Ce bucurie este ca în dimineața asta să ne îndreptăm atenția către Matei capitolul 6, în studiul nostru din Cuvântul lui Dumnezeu. Matei capitolul 6, ne uităm la Rugăciunea ucenicilor, de la versetul 9 la 13. Aș dori să urmăriți pe măsură ce voi citi acest minunat model pentru rugăciune, începând studiul nostru din dimineața asta.

Matei 6, de la versetul 9 „Iată, deci, cum trebuie să vă rugați: „Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Cei mai mulți oameni se concentrează la rugăciune numai ca răspuns sau cu referire la felul în care aceasta funcționează, nu la scopul ei. Tindem să fim pragmatici foarte mult. Rugăciunea pentru noi a devenit un mijloc pentru un scop, iar acel scop de obicei este unul egoist. Cineva a spus „Oamenii de regulă sunt ocupați cu rugăciunea tot așa cum sunt ocupați marinarii ca să scoată apa când corabia are crăpături.” În general este adevărat. Rugăciunea este un fel de efort de ultim moment. Este într-un fel ca o parașută spirituală. Te bucuri că este acolo şi speri să nu o folosești niciodată. Poate fi o perspectvă greşită asupra rugăciunii, deoarece o vedem în felul nostru în loc să o vedem în felul lui Dumnezeu. Însă după cum am învățat din studiul nostru despre rugăciunea ucenicilor, oferită de Domnul nostru ca model pentru toate rugăciunile, rugăciunea nu este în principal pentru noi. Este pentru Dumnezeu. Rugăciunea nu este atât de mult ca să câștigăm pentru noi ceea ce credem că avem nevoie, cât este să-i dăm lui Dumnezeu o oportunitate de a-și manifesta gloria. Rugăciunea este pentru Dumnezeu. Doar întâmplător și ca produs secundar, este pentru noi.

Dacă nu am câștiga nimic de pe urma rugăciunii, în afară de comuniunea cu Dumnezeu, ceea ce este rugăciunea de fapt, acest lucru ar trebui să fie suficient pentru a face din rugăciune o activitate constantă. Imaginați-vă realitatea că atunci când te rogi intri tocmai la sala tronului și comunici cu Dumnezeul cel viu al universului. Și tu ai înțeles ce dar minunat este, astfel încât dacă rugăciunea ar avea numai acest aspect, ar fi suficient să ne atragă să ne rugăm în mod constant.

Crisostom, unul din părinții bisericii timpurii, a spus atât de frumos „Un monarh investit îmbrăcat cu cea mai deosebită ținută este mult mai puțin ilustru decât un suplicant (adică cel venit în audienţă cu cererea lui) îngenuncheat, înnobilat și împodobit de comuniunea cu Dumnezeul său. Gândiți-vă ce deosebit este privilegiul acesta, atunci când îngerii sunt prezenți și arhanghelii se adună în jur, când heruvimii și serafimii înconjoară cu strălucirea lor tronul lui Dumnezeu, ca un muritor să se apropie cu o încredere fără margini și să converseze cu Suveranul de temut al cerului. Oh, ce onoare a mai fost conferită în felul acesta?”

Cât de neprețuit este privilegiul de a intra în sala tronului lui Dumnezeu, înconjurat de oștirile Sale de îngeri cerești pentru a avea comuniune în simplitate și cu o atenție deosebită cu Cel care ne este devotat nouă. Dacă rugăciunea nu ar fi nimic mai mult decât atât, ar fi suficient pentru a ne atrage la sine fără încetare, însă rugăciunea este mult mai mult decât atât. Rugăciunea este mult mai mult decât privilegiul comuniunii cu Dumnezeu. Rugăciunea este oportunitatea lui Dumnezeu de a-Și arăta slava. Rugăciunea Îi oferă lui Dumnezeu un mijloc prin care să demonstreze cine este El. Un sfânt din vechime a spus în felul următor și cred că este spus foarte frumos: „Adevărata rugăciune aduce mintea în contemplarea imediată a caracterului lui Dumnezeu și o ține acolo până când sufletul credinciosului este impresionat așa cum trebuie.” Permiteți-mi să citesc din nou „Adevărata rugăciune aduce mintea în imediată contemplare a caracterului lui Dumnezeu și o ține acolo până când sufletul credinciosului este impresionat așa cum trebuie.”

Rugăciunea înseamnă să fii impresionat de Dumnezeu, mult mai mult decât să-L impresionezi tu pe Dumnezeu sau nevoile tale. Nu te rogi pentru că vrei ca Dumnezeu să creadă că ești sfânt și nu te rogi ca să primești ceea ce poți să primești sau să-L faci pe Dumnezeu să-ți dea ceea ce vrei. Te rogi mai degrabă ca să-L faci pe Dumnezeu să fie văzut. De aceea ne întoarcem la versetul nostru cheie din Ioan 14:13. Isus a spus „orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul.” De ce să asculte Dumnezeu rugăciunea ta și să răspundă? Ca Tatăl să fie proslăvit. Rugăciunea a fost și va fi, întâi de toate, o recunoaștere a slavei maiestoase a lui Dumnezeu și un act de supunere față de aceasta. Toate petițiile noastre, toate dorinţele noastre, toate rugămințile noastre, toate cererile noastre, toate nevoile noastre, toate încercările noastre, problemele noastre sunt supuse, uitați-vă iarăși la rugăciune, Numelui Lui, versetul 9, și Împărăției Sale, versetul 10 și voii Sale, versetul 10. Întreaga rugăciunea începe de aici. Apoi ai în versetul 11, dă-ne, versetul 12, iartă-ne, versetul 13 și condu-ne. Însă oferirea, iertarea și conducerea noastră vin numai atunci când Dumnezeu este pus pe primul loc.

Adevărata închinare începe cu Dumnezeu. Adevărata închinare înseamnă să uiți de tine și să-L slăvești pe El. Din păcate, cei mai mulți oameni cred că rugăciunea reprezintă un efort ca să-L aducă pe Dumnezeu în acord cu dorințele proprii, iar aceasta este o mișcare foarte predominantă în ziua de azi în biserică. Oamenii pretind lucruri din partea lui Dumnezeu, făcând afirmații despre ce ar trebui Dumnezeu să facă și intră în prezența lui Dumnezeu spunând că Dumnezeu trebuie să facă asta.

Am ascultat doi oameni, în special la televizor, și sunt mulți alții, însă aceștia doi par să conducă acest curent. Amândoi ies din tipar în același mod, interpretează în mod inadecvat Scriptura, şi le spun oamenilor să pretindă lucruri de la Dumnezeu. Prin credință ei trebuie să pretindă ca Dumnezeu să facă asta și să pretindă ca Dumnezeu să facă cealaltă. Unul din ei a spus într-o seară că dacă ești un creștin umplut de Duhul, nu ar trebui niciodată să știi tu personal ce înseamnă boala. Ceri asta de la Dumnezeu prin credință, ca El să te țină sănătos.

Acest gen de lucru este doar o extensie a ceea ce a fost o abordare obișnuită față de rugăciune, numai că acum a devenit agresivă; și anume că rugăciunea reprezintă numai pretinderea unor lucruri de la Dumnezeu în condițiile tale. Și fie că ne place să recunoaștem sau nu, în multe cazuri acesta este felul în care ne rugăm. Asta nu reprezintă nimic nou, apropo. Trebuie să vă arăt o ilustrație din Geneza, numai ca să vedeți cât de vechi este acest mod de rugăciune. În Geneza 28, versetul 20 „Iacov a făcut o juruință – el este un patriarh – şi a zis – iată juruința, el vorbește cu Dumnezeu – „Dacă va fi Dumnezeu cu mine şi mă va păzi în timpul călătoriei pe care o fac”, cu alte cuvinte dacă va rămâne alături de mine și va merge pe drumul meu, să facă ceea ce vreau eu „dacă-mi va da pâine să mănânc şi haine să mă îmbrac, şi dacă mă voi întoarce în pace în casa tatălui meu, atunci Domnul va fi Dumnezeul meu.”

Acum, ce părere ai despre o astfel de rugăciune condiționată? Doamne, mă vrei de partea Ta? Atunci oferă-mi următoarele lucruri: „piatra aceasta pe care am pus-o ca stâlp de aducere aminte, va fi casa lui Dumnezeu, şi Îți voi da a zecea parte din tot ce-mi vei da.” Chiar voi deveni unul care va da zeciuială. Îți voi da bani dacă faci ceea ce-Ți voi cere. Acest jurământ nu era spiritual, era un jurământ carnal. Doamne, fă ceea ce Îți spun să faci și apoi vei fi Dumnezeul meu. Nu așa te rogi. Nu ești în locul potrivit pentru rugăciune. Nu mergi înaintea lui Dumnezeu în rugăciune ca să-I pretinzi ceva, să-I poruncești ceva, să afirmi că tot ceea ce spui trebuie să și ai. Nu este adevărat. Aud promisiunea acestor oameni tot timpul: „Dacă crezi numai că vei avea lucrul respectiv, atunci chiar așa va fi.” Sunt bazaconii. Nu este adevărat. Aceasta înseamnă să te joci cu mințile oamenilor, și mai rău să te joci cu suveranitatea lui Dumnezeu.

Rugăciunea are ca scop înălțarea lui Dumnezeu, așezarea lui Dumnezeu în locul Său de drept, manifestarea slavei Sale și a voinței Sale suverane și aducerea tuturor lucrurilor în acord cu asta. Rugăciunea este pentru Dumnezeu. De aceea am schițat rugăciunea în felul următor „Tatăl nostru, care ești în ceruri”, aceasta este paternitatea lui Dumnezeu. „Sfințească-se numele Tău”, aceasta este prioritatea lui Dumnezeu. „Vie împărăția Ta”, acesta este programul lui Dumnezeu. „Facă-se voia Ta”, aceasta este scopul lui Dumnezeu. „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi” este purtarea de grijă a lui Dumnezeu. „Și ne iartă nouă greșelile noastre”, aceasta este iertarea lui Dumnezeu. „Și nu ne duce pe noi în ispită” este protecția lui Dumnezeu. „Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin.” Este preeminența lui Dumnezeu. Întregul model de rugăciune se concentrează asupra lui Dumnezeu. Și exact asta abordează problema de atunci, când Isus a dat acest model de rugăciune. Pentru că fariseii și cărturarii și poporul evreu care le urma învățăturile au transformat rugăciunea din ceea ce a intenționat Dumnezeu să fie - un vehicul pentru manifestarea Sa - într-un exercițiu tradițional pervertit de om, prin care atrăgeau atenția asupra lor înșiși. Își foloseau rugăciunile în mod ipocrit ca să arate cât de spirituali erau ei. Ei presupuneau că în rugăciunile lor Îl informau pe Dumnezeu de lucruri pe care El nu le știa, cel puțin asta pare să fie sugerat în textul anterior. Și de fapt au ajuns să facă niște repetări zadarnice, așa cum făceau și păgânii, ca să-L cicălească pe Dumnezeu și să le dea ceea ce ei cereau. Și-au creat un fel de rugăciune care era ilegitimă, pervertită, substandard și nescripturală. Așadar, Isus confruntându-i aici, pune lucrurile în ordine.

În capitolul 6 Isus a spus: Dărnicia voastră nu este în conformitate cu standardul lui Dumnezeu. El spune: postul vostru nu este în conformitate cu standardul lui Dumnezeu. Și aici, în această secțiune spune: rugăciunea voastră nu este în conformitate cu standardul lui Dumnezeu. Acum permiteți-mi să îndrept lucrurile; iată cum trebuie să fie rugăciunea. Versetul 9 „Iată, deci, cum trebuie să vă rugaţi.” Nu în felul în care ați făcut-o până acum. Iată cum trebuie să vă rugați, nu rugăciuni centrate pe sine și pentru îndreptățire de sine, ci rugăciuni care se concentrează pe Dumnezeu. Iar El începe cu paternitatea lui Dumnezeu, „Tatăl nostru, care ești în ceruri.”

Acum, acest lucru l-am văzut data trecută, nu-i aşa? Prima recunoaștere este că Dumnezeu este Tatăl nostru, pater. El este Tatăl nostru. Cuvântul aramaic ar fi fost Abba. El este tăticul nostru, un termen de mare intimitate, un termen de căldură personală, un termen care aparține unei familii. Dumnezeu nu este un căpcăun distant. Nu este un fel de ființă crudă, capricioasă și imorală care calcă peste cei care ar trebui să fie supușii Lui, ci El este un Tată iubitor, plin de tandrețe și purtare de grijă. Și la dispoziția Lui se află toate bogățiile cerului, care sunt păstrate pentru sfinții Lui pentru ca numele Lui să fie glorificat. Tatăl nostru înseamnă că Dumnezeu urmează să audă pentru că Lui Îi pasă „Tatăl nostru care ești în ceruri”, înseamnă că atunci când Îi pasă, El poate împlini nevoile, pentru că are resurse veșnice nelimitate. Dumnezeu este un Tată iubitor, de aici începe rugăciunea. Și, dragilor, toată rugăciunea începe astfel, și anume cu faptul că lui Dumnezeu Îi pasă. Când mergi să te rogi, începi prin a recunoaște că lui Dumnezeu Îi pasă. Nu trebuie să-L cicălești pe Dumnezeu. Nu trebuie să insiști și să faci ceva ca El să răspundă. Voi nu sunteți ca profeții și preoții lui Baal care au fost batjocoriți de Ilie. „Poate că dumnezeul vostru doarme sau poate dumnezeul vostru este plecat în călătorie sau poate că dumnezeului vostru nu-i pasă.” Dumnezeului vostru Îi pasă, El nu doarme și vă așteaptă să întrați în prezența Lui, pentru că El este un Tată iubitor.

Cel mai bine este ilustrat acest lucru în Luca 15, versetele de la 11 la 32, unde este pilda fiului risipitor. Este un titlu prost. Nu este o pildă despre un fiu risipitor. Este o pildă despre doi fii ai unui tată iubitor. Istorisirea este despre tatăl iubitor, care a putut să-l ierte pe fiul care a stat acasă și era neprihănit în sine și care de asemenea a putut să-l ierte pe fiul care a plecat de acasă și era nelegiuit; care a putut să-l ierte pe cel care a stat acasă și a încercat să facă tot ce putea ca să câștige favoarea tatălui său, și la fel de repede să-l ierte pe cel care era de unul singur, la porci și trăia în imoralitate. E despre tatăl iubitor. Și el i-a iertat pe amândoi și le-a dat amândurora tot ceea ce avea el. Și aceasta este istorisirea, că Dumnezeu este un Tată căruia Îi pasă de fiii Lui, fie că sunt religioși sau nereligioși, fie că sunt morali sau imorali, fie că sunt neprihăniți sau nelegiuiți. Îi pasă. Îi pasă. El este un Tată iubitor.

Astfel, întreaga rugăciune începe cu o recunoaștere că lui Dumnezeu îi pasă, acesta este modelul pentru orice rugăciune. Aceasta nu este o rugăciune care să fie recitată, acesta este un model pentru fiecare rugăciune. Începi cu recunoașterea faptului că lui Dumnezeu nu doar că Îi pasă. Datorită faptului că El este în ceruri, are și resursele să împlinească purtarea Sa de grijă.

Paul Tournier, marele doctor creștin relatează o mulțime de întâmplări în Doctor’s Case Book. O întâmplare scurtă care mi s-a părut interesantă este următoarea. Tournier spune, „Am avut un pacient, cea mai mică fată a unei familii destul de numeroase, care reprezenta o provocare pentru tată ca să o susțină. Într-o zi l-a auzit pe tatăl murmurând disperat cu referire la ea. 'Ne-am descurca bine fără fata asta. '” Tournier continuă, „Acesta este tocmai lucrul pe care Dumnezeu nu-l poate spune niciodată. El este un Tată iubitor pentru fiecare dintre copiii Lui.” Știți că Dumnezeu i-a spus lui Moise de exemplu „Te cunosc pe nume. Te cunosc pe nume.”

Știți că Biblia are genealogie după genealogie după genealogie, iar oamenii se întreabă totdeauna de ce apar aceste liste de nume? De ce aceste liste de nume? Nume după nume după nume. De ce se preocupă Dumnezeu cu toate aceste nume? Ei bine, indiferent care I-a fost scopul în dreptul fiecărei genealogii, scopul general pe care-l înțeleg este că Dumnezeu vrea ca oamenii să știe că El îi cunoaște pe nume. Mai apoi este această minunată afirmație, „Nicio pasăre nu cade la pământ fără ca Tatăl vostru să știe.”

Dr. J.F. McFadden obișnuia să spună, că dacă iei acest text din greacă și-l pui în aramaică, de fapt spune „Nicio pasăre nu sare, fără ca Tatăl vostru să știe.” El nu știe numai când pasărea moare, El știe unde aterizează, și când se înalță și când sare. Lui Îi pasă de lucrurile mici. El îți știe numele. El este un Tată iubitor. Așadar, „Tatăl nostru” reprezintă paternitatea lui Dumnezeu.

În al doilea rând: prioritatea lui Dumnezeu. La acest lucru vrem să ne uităm în dimineața asta, prioritatea lui Dumnezeu.

Se găseşte în propoziția din versetul 9: „Sfințească-se numele Tău.” Acum, aceasta este prima rugăminte pe care o veți observa. Aceasta este prima cerere, „Sfințească-se numele Tău.” Și prima cerere este în dreptul lui Dumnezeu, înainte ca să începi să te rogi pentru tine, începi să te rogi în dreptul lui Dumnezeu. „Sfințească-se numele Tău.” Aceasta este prima cerere. A doua cerere este, „Vie Împărăția Ta.” A treia cerere este, „Facă-se voia Ta.” Și apoi poți să spui, „Dă-ne”, „iartă-ne”, „condu-ne.” Iar apoi te întorci de unde ai plecat „Căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin.” Rugăciunea începe întotdeauna cu prioritatea lui Dumnezeu.

Arthur Pink spune: „Cât de clar ne este expusă datoria fundamentală în rugăciune. Eului și tuturor nevoilor sale trebuie să li se dea un loc secundar și lui Dumnezeu să i se acorde preeminența în gândurile noastre și în cererile noastre. Această cerere trebuie să aibă prioritate pentru slava mărețului nume al lui Dumnezeu, care este de fapt scopul suprem al tuturor lucrurilor.”

„Sfințească-se numele Tău”, Îl așază pe Dumnezeu în locul cel mai important. Chiar dacă este Tatăl meu plin de dragostea, chiar dacă Îi pasă să-mi împlinească nevoile, și chiar dacă are resurse cerești să facă acest lucru, prima mea cerere nu este pentru mine, ci pentru El. „Sfințească-se numele Tău” este un avertisment împotriva rugăciunii centrată pe sine, încă de la început. Dumnezeu are prioritatea.

Acum, cred că dacă sunteți ca mine și ați fost crescuți în biserică, ați spus „Sfințească-se numele Tău” de multe ori în viața voastră. Ați mormăit iarăși și iarăși rugăciunea domnească și ați auzit cuvântul „sfințească” și conceptul „Sfințească-se numele Tău”, dar mă întreb dacă chiar știți ce înseamnă. Aceasta este o frază atât de fenomenală, „Sfințească-se numele Tău”. Înțelegeți ce înseamnă? Ce este implicat în înțelesul său? Este un apelativ oficial precum Trăiască regele acest „sfințească-se numele Tău”? Nu cred. Când Isus a spus „Sfințească-se numele Tău”, aici, El spune ceva care este atât de plin și de bogat încât este de neconceput că aș putea vreodată să epuizez ce înseamnă aceasta sau în oricare altă slujire, deoarece cuprinde întreaga natură a lui Dumnezeu și tot răspunsul omului la natura Sa. Aceasta nu este doar o rutină religioasă ocazională. Nu înseamnă doar recitarea unor cuvinte care sunt niște gânduri frumoase despre Dumnezeu. Este mult mai mult decât atât. Ea deschide o întreagă dimensiune de respect, și reverență, și uimire, și apreciere, și cinste, și slăvire, și adorare și închinare către Dumnezeu. Conceptul de nume, îl vedeți acolo, „numele Tău” nu este limitat la un titlu, nu este limitat la un titlu.

Azi ne gândim la numele cuiva și atât este, un nume. Și pur și simplu nu înseamnă mai mult decât un nume. Chiar spunem: ce este într-un nume? Numele meu este John. John înseamnă darul plin de har al lui Dumnezeu. Sincer, acest lucru este discutabil pentru mulți oameni pe care-i cheamă John. Nu prea este nimic în acel nume. Sunt o mulțime de oameni care se numesc John cărora nu le-ar putea păsa mai puțin de Dumnezeu. Nu avem acest concept în mințile noastre, însă trebuie să ne întoarcem și să ne gândim la termenul nume așa cum îl vede un evreu.

Acum, iudeii aveau o sacralitate atașată numelui lui Dumnezeu, au trecut dincolo de limită, erau preocupați să nu spună un cuvânt care să reprezinte numele lui Dumnezeu în timp ce Îi necinsteau persoana. Nu este acest lucru uimitor? Îi necinsteau persoana și Cuvântul, îi nimiceau adevărurile, însă în același timp încercau să-I sfințească numele, numai numele, acele litere care formau numele. De exemplu, poate vă amintiți că în special în Vechiul Testament citiți cuvântul Iehova, Iehova. În limba ebraică nu există un astfel de cuvânt precum Iehova. Cu toate că apare în întreg Vechiului Testament, nu există. Poate întrebați: De unde vine?

Ei bine, numele Dumnezeu în Exod când El spune: „Eu sunt Cel ce sunt” este Iahve, Iahve. Celălalt nume familiar pentru Dumnezeu este Adonai, care înseamnă Domnul, Domnul Dumnezeu, Iahve, Adonai. Acum, evreul nu voia să spună asta. El a dorit să păstreze sfânt numele lui Dumnezeu, însă l-a redus doar la un nume, nu la persoana și voia lui Dumnezeu. Şi astfel, un evreu nu ar fi spus Iahve. De fapt, dacă ai merge în cercurile iudaico-ortodoxe din ziua de azi și dacă ai spune acest cuvânt, probabil că ai fi omorât cu pietre. Acest lucru este adevărat. Nu vor spune asta. Așadar, știți ce au făcut? Au luat consoanele din Iahve. Au luat vocalele din Adonai, le-au pus împreună și a ieșit Iehova, care nu este un cuvânt. L-au inventat ca să nu trebuiască să spună cuvântul real care este de fapt numele lui Dumnezeu, dar ce superficialitate! În timp ce erau atât de atenți să nu spună numele, ei batjocoreau constant persoana Lui. Acum, ceea ce ne învață El aici în sfințirea numelui este că noi trebuie să-L respectăm pentru ceea ce este El, nu doar numele Lui, ca nume. În sine este un concept cuprinzător.

Să ne uităm puțin la el pentru un minut. În timpurile biblice, întâi ne vom uita la nume, iar apoi ne vom uita la ce înseamnă a sfinți. În timpurile biblice, numele era mai mult decât un titlu. În 1 Samuel 18 – dar sunt atât de multe ilustrații. Vă voi oferi una cu care să rămâneți. În 1 Samuel versetul 30 spune „Domnitorii Filistenilor ieșeau la luptă ”– și acum ascultați – „şi ori de câte ori ieșeau, David avea mai multă izbândă decât toți slujitorii lui Saul.” Acum David dobândise o reputație bună înaintea oamenilor. Se comporta mai înțelept decât Saul sau slujitorii săi „și numele lui ajunsese foarte vestit.” Ei nu cinsteau literele numelui său. Faptul că numele lui ajunsese foarte vestit se referea la persoana lui, la el însuși, numele Lui reprezenta cine era el, numele lui era vestit. Astăzi zicem: cutare și cutare și-au făcut un nume. Cutare are un nume bun. Ne referim la faptul că există un lucru bun privind caracterul lui și este vrednic de laudele noastre. Numele, așadar, reprezintă caracterul persoanei pe care o reprezintă. Numele reprezenta caracterul personal și incomunicabil al unui individ.

Aș dori să vă ofer o ilustrație. Dacă deschideți la Exodul capitolul 34 veți afla că ne este arătat foarte clar. Moise are o mică discuție cu Dumnezeu despre slava Lui. El voia să fie sigur că Dumnezeu este cu el. El vrea să aibă încredere că Dumnezeu este acolo. Și astfel în versetele de la 18 la 33 el spune: „Arată-mi slava Ta.” Nu-mi da o slujbă pe care să nu o pot face dacă nu ești Tu cu mine aici și doresc să știu că ești aici văzându-Ți gloria. Și Domnul spune: Bine. Şi îi arată slava. Ajungem la 34:5, Exod 34:5. „Domnul S-a pogorât într-un nor, a stat acolo lângă el şi a rostit Numele Domnului.” Acum, Domnul S-a coborât și Și-a rostit numele. Acum, ce a spus? Domnul, Domnul, Domnul, Domnul, Domnul, Domnul, Domnul iarăși și iarăși? Ce înseamnă că a rostit numele Domnului? Versetul 6 „Domnul a trecut pe dinaintea lui şi a strigat.” Acum, aici în versetul 5 spune că Și-a rostit numele. În versetul 6 spune că a proclamat acest lucru. Așadar, orice ar spune în versetul 6 este echivalentul numelui Său în versetul 5. El Își rostește numele aici. Uitați ce spune „Domnul, Domnul Dumnezeu.” S-a oprit aici? Nu, „este un Dumnezeu plin de îndurare şi milostiv, încet la mânie, plin de bunătate şi credincioșie, care Își ține dragostea până la mii de neamuri de oameni, iartă fărădelegea, răzvrătirea şi păcatul, dar nu socotește pe cel vinovat drept nevinovat.” Aceasta înseamnă că El este un Dumnezeu sfânt și drept. „Pedepsește fărădelegea părinților în copii.” El este un Dumnezeu al judecății și așa mai departe.

Acum, ați reținut imaginea? Dumnezeu spune: voi rosti numele Meu. Iată numele Meu „milostiv, îndurător, îndelung răbdător, plin de bunătate, de adevăr, plin de milă, iartă nelegiuirea” et cetera, et cetera. Cu alte cuvinte, numele lui Dumnezeu reprezintă suma tuturor atributelor Sale, înțelegeți? Tot ceea ce reprezintă Dumnezeu este cuprins în numele Său. Și „Sfințească-se numele Tău” nu înseamnă să ai un fel de obsesie legată de rostirea cuvântului Dumnezeu sau Domn. Ci este sfințirea a ceea ce înseamnă Dumnezeu în termenii naturii Sale, a atributelor Sale.

De exemplu în Psalmul 9:10 Biblia spune „Cei ce cunosc numele Tău se încred în Tine.” Ați auzit? „Cei ce cunosc numele Tău se încred în Tine.” Acum, dacă ne uităm la conceptul de nume, doar la însemnătatea cuvântului, cei care cunosc cuvântul Dumnezeu se încred în El? Sigur că nu. Este absurd. Însă cei care cunosc numele Tău, cei care înțeleg plinătatea a ceea ce ești Tu se încred în Tine. Ascultați, dragilor, atunci când cad solzii de pe ochi și Îl vezi pe Dumnezeu așa cum este, te vei încrede în El. Aceasta este esența a ceea ce înseamnă în Psalmul 9:10. „Cei ce cunosc numele Tău se încred în Tine.” Cei care înțeleg cu adevărat care este caracterul Lui se vor încrede în El.

Dacă vă uitați la psalmi, puteți să treceți prin psalmi și să remarcați aceasta pe măsură ce îi parcurgeți. Se repetă iarăși și iarăși. De exemplu, în Psalmul 7:17 „Eu voi lăuda pe Domnul pentru dreptatea Lui, şi voi cânta Numele Domnului, Numele Celui Prea Înalt,” Numele reprezentând tot ce este El. Mai departe în Psalmi, la Psalmul 102 este un verset, versetul 15. Spune: „neamurile se vor teme de numele Domnului.” Ei bine, nu se tem de litere. Ei se tem de tot ce reprezintă Dumnezeu. În Psalmul 113, versetul 1 și mai departe, este un pasaj foarte util. „Lăudați pe Domnul! Robii Domnului lăudați, lăudați Numele Domnului!” Acum ascultați. „Fie Numele Domnului binecuvântat.” Versetul 3: „de la răsăritul soarelui până la apusul lui, fie Numele Domnului lăudat. Domnul este înălțat mai presus de toate neamurile, slava Lui este mai presus de ceruri. Cine este ca Domnul, Dumnezeul nostru?”

Cu alte cuvinte, tot ce este El este o cauză pentru slava Sa. Acest lucru este adevărat în multe alte pasaje din Vechiul Testament. Este caracteristic lui Isaia în cel puțin trei pasaje diferite ca să aducă slavă numelui Domnului. În Psalmul 20, versetul 7 spune: „Unii se bizuiesc pe carele lor, alții pe caii lor, dar noi ne bizuim pe numele Domnului Dumnezeului nostru.” Însă versetul cheie pentru înțelegerea conceptului de nume este Ioan 17:6, Ioan 17:6. Isus a spus, ascultați „Am făcut cunoscut Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat.” Acum, ascultați, Isus spune: Am făcut cunoscut numele Tău. La ce S-a referit? Le-am descoperit cine ești.

Ioan 1:14 „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi plin de har și de adevăr și noi am privit slava Lui” – cum? – „ca slava singurului născut din Tatăl.” Cu alte cuvinte, El L-a făcut cunoscut pe Dumnezeu. „Filip, de-atâta timp am fost cu voi și nu M-ați cunoscut? Cine M-a văzut pe Mine L-a văzut pe Tatăl.” Așadar, Isus este întruparea numelui lui Dumnezeu. El este manifestarea, revelarea în formă umana a tot ceea ce este Dumnezeu. Asta înseamnă numele Lui.

Așadar, un nume nu este un titlu, un nume este un întreg. Numele reprezintă întreaga persoană. Ca să le punem în termeni clari, am putea începe să ne rugăm această rugăciune în acest fel: „Tatăl nostru, care ne iubești și Îți pasă de noi, și care ai în ceruri resurse ca să împlinești fiecare nevoie a noastră, vrem ca persoana Ta, identitatea Ta, caracterul Tău, natura Ta, atributele Tale, renumele Tău, însăși ființa Ta să fie sfințită.” Acest lucru vrea să-l spună. Această frază „Sfințească-se numele Tău” nu este una de formă, aruncată înaintea lui Dumnezeu periodic ca într-un ritual. Aceasta este un mod continuu de apropiere de Dumnezeu ca să înțelegem plinătatea a ceea ce este El și să-L sfințim pentru ceea ce este El.

Acum, numele lui Dumnezeu din Biblie, și sunt multe, ne ajută să înțelegem asta. Dumnezeu are multe nume diferite. Fiecare din numele Sale exprimă o parte din caracterul Său. De exemplu, Dumnezeu este menționat în al treilea cuvânt din Biblie ca Elohim: „La început Dumnezeu.” Elohim este Dumnezeul creator, în cuvântul Elohim vedem creația Sa. El trebuie să fie mărit drept Creator. Scriitorul cântării a spus atât de bine: „Cânt puterea măreață a lui Dumnezeu care a făcut munții să se înalțe

Cel care a făcut mările întinse și a zidit cerurile înalte. Cânt bunătatea Domnului care a umplut pământul cu hrană. A creat făpturile cu Cuvântul Lui și apoi le-a numit ca fiind bune. Doamne, cum se arată minunile Tale oriunde îmi îndrept privirea; dacă privesc pământul pe care calc sau cerul de deasupra. Ființele, oricât de numeroase ar fi, sunt sub grija Ta. Nu există loc unde să putem fugi și Dumnezeu să nu fie prezent acolo.” Peste tot. El este văzut ca fiind Creatorul.

Biblia Îl numește El Elyon. În Geneza capitolul 14 versetul 18 și 19 spune „Binecuvântat să fie Avraam de Dumnezeul cel preaînalt, El Elyon, stăpânul cerului și al pământului.” El este Dumnezeul Creator. El este Dumnezeul stăpân. El este stăpânitorul suveran peste tot universul. Vechiul Testament Îl numește Iehova Iire, Domnul care poartă de grijă, Iehova-Nissi, Domnul-steagul nostru, Iehova Rafa, Domnul care vindecă, Iehova Shalom, Domnul pacea noastră, Iehova-Țidkenu, Domnul neprihănirea noastră, Iehova Savaot, Domnul oștirilor, Iehova Shama, Domnul care este aproape, este prezent, Domnul Iehova Mekodishkem, care înseamnă Domnul care te sfințește.

Toate aceste nume vorbesc despre atributele Sale. Biblia Îl numește în atât de mulți termeni, arătând plinătatea a ceea ce este El. Însă cel mai mare nume pe care Dumnezeu l-a luat, cel mai mare nume prin care Dumnezeu a fost desemnat în istorie este numele de Domnul Isus Cristos, care înseamnă Domnul, Mântuitorul, Împăratul. Acesta este cel mai mare nume al Lui. Și în calitate de Domnul Isus Cristos a atras la Sine multe alte nume: Pâinea vieții, Apa cea vie, Calea, Adevărul și viața, Învierea, Păstorul cel bun, Vița, Steaua strălucitoare de dimineață, Mielul lui Dumnezeu, și altele și altele. Toate numele lui Dumnezeu ating diferite atribute ale persoanei Sale mărețe și binecuvântate, așadar atunci când vorbim despre Dumnezeu și numele Lui noi nu vorbim despre un titlu, ci vorbim despre plinătatea a ceea ce este El. Așa cum ați citit în Isaia 9, toate sunt desemnări ale naturii Sale: „Căci un Copil ni s-a născut, un Fiu ni s-a dat, şi domnia va fi pe umărul Lui; Îl vor numi: „Minunat, Sfetnic, Dumnezeu tare, Părintele veșniciilor, Domn al păcii,” desemnări ale naturii Sale.

De aceea spune în Romani 1:5 „prin care am primit harul şi apostolia, ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate Neamurile. 3 Ioan 7 spune „căci au plecat pentru dragostea Numelui Lui.” Nu doar un titlu, ci tot ceea ce este El. Nici nu e de mirare că autorul imnului a scris: Oh, de-aș vorbi vrednicia fără egal. Oh, de-aș suna slăvile în care Mântuitorul strălucește. M-aș urca și aș atinge corzile cerești. Și m-aș întrece cu Gavril când cântă cu note aproape divine.

Aș cânta caracterul pe care-L are și toate chipurile iubirii ce o poartă, înălțat pe tronul Său în cântările cele mai înalte de cele mai dulci slăviri aș face veșnic cunoscute toate slăvile Sale.

Așadar, înțelegem „Numele Tău” ca fiind la fel de plin cum este Dumnezeu în ființa Sa. Să sfințești numele Lui înseamnă să-L vezi în plinătatea a ceea ce este El. Însă ce înseamnă a sfinți? Ce înseamnă a sfinți? Când zicem a sfinți (în limba engleză hallow), la ce ne gândim? La Halloween? Cumva a fost inclus în asta. La ce ne gândim? Ne gândim la niște săli sub un clopot de sticlă, cu pereți acoperiți de fildeș, mantii lungi, niște cântece sumbre, la niște aure, la niște biserici întunecoase și mucegăite, cu o muzică de jale morbidă și alte tradiții obosite? A sfinți, în limba engleză, este un cuvânt arhaic, vă spun eu. Traducătorii diferitelor versiuni de Biblie i-au păstrat familiaritatea, dar mă întreb dacă știm la ce se referă când spune a sfinți.

Aș dori să vă spun ce înseamnă. Vine dintr-un verb grecesc hagiazō. Acel cuvânt este un cuvânt foarte important în Biblie și este folosit foarte des. Forma de substantiv este hagios care înseamnă sfânt. Fie sfânt numele Tău. Aceasta înseamnă a sfinți. Acum, în esență are două înțelesuri, care pot fi posibile. Din câte știu nu este folosit în limba greacă seculară, dar are multe uzanțe în greaca biblică, așadar putem să-l completăm cu înțeles foarte ușor. Are două idei de bază, prima este hagiōsunē sau hagios, care poate să însemne a face dintr-un lucru obișnuit unul extraordinar, a face lucrul comun să fie ieșit din comun, prin aducerea în contact cu ceva extraordinar și ieșit din comun.

Acum, aceasta este folosirea sa în 1 Petru 1:16 unde Petru spune atât vouă cât și mie „Fiți sfinți.” La ce se referă? Înseamnă încă de la început că nu suntem sfinți, însă prin faptul că am intrat în legătură cu Cel ce este sfânt, putem să fim sfinți. Așadar, hagios înseamnă a face ceva care este nesfânt să fie sfânt prin faptul că este pus în legătură cu ceea este sfânt. Acesta este primul înțeles. Acesta este înțelesul în acest pasaj? Îl facem pe Dumnezeu sfânt în rugăciunile noastre? Spunem noi: Acum, Doamne, știu că nu ești sfânt, știu că ești obișnuit, comun, dar prin această rugăciune vreau să Te fac sfânt? Nu. Nu aceasta este uzanța de aici.

Mai este un fel în care este folosit în Biblie și este folosit de multe ori în acest fel, de mai multe ori. Și acesta este, este folosit cu referire la a trata ceva sau pe cineva ca fiind sfânt, a pune ceva sau pe cineva deoparte ca fiind sfânt, a considera pe cineva ca fiind separat. Cu alte cuvinte, în cazul oamenilor, înseamnă a face un lucru sfânt. În cazul lui Dumnezeu, înseamnă să-L privim ca fiind sfânt. Când spui „Sfințească-se numele Tău” nu spui același lucru ca atunci când vă spun „Fiți sfinți”, nu-i așa? Mă refer la faptul că trebuie să vă puneți viața în rând cu voia lui Dumnezeu și neprihănirea Lui să fie a voastră. Însă atunci când spun lui Dumnezeu „Sfințească-se numele Tău”, de fapt spun: numele Tău să fie considerat și manifestat ca sfânt, și acesta este modul în care este folosit aici. Noi nu-L facem pe Dumnezeu sfânt. Noi doar cerem ca El să fie cinstit și considerat ca sfânt.

Acum, ideea de bază a lui hagiazō sau hagios este foarte simplă. Ce înseamnă când spui a fi sfânt? Noi spunem sfințească-se numele Tău. Spunem: numele Tău să fie sfânt. Care este diferența? Ei bine, ideea de sfânt înseamnă a fi diferit. Acum, nu toți cei care sunt diferiți sunt și sfinți, însă toți care sunt sfinți sunt diferiți. Ați reținut asta? Bine. O mulțime de oameni nu sunt sfinți, însă oamenii sfinți sunt diferiți.

Ideea de bază este diferența. Înseamnă o sferă diferită, o ființă de o calitate diferită. De aceea Dumnezeu este numit Cel sfânt. El este dintr-o sferă diferită. El este o ființă de calitate diferită decât a noastră. Este folosit, de exemplu, în Exodul 20, versetul 8 unde spune: „Adu-ți aminte de ziua de odihnă ca s-o sfințești.” La ce se referă? Ziua de Sabat trebuia să fie diferită faţă de oricare altă zi. Trebuia să fie o zi diferită de celelalte. În Levitic 21:8 ne spune că preoții trebuiau să fie sfinți. Ei trebuiau să fie diferiți decât ceilalți oameni. Ei erau puși deoparte ca să-L slujească pe Dumnezeu. Sfânt înseamnă a fi pus deoparte, a fi diferit, a avea o altă sferă de trăire, a exista într-o altă calitate a ființei. În esență aceasta este ceea ce înseamnă a fi sfânt. Dumnezeu trăiește într-o altă sferă. Dumnezeu există la un nivel diferit. Dumnezeu este separat de noi. Dumnezeu este neobișnuit, extraordinar, nepământean, separat de păcătoși, sfânt, neîntinat, ne spune Biblia. El este sfânt, despărțit de noi.

Acum, din acest concept vine ideea de reverență. Când ne rugăm cu această primă cerere, ea spune de fapt că noi vorbim cu Dumnezeu în termenii reverențioşi. Fie ca persoana Ta să fie cinstită – este de fapt ceea ce spunem. Aș dori să vă ofer o ilustrație. Deschideți Biblia la Numeri, a patra carte din Biblie, Numeri capitolul 20. Și aceasta este o ilustrație foarte utilă, ca să puteți vedea. În Numeri 20 aflăm faptul că poporul Israel este în pustie, însetat și fără apă. Versetul 20. „Adunarea n-avea apă. Şi s-au răsculat împotriva lui Moise şi împotriva lui Aaron.” Observați că imediat s-au împotrivit liderilor lor. Au dat vina pe ei pentru lipsa de apă. „Poporul a căutat ceartă cu Moise. Ei au zis: ‘Ce bine ar fi fost să fi murit noi, când au murit frații noștri înaintea Domnului! Cine vrea să moară de sete acum? Pentru ce aţi adus adunarea Domnului în pustia aceasta, ca să murim în ea, noi şi vitele noastre? Pentru ce ne-aţi scos din Egipt, şi ne-aţi adus în acest loc rău‘ – acesta este planul? - ‘unde nu este nici loc de semănat, nici smochin, nici viță, nici rodiu, nici apă de băut? ‘ Moise şi Aaron au plecat de la adunare şi s-au dus la ușa cortului întâlnirii. Au căzut cu faţa la pământ, şi li s-a arătat slava Domnului. Domnul a vorbit lui Moise şi a zis: ‘Ia toiagul, şi cheamă adunarea, tu şi fratele tău Aaron. Să vorbiți stâncii acesteia în faţa lor, şi ea va da apă. Să le scoți astfel apă din stâncă, şi să adapi adunarea şi vitele lor.‘”

Acum Dumnezeu a spus: Moise, te duci la stânca aceea, treci lângă stâncă și vorbește-i, iar Eu voi da apă. Ei bine, versetul 9: „Moise a luat toiagul dinaintea Domnului, cum îi poruncise Domnul. Moise şi Aaron au chemat adunarea înaintea stâncii. Şi Moise le-a zis: ‘Ascultați, răzvrătiților! Vom putea noi oare să vă scoatem apă din stânca aceasta? ‘ Apoi Moise a ridicat mâna, şi a lovit stânca de două ori cu toiagul.” Ce i-a spus Dumnezeu să facă? Să vorbească. Ce face el aici? Lovește stânca de două ori. Și apropo, Dumnezeu nu a cerut ca întreaga adunare să plătească pentru păcatul lui Moise, așadar „a ieșit apă din belșug, aşa încât a băut şi adunarea, şi au băut şi vitele. Atunci Domnul i-a zis lui Moise” – ascultați acum - „Pentru că n-aţi crezut în Mine, ca să Mă sfințiți” – este același cuvânt din Septuaginta, hagiazō, să fiu venerat, respectat, cinstit, glorificat, pus de o parte, ascultat, pentru că nu ați făcut aceasta – „înaintea copiilor lui Israel, nu voi veţi duce adunarea aceasta în ţara pe care i-o dau.” Și știți că niciodată nu a intrat în țara promisă pentru că a lovit acea stâncă.

Ascultați, Moise zicea: Păi, nu știu. Ultima dată când a trebuit să facem aceasta, am lovit stânca. Nu știu dacă Dumnezeu poate să dea apă dacă nu o lovesc. Iar Moise de asemenea dorea să afirme în mintea celor din popor că el era eroul. Și astfel, dacă doar vorbea stâncii, acest lucru Îl slăvea nespus de mult pe Dumnezeu, Moise s-a gândit să o lovească de câteva ori și astfel ei să asocieze puterea cu toiagul lui și cu brațul lui drept. Moise fura din slava lui Dumnezeu. Nu a ascultat de porunca lui Dumnezeu. Nu era în reverență față de Dumnezeu. Așa cum spune în versetul 12, nu L-a sfințit pe Dumnezeu. Nu L-a sfințit. Nu L-a cinstit. Nu L-a cinstit pe Dumnezeu așa cum se cuvenea să fie cinstit. Prin necredința lui, prin neascultare și prin lipsa de reverență. A sfinți numele Domnului, ce înseamnă? Să păstrezi ființa Lui fără egal în reverență, astfel încât vei crede ceea ce spune și vei asculta ce spune.

Chrisostom a spus despre cuvântul a sfinți că este echivalent cu doxazein, care înseamnă a glorifica și a onora. Origen a spus că este echivalent cu hupsoō, care înseamnă a înălța și a ridica foarte mult. Alții spun că este echivalent cu eulogein, care înseamnă a binecuvânta sau a lăuda. Cu alte cuvinte, înseamnă a înălța pe Dumnezeu. Jean Calvin a spus astfel „A spus că numele Domnului să fie sfințit înseamnă a spune că Dumnezeu ar trebui să aibă propria Lui cinste de care este vrednic, astfel încât oamenii să nu se gândească niciodată sau să vorbească fără să aibă cea mai mare venerație.”

Acum, ați reținut imaginea? Sfințirea numelui lui Dumnezeu înseamnă a vedea numele Lui ca plinătatea Lui și a fi reverențios în prezența Lui. Acum, cred lucrul următor, această afirmație vine după „Tatăl nostru” pentru că este o protecție împotriva a ceva. Dacă este prea mult „Tatăl nostru”, prea mult Abba, prea mult Tati, se transformă în sentimentalism. Și Îl coborâm pe Dumnezeu, și Îl facem pe Dumnezeu să fie un fel de amic drăguț, iar noi am introdus acest drog în creștinismul american până la punctul în care a devenit o problemă reală. Oamenii vorbesc despre Dumnezeu în concepte atât de inferioare și în termeni care de fapt nu-I sfințesc Numele. Am cam înțeles partea cu Tati. Credem că Dumnezeu este un mare Tătic de care trebuie să ne apropiem, iar El ne va da totul.

Ascultați, evreii erau foarte conștienți de aceasta și la fel și Domnul, de aceea după „Tatăl nostru”, Abba, El spune numele Tău să fie sfințit, să fie sfânt, să fie privit cu reverență. Evreii erau conștienți de aceasta când un iudeu Îl numea pe Dumnezeu Tată, el aproape de fiecare dată adăuga un alt titlu, ca să echilibreze această gândire. Am citit câteva din rugăciunile evreilor în săptămâna asta și am găsit următoarele „O, Doamne, Tatăl și Stăpânul vieții mele. O, Doamne, Tată și Dumnezeu al vieții mele. O, Tată, Împărat cu mare putere, Dumnezeu înălțat și atotputernic.” În Shemoneh Esrai care reprezintă optsprezece rugăciuni pe care un evreu trebuie să le rostească zilnic, acesta este modul în care fiecare din ele începea „O, Tată, oh, Împăratule, oh, Doamne.” În cele zece zile de penitență din perioada zilei ispășirii, evreii se rugau o rugăciune numită „Abinu Malkenu” și când se rugau aceasta de 44 de ori ei spuneau „Tatăl nostru, Regele nostru, Tatăl nostru, Regele nostru, Tatăl nostru, Regele nostru” pentru că nu au vrut niciodată ca conceptul de Dumnezeu să fie limitat ca fiind Dumnezeul lor ca Tată doar, și astfel să-i facă să fie sentimentali față de Dumnezeu, care de asemenea era și un Rege măreț și suveran. Și astfel, au păzit cu atenție problema sentimentalizării lui Dumnezeu.

În 1 Petru 3:15 Petru spune: „Sfințiți pe Domnul Dumnezeu în inimile voastre.” El folosește același cuvânt hagiazō, care înseamnă reverență față de Dumnezeu. Tratați-L pe Dumnezeu ca fiind sfânt, tratați-L pe Dumnezeu ca fiind separat, extraordinar, ieșit din comun, vrednic să fie adorat și slăvit și glorificat. Ce înseamnă a sfinți? Înseamnă a fi pus deoparte de orice lucru obișnuit și profan, a stima, a socoti de valoare, a cinsti, a venera, a adora ca fiind binecuvântat divin și infinit adevăratul și singurul Dumnezeu. Nu poți vorbi despre Dumnezeu în termeni pământești. Nu poți să-L cobori pe Dumnezeu la limbajul de stradă. Dumnezeu trebuie să aibă titluri care sunt potrivite cu puterea Lui și cu sfințenia Lui. Cât de ușor este ca în timpul vieții noastre să spunem „Sfințească-se numele Tău, Sfințească-se numele Tău”, și nu să nu ai nicio idee despre ce reprezintă.

Adevărul unei astfel de cereri este că Dumnezeu trebuie să aibă locul central și de drept. Inima mea tânjește ca El să fie glorificat, cinstit în fiecare situație, în fiecare circumstanță și în fiecare relație. Isus a spus: „Tată, cinstește-Ți numele în Mine.” În Ioan 12, acesta a fost scopul Lui.

Acum, asta înseamnă a sfinți numele Lui. Însă cum faci asta? Cum faci asta? Cea mai importantă parte a ceea ce vrem să spunem urmează acum, așadar ascultați. Acum este partea practică. Cum să-I sfințim numele? Ce spune de fapt această rugăciune? Ce cerem de fapt atunci când spunem „Sfințească-se numele Tău”? Cum știu că rugăciunea este ascultată? Cum se poate ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit? Pentru că este o cerere pe care o fac pentru El. „Doamne, lasă ca numele Tău să fie sfințit” și implicația este prin mine. „Lasă ca numele Tău să fie sfințit în viața mea. Lasă ca numele Tău să fie făcut sfânt în viața mea, în prezența mea.” Cum?

Numai să nu luăm numele Lui în deșert? Nu doar asta – asta, însă nu numai asta. Spunem: să ne asigurăm că afirmăm asta în liturghia noastră, în rugăciunile și actele de închinare „Sfințească-se numele Tău?” Nu. Deși nu este greșit să fie afirmat. Nu aceasta este problema. Cum Îl cinstești cu adevărat pe Dumnezeu? Cum poate fi sfințit Dumnezeu în viața mea? Aș dori să vă ofer patru puncte, și aș dori să urmăriți această progresie.

Primul, sfințim numele Lui când credem că El există. Sfințim numele Lui când credem că El există. Evrei 11:6 spune „Cine se apropie de Dumnezeu trebuie să creadă că El este.” Nu poți să-L cinstești pe Dumnezeu, nu poți nicidecum să-L înalți pe Dumnezeu dacă nu crezi că Dumnezeu există. Și apropo, Scriptura nu încearcă niciodată să dovedească asta. Știți de ce? Pentru că Dumnezeu există e de la sine înțeles. El există e de la sine înțeles. Dumnezeu este axiomatic. O axiomă este ceva care nu trebuie să fie demonstrat. O axiomă este ceva ce stă împotriva altor lucruri care sunt dovedite. Dumnezeu este o axiomă în Biblie. Dumnezeu nu trebuie demonstrat niciodată. Orice altceva trebuie dovedit pe măsură ce se relaționează la Dumnezeu. Dumnezeu este axioma. Dumnezeu este de la sine înțeles. Scriitorii biblici nu au încercat niciodată să dovedească asta, ei au crezut doar și niciodată nu o să-L sfințești pe Dumnezeu dacă nu crezi că El există.

Sir James Jeans, astronomul, a spus „Niciun astronom nu poate să fie un ateu.” Kant, filosoful care a avut o mulțime de concepții ciudate, cel puțin a avut-o corectă pe aceasta. „Legea dinăuntrul nostru și cerurile înstelate de deasupra noastră ne conduc la Dumnezeu” a spus el. Dumnezeu este înțeles de la sine în om și în jurul omului, însă începem să-L sfințim pe Dumnezeu când credem că El există. Însă nu se oprește aici. Nu poți crede că Dumnezeu există și totuși să nu-I sfințești numele.

Este un al doilea lucru. Tu trebuie să-I sfințești numele nu doar știind că El este, ci și cunoscând ce fel de Dumnezeu este. Ați reținut? Oh, sunt mulți oameni care spun „Cred în Dumnezeu”, dar ei nu-I sfințesc numele pentru că nu este Dumnezeul care este cu adevărat. Adevărata doctrină despre Dumnezeu și adevărata învățătură de la Dumnezeu reprezintă reverența faţă de Dumnezeu. Falsa doctrină despre Dumnezeu și falsa învățătură despre Dumnezeu sunt lipsă de evlavie. Credem că iei numele Domnului în deșert atunci când spui „Isuse Cristoase” sau „Doamne” sau ceva asemănător. Știi că iei numele Domnului în deșert ori de câte ori gândești ceva despre Dumnezeu care nu este adevărat cu privire la El? Ați înțeles asta? Când tu te îndoiești de Dumnezeu, când nu-L crezi pe Dumnezeu, când Îl pui la îndoială pe Dumnezeu, de ce a făcut ceva, tu iei în deșert numele Lui, pentru că acel lucru nu este adevărat despre caracterul Lui, despre numele Lui. Așadar, poți să sfințești numele lui Dumnezeu când crezi că El există, numai dacă crezi că El este cine este cu adevărat. Gândurile greșite despre Dumnezeu nu-I sfințesc numele.

Origen, un părinte al bisericii a spus „Omul care introduce în conceptul de Dumnezeu idei care nu-și au locul, ia numele Domnului în deșert.” Acum, îmi imaginez că în perioada grecească aveau toți acești dumnezei care erau departe de imaginea adevăratului Dumnezeu. Au inventat dumnezei și, desigur, dumnezeii lor aveau bătălii și dumnezeii lor se luptau în războaie și se certau și aveau amante tot timpul. Erau plini de ură. Se seduceau unii pe alții. Comiteau preacurvii și imoralități și perversiuni și atrocități. Toți zeii pe care i-au creat în mod capricios aveau aceste probleme pentru că ori de câte ori oamenii inventau dumnezei, zeii lor se dovedeau a fi ca ei, înțelegeți? Și astfel, să spui unui grec: trebuie să-i sfințești pe zeii tăi, trebuie să-i înalți pe zeii tăi, trebuie să ai respect față de zeii tăi însemna un lucru ridicol. Zeii lor erau la fel de răi ca ei, însă nu și adevăratul Dumnezeu.

Unii au încercat să facă același lucru cu adevăratul Dumnezeu. Alții s-au inspirat din surse păgâne și au încercat să spună că Dumnezeu este crud, că atunci când Dumnezeu a înecat armata lui faraon era un Dumnezeu barbar, când Dumnezeu a înlăturat popoarele canaanite, era un Dumnezeu barbar, când Dumnezeu a pedepsit anumite națiuni, era foarte crud, răzbunător și aspru. Până și Iov a căzut în acest păcat în capitolul 30 din Iov, la versetul 21, când încerca să-și înțeleagă dilema. El a spus aceste cuvinte „Ești crud față de mine” lui Dumnezeu.

Dumnezeu este acuzat ca fiind neiubitor. Dumnezeu este acuzat că fără discernământ îi trimite pe oameni la iadul veșnic. Dumnezeu este văzut ca un aliat național pentru Israel, care se duce și măcelărește impulsiv alte popoare. Ascultați, când crezi gânduri greșite precum acestea despre Dumnezeu, când nu înțelegi cine este Dumnezeu cu adevărat, nu I-ai sfințit numele. De fapt, John Wesley a listat o mulțime de astfel de critici într-o zi și în cele din urmă a spus „Dumnezeul vostru este diavolul meu. Cred că i-ați încurcat.” Să îngădui în concepția ta despre Dumnezeu lucruri care sunt greșite și nu sunt vrednice de Dumnezeu este lipsă de respect faţă de numele Lui sfânt. Și știți, frați creștini, puteți să faceți asta nu doar având gânduri greșite despre Dumnezeu, ci și fiind ignoranți față de adevăratele gânduri. Pentru că dacă tu ești ignorant despre cum este Dumnezeu, atunci te vei îndoi de El când va face anumite lucruri. Îl vei pune la îndoială când va face anumite lucruri. Nu te vei încrede în El. Vei fi neascultător și îi vei face pe alții să fie respinși de Dumnezeu și în toate acestea tu nu-L cinstești pe Dumnezeu.

Ca să sfințești numele trebuie să crezi că Dumnezeu există. Trebuie să fii conștient că El este cine este, însă vreți să știți ceva? Chiar dacă credeți că Dumnezeu există și chiar dacă credeți că El este cine este, totuși puteți să nu Îl venerați. Sunt o mulțime de oameni care cred și o mulțime de oameni care au o teologie corectă, dar care nu-L sfințesc pe Dumnezeu.

Mai este un al treilea punct. Noi sfințim numele Lui, ascultați, atunci când suntem întotdeauna conștienți de prezența Lui. Știind că El există, știind cine este El și fiind conștienți că noi, în fiecare zi a vieții noastre, trebuie să-I oferim loc lui Dumnezeu ca să-I sfințim numele. În Psalmul 16:8 David a spus „Am pe Domnul totdeauna înaintea ochilor mei.” Toate le văd prin Dumnezeu. El este viziunea mea. Aceasta este cheia.

Cum rămâne cu voi? Să ai reverență față de Dumnezeu înseamnă să trăiești cu conștientizarea Lui. Pentru cei mai mulți dintre noi, gândurile noastre despre Dumnezeu sunt spasmodice. Sunteți de acord cu aceasta? Uneori sunt foarte intense, alteori sunt totalmente absente. În unele zile, uneori ne place să ne gândim mult la Dumnezeu, și plecați de la biserică și vă gândiți la Dumnezeu pentru o vreme. Iar apoi treceți printr-o perioadă mai lungă, poate o săptămână întreagă și vă gândiți foarte puțin la Dumnezeu. Spasmodic. Însă a sfinți cu adevărat numele Lui înseamnă să-ți îndrepți conștient gândurile despre Dumnezeu, fiecare gând al zilei, fiecare cuvânt al zilei, fiecare acțiune a zilei. Îl vedeți pe Dumnezeu peste tot? Îi sfințiți numele prin trăirea voastră? Este El manifestat în mod constant în tot ce faci, în tot ce zici, în orice loc ești, Îl vezi pe Dumnezeu manifestat?

Unul dintre poeții devoționali moderni este Henry Ernest Hardy, care a scris această poezie numită The Mystic Beauty. El a atins această idee. O, Londra, oraș cu mule stări, amestecat cu multe neamuri și dospind de sfinți.

Mereu în sus și jos pe străzile sale, dacă cineva are ochi să vadă, vede lucruri pictate de un artist.

Am văzut o stradă scăldată în albastru așa cum știa sufletul lui Whistler; O pată de culoare de chihlimbar în care vreun magazin de pește prăjit funcționa, o notă perfectă de culoare. Oh, era rafinat.

Odată am trecut prin Parcul Saint James, era între apus și întuneric, și oh, misterul griului și al verdelui și al violetului! Nu voi uita niciodată acea armonie a serii. Cred cu adevărat că Dumnezeu este acolo dacă frumusețea pătrunde peste tot iar tălpile Sale binecuvântate au călcat cândva pe cel mai greu drum, El care a venit ca om să ne arate că Dumnezeu încă mai trece pe stradă.”

Parcul Saint James, un magazin de pește, o stradă lăturalnică, o lumină de chihlimbar, în acestea Îl vede pe Dumnezeu. Conștientizarea prezenței lui Dumnezeu, nu spasmodică, ci constantă. Nu, a sfinți pe Dumnezeu înseamnă că trebuie să credem că El există, trebuie să credem că El este Cel ce este și trebuie să fim în mod constant conștienți de prezența Lui. Însă, știți ceva? Puteți face toate aceste trei lucruri și totuși să nu aveți reverență față de Dumnezeu, dacă nu l-ați făcut pe al patrulea.

Iată-l. Sunteți gata? Este ultimul. Îl sfințim pe Dumnezeu atunci când trăim o viață de ascultare față de El. Aceasta este cheia finală. Nu poți ajunge la plinătatea sfințirii numelui Său dacă nu-L asculți. Să spui „Oh, da, cred că Tu exiști. Cred că Tu eşti Cel care spune Biblia că eşti. Oh, da, Doamne, sunt conștient de prezența Ta în viața mea” ca apoi să nu asculți, înseamnă că este întreruptă capacitatea de cinstire a numelui Său. Vedeți, rugăciunea nu este doar despre sfințirea numelui lui Dumnezeu în ceruri. Nu este doar faptul ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit în lumea întreagă. Ci ca numele lui Dumnezeu să fie sfințit în mine. Asta înseamnă de fapt, dragilor. Înțelegeți? Aceasta este rugăciunea care spune „Doamne, pot să fiu un vehicul al sfințeniei Tale?” De aici începe rugăciunea. Înainte să începi să-I ceri ceea ce ar trebui să primești, trebuie să-I ceri să fii ceea ce trebuie să fii. Înțelegeți?

În catehismul lui Luther este pusă o întrebare: Cum este sfințit numele lui Dumnezeu între noi? Răspunsul: atunci când doctrina și viața noastră sunt cu adevărat creștine. Când ai gândurile potrivite ale lui Dumnezeu și când ai faptele corecte de la Dumnezeu, atunci Îi cinstești numele. Prima parte a acestei rugăciuni este „Doamne, învață-mă adevărul și ajută-mă să-l trăiesc.” „Sfințească-se numele Tău” înseamnă Dumnezeu să fie în mine. Manifestă-Ți sfințenia printr-o cunoaștere corectă a ceea ce ești și trăirea mea trebuie să răspundă la aceasta. De aceea 1 Corinteni 10:31 spune „Tot ce faceți, fie că mâncați sau beți, tot ce faceți să fie făcut spre slava lui Dumnezeu.” Acesta este modul în care trebuie să trăim.

Matei 5:16. Am spus deja: „Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune, şi să-L slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.” „Sfințească-se numele Tău” înseamnă ca Dumnezeu să fie prezentat prin mine. Lasă să lumineze lumina Ta prin mine ca ei să Te slăvească. Cum faci asta? Cum Îl asculți pe Dumnezeu în acest fel? Cum Îl lași pe Dumnezeu să fie văzut? Printr-o trăire în ascultare de Cuvântul Lui. Biblia spune că Îl slăvim pe Dumnezeu când Îl mărturisim ca Domn. Îl slăvim pe Dumnezeu când mărturisim păcatul, Îl slăvim pe Dumnezeu prin credință. Îl slăvim pe Dumnezeu când aducem roadă. Îl slăvim pe Dumnezeu prin laude. Îl slăvim pe Dumnezeu prin mulțumire. Îl slăvim pe Dumnezeu prin proclamarea adevărului Său. Îl slăvim pe Dumnezeu prin evanghelizare. Îl slăvim pe Dumnezeu prin puritate fizică sexuală, 1 Corinteni 6. Îl slăvim pe Dumnezeu prin unitate. Și continuă mai departe, tot felul de moduri prin care putem să demonstrăm maiestatea și slava lui Dumnezeu, așa încât alții când se vor uita la noi să facă analiza corectă despre cine este Dumnezeu și să fie atrași către El.

Grigorie de Nissa a scris următoarele „Un om care trăiește o astfel de viață se va opune cu curaj atacurilor din partea pasiunilor. Din moment ce ia parte la cerințele vieții numai în măsura în care este necesar, el nu este înmuiat deloc de plăcerile trupului și este mai degrabă un străin față de desfătare și lenevie, precum și față de îngâmfarea plină de mândrie. El abia atinge pământul cu vârful degetelor sale, pentru că el nu este cuprins de plăcerile plăcute ale vieții și mai presus de toate de amăgirea care vine prin simțuri. Așadar, chiar dacă în carne se luptă după o viață imaterială, el socotește faptul că posedă virtuți ca fiind adevăratele bogății. Familiaritatea cu Dumnezeu este singurul lucru nobil. Singurul lui privilegiu și putere este stăpânirea de sine, ca să nu fie rob al pasiunilor umane. El este întristat dacă viața sa în această lume materială este prelungită. Precum cei care au rău de mare, abia așteaptă să ajungă în port.”

Și apoi, Grigorie de Nissa s-a rugat astfel „Vreau cu ajutorul Tău să fiu fără pată, drept și sfânt. Vreau să mă abțin de la orice rău, să vorbesc adevărul și să fac ce este drept. Vreau să umblu pe căile drepte cu strălucire și cumpătare, împodobit cu absența corupției, să fiu frumos prin înțelepciune și atenție. Vreau să meditez la lucrurile de sus și să disprețuiesc ceea ce este pământesc, pentru că omul nu poate să-L slăvească pe Dumnezeu decât prin virtutea sa, care poartă mărturia că puterea divină este cauza bunătății sale.”

Sfințească-se numele Tău. Este numele Lui sfințit în tine? Acesta trebuie să fie modul în care să înceapă cererile voastre atunci când vă rugați. Să ne plecăm împreună în rugăciune.

Îmi amintesc, Tată, cuvintele psalmistului: „Oh, înălțați pe Domnul împreună cu mine și să înălțăm cu toții numele Lui.” Vrem ca această congregație să sfințească numele Tău, Doamne. Vrem ca să trăim ca alții să vadă faptele noastre bune și să slăvească pe Tatăl, care este în ceruri. Ne rugăm în numele Domnului Isus Cristos. Amin.

SFÂRȘIT