Vă rog să vă luați Bibliile și să deschideți împreună cu mine la extraordinara Evanghelie după Matei. În seara aceasta vom începe să privim în această carte minunată. Vom avea parte de o aventură, dragilor, în lunile și anii care vin, pe măsură ce vom împărtăși din această carte minunată și uimitoare. Aș dori să vă ofer puțin din contextul ei și nu voi petrece foarte mult timp cu prezentarea cărții în ansamblu. Nu voi petrece foarte mult timp prezentându-vă toate temele cărții. Motivul este că nu am studiat-o realmente niciodată până acum și nu vreau să trag concluzii până când nu o parcurg.

După ce o vom parcurge împreună, atunci ne vom întoarce și vom rezuma toate părțile sale și vom extrage împreună toate temele și toate subiectele. Vom face asta mai degrabă prin metoda inductivă, decât prin metoda deductivă. Așadar, ceea ce facem este să începem să studiem prima porțiune. Vom parcurge această carte minunată de 28 de capitole și vom vedea ce vrea Duhul lui Dumnezeu să ne spună.

Permiteți-mi să vă prezint puțin subiectul și cartea, acum la început. În vremea când Cristos S-a născut, Israel era sub dominație romană, așa cum bine știți. Și multe lucruri cu privire la dominația romană au fost opresive pentru Israel. Un aspect al opresiunii era sistemul lor de taxare. Era plin de cruzime. Era continuu și foarte sistematic. Roma a pretins foarte ferm taxele de la teritoriile ocupate.

Două tipuri de taxe erau colectate, prima era impozitul forfetar, care în esență poate fi comparat astăzi cu taxa de impozit pe venit. Celălalt a fost numit „taxa pământului”, care era de fapt un fel de taxă pe proprietate sau pe teren. Și era interesant modul în care funcționa asta, senatorii romani din cetatea Romei, care erau foarte bogați, împreună cu magistrații foarte bogați și influenți din societatea romană aveau oportunitatea să cumpere la licitație publică rentele unor anumite țări la un preț fix și apoi să păstreze acele venituri pentru cinci ani.

Cu alte cuvinte, un fel de coaliție a bogaților senatori romani cumpăra de la guvernul roman dreptul să colecteze taxele de la națiunea Israel pe o perioadă de cinci ani. Așadar, depindea de ei să taxeze cât de mult puteau. Ei erau numiți contractori și puteau să angajeze sclavi și țărani din acea națiune de la care au primit permisiunea să adune taxele. Așadar, ei puteau să-i angajeze pe acești oameni ca să adune taxele.

Astfel, îi avem pe aceștia, care munceau să adune taxele, ca să le dea senatorilor bogați care au cumpărat de la guvernul roman dreptul de a aduna câți bani vor de la oameni. Acum, aceste persoane, așa cum am spus, care erau aşezate în poziții Înalte, erau numiți contractori și ceilalți care adunau taxele sunt cei pe care îi știm din Noul Testament ca fiind publicani adică vameși, vameșii nu sunt republicani ci publicani (n.tr. – este un joc de cuvinte în limba engleză – publicani – republicani), ei sunt vameși sau colectori de taxe.

Și bineînțeles, oamenii țării îi vedeau ca fiind trădători, pentru că ei adunau taxele de la oamenii lor ca să le dea unor persoane dintr-o națiune străină. Așadar, ei erau considerați ca trădători care strângeau bani pentru capitaliștii romani și suprataxau pentru propriul câștig. Ceea ce aveai era o escrocherie a romanilor care dețineau drepturile și apoi aveai o altă escrocherie a vameșului ca să își umple şi el buzunarul, ca în exemplul clasic al lui Zacheu, care a făcut acest lucru.

Acum, colectorii de taxe sau vameșii, cum îi numește Noul Testament, erau socotiți la același nivel cu prostituatele. Erau socotiți de același nivel cu bandiții, cu hoții și criminalii. Așadar, ei nu erau o companie prea plăcută. Ca să înrăutățească lucrurile, în jurul anului 33, în Roma a fost o mare criză financiară. Și datorită acelei crize, Roma a cerut taxe și mai mari de la națiunile asuprite, fapt care a creat o problemă și mai intensă în Israel în acea vreme.

Acum, unul dintre acești vameși, care a lucrat pentru o anumită coaliție de senatori romani care au cumpărat dreptul de taxare a lui Israel, a fost un om pe nume Matei Levi, Matei sau Levi. Dacă vă uitați împreună cu mine la capitolul 9 din Matei la versetul 9, vi-l voi prezenta în termenii cronologiei sale în istoria vieții lui Isus.

Matei 9:9: „De acolo, Isus a mers mai departe, şi a văzut pe un om, numit Matei, șezând la vamă. Şi i-a zis: „Vino după Mine”. Omul acela s-a sculat, şi a mers după El.” Acum îl întâlnim prima dată pe Matei, vameșul. Acum, este un lucru uimitor în primul rând faptul că Isus a avut ceva de-a face cu un astfel de om, un om care era cunoscut în societatea lui, cel puțin prin descrierea generală a slujbei sale, ca fiind un criminal și un hoț. Și totuși Isus îi spune: „Vino după Mine”, iar el s-a ridicat și s-a dus, nu-i așa? S-a ridicat de la masa lui, de unde colecta taxele.

Unii au spus și sunt sigur că este adevărat că numai Isus Cristos putea să facă o astfel de transformare de a schimba un vameș într-un apostol, și așa a decurs minunea cu Matei, care a devenit scriitorul primei Evanghelii scrise. De fapt, este o singură Evanghelie. O singură Evanghelie. Doar patru scriitori diferiți care o relatează. Este o singură Evanghelie. Vestea bună a lui Isus Cristos este un mesaj singular. Însă sunt patru cărţi numite Evanghelii cărora le spunem la plural „Evanghelii” din punct de vedere istoric, cu toate că de fapt sunt patru scriitori care scriu o singură Evanghelie.

Și ce este interesant pentru mine este că nu vrem să fim nedrepți și nu vreți neapărat să condamnați omul pentru că a avut o slujbă mizerabilă. Poți oricând să întâlnești un om bun cu o slujbă rea din când în când. Și poate că asta a fost în cazul lui Matei. Cel puțin Isus a văzut în el ceva folositor.

Și când Isus i-a vorbit, el L-a urmat imediat, fapt care ne face să credem că poate era foarte obișnuit cu Isus. Poate cu o altă ocazie L-a auzit sau L-a văzut pe Isus. Poate că a fost un om religios. El poate că era mai degrabă un om cinstit. Nu e necesar să credem că el ar fi pretins taxe în plus oamenilor. Poate că el era foarte, foarte corect. Se pare că nu a avut nevoie să meargă și să plătească tot ceea ce a luat pe nedrept.

Isus l-a atras pe acest om într-un cerc uimitor format din 12 persoane. De fapt, au fost 12 oameni în istoria lumii – este important să ne amintim aceasta – au fost 12 oameni în istoria lumii care au avut tipul de relație cu Dumnezeu pe care numai Matei și ceilalți 11 apostoli au avut-o, doar 12 oameni. O relație uimitoare, incredibilă, unică în care ei au umblat cu Dumnezeul universului în trup umană pentru o perioadă de trei ani.

Așadar, Dumnezeu în Cristos l-a chemat pe acest om în cercul restrâns. Și trebuie să fi fost un om vrednic de chemare. Cred, de asemenea, că faptul că s-a dus imediat ne arată cum era inima lui. Acum, omul avea o avere mare, fără îndoială, multă putere și era dispus să renunțe la ele, lucru care spune ceva despre caracterul lui.

De fapt, a mers chiar un pas mai departe. Uitați ce spune la versetul 10. Este foarte interesant! A dat un fel de petrecere. Spune: „Pe când ședea Isus la masă” – fără îndoială că este vorba despre casa lui Matei – „în casă, iată că au venit o mulțime de vameși şi păcătoși, şi au șezut la masă cu El şi cu ucenicii Lui.” Avem o mulțime de astfel de oameni. Iar vameșii și păcătoșii erau împreună. „Fariseii au văzut lucrul acesta, şi au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii şi cu păcătoșii?” Isus i-a auzit şi le-a zis: „Nu cei sănătoși au trebuință de doctor, ci cei bolnavi.” Era o afirmație foarte sarcastică. El le spunea: „Nu puteți să vă folosiți de Mine pentru că sunteți sfinți”. „Duceți-vă de învățați ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă!” Căci n-am venit să chem la pocăință pe cei neprihăniți – iarăși o afirmație sarcastică – ci pe cei păcătoși.””

Acum, care este cadrul aici? Și aceasta este ceea ce vrem să știm. De fapt, când Matei a hotărât să-L urmeze pe Isus, a hotărât să dea o masă mare. Iar ideea de masă mare a fost ca să îi prezinte pe vechii lui prieteni noului lui Stăpân. Și a făcut asta. Așadar, cred că Matei trebuie să fi fost un om bun și a avut o dedicare profundă și a fost dispus să abandoneze o viață foarte avantajoasă pentru el. Însă nu a plecat în tăcere. A dat o masă ca să-L prezinte prietenilor lui cei vechi pe noul său Stăpân.

Cred că Matei a fost un om modest. Cred că a fost modest, pentru că în prezentarea multelor evenimente de importanță imensă pe care le prezintă în Evanghelie, niciodată nu face nicio referire personală la sine la persoana întâi. Întotdeauna îl tratează pe Matei la persoana a treia, așa cum l-ar trata pe orice alt individ și nu-și atribuie niciun merit personal pentru nimic. El nici măcar nu pretinde nicăieri că este autorul Evangheliei.

Motivul pentru care știm că el a scris-o este pentru că toate manuscrisele timpurii au, în titlu, atașat numele lui. Iar afirmația unanimă a părinților timpurii ai Bisericii este că a fost scrisă de către Matei. Este una din cele mai clare cărți în privința autorului din întreg Noul Testament. Toți au știut că Matei a scris-o. Acum, nu știm când a scris-o. A scris-o între anul 50 și anul 70 (după Cristos) A.D., undeva înainte de distrugerea Ierusalimului. Nu știm când.

Știm totuși de ce a scris-o și pot să exprim asta printr-o afirmație simplă. Această Evanghelie a fost scrisă ca să repete narațiunea despre mântuire, iar în această narațiune vrea să demonstreze faptul că Isus este Cristosul, Mesia cel promis, Împăratul iudeilor, care a fost respins de către poporul Său, care a fost acceptat de neamuri și care într-o zi Se va întoarce să domnească ca Împărat al împăraților și Domn al domnilor. Aceasta este Evanghelia. Este narațiunea despre Împăratul care vine, Împăratul care este respins și Împăratul care Se va întoarce. Acesta este mesajul lui Matei, foarte simplu.

Aș dori să vorbesc puțin despre aceste trei adevăruri majore și ce reiese din această relatare specială. Întâi de toate Matei Îl prezintă pe Împăratul descoperit. Primul lucru pe care îl veți remarca în Evanghelia după Matei este faptul că Isus Cristos este prezentat ca Împărat. Nici nu încape îndoială cu privire la asta. Persoana lui Isus este pictată în culori regale. Genealogia Lui este urmărită începând cu linia regală și vom vedea acest lucru în seara asta. Nașterea Lui l-a înspăimântat pe un împărat rival. Magii i-au adus daruri regale.

Vestitorul Său, Ioan Botezătorul, a declarat că Împărăția Lui este aproape. Chiar și atunci când a fost ispitit, vedem regalitatea persoanei pentru că ispita în sine ajunge la apogeu atunci când, prin Satan, Îi sunt oferite împărățiile lumii, o recunoaștere a faptului că are dreptul să domnească. Mesajul măreț rostit pe munte a fost manifestul Împăratului care a așezat legile împărăției. Minunile Sale au fost acreditările Sale regale. Pildele Sale au fost „tainele Împărăției”.

A fost numit ca Fiul lui David. A afirmat libertatea de a plăti tribut împăraților pământului pentru că El Însuși era un Fiu de Împărat. Își face intrarea regală în Ierusalim și pretinde suveranitatea și le spune pilda nunții fiului de împărat cu referire la Sine. Și în timp ce Se îndreaptă către cruce, El a prezis domnia Sa viitoare.

A pretins că are stăpânire asupra îngerilor astfel că putea să cheme legiuni de îngeri ca să-L apere. Ultimele Sale cuvinte sunt o pretenție regală și o poruncă regală când spune: „Toată puterea Mi-a fost dată. Mergeți, așadar”. Astfel, Matei Îl prezintă ca Împărat, Împăratul revelat.

Și apoi cartea oferă o altă prezentare, Împăratul respins. Și pe măsură ce studiem Evanghelia după Matei, vom vedea că oamenii pe care i-a chemat și de la care a așteptat supunere, de fapt nu I-au oferit-o niciodată, astfel că El a fost un Împărat respins. Evanghelia după Matei este Evanghelia respingerii. Nicio altă Evanghelie nu spune atât de multe despre regalitatea Lui și nicio altă Evanghelie nu vorbește atât de mult despre respingerea Lui, ca Evanghelie după Matei. Umbra respingerii nu este ridicată niciodată din Evanghelia după Matei. Înainte ca să Se nască, mama Lui a fost în pericol să fie respinsă de Iosif. La nașterea Sa, Ierusalimul a fost tulburat și Irod a vrut să-I ia viața. Pe câmpiile Betleemului, nu mai cântă niciun cor de îngeri, ci mamele plâng cu durere amară în timp ce copilașii lor sunt omorâți.

A fost scos afară în grabă ca să scape și să trăiască 30 de ani în obscuritatea unui sat neînsemnat numit Nazaret. Premergătorul Lui a fost întemnițat și decapitat. Nu a avut unde să-Și plece capul. Pildele Lui arată faptul că Împărăția Lui nu va fi acceptată în vremea acesta și chiar și la moartea Lui a spus: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?” Niciun tâlhar căit nu se roagă. Niciun cuvânt de mângâiere nu este rostit. Cei care au trecut și-au bătut joc și L-au disprețuit și au angajat soldați ca să mintă cu privire la învierea Lui.

În nicio altă Evanghelie nu este atât de vădit faptul că asupra lui Cristos este revărsată atâta amărăciune ca în Matei, de la început până la sfârșit. Așa că, în Matei, Împăratul este revelat și Împăratul este respins. Însă Matei prezintă de asemenea faptul că Împăratul revine. Și nicio altă Evanghelie nu accentuează atât de mult a doua venire ca Evanghelia după Matei. Astfel, într-un sens, este Evanghelia triumfului. Când ajungeți la capitolele 24 și 25 și când auziți faptul că El va reveni pe nori cu mare slavă, știți că El va domni în cele din urmă. Astfel, este o Evanghelie a descoperirii Împăratului, a respingerii Împăratului, a întoarcerii Împăratului.

Însă ca să începem, să ne uităm la capitolul 1. Matei începe prin a-L prezenta pe Împărat. Împăratul este descoperit. Totul începe cu linia genealogică a lui Isus. Dacă un împărat este proclamat ca fiind împărat, dacă este să fie crezut că este împărat, dacă este să aibă credibilitate, dacă cineva trebuie să accepte faptul că el este de fapt un împărat, atunci trebuie să prezinte întâi dovada că provine dintr-o spiță regală.

În Israel era o linie regală care venea prin David. În 2 Samuel 7, Dumnezeu i-a spus lui David prin profetul Natan că din coapsele lui David va veni Împăratul care va domni în cele din urmă în Israel și va așeza o împărăție veșnică. Acest lucru nu s-a întâmplat cu Solomon. Așadar, ei au așteptat și au așteptat ca cineva să Se nască din sămânța lui David ca să împlinească profeția. Astfel, dacă Isus era să fie Împăratul, trebuia stabilit faptul că avea dreptul să domnească pentru că era un descendent din spița regală.

Acum, exact acest lucru ne este prezentat în versetele de la 1 la 17. Aș dori să le citim, să ne uităm la ele. „Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Avraam a născut pe Isaac; Isaac a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iuda şi fraţii lui; Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar; Fares a născut pe Esrom; Esrom a născut pe Aram; Aram a născut pe Aminadab; Aminadab a născut pe Naason; Naason a născut pe Salmon – aceste nume vor fi la test. Versetul 5. „Salmon a născut pe Boaz, din Rahab; Boaz a născut pe Obed, din Rut; Obed a născut pe Iese; Iese a născut pe împăratul David. Împăratul David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie; Solomon a născut pe Roboam; Roboam a născut pe Abia; Abia a născut pe Asa; Asa a născut pe Iosafat; Iosafat a născut pe Ioram; Ioram a născut pe Ozia; Ozia a născut pe Ioatam; Ioatam a născut pe Ahaz; Ahaz a născut pe Ezechia; Ezechia a născut pe Manase; Manase a născut pe Amon; Amon a născut pe Iosia; Iosia a născut pe Iehonia şi fraţii lui, pe vremea strămutării în Babilon.

După strămutarea în Babilon, Iehonia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel; Zorobabel a născut pe Abiud; Abiud a născut pe Eliachim; Eliachim a născut pe Azor; Azor a născut pe Sadoc; Sadoc a născut pe Achim; Achim a născut pe Eliud; Eliud a născut pe Eleazar; Eleazar a născut pe Matan; Matan a născut pe Iacov; Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Hristos.

Deci, de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Cristos, sunt patrusprezece neamuri.” Ne vom opri aici.

Acum, nu vă voi lăsa să plecați, pentru că nu ați primit nicio informație practică, încă. Poate spui: „De ce oare avem toate astea aici?” Ei bine, aș dori să vă spun de ce. Întâi de toate, evreii erau foarte preocupați de originea lor. Dacă cineva venea și se prezenta ca fiind împăratul lor, era absolut esențial să prezinte originea lui ca dovadă. Întotdeauna, întotdeauna asta a fost important pentru evrei.

De exemplu, vă amintiți de momentul când au intrat în țara Canaan și au luat în stăpânire țara în care curgea lapte și miere, așa cum le-a promis Dumnezeu când au ieșit din Egipt? După cucerirea țării Canaan, a fost esențial ca să stabilească fiecare din care seminție era și care le era moștenirea, ca să știe unde să locuiască, pentru că țara era împărțită pe seminții.

Și conform cu Numeri capitolul 26 și capitolul 35, trebuia să știi din ce seminție faci parte, trebuia să îți cunoști familia și trebuia să știi care era casa tatălui tău ca să poți să te identifici în locul potrivit în țară. Așadar, linia genealogică era foarte importantă, identificarea după seminție era esențială. În anumite circumstanțe, conform cărții Rut, capitolele 3 și 4, nu ne vom uita la ele, dar conform cu Rut 3 și 4, în anumite circumstanțe, transferul de proprietate cerea recunoașterea precisă a liniei genealogice. Dumnezeu a vrut ca pământul semințiilor să rămână în cadrul seminției, și astfel, trebuia să existe o linie genealogică dacă cineva voia să facă afaceri cu pământuri.

Un alt lucru interesant ne este indicat în Ezra 2. Cred că se află tocmai la finalul capitolului 2. Puteți să găsiți asta singuri. Dar ne spune la finalul lui Ezra – la versetul 62 „Şi-au căutat însemnarea în cărțile spițelor de neam, dar n-au găsit-o.” Ce vrea să spună este că, după robia babiloniană, oamenii au început să se reîntoarcă în Israel, vă amintiți că aceasta a fost la finalul celor 70 de ani, când au început să se întoarcă, mulți dintre ei pretindeau că sunt preoți și afirmau că făceau parte din seminția lui Levi.

Și știți că Dumnezeu era foarte, foarte exigent cu privire la cine era preot. Știți asta. Oricine încerca să fie în rolul preotului și nu era de fapt preot, era într-un mare, mare pericol. Așadar, când acești oameni s-au întors și au încercat să afirme faptul că au dreptul la preoție, trebuiau să vină cu dovezi ale genealogiei lor, așa ne spune Ezra 2:62. Și dacă nu existau dovezi, erau dați afară din preoție. Așadar, ei aveau nevoie să știe linia genealogică pentru ca să facă schimburi de terenuri în țară, pentru așezarea semințiilor și pentru identificarea preoțească, atunci când s-au întors din captivitate.

Și, de fapt, cel mai interesant este să ne amintim, și voi vă amintiți asta, chiar la începutul Noul Testament, ce fac Iosif și Maria? Merg să se înscrie conform liniei lor genealogice, în locul lor de origine, deoarece Încă îi identificau pe oameni în acest mod.

Și în capitolul 2 din Luca, în primele patru versete, ne spune clar asta. Vreau să vă citesc asta foarte rapid. „În vremea aceea a ieșit o poruncă de la Cezar August să se înscrie toată lumea. Înscrierea aceasta s-a făcut întâia dată pe când era dregător în Siria Quirinius. Toți se duceau să se înscrie, fiecare în cetatea lui. Iosif s-a suit şi el din Galilea, din cetatea Nazaret, ca să se ducă în Iudea, în cetatea lui David, numită Betleem, pentru că era din casa şi din seminția lui David”.

Vedeți, aceste identificări încă se practicau în vremea nașterii lui Isus Cristos. Apropo, scrierile lui Iosefus, istoricul antic, susțineau folosirea dosarelor strămoșești ca o parte a culturii evreiești din vremea lui Isus Cristos. Așadar, acest lucru era obișnuit. Evreii au fost într-adevăr recunoscuți pentru că își cunoșteau linia genealogică și știau cu exactitate cui aparțineau.

Acum, în Noul Testament îl avem pe Pavel care a spus în Romani 11:1, „Întreb dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum!” Iar apoi Pavel spune următoarele „Căci şi eu sunt Israelit, din sămânța lui Avraam, din seminția – cui? – lui Beniamin.” Vedeți, el încă își arăta linia genealogică. Pentru poporul evreu era foarte important. Și de aceea vedeți că sunt cel puțin 50 de genealogii în Vechiul Testament. Toate aveau un motiv. Nu doar pentru linia regală, linia preoțească, dar și pentru transferul de proprietate, și altele.

Acum, toate acestea s-au schimbat azi. Evreii din ziua de azi nu mai știu asta. Acum vă rog să ascultați, în ziua de azi nu este nicio listă, nicio înregistrare a genealogiei seminției. Niciuna. Nu pot să știe care le este genealogia. A dispărut cu totul. Adică, a dispărut de tot. Niciun evreu care există în lume azi nu poate dovedi dacă este fiul lui David. Acum, aș vrea să știți ceva. Dacă ar veni cineva azi care să spună că este Mesia, nu va fi niciodată în stare să demonstreze. Sunt unii evrei ortodocși care încă mai cred că Mesia va veni, dar problema este că nu vor fi niciodată în stare să dovedească. Se poate spune următorul lucru: Isus Cristos este ultimul pretendent verificabil la tronul lui David. Dacă nu este El Mesia, atunci nimeni altcineva nu mai poate face o afirmație care să fie verificată. Asta este.

Acum, avem această genealogie din Matei, ne uităm la ea într-un sens mai larg. Nu o vom parcurge și nu vom spune istoria vieții fiecăruia prezent acolo. Așa că puteți să vă relaxați. Dar în această genealogie, avem ceea ce numim o relatare descendentă care trece prin Iosif până la Isus. O relatare descendentă. Vine de la David și de la Avraam și coboară până la Iosif și la Isus.

În Noul Testament genealogia lui Isus este de asemenea relatată și în al treilea capitol din Luca. Nu e nevoie să deschideți. Doar voi face referire la asta. Însă genealogia din Luca este în sens invers. Este o genealogie ascendentă. Începe cu Isus și merge înapoi prin Maria. Așadar, ai aici o genealogie care vine prin Iosif și ai o genealogie care merge înapoi prin Maria. Una începe cu Isus, cealaltă se încheie cu Isus. Amândouă merg în ambele sensuri și toate ajung la același lucru până la urmă. Este ca și cum Duhul lui Dumnezeu ar spune: „Din orice parte te-ai uita, dragilor, asta este!”

Acum, mai sunt alte distincții între genealogia aceasta și cea din Luca. Matei arată partea legală. Acum, vă rog să urmăriți. Va trebui să înțelegeți asta. Matei prezintă descendența legală a lui Isus ca Împărat al lui Israel. Luca prezintă descendența liniară. Cu alte cuvinte, Matei ne arată linia regală, în timp ce Luca ne arată linia de sânge. Poate spui: „Și care este diferența?” Diferența este următoarea. Linia regală – acum urmăriți – linia regală întotdeauna a trecut prin care părinte? Prin tată. Întotdeauna a venit prin tată. Dar Isus nu a avut un tată uman. Așadar, ca să aibă și o linie a sângelui prin care să domnească, a trebuit să fie un descendent al lui David și prin mama sa, de asemenea. Ați înțeles?

Așadar, linia Mariei este de asemenea linia lui David. Așadar, prin Maria vine linia lui David și prin Iosif vine linia lui David. Prin Maria a avut sângele lui David și prin Iosif a avut dreptul să domnească, care i-a aparținut lui David, chiar dacă Iosif nu a fost tatăl Lui în realitate, a fost tatăl Său legal.

Acum, vă rog să rămâneți cu mine. Vom explica și altfel. Matei urmează linia regală prin David și Solomon, fiul lui David. Matei merge descendent, ajunge la David și apoi linia regală merge prin Solomon. Dar David a mai avut un fiu. De fapt a avut mai mulți. Acesta a fost Natan. Iar linia Mariei vine prin Natan. Așadar ceea ce ai este o linie genealogică care vine prin David, care apoi merge prin Solomon și alta merge prin Natan. Prin Natan ajungi la Maria și prin Solomon ajungi la Iosif. Amândoi din sămânța lui David. Amândoi au sânge regal.

Așadar, din punct de vedere liniar, prin linia de sânge este al lui David. Este moștenitorul legal la tron, pentru că este din David, atât prin mama Sa, cât și prin tatăl Său. El este din sămânța lui David prin Maria. El este moștenitorul legal al lui David prin Iosif.

Uitați ce spune la versetul 16: „Și Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei”. Nu este interesant? Ce nu spune? Că este tatăl lui Isus. Iosif nu a fost tatăl lui Isus într-o manieră umană. El a fost soțul Mariei. Biblia nu îl numește niciodată pe Iosif tatăl lui Isus. Apropo, să ne uităm iarăși la versetul 16. „Iacov a născut pe Iosif, soțul Mariei, din care S-a născut Isus”, „din care” în greacă este la genul feminin. S-a născut nu din Iosif. S-a născut din Maria.

A fost copilul legal al lui Iosif pentru că dacă erai adoptat într-o familie, erai copilul legal cu toate drepturile și toate privilegiile. A fost copilul legal al lui Iosif. A fost copilul Mariei atât liniar cât și prin sânge. Așadar, prin orice cale posibilă, Isus Cristos a avut dreptul să domnească. Tatăl Lui a fost cel care I-a acordat linia regală. Mama Lui a fost cea care I-a acordat linia de sânge.

Este interesant faptul că în Luca, în genealogia sa, versetul 23 din capitolul 3 spune: „Isus avea aproape treizeci de ani, când a început să învețe pe norod; şi era, cum se credea, fiul lui Iosif, fiul lui Eli” și în continuare. A fost considerat de toți – acum vă rog să urmăriți – a fost considerat de toți, chiar dacă nu era fiul real al lui Iosif, nu a fost fiul fizic al lui Iosif, a fost considerat de toți ca fiind fiul lui Iosif.

Acum, cei mai mulți oameni s-au gândit, cel puțin în vremea când S-a născut, că a fost fiul unei relații ilicite. Dar L-au numit fiul lui Iosif pentru că Iosif a fost considerat tatăl Său legal. Nu a existat niciodată nicio îndoială cu privire la acest lucru. De fapt, de-a lungul vieții Sale a fost cunoscut ca fiind fiul lui Iosif. Nu a fost niciodată nicio îndoială pentru că au acceptat ceea ce a însemnat adopția în sensul legal cu toate drepturile și privilegiile. În Luca 4:22 ei au mărturisit „și au spus: Nu este acesta fiul Iosif?” Așadar, ei au recunoscut asta.

Atât de perfect, acum vă rog să ascultați, o împlinire perfectă, o împlinire perfectă. Uitați ce spune la versetul 11, vreau să extrag un gând care este foarte fascinant: „Iosia a născut pe Iehonia şi frații lui, pe vremea strămutării în Babilon. După strămutarea în Babilon” – era vremea când au fost duși în Babilon, și după ce au fost aduși din Babilon, uitați „Ieconia a născut pe Salatiel; Salatiel a născut pe Zorobabel”. Aș dori să vă arăt ceva foarte interesant. Citim acest nume, Ieconia. Iosia l-a născut pe Ieconia și Ieconia a născut pe așa și așa.

Acum, este ceva foarte interesant. Vă amintiți a cui linie este aceasta din Matei? A lui Iosif. A lui Iosif. Bine? Și doresc să vedeți ceva. Ieremia 22:30. Ascultați doar. „Scrieți pe omul acesta ca lipsit de copii – omul la care se referă este Ieconia - ca un om căruia nu-i va merge bine toată viaţa lui; căci niciunul din urmașii lui nu va izbuti să șadă pe scaunul de domnie a lui David şi să domnească peste Iuda.” Ați reținut? Niciunul din sămânța lui Ieconia nu va ședea pe tronul lui David. Era un blestem asupra lui Ieconia din Ieremia 22:30.

Acum, ascultați-mă. Dacă Isus ar fi fost fiul real al lui Iosif, nu ar fi șezut niciodată pe tronul lui David. Ați reținut? Ar fi fost sub blestem. Și totuși, trebuia să fie fiul legal al lui Iosif ca să aibă dreptul. Așadar, Dumnezeu a trebuit să facă un plan prin care El să fie moștenitorul legal al tronului, dar care să nu fie din linia lui David ca descendent al lui Ieconia. Și astfel, Dumnezeu a rezolvat-o prin nașterea din fecioară, evitând linia actuală a sângelui lui Ieconia și totuși să aibă dreptul legal să domnească și să fie un descendent de sânge din partea Mariei.

Este un lucru fantastic, nu-i așa? Modul în care Dumnezeu a avut grijă de fiecare detaliu. Iar nașterea din fecioară a rezolvat asta. Așadar, vedeți, motivul prezentării genealogiei este de a arăta faptul că El este Cel care are dreptul să domnească. Ascultați, s-ar putea ca mie să îmi ia mult timp să descifrez această semnificație, dar evreii, tot ce aveau de făcut era să citească și pricepeau mesajul. Ei cunoșteau Vechiul Testament. Ei știau blestemul asupra lui Ieconia. Ei știau această linie. Ei știau care era genealogia lor. Și Matei stabilește faptul că El are tot dreptul să fie Împăratul.

Să ne întoarcem la versetul 1 pentru o clipă. Aceasta este încă introducerea. „Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”. Cartea, biblos, poate însemna cartea sau poate însemna o listă de nume. Aici înseamnă listă de nume, un registru. „Cartea geneseōs”, genezei, începuturilor. „Cartea începuturilor despre Isus Cristos”. Aceasta este narațiunea despre modul în care a venit Isus Cristos. Aceasta este însemnarea originii Sale, însemnarea liniei Sale genealogice.

Iēsous Christos. Iēsous este echivalentul grecesc al lui Yeshua din Vechiul Testament sau Jeheshua care înseamnă simplu „Iehova mântuiește”. Acesta trebuia să fie numele Lui. Matei 1:21 spune: „Îi vei pune numele Isus, pentru că El va – ce? – va mântui pe poporul Său de păcatele sale”. Jeshua. Iehova mântuiește. Forma scurtă subliniază acțiunea verbală.

Apoi este Christos, care înseamnă „unsul”. El a fost uns ca profet. A fost uns ca preot și a fost de asemenea uns ca ce? Ca Împărat. Așadar, ai aici cartea începuturilor Celui care va mântui și care este uns ca profet, ca preot și ca Împărat. Oh, era așa de important să fie știut acest lucru. Iar Domnul nostru scump, Isus, curat și fără pată, fără de păcat, a fost batjocorit, vorbit de rău, bârfit și întotdeauna, întotdeauna au existat aluzii răutăcioase și remarci cu privire la originea Lui.

În capitolul 13 din Matei, la versetul 54: „A venit în patria Sa, şi a început să învețe pe oameni în sinagogă; aşa că cei ce-L auzeau, se mirau şi ziceau: „De unde are El înţelepciunea şi minunile acestea?”” Matei 13:54. De unde are această abilitate? „Oare nu este El fiul tâmplarului? Nu este Maria mama Lui? Şi Iacov, Iosif, Simon şi Iuda, nu sunt ei frații Lui? Şi surorile Lui nu sunt toate printre noi? Atunci de unde are El toate lucrurile acestea?” Şi găseau astfel în El o pricină de poticnire.”

Nu are niciun drept să facă așa ceva. Cine este El? A venit dintr-o familie modestă din Nazaret. În capitolul 7 din Ioan, iarăși este disprețuită originea Sa. Ioan 7:27. Isus a venit la sărbătoarea corturilor și evreii s-au supărat pe El din cauza a ceea ce a spus. Iar în versetul 27 citim: „Dar noi știm de unde este omul acesta; însă, când va veni Cristosul, nimeni nu va ști de unde este.” „Ascultați, noi Îl știm pe acest Isus. Adică, nu este El Cristosul. Știm de unde a venit. Este un țăran din Nazaret, de pe deal. Adică, nu puteți crede că Mesia ar fi venit din alt loc decât din Ierusalim. Un astfel de gând este de neacceptat. Este un nimeni de nicăieri.”

Și în versetul 40: „Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.”” Acesta este prorocul anunțat de Moise în Pentateuh. „Acesta este Profetul”. Alții au spus: Acesta este Cristosul. Iar alții au spus: Cristosul să vină din Galilea? Cred că glumești.

În capitolul 8 la versetul 41: „Voi faceți faptele tatălui vostru.” Le-a spus El fariseilor, liderilor evrei. „Voi faceți faptele tatălui vostru”. Ei I-au zis: „Noi nu suntem copii născuți din curvie – la ce credeți că s-au referit? L-au disprețuit. „Noi nu suntem născuți din curvie. Avem un singur Tată: pe Dumnezeu.”

Versetul 48: „Iudeii I-au răspuns: „Nu zicem noi bine că eşti Samaritean, şi că ai drac?”” Ești posedat demonic ca rezultat al curviei, ai venit de nicăieri și dintr-o familie anonimă. Nu ne poți convinge cu nicio acreditare mesianică.

Așadar, înțelegeți? Matei se uită înapoi la toate acestea și sub inspirația Duhului Sfânt el scrie cartea începuturilor lui Isus Cristos, ca să nu mai fie niciodată nicio îndoială cu privire la originea Lui. Acum, este evidențiat un lucru în această genealogie despre care vreau să vorbesc acum la final, când suntem împreună, în seara asta.

Este o subliniere aici care pur și simplu mă copleșește. Este pur și simplu țesută în acest lucru într-un mod care, pe măsură ce am început să-l studiez și să caut pe Domnul, am spus: „Doamne, ce vrei să spun despre acest lucru? Cum să o fac? Cum să le leg toate acestea împreună, aceste nume? Ce voi spune?”

Și am început să mă gândesc la faptul că Isus Cristos a fost un Împărat. Dar El nu a fost un Împărat la fel ca orice alt împărat. El nu era un Împărat care domnea prin lege. El era un Împărat care cum a condus? Cu har. Și am început să caut în genealogie și să văd dacă pot găsi harul în această genealogie. Și oh, a început să curgă harul peste tot, peste tot. Era peste tot pe biroul meu. Har peste tot.

El este un împărat al harului. Și știți, chiar şi aici, știți, Dumnezeu nu a putut să prezinte dovezile regalității lui Isus fără să reverse har peste toți cei care citesc. Este peste tot. El este un împărat. Dar cei mai mulți împărați au domnit cu un pumn de fier. Cei mai mulți împărați au domnit prin lege. Cei mai mulți împărați nu au știut nimic despre har. Însă acesta știa. Oh, ce împărat plin de har! Și văd asta în patru aspecte. S-ar putea să aveți la voi o schiță. Puteți vedea cum se desfășoară așa cum înflorește o frumoasă floare.

Întâi de toate, Îl văd pe Împăratul harului în alegerea unei femei, alegerea unei femei. Primul lucru care m-a șocat a fost când am citit versetul 16 unde spune: „Iacov a născut pe Iosif, bărbatul Mariei, din care S-a născut Isus, care Se cheamă Cristos”. Și m-am gândit: „Oh, este har!” Har pentru această femeie. Acea tânără, Maria, a devenit mama lui Mesia, mama Fiului lui Dumnezeu. Maria. Așa cum relatează și Luca: „Maria, din Eli”.

Nimeni nu știa de Maria înainte de asta. Nu doresc să vă șochez prea tare, dar aș vrea să vă spun ceva. Maria a fost o păcătoasă. Maria a fost o păcătoasă. Poate spui: „Ei bine, sunt catolic. Nu cred asta”. Ei bine, Biblia ne spune că Maria a fost o păcătoasă. Era ca toți ceilalți. Era ca toți ceilalți bărbați și celelalte femei. Nu mă refer la faptul că era mai rea decât oricine altcineva. Cu siguranță că a fost mai bună decât mulți. Și fără îndoială a fost o persoană profund devotată și religioasă, dar a fost o păcătoasă care a avut nevoie de un Mântuitor și Domnul Isus Cristos a trebuit să fie și mântuitorul ei, la fel cum i-a fost Fiu.

Și totuși Dumnezeu, în harul Său misterios a ales-o pe ea. Știți ceva? Dumnezeu nu avea nevoie să facă asta. Dar a ales-o pe Maria. Ce har! Știți, Biserica romano-catolică a ridicat-o pe Maria la o statură incredibil de înaltă. Sunt sigur că Maria, dacă ar ști asta, s-ar supăra foarte tare. Sunt convins că nu e deranjată de aceasta prea tare, pentru că este în ceruri. Dar ei spun că Maria este fără de păcat, Maria a rămas pururea fecioară, ceea ce este cam greu din moment ce oamenii au rostit numele copiilor ei pe care i-a avut ulterior.

Ei spun că Maria este co-răscumpărătoare cu Cristos. Că ea este echivalentă cu El în mântuirea noastră. Este co-mijlocitoare, aceasta înseamnă că nu mai este un singur mijlocitor între Dumnezeu și om, ci sunt doi, Maria și Isus – faptul că a fost înălțată la cer și nu a murit niciodată pentru că a fost fără de păcat, așadar, ea nu putea să moară, ci s-a înălțat. Ei pur și simplu oglindesc în Maria fiecare lucru care este adevărat cu privire la Cristos. Din păcate, niciunul din aceste lucruri nu este adevărat cu privire la Maria.

Dragilor, aș dori să vă spun asta. Maria a fost o femeie păcătoasă, ca toate femeile. Ea a avut nevoie de un mântuitor. În Marcu 3:31 ne spune: „Atunci au venit mama şi frații Lui, şi, stând afară, au trimis să-L cheme. Mulțimea ședea în jurul Lui, când I-au spus: „Iată că mama Ta şi frații Tăi sunt afară şi Te caută.” El a răspuns: „Cine este mama Mea, şi frații Mei?” Apoi, aruncându-și privirile peste cei ce ședeau împrejurul Lui: „Iată” a zis El „mama Mea şi frații Mei! Căci oricine face voia lui Dumnezeu, acela Îmi este frate, soră şi mamă.””

Isus a minimalizat locul Mariei. Maria era încă un chip în mulțime. Atât. Maria era nimeni atunci când era vorba de această chestiune. Maria a trebuit să vină așa cum vin toți cei care vor să fie în relație cu Isus Cristos și asta nu a avut nimic de-a face cu faptul că ea era mama Lui. Și ea a trebuit să facă voia Tatălui, înțelegeți? Așa trebuia să fie.

Și în Luca 11:28 spune astfel: Este minunat, dar să ne uităm de la versetul 27. „Pe când spunea Isus aceste vorbe, o femeie din norod şi-a ridicat glasul şi a zis: „Ferice de pântecele care Te-a purtat, şi de pieptul pe care l-ai supt!” Şi El a răspuns: „Ferice mai degrabă de cei ce ascultă Cuvântul lui Dumnezeu, şi-L păzesc!” Această femeie ar fi fost o bună romano-catolică. „Binecuvântată să fie Maria”. Și El spune: „Da, dar mai mult – aceasta este ideea – mai degrabă sunt binecuvântați cei care aud Cuvântul lui Dumnezeu și-L păzesc”.

Vedeți, El a văzut adevărata problemă, nu-i așa? Nu a fost cu nimic superior cu privire la Maria. Problema a fost de ascultare a Cuvântului Lui și Maria avea nevoie de asta la fel ca oricine altcineva. Maria a știut. Ea a știut.

În Luca 1:28: „Îngerul a intrat la ea şi a zis: „Plecăciune, ție, căreia ţi s-a făcut mare har; Domnul este cu tine”. Știți cum sună în limba greacă? „Ți s-a făcut mare har”. Maria avea nevoie de har. Înțelegeți asta? Și ce fel de favoare este harul? Nemeritată, dată păcătoșilor. Și atunci când s-a rugat a spus: „Sufletul meu mărește pe Domnul”, Luca 1:46. „Și duhul meu – ascultați acum – se bucură în Dumnezeu Mântuitorul meu”. Maria a spus asta. Ea a știut. Ea a știut.

Hei, Maria a fost o femeie minunată. Nu neg asta. Cu siguranță că a fost probabil foarte devotată, o femeie curată, cinstită. Dar era o păcătoasă care avea nevoie de un mântuitor. Hei, voi vedeți harul lui Dumnezeu în asta, că a ales o păcătoasă să fie mama Lui?

În al doilea rând. Vedem Evanghelia harului în alegerea unei femei. Vedem asta de asemenea în sămânța a doi bărbați. În sămânța a doi bărbați. Uitați ce spune la versetul 1. Este fabulos! Versetul 1. „Cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David – și care este al doilea? – fiul lui Avraam”. Aș dori să vă pun o întrebare. A fost David un păcătos? A fost Avraam un păcătos? A acționat Dumnezeu cu har în dreptul lor? Da.

Să ne gândim la David, David care a păcătuit atât de josnic cu Bat-Șeba și a făcut ca soțul ei să fie omorât. David, poligamul. David, aproape că ai putea să spui „perversul” numai că ar fi un cuvânt prea puternic. David, care era chinuit sexual. David, un tată stricat. David, cel care a omorât mulțimi de oameni, atât de mulți că mâinile lui erau pătate de atâta sânge că nu a putut să construiască templul lui Dumnezeu.

Și Avraam. Avraam a mințit cu privire la soția lui când a fost în Egipt și a adus rușinea asupra amândurora. Avraam care nu L-a crezut pe Dumnezeu. Avraam care a comis adulter cu Agar. Avraam, iarăși în Gherar, a mințit cu privire la Sara și a dat-o regelui ca și cum ar fi fost sora lui. Doi păcătoși, iar sămânța lor a fost Fiul lui Dumnezeu. Acesta este har.

Dumnezeu i-a folosit pe aceștia doi, unul pentru a fi părintele poporului lui Mesia, iar celălalt ca părintele liniei regale. Isus este fiul lui David, fiul lui Avraam. Legătura Lui cu poporul evreu este rasială și regală și întâi este regală, de aceea David este menționat primul. Aceasta vrea să ne transmită Matei. Și apropo, harul a fost extins la fiecare, fiecare dintre acești oameni, chiar în sămânța lor. Adică, să ne gândim puțin. Poate spui: „Ei bine, David a fost modelat și la fel și Avraam”. Ei bine, așa e, dar cum rămâne cu sămânța lor? Ce ziceți de Solomon și Isaac?

De exemplu, fiul lui David, cel la care David se uita ca fiind următorul în împlinirea aceasta minunată s-a dovedit să fie o tragedie teribilă, teribilă. Istoria vieții lui este un faliment dezastruos. În ciuda naturii sale împăciuitoare, în ciuda înțelepciunii sale de neegalat, Solomon a trăit o viață de nebunie șocantă și prostie. A semănat semințele diviziunii prin căsătorie cu femei străine. A mers dincolo de păcatele tatălui său și a avut sute de neveste și concubine care l-au făcut să se îndepărteze de Domnul, ne spune Biblia.

Fiul născut din trupul lui David a fost o dezamăgire. Fiul născut din trupul lui David a zguduit unitatea lui Israel. Și Dumnezeu ar fi avut tot dreptul să anuleze promisiunea Lui chiar atunci, dar nu a făcut-o. Însă într-o zi a venit un Fiu mai mare al lui David, Domnul Isus Cristos care a învins falimentele lui David și a învins falimentele lui Solomon și cu înțelepciune infinită va zidi un templu care nu va fi nimicit niciodată.

A mai fost și fiul lui Avraam. Fiul lui Avraam era privit ca fiind împlinirea promisiunii uimitoare a lui Dumnezeu, fiul care a fost născut când Avraam a avut 100 de ani. Fiul în care se odihnea speranța sa. Și Isaac, numele lui înseamnă „râset” datorită bucuriei din inima lor atunci când s-a născut și prin el trebuia să fie sămânța care să ducă la îndeplinire ce a hotărât Dumnezeu.

Însă acea sămânță a falimentat și Israel a falimentat și Dumnezeu l-a pus deoparte și a săpat un nou canal, Biserica. Și narațiunea lui Isaac și sămânța lui este o narațiune a slăbiciunii și a falimentului și a apostaziei și a idolatriei și a păcatului. Dar Isus Cristos, supremul Fiu al lui Avraam a venit ca să împlinească tot ceea ce nu a reușit Isaac să facă și de la El va ieși o sămânță care va fi ca nisipul mării și ca stelele din cer. Și ei vor îndeplini scopurile lui Dumnezeu pentru totdeauna.

Așadar, Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam a venit să biruiască falimentele celor două linii și ale semințelor lor și să împlinească ceea ce ei niciodată nu ar fi putut împlini. Însă El a venit prin linia a doi păcătoși. Acesta este har! Acesta este har! Harul lui Dumnezeu este văzut într-o femeie și doi bărbați.

În al treilea rând, vedem harul lui Dumnezeu în istoria a trei perioade. Istoria a trei perioade. Acum vă rog să mă urmăriți. Acesta este cel mai fascinant aspect. În versetul 17, priviți: „Deci, de la Avraam până la David, sunt patrusprezece neamuri de toate; de la David până la strămutarea în Babilon sunt patrusprezece neamuri; şi de la strămutarea în Babilon până la Cristos, sunt patrusprezece neamuri.” Vedeți? Trei perioade: o femeie, doi bărbați, trei perioade.

Acum, prima perioadă este perioada pe care o menționează, de la Avraam la David. Aceasta este perioada patriarhilor. Aceasta este perioada lui Avraam și Isaac și Iacov și Iosif. Aceasta este perioada patriarhilor și perioada lui Iosif. Știți, în această perioadă îi ai pe marii patriarhi și ai mari judecători precum Debora și Barac și Samson și Iefta și toți aceia. Este perioada de eroism când Israel a devenit faimos. Ai oameni precum Rut și Iese, tatăl lui David. Oh, este o perioadă de măreție!

A doua perioadă este perioada de la David la robia babiloniană. Știți ce se întâmplă? Este o perioadă de declin. Prima perioadă este o perioadă de ascensiune, când Israel vine din nonexistență la perioada lui Avraam și din uitare la faimă datorită eroismului, când judecătorii conduc din biruință în biruință. A doua perioadă este perioada monarhiei. Și de îndată ce monarhia a început cu Saul – vă amintiți ce s-a întâmplat – lucrurile au început să meargă în declin.

Și de la David apoi, ai zilele de slavă ale lui Solomon. Dar după Solomon, tragedie după tragedie după tragedie. Oh, câteodată ai câte o licărire precum Iosafat. În genealogie, ai câte o licărire precum Ezechia, ai o mică licărire precum Iosia, care au fost buni și duhovnicești. Însă ceea ce se pare că domină este domnia lui Roboam și Ahazia și Manase, care au fost oameni răi. Și este o perioadă de apostazie, este o perioadă de degenerare care în cele din urmă se termină cu devastarea și distrugerea lui Israel și captivitatea babiloniană.

Și poate că întrebi: Care este cea de-a treia perioadă? Cea de la captivitate la Cristos. Știți ce este interesant cu privire la această perioadă? Nu știm mai nimic. Este o perioadă învăluită în întuneric. Sunt 600 de ani de lipsă de date. Nume pe care nici măcar nu le știm. Abiud, Eliachim, Azor, Sadoc, Achim, Eliud, Eleazar, Matan, Iacov. Nu știm nimic despre acești oameni. Sunt uitați.

Așadar, narațiunea lui Israel este narațiunea acestor trei perioade. Genealogia națională a lui Isus este un amestec de patos și glorie, de eroism și dispreț, de renume și obscuritate. Însă de-a lungul ei, chiar dacă întreaga națiune merge la vale și în cele din urmă Îl blestemă și Îl scuipă pe propriul lor Mesia, fără îndoială că prin acea națiune vine Mesia. Și vă spun încă o dată, acesta este har. El este Împăratul harului. Harul lui Dumnezeu a fost dat și a fost văzut clar într-o femeie, doi oameni și trei perioade, în istoria unei națiuni căzute.

În cele din urmă, harul lui Dumnezeu este văzut în incluziunea a patru proscriși. Poate că în schița voastră scrie „femei”, dar am vrut să se refere la „proscriși”. Vreți să auziți ceva fabulos? Sunt menționate doar patru femei în această genealogie. Doar patru femei. Vreau să le vedeți.

Prima femeie, versetul 3. „Iuda a născut pe Fares şi Zara, din Tamar”. Tamar este prima femeie din această genealogie. Copiii ei, Fares și Zara. Ce ştim de Tamar? Ce fel de femeie a fost Tamar? Aș dori să v-o prezint. Din Geneza 38. Ascultați!

„Au dat de veste Tamarei despre lucrul acesta” – nu avem tot timpul ca să trecem prin această narațiune. Iuda ia o nevastă pentru primul său născut. Iuda a vrut o nevastă pentru primul său născut, așadar a luat-o pe femeia aceasta. „Și i-au zis: „Iată că socru-tău se suie la Timna – acesta este Iuda, socrul ei – „ca să-şi tundă oile.” Atunci ea şi-a lepădat hainele de văduvă – soțul ei murise – s-a acoperit cu o maramă, s-a îmbrăcat în alte haine şi a șezut jos la intrarea în Enaim, pe drumul care duce la Timna; căci vedea că Şela se făcuse mare şi ea nu-i fusese dată de nevastă.” Aceasta este o cu totul altă narațiune. Nu o vom parcurge.

„Iuda a văzut-o şi a luat-o drept curvă, pentru că își acoperise faţa. S-a abătut la ea din drum şi a zis: „Lasă-mă să mă culc cu tine!” Căci n-a cunoscut-o că era noră-sa. Ea a zis: „Ce-mi dai ca să te culci cu mine?””

Adică, drept preț. Nu voi face asta pe gratis. „El a răspuns: „Am să-ţi trimit un ied din turma mea.” Ea a zis: „Îmi dai un zălog, până îl vei trimite?” El a răspuns: „Ce zălog să-ţi dau?” Ea a zis: „Inelul tău, lanțul tău şi toiagul pe care-l ai în mână.” El i le-a dat. Apoi s-a culcat cu ea; şi ea a rămas însărcinată de la el.” O femeie de treabă, ha? O femeie de treabă. Tamar. Curvie și incest. Poate spui: „Oh, ce caută ea în linia mesianică?” O destrăbălată.

Ascultați, vreți să auziți partea cea mai teribilă? Din acea legătură s-au născut doi gemeni, Fares și Zara. Și știți ce este uimitor cu privire la asta? Ei sunt următorii oameni în linia genealogică a lui Mesia. Aș dori să vă prezint următoarea femeie. De aici totul merge în jos.

Versetul 5 „Salmon a născut pe Boaz din – cine? – din Rahav”. Când spui Rahav, care sunt cele două cuvintele la care te gândești? „Femeia desfrânată”. Rahav a fost o canaanită, o femeie necurată, o proscrisă, o păgână, dintre neamuri, o femeie idolatră, o femeie uşuratică, o prostituată de profesie. Iosua capitolul 2 ne spune despre asta. Nu e nevoie să ne uităm. Ni se spune că au trimis spioni, iar când ei au intrat în Ierihon, s-au dus la casa unei femei stricate, numită Rahav. Ea era o desfrânată, o prostituată. Dar uitați, din ea s-a născut Boaz. Și știți ceva despre Boaz? Oh, ce om duhovnicesc. Ce om duhovnicesc.

Mai este o a treia femeie aici. Uitați-vă la versetul 5 iarăși. Boaz a avut un fiu pe nume Obed. Și cu cine s-a căsătorit Boaz? Cu Rut. Poate că spui: Rut nu a fost o prostituată. Rut era o femeie deosebită, ea nu era vinovată de incest. Așa e. Ai dreptate. Dar știți ce fel de femeie a fost Rut? Era dintre neamuri. Era o proscrisă.

Să vă spun ceva, textul din Geneza 19:30 este într-adevăr interesant. „Lot a ieșit din Ţoar şi a rămas pe munte cu cele două fete ale lui, căci s-a temut să rămână în Ţoar. A locuit într-o peșteră cu cele două fete ale lui.” Aici îl găsim pe Lot într-o peșteră cu cele două fiice ale sale. Iată-l pe Lot, cu două fete. „Cea mai mare a zis celei mai tinere: „Tatăl nostru este bătrân; şi nu mai este niciun bărbat în ținutul acesta, ca să intre la noi, după obiceiul tuturor țărilor. Vino, să punem pe tatăl nostru să bea vin şi să ne culcăm cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru.””

Urma să-l îmbete pe tatăl lor și să-l facă pe tatăl lor să le lase însărcinate, era incest. „Au făcut, deci, pe tatăl lor de a băut vin în noaptea aceea; şi cea mai mare s-a dus şi s-a culcat cu tatăl ei. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat.” A fost atât de beat că nu a știut ce s-a întâmplat.

„A doua zi, cea mai mare a zis celei mai tinere: „Iată, eu m-am culcat în noaptea trecută cu tatăl meu; haidem să-i dăm să bea vin şi în noaptea aceasta şi du-te de te culcă şi tu cu el, ca să ne păstrăm sămânța prin tatăl nostru.” Au dat tatălui lor de a băut vin şi în noaptea aceea”. Este atât de tragic, nu a avut coloană vertebrală ca să se apere împotriva cuiva care îl făcea să bea.

„Apoi cea mai tânără s-a dus şi s-a culcat cu el. El n-a băgat de seamă nici când s-a culcat ea, nici când s-a sculat. Cele două fete ale lui Lot au rămas astfel însărcinate de tatăl lor. Cea mai mare a născut un fiu căruia i-a pus numele Moab; el este tatăl Moabiţilor din ziua de azi.”

Știți cine a fost Rut? Rut a fost o moabită. S-a născut dintr-un incest. Însă ea era o femeie curată. A fost soția lui Boaz și vreți să vedeți ceva minunat? Ea a devenit bunica lui David. Însă ea s-a născut într-un trib de oameni care erau vinovați de incest. De fapt, în Deuteronom 23:3 se afirmă un blestem asupra întregii națiuni. Aici Dumnezeu alege o femeie blestemată, născută dintr-o relație incestuoasă cu fetele lui Iuda. Sunt trei femei interesante.

Acestea sunt numai trei. A mai rămas una. Vreți să o întâlniți pe următoarea femeie din genealogie? Finalul versetului 6: „David a născut pe Solomon, din văduva lui Urie”. Știți cine este? Bat-Șeba. Bat-Șeba. Conform cu 2 Samuel capitolul 11 și capitolul 12 era pe acoperiș îmbăindu-se, iar David era acolo privind. El a spus „Pe aceasta o vreau”. A adus-o, s-a culcat cu ea, a rezultat un copil. Era o femeie adulteră.

Ai două desfrânate, una născută din incest și o femeie preacurvă, iar acestea sunt singurele patru femei menționate în întreaga genealogie a lui Isus Cristos. Acum, care credeți că este mesajul? Dumnezeu este un Dumnezeu al cui? Al harului. Nu vă bucurați de asta? Eu chiar mă bucur. Harul. Și știți la ce mă gândesc? Mă gândesc că această analogie a fost o lovitură de grație din partea lui Matei pentru evrei. Și prin aceasta, mă refer la cei care au fost împotrivitori, plini de ură. Ei erau legaliști. Oh, ei erau foarte interesați cu privire la genealogie și la linia de curăție și toate aceste aspecte ale moștenirii. Așadar, el Îl prezintă pe Mesia ca fiind un descendent din două femei destrăbălate, o adulteră și una rezultată din incest.

El a venit într-o națiune a cărei istorie a fost o istorie degenerativă, a venit din doi oameni păcătoși și S-a născut dintr-o femeie păcătoasă, ca fiind Împăratul tuturor împăraților. Să știe tot Israelul și toți care ascultă: Isus Cristos este prietenul păcătoșilor. Ați reținut? El este prietenul păcătoșilor. El însuși a spus aceasta. „Am venit nu să-i chem pe cei neprihăniți, ci – pe cine? – pe cei păcătoși la pocăință”. Să ne rugăm.

Îți mulțumim, Tată pentru începutul plin de emoție al unei aventuri mărețe, extraordinare. Oh, Doamne, cât de șocantă este această genealogie când te uiți la ea şi vezi pentru ce ai intenționat-o să fie. Pur și simplu este o palmă dată legalismului, o palmă dată neprihănirii proprii, o palmă pe fața unui sistem al faptelor neprihănite. Pur și simplu harul se revarsă din aceste pagini. Întotdeauna Te-ai identificat cu păcătoșii, cu păcătoșii pentru care ai venit ca să-i salvezi. Ne simțim și noi ca Pavel care spune: „dintre care cel dintâi sunt eu”. Îți mulțumim pentru mântuirea plină de har. Îți mulțumim pentru că ești un Împărat plin de har care ierți. Îți înălțăm numele. Amin.

SFÂRȘIT