În această dimineață, avem din nou privilegiul extraordinar de a participa la studiul nostru din Efeseni capitolul 6. După cum știți, dacă ați fost la Biserica Grace pentru orice perioadă de timp, suntem dedicați unei slujiri de tip expozițional, desfășurând adevărurile din Cuvântul lui Dumnezeu verset cu verset. Și, din când în când, ajungem la anumite pasaje care sunt atât de grele, care au atât de mult adevăr implicit, încât ajungem, într-adevăr, la un fel de studiu teologic și devenim un pic mai specifici, deoarece aprofundăm puțin mai mult un gând sau altul.
Și acesta a fost cazul studiului din Efeseni 6. Deși l-am tratat, într-un fel, ca pe o expunere, parcurgând textul, nu am reușit să avansăm foarte rapid în ceea ce privește parcurgerea textului și, până în acest moment, am discutat doar câte o piesă de armură în fiecare săptămână. Și, vă vine să credeți sau nu, de data asta vom mai lua una, numai că nu o vom termina; va trebui să studiem şi restul data viitoare.
Dar am avut un timp extraordinar de bun discutând despre întreaga carte Efeseni și, recent, despre armura credinciosului. Și vreau ca pentru cadrul nostru din această dimineață să vă citesc versetele de la 13 la 17. Efeseni 6:13 la 17. „De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare, după ce veți fi biruit totul. Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcați cu platoșa neprihănirii, având picioarele încălțate cu râvna Evangheliei păcii. Pe deasupra tuturor acestora, luați scutul credinței, cu care veți putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”.
Acum, în acest pasaj extraordinar, Pavel ne prezintă resursele pentru a obține victoria în viața creștină. Cel puțin în ceea ce privește lupta cu Satan și demonii săi. Acum, am studiat acest lucru de multe săptămâni și vreau doar să îl prezint pe scurt, pentru că l-am prezentat de atâtea ori, și apoi să mergem mai departe. Dar mă gândeam săptămâna aceasta cât de ciudat ar putea părea unora dintre voi, care ați participat cu noi la studiu, că într-o epistolă precum Efeseni, care ne oferă cea mai mare desfășurare a privilegiilor credinciosului, am avea și această problemă extraordinară a conflictului de care credincioșii au parte.
Într-o epistolă în care, sincer, timp de 5 capitole avem de-a face cu slava grandioasă a cerurilor, brusc ajungem să ne ocupăm de iad în capitolul 6. În capitolul 3 ne-am înălțat într-un fel cu mărturia îngerilor, iar în capitolul 6 dăm direct peste demoni. În capitolul 1 vedeam măreția și puterea extraordinară a lui Dumnezeu în timp ce Își desfășoară planul Său etern, iar în capitolul 6 ne confruntăm cu urâțenia monstruozității lui Satan. Așa că această carte este una a contrastelor supreme; începe în ceruri și se termină ocupându-se de iad. Începe cu îngerii și se termină cu demonii; începe cu Dumnezeu și atinge punctul culminant în rezultatele antagoniste aduse de Satan asupra lucrării lui Dumnezeu. Începe cu privilegiile înalte și sfinte, inestimabile și se încheie cu un conflict cu păcatul care caută să ia aceste privilegii.
Așadar este o carte a contrastelor, a contrastului suprem. Și cred că am putea spune din nou: cu cât privilegiul este mai mare, cu atât conflictul este mai mare. Cu cât este mai mare realitatea apartenenței noastre la Împărăția lui Dumnezeu, cu atât mai evident va fi atacul Lui Satan, care va încerca să-L detroneze pe Cristos. Privilegiile spirituale duc întotdeauna la un conflict cu dușmanul, și am văzut asta. Așa că, după ce a spus Pavel tot ce a avut de spus despre poziția și comportamentul credinciosului, după ce a lăudat privilegiul de a fi binecuvântat cu toate binecuvântările duhovnicești, după ce ne-a prezentat toate resursele și toate funcțiile unui credincios până la sfârșitul capitolului 5 și mai departe în capitolul 6, el acum zice: <
Aduceți-vă aminte că Biblia vorbește despre conflictul din viața creștină în trei direcții. În capitolul 5 din Galateni, de exemplu, se vede un conflict în viața unui credincios între fire și duh. În Ioan capitolul 15, există un conflict văzut în viața unui credincios între creștin și lume. Și, într-adevăr, Pavel nu se concentrează aici nici asupra lumii, nici asupra firii, ci se concentrează aici asupra conflictului dintre credincios și forțele demonice.
Acum, nu le poți separa cu adevărat de celelalte două, pentru că ele vor lucra prin lume și fire; numai că el ajunge la esența problemei aici. Cum poate un credincios să trăiască această viață în biruință cu cantitatea enormă de opoziție pe care o va întâmpina din partea a ceea ce versetul 11 numește uneltirile diavolului și ceea ce versetul 12 numește căpetenii, domnii, stăpânitori ai întunericului acestei lumi și duhurile rele care sunt în locurile cerești? Cum putem obține cu adevărat victoria în acest război foarte sofisticat? Ei bine, dacă vă întoarceți puțin în urmă, dați-mi voie să vă prezint câteva elemente de bază.
Dacă ne întoarcem înapoi în capitolul 3, în versetul 20, găsim un mare adevăr. Acesta este rezumatul primelor trei capitole. Datorită a tot ce a făcut Cristos pentru noi, datorită a tot ce implică cu adevărat a fi în Cristos, acesta este pe scurt statutul credinciosului: „Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. Avem puterea, avem resursele necesare. „Vă sfătuiesc dar”, capitolul 4 versetul 1, pentru că există puterea de a-L cinsti pe Dumnezeu, pentru că există puterea, „trebuie să umblăm într-un chip vrednic”.
Cu alte cuvinte, avem resursele și trebuie să umblăm într-un chip vrednic. Cheia pentru asta, capitolul 5 versetul 18. Cum putem folosi puterea pentru a umbla într-un chip vrednic? „Nu vă îmbătați de vin, asta este asōtia, dimpotrivă fiți plini de Duh”. Avem resursa, care ne face responsabili să umblăm în mod corect; și ne folosim de această resursă fiind plini de Duhul. „Voi veți primi o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”, a spus Domnul nostru, iar când vom exploata această putere, vom fi victorioși.
Acum, când ajungi la capitolul 6, nu ai de ce să te temi, înțelegi? Puterea este acolo, prin urmare și comanda este acolo, iar capacitatea de a exploata acea putere în Duhul lui Dumnezeu locuiește în viața fiecărui creștin. Astfel că putem intra în armată și direct în război cu un sentiment de împlinire și de biruință care este la îndemâna noastră. Dar asta nu înseamnă că lupta va fi ușoară, nu-i așa? Vreau să spun că noi toți ne luptăm, bătălia continuă și continuă și este pur și simplu necruțătoare; unii dintre noi câștigă, alții pierd, și poate că unii dintre voi sunt într-un fel de acalmie chiar acum și nu câștigă, nici nu pierd. Dar așa va fi atâta timp cât veți trăi în această lume, bătălia va continua și va continua și va continua. Și cred că, pe măsură ce creșteți în Cristos, pe măsură ce vă hrăniți cu Cuvântul și vă maturizați, ceea ce se întâmplă este că începeți să câștigați, mai mult decât să pierdeți, iar apoi procentul victoriilor devine din ce în ce mai mare. Dar toată lumea trece și prin victorii și prin înfrângeri în această luptă.
Am primit o scrisoare săptămâna aceasta de la un ascultător al programului nostru de radio din Boston. Am primit această scrisoare de la un om din Boston și sunt sigur că atunci când a scris-o nu știa că va fi o ilustrație perfectă pentru predica mea. Iată ce spunea el: „Dragă John MacArthur, slujirea ta a fost importantă pentru mine și am vrut să profit de această ocazie pentru a-ți mulțumi personal, precum și pentru a-mi exprima dorința de a vă acorda sprijin financiar. Fie ca Dumnezeu să continue să vă binecuvânteze și să vă înmulțească creșterea spirituală și lucrarea de evanghelizare pretutindeni, inclusiv aici, în zona Boston, unde vă ascultăm pe W.E.Z.E.. Sunt un tânăr de 23 de ani și am venit la Isus Cristos acum patru ani. În acest timp am crescut în Cuvânt, m-am clătinat, am căzut, am fost zdrobit, am fost convins de un legalist nevrotic că sunt posedat de demoni, am fost arestat pentru că am condus sub influența alcoolului, am lăsat însărcinată o prietenă și, în sfârșit, am început să-mi recapăt simțurile spirituale”. Aș spune din capul locului că el a fost în luptă.
„După cum vedeți, totul a decurs bine”. Apoi trece la următorul paragraf; îmi place această parte. „Vă rog să-mi trimiteți niște muniție. Liniile de luptă sunt trasate, tranșeele sunt săpate și nu vreau să fiu găsit de rușine când se va întoarce comandantul nostru. Când se va revizui dosarul, vreau să se scrie că soldatul în cauză, adică eu, după ce a nesocotit în mod repetat ordinele și s-a făcut vinovat de A.W.O.L., (adică absent, fără permisie acordată oficial, dar fără intenția de a dezerta), absent în timpul alertei pe timp de război, în cele din urmă și-a pus armura, a raportat ofițerului său comandant, a luptat cu curaj și fără teamă, fără să clipească, a lovit inamicul cu tot ce i-a căzut în mână și a provocat pagube grele în zone strategice, spre cinstea răbdătorului și iertătorului său ofițer comandant, Amin”. Îmi place asta. Și apoi spune la sfârșit: „Vă rog, aduceți-vă aminte de mine în rugăciunile voastre! Cu sinceritate, (în paranteză, cu păcatul acoperit) C.T.”.
Așadar, el a fost în luptă, nu-i așa? A fost în luptă. La fel și tu, la fel și eu. Și pentru a fi victorios în bătălie trebuie să te îmbraci cu armura, nu-i așa? Haideți să ne întoarcem la armura din versetul 14 și versetele următoare și să vedem ce ne va spune Duhul lui Dumnezeu astăzi. Și, după cum spuneam, am început să facem un studiu expozitiv. Îmi aduc aminte că în urmă cu aproximativ opt ani, când am predicat Efeseni, am parcurs armura în două săptămâni, iar acum ne ia cam opt-zece săptămâni. În ultimele săptămâni ne-am întors la armură şi am analizat aceste părți extraordinare ale ei și ne-am trezit deschizând o asemenea comoară de adevăr, încât le-am luat pe rând, câte una, iar astăzi și data viitoare vom parcurge a cincea piesă din armură.
Dar aduceți-vă aminte mai întâi de toate de versetul 14: „Stați gata dar, având mijlocul încins cu adevărul”. Și am discutat că despre ce vorbește apostolul Pavel aici nu implică atât de mult conținutul - care vine din ultima piesă a armurii, şi anume din Cuvântul lui Dumnezeu. Nu este vorba de conținut, cât este vorba de atitudine, iar el folosește alētheia în sensul unei atitudini de veridicitate, sau de angajament, sau de lipsă a ipocriziei. Cu alte cuvinte, să vă încingeți coapsele, vechea expresie evreiască însemnând pregătire, anticipare. Un soldat este pregătit pentru luptă, și-a luat angajamentul, s-a înrolat în armată, și-a încins coapsele și va fi un învingător. Și am văzut cât de important este, dacă vrem să obținem victoria, să ne luăm angajamentul pentru victorie încă de la început.
În al doilea rând, am văzut în versetul 14 platoșa neprihănirii și am spus că un alt lucru cu care trebuie să se înarmeze creștinul este puritatea propriei vieți, neprihănirea, sfințenia, neprihănirea pusă în practică. Noi toți am primit de la Cristos neprihănirea atribuită nouă; aceasta este baza propriei noastre neprihăniri. Dar trebuie să menținem o viață curată, altfel Satan ne va prinde în domenii vitale. Ne protejăm zonele vitale prin neprihănire, ca nu cumva Satan să aibă vreun câștig de la noi. Și apoi, în al treilea rând, am văzut că trebuie să fim încălţaţi cu râvna sau cu pregătirea pentru luptă a Evangheliei păcii. Iar ideea aici este că Evanghelia păcii este vestea bună că suntem în pace cu Dumnezeu. Am fost dușmani, am luptat împotriva lui Dumnezeu, am fost de partea cealaltă, dar Evanghelia aduce pace cu Dumnezeu. Prin urmare, fiind îndreptățiți prin credință, avem pace cu Dumnezeu, iar încălțămintea care ne permite să stăm fermi împotriva Lui Satan este pur și simplu făcută din faptul că Dumnezeu este de partea noastră. Ne putem împotrivi la orice cu resursa Sa care ne este disponibilă, și astfel stăm cu picioarele încălțate, pregătite de faptul că Dumnezeu este de partea noastră.
Aceasta pare a fi o armură cu rază lungă de acțiune. Cu alte cuvinte, aceasta este cea pe care o ții tot timpul pe tine, iar apoi, când bătălia se încinge cu adevărat, iei restul și verbul se schimbă în versetul 16 în „luați” și în versetul 17 „luați” coiful. Un soldat avea pe el platoșa, avea încălțămintea pusă, avea centura strânsă, iar când bătălia se încingea, își lua coiful, îl potrivea, își lua sabia și își lua scutul. Și astfel este ca și cum acestea trei adaugă acel tip de pregătire imediată pentru momentul în care săgețile încep să zboare cu adevărat. Așadar, am trecut la versetul 16 data trecută, și am discutat, pe lângă toate celelalte, că trebuie să luăm „scutul credinței, cu care vom putea stinge toate săgețile arzătoare ale celui rău”. Am vorbit despre modul în care Satan vrea să arunce săgețile sale de ispită, iar singurul mod în care le putem stinge este cu credință.
Cu alte cuvinte, ori de câte ori păcătuiești, ai crezut minciuna diavolului, nu-i așa? I-ai plătit factura; l-ai lăsat să-ți fure mințile. Dar atâta timp cât crezi Cuvântul lui Dumnezeu, nu-l vei crede pe Satan. Astfel că scutul este credința. Atâta timp cât Îl cred pe Dumnezeu, Dumnezeu spune: „nu face asta și vei fi binecuvântat”, Dumnezeu spune: „Fă ce-ți spun și vei fi binecuvântat, fă ce-ți spun și vei fi fericit, fă ce-ți spun și totul va fi bine în viața ta, fă ce-ți spun și vei avea împlinire”. Satan vine și spune: „Fă asta și o să-ți placă. Lui Dumnezeu nu-i va păsa, nu te va pedepsi. O, nu sta pe gânduri, fă-o; vei vedea că este distractiv”. Pe cine crezi? Dacă îl crezi pe Satan, păcătuiești. Dacă Îl crezi pe Dumnezeu, nu păcătuiești. Este atât de simplu, acesta este scutul credinței.
Acum, astăzi vrem să trecem la a cincea piesă de armură - un adevăr extraordinar, absolut extraordinar, în versetul 17: „Luați și coiful mântuirii”. Asta este tot ce spune despre această parte a armurii, și totuși, nici măcar nu pot termina de vorbit despre ea astăzi; va trebui să o programez și pentru data viitoare. Veți întreba: „Despre ce este vorba? E coiful mântuirii, e ceva ușor, înseamnă să fii mântuit”. Nu, nu e asta.
Haideți să vorbim puțin despre un coif pentru luptă. Un soldat roman nu s-ar fi dus la luptă fără coif; adică ar fi fost o prostie din partea lui. Un soldat roman ar fi foarte atent să-și pună coiful. Acum, coifurile erau făcute din două elemente: piele cu câteva fragmente de metal, cu bucăți de metal, sau căștile acelea solide, turnate pe care le-ați văzut şi cu pene, în funcție de regiment, de necesitate, sau de perioada de timp în care erau implicați. Dar un coif era foarte important pentru a proteja capul - de ce? Ei bine, poate de săgețile care zburau în jur, pe de o parte, dar în primul rând de ceea ce se numea o spadă. Nu exista doar machaira, acel pumnal mic care este pomenit în versetul 17, dar existau în mijlocul unei bătălii și soldați care purtau sabia lată, care era de la un metru până la un metru și jumătate, mai lungă decât o mătură, și care avea un mâner uriaș, masiv, pe care îl țineai cu ambele mâini ca pe o bâtă de baseball.
Și trebuia pur și simplu să o ridici deasupra capului și practic puteai să despici totul cu ea. Asta era ideea. Puteai călări pe un cal și te puteai lupta cu soldații pedeștrii, și așa mai departe. Sabia lată era o armă extraordinară și, credeți-mă, trebuia să ai un coif pentru a devia o lovitură de sabie lată, pentru că ar fi dat o lovitură grea, zdrobitoare, care putea să-ţi despice craniul. A fost interesant să citesc recent în ziar că au descoperit undeva, în timpul unor săpături, un schelet care avea o despicătură chiar prin craniu, despre care se presupune că a fost făcută de cineva care a înfipt o sabie chiar acolo. Așadar, coiful era foarte necesar.
Acum, coiful de aici este coiful mântuirii. Dar, dați-mi voie să spun că nu se referă la a fi mântuit. El nu spune că acum că ești în armată, că te lupți cu Satan, că ai pus platoșa neprihănirii, că ești încălțat cu râvna Evangheliei păcii, că ai scutul credinței, mântuiește-te. Nu, nu. Asta s-a întâmplat deja. Adică nici măcar nu ești în armată dacă nu ești credincios, nu? Dacă te lupți cu Satan cât de cât, trebuie să fii de partea lui Dumnezeu; dacă nu ești cu El, ești împotriva Lui, așa că, dacă ești în lupta împotriva Lui Satan, ești deja mântuit. El nu vorbește despre asta.
Coiful mântuirii nu înseamnă să ajungi să fii mântuit. El nu spune: „Apropo, al cincilea pas, să fiţi mântuiți?” Oh, nu, ați fost mântuiți deja în capitolul 2, nu-i așa? „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință; și aceasta nu vine de la voi, ci este darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Ați fost deja mântuiți; asta nu înseamnă să fiți mântuiți. Nici măcar nu ai fi în armată dacă nu ai fi credincios. Satan nu te-ar ataca dacă nu ai fi credincios, nu-i așa? Te-ar lăsa în pace; ai fi al lui. Te-ai lupta cu Dumnezeu. Așa că, dacă ești în armată și războiul continuă, ești deja credincios; asta a avut loc deja. Coiful mântuirii nu spune că trebuie să fii mântuit. Poate spui: <
În primul rând, trebuie să înțelegeți următorul lucru, altfel nu veți înțelege multe altele. Oamenii sunt confuzi cu privire la siguranța veșnică și mă întreabă tot timpul: „Credeți că odată mântuit, ești mântuit pentru totdeauna? Cum rămâne cu mătușa mea Martha, care a trăit atât de mult timp și apoi, whizz, a dispărut, oare este sau nu este mântuită” și tot felul de astfel de lucruri. Și oamenii sunt îngrijorați de acest lucru, și chiar și în viața lor comit unele păcate, se simt vinovați: „Ei bine, nu știu dacă mai sunt mântuit”. Iar celălalt lucru este legat de tineri. Îi întrebi: „Ți-ai predat vreodată viața lui Cristos?” Iar ei vor spune: „Da, de 24 de ori, repetând mereu și mereu, și ca să fiu sigur, am făcut-o din nou astăzi”, și tot felul de astfel de lucruri. Cum putem înțelege cu adevărat siguranța credinciosului? Ei bine, în primul rând înțelegând semnificația mântuirii. Și pentru astăzi și pentru data viitoare, vreau să înțelegeți cât se poate de clar acest lucru.
Îngăduiți-mi să încep prin a spune ceva introductiv și foarte simplu. Există trei aspecte ale mântuirii; trei aspecte, trecut, prezent și viitor, iar acestea au fost definite simplu astfel: aspectul trecut ne eliberează de pedeapsa păcatului - aspectul trecut ne eliberează de pedeapsa păcatului. Cu alte cuvinte, dacă m-ați întreba: <
În Romani 6, Pavel spune că, în esență, ai murit o dată – și nu trebuie să mori din nou. Când ai murit? Ai murit atunci când ți-ai pus credința în Cristos, ai fost răstignit împreună cu El, pedeapsa a fost plătită, păcatul a fost rezolvat, nu mai există nicio pedeapsă de plătit. Romani 8:1 spune: „Acum dar, nu mai este” - ce – „nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos”. S-a avut grijă de asta. Așadar, aspectul trecut al mântuirii este eliberarea de pedeapsa păcatului. Există și un aspect prezent: eliberarea de puterea păcatului, păcatul nu mai are – ce? - stăpânire asupra ta. Păcatul nu mai are stăpânire asupra ta. După cum spune un titlu de carte, Nu va mai stăpâni. Păcatul nu mai are putere de a stăpâni; păcatul nu mai are dominație - de ce? Pentru că „El este credincios și drept ca să ne curețe de orice nelegiuire”.
Știi că nu poate exista nici măcar un singur păcat pus în contul tău? Romani 8 spune: „Cine îi va putea osândi pe aleșii lui Dumnezeu?” Nimeni; nu mai există nicio osândire; El v-a iertat toate greșelile pe Numele Lui. El continuă să purifice, continuă să curețe. Este ca și cum Isus i-a spus lui Petru: „Dacă te-ai spălat o singură data, mai apoi, pentru tot restul vieții, îți speli doar picioarele”. Domnul te îmbăiază, ca să zic așa, în momentul mântuirii, și mai apoi îți șterge picioarele curățindu-te zi de zi, zi de zi. Așadar există un aspect prezent. Am fost mântuit, și sunt mântuit. Dacă am fost mântuit, Romani 5 spune mai degrabă că: „Am fost mântuiți prin moartea Lui; și vom fi mântuiți prin viața Lui”.
Cu alte cuvinte, El trăiește pururea - pentru a face ce? – pentru a mijloci pentru mine. Şi astfel există această mântuire constantă care are loc. Am fost mântuit de pedeapsă. Sunt mântuit de puterea păcatului. Romani 5:10 și 11: „Căci dacă atunci când eram vrăjmași, am fost împăcați cu Dumnezeu prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum vom fi mântuiți prin viața Lui”. Suntem mântuiți acum în mod continuu, deoarece El ne curăță în mod constant. Și astfel există acest element.
Apoi, există o parte viitoare. În trecut am fost mântuiți de pedeapsa păcatului, în prezent de puterea păcatului, în viitor de prezența păcatului. Știți că va veni o zi în care nu va mai exista păcat? Așa este. Știți de unde știu? Pentru că în Cartea Apocalipsei se spune că nu va mai fi moarte, iar plata păcatului ce este? Moartea - fără moarte, nu există păcat. Iar noi vom fi ca El. Unu Ioan 3 spune: „Vom fi ca El, pentru că Îl vom vedea așa cum este”. Și El este fără păcat, fără zbârcitură, fără cusur, și fără vină. Va veni o zi în care vom fi mântuiți de prezența păcatului.
Ascultați, prieteni, mântuirea s-a realizat, se realizează și se va realiza. Mântuirea, a avut loc, asta este justificarea, are loc, asta este sfințirea, și va avea loc, asta este glorificarea. Iar Romani 8 spune: „Pe aceia pe care i-a chemat, i-a socotit neprihăniți, iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit”. Vedeți? Așa că atunci când vă gândiți la mântuire, nu vă gândiți la mântuire în termenii a ceva din trecut și nu vă gândiți la mântuire așa cum o gândesc unele secte, sau chiar unii din Biserica Romano-Catolică, ca la ceva ce trebuie așteptat în viitor. Ea este trecut, prezent și viitor. Acum, dacă este trecut, este ceva realizat. Dacă este, de asemenea, prezentă, atunci nu o poți pierde, nu-i așa, pentru că este în continuă desfășurare. Și dacă este garantată în viitor, atunci ești absolut sigur.
Aceasta este esenţa sensului mântuirii: aspectul trecut, prezent și viitor. Dați-mi voie să ilustrez acest lucru punându-vă să vă uitați la Romani 8:23, și am să vă arăt câteva versete care cred că vă vor ajuta cu adevărat să înțelegeți acest lucru. În Romani 8:23 citim următorul lucru - ei bine, să ne întoarcem la versetul 22. Pavel vorbește aici despre blestem, vorbește despre cum păcatul a afectat creația și a supus-o deșertăciunii, dar că totuși există speranța pentru ceva diferit. Știți că lumea se va îmbunătăți, știați asta? Se va îmbunătăți; de fapt, lumea va deveni perfectă. Va deveni perfectă, dar asta doar când va veni Isus. Nu va deveni perfectă prin eforturile omului. Și astfel, speranța este o parte foarte importantă a experienței creștine. În versetul 22, el spune: „Dar știm că până în ziua de azi, toată firea suspină și suferă durerile nașterii”.
Cu alte cuvinte, toată lumea știe că ceva este în neregulă. Întreaga lume știe că este ceva foarte în neregulă. Chiar și ordinea creată este haotică. „Și nu numai ea” - versetul 23 – „dar și noi”. Știm că lucrurile nu sunt în regulă, știm că nu așa a vrut Dumnezeu să fie, știm că nu așa a făcut Dumnezeu să fie viața. „Și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi, și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru”.
Și acum ascultați, sufletele noastre au fost și sunt mântuite, iar într-o bună zi și trupurile noastre, împreună cu aceste suflete, vor fi mântuite, astfel încât va exista o sfințenie absolută. Și asta este ceea ce se are în vedere în versetul 24. „Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți”. „În” este o traducere mai bună decât „prin”. „Căci în nădejdea aceasta am fost mântuiți”. Deci, da, am fost mântuiți, dar asta nu este tot ce există. Ascultați, știți că dacă cineva mi-ar spune: „Oh, mântuirea pe care ai primit-o, este pentru totdeauna. Ai primit-o acum și nu mai este nimic de adăugat la ea”. I-aș spune: „Vrei să spui că trebuie să mă lupt cu firea tot restul vieții mele și pe tot parcursul veșniciei? Vrei să spui că trebuie să mă lupt cu diavolul în felul acesta și că trebuie să trăiesc cu slăbiciunea umană? Vrei să spui că voi rămâne în Romani 7, într-o oarecare măsură, strigând: «O, nenorocitul de mine! Cine mă va izbăvi de acest trup de moarte? » Când voi scăpa de această mizerie? Vrei să spui că pentru totdeauna, asta e tot?” Atunci ți-aș spune: „Mântuirea este incompletă.” Dacă tot ceea ce face Domnul este să mă ajute în luptă, atunci ea nu ajunge niciodată la împlinire. Dar nu asta este tot ce există; există un element viitor al mântuirii care se referă la faptul că vom ajunge la un punct în care nu va mai exista niciun păcat. Și fără asta, nu există nicio speranță pentru acum.
Adică ar fi ca și cum ai alerga într-o cursă fără o linie de sosire – și ar fi cineva care ar spune: „Începe să alergi și aleargă tot restul vieții tale. Încotro? Nu există nicio linie de sosire. Așa este. Și dă tot ce ai mai bun până la capăt”. Glumești? Ți-L poți imagina pe Dumnezeu spunând: „Asta e tot ce există, așa că luptă pentru totdeauna”. Atunci, de ce, chiar și Apocalipsa spune că „atunci când au murit s-au odihnit de osteneala lor”, nu-i așa? E în regulă că acum este așa. Dar dacă ar trebui să mă împac cu ideea că așa vor sta lucrurile veșnic, nu aș face nimic în cea mai mare parte a timpului. Numai că există un element viitor. Uitați-vă la Galateni 5, Galateni 5: „Căci noi, prin Duhul” - din nou, trebuie să vorbim despre credincioși, pentru că Duhul lui Dumnezeu este cel care creează abilitarea – „noi, prin Duhul, așteptăm prin credință nădejdea neprihănirii.”
Acum, el nu vorbește despre elementul trecut al mântuirii sau despre caracteristica prezentă, ci vorbește despre plinătatea ei. Așteptăm în nădejde, ne agățăm de speranța că într-o zi bătălia, lupta, se va încheia și că într-o zi nu va mai trebui să ne luptăm cu păcatul, cu firea, cu diavolul, cu lumea și cu demonii. Într-o zi vom cunoaște speranța unei îndreptățiri depline. Uitați-vă la 1 Petru, capitolul 1, versetul 3 și aici este o mare binecuvântare. Petru spune: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Cristos din morți, la o nădejde vie”. Cu alte cuvinte, el spune: „am fost mântuiți pentru a avea o nădejde” – am fost mântuiți pentru a nădăjdui, pentru a spera la ceva. Și anume „la o moștenire nestricăcioasă, şi neîntinată, și care nu se poate veșteji, păstrată în ceruri pentru voi”. Nădejdea noastră este cerul. „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuirea”, ce mântuire? - o mântuire „gata să fie descoperită în vremurile de apoi”!
Mai există un alt element al mântuirii, un element de ultimă oră, care este desăvârșirea acestei nădejdi vii, când mergem în cer și primim răsplata și moștenirea pe care El a plănuit-o pentru noi. Și datorită acestui lucru, nu ne deranjează, versetul 6: „măcar că acum, dacă trebuie, sunteți întristați pentru puțină vreme, prin felurite încercări”. Vedeți? Nu ne deranjează un pic de suferinţă - există o linie de sosire. Nu ne deranjează un mic efort - există un țel de atins. Am alergat destule curse în viața mea, am făcut atletism în liceu și în facultate, ca să știu cum este atunci când mergi pe ultima linie dreaptă și totul este grozav, când faci acel viraj final și te îndrepți spre sosire și, dintr-odată, faci ceea ce se numește „lovirea zidului” și ceva nu merge bine. Creierul tău spune „du-te”, iar picioarele spun „nu” și se produce o schimbare extraordinară în ceea ce se întâmplă.
Și te lupți în ultima clipă, iar ceea ce te motivează este sentimentul victoriei, al onoarei, al respectului de sine și ceea ce știi că te așteaptă la final. Așa că, Dumnezeu nu ne-a dat doar o mântuire trecută, nici măcar o menținere a unei mântuiri prezente, ci ne-a dat o nădejde extraordinară. De aceea, atunci când Isus a plecat în capitolul 1 din Faptele Apostolilor, iar ucenicii erau destul de confuzi până în acel moment, iar acum, cu El plecat, aveau nevoie de un mic impuls. Și astfel, ceea ce le spune El, trimițând doi îngeri, vorbind prin ei, este că: „Acest Isus, care S-a înălțat la cer din mijlocul vostru, va veni în același fel cum L-ați văzut mergând la cer”.
Cu alte cuvinte, în cazul în care obosești și te gândești că poate nu va fi niciodată un sfârșit, El se va întoarce, se va întoarce. Va exista un sfârșit, va exista un țel de atins, există o linie de sosire. Și exact asta este coiful mântuirii; este nădejdea mântuirii finale. Îngăduiți-mi să vă prezint ce spune 1 Tesaloniceni capitolul 5, 1 Tesaloniceni capitolul 5, versetul 8: „Dar noi” - 1 Tesaloniceni 5:8 – „noi, care suntem fii ai zilei” - adică, nu suntem ai nopții; acolo este stăpânirea lui Satan. Noi suntem ai zilei; asta înseamnă fii ai luminii în Împărăția lui Dumnezeu – „noi, care suntem fii ai zilei, să fim treji, să ne îmbrăcăm cu platoșa credinței și a dragostei” – și acum ascultați – „și să avem drept coif, nădejdea mântuirii. Fiindcă Dumnezeu nu ne-a rânduit la mânie” - nu vom fi în această situație luptând la nesfârșit, nu vom sfârși în judecată – „ci ca să căpătăm mântuirea”. Mai există încă un element al mântuirii de obținut; Dumnezeu ne-a rânduit să căpătăm această mântuire în cele din urmă, iar acesta este coiful mântuirii. Scriitorul epistolei către Evrei spune că această nădejde este ancora sufletului. Așadar la ce se referă coiful?
Acum, ascultați, rezumând, coiful mântuirii este încrederea într-o mântuire deplină, finală, totală care va veni; este încrederea că într-o zi bătălia se va încheia. Eu nu aș putea lupta dacă nu aș crede că există o linie de sosire undeva. Tu ai putea? Trebuie să existe un sfârșit. Veți zice: < Ce face Dumnezeu în viața ta? Mergi la biserică de atâția ani, uite-te la copiii tăi, nu te respectă acum mai mult decât te-au respectat vreodată.>> Și începi să te descurajezi. < Haideți să vorbim despre zona descurajării. Îngăduiți-mi să ilustrez acest lucru prin faptul că vă rog să vă uitați în 1 Împărați capitolul 19, 1 Împărați capitolul 19, istoria extraordinară a lui Ilie. Ilie este un fel de Petru al Vechiului Testament; el oscilează foarte mult în sus și în jos. Dar Ilie, în acest moment, tocmai a avut parte de o mare victorie - vreau să spun o victorie cum niciun alt profet al lui Dumnezeu nu a avut vreodată. Tocmai a scos o sabie și a măcelărit patru sute cincizeci de preoți ai lui Baal. Acum, aș spune că a fost cu adevărat un învingător în acea zi. Și vă aduceți aminte că Dumnezeu a trimis foc din cer, a ars jertfa, a ars altarul, și a supt chiar și apa pe care o turnaseră în jurul lui? Astfel că, Ilie era la conducere, prieteni; vreau să spun că era în vârf. „Domnul este adevăratul Dumnezeu, Domnul este adevăratul Dumnezeu”. Baal nu este. Baal a pierdut. Astfel că, Ilie a obținut victoria. Numai că, în capitolul 19 – nu se vorbește prea mult despre asta. „Ahab a spus Izabelei tot ce făcuse Ilie și cum ucisese cu sabia pe toți proorocii. (Și) Izabela a trimis un sol la Ilie, să-i spună: ‘Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, dacă mâine, la ceasul aceasta, nu voi face cu viața ta ce ai făcut tu cu viața fiecăruia din ei’”. Ea spune: „Ilie, pentru că ai făcut asta” - și apropo, ea era închinătoare la Baal – „pentru că ai făcut asta, te voi ucide până mâine sau voi muri încercând.” Acum, dacă aș fi fost eu, aș fi spus: „Uite, Doamne, vreau să spun că tocmai Ți-am făcut o mare favoare, patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal au fost eliminați, dă-mi o zi liberă, bine? Adică ai trimis-o pe Izabela după mine a doua zi, ce zici de puțină odihnă?” Nu e timp de stat degeaba ca să fii încoronat de Societatea Evreiască de Onoare, nu e timp de stat degeaba să primești lauri și medalii. El este din nou pe drum. Acum, dacă el se poate descurca cu patru sute cincizeci de proroci ai lui Baal, nu ar trebui să vă speriați prea tare de o femeie, dar istoria nu prea susține acest argument, pentru că au existat mulți oameni, care puteau face față la o mulțime de bărbați, care au fost speriați de o femeie. Dar, oricum, Ilie a decis că nu avea decât un singur lucru de făcut, și acela era să fugă. Iar Ilie trebuia să fi avut aproape 80 de ani, iar Dumnezeu nu a vrut niciodată ca profeți de 80 de ani să alerge la Beer-Șeba. Dar el a luat-o la fugă, și vreau să zic că a mers rapid pe drum, ridicând un nor de praf, a fugit pentru a-și salva viața, spune versetul 3 - a ajuns la Beer-Șeba, și-a lăsat acolo slujitorul. De acolo, a plecat la o zi de drum în pustiu. Acum, de fapt a fugit - Beer-Șeba este un oraș, iar de acolo a plecat încă o zi în pustie. La o zi de la Beer-Șeba în deșert, se așază sub un ienupăr și cere să moară. El spune: „Destul. Acum, Doamne, ia-mi viața; mi-a ajuns”. Acum, asta numesc eu descurajare. El vrea să moară. „Doamne, nu vrei să mă scoți de aici? Doar scoate-mă afară. E destul. S-a culcat și a adormit sub un ienupăr, și iată, l-a atins un înger și i-a zis: ‘Scoală-te și mănâncă’”. Îngerul nici măcar nu l-a lăsat să doarmă. L-a trezit și l-a hrănit. „El s-a uitat, și la căpătâiul lui era o turtă pe niște pietre încălzite și un ulcior cu apă”. Așa că Ilie, mânca, bea și se culca din nou. „Îngerul a venit a doua oară, l-a atins și a zis: ‘Scoală-te și mănâncă, fiindcă drumul pe care-l ai de făcut este prea lung pentru tine’”. Trebuie să mănânci. Acum, nu știu cum este mâncarea îngerilor, dar oricum ar fi, funcționează. În versetul 8, „El s-a sculat, a mâncat și a băut; și cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, a mers patruzeci de zile și patruzeci de nopți” - deci, după cum am spus, funcționează – a mers „până la muntele lui Dumnezeu, Horeb”. Știți de ce? Dumnezeu a spus: „Ilie, nu ai de ce să te descurajezi. Acum, urcă-te aici, pe muntele Horeb. Trebuie să stăm puțin de vorbă”. Așa că el s-a dus acolo, iar Domnul i-a vorbit cu un susur blând și subțire, iar Ilie I s-a plâns: „Sunt singurul rămas, Doamne. Oh, este atât de chinuitor și atât de descurajant. Sunt singurul rămas; sunt singura persoană credincioasă pe care o ai”. Iar Domnul spune în capitolul 19, versetul 18: „Da, mai am alți șapte mii de oameni în afară de tine. Nu am doar unul, sunt șapte mii și încă unul, Ilie. Acum întoarce-te acolo și fă-ți treaba.” Este atât de ușor să te descurajezi, și știți că pot să garantez pentru asta. Chiar și în momentele unora dintre cele mai mari biruințe ale tale, te întorci la realitate, și este crud și oarecum este șocant, știi? Pot înțelege asta. E ușor să fii descurajat. În Efeseni, capitolul 3, versetul 3, sau mai degrabă versetul 13, Pavel spune: „Vă rog iarăși să nu vă pierdeți cumpătul din pricina lanțurilor mele”. Știți că unii dintre acești oameni ar putea chiar să se descurajeze din cauza necazului altcuiva, nu neapărat al lor. Galateni 6:9 spune: „Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”. Știți, este atât de ușor să obosești și să te plictisești și să spui: „O, Doamne, trebuie să predic din nou cealaltă duminică, trebuie să țin o altă predică, să studiez o altă zi. O, Doamne, trebuie să mă duc să chem o altă persoană, trebuie să mă întâlnesc cu aceeași persoană pentru ucenicie. Doamne, nu pot să am câteva zile libere de la citirea Bibliei? Doamne, eu nu pot să mai fac acea oră de Școală Duminicală încă o duminică! Doamne, chiar crezi că ar trebui să mă întorc și să vorbesc cu acel vecin încă o dată? Doamne, știi că mă lupt cu aceeași tentație veche de atâta timp, încât am obosit.” Și știți, adevărul este că ne descurajăm atât de ușor. Arthur Cluff a exprimat acest lucru în următoarele cuvinte: „Nu spuneți că lupta nu folosește la nimic, că munca și cuvintele sunt zadarnice, că dușmanul nu slăbește și nici nu se lasă și că așa cum au fost lucrurile, așa și rămân.” Cu alte cuvinte: „Continui să lupt și nu se întâmplă niciodată nimic. Eu obosesc, dar dușmanul nu.” Ați observat asta? Tu într-adevăr obosești, iar Satan nu se oprește niciodată. Matthew Arnold a scris: „Pentru că (acum) în sânge și luptă mi-am petrecut tinerețea, plină de luptă și sânge e vârsta mea, așa că această viață o voi încheia luptând.” Oare se oprește vreodată? Ei bine, ne luptăm cu dușmanul toată viața noastră. Apostolul Pavel a ajuns la sfârșitul vieții sale, 2 Timotei 4:7, și a spus: „M-am luptat lupta cea bună, mi-am isprăvit alergarea, am păzit credința”. În Faptele Apostolilor, capitolul 20, i s-a spus: „Pavel, dacă te duci la Ierusalim, vei fi întemnițat și vei fi pus în lanțuri”. Iar el a spus: „Nu-i nimic. Nimic din toate acestea nu mă sperie, dar eu nu țin numai decât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșesc cu bucurie slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus”. Niciodată nu va ceda, niciodată nu va renunța. În capitolul 2 din Apocalipsa, Domnul a lăudat Biserica din Efes spunând: „Te-ai ostenit, ai răbdat, ai suferit, ai îndurat și nu ai obosit”. Aceasta este o laudă. În Levitic capitolul 26, Dumnezeu - și este menționat din nou în Deuteronom 11 - Dumnezeu a așezat Israelul și a spus: „Dacă veți urma legile Mele, dacă veți păzi poruncile Mele și le veți împlini, vă voi binecuvânta viața, vă voi binecuvânta țara, voi binecuvânta sămânța din coapsele voastre, și vă voi face parte de toate binecuvântările”, și continuă prin capitolul 26 din Levitic enumerându-le una după alta. În cele din urmă, în versetul 14 El spune: „Dar dacă nu Mă ascultați și nu împliniți toate aceste porunci, dacă nesocotiți legile Mele, și dacă sufletul vostru urăște rânduielile Mele, așa încât să nu împliniți toate poruncile Mele, iată ce vă voi face atunci. Voi trimite peste voi groaza, lingoarea şi frigurile, cari vor face să vi se stingă ochii şi să piară viaţa din voi”. Vedeți? Deci, în cele din urmă, sfârșitul este următorul: fiți tari, fiți ascultători, fiți receptivi. Poate că te descurajezi pentru că ai un soț nemântuit și nu pare să se schimbe niciodată; parcă nu se întâmplă nimic și te simți atât de descurajată. Sau poate că ai un copil care pare atât de nepăsător la toate eforturile tale, sau poate că ai un prieten căruia ai obosit să îi povestești mărturia ta, sau poate că ești implicat într-o lucrare dar nu primești aprecierile pe care ar trebui să le primești. Sau poate că ai chiar o infirmitate fizică, o boală fizică, un handicap fizic de vreun fel, și te-ai săturat să te lupți cu acel lucru, care pare să te lege, și pierzi din vedere faptul că mântuirea are o a treia dimensiune, că ea are și un aspect viitor. Îmi place ce scrie în Romani 13:11: „ Căci acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut”. Ne apropiem de linia de sosire; nu renunțați acum! Știți, în cartea Evrei, există cei cărora scriitorul li se adresează, care au ajuns până la punctul de a crede în Cristos, au ajuns până la punctul de a recunoaște care este adevărul, iar acum vor să dea înapoi. Iar scriitorul spune: „Noi însă nu suntem din aceia care dau înapoi ca să se piardă, ci” – spune el – „din aceia care au credință pentru mântuirea sufletului”. Nu dați înapoi. Mă gândesc la Ieremia, Domnul îi spune lui Ieremia: „Tu ești profetul Meu, Ieremia. Vreau să-ți petreci viața predicând pentru Mine și iată care este mesajul tău, Ieremia. Predică-l cu tot ce ai și predică-l până când nu mai ai suflare, și P.S. să ști că nimeni nu te va asculta niciodată. Nimeni nu va auzi nimic din ceea ce vei spune.” Și bătrânul Ieremia l-a predicat de unul singur, l-a ascultat de unul singur, de unul singur a spus: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria și veselia inimii mele”. Și apoi a fost Iov, și Domnul l-a dezbrăcat pe Iov așa cum nici un om n-a fost dezbrăcat vreodată; i-a luat tot ce avea, tot ce deținea, tot ce iubea, și totuși a spus: „Chiar dacă mi se va nimici pielea și chiar de nu voi mai avea carne, voi vedea totuși pe Dumnezeu”. Și a rezistat acolo, iar când totul a fost spus și făcut, a zis: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine, dar acum ochiul meu Te-a văzut, de aceea mi-e scârbă de mine și mă pocăiesc în țărână și cenușă”. Cu alte cuvinte: „Am auzit cum ești Tu, dar în strâmtorare, câtă vreme am fost de credincios, Te-am văzut”. Rezistă; nu-l lăsa pe Satan să te lovească cu descurajare! Domnul nostru Isus, a spus o pildă în Luca 18:1: „ca să le arate că trebuie să se roage necurmat, şi să nu” – ce? - „să nu se lase”. Când te vezi epuizat, (descurajat), începe să te rogi! Prieteni, Satan vrea să mă descurajeze tot timpul. Lucrează ca un nebun la asta. Am citit săptămâna aceasta despre un om neînsemnat din Anglia; numele lui era doctorul reverend William Davie. El a decis în anii vieții sale, spre sfârșitul vieții, deși nu știa asta la vremea respectivă, că vrea să scrie o teologie sistematică care să cuprindă întreaga Biblie. A petrecut 12 ani fără întrerupere să o facă. Când a terminat, avea 26 de volume. A fost un om obișnuit, necunoscut. Din câte știu eu, nu există copii ale teologiei sale. Când a terminat totul, nu a găsit pe nimeni care să îi pregătească materialul pentru tipar, așa că a făcut-o el însuși - asta se întâmpla acum două sute de ani - și apoi a tipărit 40 de exemplare din primele trei sute de pagini și 14 exemplare din restul de 26 de volume; 14 exemplare din munca sa de 12 ani. A murit în sărăcie și obscuritate. Dar știți ceva – sunt convins că a murit cu cunoașterea lui Dumnezeu. Un om neînsemnat a scris o teologie în 26 de volume de care probabil că nimeni nu a auzit sau nu a citit-o vreodată, dar el a urmărit cunoașterea lui Dumnezeu și cunoașterea Cuvântului lui Dumnezeu. A rămas cu asta. Era o fetiță în Londra care stătea pe trotuar când a trecut camionul cu cărbune, iar acesta a descărcat o tonă de cărbune în fața casei fetiței. Iar ea a luat o lopată mică din pivniță, a deschis ușa pivniței - avea doar 5 ani. A ieșit și a băgat lopățica în cărbune, a traversat trotuarul, a coborât pe scările pivniței și l-a răsturnat în subsol, iar bărbatul de alături stătea și o privea. După a treia lopată mică plină, el i-a spus: „Draga mea, niciodată nu vei reuși să-l cari pe tot înăuntru”, la care ea a răspuns cu entuziasm: „Oh, voi reuși, domnule, dacă muncesc suficient de mult”. Dacă muncesc suficient de mult timp - cred că testul caracterului cuiva se observă în lucrul de care este nevoie pentru a-l opri, nu-i așa? O mulțime de oameni lovesc prima linie de apărare și se retrag. O mulțime de oameni se duc în A.W.O.L. (sunt absenți fără permis oficial, dar fără intenție de a dezerta) sunt absenți de prima dată când aud o împușcătură. Dar mai sunt și cei care fac diferența în lume, pentru că trec prin piedici şi opoziții rând pe rând. Și voi puteți duce totul la capăt, dacă munciți suficient de mult. Nu descurajați! Ascultați-mă, vă aduceți aminte de Domnul Isus? „Voi nu v-ați împotrivit încă până la sânge”. Încă nu te-a răstignit nimeni. Rezistă, ține-te tare! Aspectul avut în vedere aici nu este acela de a da înapoi, ci acela de a sta tare; Satan te va descuraja în orice mod va putea. Îți va spune că nu obții niciun rezultat pentru toate eforturile tale, „O, nimeni nu te ascultă. Uite, ai făcut asta cu credincioșie, nimeni nu te laudă, nimeni nu spune nimic. Totul se petrece în spatele scenei, cine va ști dacă vei cădea în păcat? Oh, nu-ți face griji pentru luptă, las-o puțin mai moale, relaxează-te!” Coiful mântuirii mă protejează ca să nu dau înapoi, să nu renunț, să nu obosesc - de ce? Pentru că am o nădejde, iar nădejdea mea are în vedere faptul că la capătul tunelului este o lumină și că într-o zi voi izbucni în acea lumină glorioasă în prezența lui Isus Cristos. Și, la fel ca acel tip care mi-a scris o scrisoare, nu vreau să stau în fața comandantului meu cu rușinea pe față pentru că am renunțat în mijlocul bătăliei, nu-i așa? Vreau să fiu acolo și să spun: „Doamne, vreau să spun că poate sunt vânăt și sângerând, dar sunt aici și am luptat până la capăt”. Bunicul meu, binecuvântată să-i fie inima, a murit de cancer. Era pe patul de moarte, îi mâncase trupul, iar el s-a uitat la tatăl meu și i-a spus: „Am o singură rugăminte, Jack - dacă aș putea să mai țin o predică” - vedeți? Chiar până la capăt. Așa că tata a luat predica pe care bunicul o pregătise, dar nu o predicase niciodată, a tipărit-o, și a dat-o bisericii, așa că a mai predicat încă o predică. Chiar până la capăt. Fiți tari! În Apocalipsa 2 și 3 se spune: „Celui ce va birui, celui ce va birui, celui ce va birui, celui ce va birui, îi voi da, îi voi da, îi voi da”. Cu alte cuvinte, Dumnezeu pregătește lucruri speciale pentru cel care biruiește, pregătește lucruri extraordinare. Vă aduceți aminte de Timotei? Timotei a ajuns la un punct mort în viața lui, era descurajat. Ce l-a descurajat pe Timotei? Ei bine, o mulțime de lucruri. În primul rând, era tânăr și a fost ispitit de poftele tinereții și s-a săturat de ele. Un alt lucru, era tânăr și oamenii îi spuneau: „Oh, ești prea tânăr ca să știi ceva, Timotei.” Îi disprețuiau tinerețea. Un alt lucru, era legat de boala de stomac, iar Pavel i-a spus: „Trebuie să bei puțin vin datorită deselor tale îmbolnăviri”. Era zdruncinat. Și apoi îi era rușine cu Pavel, pentru că Pavel era veșnic în închisoare și era supărat de faptul că oamenii ziceau despre el: „Da, da, ești unul dintre ucenicii acelui pușcăriaș.” „Să nu-ți fie rușine de mine”, spune Pavel. Și nu numai atât, dar erau și niște învățători falși care au venit la Efes și propovăduiau o doctrină care era foarte sofisticată, iar Timotei nu știa dacă putea să mai facă față. Și apoi mai erau filozofia, și certurile, și înșelăciunea deșartă, și înșirările de neamuri, iar Timotei se îneca într-o mare de lucruri care aveau să-l descurajeze. Așa că apostolul Pavel îi scrie în 2 Timotei și îi spune: „Timotee, înflăcărează darul lui Dumnezeu care este în tine. Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste și de chibzuință. Întărește-te în harul care este în Cristos Isus”. Haide Timotei, treci din nou la treabă, dă-i drumul. Timotei a fost descurajat. Petru le spune același lucru sfinților cărora le-a scris și care erau prigoniți. El le spune: „Binecuvântați și fericiți sunt cei ce suferă pentru că sunt creștini (sau pentru o faptă bună). Și cei ce suferă după voia lui Dumnezeu să-și încredințeze sufletele credinciosului Ziditor, și să facă ce este bine (fiți credincioși)”. Veți zice: „Dar uneori obosești.” Așa este, uneori picioarele tale devin de cauciuc ca în ultima tură de stadion. Când mi se întâmplă asta, de foarte multe ori mă gândesc la un pasaj din Scriptură la care v-ați gândit de multe ori, sunt sigur. Este vorba de Isaia capitolul 40 și cu el voi încheia gândurile noastre. Ascultați acest text, Isaia 40:29: „El dă tărie celui obosit și mărește puterea celui ce cade în leşin”. Oh, nu este extraordinar? Chiar când ajungi în locul în care ești pe cale să leșini, El îți dă putere; chiar când spui: „Doamne, nu mai am putere”, atunci El îți insuflă puterea Sa. „Flăcăii obosesc și ostenesc, chiar tinerii se clatină; dar cei ce se încred în Domnul își înnoiesc puterea, ei zboară ca vulturii; aleargă și nu obosesc, umblă, și nu ostenesc”. Ce declarație extraordinară! Vulturul care se înalță atât de sus deasupra majorității celorlalte păsări este o ilustrare a ceea ce se întâmplă cu un credincios în slăbiciunea sa atunci când este infuzat cu puterea lui Dumnezeu; el se înalță deasupra celorlalți. Ascultați-mă preaiubiților, nu aveți niciun motiv să fiți descurajați. Coiful mântuirii spune că va veni o zi mare, o zi a marii biruințe. Dacă sunteți credincioși până la capăt, acolo veți avea parte de o răsplată minunată. Va veni o zi de glorie. Mântuirea are un aspect trecut, da, are un aspect prezent, da, dar are și un aspect viitor. Și nu-l lăsați pe Satan să vă descurajeze, nu-l lăsați să vă răpească anticiparea acelui fior, nu-l lăsați să vă ia speranța care vă ajută să fiți credincioși. Ascultați, Ioan spune în 1 Ioan 3: „Oricine are nădejdea aceasta în El, se curățește, după cum El este curat”. Când știi că Isus va veni, când știi că urmează acea zi măreață, că mântuirea va fi în cele din urmă împlinită, [gândul acesta] are un mod de a-ți curăța și purifica viața, pentru că știi că Îl vei vedea față în față. Acum, haideți să ne rugăm. Tată, suntem conștienți că Satan și demonii lui sunt necruțători. Ei nu renunță niciodată; ei ne hărțuiesc tot timpul. Dar știm, de asemenea, că mântuirea noastră este mai aproape decât atunci când am crezut și, o, Doamne, Îți mulțumim pentru nădejdea biruinței pe care o avem. Auzim ecoul cuvintelor din Evrei 6:11 și 12, „Dorim însă ca fiecare din voi să arate aceeași râvnă, ca să păstreze până la sfârșit o deplină nădejde, așa încât să nu vă leneviți, ci să călcați pe urmele celor ce, prin credință și răbdare, moștenesc făgăduințele”. O, Doamne, ajută-ne, asemenea celor care au fost credincioși, asemenea celor care au fost răbdători, a celor care au fost moștenitori ai făgăduințelor, să arătăm aceeași sârguință până la sfârșit, să ne agățăm de această nădejde până la capăt, ca să trăim astfel pentru slava Ta. Tată, fie ca și noi să fim în galeria credincioșilor din Evrei 11, datorită faptului că perseverăm până la capăt. Ajută-ne să nu ne descurajăm. De ce să ne descurajăm când știm că ne așteaptă o moștenire nestricăcioasă și neîntinată, o moștenire care nu ar putea fi descrisă în termeni umani, o Împărăție extraordinară care depășește chiar și revelația pentru a fi exprimată? O relație cu Tine de-a lungul veșniciei care nu poate fi descrisă decât ca fiind aceea de a fi asemenea lui Isus Cristos. O, Doamne, când privim în viitor, nu ne putem descuraja cu clipa pe care o trăim, indiferent ce ne aduce ea. Ajută-ne să fim credincioși în a purta coiful, pentru slava Ta, în Numele lui Isus. Amin. SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
