Duminica trecută am început să privim la un subiect, pe care-l aveam pe inimă, și pe care l-am numit „Anatomia Bisericii”.

V-am împărtășit faptul că eu cred că Grace Community Church se află la un punct crucial în istoria sa. Dumnezeu a făcut lucruri mărețe. Cred că ne stau înainte lucruri mai mari. Niciodată în viața mea nu am fost așa de dedicat acestei biserici și acestei lucrări și față de ceea ce așteaptă Dumnezeu de la mine în acest loc. Sunt entuziasmat cu privire la viitor. Și totuși știu că există un dușman care vrea să împiedice acest lucru, și știu că avem o bătălie spirituală în mâinile noastre care se va intensifica în zilele care urmează. Astfel simt nevoia să mă opresc puțin din seria din Matei, doresc să vedeți ce am pe inimă și să vă împărtășesc puțin unde cred că este Biserica din ziua de azi, și care sunt lucrurile pe care trebuie să le reafirmăm. Sunt atât de mulțumitor pentru răspunsul de duminica trecută. Am primit o mulțime de felicitări, câteva scrisori și telefoane cu răspunsuri de încurajare de la oameni care mi-au spus: „Aș dori să-mi reafirm dedicarea mea față de Domnul, față de această biserică și să susțin această lucrare”. Aceasta înseamnă atât de mult pentru mine. Sunt totdeauna recunoscător când voi, cei prezenți, răspundeți la Cuvântul lui Dumnezeu și la inima pastorului sau a păstorului care vi-l aduce.

Aș dori să continui ce am început data trecută și putem spune că aceasta este oarecum o scurtă arheologie spirituală. Unii dintre voi ați venit aici și nu vedeți fundația. Nu ați fost aici în anii în care am zidit. Chiar nu înțelegeți ce se află dedesubt, ce încerc să fac este să sap puțin la fundație pentru voi și să vedeți aspectele elementare față de care această lucrare este atât de dedicată. Ca să vă ajut să vedeți fundația, săpând puțin și aflând ce se găsește la temelia Bisericii Grace, am vrut să împrumut minunata analogie a lui Pavel cu trupul. Așa că vorbim despre anatomia bisericii și am sugerat că sunt patru aspecte ale trupului la care aș dori să ne uităm: scheletul, sistemul intern, musculatura și carnea. Aceasta este mai degrabă o perspectivă simplificată, dar cred că de asemenea ne va fi utilă.

Am spus data trecută că biserica trebuie să aibă un schelet. Care îi dă formă. Aceasta ne oferă un cadru. Ne îngăduie să stăm în picioare. Acestea sunt fundamentele nenegociabile, substanțiale, elementare, de care toate celelalte se agață și prin care toate celelalte se mișcă. Am spus că principiile noastre elementare nenegociabile sunt acestea cinci: o perspectivă înaltă despre Dumnezeu, autoritatea absolută a Scripturii, claritatea doctrinară, sfințenia personală și o înțelegere a autorității spirituale. Acestea sunt lucrurile cheie. Trebuie să continuăm să-L înălțăm pe Dumnezeu, să înălțăm Numele Lui binecuvântat și sfânt. Trebuie să continuăm să acordăm prioritate Cuvântului lui Dumnezeu, să fie cel mai important, să-l studiem, să-l predicăm și să-l predăm. De asemenea trebuie să fim dedicați să extragem din El doctrina care este clară, precisă și aplicabilă la viață. De asemenea trebuie să urmărim cu toată puterea noastră prin Duhul Sfânt: sfințenia, virtutea, evlavia, neprihănirea; și trebuie să înțelegem autoritatea spirituală.

Este o mare responsabilitate în a fi un lider spiritual și în a fi unul care îi urmează pe cei care conduc. Și dacă, din când în când, mă veți auzi vorbind despre Dumnezeu și Scriptură și doctrină, și sfințenie, și autoritate, veți înțelege că trebuie să așez iarăși structura, scheletul, cadrul. Așadar, sunt teme la care trebuie să ne întoarcem din nou, și din nou, și din nou. Și uneori, dacă sună ca fiind aceeași predică, poate chiar este; dar de cele mai multe ori, s-ar putea să nu fie. Dacă se întâmplă să fie la fel din când în când, încerc mereu să pun accentul în locuri diferite, astfel încât să iasă diferit.

Dar există aceste lucruri care trebuie să fie reafirmate. Așadar, așa cum am văzut data trecută acolo unde Petru a spus: „vreau să vă amintiți aceste lucruri, și după ce voi pleca, vreau să vă amintiți”. Tot vi le veți aminti. Este același lucru pe care l-a urmărit Pavel atunci când a scris epistola către Filipeni și a spus: „Astfel, deci, preaiubiților, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur, nu numai când sunt eu de faţă, ci cu mult mai mult acum, în lipsa mea.” Nu știu cât de mult timp îmi va da Domnul sau cât timp voi mai fi în locul acesta. Dar, cea mai mare satisfacție pe care aș putea-o avea ar fi să plec, dacă aceasta este voia lui Dumnezeu, și să privesc înapoi, dacă este posibil de acolo de unde aș fi — și nu știu dacă pot privi înapoi din ceruri — și să spun: „Ei continuă și rămân dedicați lucrurilor față de care au fost dedicați și în prezența mea.”

Pentru a ne ajuta să reafirmăm aceste lucruri fundamentale, am încercat să ne structurăm. Acum, cred că este esențial pentru viața bisericii ca aceste aspecte nenegociabile să fie subliniate, ceea ce înseamnă că vor fi parte a lucrării de predicare, din nou și din nou. În al doilea rând, ele trebuie să fie parte a lucrării de învățare. Dacă înveți un grup de părtășie sau o biserică sau faci un studiu biblic sau ai o clasă de copii sau de tineri sau orice, indiferent unde ești, dacă ucenicizezi pe cineva, acestea sunt lucrurile la care trebuie să revii, să continui să așezi scheletul, să pui fundația, să ai forma care este necesară trupului ca să fie ceea ce Cristos a hotărât să fie. Așadar, trebuie să le predicăm și să le învățăm, și de asemenea, exemplul este cheia. Trebuie să le prezentăm. Trebuie să existe o demonstrare a dedicării față de aceste lucruri; nu doar în ceea ce spunem, ci și în viața pe care o trăim. Trebuie să fiu la fel de dedicat față de sfințenia personală, de claritatea doctrinară, de autoritatea Scripturii și de restul, tot așa cum sunt de dedicat predicării, altfel toate se vor pierde. Așadar, suntem dedicați față de aceste lucruri.

Acum, aceasta mă duce spre o a doua categorie, sistemele interne. Aș dori să vorbesc despre ele în această dimineață și săptămâna viitoare – și vom vedea dacă pot să le termin în două săptămâni - așadar vreau să vă vorbesc despre sistemele interne.

Cred că biserica trebuie să aibă anumite atitudini spirituale care să curgă prin ea. Un trup fizic are organe și fluide care curg prin el și fac ca trupul să fie în stare să trăiască și să funcționeze: așadar noi nu suntem doar un schelet. Un schelet nu înseamnă viață. Dă formă, dar nu este viață. Trebuie să fie un flux de anumite atitudini spirituale; și asta văd eu ca fiind sistemele interne ale bisericii.

Strădania pastorală, scopul prezbiterilor, scopul liderilor în biserică este să genereze în inimile oamenilor anumite atitudini spirituale. Noi nu încercăm să vă determinăm să faceți anumite lucruri. Noi nu vom încerca să insistăm cu „Trebuie să faceți asta și asta și aia” și altele. Ci mai degrabă încercăm să generăm atitudinea spirituală potrivită, care va determina comportamentul potrivit. Vedeți, poți să faci în exterior lucrul care trebuie și să ai în interior o atitudine greșită. Dar dacă ai o atitudine bună, vei face lucrul potrivit în exterior, deoarece acesta vine dintr-o atitudine bună. Așadar, noi lucrăm la rodul Duhului, dacă doriți, la motivarea interioară, la atitudinea interioară.

Uneori, tinerii care intră în slujirea pastorală ajung la o biserică și observă că aceasta poate nu este organizată așa cum ar trebui și nu văd toate lucrurile pe care și-ar dori să le vadă desfășurându-se, așa că tentația lor este, invariabil, să reorganizeze biserica. Uneori mă sună sau vin la mine și îmi spun: „Oh, vrem, vrem să ordinăm prezbiteri, și vrem să reorganizăm asta și aia”. Și adesea le spun: „Știi ce vei avea când începi să reorganizezi biserica? Vei avea aceiași oameni cu aceleași atitudini într-o structură diferită. Atât. Iar problema care va fi este că ei nu vor ști de ce schimbi structura; și s-ar putea să fie foarte greu de schimbat”. Îmi amintesc când am venit prima dată la Biserica Grace, am avut niște idei noi cum să fie condusă școala duminicală. Aceasta a fost în prima lună când am venit aici, am avut această avalanșă de idei. Am tipărit toate ideile și le-am prezentat fraților din comitet responsabili cu educația, iar aceștia le-au respins în unanimitate. Au spus: „Cine eşti tu, copile? Noi suntem aici de multă vreme. De unde ai apărut? Dovedește-ți competența”. În esență, asta mi-au transmis. Ani mai târziu, au venit la mine cu același sistem. Era doar o problemă de dezvoltare a atitudinilor spirituale care au scos la iveală răspunsul potrivit. Pe de altă parte, nu poți să rămâi pasibil în ce privește structura bisericii. Și dacă zidești atitudinea spirituală potrivită, structura are un mod de a avea grijă de ea însăși pentru că oamenii conduși de Duhul vor face lucruri ghidate de Duhul. Și ei se vor îndrepta către conformarea cu modelul biblic al bisericii.

Așadar, în biserică trebuie să punem accent pe atitudini. Trebuie să lucrăm la ceea ce se petrece în interiorul tău. Noi nu suntem interesați doar să vă facem să vă comportați într-un anumit fel. Să ne asigurăm că dați bani. Să ne asigurăm că apăreți la biserică duminica dimineața, duminică seara sau vineri seara. Să ne asigurăm că vă rugați cinci ore pe săptămână sau cât considerați. Să ne asigurăm că citiți Biblia în fiecare zi cu devotament și responsabilitate. Nu aceasta este ideea. Acum, nu acesta este modul de abordare. Nu vrem să abordăm lucrurile dintr-o perspectivă legalistă sau superficială. Ci efortul lucrării a fost întotdeauna să cultive atitudini; și uneori duci o bătălie pentru că există oameni care nu adoptă atitudinile corecte. Și ești gata să le spui: „Fă lucrul acela chiar și cu atitudinea greșită”. Dar trebuie să faci câțiva pași în spate, pentru că nu vrei să încurajezi satisfacția care vine din legalism, așa că lucrăm la atitudini. Și de-a lungul anilor, acestea sunt atitudinile pe care am fost preocupat să le văd în inimile și viețile celor care sunt ai mei, în viața mea personală dar și în dreptul tuturor oamenilor de aici.

Întâi de toate, și cel mai important, este ascultarea; o atitudine de ascultare. Acum, această atitudine este cea mai cuprinzătoare dintre toate atitudinile. Asta spune: „Dacă Dumnezeu spune ceva, fac acel lucru”. Acesta este acel duh necompromis despre care am vorbit atunci când ne-am uitat puțin în cartea Daniel, cu câteva luni în urmă, la serviciul de Cina Domnului. Fără compromis. Adică, dacă Dumnezeu spune, atunci așa e. Nu este discutabil. Nu este ceva ce să discuți sau să te contrazici. O faci. Ascultarea: aceasta este atitudinea supremă. Astfel, săptămână după săptămână, lună după lună, an după an, am continuat să imprim Cuvântul lui Dumnezeu în mințile și inimile noastre, cu implicația: „Aceasta este ceea ce spune Dumnezeu și trebuie să răspundeți. Trebuie să faceți asta pentru slava lui Dumnezeu şi pentru binecuvântarea voastră și pentru mântuirea sufletelor și ca exemplu pentru alți creștini”.

Din aceste motive, noi ascultăm, pentru că este corect și pentru că Îl slăvește pe Dumnezeu, pentru că ne așază în locul de binecuvântare, ca să putem fi plini de Duhul, să-i câștigăm pe alții și să fim niște exemple pentru cei care ne urmăresc trăirea. Ascultare. Poate spui: „Ei bine, pare destul de evident”. Sigur că este, pentru că sunteți mântuiți prin afirmarea domniei lui Isus Cristos, așa-i? Și asta este pur și simplu să spui: „Tu ești în control”, nu-i așa? „Eu Te voi urma. Tu ești Domnul, eu sunt robul”. „De ce Îmi ziceți Doamne și nu faceți ce vă spun”, zice Isus. „Adică nu are niciun sens. Să nu Mă numiți Domnul, ca apoi să nu Mă ascultați. Dacă Eu sunt Domnul, asta înseamnă că veți face ce spun, așa-i?” Corect. Este evident. Asta este ceea ce a vrut să spună în Evanghelia după Matei, capitolul 7 când a spus „este un drum îngust și o poartă strâmtă și o cale îngustă”. Calea este îngustă, pentru că este limitată de voia lui Dumnezeu și de legea lui Dumnezeu și de Cuvântul lui Dumnezeu. Astfel, venim și afirmăm că Isus este Domnul, Romani 10:9 și 10. Venim cu supunere față de domnia Sa, și în esență, aceasta este viața de ascultare, așadar, este prima și cea mai importantă atitudine.

Phil Johnson a fost nerăbdător să împărtășească cu mine săptămâna aceasta la radio o înregistrare pe care a primit-o de la unul din ascultătorii noștri care ne-a scris și ne-a spus, cred că a trimis și o scrisoare, dar în esență înregistrarea ne arăta dorința inimii lui. Timp de zece minute ne-a spus despre cum ascultă el programul și cât aprecia studiul Bibliei și altele. Apoi a început să vorbească despre problema sa. Avea multe păcate în viața sa cu care Domnul lucra, dar era curios în special despre un aspect și voia să știe părerea noastră: spunea că nu a simțit niciodată, de-a lungul vieții, o atracție normală față de femei. Nu simțea cum ar trebui să simtă un bărbat față de o femeie, dar simțea o atracție foarte puternică față de animale de la fermă. Așa este, animale de la fermă, și voia să știe ce gândim despre asta. De asemenea, menționa că, pentru el, aceasta nu era o problemă. Nu simțea vinovăție atunci când făcea astfel de lucruri și credea că Domnul îl curăță în alte domenii, considerând că acel aspect nu reprezenta o problemă.

Așadar, i-a fost trimisă o scrisoare, lungă de patru pagini, în care i se explica că asta era într-adevăr o problemă. De fapt, dacă el ar fi trăit în vremea Vechiului Testament, ar fi fost mort, pentru că dacă un om se culca cu un animal, era omorât. Scrisoarea a continuat în cei mai cordiali termeni faptul că Dumnezeu nu compartimentează viața ca apoi să spună: „De aceste păcate Mă voi ocupa. De celelalte nu sunt așa de preocupat”. Toate păcatele sunt un afront înaintea Numelui Său sfânt, așadar, tot felul de versete i-au fost trimise înapoi acestui bărbat. Apoi am primit o nouă înregistrare, și Phil mi-a pus să o ascult, iată un citat din ce spunea: „Nu cred că înțelege cineva. Creștinii sunt așa de încâlciți în Biblie și atât de încâlciți în Cuvânt și atât de încâlciți în ce spune Dumnezeu, că ei nici măcar nu înțeleg modul cum lucrează Dumnezeu uneori sau cum simte Dumnezeu”. De necrezut. Creștinii sunt așa de încâlciți în Cuvânt și în Biblie și în ce spune Dumnezeu, că ei nici măcar nu înțeleg cum simte Dumnezeu. Cum să știi ce simte Dumnezeu dacă nu citești Biblia? Ce spune omul este: „Uite, nu am nevoie de nicio Biblie. Nu simt nicio vinovăție și nu o să mă împiedic de ceea ce spune Dumnezeu”.

Întrebarea mea cu privire la acest om este: este el creștin? Nu mă interesează dacă el merge la biserică tot timpul. Spune în 1 Ioan 2: „Cine păzește poruncile Mele, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta, știm că suntem în El”. Așa-i? Dacă păzim poruncile Lui. Adică, dacă poți cultiva o astfel de urâciune în viața ta și să spui că nu te deranjează deloc; ca apoi să spui că nu vrei să te încurci cu lucrurile din Biblie, independent de Biblie tu știi cum se simte Dumnezeu, atunci ai o problemă. Dar așa este păcatul. Vedeți, el tinde mereu să se justifice pe sine.

Bineînțeles, această ilustrare este extremă; dar ne arată clar faptul că Dumnezeu ne-a chemat la ascultarea de Cuvântul Lui. Știm ce simte, pentru că ne spune în Cuvântul Lui, nu-i așa? Și aceasta este problema, iar marele obiectiv și marele scop al lucrării – ascultați, este atât de clar în Scriptură – este să formeze oameni ascultători. Aceasta este ceea ce vrea Dumnezeu să facă cu poporul Său în Vechiul Testament. Asta intenționează să facă în Noul, să producă oameni ascultători. Dumnezeu vorbește. Noi ascultăm. Dar, este trist să constatăm atât de des, că atunci când suntem confruntați cu adevărul divin care ne condamnă de ceva în viața noastră care nu este bun, în loc să ascultăm, cumva îl dăm la o parte; și mergem pe calea noastră de neascultare. Poate este un mesaj despre iertare, și nu ai iertat pe cineva. Ei bine, în loc să rezolvi asta, dai la o parte mesajul din mintea conștientă, mergi mai departe cu amărăciunea ta, cu duhul de neiertare și astfel, nu se întâmplă nimic. Și asta este neascultare. Și asta este diametral opus față de tot ceea ce vrea Dumnezeu să îndeplinească în viața ta.

Poate spui: „Ei bine, merg la biserică. Îmi fac partea”. Bine, numai să îți amintești ce spune 1 Samuel 15:22 unde Dumnezeu spune: „Ascultarea face mai mult decât jertfele”. Ritualul niciodată nu va înlocui ascultarea. Și în 1 Petru 1, apostolul scrie „Încingeți-vă coapsele minții voastre”. Cu alte cuvinte, treci la lucru, revino-ți. Pune priorități corecte ca un copil ascultător, nu te modela după poftele din trecut, când erai în ignoranță. Nu trăi așa cum obișnuiai să trăiești. Tu trebuie să fii un copil ascultător. Luca 11:28 Isus a spus: „Ferice de cel care aude Cuvântul Meu și-l păzește”. Cel ce aude Cuvântul Meu și-l păzește. Pavel îi laudă pe creștini în Romani 16:19: „Cât despre voi, ascultarea voastră este cunoscută de toți. Mă bucur, deci, de voi”. Acest lucru aduce bucurie în inima unui păstor, atunci când ascultarea oamenilor săi devine evidentă.

Acum, dacă veniți aici de ceva vreme, știți anumite lucruri, pentru că le-ați învățat; dar dacă nu le aplicați într-o manieră de ascultare, nu vă maturizați. Am pornit radioul săptămâna aceasta, mergeam undeva, și l-am ascultat pe Howard Hendricks, și el spunea niște lucruri, pe care le-am socotit ca fiind interesante. El a spus despre creștini că cei de peste 50 de ani ar trebui să fie cei mai aprinși, cei mai entuziasmați, cei mai dedicați, cei mai curați, cei mai încântați și cei mai disponibili pentru slujire. De ce? Pentru că ei au auzit cel mai mult timp Cuvântul. Ei l-au aplicat cea mai lungă perioadă. Ei sunt cei mai maturi, și ei ar trebui să prezinte rod, nu-i așa? Mă refer la faptul că oamenii cei mai aprinși, cei mai entuziaști, cei mai încântați, cei mai disponibili, cei mai dinamici și cei mai puternici din biserică, cei care ar trebui să fie energia bisericii ar trebui să fie cei de peste 50, 55, 60 de ani. Ei ar trebui să fie plini de bucurie, de încântare, de energie, de dinamism în biserică. Ei ar trebui să fie vârful de lance în evanghelizare. Ei ar trebui să fie vârful de lance în viața de rugăciune. De ce? Pentru că ei au trăit cu Dumnezeu cel mai mult. Ei au aplicat Cuvântul, așadar modelul lor de ascultare este cel mai experimentat. Așadar, ei sunt mai maturi decât ceilalți care s-au întors recent, pentru că ei aplică în mod constant adevărul.

Dar cât de adesea ai auzit asta? Și sunt de acord cu ce a spus Howie. Dar cât de adesea ai auzit aceste cuvinte? „Ei bine, lucrul minunat despre biserica noastră este că sunt atât de mulți tineri, știți. Ei sunt energia și dinamica bisericii.” Acum, îmi plac mult tinerii. Eu sunt unul din ei. Sunt unul. Și sunt de acord cu asta. Adică, într-adevăr este o anumită dinamică cu privire la tineri. Întotdeauna am spus că îmi place să vorbesc tinerilor, pentru că, dacă cel puțin nu sunt interesați, măcar au curtoazia să vorbească, astfel îți dai seama că nu sunt interesați. Așadar, este o dinamică în dreptul tinerilor. Dar, ascultați, ăsta este un trist comentariu cu privire la biserică. Când te uiți la biserică și îi auzi pe păstorii tineri spunând tot timpul „Ei bine, este plină de bătrâni”. Aud adesea asta. „Ei bine, este o biserică frumoasă într-o zonă frumoasă, dar este plină de oameni bătrâni”. Aceasta ar trebui să fie dinamica bisericii, dar știți care este adevărul? Că dacă ești creștin, dar ai falimentat să aplici ceea ce știi, vei fi doar unul din bătrâni. Și prin neaplicarea constantă a ceea ce știi, vei fi unul care când vei trece peste 50 și ceva de ani, îți vei aduna cortul și te vei strecura în noapte. Vei dori să te retragi din punct de vedere spiritual. „Ei bine, am slujit pentru atâția ani. Nu știu. Nu vreau să mă implic în EU (Evanghelizare și Ucenicie). Oh, sunt cam bătrână. Să-i lăsăm pe tineri să facă așa ceva”. Înțelegeți?

Când ne uităm la Vechiul Testament, îi vedem pe liderii lui Israel cu capetele cărunte, bărbați și femei cu părul alb, care sunt duhovnicești. Ne uităm la biserica primară și la dinamismul și la dinamica acelor sfinți maturi, și ne uităm la biserica contemporană, care trebuie să-și tragă seva de viață din tineri. Îmi sunt dragi copiii, dar nu sunt interesat într-o biserică de preadolescenți. Cred că biserica are mai mult decât atât. Avem nevoie de viața și de energia tinerilor, dar avem nevoie de puterea pe care credincioșii maturi o au, care au trăit vieți îndelungate în care au aplicat adevărul. Dar dacă poți auzi adevărul și apoi să pleci, continuând același stil de viață fără niciun efort conștient, în puterea Duhului, de a aplica acel adevăr, tot ce se întâmplă este că îmbătrânești. Atât. Nu devii mai puternic. Nu devii mai dinamic.

Adică, ar trebui să fie de parcă ai merge direct în ceruri, pur și simplu decolând, știi? E aproape ca o experiență de lansare, pentru că până ajungi aproape de acel punct al vieții, ar trebui să ai atât de multă energie acumulată. Mi-aș fi dorit să fie adevărat, dar văd atât de mulți oameni care merg la biserică și, pe măsură ce îmbătrânesc, ei nu aplică lucrurile pe care le aud. Ei le aud. Au capul plin de doctrină. Au învățat o mulțime de lucruri. Nu au fost niciodată aplicate, așadar, viața lor nu s-a schimbat. S-au împietrit într-o răceală spirituală, plini de fapte, dar fără putere. Nu doresc ca asta să se întâmple în viața mea. Adică, doresc ca tot timpul să fiu înflăcărat. Chiar dacă va însemna să îmi tot culeg proteza de pe amvon – până în ziua când în final când voi fi purtat de val voi pleca – dar nu mă voi uita înapoi în viața mea și să spun că toată puterea și toată energia și tot dinamismul meu au dispărut când eram la vârsta de 45 sau 50 de ani. Nu am de gând să mă pensionez din slujirea lui Cristos și, literalmente, simt că ceea ce s-a întâmplat cu oamenii a căror putere începe să slăbească este pentru că au putut să audă Cuvântul lui Dumnezeu fără să-l aplice. Acum, în unele cazuri, s-ar putea să nu fi fost în stare să-l audă. Nu au fost hrăniți. Nu au fost învățați, dar nu în acest caz, așadar, noi trebuie să fim dedicați ascultării.

Oh, cât de elementară este această chestiune, ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu! Dacă este enunțat un adevăr și îl auzi conștient de puterea Duhului, începe să-l aplici! Când eşti confruntat cu convingerea, nu o pasa altcuiva. Nu merge mai departe spunând „Oh, mi-aș fi dorit ca cutare și cutare să fi auzit predica asta”. Aplică tu. Tu să aplici, pentru că ești sub domnia lui Cristos; și pe măsură ce asculți, înaintezi pe calea maturității pentru a-I fi mai util lui Dumnezeu. Mi-ar plăcea să văd această biserică plină de oameni de toate vârstele, dar tăria și puterea să vină de la cei care au învățat cel mai mult și au aplicat cel mai mult printr-un act de ascultare.

Permiteți-mi să vă ofer o a doua atitudine. Smerenia. Smerenia. Acesta este încă un lucru pe care dorim foarte mult să-l generăm în inimile oamenilor. Aceasta a fost totdeauna o preocupare pentru mine. Adică, mândria este o problemă pentru mine. Este și o problemă pentru voi, știu. Mândria a fost o problemă majoră pentru mine. Cred că încă este, dar obișnuia să fie poate mai evident decât este acum. Întotdeauna am crezut că, din moment ce am înțeles lucrurile lui Dumnezeu, El ar trebui să mă facă smerit:. Totuși, mândria este așa de evazivă, pentru că în momentul când îmi spun „În sfârșit ești smerit”, ea dispare. Așadar, este foarte dificil să o identifici. Foarte evazivă, dar întotdeauna am căutat să-i conduc pe oameni spre a înțelege ceea ce înseamnă smerenia.

Îmi aduc aminte atunci când am construit sala de sport, care era și amfiteatru și au pus o platformă acolo, și cineva a comandat cinci scaune mari, cu niște brațe late și cu niște ornamente în formă de coroană care ieșeau în sus, ca niște turle, iar unul dintre ele, cel din mijloc era pentru mine, ca să stau în el. Cel din mijloc era pentru mine. Nu le prea păsa cine stătea pe celelalte, dar cel din mijloc era al meu. Am încercat să stau pe acel, pe acel jilț vreo două săptămâni și m-am simțit mizerabil. Nu am putut să fac asta, aşa că am coborât și m-am așezat pe primul rând. Nu era un act de smerenie. Ci doar să stai pe un podium cu o coroană deasupra capului tău, spune ceva ce nu aș fi vrut să spună. Așadar, așa a fost, și m-a așezat într-o poziție de unde să mă închin ca voi toți ceilalți. Singura diferență între mine și voi este că Dumnezeu m-a chemat să fac acest lucru și îmi dă în continuare această chemare, și atât. Nu are nimic de-a face cu spiritualitatea mea. Și apoi când a venit Clayton, el a spus: „Cum de stai pe primul rând?” Am răspuns: „Nu știu. Pur și simplu mă simt confortabil aici”. „Nu. Cred că ar trebui să stai pe platformă”. Și i-am spus: „Nu mai avem scaune”. Așa că s-a uitat prin sală și a găsit niște scaune, și în prima duminică în care a fost acolo, toți am avut scaunele așezate sus. Apoi mi-a spus: „Nu a fost bine, așa-i?” I-am răspuns: „Nu, ți-am spus doar”. Mi-a răspuns: „Acum te poți întoarce pe primul rând”.

Ei bine, acesta este un lucru mărunt; dar există o atitudine pe care cred că Duhul Scripturii ne-o transmite, și aceasta este smerenia pe care o căutăm. Nu este vorba că am găsit-o, ci că o urmărim prin puterea lui Dumnezeu. Când ați devenit creștini, sper că n-ați avut iluzia că Domnul avea nevoie de voi. Nu-i așa? Aud uneori asta. „Știi, dacă Domnul l-ar mântui pe tipul ăsta! Are bani. Are talent. Este un lider grozav. Oh! Dacă Domnul l-ar mântui”. Este ridicol. Domnul poate să aibă pe oricine dorește, dar nu aceasta este problema. Înțelegeți, în esență, nu aveți nimic de oferit, nu mă interesează cine sunteți, nici eu nu am nimic de oferit. Ca omul din capitolul 18 care, atunci când a fost confruntat cu datoria de 10.000 de dolari, nu putea să plătească, ci spune „Nu am cu ce plăti”. Nimic. Nimic. Nimic de oferit. Sau precum Matei, capitolul 5: când venim în Împărăție venim ca niște cerșetori în duhul nostru. Venim ca niște cerșetori atât de săraci, că nici măcar nu putem să ne câștigăm existența. Trebuie să cerșim. Nu avem nimic. Nu doar că nu avem nimic în mâinile noastre, dar nici măcar nu avem niciun talent ca să merităm ceva. Așadar, nu putem decât să cerșim și acesta este modul în care venim la El, falimentari. Și vreți să știți ceva? Dacă acum avem ceva, nu este al nostru. Ci este ceea ce Dumnezeu ne-a ce? Ne-a dat.

Singurul lucru pe care îl am de oferit lui Dumnezeu înapoi este ceea ce El mi-a dat, e sfințit prin mântuirea Sa și prin Duhul Său; și aceasta nu este meritul meu, ci e pentru gloria Sa. Așadar, ce ar putea să mă facă să mă mândresc? Ne-am străduit să ne împotrivim sectelor care promovau stima de sine și egoismului societății noastre contemporane, ca să arătăm că Dumnezeu ne-a chemat la blândețe și altruism și smerenie sacrificială. Și aceasta a fost o accentuare majoră și am abordat-o din mai multe unghiuri. În Matei 10 ne amintim de situația când Domnul spune că un om trebuie să se lepede de sine, să-și ia crucea, să-și piardă viața pentru a-și câștiga viața. Spune același lucru în capitolul 16:24 și 25. Ia-ți crucea. Leapădă-te de tine însuți. Urmează-Mă. Plătește prețul renunțării la sine, al smereniei, al umilinței, punându-te pe tine mai jos decât alții. Ne-am uitat în detaliu de mai multe ori în Filipeni capitolul 2, unde spune că fiecare să se uite și la foloasele altora, nu doar la ale lui, să-i prețuiască pe alții mai mult decât pe sine. Întotdeauna să te pui mai jos de ei și să spui: „Ești mai bun decât mine. Doresc să te cinstesc. Doresc ceea ce te înalță. Caut ceea ce îți împlinește ție nevoia”.

Acest lucru este așa de important în biserică. Dacă într-o biserică există o luptă între oameni pentru a ajunge în poziții de autoritate, vei avea același haos pe care l-au avut ucenicii, toți căutând să fie cei mai mari, iar asta este un lucru deplorabil. Cu toții căutăm, așa cum s-ar spune, să fim cei mai mici, însă asta nu înseamnă că ne subestimăm, pentru că, în Hristos, avem o valoare eternă, neprețuită. Dar nu datorită nouă. Este datorită Lui. Smerenia spune simplu: „Tu eşti mai important decât mine”. Aceasta este tot ce spune. Nu spune: „Sunt un vierme. Sunt un șobolan. Sunt un vagabond. Sunt un nimic. Sunt un gunoi”. Nu spune asta. Nu spune: „Nu sunt bun de nimic”. Ba da, eşti. Eşti o valoare pentru Domnul, pentru că ai fost răscumpărat și sfințit și ai primit potențial ca să-L slujești. Dar ceea ce spune smerenia este „Tu ești mult mai important pentru mine decât sunt eu însumi”.

De aceea trebuie să-ți iubești aproapele – cum? Ca pe tine însuți. Trebuie să-i dai aproapelui tău aceeași devoțiune și aceeași dedicare pe care ți-o dai ție în împlinirea nevoilor. ?Vă amintiți de studiul nostru din 1 Corinteni, de modul în care Pavel a mustrat biserica din Corint pentru modul mândru, arogant, auto-centrat, egoist în care și-au manifestat experiențele extatice, cum și-au pus niște fundițe spirituale, ca și cum ei ar fi fost mult mai spirituali, pentru că au avut niște stări extatice mai profunde?

Smerenia este ceea ce Dumnezeu urmărește în biserica Sa și e atitudinea pe care ar trebui să o avem. Înseamnă că nu ar trebui să mă supăr dacă lucrurile vor merge în felul tău și nu în al meu, pentru că tu ești mai important decât sunt eu. Atât. Înseamnă că eu mă asigur că voi pune deoparte unele din prioritățile mele ca să mă asigur că nevoile tale sunt împlinite. Înseamnă că nu îți voi încălca conștiința. În cazul în care consumul de carne te ofensează, nu am să mănânc carne. Dacă băutura te ofensează, nu voi bea nimic, dacă te ofensează din simplu motiv că Împărăția lui Dumnezeu nu este mâncare și băutură, ci neprihănire, bucurie și pace în Duhul Sfânt, așa cum spune Romani 14. Nu voi încerca să-ți tulbur conștiința. Nu te voi face să te împiedici. Voi lăsa libertatea mea deoparte. Nu te voi ofensa. Mă voi asigura că dacă ai o nevoie, o voi împlini.

Mă uit la mine ca la unul căruia îi pasă de voi, care trebuie să vă iubească. Dacă te abați de la turmă, așa cum arată Matei 18, trebuie să te caut și să te aduc înapoi. Aceasta este smerenia, și este ceea ce spune în 2 Corinteni 10:1: „blândețea și bunătatea lui Cristos”. Sunt oglindite în noi. De aceea, dorința mea pentru biserică a fost întotdeauna nu doar să fim un popor ascultător în ansamblu, ci să avem o atitudine constantă de smerenie, blândețe, modestie și renunțare la sine, în loc de căutarea propriului interes. Atât de multe probleme apar atunci când oamenii își caută voința proprie, când caută întâietatea, dacă doriți, sau caută să fie înălțați. Sunt unii oameni care au nevoie în mod constant să fie mângâiați, în mod constant să li se spună cât de minunați sunt, cât de măreți sunt, în loc să-și dea viața ca să-i încurajeze pe alții. Smerenia - am putea spune mult mai multe despre asta. Totdeauna zic așa când mi se termină notițele, nu-i așa?

A treia atitudine este dragostea. Nu poți să vorbești despre smerenie fără să vorbești despre dragoste, pentru că numai oamenii smeriți iubesc. Nimeni nu iubește, doar cel smerit. Nu mă refer la felul de iubire al lumii, care este contrafăcut. Care este orientat spre obiect. Ei văd un obiect frumos și simt o atracție emoțională. De aceea căsniciile nu durează, pentru că acel fel de dragoste este doar o emoție și când o emoție a dispărut sau se atașează de altcineva, relația s-a încheiat. Dar nu vorbesc despre felul de dragoste al lumii care este orientat către obiect. Nu mă refer la dragostea care se hrănește cu sine. Pentru lume, dragostea este măreață datorită a ceea ce simt când sunt îndrăgostit, așa-i? Nu datorită a ceea ce pot da, ci datorită a ceea ce pot primi. Este doar emoția, iar când emoția a dispărut, s-a terminat și relația.

Așa este părerea lumii, dar dragostea în sensul biblic este complet diferită de aceasta. Nu este deloc o emoție. Dragostea este un act de slujire sacrificială. Dragostea este o acțiune. Nu este o atitudine. Este un fapt. Dragostea întotdeauna va face ceva. Citiți 1 Corinteni, toate de acolo sunt verbe. Dragostea este plină de bunătate, dragostea este răbdătoare. Toate acestea sunt forme verbale. Dragostea este cea care face acest lucru. Dragostea face celălalt lucru. Dragostea face asta. Dragostea face asta. Dragostea acționează. Acum, aș dori să vă spun ceva. Dragostea este un act de slujire din partea ta care vine dintr-o inimă smerită, iar inima smerită spune „Îmi pasă mai mult de tine decât de mine”. Așadar dragostea este răspunsul. De aceea spun că numai cei smeriți pot iubi. Oamenii mândri nu pot iubi, pentru că tot ce vor oamenii mândri să facă este să se hrănească pe ei înșiși. Singura dragoste pe care ei o cunosc este cea fizică. Singura dragoste pe care ei o cunosc este un atașament emoțional față de anumiți oameni și dacă nu ești unul din acei oameni, nu vei simți nimic din partea lor. De fapt se prea poate să nu primești nimic din partea lor. Ei au acea formă de dragoste care îi atrage de anumiți oameni ca și ei, cu care se bucură să fie împreună, dar îi face indiferenți la nevoile celorlalți. Înțelegeți diferența?

Știți, când am venit prima dată la această biserică, am socotit că este greu să-i iubesc din punct de vedere emoțional pe anumiți oameni, lucru care m-a deranjat mult, pentru că m-am simțit responsabil înaintea lui Dumnezeu să iubesc întreaga turmă, dar totuși, sunt unii oameni pe care, indiferent cât de mult am încercat, nu i-am iubit din punct de vedere emoțional. Adică, nu mi-a păsat să fiu cu ei. Eram cu ei, poate, și am zis: „Dacă nu voi mai fi niciodată cu ei, e în regulă”. Iar ei probabil au spus același lucru. Știți, pur și simplu nu s-a făcut acel clic, și asta e adevărat. Sunt unii oameni, aș putea să îmi trăiesc toată viața și să mor și să merg în ceruri și să-mi petrec toată veșnicia și să nu fi petrecut nici măcar o oră cu ei, și chiar nu voi fi foarte trist, și știu că sunt unii care gândesc la fel despre mine. De fapt, știu că sunt unii care atunci când vor fi în cer vor căuta un loc cât mai departe de locul în care voi fi eu. Unii chiar vor fi bucuroși că vor ajunge acolo, pentru că acolo nu vor mai fi înregistrări. Dar fără îndoială este rezonabil, este rezonabil să presupui faptul că în relațiile noastre umane, nu putem fi atașați de toți, pentru că nu așa suntem creați. Dar aceasta nu este dragoste; aceasta nici măcar nu este o problemă. Dragostea spune simplu „Dacă ai o nevoie, voi împlini acea nevoie”. Vedeți, când Isus a explicat că trebuie să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți, întrebarea care s-a ridicat a fost: „Bine, și cine este aproapele meu? Adică cum aș putea să știu la cine Te referi?” Apoi a relatat despre samariteanul milostiv. Ceea ce a spus a fost: „Mergi pe stradă. Acolo este un om care zace bătut. Are o nevoie. Împlinește acea nevoie!” Asta e tot. Cine este aproapele tău? Oricine este în calea ta cu o nevoie, asta e tot. Pe cine ar trebui să iubești? Pe oricine îți iese în cale cu o nevoie. Cum să-l iubești? Împlinindu-i nevoia.

S-ar putea să nu ai nicio emoție niciodată. S-ar putea să nu fii niciodată atașat emoțional de acea persoană. Am încercat să accentuăm acest lucru de-a lungul anilor, pentru că am fost chemați la o dragoste care vine din smerenie, iar smerenia spune că tu ești mai important decât sunt eu. Ilustrația clasică pe care o avem – îmi amintesc când am predicat din Ioan 13 – ilustrația clasică pe care o avem se află în acest capitol. Îmi aduc aminte de acea duminică. Îmi aduc aminte și vremea de afară. Îmi amintesc scena de capelă. Îmi amintesc cum a arătat congregația. A fost adânc imprimat în mintea mea de Duhul, sunt sigur, datorită importanței subiectului. Și Isus a fost acolo și ei se certau cu privire cine să fie cel mai mare. A venit vremea să mănânce și au început să mănânce, era cina. Și în acele vremuri, mâncai înclinat într-o parte, ceea ce însemna că stăteai cu capul la vreo 20 cm de picioarele altuia, și era un lucru ce ținea de politețe ca să-ți speli picioarele înainte de o astfel de ocazie. Nu mă pot gândi la nimic mai rău decât să nu se fi întâmplat asta. Dar acolo nu era nimeni angajat să facă această lucrare. Nu era niciun rob, și niciunul dintre ucenici nu ar fi făcut așa ceva, pentru că tocmai se certaseră cu privire la cine era cel mai mare, astfel că nimeni nu a vrut să facă asta, să se coboare și să fie un slujitor. Așadar, Domnul S-a dezbrăcat pe Sine, a pus ștergarul în jurul coapselor, le-a spălat picioarele, și le-a dat o lecție de neuitat și profundă. Apoi le-a spus: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu”. Cum i-a iubit? Având sentimente pentru ei? Nu, singurul sentiment pe care l-a avut a fost probabil de dezgust. Erau atât de mândri și de egoiști. Nu era o emoție. Ci era o nevoie și El spune: „Când vezi pe cineva în nevoie, ai grijă să o împlinești”.

Întâlnești pe cineva în calea ta cu o nevoie, și ca un reflex o împlinești instantaneu, spontan și involuntar, pentru că ai o inimă smerită, pentru că ai o inimă smerită. O inimă smerită întotdeauna se va manifesta pe sine, și nu se va manifesta prin cineva care umblă cu hainele rupte pe el spunând: „Sunt un vierme. Sunt un vierme. Sunt un vierme”. Dar foarte adesea, aceasta este o formă falsă de smerenie. Aceasta este o amăgire, conform cu Coloseni 2:18, o smerenie falsă. Nu, smerenia nu merge ca să se afirme. Smerenia întotdeauna poate să fie văzută, pentru că smerenia acționează prin slujirea celor în nevoi. Smerenia îi socotește pe alții mai buni decât pe sine și se transformă în dragoste imediat, iar dragostea este acțiune. Țineți minte asta. 1 Ioan spune „Zici că dragostea lui Dumnezeu locuiește în tine? Pune-ți o întrebare simplă. Vezi că fratele tău are o nevoie? Dacă nu îți arăți mila față de acea nevoie, cum să locuiască dragostea lui Dumnezeu în tine?” Pentru că dragostea lui Dumnezeu trece la acțiune să împlinească nevoia. Nu este o emoție. Este slujire pentru cel în nevoie, și dacă spui că Îi aparții lui Dumnezeu, 1 Ioan 2:9-11 spune, și dacă nu iubești pe fratele tău, ești un mincinos, pentru că Dumnezeu produce în creștin adevărata dragoste. Așadar, dragostea este o atitudine, dragostea, dragostea; și nu este o atitudine de emoție față de oamenii care sunt atractivi. Este o atitudine de a-i sluji pe oamenii în nevoi.

Am primit săptămâna asta o scrisoare care ilustrează acest lucru. M-am gândit că este chiar minunată:

Dragă pastor John,

Această scrisoare a întârziat mult să vină, dar în cele din urmă mi-am făcut timp să v-o scriu. În luna mai, soțul meu și cu mine am avut oportunitatea să fim la părtășie la Grace Community Church, și aș dori să vă spun, din punctul de vedere al unui vizitator, despre biserică și despre congregație. Venim și noi de asemenea dintr-o biserică foarte mare și motto-ul nostru este: „Biserica este acolo unde este dragostea”. Totuși, niciodată nu ne-am simțit atât de bineveniți ca la Grace Community. Oamenii au fost grozavi. Ne-au tratat ca pe niște membri regali. Pe unde ne-am dus, oamenii ne-au înconjurat și ne-au primit bine. Am întâlnit un frate care ne-a făcut de dimineață turul Bisericii Grace. Apoi în timpul pauzei dintre primul și al doilea serviciu, am întâlnit un alt frate. Am vorbit ceva vreme. M-a întrebat dacă aș dori o casetă cu serviciul de dimineață. Am spus „Bineînțeles”. Câteva săptămâni mai târziu, nu a sosit doar o casetă, ci întreaga serie despre învățătura lui Isus asupra divorțului. Mulți dintre prietenii mei au ascultat această serie de șase casete și au avut răspuns la multe întrebări pe care le aveau de mulți ani. Soțul meu și cu mine ne vom întoarce la Grace Community iarăși pe data de 18 septembrie. Abia așteptăm. Am dorit să știți cât de minunată este congregația dvs. Dumnezeu să vă binecuvânteze pe dumneavoastră și pe frați.”

Nu este minunat? Întâmplarea face să îi cunosc pe cei doi frați. Primul frate care le-a făcut turul bisericii chiar nu avea timp, pentru că are foarte multe responsabilități. Al doilea, cel care le-a trimis casete, nu a avut bani să facă asta, dar totuși le-a trimis; Vedeți, așa acționează dragostea, pentru că dragostea vine dintr-o inimă smerită, și dragostea nu caută ce e al ei, ci mângâierea, satisfacția, bucuria altora; și întotdeauna acestea au fost o parte a bisericii noastre. Mă rog lui Dumnezeu ca întotdeauna să fie așa, să curgă din noi o atitudine de dragoste, de dragoste jertfitoare care vine dintr-o inimă smerită.

Aș dori să vă mai dau un comentariu de final, și apoi următoarele doisprezece principii săptămâna viitoare sau următoarele. Unitatea. Unitatea. Un alt lucru care a fost întotdeauna o mare preocupare pentru mine a fost unitatea. Isus S-a rugat în Ioan 17: „Oh, Tată, ca ei să fie una cum Tu și Eu suntem Una, ca lumea să știe că Tu M-ai trimis”. Isus îmi răspunde la rugăciuni. Aș dori să răspund și eu la a Lui, voi nu vreți? S-a rugat pentru unitate. În cel mai fidel sens, aplicarea acelui text este pentru unitatea credincioșilor care există în viața comună, eternă pe care o primi prin răscumpărare. Dar extrapolarea acestui text este că El dorește nu doar o unitate a celor răscumpărați, ci și o unitate în termenii vieții și scopului în biserică, iar Cristos dorește cu adevărat unitatea poporului Său. De aceea, în Efeseni 4 la versetul 3, apostolul Pavel îi cheamă pe efeseni să facă asta: „păstrați unitatea Duhului prin legătura păcii”. Așa-i? Nu le spune să genereze unitate. Deja o au. Doar să o păstreze. Fă tot ce poți ca să păstrezi unitatea, și cred că aceasta este o parte atât de importantă a vieții bisericii, și de aceea Satan o atacă neîncetat.

Ați observat câte biserici se rup? Cât de mulți oameni părăsesc bisericile pentru că sunt nefericiți? Câtă diviziune poate fi? Am fost săptămâna aceasta la Mount Hermon și o soră a venit la mine în fiecare zi în primele două sau trei zile și mi-a spus: „Vă rog, trebuie să vă vorbesc. Vă rog, trebuie să vă vorbesc”. Și în cele din urmă, am stat jos și am vorbit vreo 40 de minute, iar ea și-a vărsat inima față de mine.

A spus „Oh, sunt în mijlocul unei rupturi de biserică. Întreaga biserică acum se rupe în două”.

Și am întrebat: „De ce? De ce?” S-a uitat la mine nedumerită și mi-a spus: „Nu știu. Nici măcar nu ne putem da seama. Nu știm exact de ce. Cumva nici nu mai contează de ce. Este atât de multă diviziune și sunt atât de multe personalități asmuțite unii împotriva altora că nimeni nu mai știe motivul.” Nu e incredibil? Doar se despart.

Ea a spus „Ce ar trebui să fac?” Am răspuns: „Fii omul păcii. Fă tot ce poți. Fă tot ce poți să îi ții împreună de dragul mărturiei lui Isus Cristos.”

„Ei bine, unii zic că este voia Domnului”.

„Ei bine, nu este voia Domnului. Toți credeți așa?”

„Da, toți credem la fel. Este un conflict de personalități”. Asta este atât de tragic. Atât de tragic.

Îmi amintesc că împreună cu Patricia am fost la o conferință biblică, la Dallas First Baptist, alături de fiica lui dr. Criswell, ea este o soprană realizată, vorbeam despre viața bisericii; și ea îi spunea tati. Este greu pentru mine să-mi imaginez acest termen în dreptul lui dr. Criswell, un om cu atât de multă demnitate, dar el e tatăl ei. Ea a spus „Tati a trecut printr-un lucru teribil atunci când cineva a venit, și era un membru din comitetul bisericii, și a dorit să adune o parte dintre membrii ca să rupă biserica.” (O biserică minunată ca aceea). Și ea a continuat „A fost atât de epuizat sufletește. Putea să vadă că se apropie. Așa că, după o duminică în care a fost deosebit de preocupat de asta, a sunat o companie de construcții, fără să consulte pe nimeni din comitetul bisericii sau pe altcineva. Și a spus: „Vreau ca înainte de duminica următoare să fie instalate scânduri tapițate pentru îngenunchiere la fiecare bancă”. Așadar, a venit echipa și până duminica următoare, când au venit toți, aveau aceste scânduri rabatante pentru îngenunchere. (Și astăzi le mai au, în First Baptist Church of Dallas). S-a ridicat și a spus: ’În cei patruzeci și cinci de ani de pastorat al lui George W. Truett, care m-a precedat, și în cei treizeci și cinci de ani cât am fost eu aici, nu a fost nici o ruptură în această biserică; și prin harul lui Dumnezeu nici nu va fi.’” Și i-a chemat pe cei prezenți să coboare scândurile de îngenunchiat și a condus întreaga biserică de mii de oameni pe genunchi în rugăciune, iar Dumnezeu a adus vindecare în acea adunare.

Acum, asta Îi aduce slavă lui Dumnezeu, nu-i așa? Asta Îi aduce slavă numelui Său și cred că vrăjmașul nu a încetat niciodată să divizeze biserica, și Îi mulțumesc și Îl laud pentru cei peste douăzeci și cinci de ani de slujire în această biserică, niciodată nu a fost o ruptură în biserică. Oh, pentru lucruri nesemnificative unii oameni se supără și doresc să plece, pentru că nu le place culoarea draperiilor sau pentru că ceva nu a mers după cum credeau ei că ar trebui să meargă. Și foarte adesea, se prea poate să fi avut dreptate, dar smerenia și dragostea nu acționează așa niciodată.

Așadar, ne-am străduit cum am putut să cultivăm unitatea, atât în inima poporului lui Dumnezeu, cât și în inima mea. Satan vrea ca lucrurile să se strice. Nu se oprește niciodată. Uneori vrea să introducă în comitet pe cineva care este nefericit, care să cauzeze o fracțiune acolo. Binecuvântez pe Domnul pentru cea mai dulce unitate pe care am avut-o vreodată în istoria acestei biserici în comitet. Îl slăvim pe Dumnezeu pentru aceasta și suntem precauți, pentru că știm că vrăjmașul întotdeauna vrea să semene discordie, întotdeauna. Câteodată vine cineva alături de noi și dorește să semene discordie în anumite privințe. Noi doar Îi cerem lui Dumnezeu: „Dă-ne o congregație plină de făcători de pace, care doresc să se asigure că păstrează unitatea, și nu seamănă discordia”. Și chiar dacă au dreptate – doar pentru că ai dreptate, nu trebuie întotdeauna să te urci la tribună, așa-i? Uneori poți să spui: „Doamne, știi și Tu și eu că am dreptate, ajută-mă să las asta deoparte și să caut unitatea”. Și nimeni nu este perfect. Cauze pentru neînțelegeri vor fi. Dar binecuvântat să fie Dumnezeu, când ne plecăm pe genunchi împreună putem să căutăm să păstrăm unitatea, și Duhul, și legătura păcii.

Aceasta este dorința scriitorilor Noului Testament. Coloseni sau Corinteni 1:10, 1 Corinteni spune: „Vă îndemn, fraților, (și Pavel într-adevăr își revarsă inima față de corinteni) pentru Numele Domnului nostru Isus Cristos (nu pentru mine, de dragul meu, nu de dragul reputației mele sau orice altceva, ci de dragul Domnului Isus Cristos), să aveţi toți același fel de vorbire, să n-aveţi dezbinări între voi, ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând şi o simțire.” Spune în versetul următor: „aud că între voi sunt certuri” și nu pot să suport, spune el, nu pot să suport. „Cristos a fost împărțit?” ne spune. Nu se poate. Cristos nu poate fi împărțit. Filipeni 1 spune că trebuie să „vă luptați împreună pentru … Evanghelie”. Unitate.

Vorbim de atitudini. Le vedeți în viața voastră? Este viața voastră caracterizată de ascultare, ca să poată fi un progres în maturitate? Este o înaintare în sfințenie pe măsură ce auzi Cuvântul și îl aplici imediat și așa cum trebuie? Poți să vezi creșterea? Așadar, atunci când ajungi la finalul anilor tăi de pe pământ, vei ajunge la apogeul vieții tale spirituale în termenii dedicării? Cum rămâne cu smerenia? Te-ai abandonat pe tine de dragul altora, ca dintr-o inimă smerită să vină faptele de dragoste? Cauți să faci pace cu orice preț și aduci orice jertfă ca să menții unitatea Duhului? Asta este ceea ce urmărim. Asta este ceea ce urmărim și cred că aceasta este voia lui Dumnezeu pentru noi.

Să ne plecăm în rugăciune.

Tată, Te rog să începi cu mine. Aprinde în inima mea o dedicare pentru ascultare. Ajută-mă, prin harul Duhului lui Dumnezeu, să experimentez smerenia care se uită la alții, nu la mine, și care-i vede pe alții mai buni decât pe mine. Ajută-mă să fac sacrificii pentru a îndeplini nevoile oricărei persoane care îmi iese în cale și a cărei nevoie pot să o împlinesc, fără să caut nimic în schimb. Îmi doresc ca indiferent de cost, Doamne, prin faptele și vorbele mele să fiu o sursă de unitate și nu de discordie. Pentru că dacă nu este smerenie și nu este dragoste și nu este dorință după unitate, știm că nu este nici ascultare, și aș fi vinovat, cum am fi toți, de auzirea adevărului fără să-l aplicăm, astfel că am deveni împietriți și reci și am stagna.

Imediat vom încheia cu rugăciune, dar în timp ce capetele noastre sunt plecate, aș dori ca toți să facem un legământ împreună în inimile noastre înaintea lui Dumnezeu. Vreți să vă rugați împreună cu mine și să-I cereți Domnului ca să producă în voi aceste patru atitudini despre care am vorbit? Vă rugați în tăcere ca Dumnezeu să vă dea o inimă de ascultare, indiferent de preț, ca Dumnezeu să frângă mândria în voi și să vă smerească, să vă dea dragostea care se îndreaptă spre cei în nevoi și să vă facă făcători de pace, care doresc unitatea trupului cu orice preț.

Dacă ți s-a părut greu să te rogi pentru aceste lucruri, asta spune cât de împietrită este inima ta; și dacă nu vreți, este cu totul împietrită. Ai auzit și nu ai ascultat, iar acum ai dezvoltat obiceiuri de neascultare, care sunt atât de greu de înlăturat, și poate trebuie să cauți în rugăciunea de mijlocire o frângere a duhului, un nou început al obiceiului de a asculta.

SFÂRȘIT