Aș dori să vă invit, așa cum am făcut-o în ultimele șase săptămâni, să deschideți împreună cu mine la Matei capitolul 6, versetele de la 9 la 13, pe măsură ce continuăm seria noastră despre rugăciunea ucenicilor, cunoscută de majoritatea dintre voi drept rugăciunea domnească.

În studiul nostru din cartea Matei am ajuns la această secțiune specifică, studiind verset cu verset, paragraf cu paragraf, am ajuns la acest pasaj care este bineînțeles foarte familiar, unul pe care, oricine care este familiar cu biserica sau care a fost crescut în biserică sau a participat la serviciile bisericii, a ajuns să-l cunoască, pentru că este recitat atât de frecvent. Şi totuși pe măsură ce am început să-l studiez, cunoscându-l atât de bine din copilărie, am început să am o înțelegere mai profundă și să descopăr adevăruri noi și gânduri pe care nu le-am perceput niciodată aici şi de fapt niciunde altundeva în Biblie. A deschis multe, multe dimensiuni noi pentru înțelegerea mea. Îmi doresc să vă arăt doar a zecea parte din ceea ce descopăr, însă timpul nu-mi permite nici măcar să fac asta, așadar, le stochez pentru un moment viitor când voi putea să le folosesc pentru un alt pasaj, altădată. Însă am fost atât de îmbogățit de acest studiu.

Permiteți-mi să vă recitesc versetele de la 9 la 13, astfel încât să aveți rugăciunea în minte. „Iată dar cum trebuie să vă rugați: Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfințească-se Numele Tău; vie împărăția Ta; facă-se voia Ta, precum în cer așa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greșelile noastre, precum şi noi iertăm greșiților noștri şi nu ne duce în ispită, ci izbăvește-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăția şi puterea şi slava în veci. Amin!”

Timp de șase săptămâni am învățat cum să ne rugăm.

Această rugăciune este consemnată în Evanghelia după Luca, fiind un răspuns la rugămintea ucenicilor „Doamne, învață-ne să ne rugăm.” Cred că este un standard pentru rugăciune. Cred că este modelul; este cadrul care ne oferă o înțelegere despre cum ar trebui să ne rugăm. Când Dumnezeu i-a spus lui Moise să construiască un cort, în Exodul 35 Dumnezeu i-a dat un model și cred că atunci când Isus ne spune cum să ne rugăm, ne oferă aici un model. Nu construiești o casă fără un plan. Nu asamblezi un model fără un desen tehnic. Cred că acesta este planul pentru rugăciune. Acesta este modelul. Acesta este scheletul. Aceasta este structura.

Nu cred că suntem legați de cuvintele de aici atât de mult. Nu cred că ideea este doar să recităm cuvintele de aici, cu toate că aceste cuvinte sunt adevărate și extraordinare și fac bine. Ci cred că ideea este că asta este structura pe care să ne construim viața noastră de rugăciune. Rețineți că aspectul central pe care l-am văzut în această rugăciune este că se concentrează asupra lui Dumnezeu, nu asupra noastră.

Isus în Matei 5, 6 și 7 confruntă sistemul religios fals al fariseilor și cărturarilor. Rugăciunea lor, printre altele, era inadecvată. Așadar, în capitolul 6, începând de la versetul 5, El începe să atace rugăciunea lor și o atacă în esență per total, pe baza faptului că este centrată în sine. Ei se rugau defilând înaintea oamenilor ca oamenii să vadă cât de evlavioși erau. Ei nu voiau să aibă nimic de a face cu rugăciunea privată.

Ei voiau doar să fie implicați în rugăciunea publică care îi făcea vizibili. Au transformat însăși esența rugăciunii în voința lor și în dorințele lor egoiste și astfel, se angajau în niște repetiții zadarnice, cicălindu-l constant pe Dumnezeu, care era o caracteristică a păgânilor care încercau să-l înduplece sau să-l forțeze pe dumnezeul lor să răspundă, datorită insistenţelor lor constante. Rugăciunile lor erau caracterizate de un anume egoism care spunea: „Doamne, ai face bine să asculți pentru că am niște informații interesante care Ți-ar fi de folos”, ca și cum Dumnezeu nu era deja omniscient.

Așadar, rugăciunile lor erau egoiste. Așa cum spune Iacov „cereți ca să risipiți în plăcerile voastre.” Așadar, Isus schimbă complet asta. El spune „Când vă rugați, rugăciunile voastre ar trebui să fie centrate pe Dumnezeu.” Am învățat că modul corect de rugăciune este atunci când începi să te concentrezi asupra lui Dumnezeu. Introducerea „Tatăl nostru care ești în ceruri”, Îl postulează pe Dumnezeu. Îl prezintă pe Dumnezeu, nu doar că Dumnezeu există, ci El este și iubitor, Dumnezeu este un tată și El este un tată iubitor care are cele mai bune intenții pentru copiii Săi, intenții pe care le poate împlini, pentru că este un Tată în ceruri, ceea ce înseamnă că are resurse veșnice la dispoziția Lui pe care să le ofere copiilor Săi.

Așadar, noi venim înaintea unui Dumnezeu sfânt, unui Dumnezeu atotputernic, unui Dumnezeu neprihănit, unui Dumnezeu suveran, Mărețului Dumnezeu al universului și totuși El este un tată iubitor. Așadar, noi venim nu cu frică, ci cu bucurie, venim nu gândindu-ne dacă poate să ne dea ceea ce avem nevoie, ci știind că El este în ceruri și El are resursele veșniciei la dispoziția Lui. Apoi, după ce am intrat în prezența Sa, începem să fim preocupați cu privire la El. Așadar, primele trei cereri sunt: sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta precum în ceruri, așa și pe pământ. Sunt cereri care ne forțează să vedem că, înainte să primim, înainte ca Dumnezeu să ne ierte și să ne conducă, noi trebuie să ne raportăm la El. Rugăciunea începe cu El, cu numele Lui cel sfânt, cu Împărăția Sa și cu voia Sa.

Am văzut, pe măsură ce înaintăm prin toate elementele rugăciunii, că ele se concentrează asupra lui Dumnezeu. Chiar și cererile care sunt pentru noi „Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi, și ne iartă, și nu ne duce în ispită”, depind de Dumnezeu, nu-i așa? El trebuie să fie Cel care oferă. El trebuie să fie Cel care iartă și El este Cel care ne poate conduce la locul potrivit. Întreaga rugăciune se concentrează asupra Lui.

Am văzut, de exemplu, „Tatăl nostru care ești în ceruri” este despre paternitatea lui Dumnezeu. „Sfințească-se numele Tău” înseamnă prioritatea lui Dumnezeu”, „vie Împărăția Ta” este programul lui Dumnezeu, „facă-se voia Ta” este planul lui Dumnezeu, „pâinea noastră cea de toate zilele” este purtarea de grijă a lui Dumnezeu, „și ne iartă nouă greșelile noastre, precum și noi iertăm greșiților noștri” este iertarea lui Dumnezeu, „nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăvește de cel rău” este protecția lui Dumnezeu și în cele din urmă avem preeminența lui Dumnezeu „căci a Ta este Împărăția și puterea și slava în veci. Amin.” Așadar, rugăciunea este în primul rând un act de închinare. Este un angajament în procesul de sfințire. Rugăciunea nu are ca scop să-L schimbe pe Dumnezeu. Rugăciunea trebuie să ne schimbe pe noi. Asta este atât de important, atât de important.

Acum, în studiul nostru din această dimineață am ajuns iarăși la cererea „facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ.”

Aceasta este cea de-a patra afirmație din a treia cerere. Prima cerere „sfințească-se numele Tău”, a doua cerere „vie Împărăția Ta” și a treia „facă-se voia Ta precum în cer și pe pământ.” În esență, dragilor, în rugăciunile noastre, esențialul este ca voia lui Dumnezeu să se facă. Să nu dorim niciodată să uzurpăm voia Lui. Să nu dorim niciodată să schimbăm voia Lui, să forțăm voia Lui ca să fie în conformitate cu unele gânduri ale noastre.

Amy Carmichael a spus „Și să mă rog, Tată, ca să-Ți schimbi voia până când va fi conformă cu voia mea? Oh, nu, Doamne, acest lucru nu va avea loc, ci mai degrabă m-aș ruga ca să-mi îndrepți voia mea umană după a Ta.” Avea dreptate cu aceste cuvinte. Rugăciune nu înseamnă ca să îndrept voia lui Dumnezeu după voia mea, ci să îndrept voia mea după a lui Dumnezeu. Așadar, sfințească-se numele Tău, vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta.

Voia Lui deja se face în ceruri, nu-i așa? Îngerii împlinesc voia Lui. De fapt, săptămâna aceasta am avut un gând interesant: „Cred că mă voi uita în Biblie să văd cum împlinesc îngerii voia lui Dumnezeu”, pentru că dacă vrem să știm cum trebuie făcută voia Sa pe pământ, trebuie să știm cum este împlinită în ceruri. Fără să intrăm în toate versetele, pentru că aceasta ar fi o serie în sine, am găsit cam opt cuvinte pe care le văd ca fiind modul în care îngerii împlinesc voia lui Dumnezeu.

În primul rând, fără ezitare sau fără abatere, nu există nicio șovăire. Nu neapărat așa sunt lucrurile pe pământ. Domnul ne îndeamnă și ne îmboldește și poate că ne punem în mișcare mai devreme sau mai târziu, însă în ceruri există un angajament neclintit de a face voia Lui. Un alt cuvânt care caracterizează modul în care îngerii împlinesc voia lui Dumnezeu este complet. Complet. Nu există alternative. Nu există goluri. Nu există omisiuni.

Un alt cuvânt pe care l-am găsit este la dispoziţie. Sunt dornici. Se pare că ei stau pregătiți, așteptând următoarea poruncă pentru a se grăbi să o împlinească, indiferent care este. Cred că aceasta m-a dus la cuvântul de bunăvoie. Știți câte voințe sunt în ceruri? Una. Facă-se voia Ta, pe pământ precum și unde? În ceruri. Este una singură. Au fost cândva două, dar cea de-a doua a fost alungată. Este una singură. Așadar, îngerii împlinesc voia Lui doritori, pentru că este singura voie care există acolo.

Cred că un alt cuvânt care caracterizează modul în care funcționează îngerii este fervoarea. Sunt foarte insistenţi în a împlini voia lui Dumnezeu. Urmează apoi faptul că sunt gata, apoi cuvântul rapid și cuvântul constanță. Cred că totul poate fi sumarizat în Psalmul 103 versetul 20 care spune: „împliniți poruncile Lui.” „Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ” înseamnă că pe pământ ar trebui să fie făcută fără șovăire, complet, cu sinceritate, de bunăvoie, cu fervoare, imediat, cu rapiditate și mereu. Acesta este modul în care îngerii o împlinesc în ceruri.

Poate spui „Toate bune şi frumoase. Sunt dedicat la asta.” Însă ce înseamnă? Ce înseamnă de fapt? Ei bine, înseamnă așa cum am văzut data trecută că cel mai important factor din inima ta este următorul: cauzele lui Dumnezeu sunt lucrurile care te preocupă. Lăsați-mă să vă ofer o afirmație prin care să reţineţi acest lucru. Cred că este o afirmație cheie. Moartea eului este începutul unei adevărate vieți de rugăciune. Moartea eului este începutul unei adevărate vieți de rugăciune. Numai atunci când moare eul, începe adevărata rugăciune, pentru că atunci când eul trăiește, eul domină, iar asta nu este rugăciune.

Adevărata rugăciune este dominată de numele Său, de Împărăția Sa și de voia Sa, nu a noastră. De aceea David spune: „Mă bucur să fac voia Ta, Dumnezeul meu”, de aceea Isus a spus: „Hrana mea este să fac voia Celui ce M-a trimis.” Numele Lui, Împărăția Sa, voia Sa să fie făcută pe pământ tot așa cum este făcută și în ceruri. Numele Lui este sfințit în ceruri. Împărăția Sa a venit în ceruri. El domnește suprem, dar nu și pe pământ. Voia Lui este făcută în ceruri și ar trebui să fie făcută și aici.

Data trecută ne-am uitat la aspectul negativ al acestui lucru. Când spui în rugăciunea ta „facă-se voia Ta” are o conotație negativă și am arătat trei lucruri care nu înseamnă. Primul, nu se referă la o resemnare amară. Nu înseamnă că tu de fapt spui „Oh, facă-se voia Ta. Nu mă pot lupta. Ești prea mare. Renunț.” Ca și cum Dumnezeu este asemenea unui ucigaș cosmic al bucuriei care vine și spune „Uite unul care se bucură, puneți mâna pe el.” Ca și cum Dumnezeu este gata să dea ploaie când toți sunt la paradă, o resemnare amară care este inevitabilă pentru că destinul oricum se va împlini.

În al doilea rând să spui „Facă-se voia Ta” nu înseamnă resemnare pasivă. Aceasta este o oarecare indiferență care afirmă „Ce va fi va fi.” Era un cântec care se chema Que Sera Sera, ce va fi va fi. Așa stau lucrurile. Nu te poți împotrivi. O resemnare pasivă. Cred că resemnarea pasivă este bazată pe o lipsă de cunoaștere. Cred că resemnarea pasivă este construită pe o lipsă de credință. Tu de fapt nu crezi că Dumnezeu poate să schimbe lucrurile sau dacă va face ceea ce-I vei cere, nu știi dacă este în acord cu voia Lui.

În al treilea rând, aspectul negativ se strecoară uneori în ceea ce numesc ca fiind o reținere teologică. Unii oameni spun numai „Facă-se voia Ta” și o încadrează în cutia lor teologică. Ascultați, dacă teologia ta a făcut să fie eliminată persistența ta în rugăciune, atunci ai o teologie greșită. Cineva mi-a spus odată: „Ei bine, cred că până și păcatul tău este după voia lui Dumnezeu. Dumnezeu este implicat de fapt în păcătuirea ta, la urma urmei El este suveran.” Avea o asemenea concepție asupra suveranității lui Dumnezeu, încât Îl făcea pe Dumnezeu responsabil pentru tot într-un mod direct.

Reținerea teologică a secat viața din multe rugăciuni. Dacă ai ajuns în locul în care teologia și perspectiva ta asupra lui Dumnezeu te-au adus în punctul în care ești indiferent față de rugăciune, atunci teologia ta nu este biblică. Acum, Dumnezeu este suveran și modul în care viața ta de rugăciune se încadrează în asta este o taină foarte dificilă pe care nu pot să o explic, însă problema este de ascultare și aceasta trebuie să fie o parte a teologiei tale de asemenea, la fel și persistența așa cum Domnul nostru scump S-a rugat de trei ori în Grădină, cu insistență către Dumnezeu. El ne-a oferit o ilustrație pentru cei care vin și se roagă cu insistență, deci tot așa trebuie să ne rugăm și noi.

Așadar, din punct de vedere negativ noi nu spunem „facă-se voia Ta” cu un resentiment amar. Noi nu spunem asta cu o resemnare pasivă și nu spunem cu o oarecare reținere teologică, care să categorisească totul în acel domeniu. De fapt cred că am încheiat data trecută spunând că atunci când zicem „Facă-se voia Ta”, acest fel de rugăciune este de fapt în sine o atitudine de răzvrătire pozitivă, nu-i așa? Când spunem „facă-se voia Ta”, noi nu renunțăm, aşa cum a spus Isus în Luca 18:1. Noi trebuie să ne rugăm necurmat și să nu ne lăsăm. Noi nu renunțăm în această privință. Noi rezistăm. Noi ne împotrivim lumii și căderii sale.

Noi zicem „Voia Ta nu se împlinește în această lume. Satan are prea multă putere aici. Voia Ta nu se împlinește în inimile oamenilor. Ei Îți întorc spatele. Voia Ta nu este împlinită în viața mea și în viața altor credincioși care trăiesc în neascultare și ne împotrivim lumii și stării ei căzute. Ne împotrivim față de respingerea lui Cristos. Ne împotrivim faţă de neascultarea credincioșilor.”

David Wells a spus și cred că este bine spus: „Să ajungi să accepți viața așa cum este, să o accepți în propriii săi termeni înseamnă să recunoști inevitabilitatea modului în care funcționează, de fapt înseamnă să te predai unei concepții creștine despre Dumnezeu.” Dumnezeu nu acceptă lucrurile așa cum sunt, altfel nu S-ar deranja să le îndrepte. Nu ar spune că a venit în lume ca să nimicească pe cel ce are puterea asupra morții, dacă ar fi vrut să tolereze moartea. Nu ar fi creat un mileniu în care să fie absente bolile, dacă ar fi vrut să tolereze bolile. Nu ar șterge orice lacrimă în veșnicie dacă ar fi vrut să tolereze întristarea.

Nu, noi nu vom accepta lucrurile așa cum sunt. Când spunem „Facă-se voia Ta” noi ne răzvrătim împotriva lumii și stării sale căzute și întristării și păcatului și bolii și tuturor lucrurilor care sunt o consecință a păcatului. V-am spus săptămâna trecută că aceste lucruri nu sunt în voia specifică a lui Dumnezeu, chiar dacă a permis să aibă loc ca păcatul să ajungă la culme în cei care doresc să-l vadă împlinit. Însă nu aceasta este expresia voinței Sale pline de iubire față de om. „Facă-se voia Ta” nu acceptă lucrurile așa cum sunt.

Cred că ilustrația clasică a acestui fapt este Isus. Isus nu a venit în lume și să spună atunci când S-a dus la Templu în Ioan 2 - Zaharia a spus că va veni pe neașteptate în templul Său. Când a venit la templu la începutul lucrării Sale El nu S-a dus spunând „Ei bine, uitați cum stau lucrurile, bine, este voia lui Dumnezeu, este voia lui Dumnezeu” și să plece. El S-a revoltat. Tot lăuntrul Lui S-a răzvrătit. A fost indignat. A fost furios. A fost mânios cu o mânie dreaptă. A făcut un bici. A început să le răstoarne mesele. A început să-i gonească pe oameni afară. A început să dea cu biciul. Nu a făcut asta doar o dată, ci de două ori. Au ieșit de acolo în grabă. Erau acolo ca să facă bani și au plecat fără niciun câștig, imaginați-vă furia pe care a dezlănțuit-o Isus.

De ce? Pentru că nu a acceptat starea de fapt, pentru că nu voia să tolereze lucrurile așa cum erau. Nu avea de gând să tolereze lucrurile așa cum sunt, în durere și păcat și boală. Acesta este motivul pentru care a murit. De aceea i-a vindecat pe oameni. De aceea i-a înviat pe morți ca să oprească lacrimile și să-I fie adusă slavă. Nu a acceptat lumea așa cum era și nici tu și nici eu nu ar trebui să o acceptăm. Rugăciunile noastre ar trebui să fie „facă-se voia Ta precum în cer așa și pe pământ.”

Acum, Isus nu a fost un fatalist chiar dacă a știut sfârșitul încă de la început. Acest lucru mă uimește. Mă uimește. Aceasta este tensiunea din mintea mea, faptul că Isus a știut sfârșitul încă de la început și totuși nu a acceptat starea de fapt. Când a văzut manifestarea păcatului, S-a luptat împotriva lui. El nu a renunțat. El a căutat voia Domnului.

Trebuie să cred că atunci când Se ducea la părtășia cu Tatăl, noapte de noapte în grădină, El credea că face ceva bun. El credea într-adevăr că va exista un beneficiu. Cred că devenim atât de confortabili în societatea noastră, pentru că starea de fapt este destul de convenabilă pentru noi. Așa-i? Acum devine din ce în ce mai puțin confortabil în America și e posibil să devină tot mai puțin confortabil. Însă pentru o lungă perioadă de timp a fost atât de confortabil pentru noi și cred că în multe cazuri a avut un efect dramatic asupra vieții de rugăciune a bisericii.

Cam 25 de pastori din Coreea au intrat în clădirea administrativă zilele trecute și eu mă întorceam de la un curs unde am vorbit despre predicare. Am intrat și erau aici acești 25 și ceva de pastori coreeni care mă aşteptau. Un om a venit la mine „domnul Koe” și a zis, „Vrem să vorbim cu tine.” Am fost oarecum surprins. Voiau să merg în Coreea pentru o conferință cu păstorii acolo. Însă au spus „Vrem să îți adresăm întrebări.” Am răspuns „Vă rog.”

Așadar el a rămas lângă mine și ei au întrebat: „Cum poți să faci o biserică mare?” Am spus „Eu nu fac biserica mare.” Le-am explicat că noi credem doar în predicarea Cuvântului lui Dumnezeu și nu promovăm lucruri și noi Îl lăsăm pe Dumnezeu să-Și crească biserica. Le-am spus că un reporter mi-a spus „Nu ai o dorință deosebită ca să zidești biserica?” Am spus „Nu, nu am, deoarece Cristos a spus că El va zidi biserica Lui și prefer să nu concurez cu El.” Așadar, noi suntem parte a lucrării Lui de aici. Înțelegeți? Au răspuns cu toții „Oh, da. Amin. Amin.” Le-a plăcut asta.

Apoi m-au întrebat „Câte ore studiezi?” Am răspuns: „Ei bine, studiez”. Şi le-am spus că patru, cinci sau șase ore în fiecare zi studiez Cuvântul lui Dumnezeu. Unul a întrebat: „Oamenii tăi studiază?” Am răspuns „Ei bine, sper că studiază.” Un altul mi-a spus: „Câte ore te rogi în fiecare zi?” Aici m-au prins. Înțelegeți? „Oamenii tăi se roagă multe ore?” Am răspuns: „În America avem o boală. Se numește confort.”

Oamenii din Coreea au trecut prin multe abuzuri ale comunismului, alături de dezastrele teribile care au avut loc atunci când alte națiuni au venit și i-au omorât și i-au măcelărit pe creștini. V-am spus povestea acelui om care mi-a spus că au venit japonezii și au tăiat degetele mari de la mâini tatălui său, care era un lider în biserică. Însă vedeți, au fost puşi într-o situație în care au fost forțați să se roage. Cred că am ajuns atât de departe în cultura noastră încât uneori mă rog pentru ca unele lucruri să vină peste noi ca să ne aducă în starea aceea de rugăciune, nu pentru că eu cred că Dumnezeu are nevoie de noi ca să ne rugăm, ci pentru că eu cred că trebuie să fim mult mai dependenți de El.

M-am gândit la acest lucru și l-am menționat săptămâna trecută, însă mă gândeam „De ce ne rugăm atât de puțin pentru biserică?” Biserica Grace are probleme. Am trecut printr-o mulțime de lucruri în ultima perioadă, o mulțime de dureri. Avem probleme. Mi se pare mie că nu ne rugăm așa cum ar trebui pentru biserică. Cineva ar putea spune: „Ei bine, de ce avem nevoie?” Unii au spus: „Avem nevoie de un seminar de rugăciune.” Am răspuns „Nu este vorba despre o tehnică greșită.”

Nu este tehnica. Noi spunem, „Ei bine, avem nevoie să-i învățăm ce spune Biblia.” Nu cred că este nici măcar asta. Cred că știm ce spune Biblia. „Ei bine, oamenii au voința slabă.” Nu, pentru că sunt momente când devin foarte motivați. „Ei bine, este o lipsă de preocupare.” Ei bine, nu cred nici asta. Știți care cred că este lucrul la care se reduce? Cred că nu ne rugăm suficient pentru că nu credem cu adevărat cât contează. Cred ca noi nu credem că se va schimba ceva.

Ideea este că noi socotim că rugăciunea are mai mult un impact în circumstanțele în care ne găsim, decât în noi. Înțelegeți? Rugăciunea nu înseamnă că trebuie să ne schimbe circumstanțele, cât să ne schimbe modul cum ne relaționăm la ele. În rugăciunile mele mă apropii de Dumnezeu și apoi mă închin Lui spunând: „Sfințească-se numele Tău. Vie Împărăția Ta, facă-se voia Ta.”

Sunt atras să mă conformez persoanei Sale binecuvântate și apoi indiferent care sunt circumstanțele, ele devin diferite pentru mine pentru că eu am atitudini diferite față de ele. Cred că dincolo de asta Dumnezeu într-adevăr schimbă circumstanțele. M-am rugat pentru oameni și ei au fost mântuiți. Ați avut o astfel de experiență? Dumnezeu nu doar că îi alege pe aceia care să fie salvați, dar alege și metodele pe care le folosește. Uneori suntem parte ale acestor metode.

Iacov 5:16 spune: „Mare putere are rugăciunea fierbinte a celui neprihănit.” Ascultați, neputința în rugăciune ne face cumva să încheiem un armistițiu cu ceea ce este greșit. Ne-am pierdut mânia. Ne-am pierdut pasiunea. Ne-am pierdut indignarea. Noi nu mai dăm năvală înaintea tronului lui Dumnezeu așa cum Biederwolf obișnuia să spună „Lui Dumnezeu îi place să aibă un erou care să vină cu o credință eroică.” Noi nu mai dăm năvală la porți. Așadar, am văzut data trecută că rugăciunea trebuie să fie o revoltă.

Acum, când spune „facă-se voia Ta” în sensul pozitiv, la ce ne referim? Data trecută ne-am uitat la aspectul negativ. Cum rămâne cu cel pozitiv? Ce spunem de fapt atunci când zicem „facă-se voia Ta”? Aș dori să vă arăt că sunt trei termeni distincți ai voii lui Dumnezeu care cred că vă vor ajuta să înțelegeți acest lucru. Când spuneți „facă-se voia Ta” la ce vă referiți? Numărul unu, este ceea ce eu numesc voia lui Dumnezeu ca scop, voia lui Dumnezeu ca scop. Apropo, aceștia sunt termenii mei și am încercat să vă ofer ceva de care să vă agățați, ca să vedeți distincțiile. Pentru că atunci când spunem voia lui Dumnezeu este un lucru atât de cuprinzător și apoi oamenii spun „Ei bine, voia Lui permisivă și voia Lui directivă și asta și cealaltă.” Aș dori să văd dacă putem să înțelegem la ce ne referim.

Primul lucru este voia lui Dumnezeu ca scop. Aș dori să folosesc cuvinte biblice, voia scopului lui Dumnezeu. Acum, prin aceasta mă refer la vastitatea voii atotcuprinzătoare, comprehensive și îngăduitoare a lui Dumnezeu. Aceasta este voia care cuprinde absolut tot pământul, tot cerul, tot iadul și în toate acestea este făcută voia Sa. Cu alte cuvinte, în acest concept uriaş al voii ca scop este inclusă permiterea păcatului și păcatul urmându-și cursul, sfârșitul veacurilor, instaurarea Împărăției, starea veșnică și tot ceea ce este cuprins din cer până în iad și totul între. Aceasta este înțelegerea deplină a voii lui Dumnezeu ca scop.

De exemplu, Ieremia 51:29 spune: „căci planul Domnului se împlinește.” Nu încape îndoială că acest lucru se întâmplă. Nu încape îndoială că planul veacurilor respectă programul. Nu încape îndoială că Dumnezeu lucrează conform scopurilor Sale supreme.

De exemplu, în Isaia capitolul 14 sunt unele versete care sunt foarte, foarte importante în înțelegerea conceptului voii lui Dumnezeu. În Isaia 14, versetul 24 spune: „Domnul oștirilor a jurat şi a zis: „Da, ce am hotărât – iată că vine,” ascultați, este încărcat cu o bogată însemnătate teologică – „am hotărât, se va întâmpla; ce am pus la cale se va împlini.” Când Dumnezeu are un gând, ceva se va întâmpla. Când Dumnezeu hotărăște ceva, acel lucru se va împlini.

Versetul 26 „Iată Hotărârea luată împotriva întregului pământ, iată mâna, întinsă peste toate neamurile. Domnul oștirilor a luat această hotărâre: cine I se va împotrivi?” Cu alte cuvinte, Dumnezeu are aceste scopuri uriaşe care se vor împlini, care vor avea loc. De exemplu, nu este voia directivă a lui Dumnezeu ca oamenii să fie bolnavi, dar hotărăşte să îngăduie boala ca să împlinească scopurile Sale. Nu este voia directivă a lui Dumnezeu ca moartea să intre în cursul vieții umane și oamenii să moară, însă este în cadrul scopului Său cuprinzător ca El să folosească moartea pentru scopul Său și pentru gloria Sa. Acesta este termenul cel mai cuprinzător, voia sau scopul lui Dumnezeu.

Știm că toate lucrurile lucrează pentru binele celor care-L iubesc pe Dumnezeu și anume a celor care sunt chemați după ce? După planul Său. Cu alte cuvinte totuși, Dumnezeu nu dorește răul. Dumnezeu ia lucrurile care au loc în viețile noastre, le așază împreună pentru bine pentru că acesta este scopul Său. Este un concept atotcuprinzător. În Efeseni 1:9 „a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși.”

Cu alte cuvinte, el vorbește despre mântuire, despre iertarea incredibilă, răscumpărarea care este parte a scopului măreț și cuprinzător al lui Dumnezeu. Apoi vorbește despre evrei și neamuri ca fiind una, despre dispensația împlinirii vremii, adunându-i pe toți împreună ca fiind una în Cristos, în ceruri și pe pământ „după planul Lui care lucrează în toate lucrurile după sfatul voii Sale.” Scopul măreț al lui Dumnezeu pentru oamenii răscumpărați, pentru o biserică unită, pentru un trup de sfinți pentru eternitate. Acesta este scopul Lui. Așadar, se referă la planul veșnic. Rețineți asta, este voia ca scop a lui Dumnezeu.

Poate spui „John, trebuie să ne rugăm în această privință „Facă-se voia Ta?” Da. „Cum?” Aș dori să vă dau o ilustrație. În Apocalipsa 22 cu versetul 7, Isus spune: „Iată, Eu vin curând.” În versetul 12 Isus spune: „Iată, Eu vin curând.” În versetul 20 Isus spune: „Iată, Eu vin în curând.” Acum, acesta este scopul Lui. Aceasta este împlinirea planului Său veșnic.

Știți care a fost răspunsul lui Ioan din versetul final? „Chiar și așa” – ce? – „vino, Doamne Isuse.” Cum să ne rugăm în acord cu voia ca scop al Său? Printr-o implicare plină de bucurie în anticiparea împlinirii scopurilor Sale divine. Vedeți? Acesta este un mod minunat în care te poți ruga. „Oh, Doamne, știu că într-o zi Îți vei chema biserica și Isus Cristos se va întoarce ca să ne ia să fim cu El. Te rugăm să se împlinească, Doamne, Te rugăm să se împlinească.” Și va avea loc. Este inevitabil. S-a gândit la acest lucru, l-a intenționat, este în plan, va avea loc. și totuși ne rugăm în sensul că ne unim într-o anticipare plină de bucurie a acelui ceas măreț.

Nu vă săturați niciodată să trăiți în fire? Nu vă săturați de trăit în trupul fizic? Nu v-ați săturat să trăiți cu neliniștea acestei lumi? Nu tânjiți niciodată în inima voastră după ziua când veți cunoaște eliberarea fiilor lui Dumnezeu, când veți fi precum Cristos și veți locui în slava veșnică cu El, liberi de toate lucrurile pe care acest pământ le-a adus asupra noastră? Eu, da. Așadar, rugăciunea mea va fi „Doamne, știu că vei face acest lucru și aș vrea să știi că sunt de partea Ta. Te rog să începi. Fă acest lucru. Cu cât mai curând cu atât mai bine.” Aceasta este rugăciunea după voia Lui ca scop.

În al doilea rând Dumnezeu are o voie pe care o numesc ca fiind voia dorinței, voia dorinței Sale. Acum, în loc de un plan atotcuprinzător, să reducem lucrurile acum la o dorință a inimii, la o dorință a inimii. Și voi sunteți așa. Aveți un plan amplu. Știți, ați făcut un plan al vieții și al carierei și l-ați gândit și l-ați așezat pe foaie, iar apoi treceți la acele dorințe personale pe care le aveți în cadrul lui. Nu tot ce se întâmplă în viața ta este o dorință personală, însă cumva încerci să le încadrezi în planul tău în așa fel încât să rămâi pe traseu. Așa este și cu Dumnezeu. El are o voie a dorinței.

Știți ceva? Aceasta nu se împlinește întotdeauna. Din acest punct de vedere Dumnezeu într-un anume sens nu este împlinit. Nu-mi place să folosesc acest termen, pentru că este un termen atât de uman și nu este cu adevărat real când e vorba de Dumnezeu, însă încercăm să folosim o afirmație antropomorfică, pentru ca să vă ofer o înțelegere. Cu alte cuvinte, sunt lucruri despre care Dumnezeu dorește să aibă loc, și care nu par să se întâmple. Sunt dorințele Sale, însă oamenii le resping.

De exemplu, Isus a dorit ca Ierusalimul să fie mântuit. În Matei și în Luca 13:34 a spus: „Ierusalime, Ierusalime, am vrut să vă strâng”, dar nu ați vrut. În Ioan 5:40 a spus: „Nu veniți la Mine ca să aveți viață” și Isus a plâns. A plâns. În Ieremia capitolul 13 știți că Dumnezeu spune: „Vă voi judeca și când vă voi judeca ochiul Meu va plânge.”

Vedeți, Dumnezeu dorește, conform cu Petru ca nimeni să nu moară, ci toți să vină la pocăință. Dumnezeu, Mântuitorul nostru, dorește ca toți să vină la cunoștința adevărului. Cred că este dorința inimii lui Dumnezeu și totuși vor fi mulți care vor spune: „Doamne, Doamne”, iar El spune: „Plecați de la Mine. Niciodată nu v-am cunoscut.” Cred că El dorește ca toți să fie mântuiți, însă nu cred că toți vor fi.

Acesta este misterul, prieteni, despre faptul că aveți un Dumnezeu suveran și totuși aveți și voință. Nu știu cum sunt puse acestea împreună. Cred că dorința lui Dumnezeu este ca oamenii să fie mântuiți. Cred că Isus a plâns pentru oameni, despre care a știut că nu vor fi niciodată răscumpărați, altfel de ce ar fi plâns? Lacrimile Sale ne arată dorința Lui. Așadar, El are o voie a dorinței.

Mai este o a treia voie. O numesc voia poruncii, voia poruncii. Cred că este în legătură cu creștinii. Cred că voia ca scop are legătură cu întregul univers și cuprinde totul și aici tu ai încercările și suferința și durerile și bolile toate amestecate împreună și aduse pentru scopurile bune ale planurilor veșnice ale lui Dumnezeu, și în această voie mare este cuprins întregul univers. Apoi am conceptul voinței dorinței și aș dori să restrâng aceasta la necredincioși. Cred că voia dorinței este acea tânjire din inima lui Dumnezeu ca Evanghelia să fie dusă în întreaga lume. Este voia dorinței.

Acum, ajungem la voia poruncii și cred că aceasta este pentru creștini, pentru că nu ajută ca Dumnezeu să poruncească necredincioșilor să împlinească voia Lui pentru că nu au capacitatea. Așa-i? Voia poruncii este dorința fierbinte a inimii lui Dumnezeu pentru cei care sunt copiii Lui să-L asculte desăvârșit și imediat, dorind asta din inimă. Așadar, dragilor, când spun în rugăciunile mele „Facă-se voia Ta” la ce mă refer?

Eu spun: „Oh, Doamne, împlinește-Ți scopul în lume. Oh, Doamne, fă-l să aibă loc. Doamne, ia fiecare zbatere și încercare din viața mea, fiecare durere și frică, fiecare mâhnire, fiecare boală, fiecare moarte și inversează cumva aceste lucruri care sunt rezultatul păcatului și potrivește-le cu planul Tău veșnic prin înțelepciunea Ta.” Când spun: „facă-se voia Ta” eu de asemenea spun: „Oh, Doamne, sunt oameni în viața mea și pe acest pământ care nu Te cunosc. Mă rog ca să pătrundă Evanghelia în inimile lor.” Aceasta este voia dorinței.

Apoi în al treilea rând trebuie să spun: „Doamne, cu privire la voia poruncită mă rog ca să fiu ascultător”, și o aduc asupra mea. Vă aduceți aminte că v-am spus că sunt trei moduri în care vine Împărăția. Primul este prin convertire. „Vie Împărăția Ta”, când Cristos vine să domnească în inimă. Al doilea, prin dedicare, când credinciosul trăiește conform neprihănirii, păcii și bucuriei în Duhul Sfânt, Împărăția vine în viața sa în plinătate.

În al treilea rând, a doua venire a Împărăției Sale pe pământ, văd aici aceleași trei lucruri, voia ca scop cuprinde scopul suprem, revenirea și așezarea unei împărății veșnice. Voia dorinței cuprinde convertirea și voia ascultării cuprinde ideea de dedicare în viața mea. Așa cum au spus Petru şi Ioan în Fapte 5:29: „Trebuie să ascultăm de Dumnezeu mai mult decât de oameni.” Așa cum Pavel a spus în Romani 6 „Uitați, dați-vă ca robi lui Dumnezeu acum. Voi trebuie să ascultați de Cel căruia v-ați predat ca robi.” Noi trebuie să fim ascultători.

În minunatul Psalm 119 spune: „O, Doamne, fă-mă să înțeleg calea poruncilor Tale. Am ales calea credincioșiei. Pun legile Tale înaintea mea. Alerg pe calea poruncilor Tale. Învață-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale. Le voi păzi până la sfârșit. Îmi găsesc plăcerea în poruncile Tale. Legile Tale sunt prilejul cântărilor mele. Niciodată nu le voi uita, pentru că prin ele îmi dai iarăși viață. O, cât de mult iubesc Legea Ta.” Esenţa ascultării. Așadar, pe măsură ce ne rugăm „facă-se voia Ta”, noi cuprindem convertirea, dedicarea noastră și revenirea Lui.

Însă știți, este greu să te rogi astfel. Ați știut asta? Este greu să fii preocupat de Dumnezeu în rugăciunile tale și iată un motiv elementar. Pentru că păcatul major al inimii umane este care? Mândria. A fost primul păcat. Lucifer – Isaia 14 – spune de cinci ori eu voi, eu voi, eu voi, eu voi și eu voi și aceasta a fost căderea lui Lucifer. Pentru prima dată în istoria lui Dumnezeu sunt două voințe. Două voințe.

De atunci s-a înmulțit și acum sunt cel puțin 4 miliarde (n.tr. la vremea aceea erau 4 miliarde de oameni) pe pământ și numai o voie în ceruri. Atunci a fost una la una. Acum sunt 4 miliarde la una.

Și știți ceva? Numai una este cea neprihănită. Toate celelalte sunt corupte. Toate celelalte. Aceasta nu îi include pe toți îngerii căzuți. Va fi o singură voie și acea voie, dragilor, este împlinită în ceruri și trebuie împlinită pe pământ. Însă mândria întotdeauna împiedică asta. Întotdeauna.

Voi spuneți: „Ei bine, cum te descurci cu asta? Cum să dai la o parte mândria din calea ta?” Ei bine, cred că trebuie să mergi la Romani 12, nu-i așa? „Vă îndemn fraților, prin îndurarea lui Dumnezeu ca să aduceți trupurile voastre ca o jertfă cum? Vie.” Renunțare de sine, smerenie. „aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceți prin înnoirea minții voastre, ca să puteți deosebi bine voia lui Dumnezeu cea bună, plăcută și desăvârșită.”

Vedeți, până când nu îți pui viața pe altar, până când nu vei fi o jertfă vie, până când voia ta nu este moartă, voia lui Dumnezeu nu Se va putea manifesta. Poate spui: „Ce înseamnă o jertfă vie?” Ei bine, este foarte diferit de ceea ce crezi. Gândiți-vă la Avraam. Avraam l-a luat pe Isaac, i-a pus lemnele în spate și au mers către muntele Moria. Tot drumul cât a urcat Avraam către Moria și-a spus „Doamne, este foarte ciudat. Mi-ai spus să merg și să-l ucid pe fiul meu pe altar și totuși fiul meu este împlinirea legământului Tău. Îmi spui să-l leg pe altar și să-l omor. Nu are niciun sens.”

Însă știți, aceasta este cea mai mare ilustrare din lume a unei jertfe vii, pentru că Avraam a urcat până acolo, l-a pus pe Isaac jos, l-a legat, a ridicat cuțitul și a fost gata să-l înfigă în inima lui. Dacă ar fi făcut asta, Isaac ar fi fost o jertfă moartă, iar Avraam ar fi fost o jertfă vie. De ce? Pentru că Avraam trebuia să-și jertfească toate visele, toate speranțele, toate ambițiile, toate scopurile, toate dorințele. Literalmente pentru el a însemnat să moară față de sine în ascultare față de Dumnezeu.

Întrebarea nu este „Poți să mori pentru Cristos?” ci întrebarea este „Poți să trăiești altruist pentru El?” Aceasta este întrebarea. Dacă poți, atunci poți cunoaște care este voia Lui cea bună. Așadar, lucrul care stă întotdeauna în calea rugăciunii pentru voia lui Dumnezeu este voia noastră. Când vei învăța să te rogi așa cum trebuie, în conformitate cu voia Lui, vei vedea că te vei schimba dramatic.

Rugăciunea atunci este un har sfințitor. Ne schimbă. Noi nu ne rugăm ca să-L manipulăm pe Dumnezeu. Noi nu ne rugăm ca să-L facem pe Dumnezeu să facă ceea ce vrem. Noi nu ne rugăm cu incantații și demonstrații publice și repetiții fără rost numai ca să avem un spectacol. Noi intrăm în prezența lui Dumnezeu. Noi vrem să sfințim numele Lui și să aducem Împărăția Lui și să împlinim voia Lui, pentru că făcând astfel, devenim asemenea cu persoana Lui binecuvântată.

Cred că pot să sumarizez totul și să spun: rugăciunea este mijlocul prin care are loc o sfințire progresivă. John Hanna spune asta și este extraordinar: „Scopul rugăciunii nu este atât de mult obținerea unor răspunsuri tangibile, cât aprofundarea unei vieți de dependență.” Nu este minunat? Într-adevăr este. Toate răspunsurile vor veni, însă problema este dependența. „Chemarea la a ne ruga” – spune el – „este o chemare de la iubire, supunere și ascultare. Calea unei părtășii dulci, apropiate și intense a sufletului cu creatorul infinit.” Așadar, noi trebuie să ne rugăm „facă-se voia Ta pe pământ” și apropo, pământul suntem noi. Așa-i? Suntem noi.

Pot să ilustrez asta cu ceva din viața lui Phillip Keller. El a trăit în Pakistan când era copil și voi încheia cu asta, însă doresc să rețineți. Vă spun ceva ce are putere. Phillip Keller a trăit în Pakistan când era copil. Citea din Ieremia 18:2 și a dat de un verset care spunea „Scoală-te și du-te la casa olarului, acolo te voi face să auzi Cuvântul meu.” A devenit curios în ce-l privește pe olar și ce lecții ar putea olarul să-i ofere.

Așadar s-a dus la casa olarului din localitatea în care trăia. Iată ce a scris „Cu sinceritate și dorință l-am întrebat pe meșterul olar să-mi arate fiecare pas în crearea unei piese de artă. Pe rafturile sale erau cupe sclipitoare, vase minunate și boluri rafinate, toate fiind de o frumusețe răpitoare. Apoi, întinzând un deget osos îndoit spre mine, m-a condus spre o magazie mică, întunecată, aflată în spatele magazinului său. Când a deschis o ușă care scârțâitoare, m-a izbit o duhoare respingătoare și copleșitoare de materie în descompunere.

Pentru o clipă m-am dat înapoi de pe marginea gropii întunecate de pe podeaua șopronului. ’Aici este locul unde începe munca’ mi-a spus. În genunchi lângă gaura întunecată și grețoasă, cu brațul său lung și subțire s-a întins către întuneric. Degetele sale iscusite și subțiri au căutat o bucată de lut pe marginea gropii, un fragment de material care să fie potrivit pentru sarcina sa. ’De asemenea adaug un anumit fel de iarbă la lut’ – a spus el – ’și pe măsură ce putrezește și se descompune conținutul său organic crește calitatea coloidală a lutului și apoi se lipește mai bine. ’

În cele din urmă mâinile sale au scos la iveală o bucată de lut negru și mirositor din groapa oribilă în care lutul a fost călcat și amestecat de către picioarele sale tari și osoase. Cu un impact uimitor mi-a venit în gând primul verset din Psalmul 40: ’M-ai scos din groapa pieirii, din fundul mocirlei. ’ Cu mare atenție olarul a selectat lutul, tot așa cum și Dumnezeu m-a ales pe mine.

Apoi a început să învârtească ușor bucata de granit din piatră dură scoasă din înălțimile munților hinduși Kush, din spatele casei sale. Era învârtită de un dispozitiv foarte gros, cu ajutorul unei plăci, pe care o mişca cu piciorul, asemenea unei mașini de cusut antice. Pe măsură ce piatra se învârtea tot mai tare mi-am adus aminte de Ieremia 18:3 ’Când m-am pogorât în casa olarului, iată că el lucra pe roată. ’ Ceea ce a fost deosebit în mintea mea a fost că pe lângă scaunul olarului erau două vase cu apă.” El continuă apoi să relateze că în timp ce întorcea roata cu bucata de lut își înmuia încontinuu în apă degetele și apoi urma să modeleze lutul, apoi iarăși își punea degetele în apă și modela lutul și niciodată nu putea să-l modeleze fără apă, pentru că s-ar fi lipit de degetele sale și ar fi distrus vasul. Așadar, mâinile sale trebuiau să fie tot timpul ude.” Povestește că a fost fascinant să vadă cât de repede și de sigur lutul răspundea la presiunea aplicată prin acele mâini umezite. În tăcere, a netezit forma unei cupe minunate care a început să ia contur în mâinile sale.

Apa a fost mediul prin care voința și dorința stăpânului cu pricepere au fost transmise lutului. Voința sa a fost impusă lutului prin apă. Atunci a spus: „M-am gândit la apa Cuvântului, care este agentul lui Dumnezeu prin care Își împlinește voia pe pământ. Când Dumnezeu mi-a atins viața” – spunea el – „mi-a atins-o prin Cuvântul Lui. Este apa Cuvântului care exprimă voința stăpânului și găsește împlinire în modelarea omului după alegerea Sa.”

Dintr-o dată spre uimirea lui a văzut că roata s-a oprit. Cu blândețe omul a luat și a scos o bucată de piatră din lut, apoi a început iarăși să învârtă și iarăși să oprească și iarăși a scos o bucată mai mare de piatră. Puteai vedea cum prin tandrețea mâinii sale putea să simtă fiecare punct tare, fiecare pietricică, fiecare boabă de nisip. Cele două pietre au fost scoase afară, erau prea mari. Cupa era stricată acum. Așadar, a luat-o și a zdrobit-o în mâinile sale.”

Keller i-a spus „Oh, ce trist. Ce se va întâmpla cu aceasta?” El a răspuns „Oh, îl voi transforma într-un vas de înmuiat degetele.” El a spus „Nu va mai fi niciodată o cupă?” El a zis „Nu, este prea dur lutul.” Și m-am gândit iarăși la Ieremia 18:4” – spunea Keller – „și vasul pe care l-a făcut din lut, era prea dur în mâna olarului. Rareori” – spunea el – „am înțeles o lecție cu o astfel de claritate și forță. De ce a fost nimicită această operă de artă în mâinile maestrului? Pentru că el a întâmpinat rezistență. A fost ca un tunet care mi-a sunat în minte.

De ce voiește Tatăl, de ce intenționează să transforme iarăși și iarăși oameni cu adevărat frumoși în nimic? Datorită împotrivirii noastre, datorită faptului că suntem atât de pietroși. În ciuda celor mai bune eforturi ale Sale și a răbdării fără sfârșit pe care o are cu noi, pe lângă apa Cuvântului cu care ne înmoaie, noi nu ajungem să fim decât un vas de înmuiat degetele.

Întrebarea solemnă, cercetătoare și arzătoare pe care trebuia să mi-o pun în acea cameră simplă a olarului a fost aceasta Voi fi un vas de porțelan sau un simplu vas de înmuiat degetele? Va fi viața mea o cupă minunată potrivită să țină vinul fin al vieții lui Dumnezeu din care alții să bea și să aduc împrospătare sau voi fi un vas de înmuiat degetele în care trecătorii își vor înmuia degetele și vor trece mai departe și vor uita de el? A fost unul din cele mai solemne momente ale vieții mele și m-am rugat Tată, facă-se voia Ta pe pământ, în lut, în mine așa cum se face și în ceruri.”

Cum rămâne cu tine? Keller continuă să spună că atunci când olarul și-a terminat lucrarea, în timp ce continua să învârtă a luat o ață lungă și pur și simplu a tras-o la baza vasului, l-a desprins de roată. El a spus: „Am crezut că este pus deoparte pentru fapte bune.” Apoi olarul l-a luat și l-a așezat în cuptor și prin greutăți, în cele din urmă l-a terminat.

Dragilor, Dumnezeu vrea să-Și facă voia în voi. Dumnezeu vrea să vă facă acea cupă minunată, însă pentru că voi vă împotriviți, nu sunteți decât un vas de înmuiat degetele. În loc să fiți folosiți pentru vinul scopului măreț al lui Dumnezeu, sunteți ceva în care oamenii își înmoaie degetele și merg mai departe. Lucrul cheie este următorul: vrei să-L lași să-Și facă voia în lutul pământului vieții tale tot așa cum se face în ceruri? Acesta trebuie să fie centrul rugăciunilor voastre.

Să ne rugăm.

Tată, ai fost bun cu noi toată viața noastră, de când L-am cunoscut pe Cristos. Am fost cei care am primit orice dar bun și desăvârșit, iar astăzi ne-ai mai dat încă unul, privilegiul de a ne închina Ție și de a împărtăși împreună adevărurile Tale prețioase. Vrem să acceptăm acest dar bun și să nu-l folosim greșit. Oh, Doamne, condu-ne la locul de rugăciune, ca să ne preocupe iarăși venirea Ta, ca să căutăm convertirea în inimile celor pierduți, împlinirea voii Tale ca scop, a voii poruncilor Tale pe măsură ce auzim și ascultăm de Cuvântul Tău prețios, ca să nu opunem rezistență în Mâinile Tale, la apa Cuvântului pe măsură ce ne formează pentru folosul Tău. Fă-ne niște vase potrivite pentru folosința Stăpânului. În numele lui Cristos, amin.

SFÂRȘIT