Pentru studiul nostru din această dimineață, ajungem din nou la Efeseni capitolul 6 - Efeseni capitolul 6 - și ne uităm la această secțiune extraordinară despre armura creștinului. Vreau să vă citesc din capitolul 6, versetele de la 10 la 17. „Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești” - sau a duhurilor rele din cele cerești.
„De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.
Acum avem aici pasajul important din cartea Efeseni care descrie pentru noi lupta creștinului, și am învățat multe despre umblarea creștinului. Începând cu capitolul 4 versetul 1, am întâlnit conceptul de umblare cu vrednicie, și ce implică o umblare cu vrednicie? Ei bine, implică umblarea în unitate, implică umblarea în unicitate, dacă vreți; noi trebuie să fim diferiți de neamuri. Trebuie să fie o umblare în dragoste, spune capitolul 5, o umblare în lumină, o umblare înțeleaptă, o umblare cu Duhul Sfânt și, în cele din urmă, trebuie să fie o umblare în care să fim gata de luptă. Modul nostru de viață în această lume va fi un mod, în care fiind, ne vom afla în conflict; noi ne aflăm în faţa dușmanului.
Dar, după cum am văzut în acest pasaj, nu avem niciun motiv să ne temem de asta. Nu avem niciun motiv să fim posomorâți, ca să spunem așa, să devenim fataliști, pentru că biruința ne aparține nouă. Și pentru a exprima acest lucru, aș vrea să vă uitați puțin la Romani capitolul 8, pentru câteva momente versetul 31 - Romani 8:31. „Deci, ce vom zice noi în fața tuturor acestor lucruri? Dacă Dumnezeu este pentru noi, cine va fi împotriva noastră? El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, toate lucrurile?”. Cu alte cuvinte, cine ar putea să ne învingă? Dumnezeu, care ni L-a oferit pe Cristos, nu ne-ar oferi orice resursă de care avem nevoie pentru a câștiga lupta? „Cine va ridica pâră împotriva aleșilor lui Dumnezeu? Dumnezeu este Acela, care-i socotește neprihăniți!”
Cu alte cuvinte, cine va avea ceva împotriva noastră? Dacă Dumnezeu este cea mai înaltă instanță și Dumnezeu spune că suntem neprihăniți, cine mai poate juca rolul de acuzator pentru noi? Versetul 34: „Cine -i va osândi? Cristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat”. Cu alte cuvinte, dacă El a înviat pentru a ne socoti mai apoi neprihăniți, ar putea să ne mai condamne? Ideea este că, dacă Dumnezeu este cea mai înaltă instanță, dacă Cristos este cel mai mare judecător și dacă ei Înșiși ne-au declarat drepți și neprihăniți, cine ar putea să ne condamne, cine ar putea aduce vreo acuzație împotriva noastră? Răspunsul este, în mod evident, nimeni. Versetul 35: „Cine ne va despărți pe noi de dragostea lui Cristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? După cum este scris: ‘Din pricina Ta suntem dați morții toată ziua; suntem socotiți ca niște oi de tăiat’”.
„Totuși, în toate aceste lucruri” - care lucruri? Necazul, strâmtorarea, prigonirea, foametea, lipsa de îmbrăcăminte, primejdia, sabia sau faptul că suntem socotiți ca niște oi de tăiat – „în toate aceste lucruri noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care ne-a iubit. Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură (sau: zidire), nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Cristos, Domnul nostru.” Noi suntem mai mult decât biruitori, mai mult decât biruitori.
Amiralul Nelson a trimis în Anglia un mesaj despre acest triumf de la Trafalgar și iată ce a spus: „Victorie nu este un cuvânt suficient de puternic pentru a descrie scena”. Este mai mult decât o victorie - este o super-victorie. Asta a vrut să spună Pavel în 1 Corinteni 15:57, când a zis: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Cristos” și în 2 Corinteni 2:14, unde a spus: „Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne poartă totdeauna cu carul Lui de biruință în Cristos”. Și ce a vrut să spună Ioan în 1 Ioan 5:5 când a spus: „Cine este cel ce a biruit lumea, dacă nu cel ce crede că Isus este Fiul lui Dumnezeu?” Noi suntem biruitori, noi triumfăm, noi suntem victorioși în Cristos.
Și astfel, vedeți, prin toate aceste definiții - Romani 8, 1 Corinteni 15, 2 Corinteni 2, 1 Ioan 5 - noi suntem biruitori. Suntem invincibili, suntem mai mult decât biruitori. Dar asta vorbește despre imaginea de ansamblu, despre poziţionare, despre războiul suprem; adevărul este că, pentru a câștiga bătălia în fiecare zi, trebuie să venim la Efeseni capitolul 6, pentru că acolo ne însușim armura pe care Dumnezeu a pus-o la dispoziție. Și, însușindu-ne această armură, putem fi mai mult decât biruitori zi de zi. Putem fi mai mult decât biruitori. Putem merge dincolo de a câștiga doar bătălia; putem lua prada de război. Putem merge dincolo de a ne revendica victoria; putem moșteni toate bunurile dușmanului învins.
În 2 Cronici, capitolul 20, Iosafat conduce Israelul într-o mare sărbătoare a victoriei și cred că s-ar putea potrivi cu gândurile noastre ca ilustrație. 2 Cronici 20:22. Israel se îndreaptă spre bătălie, iar despre aceasta se vorbește în versetul 22: „În clipa când au început cântările și laudele” - este interesant - „Domnul a pus o pândă împotriva fiilor lui Amon și ai lui Moab și împotriva celor din muntele Seir, care veniseră împotriva lui Iuda. Şi au fost bătuți. Fiii lui Amon și ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârșire și să-i prăpădească. Și, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alții să se nimicească”. Știți ce a făcut Domnul? I-a lăsat pe toți dușmanii să se omoare între ei, în timp ce Israel stătea acolo și Îl lăuda pe Dumnezeu. Nu au tras nici măcar un foc de armă.
„Când a ajuns Iuda pe înălțimea de unde se zărește pustia, s-au uitat înspre mulțime, și iată că ei erau niște trupuri moarte întinse pe pământ, și nimeni nu scăpase. Iosafat și poporul său s-au dus să ia prăzile; au găsit printre trupuri multe bogății și lucruri scumpe, și au luat atât de multe că n-au putut să le ducă pe toate. Trei zile au prădat, căci era multă pradă. A patra zi, s-au strâns în valea Beraca (Binecuvîntare), unde au binecuvântat pe Domnul; de aceea au numit locul acesta valea Beraca, nume care i-a rămas până în ziua de azi. Toți oamenii din Iuda și din Ierusalim, în frunte cu Iosafat, au plecat voioşi și s-au întors la Ierusalim, căci Domnul îi umpluse de bucurie, izbăvindu-i de vrăjmașii lor. Au intrat în Ierusalim și în Casa Domnului, în sunete de alăute și de arfe și trâmbițe. Groaza Domnului a apucat toate împărățiile celorlalte țări, când au auzit că Domnul luptase împotriva vrăjmașilor lui Israel”.
Acum, iată o imagine a ceea ce înseamnă să fiți mai mult decât biruitori; nici măcar nu trebuie să porniți la luptă, asta este uimitor. În al doilea rând, când lupta se încheie, toți vrăjmașii sunt morți. După care, toată prada este a voastră întreagă, iar apoi poporul se întoarce la Ierusalim cântând și lăudând pe Dumnezeu. Iar în cele din urmă, versetul 30 spune: „Dumnezeu le-a dat odihnă (pace)”, de la alte bătălii. Asta înseamnă să fii mai mult decât biruitor, în fața unui vrăjmaș nimicit cu desăvârșire, căci nu a mai rămas niciunul, prada a fost adunată în totalitate, a fost nevoie doar de trei zile pentru a o strânge și s-au întors cu bucurie, fără să dea nicio lovitură, fără să se fi angajat într-o luptă, pentru că biruința în întregime a fost dată de Domnul. Asta înseamnă să fim mai mult decât biruitori. Și așa se întâmplă în viața creștină. Dumnezeu duce toată lupta, ne dă biruința și ne lasă să adunăm toată prada și să intrăm în prezența Sa cu bucurie. Asta înseamnă să fim mai mult decât biruitori. Așa se așteaptă Dumnezeu să vă trăiți viața zi de zi, cu o astfel de trăire victorioasă, cu o astfel de abordare a vieții.
Acum, pentru a experimenta această realitate pozițională în viața practică, trebuie să aplici armura creștinului zi de zi, și de aceea ne uităm la Efeseni 6:10-17. Ce face un creștin pentru a avea toate acestea la dispoziţie zilnic? Cum putem să ne bucurăm și să fim voioşi? Cum trăim acest tip de experiență, așa cum a avut poporul Israel în acele vremuri când a obținut acea victorie extraordinară? Cum cunoaștem aceeași bucurie, aceeași exaltare, aceeași binecuvântare de a avea o bătălie dusă de Domnul? Cum putem sta în picioare pe deplin îmbogățiți de prada câștigată? Ei bine, cheia este chiar aici.
Să ne întoarcem, așadar, la Efeseni 6 și să aflăm. Vedem aici șase piese care pentru creștin alcătuiesc armura; atâta timp cât le avem pe noi, vom cunoaște și victoria și bogățiile de care au parte cei ce sunt mai mult decât biruitori. În primul rând, în versetul 14, „Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul”. Numim această piesă centura adevărului și v-am spus că aceasta înseamnă angajament, înseamnă promptitudine, înseamnă disponibilitate, înseamnă pregătire. Cu alte cuvinte, dacă vom lupta cu Satan, dacă vom intra în război, trebuie să ne dăm seama că avem un dușman extraordinar, avem un dușman real și trebuie să fim pregătiți. Trebuie să ne încingem coapsele, un simbol al pregătirii; îl vedem în multe dintre ilustrațiile culturii evreiești din istorie, în care își încingeau coapsele pentru a porni într-o călătorie. În același fel, un soldat trebuie să fie pregătit pentru luptă, încingându-și coapsele, pregătindu-se pentru luptă.
În al doilea rând, versetul 14 vorbește despre „platoșa neprihănirii”. Platoșa neprihănirii este cea care indică sfințenia personală, o viață neprihănită, iar atunci când păcatul intră în viața noastră, noi mărturisim, ne pocăim și renunțăm el. Și în felul acesta păstrăm o platoșă a neprihănirii care acoperă zonele noastre vitale, acoperindu-ne inima și măruntaiele, așa cum văd evreii, inima fiind sediul gândurilor, iar măruntaiele fiind sediul emoțiilor, astfel încât gândirea și simțirea noastră să fie păzite de sfințenie și neprihănire. Așadar, în calitate de creștini, suntem gata de luptă. Toate sunt la locul lor, suntem implicați total, și absolut, și 100%.
Și mai apoi, trăim o viață neprihănită, sfântă. În al treilea rând - și asta am văzut data trecută - trebuie să fim încălțați cu râvna Evangheliei păcii. Picioarele noastre trebuie să fie acoperite cu Evanghelia păcii. V-am spus că romanii aveau ghete, un fel de încălțăminte pe jumătate ca o gheată, care aveau cuie care ieșeau din talpă, în şiruri ca niște crampoane sau țepi, și stăteau ferm pe pământ. Și vedem că încălțămintea care ne face să stăm în picioare împotriva Lui Satan este de fapt făcută din Evanghelia păcii, adică din vestea bună că suntem în pace cu Dumnezeu, că El este de partea noastră și că putem sta în picioare prin resursele Lui. Același lucru care i-a permis lui Petru să ia o sabie și să înceapă să lupte cu întregul grup de soldați romani venit în grădină, pentru că știa că Isus era alături de el și că dacă avea probleme, cu un cuvânt, Isus îi putea doborî pe toți. Și astfel, în calitate de creștini, noi rămânem pe poziții, încrezători că Dumnezeu este de partea noastră.
Așadar, atunci, cum putem câștiga cu armata Lui Satan? Cum învingem oastea sa de demoni? Cum oprim opoziția care ne atacă din împărăția întunericului? O facem prin dedicare, o facem prin sfințenie și o facem prin încrederea că puterea și resursele lui Dumnezeu sunt suficiente. Iar în această dimineață vreau să trecem la următoarea piesă de armură, și vom vorbi doar despre una, mai exact despre scutul credinței. Uitați-vă la versetul 16, scutul credinței. „Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Acum, oricare ar fi scutul credinței, prieteni, este suficient, pentru că stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Aceasta este o afirmație destul de amplă. Este suficient, împlinește tot necesarul.
Acum, există mai multe tipuri de scuturi folosite de diferite părți ale armatei în epoca romană, în funcție de tipul de lucru pe care îl făceai și în ce erai implicat. Dar două ies în evidență. Primul este un scut destul de mic, rotund, un fel de disc frisbee uriaș, curbat la margini. Era legat cu două curele, în mod normal la antebraț, la brațul stâng al soldatului. Trebuia să fie foarte ușor, astfel încât să poată fi purtat atunci când soldatul era un soldat de infanterie, și îl folosea pentru a para loviturile din lupta corp la corp. În mâna dreaptă avea o sabie și, conform versetului 17, sabia este o machaira, care este un cuvânt grecesc care înseamnă pumnal – un fel de sabie scurtă.
Și intrau în lupta corp la corp, într-o mână aveau sabia baionetă cu care se luptau, iar în cealaltă aveau obiectul ce le permitea să respingă loviturile adversarului, și anume scutul. Dar nu acesta este cuvântul folosit aici, cuvântul folosit aici este thureon și se referă la un scut complet diferit. Thureon este un scut care avea jumătate de metru pe un metru și jumătate; era o bucată de lemn mare, mare și groasă. Era acoperită la exterior cu metal și, uneori, chiar cu piele, foarte groasă, astfel încât, atunci când se trăgeau săgeți, săgeți de foc, acestea să lovească acel metal și să fie deviate, sau să lovească bucata de piele, iar pielea să fie unsă sau tratată astfel încât să stingă săgeata de foc în momentul în care lovea.
Era o bucată masivă de lemn, într-adevăr – de un metru jumate pe jumătate de metru, iar dacă vă amintiți, în acele vremuri oamenii erau mult mai scunzi decât sunt astăzi. Chiar și în vremurile istoriei Angliei și Scoției și am fost acolo nu cu mult timp în urmă, să ne uităm la niște armuri, iar dacă ați fost vreodată la Turnul Londrei, ați văzut același lucru. Vă uitați la armurile pe care le purtau și vă întrebați cine ar fi putut intra în ele, deoarece copiii voștri de liceu, de gimnaziu, sunt atât de mici. Erau oameni foarte scunzi. Și în vremea Domnului, din câte știm, era aceeași situație; oamenii erau foarte mici de statură. Și un scut de un metru și jumătate pe jumătate de metru ți-ar fi oferit protecție totală. Pur și simplu îl lipeai de pământ și te puneai în spatele lui. Pentru asta era folosit. A fost conceput pentru protecție totală.
Acum, când armata romană lupta, de obicei aceasta era un fel de strategie de luptă, dacă era o bătălie importantă. Era un șir lung de soldați în fața trupelor cu aceste scuturi. În spatele lor erau soldații cu săgeți, cu săbii și cu toate celelalte și, pe măsură ce se deplasau, ajungeau la dușman. Ei puneau aceste scuturi unul lângă altul, creând un zid uriaș de protecție. În spatele acelui zid, arcașii trăgeau cu săgețile, încetul cu încetul apropiind zidul din ce în ce mai mult, pentru ca în cele din urmă să intre în lupta corp la corp, în mod frecvent.
Cam asta se întâmpla, iar cei din față asigurau linia, zidul, aceea era cu adevărat linia întâi a armatei. Și în felul acesta îi protejau pe acești soldați împotriva săgeților care puteau veni asupra lor. Și, bineînțeles, odată ce venea atacul cu săgeți, aceia ar fi fost cei care aveau cea mai mare protecție. Acum, este adevărat, de asemenea, că și în trupele din spate, erau soldați care puteau să aibă astfel de scuturi, pentru a se proteja. Poți să-ți imaginezi că dacă nu ai avea un astfel de scut și dintr-odată un atac cu săgeți ar veni din spate de la flancul inamic, nu ai avea cum să le oprești. Dar ai putea să te ascunzi în spatele scutului tău și să fii protejat, astfel că aceasta este o dublă protecție, o dublă protecție.
Acum, ascultați-mă: veți observa că începe în versetul 16 cu cuvintele: „Pe deasupra tuturor acestora”. Nu înseamnă că scutul este cel mai important; nu acesta este accentul. Aici nu se vorbește despre cât de important este; nu aceasta este problema abordată în această secțiune a armurii creștinului. De fapt, v-am spus mai devreme, că nu se spune nimic aici despre care este cea mai importantă piesă. Toate sunt esențiale și chiar se suprapun. Ci el spune că, pe lângă toate celelalte, în plus față de toate celelalte. Aveți mijlocul încins (centura), platoșa, încălțămintea - acum, pe lângă acestea, pe deasupra tuturor acestora și, apropo, „pe deasupra tuturor acestora” nu se referă doar la scut, ci la ultimele trei piese de armură. „Pe deasupra tuturor acestora”, spune, „luați scutul credinței”, iar apoi versetul 17: „Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului”.
Acum, observați, și am să vă arăt un gând foarte important: „pe deasupra tuturor acestora” introduce toate cele trei elemente rămase, și există chiar o distincție în verbe pentru a arăta că există o diferență. Aveți în versetul 14, „având” ca verb, având mijlocul, având picioarele și având platoșa pe piept, iar ideea verbului, verbul „având” se referă la ceva permanent. Asta este ceea ce aveți pe voi. Este un fel de lucru permanent, o pregătire pe termen lung. De exemplu, dacă ar fi fost o pauză în luptă, iar în pauza din acea bătălie, un soldat s-ar fi putut duce să se odihnească, nu și-ar fi dat jos platoșa, nu și-ar fi dat jos cureaua și încălțămintea. Pentru că ele era mereu acolo; le avea pe el tot timpul. Dar când bătălia se încingea, versetul 16, își lua scutul, versetul 17, își lua coiful și sabia. Așadar, primele trei sunt pregătiri pe termen lung, iar următoarele trei sunt pentru pregătirea imediată. Aceasta înseamnă a apuca ceea ce este cu adevărat necesar în focul bătăliei.
Acum, dacă ești dedicat, dacă ai centura pusă, dacă ai sfințenia absolută în viața ta, dacă ai platoșa pusă și ai încredere în puterea lui Dumnezeu, stai cu picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Acestea ar părea suficiente, și chiar așa este. Doar că restul sunt un fel de protecție dublă și sunt utile pentru vremea când bătălia devine cu adevărat aprinsă. Acum, restul le păstrați tot timpul. Un credincios nu ar trebui să fie nevoit să se dedice mereu. Îmi amintesc când am crescut și de atâtea ori mergeam la conferințe, și auzeam mereu: „Vom avea o rededicare; vrem ca voi toți să vă rededicați viața”. Am fost la o școală unde se făcea asta tot timpul. Aveam întâlniri lună de lună. Cineva venea și le vorbea studenților creștini și îi chema la o reangajare, la o rededicare și la o reconsacrare, iar aceiași oameni treceau prin același lucru, făcându-l mereu.
Ei bine, ideea este că pur și simplu se întorceau la cele trei elemente de bază. Se întorceau la dedicare, la neprihănire și la încrederea în puterea lui Dumnezeu, lucruri pe care ar fi trebuit să le păstreze tot timpul, vedeți? Dar când săgețile încep să zboare în masă, atunci trebuie să ai scutul credinței, după care să îți pui coiful mântuirii și apoi să apuci sabia Duhului. Este ca și cum te-ai uita la un jucător de baseball care stă pe bancă, care atunci când se duce să se așeze pe bancă, nu-și dă jos uniforma. Uniforma rămâne pe el. Are discurile pentru alunecare pe el. Probabil că are și genunchiere. Este încălțat cu crampoanele de baseball. Iar când vine timpul să lovească, își pune casca și ia o bâtă în mână - de ce? Pentru că a fost pregătit iar acum ia în mână armele de război pentru luptă.
Vedeți asta întâmplându-se la un meci de fotbal american – un jucător stă pe bancă, își scoate casca și așa mai departe, iar când intră în joc, și-o pune și pornește, și aceasta este în esență distincția pe care apostolul o arată aici. Există unele elemente de pregătire pe termen lung și altele pentru pregătirea imediată, pe măsură ce se desfășoară bătălia. Și astfel, pe lângă primele trei - care sunt prinse, încleștate, legate, cu un fel de catarame, blocate la locul lor, fixe - vin următoarele trei care sunt apucate cu mâna când bătălia devine iminentă. Și este un lucru extraordinar, preaiubiților, să ne gândim la asta. Știți, Dumnezeu îi protejează într-un mod dublu pe copiii Săi. Ar fi fost de ajuns să avem încredere în puterea lui Dumnezeu – încălțămintea potrivită – ar fi fost suficient să avem o platoșă a neprihănirii, suficient să fim încinși cu adevărul (să avem o centură a angajamentului), dar Dumnezeu ne oferă o protecție dublă, care este atât de mare, și este ca El.
Mă gândeam la Ioan 10, unde se spune că viețile noastre sunt în mâna lui Cristos; noi suntem oile Lui, iar El ne-a pus în mâna Tatălui și nimeni nu ne poate smulge de acolo. Așadar, Îl avem pe Dumnezeu și pe Cristos amândoi ținându-l pe credincios, amândoi asigurându-l pe credincios, împreună ascunzându-ne. Și în felul acesta, acest dublu sentiment de protecție nu este neobișnuit pentru modul de gândire al lui Dumnezeu. Astfel că soldatul creștin are și el un dublu tip de protecție împotriva dușmanului. Când lupta devine aprinsă și săgețile încep să zboare, el ia scutul credinței.
Acum, pentru ce este acest scut? Versetul 16: „cu care veți putea stinge” - asta înseamnă să opriți și să stingeți nu unele, nu majoritatea, ci – „toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Așa că vă spun, orice ar fi, își va face treaba, nu-i așa? Oricare ar fi scutul credinței, este suficient. Ați putea spune chiar că este singura armură de care aveți nevoie. Atât de cuprinzătoare este, însă ea oferă o dublă protecție. Toate săgețile arzătoare sunt stinse. Acum, de unde vin ele? La sfârșitul versetului 16, vedeți în traducerea Autorizată din limba engleză, expresia „ale celor răi”. În greacă este „ale celui rău”; cel rău, care este Satan. Cel rău, literal; ponēros înseamnă cel rău, cel josnic, cel nenorocit. Satan trage și își folosește demonii pentru a trage toate aceste săgeți de foc, iar noi le stingem prin scutul credinței.
Acum, vreau să observați că termenul „cel rău” sau „cel josnic”, sau „cel nenorocit” ne amintește că această luptă nu este împotriva unei filozofii, ci împotriva unei persoane. Ieri, în L.A. Times, a apărut un articol scris de John Dart, în care se făcea o recenzie la o nouă carte scrisă de un bărbat pe nume Jewett, care susține că toți acei oameni care vorbesc despre venirea lui Isus Cristos denaturează de fapt Biblia și denaturează adevărul. El a scris o carte pentru a submina toate acestea, iar unul dintre lucrurile pe care le susține în carte este că nu există un diavol real. Acest lucru nu este adevărat. De ce, îl avem chiar aici pe cel rău; în versetul 11, este menționat diavolul. Nu există nicio îndoială în legătură cu acest lucru. El este sursa. Nu ne luptăm cu un lucru abstract, impersonal. Când tinerii se duc și pichetează, așa cum au făcut ai noștri aseară, Plato's Retreat, un loc de imoralitate josnică, ei nu luptă împotriva unei filosofii, ci împotriva unei ființe. Când tu și eu scriem scrisori pentru a opri drepturile homosexualilor, când scriem scrisori pentru a opri avortul, nu luptăm împotriva unei abstracțiuni filosofice, impersonale. Luptăm împotriva diavolului și a demonilor săi, care sunt implicați activ într-un atac agresiv asupra adevărului lui Dumnezeu, asupra caracterului lui Dumnezeu și asupra poporului Său.
Și în felul acesta privește Pavel lucrurile aici. Acest obiect, scutul, stinge săgețile arzătoare ale celui rău. Acum trebuie să ne întrebăm: ce sunt săgețile arzătoare? Ce anume încercăm să oprim? Ei bine, în bătălia din acele zile, arcașii își luau săgețile și puneau un material, o minge de bumbac sau ceva de genul acesta în vârf, iar acesta era îmbibat în smoală, care ardea destul de lent, dar suficient de tare. O îmbibau, iar înainte de a trage săgeata, o aprindeau, trăgeau cu ea, iar când lovea ținta, împroșca smoala. Și ar fi pornit mici focuri pe hainele soldatului sau pe orice altceva și l-ar fi ars, sau ar fi ars, poate, orice altă țintă pe care o aveau în vedere, dacă era făcută din lemn. Astfel că la asta se referea Pavel, iar cu devierea dată de faţeta metalică de pe scut, sau cu pielea care ar fi stins scânteile, putea să existe protecție.
Acum, ce sunt săgețile arzătoare ale Lui Satan? Ei bine, e simplu, nu-i așa? Sunt ispite care ne seduc, asta e tot. Se referă pur și simplu la ispite. Satan trage cu săgeți de impuritate, de egoism, îndoială, teamă, dezamăgire, pofte, lăcomie, mândrie, zgârcenie - totul se reduce la pofta firii, la pofta ochilor și la lăudăroșia vieții. El ne bombardează la propriu pe noi în calitate de credincioși cu săgețile, cu săgețile arzătoare ale ispitei seducătoare, pentru a stârni în noi răspunsuri neevlavioase, necreștinești și rele. Iar singura apărare pe care o avem în acest moment, spune Pavel, este scutul credinței, pentru că uneori pur și simplu plouă cu ispite. Trăim într-o lume în care chiar așa este - chiar așa este, sunt peste tot în jurul nostru, iar noi trebuie să avem scutul credinței.
Acum, ce vrea să spună prin scutul credinței? Înțelegem imaginea romană; avem imaginea armatei și a săgeților care zboară de jur împrejur. Dar oare de ce este credința un scut împotriva ispitei? Cum parează credința săgețile? Cum asigură credința biruința? Ei bine, mai întâi de toate, dați-mi voie să spun că termenul „credință” înseamnă a crede în Dumnezeu, iar aceasta este linia de bază a credinței creștine. Aceasta este baza a tot ceea ce credem, a tot ceea ce susținem, a tot ceea ce ne inspiră încredere. Întregul creștinism este un act de credință în faptul că Dumnezeu există și că El este răsplătitorul celor care Îl caută cu sârguință. Asta înseamnă: a crede că El a scris Biblia, a crede despre Cristos că este Dumnezeu, a crede că a murit, a crede că a înviat, a crede că va veni, a crede că prin credință putem intra în Împărăția Sa - totul. De aceea Habacuc 2:4 spune: „Dar cel neprihănit va trăi prin credința lui”. Romani 1:17 spune: „Cel neprihănit va trăi prin credință”. Galateni 3:11: „Cel neprihănit prin credință va trăi”. Evrei 10: „Cel neprihănit va trăi prin credință”.
Acum, când Dumnezeu spune ceva de atâtea ori, înțelegeți mesajul: cei neprihăniți trăiesc prin credință. Credința este viața noastră; este faptul de a crede în Dumnezeu. Acum, toată lumea trăiește prin ceva, toată lumea are credință în ceva. Urci în mașină, ai credință că te va duce acolo unde vrei să mergi fără să explodeze. O mulțime de oameni se îmbarcă într-un avion American Airlines cu încrederea că vor ateriza în Los Angeles. O doamnă spunea: „Trebuie să ajung la L.A., trebuie să ajung la L.A., trebuie să ajung la L.A.,” iar un bărbat i-a cedat locul său. Ea avea toată încrederea din lume. Nu vorbim doar despre așa ceva, ca în cazul bărbatului din reclama din revistă, unde au acel buldo-excavator monstruos, chestia aia uriașă, iar omul stă acolo cu brațele încrucișate și spune: „Îl numesc „Credință” pentru că poate muta munții din loc”. Ei bine, ai putea avea credință într-un buldozer. Ai putea avea credință într-un avion.
Îmi voi aminti mereu că am citit în Reader's Digest despre oamenii care au băut apă în orașul Kansas. Apa ajungea la ei printr-un sistem de conducte care ieșea dintr-un rezervor uriaș de stocare. Și ceea ce era atât de interesant era că au golit rezervorul de stocare atunci când au trecut la un alt sistem și au găsit tot felul de animale moarte pe fundul rezervorului de stocare, iar toată lumea a făcut dizenterie retroactiv. Este un lucru să trăiești prin credință, dar ar fi bine să fii sigur de credința ta că este în ceea ce trebuie. Oliver Wendell Holmes a spus într-o zi ce avea pe inimă - și toată lumea a crezut că este o declarație extraordinară - a spus: „Credința în orice face ca viața să merite să fie trăită” - credința în orice? Nu există credința în orice.
Un jucător dintr-o ligă inferioară a venit la mama lui și i-a spus: „Mamă, cred că vom pierde meciul astăzi”. Ea i-a răspuns, „Nu, nu, fiule, gândește pozitiv”. „Bine, sunt sigur că vom pierde meciul astăzi”. Credința trebuie să fie în ceva în care merită să ai încredere. Ce este credința? Credința înseamnă să-L crezi pe Dumnezeu. Acum, țineți-vă bine de convingerea asta – să-L crezi pe Dumnezeu. Și fiecare săgeată arzătoare cu care Satan a tras vreodată a fost o minciună, nu-i așa? Și dacă tu și eu am crezut-o, l-am crezut pe el, nu pe Dumnezeu. Când marele misionar John Payton traducea Scriptura pentru locuitorii Insulelor Mării de Sud, a descoperit că în vocabularul lor nu exista cuvântul „a crede”. Nu exista în vocabularul lor niciun cuvânt pentru „încredere” sau „a avea credință”. Habar nu avea cum să le transmită acest lucru, din moment ce ei nu aveau niciun cuvânt pentru asta.
Într-o zi, în timp ce se afla în coliba sa traducând, un băștinaș a venit în fugă, a alergat repede, a urcat scările, a intrat înăuntru și s-a trântit pe un scaun în biroul lui Payton. Și apoi i-a spus lui John Payton: „E atât de bine să mă odihnesc cu toată greutatea mea pe acest scaun”. Iar John Payton a spus: „Am găsit cuvântul meu; credința înseamnă să-ți sprijini toată greutatea pe Dumnezeu”. Acesta a devenit cuvântul care a intrat în traducerea Noului lor Testament și care a adus la Cristos o întreagă civilizație de băștinași. A crede înseamnă să-ți pui toată greutatea pe Dumnezeu. Înseamnă să spui: „Dacă Dumnezeu a spus-o, este adevărat și voi crede asta”.
Acum, cum funcționează acest lucru în ispită? Dați-mi voie să vă arăt. Dumnezeu vine în Grădina Edenului, creează un mediu perfect, creează un bărbat perfect și o femeie perfectă - perfecți în sensul de fără păcat, nu în sensul unei perfecțiuni împlinite, netestate. Și sunt așezați acolo, iar acum vine Satan, deghizat în șarpe, și ce spune el? „Oare a zis Dumnezeu cu adevărat?” Și apoi spune: „Știți, Dumnezeu nu vrea ca voi să cunoașteți binele și răul pentru că veți fi ca El, iar Lui nu-i place concurența. Nu poți avea încredere în Dumnezeu El are motive ascunse. Nu poți crede întotdeauna exact ceea ce spune El”. Satan îi ispitea să se îndoiască de Dumnezeu și să îl creadă pe el. Eva a fost neînțeleaptă, Eva nu a judecat bine lucrurile, l-a crezut pe diavol și știți ce s-a întâmplat. Fiecare ispită care a venit vreodată la tine a venit pe direcția „crede-mă pe mine, nu pe Dumnezeu”.
Ei bine, dacă ajungem în Noul Testament, marele pasaj despre ispită se află în Matei 4 și Luca 4, ispitirea lui Isus Cristos. Cristos a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, și a fost dus de Duhul lui Dumnezeu în pustie, și aceasta a fost perioada în care Dumnezeu Îl pregătea pentru slujirea Sa. La sfârșitul acestei perioade, Satan vine la El pentru a-L ispiti. Și cum Îl ispitește? Îl ispitește să nu-L creadă pe Dumnezeu - aceeași poveste veche. <
Nu este nimic rău în a face asta. Dacă ești Fiul lui Dumnezeu, poți face pâine din pietre; doar că nu este un lucru moral. Unii oameni spun că păcatul consta în a consuma pâine. Nu este un păcat să mănânci pâine. Dacă asta ar fi adevărat, suntem cu toții păcătoși, majoritatea dintre voi ați mâncat-o la micul dejun. Nu asta este ideea. Nu este păcat să mănânci pâine și nu este păcat să faci o minune, dacă se întâmplă să fii Dumnezeu. Iată însă care a fost abordarea: Satan îi spunea: < Vedeți, a fost o tentație de a nu avea încredere în Dumnezeu, o ispită de a nu-L crede pe Dumnezeu, o tentație de a lua lucrurile în propriile mâini. După care Satan a spus: „Uite, nu a promis Dumnezeu că Te va face Mesia, nu a promis Dumnezeu că orice genunchi se va pleca înaintea Ta, nu a promis Dumnezeu că vei fi Rege și toate aceste lucruri? Nu Ți-a promis Dumnezeu omagiu și închinare, nu este valabilă expresia „sărutați pe Fiul” și toate aceste lucruri - unde sunt? Uită-te la Tine aici, afară. Vino cu mine și vom merge la Templu, iar Tu te vei arunca jos și ei vor spune: `Uau, ce minune, acesta este Mesia`, și vei primi toate lucrurile pe care le căutai. Și, apropo, nu Ți-a spus Dumnezeu că Îți va da Ție toate împărățiile lumii? Nu te descurci prea bine. Nu ai niciuna dintre ele. Vino cu mine și ți le voi da”. Cu alte cuvinte, „Nu-l crede pe Dumnezeu, El nu-Și ține cuvântul, El nu Ți-a oferit o imagine completă, nu Ți-a spus adevărul. Crede-mă pe mine, fă-o în felul meu”. Și acesta este modul în care fiecare ispită vine la fiecare credincios. De fiecare dată. Satan vine și spune: „Oh, da, știu că Biblia spune că nu ar trebui să ai relații sexuale cu cineva în afara căsătoriei, dar este distractiv”. Este ca atunci când Christianity Today a avut un articol în care a intervievat oameni creștini. Un bărbat care avusese peste cincizeci de relații sexuale și care nu era căsătorit a spus: „Dumnezeu a făcut totul bun și sexul face parte din asta” - pe cine crede el? Nu Îl crede pe Dumnezeu; ci crede minciuna lui Satan. De fiecare dată când păcătuiești, accepți minciuna lui Satan, de fiecare dată. Unii oameni spun: „Ei bine, știu că Biblia spune că trebuie să mă căsătoresc doar cu un creștin, iar el nu este creștin, dar avem această relație extraordinară. Domnul va rezolva totul; cu toții ne rugăm pentru el. Și știi, la urma urmei, Domnul este plin de har” - și știi ce ai făcut? Dumnezeu spune: „Nu o face”. Satan spune: „Fă-o, fă-o, fă-o, fă-o”. Pe cine ai crezut? Pe Satan, pe Satan. Dumnezeu spune: „Nu citiți asta; nu puneți acea stricăciune în fața ochilor voștri. Nu citiți acea revistă murdară. Nu mergeți să vă uitați la acel film murdar. Nu trișați la impozitul pe venit. Nu faceți la birou ceea ce nu este corect. Nu treceți în contul de cheltuieli ceva ce nu aveți cu adevărat. Nu faceți asta”. Satan spune: „Fă-o, fă-o. Vei primi ceva mai mulți bani, vei simţi ceva mai mulţi fiori”. Pe cine crezi atunci când păcătuiești? Îl crezi pe diavol. Asta este concluzia, oameni buni; este atât de simplu. Când păcătuiți, îl credeți pe Satan; când vă supuneți, îl credeți pe Dumnezeu. Asta e concluzia. Iar scutul este protecția dublă. „Îl voi crede pe Dumnezeu”, asta a spus Cristos. „Pleacă, Satan! Dumnezeu Mă va hrăni când va fi gata, și Dumnezeu Mă va unge ca Mesia când va fi gata, și Dumnezeu Îmi va da împărățiile lumii când va fi gata, în condițiile Sale. Eu nu te voi crede”. Unu Ioan 5:10 spune: „cine nu-L crede pe Dumnezeu, Îl face” - cum? – „mincinos”. Este Dumnezeu un mincinos? Tit 1:2: „Dumnezeu, care nu poate să mintă”. Dumnezeu nu minte. Și totuși, de fiecare dată când păcătuiești, ești suficient de neînțelept încât să-l crezi pe Satan, la fel ca mine; și ajungem să fim din nou păcăliți. < Ori de câte ori păcătuiești, spui: „Nu cred că Dumnezeu știe cel mai bine, ci Satan știe cel mai bine”. Credeți asta? Nu. Noi spunem: „Și Dumnezeul meu să îngrijească de toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Cristos” și toți spunem: „Amin, frate, predică asta.” Da, „El îți va împlini toate nevoile tale, potrivit bogăției Sale în Cristos Isus, fără îndoială”. Și apoi, când pierdem un loc de muncă, „Oh, Doamne, ce-mi faci?” - vedeți? disperare – „Oh, Domnul ne-a părăsit!” - vedeți? - Da, știm că Biblia spune: „Nu am văzut niciodată pe poporul lui Dumnezeu cerșindu-și pâinea”, o, da, „căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Și noi alergăm prin viață căutând toate lucrurile care ar trebui să ni se dea pe deasupra și ratăm Împărăția lui Dumnezeu. Vedeți, nu puteți să vă plimbați spunând: „Cred în Dumnezeu, am credință în Dumnezeu, cel neprihănit va trăi prin credință,” și apoi în tot ce puteți, să profitați. Proverbe 8:34 spune: „Fericit este omul care ascultă cuvântul meu și-l păzește. (Ferice de omul care m-ascultă, care veghează zilnic la porțile mele, şi păzește pragul ușii mele)”. Vrei să fii fericit? Ascultă. Ieremia 15:16, Ieremia trăia în mijlocul unei societăți în care nimeni nu asculta de Dumnezeu, absolut nimeni. Și totuși, el a spus: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele”. Psalmul 119 de la început până la sfârșit spune cât de minunat este să asculți de Cuvântul lui Dumnezeu. Apocalipsa 1:3 spune: „Ferice de cine citește și de cei ce ascultă cuvintele acestei proorocii și păzesc lucrurile scrise în ea”. Primul Ioan 1:4: „Vă scriu aceste lucruri pentru ca bucuria voastră să fie deplină”. Dacă vrei bucurie și binecuvântare din belșug, ascultă de Cuvânt, dacă vrei ca inima să ardă în tine așa cum a făcut-o în cei de pe drumul spre Emaus, atunci lasă Cuvântul să prindă rădăcini în viața ta. Satan vine și spune: „Nu crede în Dumnezeu, distrează-te. Nu crede în Dumnezeu, fă ce crezi tu.” Și de fiecare dată când păcătuiești, îl crezi pe diavol. Este destul de prostesc, nu-i așa? Dar noi continuăm să facem asta. Știți, îl urăsc atât de mult încât nu vreau să păcătuiesc, pentru că nici măcar nu-mi place să-i dau atâta satisfacție, darămite să pierd binecuvântarea lui Dumnezeu. Așadar, singura cale de a stinge săgețile arzătoare ale lui Satan este să-L credem pe Dumnezeu. Biblia spune: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și lucrul acesta i s-a socotit ca neprihănire”. Tu pe cine crezi? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu. Tu pe cine crezi? Îl crezi pe Dumnezeu? Corinteni 2:24 spune: „Prin credință stați în picioare (stați tari în credință)”. Așa este, scutul care ne face să stăm în picioare este credința în Dumnezeu. Credeți în Dumnezeu și veți sta în picioare. Proverbe 30 versetul 5 - oh, este o afirmație extraordinară – „Orice cuvânt al lui Dumnezeu este încercat. El este un scut pentru cei ce se încred în El. Nu adăuga nimic la cuvintele Lui, ca să nu te pedepsească și să fii găsit mincinos”. Cu alte cuvinte, ceea ce a spus Dumnezeu este adevărat. Dacă îl crezi și îl asculți, va fi un scut; dacă te joci cu el, vei suferi, vezi? Satan vine și spune: „Oh, bine, știu că Dumnezeu a spus asta, dar lasă-mă să adaug ceva”. Nu. Nu, „El este un scut pentru cei ce se încred în El”. Și apoi în Psalmul 12, versetul 6, aveți un cuvânt similar: „Cuvintele Domnului sunt cuvinte curate, un argint lămurit în cuptor de pământ, și curățit de șapte ori”. În Psalmul 18, versetul 30, găsim următoarele: „Căile lui Dumnezeu sunt desăvârșite, Cuvântul Domnului este încercat: El este un scut pentru toți cei ce aleargă la El”. Atâta timp cât crezi în Dumnezeu, scutul tău este ridicat. Sper că înțelegeți acest lucru, este atât de simplu. Satan minte, tu crezi minciuna lui, scutul coboară, înțelegeți. Încredeți-vă în Dumnezeu în toate. 1 Ioan 5:4: „și ceea ce câștigă biruință asupra lumii, este credința noastră”. Da, așa este. Câștigăm atunci când îl credem pe Dumnezeu, câștigăm când avem încredere în Dumnezeu. Este posibil să treci prin îndoieli, și neliniști, prin temeri, și griji, prin preocupări, și probleme, prin lupte, și încercări, prin necazuri, și persecuții. Dar atâta timp cât crezi în Dumnezeu, atâta timp cât crezi în susținerea Sa, cât crezi în Cuvântul Său, cât crezi în puterea Sa, cât crezi în promisiunea Sa, asta n-ar trebui să fie o pierdere; ci poate fi un element de întărire, un avantaj. În 1 Petru 5:8 și 9, un verset la care ne-am referit de multe ori în acest studiu, Petru spune: „Fiți treji, și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită” - acum ascultați – „Împotriviți-vă lui tari în credință”. Fermi în credință; și vă împotriviți diavolului crezându-L pe Dumnezeu. Așa că dați-mi voie să rezum. Scutul credinței este aplicarea consecventă a ceea ce credem despre Dumnezeu la problemele vieții. Acum, dacă nu ai încredere în El, înseamnă că nu-L cunoști suficient de bine, nu-i așa - pentru că dacă L-ai cunoaște cu adevărat, ai avea încredere în El. Oh, cu cât Îl cunoști mai mult pe Dumnezeu, cu cât pătrunzi mai adânc în inima lui Dumnezeu, cu cât cunoști mai mult adevărul Său și Cuvântul lui Dumnezeu și cu cât meditezi mai mult la persoana Lui în rugăciunile și în momentele de meditație, cu cât Îl cunoști mai mult pe Dumnezeu, cu atât vei avea mai multă încredere în Dumnezeu, și cu cât vei avea mai multă încredere în Dumnezeu, cu atât va fi mai puțin probabil să nu-L crezi. Și astfel, totul merge înapoi, ca orice altceva în viața creștină, la relația ta cu Dumnezeu. Este acolo; este în adâncul inimii. Dacă Îl iubești pe Dumnezeu din toată inima, din tot sufletul, cu tot cugetul și cu toată puterea ta, dacă crezi că Dumnezeu este cine pretinde că este, dacă crezi că toate promisiunile lui Dumnezeu pe care ți le-a făcut sunt într-adevăr adevărate, atunci nu vei păcătui, pentru că vei sta în locul destinat celei mai mari binecuvântări. Toată lumea vrea să fie binecuvântată, toată lumea vrea ce e mai bun. Dumnezeu spune: „Îți voi face parte de binecuvântare dacă faci totul după voia Mea”. Dacă faci totul după voia Lui Satan, tocmai nu L-ai crezut pe Dumnezeu. Dar cu cât Îl cunoști mai mult, cu atât mai mult vei avea încredere în El, cu atât mai mult Îl vei crede. În Geneza 15:1, Dumnezeu a spus: „Avraame, nu te teme, Eu sunt scutul tău”. Nu-i așa că e minunat? „Eu sunt scutul tău”. Psalmul 46: „Dumnezeu este adăpostul și sprijinul nostru, un adăpost care nu lipsește niciodată în nevoi”. În Proverbe citim: „Numele Domnului este un turn tare, cel neprihănit fuge în el și stă la adăpost”. Psalmul 84 spune: „Domnul Dumnezeu este un scut”. El este de partea ta, El vrea să te binecuvânteze și vrea să-ți dea biruință asupra Lui Satan, dar trebuie să crezi în El și să fii gata să faci voia Lui. Păstrează Cuvântul Său și ascultă-l. Așadar, suntem pregătiți pentru luptă, fiind încinși cu adevărul (având centura angajamentului), având platoșa neprihănirii, fiind încălțați cu încrederea că Dumnezeu este de partea noastră, iar apoi, când începe lupta, apucăm scutul, îl ridicăm și parăm săgețile arzătoare ale ispitei, încrezându-ne implicit în Dumnezeu. Preaiubiților, nu există niciun motiv, nu există niciun motiv să pierdem bătălia, niciunul, pentru că, în cele din urmă, războiul este al nostru. Romani 8, suntem mai mult decât biruitori; aceasta este imaginea completă, nu are rost să pierdem pe parcurs. Dacă ne punem armura, vom învinge. Haideți să ne rugăm împreună. În timp ce ne rugăm, vreau să împrumut o rugăciune, o rugăciune de la un vechi puritan, care a exprimat ceea ce este în inima mea. Rugați-vă împreună cu mine. O, Doamne, Te binecuvântez pentru că problema bătăliei dintre Tine și Satan nu a fost niciodată incertă și ea se va încheia cu victorie. Îți mulțumesc pentru că la Calvar capul balaurului a fost înfrânt și lupt cu un dușman învins, care, cu toată subtilitatea și puterea lui, a fost deja învins. Când voi simți șarpele la călcâiul meu, să-mi amintesc de Cel al cărui călcâi a fost zdrobit, dar care atunci când s-a zdrobit, a zdrobit capul diavolului. Sufletul meu, cu bucurie lăuntrică, îl preamărește pe marele biruitor. Vindecă-mă, o, Doamne, de orice rană primită în marele conflict. Dacă am adunat spurcăciuni, dacă a mea credință a suferit pagube, dacă speranța mea este mai puțin strălucitoare, dacă dragostea mea nu mai este atât de fierbinte, dacă în vreun fel confortul bunăstării îmi ocupă inima, dacă sufletul meu se scufundă sub presiunea luptei, o, Tu, a cărui fiecare promisiune este balsam, a cărui fiecare atingere este viață, apropie-te de luptătorul Tău obosit. Împrospătează-mă, o, Doamne, ca să mă ridic din nou să duc lupta și să nu obosesc până când dușmanul meu nu va fi călcat în picioare. Dă-mi o astfel de părtășie cu Tine încât să-l pot sfida pe Satan, necredința, firea, lumea, cu o încântare care nu vine de la o creatură și pe care nicio făptură nu o poate strica. O, Doamne, dă-mi un izvor din izvorul veșnic care se află în dragostea Ta veșnică și imuabilă; atunci mâna mea nu va slăbi niciodată, picioarele mele nu se vor poticni niciodată, sabia mea nu va rugini niciodată, coiful meu nu se va sfărâma niciodată, platoșa mea nu va cădea niciodată. Tăria mea se va odihni mereu în puterea tăriei Tale, iar credința mea mă va apăra de orice ispită. Tată, la această rugăciune adaug următorul lucru: dacă sunt unii în mijlocul nostru acum, în această dimineață, care nici măcar nu s-au înrolat în această armată – care nici măcar nu-L cunosc pe Domnul Isus Cristos - Doamne, fie ca aceasta să fie ziua în care să-și deschidă inimile pentru Cristos. Iar pentru cei care sunt creștini, Doamne, care au nevoi atât de profunde, care sunt înfometați să cunoască victoria, fie ca aceasta să fie ziua în care își pun armura, ca să cunoască acea victorie pe care Tu ai dat-o tuturor celor ce sunt mai mult decât biruitori prin Cristos cel înviat; în Numele lui Isus ne rugăm. Amin. SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
