În seara asta ne vom întoarce la cartea Matei și vă rog să vă luați Bibliile și să deschideți împreună de mine la al doilea capitol din Matei, Matei capitolul 2. Am început mica noastră incursiune săptămâna trecută și ne vom uita la narațiunea biblică despre vizita magilor la Betleem când S-a născut Isus Cristos. Am petrecut mult timp data trecută uitându-ne la magi, cine au fost și câte ceva despre ei, anumite detalii. Și nu doresc să folosesc timpul reluând asta. Aș dori să vă reamintesc faptul că am văzut că acești oameni erau în esență făuritorii de regi persani, care au venit pentru că știau despre nașterea Împăratului așteptat, despre care au auzit fără îndoială de la oameni ca Daniel și alți evrei care au trăit în țara lor de pe vremea robiei babiloniene.

Acești oameni care îi înscăunau pe regii persani au fost nerăbdători să-l întâlnească pe împărat pentru că ei nu aveau un împărat. Împăratul din acea vreme a fost detronat și doreau un împărat măreț care să se ridice pe tronul din Est ca să poată fi o amenințare pentru Imperiu Roman din Vest. Așadar, sentimentele lor erau atât politice, cât și spirituale, și am văzut că ei au venit în cetate și s-au confruntat cu un personaj foarte interesant și anume Irod, despre care vom vedea mai multe în seara asta. Însă am împărtășit cu voi faptul că Matei include această întâmplare particulară despre nașterea lui Isus Cristos pentru că Matei Îl prezintă pe Cristos ca Împărat și ce putea fi mai potrivit în prezentarea lui Cristos ca Împărat decât să ai niște făuritori de regi care vin să Îl încoroneze pe El. Și ei nu erau doar făuritori de regi, dar ei erau făuritori de regi din alte națiuni.

Am văzut cât de paradoxal a fost faptul că poporul evreu, care ar fi trebuit să-L caute pe Mesia, nici măcar nu s-a deranjat cu nașterea lui Cristos, în timp ce acești păgâni, care erau cunoscuți în acea vreme, separați de legămintele cu Dumnezeu, au căutat să-L recunoască pe acest Împărat. Așadar, El a fost un Împărat, în ce privește descendența Lui din David am văzut în prezentarea lui Matei. Am văzut asta. Aici vedem că El este Împăratul datorită faptului că în lume existau acești oameni care erau cunoscuți oficial ca fiind făuritori de regi, cei care îi înscăunau și care L-au recunoscut ca atare. Se poate spune că în capitolul 1 Matei spune: „Isus merită cinste regală” și în capitolul 2 El o primește. El, într-adevăr, chiar și aici a fost recunoscut într-un fel ca Împăratul împăraților și Domnul domnilor, de către acești oficiali care îi înscăunau pe împărații persani.

Aceasta este o întărire a regalității lui Cristos, dreptul Lui la domnie. Și așa cum v-am spus data trecută, nu pot să nu mă opresc și să mă gândesc la faptul că adevăratul Împărat nu a fost cunoscut în Ierusalim, în propria Sa cetate. În locuința sa regală, locul în care toate ar fi trebuit să-L aclame ca Împărat, nu a fost slăvit. Nu L-au căutat. Nu le-a păsat de El. Ei nu s-au deranjat niciodată să vină la Betleem ca să-L vadă. În schimb, niște străini de departe au venit să-L caute ca să I se închine și să-L adore. Și în afară de aceștia, oamenii obișnuiți, liderii, conducătorii, teologii și preoții lui Israel au fost totalmente indiferenți iar Irod a fost plin de amărăciune, și de ură, și de invidie și de gelozie.

Așadar, chiar aici, încă de la începutul Evangheliei după Matei, vedem cum vor decurge lucrurile. Vor fi oameni care vor fi indiferenți. Vor fi oameni care vor fi vrăjmași și vor fi acei oameni care I se vor închina. Și vom vedea mai multe despre aceste trei grupuri pe măsură ce vom înainta în studiu.

Așadar, magii reprezintă primele roade ale națiunilor păgâne și ne arată într-adevăr faptul că Dumnezeu întotdeauna I-a avut și pe ei în inima Lui. Acum, ne uităm la versetele de la 1 la 12 și ne vom uita să vedem în special ce spune textul. Ultima dată am făcut introducerea. Dar pe măsură ce ne uităm la text, aș dori să vedeți cinci acte ale acestei drame incredibile, care se desfășoară în capitolul 2, cinci acte distincte. Și le voi intitula pe fiecare printr-un cuvânt simplu ca să ni le amintim. „Sosirea”, primul act. Al doilea, „Agitația”. Al treilea, „Prefăcătoria”. Numărul patru, „Slăvirea” și numărul cinci, „Evitarea”. Acum, această schiță nu este una strălucită, dar sunt câteva cârlige în care să vă agățați gândurile.

Întâi de toate, suntem la „Sosire”. Să ne uităm la versetele 1 și 2. „După ce S-a născut Isus în Betleemul din Iudea, în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim”. Vă amintiți că v-am spus că magi este un cuvânt intraductibil care face referire la o anumită linie preoțească ereditară, un trib de oameni care, din câte se pare, se trag din mezi, însă de-a lungul timpului s-au ridicat la o poziție importantă în ținuturile regatului Persia, în regatul Mediei și regatul Babilonului, de asemenea. Așadar, a devenit sinonim în multe moduri cu a fi un om înțelept. Ca să fii un mag, însemna să ai un loc de înțelept în societate. Așadar: „iată că au venit niște magi din Răsărit la Ierusalim, şi au întrebat: „Unde este Împăratul de curând născut al Iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit, şi am venit să ne închinăm Lui.””

Acum, bineînțeles avem sosirea în acest punct. Imediat după nașterea lui Isus magii sosesc la Ierusalim. Acum, sunt două lucruri pe care vreau să le spun încă de la început cu referire la versetul 1. Întâi de toate, expresia: „Betleemul din Iudeea”. Acum, Betleem este un oraș micuț, aproximativ la 8 sau 9 km la sud de Ierusalim. Cândva s-a numit Efrata și așa este numit de către Mica, profetul din Vechiul Testament.

Acum, numele Betleem, este interesant. Înseamnă „Casa pâinii”. Beth este „casă”, lehem înseamnă „pâine”. Casa pâinii, un nume potrivit pentru locul unde s-a născut Însăși Pâinea vieții. Acum, acest sat se află într-o zonă foarte fertilă și era foarte productivă. De fapt, dacă v-aș oferi o scurtă descrierea a sa, poate v-ar ajuta să vi-l imaginați. Am fost acolo de două ori și îmi voi da toată silința.

Ierusalim, așa cum bine știți, este așezat pe un platou la peste 600 de metri deasupra văii care îl înconjoară. Este pe vârful unui deal. Și puțin spre sud, un lucru foarte interesant despre locul unde este așezat Betleemul, la un capăt este o stâncă înaltă, iar la celălalt capăt este o creastă tot aşa de înaltă, ca o șa, și Betleemul este ca într-un leagăn la mijloc.

Zona aceea este în cea mai mare parte din calcar gri. De fapt, asta va fi tot ce vezi peste tot, pentru că există o prevedere astăzi în Ierusalim, cu privire la zona respectivă, și anume că nu poți să construiești niciun edificiu decât dacă zidești cu piatră din Ierusalim. Astfel clădirile se ridică de la pământ și arată exact cum arată pământul. Este calcar de culoare gri, și arată ca un oraș așezat în formă de amfiteatru - izbitor.

Acum, micul oraș Betleem a avut o istorie foarte lungă și interesantă. Dacă ne întoarcem la cartea Geneza, vom afla că în Betleem, Iacov a îngropat-o pe Rahela și a pus un stâlp care să marcheze mormântul ei. Și până în ziua de azi, dacă iei un taxi Mercedes-Benz până la Betleem, un tip îți va arăta și va spune: „Acela este mormântul Rahelei”, pe partea dreaptă a drumului.

De asemenea aflăm din cartea Rut faptul că atunci când Rut s-a căsătorit cu Boaz, ea trăia în Betleem. Din Betleem, Rut putea să vadă foarte bine valea Iordanului, lucru real. Poți să stai în acea mică șa și să vezi valea Iordanului, până la Marea Moartă, și să vezi dealurile Moabului de cealaltă parte. Rut era moabită. Trăia în Betleem, putea să se ridice pe vârfuri și să-și vadă țara natală.

Mai presus de toate, cetatea Betleem a fost casa și cetatea marelui împărat al lui Israel pe nume David. Și acest aspect este cunoscut în mod special despre Betleem. Întotdeauna va fi cetatea lui David. În 1 Samuel 16 și 1 Samuel 17 și 1 Samuel 20, avem indicații că aceasta a fost cetatea lui David. De fapt, în 2 Samuel 23, când David era un fugar urmărit, el spune că tânjește după: „apa din fântâna din Betleem”. Aceasta era cetatea lui.

Mai târziu, Roboam, după dezbinarea împărăției din vremea lui Solomon, Roboam a fortificat cetatea. Dar în mod unic rămâne – multe lucruri mărunte s-au întâmplat în istorie – însă în mod unic ea rămâne cetatea lui David. Și a fost chiar acolo, este foarte important, chiar acolo în acel loc, în acel sat, care de fapt nu este o cetate. Chiar acolo în acel mic sat poporul lui Dumnezeu Îl aștepta de mult timp pe Mesia să Se nască. Și exista și un motiv pentru aceasta, motivul este profeția din Vechiul Testament. Ei așteptau ca fiul măreț al lui David să vină din cetatea lui David. Așteptau ca Mesia să Se nască acolo, iar când S-a născut, nici măcar nu s-au deranjat să vadă asta.

Acum, încă ceva despre Betleem ca să vă ajute să vi-l imaginați. Casele din Betleem sunt construite pe pante. De fapt, este foarte greu să găsești un loc drept, îl găsești doar dacă te duci în piața care este chiar în fața Bisericii Nașterii. Se pare că sunt foarte multe pante, iar casele sunt construite peste tot pe aceste pante.

Și foarte frecvent, când o casă era construită pe o pantă, dedesubt, deoarece calcarul nu era așa de tare și pentru că erau unele goluri/cavități naturale în munte, oamenii săpau o peșteră pe care o foloseau drept staul. Și este foarte probabil că într-o astfel peșteră S-a născut Domnul Isus. Chiar și azi, Biserica Catolică crede că a găsit adevărata peșteră. Bineînțeles, ei întotdeauna găsesc ceva unde să construiască o Biserică, peste tot, numai în mijlocul Mării Galileii nu. Nu au avut cum să construiască una acolo unde a umblat Isus pe apă, dar oriunde în altă parte pe unde a călcat Isus, ei au făcut o biserică.

Deasupra acestei peșteri pe care ei cred că au găsit-o pe lateralul dealului, au construit o biserică chiar deasupra. Așadar, mergi în biserică, cobori scările până jos și ajungi într-o mică peșteră în care trebuie să-ți pleci capul și să te apleci, oarecum să te ghemuiești în această mică peșteră, acesta spun ei că este locul în care Isus S-a născut.

Apropo, acesta nu este un lucru care s-a descoperit recent. Merge până în vremea împăratului Adrian. El a descoperit prima dată ce au simțit creștinii, că această peșteră era locul sacru, așadar s-a gândit să o desacralizeze cât se poate de mult. I-a construit un altar lui Adonis, un zeu fals, chiar deasupra ei. Iar Constantin a venit prin secolul 4 și a distrus templul lui Adonis și a construit acolo o biserică. Și așa a continuat ca acel loc să fie socotit ca locul nașterii. Așadar, este un sătuc construit pe o mulțime de pante, unde de obicei casele aveau dedesubt, dacă aveau un grajd, un mic staul săpat în deal.

Acum, acesta este Betleemul din Iudeea. Neimportant. Poate că așa e mai bine. Dacă cineva se gândește la Betleem, se gândește la un singur lucru și anume la nașterea lui Isus Cristos. Și poate că așa a vrut Dumnezeu și a ales un loc foarte obscur, și totuși un loc suficient de aproape de Ierusalim care să atragă atenția întregii populații atunci când se va naște Împăratul, dacă ar fi fost la fel de sensibili cu privire la Dumnezeu așa cum dorea El.

Veți observa că există, fără îndoială, un interval de timp care a trecut. Între nașterea lui Cristos și capitolul 2 cu versetul 1 când ajung magii este o perioadă de timp. Am arătat-o data trecută și nu voi intra iarăși în detalii despre ea, dar mi se pare că sunt câteva luni, cel puțin, care au trecut. Este o bună perioadă de timp, de când S-a născut Isus cândva la finalul anului și moartea lui Irod cândva la începutul anului următor. Știm că a murit sau cel puțin credem că a murit cândva la finalul lui martie sau începutul lui aprilie la eclipsa de lună în anul 4 î.Cr. Nu ar putea fi mai mult de 4, 5 sau cel mult 6 luni, după părerea mea, după nașterea lui Cristos.

De asemenea veți vedea asta. Ne spune în versetul 11 că atunci: „când au intrat în casă au văzut Pruncul”. Cristos nu mai este în iesle. Nu mai este în staul. V-am spus data trecută că cel mai probabil au fost deja la Templu pentru curățire. Când o femeie evreică avea un copil, trebuia să treacă o anumită perioadă de timp, trebuia să meargă să fie curățită și să aducă o jertfă. V-am spus că au adus la templu doi pui de porumbel, care erau jertfa celui care trăia în sărăcie lucie.

A trecut o perioadă bună de timp după nașterea lui Cristos, altfel fără îndoială că ar fi luat darurile magilor și ar fi adus o jertfă mai însemnată. Dar mi se pare că ei încă nu primiseră darurile magilor, pe care le-ar fi folosit la acea jertfă, ceea ce înseamnă că deja a avut loc curățirea, ceea ce înseamnă că a trecut o perioadă de cel puțin 40 de zile înainte ca înțelepții să ajungă acolo. Așadar, copilul a crescut puțin, avea poate câteva luni.

Mai este o notă interesantă aici, am să vă ofer câteva informații ca să vedeți contextul. Veți observa că spune: „În zilele împăratului Irod”. Putem să petrecem ore întregi discutând această persoană și tot ceea ce înseamnă viața sa și de unde a venit, însă asta nu este relevant pentru ce vreau să vă arăt. Aș dori să vă ofer câteva date din istorie ca să vă faceți o idee.

Acest om nu era evreu pur-sânge. Era un edomit. Era un idumeu, care este un alt cuvânt – dar edomit și idumeu înseamnă același lucru – el venea dintr-o zonă care se întindea la est și sud de Ierusalim. El s-a pus la dispoziția romanilor. Acum vă rog să vă reamintiți. Romanii au venit și au cucerit zona, iar cei care au fost băieți deștepți au început să țină cadența puțin cu romanii, așa-i? Oamenii care voiau să aibă câte un câștig făceau voia romanilor, și așa era acest om. În timpul războaielor civile din Palestina și în perioada în care Roma a încercat să-și așeze dominația, înainte de nașterea lui Cristos, Irod și-a jucat rolul cu Roma și a fost pe placul lor și s-au încrezut în el. El le-a câștigat încrederea.

Și când Roma a cucerit în cele din urmă Iudeea, au așezat un procurator. Un procurator era ca un guvernator, un fel de conducător oficial al unei țări mici, iar numele său era Antipater, Antipater. Era un edomit, bine? El era un edomit, iar Irod era fiul său. Când au vrut un conducător, l-au găsit pe acest Antipater, iar Irod era fiul său. Dar Irod le-a făcut pe plac romanilor atât de mult, că l-au rânduit să fie tetrarhul Galileii.

Cu alte cuvinte, ei aveau nevoie de cineva care să conducă Ierusalimul și Iudeea și de altcineva care să controleze zona rurală. Era o poziție inferioară din punct de vedere al importanței, dar fără îndoială că era o poziție de cinste între romani. Așadar, ei l-au așezat pe Antipater în Ierusalim și Iudeea, iar pe fiul său Irod sus în Galilea. Așadar, în 47 î.Cr., asta înainte de nașterea lui Cristos, Irod a fost așezat ca tetrarh al Galileii.

Acum, după șapte ani, în anul 40 î.Cr., acea zonă de est partă, medo-persană despre care am vorbit atunci când am văzut de unde au venit magii, a început un război civil, au venit și au atacat acea zonă a Palestinei și a Siriei și restul, iar Irod a luat repede o corabie spre Roma. A fugit. A putut vedea scrisul de pe zid și a plecat la Roma ca să le spună ce se întâmplă. Partea de Răsărit a început să deranjeze acea mică zonă tampon, iar Irod a fugit la Roma. Acesta este fiul lui Antipater.

Acum, el ajunge la Roma, începe să înțeleagă cum stau lucrurile în senatul roman și începe să fie pe placul senatului roman. Convinge senatul roman că este pro-Roma, însă el fiind din acea parte de lume știe cum să rezolve situațiile de acolo, și așa mai departe. El dorește autoritate absolută. Așadar, în 40 î.Cr. aproximativ, senatul roman îl face pe Irod împăratul Iudeii. Acum, să vă amintiți asta. L-au făcut pe Irod împăratul iudeilor, apoi i-au spus: „Poți să iei o armată” și i-au dat o armată. I-au dat câteva trupe de intervenție și i-au spus: „Mergi și formează-ți propria împărăție acolo și domnește așa cum vrei tu”.

Ei bine, știți că i-a luat trei ani ca să facă asta? I-a luat trei ani ca să câștige în cele din urmă puterea pe care o avea în titlu. În final, în anul 37 î.Cr., a câștigat și a devenit împăratul iudeilor, iar acest titlu l-a purtat până când a murit. Întotdeauna a încercat să mențină acest titlu de împărat al iudeilor.

Acum, priviți întrebarea pe care magii au pus-o când au venit, în versetul 2: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” Ei bine, asta era suficient ca să-l facă pe Irod să intre în panică. Adică, el a căutat poziția asta politică cu disperare. A călătorit până la Roma și și-a jucat rolul înaintea senatului roman. A primit titlul de împărat al iudeilor, a luat o armată și a luptat trei ani ca să câștige dreptul de a face din asta o realitate, s-a ținut de aceasta până în acest moment și acum dintr-o dată vin niște făuritori de regi. Ei intră cu năvală în cetate și întreabă peste tot: „Unde este Cel care este Împăratul de curând născut al iudeilor?” Și Irod se teme.

Acum șocul acestei scene este puțin arătat în versetul 1 când spune: „Isus S-a născut în Betleemul din Iudeea în zilele împăratului Irod și au venit niște magi”. De fapt nu doar că au venit niște magi, ci „Poți să crezi asta? Au venit niște magi.” Sau dacă ești Irod: „Vai, au venit niște magi!”, sau ceva de genul ăsta. Ceva neașteptat, uimitor, șocant, fantastic: „Au venit niște magi din Răsărit” întrebând unde s-a născut Împăratul iudeilor.

Acum, la drept vorbind, nu ar fi trebuit să fie chiar așa de șocant. Dacă acei evrei ar fi analizat cu atenție Vechiul Testament, fără îndoială că ar fi știut că vremea este cea corectă. Istoricii reiterează asta despre acea vreme, vă rog să fiți atenți. Este fascinant pentru mine. În acea vreme, în lume era o așteptare stranie după venirea unui împărat. Oamenii din răsărit așteptau asta și în parte de aceea au venit magii. Oameni din multe locuri anticipau sosirea unui împărat. Aceasta era atmosfera zilei.

Chiar și istoricii romani recunoșteau asta. De exemplu, Suetonius a scris: „S-a răspândit în tot Orientul o credință veche și împământenită că era rânduit ca în acea vreme să vină oameni din Iudeea ca să guverneze lumea”. Acesta a fost Suetonius, iar Suetonius a scris mai târziu în special despre zilele lui Vespasian, iar Vespasian a cucerit Israelul în anul 70 d.Cr. Așa că poate că Suetonius a scris puțin mai târziu după aceasta. Însă, el s-a uitat înapoi și a spus că a fost o vreme când exista această așteptare ca oameni din Iudeea să guverneze lumea. Priveau către acea zonă.

Tacitus renumitul istoric roman relatează despre aceeași credință. „Exista o convingere fermă” spune Tacitus în istoriile sale „că în acea vreme estul urma să devină puternic și conducătorii să vină din Iudeea de unde să cucerească un imperiu universal”. Așa spune Tacitus. Evreii, conform lui Iosefus în volumul său Războaiele Iudeilor spune că în acea vreme, evreii credeau că cineva din țara lor va deveni guvernator și va stăpâni lumea.

La scurtă vreme îl găsim pe Tiridates, împăratul Armeniei, care a venit în vizită la Nero la Roma împreună cu magii săi, conform lui Suetonius. Îi găsim pe magi în Atena aducând jertfe în amintirea lui Platon. În același timp, când Isus S-a născut, îl găsim pe Augustus împăratul roman fiind slăvit ca salvatorul lumii, îl găsim pe poetul roman Virgiliu scriind despre epoca de aur, care tocmai apusese. Vedeți, romanii priveau către o epocă de aur. Răsăritul a venit către apus cu magii săi. Era un simțământ uimitor că undeva, dintr-un loc anume, urma să vină un mare salvator al lumii, un mare lider, un mare conducător.

Nu știu de unde a apărut toată această anticipare. Ce e interesant este faptul că toată această anticipare a venit în același timp. Timpul era potrivit și înțelepții sau magii au veni din Răsărit la Ierusalim. Poate că ei au recunoscut ceea ce spune Pavel în Galateni că: „la împlinirea vremii Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege”. Într-un sens acum era împlinirea vremii și unii oameni au putut simți asta.

Acești magi, pe baza informațiilor primite de la Daniel și a altor informații pe care le-au primit de la evreii care trăiau în țara lor încă din vremea robiei și pe baza simțământului lor de credință în adevăratul Dumnezeu și pe baza așteptării lor că Dumnezeu Își va împlini Cuvântul Său și pe baza a ceea ce au văzut pe cer, ceea ce e numită stea aici, au venit la Ierusalim.

Acum oamenii întotdeauna s-au întrebat câți magi au fost? Nu știm, dar așa cum v-am spus nu au fost Melchior, Baltazar și Gașpar. Nu a fost unul din India, unul din Egipt și unul din Grecia, care în cele din urmă au fost botezați de Toma și oasele lor au fost descoperite de sfânta Elena, apoi puse în Biserica Sf. Sofia din Constantinopol, mai târziu transferate la Milano, iar acum puteți merge acolo să le vedeți craniile. Acest lucru nu este adevărat. Acestea toate sunt doar fantezie.

Nu știm de fapt câți au fost. Nu știm care au fost numele lor, așadar este doar pură speculație. Dar au avut un motiv pentru care au venit. Iată ce spune versetul 2. Aflăm – și se pare că în conformitate cu modul de exprimare în limba greacă, ei au spus aceste lucruri peste tot. Ei în continuu spuneau „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Pentru că I-am văzut astēr-ul în răsărit și am venit să ne închinăm Lui”. Ei tot întrebau: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?”

Știți, cu siguranță că au fost puțin șocați când puneau de fiecare dată acea întrebare și primeau răspunsul: „Ce?” din partea tuturor. Cu siguranță că au presupus că acești oameni știau. Adică, la urma urmei, ei erau evreii și cu siguranță că ar fi trebuit să știe când s-a născut regele lor și unde s-a născut.

Dar două lucruri mă uimesc din versetul pe care l-am citit și doresc să răspund la aceste două întrebări, pentru că ele au fost cele care m-au șocat. Prima întrebare, care a fost natura stelei? „I-am văzut steaua în răsărit și am venit să ne închinăm Lui”. Care a fost natura stelei? Așadar, am făcut câteva cercetări săptămâna aceasta și cea care a trecut ca să aflu ce a fost steaua aceea. Nici nu vă vine să credeți care au fost sugestiile.

Întâi de toate, unii oameni spun că a fost o stea reală, autentică, veritabilă, cu margini aurite, totalmente adevărată. Alții spun că a fost Jupiter, pentru că Jupiter este numită „regină între planete”. Alții spun, şi aceasta este teoria lui Kepler, că a fost conjuncția dintre Jupiter și Saturn sub semnul peștelui. Alți spun că a fost o cometă neregulată. Alții spun că a fost un meteorit de joasă altitudine. Iar alții spun că a fost steaua destinului în inima omenirii.

Sunt o mulțime de prostii pe care nu le-am auzit niciodată. Vreți să știți ce a fost? Aș vrea să vă spun ce cred că este. Uitați ce spune în Luca 2:9 și poate că asta vă va ajuta să aveți un răspuns la întrebarea pe care v-ați pus-o încă de când ați fost copii. Dacă încă sunteți copii, încă aveți această întrebare. Luca 2:9, avem aici o rezolvare foarte bună. Aici nu suntem la episodul cu magii, ci cu păstorii. Ei sunt primii care vin, și ei erau din Israel. Ei sunt oarecum o imagine a rămășiței.

„În ținutul acela erau niște păstori, care stăteau afară în câmp şi făceau de strajă noaptea împrejurul turmei lor. Şi iată că un înger al Domnului s-a înfățișat înaintea lor, şi slava Domnului a strălucit împrejurul lor. Ei s-au înfricoșat foarte tare.” Acum ce strălucea pe cer și au văzut păstorii? Ce a fost? A fost „slava Domnului”. Dacă întoarceți în Vechiul Testament și veți studia conceptul de slavă a lui Dumnezeu, veți afla că slava lui Dumnezeu s-a manifestat ca lumină, nu-i așa? Din nou și din nou și din nou în Vechiul Testament, slava lui Dumnezeu este manifestată ca lumină. Când Dumnezeu răspândește prezența Sa, El o transformă într-o lumină inefabilă.

Când slava lui Dumnezeu a apărut în timpul zilei, a fost ca un nor de lumină. Când a apărut noaptea, a fost ca un stâlp de foc. Când slava lui Dumnezeu s-a coborât pe Cort, a fost ca lumina. Când Moise s-a suit pe munte și a spus: „Arată-mi slava Ta”, Dumnezeu l-a ascuns în crăpătura stâncii și Dumnezeu i-a arătat lui slava Sa manifestată ca lumină, și a fost atât de multă lumină că a ajuns pe fața lui Moise, iar când a coborât de pe munte și a vorbit cu oamenii, chipul lui strălucea.

Slava lui Dumnezeu este o lumină aprinsă și când Isus a descoperit cine era și Și-a descoperit slava pe muntele transformării la față, a dat la o parte carnea și ei au văzut ce? Slava Lui ca o lumină clară. Și când Isus va veni a doua oară pe norii cerului, va veni cu o lumină strălucitoare. Iar Apocalipsa spune: „Dumnezeu va întuneca toate stelele din ceruri”. Toate stelele se vor stinge. Soarele, luna, totul se va întuneca și se vor strânge ca un sul. Și când totul va fi întunecat deplin, atunci Cristos va veni cu o lumină strălucitoare și oamenii vor striga la munți și la stânci ca să cadă peste ei ca să-i ascundă de fața slavei Sale.

Acum, toate acestea sunt ca să vă reamintesc faptul că slava lui Dumnezeu este manifestată în Scriptură ca lumină, ca lumină. I-a spus lui Moise că nu poate să vadă fața Lui și să trăiască. Ar fi nimicit. Ar fi ca și cum ar sta la 3 m de Soare, și ca și cum ar fi un milion de milioane de Sori. Cred că slava lui Dumnezeu a strălucit în acea noapte când slava lui Dumnezeu a coborât pe pământ. A fost slava lui Dumnezeu care a coborât pe pământ, a venit în trup de om. Și cred că acea slavă a lui Dumnezeu este ceea ce au văzut magii.

Aș dori să vă ofer mai mult suport asupra acestui lucru pentru că eu cred că este interesant să urmărim acest gând. Cuvântul principal în Vechiul Testament, cuvântul ebraic pentru stea este cuvântul kokab. Acum, acest lucru este important, este doar un punct de contact cu limba ebraică. Dar are un înțeles de bază și acest înțeles de bază înseamnă „a străluci” sau „a arde în continuu”, „a străluci” sau „a arde în continuu”. Acum, nu tot timpul cuvântul kokab este folosit pentru o adevărată stea. Uneori este folosit ca să vorbească despre o stea obișnuită. Uneori este folosit ca să vorbească despre un înger. Și uneori este folosit să vorbească despre oameni. Așa că nu înseamnă întotdeauna în mod necesar o stea reală. Poate să însemne orice strălucește, orice strălucește într-un fel incredibil.

De fapt, în Numeri 24:17, este un verset foarte interesant. Spune, aceasta fiind o profeție mesianică: „Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape. O stea răsare din Iacov, un toiag de cârmuire se ridică din Israel”. Este Numeri 24:17. Este o profeție mesianică. Va apărea o strălucire. Va veni Unul care strălucește. Va veni o stea. Fraților, cred că acea profeție nu este nimic altceva decât că slava lui Dumnezeu întrupată este acea stea, care strălucea.

Uitați-vă pentru un moment la Matei capitolul 24, Matei capitolul 24:4. Să mergem la versetul 30. În loc să încercăm să trecem prin toată secțiunea, ne vom duce numai la versetul 30. În versetul 29 spune: „Îndată după acele zile de necaz „soarele se va întuneca, luna nu-şi va mai da lumina ei – este ceea ce v-am spus – stelele vor cădea din cer”, și totul va fi întuneric. Și apoi la versetul 30: „Atunci se va arăta” – acum vă rog să urmăriți. „Atunci se va arăta în cer semnul Fiului omului”.

Acum vă rog să remarcați această propoziție. „Semnul Fiului omului”. Cu alte cuvinte, atunci când Fiul omului va apărea, va fi un semn care va arăta către El. Știți pentru ce este un semn? Semnul este ca să vă îndrume către ceva ce vreți să vedeți. Mergeți pe drum și apare un indicator către Roscoe Boulevard, dar el este acolo ca să arate către Roscoe Boulevard. Are o funcție. Scopul este ca să arate spre ceva, iar Fiul omului are un semn.

„În cer semnul Fiului omului”. Oh, este interesant. Acel semn este în cer. Și ce vor vedea? „Pe Fiul omului venind pe norii cerului cu putere și cu mare slavă”. Iată aici kokab-ul Lui, strălucirea Lui aprinsă. Și cu toate că kokab, cuvântul ebraic nu este folosit în Noul Testament totuși are aceeași idee. Cred că acest semn al Fiului omului este nimic mai mult și nimic mai puțin decât slava Shekinah a lui Dumnezeu Însuși. Dumnezeu S-a descoperit într-o lumină inefabilă, slăvită. De fapt, chiar ne spune, cred că este în Apocalipsa 1:16 că soarele strălucește. Fiul lui Dumnezeu strălucește așa cum strălucește soarele în toată puterea Lui.

Cumva - acum urmăriți asta - cumva este conectată cu Isus Cristos această slavă strălucitoare incredibilă a lui Dumnezeu. Este semnul Lui în ceruri. El este duh. Este o ființă spirituală. El este de asemenea, într-un sens, o ființă fizică într-un trup glorificat pe care îl are de la învierea Sa. Dar este un semn care merge alături de El și acest semn este slava Lui strălucitoare, iar într-o zi pe muntele schimbării la Față Și-a arătat-o ucenicilor Săi. Și într-o zi, când Se va întoarce, semnul venirii Lui, semnul Fiului omului în ceruri va fi o slavă strălucitoare acolo în ceruri.

Ei bine, știți ce cred eu? Cred că același semn a fost și la prima Sa venire, de asemenea. Cred că a fost semnul Fiului omului în ceruri. Iar semnul Fiului omului în ceruri nu este o stea. Nu este un astru ceresc. Nu este o conjuncție de planete. Nu sunt gândurile destinului uman care zburdă în mintea mistică a cuiva. Semnul Fiului omului nu este nimic mai mult și nimic mai puțin decât slava Shekinah a lui Dumnezeu descoperită într-o lumină arzătoare și orbitoare în ceruri.

Aș dori să mai adaug acest gând. Versetul 2 spune, „I-am văzut” - fiți atenți – „astēr-ul Lui”. Strălucirea Lui – cuvântul astēr, întâmplător fraților, cuvântul este tradus cu stea aici, dar este folosit pentru alte lucruri decât pentru stele. Așadar, aster-ul Lui înseamnă că El are „o ardere continuă sau o strălucire” care este a Lui. Am văzut strălucirea Lui în răsărit. I-am văzut kokab-ul Lui, astēr-ul Lui, strălucirea Lui, slava Lui. Tocmai faptul că este „steaua Lui” înseamnă că este ceva foarte special.

A apărut. Este un cuvânt interesant. „Am văzut steaua Lui în răsărit”. Steaua Lui, versetul șapte. Irod spune: „Vreau să știu vremea în care s-a arătat steaua”. Iar cuvântul phainō în limba greacă înseamnă aceea ce strălucește. În ce perioadă a început să strălucească? Iar același cuvânt – e un gând interesant – este același cuvânt care este folosit pentru fulger. Fulgerul este o formă al lui astēr. Uneori este tradus ca o stea pe cer. Alteori este tradus cu fulger. Alteori ca strălucire înainte de ceva.

Iar aici, este o strălucire înainte. Nu putem să împingem lucrurile mai mult. Nu putem să facem să însemne o stea reală. Și acolo este sensul în care Irod a spus: „Când anume s-a arătat această lumină strălucitoare?” Și, chiar asta este oarecum un indiciu că a fost ceva care nu a existat înainte și a fost chemată în existență numai pentru că Isus a venit. Așadar, cred că acesta a fost aster-ul Lui, semnul Fiului omului în ceruri. A fost acolo la prima Lui venire și, dragilor, va fi acolo la cea de-a doua venire a Lui. Este semnul Lui. Este steaua Lui. Și nu este vreun corp ceresc.

Pseudoștiința numită astrologie nu putea niciodată să prezică venirea Domnului. Ei nu se uitau la micile lor scheme ca să vadă „Uite acolo! Acolo este bătrânul Saturn sau oricare alt corp ceresc. Trebuie că înseamnă că El S-a născut.” Nu, nu. Ceea ce ei au văzut a fost ceva ce nu au văzut niciodată înainte și au știut că trebuie să fie ceva unic și au făcut legătura cu ceea ce spunea Vechiul Testament și cu ceea ce le-a spus Daniel. Nicio cercetare astronomică nu le-a dat acea direcție. Dumnezeu S-a descoperit pe Sine.

Nu a fost cu nimic diferit de stâlpul de foc din Vechiul Testament. Vă amintiți de stâlpul de foc din nor din Vechiul Testament când a fost deasupra Sfintei sfintelor? Ei bine, aici, ne spune că indiferent ce stea a fost, s-a dus și s-a așezat deasupra locului unde S-a născut. Acum, vă rog să-mi spuneți cum poate literalmente o stea sau indiferent ce a fost să facă așa ceva? Nu poate. Nu este nimic altceva decât semnul Fiului omului. Poate spui: „Bine, bine, dacă a fost o astfel de slavă uimitoare și strălucitoare a semnului lui Cristos în ceruri, cum se face că numai oamenii înțelepți din Persia au văzut-o și nimeni altcineva nu a văzut-o?”

Este o întrebare bună. Aceasta este a doua întrebare pe care o pun. Cum se face că Dumnezeu este așa selectiv? Ei bine, știți, asta nu este un lucru nou pentru Dumnezeu. El poate să îi facă pe toți din lume să nu vadă ceva, dacă vrea asta. În Exod capitolul 14 găsesc o paralelă foarte bună, 14:19 spune: „Îngerul lui Dumnezeu, care mergea înaintea taberei lui Israel, Şi-a schimbat locul, şi a mers înapoia lor.” Ei urmau să meargă prin Marea Roșie, așa că îngerul i-a călăuzit până la Marea Roșie. În momentul când au ajuns la Marea Roșie, s-a dus în spatele lor. A fost în spatele lor. Poate spui: „Să împingă?” Nu, vă voi arăta de ce.

Stâlpul de nor, slava lui Dumnezeu. „Stâlpul de nor care mergea înaintea lor, şi-a schimbat locul şi a stat înapoia lor”. Acum în spatele evreilor ai stâlpul de nor, slava lui Dumnezeu și Îl ai pe îngerul Domnului. Și cine era îngerul Domnului? Isus Cristos. „El s-a așezat între tabăra Egiptenilor şi tabăra lui Israel. Norul acesta într-o parte era întunecos, iar în cealaltă lumina noaptea. Şi cele două tabere nu s-au apropiat una de alta toată noaptea.”

Știți ce s-a întâmplat? Israel l-a văzut ca lumină, iar faraon și armata lui l-a văzut ca ce? Ca întuneric. Era același lucru. Este ceva despre Dumnezeu care descoperă ce vrea să descopere numai celor cărora vrea să le descopere și asta e tot ce pot să spun. Cum au legat ei asta de nașterea lui Isus Cristos? Nu știu. Nu știu decât că Dumnezeu a făcut ca asta să fie atât de evident încât ei au știut, au știut.

Fraților, vreți să știți ceva foarte fascinant? Acest lucru ar putea să vă șocheze puțin. S-ar putea să vă încurce narațiunea de Crăciun de anul viitor. Dar știți că nicăieri în Biblie nu spune că ei au urmat steaua din Persia până la Betleem? Nu. Nu spune că i-a condus până la Ierusalim. Nu spune că a mers într-o direcție. Deloc. „I-am văzut steaua – unde? – în Răsărit”. I-au văzut steaua în răsărit și au știut unde trebuie să meargă. Au știut unde trebuia să fie Mesia al evreilor. Ei știau că cetatea de scaun era Ierusalimul. Ei știau unde au domnit toți regii iudei. Știau exact unde trebuiau să ajungă. Nu aveau nevoie de o anumită stea ca să-i călăuzească.

Și când ei au văzut slava Lui și Dumnezeu a făcut să fie atât de evidentă și de clară, așa cum face El când descoperă ceea ce dorește să descopere oricui vrea, ei nu au mai pus nicio întrebare. S-au urcat pe cai și au plecat. S-au dus exact la locul potrivit. Iar Matei nu ne oferă toate bucățile și piesele de puzzle și detaliile despre cum au călărit caii persani și câți kilometri, cum a fost, unde au mâncat și toate acestea, pentru că aceasta nu este istorisirea despre acei oameni. Este istorisirea despre Isus Cristos. Iar ei au un loc în ea numai câtă vreme totul este cu privire la El. Așadar, detaliile nu sunt aici.

Însă pentru mine este incredibil modul în care Dumnezeu orchestrează lucrurile când vrea ca ele să se facă. Le-a dat acestor magi, acestor păgâni temători de Dumnezeu, care erau departe în Persia, făuritorilor de împărați, le-a dat semnul Său, iar ei au știut că este semnul Lui și au știut și unde să meargă: la Ierusalim. Iar sublinierea lui Matei este așa de frumoasă. El spune în versetul 2 că ei au zis: „I-am văzut astēr-ul în răsărit și am venit – cu ce scop? – să ne închinăm Lui”. Ei știau că I se cuvine închinare. Să se închine Lui. Ei știau că nu era nimeni altul vrednic ca Acesta și aveau dreptate.

Așa a fost. Păgânii care nu aveau nimic care să-i ghideze, ci doar niște frânturi din Vechiul Testament, nimic care să-i călăuzească, ci doar știința lor amestecată cu superstiții caraghioase. Și totuși ei sunt adevărații căutători după Dumnezeu. și când semnul a venit, cu toate nedumeririle lor și cu lipsa lor de înțelegere, s-au angajat într-o călătorie plini de entuziasm ca să caute un împărat pe care L-au așteptat de mult timp. Însă ierarhia iudaică cu Pentateuhul în mâna lor, pe care-l studiau zilnic, cu profețiile în mână, pe care le citeau în fiecare zi, fiind conduși de un om cumplit și diabolic pe nume Irod, erau mulțumiți să fie totalmente indiferenți față de ce se întâmpla la 8 km distanță. Și aici din nou vedem atitudinea constantă de condamnare a lui Matei față de oficialii iudaismului, și vedem de asemenea sensibilitatea sa constantă față de faptul că Dumnezeu deschide Biserica, deschide Evanghelia pentru neamuri.

Ascultați, întotdeauna vor fi undeva oameni cu inimile flămânde care tânjesc după un Mântuitor divin și care sunt dispuși să urmeze un semn slab care să îi ducă la picioarele Lui. Este minunat când întâlnești o astfel de persoană. Întotdeauna vor fi astfel de inimi flămânde. Îmi aduc aminte că eram odată în avion și doream să studiez pentru că aveam un manuscris la mine și voiam să-l dau la editor. Așadar, am șoptit oarecum glumeț „Doamne, nu lăsa niciun om nemântuit să stea lângă mine, ca să nu trebuiască să-i spun despre Tine, tot drumul de la St. Louis la Los Angeles, pentru că trebuie să-mi termin lucrul”.

Și bineînțeles, a trebuit să facem o oprire, am fost urcați într-un avion greșit sau avionul avea o defecțiune, și a trebuit să schimbăm avionul. Toate lucrurile au fost date peste cap și am ajuns într-un alt avion. A venit cineva și s-a așezat lângă mine. Așadar, eu studiam și studiam, iar el dormea. Nu voiam să îl trezesc. M-am mișcat puțin și omul s-a trezit.

M-am gândit, „Oh, vai!” Și atunci m-a întrebat: „Ești profesor? Văd că ai tot felul de hârtii și toate cele”. Am spus „Ei bine, un fel de profesor. Da, pot să spun că sunt profesor”. El a spus: „Ce predai?” Am răspuns: „Îi învăț pe oameni Biblia.” „Înveți din Biblie? Oh” a spus el, „este minunat”. Mi-a spus: „Știi cumva cum aș putea să ajung să fiu într-o relație personală cu Isus Cristos? Știi cumva?” Acesta este adevărul. Și am început să-i spun.

Nu ar trebui să începi de aici. Ar trebui să fii sceptic. Ai nevoie de cel puțin o oră de apologetică înainte să ajungi la asta. Undeva deasupra Marelui Canion L-a primit pe Cristos. Mai târziu l-am botezat și după aceea mi-a spus că vine la Los Angeles să lucreze pentru cineva. L-am întrebat pentru cine și când mi-a spus, era vorba despre unul dintre prezbiterii noștri. Ce interesant!

Întotdeauna vor fi inimi pregătite, iar aici vedem câteva care au venit la Ierusalim. Așadar, în primul rând vedem sosirea. În al doilea rând, următorul aspect este foarte interesant. Sosirea este prima scenă și merge către scena a doua, spaima. Spaima. Irod este exact opusul acestor oameni. Versetul 3: „Când a auzit Irod aceste lucruri – când a auzit că acești bărbați erau acolo și că întrebau asta – „s-a tulburat mult și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el”.

Acum, Irod știa că stă pe un butoi cu pulbere. În primul rând, știa că oamenii din cetate nu-l plăceau și nu le plăcea stăpânirea romană și că își doreau independență și autonomie. Știa că ei aveau aspirații ca să-l detroneze și să îndepărteze stăpânirea romană. Și de asemenea știa că dacă au intrat în scenă persanii și dacă ei construiesc această conflagrație acaparându-l pe acest individ numit regele iudeilor, avea mari probleme, iar armata lui era plecată temporar din țară. Știa că Imperiul de Răsărit se prezenta ca o amenințare constantă pentru Roma și conflictul era iminent, știa că slujba lui era în cumpănă, viața lui era în cumpănă. Chiar dacă avea cel puțin 70 de ani în acea vreme, încă dorea să se agațe de fiecare lucru pe care-l avea.

Așadar, el era tulburat. S-a panicat. Este un cuvânt care înseamnă a fi agitat și supărat. De fapt, nu știu dacă există un alt cuvânt mai puternic decât acesta cu referire la acest lucru. O altă situație foarte bună pentru comparație ar fi în Matei 14:26, unde este folosit același cuvânt și spune asta: „Și când ucenicii L-au văzut pe Isus mergând pe mare, s-au înspăimântat”. Este același cuvânt. Adică, era un lucru anormal. Era foarte, foarte înspăimântător și ei erau într-o stare de panică.

Acum, Irod era agitat și avea și motiv. La urma urmei, în mintea lui el era împăratul iudeilor. S-a luptat din greu ca să-și mențină poziția și să o păstreze, iar acum dintr-odată vine cineva care vrea să-i ia tronul și mai mult vin și cei care îi înscăunau pe împărați ca să se asigure de asta. Oh, este o problemă serioasă. Și acest gen de zvon, îți poți doar imagina. Acest zvon circulă acum peste tot prin cetate. „Este un nou rege. Este un nou rege al iudeilor. Este un nou rege al iudeilor”. „Ai auzit? Au venit persanii.” „Cei care îi înscăunează pe împărați sunt aici”. „Este un nou împărat al iudeilor”.

Și putea să-și imagineze cum se formau răscoale de eliberare printre fanaticii, și zeloții din țară, el deja tremura. Așadar, el realizează că trebuie să facă niște pași radicali, iar în mintea sa stricată și depravată a început să încolțească soluția. Ei bine, e fapt el și-a exagerat cazul, pentru că din însemnarea lui Matei nu apare că populația Ierusalimului ar fi fost impresionată de întrebările magilor. Nu vezi nicio mulțime de oameni să se îndrepte spre Betleem. Se pare că ei nu au prins ideea. Se pare că nu a fost nicio răscoală.

Și asta pentru mine este așa de greu de crezut. Este șocant. Adică, având acești faimoși făuritori de împărați veniți din Persia punând o asemenea întrebare, te gândești că oamenii s-ar fi adunat imediat pentru un protest. Dar este doar o parte din modul în care urma să fie, pentru că totul este așa de simplu. Biblia spune: „A venit la ai Săi și ai Săi” – ce au făcut? – „nu L-au primit”. A venit în lume și lumea nu L-a cunoscut. Și este adevărat. Și când toate circumstanțele ar fi trebuit să dicteze un nivel ridicat de interes, de fapt nu a existat niciunul. Niciunul.

Nu s-a auzit niciun „vom învinge” în Ierusalim. Nu a fost niciun „să ne alegem un nou rege și să scăpăm de Irod”. Și cred că în esență a existat un motiv, iar motivul a fost că se temeau mai mult de Irod decât se încredeau în Dumnezeu. Au avut mai multă frică de Irod decât s-au încrezut în Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se temeau într-adevăr de ce putea să le facă. Uitați ce spune. Spune așa: „Irod s-a tulburat și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el”. De ce s-au tulburat? Pentru că se temeau de el atât de mult și erau plini de frică. Au învățat printr-o lungă și tristă experiență că mânia și răzbunarea acestui maniac nu avea limite. Adică, el era un maniac. Și ei s-au gândit: „Oh, dacă acești oameni îl supără pe Irod, vom avea o baie de sânge”. S-au cutremurat.

Aș dori să vă spun puțin despre Irod. A comis câteva atrocități care sunt greu de descris. Dar întâi de toate, aș dori să vă spun despre lucrurile pozitive. A fost un om foarte capabil și de obicei oamenii diabolici care se ridică la acest nivel au anumite capacități. În timp ce era tânăr guvernator în Galileea, a avut câteva biruințe deosebite asupra unor unități de gherilă. Întotdeauna aceste unități de gherilă au existat în munți, nu mă refer la gorile, ci la soldați, dar a învins aceste bande de gherilă din Galileea și a adus cu adevărat pacea în acel loc. A fost foarte eficient în adunarea taxelor pentru Roma, așa că Romei i-a plăcut de el. A fost un organizator capabil și un foarte subtil diplomat.

Istoria ne spune că a fost un lider hotărât în bătălie și putea să întoarcă soarta bătăliei de la înfrângere la victorie. A fost singurul conducător din istoria Palestinei care a reușit vreodată să păstreze pacea și să aducă ordinea. În vremurile de dificultate, el a dăruit oamenilor taxele înapoi, ca să poată să trăiască. În anul 25 î.Cr., a fost o foamete teribilă și el a topit plăcile de aur ale palatului și a dat banii celor săraci. Așadar era un om viclean, era un om foarte ager și a făcut tot ce putea să facă pentru ca să-i câștige pe oameni.

A fost un bun constructor. A construit teatrul din Ierusalim. A construit și amfiteatrul, și hipodromul. Știți ce este un hipodrom? Este o pistă de curse. De asemenea a construit și un magnific palat pentru el însuși, a început construcția Templului în 19 î.Cr., marele Templu al lui Irod, dar a murit cu mult înainte de a fi finalizat, și bineînțeles a fost demolat în totalitate în anul 70 d.Cr. când Titus Vespasian și armata romană au venit și au cucerit Ierusalimul.

A restaurat o anumită zonă din situația decăzută. A construit orașul Cezareea, care este un minunat oraș-port. A înfrumusețat cetăți precum Beirutul, Antiohia, Damascul, Tirul, Sidonul, Rodosul și chiar a contribuit la clădirile din Atena. A construit fortăreața Masada, care a fost o fortăreață de nepătruns. A avut un program de binefacere, iar când oamenii au avut probleme în procurarea hainelor, el le aducea haine din import. Așa că să știți, a făcut unele lucruri ca să fie plăcut, pentru că a fost un politician abil.

Dar de asemenea a fost crud, diabolic și maniac. A fost un om lipsit de speranță – toți istoricii sunt de acord cu asta. Este primul lucru pe care îl citesc în fiecare articol despre Irod. Acest tip era incredibil de gelos și era nespus de suspicios cu privire la oricine. Se simțea amenințat de toți și toate, așa că și-a petrecut întreaga viață complotând omorârea altor oameni. Complota moartea altora în mod constant. Nu i-a plăcut de dinastia hasmoneilor, care erau o familie, așa că a plănuit să-i omoare pe toți. Ei erau descendenții macabeilor și vă amintiți că macabeii au fost un grup de evrei care au luptat pentru libertate împotriva grecilor, iar când romanii au venit, s-a temut că rudeniile macabeilor ar putea să facă același lucru cu el, așa că s-a hotărât să-i omoare el pe toți, ca niciunul din ei să nu aibă vreun gând să-i facă lui ceva.

A avut 10 soții și 12 copii. Soția cea mai de seamă a fost o doamnă pe nume Mariamna. Nu că acest lucru ar fi important, dar v-am spus ca să puteți să identificați lucrurile. S-ar putea ca uneori să citiți în cărțile de istorie acest nume. Mariamna. Ea a avut un frate. Numele fratelui ei era Aristobul, iar Aristobul a fost mare preot în vremea cât el a fost la conducere, când Irod era la conducere. El se temea așa de mult de Aristobul, încât s-a hotărât să-l omoare. Este vorba despre fratele soției sale.

Astfel, într-o zi călduroasă a spus: „Vom avea o petrecere la Ierihon”. Ierihon era precum Palm Springs. Cobori dealul, Ierihonul este un loc deosebit, un loc de odihnă, cu palmieri frumoși, o apă minunată, un soare cald-plăcut. A fost un loc fabulos. Așadar, într-o zi călduroasă l-a invitat la înot în râul Iordan aproape de Ierihon, în cele din urmă l-a convins pe tânăr să intre în apă, lucru pe care l-a și făcut, și avea și alți oameni care se prefăceau că se joacă și se distrează, care au sărit și ei în apă. În timp ce ei se prefăceau că se joacă cu Aristobul, l-au ținut sub apă până când a murit și nimeni nu și-a dat seama ce s-a întâmplat de fapt. Așa că Irod a organizat o înmormântare fastuoasă și s-a dus la înmormântare plângând tot timpul. Și-a omorât până și soția, pe Mariamna. De asemenea a omorât-o pe mama lui, pentru că nu voia ca Alexandria să-l bată la cap,. A avut doi fii de care nu i-a plăcut, așa că i-a omorât pe amândoi pentru că s-a temut că i-ar putea lua tronul.

Cu cinci zile înainte de moartea sa, a poruncit ca cel de-al treilea fiu al său să fie executat. A avut o dorință puternică după putere, era suspicios și avea o dorință de răzbunare care l-a robit în toate zilele vieții sale. A fost crud, setos de sânge, plin de spaime și tiran. A fost cunoscut ca un criminal. Apogeul caracterizării sale este următorul. Era pe moarte. Mă refer la faptul că știa că este aproape de moarte. Era o chestiune de zile. Așa că s-a retras la Ierihon. A dat ordin ca să fie adunați cei mai de seamă oameni din Ierusalim. I-a adunat pe toți, i-a arestat, a fabricat niște acuze și i-a trimis în închisoare. Cei mai de seamă cetățeni evrei au fost închiși, apoi a spus: „În momentul când mor, să-i omorâți pe toți”. L-au întrebat: „De ce?” A răspuns „Pentru că nimeni nu va plânge atunci când voi muri eu și vreau ca atunci când voi muri să știu sigur că va fi plâns și jelire în această cetate”.

Acum, când magii au veni în cetate și au spus: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor?” Biblia ne spune că „s-a tulburat”, s-a tulburat. Acest lucru l-a tulburat cel mai mult, a fost o amenințare la puterea sa, înțelegeți? A fost într-adevăr șocat. Pentru mine este atât de interesant contrastul dintre pacea din inima magilor și tulburarea din inima lui Irod. Poate pentru că există oameni înțelepți și există oameni nebuni, iar Irod era un nebun.

Dr Gaebelein a spus: „Marea cetate cu instituțiile sale religioase mărețe, cu templul lui Irod, încă în proces de construcție, cu preoția aristocrată și instituțiile filantropice, nu au știut nimic despre Împărat. Nu, ei nu au vrut să vină Împăratul. Erau auto-mulțumiți. Aceasta prefigurează întreaga istorisire a respingerii Împăratului, Domnul din ceruri. De exemplu că nu era loc pentru El în casa de poposire, și de asemenea nu a fost loc pentru El între ai Săi. Nu L-au primit. Iar Irod împăratul era „tulburat și tot Ierusalimul s-a tulburat împreună cu el”. S-a temut pentru tronul său, care nu era al său, iar Ierusalimul știa ce însemna frica lui Irod. Însemna rebeliune, vărsare de sânge și suferință”. Și scriitorul are dreptate.

Ceea ce spune este că motivul pentru care toți ceilalți s-au tulburat a fost pentru că știau ce fel de om era Irod și se temeau de ce avea să se întâmple. Aș dori să vă mai spun ceva, dragilor, aveau motiv să se teamă pentru că a fost o chestiune de zile până când Irod avea să trimită oștirea sa ca să omoare fiecare copil din țară de la doi ani în jos, ca să se asigure că în această masă de copii morți este omorât și potențialul împărat. De aceea Ierusalimul s-a tulburat. Oh, este interesant, nu-i așa? Vă invit să ne rugăm.

Tatăl nostru, suntem uimiți când vedem Cuvântul lui Dumnezeu deschis pentru noi ca să îl înțelegem. Și bucuria noastră vine pentru că dorim atât de mult să înțelegem Cuvântul Tău. Există un anumit sentiment de încântare care vine odată cu înțelegerea. Dar mărturisim, Tată, că de data asta nu este nicio încântare. Nu avem nicio bucurie când realizăm ce înseamnă toate acestea. Ne uităm în trecut la un om precum Irod care acum arde în iad. Ne uităm la marii preoți și la cărturari, la bătrânii poporului care acum sunt pierduți pentru totdeauna și știm că atunci când Împăratul a venit, ei nu L-au vrut. Nu L-au cunoscut. Nu s-au obosit să-L caute. Și chiar apoi, după 30 de ani a venit în cetatea lor și a anunțat cine era de fapt și totuși nu L-au dorit.

Tată, știm că astăzi este puțin diferit. Oh, mulți oameni se numesc creștini, dar sunt sigur că nu toți sunt. Și sunt sigur că sunt mulți care resping în mod deschis și conștient așa cum a fost și atunci. Nu este bucurie într-un om ca și Irod. Tată, mă tot gândesc la ce ar fi putut fi. Dacă el ar fi știut că în loc să domnească puțin pe pământ, ar fi putut să domnească alături de Tine în veșnicie. Dacă el ar fi știut că în loc să se răzbune constant, putea să se încreadă în Tine și Tu ai fi fost răzbunătorul lui, dacă cineva i-ar fi făcut vreun rău. În căutarea lui după pace, numai dacă ar fi știut că Tu ești Prințul păcii.

Putem doar să ne imaginăm chinul unui astfel de suflet în iad, cu tot ceea ce trebuie să-și amintească, precum măcelul și crima. Nu este nicio bucurie în asta. Așadar, Tată, este un amestec de trăiri în gândurile noastre în această seară. Suntem mulțumitori pentru că putem să înțelegem Cuvântul Tău mai bine, și totuși, în același timp, suntem întristați când realizăm ceea ce ne spune. Și totuși, Tată, nu ne putem abține să nu simțim o profundă afinitate față de cei cu care fără îndoială vom petrece veșnicia și pe care Biblia îi numește magi. O rămășiță din depărtare care a crezut, care a devenit poporul Tău. Îți mulțumim pentru ei, Tată. Ajută-ne să ne îndreptăm atenția asupra faptului că toată omenirea este divizată în aceste două categorii: cei care resping și cei care cred. Ajută-ne să realizăm că acest criteriu reprezintă factorul decisiv al destinului nostru.

Vreau să mă rog în seara aceasta, Doamne, ca nimeni să nu plece din acest loc și să nu fie credincios. Nimeni să nu plece din acest loc și să ajungă alături de Irod sau de cărturarii indiferenți sau de farisei și marii preoți și bătrâni, ci toți dintre noi să se alinieze magilor închinători cu entuziasm și încântare și plini de energie și uimire și binecuvântare. Să cădem la picioarele Celui care a trăit ca să moară, să învie, ca să putem trăi pentru totdeauna. Domnul nostru, Isus Cristos, în numele Căruia ne-am rugat. Amin.

SFÂRȘIT