Vă rog să vă luați Bibliile și haideți să ne uităm la al doilea capitol din Matei, Matei capitolul 2. Ce timp minunat am petrecut studiind Evanghelia după Matei. Răspunsul vostru, prin prezența voastră aici plini de așteptare, este o bucurie pentru inima mea. Această carte va deveni mai interesantă, și mai interesantă, și mai interesantă pe măsură ce înaintăm, pentru că ne adâncim mai mult și mai mult în înțelegerea ei și vom fi îmbogățiți de fiecare pasaj.

Este o carte uimitoare, uimitoare. Într-adevăr este punctul de început al Noului Testament și este aplicativă, așezată de Duhul Sfânt chiar la începutul Noului Testament.

Tema Noului Testament, așa cum bine știți, este Isus Cristos. El este tema Noului Testament. În mod special, El este obiectul celor patru Evanghelii, așa cum sunt cunoscute, cu care începe Noul Testament – Matei, Marcu, Luca și Ioan. Fiecare dintre aceste Evanghelii, fiecare dintre acești evangheliști Îl prezintă pe Isus Cristos într-un mod unic. Chiar dacă toate patru cuprind viața Lui, ele o cuprind în stiluri foarte, foarte unice și dintr-o perspectivă foarte, foarte unică. În Matei, El este Suveranul care vine ca să domnească și să stăpânească. În Marcu El este Robul care a venit ca să slujească și să sufere. În Luca El este Fiul Omului care a venit ca să participe și să mângâie. În Ioan, El este Fiul lui Dumnezeu care a venit ca să reveleze și să răscumpere. Fiecare evanghelist abordează persoana lui Isus Cristos într-un mod foarte special. Și există o îmbinare minunată, așa cum bine știți, pe măsură ce înaintăm cu studiul. În Matei, El este Suveranul, în Marcu El este Slujitorul. Vă rog să observați contrastul extrem între cele două. În Luca El este Fiul Omului și în Ioan este Fiul lui Dumnezeu. Două aspecte absolut opuse: Om și Dumnezeu, Suveran și Slujitor. Așadar, dimensiunile lui Isus Cristos umplu deplin spațiul dintre cele două în ambele cazuri. Dumnezeul Suveran și omul Slujitor, și tot ce este între este umplut cu ceea ce este El. Acesta este principiul care se află în spatele diversității din cele patru Evanghelii.

Știm că Matei Îl prezintă pe Isus Cristos ca Împăratul, ca Suveranul. Tot ceea ce este în Matei se concentrează asupra majestății Sale, asupra suveranității Sale, asupra personajului Său măreț ca domnitor, Cel care are dreptul să domnească, Mesia, Unsul, Împăratul promis. De fapt, cuvintele de început din Matei vă oferă cheia. Vă amintiți că în 1:1 este: „cartea neamului lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam”. Cartea generației lui Isus Cristos, fiul lui David, fiul lui Avraam. Și în mod natural, David a fost cel mai mare împărat. David a fost cel de la care a început linia regală. Astfel Matei încă de la început subliniază faptul că Isus Cristos vine prin David. El vine din Avraam, în termenii rasei iudaice și vine prin linia lui David, cel care are dreptul să domnească și să stăpânească. Așadar, începutul acestei Evanghelii după Matei este unic. Nicio altă Evanghelie nu începe astfel. Matei începe așa pentru că Matei Îl prezintă ca Împăratul. Astfel, Matei urmărește linia Domnului de la Avraam prin linia regală a lui David.

Acum, tocmai v-am spus că Marcu Îl prezintă ca Robul, și pentru că Marcu Îl prezintă ca Robul, Marcu nu are nicio genealogie pentru că linia genealogică a unui rob este irelevantă. Așadar, nu este nicio genealogie în Marcu.

Luca Îl prezintă ca Fiul Omului. Și din moment ce Luca Îl prezintă ca Fiul Omului, Luca ajunge cu genealogia până la Adam. Pentru că Luca vrea să știm că este Om din coapsele primului om, Adam.

Iar Ioan, a patra Evanghelie Îl prezintă pe Cristos ca Fiul lui Dumnezeu, evită toate genealogiile umane și spune clar „La început a fost Cuvântul și Cuvântul era cu Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu”. Așadar, el merge imediat în veșnicia trecută și stabilește esența veșnică a lui Cristos.

Și vedeți, fiecare Evanghelie în conformitate cu accentul ei, se potrivește cu genealogia ei. Așadar, vedem în Matei că El este Mesia Împăratul. El este Suveranul-uns, astfel El trebuie să vină prin linia lui David.

Acum, ne-am uitat la capitolul 1 și am văzut faptul că linia regală vine prin David până la Iosif și Maria și Isus este născut, iar El este născut având dreptul să domnească. Dacă iudeii ar fi avut un împărat în acea zi, atunci Isus Cristos ar fi fost prin naștere împăratul lui Israel. A avut acea linie genealogică şi aceasta este sublinierea din capitolul 1, Matei stabilește faptul că El este Împăratul. Am arătat fiecare detaliu până la nașterea din fecioară. În fiecare detaliu este încrederea că El are dreptul să domnească pe tronul lui David.

Acum, odată ce a fost stabilit faptul că El este un împărat prin linia genealogică, în capitolul 2 Matei ne prezintă apoi faptul că El este Împărat având în vedere că anumiți oameni I-au adus cinste ca Împărat. Dacă este împărat, Matei ne spune că trebuie să fie evident prin genealogia Sa. El trebuie să fie urmașul împăraților. Dacă El este împărat, atunci trebuie să fie evident prin modul în care oamenii Îi răspund. Așadar, în capitolul 2, Matei ne istorisește despre anumiți înțelepți care au venit să proclame faptul că Isus este într-adevăr un Împărat, ca să se închine la picioarele Lui și să-L proclame ca Împăratul. Acum, acest aspect face parte din lucrurile pe care le accentuează Matei. El este Împărat datorită genealogiei Sale. El este Împărat datorită maiestății Sale regale care a fost arătată, acceptată, onorată și descoperită de lucrarea și efortul acestor oameni înțelepți care au venit și I-au adus daruri anumite.

Acum, ce am învățat despre acești înțelepți? Sunt niște lucruri fascinante pe care trebuie să le știm cu privire la ei și le-am parcurs, nu ne vom întoarce. Pe scurt vă voi reaminti doar câteva. Veți remarca faptul că în versetul 1 din capitolul 2 spune: „Au venit niște magi din răsărit”. Cuvântul pentru înțelepți este un cuvânt intraductibil. Este cuvântul Magi, M-A-G-I. În mod simplu este o desemnare a unui trib preoțesc ereditar din poporul cunoscut drept Mezi. Mezii au fost un grup mare de popoare. Între ei au existat diferite triburi și unul dintre triburi a fost tribul de Magi, care avea o preoție ereditară. Aceștia erau niște preoți de rang oficial foarte înalt între Mezi, cam cum sunt leviții ca preoți printre evrei. S-au ridicat datorită înțelepciunii lor, datorită puterilor lor oculte, datorită abilităților astrologice și astronomice pe care le aveau. S-au ridicat la poziția de consilieri ai împăraților, la curțile din Babilon, Persia și Media. Așadar, ei aveau un rang foarte înalt.

Ei s-au ridicat la un nivel atât de înalt că de fapt niciun împărat nu era înscăunat vreodată la tronul Persan sau Part dacă nu era pregătit în legile lor, cunoscute ca fiind legea mezilor și perșilor, și niciun împărat nu ocupa această poziție dacă nu era înscăunat de ei. Așadar, ei au fost, așa cum am văzut, oamenii care în mod oficial îi așezau pe împărați în Marele Imperiu de la est de Israel. Era treaba lor să-i recunoască și să-i încoroneze pe împărați. Au fost la curțile împărătești timp de ani și ani, secole la rând chiar. Ei erau făuritorii de împărați din Răsărit. Și cât de semnificativ este faptul că acești oficiali din est vin la Betleem ca să-L cinstească pe Cel care este născut, pe Domnul Isus Cristos și să-L cinstească ca Împărat.

Așadar, Matei arată iarăși faptul că El este Împărat datorită liniei genealogice. El este Împărat datorită recunoașterii Sale. Și suficient de interesant, este o recunoaștere din partea neamurilor mai mult decât din partea evreilor, oficialii care așezau împărați veniseră din Răsărit. Și aș dori să mai adaug asta ca să vă reamintesc, poate vă întrebați de unde au aflat despre El? Și v-am spus că în anul 586 î.Cr., cu peste 500 de ani înainte să se nască Cristos, Israel a fost dus în robia babiloniană, vă amintiți. Israel a fost dus rob în Babilon, în acea parte de lume. Și când au fost acolo, le-au spus acestor oameni, acestor babilonieni, acestor mezi și acestor perși, pentru că erau amestecați în acea zonă, le-au spus despre faptul că se va naște un Împărat. De fapt, a fost unul dintre acești evrei care s-au ridicat într-o poziție de mare importanță. Cine a fost el? Daniel.

Iar Daniel, ne spune în Daniel 5:11, a devenit căpetenia magilor. Și fără îndoială că acest mare profet al lui Dumnezeu le-a spus despre Împăratul care va veni. Așadar, ei erau pregătiți pentru asta. Ei așteptau. Și de-a lungul secolelor au așteptat după acest mare conducător să sosească. Au transmis de la unii la alții această informație, iar când a fost vremea potrivită au fost gata să vină ca să-L vadă ca Împărat și să-L recunoască.

Acum, am adăugat o altă notiță pe care vreau să v-o reamintesc. Au fost două mari puteri în lume în acea vreme. Puterea din Est a fost reprezentată de această putere în dezvoltare Persia sau cum a fost numită Imperiul Part. Aceea a fost o putere care se ridica La un moment dat au fost o mare putere în lume și oarecum încercau să se reafirme. Și cine era marea putere din Vest? Era Roma. Iar Roma din toate punctele de vedere a dominat totul.

Așadar, în Vest, la vest de țara lui Israel, pe tot acel Continent European mare și în alte părți, inclusiv în Israel și partea de est, a fost dominația Romei. Însă Estul întotdeauna provoca, întotdeauna a vrut să aibă răscoale, întotdeauna a vrut să înceapă mici războaie pe alocuri. Așadar, a fost această mare ostilitate între Vest și Est.

În consecință, Imperiul din Est căuta acum un împărat. Au avut un împărat numit Phraates al IV-lea care a fost detronat pentru că nu era competent și ei acum căutau un nou împărat. Ei erau în căutare după un împărat. Acești înțelepți sau acești magi, când au venit, au simțit că acesta este într-adevăr monarhul pe care-L căutau. Poate că Acesta va fi cel care poate să preia domnia și să fie regele invincibil de care avem nevoie și să ne conducă împotriva opoziției romane, ca astfel să putem să recâștigăm lumea peste care odată aveam putere. A fost o vreme când babilonienii și medo-persanii au dominat lumea. Așadar, ei căutau un împărat. Dincolo de aceasta, cred că acești magi căutau de asemenea mai mult decât un împărat. Cred că ei erau temători de Dumnezeu și cred că ei nu au văzut numai aspectul politic, dar cred că ei au văzut și aspectul religios. Cred că ei au recunoscut că acesta a fost un act neobișnuit al lui Dumnezeu ca să-L aducă pe Împăratul Său cel uns, cel profețit în Vechiul Testament.

Așadar, cred de asemenea că pe lângă faptul că au avut scopuri politice, au avut în mintea lor și scopuri spirituale. Așadar, ei au venit când au știut că se va naște Împăratul. Când Dumnezeu le-a descoperit printr-o strălucire măreață a slavei Shekinah pe cer în Est și au legat-o de scripturile pe care le-au învățat de la Daniel și de la alți evrei, imediat și-au făcut bagajul și s-au dus la Ierusalim crezând că acolo este poate împăratul politic pe care L-au așteptat, și fără îndoială și conducătorul spiritual despre care au vorbit Daniel și ceilalți evrei timp de secole.

Așadar, au venit la Ierusalim. Un grup de oficiali persani care îi înscăunau pe împărați, căutând un nou împărat. Și exact asta este ceea ce vrea Matei să vedeți. Isus Cristos este Împăratul și acești făuritori de regi orientali, a căror slujbă este să-i recunoască, au știut asta. Și într-un sens acești oameni au fost primele roade dintre neamuri care au venit la Cristos. Și apropo, lumea iudaică se pare că nu a recunoscut ce se întâmpla. Și aceasta se potrivește cu Scriptura, pentru că spune> „A venit la ai Săi și ai Săi” – ce anume? – „nu L-au primit”.

Acum, aceasta a fost scena la care ne-am uitat în cinci acte, în drama prezentată în versetele de la 1 la 12. Să ne uităm din nou la ele. Am văzut întâi de toate, sosirea – să ne uităm pentru un minut la ea – am văzut sosirea în versetele 1 și 2. Acum, când S-a născut Isus în Betleemul din Iudeea în zilele împăratului Irod, iată că au venit niște magi din răsărit la Ierusalim spunând> „Unde este Cel care este născut, împăratul iudeilor pentru că I-am văzut austere” și vă reamintiți că aceasta înseamnă strălucirea Lui care Îl precedă, într-adevăr Shekinah Lui, am văzut slava Lui, „în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui”. Acum, ei au știut că El era Împăratul și au venit ca să I se închine ca împărat. Aceasta este marea mărturie a lui Matei. Aici este lumea ne-iudaică, cei mai mari oficiali din orient, cei care îi înscăunau pe împărați în lume, iar ei Îl văd pe El ca împărat.

Puteți să vă imaginați devastarea pe care a cauzat-o Evanghelia după Matei în lumea iudaică atunci când a fost scrisă în jurul anului 50 și au început să o citească? Faptul că Cel pe care L-au răstignit a fost de fapt recunoscut ca împărat de către oficialii care îi înscăunau pe împărați în Est, ca împăratul pe care Dumnezeu L-a promis. Matei într-adevăr le scrie un cuvânt devastator celor care mai erau în viață și care au fost implicați în răstignirea lui Isus Cristos în vremea aceea și le spune: „A fost Împărat. El a fost Împărat”.

Istoricii ne spun că atunci când au ajuns nu a fost ca și cum trei prieteni intră în cetate pe niște cămile bătrâne, așa cum sunt felicitările de Crăciun. Nu știm câți au fost. Unii îi estimează că au fost 12 s-au mai mulți, dar nici măcar nu m-aș obosi să ghicesc pentru că nici Biblia nu ne spune. A fost un grup de astfel de oficiali care îi așezau împărați ei au venit călări în cetate cu pălăriile lor conice, cu vârful îndreptat în sus, cu partea de jos care cobora și le acoperea obrajii, aveau niște robe care fluturau și au venit călare pe armăsari persani, iar istoricii ne spun că au fost însoțiți de trupe de intervenție din armata persană. Iar când au ajuns în mica cetate Ierusalim, ei erau o știre de ultimă oră, credeți-mă. Ei erau importanți. A fost un grup formidabil.

Au văzut semnul Fiului Omului și au venit să se închine. Să se închine înseamnă ... literalmente proskuneō înseamnă a te apleca pentru a săruta. Era un cuvânt care vorbea despre modul în care arătai cinstea față de un monarh. Te aplecai și îi sărutai pantoful. Cuvântul proskuneō în cele din urmă a ajuns să însemne orice atitudine interioară de adorare sau de închinare față de cineva care este mai mare decât tine însuți. Au venit ca să se închine.

Apropo, un lucru interesant, cuvântul proskuneō înseamnă a săruta piciorul sau a se pleca pentru ca să sărute sau a săruta cu reverență. Când Noul Testament folosește acest cuvânt, întotdeauna este folosit ca ceva real sau ca ceva ce se presupune a fi divin. Este un cuvânt care se potrivește numai divinității. Se potrivește numai divinității. Vă amintiți atunci când Ioan a vrut să se închine îngerului în Apocalipsa și îngerul a spus: „Ridică-te. Nu proskuneō mie. Proskuneō lui Dumnezeu. El este singurul care este vrednic de închinare.” Kittel, cel care a scris o minunată serie de studii a cuvintelor din limba greacă, o lucrare incomparabilă, spune „Proskunesis, proskuneō, a magilor este într-adevăr o jertfă adusă Stăpânitorului universului”. A fost un cuvânt rezervat numai pentru divinitate. Și când au ajuns, cred, ei nu L-au văzut pe El în versetul 2 doar ca fiind împăratul politic al iudeilor, dar L-au văzut ca fiind stăpânitorul lumii, ceea ce înseamnă că au văzut mult mai mult decât umanitatea Lui, I-au văzut divinitatea. Și acolo este un termen, pe care Matei îl folosește, care este utilizat în Scriptură numai când este oferit unui dumnezeu, indiferent dacă în realitate acela este sau nu este un dumnezeu, cuvântul este folosit pentru dumnezei.

De fapt, Matei întărește folosirea acestui cuvânt mai târziu când ne vom uita la Matei 4, la cuvintele lui Satan, pentru că Satan L-a întrebat pe Cristos dacă Cristos ar binevoi să i se proskuneō, și Cristos refuză și spune: „Aceasta este pentru Dumnezeu și numai pentru Dumnezeu”.

Cred că magii L-au recunoscut ca Împărat, dar dincolo de aspectul politic, mi se pare corect să spun că probabil L-au recunoscut ca Dumnezeu și au venit să se închine mai mult decât unui împărat. Au venit să se închine Unsului pe care Dumnezeu L-a trimis, cel care a împlinit profețiile din Vechiul Testament, nimeni altul decât supranaturalul Domn Isus Cristos.

Aceasta a fost sosirea, apoi am văzut spaima în versetul 3. „Când a auzit împăratul Irod aceste lucruri s-a tulburat”. Ei bine, înțelegem asta. Și tot Ierusalimul împreună cu el. El era împăratul în funcție, iar acești oameni ajung în cetate și întreabă unde este noul împărat al iudeilor și prima sa reacție este: „Ha? Ce împărat nou?” Și când ei au venit cu toată suita, iar el știa că ei erau oficialii care îi încoronau pe împărații persani, putea să prevadă că Îl găsesc pe acest individ, să-l încoroneze ca împărat, iar acest individ se va ridica și va lua coroana Imperiului Part, ca apoi să se îndrepte spre Vest ca să poarte războiul chiar pe teritoriul lui Israel și ei urmau să devină victime. Și Irod era un edomit, un edomit căruia guvernul roman i-a dat această slujbă, pentru că a rănit și și-a arătat colții și a complotat și a ucis și a omorât și a măcelărit ca să aibă această putere politică, și Irod a fost înspăimântat pentru că a simțit că își va pierde slujba, chiar dacă avea 70 de ani și era deja bolnav aproape de moarte.

Dar s-a temut. Invidia lui, suspiciunea lui și frica lui l-au făcut să se înspăimânte. S-a înspăimântat. Cuvântul înseamnă agitație. Chiar s-a cutremurat. Și tot Ierusalimul împreună cu el. V-am spus ultima dată că motivul pentru care Ierusalimul s-a tulburat, a fost că știau că dacă el era supărat ei vor suferi. El a spus: „Nimeni nu va plânge când voi muri, așadar, adunați-i pe cei mai deosebiți oameni din toată țara lui Israel, toți cei care sunt cei mai deosebiți din cetatea Ierusalim. Adunați-i și în momentul în care voi muri, omorâți-i pe toți ca să fie jale în cetate când voi muri”. Acest gen de om a fost el.

Așadar ei s-au înspăimântat pentru că au știut că dacă el era supărat, ei vor plăti consecințele. Și într-adevăr le-au plătit, pentru că nu a trecut mult timp după acest episod și i-a strâns pe toți copiii de la doi ani în jos din Betleem și din împrejurimi și i-a omorât pe toți. Aveau de ce să fie tulburați. Așadar, Irod s-a tulburat.

Acum, să continuăm de unde am rămas data trecută, de la versetul 4. Două săptămâni, trei versete. Trebuie să continuăm, pentru că această carte are 28 de capitole. Versetul 4. Acum Irod trebuia să facă ceva. Și ne spune în versetul 4 că: „A adunat pe toți preoții cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Cristosul.” Nu e interesant? Foarte interesant. A cerut să afle unde trebuia să Se nască Cristosul. Vă dați seama că Irod a știut că Acesta era mult mai mult decât un rege uman. Știa că acesta era Mesia, Unsul. A făcut legătura în mintea lui. Trăia într-o vreme când speranța izbăvirii prin sosirea și lucrarea lui Mesia cel promis era în inimile și pe buzele multora, iar el știa că Împăratul iudeilor și Mesia lui Israel era unul și același. El știa asta.

A știut că aici este mult mai mult decât umanitate. A știut că aici este și divinitate. El, la fel ca magii, știa asta. Uimitoare este reacția lui care este așa de diferită, nu-i așa? Unul se hotărăște să se închine, celălalt să omoare. Se tulbură şi este mânios. Este consecvent ca să comploteze în mintea lui și este prea viclean ca să-i omoare pe magi, probabil prea lipsit de putere, pentru că erau probabil vreo mie de soldați persani, iar armata lui era plecată într-o altă campanie. Avea puține opțiuni și nu voia oricum să-i omoare, pentru că dacă i-ar fi omorât pe magi ar fi omorât sursa lui de informații cu privire la copil. Iar copilul, cel care era potențialul rege, avea să rămână nedescoperit și nevătămat și lui Irod nu-i păsa deloc de magi. Tot ceea ce dorea era să scape de copil, așadar pregătește complotul din versetul 4. Iar primul lucru pe care-l face este să îi adune pe preoții cei mai de seamă și pe cărturarii poporului.

Acum, deja am petrecut suficient timp vorbind despre magi, foarte mult timp data trecută am vorbit despre Irod și acum aș dori să vă prezint și alți oameni: acest mare preot și cărturarii. Și s-ar putea să vă obișnuiți cu ei de acum, pentru că ei apar și dispar din scenă peste tot în Evanghelia după Matei.

Întâi de toate să ne uităm la marii preoți. Acum, în Evanghelii – ne vom uita puțin în urmă și vă voi da o mulțime de elemente legate de context ca să puteți avea o înțelegere despre cine sunt ei. În Evanghelii cuvântul preot sau termenul de preot este restricționat, ascultați acum, numai la casta iudaică ce slujea la templu. Acum, iudeii aveau un fel de sistem de castă în sensul de leviți. În tot poporul lui Israel era o seminție cu un statut special. Ei erau leviții. Ei constituiau preoția. De fapt, dacă nu erai parte din acea familie, ereditar, dacă nu erai din acea genealogie, nu aveai niciun drept să slujești la templu. Literalmente ei conduceau țara pentru că politica și teologia erau împreună, în teocrația în care Dumnezeu domnea. Teocrație înseamnă domnia lui Dumnezeu, așa cum democrația înseamnă domnia poporului.

Așadar, îi aveau pe acești preoți și ei într-adevăr conduceau țara. Dar în cadrul preoților erau câteva categorii și aș dori să înțelegeți care erau acestea. Întâi de toate erau marii preoți, marii preoți. Prima categorie. Și apropo, trebuia să existe un singur mare preot o dată, dar adesea erau mai mulți. Marele preot era singurul dintre preoți care putea să facă ce? Să intre în sfânta sfintelor. Odată pe an de Yom Kippur, Ziua Ispășirii – și azi evreii comemorează Ziua Ispășirii – marele preot intra în locul sfânt, în templu, trecea până în sfânta sfintelor și stropea cu sânge pe capacul ispășirii ca să facă ispășire pentru păcatele întregii națiuni în acel an. Și numai marele preot putea să facă asta și numai marele preot putea să o facă o dată pe an și îi agățau clopoței de robă pentru că doreau să audă dacă încă se mișcă cât timp este acolo. Pentru că dacă intra acolo având păcate în viața sa ce se întâmpla? Murea pe loc. Și dacă clopoțeii nu se mai auzeau știau că s-a întâmplat ceva. Așadar, i-au pus clopoței pe marginea de jos a hainei ca să-l poată auzi că se mișcă până când ieșea afară. Și nici nu stătea mult deși intra o singură dată. Acesta era marele preot.

Acum, el în virtutea acestui drept, era cineva foarte important în Israel. Adică chiar era important. El slujea ca președinte al Sanhedrinului, care era format din 70 de persoane. Erau 70 de conducători, asemenea unui congres sau senat, mai mult ca un senat. Erau 70 de astfel de conducători și el era cel care îi prezida. Așa era constituit senatul. Acesta constituia de asemenea curtea supremă iudaică. Ei făceau legile și ei controlau legile. Ei luau toate deciziile curții și concepeau legile. Ei aveau ramura juridică și senatul într-o singură unitate, Sanhedrinul, iar el era liderul.

Marele preot avea o putere politică și religioasă uimitoare. El a prezidat de asemenea judecata lui Isus. El a prezidat judecățile primilor apostoli, Ștefan și Pavel. Și apropo, cel mai interesant este că uneori marii preoți erau înlăturați din pozițiile lor din motive politice, da, preoția s-a deteriorat. Se prea poate ca romanii să dorească un alt mare preot. Din varii motive marii preoți din vremea lui Isus au fost dați jos și a fost pus un altul. În vremea lui Isus ai doi oameni în Noul Testament la care se face referire ca fiind mari preoți, unul era Ana și celălalt Caiafa. Amândoi erau mari preoți, Ana a fost primul, Caiafa mai târziu. Ana a fost dat jos, Caiafa i-a luat locul, dar Ana este încă acolo și încă este numit mare preot.

Se prea poate să mai fi fost și alții ca ei prin preajmă. De fapt, au fost vremuri în istoria lui Israel când erau în funcție mai mulți. Și era o aristocrație extraordinară cu putere și prestigiu politic atașată acestui post. Astfel, ei erau cu adevărat cei din conducere. Și îi veți vedea pe marii preoți, uneori este Caiafa, alteori este Ana, Ana fiind în spatele scenei, puterea care era în realitate în spatele lui Caiafa.

În al doilea rând, mai era un preot din altă categorie, el era numit căpitanul templului, căpitanul templului. El era următorul ca importanță după marele preot. El era conducătorul poliției templului. Acum, Israel avea propria poliție, și apropo, și ei erau de asemenea numiți preoți. Preoții erau oameni care duceau la îndeplinire ordinele și directivele pentru țară. Așadar, căpitanul templului era conducătorul poliției templului, iar el avea puterea să aresteze oameni. Cu alte cuvinte acest om era marioneta marelui preot. El avea putere să aresteze. Așadar, dacă marele preot voia ca cineva să fie arestat, el doar îi spunea căpitanului: Arestează-l sau îți pierzi slujba. El era cel care conducea.

Apoi a treia categorie de preoți erau preoții cei mai de seamă. Acum, vă rog să ascultați, preoții cei mai de seamă nu era un titlu oficial. Preoții cei mai de seamă erau numiți marele preot împreună cu ceilalți foști mari preoți. Erau căpitanul templului și ceilalți preoți pe care îi putem numi aristocrație. Aceștia erau grupul select de oameni care supravegheau templul, era casierul templului, și poate că în această funcție erau mai mulți, administratorii templului și toți ceilalți din Sanhedrin, care erau în număr de 70. Aceștia sunt preoții cei mai de seamă – Sanhedrinul, casierii, (cei care adunau banii din cele treisprezece cutii cu pâlnii în formă de trompetă din curtea femeilor unde oamenii puneau banii), administratorii, de asemenea marii preoți și căpitanul templului. Deci ai în preoții cei mai de seamă aristocrația și conducerea, puterea politică și punctele fierbinți ale lui Israel. Toate erau acolo.

Acum, apropo, în spatele lor exista o mulțime de preoți obișnuiți care se ocupau de viața de zi cu zi. Doar preoți. Și apropo, ei erau alții decât aristocrația. Nu era locul lor în schemele politice și toate cele. Erau 24, 24 de cicluri, 24 de grupuri din ei, 24 de grupuri de preoți. Și datorită faptului că ei doar slujeau, ei slujeau numai la anumite intervale în decursul unui an în templu. Ei veneau la templu pentru o săptămână de două ori pe an. Dacă erai preot – bineînțeles, erai unul din cei obișnuiți – trăiai la țară sau poate în Ierusalim, aveai o slujbă, poate că erai tâmplar, poate erai zidar. Te ocupai de cărămizi. Poate că erai cioban. Poate că erai altceva. Nu știu, dar aveai o slujbă. Și apoi o săptămână, de două ori pe an, mergeai la templu și erai preot. Aceștia erau preoții obișnuiți. Apropo, istoricii estimează că erau probabil vreo 18000 de astfel de preoți în vremea lui Isus, și ei erau următorii după clasa aristocrată.

În Fapte capitolul 6 la versetul 7 spune: „Cuvântul lui Dumnezeu se răspândea tot mai mult, numărul ucenicilor se înmulțea mult în Ierusalim, şi o mare mulţime de preoţi veneau la credinţă.” Cred că aceștia care au fost mântuiți veneau din acel grup de 18000 de preoți obișnuiți. Ei nu sunt dintre preoții conducători sau din altă grupare, eie erau doar preoți. Așadar, în multe feluri, cei din preoție erau oamenii de treabă.

Acum, la baza ierarhiei noastre, chiar sub preoții obișnuiți, erau tot felul de leviți, oameni care se trăgeau din Levi. La baza ierarhiei. Și ei erau 24 de grupuri. Numai că ceea ce făceau ei nu era slujire oficială în templu. Ascultați, lucrarea lor era muzica. Muzica și ceea ce se numea slujire. Ce fel de slujire? Iată o bună ilustrație. Mișna iudaică care ne spune o mulțime de lucruri despre istoria iudeilor ne spune că ei erau polițiștii templului. Bine. Așadar ei nu făceau o slujire spirituală. Ei erau polițiști. Și totuși ei aveau o lucrare spirituală minunată în domeniul muzicii, dar ea era pe lângă lucrarea preoțească de aducere de jertfe pe altar și pe lângă toate celelalte.

Așadar, așa stau lucrurile. Este un întreg sistem în ce privește preoții. În vârful ierarhiei este marele preot și căpitanul templului, apoi preoții cei mai de seamă ai aristocrației, apoi preoții obișnuiți și la bază sunt leviții care îi ajutau în templu și care erau poliția templului, și la ei se face referire de câteva ori așa cum bine știți în Noul Testament în cartea Fapte, la fel și în Evanghelii, lucru pe care-l vom vedea imediat.

Acum, acești oameni sunt aristocrația și cei obișnuiți. Aceștia sunt ofițerii întregii țări iudaice. Și bineînțeles, deasupra întregii acestei structuri era guvernul roman, pentru că romanii au făcut din Israel un stat vasal.

Când ajungi în vremea lui Isus – și doresc să țineți minte asta – când ajungi în vremea lui Isus, preoții cei mai de seamă nu sunt nimic mai mult decât un grup de politicieni corupți care urmăreau propriile lor câștiguri. Înțelegeți? Intrigile de la templu sunt incredibile. Sunt politicieni corupți și încă de la început – vă rog să ascultați – încă de la început sunt prezentați în Matei 2 în Noul Testament și încă de la început sunt în conflict cu Isus Cristos și vor fi în conflict cu Isus Cristos până când în cele din urmă moare pe cruce. O victimă a minciunilor lor și a comploturilor și a subterfugiilor și a politicii lor.

De fapt, primul lucru pe care l-a făcut Isus când Și-a început lucrarea a fost să meargă la Ierusalim, să meargă direct la templu, să facă un bici și să curețe locul. Acest fapt a determinat începerea lucrurilor. Aducă îi lovea exact în miezul a ceea ce se petrecea în Israel, și anume era o pervertire a adevărului lui Dumnezeu. A curățat templul de stricăciunea lor.

Dar acești oameni, preoții cei mai de seamă erau cei care luau deciziile pentru țară. Vă rog să observați ce spune în versetul 4, a adunat pe toți preoții și pe cărturari. Ce sunt cărturarii? Cărturarii erau niște oameni din alte seminții, nu una anume, care erau cercetători și erau o autoritate în materie de lege. Acești oameni și-au petrecut întreaga viață cercetând Legea. Aceștia erau cercetători biblici și prin asta mă refer bineînțeles la Vechiul Testament. Nu aveau Noul Testament. Așadar ei erau cercetători ai Vechiului Testament. Ei cunoșteau Vechiul Testament până în cele mai mici detalii. Știți că Ezra a fost un cărturar și ei spuneau despre Ezra că el a memorat întreg Vechiul Testament, așa că Ezra putea să stea jos și să scrie din memorie un manuscris, un sul al Vechiului Testament de la Geneza până la final. Acești oameni chiar erau pregătiți. Erau experți ai literelor, învățând Vechiul Testament. Ei erau cărturarii și cercetătorii.

Acum vă rog să rețineți, unii din ei s-au alăturat partidei fariseilor pentru că aceștia erau stricți cu sensul literal al cuvintelor. Erau fundamentaliști. Erau legaliști. Credeau în tot ceea ce a fost spus în felul cum a fost spus. Pe de altă parte, unii din ei s-au alăturat saducheilor pentru că ei erau liberalii care voiau să respingă o mare parte din Scriptură. Ei negau anumit aspecte din Scriptură, precum învierea și îngerii.

Așadar, existau atunci două partide teologice, fundamentaliștii și liberalii și amândouă își aveau cărturarii și cercetătorii lor. Și ori cărturarii ori fariseii ori cărturarii dintre saduchei, Îl provocau neîntrerupt pe Isus, nu-i așa? Veneau încercând să Îl prindă cu propriile Sale cuvinte. Așadar, îi ai aici pe aceia care dețineau controlul politic și pe înțelepții Israelului care încep chiar aici în Matei să se poziționeze împotriva lui Cristos. Apropo, cărturarii au fost cunoscuți mai târziu ca rabini și ei sunt rădăcina a ceea ce cunoaștem noi azi ca rabini. Ei erau cercetătorii legii. Un rabin de azi nu este cineva care vine din linia preoțească a leviților. Nici măcar nu știm cine sunt acești oameni. Un rabin este un cărturar modern.

Așadar, Irod i-a chemat pe politicieni și pe teologi împreună. Cred că a fost foarte deranjant pentru ei. Iată că politicienii conducători nu au auzit niciodată de acest nou împărat și teologii conducători nu știu de asemenea nimic despre El. Uimitor. Nu erau la curent. De fapt, ei erau atenți la mulțimea de persani care a venit de la sute și sute de km chiar sub nasurile lor ignorante anunțând că S-a născut un Împărat, care era nimeni altul decât așteptatul Mesia al lor. Am câteva vești pentru voi, oameni buni, pe care ar trebui să le știți. Au fost depășiți de păgâni. Erau acolo când a avut loc evenimentul veacurilor și nici măcar nu știau.

Așadar, Irod întreabă acest grup select, acești teologi foarte învățați, el spune: „Unde trebuie să se nască Cristosul? Unde trebuie să Se nască?” Este o notă de subsol interesantă aici, dar care nu se află în text și nu pot să nu mă gândesc la ea. Este uimitor pentru mine faptul că Irod a pus această întrebare, nu pentru că dorea să știe unde urma să Se nască Cristos, ca să știe acest adevăr și să-l aplice în mod potrivit, ci ca să-l folosească pentru scopurile sale. Și nu contenesc să fiu uimit de cât de mulți oameni caută anumite informații din Biblie ca să le folosească pentru scopurile lor mai degrabă, decât în felul în care Dumnezeu le-a rânduit. Acest lucru nu este sănătos. Irod a cercetat Cuvântul lui Dumnezeu să-L folosească într-o manieră păcătoasă, împotriva voii lui Dumnezeu. Biblia nu trebuie să fie folosită astfel. De Biblie trebuie să te apropii cu un simțământ de sfințenie și de uimire și cu un răspuns al ascultării. Dar el voia să știe, însă nu din motive potrivite.

Acum, el ar fi trebuit să știe fără să întrebe. Știți că era o informație care circula și care zicea că Mesia se va naște? Toți știau asta. Așadar, nu era nicio îndoială asupra ei. „Unii din norod, când au auzit aceste cuvinte, ziceau: „Acesta este cu adevărat Prorocul.” Alții ziceau: „Acesta este Cristosul.” Şi alții ziceau: „Cum, din Galileea are să vină Cristosul? Nu zice Scriptura despre Cristos că are să vină din sămânţa lui David, şi din satul Betleem, unde era David?”” Iată-L pe Isus că vine. El spune câteva lucruri în Ioan 7 și mulțimea începe să strige: „Hei, poate Acesta este Cristosul”. Iar cineva a spus: „Nu poate fi El Cristos, pentru că toți știm despre Cristos că nu va veni din Galileea, ci va veni din Betleem”. Era o informație cunoscută. Irod trebuie să fi știut. Poate că a fost asta, poate că nu a știut, dar el a vrut să fie sigur. Nu a vrut să piardă vremea. De fapt nu avea încredere. A dorit o informație oficială din partea celor care o cunoșteau. Este incredibil! Este incredibil faptul că i-au dat-o!

Versetul 5, ei îi spun: „„În Betleemul din Iudea” i-au răspuns ei „căci iată ce a fost scris prin prorocul: „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”” Ei citează din Scriptură. Citează din capitolul 5 cu versetul 2 din Mica. Îi spun faptul că Se va naște în Betleem. Acesta este cuvântul oficial al profetului Mica. Uimitor! Știau asta și nu au acordat deloc atenție evenimentelor din Betleem, care la acest moment avuseseră loc cu câteva luni în urmă și fără îndoială că păstorii le-au făcut cunoscute că s-au petrecut. Cine era Mica? Mica era un profet. Citiți acea carte scurtă când aveți timp. Este o carte fantastică.

Mica – aș dori să vă spun câteva lucruri despre el. Mica a fost un profet care a tunat cu condamnările. Din Mica, un șuvoi ieșea din el. Mica nu a fost unul din aceia care să apară și să spună tuturor cât de minunați sunt. Mica nu era unul care dorea să se afirme; Mica era un denunțător. Mica a tunat împotriva domnitorilor falși din vremea lui. Și după ce a fost aspru cu conducătorii falși, el se uită și vede peste veacuri și spune: „Într-una din zilele astea va veni un conducător. În una din zilele astea va veni un mare conducător. În una din zilele astea va veni Împăratul, Mesia, și veți ști pentru că Se va naște într-o cetate mică, cetatea Betleem, cândva numită Efrata, locul care a fost casa lui David”. Vocea lui Mica este vocea profetului. Vocea profetului care a rostit plânsul unui neam, al unei națiuni care a plâns și s-a jelit după împăratul ei. Iar Mica spune „Va veni. Va veni și toți conducătorii falși vor fi dați la o parte și El va fi adevăratul conducător, iar El va veni din Betleem”.

Matei spune că preoții cei mai de seamă și cărturarii au spus „În Betleemul din Iudeea, pentru că iată ce a fost scris de către profet” și continuă să-l citeze. Îmi place ce face Matei. Adaugă o mică notiță la finalul versetului 6: „Și tu, Betleeme” sună bine, însă nu sunt sigur cu privire la asta, aşa că nu voi fi dogmatic, dar se poate ca versetul 5 să fi fost spus de către cărturari sau de către preoții cei mai de seamă și de cărturari și poate că Matei a adăugat versetul 6. Se poate că Matei este cel care a adăugat Mica 5 și motivul pentru care spun asta este pentru că avem o adăugare la finalul versetului care nu se află în Mica 5 și cu siguranță nu putea să vină din partea preoților celor mai de seamă și a cărturarilor, ci numai din partea lui Matei: „Și tu, Betleeme, nu ești nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda, pentru că din tine va ieși” iar Matei așază ceva atât de frumos „o Căpetenie, care va fi păstorul poporului Meu, Israel”. Cuvântul căpetenie de acolo este cuvântul din limba greacă a păstori. Acesta nu se află în Mica.

Și știți ce este așa de minunat? Scriitorii Noului Testament – vă rog să mă ascultați – scriitorii Noului Testament atunci când citau din Vechiul Testament nu citau cu exactitate Vechiul Testament. Știți de ce? Pentru că scriitorii Noului Testament erau în mod egal inspirați de Dumnezeu și aveau dreptul să modifice acele lucruri în conformitate cu ceea ce Duhul lui Dumnezeu le descoperea într-o manieră nouă în acea vreme, așa că ei puteau să ia o porțiune din acel adevăr din Vechiul Testament și apoi adăugau acolo acel aspect special pe care Duhul lui Dumnezeu îl dorea pentru vremea Noului Testament. A fost un mesaj minunat în ceea ce a spus Matei. Cuvintele lui Matei implicau următoarele: „Va veni un conducător, un guvernator care va păstori pe poporul Meu Israel”. Ceea ce spunea cu adevărat era: nu ați vrea să îl schimbați pe Irod cu un păstor? Nu ați vrea să scăpați de un demagog? Nu ați vrea să scăpați de un criminal? Nu ați vrea să scăpați de un complotist? Nu ați vrea să scăpați de un om plin de ură și criminal pentru un păstor care va iubi și va avea grijă de turma lui? Înțelegeți? Ce lucru frumos!

Acum ei știau diferența. Așadar, Matei citează și cred că versetul 6 este citat de Matei. Cred că preoții cei mai de seamă și cărturarii au spus: „În Betleemul din Iudea pentru că iată ce a fost scris de către profet”, iar apoi Matei a adăugat. Acest lucru este fabulos! Este fabulos! Poate spui: la ce te referi? Ascultați. Fiecare evreu, fiecare din lume, fiecare evreu din lume – aș vrea să spun clar încă de la început. Am o mare dragoste pentru Israel. Credeți-mă. Am fost acolo de două ori și este ceva în acel loc care îmi atrage inima, chiar dacă nu sunt de acolo. Am o mare dragoste pentru poporul evreu. Știți că cei mai buni prieteni pe care îi am în lume sunt evrei. Este adevărat. Isus. Pavel. Petru. David. Moise. Oh, toți. Toți. Petrec mai mult timp cu evrei decât cu oricine altcineva. Stau în birou șase ore pe zi și doar citesc despre acești evrei din nou și din nou. Matei, era evreu. Oh, începe să-mi placă și de el.

Vedeți, nu am nicio problemă cu asta. Doar încerc să vă spun ceea ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Și fiecare evreu din istorie este confruntat cu Mica 5:2. Hei, profetul a spus că Se va naște în Betleem. Isus S-a născut în Betleem. Ce vei face cu asta? Vreți să mai auziți ceva? Chiar și marii preoți și cărturarii, politicienii conducători și teologii conducători au spus că Se va naște în Betleem așa cum a spus Mica. Acum, ascultați-mă, vin azi unii evrei și spun: Bine, Mesia nu este o persoană, este o atitudine. Aș vrea să vă spun: Ei bine nu credeau așa ceva în vremea lui Isus. Rabinii de demult nu credeau așa ceva. Ei spuneau că era o persoană pentru că o atitudine nu poate fi născută în Betleem, dar o persoană se poate naște acolo. Sau poate spun că ideea de Mesia este ideea de perfecțiune a împărăției iudaice. La fel, nu poți avea perfecțiunea unei împărății iudaice care să se nască în Betleem. Mesia este o persoană, un individ, nu o națiune și nu o atitudine, iar nașterea Lui trebuie să aibă loc în Betleem.

Și ascultați, dacă Isus nu ar fi fost Mesia, atunci despre ce vorbește Mica? Ce descriu cărturarii și preoții cei mai de seamă și despre ce vorbește Matei, el care era un evreu devotat? Sanhedrinul a spus că vine din Betleem. Profetul Mica a spus că vine din Betleem. Matei a spus că era vorba de Betleem. A fost Betleem. Iar toată istoria vine și este de acord că Mesia Se va naște în Betleem, exact acolo unde Isus S-a născut. Și suficient de interesant, Dumnezeu i-a făcut pe romani să dea un decret ca să-i facă pe Iosif și Maria să coboare la Betleem ca să Se poată naște acolo. I-a făcut pe toți să lucreze pentru voia Sa. Este uimitor! Acești ortodocși (dedicați împlinirii literale a legii) având cunoștința perfectă nu au fost niciodată mișcați în inimile lor. Oh, dacă aș putea să vă vorbesc despre lovitura de moarte a legalismului! Așadar, ei sunt indiferenți, preoții cei mai de seamă și cărturarii. Apropo, ei nu au stat mult timp indiferenți. Mai târziu au devenit plini de ură, veninoși și ucigași complotiști. Și tot timpul, de la indiferența din Matei 2 la complotul și crimele de la finalul Evangheliei după Matei, tot timpul au știut foarte bine toate profețiile care erau împlinite de Isus Cristos și totuși au respins deși aveau toate informațiile.

Isus chiar le-a reamintit că tot ceea ce aveau de făcut era să cerceteze Scripturile în care ar fi trebuit să fie experți. În Ioan 5:39 spune: „Cercetați Scripturile, dar tocmai ele vorbesc despre Mine”. Voi sunteți experții.

Așadar, vedem imediat – și acum vă rog să urmăriți – vedem imediat că ei se împart în trei grupuri. Primul grup, având în vedere răspunsul față de Isus Cristos este grupul care poate fi caracterizat de ură și ostilitate, ură și ostilitate. Irod se temea că acest copilaș ar putea să interfereze cu viața sa. Era invidios, temător. Nu a dorit ca acest copilaș să-i deranjeze viața, să-i deranjeze planurile, să-i schimbe lucrurile și a dorit să-L elimine. Și unii oameni au simțit la fel 33 de ani mai târziu și așa au făcut. Vreți să știți ceva? La fel simt unii și astăzi. Isus reprezintă o interferență în viața lor. Îi deranjează. Le strică planurile. Și dacă ar putea să aleagă, L-ar elimina. Iar Isus a spus ucenicilor Săi în Ioan 15: Dacă lumea vă urăște, să nu fiți surprinși, pentru că și pe Mine M-a urât. Și când veți merge la ei, vă vor urî și vă vor pune în închisoare și vă vor omorî și vor crede că Îl slujesc pe Dumnezeu făcând asta. Așadar, este ură și ostilitate.

Prima categorie – ura și ostilitatea este exemplificată de către Irod. A doua categorie este ce numesc ca fiind cei indiferenți, cei indiferenți. Iar cei indiferenți sunt reprezentați de către preoții cei mai de seamă și de către cărturari. Erau așa de absorbiți de teologia lor strâmbă, erau aşa de absorbiți de intrigile lor politice și de jocurile de putere, erau așa de absorbiți să facă bani la templu și să câștige un ban în plus în detrimentul oamenilor, erau atât de pierduți în toată religia lor că nici măcar nu a mai contat faptul că El S-a născut. Erau așa de indiferenți. Și astăzi sunt astfel de oameni și întotdeauna mă gândesc la Plângerile lui Ieremia, ce om binecuvântat, care strigă către Israel și spune „Pentru voi care treceți, nu înseamnă nimic acest lucru?” adică, puteți să fiți indiferenți? Poate că asta este cel mai rău. Întotdeauna mă gândesc la poezia lui Studdert Kennedy. Spune astfel: „Când Isus a venit la Golgota L-au atârnat de un lemn, L-au pironit cu piroane mari, L-au pironit cu piroane mari în mâini și picioare, și au creat un calvar, L-au încoronat cu o cunună de spini, roșii I-au fost rănile și adânci, pentru că acele zile au fost crude și pline de ură, iar carnea omului nu avea valoare. Când Isus a venit la noi în Birmingham, pur și simplu L-au lăsat să treacă, nici măcar de un fir de păr nu s-au atins, pur și simplu L-au lăsat să moară, pentru că oamenii au devenit mai puțin cruzi, nu I-ar mai pricinui durere, doar ar trece pe lângă El pe stradă și L-ar lăsa în ploaie. Totuși Isus încă striga „Iartă-i că nu știu ce fac”, și totuși a căzut ploaia de toamnă care L-a udat până la piele, mulțimile s-au dus acasă și au lăsat străzile pustii, iar Isus S-a lăsat lângă un zid și a plâns pentru Calvar”. Studdert Kennedy spune că mai bine ar fi avut ura decât indiferența.

Și în al treilea rând, a fost o închinare plină de adorare caracterizată de cine? De magi. Și întotdeauna a fost așa cu Isus. Unii sunt ostili, alții sunt indiferenți, alții în adorare și închinare.

Așadar, am abordat sosirea și spaima. Să ne uităm la scena din versetul 7. „Atunci Irod a chemat în ascuns pe magi”, de această dată a crezut că ar trebui să aibă o întâlnire privată, pentru că dacă ar fi avut o întâlnire publică cu acești oameni toți s-ar fi prins că punea ceva la cale, așadar a avut una privată. Și „a aflat întocmai de la ei vremea în care se arătase steaua”. numesc asta actorie, pentru că este una din cele mai mari scene de fățărnicie din toată Biblia. Acest om era atât de prefăcut și totuși magii nu știau. Ei veneau din est, nu știau ce se întâmplă. Prima întâlnire a fost publică, dar această întâlnire a fost secretă pentru că Irod are ceva în minte, un plan șiret. O mare minciună. Și preoții cei mai de seamă și cărturarii ar fi știut, cei înțelepți nu vor ști și va fi foarte subtil.

Nu a întrebat ce vârstă are copilul, dar a întrebat: „Când a apărut steaua” și cred că a făcut asta ca să se folosească de interesul lor în astrologie și astronomie. Spuneți-mi despre acea stea. Voi sunteți pricepuți la stele, spuneți-mi despre acea stea. Când a apărut? Ca și cum astronomia era pasiunea lui. Interesul lui real era să-L omoare pe copilaș. Și apropo, este interesant faptul că steaua acum nu mai este vizibilă. Au văzut-o în est, a dispărut, au plecat și au venit la Ierusalim și nu au mai văzut-o. Când a apărut steaua?

Cuvântul spune că i-a întrebat cu insistență, iar cuvântul în limba greacă este cu exactitate, adică: spuneți-mi ziua, vă rog! Aș vrea să știu când S-a născut acel copil. Nu știm care a fost răspunsul lor, dar cu siguranță că Irod s-a gândit că dacă îi va omorî pe toți copiii de la doi ani în jos, cu siguranță îl va omorî și pe El. Poate că i-au spus că a fost o perioadă de șase luni iar el s-a gândit că ar fi sigur dacă toți copiii de la doi ani în jos ar fi omorâți, în caz că steaua a întârziat.

Și în capitolul 2 versetul 16 spune că i-a omorât pe toți. Pe ce bază toți de la doi ani în jos? Versetul 16: „potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi”. A vrut să știe. Ce fățarnic! Versetul 8: „Apoi i-a trimis la Betleem – acum după ce a primit informația – le-a zis: „duceți-vă de cercetați cu de- amănuntul despre Prunc: şi când Îl veţi găsi, dați-mi şi mie de știre, ca să vin şi eu să mă închin Lui.”” Foarte urât, nu-i așa? Aici era Fiul lui Dumnezeu binecuvântat, slăvit și plin de măreție. În partea cealaltă este nebunul nebunilor. În loc să cadă la picioarele Lui, dorește să-I ia viața. Ce nebun! Vrea să-L omoare pe Mântuitorul, pe unicul Mântuitor. Așadar, magii crezând că ajută au devenit fără voia lor niște unelte pentru omorârea lui Mesia.

Îmi place mult subtilitatea lui Matei – chiar mă gândeam la asta – subtilitatea lui Matei. El subliniază iarăși că Cristos este Împăratul, nu doar prin linia Sa genealogică, nu doar prin cinstea care i se aduce, dar și prin respingerea Lui. Dacă nu ar fi fost un împărat, credeți că acest Irod ar fi fost deranjat de nașterea Lui? Nu. El este Împăratul și Matei arată asta în toate modurile posibile. Așadar, sosirea, spaima, scena și acum slăvirea. Magii și-au finalizat călătoria la versetul 9 și vom vedea asta foarte rapid, relatarea este așa de frumoasă: „După ce au ascultat pe împăratul, magii au plecat. Şi iată că steaua pe care o văzuseră în Răsărit, mergea înaintea lor, până ce a venit şi s-a oprit deasupra locului unde era Pruncul.” Iată vechea lor prietenă, steaua. Ce zi, ce zi plină de bucurie! Iată steaua! Versetul 10: „Când au văzut ei steaua – ce au făcut? – n-au mai putut de bucurie.” Au văzut-o și în răsărit. Nu s-a mai văzut. Au venit până la Ierusalim și nu au știut exact unde să meargă sau ce să facă și iată că Shekinah lui Dumnezeu a apărut iarăși și au știut că sunt pe calea care trebuie.

O observație interesantă în versetul 9, apropo. Steaua pe care au văzut-o în răsărit, spune literalmente în limba greacă, steaua pe care au văzut-o atunci când a răsărit. Steaua pe care au văzut-o când a răsărit. Cu alte cuvinte, cred, steaua care nu a existat înainte și pe care au văzut-o venind în existență. Înseamnă cu mult mai mult decât faptul că apare pe cer. Steaua care a apărut când a răsărit. Și acum Shekinah a apărut iarăși. Și acum chiar au pus lucrurile cap la cap. Au primit un semn ca descoperire de la Dumnezeu și au primit Cuvântul lui Dumnezeu, Mica 5:2, și fiecare din aceste două lucruri i-a condus către Betleem și ambele s-au oprit direct deasupra unei case. De aceea spun că nu a fost o stea reală, pentru că ar fi foarte greu pentru o stea reală să coboare deasupra unei case, fără să ardă întregul pământ. Shekinah lui Dumnezeu care a coborât în Vechiul Testament de multe ori, a coborât acum deasupra acelei case. Ei s-au bucurat.

Versetul 11: „când au intrat în casă” și în acest moment sunt în casă, nu mai sunt în staul. Copilul are acum câteva luni și au găsit un loc unde să stea până se întăresc ca să meargă acolo unde le va spune Dumnezeu să meargă, pentru că știau că acum au o nouă viață. Acum Îl au pe Fiul lui Dumnezeu. Ei nu se pot întoarce să facă ceea ce vor să facă decât dacă le spune Dumnezeu și sunt în așteptare. Așadar, ei sunt acum în casă. Când au intrat în casă: „au văzut pe Prunc și pe Maria, mama Lui”. Apropo, atunci când Maria și Pruncul sunt menționați în versetul 11, versetul 13, versetul 14, versetul 20 și versetul 21, întotdeauna Pruncul este menționat primul. Preocuparea este pentru Prunc. Charles Wesley a spus în felul următor: „Învăluită în carne, vedem Dumnezeirea, slavă Dumnezeului întrupat”. Are dreptate. Așadar, au intrat: „au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, au căzut cu fața la pământ și I s-au închinat”, nu Mariei. Vă rog să observați. Nu lor, ci cui? Lui. I s-au închinat. L-au cinstit ca Împărat. Au făcut ceea ce se face numai înaintea dumnezeilor. Au căzut pe genunchi și I s-au închinat Lui și, dragilor, închinarea Îi aparține numai lui Isus Cristos, numai lui Dumnezeu, nimănui altcuiva, pentru că nimeni nu este vrednic.

Vă aduceți aminte de acei oameni care au vrut să se închine apostolilor. Pavel spune: „Nu, nu vă închinați mie”. Au vrut să i se închine lui Petru în Cezareea: „Nu, nu vă închinați mie”. Ioan a vrut să se închine îngerului în Apocalipsa. „Nu”, a spus „nu fă asta”. Însă aici s-au închinat și nu a existat nicio mustrare, niciuna. Faci ce trebuie să faci. Nimeni nu a spus: Ridicați-vă, ridicați-vă! Oh, nu! Acesta era Dumnezeu. Acesta era Împăratul. Au făcut ce trebuie.

Oh, vă spun ceva, undeva în timp cred că am pierdut arta închinării în biserica din America. Vi-i amintiți pe acei păstori din Africa de Sud pe care vi i-am prezentat în această dimineață? A fost interesant. Au făcut câteva comentarii interesante despre biserica din America. Ei sunt pentru prima dată aici. Eram la prânz și unul din ei mi-a spus ceva: „Știi, John, ni se pare că sunt două probleme pe care le-am văzut în bisericile din America”. Am întrebat: „Care?” Asta a fost chiar înainte să participe împreună cu noi la închinare, pur și simplu și-au deschis inima. Și am spus: „Care sunt cele două?” Ei au spus: „Prima: se pare că nu aveți o teologie. Ei nu știu ceea ce cred. Ei fac lucruri. Ei au programe și sentimente și emoții. Ei nu știu ceea ce cred. În al doilea rând, ei nu cunosc însemnătatea închinării.” Mi s-a părut o observație foarte interesantă. Știți că suntem un grup foarte ocupat. Știți, avem un om care este mântuit și imediat, oh, trebuie să îl punem în lucrare. Știți, auzim cuvintele: salvat pentru slujire. Nu-mi plac. Salvat pentru slujire. Știți, mergi la un seminar pentru păstori și ei intră direct în subiect și spun: Acum vrem să vă spunem că odată ce ai un om mântuit, trebuie să îl faci să se alăture bisericii și când se alătură bisericii, să îi dai de lucru. Să îl faci să lucreze pentru Domnul.

Acest lucru mi se pare ridicol. Singurul motiv pentru a-L sluji pe Domnul este din revărsarea închinării tale. Știți, aș vrea să vă spun cu sinceritate, nu știu, pe mine mă deranjează. De aceea nu sunteți, veniți la Grace și unii veniți de multă vreme și nimeni nu vine să vă întrebe: „V-ați alăturat Bisericii? Dacă da, aveți o slujire?” ar trebui să spui: Stai puțin, Sunt, știi unde sunt. Eu doar vreau să mă închin Domnului. Știți, nu mă uit la lucrarea mea în modul acesta salvat pentru slujire. Nu, eu sunt salvat pentru închinare. Și din revărsarea închinării mele, nădăjduiesc că voi fi o binecuvântare pentru altcineva. S-ar putea ca acest lucru să vă șocheze, eu nici măcar pentru voi nu îmi pregătesc predicile. Nu fac asta. Nu merg și spun: Am acest text, trebuie să fac o predică din el. Nu. Am textul și îl abordez zicând ce pot învăța despre slava lui Dumnezeu din acest text. Și după ce am petrecut o săptămână întreagă studiind și văzându-L pe Dumnezeu aici, cad la picioarele Lui și mă închin cu laude, mă aplec în închinare și din această revărsare de închinare predica vine foarte ușor. Întâi de toate suntem mântuiți pentru închinare. Dacă am pierdut asta – știți că au făcut un comentariu că în unele biserici unde într-adevăr se studiază Biblia li s-a părut că ei se închinau învățăturii mai mult decât lui Cristos. E oarecum trist.

Bine, acum trebuie să mă grăbesc. Vorbesc deja de o oră. Oh, ce subiect frumos! Oricum. Imediat voi încheia.

Așadar, magii s-au închinat. Știți, nu ar trebui să vă deranjeze, Dumnezeu nu vrea cântăreți faimoși și slujitori faimoși și totul faimos. El vrea închinători care Îl laudă și-L adoră. Îmi amintesc de ceea ce cred că Fred Barshaw a scris în manualul nostru că Îl necinstim pe Dumnezeu prin încercarea de a-L sluji fără să Îl cunoaștem. Pentru că știți ce se va întâmpla, slujirea noastră va fi confuză. Însă pe măsură ce slujim ca rezultat al închinării, El este în controlul slujirii noastre pentru slava Sa.

Așadar, s-au închinat și s-au închinat oferind, aceasta este o cale minunată de închinare. Poate spui, oh, acum vom întrerupe duhul de închinare pentru a face colecta. Lucrul acesta nu va strica duhul de închinare. Așa credeam cu mult timp în urmă. Acum, cum să scoatem colecta din serviciu pentru că este nepotrivită? Și într-o zi am realizat că magii au venit să se închine. Cum s-au închinat? Nu au adus o orgă mare și să înceapă psalmodierea. Ei s-au închinat dar nu au târât după ei un vitraliu la care să privească. Nu s-au urcat pe un deal ca să facă asta. Cum te închini? Într-un mod foarte tangibil. Cum s-au închinat? Dăruind. Dăruind. Este expresia laudelor. Ce au dăruit? Au dăruit lucruri de valoare – aur, tămâie și smirnă. Bunuri de valoare. Aur, nu cred că trebuie să vorbesc despre el. Știți ce este aurul. Aurul, nu trebuie să vorbesc despre el. știți ce este aurul. Aurul a fost un lucru foarte, foarte valoros, și încă este. Apropo, aurul era folosit numai pentru cele mai bune lucruri. A fost folosit în special la construcția templului și pentru toate lucrurile din templu. Citiți 1 Împărați 5 la 7, 2 Cronici 2 la 5, s-a folosit aurul. Era purtat ca bijuterie. Și dacă se întâmpla să fii foarte bogat, puteai să-l folosești ca ustensile. Valoros.

Cum rămâne cu tămâia? Parfum curat. Și apropo, tămâia era făcută din scoarța unui anumit copac ce creștea în Arabia. Seva era extrasă și această sevă era albă. Aceasta era tămâia. De fapt, cred că cuvântul original din Vechiul Testament este ideea de suc alb și avea o varietate de întrebuințări. A fost folosit, bineînțeles ca parfum. Avea un miros aparte. Era folosită la jertfa de mâncare din Levitic 2 ca un miros plăcut ce se ridica spre Dumnezeu. A fost folosită în Cântarea cântărilor la o nuntă. Adică, atunci când te pregătești pentru căsătoria ta, pui pe tine tămâie și miroși foarte bine. Dragilor, parfumul are o istorie veche. Tămâia.

Apoi a fost și smirna, un mic copac din Arabia, un copac micuț. De asemenea emana un parfum minunat. Aceasta era smirna. Au folosit-o în Proverbe ca să parfumeze patul, să fie pusă pe haine. Era varianta primitivă a balsamului de rufe. Balsamul obișnuit. Aceasta era smirna. Un parfum care durează până la cinci zile. Oricum, conform cu Estera capitolul 2, când Estera s-a pregătit să vină la împărat, a utilizat smirnă pentru un miros plăcut. Și de asemenea smirna era folosită în procesiunea miresei unde este folosită și tămâia. Amestecată cu vin, în Marcu 15, era folosită ca anestezic, și a fost folosită în Ioan 15 în pregătirea trupului lui Isus pentru îngropare.

Așadar, a fost aur, foarte prețios. A fost tămâie, un parfum foarte frumos mirositor și a fost smirnă, un minunat unguent aromat. Acum, semnificația lor a trecut dincolo de utilizarea obișnuită a fiecărui dar. Au fost niște daruri minunate, foarte, foarte valoroase. De fapt, personal cred că această familie săracă, Iosif și Maria, care nu avea nimic, și Iosif care acum și-a pierdut slujba, a fost trimisă pentru puțină vreme în Egipt, de Domnul, vă amintiți. Nu aveau nicio susținere financiară în Egipt. Ar fi fost greu pentru el să se acomodeze într-o cultură străină, și cred că aurul și tămâia și smirna au fost resursele, a fost contul bancar pe care l-a folosit ca să-și susțină familia până la întoarcerea în Nazaret ca să-și reia vechea slujbă. Acestea au fost mijloacele de trai. Asta a fost susținerea lor. Lucruri valoroase.

Dar aș dori să merg un pas mai departe acum în încheiere. Aurul este un dar pentru rege. Aurul este asociat cu regele. Iosif, când a fost în Egipt, când era vice-regent, următorul după faraon, spune că i s-a dat un lanț de aur la gât. Daniel, de asemenea, a primit aur pentru că a stat lângă împărat. Împărații în Biblie, au avut coroane de aur, sceptre de aur. Solomon a avut aur peste tot. Când Solomon este descris în 1 Împărați 10, aurul este menționat de zece ori. Aurul era un dar pentru împărat. Și despre ce ne vorbește Matei? Isus este ce? Împăratul. El este Împăratul. El este Împăratul. Și noi Îl întâlnim pe Isus în termenii regalității Sale.

Când vii la Isus, ascultați-mă fraților, când vii la Isus aşa cum am spus data trecută, ești un om mântuit sub domnia lui Isus. Amintiți-vă aceste cuvinte. Vii ca un supus înaintea Împăratului, a Domnului. Nelson, un mare amiral, întotdeauna și-a tratat oponenții pe care i-a învins cu mare bunătate și curtoazie. După una din victoriile sale, amiralul care a fost învins a fost dus pe punte la Nelson, înaintea lui. Și cunoscând reputația lui Nelson pentru curtoazie amiralul învins a vrut să pășească peste punte și să vină înaintea lui Nelson să dea mâna cu el, de la egal la egal, iar Nelson a rămas în partea lui. Și a spus: „Domnule, mai întâi dai sabia și apoi dai mâna”. La fel stau lucrurile înainte să fim prieteni cu Cristos, trebuie să ne supunem domniei Sale. Așadar, ei au venit și au spus că El este un Împărat. Au spus-o printr-un dar.

Apoi a mai fost smirnă. Ce era smirna? Smirna este darul pentru muritor. Este un parfum care înlătură mirosul greu, care face înmormântarea mai puțin respingătoare. Smirna a fost darul pentru un om muritor. El a fost om. De fapt, smirna a fost darul pentru cel care va muri. El era om și urma să moară. Încă de la început a fost limpede că va muri. Acest lucru este văzut și în pictura lui Holman Hunt, cel care a pictat niște tablouri frumoase cu Isus. Are un tablou cu Isus mic băiețel fiind, în atelierul de tâmplărie, soarele este la asfințit și casa este așezată către asfințit și băiețelul Isus stă la ușă. Pe măsură ce soarele strălucește prin ușă El își întinde mâinile ca un băiețel obosit după o zi grea în care L-a ajutat pe tatăl Său, iar soarele care cade pe zidul din spate al casei formează o cruce mare. Acesta a fost modul lui Holman Hunt de a spune că S-a născut ca să moară. Așadar, darul pentru împărat și darul pentru om. El a fost amândouă.

A mai rămas tămâia. Marele cercetător din vechime, părintele Bisericii, numit Origen a spus: „Acesta a fost darul pentru Dumnezeu”. Tămâia vorbește despre divinitate. A fost un parfum care a fost oferit numai lui Dumnezeu. A fost un parfum care s-a ridicat la Dumnezeu. În Vechiul Testament a fost așezată înaintea Templului într-o cameră specială și era luată ca să fie pusă pe jertfe. Era presărată, pentru ca mireasma dulce să se ridice la Dumnezeu. Și în Exod 30 spune, că erau miresme pentru Dumnezeu, nu pentru oameni. De fapt, îmi place, în Ezechiel 16:18 spune: „Este mireasma Mea”. „Este mireasma Mea”. Era folosită chiar și în Sfânta sfintelor. Așadar, magii au venit și prin aur au arătat că este un împărat și prin smirnă au arătat că este un om, iar prin tămâie au recunoscut că este Dumnezeu. Acum, poate nu ați știut ce comunică toate acestea, dar acesta este simbolismul lor.

Așadar, am văzut sosirea, spaima, scena, slăvirea și în cele din urmă, versetul 12, scăparea. Dumnezeu i-a cucerit pe acești magi minunați. A vrut să ducă mesajul despre Împărat înapoi în Persia, mesajul despre Unicul, Mesia, Cel uns. Astfel, au fost atenționați de Dumnezeu într-un vis să nu mai treacă pe la Irod să spună despre copil, iar ei au plecat în țara lor pe un alt drum. Astfel, Dumnezeu Se îngrijește de magi, și Dumnezeu Se îngrijește de Mântuitor. Așa cum vom vedea data viitoare, Dumnezeu Se îngrijește de mica familie când merg în Egipt.

Aș dori să închei spunându-vă următoarele. Vă rog să ascultați! Nu știu din ce grup faci parte în seara asta. Tu știi. Faci parte cumva din grupul lui Irod: antagonist și amar și plin de ură față de Cristos? Ești cumva în grupul preoților celor mai de seamă și al cărturarilor, indiferent și nededicat? Sau faci parte din grupul magilor? Ești gata să te închini? Ai în mâinile tale aurul pentru împărat, smirna pentru muritor și tămâia pentru Dumnezeu? Îl vezi pe El ca Dumnezeu, om și Împărat? Să ne rugăm.

Tată, Îți mulțumim pentru seara asta. A fost un timp mai lung și totuși a trecut așa de repede datorită fascinației măreției lui Isus Cristos. Oh, Tată, să petrecem două ore în ziua Domnului să ne adâncim în bogățiile Cuvântului Tău este așa de revigorant! În mijlocul gândurilor noastre lumești vreau să mă rog, Doamne, pentru toți cei care sunt aici care sunt în grupul lui Irod, cu ură și ostilitate. Mă întristez pentru cei care sunt în starea de indiferență, poate mai rău, pentru că ei nici măcar nu iau seama la El, nici măcar nu se gândesc la asta și poate că acest lucru este cel mai rău dintre toate. Mă bucur așa de mult pentru aceia dintre noi care sunt înțelepți, sunt oameni înțelepți, tineri înțelepți care s-au plecat la picioarele Lui, care nu mai sunt picioare de prunc, ci picioare străpunse, iar în mâinile lor sunt daruri, prin care recunosc că El este Dumnezeul Om, împăratul și I se supun Lui. Tată, fie ca să ne închinăm Ție mult și din închinare să se reverse slujirea noastră. În numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT