În această dimineață ajungem pentru ultima dată la capitolul 6 din Efeseni, pentru că vom finaliza studiul acestei cărți extraordinare. Înțeleg, așa cum am menționat săptămâna trecută, că acesta este mesajul cu numărul 62 sau 63 din studiul pe care l-am avut din Efeseni și simt din nou, așa cum fac întotdeauna când închei o carte, că, deși am studiat această carte mai bine de un an, doar am început să sondăm cu adevărat toate bogățiile și adâncimile care se află aici.
Dar Dumnezeu ne-a schimbat cu adevărat viețile pe măsură ce am parcurs acest studiu. Dumnezeu a făcut lucruri extraordinare. Când mă uit în urmă la temele din cartea Efeseni, am trecut probabil, în timp ce studiam această carte, în ultimul an și ceva, prin cea mai interesantă perioadă a bisericii noastre. Dumnezeu ne-a confruntat în multe feluri cu multe gânduri noi, a făcut niște lucruri importante (şi dramatice) în mijlocul nostru, și toate acestea sunt încă în desfășurare, pentru că pur și simplu luăm tot ceea ce am învățat, tot ceea ce Dumnezeu a sădit în inimile noastre și începem să aplicăm de aici încolo, în timp ce ne trăim viețile pentru gloria Sa.
Prin urmare încă nu ne vom desprinde de Epistola către Efeseni. Pur și simplu luăm ceea ce am învățat și lăsăm ca toate aceste învățături să lucreze prin noi spre slava lui Dumnezeu în timp ce trăim în această lume. Dar ajungem azi la ultima secțiune a cărții și în această dimineață vom aborda această secțiune unitar, așa că vreau să mă ascultați în timp ce citesc versetele de la 18 la 24.
„Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții, și pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscută cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc. Acum, ca să știți și voi despre mine, Tihic, preaiubitul frate și slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul. Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră, și să vă îmbărbăteze inimile. Pace fraților, și dragoste împreună cu credința, din partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Cristos! Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în curăție. Amin”.
În 1671 s-a născut în Germania un bărbat pe nume Johann Burchard Freystein. El a scris următoarele cuvinte ale unui vechi imn:
„Trezește-te, sufletul meu, să veghezi și să te rogi, din somn trezește-te/Nu te lăsa prins de ziua cea rea nepregătit/Căci vrăjmașul, bine știm, de multe ori la secerișul lui culege/În timp ce creștinul doarme. Veghează împotriva capcanelor lui Satan, ca nu cumva să te găsească adormit/Căci, într-adevăr, nu precupețește nicio osteneală pentru a te înșela și a te orbi/Prădăciune a lui Satan sunt adesea cei care în nepăsare dorm/Și nu veghează. Dar, în timp ce veghezi, roagă-te și la Domnul neîncetat/El te va elibera, îți va da răgaz, putere și credință crescând/Doamne, binecuvântează-mă în necazuri și nu lăsa nimic să mă abată/ De la dorința de a Te sluji”.
Cu peste 100 de ani în urmă, Charlotte Elliott a scris cuvintele unui alt imn: „Creștine, nu-ți căuta încă odihna/Urmează-ți visele liniștite/Tu te afli în mijlocul dușmanilor/Veghează și roagă-te. Domniile și puterile/Mobilizându-și tabăra nevăzută/Așteaptă orele tale de neveghere/Veghează și roagă-te. Veghează, ca și cum numai de asta/Va atârna reușita zilei/Roagă-te ca ajutorul de sus să fie trimis/ Veghează și roagă-te!.
Ambele imnuri evidențiază realitatea că biruința asupra lui Satan, biruința asupra oștilor sale, biruința în războiul în care suntem parte implică un angajament extraordinar față de rugăciune. Asta spun ambii autori de imnuri și exact asta spune apostolul Pavel în capitolul 6, versetul 18. Acum, el a discutat deja despre luptă în capitolul 6, versetele de la 10 la 13, a discutat foarte clar despre armură în versetele de la 14 la 17. Iar acum el aduce în prim plan tema rugăciunii. Iar versetul 18 începe cu „Faceţi în toată vremea tot felul de rugăciuni”.
Rugăciunea devine, așadar, tema finală a epistolei către Efeseni. Ea nu este menționată ca parte a armurii creștinului, pentru că este mai mult decât atât. Armura s-a încheiat în versetul 17, iar rugăciunea este în continuarea acesteia, mai mult, rugăciunea este în acord cu aceasta. Așadar, apostolul Pavel nu spune, în plus față de aceste lucruri, adăugați rugăciunea, ci mai degrabă, împletită cu armura este rugăciunea.
În tot acest timp, ne ocupăm de mijlocul încins cu adevărul, de platoșa neprihănirii, de încălțămintea Evangheliei păcii, de coiful mântuirii și de sabia duhului. În tot acest timp, suntem ocupați cu aceste elemente și cu scutul credinței. Suntem, în același timp, implicați în rugăciune. „Făcând în toată vremea rugăciuni”, pe tot parcursul procedurii de înarmare, pe tot parcursul luptei, fie că suntem în focul războiului sau într-o pauză, noi suntem angajați în rugăciune.
Rugăciunea este chiar aerul pe care îl respirăm. Îmi aduc aminte că am citit despre un fel de animal care trăiește în locuri întunecate ale mării, în adâncul mării. Nu este de fapt nici pește, nici pasăre, dar trăiește acolo și poate sta acolo, în întuneric, o anumită perioadă de timp, dar apoi trebuie să urce până la suprafață și să tragă aer, iar apoi să se întoarcă din nou în apă.
Tot în felul acesta, credinciosul, în tot timpul vieții sale, în toate vicisitudinile și în toate momentele vieții sale, trebuie să urce, ca să zicem așa, la tronul lui Dumnezeu pentru a respira aerul rugăciunii. Și atunci, și numai atunci, el poate fi în stare să trăiască în întunericul lumii care îl înconjoară. Și asta este exact ceea ce spune Pavel aici. Rugăciunea este ca respirația noastră. V-am mai spus că este ca respirația. Nu trebuie să te gândești ca să respiri, pentru că aerul exercită o presiune asupra plămânilor tăi și te obligă să respiri. Și astfel, credincios fiind, a nu te ruga înseamnă să-ți ții respirația din punct de vedere spiritual, iar rezultatele sunt toate rele.
Respirați şi în tot acest timp, trăiți viața creștină. În tot acest timp vă îmbrăcați cu armura. În tot timpul în care luptați, respirați, respirați și respirați, ca să zic așa, în rugăciune. Pentru că rugăciunea pătrunde în toate acestea.
Mă gândesc citind Călătoria Pelerinului la modul în care Dumnezeu îi dă creștinului, în acea minunată alegorie, o armă numită „Rugăciunea deplină” și îmi aduc aminte de instrucțiunea că atunci când toate celelalte eșuează, această rugăciune te va face să poți învinge toți demonii care vin în valea umbrelor. Dar rugăciunea este într-adevăr mai mult decât o vede Bunyan acolo. Este mai mult decât o armă suplimentară. Ea este atmosfera în care se desfășoară toată viața noastră, toată lupta noastră și toată înarmarea noastră. În acest sens este peste tot.
Acum, faptul că acesta este punctul culminant în cartea Efeseni este planificat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Nu este un accident. Domnul nostru i-a îndemnat pe oameni ca întotdeauna „să se roage și să nu se lase”, în Luca 18:1, și El știe că atunci când lupta se încinge, poți ceda. Există posibilitatea de a obosi și de a renunța. Poți abandona lupta dacă nu te rogi. De fapt, ai doar două alternative. Fie te rogi, fie cedezi. Nu există cale de mijloc.
Și astfel, în războiul despre care tocmai s-a vorbit, rugăciunea devine vitală, dar asta este mai mult decât ceva legat de acest context. Motivul pentru care rugăciunea este menționată aici este pentru că se potrivește cu finalul întregii cărți. Întreaga epistolă către Efeseni ajunge la un punct culminant, la un vârf, la un apogeu în această porțiune. Este ca și cum rugăciunea este ca un crescendo muzical în marele imn de laudă care este însăși epistola către Efeseni.
Acum, dați-mi voie să vă arăt de ce spun asta. Dacă vă întoarceți în Efeseni, veți descoperi, așa cum am făcut-o și noi în timpul în care am studiat-o, că această carte, probabil mai mult decât orice altă carte din întreaga Biblie, prezintă resursele unui credincios. După părerea mea, nu văd nicio altă carte care să o egaleze în ceea ce privește enumerarea resurselor pe care le avem prin faptul că suntem în Cristos. Este incomparabilă în acest sens. Este o lungă catalogare cu privire la tot ceea ce este al nostru în calitate de creștini.
Ceea ce spune Petru într-o frază simplă - „noi avem tot ce privește viața și evlavia”; sau ceea ce spune Coloseni 2 în acea frază simplă: „Voi aveți totul deplin în El”, este cu adevărat amplificat și exploatat la maxim în cartea Efeseni. Toată desăvârșirea noastră este aici. Toate resursele noastre sunt aici. Iar cheia pentru asta este capitolul 1, versetul 3: „ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Cristos”. Și apoi continuă să le enumere timp de șase capitole. Este o catalogare monumentală a tot ceea ce este al nostru în Cristos și asta ne ridică la mari înălțimi.
Începe vorbind despre poziția noastră, care este în ceruri. Începem în glorie și rămânem acolo în întreaga carte până când, în cele din urmă, ajungem la capitolul 6:18, unde Dumnezeu ne cere să cădem în genunchi. Şi atunci rugăciunea devine cheia – și rețineți vă rog – devine cheia pentru însușirea resurselor. Ele sunt toate acolo și sunt toate ale noastre în Cristos, dar nu putem pur și simplu să plutim în slavă, ca să spunem așa. Trebuie să ajungem la realitatea de a fi în genunchi în fața lui Dumnezeu, astfel încât aceste lucruri să poată fi puse în aplicare în viața noastră.
Și astfel, cartea care începe prin a descrie poziția noastră în locurile cerești se încheie vorbind despre noi credincioși căzând în genunchi, în momentul în care Pavel ne cheamă la rugăciune. Acum, ați putea crede că într-o carte cu asemenea resurse extraordinare, rugăciunea nu ar fi foarte necesară. Pentru ce ar trebui să ne rugăm? De exemplu, ascultați. Conform capitolului 1, versetul 3, suntem binecuvântați cu tot felul de binecuvântări. Conform capitolului 1, versetele de la 4 la 6, suntem iubiți nespus. Conform capitolului 1, versetul 7, suntem iertați și răscumpărați. Capitolul 1, versetul 8, spune că ni se dă înțelepciune. Capitolul 1, versetul 11 spune că suntem îmbogățiți. Capitolul 1, versetul 13 spune că suntem în siguranță, pecetluiți cu Duhul Sfânt. Capitolul 2, versetele de la 4 la 6, suntem aduși la viață, și avem o viață nouă. Capitolul 2, versetul 7, suntem obiectele harului veșnic. Capitolul 2, versetul 10, suntem capodopera lui Dumnezeu. Din nou, capitolul 2, versetul 10, suntem chemați la o viață plină de fapte bune pe care Dumnezeu le va face prin noi. Capitolul 2, versetele de la 13 la 18, suntem una cu Dumnezeu și cu orice alt creștin. Capitolul 2, versetul 19, suntem membri ai familiei lui Dumnezeu. Capitolul 2, versetul 22, noi suntem chiar locuința Duhului Sfânt. Capitolul 3, versetul 20, suntem mai tari decât ne putem imagina. Capitolul 3, versetul 21, suntem capabili să-L glorificăm pe Dumnezeu.
Ce definiție extraordinară a unei ființe umane! Este uimitor ce a făcut Dumnezeu pentru noi, este dincolo de tot ceea ce ne putem imagina! Când treci de acolo în capitolul 4, nu se mai oprește. În capitolul 4, versetul 3, ni se spune că suntem locuiți de Duhul viu al lui Dumnezeu. În capitolul 4, versetele de la 4 la 6, suntem membri ai Trupului lui Cristos. În capitolul 4, versetele de la 11 la 13, am primit daruri și oameni înzestrați pentru a ne desăvârși pentru a face lucrarea de slujire. În capitolul 4, versetele de la 20 la 24, Îl avem pe Isus Cristos pentru a ne învăța să umblăm într-o viață nouă.
În capitolul 5, versetele 1 și 2, am primit dragostea lui Dumnezeu, ca să putem umbla în dragoste. În capitolul 5, versetul 8, am primit însăși lumina lui Dumnezeu pentru ca noi să locuim în lumină. În capitolul 5, versetele de la 15 la 17, am primit înțelepciunea și adevărul lui Dumnezeu, astfel încât să putem umbla cu înțelepciune în lume. În capitolul 5, versetul 18, am primit puterea plinătății Duhului lui Dumnezeu. În capitolul 5, versetele 21 până la capitolul 6, versetul 9, am primit resursele pentru a face ca fiecare relație umană să fie tot ceea ce Dumnezeu a vrut vreodată să fie. În cele din urmă, în capitolul 6, versetele 10-17, am primit o armură invulnerabilă, invincibilă, fantastică, puternică, datorită căreia Satan este nefericit și neputincios dacă o folosim, culminând cu sabia Duhului, arma magnifică a Cuvântului lui Dumnezeu, care se află în mâna fiecărui credincios.
Acum, asta este o imagine extraordinară. Asta cuprinde tot ceea ce înseamnă să fii creștin. Acum, în momentul în care înțelegi toate aceste lucruri şi îți recunoști poziția ta înaltă în Cristos, vezi resursele pentru o viață creștină eficientă și știi că nu-ți lipsește nimic, atunci, imediat te confrunți cu o problemă, iar problema este ceea ce am putea numi un fel de legalism doctrinar. O problemă care poate fi definită în 1 Corinteni 10:12: „Cine crede că stă în picioare să ia seama” – la ce? – „să nu cadă”. Poți deveni de fapt ceea ce eu aș numi un ateu spiritual.
Cu alte cuvinte, ai o credință deplină în Dumnezeu, doar că nu ai nevoie de El. Și presupun că acesta ar fi unul dintre pericolele grave într-o biserică ca a noastră. Suntem într-o stare de suficiență. Avem atât de multe cunoștințe. Avem atât de multe informații. Avem atât de multe resurse. Ne înțelegem poziția. Ne cunoaștem darurile. Am văzut binecuvântarea lui Dumnezeu. Am avut atât de multe succese și foarte puține eșecuri, așa că ne este ușor să mergem mai departe și să nu-L recunoaștem deloc pe Dumnezeu. Putem cădea într-un păcat teribil de a simți că suntem într-o stare de suficiență și astfel să pierdem sentimentul de dependență față de Dumnezeu.
Cred că ar trebui să ne rugăm, așa cum s-a rugat un frate, ca Dumnezeu să ne dea suficient succes pentru a ști că El este acolo și suficient eșec pentru a avea nevoie disperată de El. Avem atât de multe lucruri în favoarea noastră în societatea noastră, în biserica noastră, în viața noastră. Am văzut binecuvântări atât de minunate din partea lui Dumnezeu încât este ușor să devenim îngâmfați și să reducem totul la a acționa din inerție, la trucuri, la programe și la metode. Le avem pe toate, le-am făcut pe toate și totul este minunat. Știți, poate că viața noastră de căsnicie merge bine, copiii noștri sunt bine, totul este bine la biserică. Totul este minunat. Astfel că devenim atei spirituali. Și pur și simplu îl ignorăm pe Dumnezeu. Iar acel tip de rugăciune pasională, de dorință profundă, de tânjire, de rugăciune sinceră pe care Dumnezeu o cere din inimile noastre pur și simplu nu există.
Avem nişte prieteni dragi, Pedro și Lilian Marevus, pe care i-am vizitat de multe ori când erau în Statele Unite și cu care am avut o părtășie frumoasă în timp ce am slujit în Nicaragua. Aproximativ, în ultima săptămână, în timpul luptelor teribile și a măcelului care a avut loc în Nicaragua, acești oameni dragi au fost nevoiți să fugă din țară; să adune ce au putut și să plece. Aveau un mic atelier unde făceau produse cosmetice. Aveau propria lor afacere. Și guvernul le-a cerut să o folosească pentru a produce un fel de muniție, iar rebelii au spus că dacă acceptă, îi vor ucide pe toți. Așa că erau constrânşi și au fost nevoiți să fugă pentru a-și salva viața. Și mă îndoiesc foarte serios că le-a fost greu să se gândească la ceva pentru care să se roage. Au pierdut totul. Totul. Casa lor, totul. Acum sunt nevoiți să reconstruiască totul din nou. Copiii lor sunt educați în Statele Unite. Am înțeles că vor trebui să-i aducă pe toți acasă, pentru că nu mai au bani să-i întrețină.
Iar nouă ne merge atât de bine încât pierdem perspectiva și cred că, uneori, dacă o pierdem, Dumnezeu poate aduce în viața noastră lucruri care să ne ajute să o recăpătăm. Și asta este ceea ce spune Pavel. Aveți totul, dar totul depinde de El. Este ca un fel de antrenor de fotbal american. Un jucător profesionist de fotbal american și-a însușit tehnicile. În momentul în care ajunge în rândurile fotbalului american profesionist, știe ce face. Știe exact ce face. Înțelege cum să joace pe poziția sa. Înțelege fotbalul american. Este antrenat. Are abilitățile și echipamentul, are talentul și are absolut totul.
Și totuși, acel om mare, uriaș, care stăpânește bine profesia pe care o practică, care știe totul pe dinafară, trebuie să asculte un tip micuț de pe margine, cu un clipboard în mână, care îi spune fiecare mișcare pe care trebuie să o facă. Am auzit de la unii dintre bărbații de la Dallas Cowboys că este un discurs tipic pe care Tom Landry, antrenorul, îl ține după un meci când Dallas pierde. Intră în vestiar și le spune asta. „Domnilor, v-am spus cum să câștigați meciul. Nu ați făcut ce v-am spus, așa că ați pierdut”. După care se întoarce și pleacă.
Poți să ai tot talentul, toate resursele, toată pregătirea și toate abilitățile înnăscute, dar dacă nu o faci așa cum îți spune Dumnezeu să o faci, pierzi. Asta este în esență ceea ce spune Pavel. Să nu crezi că pentru că ai toate aceste resurse, toată această istorie de succes, și toate privilegiile de a fi în Cristos nu poți deveni un ateu spiritual și să trăiești ca și cum nu ai avea nevoie de Dumnezeu. Se poate.
Armura nu este mecanică și armura nu este magică. Ea are nevoie de Dumnezeu. Dumnezeu este Cel care infuzează în armură și Dumnezeu este Cel care infuzează în resursele noastre puterea și energia Sa. Deci există pericolul latent la creștinii care au o cunoaștere a doctrinei, care au un fel de istorie a succesului și o stăpânire destul de eficientă a principiilor spirituale practice, să ajungă în situația de a deveni satisfăcuți și să nu aibă nevoie de o rugăciune constantă, pasională și fierbinte, care să le străpungă inima. Iar asta este o tragedie. De aceea epistola care începe în ceruri se încheie pe genunchi, pentru că toate acestea depind de rugăciune.
Poate că te uiți la viața ta și spui: „Știi, eu știu atât de multe”. Sunt unii dintre voi, unii care sunteți mai tineri, alții care sunteți la seminar iar alții care ați absolvit seminarul, așa că vă uitați la viața voastră și spuneți: „Știu atât de multe, dar nu văd să se întâmple prea multe lucruri”. Ei bine, credeți că armura, sau credeți că resursele voastre sunt fie magice, fie mecanice, și nu este așa. Ele depind de rugăciune. Sufletul omului este cel care trebuie să acționeze în prezența lui Dumnezeu.
Asta vrea Pavel să vedem, așa că haideți să ne uităm la asta. Vom acoperi toate aceste versete, vă vine să credeți sau nu. Cineva a venit la mine după ce am făcut asta în primul serviciu și rămăsese cu gura căscată. Mi-a spus: „Nu credeam că poți acoperi atât de multe versete. Sunt șocat”. O vom face şi azi. Chiar dacă vom sări totuși peste ultimele patru.
Mai întâi de toate, vreau să vedeți instrucțiunile generale din versetul 18. Instrucțiunile generale. Veți observa că în versetul 18 este folosit de patru ori cuvântul cu rădăcina „tot”. „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni și cereri. Vegheați la aceasta, cu toată stăruința, și rugăciune pentru toți sfinții”. Acum, aici aveți cele patru „tot/toate” ale rugăciunii. De patru ori este acest accent. Acest lucru este extraordinar. Deoarece fiecare piesă este legată cu rugăciunea. Rugăciunea pătrunde în tot ceea ce suntem și în tot ceea ce facem. Ea este elementul atotcuprinzător al vieții noastre. De aceea spun că este aerul pe care îl respirăm. Nu există niciun moment în viața noastră în care ar trebui să nu fim în rugăciune.
Să ne uităm în primul rând la frecvența rugăciunii. Le vom lua pe toate pe rând. Frecvența rugăciunii, versetul 18. „Faceți în toată vremea”. Când trebuie să ne rugăm? În toată vremea. Acum, unii dintre voi veniţi din medii în care v-ați rugat citind dintr-o carte de rugăciune sau în care v-ați rugat la o anumită oră fixă. Știți, poporul evreu obișnuia să se roage la anumite ore. Și cum spune chiar și în cartea Faptele Apostolilor, când biserica primară se întâlnea, se întâlnea pentru „rugăciuni”, (sau „la ceasul rugăciunii”). Aceasta era într-adevăr o reminiscență din iudaismul lor, orele fixe ale zilei pentru rugăciuni.
Dar Noul Testament, noul legământ și nașterea Bisericii au adus o nouă eră, și anume că rugăciunea trebuie să aibă un caracter permanent. Nu ne mai rugăm la orele stabilite. Ne rugăm în orice moment, cu orice ocazie, în orice clipă. Isus ne-a dat un indiciu că acest lucru urma să se întâmple când a spus în Luca 21:36: „Vegheați dar, în tot timpul, și rugați-vă”. Iar primii apostoli au spus-o în Fapte 6:4: „Noi vom stărui necurmat în rugăciune”. În mod continuu. Nu numai la acele rugăciuni prescrise, ci mereu.
Despre Corneliu s-a spus în Fapte 10: „Omul acesta era cucernic și temător de Dumnezeu, și se ruga totdeauna lui Dumnezeu”. În Romani 12:12 se spune: „Stăruiți în rugăciune”. În Coloseni 4:2: „Stăruiți în rugăciune”. În Filipeni 4:6: „În orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu prin rugăciuni”. Și rezumând în 1 Tesaloniceni 5:17: „Rugați-vă” - cum? – „neîncetat”. În 2 Timotei 1:3, apostolul Pavel a indicat că el a făcut asta. Lui Timotei i-a scris: „neîntrerupt te pomenesc în rugăciunile mele, zi și noapte”. Trebuie să ne rugăm mereu. În Faptele Apostolilor 12, găsim biserica rugându-se în mod constant și chiar dacă rugăciunea lor era oarecum slabă în credință, Dumnezeu a răspuns, astfel încât există un model de a ne ruga în orice vreme.
Obișnuiam să mă întreb ce înseamnă acest lucru, pentru că viața mea era plină de atâtea lucruri, încât nu aveam cum să mă pot ruga tot timpul. Și, evident, nu poți să umbli cu o cărticică citind rugăciuni din ea pe tot parcursul zilei, nu-i așa? Te duci în Israel și îi vezi pe acei evrei care fac plecăciuni în fața Zidului Plângerii și continuă oră de oră cu rugăciunile lor. Sau este posibil ca tu să fi provenit dintr-un mediu al bisericii catolice în care parcurgi un rozariu din nou, și din nou, și din nou, iar și iar, iar și iar, iar și iar.
Niciunul dintre aceste lucruri nu este ceea ce se înțelege prin „rugați-vă neîncetat”. Nu înseamnă doar a umbla mormăind anumite formule și anumite repetiții deșarte. Ci pur și simplu înseamnă să-ți trăiești viața cu conștiinciozitate înaintea lui Dumnezeu. Înseamnă că întreaga ta viață se înalță înaintea lui Dumnezeu în comuniune și comunicare. Pot să mă uit la propria mea viață și la început mă întrebam cum poți să te rogi mereu, iar acum găsesc foarte puține momente în viața mea în care să nu fiu conștient de Dumnezeu. Tot ceea ce văd și tot ceea ce trăiesc în viața mea devine pur și simplu o rugăciune. Adică, este ceva ce împărtășesc cu cel mai bun prieten al meu. Este ceva ce se comunică cu Dumnezeu în mod instantaneu.
Dacă sunt ispitit, constat imediat că ispita devine o rugăciune. „Doamne, Tu știi prin ce trec. Ajută-mă în asta”. Dacă văd ceva bun, primul meu gând este: „Doamne, Tu ești sursa oricărui dar bun și desăvârșit. Îți mulțumesc pentru asta”. Dacă văd ceva rău, spun: „Doamne, nu îngădui ca răul să domnească” sau „Doamne, îndreaptă Tu lucrurile”. Dacă văd pe cineva care nu-L cunoaște Isus Cristos și am ocazia să îl întâlnesc, primul meu răspuns este întotdeauna: „O, Doamne, este atât de trist că ei nu Te cunosc. Atrage-i la Tine”. Dacă văd necazuri, spun: „Doamne, Tu ești Cel care aduce eliberare”.
Cu alte cuvinte, viața devine o rugăciune ascendentă. Toate gândurile, toate faptele și toate circumstanțele devin o cauză sau un punct de comunicare cu Dumnezeu. Acesta este modul de a trăi, vedeți? Asta înseamnă să te gândești la lucrurile de sus. Asta înseamnă să te gândești la Cristos, să ai prezența Lui conștientă în mintea ta, astfel încât totul să devină o rugăciune; toată viața ta și toate gândurile tale.
Și cred că acesta este cu adevărat scopul vieții creștine, înțelegeți? Vedeți, motivul pentru care Dumnezeu v-a mântuit a fost acela de a avea părtășie. Știați asta? V-a mântuit pentru a putea avea părtășie. Asta spune și 1 Ioan. „Deci ce am văzut și am auzit aceea vă vestim și vouă”. De ce vestiți Evanghelia? „Pentru ca și voi să aveți părtășie cu noi; și părtășia noastră este cu Tatăl și cu Fiul Său Isus Cristos”.
Dumnezeu v-a mântuit pentru a avea părtășie. El dorește părtășia cu voi, și nu există o expresie mai mare a părtășiei decât rugăciunea. Și asta se întâmplă atunci când ai comuniune cu Dumnezeu. Iar dacă ai fost mântuit și nu ai părtășie cu El, Îi refuzi scopul pentru care te-a mântuit. Îi refuzi scopul pentru care te-a răscumpărat. Pentru că tu ai fost mântuit pentru a intra în părtășie, (în comuniune) cu El, de aceea trebuie să ne rugăm continuu.
Rădăcina cuvântului din Coloseni 4:2, „stăruiți în rugăciune”, este kartereō. Și asta înseamnă a fi statornic, a fi constant. Este folosit cu referire la Moise când se spune că „a rămas neclintit” în Evrei 11:27. Termenul este folosit în intensitatea sa în Coloseni, cu o prepoziție adăugată în fața lui. Înseamnă a fi intens, a rămâne neclintit în ce privește rugăciunea permanentă.
Ideea nu implică doar un fel de abordare ușoară, o dată la un moment dat, într-o rugăciune către Domnul, ci o viață întreagă de luptă puternică, perseverentă, preocupată de probleme profunde. Și știți, este doar un mod de viață atunci când inima ta este deschisă înaintea lui Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să fie sinceră, puternică, curajoasă, perseverentă. Să te ții și să nu renunți, până când ești binecuvântat.
Știți că Domnul nostru Isus oferă două pilde în Luca 11 și Luca 18? Într-o parte vorbește despre judecătorul nedrept și despre femeia care tot venea, îl implora, implora, și implora, iar în cele din urmă judecătorul nedrept a făcut ceea ce dorea ea. Iar Domnul spune că dacă un judecător nedrept îi va da ceva unei doamne insistente, ce credeți că îi va da un Dumnezeu drept propriului Său copil dacă acesta persistă?
Și apoi, amintiți-vă de omul care bate la uşă, și bate, și bate, iar cel dinăuntru îi răspunde: „Ușa e încuiată. Du-te de te culcă. Sunt în pat, cu nevasta și copiii mei. Nu mai ies de aici”. Dar el bate, și bate, și în cele din urmă omul zice, „Bine”, și îi dă pâinea. Ceea ce spune Isus este că, dacă un om care doarme, care este învelit și pregătit de culcare, coboară și îi dă pâine cuiva care bate la ușa lui, ce credeți că îi va da un Tată iubitor fiului Său care se află în nevoie?
Ideea în ambele cazuri este că ei au continuat să persiste și au obținut ceea ce doreau, iar Dumnezeu spune că dacă ești perseverent și credincios în rugăciunile tale și te rogi cu insistență, El te va auzi și îți va răspunde. Așa că viața trebuie să fie un exercițiu constant de rugăciune. Preaiubiților, puteți să știți atât de multe și să nu vă gândiți niciodată la Dumnezeu. Deoarece vă gândiți doar la lucrurile pe care le-ați învățat. Iar scopul a ceea ce ați învățat este să vă atragă în prezența lui Dumnezeu. Vom vedea mai multe despre asta imediat. Mai întâi de toate, frecvența rugăciunii, rugați-vă neîncetat - neîncetat. Toate lucrurile cu care aveți de-a face în viață trebuie să ajungă la Dumnezeu în rugăciune, pentru că părtășia este deschisă. Apropo, cuvântul părtășie este cuvântul comuniune.
În al doilea rând, vedem nu numai frecvența rugăciunii, ci al doilea din seria „tot/toate” ne arată varietatea rugăciunii. „Faceți în toată vremea, prin Duhul, tot felul de rugăciuni şi cereri”. „Tot felul de rugăciuni şi cereri”. Cuvântul rugăciune, este un cuvânt simplu, care înseamnă în general petiții. Proseuchē, se referă la rugăciune în general sau la conversație. Cuvântul cereri, deēsis, înseamnă „ceva specific”. Deci, există aspectul general, domeniul general al rugăciunii. Este rugăciunea generală. Și rugăciunea specifică.
Dar observați că trebuie să facem „tot felul de rugăciuni şi cereri”. Să ne rugăm în toată vremea. Ce vrea să spună prin „tot felul de rugăciuni şi cereri”? Pur și simplu tot felul. Asta este tot. Există diferite moduri de a te ruga. Unii oameni cred că singurul mod în care te poți ruga este în genunchi. Alții cred că singurul mod în care te poți ruga este cu mâinile ridicate. Unii cred că trebuie să ai mâinile încrucișate așa sau așa. Alți oameni cred că trebuie să te rogi dintr-o carte de rugăciuni sau că trebuie să ți se spună rugăciunile.
Ascultați vă rog, el spune să facem în toată vremea tot felul de rugăciuni. Și, apropo, dacă te vei ruga tot timpul, va trebui să ai tot felul de rugăciuni, pentru că nu vei fi niciodată în aceeași poziție. Te poți ruga în public sau în particular. Te poți ruga cu voce tare sau tăcut, cu strigăte puternice sau cu șoapte liniștite, deliberat și planificat sau spontan. Pot fi cereri sau mulțumiri, mărturisiri și umilințe. Pot fi laude. Te poți ruga în genunchi, în picioare, ridicând mâinile în sus, stând prosternat. Pur și simplu spune să ne rugăm tot timpul în toate modurile.
Și asta este un bun indiciu că el se referă la rugăciune pe tot parcursul vieții. Uneori - de fapt de obicei în fiecare seară - îngenunchez și mă rog împreună cu copiii noștri, și îngenunchem. Melinda se întinde pe jos. Noi ceilalți îngenunchem. Și ne rugăm. Apoi, uneori, merg la culcare și mă întind în pat și privesc în sus și mă rog, și mă trezesc dimineața fără să fi spus un amin.
Mă rog când mă plimb. Îmi amintesc că atunci când eram la facultate și învățam cum să predic, ne duceau cu mașina. Cinci dintre noi ne îngrămădeam într-o mașină și ne duceau în diferite autogări din orașe și ne puneau să predicăm. Mă duceau la depoul Greyhound și îmi spuneau: „Aici este depoul tău. Predică. Ne întoarcem în două ore”. Țineam o predică, apoi făceam o pauză de 15 minute și mă duceam să depun mărturie, apoi mă duceam să țin o altă predică.
Și ăsta e un lucru înfricoșător pentru un tânăr. Îți spun eu, e încă înfricoșător. N-aș face-o acum. Dar oricum, tot drumul până acolo ne rugam. Ne rugam, conducând mașina. Îmi amintesc că prima dată când am făcut asta mi s-a părut cam ciudat. Tipul care conducea se ruga și nu închidea ochii. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât îmi plăcea mai mult, evident. Și asta este o mărturie vie a faptului că acesta este un mod bun de a te ruga dacă se întâmplă să conduci.
Dar, oricum, te poți ruga conducând o mașină. De fapt, Bill Clutterham mi-a spus în această dimineață că soția lui își dă seama întotdeauna când el se roagă la volan, pentru că viteza maşinii devine din ce în ce mai mică, din ce în ce mai mică, din ce în ce mai mică. Cu cât se apropie mai mult de Dumnezeu, cu atât este mai sensibil la limita de viteză.
Dar, oricum, te poți ruga în orice moment și în orice circumstanțe și indiferent de situația în care te afli, și asta este exact ceea ce spune Pavel. Să nu te gândești niciodată, după ce te-ai bazat pe toate resursele infinite care sunt ale tale în Cristos, să fii în situația de a crede măcar o clipă că nu depinzi în fiecare moment de puterea lui Dumnezeu, pentru că de fapt depinzi de El. Să faceți în așa fel încât totul să devină o rugăciune.
La fel și Pavel îi spune lui Timotei în 1 Timotei 2:8: „Vreau dar ca bărbații să se roage în orice loc”. Dacă studiați rugăciunile din Biblie, veți descoperi că au existat tot felul de rugăciuni și tot felul de poziții, în tot felul de momente. Este un mod de viață. Un soldat se roagă în orice moment, astfel încât atunci când vine bătălia, chiar dacă este un atac surpriză, el este pregătit. El are genul de viață care este deschisă înaintea lui Dumnezeu în întregime.
Îmi aduc aminte că am fost la o conferință a pastorilor cu o parte din personal și cineva s-a ridicat și a predicat despre faptul că ar trebui să ne rugăm dimineața. Și vreau să spun că a predicat: „Trebuie să ne rugăm dimineața”. Și s-a dus la fiecare pasaj, așa cum am făcut și eu acum, Psalmul 63, „Doamne Tu ești Dumnezeul meu, pe Tine te caut (în fiecare dimineață)” și s-a dus la oamenii care se rugau dimineața, observați că ei se rugau dimineața, și noi trebuie să ne rugăm dimineața. A fost o predică minunată.
Și în tot timpul cât a predicat, am tot căutat toate pasajele din Scriptură care vorbeau despre rugăciunea de seară, de prânz, și așa mai departe, și așa mai departe. Vreau să spun că a avut dreptate. Trebuie să ne rugăm dimineața, dar asta nu înseamnă că trebuie să excludem oricare alt moment. Chiar și Psalmul 55:17 spune: „Seara, dimineața, și la amiază”. Iar Daniel se ruga de trei ori pe zi. Despre Isus, Luca 6:12 spune că: „El a petrecut toată noaptea în rugăciune”. Iar 1 Timotei 5:5 spune că văduvele „se rugau zi și noapte”. Este un mod de viață.
Preaiubiților, într-un sens, rugăciunea este mai importantă decât cunoașterea, iar acesta este un cuvânt bun pentru noi aici. Într-un sens, este un element mai important decât cunoașterea. Martyn Lloyd-Jones spunea: <
De ce spun asta? Din următorul motiv; ascultați! Teologia - ascultați cu atenție - teologia este, în cele din urmă, cunoașterea lui Dumnezeu, nu-i așa? Teologia este cunoașterea lui Dumnezeu. Așadar, cu cât cunosc mai multă teologie, cu atât dobândesc mai multă cunoaștere despre Dumnezeu. Și cu cât știu mai mult despre Dumnezeu, cu atât mai mult ar trebui să fiu împins, așa cum spunea psalmistul, să Îl urmez îndeaproape. Și dacă spun că am toată această cunoaștere, dar nu sunt împins să fiu în prezența Lui în toate orele mele de veghe, atunci este discutabil efectul pe care această cunoaștere l-a avut asupra vieții mele.
Studiez „ca să Te pot cunoaște pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu”. Vreau să învăț Cuvântul pentru ca să-L cunosc pe Dumnezeu. Și cu cât Îl cunosc mai mult, cu atât mai mult vreau să fiu în prezența Lui. Iar dacă știi toate acestea, dar nu ești flămând și însetat să fii în prezența Lui, iar viața ta nu este o linie de comunicare deschisă către El în fiecare moment, atunci mă îndoiesc că teologia ta a avut efectul potrivit. Vedem, așadar, că trebuie să ne rugăm în orice vreme, că trebuie să facem tot felul de rugăciuni, pe măsură ce viețile noastre sunt deschise către Dumnezeu.
Și așa cum am spus, El vrea ca noi să-L cunoaștem pentru că rezultatul final este părtășia. Aveți această părtășie? Este viața voastră o rugăciune constantă? Oh, câtă curăție aduce asta! În al treilea rând, vedem nu numai frecvența rugăciunii și tipurile de rugăciune, varietatea rugăciunii, ci în al treilea rând, vedem și modul rugăciunii. El spune: „vegheați la aceasta cu toată stăruința (și cu toată cererea)”.
Cu alte cuvinte, trebuie să veghem cu toată perseverența. Și, din nou, vedeți ideea de perseverență care înseamnă să te ții de ea, să rămâi în ea, să reziști, să continui, să perseverezi. În timp ce vegheați, rugați-vă neîncetat. Rugăciunea înseamnă să fim atenți la probleme, atenți la ceea ce se întâmplă. Isus a spus de multe ori: „Vegheați și rugați-vă”. În 1 Petru 4:7: „Vegheați în vederea rugăciunii”. Nu te poți ruga cum trebuie dacă nu vezi ce se întâmplă. Când ajungi în locul în care inima ta este plină de rugăciune, va fi pentru că vezi atât de multe lucruri care se întâmplă.
M-am rugat cu soția mea aseară. Și vorbeam despre faptul că în zilele noastre este greu să te rogi, nu pentru că nu știi pentru ce să te rogi, ci pentru că sunt atât de multe lucruri pe care nu știi cum să le iei. Știți, trăim într-o eră de comunicare extraordinară. Primesc corespondență de la ascultători de radio, ascultători de predici, oameni din câmpurile de misiune, de peste tot. Biserica este atât de mare. Sunt atât de multe nevoi. Lista de rugăciune care iese miercuri seara pur și simplu mă uimește.
Sunt atât de multe lucruri încât uneori spun: „Doamne Dumnezeule, nici măcar nu știu ce să-ți spun în afară de a citi lista de rugăciune”. Vreau să spun că nu pot - obișnuiam să încerc să țin o listă de rugăciune și să scriu motivele, și a devenit foarte greu - este de-a dreptul ceva colosal. Încă mai fac asta, dar este pur și simplu cumplit. Nici măcar nu pot începe. Ascultați, dacă m-aș ruga neîncetat, nu m-aș putea ruga pentru toate lucrurile care sunt în inima mea pentru care să mă rog.
Dar trebuie să veghez în continuare și să fiu vigilent, ca să pot vedea lucrurile necesare. Vreau să mă rog în mod specific, pentru că atunci Dumnezeu răspunde în mod specific, iar eu Îi dau o slavă specifică. Se poate observa acest adevăr în Ioan 14:13 și 14: „Și orice veți cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit”. Vedeți, Dumnezeu răspunde la rugăciune pentru a pune în evidență puterea Sa. Dacă nu te rogi în mod specific, atunci El nu se poate arăta.
V-am povestit într-o împrejurare despre Marcy. Ea obișnuia să se roage când era mică: „Doamne, binecuvântează întreaga lume”. Iar eu îi spuneam mereu: „Marcy, nu te poți ruga așa ceva. Dumnezeu nu poate face asta. El nu face… bum! Lume, acum te simți mai bine? E prea mare. Trebuie să te rogi pentru lucruri specifice”. Copiii noștri s-au adaptat bine la asta, iar acum ne rugăm pentru ceva specific, iar Dumnezeu răspunde specific și noi Îi dăm slavă.
Vegheați. Fiți atenți. Știți ce se întâmplă cu oamenii din jurul vostru? Apropo, termenul vegheați ne vorbește despre faptul că trebuie mai degrabă să privim în afară decât înăuntru. În ce privește propriile probleme, acestea ne sunt cunoscute. Nu acolo trebuie să ne petrecem timpul în rugăciune. Noi trebuie să ne petrecem timpul în rugăciune raportându-ne la oamenii din jurul nostru. Privind în afară, privind și văzând nevoile lor. Și vă voi spune ce ucide acest lucru. Egoismul.
Sincer, vă voi prezenta o ilustrație simplă. Cei mai mulți dintre noi nu începem niciodată să ne rugăm cu adevărat serios până când nu se întâmplă ceva supărător în viața noastră. Suntem de zece ori mai intens preocupați de propriile noastre probleme decât de ale altora, iar asta arată egocentrismul cu care trăim.
Poți să fii absorbit de nevoile celorlalți ca preaiubitul apostol Pavel? Ai putea spune: „M-am rugat pentru tine zi și noapte cu lacrimi„? Te-ai rugat vreodată pentru cineva zi și noapte cu lacrimi? Se poate să fi plâns doar pentru propriile tale necazuri, dar mă îndoiesc că mulți dintre noi au făcut asta pentru problemele altcuiva. Acest lucru arată egocentrismul inimii umane, chiar și al unui credincios regenerat. Noi trebuie să fim proskarterēsis. Adică să fim perseverenți, să acționăm intens, să continuăm cu stăruință, să veghem, să ne rugăm, și să fim atenți la nevoile altora.
Și, apropo, aș putea adăuga aici: treceți peste partea fizică. Știți, ne rugăm pentru reumatismul mătușii Marta, pentru problemele cardiace, pentru piciorul rupt al cuiva și pentru operația cuiva, și nu mă deranjează toate astea, dar, sincer, prieteni, pe lista mea de rugăciune, aceste lucruri sunt pe ultimul loc. Ceea ce mă îngrijorează este bătălia spirituală, este războiul, și câștigă credincioșii această bătălie? Aspectul fizic, într-un fel, deși este material, este de fapt imaterial. Ceea ce îmi neliniștește inima este cineva care nu vede biruința în viața sa. Cineva care nu Îl vede pe Dumnezeu făcând lucrarea Sa măreață. Cineva care nu știe ce trebuie să vadă pentru eliberarea puterii Duhului lui Dumnezeu. Asta este ceea ce mă preocupă în inima mea.
Mă rog pentru înaintarea Împărăției lui Dumnezeu și pentru viețile oamenilor Săi. Mă rog pentru ca sufletele să fie câștigate pentru Isus Cristos. Îmi este foarte greu să pun în capul listei mele partea fizică, cu toate că îmi dau seama că este o nevoie și că are un efect extraordinar asupra vieții noastre spirituale, însă aceasta cade pe plan secundar.
Ceea ce spune Pavel este următorul lucru. Uitați, aici este războiul și cu privire la război trebuie să vă rugați. Nu este ușor pentru voi să duceți lupta, așa că mă rog pentru voi. Mă rog din când în când pentru suferințele fizice ale oamenilor, dar mai mult decât atât, mă rog ca Dumnezeu să vă dea biruința spirituală. Mă rog ca tu să câștigi bătălia împotriva dușmanului. Nu-mi prea pasă ce se întâmplă cu trupul meu fizic sau cu al tău, atâta timp cât obținem biruința pentru slava lui Dumnezeu, amin? Aceasta este bătălia. Aceasta este problema. Așa că ne concentrăm asupra lucrului care este cel mai necesar. Și astfel, Pavel, aici, când prezintă o cerere de rugăciune, nu spune: „Oh, rugați-vă pentru mine. Sunt în închisoare. Oh, rugați-vă pentru mine. Am lanțul ăsta care mă freacă. Rugați-vă pentru piciorul meu drept”. Nu.
Ceea ce spune el este: „Rugați-vă și pentru mine, ca, ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei”. Cu alte cuvinte, rugați-vă pentru mine ca atunci când Satan mă va ispiti să îmi închid gura, să înving ispita și să propovăduiesc Evanghelia. Rugați-vă ca eu să câștig bătălia.
Preaiubiților, o, cât de mult trebuie să ne implicăm în a ne ruga unii pentru alții cu perseverență, în timp ce privim și vedem care sunt nevoile. Cunoașteți cu adevărat nevoile oamenilor din jurul vostru? Cunoașteți nevoile spirituale ale soțului sau soției voastre, ale copiilor voștri, ale prietenilor voștri, ale vecinilor voștri, ale celor din grupul vostru de studiu biblic, ale oamenilor pe care îi cunoașteți? Vă rugați cu adevărat pentru ei în timp ce duc lupta? Uneori, tot ceea ce facem este să ne rugăm atunci când vine dezastrul și poate că o mică rugăciune preventivă ar fi putut ajuta.
Așadar, vedem frecvența rugăciunii, în toată vremea; varietatea rugăciunii, tot felul de rugăciuni și cereri; substanța rugăciunii, vegheați la această cu toată stăruința; și, în sfârșit, cei care fac obiectul rugăciunii. „Și rugăciune pentru toți sfinții”, se spune la sfârșitul versetului 18.
La aceasta ne-a condus ultimul nostru punct. Trebuie să ne rugăm unii pentru alții. Știți, nu ni se spune să ne rugăm pentru noi înșine. Nu aceasta este prioritatea. Am doar un angajament personal în viața mea și nu vreau să îl impun nimănui, dar nu mă rog pentru mine. Cu greu pot cuprinde toate lucrurile care sunt necesare și nu am găsit niciodată nevoia de a mă ruga pentru mine. Îmi dau seama că am nevoi și Îl întreb pe Domnul despre lucrurile păcătoase și mărturisesc lucruri din viața mea, dar în ceea ce privește concentrarea asupra mea, sunt mai degrabă ascultător în acest moment. Am încredere în Scriptură și mă rog mai degrabă pentru alții decât pentru mine. Sunt acoperit pentru că alții se roagă pentru mine.
Oh, este atât de minunat când ne concentrăm să ne rugăm pentru alții. Am întâlnit odată pe cineva care mi-a spus: „Știi, slujba ta m-a binecuvântat. O să te pun pe lista mea de rugăciune pentru șase luni”. M-am gândit că e amuzant. Ce trebuie să fac ca să primesc un an? Dar apoi, când am început să mă gândesc la asta, m-am gândit că este un angajament pe care și l-a luat. Binecuvântată fie inima lui pentru acest angajament. Se va ruga pentru mine, iar eu am ajuns să mă rog pentru el, pentru că în toate cele șase luni în care am știut că se roagă pentru mine m-am simțit responsabil să mă rog pentru el, pentru că dacă i s-ar fi întâmplat ceva nu s-ar mai fi rugat pentru mine, înțelegeți?
Așa că acesta este modul în care trupul crește în dragoste. Acesta este modul în care devenim una, atunci când nu trebuie să așteptăm să ne rugăm pentru necazurile noastre, ci atunci când ne pierdem în nevoile celorlalți. Așa că învățăm să ne rugăm rugându-ne pentru alții. Aceasta este viața de rugăciune a trupului. Apostolul Pavel o ilustrează atât de bine. El se ruga întotdeauna pentru toți ceilalți. Unu Samuel 12:23: „Departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului, încetând să mă rog pentru voi!” Nu îți face griji pentru tine. Tu te rogi pentru altcineva, altcineva se roagă pentru tine, și toată lumea beneficiază, nu-i așa? Atunci când o parte a corpului fizic este bolnavă, restul corpului compensează direct și indirect, și la fel se întâmplă și în rugăciune. Rugați-vă unul pentru celălalt. Un deget bolnav nu se poate ajuta singur. Restul corpului trebuie să pompeze viață nouă în acel deget, în acel deget rănit. Acea parte a anatomiei tale care este rănită sau orice altceva trebuie să fie susținută de tot restul trupului. Nu se poate susține singură în slăbiciunea ei. Tot așa și noi, trebuie să ne rugăm unii pentru alții și să fim preocupați de asta.
Știți că, înainte de izbucnirea Războiului Civil Spaniol, în Barcelona, Madrid și în alte părți ale Spaniei, existau clinici de psihiatrie care au apărut pe tot teritoriul Spaniei și care, potrivit istoricilor, aveau un număr mare de nevrotici. Iar aceștia erau supuși unei serii de tratamente pentru nevrozele lor. Erau asistați în mod regulat de psihiatri, și așa mai departe, și existau o mulțime de pacienți în ambulatoriu. Acest istoric a spus, în mod interesant, că au făcut un studiu psihologic și sociologic al efectelor Războiului Civil Spaniol, și toți acești oameni aveau probleme personale, aveau tot felul de griji, și anxietăți, aveau tot felul de tentații, și erau implicați în psihiatrie și psihanaliză și toate acestea.
Imediat după izbucnirea războiului civil, unul dintre primele și cele mai izbitoare efecte ale războiului a fost acela că a golit practic toate clinicile psihologice și psihiatrice din Spania. Ce interesant! Un scriitor a spus că acești oameni nevrotici au fost brusc vindecați de o anxietate mai mare. Anxietatea legată de viața lor, dacă vor mai fi acolo casele lor, dacă soții lor vor mai fi în viață, dacă copiii lor vor fi uciși sau nu. Anxietatea lor mai mare i-a scăpat de cele mai mici. Și fiind nevoiți să acorde atenție problemei mai mari, au uitat de problemele lor mărunte.
Vreți să fiți oameni sănătoși? Atunci implicați-vă în lucrurile reale care contează, în luptele spirituale ale altor oameni. Implicați-vă în rugăciunea mistuitoare pentru împărăția lui Dumnezeu și nu veți avea probleme cu micile voastre anxietăți mărunte.
Am înțeles că același lucru s-a întâmplat în Marea Britanie în timpul celui de-al doilea război mondial. O frică mai mare a alungat o frică mai mică. Cred că este necesar ca noi să învățăm asta. Unul dintre motivele pentru care avem o societate atât de bolnavă, cu „o stare de rău”, cu oameni care umblă cu tot felul de dureri și probleme psiho-induse, este pur și simplu pentru că suntem atât de egocentrici.
Serios, eu sunt un om - mă consider a fi - oarecum răbdător. Folosesc cuvântul oarecum doar pentru că unii oameni ar putea să mă contrazică. Dar, știți, un lucru pe care îmi este greu să îl tolerez sunt oamenii care sunt complet consumați de toate problemele lor, pentru că asta este o manifestare a egocentrismului. Și asta este atât de străin de conceptul de viață creștină. Ar trebui să fim atât de implicați în nevoile celorlalți încât eul să dispară. Lăsați ca micile voastre neliniști să facă loc celor mai mari, și totodată luptelor spirituale ale altora.
Ei bine, există un ultim gând în acest verset 18 și este acesta. După ce am spus totul, și am vorbit despre frecvența rugăciunii, în toată vremea; despre varietatea rugăciunii, tot felul de rugăciuni; despre maniera rugăciunii, veghind la aceasta cu toată stăruința; și despre obiectul rugăciunii, pentru toți sfinții, - gândul central este în mijlocul versetului. Trebuie să ne rugăm „prin Duhul”, prin Duhul.
Acum, preaiubiților, vă rog să înțelegeți că acest lucru nu are nimic de-a face cu vorbirea în limbi. De fiecare dată când aud asta, pur și simplu este ca și cum aș freca cu unghiile pe o tablă. El nu vorbește despre asta, limbile nu au de-a face cu acest verset. În Iuda 20 se spune: „Rugați-vă prin Duhul Sfânt”. Nu vorbește despre vreun extaz. Nu vorbește despre vreun limbaj extatic. Rugăciunea în Duhul Sfânt este același lucru cu rugăciunea în numele lui Cristos. Asta înseamnă a te ruga în concordanță cu cine este El și cu ceea ce presupune voia Sa.
Învățați să vă rugați în concordanță cu Duhul. Faceți din rugăciunile voastre un duet cu Cel care mijlocește mereu pentru voi. Știți că în Romani 8:26 se spune: „Căci nu știm cum trebuie să ne rugăm. Dar însuși Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. Și numai Dumnezeu „cunoaște gândul Duhului”, și El ascultă și răspunde.
Ascultați, în tot timpul în care trăiți viața creștină, Duhul lui Dumnezeu care este în voi se roagă în numele vostru, și întotdeauna se roagă corect și primește răspunsul corect. Așa că versetul 28 spune: „Toate lucrurile lucrează împreună - spre ce? - spre bine”. Asta nu este un accident. Asta se întâmplă pentru că Duhul Sfânt se roagă. Iar a te ruga în Duhul înseamnă pur și simplu alinierea propriei tale rugăciuni în concordanță cu mintea și voința Duhului.
Poate veți zice, <
Așadar, singura calificare permanentă în rugăciunile noastre este că trebuie să ne rugăm „Prin (sau în) Duhul”. De fapt, Zaharia 12:10 îl numește pe Duhul Sfânt „duhul de cerere”, duhul de implorare. Nu este diferit de rugăciunea în numele lui Isus. De fapt, Duhul Sfânt este numit „Duhul Fiului Său”, Duhul Fiului Său.
Și astfel, preaiubiților, trebuie să ne rugăm. Viețile noastre trebuie să fie deschise, pentru a avea comuniune. Și știți ceva? Acesta este un lucru atât de vindecător. Oh, ce lucru vindecător este! Așa că frecvența, varietatea, modalitatea, și obiectul, toate lucrează spre slava lui Dumnezeu și spre bucuria noastră atunci când ne rugăm.
Apoi, Pavel încheie cu o ilustrație specifică. Am să v-o citesc. Este simplă. Vrei să te rogi pentru ceva anume? Versetul 19, rugați-vă și „pentru mine”. Pentru ce ar trebui să mă rog, Pavel? „ca ori de câte ori îmi deschid gura, să mi se dea cuvânt, ca să fac cunoscut cu îndrăzneală taina Evangheliei, al cărei sol în lanțuri sunt; pentru ca, zic, să vorbesc cu îndrăzneală, cum trebuie să vorbesc”. El spune: „Eu sunt ilustrația. Rugați-vă pentru mine. Nu pentru nevoile mele fizice, ci pentru lupta mea, pentru războiul meu. Rugați-vă ca Dumnezeu să-mi dea putere să fiu îndrăzneț, curajos, direct și să-mi dea îndrăzneală să vorbesc”.
Acesta este tiparul, dragii mei. Războiul a fost acolo. Pavel se confrunta cu vrăjmașul nas în nas, ochi în ochi, în timp ce era prizonier la Roma. Ambasadorii aveau imunitate diplomatică, dar nu și acest ambasador. Era înlănțuit și era acolo. Iar el spune: „Oh, lupta este grea. Știți, uneori îmi vine să renunț. Uneori simt că îmi pierd curajul. Rugați-vă pentru mine ca Dumnezeu să-mi dea cuvânt”.
Voi merge pe urmele lui. Vă spun, rugați-vă pentru cel ce propovăduiește. Oamenii spun: „De ce trebuie să ne rugăm pentru voi? Să ne rugăm pentru Pavel? De ce ar trebui să se roage cineva pentru Pavel? Adică, el e în regulă. Noi trebuie să ne rugăm pentru oamenii de la periferie”. Amintiți-vă că, dacă cel din frunte cade, o mulțime de oameni cad împreună cu el.
Iar Pavel era conștient de faptul că ceilalți erau atât de puternici cât era liderul lor și modelul lor: „Rugați-vă pentru mine, spune el, ca să am îndrăzneală în exprimare. Și în îndrăzneala mea poate că voi aduna pe unii din ceilalți în jurul meu și vor avea și ei îndrăzneală”. Și știți că atunci când a scris scrisoarea către Filipeni chiar după asta, a scris și a spus: „Oh”, a spus el, „Să știți că împrejurările în care mă găsesc și faptul că sunt în închisoare a dat și mai multă îndrăzneală altora”. Vedeți? Deci, pe măsură ce se rugau pentru el, el a devenit un exemplu mai puternic, iar asta i-a ajutat pe alții. „Rugați-vă și pentru mine”, spune el.
Și ideea pe care vreau să o înțelegeți este că el voia ca ei să se roage pentru ca bătălia spirituală să fie câștigată, pentru ca el să nu-și piardă curajul și îndrăzneala. Acuma veți zice: „Ei bine, aș vrea să mă rog pentru alți oameni, dar nu am nicio informație”. Iată de ce a adăugat Pavel versetele 21 și 22. El spune: „Acum, ca să știți și voi despre mine, Tihic, prea iubitul frate și slujitor credincios în Domnul, vă va face cunoscut totul”.
Nu mă aștept să vă rugați pentru mine dacă nu aveți nicio informație, așa că îl voi trimite pe bunul meu prieten Tihic. Apropo, el este un bun prieten al lui Pavel, menționat de cinci ori în Noul Testament, și el este cel care livrează scrisoarea către Efeseni și care, de asemenea, aduce vești despre Pavel. Erau preocupați și îngrijorați de starea lui. Nu știau ce se întâmpla cu viața lui. Nu știau cum a fost în închisoare. Ei doreau să audă.
Așa că el spune: „Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră, (și să vă îmbărbăteze inimile), ca să vă puteți ruga cu înțelepciune”. Versetul 22: „Vi l-am trimis înadins, ca să luați cunoștință despre starea noastră, și să vă îmbărbăteze inimile”. El vă va spune că mă descurc bine și vă va spune unde este bătălia, iar voi vă veţi putea ruga.
Ascultați, preaiubiților, dacă ne vom ruga, haideți să ne rugăm cu privire la lucrurile spirituale și să ne deschidem viețile noastre unii altora, astfel încât să avem despre ce să ne rugăm, nu-i așa? Trebuie să comunicăm, trebuie să împărtășim lupta, să împărtășim bătălia, să împărtășim biruințele, ca să ne putem purta sarcinile unii altora. Ce lecție despre rugăciune! Trebuie să fim oameni conștienți de ce vrea Dumnezeu de la noi, altruiști, vigilenți, plini de Duhul Sfânt, perseverenți, îndrăzneți, căutând doar slava lui Dumnezeu în rugăciunile noastre.
Și cred că, pe măsură ce trăim o astfel de fel de viață și ne rugăm astfel de rugăciuni, vom fi din ce în ce mai mult asemenea chipului lui Isus Cristos. Și pe măsură ce ne rugăm unii pentru alții, trupul va fi zidit și El va fi glorificat, iar acesta este punctul culminant al epistolei.
Pavel încheie cu o binecuvântare la care eu nu adaug nimic. „Pace fraților, și dragoste împreună cu credința, din partea lui Dumnezeu Tatăl, și din partea Domnului Isus Cristos! Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Cristos în curăție. Amin”. Să ne rugăm.
Un sfânt al lui Dumnezeu, cu mulți ani în urmă, a rostit această rugăciune. Vreau să o facem rugăciunea noastră astăzi.
„O, Doamne, în rugăciune mă îndrept departe în lumea veșnică, și pe acel ocean larg sufletul meu biruiește împotriva tuturor relelor de pe țărmurile mortalității. Timpul, cu distracțiile și dezamăgirile sale crude, nu pare niciodată atât de nechibzuit ca atunci. În rugăciune, Doamne, mă văd ca un nimic. Îmi găsesc inima mergând intens după Tine și tânjesc cu sete vehementă de a trăi cu Tine. Binecuvântate să fie vânturile puternice ale Duhului care mă grăbesc pe drumul meu spre noul Ierusalim. În rugăciune, toate lucrurile de aici de jos dispar și nimic nu mai pare important decât sfințenia inimii și mântuirea celorlalți. În rugăciune, toate grijile, temerile și neliniștile mele lumești dispar și sunt la fel de neînsemnate ca o adiere de vânt.
În rugăciune, sufletul meu lăuntric se înalță cu gândul la ceea ce Tu faci pentru Biserica Ta, și tânjesc ca Tu să-Ți dobândești un nume mare de la păcătoșii care se întorc la Tine. În rugăciune, sunt ridicat deasupra încruntărilor și lingușelilor vieții pentru a gusta bucuriile cerești. Intrând în lumea veșnică, pot să mă dăruiesc Ție din toată inima mea pentru totdeauna. În rugăciune, pot să-mi pun toate preocupările în mâinile Tale pentru a fi în întregime la dispoziția Ta, neavând nicio voință sau interes propriu. În rugăciune, pot să mijlocesc pentru prietenii mei, pentru slujitori, pentru păcătoși, pentru biserică, pentru împărăția Ta cu cea mai mare libertate, cu cea mai strălucită speranță, ca un fiu față de Tatăl său și ca un îndrăgostit față de iubita sa. Și astfel, Doamne, ajută-mă să mă rog mereu și să nu încetez niciodată”.
Tată, aș vrea să adaug la această rugăciune și rugăciunea mea. Aceasta este să fim oameni ai rugăciunii, să nu fim niciodată îngâmfați, niciodată mulțumiți, niciodată satisfăcuți de sine, știind că toate cunoștințele noastre și toată istoria trecută a binecuvântării Tale nu fac decât să ne conducă la plinătatea părtășiei care vine atunci când viața noastră este o comunicare deschisă cu Tine. O, fie ca noi să Te urmăm, să mergem îndeaproape în urma Ta, trăind astfel ca și cum însăși viața noastră ar fi fost oferită ca o rugăciune. Și Îți mulțumim, în numele lui Cristos, pentru un astfel de privilegiu. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
