Luați-vă Bibliile și să ne uităm la al treisprezecelea capitol din 1 Corinteni. 1 Corinteni capitolul 13. Parcurgem al 13-lea capitol, la fel cum am parcurs întreaga carte 1 Corinteni, și vom întâlni niște domenii ale adevărului de bază și foarte importante pe măsură ce discutăm tema dragostei.

Nu cred că există nicio îndoială că cel mai măreț câștig din lume, summum bonum al vieții este dragostea. În 13:13 spune: „Cea mai mare este dragostea.” În 1 Petru capitolul 4 spune: „mai presus de toate să aveți dragoste.” Și când Biblia vrea să-L definească pe Dumnezeu, când Dumnezeu vrea să Se definească pe Sine, El spune despre Sine: „Dumnezeu este ce? Dragoste.” Dragostea are cea mai clară definiție. Dragostea este personificarea caracterului lui Dumnezeu.

În Romani capitolul 13 spune: „dragostea este împlinirea legii.” Dragostea este apogeul tuturor lucrurilor. Dragoste este ingredientul numărul unu din viață în ce privește alinierea vieții după caracterul lui Dumnezeu. Este trist să spun că dragostea, pe cât de importantă este, pe cât de divină este, lipsește foarte adesea din viața poporului lui Dumnezeu care este biserica. O ilustrare a acestui lucru este biserica din orașul Corint. O biserică în care au existat o mulțime de daruri spirituale, o abundență de învățători umani începând de la apostolul Pavel la Apolo și mulți alții, având cea mai rafinată învățătură, o bună înțelegere a doctrinei, o mare facilitate pentru câștigarea celor pierduți într-o cetate strategică, cu toate lucrurile care se petreceau pentru corinteni, Pavel le echivalează pe toate cu zero în capitolul 13, pentru că el spune: „vă lipsește dragostea.” Și fără dragoste totul este egal cu zero.

Și astfel, apostolul Pavel le arată aici necesitatea absolută și urgența dragostei, care era absentă în mod tragic din comunitatea lor de credincioși. Și știți, trebuie să vă gândiți de asemenea, că deși era important să aibă dragoste, este ciudat că a fost atât de greu pentru biserică să experimenteze cu adevărat dragostea. Acum, cuvântul care este folosit aici pentru dragoste este agape, și când afirmăm aceasta spunem că este cuvântul cel mai puternic pentru dragoste, cel mai grandios cuvânt, cel mai înălțător cuvânt, cuvântul cel mai definitoriu care să rostească acest adevăr, așadar, acesta este cuvântul care este folosit aici.

Au fost multe definiții ale dragostei. Au fost mulți oameni care au scris cărți despre dragoste. Poți găsi cărți despre dragoste scrise în fiecare secol. Sunt cântece despre dragoste. Sunt poezii scrise despre dragoste. Sunt discuții despre dragoste. Însă după ce au fost spuse toate și după ce le-ai citit pe toate și le-ai cântat pe toate și după ce le-ai auzit pe toate, nu au contat până când nu ai citit 1 Corinteni capitolul 13 versetele de la 4 la 7, pentru că aceasta este cea mai completă descriere a dragostei care a fost scrisă vreodată. Motivul pentru care spun asta este pentru că este definiția personală a lui Dumnezeu în ceea ce privește dragostea. Și mai mult decât o definiție, este o descriere.

De fapt, dacă vrei să fii tehnic cu privire la asta, Biblia nu definește niciodată dragostea. Nu definește niciodată dragostea. Nu definește niciodată dragostea în termeni abstracți, în termenii atitudinilor, în termenii sentimentelor, în termenii ideologiei. Nu definește niciodată dragostea, ci o descrie în acțiune, pentru că dragostea nu este lucru abstract. Dragostea nu este un sentiment. Dragoste nu este în sine o atitudine. Dragostea este o faptă. Dragostea este o activitate. Și ca să susțin asta, aș dori să vă arăt ceva pe care nu aveți cum să-l știți decât dacă cunoașteți limba greacă. În versetele 4 la 7, unde ne uităm la redarea scripturală din traducere a definiţiei, unde spune: „dragostea este răbdătoare, dragostea este plină de bunătate”, dragostea este așa, dragostea nu este așa – și ceea ce citiți în limba engleză, sunt adjective. Însă în limba greacă, nu sunt adjective aici, toate sunt verbe. Și verbele descriu – ce? - acțiune.

Dragostea nu este ceva ce poți descrie cu adjective; dragostea este ceva ce descrii cu verbe pentru că dragostea este doar descrisă, nu este definită. Dragostea este cu adevărat dragoste atunci când acționează. Și în acest fel este prezentată în Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, Biblia nu definește niciodată dragostea, ci doar o descrie. Și descrierea de aici este cea mai frumoasă. În fiecare din cele 15 aspecte desăvârșite ale dragostei din versetele de la 4 la 7, sunt 15 aspecte diferite, care completează descrierea sa, însă în fiecare dintre ele, este un verb, este acțiune.

Corintenii au ratat lucrurile în mod disperat, pentru că în toată activitatea lor aglomerată, nu era deloc dragoste acolo. Așadar, Pavel se oprește ca să le arate patru lucruri despre dragoste: proeminența dragostei, aceasta este în primele trei versete, vă amintiți? - proeminența dragostei. În al doilea rând, perfecțiunile dragostei, sau, dacă doriți calitățile dragostei, și acestea se găsesc în versetele 4 la 7: în al treilea rând, permanența dragostei, versetele 8 la 12; și în ultimul rând, le însumează pe toate cu acea măreață afirmație despre preeminența dragostei.

Acum, Pavel vrea ca ei să înțeleagă că dragostea este o realitate necesară. Acea dragoste este ceva fără de care ei sunt zero, ca o aramă sunătoare și ca un chimval zăngănitor, sunt nimic fără ea. Și astfel a arătat proeminența dragostei în versetele 1 la 3 spunând: „Nu contează dacă vorbești în limbi, chiar și limbi îngerești, ești nimic altceva decât zgomot. Nu contează dacă ai darul prorociei, sau dacă ai toată cunoștința și toată știința și toată credința, nu contează nici dacă îți dai viața ca martir. Nu contează nici dacă ți-ai vinde totul și ai da săracilor. Dacă nu ai dragoste, nu ești nimic.” Absolut nimic. Aceasta este proeminența dragostei. Ea conține partea proeminentă în tot comportamentul creștin, și acolo unde este absentă, comportamentul încetează să mai fie creștin.

Acum, el trece să descrie dragostea, pentru că ei spuneau: „Așadar, dacă dragostea este atât de importantă și dacă nu putem face nimic fără dragoste și dacă nu putem sluji cu niciun dar fără dragoste, și dacă suntem numai un zgomot fără dragoste și nu suntem nimic fără dragoste, poți să ne spui ce anume este dragostea? Dacă trebuie să o avem, atunci spune-ne cum este ea.” Și el spune: „Iată cum este dragostea.”

Uitați-vă împreună cu mine de la versetul 4 și ascultați această descriere. „Dragostea este îndelung răbdătoare; este plină de bunătate; dragostea nu pizmuiește; dragostea nu se laudă; nu se umflă de mândrie; nu se poartă necuviincios; nu caută folosul său; nu se mânie; nu se gândește la rău; nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr; acopere totul, crede totul, nădăjduiește totul, sufere totul.”

Acum, aici este o descriere a dragostei. Nu vedeți nimic abstract. Nu vedeți nimic, într-adevăr, în termenii ideologiei. Vedeți numai lucruri în termenii unui comportament. Ceea ce aveți aici este chiar – este ca și cum dragostea este o lumină, o rază de lumină, iar raza de lumină trece printr-o prismă, și prisma împarte acea rază de lumină în toate culorile sale, și exact acest lucru se întâmplă și aici. Apostolul Pavel preia conceptul dragostei și îl trece prin prismă și o răspândește peste tot și ai 15 culori diferite. Și toate cele 15 descriu aspectele perfecte care alcătuiesc realitatea unică a dragostei. Acesta este spectrul dragostei. Dragostea în acțiune.

Vom vedea în aceste 15 – și apropo, ne vom uita la ele în următoarele săptămâni, pentru că nu ar fi corect să - să ne grăbim cu aceste lucruri dacă acesta este cel mai important lucru din întreaga lume și dacă acesta este cel mai esențial lucru în biserică. Apoi ar trebui să petrecem ceva timp uitându-ne la unicitatea fiecăreia din ele. Și pe măsură ce ne uităm la acestea în săptămânile viitoare, veți vedea, sper, ceea ce va deveni pentru voi un adevăr foarte transformator. Veți vedea un concept de viață care este întruchipat în această idee a dragostei care ar trebui să vă facă să vă comportați și să mă facă să mă comport într-un mod diferit decât o facem acum. Deja a avut un efect profund asupra vieții mele, chiar săptămâna aceasta. Sper că va avea unul mai mare.

Știți, ce este incredibil cu privire la asta și ce m-a șocat – știți, am studiat 1 Corinteni de mult timp și v-am învățat timp de multe, multe, multe luni, și știți? până acum, a fost cumva - este cumva multă murdărie (în primele capitole) până aici, nu-i așa? Adică, ești dezorientat aici și ești dezorientat acolo și apare iarăși o altă situație urâtă și te simți prost când vezi asta și nu-ți revii și știi, simți că te-ai bălăcărit în noroi timp de aproape un an. Și apoi am crezut, pe măsură ce am ajuns la acest punct, știți, că este ca o floare, capitolul 13 este ca o floare care își înalță frumusețea chiar din mizerie. Dintr-odată ajungi la capitolul 13 și ceva a înflorit din mizeria situației celor din Corint. Și pe măsură ce te uiți cu atenție la capitol și-i vezi slăvile și frumusețile și asta în mod special în versetele de la 4 la 7, pur și simplu se deschide un orizont uimitor.

Acum, lucrurile pe care le vedeți acolo nu sunt lucruri pe care voi să nu le înțelegeți. Sunt doar niște lucruri pe care voi și eu nu aplicăm. Iar abordarea mea nu este doar să vă spun pur și simplu ce afirmă - puteți să citiți și voi și au fost suficiente versiuni și comentarii asupra acestui text - ci să încerc să vă ajut să vedeți cum să aplicați ce citiţi. Acum, s-ar putea să nu ajungem azi la asta, dar vom ajunge, încetul cu încetul, și la momentul concluziei din versetul 7 săptămâna viitoare sau în săptămâna de după, atunci vom trage toate concluziile. Așadar, aș dori să rămâneți împreună cu mine.

Nu este important ca voi să evaluați această predică. De fapt, nu este niciodată important să faceți asta, sincer. Însă nu este important în special acum să evaluați și să spuneți: „Ei bine, primul subpunct, 1b, nu a fost foarte evident și am ratat punctul al doilea și restul, parcă e puțin cam dezorganizat și nu a avut o ilustrație prea bună, nu s-a potrivit, și așa mai departe” Nu este important să devii analitic. Nu este important nici măcar să spui: „Oh, a fost minunat - a fost minunat. Chiar mi-a plăcut.” Nici asta nu este important. Ceea ce este important este ca să-ți așezi viața conform caracteristicilor dragostei și să te potrivești acolo, asta este important. Restul nu mai are importanță. Nimic altceva.

Nu este important dacă îți place asta sau nu-ți place. Nu este important dacă informația a fost nouă sau veche. Nu este important dacă a fost plictisitoare sau a fost captivantă. Este important dacă tu ai integritatea și onestitatea să stai față în față cu aceste principii și să spui: „Acesta sunt eu” sau „Acesta nu sunt eu.” Doar asta este important. Și așa simt eu despre asta.

Apostolul Pavel prezintă 15 aspecte perfecte ale dragostei și nu într-o ordine logică, ci este mai mult în ordinea contrastului pe care-l vede cu dezordinea din biserica din Corint. El începe, de exemplu, prin a spune: „Dragostea este foarte răbdătoare” sau „dragostea este îndelung răbdătoare.” Și aceasta este precum o palmă peste obrazul corintenilor, care erau totalmente lipsiţi de răbdare și intoleranți. Și apoi el spune: „dragostea este plină de bunătate.” Iar ei făceau orice, numai asta nu. Apoi spune: „dragostea nu invidiază,” ei erau geloși și invidioși, citiți capitolul 3, prima parte a capitolului definește invidia lor. Vedeți cum stau lucrurile, el le arată deschis și onest: „Hei, așa arată dragostea și așa sunteți voi – verificați-vă. Și realizați că nimic din ceea ce faceți acum nu contează, pentru că nu este dragostea prezentă. Și doar ca să știți de ce nu există dragoste, o voi defini, iar voi să vă măsurați cu ea.” Și acesta este singurul lucru care contează pe măsură ce studiem.

Apropo, aș dori să mai adaug, că atunci când Pavel a pictat acest portret al dragostei, cred că Isus era modelul după care Pavel a scris. Acesta este El. Fiecare din aceste principii putem să le ducem înapoi în Evanghelii și să vedeți că Îl reprezintă pe Cristos, pentru că astfel definește Dumnezeu dragostea și Dumnezeu este dragoste și Cristos este Dumnezeu.

Să ne uităm la primul – și aceste lucruri nu vor fi ceva foarte profund. Sunt sigur că sunteți familiarizați cu ele, dar ne vom uita la ele printr-o lumină proaspătă. Versetul 4 - „dragostea este îndelung răbdătoare.” „Dragostea este răbdătoare.” Acesta este cuvântul vechi pentru makrothumeō sau makrothumia. Este cuvântul folosit din nou și din nou în Noul Testament și descrie – ascultați – descrie răbdarea cu oamenii. Nu este atât de mult un cuvânt care să aibă de-a face cu circumstanțele sau cu evenimentele; are de-a face cu oamenii în sine. Este abilitatea ca atunci când ți se greșeşte și ți se greșeşte din nou, și ți se greșeşte din nou și ai puterea să te răzbuni, să nu te gândești niciodată la asta, asta este. Crisostom, acel părinte al bisericii din vechime, a spus: „Este cuvântul folosit cu privire la un om căruia i s-a greșit și care are ușor puterea să se răzbune, dar nu o va face niciodată.” Acesta este cuvântul. Este duhul care nu se răzbună niciodată. Descrie persoana care nu se mânie niciodată.

Știți, este interesant să te gândești, dar aceasta este în mod special o virtute creștină. Poate spui: „La ce te referi?” Mă refer că în lumea greacă, cel puțin în acea zonă, aceasta nu a fost considerată niciodată o virtute. De fapt, Aristotel a spus că cea mai mare virtute grecească este refuzul de a tolera orice insultă sau vătămare și disponibilitatea de a lovi înapoi la orice rănire. Vedeți, aceasta era o virtute. Erai un om măreț dacă într-adevăr îți loveai dușmanii. Dacă ripostai cu adevărat, dacă erai plin de răzbunare arătai că ești un om puternic. „Ascultă, omule, nu vei ajunge nicăieri cu această atitudine.” Știți, ne identificăm cu asta. Noi îi facem eroi pe cei care lovesc înapoi. Noi spunem: „Oh, uite un om curajos, i-a închis gura. Oh, acel om chiar avea nevoie de așa ceva.” Știți, noi zicem că este curaj. Noi credem că acela este cu adevărat un om care se ridică și ia atitudine spunând „Hei, tu!” – și îi va da o lecţie, știți, şi apoi noi spunem istorisirile noastre cu eroi. „Oh, îmi aduc aminte când l-am întâlnit pe acel om, cred că i-am spus vreo două.” Acesta este eroismul pentru noi. Pentru Dumnezeu, este chiar opusul dragostei. Dragostea nu se răzbună.

Și aceasta era ceva nou pentru greci. Creștinul este cineva care iubește. Așadar, creștinul este cel care este rănit și insultat și lovit și într-o poziție în care poate să se răzbune, dar nu face asta niciodată. El nu o face niciodată. Cuvântul înseamnă literalmente „îndelung răbdător.” Îndelung răbdător înseamnă că are multă rezistență. Puteți să studiați în tot Noul Testament și veți vedea acest cuvânt iarăși și iarăși pentru că apare de mai multe ori. Pavel a spus că era caracteristica inimii lui, 2 Corinteni 6:6. El a spus că ar trebui să fie caracteristic fiecărui creștin, Efeseni 4:2, toți ar trebui să fie caracterizați de blândețe și de smerenie și de îndelungă răbdare. Pavel a spus că este parte a rodului Duhului Sfânt, nu-i așa?

Acum, dacă ai nevoie de un model pe care să-l urmezi, nu este prea greu de găsit. Dumnezeu a fost îndelung răbdător. Romani capitolul 2 versetul 4 spune că cel care respinge harul lui Dumnezeu, – și este un mod simplu de a spune – el de fapt „disprețuiește bogățiile bunătății îngăduinței și îndelungii Lui răbdări.” Cineva care în mod constant întoarce spatele lui Dumnezeu, disprețuiește răbdarea lui Dumnezeu, îndelunga Lui răbdare. Dumnezeu este îndelung răbdător.

În 2 Petru capitolul 3 spune că: „Dumnezeu este îndelung răbdător și dorește” – ce? – „ca niciunul să nu piară.” Așadar, dacă vreţi un exemplu de îndelungă răbdare, acela este Dumnezeu. Poate spui „Bine, este cam greu să-mi modelez viața după Dumnezeu. El este prea abstract.” Bine, ce zici de Cristos? Domnul Isus Cristos, atârnând pe cruce după ce a îndurat tot ce a îndurat, nu a avut mai mult de zis despre ucigașii Săi decât ce? „Tată iartă-i că nu știu ce fac.” Așadar, există încă un alt model. Poate zici „Bine, dar Isus este un model prea greu de urmat pentru mine, de asemenea.” Ei bine, ce zici de Ștefan? El este mult mai pământesc. Al șaptelea capitol din Fapte, la versetul 60, el se află sub ploaia de pietre și spune: „Doamne, nu le ține în seamă păcatul acesta.” Și a adormit. El a fost răbdător, nu s-a răzbunat, nu a dorit răzbunare, nu era plin de amărăciune, fără animozitate, fără să se lupte înapoi.

Puteți să vă imaginați cum ar arăta biserica dacă toți ar fi la fel? Nimeni să nu dorească răzbunarea niciodată? Puteți să vă gândiți cum ar arăta casa voastră? Dacă la tine acasă, soția ta face ceva ce ție nu-ți place și tu îţi spui în gând: „Îi arăt eu ei. Vede ea dacă mai primește un cuvânt de la mine. Vede ea dacă primește acea rochie nouă. Voi veni acasă târziu și cina va fi rece – ha!” Este un duh de răzbunare. Însă aceasta nu este dragoste, nu-i așa? Dragostea poate fi rănită, și rănită, și rănită și niciodată nu va dori să se răzbune. Acesta este modul în care trebuie definită dragostea.

Robert Ingersoll, acel ateu briliant - dacă un ateu poate fi considerat briliant - a trăit în secolul trecut și s-a oprit, așa cum îi plăcea să facă, în mijlocul uneia dintre prelegerile lui împotriva lui Dumnezeu și și-a luat ceasul, l-a ridicat spre public și a spus: „Îi dau lui Dumnezeu cinci minute să mă lovească de moarte, pentru lucrurile pe care le-am spus.” Acesta a fost modul în care obișnuia să-L batjocorească pe Dumnezeu. ei bine, nu a fost lovit de moarte și cineva i-a spus despre acest incident marelui creștin Theodore Parker, iar Parker a zâmbit și a spus asta: „Și domnul acela a crezut că poate epuiza răbdarea Dumnezeului celui veșnic în cinci minute?”

Dumnezeu este răbdător, nu-i așa? Nu vă bucurați de lucrul acesta? Dacă nu ar fi fost, ați fi fost nimiciți cu mult timp în urmă - la fel și eu. Oamenii spun: „Oh, dar cutare mi-a greșit din nou și din nou.” Da, și Dumnezeu ar putea să spună asta, nu-i așa? Gândiți-vă la Israel, la istoria lui Israel, unde avem relatarea dragostei răbdătoare a lui Dumnezeu față de un popor răzvrătit, neascultător, păcătos și necredincios. Poate spui „Da.” Dar înainte să spui asta prea tare, aceasta seamănă foarte mult cu biografia mea și a ta de asemenea. Dacă Dumnezeu ar fi fost nerăbdător, cu mult timp înainte am fi fost nimiciți, dar Dumnezeu este un Dumnezeu care suferă. Ce caracteristică puternică a dragostei!

Știți, când tratezi oamenii cu răbdare, are un efect extraordinar. Atunci când nu este nicio răzbunare. O frumoasă întâmplare despre asta îl privește pe Abraham Lincoln. Abraham Lincoln și-a făcut o mulțime de prieteni şi și-a făcut câțiva dușmani. Un om care i-a devenit dușman pe față a fost unul pe nume Stanton. Unii dintre voi care sunteți istorici vă puteți aduce aminte de el. Stanton pur și simplu l-a disprețuit pe Lincoln. De fapt, în scris, l-a numit un clovn josnic și viclean. Și odată l-a poreclit gorila veritabilă, și a spus că este ridicol ca oamenii să meargă în Africa și să încerce să găsească o gorilă, când puteau foarte ușor să găsească una în Springfield, Illinois. A fost foarte împotrivitor lui Lincoln și Lincoln niciodată nu i-a răspuns. Nu i-a spus niciodată un cuvânt. A venit vremea când a trebuit să aleagă un secretar de război pentru guvernul Statelor Unite și Lincoln l-a ales pe Stanton. Cineva l-a întrebat: „De ce?” El a spus „Pentru că este cel mai bun om.”

Anii au trecut și biograful lui a spus următoarele: „Noaptea în care glonțul asasinului a luat viața lui Lincoln, în mica odaie în care a fost dus trupul președintelui, acolo stătea același Stanton, care privea către fața tăcută a lui Lincoln cu toată sobrietatea sa, și a spus printre lacrimi aceste cuvinte: ‘Aici se află cel mai mare lider pe care lumea l-a văzut vreodată.‘” Nu a acceptat niciodată politicile lui Lincoln, dar nu a putut să reziste răbdării sale, nu a putut să reziste duhului de nerăzbunare a acestui om. Cântecul spune „Să o omori încet cu bunătate.” Să ai răbdare.

Dragostea iartă: „de șaptezeci de ori câte șapte” atunci când i s-a greșit și asta ne duce către al doilea atribut: bunătatea. Și aceasta este reversul. Ascultați asta acum. Îndelunga răbdare sufere rănirile altora, iar bunătatea le răsplătește doar cu fapte bune. Îndelunga răbdare spune: „Voi primi orice de la vrăjmașii mei.” Bunătatea spune: „Voi da totul” – cui? – „vrăjmașilor mei, ca să le împlinesc nevoile.” Acum, aceasta este esența sa. Bunătatea este pur și simplu reversul. Cuvântul rădăcină în limba greacă este „folos.” „Voi face tot ce se poate pentru folosul vrăjmașului meu, tot ce se poate pentru folosul altuia. Îmi voi trăi viața în folosul altora.” Asta spune de fapt. Dragostea este conștientă să se folosească pe sine pentru alții. Dragoste este folositoare altor oameni. Ea nu este abstractă. Ea nu este un adjectiv. Este fapta bunătății. Este fapta generozității. Este actul pe care-l faci pentru altcineva, care trebuie făcut.

Când spune dragostea este plină de bunătate, nu vorbește despre o atitudine drăguţă, ci vorbește despre o faptă utilă pentru altcineva. Dragostea se dă pe sine ca să ajute pe altcineva, chiar pe un dușman. Când Isus a spus: „Iubiți-vă vrăjmașii,” El nu a spus: „Să aveți simțăminte bune față de ei.” Ci El a spus „Faceți bine dușmanilor voștri.” Lincoln a înțeles acest duh, nu-i așa?

Pavel, de altfel, nu prezintă aici dragostea în împrejurări ideale. Acesta nu este un grup mare de oameni care să aibă o afecțiune caldă și o prietenie minunată, acești oameni sunt cei care sunt gata să se ia de gât unii pe alții, mă refer la biserica din Corint. Și el spune: „În împrejurările grele ale unei biserici păcătoase și egoiste, în mediul greu al lumii care are influențe negative în ce privește dragostea, aceasta este atmosfera în care adevăratul caracter al dragostei va străluci cu adevărat.”

Acum iarăși, vedem vreun model de bunătate a dragostei, a dragostei care face lucruri bune pentru alții? Ei bine, cu siguranță pe Dumnezeu, nu-i așa? Cu siguranță pe Dumnezeu. Romani 2:4 – tocmai vi l-am citit, bunătatea lui Dumnezeu, bunătatea lui Dumnezeu față de noi. Dumnezeu a făcut din nou și din nou anumite lucruri de care să beneficieze chiar și vrăjmașii Săi, nu-i așa? Și știți, în Tit, acel verset care spune în capitolul 3 din Tit, versetul 4: „bunătatea și dragostea lui Dumnezeu.” Dumnezeu este bun. Dumnezeu face lucruri din bunătate.

În 1 Petru 2:3: „Dacă ați gustat cu adevărat că bun este Domnul” – este bun, este același cuvânt. Dumnezeu este bun, El face numai lucruri bune. El face lucruri utile. El face lucruri care să-i ajute pe oameni.

Apoi este Domnul Isus. Și îmi place ce spune în Matei 11:30. Isus a spus: „Luați jugul Meu și învățați de la Mine, pentru că jugul Meu este” – cum? – „ușor.” Cuvântul „ușor” în limba greacă este același cuvânt tradus cu bunătate din 1 Corinteni 13. Isus spune clar „Alăturați-vă Mie și vă voi arăta bunătate.” Ce gând uimitor! Acesta este harul care poate să vindece rănile lumii. Acesta este harul care poate să vindece rănile din familia ta.

Permiteți-mi să vă întreb, părinților, sunteți buni unii cu alții? Mă refer, sunteți chiar buni? Este primul tău gând: „Ce pot face ca să fiu util? Să fiu de ajutor? Să am însemnătate pentru partenerul meu, chiar după ce m-a supărat?” „Cum aș putea să-i răsplătesc mânia cu bunătate?” „Cum aș putea să răsplătesc rana pe care mi-a făcut-o cu ceva util și bun astfel ca nevoia sa să fie acoperită?”

Permiteți-mi vă întreb, părinților: Sunteți buni cu copiii voștri? Simt copiii voștri blândețea? Vă petreceți timpul gândindu-vă cum să faceți lucruri bune pentru ei? Nu mă refer la să-i cumpărați datorită lipsei voastre de bunătate. Mă refer să faceți lucruri care să reprezinte bunătate pentru ei. Mergeți încă o milă sau puteți să nu fiți deranjați? Sunteți dispuși să faceți anumite sacrificii care să le fie utile? Știți, acest lucru este atât de practic în casa noastră. „Tată, vrei sau nu să mă ajuți la teme?” acesta este un lucru care este obişnuit la noi. „Tată” – îmi spune fiul meu – „mă ajuți să studiez la test?” Ei bine, ar fi frumos să faci asta, nu-i așa? De dragul lui. La aceasta se reduce bătălia, știți, linia de bază. Dragostea este plină de bunătate, vindecă răni, așteaptă cu răbdare, rabdă orice, nu se răzbună, ci doar întoarce bunătatea.

Doi oameni sunt pe o potecă, o prăpastie într-o parte și o stâncă dură în cealaltă, iar poteca este îngustă cât încape doar un picior, cei doi se întâlnesc față în față. Cum vor trece unul de altul? Este conflict. Încearcă așa, nu merge. Se scarpină în cap. Unul nu zice nimic, ci doar se întinde pe jos, iar celălalt calcă peste el. Aceasta este dragostea, pentru că dragostea nu se supără când este călcată în picioare, dacă altul va avea de câștigat. Acesta este duhul pe care Pavel îl vrea în biserica din Corint. El spune: „Dacă ați sluji numai într-o manieră fără răzbunare și plină de sacrificiu, fără să vă răzbunați, ci doar să întoarceți bunătate, atunci darurile voastre spirituale ar însemna ceva.”

A treia caracteristică din acest frumos pasaj pentru definirea dragostei, observați din nou versetul 4: „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu invidiază.” Oh, invidia este un lucru rău. Un alt cuvânt pentru asta, care începe cu g – care este? Gelozia. Acum, sunt două tipuri. M-am gândit destul de mult. Practic există două tipuri. Una este superficială iar cealalată este o gelozie în adâncime, care stă la bază, rea, extremă. De fapt, Shakespeare a numit-o boala verde, (paloarea anemică). De acolo vine. Și Solomon a numit-o putreziciunea oaselor. A existat un vechi proverb latin care a spus că este inamicul cinstei. Și altcineva a ales să o numească mâhnirea proștilor. Gelozia. Însă ea este de două feluri.

O invidie superficială spune: „Vreau să am ce ai tu.” „Oh, aș vrea să am aia.” „De ce trebuie ca eu să (văd asta) – de ce? – cum de și-a cumpărat o mașină nouă?” Știți - vecinul meu. „Care este treaba? Și eu trebuie să conduc o mașină Cord din 1932. Ce se întâmplă?” Adică, cum se face că eu am prins de capătul murdar al bățului? Cum de își poate permite? Nu câștigă mai mult ca mine. Oamenii mă văd conducând prin cartier și cred că nu am succes și dacă încerc să o vopsesc și să o repar, ei știu că voi încerca să par ca fiind de succes. Așa-i? Gelozia. „Vreau să am ce are el.” Însă nu acesta este nivelul cel mai de jos. Cel mai de jos nivel al invidiei este: „Aș fi vrut ca nici el să nu aibă.” Așa-i? Prima dată este că vrei să ai și apoi te doare când vezi că are. Barclay a fost acela care a spus, în mintea sa, aceasta este răutatea sufletului. Aceasta este invidia profundă, unde nu doar că vrei, ci nu vrei ca ei să aibă. Aceasta este ușor de înfăptuit.

Știți, este ușor să fii gelos. Oh, ascultați - vine cineva și-mi dă – spunând: „Oh, John, am această casetă deosebită, trebuie să-l asculți pe acest om - e fantastic.” O pun și spun: „Ah, nu e chiar rău. Am auzit și mai buni.” Oh, știți, acesta este vechiul eu, înțelegeți? Și dacă este într-adevăr bun, atunci este destul de greu de acceptat, înțelegeți? Sunt o grămadă de oameni care sunt predicatori mai buni ca mine, însă nu le cumpăr casetele, nu suport. Nu, acest lucru nu este totalmente adevărat, vreau să știți asta.

Însă voi înțelegeți. Înțelegeți lucrul despre care vorbesc. Este foarte greu să te bucuri de cineva care face ceea ce faci tu, numai că mai bine. Știți, îmi aduc aminte ca sportiv, cât de greu era să fii rezerva unui tip despre care știai că este mai bun decât tine. Voiai să-și rupă piciorul sau gândeai - de ce tatăl lui s-a căsătorit cu acea mamă și au făcut acea combinație încât el a ieșit atât de bun, știți? De ce nu a fost posibil să aibă polio când a fost mic sau ceva, știți? Chiar așa. Gânduri ciudate pe care le ai. Atunci când vorbim despre gelozie, nu este ceva ce nu înțelegem. O înțelegem.

Cuvântul din limba greacă, rădăcina lui înseamnă „a fierbe,” este o fierbere interioară, clocotitoare, o înfierbântare când vezi succesul altuia, frumusețea altuia. Și aceasta este de fapt ceea ce făceau corintenii. Uitați-vă la capitolul 12 versetul 31 - vă amintiți acest verset? În traducerea din limba engleză este la imperativ, ei au tradus-o ca o poruncă: „voi poftiți cu dorință darurile cele mai bune.” Vă amintiți că v-am spus că poate fi tradus ca un indicativ? Și ar fi mai bine tradus „ci voi doriți darurile cele vizibile?”

Vreți să auziți ceva interesant care să susțină acest concept pe care vi l-am dat? Cuvântul a umbla din versetul 31 și cuvântul pentru invidie din versetul 4 din capitolul 13 sunt același cuvânt. Același cuvânt în limba greacă. De aceea iau aspectul negativ al versetului 31. El nu spune „voi poftiți anumite daruri”, ci el spune „problema cu voi este că sunteți invidioși pentru anumite daruri.” Este același gând. Erau invidioși. Dacă vă îndoiți de acest lucru, puteți să vă uitați la capitolul 3 din 1 Corinteni la versetul 3 unde spune: „pentru că tot firești sunteți, de aceea este între voi pizma.” Voi sunteți invidioși, asta spune la 1 Corinteni 3:3. Este invidie și ceartă. Suferi de ceea ce Solomon numește în Proverbe 14:30 „putrezirea oaselor.”

Însă dragostea nu invidiază. Când dragostea vede că cineva este prosper, când dragostea vede că cineva este popular, când dragostea vede că cineva este puternic sau bogat sau frumos sau dăruit, dragostea se bucură pentru el și dragostea este plină de bucurie. Întotdeauna m-am gândit la Filipeni capitolul 1 și mintea mea merge în mod automat la acel pasaj, pentru că Pavel este în închisoare și el le scrie spunând: „Da, sunt în închisoare.” Și el spune: „Sunt unii predicatori tineri care vin și oamenii încep să-i accepte, și unii din acei predicatori spun: „Motivul pentru care Pavel este în închisoare este pentru că l-a depășit întregul proces, este de modă veche, și-a nimicit lucrarea, nu mai este util Domnului, așa că Domnul l-a tras pe linie moartă.” Și el spune: „Da, unii Îl predică pe Cristos din duh de ceartă, adăugând o durere la lanțurile mele.” Cu alte cuvinte, nu e suficient că sunt în lanțuri, ei vor să mai adauge mai multe răni.

Și care este reacția mea față de ei? Sunt eu invidios că ei sunt în lumina reflectoarelor? Sunt eu invidios pentru că ei sunt o nouă generație de predicatori? Sunt eu invidios că ei fac ceea ce făceam și eu și că ei primesc toate florile și toate aprecierile? Nu. El spune: „Ce-mi pasă mie! Cristos este predicat și de asta” – ce fac? – „mă bucur.” Vedeți, acesta este duhul care spune: „Nu invidiez pe nimeni care face ceea ce fac eu, chiar dacă face mai bine ca mine, și chiar dacă el primeşte mai multe aplauze decât mine.” Dragostea pur și simplu se bucură se bucură de succesul lor, spre folosul lor.

Vedeți, de cealaltă parte a dragostei aici, gelozia, este un lucru atât de distructiv. Am început un mic studiu biblic săptămâna aceasta și am renunțat după câteva minute, pentru că mi-am dat seama că mi-ar lua mai mult de o lună. Însă am încercat să fac o diagramă a păcatelor care sunt în legătură cu gelozia. Așadar, am început cu primul păcat, știți care a fost? Gelozia. Satan îi spune Evei: „Nu vreți să fiți ca cine? Ca Dumnezeu?” „Sigur, mi-ar plăcea. De ce El să fie ca El și eu aici jos să fiu numai atât? aș vrea să fiu ca Dumnezeu,” și gelozia a generat păcatul Evei și rasa umană a căzut.

Următorul păcat pe care-l vedeți în Biblie după aceea: o crimă. Cain îl omoară pe Abel pentru că a fost cum? Gelos. A fost gelos că a fost acceptată jertfa lui Abel și nu a lui, așa a fost. Nu trebuie să mergi foarte departe până când dai de niște frați, care au un anumit frate pe nume Iosif, pe care l-au vândut ca sclav pentru că au fost geloși. La un moment dat m-am gândit „Cred că studiul va fi destul de lung. Încă sunt în Geneza.” M-am gândit apoi la Noul Testament și m-am gândit numai la o ilustrație, deși aș putea să vă ofer o grămadă. Fiul risipitor vine acasă, tatăl taie vițelul cel îngrășat, îi pune un inel în deget, îi dă o haină și dă o petrecere. Spune despre fratele mai mare: „S-a mâniat și nu a vrut să intre.” De ce? Gelozia.

Proverbe 27:4 spune: „Furia este fără milă şi mânia năvalnică, dar cine poate sta împotriva geloziei?” Invidia este o ură fără vindecare. Invidia distruge interiorul unui om.

Iacov are câteva cuvinte de spus despre gelozie și invidie. Acestea sunt sinonime, în gândirea mea. Iacov 3:14. El spune: „Dar dacă aveţi în inima voastră pizmă amară şi un duh de ceartă, să nu vă lăudați.” Dacă aveți amărăciune și invidie și ceartă în inima voastră, nu aveți de ce să vă mândriți. El spune: „această înțelepciune nu este de sus, ci este pământească, firească și demonică”, este diavolească. Și tot ce face atunci când ai invidie și ceartă – versetul 16 – „acolo unde este invidie și ceartă este și tulburare și fapte rele.” Și m-am gândit: „Uitați, dragilor. Fiecare faptă rea este generată de invidie și gelozie.”

Este greu de cucerit, nu-i așa? Când cineva care lucrează cu tine primește o promovare înaintea ta, când cineva care îți este aproape și face ce faci tu, mai bine ca tine - oh, vă spun, am trecut prin asta în școală, știți, tragi din greu și toți iau note mai bune decât tine. Și începi să fii gelos. Pur și simplu – își face loc în fiecare dimensiune a vieții. Însă singurul lucru care-o poate birui este dragostea.

În contrast cu asta: a fost un împărat, numele lui era Saul. El avea un fiu, numele lui era Ionatan. Da? Acum, Saul era împăratul, avea o funcție importantă. Ionatan poate era succesorul la tron. Alături de ei vine unul cu părul bălai, un cântăreț evreu pe nume David. Nu doar un cântăreț, ci și un îmblânzitor de lei, unul care a omorât uriașul, era frumos, elocvent, poetic, un bun muzician, toate abilitățile posibile. El putea să fie un om foarte nepopular pentru alţii. Nu se poate ca să fie atât de mult talent într-o singură persoană. Și știți ce s-a întâmplat? Saul l-a urât, nu-i așa? L-a urât. L-a urât datorită abilităților sale și l-a urât datorită amenințării la tron din partea lui David. Și astfel, Saul, într-o clipă de furie, a luat sulița și a încercat să-l străpungă, nu-i așa?

Însă mai era un alt membru al familiei, era Ionatan. Ionatan urma la tron. Nu știm nimic special despre Ionatan. Știm că trăgea bine cu arcul, numai atât. Nu știm nimic de abilitățile sale muzicale sau despre cât de elocvent era sau altceva despre el, însă știți ceva? În Scriptură găsim ceva. Şi anume că Ionatan niciodată, niciodată nu a avut vreo gelozie față de David. Poate spui: „Ei bine, el nu risca să piardă atât de mult ca Saul.” Oh, ba da. Însă știți ce spune Biblia despre Ionatan? 1 Samuel 20 versetul 17 ascultați ce spune: L-a iubit pe David ca pe sufletul lui.

Acum, care a fost diferența dintre Saul și Ionatan? Dragostea. Vedeți, Saul a fost invidios și Ionatan nu. Pentru că Ionatan a iubit. Dragostea nu poate fi geloasă. Gelozia este ură fără leac.

Și astfel, Biblia ne spune că aceasta nu ar trebui să aibă loc în viața unui creștin, deloc. Oh, Satan lucrează în noi gelozie. Oh, ce lucru subtil. Poate te gândești că nu este atât de rău să fii gelos, însă este putreziciunea la mijloc. Oh, mă lupt cu asta. Cu toții ne luptăm. Noi ne uităm la păcatele evidente, flagrante, vizibile, însă acel păcat al invidiei roade și poate mistui o inimă. Poți fi invidios pe cineva datorită felului cum se îmbracă, cum arată, cum lucrează, cum cântă, orice.

O ilustrație: Oscar Wilde a spus cândva o întâmplare. Nu era adevărată, a inventat-o, însă ilustrează ideea. El a spus că odată diavolul traversa deșertul Libiei și în calea sa a văzut o mulțime de demoni care se luptau din greu cu un călugăr. Acum, călugărul era un sfânt. Știți, a fost pus deoparte de biserică și își împlinea juruințele, era un călugăr sfânt, astfel că el era acolo în pustiul Libiei. El a spus nu la tot ce era în lume, și-a luat crucea și mergea prin deșert. Astfel, acești demoni erau acolo ca să-l facă să se împiedice, încercau din răsputeri să-l ispitească pe bătrânul călugăr, astfel ei se străduiau din greu. Și vine Satan și Wilde spune: În mod ferm, bătrânul sfânt s-a împotrivit sugestiilor lor. Nu aveau niciun succes, nu puteau să-l facă să cadă în păcat. În cele din urmă, văzând falimentul lor cu dezgust, diavolul le-a șoptit demonilor: „Ceea ce faceți voi este prea rudimentar. O clipă, vă rog! Și diavolul i-a șoptit sfântului: ‘Fratele tău tocmai a fost instalat ca episcop de Alexandria. ‘” Și Wilde a spus că dintr-odată o încruntare de invidie canceroasă i-a apărut pe față. „Aceasta – a spus diavolul – este genul de lucru pe care vi-l recomand.”

Ați reținut? Nu ne pot duce în anumite locuri, însă ne vor duce în altă parte, și gelozia este o stare ideală. Știți, nu este un test mai bun pentru un om decât acesta: Permite cuiva care era inferior sau de același nivel cu el să aibă un succes care să-l depășească. Să vezi cum se descurcă.

Este o întâmplare despre doi mari dirijori de orchestre din Italia, Toscanini și Mascagni. Mascagni, dacă citiți despre el, toți știau despre el că are un caracter teribil, era un om mândru, egoist și imprevizibil. Săptămâna viitoare vă voi spune despre un lucru pe care l-a făcut, a rânduit ca una din piesele de operă să fie scrisă despre el. Înțelegeți, pur și simplu era teribil. El spunea: „Cu mare stimă.” Oricum, Mascagni nu l-a suportat pe Toscanini pentru că nu era un altul ca Toscanini. Adică, Toscanini era Toscanini, așa-i? În Milano era un festival, un festival muzical în cinstea compozitorului Verdi. Și comitetul care a organizat festivalul a întrebat dacă să dirijeze orchestra Toscanini și Mascagni. Mascagni a fost atât de gelos pe Toscanini și a fost evident, toți au știut și el nici măcar nu a încercat să o ascundă. Așadar, el a spus: „Voi dirija orchestra cu o singură condiție: să fiu plătit mai mult decât Toscanini.” Conducerea a fost de acord. La finalul festivalului, Mascagni și-a primit plata: o liră. Toscanini a dirijat gratuit și Mascagni a ieșit un prost.

O persoană plină de iubire se bucură de succesul altora, înțelegeți asta? O persoană plină de iubire se bucură de înaintarea altora, de frumusețea altora, de strălucirea altora, de succesele altora, de darurile altora. Nu lasă să fie invidie în inima sa.

Mă uit la Isus și văd asta. Îi văd bunătatea, voi nu vedeți? Voi vedeți bunătatea Lui când ridică o femeie căzută și-i arată iubire? Voi vedeți suferința Lui când El spune pe cruce: „Iartă-i?” Voi vedeți lipsa lui deplină de invidie când spune: „Am venit nu să caut slava Mea ci ce? Slava Celui ce M-a trimis”. Și așa cum a spus: „Sunt mulțumit nu când Mi se slujește, ci când slujesc și-Mi dau viața ca răscumpărare pentru mulți.”

Dragostea suferă totul. Dragostea face fapte de bunătate. Și dragostea nu invidiază niciodată. Și acesta este doar începutul. Să ne rugăm.

Tatăl nostru, într-adevăr este înviorător să punem viețile noastre lângă aceste aspecte desăvârșite și mărețe ale dragostei și să le vedem frumusețea. Și totuși, în același timp, este cumva descurajant să vedem cât de departe suntem de ele, cum ne luptăm ca să vedem măcar o singură dovadă în noi. Și totuși, Doamne, este mângâietor să știm că Tu ne-ai dat dragostea Ta și Duhul Tău ca să putem avea capacitatea să împlinim aceste adevăruri. Aceasta este dorința noastră, Cristos să fie glorificat. Amin.

SFÂRȘIT