în țară nu au cunoscut niciodată odihna, pentru că atunci când au ajuns în țară nu au ascultat de Dumnezeu și nu au nimicit dușmanii din țară, nu-i așa? Așa că nu au cunoscut niciodată odihna. Unii dintre ei au murit în pustiu și nu au intrat niciodată în odihnă. Cei care au intrat în țară nu au cunoscut niciodată odihna pentru că nu au nimicit niciodată dușmanul. Nu s-au ocupat niciodată de el așa cum le-a spus Dumnezeu. Întreaga generație. Așa că Dumnezeu a luat întreaga idee de mântuire pentru Israel și a amânat-o. Și, așa cum spune Romani 11, „Într-o zi, tot Israelul va fi mântuit”.
Există încă o odihnă. Dumnezeu încă oferă o odihnă. Nu este una fizică ca în Canaan, este una spirituală, iar scriitorul cărții Evrei vine și spune: „Chiar acum, chiar astăzi, în acest moment, poți intra în odihna lui Dumnezeu prin credința din inima ta”. Și îmi place versetul 9. Ce spune el? „Rămâne dar o odihnă ca cea de Sabat pentru poporul lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, nu acela a fost sfârșitul. Dumnezeu pur și simplu nu a spus: „Oh, blestemată să fie rasa umană. Asta e tot. Totul s-a sfârșit. Fără mântuire. Gata cu odihna. Eu renunț. Renunț. Am făcut totul pentru voi. Dacă Îmi întoarceți spatele, ăsta e sfârșitul.” Nu, El nu a spus asta. El a spus: „Ei bine, dacă nu acceptați odihna aici, în Canaan, odihna pe care v-o ofer în sens fizic, ca simbol al mântuirii pe care v-o ofer în sens spiritual, Îmi voi ține brațele harului deschise până când o veți face”. Nu-i așa că e minunat?
Și astfel, într-un sens general, harul lui Dumnezeu a fost întotdeauna extins către Israel, către neamuri, și către întreaga lume. Brațele lui Dumnezeu sunt încă deschise și „rămâne dar” - versetul 9 – „o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu”. Cred că „poporul lui Dumnezeu” este aici un termen tehnic pentru Israel. El spune de fapt că există încă o oportunitate pentru evrei. Și noi putem spune asta astăzi, nu-i așa? Știți, chiar dacă Israelul nu a intrat niciodată în țara Canaan așa cum a vrut Dumnezeu, chiar dacă nu a luat pământul pe care l-a vrut Dumnezeu, chiar dacă și-a răstignit propriul Mesia, Dumnezeu le-a spus prin predicarea lui Petru în ziua Cincizecimii: „Voi l-ați omorât pe Mesia”. Pe rândul următor El spune: „Voi sunteți fiii legământului”. Promisiunea lui Dumnezeu nu a fost dată la o parte, există încă o odihnă rămasă pentru Israel.
Nu este minunat astăzi că putem merge la poporul evreu și să-i chemăm la Isus Cristos deoarece știm că există încă o odihnă pentru ei? Nu este minunat că, atunci când L-am dezamăgit pe Dumnezeu în grădină, El nu ne-a întors spatele? Când am dat greș în Canaan, Dumnezeu nu ne-a întors spatele? Când întreaga lume s-a adunat, evrei și neamuri deopotrivă, pentru a-L răstigni pe propriul Său Fiu, El nu ne-a întors spatele. Când biserica a fost apostată, El nu ne-a întors spatele. El încă Își întinde brațele cu dragoste. Există o odihnă pentru poporul lui Dumnezeu. Și apoi, în versetul 10, spune: „Fiindcă cine intră în odihna Lui, se odihnește și el de lucrările lui, cum S-a odihnit Dumnezeu de lucrările Sale”. Oh, ce afirmație extraordinară! Intri prin credință, și nu prin fapte.
Intri prin credință nu prin fapte, și trăiești prin credință nu prin fapte. Nu este un sistem bazat pe fapte. Este o odihnă în lucrarea lui Cristos. Iar El o duce la îndeplinire prin noi. Noi nu o putem face în firea noastră. De aceea, versetul 11 spune: „Să ne silim să intrăm în odihna aceasta”. Acum există o dihotomie. El spune pur și simplu: „Este o odihnă și în ea nu se intră prin fapte”, iar apoi spune: „Să ne silim să intrăm în ea”. Ce vrea să spună cu asta? La ce fel de muncă se referă? Nu este vorba de cuvântul muncă, ci de cuvântul spoudazō, care înseamnă a se grăbi. Ascultați, spune el. „Aceasta este o odihnă în care Dumnezeu vrea să intrați. Grăbiți-vă și intrați în ea, ca nu cumva cineva să cadă în aceeaşi pildă de necredință”. După acest exemplu al lui Israel, nu veți mai cădea.
Ei bine, am încercat să vă arăt disponibilitatea odihnei, bazele odihnei. Versetul 11 ne oferă urgența odihnei. Grăbiți-vă! Grăbiți-vă și intrați! Poate veți întreba: „De ce?” Din cauza versetelor 12 și 13 și vom încheia cu acestea. Trebuie să vă grăbiți. De ce? „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii. Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face”. Opriți-vă aici.
Și acum ascultați asta. El spune: „Să ne grăbim, spoudazō, să ne grăbim, să ne grăbim să intrăm în odihnă”. Iar odihna este mântuirea, prieteni. El spune: „Haideți, haideți”. Cum veți scăpa dacă stați nepăsători față de o mântuire atât de mare. Ce veți face dacă veți păcătui cu bună știință după cunoașterea adevărului? Vă va fi imposibil să vă înnoiți spre pocăință, odată ce L-ați răstignit pe Fiul lui Dumnezeu și L-ați făcut de rușine în mod deschis. Dacă nu au scăpat cei care au spus nu Dumnezeului care vorbea de pe un munte pământesc, cum veți scăpa voi dacă nu vreți să ascultați vocea lui Dumnezeu care a vorbit din cer? Toate aceste avertismente sunt rezumate, după care el spune în versetul 11: „Să ne grăbim dar să intrăm în odihna lui Dumnezeu”. Nu amânați, nu neglijați, nu treceți cu vederea, nu lăsați pe mâine. Nu spuneți: „Mâine”. Nu spuneți: „Când voi înțelege mai multe”. Faceți-o acum. Dați dovadă de sârguință. De ce? Poate spui: „De ce?” „Deoarece Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie”, iată de ce.
Uneori auziți oameni care folosesc acest verset pentru a vorbi despre cât de reconfortantă, cât de frumoasă și cât de minunată este Biblia. Nu despre asta vorbește. Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie a răzbunării. Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie a mâniei. Iar faptul că are două tăișuri înseamnă că nu poți scăpa. Merge în toate sensurile. În orice direcție te-ai mișca, te va prinde. Vedeți, vă va străpunge și vă va despărți ființa interioară, vă va dezvălui gândurile și vă va sfâșia. Asta este ceea ce spune El. Totul este o imagine a unei săbii înfipte într-un individ care sfâșie încheieturile și măduva. Ea discerne gândurile. Judecă simțirile. Ascultați, Cuvântul lui Dumnezeu va pătrunde în inima oamenilor. Și chiar dacă au fost religioși și chiar dacă au mers la biserică și au stat pe baricade și chiar au crezut cu mintea lor, Cuvântul lui Dumnezeu va diagnostica adevărata stare a inimii, va arăta dacă starea este una reală sau una falsă și va despica ființa omului înaintea lui Dumnezeu.
Acum, vedeți, aici cuvântul este prezentat ca o sabie mânuită în judecată. Cuvântul este viu. Este puternic. Este ascuțit. Desparte. El discerne (judecă). Și nimic nu scapă. Nu vei scăpa niciodată de asta. Asta spune și versetul 13. „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face”. Nu veți scăpa niciodată, pentru că El va ști. El va ști. Ascultați, această mică frază, puternică: „totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia, cu care avem a face”. În antichitate, când un criminal era dus la judecată, un pumnal cu vârful în sus era fixat sub bărbie, legat în jurul gâtului, astfel încât fața îi era împinsă în sus de pumnal și nu putea fi coborâtă. De ce făceau așa ceva? Pentru că era obișnuit ca un criminal în fața unui judecător să își plece capul în semn de rușine și tăinuire și să își ascundă fața.
Ce spune scriitorul către Evrei. În acea zi, fața ta va fi obligată să privească direct judecata lui Dumnezeu. Nu vei putea ascunde nimic. Iar Cuvântul va demasca adevărul dacă Îl cunoști sau nu pe Dumnezeu. Acum, acesta nu este un mesaj ușor de predicat și nu încerc să distrug speranța nimănui. Vreau doar să-L cunoașteți pe Isus Cristos. Vreau să intrați în odihna lui Dumnezeu. Știți? Eu știu ce se va întâmpla. Biblia îmi spune. Vor fi o mulțime de trupuri moarte în deșert și ei vor fi fost oameni foarte religioși, foarte religioși.
Ei pot să creadă că Isus a murit și a înviat și poate și-au dorit ca cineva să îi scoată din robia vieții lor. Dar nu au avut niciodată un Domn în care să-și pună credința, așa că vor muri în pustiu, oamenii religioși. Oh, ei cred că va fi bine, dar nu este așa. Nu va fi bine în cele din urmă. Va fi groaznic la sfârșit, când va cădea sabia judecății lui Dumnezeu. Astăzi, astăzi este ziua în care trebuie să intrăm în odihna Lui.
Ascultați următoarele. Exploratorul Edward Parry explora Polul Nord. Și-a dus echipajul la extremitățile acelui pustiu alb și s-au străduit să meargă cât mai departe spre nord. Zilele au fost lungi, atât cât erau în Nord. Așa că, în timp ce se lăsa noaptea, au cartografiat stelele și au determinat poziția lor exactă, iar apoi au mers ore și ore și ore până când, în cele din urmă, s-a întunecat din nou. Au traversat tundra albă timp de ore întregi. Pe măsură ce stelele ieșeau la lumină, au examinat stelele și au verificat din nou pentru a vedea cât de departe au mers. Spre surprinderea lor, au descoperit că se aflau mai la sud decât atunci când au pornit. Adevărul este că mergeau spre nord pe un flux de gheață care mergea spre sud.
Și îndrăznesc să spun că sunt mulți oameni care pășesc viguros pe fluxul de gheață al faptelor și care se vor trezi mai la sud decât atunci când au început. Ascultă-mă, dacă încerci să ajungi acolo de unul singur sau dacă crezi că este suficient să știi adevărul, te înșeli. Până când nu te încrezi în Isus Cristos, trăiești în pericolul iminent al judecății lui Dumnezeu. Să ne rugăm.
Tată, Îți mulțumim pentru claritatea cu care ne vorbești în Cuvântul Tău. O, cât de mult pătrunde. Tată, mă rog atât de mult chiar acum, din toată inima, pentru cei care ar putea fi aici în această situație. Doamne, nu știu câți sunt. Și nu știu cine este cel care mă va asculta cândva predicând aceeași predică pe casetă, dar, Doamne, dacă există cineva care știe că ceea ce am spus este adevărat, dar nu și-a deschis încă inima pentru Isus Cristos, fie ca acesta să fie momentul în care să facă acest lucru.
În timp ce capetele voastre sunt plecate și ochii sunt închiși, îngăduiți-mi să vă întreb ceva în încheiere? Vreți să vă deschideți inima Domnului în seara aceasta? Probabil veți spune: „Doamne, vreau să știu dacă sunt un creștin adevărat?”. Cercetează-te pe tine însuți! Nu ar trebui să-ți fie teamă să faci asta dacă Îl cunoști cu adevărat pe El. Dacă ai unele îndoieli cu privire la faptul că ți-ai luat cu adevărat acel angajament față de Cristos, atunci probabil că nu ai făcut-o. Și poate că trebuie să spui: „Doamne Isuse, am stat destul de mult departe și am cunoscut adevărul de destul de mult timp, iar acum vreau să-L iau pe Isus Cristos și să-L încoronez ca Rege în viața mea. Vreau să mă supun Lui. Vreau să accept mântuirea Lui. Vreau să umblu sub domnia Sa”. Poate că trebuie doar să spui: „Isuse Cristoase, vino în viața mea. Cred și Te primesc ca Domn”.
Chiar nu știu ce s-a întâmplat în inima ta, evident. Domnul știe. Oh, sper să nu pleci în seara asta și să spui: „mâine” și să spui: „Ei bine, voi face asta”. S-ar putea să nu existe un mâine pentru tine. S-ar putea să nu se întâmple asta. Iar ziua de mâine poate fi mai rea decât cea de azi. Pentru că ai mai spus Nu încă o dată, va fi mai ușor data viitoare. Dacă știi că ai nevoie de Isus Cristos și știi că acesta este adevărul, cu o credință simplă, ca de copil, spune: „Doamne, eu cred. Îl primesc pe Isus Cristos. Curăță-mi păcatul și împărățește ca Domn”.
Tată, Îți mulțumim în seara aceasta pentru Cuvântul Tău și Îți mulțumim foarte mult pentru adevărul său extraordinar. Doamne, cât de mult atinge el viața noastră! Este atât de evident că este cartea Ta, pentru că nimeni nu ar putea ști vreodată toate aceste lucruri care se petrec în inimile noastre, în afară de Tine. Îți mulțumim că ne vorbești. Binecuvântează fiecare persoană de aici. Fie ca nicio persoană să nu-și odihnească capul în somn în seara aceasta până nu L-a primit pe Isus Cristos și nu s-a născut din nou în Împărăția Sa. Ne rugăm în Numele Său minunat. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
