În această dimineață, vom face o scurtă introducere, o privire asupra primei secțiuni, Efeseni 6 de la 10 la 13. Îngăduiți-mi să vă citesc aceste versete. „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea, și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul”.
Până aici vom merge în această dimineață și nu vom epuiza tot ce se află în aceste versete, ci vom reveni la ele data viitoare când vom studia acest lucru și în sesiunile următoare. Așa că vom avea un fel de privire de ansamblu și vom alege câteva lucruri cheie, dar pentru început, dați-mi voie să vă reamintesc foarte pe scurt contextul. În această carte, Pavel ne-a prezentat marile realități ale privilegiului de a fi în Cristos: ce înseamnă să fii credincios, ce înseamnă să Îi aparții lui Dumnezeu, ce înseamnă să fii locuit de Duhul lui Dumnezeu, ce înseamnă să devii înfiat în familia lui Dumnezeu, ce înseamnă să rămâi în El, ce poziție are credinciosul, cine este el în Cristos, cine este ea în Cristos, unde ne aflăm, identitatea noastră, o definiție a caracterului nostru datorită lui Isus Cristos.
Și am văzut în primele trei capitole această mare secțiune despre adevărul pozițional, cu privire la cine suntem noi în Cristos. Am văzut marile realități conform cărora suntem binecuvântați cu tot felul de binecuvântări duhovnicești în locurile cerești. Am văzut că am primit înfierea și am avut parte de dragostea Lui, am văzut că am fost predestinați, iertați și iluminați, am primit cunoaștere, înțelegere și putere. Am fost scoși de sub stăpânirea lui Satan și plasați în împărăția lui Cristos. Am fost întăriți să facem faptele bune pe care Dumnezeu le-a rânduit dinainte. Am fost smulși ca să zicem așa din stilul de viață al lumii și plasaţi sub o stăpânire cu totul nouă, într-o unire cu Dumnezeu, o unire cu Cristos, o unire cu Duhul, o unire cu toți ceilalți credincioși.
Atitudinile noastre se schimbă după convertire. Gândim diferit, simțim diferit, vorbim diferit, acționăm diferit și toate aceste lucruri sunt identificate ca fiind semne ale unui credincios în primele trei capitole din epistola către Efeseni și toate acestea în conformitate cu scopul extraordinar al lui Dumnezeu în taina bisericii, deoarece ne-a făcut una în Isus Cristos și ne-a umplut cu puterea învierii.
Apoi, când am ajuns la capitolele 4, 5 și 6, am văzut că s-a discutat despre trăirea noastră practică, despre poziția noastră, despre cine suntem, despre practica noastră, despre modul în care trăim, iar apostolul a trasat pentru noi standarde de viață pe care trebuie să le atingem. Ideea pe care v-am arătat-o ar putea fi ilustrată de o mașină. Primele trei capitole descriu mașina. Motorul ei, transmisia, capacitatea ei. Iar apoi, următoarele trei reprezintă foaia de parcurs pe care trebuie să meargă mașina, iar noi, credincioși fiind, suntem definiți ca fiind persoane de mare putere, iar în următoarele trei capitole ne arată încotro trebuie să mergem cu această putere. Butonul de start este să fii întărit de Duhul în omul dinăuntru, să fii plin de Duh. Pe măsură ce Duhul ne controlează, pornim motorul și începem să ne deplasăm în ascultare pentru a urma harta rutieră pe care Dumnezeu ne-a dat-o.
Și am văzut în capitolele 4, 5 și 6 că modul în care trebuie să trăim este diferit de cel al lumii. Noi trebuie să umblăm în chip vrednic. Este vorba despre o umblare în integritate, o umblare în unitate, o umblare diferită de cea a lumii, o umblare în dragoste, o umblare în lumină, o umblare în înțelepciune, o umblare în Duhul. Relațiile noastre sunt diferite, cântările noastre sunt diferite, căsniciile noastre sunt diferite, familiile noastre sunt diferite, relațiile noastre cu angajatorii sunt diferite. Toate aceste lucruri sunt standarde unice, principii după care credinciosul trebuie să funcționeze în lume.
Pe scurt gândiți-vă la asta în felul următor. Aveți toate resursele, toată puterea. Aveți toate principiile pentru a trăi viața creștină. Există doar un singur lucru pe care trebuie să îl știți. În ciuda întregii puteri care vine prin înviere, în ciuda faptului că vă sunt disponibile toate adevărurile necesare a fi cunoscute, nu va fi ușor. Și acesta este modul în care Pavel vrea să își încheie epistola.
Să nu iei asta ca fiind ceva ușor. Faptul că știi cum trebuie să acționezi la locul de muncă nu înseamnă că vei reuși. Faptul că știi cum trebuie să te comporți cu tine și cu familia ta nu înseamnă că vei și reuși să te porți cum trebuie. Faptul că știi adevărurile despre înviere și despre puterea disponibilă nu înseamnă că le vei aplica neapărat. Faptul că știi ce te învață Dumnezeu despre căsnicie nu este o garanție că vei vedea împlinirea acelor lucruri.
Chiar dacă puterea este acolo și principiile sunt acolo, mai este ceva acolo și anume dușmanul, adversarul care vrea să se opună oricărui lucru bun pe care Dumnezeu vrea să-l facă. Dușmanul va fi acolo pentru a zădărnici scopul divin în viața ta și astfel, atunci când ajungi să definești viața creștină, cel mai bun termen este pur și simplu război. Război! Este ideea pe care o folosește Pavel pentru a vorbi despre această luptă în acest pasaj.
De fapt, la sfârșitul vieții sale a spus: „M-am luptat lupta cea bună”. În slujba sa a spus: „Nu mă lupt ca unul care lovește cu pumnul în vânt”. Lui Timotei i-a spus: „Fii un bun ostaș care rabdă suferințele”. În mod repetat în Scriptură, viața creștină este văzută ca o luptă. Când Isus și-a început lucrarea, atacul inițial al lucrării Sale a fost un război cu Satan, un conflict cu Satan după 40 de zile de post în care Satan s-a apropiat de El și L-a ispitit subtil de trei ori, iar modul în care și-a încheiat lucrarea a fost același, cu Satan care a început să-L asedieze în grădina Ghetsimani astfel încât sudoarea s-a prefăcut în picături mari de sânge. Asta ne arată multe lucruri, dar ne arată un lucru pe care aș vrea să îl subliniez aici și anume că, indiferent dacă ești la începutul umblării tale sau la sfârșitul ei vei fi în aceeași luptă și dacă tu crezi că va fi mai ușor te înșeli.
Isus a avut un conflict la început, dar sudoarea nu I S-a prefăcut în picături mari de sânge în pustiu. Asta s-a întâmplat la sfârșit, când a fost în grădină. A existat mai degrabă o intensificare a eforturilor dușmanului pe măsură ce Cristos se apropia de îndeplinirea scopurilor Sale. Îmi aduc aminte că atunci când eram tânăr cineva mi-a spus: „Știi, ar trebui să începi să mărturisești, deoarece cu cât o faci mai mult, cu atât devine mai ușor”. Asta nu este adevărat. Cu cât devii mai eficient, cu atât Satan lucrează mai mult.
Știți, oamenii îmi spun: „Ai predicat atât de mult timp încât trebuie să fie ușor”. Nu este mai ușor decât a fost înainte. Este la fel. Poate, uneori e mai dificil. S-ar putea să fiți surprinși să știți că Satan vrea să mă împiedice să predic în orice mod ar putea. Mă lupt mai mult acum pentru a avea timp să studiez decât m-am luptat vreodată în viața mea. Vreau să spun că fie dimineața devreme, fie noaptea târziu, te pregătești pentru asta oriunde poți, pentru că sunt atât de multe lucruri pe care Satan vrea să le facă pentru a submina această prioritate de a propovădui Cuvântul lui Dumnezeu.
Și apoi el lovește în mine. Știți, uneori obosesc. M-am trezit în această dimineață și m-am uitat la tavan și primul gând care mi-a venit în minte a fost acesta: „Oh, nu. E duminică. Trebuie să predic din nou”. Ăsta e adevărul. Am vrut să mă culc la loc. Dar apoi m-am gândit: „Oh, dacă aș fi fost puţin bolnav. Dar nu foarte bolnav, doar atât de bolnav cât să nu predic, dar nu suficient de bolnav ca să nu pot să fac o ieșire sau o plimbare undeva sau ca să nu pot juca puțin golf”.
Și apoi am avut un mic moment de rugăciune și am zis: „Doamne, acesta nu este noul eu. Acesta este păcatul care este în mine”. Pe când m-am adunat și am luat micul dejun abia așteptam să ies pe ușă ca să ajung aici. Așa că nu este mai ușor acum, pentru că este întotdeauna un război. Și niciodată nu încetează să fie un război și întotdeauna ai un anumit sentiment de oboseală care merge împreună cu un mare sentiment de împlinire, deoarece cu cât lupți mai mult timp, cu atât mai mare este șirul de victorii, nu-i așa, și cu cât este mai mare șirul de victorii, cu atât este mai mare încrederea pe care o ai în Dumnezeu și cu atât știi mai mult că Dumnezeu te va trece prin toate și cu atât mai palpitant este să vezi puterea lui Dumnezeu la lucru.
Înțeleg ce înseamnă în Apocalipsa când sfinții mor și se spune că se odihnesc de toate ostenelile lor. Uneori mă gândesc la rai în acești termeni. Dar vă spun că, atâta timp cât sunt aici, bătălia este prezentă și vreau să fiu în mijlocul bătăliei.
Apostolul Pavel a spus în 1 Corinteni, capitolul 16, versetul 8: „Voi mai rămâne în Efes. De ce? Căci mi s-a deschis o ușă mare și largă, e o mare oportunitate și sunt mulți potrivnici”. El spune: „Trebuie să rămân aici, pentru că în război aici este linia întâi”. O mulțime de oameni în viața creștină spun „Trebuie să ies din asta. Devine dificil. Trebuie să găsesc o slujire ușoară”. O mulțime de oameni în lucrarea pastorală, de îndată ce devine greu simt nevoia să plece, înțelegi?, trebuie să plece, dar Pavel spune: „Trebuie să rămân aici. Aici este locul unde bătălia este cea mai fierbinte. Aici se prefigurează cea mai mare victorie”. Este un război.
Îmi place ce a spus bătrânul unchi Bud Robinson. El privea viața creștină ca pe un război și spunea: „Toată viața mea îl voi mușca pe diavol, iar când îmi voi pierde dinții îl voi mesteca până la moarte”. Este o situație necruțătoare. Nu încetează niciodată să fie un război. A trăi pentru Cristos nu înseamnă a valsa pe o pajiște culegând margarete. Ci presupune să mergi pe un câmp minat cu lunetiști în jurul tău, lunetiști pe care nu-i poți vedea sau percepe, deoarece aparțin unui tărâm supranatural dincolo de capacitatea ta de înțelegere. Acesta este un război, iar inamicul este hotărât să distrugă orice scop divin și, prin urmare, credinciosul trebuie să se privească pe sine în acest mod: Da, suntem fii, da, suntem și slujitori, dar suntem și soldați.
Și așa cum spune Pavel în 2 Corinteni capitolul 10: „armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, ca să surpe întăriturile”, spune el. Și orice gând trebuie să-l facem rob ascultării de Cristos. Ducem un război care pur și simplu nu este fizic, care pur și simplu nu este trupesc. Poate avea acest element. Lupta împotriva dușmanului poate veni prin intermediul ființelor umane.
Lupta poate veni așa cum a venit pentru Isus prin batjocura oamenilor. Poate veni sub formă de scuipat. Poate veni sub formă de dispreț, blesteme și limbaj injurios. Poate veni sub formă de lovituri peste față. Poate veni sub formă de cuie și sulițe în coastă, poate veni în dreptul creștinului de astăzi așa cum a venit la apostoli sub forma decapitării sau a uciderii pentru Cristos. Poate veni în aceste moduri și poate că, pe măsură ce continuăm să Îl predicăm cu credință pe Isus Cristos într-o societate umanistă din ce în ce mai atee, se va ajunge la asta.
Dar în spatele aspectului fizic, în spatele urii și a persecuției pe care o vedem din partea oamenilor, există un domeniu al ființelor spirituale care sunt în război cu credincioșii și care folosesc pur și simplu lumea fizică ca mijloc pentru a-și atinge scopurile. Problema nu este atât de mult în faptul că oamenii Îl urăsc pe Cristos, cât în faptul că Satan Îl urăște pe Cristos și îi folosește pe oameni ca pioni ai săi. El este forța din spatele războiului și astfel ne confruntăm cu un dușman care este atât de puternic, atât de inteligent, atât de înșelător și atât de subtil încât, dacă vrem să ne îndeplinim vreodată potențialul poziției noastre, dacă vrem să trăim și să punem în practică ceea ce suntem ca poziție, dacă vrem să cunoaștem vreodată plinătatea vieții creștine, trebuie să ascultăm ceea ce spune Pavel la sfârșitul acestei cărți.
Nu putem fi atât de nebuni încât să credem că acum, când avem toate aceste informații putem să ne grăbim și să le împlinim așa cum ar trebui să fie. Ne vom lovi de opoziție la primul pas și pe tot parcursul liniei, atâta timp cât ne vom strădui să trăim în Împărăția lui Dumnezeu în termenii lui Dumnezeu, pentru că Satan va face tot posibilul să ni se împotrivească. Și astfel, în timp ce ne uităm apoi la versetele 10 la 13 din capitolul 6, dați-mi voie să vă împărtășesc cinci lucruri: pregătirea, armura, dușmanul, bătălia, victoria. Și voi prezenta lucrurile pe scurt și într-un mod introductiv în această dimineață. Vom intra în detalii data viitoare.
Mai întâi este pregătirea și, apropo, aceasta este fundamentală. Nu vreți ca bătălia să înceapă atunci când nu sunteți pregătiți. Nu vreți să vă lăsați pur și simplu în voia sorții și, dintr-odată, să fiți pe jumătate înfrânți înainte de a vă trezi și de a realiza că sunteți în război. Așa că pregătirea este pe primul loc și acesta este cuvântul folosit de Pavel în versetul 10. „Încolo” și spune asta pentru că este ultima dintre temele sale majore din carte, „fraților” folosește acest termen pentru că vrea să se identifice cu ei în această luptă „întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui”.
„Ca principiu general în viață depindeți de puterea lui Dumnezeu”. Asta este ceea ce spune el. „Ca un mod de viață, frații mei, depindeți de puterea lui Dumnezeu”. Veți observa că de două ori folosește cuvântul „în”; „în Domnul” și „în puterea tăriei Lui” și aceasta este o realitate cardinală în cartea Efeseni. Noi suntem în Cristos. Suntem una cu El. Viața Lui este viața noastră. Puterea Lui este puterea noastră. Adevărul Lui este adevărul nostru. Suntem una cu Cristos în El și, prin urmare, în Cristos suntem puternici. În Cristos, puterea Lui devine puterea noastră.
Și, apropo, asta indiferent cât de tare este vrăjmașul nostru. Şi vom vedea imediat cât de puternic este, puterea lui este superioară. Nu pot să nu mă gândesc la biserica din Filadelfia din Apocalipsa capitolul 3 unde se vorbește despre această biserică ca fiind o biserică bună. De fapt, este una din cele două dintre cele șapte biserici cărora nu li s-a adus nicio acuzație. Iar asta era o comunitate a credinței neprihănită, iar Domnul nostru le spune: „ți-am pus înainte o ușă deschisă”.
Vorbim despre o biserică care creștea, o biserică care era binecuvântată de Dumnezeu și apoi, în versetul 8, spune: „Știu că ai puțină putere” și știți ce este frumos în legătură cu asta este faptul că și puțină putere păstrează biserica. Dumnezeu este mult mai puternic decât Satan încât puțin din puterea Lui este suficientă pentru a învinge toți dușmanii. Vedeți?
Cel ce este în voi este mai mare decât cel ce este în lume. Și este infinit mai mare încât cea mai mică cantitate de putere divină poate învinge cea mai mare cantitate de putere a iadului și a dușmanului și astfel puterea este a noastră în Domnul. În Filipeni 4:13, Pavel spune: „Pot totul prin Cristos, care mă întărește”. Din nou, resursa este a noastră.
Dragii mei, cred că avem această resursă. Pentru mine, a nega acest lucru înseamnă a nega o realitate fundamentală, de bază, a vieții creștine. Ca să nu mai vorbim despre ravagiile pe care le fac gândirea lui Pavel și capitolul 6 din Efeseni. Cred că la cruce Isus Cristos i-a dat o lovitură de moarte lui Satan, așa cum este consemnat în Evrei 2:14. El l-a distrus pe cel care avea puterea morții și cred că tot ce trebuie să facem noi este să ne bucurăm de această biruință. Ascultați-mă! Dacă Cristos l-a învins pe Satan la cruce, iar eu eram în Cristos, atunci și eu l-am învins pe Satan la aceeași cruce și, așa cum Satan Îi este acum supus lui Cristos, la fel și Satan îmi este supus mie. Așa cum el este sub picioarele Lui, potrivit cu ceea ce spune Romani, tot așa el este și sub picioarele mele.
Cred că este un dușman învins. Cred că nu poate avea nicio pretenție asupra vreunui credincios. Romani 8 spune: „Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu”, Dumnezeu este cel care ne socotește neprihăniți așa că, dacă Dumnezeu m-a declarat neprihănit și dacă Dumnezeu a câștigat bătălia și dacă Dumnezeu a obținut victoria prin Isus Cristos, atunci această victorie este și a mea iar Satan nu are nicio putere să se opună resursei pe care învierea o aduce în viața fiecărui credincios.
Ideea este următoarea. Suntem într-un război, dar nu există niciun motiv să pierdem și nu există niciun motiv să ne fie teamă. Această resursă divină ne aparține. Timotei, ca tânăr în slujire, devenise temător. Devenise intimidat. Fusese asaltat de poftele care vin la el ca tânăr sau la tineri în general. Fusese asediat de oameni care îi prezentau doctrine false și care erau destul de tari în ceea ce făceau. Fusese inundat de propria lui frică, astfel încât a ajuns literalmente să se rușineze de mărturia lui Isus Cristos. A ajuns să se rușineze faţă de tovarășul său în lucrarea Evangheliei, preaiubitul apostol Pavel, al cărui ucenic era, și în mijlocul acestor sentimente puternice de timiditate, de frică, de lipsă de dragoste, de rușine, de poftă și de toate aceste lucruri, apostolul Pavel îl cheamă în 2 Timotei 2:1 și îi spune: „Întărește-te în harul care este în Cristos Isus”.
„Timotei nu ai niciun motiv pentru această teamă. Revendică-ți puterea care îți aparține”. Iar în capitolul 1 a spus: „Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință”. Ideea este următoarea. Nu există niciun creștin, și niciun moment din viața lui în care să simtă că pierde lupta în fața dușmanului. Dumnezeu ne-a dat în Cristos resursa pentru biruință. „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”.
Acum, adevărul este că putem birui. Știm că vom câștiga războiul în cele din urmă, deoarece Cristos a obținut victoria în dreptul nostru. Nu are rost să pierdem bătăliile care apar pe parcurs, dar sunt unele lucruri pe care trebuie să le știm. În primul rând trebuie să ne întărim în Domnul și în al doilea rând trebuie să avem pe noi acea armură corespunzătoare.
Astăzi auzim foarte des despre problemele pe care demonii le aduc. Creștinii pare că se îngrijorează cum să se elibereze unii pe alții de demoni. Astfel că auzim foarte des de ceea ce este cunoscut sub numele de exorcism creștin, o practică total străină de Scriptură. Nu există niciun cuvânt despre această practică în Scriptură. De fapt, nu există niciun incident în toată Scriptura în care demonii să fie scoși vreodată de vreun creștin dintr-un alt credincios, niciodată și niciunde.
Ori de câte ori avem de-a face cu Satan, sunt două aspecte pe care le avem în vedere. Unu, puterea Domnului și, doi, resursa pe care Dumnezeu o pune la dispoziția fiecărui credincios în Cristos. Întotdeauna este așa. Ritualurile, exorcizările și toate acestea sunt străine de Scriptură. De ce? Nu avem nevoie de asta pentru că resursa este acolo. Asta este ceea ce vreau să vă fac să înțelegeți. Este acolo.
În capitolul 1 din Efeseni, în versetul 19, se vorbește despre puterea față de noi, cei care credem. Ce fel de putere? O putere nemărginită. Cât de tare este această putere? Este puterea care L-a înviat pe Cristos din morți și L-a pus să șadă la dreapta Sa în locurile cerești, mult mai presus de orice domnie, de orice stăpânire, de orice putere, de orice dregătorie și de orice nume care se poate numi, nu numai în veacul acesta, ci și în cel viitor. De ce fel de putere avem noi parte? Puterea care a învins moartea pe cruce. Puterea care a învins moartea în mormânt. Puterea care L-a înălțat pe Cristos la dreapta Sa și a pus sub picioarele Lui orice înger și orice demon din univers.
Aceasta este puterea pe care o avem. Aceasta este puterea arătată față de noi, astfel încât vă spun că fiecare credincios are în el o resursă cu care îi poate face față lui Satan, indiferent de atacurile pe care le poate aduce diavolul, dar în anumite condiții. Prima condiție este că puterea credinciosului este în Domnul, nu în el însuși. A doua presupune faptul că el îndeplinește condiția purtării armurii, a resurselor pe care Dumnezeu le-a oferit.
Și astfel preaiubiților, pregătirea înseamnă că recunoaștem că puterea este disponibilă în Domnul. Coloseni 1:10 spune: „pentru ca astfel să vă purtați într-un chip vrednic de Domnul ca să-I fiți plăcuți în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune, și crescând în cunoștința lui Dumnezeu. Întăriți cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui”. Așadar, deținem toată puterea, potrivit cu puterea Lui glorioasă. Cristos, care ne-a eliberat „de sub puterea întunericului și ne-a strămutat în împărăția Fiului Său iubit”, ne-a dat această putere. Nu există credincios care să nu-i poată face față lui Satan în termenii învierii, pentru că această putere este disponibilă în Cristos.
Și recent am auzit despre un creștin care se presupune că este stăpânit de demoni și nu are resursele necesare pentru a scăpa de ei, așa că alți oameni fac asta pentru el. Acest lucru este total străin de Scriptură. Pentru că în fiecare credincios se găsesc aceste resurse prin puterea lui Dumnezeu pentru a elibera acel individ de orice implicare satanică, indiferent cât de simplă sau complexă ar fi.
În 1 Corinteni aș vrea să observați cuvântul lui Pavel din capitolul 10 cu versetul 12. El spune așa: „Astfel dar, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă”. Știi când ești vulnerabil? Când crezi că nu ești. Când zici: „Am toate informațiile. Stăpânesc epistola către Efeseni. Am memorat-o, și o știu chiar pe de rost. Am toate informațiile doctrinare. Nu voi avea probleme. Știu ce am de făcut. Știu toate principiile”. Sau atunci când crezi că îi poți face față lui Satan și zici: „Mă pot descurca cu asta. Am tot echipamentul necesar”. Ideea este următoarea: când crezi că poți face asta, nu poți. Dar, pe de altă parte, atunci când depinzi de Dumnezeu, nu există nimic din ceea ce Satan îți poate face, care să te facă să pierzi biruința.
Uitați-vă la versetul 13. „Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu care este credincios...”. Acum observați că tot acest lucru depinde de caracterul lui Dumnezeu. Nu doar de puterea Lui, ci de credincioșia Lui de a face disponibilă această putere. „Și Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre”. Dumnezeu nu-i va permite niciodată lui Satan să aibă un cap de pod în viața unui credincios. Nu va fi mai mult decât ceva la care credinciosul poate face faţă. Nu-i așa? Împreună cu ispita, va pregăti și calea de scăpare pentru ca tu să o poți suporta. Nu va exista niciodată un moment în acest război în care va trebui să pierzi. Nu va exista niciodată un moment în care să nu poți învinge în Cristos, dacă depinzi de El.
De fapt, resursa va fi disponibilă cel mai mult pentru tine atunci când ești cel mai slab. În 2 Corinteni 12:9, Pavel spune: „Căci când sunt slab, atunci sunt tare. Puterea Lui este făcută desăvârșită în slăbiciunile mele”. Atâta timp cât crezi că te poți descurca, nu poți. Când știi că nu poți și depinzi de El, El poate.
Ascultă-mă, dacă să spunem ești un paznic la datorie și să spunem că ești de pază și observi apropierea unei armate inamice. O armată care dintr-odată, vezi că se apropie de fortul tău. Ce o să faci? Cobori de pe parapetul de unde ai stat de pază și fugi spre ei cu pușca ta mică și începi să te lupți cu vrăjmașul? Nu, dacă ești inteligent, nu o faci. Gărzile nu se duc să lupte în război. Se duc şi îi spun comandantului. Și cu cât înveți asta mai repede în viața creștină, cu atât mai bine. Când Satan atacă, nu te lupta cu el! Raportează-i comandantului!
Așa cum David le-a spus filistenilor „lupta este a Domnului”. Bătălia este a Domnului. Lăsați-L să lupte. El știe ce face. Lăsați-L pe El să fie cel care duce bătălia. Și în felul acesta, trebuie pur și simplu să trăim realitatea că puterea există. Efeseni 6:10 ne spune că „putem fi tari în Domnul și în puterea tăriei Lui”. Nu există niciun motiv să ne simțim învinși. Nu există niciun motiv pentru a crede că un credincios este atât de copleșit de Satan încât nu poate ieși din asta. Nu există o robie atât de mare încât să nu existe o cale de scăpare dacă apelează la resursele disponibile, iar acestea sunt, pe de o parte, încrederea în puterea lui Dumnezeu și apoi, așa cum vom vedea în săptămânile următoare, cealaltă resursă este îmbrăcarea în armură, iar aceasta trebuie să devină și ea o realitate.
Așadar, asta este pregătirea. Duhul Sfânt i-a spus odată lui Iosafat: „Bătălia nu este a ta. Este a lui Dumnezeu”. Oh, ce lucru minunat de știut, pentru că nu aș vrea să intru în acest război care este ceva ce nici măcar nu pot vedea, ceva spiritual, ceva care mă depășește cu mult. N-aș vrea să intru în asta și să lupt fără să pot măcar să văd dușmanul sau să știu cum operează el. Mă bucur atât de mult că bătălia Îi aparține Domnului și când vine ispita, Satan trimite încurcăturile lui. Așa că atunci îi raportez totul comandantului suprem. Îi cer să-mi sfințească viața și să mă facă un vas cât se poate de neprihănit și în această neprihănire stau fără teamă, protejat de El.
De aici trecem la armură, pentru că aceasta este a doua modalitate prin care îi putem face față vrăjmașului. Versetul 11: „Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu”. Și ne vom opri chiar aici. Vom intra imediat în detalii, dar un credincios trebuie să aibă armura. Nu-ți folosește la nimic dacă nu-ți pui armura. Poți avea oameni care să stea în jurul tău chemând afară demonii din tine până când se învinețesc la față și nu-ți va folosi la nimic până când nu ai armura pe tine. Iar dacă armura este pusă, nu ai nevoie de toți acei oameni care fac asta.
Pentru că dependența de puterea lui Dumnezeu și ascultarea de a îmbrăca armura disponibilă sunt singura resursă de care credinciosul are nevoie. Acesta este singurul mod în care Biblia tratează vreodată această problemă în ceea ce privește individul. Apropo, expresia „îmbrăcați-vă”, în original înseamnă: „îmbrăcați-vă o dată pentru totdeauna”. Nu este ca în cazul echipamentului de joc, știți, pe care îl îmbraci doar sâmbătă, când este timpul meciului. Îți pui armura o singură dată și o lași pe tine pentru tot restul vieții. Nu-ți lași niciodată armura jos până când nu te întâlnești cu Domnul. Îți pui armura pe tine și o păstrezi, iar dacă nu o ai pe tine devii vulnerabil în orice moment.
Astfel, Pavel, probabil legat cu lanțuri de un soldat roman în timp ce scria aceste rânduri, vede întreaga uniformă a soldaților romani și toată armura care o însoțea. O vede ca pe o ilustrare perfectă a modului în care credinciosul trebuie să fie pregătit să lupte cu inamicul. În versetul 14 el vorbește despre această armură. „Având mijlocul încins cu adevărul. Îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii, luați scutul credinței, coiful mântuirii și sabia duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”. Vom intra în detaliu în aceste gânduri uimitoare în săptămânile care urmează, dar acestea sunt lucrurile de bază necesare pentru credincios. Depindeți de Domnul, puneți-vă armura și lăsați-o pe voi.
Iată de ce spun că oamenii sunt atât de creduli uneori, deoarece credem că dacă avem fapte, suntem în regulă. Trebuie să avem armura. Armura merge dincolo de fapte, la răspunsul unei vieți neprihănite. Vom vedea asta. Dacă vreți să biruiți în viața creștină, puneți-vă armura, puneți-vă viața în ordine, pentru că veți avea de luptat până în ziua în care veți muri.
Asta ne aduce în al treilea rând la dușman. Versetul 11: „Ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului”. Cu alte cuvinte, știm că avem puterea Domnului și tăria Lui. Ne-am îmbrăcat cu toată armura. Suntem pregătiți, ascultători cu armura noastră, depindem de puterea divină și suntem în stare să rezistăm împotriva uneltirilor diavolului. Întotdeauna credinciosul trebuie să stea în picioare pentru că Satan îl va ataca. Nu trebuie să mergeți să-l căutați pe diavol.
Întotdeauna mă îngrijorează oamenii care se grăbesc să intre în astfel de situații și încep să invoce demoni, să strige demoni și să vorbească cu demoni, pentru că te bagi într-un domeniu în care nu ai nicio informație. Dacă stai suficient de mult prin preajmă, ei vor fi acolo. Și chiar nu e nevoie să te implici cu ei. Trebuie să te preocupi de puterea lui Dumnezeu, te preocupi de armura pe care o ai și Dumnezeu prin aceasta va avea grijă de dușman. Tu trebuie să rămâi ferm.
Nici în Biblie nu ni se spune niciodată să îl atacăm pe diavolul. Ni se spune doar să ne împotrivim lui și el va fugi. Rămâneți tari. Trebuie să ne menținem poziția. Asta este ceea ce spune el aici. Cine este dușmanul? E ușor de văzut. E diavolul. Oamenii spun: Oh, nu există diavol. Diavolul este doar un costum de Halloween, cu coadă ascuțită, cu două coarne mici, și o furcă.
Nu asta spune Biblia. Biblia ne spune că există un diavol adevărat, că acesta nu este altul decât Lucifer, cel mai măreț înger. Citiți Isaia 14, Ezechiel 28 unde se vorbește despre acest înger, despre acel heruvim ales, cel pe care străluceau toate pietrele scumpe ale cerului, cea mai măreață ființă pe care Dumnezeu a făcut-o vreodată. Această ființă angelică a vrut să fie ca Dumnezeu și în păcatul mândriei a fost aruncată din cer iar Apocalipsa 12 spune că a fost ca un balaur mare care a căzut şi „cu coada lui trăgea după el a treia parte din îngeri”. Așadar, Lucifer acest înger căzut, cel mai înălțat dintre îngeri, conduce o oaste formată dintr-o treime din toți îngerii pe care Dumnezeu i-a creat și sunt literalmente milioane, iar aceștia devin apoi dușmanul demonic. Acesta este diavolul.
Isus a crezut că el este real. A vorbit cu el în Matei 4. A vorbit despre el în Ioan 14, în Ioan 16 și în alte locuri. Apostolii de asemenea au crezut că este real. Pavel a vorbit despre el, Petru a vorbit despre el, Iacov a vorbit despre el. Dacă vă uitați în istorie, știți că există un diavol. El a ispitit-o pe Eva în Geneza 3. L-a ispitit pe Cristos în Matei 4. El a pervertit Cuvântul lui Dumnezeu în Matei 4 și s-a opus lucrării lui Dumnezeu în Zaharia 3. El l-a împiedicat pe slujitorul lui Dumnezeu în 1 Tesaloniceni 2 și tot el împiedică Evanghelia în 2 Corinteni 4. El îi prinde în cursă pe cei răi în 1 Timotei 3, el stârnește națiunile în Apocalipsa 16. El este un înger de lumină în 2 Corinteni 11. El se luptă cu Mihail în Iuda. El a adus păcatul în lume în Geneza 3. În el zace acum întreaga lume în 1 Ioan 5. El este prezent peste tot în istorie.
El poartă titluri personale. În Ezechiel 28, Biblia îl numește un heruvim ocrotitor. În Ioan 16, stăpânitorul lumii acesteia. În Efeseni 2, domnul puterii văzduhului. În 2 Corinteni capitolul 4 este numit dumnezeul veacului acestuia, iar în Luca 11:15, domnul dracilor. De 52 de ori este numit „satan”, ceea ce înseamnă „adversar”. Acesta este titlul său cel mai frecvent. De 35 de ori este numit „diavolul”, diabolos, care înseamnă „calomniator”. El este numit șarpele cel vechi, balaurul cel mare, leul care răcnește, cel rău, Abaddōn, Apolluōn, ispititorul, acuzatorul, duhul care lucrează și acum în fiii neascultării.
El este descris de Domnul nostru în Ioan 8:44 ca fiind un ucigaș și un mincinos. El lucrează în mod deschis și pe ascuns cu doctrinele demonice și cu duhuri amăgitoare. El este un păcătos în 1 Ioan 3:8. El este un imitator în 2 Corinteni 11:13-15. El este un dușman de elită. Lucifer, cel care a căzut din ceruri, este conducătorul unei imense armate de ființe demonice care există de secole, de mii de ani, care după ce au fost create, au căzut. Sunt aici de multă vreme. Sunt vicleni, sunt deștepți, sunt subtili, sunt șireți, sunt invizibili, sunt supraomenești, ei sunt dușmanul nostru.
Și se spune în versetul 11 că ei acționează pe baza vicleniei diavolului. Avem termenul methodeia, metode, iar cuvântul acesta este folosit în Efeseni 4:14 și tradus prin „viclenie”, o viclenie prin care ei stau la pândă să ne înșele. Cu privire la ce? Ca să nu mai fim copii plutind încoace și încolo și purtați de orice vânt de învățătură. Accentul este pus pe faptul că vicleniile diavolului sunt minciuna, doctrina falsă, religia falsă, învățătura falsă.
El este un mincinos și tatăl minciunii. El este un înșelător. Întregul său sistem înșală subtil, supranatural, inteligent, puternic. El a înșelat omenirea din întreaga lume cu sisteme religioase false. Este incredibil cât de sofisticate sunt. Vă vine să credeți că, în Vechiul Testament, Satan l-a înșelat pe Israel ca să se închine la idoli și să întoarcă spatele adevăratului Dumnezeu? Vă mai amintiți că în Noul Testament Satan a înșelat Israelul pentru a-l ucide pe propriul lor Mesia? Și în viitor, el va înșela Israelul că antihristul este Cristos. Credeți asta?
El este un înșelător. El este subtil. Domeniile lui sunt minciuna, ereziile și doctrina falsă. El va minți în legătură cu orice, fie că este simplu sau sofisticat. Iar dacă uneori mă supăr din cauza doctrinelor false, a sectelor false și a învățăturilor false, motivul este că eu cred în toate aceste lucruri, fie că este vorba de negarea adevărului Cuvântului lui Dumnezeu, fie că este vorba de Zoroastrism, fie că este vorba de „noua eliberare” care neagă ordinea lui Dumnezeu pentru familie, fie că este vorba de homosexualitate, de noua moralitate, fie că este vorba de secte și „isme”, schisme și sofisme și restul lucrurilor de acest gen, fie că este vorba de religiile vechi pe linie conservatoare ale lumii.
Dacă mă entuziasmez în legătură cu asta este pentru că aceste lucruri ar trebui să fie distruse cu o ferocitate egală cu originile lor infernale. Pentru că sunt de la Satan. Ele sunt vicleniile diavolului și el este inteligent. El se mișcă în lume și împiedică și Cuvântul să ajungă la inimile oamenilor. El răpește Cuvântul spune Luca 8. El îl răstălmăcește și îl pervertește. El pune la amvon oameni care neagă autoritatea Scripturii, neagă dumnezeirea lui Cristos, neagă mântuirea prin har, neagă a doua venire, neagă judecata, neagă păcatul, neagă totul.
El promovează un stil de viață care aduce blestem. El se implică în politică, în guverne și națiuni, precum și în viețile individuale. Vine la creștini și le seamănă îndoieli în minte, așa cum a făcut-o cu Eva și cum a făcut-o de-a lungul istoriei poporului lui Dumnezeu. El creează persecuții împotriva lor. El le pune piedici în lucrarea lor. El se infiltrează în biserică cu spaimele sale. El ne ispitește pentru a ne încrede în noi înșine, el seamănă îndoială, ne ispitește cu minciuna, imoralitatea, mondenitatea, mândria, descurajarea și așa mai departe, iar acest lucru este subtil, foarte subtil.
Oamenii ar putea crede că, cu cât ești creștin de mai mult timp și cu cât devii mai matur, cu atât devine mai ușor. Nu, pentru că cu cât știi mai multe, cu atât ispitele devin mai subtile și vorbim despre un dușman formidabil, dar nu este doar diavolul. Uitați-vă la versetul 12. „Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui” și țineți minte asta oameni buni. Dușmanul nostru nu este sistemul, lumea așa cum o vedem noi. Ei ne pot persecuta și într-o zi ne pot face ceea ce i-au făcut lui Isus. În Ioan 15 El a spus
Dar „adevăratul dușman nu este carnea și sângele”. Adevăratele arme ale luptei noastre nu sunt cele trupești, „ci sunt domniile, puterile, stăpânitorii întunericului acestei lumi”. Este vorba de răutatea spirituală din locurile cerești. Toți aceștia sunt termeni folosiți pentru a descrie demonii. Este un imperiu demonic care este adevăratul dușman și cu care ne luptăm.
Iar cuvântul „luptă” nu se referă la un simplu joc atletic. Pe vremea romanilor, atunci când luptătorii intrau în ring pentru a se lupta, ideea era de a pune mâinile în jurul gâtului unui om, strângând până la sugrumare, și de a-i ține nu doar umerii, ci și capul la pământ, iar dacă acesta rămânea cu capul pe pământ un anumit timp, murea. Dar dacă îi atingeai de pământ doar umerii și nu-i puneai capul la pământ trăia pentru a lupta din nou și Satan se luptă cu noi prin demonii săi și noi cu el, iar asta este o chestiune de viață și de moarte.
Ei citesc Biblia. Ei știu cum trebuie să atace. Ei știu că există o groapă fără fund. Știu că există un loc veșnic creat pentru ei și vor face tot ce le stă în putință pentru a pune stăpânire pe lucrurile lui Dumnezeu pentru a schimba acest lucru și, astfel, este un război la un nivel neomenesc și este orice, mai puțin un sport. De fapt, oamenii sunt doar păcăliți într-un război supranatural. Ei sunt doar păcăliți să lupte împotriva cauzelor lui Satan. Așa că dușmanul nostru este un dușman subtil.
Știți, ori de câte ori începi să te gândești la cât de isteț este el și apoi vezi oameni pe care îi cunoști care vor să aprofundeze aceste lucruri demonice, prieteni, nu știți în ce vă băgați. Nu puteți face față. John Walden, un prieten de-al meu care a făcut atât de multe cercetări despre secte, încât este probabil cel mai prolific cercetător de secte din ziua de azi, mi-a trimis un raport și în el abordează ceva din această problemă.
Și iată ce spune el: „Dumnezeu nu ne-a făcut în așa fel încât să putem funcționa fie în siguranță, fie eficient într-un mediu demonic. Chiar dacă ar fi neutru, ceea ce în mod clar nu este, cine știe ce pot face demonii în propriul lor mediu și ce interrelații există sau pot fi fabricate, între lumea lor și a noastră. Noi nu am fost făcuți să zburăm pe tărâmuri astrale. Garantat existența demonicului se joacă într-o cocină astrală plină de răutate și ostilitate. Nu am fost făcuți cu capacitățile intelectuale pentru a separa binele de rău, adevărul de fals în domeniul ocult.
De exemplu, profetul Daniel a fost un tânăr strălucit și evlavios. Cu toate acestea, chiar și el a trebuit să primească înțelepciune suplimentară de la Dumnezeu într-un mod special pentru a putea avea discernământ în chestiuni oculte. Astfel că, implicarea în astfel de lucruri va produce întotdeauna concluzii eronate, deoarece omul, în calitate de creatură căzută, nu are echipamentul sau capacitatea necesară pentru a tria chestiunile demonice” am încheiat citatul.
Are dreptate. Tot ce trebuie să faceți este să vă prezentați la comandant. Puneți-vă armura. Nu vă puneți cu stăpânirea pe care nici măcar nu o puteți înțelege și, în felul acesta putem înțelege că aceasta este o privire asupra vrăjmașului pentru care avem nevoie de armură, pentru care avem nevoie de pregătire și pentru care avem nevoie să înțelegem că lupta este importantă, prieteni. Nu va fi ușor pentru voi să trăiți viața creștină. Nu este ușor nici pentru mine.
Dar vreau să vă spun ceva. Singurele lucruri care contează în viață, singurele lucruri care au un gust dulce în viață sunt cele pentru care muncești din greu, nu-i așa? Lucrurile în care vezi adevărata biruință. Cea mai mare bucurie zi de zi este să știu că l-am învins pe Satan. Ascultați-mă, Satan este mereu prin preajmă. Demonii lui sunt peste tot. Ei mă cunosc. V-am spus despre asta.
Am intrat odată într-o cameră în care o persoană era plină de demoni, iar demonii au început să țipe la mine: „Scoateți-l de aici!” Ei știu cine sunt. Ei mă cunosc. Dar știți ceva, aceea a fost singura dată când am intrat într-o conversație cu ei, o singură dată în zece ani. Nici măcar nu glumesc cu ei. Știți de ce? Pentru că Biblia nu-mi spune să fac asta. Nu știu ce fac ei. Nu știu ce fel de jocuri fac. Ăsta e un domeniu în care nu mă bag. Nu vorbesc cu ei. Nu le acord nicio atenție. Doar îmi pun armura, mă prezint la Comandant și știți ce? În zece ani, Dumnezeu a continuat să binecuvânteze lucrarea de aici și noi nu am acordat nicio atenție acestui lucru.
Ascultați, prieteni! Ei știu că suntem aici, dar nu-mi pasă câți dintre ei mă atacă, o mie, zece mii, o sută de mii, un milion. Nu-mi pasă dacă se adună cu toții. Nu-mi pasă dacă Satan însuși se ridică împotriva mea. Știți ceva? Cel ce este în mine este mai mare decât cel care este în lume și am o resursă în Cristos pentru a face față acestui domeniu.
Ascultați-mă! Sunt convins că în ultimii zece ani au încercat să oprească ceea ce face Dumnezeu aici, dar nu au reușit. Nu pot reuși atâta timp cât noi suntem credincioși. Să punem puterea acolo unde îi este locul, în Dumnezeu, să avem smerenia de a ști că nu avem nicio putere în noi înșine și să păstrăm armura pe noi, trăind o viață neprihănită. Nu-mi pasă că adună tot iadul împotriva noastră, pentru că este neputincios. Chiar dacă am avea puțină tărie, ca biserica din Filadelfia.
Și astfel, istorisirea se încheie în această dimineață cu victoria, versetul 13. De la pregătire, la armură, la dușman, la luptă, iar mai apoi la biruință. „De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul”.
Ceea ce îmi place acolo este că ai putea sta în picioare, poți sta în picioare. Iar acolo este vorba de biruință. Câtă vreme încrederea este în Domnul și suntem îmbrăcați cu armura. Nu vă lăsați prinși fără armură. Veți zice:
Autorul imnului a spus:
Să ne rugăm. Tată, îți mulțumim în această dimineață pentru siguranța pe care o avem de a sta cu îndrăzneală în fața dușmanului prin puterea lui Dumnezeu, de a continua să depindem de Tine, de a purta armura și de a Te lăsa pe Tine să duci războiul. Oh, Doamne, fie ca noi, în biserică, fiecare personal, fiecare persoană care stă aici, să depindem de puterea Ta, să purtăm armura știind că este un război, dar știind că și războiul aduce bucurie, pentru că victoria este a noastră în fiecare zi, în fiecare moment, pe măsură ce ne bizuim pe Tine.
Să știm că dușmanul nu ne poate face nimic atâta timp cât puterea noastră este în Tine și armura noastră este pusă. Și, Doamne, în săptămânile care vor urma, ajută-ne să vedem ce înseamnă acest lucru în mod practic și să fim echipați pentru lupta în care am fost tot timpul, dar care s-ar putea să fie din ce în ce mai fierbinte acum, în aceste zile în care trăim, pe măsură ce ne apropiem de venirea lui Cristos. Tată, lucrează în fiecare viață de aici, în Numele lui Cristos. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
