Deschideți Biblia la Efeseni capitolul 6, Efeseni capitolul 6. Versetul cheie de aici, din Noul Testament, care ne oferă, într-adevăr, proiectul lui Dumnezeu pentru părinți, este versetul 4. Spune pur și simplu: „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului”. Este o afirmație extraordinară în acest verset. O afirmație care, din nou, cu o economie de cuvinte acoperă un domeniu foarte vast. S-au scris cărți, tratate și multe volume despre educația părinților; dar Dumnezeu a redus-o la o singură afirmație. „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului”.

Acesta este modelul lui Dumnezeu pentru părinți. Și pe măsură ce începem, vreau să ne amintim ceva, este foarte important de la bun început. Ca popor răscumpărat al lui Dumnezeu, suntem chemați să fim unici. Suntem chemați să fim diferiți. Suntem chemați să fim deosebiți. Suntem chemați să fim separați de lume. De fapt, întreaga epistolă din Efeseni arată realitatea că nu trebuie să trăim așa cum trăiește restul lumii. Noi trăim în lumină, nu în întuneric. Trăim în înțelepciune, nu în nebunie. Noi umblăm în Duhul, nu în fire. Și în felul acesta suntem unici, pentru că Îl cunoaştem pe Dumnezeu, avem Cuvântul lui Dumnezeu, avem Duhul lui Dumnezeu și Dumnezeu ne-a chemat să trăim în moduri unice și deosebite.

De fapt, acest lucru se extinde chiar și la relațiile noastre în familie. Noi nu conducem relațiile în familie așa cum fac acest lucru oamenii neregenerați, așa cum o face lumea. Avem un plan și un model complet diferite. În Leviticul capitolul 18, când Dumnezeu a stabilit standardul de comportament pentru Israel, El a subliniat această realitate a unicității. Iată ce a spus El: „Să nu faceți ce se face în țara Egiptului unde ați locuit, și să nu faceți ce se face în țara Canaanului unde vă duc Eu: să nu vă luați după obiceiurile lor. Să împliniți poruncile Mele, și să țineți legile Mele: să le urmați”.

Cu alte cuvinte, voi sunteți diferiți. Nu faceți așa cum face lumea. Nu vă conduceți viețile sau relațiile în felul în care o face lumea. Mai târziu, în același capitol al optsprezecelea din Leviticul, Dumnezeu mai spune:

„Să nu vă spurcați cu niciunul din aceste lucruri, căci prin toate aceste lucruri s-au spurcat neamurile pe cari le voi izgoni dinaintea voastră. Păziți poruncile Mele (sau porunca Mea), și nu faceți niciunul din obiceiurile urâte care se făceau înaintea voastră, ca să nu vă spurcați cu ele. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru”. Este o chemare la a fi diferiți. O chemare la distinctivitate.

Și Dumnezeu a păstrat această dorință pentru poporul său în toate timpurile. Noi trebuie să fim separați. Standardele, principiile, statutele, poruncile după care ne conducem viața în fața lui Dumnezeu în familie și în fața lumii sunt unice. Noi trebuie să fim separați. Noi trebuie să avem o unicitate nepătată. Noi trebuie să urmăm principii care nu sunt în niciun fel asistate de înțelepciunea umană, nici nu sunt elaborate sau definite de înțelepciunea umană. Noi nu trebuie să cedăm presiunii lumii. Nu trebuie să ascultăm diagnosticele lumii cu privire la ceea ce ar putea fi în neregulă cu oamenii, cu căsniciile sau cu familiile. Noi trebuie să ne întoarcem la Cuvântul lui Dumnezeu. Trebuie să trăim în mod distinct. Și Dumnezeu nu spune nimic diferit astăzi. El spune în continuare: „Faceți totul în felul Meu”.

Iar în ceea ce privește rolul de părinte, acesta este rezumat în mod magnific în versetul pe care tocmai l-am citit, și aici se află modelul lui Dumnezeu. Nu seamănă deloc cu psihologia modernă. Nu sună ca lucrurile care ni s-au spus despre educația din copilărie, despre cum să creștem un copil. Nu seamănă deloc cu ceea ce spune lumea în prezent. Și nu ar trebui să semene, pentru că este divin.

Am aflat deja că modelul pentru soți este complet diferit de cel al lumii, modelul pentru soții este complet diferit de cel al lumii, modelul pentru copii, în relaţia cu părinții lor, este diferit, la fel ca și cel pentru părinți în ce-i privește pe copiii lor. Acest mesaj nu este mesajul psihologiei seculare. Acest mesaj nu este mesajul înțelepciunii convenționale. Acest mesaj nu este mesajul corectitudinii politice. Acest mesaj este Cuvântul lui Dumnezeu. Iar locul de unde trebuie să începem este de la recunoașterea faptului că toți copiii vin de la Dumnezeu. Dumnezeu ni-i dăruiește și ne-a dat deja manualul despre cum să îi creștem.

Geneza 4:1: „ea a rămas însărcinată - adică Eva – „și a născut pe Cain și a zis: ‘Am căpătat un om cu ajutorul Domnului’”. Încă de la început, Eva știa cine era sursa copiilor ei. Ea a trecut de Adam și a ajuns la Dumnezeu. În Geneza 4:25, același capitol, „ea a născut un fiu, și i-a pus numele Set; ‘căci’, a zis ea, ‘Dumnezeu mi-a dat o altă sămânță’”. Fiii, spune Vechiul Testament, sunt o moștenire de la Domnul. Ei sunt daruri de la Dumnezeu; ei sunt dăruiți pentru a fi spre lauda slavei Sale și pentru a fi o binecuvântare pentru noi.

Dar cât de des aduc copiii o suferință și o frângere de inimă pentru că modelul lui Dumnezeu pentru părinți nu este urmat în mod corespunzător. Atunci când privim standardul divin, privim responsabilitatea noastră și privim calea spre bucurie și binecuvântare în viața copiilor și, de asemenea, în propria noastră viață. În mod clar, instrucțiunea de aici, din versetul 4, este dată părinților. De fapt, cuvântul „tați” (în traducerea din engleză) este ocazional în Noul Testament tradus prin „părinți”. Nu o putem exclude pe mamă în acest punct anume; trebuie să o includem, deoarece ea se află sub conducerea soțului ei. Instrucțiunea este dată părinților, deoarece ei au responsabilitatea, regulile, conducerea, supravegherea pentru a-și aduce copiii în locul în care Îl vor onora pe Dumnezeu.

Acum, standardul stabilit aici nu este unic doar în societatea noastră, ci și în cea a lui Pavel. De exemplu, doar pentru a ilustra ce se întâmpla în lumea în care apostolul Pavel a scris aceste rânduri, exista o lege romană numită patria potestas, ceea ce înseamnă literalmente „puterea tatălui”. Și, în conformitate cu patria potestas, un tată roman avea putere absolută asupra familiei sale. După cum am subliniat în această dimineață, viziunea conducerii în lumea neamurilor era una de dictatură dominantă și acest lucru funcționa și în familie.

De exemplu, un tată își putea vinde copiii ca sclavi. Un tată îi putea pune să muncească pe câmp în lanțuri, dacă dorea. Și există ilustrații în acest sens în literatura antică. Putea să ia legea în propriile mâini pentru a-și pedepsi copiii. Și putea chiar, conform legii romane, să își execute proprii copii, să îi omoare. Atâta timp cât tatăl trăia, nu exista o limită de vârstă; nu exista o limită în ceea ce privește măsura controlului său. De fapt, atunci când se năștea un copil, nu era neobișnuit ca acel copil să fie așezat la picioarele tatălui său, iar dacă tatăl se apleca să ridice copilul, însemna că recunoștea copilul și că acesta putea trăi. Dacă se întorcea și pleca, copilul era aruncat pe stradă pentru a muri sau pentru a fi luat și crescut ca prostituată sau sclav.

O scrisoare de la Hilarion către soția sa, Alis, din anul 1 î.Hr., găsită în surse antice, spune următoarele: „Hilarion către Alis, soția sa. Cele mai sincere salutări”. Acum, domnilor, chiar nu vreți să începeți așa o scrisoare către soția voastră, dar el a făcut-o. „Să știi că suntem și acum în Alexandria”, scrie el de departe. „Nu te îngrijora dacă atunci când toți ceilalți se vor întoarce eu voi rămâne în Alexandria. Te rog și te implor să ai grijă de copilaș, iar de îndată ce vom primi soldele” - se pare că era soldat – „ți le voi trimite. Dacă… poate ai norocul acesta… dacă vei naște un copil, în caz că este băiat, lasă-l să trăiască; dacă este fată, dă-o afară”.

Această scrisoare este documentată din cele mai vechi timpuri. Copiii nedoriți erau în mod obișnuit abandonați în Forumul din Roma. Aceștia erau adunați noaptea de oameni care îi hrăneau pentru a-i transforma în sclavi și pentru a umple cu ei casele de prostituție din Roma. Seneca, cunoscutul orator roman a spus: „Noi sacrificăm un bou fioros; strangulăm un câine turbat; înfigem cuțitul în vita cea mai bolnavă. Iar pe copiii care se nasc slabi și diformi îi înecăm”.

Așadar, Pavel scria unei lumi în care copiii erau abuzați și uciși, la fel ca în lumea noastră, în care sunt măcelăriți cu milioanele, înainte de a ieși din pântecele mamei, prin avort. Dar cel puțin un milion și jumătate de copii pe an, probabil mult mai mulți, cărora li se permite să se nască sunt în situaţia de a fi bătuți, arși și abuzați de părinții lor până la punctul în care trebuie să fie îndepărtați de familiile lor, peste un milion și jumătate pe an. Două sute… scuzați-mă, două mii dintre aceștia mor, uciși de părinții lor prin ardere, înec, aruncare pe fereastră, de pe poduri, uciși cu cuțite, ciocane, lame de ras, sau orice altceva.

Lumea noastră de astăzi nu este cu mult diferită de cea antică. Revista Time a raportat într-un sondaj că 70 la sută dintre părinți, dacă ar trebui să o ia de la capăt, nu ar avea copii. Prea multă bătaie de cap. Undeva între 30.000 și 50.000 de copii pe an sunt folosiți pentru pornografie. O treime din toți copiii născuți ajung în centre de plasament pentru că nu sunt doriți. Milioane sunt lăsați singuri acasă pentru a fi crescuți de televizor în timp ce mamele lor merg la muncă. Cancelarul districtului școlar de un milion de elevi din New York City a spus, citez: „Societatea s-a întors împotriva copiilor”. Vedem această ostilitate față de copii în antichitate și chiar și în vremurile moderne.

Pe acest fundal al societății romane antice și pe fundalul celei în care trăim noi astăzi, auzim cuvintele lui Pavel. „Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i, în mustrarea și învățătura Domnului”. Din nou patēr, termenul „tați” este folosit în mod normal pentru capul familiei de sex masculin, dar uneori este folosit pentru a vorbi despre părinți. Este tradus astfel, de exemplu, în Evrei 11:23. Se spune: „Prin credință a fost ascuns Moise trei luni de părinții lui, când s-a născut”. Și, cu siguranță, mama este implicată alături de tată și putem să extindem cuvântul aici pentru a o include și pe ea. Proverbe 4:3 arată acest rol dublu, spune: „când eram încă fiu la tatăl meu, și fiu gingaș și singur la mama mea”. Proverbe 1:8: „Ascultă, fiule, învățătura tatălui tău, și nu lepăda îndrumările mamei tale”. Ambii părinți sunt implicați, sub conducerea soțului, în creșterea copilului.

În urmă cu câțiva ani, sociologii Sheldon și Eleanor Glueck de la Harvard au efectuat un studiu care a acoperit o perioadă de câţiva ani și au identificat, în urma acestui studiu, patru factori cruciali pentru a prezice care copii nu vor fi delincvenți. Acesta a fost un studiu de mai mulți ani și s-a constatat că a avut o acuratețe de 90 la sută. Ei au spus că aceștia sunt cei patru factori esențiali pentru a preveni delincvența, doar din simpla observație a acelor oameni din lume. Unu, disciplina tatălui, corectă, fermă și consecventă. Doi, supravegherea de către mamă în casă, știind tot timpul unde sunt copiii, știind ce fac și fiind disponibilă pentru ei. Trei, afecțiunea neîncetată a părinților, demonstrată unul față de celălalt și față de copii în mod frecvent. Și, în al patrulea rând, coeziunea familiei, timpul petrecut împreună.

Ambii părinți trebuie să fie implicați în acest privilegiu minunat, în această minunată oportunitate. Și dacă ne uităm la acţiunea în sine care este indicată aici în verset, veți observa că există un aspect negativ și apoi unul pozitiv în ceea ce privește educaţia, iar noi vrem să le luăm în considerare pe amândouă. Partea negativă este aceasta. Nu-i întărâtați la mânie pe copiii voștri. Așa rezumă Cuvântul lui Dumnezeu ceea ce nu vreți să faceți, nu vreți să vă înfuriați copiii, nu vreți să-i înfuriați, nu vreți să-i faceți ostili sau să-i amărâți, nu vreți să-i faceți să se întoarcă împotriva voastră și a tot ceea ce vă este drag. Coloseni adaugă: „Ca să nu-și piardă nădejdea”. Pentru că nu vreți să-i distrugeți.

Veți observa, că termenul „a întărâta” este folosit doar aici și în Romani 10:19. Și înseamnă „a irita”. Este o formă intensă de „a înfuria”. Nu faceți ceea ce îi enervează pe copiii voștri. Nu faceți ceea ce îi irită, îi provoacă, îi frustrează, îi exasperează, îi întărâtă sau îi învrăjbeşte. Și, o Doamne, se fac multe lucruri de genul acesta în ziua de azi, [astfel că avem] copii furioși, încruntați, învrăjbiți. Doar în ultimele zile, trei băieței, dintre care unul de 6 ani, au încercat să ucidă un bebeluș de o lună. Ostilitate și furie de neimaginat. Între zece și cincisprezece la sută dintre copii au avut în vedere sau au încercat să se sinucidă.

Un sfert dintre internările în secția de psihiatrie a spitalelor pentru copii sunt legate de sinucidere. Chiar și copii de… de 6 și 7 ani au încercat să-și ia viața. Un articol din Los Angeles Times de acum câțiva ani spunea: „Copilul de 11 ani își tăiase venele. ‘Vreau să merg în rai’, a plâns el, ‘Nu mai suport aceste dureri de stomac și să fiu nefericit. Dacă aș putea să mor... Este greu să trăiesc, viața este oribilă, vreau doar să mor pentru că nimănui nu-i pasă dacă mor, așa că vreau doar să mor’”.

De ani de zile psihologii și experții s-au întrebat dacă copiii mici ar putea suferi cu adevărat de depresie severă și să caute intenționat moartea. Acum ei știu că pot, uneori înghițind otravă, alteori aruncându-se în fața mașinilor. O fetiță de 12 ani și-a spânzurat păpușa de gât, și-a drogat sora mai mică, și-a tăiat ambele picioare cu o foarfecă, și-a tăiat venele și a luat o supradoză de medicamente hipnotice. „Mai bine aș fi moartă”, a explicat ea, „așa nimeni nu va mai fi nevoit să se uite vreodată la fața mea urâtă”.

Un băiat de 11 ani a încercat să își ucidă câinele, a încercat să își sufoce frățiorul cu o pernă, și-a înfipt ace și cuie în stomac. Și întrebat de ce, a răspuns: „Pentru că mama nu mă iubește”. Asta a spus un copil de 6 ani, care se simțea respins emoțional de mama sa: „Vreau să mor pentru că nimeni nu mă iubește”. Un altul a spus: „Mai degrabă aș muri decât să fiu pălmuit. Ei mă vor mort”. Un băiat de 10 ani, maltratat, al cărui frate de 13 ani se sinucisese de curând, a spus: „Toată lumea ucide și toată lumea moare. Nu există nicio cale de ieșire”.

Un băiat de 11 ani, preocupat de moarte și de ideea de a se alătura bunicii sale care murise, a amenințat că se aruncă în fața unei mașini, a făcut acest lucru, s-a lovit și și-a desfigurat fața, nu a murit, iar în cele din urmă a sărit de pe fereastra unei clădiri cu două etaje. A vrut să plece pentru a fi cu cineva despre care credea că îl iubește. O fetiță de cinci ani, obsedată de cuțite, și-a ars sora de trei ani, a încercat să o sugrume cu un șiret, și-a amenințat mama cu un cuțit, și a fugit din casă în trafic. Un băiat de 6 ani voia să moară pentru că, zicea el: „Nimeni nu mă iubește”, s-a tăiat cu lama de ras a tatălui său, fiind găsit ulterior atârnând la o fereastră de la etajul doi. Nu mai aveți nevoie de alte ilustrații; sunt peste tot.

Judecătorul Burton Katz de la Tribunalul din Los Angeles a declarat: „Devine foarte deranjant să vezi ochii și feţele fără expresie ale minorilor, atunci când sunt total lipsiți de drepturi, total înlăturați, total îndepărtați din sistem încât nu există absolut niciun fel de speranță”. Vă puteți transforma copilul într-un personaj de tragedie; vă puteți încadra copiii într-o astfel de poveste. Și s-ar putea să nu fie din cauza a ceea ce le faceți. Cel mai probabil va fi din cauza a ceea ce nu le faceți lor și din cauza a ceea ce nu faceți pentru ei. Cum puteți să vă provocați copilul la o tragedie? Cum puteți provoca furia copilului dumneavoastră? Cum puteți obține un delincvent învrăjbit, încruntat și antisocial?

Iată câțiva pași simpli. Răsfățați-l. Dați-i tot ce-și dorește, chiar mai mult decât vă permiteți, încărcați-l în felul acesta ca să puteți scăpa de el. Când greșește, cicăliți-l un pic dar nu-l loviți. Încurajați-l să depindă de voi. Nu-l învățați să fie responsabil în mod independent. Mențineți-i dependența de voi pentru ca mai târziu drogurile și alcoolul să vă poată înlocui când el va fi mai mare. Protejați-l de toți acei profesori răutăcioși care vor să-l disciplineze din când în când și amenințați-i că îi veți da în judecată dacă nu-l lasă în pace. Luați toate deciziile în locul lui pentru că ar putea face greșeli din care să învețe, dacă nu o faceți voi. Criticați-l pe tatăl său față de el, sau pe mama sa, astfel încât fiul sau fiica dumneavoastră să își piardă respectul pentru părinții săi.

Ori de câte ori are probleme, scoateți-l pe cauțiune. În plus, dacă se confruntă cu consecințe reale, s-ar putea să vă afecteze reputația. Nu-l lăsați niciodată să sufere consecințele comportamentului său. Interveniți întotdeauna și rezolvați problemele în locul lui, astfel încât să depindă de dumneavoastră, să alerge la dumneavoastră atunci când lucrurile devin dificile și să nu învețe niciodată cum să-și rezolve singur problemele. Dacă vreți să vă transformați copilul într-un delincvent, lăsați-l să se exprime oricum are chef. Nu-i conduceți viața, lăsați-l pe el să o conducă pe a voastră. Nu-l deranjați cu treburi casnice. Faceți totul pentru el, apoi poate fi iresponsabil toată viața dând vina pe alții când lucrurile nu sunt făcute cum trebuie. Și asigurați-vă că cedați atunci când face o criză de nervi. Credeți-i minciunile pentru că e prea multă bătaie de cap să încercați să le sortați pentru a afla adevărul.

Criticați-i pe ceilalți în mod deschis; criticați-i pe ceilalți în mod obișnuit, astfel încât el va continua să creadă că este mai bun decât toți ceilalți. Dați-i o alocație mare și nu-l puneți să facă nimic pentru ea. Lăudați-l pentru felul în care arată, niciodată pentru caracterul său. Și așa mai departe. Vreți un copil obsesiv, fiți critici, snobi, dominatori, legaliști. Vreți un copil predispus la accidente, certați-vă între voi, ignorați copilul și acesta se va răni pentru a vă atrage atenția. Și așa mai departe.

Ideea este că aveți această comoară, aveți acest copil și îl puteți înfuria. Cum fac părinții asta? Tocmai v-am dat o mică înşiruire de lucruri cu privire la felul în care să creșteți un delincvent, lucruri despre care puteți citi într-o carte tipică despre creșterea copiilor. Dar dați-mi voie să vă prezint aici propria mea listă despre cum să provocați un copil la mânie. Am să parcurg această listă destul de rapid, concentraţi-vă!

Zece moduri. Mai întâi, prin supra-protecție, prin supra-protecție. Prin această îngrădire, prin faptul că nu avem niciodată încredere în ei. Prin faptul că nu le dăm posibilitatea de a-și dezvolta independența. Iar privarea le va insufla o stare de mânie. Părinții trebuie să le ofere copiilor spațiu pentru a se exprima, pentru a-și descoperi lumea, pentru a încerca o nouă aventură, eliberându-i treptat ca să trăiască independent. Dați drumul la frânghie. Supra protecția îl frustrează și îl înfurie pe copil. Trăim într-o lume în care aceasta este o tendință printre creștini. Țineți-i sub controlul vostru tot timpul, dar trebuie să fiți foarte atenți la asta, altfel devin furioşi.

În al doilea rând, o puteți face prin favoritism. Isaac l-a favorizat pe Esau în detrimentul lui Iacov. Rebeca l-a favorizat pe Iacov în detrimentul lui Esau. Iar rezultatele triste sunt bine-cunoscute. Nu-i comparați unul cu celălalt; fiecare din ei este unic. Iubiți-i la fel, fără a le acorda atenție fiecăruia, fără a le acorda o atenție specială, fără a ține cont de persoane. Dacă un copil simte că îl iubești mai mult pe un altul din familie, aceasta este o experiență foarte, foarte frustrantă.

În al treilea rând, puteți provoca mânia unui copil prin stabilirea unor obiective de realizare nerealiste. Unii părinți își zdrobesc literalmente copiii cu presiune, presiunea de a excela la școală, presiunea de a excela în sport, în muzică, în orice activitate pe care o fac. Și, de fapt, are foarte puțin de-a face cu copilul și totul are de-a face cu reputația pe care părintele și-o dorește. Acest lucru devine foarte frustrant atunci când copilul nu are sentimentul de a fi atins un obiectiv, de a fi îndeplinit o așteptare. Aceasta duce la furie și amărăciune.

Și eu am avut de-a face cu astfel de copii. Am avut de-a face cu astfel de copii care s-au sinucis. Mă gândesc în special la o fată care s-a sinucis pentru a scăpa de părinții ei. Niciodată nu a reușit să realizeze suficient pentru a-i mulțumi. Și era atât de supărată încât a vrut să-i rănească în cel mai profund mod posibil, așa că și-a luat viața pentru ca ei să fie nevoiți să trăiască cu durerea provocată de acest lucru. Devastator!

Puteți mânia copilul până la furie prin exces de indulgență, oferindu-i tot ceea ce își dorește, strângând mereu după el, permițându-i să arunce toată responsabilitatea și răspunderea asupra altora. Îi puteți exaspera lăsându-i să păcătuiască și să scape basma curată, astfel încât să învețe să facă acest lucru cu succes. În cele din urmă, atunci când se vor confrunta cu lumea și oamenii nu-i vor servi și nu-și vor asuma toată responsabilitatea pentru ei și pentru greșelile lor, vor deveni furioși, învrăjbiţi și violenți. Este exact genul de generație pe care o vedem crescută astăzi.

În al cincilea rând, vă puteți mânia copilul prin descurajare. Și cred că acest lucru se întâmplă în două moduri. Lipsa de înțelegere și lipsa de recompensă, pentru că ambele distrug motivația și distrug stimulentul. Trebuie să vă înțelegeți copiii. Să înțelegeți ce gândesc. Să înțelegeți ce încearcă să realizeze. Să înțelegeți de ce s-a întâmplat un anumit lucru, de ce a apărut un anumit comportament, de ce un anumit incident a decurs într-un anumit fel. Acordați-le ascultare și o inimă înțelegătoare și răsplătiți-i cu bunăvoință și generozitate, cu dragoste. Oferiți-le aprobare și cinste și în același timp, fiți răbdători cu ei, altfel devin foarte dărâmați și descurajați. Și asta se transformă în furie.

Vă puteți provoca copiii la mânie, în al șaselea rând, dacă nu vă sacrificați pentru ei. Cu alte cuvinte, făcându-l pe copil să se simtă ca și cum ar fi în mod constant o intruziune în viața voastră, o întrerupere constantă, mereu un deranj. Voi pur și simplu, faceți ce vreți. Tu și soțul tău vreți să vă duceți unde vă convine vouă să vă duceți, tu și soțul tău vreți să mergeți unde vă place să mergeți, și copiii îi lăsați cine știe pe unde. Lăsați pe altcineva să aibă grijă de ei. Pentru că nu aveți de gând să vă schimbați stilul de viață; veți face ceea ce vă place vouă să faceți. O să vă distrați și o să aveți parte de plăcerile voastre, iar copiii vor trebui să se descurce singuri. Îi lăsați; îi obligați să-și pregătească singuri mesele.

Nu-i duceți în locuri pentru că nu vă puteți deranja cu ei, iar ei vor resimți faptul că sunteți nepăsători, indisponibili și egocentrici. Și acesta este unul dintre lucrurile pentru care sunt foarte recunoscător în ce privește familia mea: devotamentul Patriciei față de copiii noștri în toți anii în care au crescut acasă. Mulți ani în care eu trebuia să plec și să călătoresc, iar ea a refuzat să facă asta pentru că voia să fie cu copiii tot timpul.

În al șaptelea rând, puteți provoca mânia copiilor voștri dacă nu le permiteți să se maturizeze. Ce înseamnă asta? Să-i lăsăm să se prostească un pic. Lăsați-i să facă greșeli. Dacă scapă ceva la masă, râdeți de asta. Nu au încă dexteritatea manuală sau coordonarea necesară. Dați-le o mică sarcină și dacă o fac într-un mod inacceptabil, dar există un mic progres, lăudați-i. Lăsați-i să împărtășească unele dintre ideile lor ridicole. Lăsați-i să planifice câteva lucruri prostești de făcut și să le facă. Și nu-i condamnați. Așteptați-vă doar la progres, nu la perfecțiune.

Cei mai buni dintre oameni nu sunt perfecți, nu sunt perfecți. Cu mulți ani în urmă, New York Tech a învins Rensselaer Poly cu 21 la 8. În acel meci, singurul eseu al celor de la Rensselaer a fost stabilit de o pasă de 63 de metri, spune ziarul. În timpul acestui joc a părut să existe o defecțiune în apărarea lui Tech. Săptămâna următoare, când a revăzut filmele, antrenorul echipei Tech, Marty Senall, a observat că fundașul din apărare, bobocul John Smith, a rămas încremenit într-un loc în timp ce acela care avea mingea (receptorul) a trecut pe lângă el pentru eseul câștigător. „Hei, Smitty, de ce nu te-ai mișcat?”, a strigat antrenorul. Smith a spus: „Nu am putut, lentilele mele de contact tocmai îmi ieșiseră și le-am acoperit cu piciorul așteptând momentul să le pun la loc. Dacă aș fi părăsit locul, nu le-aș mai fi găsit niciodată în iarba aceea și părinții mei m-ar fi omorât pentru că le-am pierdut”.

Acum vă spun, când ești într-un astfel de joc și trăiești cu atâta frică de părinții tăi, ai o problemă. Lasă-ți copiii să eșueze. Vor pierde lucruri. Îmi amintesc când Matt mi-a aruncat ceasul în toaletă. L-am întrebat, „De ce ai făcut asta?” El a spus, „Am vrut doar să văd cum arată când se duce la fund”. Credeți că l-am bătut? Nu. De fapt, mi-aș fi dorit să fi fost acolo. Aș fi vrut să văd cum arată când se duce în jos. Permiteți-le să crească puțin, să facă experimente.

În al optulea rând, vă puteți provoca copiii la mânie prin neglijență. Dacă există o ilustrație biblică în acest sens, probabil că este David și Absalom. David nu a petrecut timp cu el, nu a petrecut timp modelându-l. Iar Absalom și-a urât în cele din urmă tatăl cu pasiune, a încercat să dea o lovitură de stat pentru a-și detrona tatăl și pentru a-i lua locul. Neglijență. Și care este cel mai rău tip de neglijență? Lipsa unei discipline consecvente. Acesta este cel mai rău tip de neglijență. Nu mă refer la neglijarea timpului și a lucrurilor; mă refer la neglijarea disciplinei. Învățați-i; disciplinați-i, folosind în mod consecvent nuiaua în dragoste.

În al nouălea rând, vă puteți provoca copiii la mânie prin cuvinte abuzive. Trebuie să înțelegeți că un copil mic are un vocabular foarte limitat, iar dumneavoastră aveți unul foarte cuprinzător. Abuzul verbal este un lucru teribil. O avalanșă de cuvinte bine alese din vocabularul vostru de adult poate tăia în bucăți acea inimioară. Și ceea ce este la fel de devastator ca orice altceva sunt cuvintele de furie, cuvintele de sarcasm sau cuvintele de batjocoră. Sincer, le spunem copiilor noștri lucruri pe care nu le-am spune niciodată altcuiva.

Și, în cele din urmă, prin abuz fizic. Un copil furios este adesea un copil bătut, abuzat, pedepsit cu exces de zel, de obicei de către un părinte mânios și răzbunător, căruia îi pasă doar că a fost deranjat sau iritat, nu că acel copil are nevoie de corecție pentru binele lui.

Ei bine, acestea sunt câteva lucruri practice foarte simple. Dacă vreți să vă provocați copilul la mânie, o puteți face prin supra-protecție, favoritism, stabilirea unor obiective de realizare nerealiste, exces de indulgență, descurajare, eșecul de a vă sacrifica pentru ei astfel încât să vă vadă dragostea, eșecul de a le permite să crească, prin neglijarea unei discipline ferme, consecvente și pline de dragoste, prin cuvinte abuzive și, de asemenea, prin abuz fizic. Nu faceți așa ceva!

Întoarceți-vă cu mine spre partea pozitivă. „Ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului”, sau în educația și îndemnul Domnului, cum spune versiunea autorizată [din limba engleză]. Să-i creștem. Nu vor ajunge singuri acolo, aș putea adăuga ideea de grabă. Trebuie să îi creșteți. Ei nu vor ajunge acolo de unii singuri. Trebuie să îi creșteți. Proverbe 29:15 spune: „dar copilul lăsat de capul lui face rușine mamei sale”. Și asta este ceea ce v-am spus mai devreme. Nu este vorba atât de mult de ceea ce le fac părinții copiilor, deși, evident, dacă fac lucruri abuzive și dureroase, are efecte. Dar de fapt, ceea ce nu fac părinții este ceea ce îi exasperează pe copii, și anume, lipsa de disciplină, lipsa de dragoste, lipsa de grijă. Trebuie să-i educați. Acesta este un îndemn să vă creșteți copiii, să vă concentrați asupra lor.

Îngăduiți-mi să vă dau câteva instrucțiuni practice în acest moment. Cum se face acest lucru? Cum vă creșteți copilul? Care este adevărata cheie a acestei lucrări provocatoare? Am să vă prezint această cheie. Întoarceți Biblia la Proverbe 4:23, Proverbe 4:23. Și aici vom ajunge cu adevărat la problemă. Această perspectivă de aici ne spune ce este în neregulă cu toți copiii voștri și cu toți ai mei. Este aceeași problemă. Proverbe 4:23 spune: „Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții”. Acum, ceea ce aveți aici este o afirmație clară și inspirată de divinitate, potrivit căreia problemele vieții ies din inimă. Toate chestiunile vieții ies din inimă, toate izvoarele.

În Marcu 7, în versetul 21, Isus a spus: „Căci dinăuntru, din inima oamenilor, ies gândurile rele, preacurviile, curviile, uciderile, furtișagurile, lăcomiile, vicleșugurile, înșelăciunile, faptele de rușine, ochiul rău, hula, trufia, nebunia”. Toate aceste lucruri rele provin din interior. Și același lucru, în esență, este consemnat pentru noi în Luca, în capitolul 6, versetul 45: „Omul bun scoate lucruri bune din vistieria bună a inimii lui, iar omul rău scoate lucruri rele din vistieria rea a inimii lui; căci din prisosul inimii vorbește gura”.

Acum, ceea ce trebuie să recunoașteți în ce-l privește pe copilul vostru este următorul lucru. Aveți o problemă cu inima lui. Nu aveți de-a face cu probleme de comportament; aveți de-a face cu inima. De fapt, dați-mi voie să merg mai departe și să spun că nu comportamentul este problema crucială. Schimbarea comportamentului copilului dumneavoastră nu este problema crucială. De fapt, o schimbare a comportamentului fără o schimbare a inimii nu este altceva decât ipocrizie. Este o prefăcătorie pentru că păcatul și răzvrătirea sunt încă acolo și sunt doar întârziate în ceea ce privește exprimarea lor. Orice comportament, orice conduită este legată de o anumită stare a inimii, de o anumită atitudine a inimii. Iar voi părinții, ascultați-mă, sarcina voastră ca părinți este să vă îndreptați spre inima copilului. În primul rând, să îl ajutați pe copil să înțeleagă că are o inimă foarte păcătoasă. Și că acea corupție interioară este cea care se ridică pentru a provoca toate cuvintele, gândurile și faptele rele. Educația părinților trebuie să vizeze inima. Ea nu poate viza comportamentul, aşa ar fi goală și superficială.

Și, așa cum v-am spus data trecută în studiul nostru, educația parentală este, în primul rând, răscumpărătoare. Ea ţinţeşte spre inimă. Și primul lucru pe care trebuie să-l știe copilul vostru este că are o inimă rea, păcătoasă, care este înstrăinată de Dumnezeu și care este izvorul oricărei nelegiuiri imaginabile și că trebuie să se întâmple ceva pentru a schimba acea inimă. Asta îl conduce pe copil spre mântuire și sfințire. Un scriitor o spune astfel: „Cel mai mic câmp de luptă din lume este inima copilului. Iar cucerirea lui necesită o luptă totală, corp la corp”. Inima copilului vostru este un câmp de luptă în care păcatul și neprihănirea sunt în conflict. Problema cu copilul vostru nu este lipsa de maturitate. Problema cu copilul vostru nu este lipsa de experiență sau lipsa de înțelegere. Acestea vor exacerba problema. Problema cu copilul vostru este o inimă rea. Și ascultați asta, nimeni nu este scutit de depravare, nimeni.

Așadar, scopul educației este de a-i crește în mustrarea și învățătura Domnului. Scopul educației nu este controlul. Nu este nici acela de a-i ține sub control. Nu este nici acela de a produce în ei un comportament recomandabil din punct de vedere social. Nu este nici acela de a-i face politicoși și respectuoși. Nu este nici acela de a-i determina să se comporte într-un mod acceptabil din punct de vedere moral. Scopul nu este nici acela de a-i face ascultători. Nu este nici măcar acela de a vă oferi, ca părinți, ceva de care să fiți mândri. Scopul parentingului nu este de a-i face să performeze cu aprobarea voastră. Scopul parentingului este mântuirea și sfințirea. Scopul parentingului este să vă vedeți copilul mântuit de păcat și de plata lui veșnică și apoi să urmeze calea sfințirii.

Ascultați-mă! Orice obiectiv mai mic decât acesta este doar o modificare a comportamentului. Problema este inima. Și trebuie să înțelegeți că aveți de-a face cu un păcătos depravat până în adâncul sufletului, care are nevoie de mântuire, iertare și sfințire. Și începeți prin a-l face pe acel copil să conștientizeze starea de păcat și judecata lui Dumnezeu. Și, așa cum v-am mai spus, îl faceți pe acel copil să conștientizeze chiar și adevărul despre un iad etern.

Nu trebuie să vă pregătiți copilul doar să se controleze și să învețe să spună nu atunci când vrea ceva. Antrenați-vă copilul să înțeleagă ispita și să se împotrivească acesteia, deoarece păcatul lăcomiei, al poftei, al egoismului, al dorințelor mârșave și al răsfățului Îl necinstesc pe Dumnezeu și sunt plăcute de o inimă rea. Pedepsiți-i pentru păcat, dar învățați-i că inima este problema. Copiii păcătoși, nemântuiți și nesfințiți sunt conduși exact de aceleași dorințe ca și omologii lor mai mari. Copiii voștri sunt conduși de pofta firii, de pofta ochilor și de lăudăroșia vieții. Sunt egoiști, egocentrici și vor acum tot ce pot vedea.

Corectați-i, nu pentru a aduce mulțumire în viața unui părinte care este ofensat, iritat sau frustrat, pentru că dragi părinți… asta e mânie, asta e răzbunare, ci faceți lucrul acesta pentru a-L cinsti pe Dumnezeul care a fost ofensat. Iar Dumnezeu nu a fost doar supărat. Și amintiți-le că Dumnezeu care a fost ofensat caută o împăcare cu ei prin încrederea în Isus Cristos. Aceasta este… aceasta este ținta tuturor părinților. Este vorba de inimă și este vorba de mântuire. Aceasta înseamnă mustrare, certare, corecție, folosirea nuielei, cu dragoste, dar totuși în mod consecvent. Am vorbit despre asta. Nu folosiți niciodată nuiaua… ascultați-mă, nu folosiți niciodată nuiaua ca pedeapsă pentru păcat, nu asta este treaba voastră. Nu folosiți niciodată nuiaua ca plată pentru păcat. Folosiți nuiaua ca o corecție pentru a evita plata din partea lui Dumnezeu.

Iar nuiaua are un loc foarte important. Săptămâna aceasta am primit o scrisoare frumoasă de la un băiat din congregația noastră, de 8 sau 9 ani, pe nume Stephen. Iată ce mi-a scris. Mi-a dat-o duminica trecută. „Mulțumesc pentru felicitarea pentru ziua de naștere”. I-am trimis o felicitare de ziua lui, așa cum fac cu mulți dintre copii. „A fost foarte drăguț din partea ta să îmi trimiți o felicitare cu poza ta pe ea. Mi-a plăcut foarte mult mesajul tău despre disciplinarea copiilor. Într-o zi, în timp ce mă disciplina tatăl meu și-a rupt nuiaua. Câteva zile mai târziu, m-am hotărât să-i aduc una nouă. Doar că am adus una mai mare decât îmi doream să fie”. Îmi place asta. „Mi-aș dori ca fiecare pastor să predice Cuvântul așa cum o faci tu. Semnat Stephen”. Cred că Stephen înțelege, nu-i așa? Ce băiețel drăguț să se ducă să-i ofere tatălui său o altă nuia!

Creșterea lor, educarea lor înseamnă să țintim inima. Îngăduiți-mi să vă duc la un pasaj din Vechiul Testament care va defini mai bine această educaţie centrată pe inimă. În Deuteronomul capitolul 6, aveți o formulă foarte importantă dată aici pentru creșterea copiilor. Deuteronomul 6 este într-adevăr un capitol care îi instruiește pe părinți. Jos, în versetul 7, se vorbește despre a-i învăța cu sârguință pe fiii voștri. Este vorba despre instruirea familiei, un capitol foarte, foarte important. Se referă din nou la educarea copiilor de mai multe ori în acest capitol.

Acum, pe măsură ce îi creșteți, îi învățați și îi instruiți, ce îi învățați mai exact? Să începem cu începutul, versetul 4. Primul lucru pe care trebuie să îi învățați în această secțiune: „Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru, este singurul Domn”. Primul lucru pe care îi înveți este să-L recunoască pe adevăratul Dumnezeu și că El este suveran. Să-L recunoască pe Dumnezeu, pe singurul Dumnezeu, pe Domnul care este unul. Acesta este primul lucru. Învățați-i despre Dumnezeu. În al doilea rând, versetul 5, învățați-i să-L iubească pe Dumnezeu. „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta”. Acesta este al doilea lucru esențial în educarea lor.

În al treilea rând, versetul 6, învățați-i să asculte de Dumnezeu. „Și poruncile acestea, pe cari ți le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipărești în mintea copiilor tăi”. Învățați-i despre Dumnezeu, învățați-i să-L iubească pe Dumnezeu cu toată inima, cu tot sufletul și cu toată puterea lor și învățați-i să asculte de Dumnezeu și de toate poruncile Lui. Apoi, în al patrulea rând, învățați-i să vă urmeze exemplul. Versetul 7: „Să le întipărești în mintea copiilor tăi, și să vorbești de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca și când te vei scula”. Cu alte cuvinte, arătați-le copiilor voștri că în toate momentele vieții voastre, în toate experiențele vieții voastre, pe vârful limbii voastre se află întotdeauna cuvântul Dumnezeului cel viu. Lăsați-i să vadă că viața voastră este dominată de adevărul divin. Lăsați-i să vadă toată viața ca pe o sală de clasă. Fiecare ocazie din viață e o oportunitate de a preda. Fiecare experiență din viață e o ocazie de a-i îndruma spre cer. Tot ceea ce li se întâmplă să fie o cale de întoarcere la Scriptură.

Isus a fost maestrul absolut în a ilustra realitatea spirituală din lumea din jurul său. Din apă, din smochini, din semințe de muștar, din păsări, din pâine, din struguri, din mărgăritare, din grâu și neghină, din cupe, din platouri, din plase, din cine, din vițe de vie, din vulpi, din bărbați și femei, din lumină și întuneric. Tot ce se întâmpla în viață deschidea o fereastră spre realitatea divină.

Trebuie să-mi sensibilizez copiii să vadă mâna lui Dumnezeu și să audă glasul lui Dumnezeu și să vadă amprenta lui Dumnezeu în fiecare floare, în fiecare stâncă, în fiecare munte, în mare, în cer, în pârâul care bolborosește, în copacii care șoptesc, în ciripitul greierilor, în cascada care izbucnește, în plescăitul blând al valurilor, în parfumul unei flori, în aerul sărat, în copilași, în fructe de pădure proaspete și coapte, în pâinea cu unt, în cățeluș, în veveriță, în bunica și așa mai departe. Totul în viață este o sală de clasă pentru a-i atrage înapoi la Dumnezeu.

Și, de asemenea, este esențial ca, în creșterea lor, versetele 8 și 9, să li se reamintească în mod repetat aceste adevăruri, să li se reamintească despre adevăratul Dumnezeu, despre iubirea lui Dumnezeu, despre ascultarea de Dumnezeu și despre urmarea exemplului vostru. Dar cum se poate realiza acest lucru? „Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâini, și să-ți fie ca niște fruntarii între ochi. Să le scrii pe ușiorii casei tale și pe porțile tale”. Toate acestea, sunt moduri simple de a spune că trebuie să păstrați amintirea aceasta tot timpul, în mod constant, în permanență, în orice moment. Să o aveți, ca să spunem așa, în fața minții voastre. Să o aveți chiar pe mâinile voastre. Puneți aceste lucruri pe stâlpii ușilor casei voastre și pe porți, astfel încât să îi duceți neîncetat înapoi la adevărul lui Dumnezeu.

Și apoi încă o lecție. Învățați-i să fie atenți la lumea din jurul lor. Versetul 10: „Domnul, Dumnezeul tău, te va face să intri în țara pe care a jurat părinților tăi, lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, că ți-o va da. Vei stăpâni cetăți mari și bune pe care nu tu le-ai zidit, case pline de tot felul de bunuri pe cari nu tu le-ai umplut, puţuri adânci de apă pe care nu tu le-ai săpat”. Cu alte cuvinte, ei vor prelua o civilizație foarte avansată, deja existentă. „Vii și măslini pe care nu tu i-ai sădit. Când vei mânca și te vei sătura, vezi să nu uiți pe Domnul, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei”.

Avertizați-i pe copiii voștri că atunci când vor ieși în lume și vor începe să vadă tot ce este acolo și vor începe să atingă, să guste, să exploreze, să simtă și să experimenteze, să nu-L uite pe Dumnezeu. Învățați-i despre adevăratul Dumnezeu. Învățați-i să-L iubească cu toată inima lor, cu tot sufletul lor, cu toată puterea lor. Învățați-i să se supună Lui. Învățați-i să vă urmeze exemplul. Arătați-le că viața este o sală de clasă, indiferent de scenă. Amintiți-le în mod constant de acele lucruri care sunt prețioase pentru ei și pentru voi. Și învățați-i să se ferească de lume.

Cu acest lucru în minte, ne întoarcem la Efeseni 6 și vom îndrepta acest mesaj spre o concluzie. În Efeseni capitolul 6, sunt aici, câteva cuvinte cheie. Primul: „Creșteți-i în mustrare”. Cuvântul grecesc este paideia. Înseamnă „a crește un copil”. Implică pregătire, instruire, învățare. Este folosit, de asemenea, în Evrei 12 versetele de la 5 la 11 pentru a vorbi despre pedepsire sau disciplinare. În esență, înseamnă instruire. Cuprinde disciplina. Iată ce poate cu adevărat să însemne în rezumat. Conformitate impusă. Conformitatea impusă a inimii și a vieții cu Dumnezeu și cu adevărul Său. Conformitatea impusă a inimii și a vieții cu Dumnezeu și cu adevărul Său. Cum o impuneți? Prin pedepse și recompense. Educați-i, instruiți-i, creșteți-i cu mustrare și disciplină, în pregătire, în instruire, în învățare și conformare forțată a inimii și a vieții cu Dumnezeu și cu principiile Cuvântului Său.

Susannah Wesley a avut șaptesprezece copii, printre care John și Charles. Ea a scris odată următoarele: „Părintele care studiază să supună voința proprie a copilului său lucrează împreună cu Dumnezeu la salvarea unui suflet. Părintele care îngăduie voința proprie face lucrarea diavolului, face religia nepractică, mântuirea de neatins și face tot ce-i stă în putință pentru a-și îneca copilul, sufletul și trupul pentru totdeauna”. Nu îngăduiți voința proprie în dreptul unui copil, ci supuneți-o. Înfrângerea voinței proprii este cheia.

Învățați-i că sunt păcătoși și că voința proprie este o expresie păcătoasă care este o ofensă împotriva lui Dumnezeu pentru care Dumnezeu îi va pedepsi veșnic. Învățați-i că sunt chemați să se supună Legii lui Dumnezeu, pe care trebuie să o împlinească, dar pe care nu o pot împlini în afara harului lui Dumnezeu care lucrează în inimile lor. Arătați-le păcatul lor și arătați-le că nu pot face nimic în privința lui, doar Dumnezeu le poate schimba inima prin credința în Cristos. Și, pe măsură ce își exercită credința simplă în Cristos, când sunt tineri, acceptați fiecare pas pe care îl fac. Numai Dumnezeu știe când are loc adevărata convertire. Încurajați fiecare pas spre El.

Cuvântul „învățătură”, aducerea lor în învățătură sau instrucție este cuvântul nouthesia. Are în el ideea de avertizare. Și ne duce înapoi la ceea ce am spus mai devreme. Trebuie să-i avertizăm pe copiii noștri că nu există doar, evident, consecințe fizice în familie pentru comportamentul lor, ci există consecințe mult mai grave din partea lui Dumnezeu. Este atât de importantă învățătura. Cuvântul „învățătură” sau „disciplină” se poate referi la acţiunea asupra copilului în materie de disciplină, dar cuvântul „învățătură” se referă la ceea ce i se spune copilului. Este vorba de instruire verbală în vederea judecății.

Cu alte cuvinte, trebuie să faceți asta, pentru că dacă faceți asta, iată care sunt consecințele. S-a spus despre fiii lui Eli în 1 Samuel; s-a spus despre fiii lui Eli, această afirmație tragică. Fiii lui au adus un blestem asupra lor, iar Eli nu i-a mustrat. Dacă citiți povestea extrem de tristă a familiei lui Eli, aveți cheia chiar acolo. Nu a fost din cauza a ceva ce le-a făcut el; a fost din cauza a ceea ce Eli nu le-a făcut. El nu i-a avertizat.

Comisia pentru criminalitate din Minnesota spune următoarele: „Fiecare copil începe viața ca un mic sălbatic. El este complet egoist și egocentric; vrea să facă totul cum vrea el. Biberonul, atenția mamei sale, colegii de joacă, jucăriile, ceasul unchiului său. Refuzați-i aceste lucruri o singură dată și el se aprinde cu o furie și o agresivitate care ar fi criminală dacă nu ar fi atât de neajutorat. Este josnic; nu are morală, nu are cunoștințe și nu are nicio abilitate dezvoltată. Aceasta înseamnă că toți copiii se nasc delincvenți. Dacă li se permite să continue în lumea lor egocentrică a copilăriei, dându-și frâu liber acțiunilor impulsive pentru a-și satisface fiecare dorință, fiecare copil va crește un criminal, un hoț, un ucigaș și un violator”, am încheiat citatul.

Este o perspectivă destul de bine venită din partea Comisiei pentru criminalitate din Minnesota. Ce descriu ei de fapt? Depravarea. Sarcina este formidabilă, oameni buni! Și adevărul este că numai Dumnezeu poate schimba inima. Scopul nu este de a le modifica comportamentul. Scopul este ca Dumnezeu să le schimbe inima. Trebuie să vă conduceți copilul la Cristos și apoi, când copilul vostru Îl recunoaște pe Cristos, să-l conduceți pe acel copil la sfințire prin disciplină și instruire. Petreceți-vă timpul ajutându-vă copilul să înțeleagă cât de păcătos este el. Petreceți-vă timpul ajutându-l să înțeleagă că numai Dumnezeu poate schimba inima. Petreceți-vă timpul disciplinându-l pe acel copil să se conformeze legii lui Dumnezeu. Dar mai mult decât atât, să-L iubească pe Dumnezeu din toată inima, sufletul și mintea lui sau a ei.

Un tată, privind retrospectiv la procesul de educație parentală, a avut câteva lucruri practice de adăugat la acestea. „Dacă mi-aș întemeia din nou o familie”, a spus acesta, „în fața copiilor mei mi-aș iubi soția mai mult. Aș râde mai mult cu copiii mei de greșelile și bucuriile noastre. Mi-aș asculta mai mult copiii, chiar și pe cel mai mic. Aș fi mai cinstit în privința slăbiciunilor mele și nu m-aș mai preface că sunt perfect. M-aș ruga diferit pentru familia mea. În loc să mă concentrez pe ei, m-aș concentra pe mine. Aș face mai multe lucruri cu copiii mei. Aș rosti mai multe încurajări. Aș oferi mai multe laude. Aș acorda mai multă atenție lucrurilor mărunte. Aș vorbi mai personal despre Dumnezeu. Prin fiecare lucru obișnuit din fiecare zi obișnuită, i-aș îndrepta spre Dumnezeu”.

Și asta e tot. Nu cred că toate… toate micile nuanțe de comportament sunt problema. Nu cred că problema este dacă copilul tău stă nemișcat sau aleargă în cerc. Nu cred că dacă copilul tău stă ca micul Lord Fauntleroy cu o haină neșifonată frumos pe scăunel, sau dacă sare pe spătarul canapelei, nu cred că asta este neapărat problema. Problema este inima și este dacă acea mică ființă poate fi învățată să-L iubească pe Dumnezeu și să înțeleagă că numai Dumnezeu îi poate schimba inima. Aceasta este calea de a fi părinte. Aceasta este calea pe care trebuie să o urmeze. Este o lucrare a inimii, este un câmp de luptă, și este nevoie nu doar de o instrucție și disciplină atentă, ci și de un exemplu absolut consecvent.

Ca să închei, să vă povestesc despre un mic copil bolnăvicios. Era bolnav de febră reumatismală și de boli asociate, așa că acel copil a stat la pat o mare parte din primii ani de viață. Avea un defect cardiac rezidual care îi provoca anumite restricții și activități. Copilul era predispus la accidente și nenorociri, a trecut prin diverse operații și accidente din cauza activității nesăbuite. Copilul era neastâmpărat, a făcut lucruri îngrozitoare, cum ar fi să lase toate păsările de companie ale vecinilor să iasă din cuști, astfel încât toate au zburat.

Într-o dimineață, a scos o duzină de ouă din frigider, le-a pus în hol, a luat un ciocan și le-a spart pe toate, doar ca să vadă ce face un ciocan unui ou. A fugit de mai multe ori, de obicei doar până la casa doamnei care făcea plăcinte bune. Era observat dirijând circulația în mijlocul străzii, dând foc la bucătărie, spunându-i învățătoarei să se roage pentru tatăl său pentru că tatăl său își tăiase un picior, pur și simplu pentru că voia să anunțe asta. Mușcând oamenii, astfel încât tatăl său a trebuit să-i facă un semn în jurul gâtului pe care scria: „Nu vă jucați cu mine, că mușc”.

Acum îl cunosc îndeaproape pe acel băiețel. Eu eram.

Și așa a fost, până la o ocazie în care tatăl meu a trebuit să vină să mă scoată din închisoare. De ce am fost așa? Era pentru că părinții mei nu mă iubeau? Nu. A fost pentru că, cumva, m-au pălmuit și am fost rănit în psihicul meu? Nu. Era pentru că eram, de fapt, la fel ca toți ceilalți, depravat până în măduva oaselor? Da. Și dacă aș fi fost lăsat de capul meu, cine știe în ce activități infracționale m-aș fi implicat. Dar rugăciunea stăruitoare și învățătura persistentă din partea unor părinți iubitori m-au condus la Isus Cristos, la mântuire și la calea sfințirii și la a mă afla în fața voastră aici, ca predicator.

S-ar putea să vă uitați la micuțul vostru și să spuneți: „Este o dublă depravare, nu sunt sigur că pot face față”. Voi nu puteți, dar Dumnezeu poate. Rămâneți în genunchi și înțelegeți ce trebuie să faceți, este o lucrare a inimii pentru mântuire și sfințire. Iar restul decurge din asta.

Tată, îți mulțumim pentru acest timp minunat din această seară în care am avut ocazia să ne gândim la aceste lucruri care ne sunt familiare și care totuși trebuie repetate din nou și din nou, în timp ce ne confruntăm cu responsabilitatea zilnică de a-i conduce pe cei mici la cunoașterea lui Isus Cristos și la Tine. Ajută-ne să fim credincioși pentru gloria Lui. Amin.

SFÂRȘIT