Vă rog să deschideți împreună cu mine Biblia la Matei capitolul 6 și ne vom uita la lecțiile pe care le are Domnul pentru noi în această secțiune din Evanghelia după Matei, secţiune care este cunoscută ca fiind predica de pe munte. În acest punct trebuie să vă mărturisesc ceva. Am petrecut ceva vreme studiind predica de pe munte, și există, presupun, un motiv pentru asta. De când am intrat în seminar în 1961, întotdeauna am avut dorința să înțeleg predica de pe munte. Am auzit diferite interpretări, despre unde se potrivește, și de ce aparține , și care-i sunt scopurile și niciodată nu am fost în stare să îmi satisfac propria gândire.

Și în zilele de seminar, am văzut că gândirea mea nu era împlinită în ce privește înțelegerea și am lăsat să treacă toți acești ani fără să intru într-un studiu complet al predicii de pe munte. Acest lucru m-a urmărit în toți acești ani pentru că eu cred că aceasta este afirmația lui Cristos care este cea mai semnificativă privind substanța mesajului Său pentru lume.

Aceasta cere o atenție prioritară și pentru că au trecut atât de mulți ani, poate că am amânat prea mult, dar umplu spațiul multor tânjiri de-a lungul unei perioade de timp destul de mari. Așadar, nădăjduiesc că veți îngădui să tratăm subiectul în modul cum o facem. Și chiar și așa, trebuie să recunosc că vă ofer doar a zecea parte din ceea ce vreau să spun, pentru că bogățiile de aici sunt pur și simplu inepuizabile.

Având aceasta în minte, aș dori să vă îndrept atenția către Matei 6:25 și citirea până la versetul 34 vă va oferi cadrul următorului pasaj pe care-l vom discuta în acest mesaj al Domnului.

„Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ține la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona. De aceea vă spun: Nu vă îngrijorați de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? Uitați-vă la păsările cerului: ele nici nu seamănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare; şi totuși Tatăl vostru cel ceresc le hrănește. Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele? Şi apoi, cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălțimea lui? Şi de ce vă îngrijorați de îmbrăcăminte? Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că, dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puțin credincioșilor? Nu vă îngrijorați, deci, zicând: „Ce vom mânca?” Sau: „Ce vom bea?” Sau: „Cu ce ne vom îmbrăca?” Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveţi trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra. Nu vă îngrijorați, deci, de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăși. Ajunge zilei necazul ei.”

Acum, acesta este un pasaj uimitor, și va alcătui studiul pentru următoarele săptămâni. Datorită profunzimii și bogăției sale, vrem să culegem cât putem de mult din el. Este în legătură cu pasajul anterior, pe care de asemenea doresc să vi-l citesc, pentru ca să aveți contextul întreg. În versetul 19, vă amintiți că Domnul a spus: „Nu vă strângeți comori pe pământ, unde le mănâncă moliile şi rugina, şi unde le sapă şi le fură hoții; ci strângeți-vă comori în cer, unde nu le mănâncă moliile şi rugina şi unde hoții nu le sapă, nici nu le fură. Pentru că unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră. Ochiul este lumina trupului. Dacă ochiul tău este sănătos, tot trupul tău va fi plin de lumină; dar dacă ochiul tău este rău, tot trupul tău va fi plin de întuneric. Aşa că, dacă lumina care este în tine este întuneric, cât de mare trebuie să fie întunericul acesta! Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urî pe unul şi va iubi pe celălalt; sau va ține la unul, şi va nesocoti pe celălalt: Nu puteți sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona.”

Acum, veți observa în ambele pasaje că avem de-a face cu bunurile fizice, cu posesiunile materiale. În primul pasaj, se vorbește despre bani, de la versetul 19 la 24, sau așa cum am spus, despre lux, despre cum să ne raportăm la lux. În cel de-al doilea, de la versetul 25 la 34, se vorbește despre lucrurile de strictă necesitate: ce mâncăm, ce bem și ce purtăm.

Ați putea spune că prima parte este direcționată mai mult spre cei bogați, care tind să adune luxul și să-l acumuleze pentru scopurile proprii. Și cel de-al doilea este direcționat mai mult către cei săraci, care, datorită sărăciei și lipsei lor de substanţă, tind să pună la îndoială sau să nu se mai încreadă în Dumnezeu sau să trăiască în frică și anxietate dacă vor avea suficient de mâncat, de băut sau de îmbrăcat.

Acum, a fi bogat aduce unele probleme și a fi sărac aduce unele, de asemenea. Ispita pentru cel bogat este să se încreadă în bogățiile sale și ispita pentru cel sărac este să se îndoiască de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Dar Domnul spune în ambele cazuri: „Am o perspectivă pentru voi. Fie că sunteți bogați sau săraci, focalizarea voastră trebuie să fie asupra Mea.”

De exemplu, în versetul 21 El spune: „adunați-vă comori în ceruri, pentru că acolo vreau să fie inima voastră.” Și în versetul 33 El spune: „Căutați mai întâi Împărăția”, cu alte cuvinte, același lucru: „Așezați-vă iarăși inima în ceruri și nu vă îngrijorați, eu vă voi da restul.” Ideea este că vreau să aveți un focus.

Acum, atenția lumii, dacă este bogată, este să-și adune comori pe pământ, versetul 19. Atenția lumii, dacă este săracă, versetul 32, este să urmărească ce să mănânce și să urmărească ce să bea și să urmărească cu ce să se îmbrace. Dar voi, dacă sunteți bogați, voi să urmăriți investiția cerească, dacă sunteți săraci, să urmăriți Împărăția lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, când vine vorba de bani și posesiuni, focusul nostru este asupra lui Dumnezeu, nu asupra posesiunilor. Noi nu adunăm și nu tânjim după lucruri. Noi mai degrabă Îl căutăm pe Dumnezeu și Îi îngăduim lui Dumnezeu să-Și împlinească promisiunile Sale și să ne poarte de grijă.

Acum, cu asta ca privire de ansamblu, aș dori să vă ofer o introducere la cea de-a doua secțiune care de fapt, este ca o tranziție între cele două. Și nu vom intra în niciun verset în mod particular până data viitoare. Gestionarea banilor și gestionarea posesiunilor este o problemă severă pentru noi toți și cu toții suntem conștienți de ea. Acum, fiecare avem diferite sume de bani. Fiecare câștigăm venituri diferite și acest lucru este rânduit de Dumnezeu. Dar cu toții avem aceeași problemă și anume ce să facem cu ei, cum să-i investim, cum să-i cheltuim, cum să-i folosim și trebuie în mod constant să ne confruntăm cu faptul că banii ne oferă – rețineți – un test al adevăratei spiritualități.

De fapt, dacă mă întrebați, este cel mai bun test care există. Vă pot spune mai multe despre un om sau o femeie din punct de vedere spiritual despre modul cum își gestionează proprietățile materiale, mai mult ca orice alt lucru. Este o fereastră revelatoare a inimii. Este o problemă majoră în viață. Și când cineva se poate descurca cu ea, atunci va manifesta puterea unei vieți spirituale reale.

Pentru o mică ilustrație, aș dori să pun problema în felul următor. Domnul a spus 38 de pilde în evanghelii. Din cele 38, 16 au de-a face cu modul în care ne raportăm la bani. Aceasta este o accentuare majoră. Cristos, de exemplu, a spus mai multe despre bani și posesiuni decât despre cer și iad la un loc. În Evanghelii, 1 din 10 versete, 1 din 10 versete, tratează aspectul banilor sau a posesiunilor, 288 de versete în cele patru Evanghelii. În Biblie, sunt peste 500 de referințe la rugăciune, sunt mai puțin de 500 de referințe la credință și sunt peste 2000 de referințe la bani și posesiuni. Este o chestiune majoră.

De fapt, nu a devenit mai ușor pentru noi decât a fost în vremurile biblice. Mai degrabă, este mai greu. Este mai greu. Adică, trăim într-o vreme când tehnologia ne oferă o gamă nelimitată de resurse, iar testul este mai greu decât a fost vreodată. Nu a fost niciodată în istorie vreo societate care să aibă atât de multe lucruri, cum avem noi. Lucruri, bunuri, produse. Și în America probabil avem mai mult decât în oricare parte a lumii.

Trăim într-o bogăție care nu a mai fost văzută niciodată în istoria lumii. Tehnologia modernă a crescut înțelegerea noastră despre dispozitive și echipamente până în punctul în care putem să creăm aproape orice, mai puțin viața însăși. Dar știți ce descoperă aceasta? Bogăția noastră incredibilă, dezvoltarea noastră incredibilă de posesiuni a descoperit o problemă majoră și anume că omul nu poate gestiona ceea ce produce. Nu putem gestiona banii noștri și nu putem gestiona bunurile noastre. Adică, cel mai simplu spus, suntem într-un proces de auto-distrugere supremă.

Acum, cu toții suntem conștienți de asta. Auzim tot timpul despre locul spre care se îndreaptă țara noastră și lumea întreagă cu toate problemele economice și financiare pe care le avem, dar problemele nu sunt economice și problemele nu sunt financiare, de aceea nimeni nu vine cu adevărata soluție.

Adică, îl ascult pe Howard Jarvis și îl ascult pe Jimmy Carter, care spuneau tuturora ce să facă. Ascult despre toate moțiunile, îi ascult pe toți senatorii cu toate sfaturile lor și toate lucrurile care apar, dar nimeni nu pune accentul pe adevărata problemă. Și problema este aceasta. Ați creat un mediu cu resurse nelimitate, ați creat un mediu cu comodități nelimitate, și l-ați dezlănțuit pe om, iar el se va auto-distruge.

Nu-mi pasă ce fel de legislație aveți pentru că este un adevăr elementar despre om, pe care trebuie să-l recunoașteți. El este în cele din urmă un egoist deplin. Și egoismul relaționat la productivitate se traduce cu un singur cuvânt: lăcomie. Și acolo ai inima păcătoasă a omului, care este clocită de egoism, iar egoismul ataşat de produse devine lăcomie, atunci ai scopul final al auto-distrugerii.

Biblia ne spune, de exemplu, în Apocalipsa capitolul 18, că lumea, întregul sistem economic al lumii, va ajunge la un colaps total. Este adevărat. În cele din urmă va fi distrus și devastat. Omul este pe calea auto-distrugerii totale, pentru că atunci când continui să proliferezi potențialul de a face bani și proliferezi produsele, îi oferi omului ceea ce îi hrănește cel mai rău lucru cu privire la el, și anume egoismul, iar el devine un monstru lacom.

V-am spus mai devreme, întotdeauna mă uimește cât de mulți poartă după ei lucruri pe care nu le folosesc la nimic. Doar ocupă locul. Și asta e situaţia. Suntem orbiți în dorința noastră după lucruri, și desigur, suntem orbiți de media. Pe de-o parte, președintele spune „Reduceți. Strângeți cureaua. Dedicați-vă cu totul.” Pe de altă parte, TV-ul spune: „Cumpără, cumpără, cumpără. Intră în datorii pentru lucrul ăsta. Trebuie să-l ai. Este viață. Nu poți să supraviețuiești fără el.”

Și ipocrizia sistemului este de necrezut și omul intră în cursă. I s-a spus toată viața că va fi fericit când va avea toate bunurile pe care le poate avea și acum i se spune că nu le poate avea, așadar este forțat să fie nefericit.

Vedeți, problema nu este financiară. Auzim despre condiții fără precedent care cauzează ceea ce se numește haos financiar global.

De fapt, trăim în prima decadă înregistrată în istorie când este o inflație pe plan mondial scrisă din două cifre și am citit recent că Los Angeles este centrul inflației lumii. Ultima numărătoare a indicat o inflație anuală de 26,1%, rata din ultima lună. Și are loc peste tot în lume. Se vorbește în mod constant de criză, și colaps, și prăbușire. Avem cel mai mare număr de șomeri de când a avut loc marea criză economică.

Și cred că poate știm că o parte și o părticică al acestei situații, în termenii cum de s-a ajuns aici este Cartelul Arab care a decis să ridice prețul țițeiului, iar ei au ridicat costul lui la 500%. Vedeți, când țițeiul crește totul crește, pentru că țițeiul generează totul care poartă fiecare produs. Și astfel, totul crește și de aceea am spus duminica trecută că acest ofițer naval mi-a spus că ei cred că următoarea mișcare a Rusiei este să atace Israelul, pentru că ei trebuie să închidă Marea Mediterană.

Au închis în est și în nord Afganistanul. Acum lucrează să închidă sudul, de la oceanul indian, iar dacă pot să izoleze țările arabe de la Mediterană, pot să-i izoleze și să nu exporte țiței, iar ei pot interveni și să-l ia. Pentru că ei văd colapsul potențial al lumii în prețul nediscriminatoriu al produselor de țiței.

Și astfel, noi trăim în această situație de inflație. În America, avem probleme foarte mari cu banii. Adică, sunt probleme grozave.

Avem un deficit și avem suficientă cerneală roșie în America ca să umplem marea Roșie. Aș dori să vă faceți o idee. În 1901, datoria națională era mai puțin de un miliard. În 1978, era 800 de miliarde. Cam atât datorăm băncilor. Până anul viitor, se estimează că va fi peste un trilion de dolari. Aceasta este datoria noastră. Dobânda este de 4 miliarde pe an.

Știți că dacă lichidezi Statele Unite, nu valorează un bilion de dolari? Nu avem suficiente active ca să plătim toată datoria. Dar aceasta nu oprește cu nimic. Prețurile au crescut cu 100% în ultimii 10 ani. O familie medie de patru persoane, conform Departamentului SUA al muncii, și-a pierdut puterea de câștig, chiar dacă salariul s-a dublat, pentru că inflația și taxele au consumat câștigul.

Credeți că asta oprește pe cineva? Nu, noi continuăm să cumpărăm. Noi tot continuăm ca să cumpărăm. Sistemul ne ajută producând carduri de credit, așadar lăcomia noastră nu mai are limită. Se pare că lăcomia noastră ar trebui oarecum să înceteze atunci când nu mai ai bani, așa-i? Ai putea spune: „Săptămâna asta nu sunt lacom. Nu am bani.” Acum poți să fii lacom tot timpul pentru că nu mai ai nevoie de bani.

Şi astfel, ce se întâmplă când nu mai avem aur? Continuăm să tipărim bani. Și când rămânem fără acoperirea în argint, continuăm să tipărim bani. Și când nu mai avem bani, tipărim carduri, carduri de credit. Și știți ce se va întâmpla când oamenii nu vor mai avea carduri de credit? Vor fura, pentru că așa funcționează lăcomia. Suntem oameni lacomi.

Achizițiile pe credit au escaladat inflația, iar apoi acel blestem al tuturor blestemelor asupra societății noastre, soția care lucrează, creează mai multe probleme financiare, punând mai mulți oameni pe piața muncii pentru a cumpăra mai multe produse, complicând problema și devastând căminul. Și apropo, statisticile au arătat, citeam ieri acest lucru, că familia americană are probleme financiare și conform știrilor recente 50% din toate divorțurile sunt datorită presiunii financiare de acasă. Și astfel, m-am gândit că putem să mai adăugăm un rând la jurământul de căsătorie: „Până când datoria ne va despărți.”

Acum, suntem pe o stradă înfundată, dragilor. Nu există cale de ieșire. Așa cum spun: puteți să lichidați toate Statele Unite ale Americii și nu putem să plătim datoria noastră la bancă. În termeni bancari suntem terminați. De multă vreme ne-am dus, și am gustat din vițelul cel îngrășat și cred că ne îndreptăm cu pași repezi către auto-distrugere.

Acum, care este răspunsul? Oamenii spun: „Ei bine, președintele nostru a spus, și știu că este bine intenționat, ca toată lumea să strângă cureaua.” Ei bine, acum ce vrei să ne spui? Ce înseamnă asta? Ce va face adevăratei probleme? Am ascultat toate soluțiile lumii și sunt fără speranță de ineficiente. Suntem în această problemă datorită unei societăți care și-a produs potențialul și datorită inimii rele a omului.

Acum, această societate ne spune prin televiziune, radio, pancarte și tot felul de alte lucruri că vom fi fericiți dacă vom avea lucruri și acum ne spune că nu mai putem avea acele lucruri. Ce ipocrizie. Suntem în această situație pentru că ne-au spus că fericirea și pacea și bucuria se găsesc în bunuri materiale.

Aș dori să vă ofer filosofia cheie a vieții în lume. Iat-o. Doar atât timp cât acumulezi destule bunuri care îți satisfac stilul tău particular de viață, poți să fii fericit. Aceasta este concluzia. Doar atât timp cât acumulezi destule bunuri care îți satisfac stilul tău particular de viață, poți să fii fericit. Și astfel, noi avem toată această societate de oameni care au hotărât care sunt bunurile pe care și le doresc și merg spre ele. Avem subculturi care au un fel de lucruri ciudate pe care și le doresc. Dar omului i s-a spus că trebuie să aibă aceste posesiuni.

Am văzut scris pe tricoul cuiva ieri ceva ce nu am putut crede. „Pe lângă sex, cel mai mult îmi place Harley-Davidson.” Ei bine, știți ce a vrut să spună aceasta, arăta ca unul care tocmai s-a dat jos de pe motocicletă, era plin de vaselină din cap până în picioare. Dar pentru el, ceea ce voia era o fată și o Harley-Davidson. Adică, acesta este modul în care el vedea viața. Aceasta era viața. Și dacă avea suficienți bani ca să aibă fata potrivită și mașinăria potrivită era fericit, gândea el. Și dacă putem avea o mașină mai deosebită, o garderobă nouă, acea excursie, acea casă mai mare, orice, atunci putem fi fericiţi. Aceasta este ceea ce ni se spune. Doar să putem avea bunul potrivit.

Și aceasta este ceea ce media pompează tot timpul spre noi. Și stăm acolo, știți, și vedem reclamele acelea mari și îl va lua pe micul Casper Milktoast și îl pune într-o mașină tare și va deveni un bărbat puternic și toate fetele vor țipa atunci când el va trece pe stradă. Și el va fi fericit. Și dacă te învârtești prin casă dezordonat, îmbrăcat în halat, cu hainele răvășite și vezi reclame pentru modă, aceasta este ceea ce lumea ne spune. Dar acum ne spun: „Nu mai puteți avea așa ceva.”

Aceasta este situația gravă în care ne aflăm, cineva a mințit lumea întreagă tot timpul și acum încearcă să nu ne mai susțină. Ne-au spus că aceasta a fost viața noastră și acum ne spun că nu o mai putem avea. Nu va funcționa. Oamenii spun: „Oh, este atât de multă hoție azi. Se fură atât de mult. De ce? Omul merge din rău în mai rău.” Ei bine nu aceasta este problema. Problema este că tu tot îi spui omului că dacă va avea multe bunuri va fi fericit și în cele din urmă el va ajunge să fure pentru ele.

Așadar, nu sunt interesat în soluțiile lumii, pentru că sunt fățarnice. Când spun: „S-a terminat. Strânge cureaua. Fă asta. Știi, renunță la un Big Mac și mănâncă regulat. Nu poți să rămâi la același standard pe care l-ai avut.” Când tu-mi spui mie asta eu spun: „Ei bine, nu aceasta este problema. Ești doar la marginea ei.” Problema este că tu ne-ai spus că noi nu vom fi niciodată fericiți până când nu vom absorbi toate bunurile ca să avem stilul de viață pe care-l dorim. Dacă tu ne-ai spus că acesta trebuie să fie modul de viață în care să trăim, acum ne spui că nu mai trebuie să facem asta. Este ceva fățarnic aici.

Vedeți, problema cu omul este că a fost mințit tot timpul. Și din nefericire, creștinii s-au lăsat păcăliţi, și noi chiar gândim că fericirea vine prin proprietăţi. Creștinismul a devenit o mare afacere. Richard Kabadil a spus: „Creștinii se fac vinovați de dorinţa de a urca pe scara societății.” Încercăm să escaladăm scara atât de repede ca să fim cot la cot cu cel bogat, cu cel faimos și cu cel cu popularitate.

Dar nu asta este ce a spus Domnul. Inima noastră trebuie să fie în ceruri, pentru că acolo este comoara, și nu vom găsi fericirea pentru viața noastră în posesiunile noastre. Nu sunt împotriva bunurilor materiale. Doar că nu vreau să le caut. Dacă Dumnezeu alege să ne dea lucruri, este pentru că El este bun și ele vin din mâna Lui, dar dacă facem din acele lucruri dragostea vieții noastre, am ratat ideea.

Și mă gândesc că în esență asta există pentru că am fost mințiți cu privire la locul unde se află adevărata mulțumire. Ascultați ce spune Cuvântul lui Dumnezeu. Filipeni 4:11-12. Parafrazez. Nu e nevoie să căutați. Doar ascultați parafrazarea. „Nu că am fost vreodată în nevoie” – spune Pavel – „pentru că am învățat să fiu fericit fie că am mult sau puțin. Știu cum să trăiesc cu aproape nimic sau având totul. Am învățat secretul mulțumirii în fiecare situație, fie că am stomacul plin sau sunt flămând, fie că am belșug sau n-am nimic.” Asta e.

Pavel spune „Știți ceva? Am o mulțumire care este total și absolut nelegată de posesiuni.” Nu este acest lucru minunat? Aceasta este lucrul distinctiv la un credincios. El caută Împărăția lui Dumnezeu și Domnul poartă de grijă. Își așază comoara în ceruri și Domnul Se îngrijește de nevoia lui. La acest lucru ne referim. Aceasta este ceea ce Domnul ne învață.

Acum, amintiți-vă că fariseii și cărturarii cărora Isus le-a adresat atât de multe dintre cuvintele Sale erau lacomi. Erau lacomi. Și aveau o perspectivă epuizată. Aveau o perspectivă asupra lumii că vei fi fericit și mulțumit numai atunci când ai acumulat suficientă bogăție ca să-ți împlinești stilul de viață pe care ți-l dorești. Dar Biblia spune că mulțumirea ta este separată de bunuri. Este separată de posesiuni. Mulțumirea ta vine din Dumnezeu, nu din bunurile tale.

Acum, lăsați-mă să continui asta un minut, și aceasta e doar introducerea la textul care urmează data viitoare. Mulțumirea noastră se află în Dumnezeu. Aș dori să vă spun de ce. Trei cuvinte vreau să vă ofer care se relaționează la problema mulțumirii față de Dumnezeu. Primul este cuvântul stăpânire. Rețineți, stăpânire. Acum, asta înseamnă că Dumnezeu stăpânește peste toate. Biblia spune că Dumnezeu este singurul proprietar al tuturor lucrurilor, bine? Dumnezeu este singurul proprietar al tuturor lucrurilor. Al cui? Al tuturor lucrurilor, al tuturor.

Acum, înțelegi la ce mă refer? La tot. Tot ce există este proprietatea Lui: hainele tale, încălțămintea ta, ceasul tău, casa ta, mașina ta, copiii tăi, totul, grădina ta, totul. Totul. El stăpânește totul. În Psalmul 24:1 spune: „Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el.” Acum, este destul de simplu, nu-i așa? Adică, nu ai nevoie de o grămadă de explicații cu privire la asta. Totul din lume este al Lui.

În 1 Cronici 29:11 spune: „Tot ce este în ceruri și pe pământ este al Tău, Doamne. Și aceasta este Împărăția Ta.” Bine? Dacă voi fi mulțumit în viață ca și creștin, atunci primul lucru pe care trebuie să-l realizez este că totul Îi aparține lui Dumnezeu, totul. Așadar, vă rog să urmăriți acest corolar. Așadar, oricum eu nu pot să câștig nimic. Ați reținut? Este deja al Lui. Ca să înveți să fii mulțumit, trebuie să recunoști că Dumnezeu este singurul stăpânitor al tuturor lucrurilor.

Acum, ascultați asta. Dacă credeți pentru o clipă că voi aveți posesiunea asupra unui singur lucru, atunci acea posesiune pe care tu crezi că o ai îți va guverna atitudinea ta spirituală și acest lucru este rău. Aș dori să vă ofer o ilustrație. Avem un microbuz pentru că avem patru copii, așadar, avem un microbuz, un microbuz Ford din 1977 de care ne bucurăm ca familie. Acum, cred că este important să avem grijă de microbuz pentru că e foarte scump să cumpărăm altul, așadar vreau să am grijă de el. Acum, dacă spun: „Oh, asta e mașina mea. Voi avea grijă de mașina mea.” Merg cu microbuzul pe stradă și cineva vine și într-o intersecție îmi face praf microbuzul.

Acum, dacă este microbuzul meu, atunci sunt foarte supărat pentru că acel nesăbuit a intrat în microbuzul meu. Și reacția mea va fi: „Nu poți fii atât de neatent. Trebuie să te uiți pe unde mergi.” Și apoi voi afla inevitabilul. Nu are nici asigurare și sfințenia mea zboară mai repede decât înțelegerea mea. Și-l voi duce la tinichigiu și vopsitorul nu va potrivi culoarea și-l voi duce înapoi și va avea o dungă mare. Și apoi voi fi supărat pe el și apoi voi merge așa pe stradă deoarece cadrul a fost îndoit și nu pot să-l mai repar. Aceasta va toci cauciucurile și mă va costa bani și voi fi foarte supărat.

Dar vedeți, acesta nu este microbuzul meu. Dacă cineva intră în acel microbuz, eu voi spune: „Doamne, va trebui să fii atent să Te îngrijești de microbuzul tău. Îmi pare rău că s-a întâmplat așa ceva cu microbuzul tău. Sper că vei avea resursele ca să-l repari.”

Eu trebuie să tratez lucrurile din viața mea fie din perspectiva mea sau a Lui, atâta vreme cât lucrurile sunt ale Lui, nu mă tem. Au venit în grabă la John Wesley într-o zi și i-au spus: „Domnule Wesley” – Wesley era plecat de acasă – „o tragedie teribilă. Ți-a ars casa.” El a spus: „Greșești.” Ei au răspuns: „Nu, nu. Casa ta a ars.” El a spus: „Nu, nu e adevărat.” Ei au răspuns „Ei bine, noi îți spunem că ți-a luat foc casa.” Și el a spus: „Ei bine, am auzit ce spuneți, dar nu este casa mea, este casa Domnului, și la drept vorbind am o responsabilitate mai mică ca să mă preocupe asta.” Și cred că aceasta trebuie să fie și abordarea noastră. Dar nu aşa am fost învățați. Nu aşa am fost învățați.

Acumularea de proprietăți personale este moștenirea lumii pentru noi și trebuie să întrerupem acest mod de a gândi. Noi nu posedăm nimic. Nu posed casa, mașina, copiii, nu posed nimic. Așadar când gândim astfel, lucrurile se schimbă cu totul, într-un mod deosebit. Așadar, dacă pierd ceva, de fapt nu l-am pierdut pentru că oricum niciodată nu l-am posedat. Dacă altcineva are nevoie de el, este binevenit să fie al lui așa cum a fost şi al meu, pentru că nu posed nimic, Domnul le are și dacă Domnul știe că altcineva are nevoie, atunci îi aparține.

Adică, dacă tot ce am este trecut în dreptul altuia atunci nu este problema mea. Domnul va trebui să ia de la altul ca să-mi împlinească nevoia mea. Dar trebuie să încep cu înțelegerea faptului că Dumnezeu posedă totul. Însă aceasta este o problemă pentru noi în America, pentru că întregul concept de capitalism a fost o puternică moștenire americană pentru noi și suntem gata să ne ridicăm și să ne luptăm pentru el, atât de preocupați suntem încât am uitat că nu este deloc un principiu creștin.

Acum, ascultați. În 1914, un om pe nume Harvey Calkins a scris o carte și cartea este intitulată The Elements of Stewardship. Și a spus în carte ceva foarte remarcabil, care sper să vă ajute să realizați de unde vin. El a spus că am primit o moștenire de stăpânire din partea societății noastre, care nu e din Biblie. Iată citatul.

El a spus: „A fost o singură națiune al cărei concept de stăpânire a proprietății a fost bazat pe stăpânirea lui Dumnezeu, și anume a fost națiunea lui Israel. Toate celelalte națiuni de care avem cunoștință: egiptenii, grecii, romanii, trăiau sub falsa filosofie de stăpânire a proprietății și legile lor care aveau legătură cu proprietatea erau bazate pe conceptul că individul stăpânește ceea ce posedă. De unde am luat noi standardele stăpânirii de proprietate? Este înrădăcinată în legea imperiului roman. Filosofia romană de viață s-a cristalizat în legea romană și prin ea legea standardizată în civilizația creștină nu a fost construită pe Legea Domnului, care afirmă că Dumnezeu este stăpânul, ci a fost construită pe legea omului, unde stăpânul este omul.”

Calkins spune: „Omul obișnuit dacă nu a întâmpinat problema în mod direct și nu s-a dezlegat de tradițiile moștenite, rămâne prins într-un concept fals de proprietate. Instinctul său creștin este cuprins cu credința onestă că el este stăpânul a ceea ce i s-a dat în posesie. Toată istoria sa și toată cultura sa îl forțează să readă că el este stăpânul proprietății sale.”

Și acest lucru nu este adevărat. Oh, într-un sens legal este adevărat în America, pentru că aceasta este filosofia noastră, dar într-un sens real tu nu ai nimic și nici eu. Și dacă nu posed nimic, atunci nu mă deranjează dacă îl pierd, și nu devin prea mândru dacă îl câștig, pentru că oricum nu este niciodată al meu.

Al doilea cuvânt, primul a fost proprietate. În înțelegerea mulțumirii față de Dumnezeu este un al doilea cuvânt, și anume control. Primul lucru pe care trebuie să-l înțelegeți este că Dumnezeu este stăpânul a toate. Al doilea lucru este că El controlează tot. El controlează tot. El este stăpânul și cel care controlează. De exemplu, Vechiul Testament oferă o atenție specială faptului că Dumnezeu controlează toate circumstanțele pentru scopurile Sale.

Ascultați ce spune la 1 Cronici 29, iarăși parafrazez. „Te slăvim pentru că tu controlezi totul.” Îmi place mult. „Te slăvim pentru că tu controlezi totul. Bogăția și cinstea vin numai de la Tine și Tu ești conducătorul omenirii. Mâna Ta controlează puterea și tăria și după voința Ta oamenii sunt înălțați și primesc putere.” cu alte cuvinte, Doamne, Tu controlezi totul. Tu controlezi bogățiile. Tu controlezi cinstea. Tu controlezi puterea și tăria și măreția și forța. Tu iei toate deciziile. Tu muți toate posesiunile de la unul la altul.”

Daniel în capitolul 2 – dacă ați fost cu noi vă veți amintiți – Îl slăvea pe Dumnezeu și iată ce a spus. Îmi place mult. Daniel 2:20 spune: „Binecuvântat să fie Numele lui Dumnezeu, din veșnicie în veșnicie! A Lui este înţelepciunea şi puterea.” Acum, ascultați: „El schimbă vremurile și împrejurările.”

Cu alte cuvinte, Daniel a spus: „Doamne, Tu controlezi totul.” Și mai departe în cartea lui Daniel, când Daniel a fost aruncat în groapa cu lei, acest fel de teologie l-a ținut tare pe picioare, nu-i așa? A coborât în groapa cu lei și a fost în cele din urmă în circumstanțe teribile. Adică, nu poți să-ți imaginezi ceva mai rău decât să fii aruncat într-o groapă cu o mulțime de lei flămânzi. Și erau mulți lei, apropo, se spunea suficient ca să devoreze întreaga familie de rude a celor care erau aruncați acolo, şi care au fost mâncați înainte să ajungă pe pământ, așadar erau mulți lei. Ei bine, l-au aruncat pe Daniel acolo și probabil a avut un timp binecuvântat. Era liniştit. Era relaxat. Probabil că s-a așezat pe un leu mare și blănos și a adormit.

Și împăratul, împăratul care era în circumstanțe perfecte, care trăia în palatul din Babilon cu grădinile suspendate și cu toată minunăția și pompa care puteau să fie ale lui ca cel mai mare monarh al lumii, în timp ce Daniel avea un timp minunat cu leii, el nu putea mânca, nu putea dormi, nu putea bea, nu voia să se distreze, de ce? Care era diferența? Daniel știa că în toate lucrurile Dumnezeu este în control total. Celălalt om era o epavă pentru că nu avea nicio înțelegere a unei divinități în control. Circumstanțele erau dincolo de controlul său. Aceasta este diferența. Daniel a știut că Dumnezeu era în control.

Acum, ascultați, dacă știi că Dumnezeu este proprietarul a toate și le controlează pe toate, atunci nu-ți vei pune nădejdea în lux și nu te vei teme dacă nu vei avea suficiente lucruri necesare. Dumnezeu știe de ce ai nevoie. Dumnezeu spune că El Se va îngriji de toate nevoile tale după bogățiile Sale în Cristos Isus. El îți poartă de grijă. El Se va îngriji de tot ce este necesar pentru viața ta. Dumnezeu îți va oferi ceea ce El știe că ai nevoie ca să investești în Împărăția Lui. Dumnezeu Se îngrijește de toate astea. Aceasta nu este grija ta. Și acesta este motivul pentru care spune în acest pasaj de trei ori: „Nu vă îngrijorați. Nu vă îngrijorați.”

Acum, este un al treilea cuvânt pe care vreau să-l vedeți. Este cuvântul provizie, care se îngrijeşte. Stăpânire, control și grijă. Dumnezeu stăpânește peste tot. Acum, vă rog să urmăriți. El stăpânește și controlează totul ca să poarte de grijă celor care sunt ai Lui. Acum, ați înțeles asta? El stăpânește totul și le controlează ca să poarte de grijă.

Vechiul Testament Îi dă multe nume, dar unul dintre cele mai frumoase nume ale lui Dumnezeu este Iehova-Iire. Iehova-Iire înseamnă Domnul care poartă de grijă, Domnul care poartă de grijă. Este atât de mult o caracteristică a lui Dumnezeu, încât îi este dată ca nume. Acum, niciodată nu vom argumenta că Dumnezeu este dragostea și niciodată nu vom argumenta că Dumnezeu este slăvit și că Dumnezeu este măreț și puternic și sfânt și drept și bun, dar unii s-ar putea să se îndoiască că Dumnezeu poartă de grijă și s-ar putea să pună la îndoială și să nu creadă și să se teamă că Dumnezeu nu le va împlini nevoile.

Și exact despre acest lucru vorbește Domnul în versetele de la 25 la 34, când spune: „Nu vă îngrijorați cu privire la ce veți mânca și ce veți bea și cu ce vă veți îmbrăca și toate acestea. Domnul este încă Iehova-Iire.” Acesta este numele Lui și numele Lui este sinonim cu un atribut. Dumnezeu este un Dumnezeu care poartă de grijă și de aceea David a spus: „Nu am văzut pe oamenii lui Dumnezeu cerșindu-și ce? Pâinea.” Pentru că Dumnezeu este Iehova-Iire.

În Luca 12:30-31 – iarăși parafrazez textul – spune:c „Toți oamenii umblă după pâinea lor zilnică.” Oh, lumea sapă și umblă și se târăște și tânjește și se asigură că are suficient. Dar în contradicție cu aceasta, Tatăl vostru știe de nevoile voastre și El vă va da tot ce aveți nevoie în fiecare zi. Ce promisiune! Ce promisiune minunată și incredibilă. El cunoaște nevoia ta.

Ascultați, nu e nevoie să dețin totul ca să-mi împlinesc nevoia. Nu trebuie să controlez totul ca să-mi împlinesc nevoia. Pot primi numai ceea ce îmi dă Dumnezeu. Pot să investesc în împărăția Lui veșnică. Pot să las deoparte toată îngrijorarea cu privire la nevoile mele și pot mă închin lui Dumnezeu cu viața mea și am promisiunea absolută că El Se va îngriji de tot ce am nevoie, ba chiar mai mult de atât. Pentru mine, este un lucru deosebit. În 1 Timotei 6 spune „dacă avem ce mânca și cu ce ne îmbrăca ne va fi îndeajuns.” Este pentru voi? Este pentru voi? Sau tânjiți după mai mult, negându-L pe Dumnezeu în tot acest proces?

În Al doilea război mondial, au fost mulți oameni uciși, așa cum bine știți și prin faptul că au fost omorâți mulți adulți, au rămas în urma lor mulți orfani. Aliații, la finalul Celui de-al doilea război mondial, au dorit să facă ceva ca să-i ajute pe micuții orfani, astfel au rânduit niște tabere și îi adunau pe orfani împreună acolo, îi hrăneau și încercau să le găsească un loc unde să-i așeze. Și când au început să-i hrănească, să-i scoată din malnutriție, aceștia au început să crească și să fie în stare să mănânce mai mult și mai mult, și primeau cea mai bună atenție și cea mai bună mâncare. Dar într-una din aceste tabere erau foarte, foarte uimiți că micuții nu puteau dormi.

Ei puteau mânca trei mese bune, dar seara se culcau în pat și erau treji. Nu își dădeau seama ce era, dacă era o problemă fizică sau altceva. În cele din urmă, după ce au eliminat factorul fizic, au adus niște psihologi ca să facă un studiu asupra acestor orfani, ca să afle de ce cu toată această mâncare și purtare de grijă, ei totuși nu puteau dormi. Ei bine, psihologii au venit cu o soluție. În fiecare seară când copilașii erau puși în pat, cineva mergea pe culoarul dintre paturi și în fiecare mânuță puneau o bucată mare de pâine.

Și astfel, ultimul lucru pe care ei voiau să-l experimenteze noaptea era să-și închidă mâna având o pâine, să o strângă și în mod invariabil, în câteva zile, au adormit cu toții. De ce? Chiar dacă au fost hrăniți și sătui în timpul zilei, experiența lor i-a învățat că nu exista speranță pentru ziua de mâine și în frica lor legată de ce s-ar putea întâmpla în ziua de mâine, nu puteau dormi. Nu se puteau bucura de ceea ce aveau pentru că se temeau de viitor.

Oh, știu o mulțime de oameni de felul acesta. Copilașii nu au putut adormi pentru că au trăit prea multe zile fără mâncare și când au avut o mică bucată de pâine au strâns-o tare în mânuță și au știut că au cel puțin micul dejun asigurat mâine, astfel au putut adormi. Știți ce a făcut Dumnezeu pentru noi? cred că Dumnezeu ne-a pus o bucată de pâine în mâna noastră și niciodată nu mă duc la culcare seara fără acea bucată mică de pâine.

Și știți ce este acea mică bucată de pâine? Este aceasta. „Și Dumnezeul meu să îngrijească de ce? De toate trebuințele voastre, după bogăția Sa, în slavă, în Isus Cristos.” Și dacă am această bucată de pâine în mâna mea, pot să adorm. Nu e nevoie să adun pentru viitor. Nu e nevoie să agonisesc pentru viitor. Dumnezeu este stăpânul tuturor lucrurilor din lume și Dumnezeu controlează toate bunurile și face asta ca să-mi poarte de grijă. De ce? Pentru că sunt copilul Său.

Și de aceea Domnul spune: „Tatăl vostru cel ceresc le hrănește” – versetul 26 – „Oare nu sunteți voi cu mult mai de preț decât ele?” Adică dacă El hrănește păsările, nu-Și va hrăni oare și copiii? Ce adevăr măreț. El este stăpânul și Cel care controlează și Cel care poartă de grijă.

Așadar, viața pentru mine, vedeți, fiind creștin constă nu în abundența lucrurilor pe care le am, Luca 12:15. Nu aceasta este viața pentru mine. Viața pentru mine este a fi – Evrei 13:5 – mulțumit cu astfel de lucruri pe care le am. Acum, dacă Domnul alege să-mi dea mai mult, este în regulă. Trebuie să-mi amintesc că sunt ale Lui, oricum, și că acestea trebuie să fie folosite pentru slava Lui și pentru Împărăția Sa.

Și se reduce la aceasta, uneori. „Ei bine,” spun eu „este o nevoie acolo. Cutare are o nevoie.” ȘI apoi ceva îmi spune „Da, dar cum rămâne cu viitorul? De ce, poți rămâne fără mâncare sau nu știi ce va veni sau copiii tăi s-ar putea îmbolnăvi sau se poate întâmpla ceva. Dar cutare are o nevoie. Eu am posesiunea aceasta și ei au o nevoie și eu privesc spre viitor, aceasta nu este o decizie pentru mine. Voi lua acea resursă pe care Dumnezeu o are și o voi folosi în felul lui Dumnezeu de a purta de grijă, și în viitor Dumnezeu va trebui să poarte de grijă alt fel.”

Când se ajunge la aceasta, acum unii oameni pur și simplu nu pot lua acea decizie. Și astfel, tindem să adunăm și să îngrămădim cantități incomensurabile. Nu vreau să spun că este greșit să plănuim pentru viitor. Cred că Dumnezeu așteaptă ca noi să facem asta. În cartea Proverbe ni se spune să facem așa ceva. Dar e vorba despre faptul că ajungi să te agăți de așa ceva și îţi pui speranța în lucruri și credința ta este în asta și trăiești în frica aceasta și nu te poți depărta de ele și simți că sunt ale tale.

Știți, trebuie să recunosc că atunci când văd o nevoie și cineva face un apel pentru acea nevoie, este ceva în mine care aruncă totul în acea direcție. Simțiți aşa? Acesta este modul în care simte inima mea și nu mă gândesc totdeauna la viitor. Fără a fi nesăbuit, cred că acesta este modul în care trebuie să învățăm să trăim. Faptul că adunăm bani și posesiuni nu oferă nicio satisfacție. Ca să fii împlinit trebuie să-ți așezi comoara în seiful ceresc unde va avea dividende veșnice.

Să fii mulțumit nu înseamnă să te preocupe ce mănânci sau ce bei sau cu ce te vei îmbrăca, ci doar să ții bucata aceea mică de pâine în mâna ta când te culci, care spune: Dumnezeul meu se va îngriji de nevoile voastre. Și atunci orice resurse am le voi face disponibile pentru oricine ar avea nevoie de ele.

Așadar, o relație corectă cu Dumnezeu stă în adâncimea adevăratei mulțumiri, încrezându-te în El ca stăpân, ca fiind cel ce controlează și se îngrijește. Prieteni, acesta este răspunsul Bibliei, este răspunsul Bibliei la inflație, este răspunsul Bibliei la lăcomie, este răspunsul Bibliei la furt, este răspunsul Bibliei la egoism și mândrie, să crezi că Dumnezeu Se va îngriji de nevoile tale. La urma urmei El este Tatăl tău. Pentru ce să te mai preocupi? Îndrăznesc să spun că motivul pentru care acei mici orfani se temeau a fost pentru că erau orfani, așa-i? Nu aveau un tată ca să le poarte de grijă. Noi avem.

Acum, nu spun că este greșit să avem posesiuni. Nu spun că este greșit să avem bani. Spun că este greșit să le poftim, să ne agățăm de ele și să ne construim viața în jurul lor. Cred cu adevărat că aceasta este o chestiunea majoră cu care se confruntă biserica azi. Creștinismul în loc să ofere o alternativă, în loc să fie distinct, în loc să fie separat de lume, cred că a devenit materialist în multe moduri și îngăduitor. Este un lucru de care să ne temem.

Nu știu dacă noi, creștinii, mai suntem dispuși să fim elementul curat în lume. Adică, știți, este această idee de cățărare pe scară. John White a spus, a scris o carte foarte bună. Ar trebui să o citiți. Se numește The Golden Cow (Vițelul de aur). Și John White spune în acea carte că ne-am plecat în fața vițelului de aur al materialismului și trebuie ca Cristos să facă iarăși un bici de ștreanguri ca să curețe templul. Aș dori să vă citesc câteva paragrafe din această carte.

„Biserica secolului XX a uitat de asemenea cărui stăpân îi aparține, portretizându-se ca o stricată în imaginea ei nebunească față de domnul Mamona. Sau ca să folosim o altă imagine, biserica s-a prostituat după o vacă de aur, nu după un vițel, ci după o vacă; și o numesc vaca de aur pentru că ugerele sale sunt pline cu aur lichid, în special în vest, unde paște pe pășuni luxuriante și verzi. Preoții ei au liniștit-o prin măcelărirea principiilor duhovnicești, la sângele cărora au privit cu satisfacție împlinită. Șiruri nerăbdătoare de închinători se închină înaintea găleților ei. Cu toate că aurul țâșnește fără sfârșit, închinătorii tremură ca nu cumva oferta victimelor sacrificate să nu reușească într-o zi să o liniștească.”

Apoi White a spus: „Obișnuiam să mă mânii pe prietenii mei fundamentaliști și să fiu indignat pe anumite instituții evanghelice datorită atitudinilor lor materialiste. Dar de mult furia mea s-a potolit. Am trecut chiar și printr-o etapă caritabilă și ocrotitoare, Dumnezeu să mă ierte. Cine sunt eu să mă mânii sau să păzesc? Știu câțiva copii ale căror mame sunt niște stricate. Puteți să vă imaginați cum e simțământul descoperirii că mama ta se culcă cu bărbați pentru bani? De fapt, astfel de copii simt o varietate de emoții, de la furie la indiferență, la respingere amară, la rușine, la durere amestecată cu compasiune. Este greu să renunți la mama ta iubită, chiar dacă este o stricată. Numai una ai.

Fundamentalismul este mama mea. Am fost crescut la sânul ei cald. S-a îngrijit de mine cu dragoste și m-a învățat tot ce știe. Îi sunt dator, vorbind omenește, cu viața mea, cu hrana mea spirituală, și cu multe din bucuriile mele timpurii. Mi L-a prezentat pe Mântuitorul și m-a învățat să mă hrănesc cu pâinea vieții. Relația noastră nu a fost întotdeauna miere și trandafiri, dar ea a fost singura mamă pe care am avut-o. Mă țin legat de ea și găsesc că nu este greu să mă sprijin pe ea acum. Dacă m-a dezamăgit uneori sunt suficient de matur ca să realizez că nicio mamă nu este perfectă, dar ca să aflu că ea a fost o stricată, că ea s-a dat pentru bani este o altă chestiune. Și pe măsură ce mișcarea evanghelică amplă i-a luat locul treptat în viața mea, a fost dureros să fac aceeași descoperire de două ori.”

Este destul de puternic și de adevărat. Cred că bisericile de azi întâmpină un materialism colectiv uimitor din partea membrilor săi. Suntem precum omul din Luca 12 despre care Biblia spune: „Și-a zidit grânare mai mari și mai mari și mai mari.” Și acestea nu sunt pentru un creștin. De unde să ne luăm distincţia de lume dacă am căzut pradă acestui principiu care domină gândirea lumii?

Acum, iarăși, nu spun că trebuie să fim săraci. Adică, voi fi foarte personal cu privire la asta. Gândiți-vă la un predicator. Unii oameni cred că predicatorul trebuie să fie foarte sărac, să-l transforme într-un om al rugăciunii. Ei bine, este în regulă. Alți oameni cred că predicatorul trebuie să fie foarte bogat pentru că dacă este foarte bogat, va atrage pe bogați și cei bogați aduc buget. Un predicator bogat, o biserică bogată, așa-i?

John White a spus ceva despre care eu cred că este interesant. El a spus: „Dacă aveți vreo problemă cu plata păstorului, cu ce ar fi greșit să-i dai cu 50% mai mult decât ți se pare rezonabil? Vă temeți că îl va face prea conștient de bani? Dacă e așa, ce treabă ați avut când l-aţi numit ca păstor? Dacă sunteți în poziția de a alege un păstor, ar trebui să știți ce așteaptă Dumnezeu de la voi ca să discerneți dacă are o slăbiciune la bani și dacă are o slăbiciune la bani, nu ar trebui să-i oferiți niciodată responsabilitatea unui pastorat, pentru că Biblia spune că nu ar trebui să fie lacom de câștig mârșav.

„Unor biserici le place să ofere un salariu mare pentru că standardul de trăire al păstorului va afecta felul de oameni care participă. Dar Dumnezeu este preocupat cu motivaţiile, nu cu cantitatea. Te deranjează că păstorul tău are prea mulți bani? Atunci dublează-i salariul ca să-i arăți dragostea ta pentru el. Dar tu spui: ,Nu sunt și alte moduri în care să-i arăt dragostea?’ Ei bine, sigur că sunt. Dar de ce să nu-i arăți dragostea în felul acesta, de asemenea? Mă întrebi ce se întâmplă dacă salariul este prea mare pentru el? atunci eu răspund: ,Aceasta este problema păstorului. Ar putea să dea mai mulți bani la alții, de exemplu, roagă-te să aibă înțelepciunea de a mânui ceea ce nu are nevoie.’”

Ascultați, v-am citit asta pentru că Biserica Grace deja mă plătește cu prea mulți bani. Și cu câțiva ani în urmă am întrebat pe câțiva frați: „De ce mă plătiți cu atât de mulți bani?” Și ei mi-au spus: „Pentru că am vrut să vedem ce faci cu ceea ce nu ai nevoie.” Este corect. Este corect. Am această responsabilitate, nu-i așa? Nu este o problemă de cât de mult ai, ci este o problemă de locul unde se află inima ta. Eu pot primi de la Domnul.

Știți, este uimitor că în creștinismul de azi sunt oameni care vor să vină și să vorbească la biserica noastră dar taxa minimă este de 5000 de dolari. Sunt alții care vin și cântă și cer de la 8000 de dolari în sus. Acum, nu toți sunt aşa. Oh, sunt o mulțime de oameni care vin să-și spună mărturia pentru 1500 de dolari, mulți oameni. Vedeți, am ajuns într-o aşa situație… am vorbit cu un editor care recent mi-a spus că pentru ca să-l facă pe un autor să accepte să scrie o carte creștină pentru ei, ei trebuie să-i plătească în avans 200 000 de dolari.

Acum, cărțile sunt o lucrare minunată, dar dacă scrii o carte ca să faci bani, atunci acela este un motiv greșit. Dacă scrii o carte ca să-L cinstești pe Dumnezeu și să înainteze Împărăția Lui, atunci dacă El hotărăște să-ți dea bani din această lucrare, este minunat, și tu folosești aceea ca fiind proprietatea Lui, sub controlul Lui, ca să te îngrijești de trupul Lui. Vedeți, totul se află în perspectiva ta.

Și aș dori să vă spun asta acum când tragem concluziile. Tot ceea ce ai, toți banii tăi și posesiunile tale – urmăriți – mai mult decât orice - acum ascultați cu atenție - nu ai nevoie de ele ca să-ți împlinești nevoile. Dumnezeu va face asta oricum, așa-i? așadar, de ce le ai atunci? De ce ai casa ta, mașina ta, contul la bancă? De ce le ai pe toate acestea? Să vă spun de ce. Iată. Este un test al spiritualității tale. Ați reținut? Asta este. Este un test al spiritualității tale. Cum te raportezi este problema.

Nu ai nevoie de ele pentru că Dumnezeu Se va îngriji de tine oricum. Este un test și Dumnezeu testează legitimitatea afirmației tale spirituale prin ceea ce tu ai. Înspăimântător, nu-i așa? Cred că poate cel mai bun mod de descoperire al adevăratei spiritualități sunt banii. Și aceasta este ceea ce ne va arăta Domnul pe măsură ce înaintăm în acest text. Cum gestionăm luxul, de la versetul 19 la 24. Cum gestionăm lucrurile necesare, de la 25 la 34.

Acum ascultați, voi încheia cu acest gând. O citire atentă a Bibliei va arăta că oamenii bogați sunt condamnați. Este adevărat. Oamenii bogați sunt condamnați în Biblie. Dar ascultați, ei niciodată nu sunt condamnați pentru bogățiile lor. Ei sunt condamnați pentru folosirea greșită a acestora. Ați reținut? Pentru folosirea greșită. Trăim într-o societate în care ştim cum arată bogățiile. Dumnezeu să ne ajute să nu le folosim greșit.

Oamenii săraci de asemenea sunt condamnați în Biblie, nu pentru că sunt săraci, ci pentru că în sărăcia lor ei se îndoiesc de echitatea lui Dumnezeu și de dragostea lui Dumnezeu. A fi sărac este un test al încrederii și a fi bogat de asemenea. Când ai lucruri, te încrezi în ele, și când nu le ai, poate nu te mai încrezi în Dumnezeu. Indiferent cum le pui, posesiunile și banii sunt un test spiritual.

Acum, sper că v-ați examinat pe voi înșivă în ce privește lucrurile scumpe, de lux, din textul la care ne-am uitat și sper că vă veți examina în ce privește lucrurile necesare în textul care urmează. Ne ajută Proverbe 30:8-9 unde se spune Domnului „Doamne, nu-mi da nici bogăție nici sărăcie” – nu mă pune la extreme – „dă-mi pâinea care-mi trebuie. Altfel dacă voi avea prea mult Te voi renega și voi spune ,Cine este Domnul?’ Sau dacă voi fi sărac voi fura și voi necinsti numele Dumnezeului meu.”

Vedeți, a avea este un test și la fel este şi a nu avea. Cel care are este ispitit să nu se încreadă în Dumnezeu și cel care nu are este ispitit să necinstească Numele Lui. În acest fel suntem testați. Întrebarea este cum ne descurcăm? Ne aşteaptă atât de multe de parcurs în acest text.

Aș dori să vă spun ce va fi săptămâna viitoare: trei motive pentru care nu ar trebui niciodată să te îngrijorezi în ce privește banii. Trei motive pentru care nu ar trebui niciodată să te îngrijorezi. Și le vom vedea data viitoare.

Să ne rugăm împreună.

Tatăl nostru, acesta a fost un timp atât de practic în dimineața asta și totuși a fost un timp de închinare.

Nu putem să ne închinăm Ție dacă nu ne închinăm Ție și cu banii și cu bunurile noastre. Ne închinăm Ție prin faptul că ne adunăm comori în ceruri și prin faptul că noi căutăm întâi Împărăția și Te lăsăm pe Tine să Te îngrijești de lucrurile necesare.

Ajută-ne, Doamne, să ne închinăm cu o inimă curată și adevărată. Îți mulțumim pentru că Tu stăpânești totul, Tu controlezi totul, Tu Te îngrijești de toate pentru copiii Tăi. Și, Doamne, pur și simplu știu, de asemenea, că sunt unii aici în mijlocul nostru în dimineața asta care nu sunt copiii Tăi. Îi iubești și ai murit pentru ei, dar ei niciodată nu au spus Da. Nu și-au deschis niciodată inima ca să Te primească. Nu sunt în familia Ta și nu au nicio garanție a purtării Tale de grijă.

Ne rugăm, Doamne, ca în dimineața asta să fie ziua când inimile lor se vor deschide prin Duhul lui Dumnezeu, inimile lor să devină receptive, ca azi să fie ziua când să creadă în Isus Cristos care a murit și a înviat pentru ei, și prin minunea nașterii miraculoase să intre în familia Ta și să fie incluși în purtarea Ta de grijă. Ne rugăm, Doamne, ca acest lucru să se întâmple în multe inimi în dimineața asta.

Unii care au venit aici din afara familiei Tale vrem să meargă acasă ca fiind parte a familiei. Și alții, Tată, care au fost în familie, dar și-au risipit resursele și au fost posesivi și egoiști și lacomi, resurse care ne-au atins inimile fiecăruia, inclusiv a mea, vrem să meargă acasă cu o nouă dorință de rezolvare ca să trăiască pentru slava Ta, comoara noastră noi vrem să fie în ceruri și căutarea noastră să fie după Împărăția și neprihănirea Ta.

Îți mulțumesc pentru că ai fost atât de plin de har, Tată, nu doar că ne-ai dat ceea ce credem că avem nevoie, dar ne-ai dat lumea și veșnicia. În numele lui Cristos, amin.

SFÂRȘIT