Vă rog să vă luați Bibliile și să ne uităm împreună la Matei capitolul 2. Examinăm versetele de la 13-23 în continuarea studiului nostru asupra Evangheliei lui Matei. Știu că mulți dintre voi ați fost binecuvântați deja pe parcursul studiului. Dați-mi voie să mă întorc și să încep de la acest text. Tema centrală a tuturor profețiilor din Vechiul Testament este venirea Împăratului. Venirea Împăratului care va domni în Împărăția promisă de Dumnezeu.

Dacă este un accent major al tuturor profețiilor din Vechiul Testament, acesta este faptul că Dumnezeu va așeza domnia, Dumnezeu va așeza domnia Sa cum nu a fost nicio altă domnie și va fi o persoană foarte specială care va fi Împărat în acea împărăție. Și acea persoană, bineînțeles, nu este nimeni altul decât Însuși Domnul Isus Cristos.

Aceasta este tema profeției din Vechiul Testament. Din nou și din nou Vechiul Testament promite faptul că este Cineva care va veni Acela care are caracter, Cel care are înțelepciunea, unul care are puterea să zdrobească capul uzurpatorului, așa cum spune în Geneza 3:15, unul care este în stare să revendice domnia pierdută a omului și să așeze împărăția lui Dumnezeu pe pământ și pentru veșnicie. Și acest unul, acesta uns în mod special, este Mesia, Unsul, Împăratul. Acesta este mesajul profeților din Vechiul Testament.

De fapt, așa cum am subliniat data trecută sunt probabil 332 de profeții specifice împlinite de Domnul Isus Cristos, așa că fiecare fațetă a vieții Sale este acoperită de profețiile Vechiului Testament. Iar profeții, bineînțeles, conform cu 1 Petru capitolul 1 – dacă vreți puteți să vă uitați puțin – pe măsură ce scriau aceste lucruri nu le înțelegeau pe deplin. Ei știau că scriu despre Cineva care va veni, dar nu erau siguri cu privire la toate detaliile.

Așadar, în 1 Petru 1:9 spune: „mântuirea sufletelor voastre. Proorocii, care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor şi căutării lor stăruitoare.” Cu alte cuvinte chiar dacă au profețit despre acest Împărat salvator, ei au privit la profețiile lor ca să primească o înțelegere deplină asupra a ce însemna ceea ce ei au spus.

Versetul 11: „Ei cercetau să vadă ce vreme şi ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos şi slava de care aveau să fie urmate.” Au avut profeții, dar s-au uitat la ele și le-au cercetat ca să înțeleagă cine le va împlini și când. Așadar, Vechiul Testament ne prezintă un Împărat și nu doar un împărat, ci un Împărat uman. Și nu doar un Împărat uman, ci un Împărat divin, Iehova Dumnezeu, Dumnezeul întrupat.

Iar lucrul minunat al Noului Testament și de asemenea al Evangheliilor în special, Matei, Marcu, Luca și Ioan, este că ele împreună alcătuiesc răspunsul la multe dintre aceste profeții și ele se concentrează asupra persoanei lui Isus Cristos asemenea unui proiector divin, iar El va deveni singurul care poate împlini aceste profeții. Toți impostorii sunt demascați de incapacitatea lor de a se încadra în acest profil, iar Isus Cristos este atestat ca fiind singurul despre care s-a profețit, în fiecare aspect El se încadrează în ce au spus profeții.

De la Matei, cu care începe Noul Testament, încă de la primul capitol din Matei, de la primul verset din Matei, este prezentată genealogia regală a Împăratului. Până în Apocalipsa, iar când ajungi la cartea Apocalipsa, se încheie cu Împăratul împăraților care domnește în slava Sa. Noul Testament, încă de la început, de la Matei până la sfârșitul revelației este intenționat ca să ni-L prezinte pe Cel care împlinește predicțiile despre împărat, despre Cel care este Împăratul.

Termenul, de exemplu, termenul pentru împărăție în Noul Testament este cuvântul grecesc basileia. Termenul pentru împărăție este folosit de 144 de ori în Noul Testament ca să ne vorbească despre domnia lui Isus Cristos. Domnia lui Iehova Dumnezeu. De o sută patruzeci și patru de ori vorbește despre împărăție. Termenul pentru împărat, basileus, provenit din termenul folosit pentru împărăție bineînțeles, este folosit de 115 ori în Noul Testament și de cel puțin 35 de ori cu referire directă la Isus Cristos.

Forma verbului basileuō, un verb care înseamnă a domni este folosită cu referire la Cristos de 10 ori. De 189 de ori cel puțin, în Noul Testament Isus Cristos este asociat cu împărăția pe care Dumnezeu a promis prin profeți că o va aduce. Și aceasta este o utilizare măreață și vastă a terminologiei pentru Noul Testament și ne ajută să vedem că Noul Testament cu adevărat scoate în evidență faptul că El este un împărat.

Motivul suprem pentru Matei 1 și 2 este să justifice acele cuvinte ale lui Isus Eu sunt Împăratul. Pentru acest scop M-am născut. Și ei, cel puțin poporul iudeu ar fi trebuit să știe foarte bine prin evenimentele de la nașterea Sa, că El de fapt este Împăratul. Chiar de la început, a fost atât de evident. A fost evident în genealogia din capitolul 1. A fost evident prin nașterea din fecioară, care a depășit blestemul. A fost evident în adorarea pe care I-au adus-o oficialii persani care înscăunau împărați și care L-au văzut ca fiind monarh, așa cum era. A fost evident din antagonismul lui Irod, care ca împărat s-ar fi simțit amenințat doar de un alt împărat, și pe ascuns, în taină, Irod Îl recunoaște pe Isus ca fiind împărat, prin frica de El, că i-ar putea lua tronul.

Primele două capitole din Matei au drept scop să întărească faptul că El S-a născut împărat. Acum, ultimul mod prin care Matei face asta este prin faptul că extrage din cuvântul profetic, extrage din perioada Vechiului Testament, patru profeții care arată către împărat și prezintă modul în care Isus Cristos le împlinește pe fiecare. Împăratul împlinește profeția. Patru profeții ne arată că Isus este Împăratul. Patru extrase din trecut care sunt împlinite în El.

Și sunt cele mai interesante. Fiecare dintre ele este în legătură cu o locație geografică. Betleem, Egipt, Rama și Nazaret. Ele se găsesc într-un pasaj care apare în cel de-al doilea capitol din Matei. Există o manieră folosită de Matei aici când pune împreună aceste patru profeții. Și pe măsură ce am studiat aceste patru profeții, întotdeauna a fost uimitor pentru mine faptul că era imposibil din punct de vedere uman ca nașterea cuiva să implice Betleemul, Egiptul, Rama și Nazaretul.

Adică este așa: o persoană este născută într-un singur loc și de obicei cam asta e tot. Dar să meargă în patru locații diferite cu semnificație sau cel puțin să aibă loc evenimente cu semnificație în patru locuri, toate conectate cu nașterea Sa, îngreunează situația în așa fel încât întâmplarea este eliminată. Matei ne spune: „Oricine poate împlini aceste patru profeții este vrednic să fie încoronat împărat”. Profeția ne spune că El este Împăratul.

Acum, data trecută am vorbit despre prima dintre ele și prima a fost în versetele din capitolul 2 de la 4 la 6, nașterea la Betleem. Și în 2:4 spune că Irod: „A adunat pe toți preoții cei mai de seamă şi pe cărturarii norodului, şi a căutat să afle de la ei unde trebuia să Se nască Cristosul. „În Betleemul din Iudea” i-au răspuns ei „căci iată ce a fost scris prin prorocul””.

Apoi Matei adaugă la ceea ce a spus prorocul, folosind cuvintele sale, sub inspirația Duhului Sfânt „Şi tu, Betleeme, ţara lui Iuda, nu eşti nicidecum cea mai neînsemnată dintre căpeteniile lui Iuda; căci din tine va ieși o Căpetenie, care va fi Păstorul poporului Meu Israel.”

Prima profeție a fost cea din Mica 5:2, despre Cristos care Se va naște la Betleem. Aceasta a fost prima care ar fi trebuit să le arate faptul că El era Împăratul. Pe cea de-a doua am văzut-o în versetele 13-15, nu-i așa? Și am numit-o exodul în Egipt. Deci, nașterea la Betleem și exodul în Egipt. Vă amintiți ce s-a întâmplat, versetul 13: „După ce au plecat magii – avertizați de un înger al Domnului – un înger al Domnului se arată în vis lui Iosif, şi-i zice: „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui, fugi în Egipt, şi rămâi acolo până îți voi spune eu; căci Irod are să caute Pruncul, ca să-L omoare.” Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama lui, noaptea, şi a plecat în Egipt. Acolo a rămas până la moartea lui Irod, ca să se împlinească ce fusese vestit de Domnul prin prorocul care zice: „Am chemat pe Fiul Meu din Egipt.””

Așadar, Cristos împlinește al doilea element. A fost chemat din Egipt, și la fel, S-a născut la Betleem. Ne-am uitat la tipologia frumoasă în compararea lui Israel ca fiu al lui Dumnezeu din Osea cu Domnul Isus Cristos ca Fiul lui Dumnezeu din Matei.

Aceasta ne aduce la cea de-a treia profeție de unde vrem să începem studiul din seara asta și o vom numi prăpădul de la Rama. Prăpădul de la Rama. Versetele 16 la 18. Acesta nu este un pasaj ușor pe care să îl legi de profeție, așadar vreau să mă urmăriți cu atenție.

Acum, vă rog să vă amintiți, Isus s-a născut, fără îndoială într-un grajd, o peșteră situată pe o parte a unui deal din Betleem. Până când au ajuns magii, a crescut și avea câteva luni. Au fugit în Egipt și au stat acolo câteva luni, iar apoi îngerul le-a spus că se pot întoarce. Cel mai probabil după moartea lui Irod, nu era timp de pierdut și au pornit pe drumul de întoarcere.

Dar asta nu s-a întâmplat încă deoarece are loc un eveniment intermediar. Înainte de întoarcerea lor, iată ce aflăm că are loc, în versetul 16, ne întoarcem în țara lui Israel: „atunci Irod, când a văzut că fusese înșelat de magi”, apropo, cuvântul înșelat empaizō în limba greacă, înseamnă de obicei a batjocori, dar datorită uzanței sale din Septuaginta din Ieremia 15:10, acolo este folosit a înșela.

Are înțelesul de a înșela pe cineva, nu doar a-l batjocori, ci a-l batjocori prin înșelare. Și asta a presupus Irod că i-au făcut magii. L-au înșelat prin faptul că s-au întors în țara lor pe un alt drum.

Așadar, „când a văzut că fusese înșelat de magi” – sau batjocorit – „s-a mâniat foarte tare şi a trimis să omoare pe toți pruncii de parte bărbătească, de la doi ani în jos, care erau în Betleem şi în toate împrejurimile lui, potrivit cu vremea pe care o aflase întocmai de la magi.”

Acum vă amintiți că mai devreme în narațiune, în versetul 7, Irod i-a chemat în ascuns pe magi să afle când S-a născut Cristos, când s-a născut Împăratul. Nu a vrut să știe asta ca să-l recunoască pe împărat, ci pentru că a vrut să-l omoare pe Împărat și a dorit să afle vârsta. Așadar, a pus acea întrebare. Iar aici ne spune că atunci când a aflat că magii l-au înșelat, s-a hotărât „să omoare pe toți copiii de la doi ani în jos”, potrivit cu vremea în care i-au spus magii că s-a arătat steaua.

Acum, aș dori să ne uităm la versetul 16 și să-l parcurgem puțin câte puțin și să vă ajut să înțelegeți. Despre Irod știți, bineînțeles dacă până acum ați fost alături de noi, ce fel de om îngrozitor și crud a fost, măcelărind oameni de-a lungul domniei sale peste Israel ca împărat edomit. Dar aici spune că a fost înșelat de magi și s-a mâniat foarte tare.

Acesta este cuvântul grecesc thumoō, care este un cuvânt foarte puternic. Înseamnă literalmente „mânie violentă.” Mânie violentă. Literalmente s-a înfuriat. S-a mâniat. Interesant, cred, dacă îmi aduc bine aminte este la diateza pasivă. Cu alte cuvinte, era de necontrolat. El nu făcea aceste lucruri în mod voluntar. Era stăpânit. A fost de necontrolat în mânia lui.

Pur și simplu i-a orbit rațiunea. Adică, dacă ar fi avut rațiune cât de cât, ar fi realizat ce face. Ar fi spus: „Ei bine, dacă înțelepții, magii au fost suficient de inteligenți să nu vină la mine, cu siguranță că au fost suficient de înțelepți să atenționeze și familia copilului, așa-i? Iar familia care a avut copilul ar fi fugit.” Dacă și-ar fi folosit mintea, s-ar fi gândit la aceste lucruri. „Dacă m-au înșelat, cu siguranță că au atenționat și acea familie. Dacă m-au înșelat, cu siguranță că s-au îngrijit și de acea familie.”

Dar așa, cum mânia îl orbește, el nici măcar nu se gândește la asta și poruncește masacrarea fiecărui copil de parte bărbătească din acea zonă. Își trimite soldații să-i omoare pe toți. Fără îndoială, putem să ne imaginăm grupuri de soldați care intră din casă în casă și le urmăresc pe mamele care fug adăpostindu-și copilașii la piept, smulgând apoi copiii din brațele mamelor lor și străpungându-le pieptul cu sabia, omorându-i. Acest lucru a avut loc în Betleem, datorită mâniei acestui om.

Acum, spune că nu doar în Betleem, dar și în împrejurimi, în zonele adiacente. Veți observa că spune de la doi ani în jos. Ceea ce este interesant pentru mine este faptul că Irod nu s-a deranjat niciodată să afle dacă acesta era adevăratul împărat. Se prea poate să fie adevăratul împărat, dacă s-ar fi gândit la asta. Probabil că s-a gândit că așa este pentru că profeții au spus că se va naște în Betleem și chiar cred că el a realizat în mintea sa că este real și trebuie să scape de El. Așadar, el s-a gândit să-L omoare pe adevăratul împărat al lui Israel, adevăratul Mesia Împărat.

Astfel, ne spune că i-a omorât pe toți copiii de la doi ani în jos. Este interesant de ce a făcut asta deoarece sunt convins că Pruncul nu era foarte mare - ei bine avea probabil cel mult șase luni la acea vreme. De ce a hotărât să extindă vârsta până la doi ani? Unii comentatori sunt de părere că dacă un copil a trecut de primul anișor era considerat că are doi anișori. Când un copilaș avea 13 luni, era considerat că are doi anișori. A intrat în al doilea an de viață. Așadar, el aducea toate lucrurile la acest nivel.

Alții spun, nu, ci înseamnă în vârstă de doi ani și ce încerca el să facă era să se asigure, în cazul în care magii nu aveau dreptate sau poate că au calculat greșit sau poate au încercat să-l înșele încă de prima dată, astfel că i-a inclus pe toți care erau în vreun fel pe aproape. Astfel că a ajuns până la vârsta de doi ani. Indiferent ce a fost, el s-a gândit că dacă îi omoară pe toți băieții de la doi ani în jos, Îl va omorî și pe cel despre care credea că e Împăratul.

Ei bine, nu trebuie să vorbim despre josnicia acestui eveniment. Este absolut clar. Este de neconceput ca cineva să facă așa ceva. Este și mai de neconceput când realizezi faptul că probabil a simțit că acela era Cristos, era Mesia, era Împăratul. Ce crimă plină de răutate, de viclenie și atroce! Iar fapta vicleană, bineînțeles, a fost ceea ce eu cred că putem să numim începutul durerilor pentru Israel pentru că L-au respins pe Împăratul lor. Acesta a fost doar începutul. Cred că Matei vrea să vedem încă de la începutul vieții lui Mesia, faptul că există o respingere care are ca rezultat moartea, încă de la început, necredință, răutate, nenorocire, tragedie.

Și apropo, dragilor, dacă voi credeți că acel măcel din Betleem a fost ceva teribil, vă rog să mă ascultați. Acela a fost absolut nimic. Acela a fost nimic în comparație cu ceea ce s-a întâmplat în anul 70 d.Cr., când 1 100 000 de evrei au fost măcelăriți de către armatele lui Titus, acesta a fost doar începutul.

Și aș vrea să vă mai spun ceva. Aceste două lucruri sunt nimic în comparație cu ceea ce se va întâmpla la necazul cel mare când mesia cel fals, mult mai mare decât Irod a visat vreodată să fie, va veni și va vărsa mult mai mult sânge de evreu decât a fost vărsat vreodată. Acesta a fost doar începutul. Doar începutul.

Poate spui: „Ei bine, de ce este inclus aici acest lucru?” Pentru că împlinește o profeție. Uitați-vă la versetul 17. Cu moartea acelor copilași „Atunci s-a împlinit ce fusese vestit prin prorocul Ieremia, care zice: „Un țipăt s-a auzit în Rama, plângere, şi bocet mult: Rahela își jelea copiii, şi nu voia să fie mângâiată, pentru că nu mai erau.”” Adică, ei nu mai există. Sunt morți. S-au dus.

Și aș dori să stăruiți cu mine asupra acestui lucru, ca să-l înțelegeți. Matei spune că acest lucru a avut loc pentru ca profeția să fie împlinită. Este singura mențiune în Evanghelii când se face referire la acest incident și acest lucru este interesant. Însă se potrivește cu tema lui Matei despre împlinirea profeției la nașterea lui Cristos, ca să stabilească faptul că El era Împăratul.

Acum, care au fost circumstanțele în care a fost făcută această profeție? Și pentru asta trebuie să întoarceți la Ieremia 31:15. Este fascinant! Ieremia 31:15. Deja am învățat în primele două profeții faptul că uneori scriitorii Noului Testament ne surprind prin modul în care folosesc Vechiul Testament.

Uneori nu înțelegem modul în care este folosit și trebuie să ne lărgim puțin orizontul gândirii. Aș dori să vedeți ce are loc aici. Profeția este în Ieremia 31:15 și ceea ce este interesant este faptul că aici nu apare ca o profeție. Este o profeție, fiți atenți, pentru că Matei spune că a fost, nu pentru că este inerentă în acest text.

Ieremia 31:15 „Aşa vorbește Domnul: Un țipăt se aude la Rama, plângeri şi lacrimi amare: Rahela își plânge copiii; şi nu vrea să se mângâie pentru copiii ei, căci nu mai sunt!”” Acum, acesta este textul. Este o profeție. Aș dori să vorbim despre context ca să înțelegem modul în care se aplică.

Profeția lui Ieremia a fost poate cea mai tragică dintre profețiile din istoria lui Israel, pentru că a profețit nimicirea unei națiuni pe moarte. A fost un fel de cântec de lebădă și a rostit-o cu lacrimi. A știut că nimeni nu va asculta și nimeni nu se va pocăi, iar captivitatea era inevitabilă. Așadar, Ieremia a pronunțat nimicirea.

Mai târziu, va veni unul mai mare decât Ieremia care va rosti de asemenea aceeași nimicire pentru aceeași națiune, fapt pe care-l va face de asemenea cu lacrimi. Într-o zi El Se va uita la Ierusalim și va spune „Ierusalime, Ierusalime, care omori pe proroci şi ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine; de câte ori am vrut să strâng pe fiii tăi, cum își strânge găina puii sub aripi şi n-aţi vrut!”

Biblia ne spune că a plâns. La fel și Ieremia stă în fața oamenilor care sunt condamnați și plânge. Și Isus stă în fața oamenilor care sunt condamnați și plânge. Acum, vă rog să rămâneți cu mine și veți vedea cum se leagă toate lucrurile. Să nu plecați acum. Chiar și în profeția lui Ieremia, există o mare speranță, nu știu dacă mă credeți.

De fapt, asta este cel mai interesant. De la Ieremia capitolul 30 la capitolul 35, mai exact la 33, de la 30 la 33, sunt patru capitole în centrul acestei cărți care sunt pline de speranță și bucurie și mângâiere. Ieremia vorbește despre nenorocire și despre robia babiloniană care a venit la scurtă vreme și care i-a luat şi i-a dus, a fost o tragedie teribilă. Dar în centrul acestei nenorociri, este o mare mângâiere și o mare speranță în capitolele de la 30 la 33.

Așa că observați următoarele! Această afirmație despre plânset și lamentare și copii și toate cele, este chiar în mijlocul secțiunii despre bucurie. De ce? Pentru că deși este plâns și lamentare și chiar dacă vor fi lacrimi, aceste capitole privesc înainte la venirea lui Mesia. Aceste capitole privesc înainte la venirea lui Mesia. Aceste capitole privesc înainte la Cel care va veni și va îndrepta lucrurile. Va fi o schimbare.

De fapt, priviți la Ieremia 31:16 versetul următor profeției: „Aşa vorbește Domnul: „Oprește-ţi plânsul, oprește-ţi lacrămile din ochi; căci truda îți va fi răsplătită, zice Domnul; ei se vor întoarce iarăși din ţara vrăjmașului. Este nădejde pentru urmașii tăi, zice Domnul; copiii tăi se vor întoarce în ținutul lor!””

Cu alte cuvinte Dumnezeu îi spune lui Ieremia: „Este o zi tristă și este o nenorocire și ai dreptul să plângi, dar aține-te să verși lacrimi, pentru că îi voi răscumpăra.” Și așa a făcut, nu-i așa, peste șaptezeci de ani, peste șaptezeci de ani. Și același lucru este valabil în folosirea profeției de către Matei. Au fost lacrimi. Rahela plângea pentru copiii ei. A fost jale. A fost bocet.

Datorită tragediei, a distrugerii, a nenorocirii care a venit peste o națiune care L-a respins pe Mesia. Dar în același timp, există speranță, pentru că există o rămășiță şi într-o zi, conform cu Romani 11, Dumnezeu va aduna acea națiune, nu-i așa? El îi va aduna și ei Îl vor vedea pe Mesia.

Așa cum spune Zaharia: „își vor întoarce privirile spre Mine pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu, şi-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi-născut.” Așa cum spune Pavel „Tot Israelul va fi mântuit”. Așa că puteți vedea că este o paralelă generală și despre aceasta vă vorbesc acum. Este o paralelă generală.

Ieremia a vorbit despre nimicire. Iar poporul lui Israel a plâns nenorocirea, dar Ieremia le-a spus: „Nu plângeți, pentru că se vor întoarce. Va avea loc mântuirea”. Și la fel stau lucrurile și cu Cristos. Când a venit Cristos a fost plânset din cauza respingerii care a adus nenorocirea. Dar nu mai continuați să plângeți, pentru că aceasta va fi transformată și va fi mântuire pentru Israel. Aceasta este paralela.

A fost jale. Când a venit robia și poporul a fost împrăștiat, a fost jale. Când a venit moartea în Ierusalim încă de la început a fost un semn de ură, respingerea plină de ură a lui Irod și un semn al respingerii pline de indiferență din partea preoților celor mai de seamă și a cărturarilor și a poporului –că urma să fie un preț de plătit

Dar Cuvântul Domnului este dreptate. Ar fi trebuit să fie speranță în inimile mamelor din vremea lui Ieremia. Ar fi trebuit să fie speranță în inimile mamelor din vremea lui Isus, pentru că va fi o întoarcere. Încă mai este speranță. Încă mai este mântuire.

Acum, observăm că acest întreg concept este legat de Rama și de Rahela. Și aceasta este problema. Să ne uităm împreună puțin înapoi la Matei și să discutăm asta. Rama și Rahela. Acest lucru este fascinant. Ce are de-a face Rama cu această situație și ce are de-a face Rahela cu această situație?

Să vorbim puțin despre Rama. Rama era o cetate – vă rog să observați – la 8 km nord de Ierusalim. Da? Opt – nu chiar o cetate, mai mult un sat. Acum, aș dori să observați ceva minunat. Vă rog să urmărți. În Israel au existat două împărății: Împărăția de Nord și Împărăția de Sud. Da? Granița – vă rog să rețineți – granița dintre cele două trecea chiar prin Rama. Bine? Acum, Rama era cetatea de graniță dintre Împărăția de Nord și Împărăția de Sud. Puteți să verificați la 1 Împărați 15:17. Era localizată la 8 km nord de Ierusalim.

Acum Rama a fost locul unde cuceritorii străini au poruncit să fie adunat poporul învins pentru deportarea departe. Când cuceritorii veneau să-i deporteze pe copiii lui Israel în captivitate, Rama era cetatea pentru deportare. Și datorită locației sale a devenit simbolică atât pentru Nord, cât și pentru Sud, pentru ambele împărății.

Rama a devenit cumva singurul loc în care Israelul se aduna. Rama le atingea pe ambele. Rama era întotdeauna asociată cu plânsul pentru că la Rama avusese loc deportarea în robie. Așadar, Rama era un loc al lacrimilor.

Acum, de ce vorbește Ieremia despre Rahela? Ei bine, Ieremia ne prezintă o imagine. Nu că Rahela ar fi mers neapărat la Rama și ar fi plâns. Rahela este un simbol al mamelor în Israel, iar Rama este un simbol al deportării fiilor și fiicelor lui Israel. Mamele din Israel plâng pentru că își văd copiii luați. Aceasta este ideea.

Și cel mai interesant, Rahela a fost soția cea iubită a lui Iacov. Și Rahela l-a născut pe Iosif, iar Iosif a fost tatăl lui Efraim și lui Manase. Ei reprezintă Împărăția de Nord. De fapt, Împărăția de Nord adesea este numită „Efraim”. Așadar, dacă preluăm acest concept, Împărăția de Nord este văzută ca Efraim, care a fost fiul lui Iosif, care a fost fiul Rahelei. Așadar, Rahela, încă din pântecele ei, a purtat Împărăția de Nord. Da? A purtat Împărăția de Nord.

În al doilea rând, Rahela de asemenea l-a purtat și pe Beniamin. Rahela de asemenea l-a purtat și pe Beniamin. Iar Beniamin a mers în sud și este identificat cu Împărăția de Sud. Așadar, ceea ce vedeți aici este că Rahela este o imagine și Ieremia în Ieremia 31 vede situația ca și cum Rahela ar fi vie și o vede pe Rahela la Rama, când Împărăția de Nord este deportată în Asiria în captivitate. Iar Împărăția de Sud este deportată în captivitate în Babilon.

Ambele împărății, cea de Nord și cea de Sud, au ieșit din coapsele Rahelei. Astfel, Rahela plânge când își vede familia din amândouă părțile dusă în robie. Ea este simbolul mamelor care plâng din istoria poporului lui Dumnezeu în timp ce fiii și fiicele lor sunt deportați. Ea ascultă lacrimile lor și ea însăși începe să plângă. Ea plânge cu amărăciune.

În primul rând ea este lipsită de Israel și de Efraim, iar apoi de Iuda și de Beniamin. Ea a fost cea care în Genesa 30:1 a spus: „Dă-mi copii ori mor”. Ea a fost cea care dintre toate mamele a dorit cu disperare să fie una. Și acum ea stă, parcă, în mijlocul celor două națiuni prin sămânța ei într-o parte și tot prin sămânța ei în cealaltă parte și astfel vede ambele împărății fiind luate în diferite robii și acest lucru o răvășește.

Așadar, Ieremia prin simbolul Rahelei care stă la Rama vrea să spună: „Israel plânge datorită robiei copiilor săi”. Când populația țării a fost dusă în robie, părea că Dumnezeu Și-a părăsit copiii, copiii Rahelei, ca și cum Dumnezeu Și-ar fi părăsit poporul.

Dar imediat după ce Ieremia prezintă imaginea Rahelei care plânge, vine și spune: „Oprește-ți plânsul deoarece va avea loc o restaurare”. Va veni un mesaj de mântuire. Se vor întoarce. Și s-au întors. Și s-au întors.

De fapt, în capitolul 33, el vorbește despre ramura neprihănită, Domnul Isus Cristos, Cel care va fi agentul care-i va aduce înapoi. Și la final întristarea va fi schimbată în bucurie datorită rămășiței și robiei încheiate.

Acum, vă rog să ascultați, Matei ne arată faptul că Duhul Sfânt a intenționat această imagine, acest portret, ca să reveleze vremea nașterii lui Cristos. Și pe măsură ce Matei vede măcelărirea copiilor de la Betleem, el spune: „Parcă o vede pe Rahela plângând din nou”, astfel el alege această analogie fantastică a lui Ieremia. O vede pe Rahela plângând pentru copiii ei. De ce Rahela? Pentru că Rahela a fost ca o mamă în Israel. Vă rog să rețineți, mormântul Rahelei era exact la ieșirea din cetatea Betleem. Este acolo și astăzi și puteți să luați un taxi ca să-l vedeți.

Unii comentatori biblici ne spun, foarte interesant, că Rama înseamnă înălțime. Oriunde există în Israel un loc care este mai înalt, acela este ramah. Iar Betleemul este o înălțime. Unii cred că Betleemul din acele zile era considerat ca Rama. Au fost multe Rama, apropo, în istoria lui Israel. Multe locuri numite înălțimi.

Unii cred că Rahela plânge la Rama, și Matei o folosește deoarece mormântul Rahelei era aproape de Betleem și pentru că Betleem devenise cunoscut ca și ramah, o înălțime, un loc înalt, astfel că ceea ce Ieremia a folosit ca imagine în cartea sa, nu era cu nimic mai mult decât o ilustrație a ceea ce se va întâmpla atunci când Mesia va veni.

Așadar, Rahela plânge iarăși. Și de data aceasta, ea nu plânge pentru că Babilonul și Asiria i-au distrus poporul, ci pentru că Irod a făcut asta. Irod a făcut asta. Și de data aceasta nu este din cauza unei puteri politice străine, ci din cauza împăratului lui Israel. Consolarea vine imediat pentru că deși Împăratul a fost exilat și are loc măcelul, Împăratul Se va întoarce, nu-i așa? Din Egipt. Și Evanghelia Sa va fi predicată, iar o rămășiță va fi mântuită.

Așadar, Rahela, nu trebuie să mai plângi. Poți să te oprești. Durerea mamelor îndoliate din Betleem, copiii omorâți de Irod, cu siguranță că erau un semn al nenorocirii care va veni. Sigur, a fost un semn al captivității spirituale teribile a lui Israel și care are loc și astăzi. Dar la final, a fost stabilit un destin și acel destin a fost stabilit să fie binecuvântare și mântuire pentru rămășița care crede.

Acești copilași nu au știut asta. Acei copilași minunați din Betleemul din acea vreme au fost primele victime ale războiului care se poartă între împărățiile acestei lumi și împărăția lui Cristos. Ei au fost primele victime. Dar în cele din urmă biruința va fi câștigată.

Cu siguranță, dacă eu citesc Biblia corect, bebelușii în clipa în care mor merg direct în prezența lui Dumnezeu, care ia copilașii în brațe și spune: „Nu-i opriți căci a lor este Împărăția”. Iar mamele puteau să se oprească din plâns, pentru că Cel care este exilat în Egipt Se va întoarce și le va oferi mântuirea care le va uni cu copilașii lor.

Ce interesant! Profetul ne-a dat o imagine. Noi nu am înțeles imaginea. Vedeți, dragilor, nu înțelegem cu adevărat toate profețiile din Vechiul Testament. Pentru unele trebuie să așteptăm până ne sunt explicate în Noul Testament pentru că dacă vă amintiți, venirea lui Cristos este numită din nou și din nou de apostolul Pavel ce? O taină. Și este ascunsă. Numai scriitorul Noului Testament sub inspirația magnifică și în egală măsură a Duhului Sfânt este cel care ne dezvăluie taina.

Și aflăm că ceea ce spunea Ieremia pe când nici nu înțelegea, când a vrut să privească și să cerceteze și să priceapă cu mintea lui, nu a fost niciodată în stare până când Dumnezeu nu l-a trimis pe Matei, pe care l-a inspirat cu Duhul Sfânt să aducă înțelesul și interpretarea acelui verset, pe care l-a îmbogățit într-un fel magnific și l-a aplicat la Cristos.

Așadar, Împăratul a venit la Betleem aşa cum a spus Mica. A mers în Egipt așa cum a spus Osea. Și a adus în Rama lacrimi Rahelei, mamelor din Israel, așa cum a spus profetul Ieremia. În cele din urmă, în prezentarea magnifică a lui Matei a imaginii Împăratului care vine din profeții, el mai include încă una. Numele locului este Nazaret.

Versetul 19. „Însă când Irod a murit” – și apropo, Iosefus în Antichitățile sale spune, și m-am gândit că v-ar fi de folos, spune că a murit având „măruntaiele cu ulcerații, organele interne în putrefacție și pline de viermi, convulsii constante, o respirație urâtă și nici medicii, nici băile calde nu i-au ajutat să se recupereze.” Aș putea spune: un sfârșit potrivit pentru un astfel de om.

Matei 2:19: „Când a murit Irod, iată, un înger al Domnului i-a apărut în vis lui Iosif în Egipt” – vă amintiți că îngerul i-a spus să aștepte, lucru pe care l-a și făcut. Versetul 13. El a spus: „Acum te poți duce în Egipt. Rămâi acolo.” Nu după mult timp de când au ajuns acolo, Irod a murit . Acum era mort. Următoarea mișcare, vine îngerul și spune că următorul loc pentru împlinirea cuvântului profetic este Nazaretul.

Versetul 20. „Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui – din nou vedem, când cei doi sunt menționați împreună, Pruncul este menționat primul – şi du-te în ţara lui Israel, căci au murit cei ce căutau să ia viaţa Pruncului.” Se pare că Irod nu a fost singurul. Au mai fost și alții implicați și Domnul i-a pus și pe ei deoparte. Nu avem niciun cuvânt despre asta, dar aici este un plural. „Te poți întoarce. Au murit”.

Versetul 21. „Iosif s-a sculat, a luat Pruncul şi pe mama Lui şi a venit în ţara lui Israel.” Vedeți că nu este niciun loc specific. Ei au venit în Israel, fără îndoială că au venit din direcția Egiptului, au venit prin sud spre Betleem și Ierusalim. Poate că în mintea lor s-au gândit ca acela să fie locul în care să stea.

La urma urmei, știau că Pruncul era Emanuel, Dumnezeu este cu noi. Știau că era Mântuitorul, Isus, pentru că va mântui pe poporul Său – era numele Lui. Ei știau că El era Mesia lui Dumnezeu. Știau asta pentru că le-a spus îngerul Domnului și cu siguranță că s-au gândit să rămână la Ierusalim sau la Betleem, locul nașterii, în aproapiere, din moment ce El este Împăratul: Ar fi bine să stăm pe aproape. Dar acest lucru s-a schimbat foarte repede.

Versetul 22 spune: „Dar când a auzit Iosif că în Iudea împărățește Arhelau, în locul tatălui său Irod, s-a temut să se ducă acolo – s-a temut să stea în partea de sud, în zona Ierusalimului și a Betleemului. Și în acord cu aceasta, el a fost – înștiințat de Dumnezeu în vis și a plecat în părțile Galileii.”

Acum, aș vrea să știți de ce s-a temut. Irod a stăpânit cam totul. Dar când a murit, împărăția s-a divizat. Unul pe nume Irod Antipa a preluat Galilea în Nord. Arhelau a preluat zona Iudeii.

Apropo, amândoi erau fiii lui Irod care au scăpat cu viață, bineînțeles. Au avut mai puțină putere decât tatăl lor și nu erau chiar împărați. Erau mai degrabă niște guvernatori sau prinți teritoriali. Așadar, era Antipa în zona Galileii, în Nord. Și apoi era Arhelau în Sud. Când a auzit Iosif că Arhelau era în Iudeea, s-a temut să se așeze acolo și iată de ce.

În timp ce Irod era încă în viață, Arhelau și-a câștigat o anumită reputație. Irod a vrut să așeze un vultur imens, mare, de aur – simbolul care le plăcea romanilor – un vultur de aur imens să-l așeze la poarta Templului. Bine? Lucru care nu a fost prea bine primit, să o spunem cu blândețe. Pentru evrei era o urâciune.

De fapt, pentru ei era încălcarea poruncii din Exod 20:4 pentru că ar fi însemnat că mai aveau un alt dumnezeu. Motivul pentru care au considerat aceasta, și vă rog să rețineți, este pentru că romanii îl identificau pe vultur cu Zeus și cu Jupiter. Așadar, vulturul reprezenta unul dintre zeii lor sau doi dintre ei. Mai exact ei așezau un idol la Templu.

Ei bine, au fost doi învățători iudei în acea vreme, pe nume Iuda și Matia, să nu fie confundat cu personajele biblice. Aceste nume erau foarte comune. Iuda și Matia au fost doi învățători evrei faimoși, experți în legea lui Dumnezeu, care și-au adunat studenții și le-au spus: „Sunteți gata să luptați pentru asta? Vreți să îngăduiți așa ceva? Vreți să-l lăsați pe omul acela să pună acel vultur în Templu?” În acest fel i-a agitat pe studenți. Și, desigur, studenții sunt buni la așa ceva. I-a agitat pe toți.

Întotdeauna îmi amintesc de cartea lui William Wilberforce numită Revolution for the Hell of it, în care un grup de studenți au venit la el și l-au întrebat, iar el a răspuns: „Avem un grup căruia i-ar plăcea să se revolte. Cunoașteți vreo cauză bună?” Uneori studenții pot fi astfel. Așadar, acești studenți au început agitația și aveau şi o cauză bună. Aveau propriul lor naționalism, propria lor religiozitate.

I-a revoltat și ei s-au urcat pe acoperișul Templului și au început să distrugă acel vultur cu topoarele. Erau acolo sus și au început să-l fărâmițeze. Ei bine, au fost arestați și aduși la Irod. Ca să evite o întreagă insurecție, i-a trimis la Ierihon pentru judecată. Au primit o pedeapsă blândă, dar doi învățători au fost executați.

Acum, Irod a murit și Paștele următor a izbucnit o revoltă în Ierusalim datorită executării celor doi învățători. Acest lucru are loc chiar înainte de venirea lui Isus din Egipt. Această insurecție are loc datorită omorârii celor doi mari învățători. Iar Arhelau, care acum era în control, a reprimat revoluția prin omorârea a 3,000 de iudei. I-a aliniat și i-a omorât. Cei mai mulți – ei bine, nu cei mai mulți – mulți dintre ei erau pelerini care participau la Sărbătoarea Paștelor. Așadar, a fost o vreme incredibilă când conștiința religioasă a lui Israel era atât de înfierbântată încât era gata să acționeze și să creeze o vărsare de sânge, iar la urmă să fie măcelăriți 3000 de oameni.

Așadar, ei l-au urât pe acest om și s-au temut de Arhelau. De fapt, era atât de stricat, că l-a depășit pe tatăl său în cruzime, așa cum spune despre unii din împărații din Vechiul Testament. Romanii au fost cei care l-au înlăturat. Și știți, unul din cei care l-au înlocuit a fost un om pe nume Pilat din Pont.

De aceea Iosif se gândește de două ori cu privire dacă să meargă în Iudeea și gândurile sale au fost confirmate pentru că „a fost înștiințat de Dumnezeu” – spune versetul 22 – „în vis, a plecat în părțile Galileii.” Îngerul i-a spus: „Du-te în Galilea”. Apoi în versetul 23. Iată motivul: „A venit acolo, şi a locuit într-o cetate, numită Nazaret, ca să se împlinească ce fusese vestit prin proroci: că El va fi chemat Nazarinean.”

Acum este un al patrulea element în ce privește profețiile despre nașterea Sa, prin care ne arată că este împărat. Trebuia să Se întoarcă la Nazaret. Apropo, aceasta a fost casa lui Iosif și a Mariei, nu-i așa? Conform cu Luca 2:4, ei erau din Nazaret. Trebuia să se întoarcă să locuiască conform predicției profeților care au spus că va fi Nazarinean.

Termenul nazarinean – vă rog să urmăriți – această afirmație „va fi chemat nazarinean” nu apare nicăieri în Vechiul Testament, da? Aș dori să vă uitați la asta din nou. „Ca să împlinească ce fusese vestit prin proroci” – la plural – „El va fi chemat Nazarinean”. Ei bine, dacă vă uitați după profeții care au spus profeția, nu-i veți găsi în Vechiul Testament. Poate spui: „La ce te referi?” Nu sunt acolo. Nu avem nicio relatare a acestei profeții în Vechiul Testament. Nu avem nicio relatare a niciunui profet care să fi spus asta.

Unii oameni ar vrea să-L lege de Isaia 11:1 unde vorbește despre Cristos ca fiind lăstarul netser, cuvânt ebraic și ei spun netser și Nazaret, legătura este greșită. Pentru mine de fapt nici nu contează. Nu este o bună etimologie. Pe lângă ea, trebuie să mai ai de-a face cu profeții, la plural, nu e doar Isaia 11:1. Pentru mine este așa de obscur, încât nu va fi niciodată nicio legătură.

Acum, Matei spune „profeți”. Poate spui: Bine, cum explici asta? Foarte simplu. Este foarte simplu de explicat. Profeții au spus asta. Nu a fost scrisă niciodată în Vechiul Testament până acum și în cele din urmă a fost scrisă de către Matei. Poate spui: Bine, dar el spune că profeții din Vechiul Testament au spus. Au spus niște lucruri care nu au fost scrise? Sper că explicația nu vă va zgudui prea tare. Da. Apropo, sunt multe lucruri care au fost spuse și care nu sunt păstrate în Vechiul Testament.

De exemplu, Iuda versetul 14 „Şi pentru ei a prorocit Enoh, al șaptelea patriarh de la Adam, când a zis: „Iată că a venit Domnul cu zecile de mii de sfinți ai Săi””, Enoh a spus asta. Vreți să știți ceva? Nu se găsește în Vechiul Testament. Nu este acolo. De unde știm că a spus? Pentru că Iuda a spus că a rostit profeția. Cum de a știut Iuda? Pentru că Iuda era cum? Inspirat de Duhul Sfânt al lui Dumnezeu.

Știți cine au spus că va fi chemat Nazarinean? Profeții au spus. Însă nu a fost scris până acum, dar este scris acum aici. Și știți ce este atât de frumos? Matei nu dă nici măcar o explicație. El doar spune: „profeții au spus că va fi chemat nazarinean”, lucru care îmi spune că trebuie să fi fost un lucru acceptat de oamenii care știau că profetul a spus asta despre Mesia. Acest lucru cred că era cunoscut de toți.

Domnul nostru, nașterea Sa în Betleem, exodul în Egipt, nenorocirea de la Rama și un nume legat de Nazaret. Locul era așa de disprețuit – acum vă rog să rețineți – locul era așa de disprețuit încât Nazaret și nazarinean au devenit sinonime cu a fi o persoană disprețuită. Când cineva îți spunea: „Eşti un nazarinean”, era un termen de batjocură. De fapt, atunci când a început Biserica primară, au spus aceste cuvinte despre creștini în semn de batjocură, de glumă.

În Fapte 24:5 „Am găsit pe omul acesta – cu referire la Pavel – care este o ciumă: pune la cale răzvrătiri printre toți Iudeii de pe tot pământul, este mai marele partidei Nazarinenilor”. Este folosit ca batjocură. Și cred că acesta a fost motivul pentru care este această profeție aici. Dragilor, Vechiul Testament a spus din nou și din nou că Isus va fi disprețuit. Va fi disprețuit. Va fi disprețuit. Va fi respins. Va fi urât. Va fi privit de sus.

Asta ne spune Psalmul 22. Asta ne spune Psalmul 69. Asta ne spune Isaia 49. Asta ne spune Isaia 53. Asta ne spune Daniel 9:26. Talmudul, scrierile rabinilor iudei Îl numesc pe Isus Yeshu Ha-Notzri, care înseamnă nazarinean. Niciodată nu L-au numit betleemit, niciodată, chiar dacă a fost născut acolo. Niciodată nu L-au numit așa. L-au numit nazarinean, pentru că este batjocoritor.

Ieronim spune despre rugăciunea din sinagogă în care creștinii sunt blestemați ca nazarineni. Ei spun „Fie ca ei să fie șterși din Cartea vieții și să nu fie scriși alături de cei drepți, acești nazarineni.” Dacă Isus ar fi fost crescut în Betleem, dacă ar fi fost crescut la Ierusalim, nu ar fi fost disprețuit în acest fel. Dar Dumnezeu spune că va fi disprețuit, iar faptul că a fost din Nazaret a amplificat asta. Trebuia să fie din Nazaret. Nazaret îi va oferi numele de „Isus din Nazaret” și acest lucru Îi va oferi un titlu de dispreț despre care Dumnezeu a profețit că va fi. A fost disprețuit, respins și în cele din urmă omorât. Nazarineanul.

Vedeți, fiecare locație este vitală caracterizării lui Isus Cristos, iar Matei pictează o operă de artă. Mica, a spus că Împăratul va veni din Betleem și din Betleem a venit. Osea a spus că Împăratul va veni din Egipt. Din Egipt a venit. Ieremia: va fi plânset ca în cazul Rahelei în Rama de odinioară și imaginea lui Ieremia și a lor a fost ca cea a mamelor care au plâns peste copilașii lor morți la mormântul Rahelei din Rama Betleemului. Profeții din vechime au spus că numele Lui va fi Nazarinean și că va veni din Nazaret. Și așa a fost.

Și în fiecare punct El împlinește profeția care întărește dreptul Lui la domnie. Așa spune Matei. Acesta este Împăratul. Prin genealogie, prin naștere, prin închinare, prin invidia urii și prin împlinirea profeției, acest om a fost născut ca Împărat. De aceea a venit în lume.

Să ne rugăm.

Tată, știm că maiestatea lui Isus nu este o maiestate înfrumusețată. Nu este o domnie poleită. Nu este precum strălucirea unei splendori vremelnice a unei comete. Este o monarhie veșnică. Isus domnește și va domni pentru totdeauna. Nu prin forța armatei Sale, nu prin multitudinea soldaţilor Săi, nu prin grandoarea țării Sale pământești, ci în virtutea a ceea ce este. Și, Tată, realizăm că nimic nu-L poate împiedica să aibă pe cap cunună peste cunună, în comparație cu toți ceilalți monarhi care au apărut și au dispărut.

Doamne, vedem în această narațiune trei reacții. Reacția celor care sunt indiferenți, care L-au ignorat total. Preoții cei mai de seamă și cărturarii. Reacția lui Irod și a celor care L-au respins și L-au urât, care L-au vrut mort pe copil, reacția antagoniștilor și mai vedem reacția celor înțelepți, a magilor, care s-au închinat.

Și știm că Matei îi cheamă pe cei din Israel, așa cum a scris cu mulți ani în urmă, îi cheamă pe oameni de-a lungul coridoarelor istoriei să-L recunoască pe Isus ca împărat, nu să fie ofensați și indiferenți.

La fel și noi, Tată, ne rugăm să Îl vedem iarăși ca Împăratul împăraților și Domnul domnilor și să ne plecăm viața la picioarele Lui și să ne închinăm Lui. Ne rugăm în Numele Său minunat și slăvit. Amin.

SFÂRȘIT