În Efeseni, capitolul 5, versetele de la 1 la 7, avem unul dintre cele mai minunate și folositoare pasaje din toată cartea Efeseni. Acesta atinge chiar esenţa vieții creștine, subiectul iubirii, și veți observa în versetul 2 mica frază: „umblați în dragoste”. Nu ar putea fi o definiție mai frumoasă sau mai directă a modului în care trebuie să trăim, creștini fiind, în termeni de comportament decât aceasta. Vreau să vă citesc aceste șapte versete, astfel încât să vedeți întregul context, iar apoi vom discuta primele două versete în această dimineață.

„Urmați, dar, pilda lui Dumnezeu ca niște copii preaiubiți. Trăiți în dragoste, după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi ‘ca un prinos și ca o jertfă de bun miros’ lui Dumnezeu.

 Curvia sau orice alt fel de necurăție, sau lăcomia de avere nici să nu fie pomenite între voi, așa cum se cuvine unor sfinți. Să nu se audă nici cuvinte porcoase, nici vorbe nechibzuite, nici glume proaste care nu sunt cuviincioase; ci mai degrabă cuvinte de mulțumire. Căci știți bine că niciun curvar, niciun stricat, niciun lacom de avere, care este un închinător la idoli, n-are parte de moștenire în Împărăția lui Hristos și a lui Dumnezeu. Nimeni să nu vă înșele cu vorbe deșarte; căci din pricina acestor lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste oamenii neascultători. Să nu vă întovărășiți, dar, deloc cu ei”. Acum, evident, acesta este un pasaj practic. Doar ca o scurtă trecere în revistă, dați-mi voie să spun acest lucru. Cred că Dumnezeu ne învață cu adevărat aceeași lecție din nou și din nou, și nu este ceva calculat din partea mea, pur și simplu o tot întâlnim peste tot.

Și cred că în ultima lună sau cam așa ceva, Domnul a făcut ca întreaga Biserică Grace să se concentreze asupra unui mare adevăr, și anume că, dacă viața noastră de acum nu manifestă un caracter neprihănit, există o posibilitate reală să nu fim mântuiți deloc. Dacă ați fost alături de noi în ultimele câteva săptămâni, știți că am văzut acest lucru. Acesta este exact și miezul acestui text. Dacă ești curvar, sau necurat, sau lacom, nu vei avea parte de moștenire în Împărăția lui Dumnezeu și a lui Cristos. Cred că Domnul ne spune ceva și sunt foarte îngrijorat de acest lucru, pentru că o biserică de mărimea noastră poate ascunde cu ușurință oameni care nu au cu adevărat nicio relație vie cu Dumnezeu.

Cei care sunt superficiali, cei care poate au luat - între ghilimele - o decizie, care au mers pe un culoar, care au rostit o rugăciune, dar care nu au nicio dovadă vie prezentă pentru a verifica mântuirea autentică. Și mi se pare că, indiferent de pasajul la care ajungem, pare să fie centrul lui, iar în versetul 6 din nou, sunt unii oameni care vor să înșele. Sunt oameni care vor să înșele vânzând un fel de iubire contrafăcută, iar iubirea contrafăcută a lumii implică curvie, adulter, lăcomie, necurăție și toate aceste lucruri. Dar noi nu trebuie să cumpărăm falsitatea; dacă suntem creștini adevărați, viețile noastre nu vor fi caracterizate de falsitate, ci de dragoste adevărată.

De fapt, știți că mă bântuie tot timpul, chiar și în propria mea viață, faptul că în 1 Ioan, capitolul 4, Ioan a spus asta: „Dumnezeu este dragoste și cine iubește Îl cunoaște pe Dumnezeu”. Și dacă nu iubești, nu-L cunoști pe Dumnezeu, indiferent de ceea ce pretinzi. Dacă viața ta nu este caracterizată de iubire, nu-L cunoști pe Dumnezeu. Dacă nu-ți iubești fratele, dragostea lui Dumnezeu nu locuiește în tine. Astfel, apostolul Pavel spune același lucru pe care l-am învățat și îl spune în acest sens: trăiți în dragoste. Și dacă nu există iubire în viața ta, sau dacă este vorba de lucrurile contrafăcute pe care le oferă lumea, nu ești în împărăție, indiferent de ceea ce crezi. Acum, îngăduiți-mi să merg la acest pasaj și uitați-vă cu mine la versetul 1. „Urmați dar pilda lui Dumnezeu, ca niște copii preaiubiți”.

Acum, vreau să extrag această propoziţie, urmați pilda lui Dumnezeu; cuvântul grecesc este mimētēs, de la care obținem cuvântul a imita. Fiți imitatori ai lui Dumnezeu. Iar un imitator nu este cineva care preia modele generale, ci cineva care copiază caracteristici specifice. Fiți imitatori, fiți imitatori ai lui Dumnezeu. Și preaiubiților, dați-mi voie să vă spun asta: întreaga viață creștină ar putea fi rezumată în această singură afirmație - fiți imitatori ai lui Dumnezeu – despre asta este vorba. Reproduceți în voi tot ceea ce este adevărat despre Dumnezeu. Totul a început în acest fel, nu-i așa, în Matei, capitolul 5, versetul 48, când Domnul nostru a spus: „Voi fiți dar desăvârșiți, după cum Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit”. Aceasta este în esență ceea ce spunea Petru în 1 Petru 1:15 și 16, iar în acel pasaj minunat, Petru spune următoarele: „Ci, după cum Cel ce v-a chemat este sfânt, fiți și voi sfinți în toată purtarea voastră. Căci este scris: ‘Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt’”.

Petru a spus: „Fiți ca Dumnezeu”. Apostolul Pavel a spus: „Fiți urmași ai mei, așa cum eu sunt urmaș al lui Dumnezeu”. Apostolul Pavel a spus: „Priviți slava Domnului și lăsați ca Duhul lui Dumnezeu să vă schimbe după chipul Său”. Scopul final al vieții creștine în 1 Ioan este în capitolul 3, ca într-o zi „să fim ca El, pentru că trebuie să-L vedem așa cum este”. Cu alte cuvinte, întreaga viață creștină se rezumă la acest lucru: fiți imitatori ai lui Dumnezeu, fiți ca Dumnezeu. Dacă bâjbâiți încercând să înțelegeți ce vrea Dumnezeu de la voi, asta înseamnă că, cu cât Îl cunoașteți mai bine pe Dumnezeu, cu atât știți mai bine ce trebuie să fiți. Și atunci, care este principala căutare a oricărui credincios, să cunoască pe cine? Pe Dumnezeu. Nu e de mirare că Pavel a spus: „Și să-L cunosc (pe El)”.

Dacă vrem să fim ca Dumnezeu, trebuie să știm cum este Dumnezeu; dacă vrem să știm cum este Dumnezeu, trebuie să studiem caracterul lui Dumnezeu. Și astfel, pe măsură ce studiem Biblia, vedem dezvăluit caracterul lui Dumnezeu. Apropo, întreaga Biblie este revelația lui Dumnezeu. Este auto-dezvăluirea lui Dumnezeu. Acum, acesta nu este doar un principiu al Noului Testament, „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt” provine din Pentateuh, Leviticul 11:45. Așa a fost de la bun început. Dumnezeu spune: „Voi sunteți poporul Meu și Eu sunt Dumnezeul vostru, iar de aici începe totul: fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”. Leviticul 11:45, totul a început acolo, și este la fel până la final. Veți spune: „Ei bine, este ușor pentru voi să spuneți, ‘urmați pilda lui Dumnezeu’ dar e greu de realizat”.

Sigur că este, și nu o poți face cu forțele tale; nu poți să strângi din dinți, să mormăi și să îți aduni toate forțele și să fii ca Dumnezeu. Și asta este ceea ce spunea Isus în Predica de pe Munte. Știți cum începeți să fiți ca Dumnezeu? Începeți prin a realiza că nu puteți fi ca Dumnezeu. Începeți cu un duh zdrobit și frânt, începi să jelești pentru păcatul tău, începi cu blândețe, începi cu un sentiment atât de copleșitor de păcătoșenie încât îți este foame și sete după neprihănire. Așadar, există un paradox fabulos aici. Pe de o parte, trebuie să fii ca Dumnezeu; pe de altă parte, trebuie să știi că nu poți fi ca Dumnezeu, vezi? Și tocmai asta este ideea. Când știi că trebuie să fii ca Dumnezeu și știi că nu poți fi ca Dumnezeu, atunci știi că trebuie să existe o altă putere care să facă acest lucru posibil.

Și aceasta este frumusețea capitolului 3 din Efeseni și a versetului 17, sau a versetului 16, unde se roagă ca Dumnezeu „să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru”. Cu alte cuvinte, sunt un păcătos josnic, rău; nu pot fi ca Dumnezeu. Dumnezeu spune că trebuie să fiu ca El. Dacă nu pot fi, dar trebuie să fiu, atunci cineva trebuie să intre în mine și să facă ceea ce eu nu pot face, înțelegeți? Și cine este acela? „Duhul Sfânt care ne întărește cu putere în omul dinăuntru”. Și știți care este rezultatul? Rezultatul se află la sfârșitul versetului 19 care spune acest lucru, pentru ca, hina, prepoziţia circumstanțială de scop, „pentru ca” sau „cu rezultatul că” sau „în sensul că” – „ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu”.

Ascultați, Pavel spune aici că puteți fi ca Dumnezeu, că puteți fi plini de plinătatea lui Dumnezeu, că puteți fi la fel ca Dumnezeu, în ceea ce privește calitățile Sale, dar nu puteți face asta singuri. Trebuie să fiți întăriți în putere prin Duhul Său în omul dinăuntru; aceasta este lucrarea Duhului. Iată deci rezolvarea paradoxului. „O, Doamne, o, Doamne, sunt zdrobit de păcatul meu, mă jelesc de păcatul meu, păcatul meu este mereu înaintea mea”, a spus David. Și în blândețe îmi este foame și sete de ceea ce trebuie să am, dar nu pot avea, iar în mijlocul acestei frângeri depinzi de lucrarea lui Cristos și de lucrarea Duhului Sfânt pentru a face ceea ce nu poți face, dar trebuie să faci. Aceasta este esența lucrurilor, înţelegeţi.

Așa că el spune: „Tu fii un imitator al lui Dumnezeu, dar dă-ți seama că aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu a ta”. Și în asta constă dependența voastră de Duhul lui Dumnezeu. Și apropo, preaiubiților, dacă sunteți cu adevărat creștini, Duhul Sfânt lucrează în voi, acționând pentru a face acest lucru o realitate, silindu-se pentru a vă face asemenea lui Cristos, silindu-se pentru a vă face asemenea lui Dumnezeu. Acum, ați putea chiar să luați acest mic gând din 5:1 și l-ați putea răspândi în ambele direcții. În capitolul 4, versetul 1, toată această secțiune din Efeseni, întreaga a doua secțiune, care este secțiunea practică - prima este cea de doctrină - toată această chestie practică a început: „Vă sfătuiesc, dar, eu, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o”.

Conceptul de umblare este toată chestiunea în ultimele trei capitole. Trebuie să umblați; asta se referă la viața de zi cu zi, acesta este stilul tău de viață. Aceasta este doctrina voastră în capitolele de la 1 la 3; aceasta este doctrina, acum aici este practica. Asta este cine sunteți, și acesta este modul în care trăiți. Aceasta este ceea ce a făcut Dumnezeu, aceasta este ceea ce faceți voi. Purtați-vă într-un chip vrednic. Și ce implică această umblare vrednică? Ei bine, implică o mulțime de lucruri. Implică o smerenie, versetele de la 1 la 3, capitolul 4. Implică o umblare în unitate, versetele de la 4 la 16, capitolul 4. Implică o umblare diferită, capitolul 4, versetele 17-32, diferită, nu ca lumea, uitați-vă la versetul 17 - voi „nu umblați cum o fac neamurile”. Deci este o umblare în smerenie, este o umblare în unitate, este o umblare diferită.

Și acum, în capitolul 5, este o umblare a dragostei, apoi, în versetul 8, este o umblare a luminii, apoi, în versetul 15, este o umblare a înțelepciunii, apoi, în versetul 18, este o umblare a Duhului, iar apoi în capitolul 6, versetul 10, este o umblare a luptei, vedeți. Cu alte cuvinte, el delimitează pur și simplu diferite elemente ale umblării. Dar în centrul tuturor - îmi place asta - chiar în centrul tuturor este această frază frumoasă: urmați dar pilda lui Dumnezeu. Aceasta aduce totul la suprafață. Dacă Dumnezeu S-a smerit pe Sine în Cristos, voi trebuie să fiți smeriți. Dacă Dumnezeu în Trinitatea Sa este unul, fiți și voi una. Dacă Dumnezeu este diferit, pus deoparte de această lume rea, atunci și voi trebuie să fiți diferiți. Dacă Dumnezeu este dragoste, atunci și voi trebuie să fiți dragoste. Dacă Dumnezeu este lumină, atunci și voi trebuie să fiți lumină. Dacă Dumnezeu este înțelept, atunci și voi trebuie să fiți înțelepți.

Dacă Dumnezeu este ghidat și condus de principii supranaturale, spirituale, atunci și tu vei fi. Dacă Dumnezeu este învingător asupra lui Satan, atunci și tu vei fi învingător asupra lui Satan. Fiți ca El. Despre asta este vorba. Te-ai oprit vreodată să te gândești la tot ceea ce ai în Cristos? Este incredibil - este incredibil ce ne-a dat Cristos. Primele trei capitole, dați-mi voie să vă reamintesc. Ele ne spun aceste lucruri. Avem un nou statut înaintea lui Dumnezeu, o nouă viață, o nouă neprihănire, un nou Tată, o nouă moștenire, o nouă cetățenie, un nou stăpân, o nouă libertate, o nouă victorie, o nouă siguranță, o nouă pace, o nouă unitate, o nouă părtășie, o nouă bucurie, un nou duh, o nouă putere, o nouă abilitate, o nouă chemare, un nou scop și o nouă dragoste.

Sunt o mulțime de lucruri noi, și toate acestea sunt ale noastre în Cristos. Și nu vă puteți abține să nu vedeți acest concept al iubirii împletit în primele trei capitole. În capitolul 1: „În dragoste ne-a rânduit mai dinainte”. În capitolul 2, de ce ne-a arătat El îndurare? „Pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit”. În capitolul 3: „ca să cunoaștem dragostea lui Cristos, care întrece orice cunoștință”. Vedeți, tot statutul nostru este bazat pe dragostea lui Dumnezeu. Și dacă acest lucru este adevărat, spune el în capitolul 5, ar trebui să umblați în dragoste, aceasta ar trebui să fie caracteristica. De fapt, alte locuri din Biblie ne spun că dragostea este cheia la toate, nu? „Acum dar rămân acestea credința, nădejdea și dragostea; dar cea mai mare dintre ele este” - ce – „dragostea”. Dragostea este cea mai mare. Așa că trebuie să umblăm în dragoste.

Acum, vreau să vă arăt patru puncte din aceste șapte versete și apoi un avertisment de încheiere, iar restul - cel puțin din acea parte - îl vom avea săptămâna viitoare.

Patru puncte: cererea, modelul, pervertirea și pedeapsa. Vedem aici o cerere, un model, o perversiune și o pedeapsă, iar apoi un avertisment final. Așadar, putem spune că primele două puncte sunt pozitive, iar celelalte două puncte sunt negative. Ați putut vedea asta pe măsură ce am citit-o, nu-i așa? Versetele 1 și 2, foarte pozitive, versetele de la 3 la 6, foarte negative, versetul 7, un avertisment. Cererea mai întâi de toate, versetele 1 și 2a. „Urmați dar pilda lui Dumnezeu” - imitatori ai lui Dumnezeu – „ca niște copii preaiubiți, trăiți în dragoste”. Opriți-vă chiar aici.

Asta este cererea. Rugămintea este ca noi să trăim o viață plină de iubire. Acum, știu că vorbim mult despre acest lucru, și nu aveți încotro, pentru că este foarte mult în Biblie, vedeți. Dar acum ascultați-mă oameni buni - țineți minte următorul lucru: predicarea sau învățătura în biserică nu este menită să vă transmită informații pe care să le rețineți pentru tot restul vieții și în conformitate cu care să trăiți. Pur și simplu nu este așa. Secretul predicării și al învățăturii este să vă tot spună aceleași lucruri pe care le-ați auzit înainte, dar pe care le-ați uitat, în ceea ce privește comportamentul vostru. Așa că nu ne cerem niciodată scuze pentru că spunem ceva ce am mai spus. Dumnezeu nu-și cere scuze pentru asta, și nici noi. Și să nu credeți pentru că auziți cuvântul, auziți termenul și îl cunoașteți intelectual, că nu este pentru voi.

Dacă nu este operațional în viața ta, ar fi bine să asculți mai mult, pentru că ești mai responsabil decât erai înainte. Cererea este simplă. Uitați-vă acum la versetul 1. Este o poruncă. Urmați dar pilda lui Dumnezeu. Nu este o sugestie, este o poruncă. Și sigur, trebuie să porniți de la problema păcătoşeniei, și sigur, trebuie să porniți de la faptul că nu o puteți face, dar asta nu schimbă porunca. Trebuie să fii ceea ce nu poți fi. Aici intervine Duhul lui Dumnezeu. Dar observați acest lucru? În ce direcție ne duce asta? Înapoi. Am să vă spun unul dintre lucrurile pe care trebuie să le faceți atunci când învățați Biblia: trebuie să vă ocupați de paragraful de dinainte și de paragraful de după.

Și dacă faceți asta, trebuie să vă ocupați și de paragraful anterior paragrafului anterior și de paragraful anterior paragrafului anterior paragrafului anterior, pentru că totul se leagă. Așadar, pentru ce este acolo? Pentru a vă duce înapoi. Acum, priviți ce urmează să vă arate. Versetul 31: „Orice amărăciune, orice iuțeală, orice mânie, orice strigare, orice clevetire și orice fel de răutate să piară din mijlocul vostru”. Acum, dați-mi voie să vă spun ceva, oameni buni: acestea sunt opusul iubirii. Vedeți voi, toate aceste lucruri exclud faptul că nu există iubire. Când sunteți înverșunați față de cineva, și aveți ranchiună față de el, și sunteți mânioși - și sunt două cuvinte diferite folosite acolo. Fie că este o explozie exterioară și o manifestare a mâniei, fie că este o mânie internă care mocnește, fie că este o ceartă, în care calomniezi pe cineva în mod public sau dacă șoptești pe la spatele lui, orice fel de răutate ar fi, este opusul a ceea despre ce vorbește el.

Pe de altă parte, aceste lucruri nu ar trebui să fie acolo. Ceea ce ar trebui să fie acolo este versetul 32: bunătatea – „fiți buni unii cu alții” - mila și iertarea. Acestea sunt caracteristici ale iubirii; iubirea este bună, iubirea este tandră și, mai presus de toate, iubirea ce este? Iertătoare; este iertătoare. Și vedeți voi, lipsa de iertare este cea care produce amărăciune. Incapacitatea de a ierta generează furie și mânie. Incapacitatea de a ierta vă face să defăimați oamenii, să șoptiți pe la spatele lor și să aveți răutate împotriva lor. Pentru că nu îi iertați, păstrați aceste amărăciuni și această ranchiună. Și motivul pentru care nu-i iertați, oameni buni, sincer, care este? Că nu-i iubiți.

Deci, ceea ce spune el aici este să lăsați deoparte toate lucrurile anti-iubire - nu lăsați această caracteristică să se manifeste. Să nu aveți caracteristicile unei inimi neiubitoare, ci să aveți caracteristicile unei inimi iubitoare. El nu menționează dragostea în versetul 32; el menționează bunătatea, mila și iertarea. Și pentru a fi siguri că nu rataţi de unde vine asta, el spune: „Dimpotrivă” - pentru a fi buni, pentru a fi miloși și pentru a fi iertători, trebuie să-L imitați pe Dumnezeu în această privință – „trebuie să umblați în” - ce? – „în dragoste”. Pentru că iubirea este bună, iubirea este tandră, iubirea este iertătoare. Iubirea nu este amară, furioasă, mânioasă, clevetitoare și răutăcioasă.

Așadar, este un dimpotrivă care te duce înapoi. Gândul central este iertarea, oameni buni. Și dați-mi voie să abordez asta în această dimineață și să o fac să intre puțin forţat în mintea voastră.

Ascultați-mă: vreţi să vă evaluaţi iubirea astăzi? Există o mulțime de moduri în care am putea vorbi despre asta, dar să ne ocupăm de text așa cum apare. Măsoară-ți iubirea astăzi în funcție de gândul iertării, vrei? Pentru că eu chiar cred - acum, țineți bine de asta - chiar cred că, în ceea ce ne privește, cea mai mare măsură a iubirii în viața voastră este iertarea, bine? Vreau să spun că acesta este modul în care Dumnezeu își prezintă iubirea.

Vedeți voi, am putea spune: „Oh, Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât a făcut flori frumoase. Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât a făcut doamne frumoase, bărbați chipeși. Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât a făcut mâncare delicioasă. Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât a spus cuvinte frumoase. Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât a făcut copaci și munți”. Ei bine, asta este frumos, dar de fapt nu este - lipsește ceva. Dumnezeu a iubit atât de mult lumea încât a luat o grămadă de păcătoși murdari, stricați, josnici, care urăsc pe Dumnezeu și a murit pe cruce pentru a le purta păcatele, astfel încât să-i poată aduce în raiul Său etern și să aibă părtășie cu ei pentru totdeauna. Asta e ceva; e mai bine decât copacii, florile și doamnele frumoase. Asta e mai bine decât orice. Vedeți, ceea ce vreau să spun este următorul lucru: dragostea se măsoară cel mai bine în capacitatea ei de a ierta, vedeți, asta este chestia.

Vedeți, iată ce spune el: capacitatea lui Dumnezeu de a ierta este cea care ne arată dragostea Sa. Chiar și atunci când eram morți în fărădelegi și păcat, Dumnezeu ne-a adus la viață împreună cu Cristos, și de ce? Datorită marii Sale îndurări, bazată pe marea Sa iubire cu care ne-a iubit. Cea mai mărinimoasă faptă pe care dragostea o poate face vreodată este să ierte cel mai mare rău. Măsoară-ți iubirea. Întreabă-te, iubești? Copiii lui Dumnezeu iubesc. Dacă nu iubești, 1 Ioan 4 spune că nu ești de la Dumnezeu. Și poate veți zice: „Ei bine, de unde să știu dacă nu iubesc?”. Doar puneți-vă o întrebare; aveți vreo amărăciune împotriva cuiva pentru ceva ce v-a făcut? Vă supărați pe oameni; fierbe ceva în interior? Vorbiți cu răutate pe la spatele lor? Îi agresați verbal în mod zgomotos?

Vedeți, acestea sunt caracteristicile neiubirii, aceasta este vechea viață. Și trebuie să renunți la vechea viață, da? Asta a dispărut, vedeți, asta a dispărut. Uitați-vă la sfârșitul versetului 32. Trebuie să iertăm, și aici este cheia întregului pasaj, și este folosită de două ori, o dată în versetul 32, și o dată în capitolul 5, versetul 2. Trebuie să iertăm „cum v-a iertat Dumnezeu pe voi în Cristos”. Acest lucru pur și simplu a sărit de pe pagină și m-a lovit în această dimineață când am predicat, la primul serviciu. Mă gândisem la asta, dar niciodată nu se cristalizase. Nu știu dacă o pot spune așa cum am făcut-o atunci, dar știți ce am văzut? Și cred că am văzut-o pentru prima dată atât de clar; ştii? o parte din aventura predicării este că înveți pe parcurs.

Dar știți, nu m-am gândit niciodată la asta în acest fel. Este interesant, indiferent de ceea ce îmi face cineva, indiferent de ceea ce îmi face cineva, în familia credincioșilor, în comunitatea credincioșilor - indiferent de modul în care mă rănește, mă jignește, mă calomniază, mă zdrobește, mă lovește, mă atacă, mă denigrează sau orice altceva - Cristos a plătit deja pedeapsa pentru acel păcat. Ați înțeles asta? Și poate veți zice: „Doamne, ce mi-au făcut! Oh, o să-i fac să sufere”. Vreți să știți ceva? Mai bine v-ați gândi de două ori; Cristos a suferit deja pentru ceea ce v-au făcut. Ce mai vreți? Ei bine, acesta este un gând revoluționar. Ce îi ceri tu lui Dumnezeu? Isus a purtat în propriul Său trup păcatele noastre.

Dacă cineva păcătuiește împotriva mea, dacă cineva mă supără, dacă cineva mă jignește, iar reacția mea umană ar fi să fiu furios, amar, mânios, răuvoitor și calomniator, mă opresc și mă gândesc: „Dar stați puțin, nu vreau nimic de la ei. La urma urmei, Isus a purtat deja păcatul acela în trupul Său pe lemn”. Isus și-a vărsat deja sângele pentru acel păcat. Ce să mai cer, ce să mai vreau, ce ar mai putea fi? Așa că data viitoare când credeți că ar trebui să aveți o atitudine răzbunătoare, data viitoare când vreți să vă răzbunați pe cineva, data viitoare când vreți să spuneți un cuvânt urât, sau vreți să fiți amărât față de cineva, data viitoare când vreți să calomniați pe cineva, sau să vorbiți pe la spate, sau să îi răspundeţi, sau să căutați să vă răzbunați pe cineva, amintiți-vă că același păcat pe care l-au folosit împotriva voastră, același lucru pe care vi l-au făcut, Isus l-a purtat deja în propriul Său trup pe cruce.

Și acel păcat a fost plătit și nu trebuie să mai adăugați nimic la suferința și consecințele pe care acel păcat ar trebui să le aducă; totul a fost luat de Cristos pe cruce, este deja un lucru rezolvat. Așa că trebuie să iertăm, spune versetul 32, „cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Cristos”. Știți ce spune Dumnezeu? Știți, tu și cu mine Îl jignim mult pe Dumnezeu. Eu Îl jignesc pe Dumnezeu de multe ori, la fel și tu, iar Dumnezeu nu spune: „MacArthur, am luat atât cât puteam lua de la tine; este ultima dată. Ia asta!” Nu, știi ce spune Dumnezeu? „MacArthur, ce pot să-ți fac? Fiul meu, El a purtat deja loviturile, nu mai e nimic de făcut, s-a terminat”. Dumnezeu de dragul lui Cristos vă iartă. Voi, de dragul lui Cristos, vă iertați unii pe alții. Iar măsura iubirii voastre este măsura capacității voastre de a ierta.

Este un adevăr fantastic. Și poate veți zice: „Ei bine, nu poți continua să ierți la nesfârșit; tipul o face în fiecare zi”. Da, dar poți continua să ierți pentru totdeauna. Unu Ioan 2:12: „Vă scriu, copilașilor, fiindcă păcatele vă sunt iertate pentru Numele Lui”. Coloseni 2: „El v-a iertat toate păcatele”. Este fantastic. Efeseni 1: „În El avem răscumpărarea, și iertarea păcatelor”. Dacă noi suntem cei care ne mărturisim păcatele, atunci noi suntem cei care suntem iertați și curățați constant, 1 Ioan 1:9 - curățați constant. Iar Dumnezeu se uită la mine și îmi spune: „Tu continui să păcătuiești, dar eu nu-ți pot face nimic, pentru că Isus a luat deja pedeapsa”. Apoi ne spune: „Acum, așa vreau să mergeți.

„Vreau să umblați în același fel de dragoste, care nu păstrează niciodată amărăciunea, nu păstrează niciodată ranchiună, nu păstrează niciodată nimic împotriva nimănui, pentru că știți că acel lucru a fost deja rezolvat de Isus Cristos. Ce ați putea dori mai mult?” Și dacă Dumnezeul binecuvântat, Dumnezeul sfânt, Dumnezeul neprihănit poate ierta acea persoană, poate lua acel păcat și îl poate pune pe Fiul Său drag, cine ești tu să ceri sânge de la cineva? Asta se întâmplă de această parte a crucii, oameni buni. Acum, îngăduiți-mi să dezvolt un alt gând. Realitatea este acesta - și putem împărți acest concept în două părți. Profunzimea iubirii voastre este indicată de cât de mult iertați. Uitați-vă la viața voastră; cât de mult iertați? Proverbe 10:12 spune acest lucru: „Dragostea acoperă toate păcatele”. Dragostea acoperă toate păcatele.

Cu alte cuvinte, iubirea totală presupune iertare deplină. Petru a spus-o astfel, 1 Petru 4:8: trebuie să aveți dragoste imensă, dragoste ferventă - ektenēs, vorbește despre un mușchi întins până la limită. Trebuie să iubiți până la limită, „pentru că dragostea acoperă” - ce – „o mulțime de păcate”. Cât de mare este mulțimea ta? Ei bine, pe cât de mare este dragostea ta, atât de mare este mulțimea. Dumnezeu știe că dacă iubești va trebui să lași oamenii în pace. Dumnezeu știe că dacă iubești va trebui să ierți. Dumnezeu știe că dragostea trebuie să se ocupe de păcat, dar dragostea o face acoperindu-l. Înseamnă doar să arunci o pătură peste el, să-l îndepărtezi, să-l scoți din vedere. Deci, în primul rând, profunzimea iubirii tale este indicată de cât de mult ierți.

Acum, gândiți-vă la asta. Îi purtați pică cuiva din casa voastră? Nu este problema lor; este problema voastră. Incapacitatea voastră de a ierta vă dezminte dragostea și vă spun, dacă aceasta este caracteristica vieții voastre, nu sunteți creștini, pentru că dacă nu aveți dragoste, nu sunteți copiii lui Dumnezeu. Gândiți-vă la asta. Al doilea lucru pe care vreau să îl spun despre asta - în primul rând, este profunzimea iubirii tale care este indicată de cât de mult ierți, iar în al doilea rând, profunzimea iubirii tale este indicată de cât de mult știi că ai fost iertat. Ați înțeles asta? În primul rând, vă puteți da seama de dragostea unei persoane după cât de mult va ierta pe altcineva și vă puteți da seama, de asemenea, după cât de mult știe că a fost iertată.

Am să vă spun ceva, biserica este un loc interesant. Am citit acea scrisoare în această dimineață despre o doamnă care vrea să vină aici, din închisoare. A fost o criminală, trimisă la închisoare. Avem și alți oameni ca ea în această biserică; avem foști deținuți, oameni care au slujit peste zece ani. Avem oameni care au făcut de toate în asta; avem o gașcă sordidă aici. Avem foști preacurvari, idolatri, adulteri, hoți, mincinoși, efeminați, homosexuali; avem o grămadă de astfel de oameni. Avem pur și simplu foști oameni stricați, oameni care au fost făţarnici, orientați spre fapte. Avem o mulțime de astfel de oameni. Dar știți ceva? Nu încetez niciodată să fiu uimit de faptul că, în mod inevitabil, oamenii care au cel mai mare simț al iertării în viața lor sunt cei care acordă altora cea mai mare iertare. Ați observat vreodată asta?

Întotdeauna oamenii religioși, îngâmfați și fățarnici sunt cei care nu pot ierta pe cineva pentru ceva din trecut, ce nu pot uita. Știți, ai o persoană în biserică, de exemplu, care este un fost bețiv, alcoolic, o prostituată, un criminal, și care vine la Isus Cristos, iar apoi, puțin mai târziu, apare altcineva cu o problemă teribilă, profundă, păcătoasă, acel tip de persoană va spune: „Eu o să îi ofer iertare. La urma urmei, uite ce mi-a făcut Domnul; Domnul mi-a făcut asta”. Pe de altă parte, ai pe cineva care zice: „Ei bine, am mers la biserică toată viața mea; am fost foarte religios, foarte, foarte, vezi?” Vine acest cineva și susține despre acea persoană păcătoasă – „Eu mă uit de sus la acea persoană, foarte de sus, Vezi, cam așa este pleava din biserică”.

Da, dar tu știi că adevărul este că păcatul acelui tip este probabil mai rău decât prostituția, pentru că „super–pioșenia” religioasă este cel mai rău lucru dintre toate. Dar vedeți voi, oamenii care știu că au fost iertați cel mai mult sunt cei care pot ierta. Acum, dați-mi voie să vă arăt o ilustrare a acestui lucru. Uitați-vă la Luca 7, și vedeți acești doi oameni contrastanți aici, în Luca 7, și vedem o imagine frumoasă a Domnului nostru. În versetul 37 vedem asta, versetul 36 o stabilește: „Un fariseu” - pe nume Simon, nu Petru, ci un altul, Simon – „a rugat pe Isus să mănânce la el. Isus a intrat în casa fariseului și a șezut la masa”. Acum priviți ce se întâmplă.

„Și iată că o femeie păcătoasă din cetate” - acum, iată o femeie care este rea, josnică, fără îndoială o prostituată, cu adevărat, o femeie stricată, mizerabilă – „a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor”. Acum, nu avem timp să intrăm în tot ceea ce înseamnă asta, dar acel lucru ar fi fost foarte costisitor; și este posibil să fi fost, de asemenea, cumpărat de ea cu banii pe care i-a câștigat din meseria ei, care era prostituția, deci este o situație cam ciudată. Așa că ea intră în casa în care fariseul stătea de vorbă cu Isus: „și stătea înapoi, lângă picioarele lui” - adică ale lui Isus – „și plângea” - un duh zdrobit și contrariat, jelind păcatul.

„Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei și să le șteargă cu părul capului ei; le săruta mult și le ungea cu mir”. Acum, aceasta este o scenă absolut șocantă. Dacă i-ar fi făcut asta fariseului, acesta s-ar fi întors și i-ar fi dat o palmă peste gură, i-ar fi cerut servitorilor săi să o ridice și să o arunce în stradă; „Cum îndrăznești să te atingi de o persoană curată, tu o femeie josnică și murdară?” Iar versetul 39 indică acest lucru. „Când a văzut lucrul acesta, fariseul care-L poftise și-a zis: ‘Omul acesta, dacă ar fi un proroc, ar ști cine și ce fel de femeie este cea care se atinge de El: că este o păcătoasă’”. Oh, îndreptățirea de sine este incredibilă.

El nu avea nicio iertare în inima sa și știți de ce? Nu credea că are nevoie să fie iertat pentru ceva, iar voi veți ierta în măsura în care vă înțelegeți propria iertare, vedeți? Veți iubi în măsura în care înțelegeți iubirea lui Dumnezeu față de voi, și cu cât păcatul vostru este mai adânc, cu atât mai mare este sentimentul vostru de iertare, și cu atât mai mărinimoasă va fi iubirea și iertarea voastră față de altcineva. Ei bine, el nu avea niciun simț al păcatului, deci nu avea niciun simț al iertării. Și îmi place asta - o spunea în sinea lui, nu cu voce tare, iar apoi Isus i-a răspuns - nu este minunat? Ooh oameni buni, dacă ai pricepe câteva din aceste lucruri, ai fi zguduit; El îți poate citi gândurile. „Isus a luat cuvântul și i-a zis: ‘Simone, am să-ți spun ceva’”.

Și și-a luat vocea pioasă „,Spune, Învățătorule’ I-a răspuns el’. Un cămătar avea doi datornici” - Isus era un maestru al ilustrațiilor – „Un cămătar avea doi datornici: unul îi era dator cu cinci sute de lei” – un dinar (leu) însemna cam o zi de muncă – „iar celălalt cincizeci. Și pentru că n-aveau cu ce plăti, i-a iertat pe amândoi”. Drăguț tip, nu? „Spune-mi dar, care din ei îl va iubi mai mult?” Hmm. „Simon I-a răspuns: ‘Socotesc că acela căruia i-a iertat mai mult’. Isus i-a zis: ‘Drept ai judecat’”. Și a înțeles ideea, vedeți. „Apoi S-a întors spre femeie și a zis lui Simon: ‘Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, și nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrimile ei și Mi le-a șters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îți spun: păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin iubește puțin’”. Oh, ce acuzație teribilă. „Motivul pentru care Mă iubește atât de mult, motivul pentru care Îmi face acest lucru, motivul pentru care Îmi răspunde astfel, vedeți voi, este pentru că iubește mult, iar motivul pentru care iubește mult este pentru că are un sentiment profund al păcatului și caută o iertare profundă”. „Apoi a zis femeii” – versetul 48 - „Iertate îți sunt păcatele!” El i-a iertat multe, iar ea a iubit mult.

Vedeți voi, capacitatea de a iubi depinde de cât de profund simțiți iubirea lui Dumnezeu. Capacitatea de a ierta pe altcineva depinde de cât de mult știi că ai fost iertat. Aici era un fariseu îngâmfat, auto-îndreptățit, care se credea atât de drept, atât de bun și atât de minunat încât nici măcar nu avea nevoie de iertare. Nici măcar nu a vorbit cu Isus așa cum a făcut-o femeia aceea. Nu a fost interesat să Îi spele picioarele lui Isus, nu a fost interesat să Îl slujească pe Isus așa cum a făcut ea. Tot ce a vrut a fost o discuție teologică pentru a afla dacă acest tip era cine se pretindea a fi și, de la bun început, oricum nu L-a crezut, pentru că a spus: „Ah, dacă era profet, nu ar fi vorbit cu femeia asta”.

Propria lui îndreptățire l-a condamnat. Nu a avut niciodată nevoie de Isus. Nu avea capacitatea de a ierta o prostituată pentru că nu avea simțul iertării în propria viață, pentru că nu avea nevoie, nu avea simțul păcatului. Și ideea este următoarea, oameni buni: acel om ar fi trebuit să-și dea seama că, dacă cei doi păcătoși erau puși unul lângă altul, el era cel mai mare. Pentru că este păcatul suprem să spui: Nu am nevoie de Dumnezeu” – acesta este păcatul suprem. Și de aceea vă spun că, în funcție de profunzimea propriului vostru simț al iertării, va fi capacitatea voastră de a ierta pe altcineva. Și iubiți puțin pentru că simțiți iubirea lui Dumnezeu mică; iubiți mult pentru că simțiți multă iubire în iertarea voastră. O poveste frumoasă.

Iată o păcătoasă distrusă, care știa că are nevoie disperată de iertare și că va avea nevoie de multă iertare, iar pe baza iertării, a existat multă dragoste. Uneori cred că aceștia sunt genul de oameni care ar trebui să populeze biserica mai mult decât ceilalți. Nu avem nevoie de oameni care cred că nu au nevoie de nimic; nu avem nevoie de oameni care deja cred că sunt bine. Îmi amintesc povestea pe care a spus-o Robert Falconer, și el stătea într-un grup de oameni săraci, nevoiași, inclusiv oameni ai străzii, prostituate și oameni răi, și le spunea această poveste, și încerca să le arate că Isus îi va ierta. Și le citea, iar biograful său spune: „Cineva a plâns în hohote, iar el s-a uitat și era o fată tânără, subțire, cu fața desfigurată de variolă și, cu excepția unei priviri înlăcrimate pe care o avea, era săracă și fără expresie. Falconer i-a spus ceva blând, iar apoi ea a întrebat plângând: ‘Va mai veni El vreodată?’ 'Cine?' a întrebat Falconer. 'Oh, El, Isus Cristos, cel care a iertat-o pe femeie. Am auzit spunându-se, cred, că El va mai veni’. ‘De ce întrebi?’ a spus Falconer. ‘Pentru că’, a spus ea cu o nouă izbucnire de lacrimi, care i-a făcut restul cuvintelor neinteligibile. Apoi și-a revenit în câteva clipe și, ca și cum și-ar fi terminat fraza, și-a dus mâna la părul ei sărac, subțire și incolor și a spus: ‘Domnule, nu poate El să aștepte puțin? Părul meu nu este suficient de lung pentru a-i șterge picioarele’. Ea a iubit mult pentru că a fost iubită mult.

Așadar, ceea ce se întâmplă aici, în Efeseni - acum puteți să vă uitați înapoi la text - este că Domnul nostru spune acest lucru: Dumnezeu ne-a iubit și ne-a iertat, și așa trebuie să fim unii cu alții. Fără amărăciune, fără mânie, fără iuțime, fără nimic. Și în mare măsură, preaiubiților, capacitatea voastră de a ierta este absolut dependentă de capacitatea voastră de a iubi, iar voi veți iubi și veți ierta puțin dacă vă vedeți iertați puțin. Dacă vă vedeți pe voi înșivă ca pe un păcătos josnic, distrus, sărac, lipsit și disperat, iertat mult, atunci veți ierta mult. Despre asta este vorba, oameni buni, măsurați-vă iubirea; iubiți pentru că ați fost iertați mult și iubiți și asta vă face să îi iertați mult pe alții. Deci noi trebuie, în acest sens, să fim ca Dumnezeu. Și Duhul poate face acest lucru.

Ai putea spune, așa cum a spus Țofar: „O, să fii ca Dumnezeu; poți să-L găsești pe Dumnezeu căutând? Căile Lui sunt dincolo de noi, cum putem fi ca Dumnezeu?” Este imposibil. Dacă luăm definiția lumii noastre și credem că Dumnezeu este un Moș Crăciun, poate că avem o șansă. Dar dacă luăm definiția biblică, trebuie să spunem împreună cu Petru: „Doamne pleacă de la mine, căci sunt un om păcătos”. Trebuie să spunem împreună cu Ioan - îl văd în Apocalipsa, capitolul 1 - are o descoperire a lui Cristos și spune: „Când L-am văzut, am căzut la picioarele Lui ca mort”. Să fii ca Dumnezeu; incredibil. Cum s-ar putea realiza un astfel de lucru? Luca 6:36: „Fiți, dar, milostivi cum și Tatăl vostru este milostiv”. Unu Petru 1: „Și după cum El este sfânt, fiți și voi sfinți”. Matei 5:48, „Voi fiți dar desăvârșiți după cum Tatăl vostru Cel ceresc este desăvârșit”. Unu Ioan 4:11, „dacă astfel ne-a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim și noi unii pe alții”. Fiți ca El.

Este posibil? Sigur că este. Mai întâi: este posibil prin regenerare. Doi Petru 1:4 spune că, atunci când ați fost regenerați, ați devenit părtași firii dumnezeiești. Este incredibil; poți fi ca Dumnezeu pentru că Dumnezeu trăiește în tine, nu-i așa? Ești părtaș la natura divină prin regenerare. În al doilea rând: prin sfințire, pe măsură ce Duhul lui Dumnezeu lucrează în viața credinciosului pentru a-l face asemenea chipului lui Dumnezeu. Și dragii mei, Pavel spune: „Știi, dacă ai de gând să te numești copil al lui Dumnezeu, comportă-te ca atare, nu-i așa?” Stăteam într-un restaurant ieri - vineri, cred - și vorbeam cu cineva, iar el a spus: „Știu pe cineva care, pretinde că este creștin, dar nu-l vezi niciodată pe Dumnezeu în viața lui”.

El pretinde că este creștin, dar nu Îl vezi niciodată pe Dumnezeu în viața lui, vorbea despre cineva. Întotdeauna spunea că este creștin, dar când îl priveai, nu se vedea asta niciodată. Alexandru cel Mare își conducea armata, iar acolo era un soldat cu același nume, Alexandru. Iar acel soldat a fost adus în fața lui Alexandru pentru acte de lașitate în mijlocul luptei, iar Alexandru l-a privit în ochi și i-a spus: „Soldat, renunță la lașitate sau renunță la numele tău”. Este corect. Dacă porți numele lui Isus și numele lui Dumnezeu, atunci umblă așa cum a umblat El. Nu este asta ceea ce spune 1 Ioan 2:6? „Cine zice că rămâne în El trebuie să trăiască și el cum a trăit Isus”. Unu Corinteni 16:14 rezumă totul: „Tot ce faceți să faceți cu dragoste”.

Dragostea trebuie să califice totul în viața noastră. Acesta a fost întotdeauna standardul lui Dumnezeu. Veți spune: „Acesta este un lucru din Noul Testament”. Nu, nu. Acesta a fost întotdeauna standardul lui Dumnezeu; inima tuturor lucrurilor este iubirea. Din primul moment când Dumnezeu a stabilit un standard, acesta a fost dragostea. Și poate veți spune: „Ei bine, stai puțin. Cele zece porunci, asta a fost o lege zdrobitoare, legalism”. Nu, a fost dragoste. Știați că cele zece porunci nu sunt altceva decât zece aspecte ale iubirii verbalizate? Asta e tot ce sunt. Zece aspecte ale iubirii verbalizate. Uitați-vă împreună cu mine la Exodul 20 și vă voi arăta, foarte pe scurt, poate ceva la care nu v-ați gândit niciodată până acum. Zece aspecte ale iubirii verbalizate; este un lucru fabulos, în primul rând față de Dumnezeu, și în al doilea rând, față de ceilalți.

Dragostea față de Dumnezeu în primele patru porunci; dragostea față de ceilalți în ultimele șase. Sunteți pregătiți? Iată-le. Mai întâi: dragostea este loială. Dragostea este loială este ceea ce spune El în versetul 3: „Să nu ai alți dumnezei în afară de Mine”. Așa este iubirea, iubirea este loială, nu nestatornică, ci loială. Dumnezeu spune doar: „M-ai iubi îndeajuns încât să nu Mă părăsești pentru un alt dumnezeu?” Soția ta spune: „M-ai iubi destul ca să nu mă părăsești pentru altă femeie?” Vedeți? Prietenul tău spune: „M-ai iubi îndeajuns încât să nu te duci să cauți pe altcineva?” Asta e dragostea; dragostea este loială, asta e tot ce spune El. Nu este nimic diferit. Dragostea este loială, nu-și face alți dumnezei, nu este nestatornică, nu întoarce spatele.

În al doilea rând: iubirea este fidelă; fidelitatea este loialitatea extinsă. Iubirea este credincioasă. „Să nu-ți faci chip cioplit” – o imagine cioplită – „nici vreo înfățișare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor și să nu le slujești; căci Eu, Domnul Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos, care pedepsesc nelegiuirea părinților în copii, până la al treilea și la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc, și Mă îndur până la al miilea neam de cei care” – ce fac? – „Mă iubesc”. Cu alte cuvinte, iubirea este loială și credincioasă. Iar Dumnezeu spune: „Dacă Mă iubești, nu vei fi nestatornic, iar dacă Mă iubești” - aceasta este negativul – „nu Mă vei părăsi, ci vei rămâne lângă Mine și vei fi credincios”.

Și apoi, în al treilea rând, dragostea este respectuoasă; versetul 7: „Să nu iei în deșert Numele Domnului Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deșert Numele Lui”. Am auzit oameni spunând: „Nu poți vorbi așa despre soția mea”, boom, știți? „Nu poți să-mi calomniezi prietenul” - asta simțiți voi față de Dumnezeu? Dragostea este respectuoasă. Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, nu Îi vei folosi numele în deșert; nu Îi vei târî reputația prin canalizare. Dragostea este respectuoasă. În al patrulea rând - îmi place asta - iubirea este apropiere - iubirea este caldă. Minunat. „Adu-ți aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfințești. Să lucrezi șase zile și să-ți faci lucrul tău. Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău: să nu faci nicio lucrare în ea, nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici robul tău, nici roaba ta, nici vita ta, nici străinul care este în casa ta. Căci în șase zile a făcut Domnul cerurile, pământul” - și așa mai departe - „de aceea a binecuvântat Domnul ziua de odihnă și a sfințit-o”.

Dragostea este intimă; știți ce face dragostea? Se retrage la o parte pentru intimitate. Dumnezeu spune: „Știi, dacă Mă iubești, nu te duci doar să-ți trăiești viața, vino deoparte la Mine. Vreți să fiți cu Mine, vreți să aveți părtășie cu Mine, vreți să renunțați la vite, la activități, la pământ și la ocupație și vreți să fiți cu Mine”. Și așa este dragostea, vedeți voi; dragostea este loială, credincioasă, respectuoasă și apropiată. Despre asta vorbește El, despre a-L iubi; asta e tot ce vrea El. De ce, când totul a fost rezumat, când întreaga chestiune a fost rezumată, Isus a spus că totul poate fi rezumat în aceste cuvinte: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta”. Nu-i așa? Asta este.

Iar a doua parte a poruncilor se referă la oameni, și ce spune El acolo? Față de oameni, este vorba din nou de dragoste; uitați-vă la versetul 12. Mai întâi de toate, dragostea este respectuoasă - dragostea este respectuoasă. „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău”. Dragostea nu este lipsită de lege, nu este rebelă, este respectuoasă, dă onoare oamenilor. Una dintre marile caracteristici ale iubirii este că iubirea caută întotdeauna să spună ce este mai bun despre fiecare; iubirea caută întotdeauna să sprijine și să ajute, să ofere asistenţă și să onoreze. Iubirea este respectuoasă. În al doilea rând, iubirea este inofensivă; acolo unde există iubire adevărată, nu va exista niciun prejudiciu, așa că spune în versetul 13: „Să nu ucizi”. Dragostea nu ar ucide. Dragostea este inofensivă, nu rănește pe nimeni, ci ajută.

Următoarea, dragostea este curată; dragostea caută întotdeauna puritatea celuilalt, așa că „Să nu preacurvești”. Adulterul pângărește, dar iubirea caută doar puritatea. Și apoi încă una, dragostea este altruistă, spune el. Dragostea este altruistă. „Să nu furi”. Dragostea nu fură, dragostea ce face? Ea dă. Ea dă; nu ia, ea dă. Și apoi numărul nouă este în versetul 16: dragostea este sinceră. „Să nu mărturisești strâmb împotriva aproapelui tău”. Ei bine, dacă minți împotriva aproapelui tău, încerci să îi faci rău; dacă îți iubești aproapele, spui adevărul. Dragostea este sinceră. În cele din urmă, iubirea este mulțumitoare. Dragostea este mulțumitoare. Nu vrea casa aproapelui său, nu vrea soția aproapelui său, nici nimic din ce are el; ea este mulțumită.

Este mulțumitoare în acest sens: dragostea spune: „Sunt atât de bucuroasă că ai aceste lucruri. Fericirea mea constă în faptul că le deții”. Vedeți ce încerc să spun? Iubirea față de Dumnezeu: iubirea este loială, credincioasă, respectuoasă, intimă. Față de oameni, este respectuoasă, inofensivă, pură, altruistă, sinceră și mulțumitoare. Vedeți preaiubiților, chiar și cele zece porunci, spun același lucru: fiți ca Dumnezeu, Dumnezeu iubește. Iar a doua poruncă, Isus a spus că le rezumă pe toate ultimele șase. Prima: „Iubește pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima, sufletul, mintea și puterea ta; și pe” – cine? – „pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Dacă îți iubești aproapele, am să-ți spun ceva: îl vei respecta, nu-i vei face rău niciodată, îl vei trata cu puritate, altruism, adevăr și vei fi mulțumit să nu ai ceea ce are el.

Asta e tot ce spunea Isus; în Marcu 12, El a făcut această afirmație rezumând legea. Nu este de mirare că Pavel a spus: „Toată legea se cuprinde în aceasta: dragoste, dragoste, dragoste”. Fiți ca oamenii lui Dumnezeu, iubiți așa cum iubește Dumnezeu, iar Dumnezeu îi iartă pe oamenii care Îl jignesc. Deci vedem îndemnul, umblați în dragoste. Acum, vreau să vedeți modelul, foarte repede, și vom încheia - modelul. „după cum și Hristos ne-a iubit și S-a dat pe Sine pentru noi „ca un prinos și ca o jertfă de bun miros – lui Dumnezeu”. Acum ascultați, acesta este modelul. Veți zice, „Iubiți așa cum a iubit Dumnezeu, cum iubește Dumnezeu?” Ei bine, Dumnezeu iubește în acest fel: El iartă păcatul. Și nu contează cât de rău este păcatul, cât de continuu este păcatul, El îl iartă.

„Ei bine, cine este exemplul modelului?” Nu este nimeni altul decât Cristos. Acum, vreau să vedeți ceva aici, este foarte important, ascultați: „După cum și Cristos ne-a iubit”. Acum, trebuie să înțelegeți asta, oameni buni. Eu cred - și am spus-o în multe feluri diferite în anii trecuți, dar am de gând să o spun în alt mod în această dimineață; vreau să înțelegeți mesajul. Eu cred că dragostea biblică nu este o emoție. Vă rog să înțelegeți, nu este o emoție. Ea nu este niciodată definită ca o emoție. Este un act de dăruire prin sacrificiu de sine. Vă spun eu, dacă am avea un pic din acest tip de dragoste în căsniciile noastre, ar face diferența. Oamenii spun, „Ei bine, nu o mai iubesc”. Atunci ești un păcătos. Așa este. Măcar o dată în viață, nu poți să te angajezi să iubești pe cineva şi nu pentru ceea ce obții din asta? Doar o persoană, spune Dumnezeu.

Găsește o persoană, atașează-te de acea persoană și dăruiește-te acelei persoane, chiar dacă nu ai obținut niciodată nimic de pe urma ei, și vei ști ce înseamnă să cunoști dragostea lui Isus Cristos, care nu ne-a iubit pentru că ar fi obținut ceva de pe urma ei, ci ne-a iubit în ciuda durerii. Vedeți voi, este o iubire care nu există pe baza reciprocității, aceasta este ideea. Este acea iubire umilă, ascultătoare, care se dăruiește și se sacrifică, care spune: „Iubesc. Iubesc nu pentru ceea ce obțin din asta. Iubesc pentru că este în natura mea să iubesc”. Dacă nu iubești pe cineva, dacă ai desființat o prietenie, sau o căsnicie, sau altceva, și nu iubești pe cineva, asta nu e problema lor, e problema ta. Acesta este un păcat. Dragostea, dragostea biblică nu este condiționată; este necondiționată.

Domnul nostru drag spală picioarele ucenicilor, în Ioan 13, în timp ce ei sunt atât de neiubitori față de El, atât de indiferenți față de El. El merge la cruce; lor nu le pasă deloc. Ei se ceartă despre cine va sta la dreapta și la stânga Lui în Împărăție. Ei vor să știe cine va fi glorificat în Împărăție, care dintre ei vor fi cei mai tari, iar El se duce la cruce; și lor le este indiferent. Iar El se smerește și îi binecuvântează și le spală picioarele, pentru că i-a iubit în mijlocul celor mai urâte momente ale lor. Deoarece nu a fost ceva reciproc - El a murit pe cruce și a spus în dreptul acelor oameni care stăteau acolo și Îl scuipau pe față: „Tată” - ce – „iartă-i”. Acest gen de lucruri nereciproce, necondiționate, nu ceea ce pot obține, din asta sunt urmărite de Dumnezeu.

De fapt, în versetul 2 se spune - fiți atenți - că atunci când Cristos a făcut acest lucru și S-a dat pe Sine ca jertfă și sacrificiu, a ajuns la Dumnezeu ca o mireasmă plăcut mirositoare. Întregul act al lui Cristos a mirosit bine pentru Dumnezeu, pentru că a fost genul Lui de iubire, a fost independentă și necondiționată. Dumnezeu a iubit asta; era dulce în nările Lui. Veți spune: „Ce înseamnă, ce înseamnă asta?" Ei bine, Filipeni 4:18 o spune: „un miros de bună mireasmă, o jertfă bine primită și plăcută lui Dumnezeu”. Este pur și simplu un simbol că Dumnezeu a fost foarte mulţumit. Vă amintiți că în Levitic, capitolele 1, 2, 3, 4, 5, sunt cinci jertfe. Primele trei jertfe, arderea de tot, darul de mâncare și darul de pace, sunt în capitolele 1-3. Acestea erau cerute lui Israel.

Acum, vă amintiți că arderea de tot vorbește despre devotamentul total al lui Cristos față de Dumnezeu, despre modul în care El Și-a dat literalmente viața. Jertfa de mâncare vorbește despre perfecțiunea Sa, iar jertfa de pace vorbește despre faptul că El a făcut pace între Dumnezeu și om, iar aceste trei jertfe sunt arome mirositoare. Pentru că Dumnezeu este mulțumit de devotamentul lui Cristos; Dumnezeu este mulțumit de perfecțiunea caracterului Său; Dumnezeu este mulțumit că El a făcut pace între Dumnezeu și om. Dar în Levitic, 4 și 5, există alte două jertfe, jertfa pentru păcat și jertfa pentru fărădelege. Ascultați - acestea nu sunt jertfe cu miros plăcut. Sunt o duhoare în nările lui Dumnezeu, pentru că, deși Îl înfățișează pe Cristos, ambele Îl înfățișează pe Cristos purtând păcatul.

Și în acel moment El I-a întors spatele lui Cristos, iar Cristos a strigat: „Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce M-ai părăsit?” Pentru că nu este o aromă plăcut mirositoare pentru nările lui Dumnezeu să vadă păcatul. În timp ce Cristos era purtător de păcat, nu era niciun miros dulce în acest aspect; dar când Dumnezeu a privit la perfecțiunea caracterului Său și la elementul pacificator al lucrării Sale și a văzut devotamentul absolut al iubirii Sale, acesta s-a ridicat la nările Sale în parfumul tămâiei, dulce. Vedeți voi, genul acesta de lucruri sunt cele care Îi plac lui Dumnezeu. Vrei să Îi placi lui Dumnezeu, vrei ca viața ta să se ridice la nările lui Dumnezeu ca o mireasmă dulce? Atunci să fie o viață de iubire, să fie o viață caracterizată de iubire necondiționată, care iartă și iartă și iartă, vedeți.

Și știi că nu vom mai avea nicio ranchiună, nicio amărăciune, niciun moment de furie, niciun moment de răutate, totul a dispărut, vedeți. Asta ar trebui să vă caracterizeze viața. Acesta este standardul lui Dumnezeu. Haideți să ne rugăm. Doamne, știm că Tu vrei ca noi să fim ca Tine și știm că nu putem fi ca Tine prin noi înșine. Nu e de mirare că este necesar ca Cristos să trăiască în noi. Nu e de mirare că este necesar ca Duhul Sfânt să ne împuternicească. Nu este de mirare că este necesar să depindem de o resursă divină. Îți mulțumim, Doamne, pentru că ne faci să realizăm ceea ce trebuie să fim, dar nu putem fi așa, ci putem fi așa doar atunci când știm că nu putem fi așa și avem încredere în Tine. Ne rugăm în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT