În dimineața asta, după cum știți până acum, ne întoarcem la studiul nostru din 1 Corinteni capitolul 13, vă încurajez să vă luați Biblia și să ne uităm împreună la el. Atât de multe s-au spus despre acest text. Dacă nu ați citit nimic despre el, v-aș sugera o cărticică numită The Greatest of These Is Love (Cea mai mare este dragostea) – cred că acesta este titlul – scrisă de Henry Drummond, care tratează capitolul 13 din 1 Corinteni, sau puteți să citiți orice carte care are de-a face cu acest subiect. Sunt atât de multe lucruri disponibile, pentru că atât de multe lucruri pot fi spuse despre acest subiect, atât de multe lucruri în legătură cu viața creștină în toate dimensiunile sale. Este intenția noastră în dimineața asta să ne ocupăm de el în primul rând în contextul său din cartea 1 Corinteni și de fapt acesta a fost accentul nostru când am început data trecută și va fi pe măsură ce vom continua.

Acum, vorbim despre dragoste, iar dragostea este un subiect important despre care să vorbim. Aș dori să recapitulez pe scurt câteva din lucrurile pe care le-am spus ca să înțelegeți uzanța termenului „dragoste.” Din păcate, în limba engleză avem un singur cuvânt „dragoste” și înseamnă atât de multe lucruri. Spui că îți iubești mașina, îți iubești soția, îți iubești câinele, îți iubești rochia nouă și – dacă stai să te gândești - te referi la diferite lucruri. Din păcate, limba engleză nu vă ajută deloc, pentru că folosește același cuvânt. Acum, limba greacă nu are așa ceva.

Poate vă referiți la diferite lucruri; văd la unii din voi expresii ale feței amuzate. Poate vă iubiți câinele, rochia, mașina și soțul, pe toate în același fel, nu știu.

Însă limba engleză are un singur cuvânt, când limba greacă are o multiple cuvinte, care elimină orice confuzie. De fapt, cuvintele din limba greacă care sunt diferite şi au fost traduse cu cuvântul dragoste în limba engleză de fapt nu au nici o legătură între ele în limba greacă, așa că oamenii nici nu le-ar pune laolaltă. Motivul pentru care facem legătura între aceste cuvinte este pentru că în engleză cuvântul este același. Însă grecii vorbeau, de exemplu, despre dragostea erotică, care este o dragoste pe care o știm ca fiind atracția fizică dintre un bărbat și o femeie la un nivel de sexualitate. Și au un cuvânt pentru aceasta, și nu are legătură cu cuvântul „dragoste.”

Este un alt cuvânt care are legătură cu afecțiunea romantică sau cu prietenia, felul de afecțiune caldă și de identificare de sine care apare între doi oameni care devin foarte apropiați, și care este separat total de orice atracție sexuală. Acesta este un cuvânt total diferit - și nu are legătură.

Însă cuvântul care este folosit aici în limba greacă, cuvântul agape, este un cuvânt care înseamnă pur și simplu „actul suprem de sacrificiu de sine.” Este un cuvânt folosit pentru sacrificiul suprem al cuiva pentru binele altcuiva. De fapt, ați putea foarte bine să traduceți versetul aşa: „Dacă aș vorbi în limbi omenești și îngerești și nu aș avea duhul de sacrificiu, nu sunt nimic.” Acum, aceasta ar fi esența înțelesului cuvântului „dragoste” așa cum este în limba greacă.

Cred că spiritul în care trebuie înțeles este arătat de Domnul nostru Isus când a spus: „Să vă iubiți vrăjmașii.” Acum, la ce S-a referit? Ei bine, El a continuat să spună la ce S-a referit. „Să faceți bine celor ce vă persecută.” Aceasta este esența celui mai înalt gen de iubire. Este un act de sacrificiu de sine, de slujire față de cineva căruia nu-i pasă în mod necesar de tine din punct de vedere emoțional. Să-ți iubești vrăjmașul nu înseamnă să ai simțăminte erotice față de ei, nu înseamnă să ai simțăminte romantice față de ei, nu înseamnă să ai o relație minunată, caldă și fericită împreună cu ei. Toate acestea sunt imposibilități. Ce înseamnă este să faci un act de sacrificiu de sine pentru ei, să-ți iubești vrăjmașii, sau așa cum a spus Isus „Faceți bine celor ce vă prigonesc.” Mai departe, El a spus: „ca să fiți fii ai Tatălui vostru care este în ceruri.”

Cu alte cuvinte, să-ți iubești vrăjmașii așa cum Dumnezeu Și-a iubit vrăjmașii. Și cum Și-a iubit Dumnezeu vrăjmașii? Dumnezeu Și-a iubit vrăjmașii suficient încât să moară în locul lor. Noi toți eram vrăjmașii Lui. Citiți Efeseni 2. Toți eram vrăjmași, toți eram îndepărtați de Dumnezeu. Așadar, a iubi, este un act de sacrificiu de sine față de oamenii care sunt dușmanii tăi, pentru că Dumnezeu a așezat modelul pentru o astfel de dragoste. Nu este o dragoste emoțională, ci un sacrificiu de sine.

Acum, tocmai la acest lucru se referă Pavel în 1 Corinteni 13. Indiferent cum este o persoană, indiferent cum se poartă, indiferent cum se relaționează la tine, caută cel mai mare bine pentru el. Acest lucru l-a făcut Dumnezeu. Așa cum Dumnezeu își trimite ploaia peste cei drepți și peste cei nedrepți, tot așa și tu trebuie să arăți fapte de jertfă de sine, pentru cei care merită și pentru cei care nu merită în mod egal. Acum, va trebui să vă amintiți că acest lucru nu are legătură cu emoția, ci are legătură cu voința. Nu este un act de emoție, ci este un act al voinței. Să iubești pe cineva în termenii unui act de sacrificiu de sine nu este un sentiment, ci este o hotărâre pe care o iei în mintea ta că asta este corect și asta vei face.

Poate spui: „John, cum poți să ajungi în punctul în care să ai o astfel de voință, în care să fii dispus să pășești în viața cuiva care merită sau nu, față de cineva de care îți pasă sau nu și să faci un act de slujire sacrificială pentru ei? Cum ajungi într-un astfel de punct?” Ei bine, un lucru este sigur, nu poți face asta instant. Nu poți să te trezești dimineața și să spui: „Ei bine, am fost țâfnos timp de trei zile și este prea mult. Acum, voi iubi. Azi voi iubi, îi voi iubi pe toți” și te duci, iei un mic poster care spune: „Dragostea nu va pieri niciodată,” citești câteva versete și mergi și poți iubi cu adevărat. Nu, nu poți să o faci. Nu funcționează așa.

Poate spui: „Ei bine, dar de unde vine?” V-am spus data trecută, doar vă voi reaminti: Când umbli în Duhul - și să umbli în Duhul înseamnă să-ți predai viața sub controlul Lui, să îți mărturisești păcatul, să lași Duhul lui Dumnezeu să-ți guverneze modul de gândire - pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu te controlează, El produce rod, și rodul Duhului este dragostea și dragostea va veni numai astfel. Așadar, modul în care o abordezi nu este o determinare de auto-neprihănire a minții tale; modul de abordare este simplu să predai viața ta Duhului lui Dumnezeu: „Duhule Sfinte, controlează viața mea azi, ia în stăpânire viața mea, trăiește prin mine,” și rodul dragostei va fi manifestat.

Acum, tocmai în acest moment intrăm în peisajul bisericii din Corint. Biserica din Corint nu a umblat în Duhul. Biserica din Corint nu a fost predată Duhului. Biserica din Corint nu a fost sub controlul Duhului Sfânt. Erau egoiști, să facă ce vor ei, încăpățânați, motivați numai pentru sine, făceau tot ce puteau ca să-și promoveze propriile scopuri. Fiecare făcea lucrul lui pentru binele lui fără să se gândească la altcineva. Nu conta ce făceau alții, nu conta ce nevoi aveau alții – fiecare era pentru sine. Acesta a fost motto-ul bisericii din Corint. Așadar, nu era prezentă dragostea. Ei nu umblau în Duhul, rodul nu era dragoste, așadar, tot ceea ce ei manifestau era antagonism, răzvrătire, discordie, lipsă de unitate și lipsă de armonie.

Acum, exact în acest punct Pavel le vorbește în capitolul 13 și spune: „Singurul lucru care vă va ține biserica împreună este dragostea. Singurul lucru în care darurile spirituale pot să opereze este dragostea. Singurul mod prin care să ieșiți din invidie și gelozie pe de-o parte și mândrie pe de altă parte este dragostea. Dragostea este cheia unității care va arăta chipul lui Cristos, așa ca lumea să vadă cum arată El cu adevărat.”

Vreau să vă reamintesc că, știți, și luați biserica Grace ca exemplu. Dacă depindeam în ce privește unitatea noastră și o singură mărturie vizibilă pentru lume, – dacă depindeam de faptul că toți suntem de acord asupra tuturor lucrurilor, atunci am avea multe probleme, nu-i așa? Pentru că indiferent ce facem, cineva nu va fi de acord cu noi. Așa stau lucrurile. Acum, unii din voi poate spuneți: „Ei bine, eu nu sunt de acord cu modul în care faci asta și asta.” „Ei bine, nu sunt de acord în această situație.” „Ei bine, nu-mi place unde se întâlnește grupa noastră.” „Ei bine, nu sunt de acord cu ce au decis frații din conducerea bisericii” „Ei bine, nu sunt de acord.” „Ei bine, aș fi vrut să pun acest stâlp acolo și acesta aici.” „De ce nu sunt aceste lucruri mai sus?” și „De ce au pus pomișorul acolo?” Știți, întotdeauna sunt astfel de lucruri.

Întotdeauna sunt oameni care nu sunt de acord – vă pot arăta corespondența mea. Sunt oameni care nu sunt de acord cu mine. În fiecare duminică, cobor pe trepte și mă duc grăbindu-mă pentru că s-ar putea ca cineva să spună ceva și să mă facă să cad, știți, pentru că știți că asta se va întâmpla. Primim multă - de asemenea multă corespondență de susținere, pe care o păstrăm. Nu toți îşi exprimă dezacordul, vedeți? Și realizăm şi faptul că nu toți sunt de acord, dar nu aceasta este ideea. Nu putem să-i facem pe toți să fie de acord asupra fiecărui lucru minor. Însă știți ce vrem să facem? Vrem ca toți să iubească într-un mod biblic, așadar, fie că sunt de acord sau nu, acest lucru este irelevant. Ceea ce ar trebui ca ei să aibă cel mai mult în minte este să se asigure că își jertfesc propria opinie de dragul unității întregului. Vedeți? Așadar, nu este o chestiune de dacă ești de acord sau nu.

Nu totdeauna sunt de acord cu fiecare lucru mic care se întâmplă în viața fiecăruia, însă uneori trebuie să mă pun pe bancheta din spate și să spun „Cred că Domnul conduce într-un anumit mod, și sunt sigur dispus ca de bunăvoie, în dragoste, să accept pe altcineva.” Acesta este duhul de unitate. Nu va fi niciodată pe baza consimțământului, ci consimțământul poate să fie controlat de dragoste, aceasta este ideea aici. Corintenii aveau prea multe conflicte. Era imposibil să-i faci să creadă toți în același fel, să fie toți de acord asupra aceluiași lucru, să fie de acord asupra fiecărui detaliu. Pur și simplu nu funcționează. Singurul mod în care poți să realizezi asta într-o biserică este să pui un tip la amvon care să fie un dictator absolut și să-i dea afară pe toți cei care nu sunt de acord. Și atunci nu mai ai o biserică, ai doar un dictator absolut și o grămadă de rațe de jucărie care măcăne împreună cu el. Atât. Și asta nu e adevărata unitate. Adevărata unitate apare între toți acei oameni cu toate ideile lor diverse și idealuri care sunt dispuși și dornici în dragoste să-și sacrifice voința lor de dragul unității credincioșilor.

Acum, corintenii nici măcar nu știau însemnătatea acestui lucru, pentru că încercau să facă tot ceea ce făceau pentru ei înșiși. Puteți să vă imaginați cum ar fi asta? Niciodată nu erau de acord, toți doreau darurile vizibile, și toți încercau să primească slava, și toți încercau să conducă și toți încercau să fie oameni de calibru spiritual și era pur și simplu haos. Doar haos. Așadar, Pavel se oprește în mijlocul acestor lucruri și spune: „Acum, aș dori să vă vorbesc despre dragoste.” El spune: „Nu contează ce faci, nu face nicio diferență câte talente ai, este irelevant care-ți sunt darurile, este lipsit de importanță cât de mare pari, popularitatea ta este absolut neimportantă. Nu contează cât de multă putere ai asupra altor oameni. Dacă nu ești motivat și condus de realitatea dragostei care se sacrifică pe sine, grijulie, slujitoare, atunci ești un zero din punct de vedere spiritual, un zero. Nu eşti nici măcar un unu, ci un zero. Nu contezi. Nu ai nicio contribuție. Dacă dragostea nu este contribuția majoră a vieții tale, nu ai nicio contribuție.”

Acum, ce spune el de fapt? În acest capitol, el spune patru lucruri despre dragoste. El spune despre proeminența dragostei, despre proprietățile dragostei, despre permanența dragostei și despre preeminența dragostei – trebuie amintite. Aceste patru domenii trebuie să le înțelegeți. Dragostea trebuie să fie proeminentă. Trebuie să înțelegeți proprietățile ei. Dragostea este permanentă, guvernează totul. Și dragostea este preeminentă, e deasupra tuturor lucrurilor – trebuie să înțelegeți acest lucru. Așadar, aceasta este împărțirea acestui capitol.

Acum, ne uităm la punctul unu, la proeminența dragostei, în primele trei versete. Permiteți-mi să vi le citesc iarăși, înlocuindu-l cu „dacă” pe „deși„ Chiar dacă aş vorbi în limbi omenești şi îngerești, şi n-aş avea dragoste, Sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul proorociei, şi aş cunoaște toate tainele şi toată știința; chiar dacă aş avea toată credința aşa încât să mut şi munții, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.” Acesta este textul. Dragostea este proeminentă, fără ea, totul este zero, zero, zero - doar zgomot.

Acum, ultima dată ne-am uitat la versetul 1 și am văzut primul punct, pe care vi l-am dat în mica rubrică din buletin: vorbirea în limbi fără dragoste este nimic. Vorbirea în imbi fără dragoste înseamnă nimic. Am văzut că nu contează dacă ai darul limbilor, cum a fost în situația celor din Corint,. Nu contează, de fapt, dacă poți vorbi limbi îngerești, vă amintiți? Nu are niciun rost dacă nu este dragostea acolo. Elocvența este un lucru de dorit. Să fii în față și să vorbești este un lucru măreț. Și să afirmi că ai primit vocea unui înger, că vorbești în limba unui înger, nu contează. Dacă nu este dragoste, nu este altceva decât zgomot. Este vacarm păgân. Acum, știți, elocvența este un lucru de dorit. Și dacă ne uităm la ceea ce vrea să spună aici este că duce lucrurile la extremă, ceea ce vrea să spună de fapt este că poate fi cea mai bună vorbire de pe pământ și cea mai bună vorbire din ceruri acestea nu contează dacă acolo nu există dragoste.

Știți, toți vor să fie elocvenți, toți cei care vorbesc. Știți – și auzi oameni spunând „Oh, este atât de elocvent, poate să vorbească și să convingă.” Obișnuia să se spună asta despre Jonathan Edwards. Când își termina predica, oamenii se întindeau cu fețele la pământ plângând înaintea lui Dumnezeu pentru milă. Oh! Imaginați-vă răspunsul la așa ceva. Când mergem la seminar, ei încearcă să ne învețe cum să vorbim elocvent. Ei bine, nu funcționează pentru toți. Și ei își fac griji pentru dicție și toate celelalte. Știți, îmi aduc aminte de prima temă pe care am avut-o. A fost să conving clasa să cumpere niște hârtie igienică. Puteai să alegi orice, nu știu de ce mi-a fost dată mie această sarcină, însă oricum, a trebuit să vând clasei. Doar pentru a te conduce într-acolo – și lor le e permis să țipe și să strige și să arunce lucruri către tine și să huiduie – încercând să-i facă pe studenţi să se depășească pe ei înșiși. Unii din băieții care merg la seminar ca să devină predicatori, ei nu (reuşesc)– ei doar stau acolo și apoi pleacă. „Oh, știți, ei nu pot depăși situația, știți, și sunt unii dintre noi care ne urcăm direct pe bancă și strigăm la ei și aruncăm cu rolele și toate, știți. Și, știți, „Obține – vei obține asta.” Acesta este lucrul pe care vor să te învețe să-l faci, și vor să fii bun - să ai o dicție bună, așa ca să înveți mici lucruri amuzante pe care să le spui și, știți, eşti precum Demostene, cu gura plină de pietre încercând să vorbești, această elocvență este foarte importantă.

Însă chiar dacă ai putea vorbi în limbi îngerești și nu ai avea dragoste, nu ar conta. Să fii în stare să vorbești și să îi convingi pe oameni, să le captezi mintea și să le captezi inima, să le schimbi voința către un anumit comportament este o putere deosebită. Însă nu contează. Să fii în stare să conduci un public așa cum un maestru cântă la pian, să începi să îi duci la inspirație, la calm, la o înălțare, la o convingere, la a-l face să creadă și la o condamnare este o artă pe care unii bărbați au stăpânit-o. Însă dacă nu au avut dragoste, nu sunt nimic. Și în cazul celor din Corint, ei au schimbat darul limbilor într-o stare de extaz firească, o activitate deplin păgână, și Pavel spune „Nu contează. L-ați irosit.”

Acum, asta îl conduce la al doilea lucru din lista de acolo, versetul 2: prorocia fără dragoste este nimic. „Dacă aș avea darul prorociei și să înțeleg toate tainele și toată știința și chiar să am toată credința să pot să mut și munții și nu am dragoste, nu sunt nimic.” Prorocia fără dragoste nu este nimic. Știți, asta este mai departe – merge mai departe decât darul limbilor, să fii în stare să vorbești elocvent, să fii în stare să vorbești în limbi îngerești, să ai darul prorociei, care este darul suprem. Dacă citiți în capitolul 14, veți vedea că prorocia este înălțată ca fiind darul suprem. De ce? Pentru că reprezintă proclamarea adevărului lui Dumnezeu în limba poporului și ei aud și înțeleg.

Și cred că prorocia are două aspecte: aspectul revelației din Biblie, când profetul a vorbit ce i-a descoperit Dumnezeu, și reiterarea, când a re-vorbit revelația lui Dumnezeu. Aș dori să știți că eu vă vorbesc revelația lui Dumnezeu, însă nu prima dată. Eu doar o re-rostesc așa cum am citit-o în Biblie. Și dacă voi studiați, de exemplu, predicile lui Petru, predicile lui Pavel, și predica lui Ștefan, veți afla că uneori ei spuneau un adevăr nou și uneori ei spuneau un adevăr din trecut. Așadar, ai în elementul profetic revelația și reiterarea.

Și chiar dacă aș avea abilitatea de a proclama Cuvântul lui Dumnezeu pentru prima dată sau dacă aș avea putere să proclam adevăruri vechi cu forță și însemnătate și dinamism și dramatism și nu aș avea dragoste, nu sunt nimic. Cuvântul „prorocie” înseamnă „a vorbi înaintea cuiva”, și el vorbește despre oameni care proclamau public, oameni care se pot ridica să predice elocvent și dramatic Cuvântul lui Dumnezeu. Gândiți-vă ce dar este acesta! Puterea să declari lucrurile lui Dumnezeu, puterea de a interpreta viața, puterea de a aduce Cuvântul din cer pe pământ, puterea de a trage veșnicia în timp - un dar extraordinar, darul de proclamare. Dacă este fără dragoste, nu contează nimic, este zero.

În Efeseni 4:15 este o propoziție spusă de Pavel, este ceva care totdeauna mi-a rămas în minte. Este aceasta: „spunând adevărul” – cum? – „în dragoste.” „spunând adevărul în dragoste.” Acolo este echilibrul. Întotdeauna am simțit că sunt doi mari vrăjmași ai predicatorului, doi mari dușmani. Primul dușman este îndepărtarea de adevăr și al doilea este o indiferență înspăimântătoare față de oameni. Doi mari vrăjmași: îndepărtarea de adevăr și indiferența față de oameni. Sunt mulți oameni care sunt dezechilibrați. Sunt oameni care au o mare dragoste pentru oameni, dar niciodată nu le spun adevărul. Ei nu se pregătesc cu atenție ca să le ofere adevărul. Sunt oameni preocupați să le ofere adevărul, însă le pasă prea puțin de oameni. Și te lupți să păstrezi echilibrul.

Uneori în lucrarea ta te așezi la studiu și este vremea să studiezi ca să le dai adevărul, însă dintr-o dată conștientizezi faptul că în adunarea ta este o persoană care are o nevoie, și astfel tu ești prins în balanța dintre „să mă opresc și să mă duc să fac o faptă de jertfă de sine sau să continui studiul. Mă voi concentra asupra predicării sau asupra oamenilor? Acest lucru nu este ușor pentru că predicarea este un act de dragoste pentru oameni. Însă aceasta este balanța priorităților cu care te lupți.

Mă tem, din păcate, sunt mulți predicatori care optează pentru ambele aspecte separate, care în numele dragostei pentru oameni diluează ceea ce spun, și aceea nu este de fapt dragostea de care oamenii au nevoie, pentru că este dragoste fără adevăr și știți ce se întâmplă? Acel fel de dragoste nu-i va proteja de erezie. Pe de altă parte, sunt oameni care decid să opteze pentru adevăr și nu-i iubesc pe oameni, și oamenii curând sunt convinși că probabil Dumnezeu nu-i iubește mai mult decât predicatorul. Așadar, trebuie să fie un echilibru.

Sunt predicatori care nu au dragoste. Sunt predicatori care au un singur obiectiv, așa cum a spus Albert Barnes într-unul din comentariile sale: „Ei au un singur obiectiv, ei nu hrănesc turma, ci o jecmănesc.” Ei nu-i iubesc pe oameni, ei sunt la amvon pentru faimă, și putere, și prestigiu, și câștig personal sau să facă bani sau să fie cineva sau pentru cea mai mare ofertă. Acest lucru este adevărat, trist dar adevărat. Aș dori să vă arăt un exemplu. Numeri 24. Ați crezut că voi citi dintr-un articol, nu-i așa? Numeri 24. Sunt o grămadă din aceștia în jur. Este uimitor, puteți - pentru mine este incredibil cum - știți, am decis că cei mai mulți oameni nu știu cine este bun și cine nu. Într-adevăr, nu știu. Gândiți-vă numai la câți oameni sunt susținuți să fie auziți la radio și la televiziune, iar aceasta este dovada. Cei care îi susţin nu știu cine este bun și cine nu, chiar așa, pentru că sunt învățați greșit în atât de multe moduri.

Numeri 24:15, este vorba de Balaam, fiul lui Beor. Numeri 24:15 „Balaam şi-a rostit proorocia şi a zis: „Aşa zice Balaam, fiul lui Beor, Aşa zice omul care are ochii deschiși, Aşa zice cel ce aude cuvintele lui Dumnezeu, Cel ce cunoaște planurile Celui Prea Înalt, Cel ce vede vedenia Celui Atotputernic, Cel ce cade cu faţa la pământ şi ai cărui ochi sunt deschiși.” Acum, este aici o descriere a lui Balaam. Adică, el într-adevăr avea un lucru bun. Și el spune în versetul 17 – iată profeția – „Îl văd dar nu acum.” Vine ceva dar nu încă. „Îl privesc dar nu de aproape,” va dura ceva. „O stea răsare din Iacov, Un toiag de cârmuire se ridică din Israel.” Cine este? Ei bine, fără îndoială scopul final al profeției aceleia este Mesia.

Toiagul de cârmuire este legat de Geneza 49:10 și este Mesia. Ascultați, iată aici un om căruia i s-a dat un privilegiu uimitor, de neegalat de prezicere a lui Mesia. Poate spui: „Oh, este fantastic. Acel Balaam chiar a fost cineva.” Nu, a fost nimic. Poate te întrebi: „De ce?”

Versetul 1 din capitolul 25 spune despre oamenii care au comis curvia, preacurvia, cu fiicele lui Moab. Acum, profetul le-a spus despre Mesia și acum următorul lucru pe care-l aflăm este că oamenii comit curvie cu fetele lui Moab. Poate spui: „Ei bine, nu putem fi siguri că a fost vina lui Balaam, sărmanul om. Probabil nu au ascultat de el.” Nu. Uitați ce spune în Numeri 31 și vă voi arăta ceva. Acesta este un comentariu despre Balaam. Toată această curvie a fost o veste rea. Și versetul 16 din Numeri 31: „Iată, ele sunt acelea care au târât pe copiii lui Israel” – aceste femei, femei Moabite – „să păcătuiască” -observați - „după cuvântul cui? Al lui Balaam.” Acum, stai puțin. Balaam care știa adevărul și a rostit adevărul – e același om. Însă nu i-a iubit pe oameni. Moabiții au venit și i-au spus: „Hei, Balaam, cât vrei ca să-i corupi pe copiii lui Israel?” Și l-au cumpărat, iar el le-a întins o capcană copiilor lui Israel ca să curvească cu Moabitele.

Uitați-vă la versetul 8, la finalul versetului, din capitolul 31: „și pe Balaam, fiul lui Beor ei ce au făcut? L-au ucis cu sabia.” Vreți să știți ceva? De-a lungul istoriei îl vedem pe măgarul lui Balaam mai acceptabil în slujire decât Balaam. Este adevărat? Știți de ce? pentru că a fost un profet care a vorbit adevărul, dar nu i-a iubit pe oameni, așa-i? Vedeți, trebuie să fie asta. Trebuie să fie o dragoste autentică, acea preocupare autentică pentru oameni. Nu a fost acolo, Balaam a prostituat-o, a transformat-o în ură; ei au păcătuit și pe el l-a costat viața.

Matei 7:21 vă va atrage atenția spre un alt element al aceleiași idei. Matei 7:21 spune: „Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!‘ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri.” Apoi versetul 22. Matei 7:22 spune „Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne, n-am prorocit noi în Numele Tău? ‘” Hei, îți amintești de noi? Și El le va spune, în versetul 23: „Niciodată nu v-am cunoscut. Plecați de la Mine, toți cei care lucrați fărădelegea.” Profeți contrafăcuți. Să vorbești adevărul fără dragoste înseamnă nimic, este falsitate, este gol. Știți, puteți să duceți asta în zona voastră. Poate nu ai darul predicării, însă ai aceeași responsabilitate. Chiar îi iubești pe oamenii cărora le vorbești despre Cristos? Chiar îi iubești? Faci fapte de jertfă de sine pentru ei? Cred că dacă nu faci acest lucru, nu ți-ai câștigat dreptul să le vorbești adevărul.

Îmi aduc aminte de o tânără care a venit la mine cu lacrimi în ochi după ce am predicat odată și a spus: „Am o clasă de școală duminicală în grupul Fapte” și a spus „și am crezut că le iubesc pe acele fetițe de acolo dar,” a spus ea „știu că nu le iubesc pentru că nu am făcut niciun sacrificiu pentru ele.” Asta este esența. Îi iubești pe oamenii cărora le predici? Îi iubești pe oamenii pe care îi înveți? Îi iubești suficient de mult încât să faci un sacrificiu personal pentru ei? Vedeți, puterea din spatele mesajului este motivul, altfel mesajul este gol, iar motivul este dragostea lui Dumnezeu care a fost vărsată în inimile noastre. Puterea mesajului nu este vocabularul, nu este priceperea, nu este dicția, ci este inima autentică plină de dragoste a omului care are mesajul sau a femeii care are mesajul. Cât de mult iubești? Fără dragoste, elocvența este precum o comparație dintre o orgă ce cântă melodios și o sirenă de alarmă. O astfel de sirenă nu are nicio melodie, aceasta este elocvența fără dragoste. O limbă fără dragoste este un șarpe, sâsâie și lovește și este otrăvitoare cu veninul ei. Numai dragostea este cea care aduce blândețe și sensibilitate.

Aș dori să vă arăt așa ceva din Ieremia. Ieremia capitolul 1. Ieremia capitolul 1. Ce om deosebit a fost! Ce lucrare grea a avut. Ieremia 1, versetul 5: „Mai înainte ca să te fi întocmit în pântecele mamei tale, te cunoșteam, şi mai înainte ca să fi ieșit tu din pântecele ei, Eu te pusesem deoparte, şi te făcusem proroc al neamurilor.” adică, nu a avut de ales. Cei care se luptă să înțeleagă suveranitatea lui Dumnezeu ar trebui să studieze subiectul chemării lui Dumnezeu pentru profeți. Toți au fost chemați în același fel, Isaia, Pavel, Petru, toți care au proclamat, chiar și ucenicii. Isus a mers pe malul mării și le-a spus ce să facă. La fel au stat lucrurile și cu el. Versetul 6 „Eu am răspuns: „Ah! Doamne Dumnezeule, vezi că eu nu știu să vorbesc, căci sunt un copil.” Dar Domnul mi-a zis: „Nu zice: „Sunt un copil” căci te vei duce la toți aceia la care te voi trimite, şi vei spune tot ce-ţi voi porunci.” Oh, sună minunat! Mi-aș fi dorit ca să-mi fi spus și mie Domnul asta: „Fără studiu, fără pregătire, doar te duci, îți deschizi gura și voi pune Eu cuvintele Mele în gura ta.” Oh, acest lucru ar fi super!

Și atunci în momentul acela probabil Ieremia s-a simțit destul de bine în privința asta. Apoi în versetul 8 spune: „Nu te teme de fețele lor.” acum, acest lucru m-ar opri chiar acolo. „Adică, ce vrei să spui?” Ei bine, se vor supăra atunci când le vei vorbi și se vor mâhni și vor fi foarte supărați pe tine. „Să nu te temi de ei pentru că Eu voi fi cu tine ca să te scap.” Acum, el știe că întreaga lui viață va fi să fie izbăvit de diferite lucruri. „Apoi Domnul Şi-a întins mâna, şi mi-a atins gura. Și Domnul mi-a zis: ‘Iată, pun cuvintele mele în gura ta.” Ce afirmație măreață! „Iată, astăzi te pun peste neamuri şi peste împărății, ca să smulgi şi să tai, să dărâmi şi să nimicești, să zidești şi să sădești.” Ascultați, probabil acesta este versetul cel mai măreț din Biblie în ce privește puterea predicării. Predicarea este abilitatea de a conduce națiuni și împărății, de a smulge și a tăia, de a dărâma, de a nimici, de a zidi și de a sădi. Predicarea este o putere uriașă.

Și tu o vei avea, Ieremia. Versetul 16: „Îmi voi rosti judecățile împotriva lor, din pricina întregii lor răutăți.” Apoi spune în versetul 17: „Dar tu, încinge-ţi coapsele, scoală-te, şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor”, - din nou El spune: „ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.” Dacă începi să te îndoiești și să te temi, te voi face de râs. „Iată că în ziua aceasta te fac o cetate întărită, un stâlp din fier şi un zid din aramă.” Tu vei fi ceva, nu vor fi în stare să te dărâme. Acum, poți să te pui în aceeași situație, și să spui: „Oh, le voi aduce mesajul și voi fi înțepenit, voi fi un stâlp de foc, știți, foarte insensibil, nu-mi va păsa,” știți. Însă priviți la Ieremia. Iată-l aici, un stâlp de foc, un zid de aramă, o cetate întărită.

Aș dori să vedeți duhul lui, capitolul 4, versetul 19. Acum, a fost deja în lucrare în cele patru capitole și începi - și deja începe să primească puțin feedback. Veți vedea puțin din atitudinea lui. Versetul 19: „Măruntaiele mele! Măruntaiele mele! Cum mă doare înăuntrul inimii mele! Îmi bate inima, nu pot să tac.” Nu sunt cardiolog, așadar nu voi încerca să definesc asta, dar ceva nu era bine. Inima îi bătea mai tare decât trebuia. „Îmi bate inima, nu pot să tac! Căci auzi, suflete, sunetul trâmbiței, şi strigătul de război.” Le spune acestor oameni: „Veți fi duși în robie, veți fi nimiciți, vine un război, babilonienii vor veni și nu suport acest lucru, îmi bate inima, îmi suspină sufletul.” Da, vedeți, și-a iubit poporul. I-a păsat.

Uitați-vă la capitolul 8, versetul 18 „Aş vrea să-mi alin durerea; dar mă doare inima în mine.” Simte că va face infarct. Atât de multă frică are. El simte cum îi bate inima cu putere. El spune: „Nu mai suport, glasul fiicei poporului meu.” Versetul 20: „Secerișul a trecut, vara s-a isprăvit.” Și vă rog să rețineți, el nu spune: „voi nu sunteți mântuiți”, ce spune? De ce spune noi? Pentru că se identifică total cu durerea poporului său. El era mântuit, dar nu se poate separa - aceasta este empatie. „Și noi toți nu suntem mântuiți! Sunt zdrobit de durerea fiicei poporului meu, mă doare, m-apucă groaza. Nu este niciun leac alinător în Galaad? Nu este niciun doctor acolo? Pentru ce nu se face, deci, vindecarea fiicei poporului meu?” Acum, vedeți, era durere.

Uitați-vă la capitolul 9, versetul 1: „O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrămi, aş plânge zi şi noapte pe morții fiicei poporului meu!” Un om cu inima frântă, un om în lacrimi, un om căruia îi păsa, un om care a iubit, și puteți merge până la capitolul 23 și să mergeți dincolo de ele și veți vedea caz după caz în care Ieremia plânge. El este un profet al lacrimilor.

Apostolul Pavel nu a fost diferit. În Fapte 20:19 Pavel spune: „am slujit cu lacrimi.” În Romani, a plâns pentru Israel. În 2 Corinteni, a plâns pentru creștinii firești. În Fapte 20, a plâns datorită influenței învățătorilor falși. El a plâns în toată lucrarea lui pentru că i-a păsat. A avut acel echilibru, așa cum Ieremia a avut un echilibru, pe care Balaam nu l-a avut, al adevărului și dragostei care trebuie să existe. Și să-ți exerciți darul de prorocie fără dragostea profundă pentru Dumnezeu, fără dragostea profundă pentru Cuvântul Lui, fără dragostea profundă față de poporul Lui, să îl practici pentru slava proprie sau faimă sau succes sau mândrie sau indiferență înseamnă să fii un zero în ochii lui Dumnezeu, indiferent cum ești în ochii lumii.

În al treilea rând - vorbirea în limbi fără dragoste este nimic, prorocia fără dragoste este nimic. Să ne întoarcem la 1 Corinteni 13, cunoștința fără dragoste este nimic. Și acesta este un lucru care se cumulează. A început cu vorbirea care este în legătură cu limbile, apoi a trecut la profeție și acum merge mai departe și presupune toată cunoașterea. „Aş cunoaște toate tainele şi toată știința și nu aș avea dragoste, nu sunt nimic.” Ce înseamnă să cunoști toate tainele? Ce este o taină? Acest termen este folosit de peste 30 de ori în Scriptură. Acum, ascultați, nu a fost niciodată folosit la întâmplare. Totdeauna a fost folosit tehnic. Și uzanța sa tehnică este: o taină este un adevăr divin descoperit în Noul Testament, în esență. Descoperit în Noul Testament. Ceva ascuns în trecut și acum descoperit. Și puteți merge prin tot Noul Testament și să găsiți toate tainele. Taina evlaviei, Dumnezeu în carne de om, taina lui Cristos în noi, taina evreilor și neamurilor, un om nou (Efeseni 3), taina nelegiuirii, care lucrează deja.

Sunt multe lucruri care sunt numite taine. Nu înseamnă ceva care acum este ascuns, ci înseamnă ceva care a fost ascuns și acum este descoperit. Și noi suntem cei care cunosc acele taine ascunse ale lui Dumnezeu. Ele sunt numite în Matei 13:11 „tainele Împărăției lui Dumnezeu care au fost ascunse de cei înțelepți și pricepuți și care au fost descoperite cui? Pruncilor”, nouă. Și sunt multe versete care au avut de-a face cu acest lucru. Însă o taină este secretul sfânt al lui Dumnezeu și ele sunt în legătură cu planul Lui răscumpărător și cu planul Lui suprem pentru întreaga istorie.

Dumnezeu are anumite adevăruri răscumpărătoare pe care ni le-a descoperit. Acum, sunt altele pe care nu ni le-a descoperit. Însă haideți să presupunem că știți fiecare secret din mintea lui Dumnezeu, toate tainele, toate adevărurile răscumpărătoare, nu doar să cunoști fiecare fapt răscumpărător, ci ai putea corela în mod perfect fiecare adevăr al răscumpărării. Dacă ai cunoaște fiecare lucru despre adevărul suprem al lui Dumnezeu pentru timp și eternitate și dacă ai putea corela fiecare fapt. Dacă le-ai avea pe toate astea și, în plus, dacă ai avea toată știința – cuvântul gnosis înseamnă „toate lucrurile care pot fi cunoscute prin investigare.” Nu doar că ai ști fiecare secret în legătură cu planul de răscumpărare al lui Dumnezeu pentru veșnicii, dar ai ști fiecare fapt din existența universului, câte boabe de nisip sunt pe Marte, fiecare fapt, fiecare fapt singular din univers, fiecare taină din mintea lui Dumnezeu în legătură cu răscumpărarea din istoria stăpânirii lui Dumnezeu asupra omului, dacă aș ști fiecare din acesta și nu aș avea dragoste aș fi ce? „Ei bine” – poate spui – „ar trebui să fii măcar pe locul doi sau trei.” Nu, ai fi un zero. Nici măcar un unu. De ce? Pentru că dragostea este importantă.

Oh, acest lucru îmi răscolește mintea. Superlativele de aici sunt fantastice. Și, desigur, nu poți să le cunoști pe toate, de aceea folosește ean cu subjonctivul, adică este ipotetic. Și chiar dacă ai ajunge așa, și atunci ai fi un zero. Și întotdeauna mă uimește că sunt unii oameni care cred că pentru că ei cunosc totul nu au nicio responsabilitate să iubească pe cineva. Și sunt oameni care au toate doctrinele sistematizate, și toate doctrinele așezate în categorii, și au toate răspunsurile, și ei nu iubesc pe nimeni. Și știți ce sunt aceștia în ochii lui Dumnezeu? Ce sunt? Sunt zero. Sunt zerouri mari. Nu înseamnă nimic. Dragostea este superioară eminenței intelectuale. Cu siguranță mă bucur pentru asta. Ați auzit vreodată de cineva care și-a luat doctoratul în dragoste? Îi numim pe oameni „doctor” pentru eminența lor intelectuală. Vedeți, sistemul nostru de valori nu este cel care ar trebui să fie, nu-i așa? Înțelegerea spirituală, înțelegerea Scripturilor, reușita intelectuală, fără dragoste sunt nimic, ci doar snobism spiritual, atât. Este fariseism și aroganță. Vedeți, cunoaștere fără dragoste ucide. Este precum litera fără duh. Cunoașterea fără dragoste este urâtă. Cunoașterea împreună cu dragostea este frumoasă. Cunoașterea fără dragoste este neputincioasă. Cunoașterea cu dragoste este puternică.

În 1 Corinteni 8:1 Pavel deja a făcut aluzie la acest lucru când a spus corintenilor – ascultați – „cunoștința îngâmfă.” El spune astfel „cunoștința îngâmfă, dragostea zidește.” Cunoștința îngâmfă, dragostea zidește. Dacă ai de ales între a învăța să iubești și a învăța anumite realități, învață să iubești. Biblia accentuează acest lucru iarăși și iarăși. Oh, este important să cunoști anumite lucruri. Nu poți să desconsideri cunoștința deloc. Dumnezeu nu vrea o grămadă de ignoranți iubitori. Se vor iubi pe ei înșiși. Vor merge direct în tot felul de erori, cu siguranță o vor face. Se plimbă peste tot și se iubesc atât de mult că nu mai fac nicio discriminare între ce este bine și ce este greșit, între cine este mântuit şi cine nu, și ei vor strica totul. Trebuie să aibă cunoștință. De aceea Biblia vorbește despre dragoste împreună cu cunoștința.

Filipeni 1:9: „mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoștință şi orice pricepere.” Vedeți? Nu poți să le separi pe cele două, trebuie să le păstrezi în echilibru. Și cred că aici la Biserica Grace, trebuie să le ținem pe cele două în echilibru, pentru că este foarte ușor pentru noi să ne concentrăm asupra învățăturii, și foarte puțin asupra dragostei. Dacă ai de ales între a veni la un curs sau a veni la un serviciu la care să poți învăța ceva și în drumul tău poți să ajuți pe cineva care are pană la cauciuc, oprește-te și ajută-l să-și schimbe roata. Dragoste este mai bună decât cunoștința.

În al patrulea rând, el spune că nu numai limbile, prorocia, tainele și cunoștința, punându-le în legătură ca fiind una, ci el spune „chiar dacă aş avea toată credința aşa încât să mut şi munții, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.” Acum, conceptul de credință poate lua multe, multe direcții, și aș dori să vă arăt repede ce spune aici. El accentuează darul credinței și darul credinței nu este credința mântuitoare, este felul de credință care este exprimată în rugăciunea care descătușează puterea lui Dumnezeu. înțelegeți? Asta este. Găsim în Matei 17:20. Nu e nevoie să căutați, vă voi citi foarte repede. Sunt două versete, dar Matei 17:20 vine în mintea mea: „Isus le-a spus: ‘Din pricina puținei voastre credințe”. Adevărat vă spun că, dacă aţi avea credinţă cât un grăunte de muștar, aţi zice muntelui acestuia: „Mută-te de aici colo” şi s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință.‘” Bine? Isus a spus: „Trebuie să aveți credința să credeți în Dumnezeu în rugăciune și puteți muta munții.” Acum, o grămadă de oameni devin confuzi în ce privește acest verset, pentru că ei spun: „Oh, nu am văzut pe nimeni făcând asta.” Ei bine, nu aceasta este ideea.

Dumnezeu nu vrea ca oamenii să meargă și să mute munții, aceasta ar crea tot felul de probleme. Nu poți să faci asta. Nu aceasta este ideea. Lucrurile nu sunt literale. Știți, celălalt verset din Matei 21 spune: „Poți să spui muntelui acesta” – Muntele Măslinilor – „Ridică-te și aruncă-te în mare.” Ei bine, Isus nu a vrut ca cineva să arunce muntele Măslinilor la 1200 m în Marea Moartă, aceasta ar încurca a doua venire. Nu aceasta este ideea. Ideea este că sunt unii oameni care au darul credinței, și darul credinței este abilitatea să-L crezi pe Dumnezeu în mod continuu, fără să renunți când ceilalți dintre noi am renunțat și am spus: „Oh, Doamne, cred că aici ai ratat lucrurile. Ce se întâmplă, Doamne? Oh, încep să mă îndoiesc.” Și altcineva să fie ca o stâncă și să spună: „Dumnezeu este în continuare pe tron. Voi aștepta până când Dumnezeu Își va desfășura puterea și mă rog și Îi voi cere ca să lucreze.” Vedeți, este acea persoană care este precum o stâncă prin orice încercare, în timp ce toți ceilalți dintre noi fugim în disperare. Acesta este darul credinței. Și acea persoană așteaptă și așteaptă cu încredere până când puterea lui Dumnezeu este descătușată și începem să vedem de ce a făcut El ce a făcut. Aceștia sunt genul de oameni care se roagă și se roagă și se roagă.

Este felul de încredere în Dumnezeu, care nu renunță. Este o încredere neîntreruptă, care menține contactul vital cu Dumnezeu, așteptând descătușarea puterii Sale, când o mulțime dintre noi deja am renunțat. Acesta este felul de credință care poate muta munții, nu munți literalmente, El se referă la credință în termenii analogiei. El nu vrea ca oamenii să se apuce de mutat munții, ar fi ridicol. Nu ar realiza nimic. Și dacă vreți să citiți Zaharia 4, veți vedea că acolo este o afirmație interesantă. Vă voi citi, Zaharia 4:7. El spune: „Cine ești tu, munte mare?” cu alte cuvinte el spune: „Nu prin putere, nu prin tărie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul”, în versetul 6, „cine ești tu, munte mare.” Nu vorbește despre un munte real, el spune: „Oh, când voi avea acea putere a lui Dumnezeu, ce munte poate să stea înaintea ei?” așadar, este abilitatea de a crede că Dumnezeu poate să facă lucruri pe care cei mai mulți oameni nu le cred.

Așadar, el spune: „Uite, dacă ai avea toată credința, fără să te îndoiești niciodată, dacă L-ai crede numai pe Dumnezeu și să nu ai nici măcar o umbră de îndoială, nici măcar o umbră de neîncredere. Ești o stâncă și mergi direct la limitele credinței, așa că nimic nu este imposibil pentru tine, nimic nu aduce vreo îndoială în mintea ta, nimic care să cauzeze vreo îndoială, nu te șochezi niciodată, nu ești scuturat de nimic, niciodată nu pui la îndoială pe Dumnezeu, fără dragoste ești” – ce? – nimic.” E incredibil. El pur și simplu dărâmă stâlpii pe care toți se bazează.

Așadar, suma tuturor lucrurilor, nu contează ce dar ai, nu contează cât de elocvent ești, nu contează câte știi, nu contează ce crezi, poți să fii un creștin remarcabil, un teolog, un misionar, un păstor, un învățător, un autor, un cercetător și dacă nu ai agape a lui Dumnezeu ca forță care să-ți conducă viața, ești nimic. Este destul de simplu, este lucrul esențial. Verifică-ți motivul.

Foarte rapid, ultimele două lucruri din versetul 3 și acestea sunt simple. Doar le voi menționa. Dărnicia fără dragoste este nimic. Și aceasta, dragilor, este reversul. Dragostea este jertfitoare, însă toată jertfirea de sine nu este în mod necesar dragoste. Ați reținut? Oh, sunt o mulțime de mormoni care fac o grămadă de sacrificii. Sunt o mulțime de budiști care se incinerează singuri. Sunt o mulțime de oameni care fac o grămadă de lucruri pentru religia în care ei cred și o fac fără dragoste, și fac lucrurile cum? Din frică și din neprihănire de sine. Poți să jertfești din o mulțime de motive. Dragostea este auto-jertfitoare, însă el schimbă lucrurile și spune „jertfa de sine nu este în mod necesar dragoste.” Asigură-te că este.

Așadar, „chiar dacă mi-aş împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.” Aș putea să-mi dau toate posesiunile să-i hrănesc pe săraci. Și acesta este lucrul cel mai interesant. Cuvântul a hrăni de aici, verbul psōmizō, are o formă de substantiv psōmion, și înseamnă fărâmă. Ideea de aici este că avem un om care literalmente își dă toată averea bucată cu bucată. Cu alte cuvinte, actul suprem de benevolență, el nu scrie un cec pentru o strângere de fonduri, el merge și dă bucată cu bucată. Chiar dacă am fost implicat chiar în actul de caritate și am făcut eu fiecare dar și să dau mici bucăți la mulțimi de oameni, nu ar conta cu nimic, dacă nu am avut dragoste, dacă am făcut asta din obligație, dacă am făcut-o din legalism, dacă am făcut asta ca să-mi salvez conștiința, dacă am făcut asta ca să am recunoaștere, așa cum au făcut Anania și Safira, dacă am făcut datorită presiunii grupului, nu sunt nimic.

Când vii la biserică și dai, de ce dai? Te simți obligat să dai? Simți că trebuie să dai ca să ai favoarea lui Dumnezeu? Simți că vrei să-ți împaci conștiința pentru păcatul pe care l-ai comis săptămâna trecută, așa că dai mult în săptămâna aceasta ca Dumnezeu să echilibreze balanța lucrurilor? Vrei recunoașterea celor din jurul tău? Le spui oamenilor ce dai? Simți presiunea grupului dacă nu dai, nu poți vorbi despre asta data viitoare când grupul se adună împreună? Oricare ar fi dintre aceste motive, ești un zero.

Acum, acest lucru mă lovește la fel ca pe voi, fraților. Care este singurul motiv pentru care ar trebui să faci dărnicie? Dragostea. De aceea noi trebuie să o facem în secret, în privat. Nu contează cât de darnic ești, dacă nu o faci în dragoste. Fariseii spuneau: „Oh, eu dau zeciuială, știi, şi Îți mulțumesc pentru că nu sunt ca vameșul acela, eu dau zeciuială din tot ce am,” și așa mai departe. Și El spune: „Ești un zero.” Isus a spus: „Acest om s-a coborât acasă socotit neprihănit.” Așa-i? Așadar, dărnicia fără dragoste este nimic.

În ultimul rând, martirajul fără dragoste este nimic. Poți să ajungi martir. Versetul 3 spune: „chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi folosește la nimic.” Este o discuție interesantă despre ce înseamnă să-ți dai trupul să fie ars. Unii se gândesc că înseamnă a deveni sclav. În acele zile, când ai devenit sclav, erai marcat cu fierul roșu pe trupul tău. Și unii spun că Pavel vrea să spună aici: „Chiar dacă aș deveni sclav, nu mi-ar folosi la nimic.” Este posibil. Însă dacă păstrăm linia discuției lui Pavel de aici, se pare că apogeul lucrurilor pe care vrea să le spună este: „Chiar dacă mi-aș da viața să fiu ars, nu mi-ar folosi la nimic.”

Acum, argumentul împotrivă este acesta, unii oameni zic: „Ei bine, nu este nici un precedent pentru el, din moment ce nu a avut loc în acele zile.” Ei bine, da este adevărat. Nu era în desfășurare nici o persecuție în vremea lui Pavel, acestea au venit mai târziu, și creștinii au ajuns să fie arși pe rug. Însă sunt câteva moduri în care putem să ne uităm la această afirmație. Prima, se prea poate să se fi referit la arderea pe rug care avea să vină. Și s-ar fi putut – datorită inspirației Duhului Sfânt – să fi privit înainte la acea mare mulțime de creștini care urmau să moară pe rug, din motive greșite. Știți, un lucru interesant cu privire la martiriul timpuriu al bisericii a fost că mulți creștini au dezvoltat un complex de martiri și doreau să moară ca martiri ca să devină faimoși precum alți creștini care au murit și ei ca martiri. Acum, poate că el a anticipat asta prin gândul Duhului.

Mai este o altă posibilitate, de asemenea. Erau unii în trecut care și-au dat viața ca să fie arși: Șadrac, Meșac și Abed-Nego. Deși Dumnezeu i-a izbăvit, ei au fost dispuși. Însă de asemenea, interesant, chiar în cetatea Corintului, în cetatea Atenei, era un mormânt numit mormântul indian. Un anumit indian s-a dus în locul acela și s-a incendiat, a murit și a fost scris un epitaf. I-au construit un monument pe care au scris> „Zarmanochegas, un indian din Bargosa, conform obiceiurilor tradiționale indiene, s-a făcut nemuritor și zace aici.” Așadar, aici a fost un om care s-a incendiat ca să câștige o oarecare nemurire religioasă. Poate avea acest lucru în minte.

Oricum. Fie că era fapta supremă de a deveni sclav sau că a fost faptul suprem de a-și da viața ca să fie ars, să moară martir, fără dragoste nu înseamnă nimic. Poți să fii un martir din primul secol, poți să fii un kamikaze, poți să fii un budist care se incendiază pe sine, poți să fii un misionar – ce am spus? Poți să fii un misionar – aici s-a dus elocvența mea. Poți să fii un misionar pe un câmp de misiune în care să ajungi să fii mâncat de canibali, nu contează care este motivul, dacă nu este din dragoste. Și nu cred că este cinic ca să amintesc faptul că mulți creștini din biserica primară au căutat să fie arși ca să rămână faimoși ca martiri și nu cred că este cinic să afirm că acele fapte care au arătat a fi sacrificiale la suprafață, de fapt sunt produsul mândriei - cred că acest lucru este adevărat. Și parte a sa este asta: limbile sau profeția sau cunoștința sau dărnicia sau martirajul nu înseamnă nimic fără dragoste. Și corintenii; nu contează ce au făcut. Nu contează ce au făcut fără dragoste.

Nu contează ceea ce faci. Nu contează ceea ce fac. Este nimic. Adaugă mai mult la nimic. De fapt, este interesant să ne uităm la versetul 1 unde spune că o persoană fără dragoste nu produce nimic valoros, este numai zgomot. Versetul 2 spune că o persoană fără dragoste ea însăşi este fără valoare. „Eu sunt nimic.” Versetul trei, persoana fără dragoste nu primește nimic valoros. „Nu folosește la nimic.” Un mare nimic. Viața fără dragoste este egal cu zero. Și de aceea spune în Apocalipsa capitolul 2, ultima dată ne-am uitat repede, spune următoarele: „Bisericii din Efes scrie-i: „Ştiu faptele tale, osteneala ta şi răbdarea ta, şi că nu poți suferi pe cei răi; că ai pus la încercare pe cei ce zic că sunt apostoli şi nu sunt, şi i-ai găsit mincinoși. Ştiu că ai răbdare, că ai suferit din pricina Numelui meu, şi că n-ai obosit.” Oh, au lucrat din greu. Au avut doctrina potrivită. „Dar ce am împotriva ta, este că ţi-ai părăsit” – ce? – „dragostea dintâi.” Și știți ce a făcut Domnul? A luat sfeșnicul și biserica a fost moartă și nu a mai fost o biserică. Biserica Grace este în aceeași situație, dacă nu avem dragoste. La fel poți fi și tu ca persoană. Să ne rugăm.

Îți mulțumim, Tată, iarăși pentru Cuvântul Tău atât de clar pentru noi, puternic și drept și atât de util. Noi trebuie să știm acest lucru, Doamne, ca să putem intra în binecuvântarea finală împreună cu Tine. Noi trebuie să urmăm principiile pe care ni le-ai dat ca să cunoaștem binecuvântarea pe care ne-ai promis-o. Ne rugam ca să cunoaștem cu adevărat dragostea lui Cristos, revărsată din belșug în inimile noastre, pe măsură ce ne închinăm Duhului și El să rodească în noi, ca noi să atingem inimile altor oameni, și tot ceea ce facem să fie făcut în dragoste și aceasta să crească mai mult și mai mult, pentru lauda Ta, în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT