În dimineața asta vom vorbi despre tema noastră din ultimele cinci săptămâni, „Anatomia unei biserici”.

Domnul ne-a călăuzit, cred eu, discuția către ceea ce dorește El să fie caracteristic pentru biserica Sa. Dumnezeu ne-a binecuvântat aici. Dumnezeu ne-a binecuvântat atât de mult aici. Dumnezeu a zidit aici, cred eu, o biserică în care dorința din inimile oamenilor este de a fi tot ceea ce El ar vrea să fie. Cu siguranță acest lucru este adevărat în inimile conducătorilor, și știu că este adevărat și în inimile voastre. Dumnezeu ne-a binecuvântat în moduri unice și minunate, minunate. Suntem la fel de bogați în lucrurile spirituale precum ar putea fi orice biserică. Și este important pentru noi, în timp ce noi ne bucurăm de aceste lucruri, să înțelegem fundamentele, să înțelegem dacă doriți, cauzele care aduc binecuvântarea lui Dumnezeu, care ne îngăduie să primim de la El tot ce are mai bun de oferit. Așadar, noi efectuăm, așa cum am numit-o, o mică arheologie spirituală și facem săpături la temeliile noastre ca să vedem care sunt lucrurile față de care suntem dedicați. Dumnezeu ne-a dat atât de mulți oameni și Îl slăvim și Îi binecuvântăm numele pentru voi, pentru voi toți, iar aceia din voi care ați venit în ultimii ani, poate că nu ați avut oportunitatea să înțelegeți ce anume este biserica Grace, despre ce este vorba, ce anume o face diferită, care sunt lucrurile față de care suntem dedicați. Așadar, noi nu facem decât să ne uităm în trecut și să încercăm să revedem lucrurile elementare, cele pe care le știm foarte bine.

Nu încercăm să spunem lucruri noi. Noi încercăm doar să evidențiem lucrurile care sunt elementare pentru noi, care să ne ofere perspectiva cu privire la ce este cu adevărat biserica noastră. Și cred că atunci când vom termina – și sperăm să terminăm studiul duminica viitoare – vom avea un set de casete pe care-l putem oferi celor care vin la biserica noastră și ne întreabă: „Despre ce este vorba în această biserică? Ce anume face ca această biserică să fie ceea ce este? Care sunt valorile acestei biserici?” Iar noi vom putea să spunem: „Iată, aici sunt lucrurile față de care această biserică este dedicată”.

Acum, aș dori să spun, încă de la început faptul că mă bucur în Domnul pentru că văd lucrarea lui Dumnezeu în voi; și când vă vorbesc astfel, nu înseamnă că vă mustru că nu văd aceste lucruri. Ci pentru că le văd și doresc să le văd în continuare și mai mult. Așa cum a spus și a scris Pavel: „Știu că nu e nevoie să vă învețe nimeni cum să iubiți, pentru că Dumnezeu Însuși v-a învățat să iubiți; iar dragostea voastră să crească mai mult și mai mult”, ne spune el. Din aceeași perspectivă vin la voi, nu ca să spun că aceste lucruri nu există, însă ele există și ele trebuie să existe mai mult și mai mult. Cred că teama mea este că, pe măsură ce biserica crește și ne îndepărtăm tot mai mult de lucrurile fundamentale prin care Dumnezeu ne-a binecuvântat și pe care Duhul Său le-a folosit pentru a zidi, ajungem să pierdem legătura cu acele lucruri. Atunci vom începe să regresăm, în loc să înaintăm, în termenii de a-I fi folositori Lui și binecuvântării Sale. Însă văd în lucrările acestei biserici și în inimile și viețile voastre, cei care alcătuiți poporul Său, aceste virtuți și haruri și lucruri pe care Duhul lui Dumnezeu le-a realizat. Nu vreau decât să vă chem la o dedicare mai mare față de ele, o dedicare mai profundă decât înainte.

Și doar ca să știți cum sunteți priviți de alții, am trei scrisori în mâna mea de la păstori care au venit la Shepherds ’ Conference; iar ei reacționează la ceea ce au văzut aici și cred că sunteți interesați de părerea lor. Această scrisoare a fost scrisă lui Dick Mayhue:

„Doresc să vă mulțumesc pentru multele ore de muncă petrecute ca să aranjați toate detaliile ca să aveți o conferință atât de reușită, cum a fost Sheperds ’ Conference. Este a treia oară când particip și de fiecare dată plec cu mai multă înțelegere și ajutor pentru lucrare. Vă mulțumesc pentru credincioșia voastră și pentru inima gata de slujire, care au făcut posibil așa ceva. De asemenea aș dori să laud Grace Community Church și pe membrii săi pentru modul constant în care demonstrează un spirit de slujire față de noi, cei care am participat. Unul dintre lucrurile cele mai uimitoare și unice cu privire la biserica Grace este tocmai spiritul de implicare care este impregnat de la personalul de la cel mai înalt nivel până la cei care lucrează în bucătărie. Vă rog să le spuneți acelor oameni dragi cât de mult apreciem lucrarea făcută. Comitetul bisericii noastre a luat o hotărâre ca fiecare membru să participe la Sheperds ’ Conference, așadar ne vom revedea pe viitor. Vă mulțumim încă o dată pentru că L-ați lăsat pe Duhul lui Dumnezeu să vă conducă, pentru că ați lăsat o ușă deschisă oamenilor din întreaga națiune și din lumea întreagă ca să învețe cum să aplice mai mult principiile scripturale în atmosfera bisericii locale. Fie ca Dumnezeu să continue să lucreze în voi și prin voi”.

Unul dintre scopurile pe care le avem atunci când organizăm Shepherds ’ Conference sau o conferință la radio este să vă cunoască, așa că vă încurajăm să-i chemați la cină, să-i aveți alături de voi, să-i cunoașteți. Vrem ca ei să știe că sunt lucruri care se petrec în viețile voastre care-L cinstesc pe Domnul Isus Cristos. Nu avem nimic de ascuns. Zilele trecute am auzit că, întrucât vom avea Jocurile Olimpice în Los Angeles în 1984, s-a pornit o inițiativă în orașul Los Angeles de a-i aduna pe toți oamenii fără adăpost și de a-i reloca în Newhall pe durata Jocurilor Olimpice. Ideea este că nimeni din afară nu ar ști că avem astfel de oameni în orașul nostru, cu excepția cazului în care ar vizita Newhall, lucru foarte puțin probabil. Ei bine, atunci când avem 250 de păstori aici, ceea ce vrem nu este să-i luăm pe toți oamenii de care suntem îngrijorați din biserica noastră și să-i punem în altă parte. Noi credem într-adevăr că Dumnezeu este la lucru în viețile membrilor noștri și cei care vin și văd biserica noastră și află dacă este adevărat ce se spune despre noi și văd lucrurile pe care noi le susținem și care într-adevăr schimbă vieți, vrem să-i cunoască pe oamenii noștri, în așa fel ca lucrurile să fie verificate. Iar acest păstor care a scris acea scrisoare din statul Washington a fost încurajat să vadă în inimile membrilor realizarea acelor lucruri pe care le învățăm aici.

Am o altă scrisoare aici care este din partea unui tânăr păstor din Mississippi. El scrie:

„Doresc să vă scriu doar câteva rânduri pentru a vă mulțumi pentru tot ceea ce L-ați lăsat pe Dumnezeu să facă în viața mea în această săptămână. Am învățat mai multe despre harul lui Dumnezeu, despre lucrarea Lui, și multe altele prin slujirile de aici de la Grace. Această săptămână petrecută la Shepherds Conference mi-a întărit pentru totdeauna și deplin duhul și dedicarea, bucuria și dorința de a-L cunoaște pe Domnul meu prin Cuvântul Său și de a-L face cunoscut prin Cuvântul Său. Vă mulțumesc de un milion de ori (uneori predicatorii exagerează) pentru ospitalitatea și bunătatea voastră din această săptămână. Cu adevărat ați trăit mesajul vieții voastre (ce gând frumos: cu adevărat ați trăit mesajul vieții voastre). În învățătură și exemplu ați dat dovadă de o inimă de slujitori și am ajuns să vă iubim și mai profund”.

Oh, este așa de încurajator. Să auzi pe cineva din afară care vine la biserica Grace, îi întâlnește pe membrii noștri, stă aici o săptămână și spune „Trăiți mesajul vostru”, e cea mai mare laudă posibilă. Mai este apoi această scrisoare de la un păstor din Michigan:

„Deși sunt conștient că primiți multe astfel de scrisori după fiecare Shepherds Conference, simt că trebuie să vă scriu și să îmi exprim adânca apreciere pentru voi și pentru lucrarea de la Grace. Am auzit de biserica voastră încă din zilele când eram la colegiul biblic și am fost dornic să vă văd lucrarea. Când păstorul meu senior a fost de acord să mă trimită la conferință, am simțit imediat că Domnul urma să mă binecuvânteze într-un mod foarte special. Deja lucra în inima mea ca să părăsesc lucrarea noastră de aici și să mă dedic lucrării pastorale din biserica mea, totuși nu a deschis nicio ușă de oportunitate. Acum știu de ce. Lucrarea cu adolescenții de aici a fost văzută ca fiind foarte reușită. Mulți copii au fost mântuiți și când i-am învățat duminica dimineața a fost totdeauna practic și învăţătura orientată spre nevoile oamenilor”.

„Oricum, după trei ani și jumătate, soția mea și cu mine am împărtășit descurajarea bazată pe sentimentul că oarecum ratam lucrurile în ce privește lucrarea biblică. Am fost cu voi și cu echipa voastră și am văzut adevărata noastră problemă. Am construit niște relații deosebite cu copiii noștri și ei au un simțământ real de încântare și dedicare față de departamentul nostru și față de biserică, dar nu au nicio dedicare personală față de Cuvântul lui Dumnezeu sau de practicarea Lui. Am ratat tocmai ce era elementar în lucrare. Lucrul trist este de fapt că nu cred că am cunoscut vreodată o biserică care să aibă acest scop. Bineînțeles, adevărata rădăcină a problemei a fost faptul că noi nu am fost în Cuvânt așa cum ar fi trebuit. Aș dori să vă arăt cum ne-a descoperit Domnul asta nouă”.

„În timpul conferinței, împreună cu soția mea stăteam la niște prieteni. Am fost rugați să împărtășim lucrarea de la colegiu la biserica lor în cadrul serviciului de duminică dimineața. Însă toată săptămâna am tot auzit cât de important era ca să împărtășesc într-un cadru de închinare. Așadar, în cele din urmă, sâmbătă după-masă, am cedat și i-am spus prietenului meu că voi merge la biserica Grace duminică dimineața. În următoarea zi dimineață, soția mea și cu mine am intrat în centrul de închinare, fără să știm la ce să ne așteptăm. Trebuie să înțelegeți că amândoi suntem sceptici față de ideile noi. După ce am plecat de la slujbă, amândoi am realizat că tocmai am experimentat ceva complet străin de ideile noastre despre slujire. Soția mea a exprimat cel mai bine când a spus faptul că în bisericile noastre oamenii vin la biserică epuizați, abia reușind să treacă prin săptămână și anticipând încă un remediu care să-i ajute până la următorul serviciu divin. Însă se pare că membrii din biserica ta vin deja plini, pentru că au fost deja conduși în Cuvânt. Când ajung, fac în așa fel încât să primească mai mult; dar mai mult în special ca să se închine. Sunt uimit să spun că nu am mai văzut așa ceva înainte.”

„Sunt recunoscător să spun că, din acea dimineață, viețile noastre au fost diferite. Am fost zilnic în Cuvânt și când învăț sau când predic, fac asta verset după verset. Nu am știut niciodată că poate fi atâta bucurie și atâta satisfacție în lucrare. Am învățat atât de multe lucruri într-un timp atât de scurt. Au venit prieteni care ne-au întrebat ce s-a întâmplat cu noi în California. Totul sună așa de simplu și le-am auzit toată viața mea. Din păcate, nu am văzut asta niciodată până acum. Acum ne încredem în Domnul că în curând va rândui un loc în care să putem învăța câteva din principiile pe care Domnul le-a descoperit într-un mod așa de bogat. Îți mulțumim mult pentru impactul revoluționar pe care lucrarea ta l-a avut în slujirea noastră.”

Și am primit o scrisoare de la un tânăr cam cu o lună în urmă spunând că acum este păstorul unei biserici și ne scria ca să vadă dacă putem să-i dăm ceva materiale pe care să le folosească pentru început. Ceea ce este atât de minunat cu privire la asta este că la ceea ce se referă ei, acei oameni, este viața bisericii în întregime. Ei nu spun „Oh, a fost un seminar grozav”, „A fost un curs superb” sau „Ai spus un lucru profund cu privire la aceasta sau la aceea”. Dar există o întreagă slujire pentru ei prin această biserică. Miercuri seara l-am avut alături de noi pe Moishe Rosen, eram în holul bisericii când am vorbit cu el și mi-a spus: „Tocmai m-am întors de la Londra”. Este conducătorul organizației Jews for Jesus, mi-a spus: „Eram la Londra, am mers în câteva locuri și peste tot, era cineva care venea la mine şi întreba: ’Ești din California? Cunoști Grace Community Church?’ Și în fiecare caz am spus: O cunosc, iar ei spuneau ’Bine, poți să ne spui ceva despre ea? ’ A continuat: „Sunt uimit de modul cum reputația poporului tău a ajuns peste tot pe unde merg. De fapt, chiar sunt invidios că ai astfel de oameni”. Ei bine, acesta este un lucru minunat și i-am spus „Tot timpul mă ciupesc spunându-mi Doamne, eşti sigur că ai omul potrivit aici? În această minunată lucrare binecuvântată de Dumnezeu”.

Avem o responsabilitate mare, mare față de cei care privesc la noi, ca să vadă în noi ceea ce nu au văzut în altă parte. Cred că sunt motive pentru care Dumnezeu ne-a binecuvântat: cred că sunt principii pentru care ne-a așezat aici, în poziția de maximă binecuvântare. Și nu e doar faptul că suntem o biserică mare. Este atitudinea pe care oamenii o descoperă. Este dedicarea pe care ei o descoperă. Sunt acele lucruri care există în noi în calitate de credincioși dedicați pe care ei le văd și pe care ei nu le văd întotdeauna în alții care cheamă numele lui Cristos.

Așadar, ne-am întors înapoi în seria din studiul nostru și spunem: „Ei bine, ce este ceea ce face ca o biserică să fie tot ceea ce trebuie să fie?” Adică, ce anume ar trebui să avem? Mulți dintre voi sunteți noi în biserica noastră și s-ar putea să vă întrebați același lucru. S-ar putea să vreți să trageți linia și să spuneți: „Ei bine, acestea sunt lucrurile față de care ar trebui să fim dedicați. Acestea sunt lucrurile asupra cărora trebuie să lucrăm. Acestea sunt lucruri pe care vrem să le învățăm, să le proclamăm și să-i învățăm și pe alții.” Așadar, noi ne întoarcem iarăși la aceste lucruri. Acestea sunt lucrurile de bază.

De fapt, simt că această serie este oarecum un curs despre „Fundamentele credinței”, ceea ce înseamnă că vorbesc despre un teritoriu foarte familiar. Tot îi spun soției mele după fiecare duminică „Știi, totul pare atât de elementar. Atât de elementar. Sper că este lucrul potrivit”. Și ea mă asigură spunându-mi „Ei bine, sunt o mulțime de oameni pentru care lucrurile nu sunt atât de elementare ca pentru tine”. Și am nevoie să-mi dea soția și atunci și acum, puțină încurajare că sunt pe calea cea bună, pentru că lucrurile par atât de elementare. Și totuși trebuie să ne întoarcem înapoi și să așezăm iarăși acea fundație, nu-i aşa?

Îmi amintesc de cuvintele lui Petru, când mă refer la faptul că vreau să așez în voi o amintire a acestor lucruri. Nu că nu le-ați ști. Deja le știți, dar vreau să fiu sigur că vi le reamintiți. Trebuie să rămâneți pe calea care trebuie. Știți, ați început bine pe cale și dintr-odată mergeți într-o direcție sau în alta. Trebuie să urmărim aceeași cale ca să ne asigurăm că mergem în direcția care trebuie. Așadar, ne-am uitat la biserică și am folosit analogia trupului. Am spus că întâi de toate, ca o biserică să fie ceea ce Dumnezeu vrea să fie, trebuie să aibă un schelet. Cu alte cuvinte, un cadru care îi dă forma. Și în esență, am spus că sunt câteva adevăruri nenegociabile, elementare, fundamentale. Am sugerat ca fiind cinci: o concepție înaltă despre Dumnezeu, prioritatea absolută a Scripturii, claritatea doctrinară, sfințenia personală și autoritatea spirituală; toate acestea le-am legat împreună și cam așa a arătat scheletul nostru.

Acum, să trecem la cea de-a doua dimensiune din analogia noastră, am spus că un trup trebuie să aibă sisteme interne care îl tranzitează. Acestea sunt sistemele vitale. Acestea sunt cele care îi dau viață și capabilitatea să acționeze și să reacționeze. Și în biserică, trebuie să avem sisteme interne și cred, că acestea sunt atitudinile spirituale corecte. Ceea ce tranzitează prin viața poporului în ascuns este ceea ce contează. Le spunem tot timpul păstorilor care vin și privesc la biserica noastră „Nu luați ceea ce vedeți la suprafață ca apoi să încercați să introduceți în biserica voastră. În spatele acesteia, în spatele pielii, dacă doriți, este un tranzit de anumite atitudini interne care trebuie să fie construite în inimile oamenilor înainte ca lucrarea să fie ceea ce Dumnezeu vrea să fie”. Și v-am oferit o listă cu ele. Aș dori să vi le amintesc câteva din ele: ascultarea, smerenia, dragostea, unitatea, slujirea, bucuria, pacea, mulțumirea, auto-disciplina, iertarea, dependența, flexibilitatea, darea de seamă, creșterea, credincioșia și speranța. Nu mă aștept să le notați pe toate. Deja ați făcut-o. Dar am vrut să vi le reîmprospătez în minte. Acestea sunt atitudinile pe care cred că trebuie să le cultivăm între noi prin predicarea noastră și prin învățătură și prin ucenicie, iar toate acestea le facem ca să ne zidim în aceste atitudini puternice, atitudini spirituale.

Acum, când scheletul este în regulă și când atitudinile corecte tranzitează, suntem gata să trecem la dimensiunea cu numărul trei. Și vom face asta chiar azi, iar asta este funcționarea sau musculatura trupului. Acum trupul are formă şi viață și ce este de făcut? Cum funcționează? Care este responsabilitatea bisericii în lume? Ce ar trebui să fim noi? Sau, mai simplu, care este lucrarea noastră? Dacă cineva ți-ar spune „Ce ar trebui să facă biserica?” Ai o biserică dedicată închinării față de Dumnezeu, autorității Scripturii, doctrinei, doctrinei sănătoase. Viețile oamenilor sunt în regulă. Sunt preocupați de sfințenia personală. Sunt sub autoritatea spirituală a celor pe care Dumnezeu i-a așezat peste ei în Domnul. Au cultivat în inimile lor atitudinile potrivite. Au toată această putere care este în ei, tot acest tranzit al vieții. Ce ar trebui să facă?

Dacă ar fi să dai bisericii un mandat ca fiind responsabilitatea sa, care ar fi? La asta vrem să ne uităm acum și aș dori să o numesc musculatură. Aceasta este funcția. Ea ne face să ne mișcăm. Doresc să ne uităm azi și data viitoare la acest lucru, apoi vom încheia foarte pe scurt și cu suprafaţa corpului. Cred că putem face asta în două întâlniri. Însă pentru dimineața asta aș dori să vă dau patru lucruri de bază despre care cred că sunt funcții principale, iar ele sunt atât de elementare, încât le cunoașteți foarte bine.

Aș dori să vi le reamintesc, ca să înțelegeți, poate într-o manieră proaspătă, care sunt lucrurile față de care suntem dedicați.

Primul este predicarea și învățarea. Le combin pe cele două pentru că amândouă au de-a face cu proclamarea adevărului biblic: predicare și învățare. Aceasta o văd eu ca fiind funcția principală a bisericii. Biserica este receptorul revelației lui Dumnezeu, așadar, biserica trebuie să fie cea care distribuie revelația Lui. Dacă Dumnezeu ni S-a descoperit, a făcut-o ca să putem să-L înțelegem. Noi ar trebui să fim cei care auzim Cuvântul și cei care proclamăm Cuvântul. Astfel atunci când veniți aici, veți auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Când veți merge la un curs, veți auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Când veți merge la un studiu biblic, veți discuta și veți studia Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că în primul rând biserica trebuie să fie un loc în care Cuvântul lui Dumnezeu este predicat și învățat. Acum, sunt dedicat față de asta ca fiind o prioritate absolută în biserică. Aceasta este funcția bisericii. Trebuie să fim astfel atunci când vine vorba de proclamarea Cuvântului lui Dumnezeu. Mi se întristează inima când văd ce predicare are loc. În parte este utilă. O parte este bună, o parte pot să o numesc ca fiind consiliere de la amvon. Sunt o mulțime de probleme etice care sunt tratate în biserică. Sunt o mulțime de cursuri scurte în care oamenii își arată ignoranța, pentru că nimeni nu știe nimic. Ei încearcă să ghicească cam ce ar vrea să spună Biblia. Dar biserica are ca funcție prioritară proclamarea clară, inteligibilă, directă, cu autoritate a Cuvântului lui Dumnezeu. Așadar, biserica Grace întotdeauna va fi dedicată și va pune un accent puternic pe predicare și învățare, un accent puternic asupra predicării și învățării.

Acum, uitați-vă alături de mine o clipă la cele două epistole scrise de Pavel lui Timotei. Acum, aceste epistole au fost scrise, cred, ca să ne ajute să înțelegem lucrarea, atât din punctul de vedere al slujitorului, cât și al congregației. De fapt, chiar ne spune în 1 Timotei 3:15 că această epistolă a fost scrisă ca să ne învețe cum să ne purtăm în casa lui Dumnezeu, care este biserica. Așadar, avem o epistolă care ne spune cum ar trebui să ne purtăm în biserică, cum ar trebui să funcționăm în biserică, cum ar trebui să operăm în biserică. Și cred că accentuarea atât în 1 Timotei cât şi în 2 Timotei este ca să operăm în principal în domeniul proclamării doctrinei sănătoase, a predicării Cuvântului lui Dumnezeu. În același capitol, 1 Timotei 3, versetul 16 este un verset interesant și sumarizează minunea întrupării lui Isus Cristos. Spune de fapt, fără controversă, fără dezbatere sau argumentare, că taina evlaviei este un fapt incontestabil și este un lucru măreț. Și care este taina evlaviei? Faptul că Dumnezeu S-a manifestat în carne. Este realmente un lucru incredibil. Nimeni nu va contesta acest adevăr măreț, așa-i? Faptul că Dumnezeu S-a manifestat în trup uman. Aceasta este esenţa, miezul, aceasta este substanța credinței creștine, nu-i așa? Nu am avea nimic dacă nu S-ar fi manifestat în trupul lui Isus Cristos, așa-i? Ca să moară și să învie iarăși. Așadar, aceasta este esenţa credinței noastre. Fără nicio îndoială, acesta este un adevăr măreț, măreț care a fost descoperit. Dar vă rog să observați ce spune: „Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost crezut în lume, a fost înălțat în slavă.” Iar în mijloc este introdus: „a fost propovăduit printre Neamuri”. Dacă mă uit la versetul 16 din 1 Timotei 3 voi vedea câteva lucruri esențiale în ce privește întruparea, iar unul din ele este predicarea. Predicarea este un element esențial în manifestarea lui Dumnezeu Însuși în trup. Ce s-a petrecut trebuie predicat. Asta este ceea ce vrea să spună. Trebuie să fie o proclamare a mesajului. Predicarea este unică creștinismului și este un lucru uimitor pe care-l face biserica, pe care oamenii sfinți ai lui Dumnezeu îl fac și pe care nimic în lume nu îl poate egala;. Adică, lumea poate să aibă filmele sale și poate să aibă cărțile sale și lumea poate să aibă o mulțime de mijloace diferite pentru comunicare. Dar predicarea, așa văd, este ceva foarte unic, pentru că oamenii lui Dumnezeu au primit darurile Duhului și cunoașterea Cuvântului ca să proclame adevărul Său. Și cred, așadar, că inima bisericii este întruparea, iar inima întrupării este proclamarea întrupării. Așadar predicarea are un loc central în viața bisericii.

Prin urmare, este de așteptat ca Pavel să îi sublinieze tânărului Timotei, pe măsură ce acesta își începe lucrarea, că trebuie să fie, într-adevăr, credincios predicării. Și veți observa în versetul 6 din capitolul 4 că imediat Pavel spune: „Dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri…” El doar le-a vorbit lor și lui despre unele lucruri și spune: „Slujba ta este să-i ajuți pe oameni să-și amintească aceste lucruri. Întâi de toate, tu ești un învățător, Timotei. Ești un învățător. Indiferent ce ai primit din partea Duhului lui Dumnezeu, să le dai mai departe și biserica trebuie să fie locul în care aceste lucruri să fie învățate”. Adevărul lui Dumnezeu este învățat. Știi cât de minunat este acest lucru într-o lume în care oamenii bâjbâie după adevăr? Înțelegi tu asta? Știi cât de minunat este, într-un loc unde oamenii aproape au renunțat la orice lucru care poate fi garantat ca fiind adevărat? Într-o lume în care moralitatea este prin majoritate? Unde fiecare este pentru el însuși și fiecare are propria opinie, unde adevărul este evaziv, unde oamenii sunt lăsați cu propria lor filosofie inutilă încercând să înțeleagă sensul vieții? Noi putem să ne ridicăm și să spunem: „Acesta este adevărul”. Adică, până și Pilat, cinicul suprem al Noului Testament a spus: „Ce este adevărul? Ce este adevărul?” Noi cunoaștem adevărul. Noi cunoaștem adevărul. Isus I-a spus Tatălui în Ioan 17: „Cuvântul Tău este adevărul.” Oh, ce moștenire! Asta este ceea ce trebuie să răspândim. Asta este ceea ce trebuie să răspândim.

Și Dumnezeu a binecuvântat această biserică, personal cred, deoarece o parte din funcția sa principală a fost întotdeauna să proclame adevărul, Cuvântul lui Dumnezeu. Nu să vorbim despre Biblie, ci să vorbim din Biblie. Și nu pot să vă spun câte sute, chiar mii de oameni de-a lungul anilor ne-au spus sau ne-au scris sau au vorbit cu noi și care spun că vor să vină la Grace Church pentru că se simt hrăniți din Cuvântul lui Dumnezeu. Întotdeauna auzim aceste cuvinte. Și aceasta este dedicarea noastră. Aceasta este funcția noastră și nu este doar slujba mea. Este slujba tuturor. Toți trebuie să proclamăm și să predicăm și să învățăm Cuvântul. E adevărat că unii sunt dăruiți într-un mod mai special. Versetul 11, care continuă același gând din capitolul 4 versetul 6 spune că ești un slujitor bun, dacă te vei hrăni pe tine cu cuvintele credinței și cu învățătura sănătoasă. Cu alte cvinte, dacă tu eşti înrădăcinat în adevăr și dacă îl dai poporului tău, el spune în versetul 11: „poruncește și învață-i”. Cu alte cuvinte, învață-i cu autoritate. Învață-i cu autoritate.

Îmi amintesc că odată am fost prezent la deschiderea anului la Academia de Poliție și cineva care era lângă mine îmi spunea despre diferiți absolvenți care au graduat de la Academia de Poliție din Los Angeles, el mi-a spus „A fost nevoie să respingem un candidat datorită vocii sale”. Am răspuns „Interesant”. El a continuat „Da, nu poți să fii în spatele unui hoț și să spui prea încet fără autoritate : „Mâinile sus. Ești arestat. Oprește-te în numele legii”. Adică, lipsea ceva, nu-i așa?” Și am răspuns „Ei bine, este interesant”. „Da” a spus el „era nevoie să fie o anumită autoritate în vocea lui”. Și am început să mă gândesc că, de fapt, autoritatea lui era legea, nu-i așa? Legea era autoritatea lui. Şi dacă eu par că vorbesc cu autoritate, e adevărat, pentru că este autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. „Nu voi vorbi cu autoritate despre părerea mea, dar voi vorbi cu autoritate despre Cuvântul lui Dumnezeu; și acesta este lucrul pe care-l spune aici în 1 Timotei 4:11: tu nu doar îl înveți. Îl și poruncești. Cu alte cuvinte, îi chemi pe oameni la un mandat de responsabilitate.

Așadar, în versetul 13 el spune: „Până voi veni, ia seama bine la citire, la îndemnare, şi la învățătură.” Apoi îi spune cum să o facă: citește textul, explică textul și aplică textul. Citirea: asta înseamnă doar să li-l citești. Îndemnarea: înseamnă să-l aplici. Doctrina: înseamnă să le dai doctrina sau învățătura. Așadar, el spune: deschide textul. Citește-l pentru ei. Explică-l pentru ei. Aceasta este doctrina și să-i îndemni cum să se comporte. Și să nu fii nepăsător, spune în versetul 14, să nu fii nepăsător. Meditează asupra lui, spune versetul 15. Fii cu luare aminte, spune în versetul 16 și să continui în el. Cu alte cuvinte, toți suntem chemați să ne supunem Cuvântului și să proclamăm Cuvântul: predicarea, învățarea, proclamarea și instruirea. Ce responsabilitate cutremurătoare!

Acum, în capitolul 5, versetul 17, el vine la o altă dimensiune. „Presbiterii care cârmuiesc bine, să fie învredniciți de îndoită cinste”, timp, plată dublă, respect dublu, probabil cuprinde toate aceste lucruri. Dar cei care cârmuiesc bine să fie cinstiți dublu: „în special aceia care se ostenesc cu propovăduirea și învățătura”. Iarăși, atenția conducerii din biserică este asupra predicării și învățării. Aceasta este direcția noastră. Aceasta este funcția noastră. Aceasta este funcția noastră.

Suntem aici ca să proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu. Am auzit oameni care au criticat Grace Church și au spus „Ei bine, învăţătura la Grace Church este o extremă. Este prea multă predicare, prea multă învățătură și asta nu este suficient”. Nu înțeleg cum poate fi prea mult așa ceva. Adică, doar în cazul în care ai ajuns să stăpânești toată revelația lui Dumnezeu, lucru care în sine este o imposibilitate, altfel niciodată nu poate fi prea mult. Am fi la cealaltă extremă dacă nu am asculta învățătura. Dar motivul pentru care ne dominăm viața cu învățătură este pentru că învățătura este cea care pune totul în mișcare. Trebuie să știm ce are de spus Biblia cu privire la un anumit lucru înainte ca să-l împlinim. Și astfel învățătura este o condiție esențială a tuturor lucrurilor. Trebuie să știm ce avem de făcut. Noi nu putem ști cum să ne închinăm dacă nu știm ce spune Biblia. Nu știm cum să ne rugăm dacă nu știu ce spune Biblia. Nu știm cum să evanghelizăm. Nu știm cum să ucenicizăm sau să păstorim. Nu știm cum să-i pregătim pe oameni. Nu știm nici cum să-i ajutăm pe oameni și familiile lor. Nu putem face nimic dacă nu înțelegem ce spune Dumnezeu. Așadar, predicăm, învățăm, predicăm, învățăm.

La sfârșitul capitolului 6 Pavel îi spune lui Timotei „Păzește ce ți s-a încredințat”. Cu alte cuvinte, cred că se referă la păstrarea adevărului, la revelația lui Dumnezeu, la credință, dacă doriți, la conținutul adevăratei doctrine. Păstrează și stai departe de gunoiul lumii, de filosofiile și teologiile greșite și de cunoașterea presupusă a oamenilor care nu știu de fapt nimic. Ține-te de ceea ce este adevărat. Nu vrem să deviem de la el. Nu vrem să fim îndepărtați de gândurile oamenilor care sunt departe de Dumnezeu. 2 Timotei merită o privire scurtă, versetul 15 din capitolul 2. El spune „Caută să te înfățișezi înaintea lui Dumnezeu ca un om încercat, ca un lucrător care n-are de ce să-i fie rușine, şi care împarte drept Cuvântul adevărului.” Cu alte cuvinte, ai Cuvântul. Ești dedicat Lui. Acum să-L mânuiești în mod corect.

La versetul 13 din capitolul 1 el spune: „ține-te tare de cuvintele sănătoase”. Așadar, primul lucru pe care să-l faci este să te ții tare și apoi poți să-l dai și altora. Ține-te tare de adevăr și apoi răspândește-l așa cum trebuie, ca să fii un slujitor recunoscut de Dumnezeu. Și iarăși spune în versetul 16 și în următoarele: „Stai departe de gunoiul lumii. Stai departe de greșelile lor și de erezii și de filosofii și rămâi tare strâns de adevărul lui Dumnezeu”. La versetul 24 din capitolul 2 el spune că cine învață în biserică, cine este un rob al Domnului, ar trebui să fie priceput în învățătură, priceput în învățătura sa. Și bineînțeles, acel pasaj măreț din capitolul 3 unde spune că toată Scriptura este inspirată, pentru ca să fim desăvârșiți. Așadar, puteți vedea, așa cum Pavel l-a învățat pe Timotei în ce privește biserica, această accentuare deosebită este făcută asupra predicării și învățăturii.

Să mergem acum la capitolul 4 și vom avea niște concluzii. Capitolul 4 din 2 Timotei, versetul 1 este un mandat dat lui Timotei, unul dintre cele mai mărețe din tot Noul Testament. „Te rog fierbinte” sau îți voi cere socoteala sau îți poruncesc asta. Din moment ce Cuvântul lui Dumnezeu poate desăvârși, din moment ce Cuvântul lui Dumnezeu poate mântui, așa cum spune în 3:15 la 17, din moment ce Cuvântul lui Dumnezeu poate să facă toate aceste lucruri, din moment ce îți poate da mântuirea pe care deja ai primit-o, din moment ce îți poate da tot ceea ce ai nevoie ca să fii desăvârșit în Cristos, atunci: „Te rog fierbinte, înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Cristos Isus, care are să judece vii şi morții, şi pentru arătarea şi Împărăția Sa”. Acesta este un îndemn foarte puternic. El spune îți voi cere socoteală înaintea lui Dumnezeu și înaintea lui Isus Cristos. Îți voi cere socoteală înaintea Tatălui și Fiului. Versetul 2, ce să facă? Ce? „Propovăduiește Cuvântul”. „Predică Cuvântul”. Cuvântul este cel care îi face pe oameni înțelepți în ce privește mântuirea. Cuvântul este cel care desăvârșește, care aduce doctrina, mustrarea, corectarea, învățarea în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie destoinic pentru toate lucrurile bune. Cuvântul lui Dumnezeu face toate acestea, așadar el spune „Timotei, ca să însumez lucrurile clar: te voi trage la socoteală înaintea lui Dumnezeu Tatăl. Te voi trage la socoteală înaintea lui Dumnezeu Fiul. Omule, predică Cuvântul. Proclamă Cuvântul și fii harnic în această privință. Lucrează din greu asupra lui. Ține-te strâns. Fă asta la timp și ne la timp, când este potrivit și când nu este potrivit. Când cineva parcă s-ar simți ofensat sau nu, tu să predici tot timpul”. „La timp și ne la timp”, înseamnă tot timpul. Nu mai există altceva decât la timp și ne la timp.

Apoi el spune asta și este interesant, nu-i așa? El nu spune mângâie și încurajează. El spune „mustră, ceartă și îndeamnă”. Cu alte cuvinte „aplică-l asupra lor, Timotei!” De ce spune asta? Pentru că știa că până și creștinii trebuie să lupte cu păcatul lor, nu-i așa? Așadar el spune că predicarea trebuie să confrunte. Trebuie să mustre. Trebuie să certe. Trebuie să îndemne. Cel mai blând dintre aceste cuvinte este îndemnarea, care înseamnă să încurajeze la schimbarea comportamentului în vederea judecății dacă ei nu vor. Cu alte cuvinte, dacă veți merge în direcția în care mergeți, Dumnezeu Se va ocupa de voi. Așadar, predicarea trebuie să aibă acest element în ea. Este confruntațională. Te ține din scurt. Te condamnă. Cercetează inima. Zdrobește inima. Și acesta este lucrul pe care-l spune: „Predică-l în acest fel și lasă conținutul lucrării tale să fie cel care demonstrează îndelungă răbdare”. Așadar, să predici cu zel. Să predici cu mare convingere. Să-i confrunți pe oameni. Cumva parcă să-i propteşti de zid și ei să decidă da sau nu la ceea ce ai spus. Fă-i să se uite la inima lor, să vadă eșecul din viața lor. Şi să realizezi următoarele: ei nu se vor schimba peste noapte. Așadar, în acest proces trebuie să fii cum? Răbdător. Fii răbdător.

Apoi el îi spune, nu doar să fie răbdător, dar în acest proces, ne spune și este un cuvânt atât de important „cu toată răbdarea și învățătura”. Învățătura, esenţa lucrării, preaiubiților, este învățarea răbdătoare a Cuvântului lui Dumnezeu într-un mod care confruntă, care îi face pe oameni să se auto-examineze, în așa fel ca viața lor să fie adusă să dea socoteală înaintea lui Dumnezeu. Aceasta este funcția bisericii. Aceasta este funcția bisericii. Când vii aici, ești chemat la această dare de seamă. Când mergi la un grup de părtășie, unul dintre lucrurile la care ești chemat atunci când are loc învățarea Cuvântului este: Răspund eu corect față de acest Cuvânt? Mergi la un grup sau la un studiu biblic și cineva deschide Biblia, tu eşti chemat atunci de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu să ajungi la locul în care să spui: „Eu fac acest lucru sau nu-l fac”. Și ești lăudat, dojenit sau mustrat sau îndemnat și cu răbdare este făcută această lucrare, până când viața ta poate fi ceea ce Dumnezeu vrea să fie.

Așadar, așa cum Pavel îndeamnă și Timotei este gata să preia mantaua lui Pavel, el spune: „Timotei, toate pot fi sumarizate astfel, fiule. Predică Cuvântul. Predică Cuvântul.” Poate întrebi „De ce?” Deoarece Cuvântul este cel care vine în mintea omului și care generează comportamentul. De aceea Biblia spune în Efeseni 4:23: „să vă înnoiți în duhul minții voastre”. Să vă înnoiți în duhul minții voastre.” Transformarea, Romani 12: „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre”. Și aceasta este o parte a gândirii. Trebuie să aveți Cuvântul în mintea voastră, astfel încât să poată pune în mișcare acel mecanism al comportamentului. Așa că învățăm și predicăm Cuvântul; nu există substitut pentru asta. O a doua funcție este evanghelizarea și misiunea, evanghelizarea și misiunea. Noi și eu, folosesc doi termeni doar ca să vă ofer o perspectivă completă. Evanghelizarea pare să vorbească despre lucruri personale și misiunile par să se refere la ceva foarte vast. Astfel, din moment ce acești termeni sunt considerați în acest fel, așa îi vom folosiși noi. Noi trebuie să fim dedicați față de faptul că biserica noastră nu există doar de dragul ei, ci și de dragul lumii, așa-i? Motivul pentru care vrem să fim ceea ce Dumnezeu vrea să fim este ca să putem fi o lumină strălucitoare în mijlocul unei generații care trăiește în întuneric și stricăciune. Vrem să fim tot ceea ce vrea Dumnezeu, ca astfel El să-i câștige pe alții prin noi. Vedeți, scopul suprem al lucrării este ca să câștigăm pe cineva pentru Cristos, iar astfel noi vorbim despre evanghelizare, evanghelizare, evanghelizare. Când ne referim la ea, ne referim în esență la două moduri: prin exemplul vieții și prin cuvânt. Și pe măsură ce am spus de atât de multe ori, fraților, viețile noastre sunt cele care fac ca mărturia noastră să fie credibilă sau îndoielnică. Ce vreau să spun este: dacă avem o biserică în care Cristos este înălțat, în care oamenii trăiesc vieți neprihănite, în care se rezolvă problema păcatului lor cu onestitate înaintea lui Dumnezeu, o biserică unde se străduiesc să umble în ascultare față de scopurile Sale sfinte, dacă avem o astfel de biserică, ei vor așeza o astfel de platformă în care mărturia individuală poate fi crezută. Asta este ceea ce ești tu afară în lume. Asta este atât de minunat când oamenii vin aici și spun: „Hei, biserica aceasta trăiește mesajul său. Oamenii voștri chiar ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu”. Este atât de emoționant, pentru că aceasta este ceea ce face creștinismul să fie atât de credibil, înțelegeți? Adică, de ce credeți că în loc ca Satan să vină în lume și să șteargă de pe fața pământului biserica, el vine în lume și înmulțește peste tot bisericile care nu au nicio credibilitate? Pentru că acest lucru subminează întregul mesaj. Știți cum spun oamenii: „Oh, m-am dus la acea biserică. Este un loc interesant. Au o mulțime de ipocriți acolo și așa mai departe. Nu le pasă de nimeni de acolo. De ce a fugit păstorul și a făcut asta? A fost corupt. A deturnat banii bisericii și bla-bla-bla.” Vedeți, tot ceea ce face Satan ca să oprească biserica să înainteze în Numele Domnului și să o corupă este într-o manieră în care subminează integritatea mesajului bisericii. Satan nu vrea să elimine bisericile. El doar vrea să le corupă până într-acolo să nu mai aibă nicio fundație pe baza căreia mărturia personală să fie crezută. Și eu chiar cred că am fost chemați să trăim o viață în comunitate care este o viață de evanghelizare.

Este sumarizat în Matei 5 – am studiat acest text anii trecuți – unde Domnul nostru spune că voi sunteți două lucruri. „Voi sunteți sarea pământului”, Matei 5:13 „dar dacă sarea își pierde gustul, prin ce își va căpăta iarăși puterea de a săra?” Voi sunteți sarea pământului. Adică voi sunteți acolo ca să opriți stricăciunea. Voi sunteți acolo ca niște obstacole. Sunteți acolo distincți. Aveți o savoare diferită de a lor. Adică sunteți acolo unici. Și de aceea, înțelegeți, fraților, noi îi chemăm pe oameni la o viață diferită. De aceea îi chemăm pe oameni la o viață curată. De aceea, de aceea sunt atât de preocupat în duhul meu ca să trăiți o viață evlavioasă, virtuoasă, sfântă și neprihănită. Nu doar pentru slava lui Dumnezeu din punctul vostru de vedere, ci pentru slava lui Dumnezeu și din punctul altora de vedere care văd și care sunt atrași la acest fel de curăție. În locul unde poți fi folosit ca exemplu, acolo ești sare.

Și apoi în versetul 14: „Voi sunteți lumina lumii”. Dacă lumina este ascunsă sub un obroc, nu va fi văzută. Iar obrocul, cu siguranță, este o indicație a păcatului sau a tăinuirii mărturiei din viața ta. Dar dacă sunteți acolo și sunteți o lumină strălucitoare și sunteți sarea care într-adevăr sărează, veți avea un impact în lume. Ceea ce ești spune mai mult decât ceea ce spui. „Să strălucească lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei văzând faptele voastre bune să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.”

Sunt uimit uneori. Știți, întâlnesc o mulțime de oameni într-o multitudine de circumstanțe interesante; și unii din ei sunt foarte rușinați de circumstanțele în care mă întâlnesc, pentru că le spun: „Oh, parcă te știu”. Nu pot să vă spun câți au încercat să înghită țigara atunci când m-au văzut. Este chiar amuzant, chiar amuzant. Adică „Ei bine, bună ziua!” Gulp. Oh, pot fi într-un restaurant și cineva să aibă un pahar în faţă; și tocmai ce îl ridică puțin, iar eu doar zâmbesc și fac cu mâna, și instantaneu îi apucă panica. Nu am spus nimic. Uneori, m-am dus chiar la masa lor ca să-i salut doar ca să le reamintesc că pentru creștini este un standard al vieții, de dragul celor care ne privesc. Îmi aduc aminte despre faptul că eram odată la un restaurant. Uneori când mergi și trebuie să aștepți, vine o chelneriță care servește alcool și spune: „Doriți cumva niște – Nu doriți, așa-i?” și am spus: „Nu, nu vreau. Îmi pari cunoscută”. Și apoi spune: „Oh, vă rog să mă iertați. Vedeți, eu… ” și și-a spus povestea. Însă era foarte interesant pentru că, în inima ei a știut că nu era în concordanță cu realitatea unde ar trebui să fie un creștin care trăiește în lume și s-a rușinat că m-a văzut. Și m-am gândit: „Ar trebui să fie mai rușinată de faptul că o văd necredincioșii făcând ceva care nu este pe placul Domnului, decât că am văzut-o eu.” Eu mă pot descurca.

Avem un fundament al credibilității pe care să-l așezăm alături de viețile noastre, lucru care este foarte important, iar El sumarizează toate lucrurile în Matei 5:16 când spune: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” Știți, ar trebui să se uite la viața ta și să spună: „Uite, numai Dumnezeu poate să realizeze o astfel de viață. Numai Dumnezeu poate să facă așa ceva cuiva”. Ce viață minunată, astfel noi așezăm fundația pentru evanghelizare.

Și dincolo de asta, trebuie să vorbim. Trebuie să vorbim. Trebuie să proclamăm mesajul. Adică, trebuie să fim gata să vorbim, să oferim un răspuns de speranța care este în noi, să-L proclamăm pe Isus Cristos. Trebuie să avem buzele nepecetluite. Cineva a spus despre creștini că sunt ca râul Arctic, înghețați încă de la gura de vărsare. Și din nefericire în multe cazuri acest lucru este adevărat, și din anumite motive, este o împotrivire la a vorbi. Oh, ar trebui să fim gata să vorbim despre Domnul la fel cum suntem gata să vorbim despre lucrurile zilnice sau banale; astfel să înțelegem responsabilitatea de a evangheliza, de a mărturisi, de a-i câștiga pe oameni. O parte din asta înseamnă să avem oameni pe care îi cunoaștem și care nu sunt creștini, și asta e greu pentru unii dintre noi, foarte greu; pentru că lumea noastră s-a restrâns. Cineva a spus că este ca o piramidă. Cu cât urci mai sus, cu atât cunoști mai puțini oameni care nu sunt creștini.

Apoi, pe măsură ce proclamăm, vrem să ne asigurăm că avem mesajul corect și de aceea petrecem atât de mult articulând Evanghelia aici, asigurându-ne că înțelegeți termenii pe care Cristos ni i-a dat. De aceea, atunci când ajungem la tânărul bogat, petrecem timp ca să vedem modul în care Cristos a făcut evanghelizare sau când ne uităm la Predica de pe munte, de la ce i-a chemat pe oameni și ce le-a spus să facă și care sunt termenii biblici și reali ai evanghelizării. Eu știu foarte bine că bisericile din țara noastră și din lumea noastră sunt pline de oameni care nu sunt mântuiți, dar care cred că sunt.

Așadar, suntem dedicați evanghelizării: acum, dincolo de asta și misiunii. Adică, este o viziune la nivel mondial ca să-i câștigăm pe cei care sunt dincolo de noi, să facem ceea ce ne va îngădui Dumnezeu să facem în lumea aceasta. Am primit săptămâna aceasta o scrisoare de la un păstor din Filipine. El spune „Am auzit de biserica ta. Vreau să zidesc biserica mea așa cum vrea Dumnezeu să fie zidită, ai putea să-mi trimiți niște ajutor ca să mă pot îndrepta în direcția corectă?” Avem oameni care elaborează strategii și concep viziuni pentru noi ca să-i câștigăm cum putem pe cei care sunt dincolo de zidurile noastre. La nivel mondial atât când îngăduie Domnul, pentru că El a spus să mergem în toată lumea, nu-i așa? Și dorim să mergem atât cât putem merge, atât cât ne îngăduie resursele noastre. Și ceea ce facem aici este pregătirea oamenilor de aici, ca astfel să putem merge cu mai mare eficiență. Și suntem dedicați să facem acest lucru: să mergem, să predicăm, să botezăm, să învățăm, atât de departe cât putem merge.

Este o a treia funcție la care ne uităm și pe care o cunoașteți bine, de aceea nu voi petrece prea mult timp asupra acestui subiect: închinarea, închinarea congregaţională. Recent am avut un studiu asupra ei. Sper că ați citit cartea The Ultimate Priority on worship (Prioritatea supremă a închinării.) Suntem chemați la închinarea congregaţională. „Noi suntem cei care ne închinăm Domnului în Duhul, care nu se încred în firea pământească”, spune Pavel la Filipeni. Ioan 4: „noi suntem adevărații închinători, care se închină Tatălui în Duh și adevăr”. Noi am fost chemați ca cei care sunt preoți, care ne oferim trupurile ca o jertfă vie lui Dumnezeu într-un act sfânt de închinare, o jertfă spirituală. Noi suntem închinătorii. Noi suntem preoția care aduce jertfe lui Dumnezeu, după cum spune Petru.

Vorbeam zilele trecute la una din întâlnirile de comitet despre preocuparea pe care o avem. Sunt mulți oameni care vin la serviciul de închinare, dar câți din ei se închină cu adevărat? Câte inimi sunt înălțate cu adevărat către Dumnezeu? Câte inimi sunt pline cu laudă și adorare? Și câți oameni se gândesc la asta după terminare sau la ce vor face azi sau unde vor merge mâine sau altele. Suntem atât de loviți și de bombardați de viclenia mass-media controlată de Satan în lume. Vedem imagini în mintea noastră, auzim sloganuri din reclame și suntem bombardați de lucrurile pe care le vedem în mod constant trecând prin fața ochilor noștri. Iar ca să ne așezăm și să eliminăm toate acestea de acolo, pentru a medita la lucrurile lui Dumnezeu, aproape că ar trebui să ne retragem într-o mănăstire pentru a ne curăța mintea din nou.

Cât este de greu pentru noi să ne gândim la cântările pe care le cântăm și să auzim Psalmul care este citit și care ne cheamă la închinare, să medităm asupra lucrurilor lui Dumnezeu care vin prin învățătură și predicare? Dar trebuie să cultivăm asta. Trebuie să fim oameni închinători, nu doar aici. Acesta este doar un catalizator care să ne determine să ne închinăm tot timpul. Așa cum am încercat să spunem cu câteva luni în urmă în acea serie, ne închinăm cel mai bine atunci când ascultăm cel mai mult. Ne închinăm cel mai bine atunci când răspundem lui Dumnezeu în ascultare voită, așadar ascultarea este definiția elementară a închinării. Noi aducem închinare trăind în ascultare. Noi facem ceea ce spune El trăind în ascultare. Ascultarea și închinarea, într-un sens sunt sinonime, ele devin atunci un mod de viață nu doar un exercițiu de duminică.

Dar eu cred că suntem chemați să ne apropiem de Dumnezeu. Știți ce înseamnă asta? Să te apropii de Dumnezeu, în Evrei spune: „Apropiați-vă de Dumnezeu”. Iacov spune: „apropiați-vă de Dumnezeu și El Se va apropia de voi”. Ce gânduri mărețe sunt acestea! Când te apropii de Dumnezeu fără să te grăbești? Și când lași inima și mintea să se înalțe așa cum sunt, prin cuvintele imnurilor și prin cuvintele Scripturii sau în momentele de devoțiune și rugăciune? Când meditezi? Cuvântul meditație nu are aproape nicio însemnătate pentru noi, decât dacă vedem vreun guru ciudat ghemuit pe undeva. În afară de imaginea unui guru ciudat așezat undeva nu înțelegem ce înseamnă să medităm; dar cred că noi funcționăm în închinare. Funcționăm în închinare. Pavel i-a spus lui Timotei, bărbații să ridice mâini curate în rugăciune și biserica să se adune pentru scopul specific al laudei. Noi trebuie să fim un popor care se închină și îmi încălzește inima când văd tineri precum acesta care mi-a scris din Michigan. Ei vin la biserica noastră și nu au experimentat niciodată o închinare ca aceasta. Inimile lor au fost întotdeauna pregătite, dar niciodată nu au avut parte de acel mediu în care să-și înalțe inimile către Dumnezeu, și poate putem să facem lucrurile mai bine decât le facem acum. Poate că putem să facem mai bine.

Avem o ultimă funcție față de care biserica trebuie să fie dedicată și despre care doresc să vorbesc în această dimineață. Vom termina data viitoare.

Și aceasta este rugăciunea, nu trebuie să spun multe despre asta. Trebuie doar să vă reamintesc. Vreau doar să o așez bine în mintea voastră. Nu vreau să înfrumusețez ceea ce deja este minunat, decât să vă spun, dragilor, că eu cred asta cu toată inima. Rugăciunea este exercițiul spiritual cel mai greu în care ne putem angaja, din două motive. Primul motiv: este o lucrare grea. Este o lucrare grea datorită faptului că cere altruism. Adevărata rugăciune se extinde ca să cuprindă Împărăția lui Dumnezeu. „Sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta. Vie împărăția Ta”. Se extinde ca să cuprindă Împărăția lui Dumnezeu și se extinde ca să-i cuprindă pe oamenii lui Dumnezeu. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi și ne iartă greșelile noastre. Nu ne duce pe noi în ispită”. Nu apare deloc eu în rugăciunea ucenicilor din Matei 6:9-12. Cuprinde Împărăția lui Dumnezeu în slava Sa. Cuprinde nevoile poporului Său, astfel rugăciunea este un exercițiu de altruism. Numai cei altruiști, cei smeriți pot să renunțe la ei ca să îmbrățișeze voia lui Dumnezeu, împărăția lui Dumnezeu, nevoile oamenilor.

Și când Pavel spune în Efeseni 6:18, să se roage pentru toți sfinții, cu rugăciuni și cereri, el ne cheamă la acel fel de rugăciune care se întoarce dinspre noi către scopurile slăvite ale lui Dumnezeu și nevoile poporului lui Dumnezeu. Este altruistă, așadar este limitată la oameni altruiști. Este o muncă grea, pentru că ești acolo și îți reverși inima în folosul lui Dumnezeu, în folosul poporului răscumpărat al lui Dumnezeu, în folosul scopurilor Sale și ale nevoilor lor, și tu ești dincolo de tine.

Pe de altă parte, găsim rugăciunea ca fiind foarte ușor de realizat când este vorba de noi. Când avem o rană sau când avem o boală în familie sau când pierdem pe cineva drag sau când unul din copiii noștri se îndepărtează de Domnul sau când copiii noștri trebuie să ia anumite decizii cum ar fi căsătoria sau când apare vreo tragedie sau suntem prinși într-o faptă necinstită sau într-un act imoral, imediat găsim că este ușor să ne rugăm pentru noi, pentru că noi suntem miza. Dar aceasta nu demonstrează puterea rugăciunii. Aceasta demonstrează slăbiciunea rugăciunii. Puterea rugăciunii este să-mi abandonez viața în rugăciune neîncetată în folosul și slava lui Dumnezeu și Împărăția Lui veșnică și pentru nevoile poporului Său răscumpărat, dincolo de nevoile mele, înțelegeți? De aceea este așa de greu. Adică, nu am nicio îndoială că în Luca 11, eu pot fi cel care bate la ușă, ca să primească pâine, dacă eu aș fi flămând, aș bate la ușă toată noaptea până cel care-mi dă pâinea să deschidă și să se scape de mine. Întrebarea este „Pot să bat la ușă toată noaptea ca să cer pâine pentru altcineva?” Aceasta este întrebarea.

Adică putem avea o duminică seara de părtășie și să cumpărăm înghețată și vom avea trei mii de oameni care mănâncă înghețată. Poți avea o întâlnire de rugăciune, și ai nevoie de binoclu ca să îi găsești pe participanţi, înțelegeți, pentru că rugăciunea este altruistă. Ea înseamnă îmbrățișarea altor lucruri decât noi, în cel mai curat și adevărat sens. Eu nu spun că voi nu vă rugați. Nu spun că eu nu mă rog. Eu nu mă rog cum ar trebui să mă rog și toți simțim același lucru, nu-i așa? Vom avea o întâlnire de rugăciune într-o miercuri seara, în fiecare lună, și îi vom chema pe oameni la rugăciune, și cred că Dumnezeu răspunde la rugăciune. Am spus într-un interviu la radio în Chicago ieri că unul din beneficiile îmbătrânirii, și sunt câteva, este că începi să ai o listă mai lungă de lucruri în care Dumnezeu Și-a demonstrat puterea prin răspunsul la rugăciune. Și cu cât îmbătrânești, cu atât Îl vezi pe Dumnezeu făcând lucruri pe care numai El le poate face. Și cu cât lista devine mai lungă, cu atât mai încrezător devii în rugăciunile tale. Așadar, cred că cei în vârstă se roagă mai bine decât cei tineri, cel puțin într-un sens, pentru că ei țin evidența răspunsurilor lui Dumnezeu la rugăciune.

Al doilea motiv pentru care rugăciunea este dificilă, nu doar pentru că este altruistă, ci pentru că este atât de personală. Este atât de privată și aceasta este la fel cu ideea de altruism, dar, când te rogi, te rogi de unul singur și nimeni nu știe. Așadar, trebuie să ai disciplina și puterea să o faci fără presiunea sau aprobarea grupului. Adică, sunt o mulțime de lucruri pe care le facem pentru că știm că oamenii vor vedea că noi le-am făcut, așa-i? Adică, mergem la un grup de studiu biblic pentru că oamenii vor spune: „Merge la studiu biblic”. Și citim Biblia pentru că cineva va spune: „Hei, am citit următoarele”. „Ei bine, și eu am citit următoarele”. „Oh, în cealaltă zi am citit asta și asta. Da.” Și citești numai ca să te asiguri că atunci când apare momentul, poți să spui și tu că ai citit.

Vedeți, rugăciunea este dificilă, întâi de toate, pentru că este altruistă și în al doilea rând, pentru că nu are o răsplată vizibilă și nu ai niciun fel de presiune a grupului. Nimeni nu te vede cum performezi și noi performăm mult mai bine atunci când știm că oamenii sunt în jurul nostru şi ne văd. Ascultați, eu mă pregătesc pentru predici, pentru că îi am pe toți acești oameni care mă vor asculta. Îmi este mult mai ușor să nu mă rog. În Fapte 6:4 spune că apostolii s-au dedicat rugăciunii și propovăduirii Cuvântului. Găsesc că este mult mai ușor să mă dedic lucrării de propovăduire decât să mă rog, pentru că nu am multe alegeri în ce privește lucrarea de propovăduire. Dacă vin aici duminica și nu am nimic de spus, atunci chiar am o problemă. Dar pot să nu mă rog și nimeni să nu știe. Oh, în cele din urmă, ați afla, dar nu ați afla imediat, de aceea rugăciunea este o lucrare atât de grea. De aceea Biblia vorbește despre insistența în rugăciune, pentru că este ceva care, întâi de toate, este altruist și în al doilea rând, nu are nicio răsplată vizibilă în ce privește termenii afirmării și aprobării din partea oamenilor.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acei oameni altruiști care se roagă și eu mă rog lui Dumnezeu ca să fie cât mai mulți în părtășia noastră. Avem un grup mic de oameni care se roagă lunea, un grup mic de frați în vârstă. Ei îmbătrânesc tot timpul, dar Domnul nu-i lasă să moară pentru că nu știu cine le-ar lua locul. Sunt o mână de oameni. Se roagă de ani de zile, de peste zece ani. Ei se roagă și Dumnezeu îi ascultă și le răspunde rugăciunilor, iar noi ne bucurăm de credincioșia lor. Dumnezeu să ne ajute să fim credincioși în rugăciunile noastre. Așa cum am mai spus și în trecut, rugăciunea este nervul care mișcă mușchii bisericii. Nu înțeleg cum funcționează. Știu doar că Dumnezeu aude și răspunde la rugăciune. Și „mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit”, spune Iacov. Și eu doresc să fiu acel om neprihănit care se roagă, pentru că vreau să Îl văd pe Dumnezeu cum face totul posibil și să-I dau toată slava Lui. Așadar, noi trebuie să fim dedicați rugăciunii.

Iar Pavel nu putea să spună mai clar decât a spus în 1 Tesaloniceni 5, el spune la versetul 17: „Rugați-vă” – cum? – „fără încetare”. Și noi întrebăm „La ce se referă asta?” Ei bine, înseamnă doar ca să te rogi tot timpul, fapt care înseamnă să trăiești conștient de prezența lui Dumnezeu, atât, ca întreaga ta viață să fie oferită ca o rugăciune. Tu, întreaga ta viață, să fie oferită ca o rugăciune. Tu ești conștient tot timpul de Dumnezeu, tot timpul, te gândești, acționezi, răspunzi, vorbești, conștient că Dumnezeu este acolo. Fiecare act al vieții este oferit ca o rugăciune ca și cum ai spune: „Voi face asta. Doamne, este bine? Oh, Te văd implicat”. Cu alte cuvinte, interpretezi viața ca și cum te-ai uita prin gândul și inima lui Dumnezeu. Nu se referă că tu mergi murmurând și fiind cu ochii închiși. Rugăciunea este pur și simplu un mod de viață în prezența conștientă a lui Dumnezeu, în așa fel ca totul să Îi fie oferit Lui. Totul Îi este împărtășit Lui. Rugăciunea este două lucruri, un lucru în două direcții, ați știut? Auzi vocea Lui. Simți călăuzirea Duhului lui Dumnezeu. Îi aduci la cunoștință cererile tale și gândurile Tale și bucuriile tale și problemele tale. Înseamnă să trăiești viața într-un mod conștient de Dumnezeu. Așadar, funcțiile noastre sunt foarte, foarte fundamentale. Predică și învață. Evanghelizează și câștigă lumea pentru El. Închină-te. Roagă-te. Restul le voi spune data viitoare. Să ne rugăm împreună.

Ce putem să spunem, Doamne? Ce putem spune? Ne-ai binecuvântat atât de mult. Ne-ai binecuvântat cu mântuire. Ne-ai binecuvântat cu Cuvântul, cu Duhul. Ne-ai binecuvântat cu adunarea poporului Tău răscumpărat și iubit. Ne-ai binecuvântat cu prieteni, cu familie, cu parteneri de viață care te iubesc. Ne-ai binecuvântat cu un loc minunat unde putem să stăm în părtășie și închinare. Ne-ai binecuvântat cu cântări minunate pe care să le cântăm, instrumente pe care să le ascultăm, care ne fac inimile să se bucure. Ne-ai binecuvântat cu frumusețea creației Tale, pe care noi, cei răscumpărați putem să o apreciem pe deplin ca un dar al dragostei Tale, nu așa cum crede lumea ca fiind un rezultat al unui accident cosmic. Ne-ai dat atât de mult! Tată, este dorința noastră ca Grace Community Church să funcționeze așa cum ne-ai rânduit să funcționăm, să predicăm, să învățăm, să evanghelizăm, să ne închinăm, să ne rugăm.

Ne întoarcem la lucrurile de bază și vrem să știm că nu programele sunt importante. Ci important este ceea ce facem, ca indivizi, ca să fim credincioși în acele domenii. Îți mulțumim pentru că ne-ai făcut să fim mai atenți în aceste zile. Ajută-ne să fim credincioși ca să răspundem pe măsură ce vedem adevărul. Ne-am rugat în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT