În această dimineață, când ne pregătim pentru timpul când vom sta la Masa Domnului, ne vom uita la capitolul 11 din 1 Corinteni unde am urmărit deja adevărul pe care Dumnezeu îl transmite acolo cu mare interes. Și noi, de obicei, așa cum am spus mai devreme, noi luăm Masa Domnului în ziua de Miercuri, dar datorită faptului că acesta este studiul pentru această dimineață, nu puteam ezita să o luăm în aceste momente, cu mare bucurie și anticipare. Am început studiul nostru duminica trecută din versetele de la 17 până la 34.

Acest cel mai semnificativ pasaj cu care suntem oarecum familiarizați toți cei care suntem în biserică de mult timp, datorită faptului că vorbește despre comuniunea la Masa Domnului, acest pasaj este adus în atenția noastră în lumina contextului său în această dimineață.

Cred că toți ne-am uitat la versetele de la 23 la 26 de foarte multe ori în trecut, dar poate nu le-am văzut în contextul lor, în situația care a fost în Corint, ci așa cum există azi, extrăgând niște învățături foarte practice din ceea ce este în jurul lor, nu doar o direcție pozitivă din acele versete.

Și astfel, am ajuns la partea a doua din studiul nostru despre celebrarea Cinei Domnului. Data trecută am acoperit versetele de la 17 la 22; în dimineața asta aș vrea să ne uităm la ce ne-a rămas până la versetul 34.

Dar într-un sens preliminar, aș dori să vă îndrept atenția dacă se poate, asupra capitolului 6 din Ioan, pentru o privire inițială asupra unui pasaj foarte important care ne va ajuta să înțelegem Cina Domnului așa cum o discută Pavel în capitolul 11 din 1 Corinteni.

Ioan 6:51, în acest al șaselea capitol, printre altele, interesul principal este Domnul Isus Cristos care Se prezintă poporului evreu ca fiind pâinea vieții. Și pentru că a petrecut mai mult timp de vorbă cu ei, El trage concluziile începând cu versetul 51 cu aceste cuvinte: „Eu sunt Pâinea vie, care s-a pogorât din cer. Dacă mănâncă cineva din pâinea aceasta, va trăi în veac; şi pâinea pe care o voi da Eu, este trupul Meu pe care îl voi da pentru viaţa lumii.”

Acum, Isus spune aici că El este pâinea și că El este pâinea vie și că a venit din ceruri, afirmație cu privire la divinitatea Sa. Și dacă cineva mănâncă pâinea aceasta, primește viață veșnică. Și apoi se referă la pâine ca fiind trupul Lui. Și toate acestea vin împreună și înseamnă că Dumnezeu a devenit carne întrupată în trup uman, a venit în lume și atunci când oamenii și-L însușesc, asta înseamnă cine mănâncă, când și-L însușesc pe Cristos, ei primesc viață veșnică. El vorbește folosind o terminologie fizică, dar El are un mesaj spiritual. Primiți-Mă, împărtășiți-vă cu Mine, luați-Mă pentru împlinirea sufletului vostru așa cum un om ia pâinea ca să-și sature stomacul.

Versetul 52: „La auzul acestor cuvinte, Iudeii se certau între ei şi ziceau: ‘Cum poate omul acesta să ne dea trupul Lui să-l mâncăm?’” Aici ei îl interpretează fizic. „Isus le-a zis: ’Adevărat, adevărat, vă spun că, dacă nu mâncați trupul Fiului omului şi dacă nu beți sângele Lui, n-aveţi viaţa în voi înșivă.’” Două lucruri, dacă nu accepți întruparea și dacă nu accepți sângele morții ispășitoare, nu vei avea niciodată viață veșnică. Viața veșnică este o chestiune de a crede că Dumnezeu a venit în corp uman și că a murit o moarte substitutivă, ispășitoare și sacrificială pentru păcat. A mânca trupul înseamnă să recunoști și să îți însușești faptul că Cristos este Dumnezeu în carne umană. A bea sângele înseamnă să accepți, și să recunoști, și să crezi, și să-ți însușești moartea Lui sacrificială.

În versetul 54: „Cine mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viața veșnică; şi Eu îl voi învia în ziua de apoi. Căci trupul Meu este cu adevărat o hrană şi sângele Meu este cu adevărat o băutură.” Acum, aici de la această figură de stil, o metaforă foarte fizică, pâinea, Isus scoate în evidență modul în care poate fi însușit. El le spune acelor iudei: dacă nu acceptați faptul că Eu sunt Dumnezeu în corp uman și dacă nu acceptați moartea Mea, nu veți cunoaște niciodată viața veșnică. A mânca trupul Lui și a bea sângele Lui așadar nu este literal; este un limbaj la figurat pentru însușirea a tot ceea ce era și este El, și ce a făcut la cruce.

Acum, ascultați, când ați fost mântuiți ați făcut asta. Într-un sens spiritual ați spus: „Cred că Isus este Dumnezeu, a venit în lume în carne umană, cred că Isus Și-a dat sângele ca jertfă pentru păcat, făcând ispășire pentru păcatele lumii. Și voi v-ați însușit asta. Când voi vă împărtășiți la Comuniune, și luați pâinea, și luați paharul, voi simbolizați în exterior acea însușire care a avut loc spiritual. Atunci când ați acceptat divinitatea lui Cristos și moartea Lui sacrificială și substitutivă în locul vostru din punct de vedere spiritual, la mântuirea voastră, voi declarați aceasta prin pâine și pahar. Și astfel, Comuniunea devine un simbol al actului mântuirii noastre. Devine o reconfirmare. Devine o reafirmare. Dacă doriți, devine o rededicare față de actul nostru de mântuire de a crede și a-L primi pe Cristos. Și astfel, este un lucru vital ca să ne împărtășim.

Și așa cum am văzut data trecută, biserica primară a făcut un obicei să se împărtășească la Cina Domnului ca un semn, așa cum tocmai am spus, ca un simbol exterior al acelei primiri interioare. Mai mult, ca o amintire, ca o amintire față de cel care a trăit și a murit pentru ei. În al treilea rând, ca o comuniune, ca o comuniune vie și vitală cu El. Și am văzut în 1 Corinteni 10:16-18 faptul că, atunci când suntem părtași la Masa Domnului, noi suntem literalmente în comuniune cu El. El este prezent. El este aici. Noi avem părtășie cu El.

Și mai departe, Cina Domnului este o proclamație. Noi vestim moartea Domnului. Și astfel, este o declarație față de lume că noi credem că Isus a fost Dumnezeu în trup uman, care a murit o moarte substitutivă și ispășitoare pentru noi. Și în al cincilea rând, celebrarea Comuniunii este escatologică; este o speranță deosebită. Isus a spus: „Să faceți asta până când o vom face, din nou, împreună în Împărăție.” Și noi o facem în anticiparea revenirii Sale. Așadar, aceasta este o experiență sfântă, specială, serioasă și cred că de închinare în viața credinciosului. Se cuvine să o tratăm având acel simțământ de cinste și demnitate, așa cum merită acea celebrare. Tocmai asta nu au făcut corintenii. Corintenii au transformat Cina Domnului într-o batjocură.

Așa cum am văzut în ultimul nostru studiu, când ne-am uitat la versetele de la 17 la 22, ei au pervertit Cina Domnului. Și acela a fost primul punct în schița noastră, iar acum vom acoperi punctele doi și trei, dacă vreți să vă uitați la schița care se află în buletin. Am văzut pervertirea Cinei Domnului, ei veneau la Cina Domnului beți, îmbuibați, cei bogați se îndopau, se îmbuibau și se îmbătau și nu țineau cont de cei săraci, astfel încât cei săraci nu aveau nimic de mâncat la mesele de dragoste care precedau Cina Domnului în acea perioadă. Ei veneau la Cina Domnului urându-se unul pe altul, cu facțiuni și diviziuni și amărăciuni și păcat nemărturisit. Și rezultatul tuturor acestora se află în versetul 20. Pavel spune: „Când vă adunați” – și aici este exact ca în limba greacă – „este imposibil ca să mâncați Cina Domnului.” S-ar putea ca voi să aveți ceva despre care să credeți că este Cina Domnului, dar asta este o imposibilitate, datorită atitudinii voastre. Unii din voi sunt beți. Unii din voi sunt disprețuiți. Unii din voi sunt lacomi. Alții din voi vă urâți unii pe alții. Este amărăciune, este facțiune, este diviziune. Sunt diviziuni de clasă. Sunt diviziuni asupra părerilor teologice. Sunt diviziuni asupra părerilor îndoielnice din biserică. Nu există o comuniune reală a credincioșilor. Nu este o comuniune reală cu Cristos, datorită păcătoșeniei de tot felul. Ați corupt, ați desacralizat Cina Domnului și ceea ce faceți voi nu este Cina Domnului. Chiar dacă o numiți, dar nu este.

Acum, de la această afirmație despre pervertirea Cinei Domnului, Pavel trece la cel de-al doilea domeniu, la scopul Cinei Domnului, începând cu versetul 23, scopul Cinei Domnului începând cu versetul 23. Să ne uităm la asta. Aceasta este o prezentare minunată a semnificației Cinei Domnului. Și dacă sunteți creștini de ceva vreme, sunt convins că v-ați implicat în auzirea acestui pasaj sau poate unii din voi l-ați memorat, datorită frecvenței cu care l-ați auzit. Dar ceea ce este atât de frumos cu privire la el este că este o porțiune din Scriptură absolut, absolut minunată și se află în mijlocul unei situații mizerabile. Este precum un diamant într-un bulgăre de pământ. Și situația înconjurătoare din Corint era atât de stricată și atât de rea și aici în mijlocul ei Pavel plasează acest giuvaier minunat al frumuseții și scopului Cinei Domnului, chiar în mijlocul problemei lor. El spune la începutul acestui pasaj: „Iată ce faceți voi.” Și la final spune: „Iată de ce ați fost pedepsiți voi.” Și el tratează aspectele negative din ambele porțiuni, dar chiar în mijloc, de la versetul 23 la 26 este frumusețea însemnătății Cinei Domnului. Pavel era un maestru în a plasa astfel de lucruri în mijlocul situațiilor urâte și la fel face şi aici.

Să începem cu versetul 23. „Căci am primit de la Domnul ce v-am învățat.” Să ne oprim puțin. Am primit de la Domnul ce v-am învățat. Ceea ce urmează să vă spun nu este o opinie umană. Ceea ce am să vă spun nu sunt ideile mele. Ceea ce am să vă spun nu este o tradiție care a fost dată de la om la om. Ceea ce am să vă spun am primit de la Domnul și vă transmit vouă.”

Cu alte cuvinte aici este o realitate divină. Acum, poate spui: „Ei bine, nu a fost inspirat de Dumnezeu tot ce a spus Pavel?” Ba da, dar acestea sunt luate direct din afirmațiile lui Isus Cristos. De fapt, este practic sigur și cred că veți găsi prea puțini cercetători conservatori care să nu fie de acord cu aceasta, că este practic o certitudine faptul că 1 Corinteni a fost scris înaintea oricăreia dintre cele patru Evanghelii. Deși cele patru Evanghelii apar în Noul Testament pe care-l aveți mai întâi în ordinea lor, ele nu sunt în ordinea cronologică a scrierii lor. Ele au fost scrise într-o perioadă mai târzie decât această epistolă. Așadar, aici este prima afirmație a lui Dumnezeu, scrisă, în ce privește Cina Domnului. Ca să o înțelegeți pe toată, trebuie să citiți relatările din Matei, Marcu, Luca și Ioan, dar aici este relatarea cea mai timpurie a instituirii Cinei Domnului și Pavel spune că erau direct cuvintele lui Isus. El Însuși a instituit-o.

Sunt două acte ale bisericii: Comuniunea și Botezul. Amândouă au fost așezate prin exemplul lui Cristos și rânduite și inițiate de asemenea de El. Nu e nicio diferență. Așadar, el spune direct de la Domnul: este Cina Lui, El a instituit-o. Ați observat în versetul 20: „Cina Domnului,” este Cina Lui. Acum, să mergem mai departe la versetul 23. „Căci am primit de la Domnul” – aceasta este prin comunicarea directă a fiecărui cuvânt pe care Domnul Isus l-a spus în noaptea aceea - ce v-am învățat; şi anume că, Domnul Isus, în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. Şi, după ce a mulțumit lui Dumnezeu, a frânt-o şi a zis: ’Luați, mâncați; acesta este trupul Meu, care se frânge pentru voi; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea.’ Tot astfel, după cină, a luat paharul şi a zis: ’Acest pahar este legământul cel nou în sângele Meu; să faceți lucrul acesta spre pomenirea Mea, ori de câte ori veți bea din el.’”

Acum, aici Pavel Îl citează pe Isus. De aceea spune: acesta este cuvântul Domnului pe care vi-l aduc. El Îl citează pe Isus din noaptea în care a fost trădat, în noaptea dinainte de a muri. Și cred că este interesant, dacă vă uitați la versetul 23, că introduce faptul că Domnul Isus în noaptea în care a fost vândut, a luat o pâine. De ce spune asta? Ei bine, pentru că vrea să așeze cadrul istoric. El vrea să așeze lucrurile în context, pentru că are o mare însemnătate. Poate spui: „Dar putea să spună că a fost în ajunul Paștelui sau putea să spună că era în noaptea de joi, înainte de răstignire. De ce spune că a fost în noaptea de dinainte de a fi vândut?” Pentru că Noul Testament face periodic ceva foarte interesant. Și anume că așază ceea ce este cel mai glorios, cel mai frumos, cel mai minunat în contrastul contextului cu ce este mai urât, așa că prin contrast, frumusețea este vizibilă. De exemplu, în Ioan 13, cred că este cel mai frumos pasaj despre dragoste din Biblie, următorul după narațiunea crucii, când Isus spală picioarele ucenicilor. În pasajul despre spălarea picioarelor ucenicilor este țesut interludiul lui Iuda care este pe cale să iasă afară ca să-L trădeze. Este Satan care a intrat în inima lui, chiar în mijlocul acestui lucru. Și astfel, contrastul dintre ura lui Iuda și mizeria diavolului, care sunt împotriva frumuseții și dragostei lui Isus, face ca toate să fie mai frumoase.

La cruce unde Îl ai pe Dumnezeu Fiul murind pentru păcatele lumii, în jurul Lui este ură și batjocură și respingere. Pentru că acest lucru o face mai frumoasă. Și aici în mijlocul celui mai frumos act pe care Domnul l-a oferit vreodată pentru celebrare bisericii Sale, împotriva Lui este ura teribilă, cruzimea trădării. Dar acesta îi conferă cu atât mai multă frumusețe pe fundalul acela întunecat.

Acum, aș vrea să remarcați că aceasta nu a fost o noapte obișnuită. A fost noaptea când a fost trădat, nu a fost doar noaptea dinaintea răstignirii Sale, a fost Paștele pe care-l mâncau în acea noapte. O dată pe an, evreii celebrau Paștele. Paștele era o sărbătoare comemorativă care le amintea ce a făcut Dumnezeu pentru ei atunci când i-a izbăvit în trecut din Egipt. Au fost robi în Egipt pentru 400 de ani și Dumnezeu i-a izbăvit, vă amintiți, prin câteva urgii, ultima din ele fiind moartea celor întâi născuți. Singura cale prin care puteau să scape de execuția primilor născuți din casele lor era să omoare un miel, un miel fără pată, de altfel, întâiul născut din turmă, să ia sângele și să stropească ușiorii ușii și pragul de sus. Îngerul morții nu va intra în casa în dreptul căreia era sângele. De aceea este numit Paștele. Și Dumnezeu a spus: Vreau să aveți o sărbătoare în acea noapte. Vreau să mâncați acel miel. Vreau să-l mâncați cu ierburi amare. Și vreau să-l mâncați cu pâine nedospită. Și El a instituit o sărbătoare care a rămas în memoria lor din acea zi până astăzi, este ținută de evreii ortodocși și chiar de unii conservatori ai iudaismului. Așadar, acesta era cu adevărat punctul culminant în istoria lui Israel, Paștele.

Vedeți, un evreu sărbătorea la Paște puterea izbăvitoare a lui Dumnezeu. Dumnezeu ca mântuitor, i-a luat din Egipt ca să-i ducă în țara promisă. Este echivalent cu ce înseamnă crucea pentru noi, care ne scoate din robia păcatului și ne duce în Împărăția Fiului Său iubit. Este aceeași paralelă. Este Dumnezeu, Dumnezeul mântuitor și izbăvitor. Și astfel, aceasta a fost noaptea celebrării lui. Și apropo, să vă amintiți întotdeauna că Isus a fost răstignit de Paște. Și știți de ce? Pentru că El era jertfa supremă de Paște. El era jertfa supremă pentru izbăvire. Așadar, noaptea de dinainte au mâncat masa de Paște. Și Luca 22:7 ne arată clar că de fapt era masa de Paște. Nu e nevoie să căutați, puteți să vă uitați altădată. Aș dori să vă spun cum s-au desfășurat lucrurile.

Paștele începea cu o persoană care-l prezida. Putea fi tatăl sau patriarhul familiei sau altcineva, şi rostea o binecuvântare numită Kiddush. Nu sunt prea bun la pronunția cuvintelor evreiești, dar cam așa a fost numită. Unii sunteți mai buni ca mine la pronunție. Kiddush, aceasta era binecuvântarea la primul pahar. Acum, erau patru pahare care erau consumate la Paște. Primul era Kiddush. Acesta era paharul de binecuvântare. Și întotdeauna era vin roșu. Și acesta, desigur, simboliza sângele mielului la trecerea îngerului în Egipt. Persoana care conducea închinarea bea din pahar și dădea și celorlalți să bea din el. Și acesta era urmat de niște aperitive, niște gustări cu ierburi amare înmuiate în haroseth, trebuie să spuneți haroseth, ați reținut, cu accent evreiesc. Și ei luau ierburile amare și le înmuiau în haroseth, care este un sos de fructe. Și le mâncau. Acum, după ce aceasta avea loc, era oarecum preliminar, pofta de mâncare era stimulată puțin, dacă doriți.

Urma apoi un discurs despre însemnătatea Paștelui. Acesta încă este tradițional. Era descris Paștele. Trebuiau să mănânce mielul pentru că Dumnezeu a prescris ca un miel să fie înjunghiat și apoi sângele să-i fie stropit pe ușă. Mielul era apoi consumat ca să simbolizeze faptul că Dumnezeu a trecut peste Israel în Egipt. Mâncau ierburile amare pentru că simbolizau amărăciunea robiei lor. Mâncau pâine nedospită pentru că Israel a fost răscumpărat din Egipt și trebuia să iasă în grabă, iar această grabă a cerut pâine care să nu se strice, pentru că nu erau în stare să mai facă alta din moment ce erau pe drum. Ei aveau nevoie de acel fel de pâine nedospită care arăta ca un fel de lipie sărată imensă și ținea mult timp.

Așadar, toate acestea sunt explicate prin Paște, după ce erau consumate ierburile și vinul. Apoi toți cântau. Ce anume cântau? Cântau hallelul de unde avem cuvântul aleluia. Hallelul este de la Psalmul 113 la 118 și începeau să cânte fie de la 113 fie de la 114. Și acestea erau imnurile de început pe care le cântau după ce explicau însemnătatea Paștelui.

Acum, după ce cântau vreo doi psalmi, luau al doilea pahar, paharul numărul doi. După paharul al doilea, conducătorul lua pâine nedospită, un fel de lipie mai mare, o pâine nedospită și Îl binecuvânta pe Dumnezeu, o rupea și o dădea fiecăruia, și atunci începea masa. V-am spus data trecută că mesele întotdeauna începeau atunci când gazda frângea pâinea, și atunci se consuma masa de Paște.

Când masa de Paște era gata, gazda se ruga și apoi lua al treilea pahar. Era iarăși un pahar cu vin, se ruga și apoi îl beau. După aceea cântau restul hallelului, Psalmii de la 115 la 118. De aceea, vă amintiți, spune despre ucenici că după ce Domnul a instaurat Cina Domnului, spune: „apoi – ce? – au cântat cântarea și au ieșit afară.” Ei cântau restul hallelului, aceasta era tradiția. După ce cântau, înainte de plecarea participanților, era luat un al patrulea pahar și acesta celebra Împărăția care vine.

Așadar, aceștia erau ei. Dacă studiați Evangheliile cu acest lucru în minte, puteți să vedeți ce făceau în detaliu la fiecare punct din Cina Domnului, la Paște. La un moment dat, când pâinea nedospită era frântă înainte de masă, Isus a luat pâinea care simboliza exodul evreilor, a frânt-o și a spus: „Acesta este” - ce? – trupul Meu.” După ce au mâncat a luat paharul al treilea și știm că a fost după ce au mâncat pentru că spune „după ce au mâncat” sau după ce au cinat, nu înseamnă că după ce El a băut întâi, ci înseamnă după cină. A luat acel al treilea pahar și a spus „Acest pahar care reprezintă pentru voi sângele mielului de Paște nu mai reprezintă aşa ceva, acest pahar este sângele Meu care se varsă pentru voi.” Și prin aceasta, Isus a transformat Paștele în Cina Domnului. El a spus „De acum, când vreți să vă amintiți, nu trebuie să vă amintiți exodul, nu trebuie să vă amintiți Egiptul, nu mai trebuie să vă amintiți de Paște când vă gândiți la Dumnezeu Mântuitorul, când vă gândiți la Dumnezeu ca izbăvitor. Vreau să vă amintiți de moartea Mea. Paștele a fost un lucru măreț pentru că ați ieșit din Egipt și în cele din urmă ați intrat în Canaan. Moartea Mea vă va scoate din robia lui Satan și în cele din urmă vă va duce în ceruri. Paștele v-a oferit numai o eliberare spirituală.” Și când vreți să vă gândiți la Dumnezeu ca Mântuitor, la Dumnezeu ca izbăvitor, nu va fi sărbătoarea Paștelui, ci va fi Cina Domnului.

Și în acest fel Isus a participat la această frumoasă sărbătoare de Paște înainte să moară, a transformat-o și a schimbat-o în Cina Lui. Și acum, când noi ne adunăm împreună nu trebuie să-L celebrăm pe Dumnezeu ca marele izbăvitor, datorită a ceea ce a făcut în Egipt, ci pentru că Dumnezeu este Dumnezeul izbăvitor și mântuitor prin ceea ce a făcut la cruce, înțelegeți? A avut loc transformarea.

Acum, aș dori să rețineți ceva. Biserica Romano-catolică și chiar și concepția consubstanțierii a Bisericii Luterane și a altora spune: „Acesta este trupul Meu” versetul 24 și versetul 25 „acesta este noul legământ în sângele Meu” și datorită unei înțelegeri greșite a înțelesului lui estin, verbul a fi în limba greacă, au decis că aceea trebuie să fie în mod literal trupul și sângele lui Cristos, fie într-un sens foarte fizic sau într-un sens ciudat spiritual. Nu asta spune El aici. Verbul a fi, estin, sau oricare formă doriți, singular sau plural este utilizat frecvent şi înseamnă a reprezenta. Această pâine nu este trupul Lui, ci reprezintă trupul Lui. Acest pahar nu este sângele Lui, ci reprezintă sângele Lui. Când Isus a spus în Ioan 10: „Eu sunt ușa” S-a referit că Eu ca Mântuitor și Păstor al oilor reprezint ușa în staul. Nu era literal ușa. În Matei 13 când a spus pilda grâului și neghinei a spus „țarina este lumea,” El nu a vrut să spună că țarina este lumea. În pildă El a vrut să spună că țarina reprezintă lumea. El a spus că sămânța bună sunt copiii lui Dumnezeu și sămânța rea sunt copiii celui rău. Și desigur, cuvintele este și sunt în aceste cazuri înseamnă simplu reprezintă. Este folosit într-un sens figurativ, metaforic.

Așadar, aici reprezintă trupul Meu, spune El despre această pâine. Și acest pahar reprezintă sângele Meu. Nu era sângele Lui. Sângele Lui era încă în venele Lui când a spus asta. Nu era trupul Lui. Trupul lui era prezent acolo când a spus aceste cuvinte. Așadar, noi nu vorbim despre lucruri literale. Amintiți-vă, exact la aceste lucruri s-au gândit evreii în Ioan 6. Cum să mâncăm carnea Lui, nu este suficientă să ajungă la toți, s-au gândit ei.

Așadar, el spune în versetul 23, Pavel spune, că Domnul a luat o pâine. „Și când a mulțumit” și acela este cuvântul în limba greacă eucharisteō de unde avem Euharistie „a mulțumit, a frânt-o,” și asta pentru ca toți să poată lua parte dintr-o pâine comună „și a spus Luați mâncați, aceasta reprezintă trupul Meu care se dă pentru voi.” Reprezintă trupul Meu. „Ce vrei să spui, Doamne?” Ei bine, trupul pentru mintea iudaică reprezenta omul întreg, omul în totalitate, întreaga viață întrupată a lui Cristos. Această pâine reprezintă tot ceea ce sunt Eu ca Dumnezeu întrupat. Taina întrupării este acolo din ziua când S-a născut până în ziua când a murit și chiar și atunci când a înviat. Totalitatea întrupării este sumarizată în termenul trup. Dumnezeu în carne umană, să vă amintiți că am devenit om și am suferit și am fost respins și am fost disprețuit și în cele din urmă am murit pentru voi. Dar toată chestiunea, nu doar moartea Lui, în ce privește pâinea nu este doar moartea Lui, dar și întruparea Lui. Acesta este trupul Meu, reprezintă trupul Meu, care S-a dat pentru voi.

Cuvântul frânt pur și simplu nu apare în manuscrisele mai bune. De fapt, dacă citești cu atenție, Ioan 19, spune că soldații au venit după ce Isus a fost pe cruce și au văzut că deja murise, așa că nu I-au frânt picioarele, ca să se împlinească Scriptura care a spus: „Niciun os nu I se va – ce? – frânge.” Noi spunem sângele vărsat și trupul frânt, nu, trupul nu a fost frânt niciodată. Niciun os din trup nu I-a fost frânt. „Acesta este trupul Meu care este pentru voi.” Cele mai frumoase cuvinte în acel verset sunt cele două cuvinte „pentru voi, pentru voi.” El spune: „Uitați, lăsați ca asta să vă amintească, lăsați ca asta să reprezintă faptul că Dumnezeu a devenit om pentru voi.”

De ce S-a întrupat Dumnezeu? Pentru Sine? Nu, pentru voi. De ce a venit Isus în lumea asta și a suferit ceea ce a suferit? Pentru voi. De ce a suferit ura și batjocura și respingerea și disprețul și complotul din partea tuturor acelora care nu L-au putut tolerat? De ce a trecut prin toate? De ce S-a dus în grădină noapte după noapte și Și-a vărsat inima în agonie? De ce a asudat cu stropi mari de sânge? De ce a murit pe cruce? Pentru voi. De aceea a murit. Pentru voi. Acesta este trupul Meu pentru voi. Este pentru voi.

Ce Dumnezeu plin de har de neînțeles, măreț, iubitor și milostiv, pentru tine! Poate spui: „Dar nu merit.” Ai dreptate, dar totuși este pentru tine. „Dar nu vreau.” Este pentru tine. Dacă alegi să nu-L accepți, este problema ta. Dar este pentru tine. Vedeți, Isus a spus „Uitați, este pentru voi. Vă veți aminti asta? Tot ceea ce am făcut vreodată este pentru voi. Toată viața de suferință și de durere M-a echipat ca să fiu un Mare preot care are milă și îndurare ca să puteți veni la Mine, și să vă sprijiniți pe Mine și voi puteți să mă auziți spunând „Da, înțeleg, am fost acolo. Pentru tine. Nu am nevoie de asta, este pentru tine. Trupul Meu S-a dat pentru tine.” Toată întruparea, dragilor, a fost pentru voi. Motivul pentru care a murit a fost pentru voi. A murit ca înlocuitor pentru voi. A trăit ca să vă fie susținătorul vostru. Este adevărat.

Așadar, el spune ca răspuns la asta: „Veți face aceasta în amintirea Mea? Adică, din moment ce am făcut toate acestea pentru voi, vreți să faceți ceva pentru Mine?” Poate spui, va trebui să spui da, Doamne, ce? „Veți face asta în amintirea Mea?” Știți, mă întreb uneori care sunt cele mai elementare aspecte ale ascultării pentru creștini. Am vorbit cu niște creștini recent și am spus, mai exact unui individ în particular i-am spus „Cât timp a trecut de când ai stat la Masa Domnului?” „Oh, cred că un an jumate.” Și am spus că asta e păcat. Păcat. Asta este păcat. Asta este neascultare. Uitați-vă la versetul 24, Isus a spus: „Să faceți asta.” Ați reținut. „Să faceți asta”. Acum, ori o faci ori n-o faci. Și dacă o faci este ascultare, și dacă n-o faci ce este? Neascultare. Să o faceți! Poate spui „Dar aici nu este atât de des.” Atunci fă-o în altă parte. Fă-o la tine acasă. Fă-o la studiul biblic. Fă-o la grupul de rugăciune. Fă-o, Să faceți asta, a spus El. Este suficient de simplu. A spus să o faceți în biserică? A spus să o faceți duminică dimineața? Nu, a spus să o faceți. Să faceți asta. De ce? În amintirea Mea.

Nu știu dacă putem înțelege cuvântul „pomenire” corect, pentru că noi ne gândim să ne amintim ceva, știți, oh, da, îmi amintesc, bum, s-a întâmplat în trecut. Evreii nu se gândeau la pomenire în acest fel. Pentru un evreu a-și aminti, vă rog să rețineți, însemna să chemi în deplinătatea minții conștiente prezența celui de care-ți aminteai. Nu era doar, Oh, da, îmi amintesc acel lucru, da, s-a întâmplat în, știi, acum 2000 de ani a murit pe cruce, îmi amintesc. Îmi amintesc, Doamne. Nu. Ci, înseamnă să te întorci acolo la acel eveniment și să-l aduci în prezent, așa ca să trăieşti conștient prezența lui Isus Cristos. Când un evreu își amintea însemna pentru el că toată mintea, și sufletul, și inima erau pline de conștientizarea realității celui de care-și amintea.

Isus spune: „Să faceți asta, și când o faceți, vreți să mă chemați în mintea voastră conștientă? Nu doar moartea Mea pentru voi, ci și trăirea Mea pentru voi, întreaga Mea întrupare?” Vedeți, puteți veni și să beți paharul și să mâncați pâinea și dacă mintea voastră este la 1 000 000 de mile depărtare, atunci nu te-ai gândit la Domnul, indiferent ce faci, până nu ai dat la o parte toate celelalte lucruri din mintea ta și nu I-ai chemat prezența în conștiința ta. El spune: „Să luați pâinea aceasta și să o mâncați și vreți să o faceți chemându-Mă în mintea voastră conștientă? Tot ceea ce am făcut pentru voi în toată viața Mea. La urma urmei a fost pentru voi, vreți să vă uniţi cu acea realitate?” Versetul 25: „Tot astfel” – adică la fel – „a luat paharul după cină” de aceea spunem noi că este al treilea pahar pentru că cina era consumată, cina pascală. El a spus „Acest pahar este noul legământ.” Diathēkē e întotdeauna tradus legământ în afară de, poate, un singur loc. Evrei 9 ar trebui tradus într-un alt mod, dar cu această singură excepție este legământ. „Acesta este legământul cel nou sau noua promisiune, în sângele Meu, asta să faceți sau să faceți asta. Să faceți asta ori de câte ori beți din el spre pomenirea Mea.”

Acum, aici El ia paharul și spune „Acesta reprezintă noul legământ în sângele Meu.” Vechiul legământ a fost ratificat de sângele cui? Al animalelor. Noul legământ este ratificat de sângele lui Cristos. Știți, când semnezi un document, îl ratifici. Președintele semnează o lege și ea intră în vigoare. Când cineva îți trimite o poliță de asigurare sau niște hârtii legale sau o chitanță de vânzare a unei case sau orice ar fi, iei un stilou cu cerneală, cu un fluid, cu cerneală și ratifici acea promisiune. Ei promit că îți vor da un produs și tu promiți că le vei da bani sau orice altceva. Ei au promis o poliță de asigurare ca să-ți ofere protecție și tu promiți că vei plăti costul acelei protecții. Acela este un legământ ratificat prin acel fluid, prin cerneală.

În Vechiul Testament Dumnezeu i-a spus lui Israel: „Te voi duce în țara promisă. Voi trece pe lângă casele tale și nu voi omorî pe întâiul tău născut, dacă vei face un semn pe ușiori.” Și care a fost semnul? Sângele unui miel pus pe ușiori și pe prag. Acela a fost lichidul care a ratificat promisiunea. Dumnezeule, Tu îți faci partea Ta și noi ne facem partea noastră. Și în tot Vechiul Testament, Dumnezeu a continuat să spună că voi trebuie să ratificați promisiunea prin sânge. Și au jertfit animal după animal după animal, așa că sângele a curs în țara lui Israel prin toată istoria sa, pe măsură ce oamenii au continuat să reînnoiască promisiunea iarăși și iarăși și iarăși și iarăși. Și, de fapt, când erau făcute legămintele în răsărit, în răsăritul antic, ele nu erau făcute semnându-te cu numele în josul paginii. Un animal a fost ucis și sângele a fost stropit pe ambele părți. Amândoi erați stropiți cu sânge ca un semn că urma să vă țineți promisiunea. Legământ ratificat prin sânge.

Isus spune că este un nou legământ. Dumnezeu face o nouă promisiune. Știți care este acea promisiune? Nu mai este aceea veche a legii. Nu mai este cea veche când voi trebuia să aduceți jertfa asta, și jertfa asta, și jertfa asta. Este o promisiune nouă, iată: „Îți voi ierta toate păcatele pentru totdeauna,” și acest lucru a fost nou, ei trebuiau să aducă jertfe în continuu: „Voi aduce o jertfă pentru totdeauna, și aceea va fi Cristos. Și jertfa Lui o singură dată și ratificarea prin sângele Lui o singură dată va pune capăt pentru totdeauna sistemului sacrificial.” Această promisiune este nouă. Dumnezeu spune: Vă voi da iertare deplină și pentru totdeauna, vă voi da viață veșnică pentru totdeauna, prin sângele lui Cristos. Și a fost ca și cum atunci când a fost pe cruce, Isus a luat sângele Său și a semnat în josul paginii. Acesta este noul legământ, sângele lui Cristos. Nu cu sângele unui miel pe ușiorii ușii, unde Dumnezeu a spus că vă voi scoate din țară și vă voi duce în țara promisă. Acela a fost temporar și nepermanent, dar cu sângele noului legământ în care Dumnezeu spune că vă voi duce în ceruri și vă voi ierta pentru totdeauna necondiționat păcatul datorită lui Isus Cristos. Acesta este noul legământ.

Și astfel, El spune că paharul reprezintă noul legământ. Nu mai trebuie să vă întoarceți la sângele de Paște, veniți la sângele de la cruce. Evreii, desigur, în mod repetat, în mod repetat, în mod repetat au vărsat acel sânge, în mod repetat din nou și din nou și din nou și în mod constant spuneau: Doamne, îmi pare rău, mă leg din nou de promisiunea Ta, am păcătuit iarăși, Te rog iarăși să mă ierți, iată aici din nou jertfa mea, vreau să ascult iarăși, et cetera, et cetera. Dar o dată, noi venim în Numele sângelui lui Isus Cristos și ne-am legat de promisiune.

Însă știți ceva? De fiecare dată după aceea de-a lungul vieții noastre când celebrăm Cina Domnului, noi reafirmăm acea promisiune, nu-i așa? Luăm paharul și afirmăm: În mod deschis îmi reînnoiesc acea promisiune, partea mea la învoiala mântuirii. Poate spui: „Care este partea mea?” Dumnezeu spune: Te voi mântui, îți voi da viață veșnică. Te voi ierta de păcatele tale pentru totdeauna dacă vei face un lucru. Care? Să crezi. Când tu iei paharul, tu spui: Cred, îmi reînnoiesc dedicarea, îmi reînnoiesc acel jurământ, reafirm acel angajament. Și Isus a spus: Să faceți aceasta, vreți? Poate spuneți: „Cât de des?” Adesea, atât de des cât îl bei. „Ei bine, cât de des ar trebui să-l beau?” Versetul 26 „Ori de câte ori mâncați din pâine și beți din paharul acesta vestiți moartea Domnului până va veni El.” Să vă spun cât de des ar trebui să o faceți: cât de des vreți să vestiți moartea lui Cristos? Cât de des vreți să declarați moartea Lui? Cât de des vreți să stați în comuniune cu moartea Lui? Cât de des vreți să reafirmați acel angajament? Atât de des. Și când o faci, vrei să te gândești la moartea Mea în mintea ta? Vreți să vă amintiți de Mine în plinătatea a ceea ce înseamnă amintirea? Să vă gândiți în mintea voastră la moartea Mea?

Acum, veți observa că nu este doar o Comuniune, dar în versetul 26 este o proclamare. Voi arătați lumii moartea Domnului. Voi o proclamați. Lumea se uită la Comuniune și spune „Ce vor să transmită ei?” Și cineva spune: „Ei bine, în acest fel ei celebrează moartea lui Isus.” Așa este și noi o proclamăm, și o proclamăm, și o proclamăm lumii. Dacă sunteți aici în dimineața asta și nu L-ați primit pe Isus Cristos și nu v-ați însușit moartea Lui, dacă nu ați crezut că El este Dumnezeu întrupat, că a murit o moarte înlocuitoare și ispășitoare pentru voi, atunci puteți să auziți mesajul care vine direct de la masa aceasta în această dimineață și să vă dedicați lui Cristos. Am auzit deja de câțiva oameni care L-au primit pe Cristos la serviciul anterior deoarece mesajul a pătruns în inimă. Noi proclamăm asta aici.

Este de asemenea, așa cum am spus mai devreme, are un aspect escatologic. Până în ziua când va veni, spune în versetul 26. Ne face să privim înainte la ziua când o vom face împreună cu El. Așadar, nu este un lucru simplu faptul că venim la Cina Domnului. Ne amintim ceea ce a făcut Cristos. Și atunci, chemăm prezența Sa conștient și ne reînnoim legământul și angajamentul față de El. Suntem în comuniune cu Domnul cel viu. Proclamăm Evanghelia și nădăjduim la întoarcerea Lui anticipată, toate la această masă. Acest loc este special. Și când venim la această masă, Pavel spune că ar fi bine să venim cu atitudini potrivite.

Să ne uităm la numărul trei, pregătirea pentru Cina Domnului. Ne vom uita foarte rapid. Pregătirea pentru Cina Domnului, versetul 27: „De aceea, oricine mănâncă pâinea aceasta sau bea paharul Domnului în chip nevrednic,” anaxiōs sau nevrednic, „va fi vinovat de trupul şi sângele Domnului.” El spune „Fiţi atenţi, este un lucru serios, este important”! Dacă tratezi acest lucru neobișnuit în mod obișnuit, devii, literalmente responsabil, este cuvântul vinovat, „pentru trupul și sângele Domnului.” Dacă vii la această masă în mod greșit, ești vinovat de ea.

Ce vrei să spui prin nevrednic, John? Ei bine, să vă spun cum puteți veni într-un mod nevrednic. Corintenii așa au venit. Iată cum poți să tratezi Cina Domnului în chip nevrednic. Primul lucru, prin faptul că o ignori în loc să o asculți, prin faptul că nu o faci. Spui că nu este relevantă, nu contează, nu este importantă. Este adevărat? Nu, este greșit. Este nevrednic pentru tine și nevrednic de El. Al doilea lucru, poți să tratezi Cina Domnului în mod nevrednic prin faptul că o transformi într-o practică, mai mult decât ceva care să aibă însemnătate, prin faptul că doar o faci, mai degrabă decât să o înțelegi. Vă voi spune un alt mod în care poți pervertești Cina Domnului și să vii în chip nevrednic prin faptul că o transformi într-un lucru care mântuieşte, decât într-un lucru de Comuniune, prin faptul că te gândești că te va mântui dacă o faci, decât să înțelegi că te va face să vii cu o dedicare nouă în comuniune cu Cristos. Un alt mod în care poți veni într-un chip nevrednic este să o tratezi ca pe o ceremonie mai mult decât ca pe o experiență personală. Și un alt mod în care poți să vii în chip nevrednic este să o tratezi în chip ușuratic, în loc să o tratezi în mod serios. Dacă vii la această masă cu orice amărăciune față de un alt creștin în orice fel, într-o formă sau alta, cu un păcat nemărturisit, trăind într-un păcat de care nu te-ai pocăit și de la care nu te-ai întors, dacă vii cu ceva mai puțin decât cel mai înalt gând despre Dumnezeu, Cristos și Duhul Sfânt și despre Cuvântul lui Dumnezeu, dacă vii cu ceva mai puțin decât dragoste totală pentru frații și surorile din trupul lui Cristos, atunci vii la această masă în chip nevrednic.

Și poate spui „Care este rezultatul?” Uite, te faci vinovat de trupul și sângele Domnului. Poate spui „John, ce vrei să spui prin asta, că sunt vinovat de trupul și sângele Domnului?” Tu te faci vinovat cu referire la Cristos. Tu Îl tratezi literalmente într-o manieră nevrednică și devii vinovat de acel mod de tratament nepotrivit. Tu tratezi totalitatea vieții și morții lui Cristos în chip nevrednic și vei fi vinovat de asta. Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune că ești vinovat de acest lucru. Devii vinovat, răspunzător, vinovat. De exemplu, un om care calcă în picioare steagul național, el nu calcă în picioare doar steagul național, el își insultă țara. El devine vinovat de necinstirea unei națiuni. Și cineva care calcă în picioare cu indiferență sau păcătoșenie trupul și sângele reprezentat în elementele comuniunii este vinovat de necinstire, de batjocură, de tratarea cu indiferență și ipocrizie tocmai a persoanei lui Isus Cristos. Cum tratezi această masă, dragul meu, așa Îl tratezi pe Isus. Asta vrea să spună. Și aceasta îmi spune că este o întâlnire reală cu Cristos aici. De fapt, este atât de reală încât eșecul de a recunoaște realitatea și seriozitatea ei aduce judecata.

Așadar, ce faceți? Versetul 28 „Fiecare să se cerceteze, deci, pe sine însuși, şi aşa să mănânce din pâinea aceasta şi să bea din paharul acesta.” Cere auto-examinare, privește la inima ta, este ceva acolo ce nu ar trebui să fie? Cuvântul de aici din limba greacă înseamnă o examinare riguroasă: viața ta, motivele tale, atitudinea ta față de Domnul, atitudinea ta față de Cina Domnului, atitudinea ta față de alți creștini. Asigură-te că nu ești neglijent, superficial, indiferent, că întreții păcatul, că nu te-ai pocăit, că eşti batjocoritor, toate astea. Și când tu te-ai examinat pe tine, abia atunci să mănânci din pâine și să bei din pahar. Întâi este examinarea.

De ce? Pentru că cel care mănâncă și bea în chip nevrednic, mănâncă și bea krima, în limba greacă, care ar trebui tradus cu „pedeapsa lui.” Nu este condamnare. Asta cea mai nepotrivită traducere pe care am citit-o. Înseamnă pedeapsa. Katakrima înseamnă condamnare, este folosit în versetul 32, krima este un cuvânt mai puțin intens. Înseamnă pedeapsa. Dacă mănânci și bei în chip nevrednic, vei mânca și vei bea pedepsirea ta pentru că nu deosebești trupul Domnului. Cu alte cuvinte, nu tratezi realitatea lui Cristos cu seriozitate și demnitate, și puritate, și sfințenie.

Dacă nu vezi seriozitatea și sfințenia Cinei Domnului, comuniunea cu trupul și sângele persoanei lui Isus Cristos însuși, și dacă o tratezi cu păcătoșenie, atunci te faci vinovat literalmente de necinstirea Lui, tu devii vrednic de pedeapsă și vei fi pedepsit pentru că nu ai tratat cu seriozitate cu privire la ce faci. Nu ai făcut deosebire între înțelesul și semnificația trupului Domnului. Acum, unii ar vrea să includă termenul „trupul Domnului” ca fiind biserica, dacă nu tratezi cu seriozitate biserica, trupul colectiv al lui Cristos. Acest lucru poate fi secundar aici. În următorul text cuvântul „trup” întotdeauna se referă chiar la trupul Domnului.

Și care e rezultatul acestui fel de pedepsire, ce face El, cum ne pedepsește Dumnezeu? Ei bine, în Corint acest lucru s-a întâmplat. Versetul 30 „Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși şi bolnavi, şi nu puțini dorm.” Aceasta este o metaforă pentru moarte. Domnul a spus că datorită abuzului corintenilor la Cina Domnului, unii din ei au slăbit, alții sunt bolnavi ușor, alții dintre ei erau foarte bolnavi și alții au fost omorâți de Dumnezeu. Și în mod întâmplător, cuvântul din limba greacă este că a fost un număr semnificativ care au murit. De ce i-a omorât? Ce rău au făcut? Răul de a veni la Cina Domnului într-un chip nevrednic. Ați înțeles puțin din această seriozitate? Cred personal că Anania și Safira care au fost executați de Dumnezeu pentru păcatul lor, au fost probabil omorâți și executați la un serviciu de comuniune. Acest lucru ar fi foarte, foarte șocant, nu-i așa? Probabil au căzut morți la un serviciu de comuniune, pentru că acest lucru îl făcea biserica atunci când se adunau împreună. Și nu sunt sigur că nu este adevărat că unii creștini de astăzi sunt slabi, alții sunt bolnavi și unii chiar au murit datorită modului în care au tratat Cina Domnului, cu indiferență, cu păcătoșenie.

Acum, spune în versetul 31, iată care este remediul. „Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați.” Dacă te-ai examina pe tine, nu ai ajunge să fii pedepsit. Auto-examinarea te duce la versetul 28. Verifică-ți inima, verifică-ți motivele. Corintenii au fost pedepsiți de Dumnezeu pentru că nu s-au examinat, nu și-au curățit viața. Și versetul 32, el adaugă un verset frumos, un verset fantastic. Mi-aș dori să avem mai mult timp pentru că trebuie să ne grăbim. Dar cineva, acum, poate spune: „Oh, omule, e prea mult, frate. Nu pot să accept asta, voi veni la Cină și dacă este ceva greșit, atunci bum. Adică, ştii, pot ajunge în iad. Asta vrea să spună?” Îmi place ce spune „Dar când suntem judecați, suntem pedepsiți de Domnul, ca să nu fim katakrima odată cu lumea.” Suntem pedepsiți de Domnul ca să nu fim condamnați cu lumea.

Vreți să auziți ceva? Sub nicio formă, niciodată, creștinii nu vor fi condamnați împreună cu lumea. Oamenii spun: „Oh, asta înseamnă că îmi voi pierde mântuirea? Asta înseamnă că sunt pierdut?” Nu. Nu vei fi niciodată condamnat cu lumea pentru că vei fi ce? Pedepsit de Domnul. Cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla vreodată unui creștin va fi pedeapsa supremă. Și care este aceea? Să te ducă în ceruri. Poate spui: „Nu e prea rău.” Ideea versetului, un verset minunat, ideea versetului este: uitați, suntem pedepsiți de Domnul ca să nu fim osândiți împreună cu lumea. Poate spui: „Dar poate Domnul nu mă va pedepsi.” „Domnul pe cine iubește Îl pedepsește și pe orice fiu îl pedepsește.” Fiecare creștin este sub mâna care disciplinează a Domnului, care îl oprește din a fi condamnat împreună cu lumea. Nu este acesta un adevăr măreț? Așadar, noi nu avem acea frică supremă. Nu știu cu privire la voi, dar aș prefera să fiu sănătos, fericit și viu pentru o vreme, așadar vreau să mă cercetez atunci când vin la Cina Domnului.

Și astfel, el încheie în versetele 33 și 34 spunând: „Astfel, frații mei, când vă adunați să mâncați, așteptați-vă unii pe alții.” Vă amintiți de data trecută? Să nu vă îmbuibați înainte să vină cei săraci și să nu mai fie nimic pentru ei. Și dacă îți este foame, atunci du-te acasă și mănâncă, ca să nu vă adunați și să fiți pedepsiți. Și restul problemelor le voi aranja atunci când voi veni. Nu știu care au fost restul problemelor, dar puteți să vă lăsați imaginația să zburde. Toate acestea, dragilor, sunt pentru ca să spunem clar că Dumnezeu este foarte, foarte serios cu privire la modul în care este tratată Cina Domnului. Așa cum am împărtășit astăzi, nădăjduiesc că vă veți examina inima, așa cum fac eu cu a mea. Să ne rugăm.

Le cer diaconilor să vină timp în care ne rugăm și să se pregătească să servească.

Tată, Îți mulțumim pentru că ai vorbit inimilor noastre, inimii mele. Știu că sunt unii în mijlocul nostru în dimineața asta care nu-L cunosc pe Isus Cristos ca mântuitor și care nu pot participa decât dacă Îl vor cunoaște. Și, o, Tată, mă rog ca în acest moment să le deschizi inimile către Tine, ca acum să spună: „Doamne Isuse, vreau să mănânc trupul Tău și să beau sângele Tău. Vreau să accept întruparea Ta și moartea Ta jertfitoare pentru mine.” Sunt alți creștini, Doamne, care nu pot participa datorită unui păcat nemărturisit de care nu s-au pocăit și datorită amărăciunii, sau altceva. Fă-i să mărturisească acum. Vrem să ne examinăm inimile și astfel să mâncăm și să bem, în numele lui Isus. Amin.

SFÂRȘIT