Astăzi vom avea privilegiul minunat și totuși oarecum trist de a termina Predica de pe Munte. E minunat pentru că ajungem la punctul culminant și e trist pentru că, într-un fel, mă tem că nu am atins nici pe departe profunzimile a tot ceea ce ar putea fi spus, dar, așa cum a vrut Domnul, mergem mai departe. Întoarceți cu mine în Biblie la Matei capitolul 7, textul nostru de astăzi, adică din această dimineață și de asemenea și din această seară va fi din versetele 21-29. Matei 7:21-29.

Îngăduiți-mi să vi-l citesc ca să stabilim cadrul pentru astăzi și să mă rog ca Duhul lui Dumnezeu să ne vorbească prin aceste adevăruri extraordinare. „Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăția cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege’. De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și le face îl voi asemăna cu un om cu judecată care și-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbușit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele, și nu le face, va fi asemănat cu un om nechibzuit care și-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile și au izbit în casa aceea; ea s-a prăbușit, și prăbușirea i-a fost mare’. După ce a sfârșit Isus cuvântările acestea, noroadele au rămas uimite de învățătura Lui; căci El îi învăța ca unul care avea putere, nu cum îi învățau cărturarii lor”.

Acum în toată Predica de pe Munte, în capitolele 5, 6 și 7, Domnul a prezentat standardele divine ale împărăției Sale. Ca Unsul Mesia, Cristos, Împăratul, El are anumite principii pe care le-a cerut celor care doresc să intre în Împărăție. Acum, aceste principii reprezintă esența acestei predici, dar ele pot fi rezumate într-un singur cuvânt. Cerința pentru a intra în împărăție este să fii neprihănit, să fii neprihănit. Și, prin urmare, întreaga predică este rezumată în capitolul 5 versetul 20: „Căci vă spun că, dacă neprihănirea voastră nu va întrece neprihănirea cărturarilor și a fariseilor, cu niciun chip nu veți intra în Împărăția cerurilor”.

Împărăția cerurilor este lumea lui Dumnezeu, stăpânirea lui Dumnezeu, mântuirea, viața veșnică. Iar intrarea în acea împărăție depinde de neprihănire. Acum, cât de neprihăniți trebuie să fim? Ei bine, trebuie să fim mai neprihăniți decât cărturarii și fariseii. Cât de neprihăniți erau ei? Ei bine, erau atât de neprihăniți pe cât de neprihănit putea fi un om în condițiile sale. Ajunseseră la apogeul realizărilor umane în religie. Erau obsedați de funcția religioasă. Din câte știau oamenii din jurul lor, ei erau extrem de neprihăniți.

Ei păreau să facă toate lucrurile corecte, cum ar fi să se roage, să facă milostenie și să postească. Ei păreau să aibă toate standardele corecte, cum ar fi să nu ucidă și să nu preacurvească și să se asigure că respectă fiecare element al legii. Se părea că ei erau cei care erau extrem de neprihăniți și totuși neprihănirea pe care o cere Cristos o depășește cu mult pe a lor. De fapt, Domnul nostru cere o neprihănire care depășește capacitatea omului, o neprihănire divină care vine de la Dumnezeu, un standard pe care omul însuși este complet incapabil să îl atingă.

De fapt, dacă vreți să știți cât de neprihăniți sunteți, tot ce trebuie să faceți este să vă uitați la capitolul 5 versetul 48. Și aici Domnul nostru spune: „Voi fiți, dar desăvârșiți” - cât de desăvârșiți? –„după cum Tatăl vostru, care este în ceruri, este desăvârșit”. Noi trebuie să fim neprihăniți, dar cât de neprihăniți? Mai neprihăniți decât cei mai neprihăniți. Trebuie să fim desăvârșiți, cât de desăvârșiți? La fel de desăvârșiți cum este Dumnezeu.

Acum, dacă ascultați cu adevărat acel mesaj, vă veți confrunta cu un fapt, și anume că nu puteți trăi după acest standard. Nu puteți fi mai neprihăniți decât cei mai neprihăniți oameni, pe cont propriu. Pentru că cei mai neprihăniți oameni sunt atât de neprihăniți pe cât pot fi oamenii singuri. Nu puteți fi mai neprihăniți de atât.

Și nu puteți fi la fel de desăvârșiți precum este Dumnezeu pentru că sunteți ființe umane. Astfel, pe tot parcursul predicii, Isus se străduiește să le arate oamenilor inadecvarea resurselor lor umane pentru a face față Împărăției lui Dumnezeu. Ei nu pot trăi conform cu cerințele Sale. Prin urmare, întreaga idee a predicii este de a-i aduce în punctul în care a început Domnul nostru: „Ferice de cei săraci în duh, căci a lor este Împărăția cerurilor. Ferice de cei ce plâng; ferice de cei blânzi; și ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire”.

Cu alte cuvinte, Domnul a spus chiar de la început că oamenii care intră în împărăția Mea sunt oamenii care știu că propria lor neprihănire nu este suficientă, că standardul desăvârșirii este mult peste capacitatea lor, și de aceea sunt săraci în duhul lor. Ei nu o pot câștiga; trebuie să implore pentru ea. Ei plâng din cauza păcătoșeniei totale pe care o văd în ei înșiși. Ei sunt blânzi și smeriți pentru că știu că sunt atât de departe de standardul lui Dumnezeu și flămânzesc și însetează după o neprihănire pe care știu că nu o pot atinge.

Prin urmare, scopul Predicii de pe Munte este identic cu scopul legii lui Dumnezeu din Vechiul Testament. Când Dumnezeu a dat legea pe Sinai, legea nu a fost dată pentru a-i arăta omului cât de bun trebuie să fie. Legea a fost dată pentru a-i arăta omului cât de bun nu putea fi, cât de rău era, cât de jos a ajuns.

Și Pavel a rezumat totul când a spus: „Căci toți au păcătuit și sunt” - ce? – „lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Iar Pavel spune că „Legea a fost un îndrumător spre Cristos”. Legea a fost cea care ne-a biciuit. Și, în esență, aceasta este ceea ce se întâmplă în Predica de pe Munte. Isus susține legea lui Dumnezeu.

De fapt, El spune în prima parte a predicii: „Nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege. Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc”. Iar Isus reiterează legea lui Dumnezeu și spune că standardul nu s-a schimbat, iar voi trebuie să vedeți cât de mici sunteți și, prin urmare, să strigați în duhul vostru ca un jelitor, dar cu blândețe înaintea lui Dumnezeu, fiind flămânzi și însetați după neprihănirea Lui. Acest lucru îi lasă pe oameni cu două opțiuni: fie vă trăiți viața, fie vă inventați religia sau veniți pe calea lui Dumnezeu. Ori vii în termenii tăi, ori în termenii Lui, și tocmai aici predica atinge punctul culminant în capitolul 7 versetele 13 și 14.

Și acolo Domnul nostru spune: „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta, lată este calea care duce la pierzare, și mulți sunt cei ce intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață, și puțini sunt cei ce o află”. Isus spune că există doar aceste două căi. Există poarta largă, care duce la calea largă, care sfârșește în distrugere. Aceasta este calea religiei ușoare; este calea neprihănirii umane; este calea cărturarilor și a fariseilor și a celor care cred că sunt suficient de buni și singuri.

Pe de altă parte, există poarta îngustă și calea îngustă care duce la viață și care este calea celor care vin cu inima zdrobită, cu un duh zdrobit, cei care vin și știu că nu pot reuși. Nu pot respecta legea lui Dumnezeu, nu pot îndeplini standardele Sale. Nu pot trăi la înălțimea neprihănirii Sale, nu pot fi la fel de desăvârșiți ca Dumnezeu, și se îndreaptă spre îndurarea lui Isus Cristos, care le atribuie propria Sa neprihănire. Există doar aceste două căi și acesta este punctul culminant al predicii.

Acum, după ce a afirmat această mare invitație de a intra pe poarta îngustă - și am tratat-o în detaliu - Domnul arată apoi cât de dificil este cu adevărat. Nu este ușor. Nu credeți pe nimeni care spune că este ușor să devii creștin. L-a costat pe Dumnezeu totul, inclusiv pe propriul Său Fiu. Și te va costa același lucru, inclusiv pe tine însuți. Nu este ușor.

Iar cei care vor să ne ofere o credință ușoară, un har ieftin nu ne fac niciun favor, ne amăgesc. Este dificil să vii la Dumnezeu în termenii lui Dumnezeu. În primul rând, este dificil pentru că trebuie să-ți recunoști propria incapacitate totală. Iar asta înseamnă moartea mândriei, și este dificil pentru că ni se spune în mod constant că suntem cel mai important lucru pentru noi înșine.

Acum, Domnul subliniază dificultatea de a intra pe poarta îngustă chiar în versetele 13 și 14. Mai întâi de toate, în versetul 14 se spune: „Puțini sunt cei ce o află”. Iar cuvântul „a afla” este important. Este dificil să intri pe poarta îngustă pentru că trebuie să o găsești, ceea ce implică o căutare, și o investigare, și o examinare, și un efort. Este așa cum spune Vechiul Testament: „Dacă mă veți căuta din toată inima, mă veți găsi”. Nimeni nu se împiedică și cade în faţa Dumnezeului împărăției din întâmplare. Este o căutare, iar ideea este că nu este ușor de găsit.

În al doilea rând, este dificil nu numai pentru că trebuie să o găsești - și asta înseamnă o căutare grea și sârguincioasă - ci este dificil pentru că înseamnă că este calea opusă pe care merg toți ceilalți. Mulți merg pe poarta largă, puțini merg pe calea îngustă. Este ceea ce a spus Iacov: „Prietenia cu lumea este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu”. Este ceea ce a spus Ioan: „Dacă iubiți lumea, dragostea Tatălui nu este în voi”. Cu alte cuvinte, trebuie să te desparți de sistem pentru a intra pe poarta îngustă. Este dificil pentru că mulțimea merge în direcția opusă.

Este dificil, de asemenea, pentru că este o poartă îngustă, ceea ce înseamnă că treci gol, dezbrăcat de tot sinele tău, de păcatele tale, de îndreptățirea ta. Treci absolut singur. Nu treci cu un grup; nu treci cu o familie; treci singur. Și este o cale constrânsă și știi că va fi o viață îngustă și trebuie să calculezi prețul.

Iar Isus a spus mai departe că nu este dificilă doar pentru că este greu de găsit, pentru că este împotriva mulțimii, și pentru că este o poartă îngustă, ci și pentru că trebuie să te silești pentru a intra pe ea, a spus El în Evanghelia după Luca. Cu alte cuvinte, trebuie să existe durere, mărturisire, pocăință, cercetare sufletească și frângere.

Și apoi, în ultimul nostru studiu, am văzut că există un alt motiv pentru care este dificil să intri pe calea îngustă, un alt motiv pentru care este dificil să recunoști că tu - tu nu reușești. Nu te poți ridica la standardul lui Dumnezeu, nu ești atât de perfect pe cât trebuie să fii, și asta din cauza profeților falși, versetul 15. Iar în versetele 15-20, Domnul spune: „Profeții falși fac calea și mai grea pentru că stau în cale și îi îndreaptă pe oameni pe calea cea largă”. Ei sunt cei care încearcă să deturneze pe toată lumea pentru scopurile și planurile lui Satan, spunându-le oamenilor că pot trece prin poarta largă cu tot păcatul și egoismul lor și că pot pluti de pe o parte pe alta și să rătăcească pe un drum mare și larg și că prețul de plătit este mic.

Astfel, Domnul oferă o alegere și un verdict, o decizie. Dar El spune că decizia corectă este de a intra pe poarta îngustă și că nu va fi ușor, iar El spune: „Puțini sunt cei ce o află”. Rețineți, oameni buni, sunt puțini. Nu mulți, ci puțini. Și mai există un motiv pentru care cei puțini sunt puțini. Nu numai înșelăciunea profeților falși, ci și autoamăgirea. Autoamăgirea îi împiedică pe oameni să intre pe poarta îngustă.

J.C. Ryle, episcopul Ryle, a scris: „Domnul Isus încheie Predica de pe munte printr-un pasaj cu o aplicație care străpunge inima. El se întoarce de la profeții falși la învățătorii falși, și de la învățătorii falimentari la ascultătorii falimentari”. Iar Tasker, comentatorul, adaugă: „Nu numai învățătorii falși fac calea îngustă greu de găsit. Ci și omul se poate înșela singur, iar asta face situația și mai grea”. Cu alte cuvinte, nu doar profeții falși, ci și noi înșine ne putem înșela crezând că suntem creștini, când adevărul e că nu suntem.

Acum, tocmai aceasta este problema pe care Domnul o abordează în versetele 21-27, înșelarea de sine. Și ce punct culminant potrivit este pentru predică. După ce a enunțat toate principiile și a avertizat cu privire la profeții falși, Domnul spune: „Acum, dați-Mi voie să vă mai avertizez cu privire la un lucru, asigurați-vă că nu vă înșelați singuri. Ești cu adevărat un membru al Împărăției cerurilor?” Iar Domnul ne avertizează cu privire la două categorii de autoamăgire. Prima este o simplă mărturisire verbală, iar a doua este o simplă cunoaștere intelectuală.

În versetele 21-23 este vorba de o mărturisire verbală. Versetul 21, „Nu oricine-Mi zice”. Versetul 22, „Mulți îmi vor zice”. Acum, aceștia sunt oamenii care fac o mărturisire verbală; ei spun că sunt creștini. Și apoi, în al doilea paragraf, sunt cei care au doar o cunoaștere intelectuală. Ei aud. Versetul 26, „Oricine aude aceste lucruri”. Acum ascultați, în versetele 21-23 aveți oamenii care spun și nu fac, iar în versetele 24-27 oamenii care aud și nu fac. Aceasta este problema și ei sunt înșelați.

Pe de o parte, este o mărturie verbală. Pe de altă parte, este o cunoaștere intelectuală. Iar eu le numesc cuvinte goale și inimi goale, și despre asta vrem să vorbim în studiul nostru de astăzi. Acestea tratează problema autoamăgirii, simpla mărturie verbală, simpla cunoaștere intelectuală este, după cum spune John Stott, „Un camuflaj pentru neascultare”.

Acum veți observa că la sfârșitul versetului 21 aveți un cuvânt cheie acolo. „ci cel ce face voia Tatălui Meu care este în ceruri”. Nu sunt cei care spun și nu sunt cei care aud, sunt cei care ce? Cei care fac. Cu alte cuvinte, Domnul spune: „Dacă nu trăiți o viață neprihănită, n-are importanță ce spuneți sau ce auziți. Sunteți înșelați”.

Acum, acesta este un cuvânt foarte, foarte puternic și vreau să ascultați cum vorbește Duhul lui Dumnezeu. Ambele paragrafe de încheiere, versetele 21-23 și 24-27 pun în contrast un răspuns corect și unul greșit la invitația lui Cristos și arată că destinul nostru etern este determinat de alegerea pe care o facem. Unul, așa cum am spus, se referă la ceea ce spui față de ceea ce faci, iar celălalt la ceea ce auzi față de ceea ce faci.

Acum țineți minte acest lucru. Domnul nu vorbește cu oameni nereligioși; El vorbește cu oameni care erau literalmente obsedați de activitatea religioasă. Ei nu erau apostați, nu erau eretici, nu erau anti-Dumnezeu, nu erau atei sau agnostici. Erau oameni religioși, dar erau blestemați pentru că se aflau pe drumul greșit și se amăgeau singuri. Acum, poate că autoamăgirea lor este rezultatul faptului că au stat sub învățătura unui profet fals sau poate că de fapt au stat sub adevăr, dar s-au amăgit singuri. Ei nu erau cu mult diferiți de Israel, despre care Pavel a spus: „Aveau doar o formă de evlavie, dar îi tăgăduiau puterea”.

Și cred cu adevărat, oameni buni, că acesta este un mesaj care trebuie rostit astăzi, pentru că sunt convins că Biserica lui Isus Cristos este literalmente plină de oameni care nu sunt creștini și nu știu asta. Când aud statistici cum că două miliarde de oameni din lume sunt creștini și două miliarde nu sunt, mă întreb cine din lumea aceasta a stabilit aceste criterii. Nu asta spune Biblia. Ea spune mulți și puțini.

Când Gallup spune, conform sondajului său, că 52% din populația americană sunt creștini născuți din nou, acest lucru nu se potrivește cu Scriptura. Și cine va trăi cu iluzia că, dacă semnezi o linie pe un sondaj care spune că ești un creștin născut din nou, chiar ești un creștin născut din nou. Cu siguranță, Isus spune că mulți dintre cei care cred că au intrat nu au intrat, și doar câțiva au intrat. Aceasta este cea mai mare iluzie, oameni buni. Puteți fi amăgiți cu privire la multe lucruri, dar să fiți amăgiți cu privire la faptul că sunteți creștini înseamnă să atingă chiar destinul vostru etern. Așa că Isus spune că ar fi bine să verificați foarte atent.

Sunt sigur că avem tot felul de oameni, chiar și aici, în Biserica Grace, care sunt conectați la religia corectă și complet lipsiți de neprihănirea lui Dumnezeu prin Cristos. Avem mulțimi de oameni înșelați care sunt în biserică, care sunt pe calea lui Isus, care cred că totul este bine și pentru ei judecata va fi o mare surpriză. Sincer, nu există o modalitate mai bună de a-i dezamăgi decât prin această predică a Domnului nostru. Cred că unii dintre acești oameni care sunt înșelați sunt profeți falși. Și cred că alţi profeți falși nu sunt înșelați. Ei știu că sunt falși.

Dar cred că unii dintre ei sunt probabil înșelați de ei înșiși, așa că i-am putea vedea pe unii dintre ei în acest grup. Dar cred că cei mulți din versetele 21 și următoarele nu sunt doar profeții falși, ci toți cei care sunt autoamăgiți și înșelați cu privire la veridicitatea răscumpărării lor. Știți că nu am timp să intru în detalii, deoarece timpul nostru este foarte limitat, dar Biblia este literalmente plină de avertismente la adresa oamenilor care sunt înșelați. Îngăduiți-mi să vă mai dau o ilustrație, Matei 25. Și este foarte asemănătoare și cred că veți înțelege imaginea. Și motivul pentru care există atât de multe avertismente, ascultați, este că există atât de mulți oameni înșelați.

„Mulți îmi vor zice: 'Doamne, Doamne'. Iar eu le voi spune curat, niciodată nu v-am cunoscut”. Nu câțiva, nu un grup izolat, ci mulți. Și pentru că sunt atât de mulți care sunt înșelați, există multe avertismente. Matei 25:1 spune: „Atunci Împărăția cerurilor se va asemăna cu zece fecioare care și-au luat candelele și au ieșit în întâmpinarea mirelui”. Și, desigur, fecioarele simbolizează oamenii care sunt atașați creștinismului, iar mirele este emblematic pentru Cristos. „Cinci dintre ele erau înțelepte și cinci erau nechibzuite”, ca oamenii care construiesc pe stâncă și pe nisip. „Cele nechibzuite, când și-au luat candelele, n-au luat cu ele untdelemn”. Cu alte cuvinte, ele aveau o formă de evlavie, dar nu aveau puterea. Nu aveau ceea ce era necesar, nu aveau esențialul, nu aveau mântuirea, erau doar bisericoase. „Dar cele înțelepte, împreună cu candelele, au luat cu ele și untdelemn în vase. Fiindcă mirele zăbovea, au ațipit toate și au adormit. La miezul nopții, s-a auzit o strigare: „Iată mirele, ieșiți-i în întâmpinare”.

„Atunci toate fecioarele acelea s-au sculat și și-au pregătit candelele. Cele nechibzuite au zis celor înțelepte: ‘Dați-ne din untdelemnul vostru, căci ni se sting candelele’. Cele înțelepte le-au răspuns: ‘Nu; ca nu cumva să nu ne ajungă nici nouă nici vouă; ci mai bine duceți-vă la cei ce vând untdelemn și cumpărați-vă’. Pe când se duceau ele să cumpere untdelemn, a venit mirele: cele ce erau gata au intrat cu el în odaia de nuntă și s-a încuiat ușa. Mai pe urmă, au venit și celelalte fecioare și au zis: ‘Doamne, Doamne, deschide-ne!’ Dar el, drept răspuns, le-a zis: ‘Adevărat vă spun că nu vă cunosc!’”.

Acum, există un text similar. Mergeți înapoi la Matei capitolul 7. Acesta spune același lucru. Va veni o zi în care oamenii se vor aștepta ca ușa să fie deschisă, iar aceasta li se va închide pentru totdeauna în nas. „Nu vă cunosc”. Ce lucru înfricoșător. Atât de mulți oameni cred că sunt mântuiți, cred că sunt în siguranță și pentru ei judecata va fi un șoc. Ce îi amăgește pe oameni în această înșelăciune, ce îi face pe oameni să creadă cu adevărat că sunt mântuiți? Ei bine, îngăduiți-mi să vă dau câteva sugestii.

În primul rând, cred că de multe ori este din cauză că au o falsă doctrină a siguranței mântuirii. Cu alte cuvinte, să presupunem că atunci când ați fost conduși la Cristos, cineva v-a spus: „Acum, tot ce trebuie să faceți pentru a fi creștini este să vă rugați această scurtă rugăciune și să spuneți această formulă bazată pe anumite afirmații”.

Ei bine, te-ai rugat, ai spus-o, ai semnat pe linia punctată, și atâta timp cât ai spus-o și atâta timp cât te-ai rugat și atâta timp cât ai trecut prin toate acestea, ai fost mântuit. Și nu vreau ca cineva să pună vreodată la îndoială asta și așa mai departe și așa mai departe. Și asta se întâmplă foarte des și ai un fals sentiment de siguranță.

Vrei să știi ceva? Când conduci o persoană la Cristos, nu ar trebui să spui niciodată: „Știu că ești mântuit și să nu te îndoiești niciodată de asta și să nu lași pe nimeni să te facă să te îndoiești de asta, ești mântuit”. Și am auzit oameni spunând chiar: „Dacă Îl chemi pe Isus în viața ta a doua oară, negi ceva ce aparține lui Dumnezeu, negi permanența mântuirii Sale. Pui la îndoială integritatea lui Dumnezeu. Într-un fel, spui despre Dumnezeu ceva ce a rostit El ca și cum nu ar fi adevărat. Niciodată să nu faci asta. Doar acceptă, tu ai spus-o, tu ai semnat linia punctată”, iar asta aduce o mulțime de probleme.

Ascultă, dacă simți în inima ta că vrei să-L inviți pe Isus Cristos să devină Domnul și Mântuitorul vieții tale și ai mai făcut-o înainte, fă-o din nou. Nu lăsa falsa asigurare a cuiva, falsa certificare a cuiva să ia locul lucrării de convingere a Duhului lui Dumnezeu. Și cred că, de multe ori, în evanghelizarea noastră, atâta timp cât cineva spune rugăciunea și se roagă puțin, semnează pe linie și are cardul înfipt în Biblie, îi oferim acest mic joc psihologic că nu trebuie să-și facă niciodată griji dacă e mântuit sau nu, când Duhul lui Dumnezeu nu a făcut asta la început, pentru că niciodată nu a fost ceva real.

Nu pot spune niciodată cuiva: „Ei bine, dragul meu, știu că ești mântuit și să nu te mai îndoiești niciodată de asta și să nu mai întrebi niciodată. Totul este stabilit și s-a rezolvat pentru că ai spus acea formulă. Dacă fac asta, le dau o asigurare psihologică a ceva ce nici măcar nu știu dacă este adevărat. Când Isus a spus: „Sămânța cuvântului este aruncată pe patru tipuri de pământ”, doar unul din patru s-a dovedit a fi adevărat.

Nu vă ocupaţi cu certificarea mântuirii oamenilor. Le dați o asigurare falsă. Lăsați-L pe Dumnezeu să le dea siguranță prin Duhul Său care mărturisește cu duhurile lor că sunt copiii lui Dumnezeu și strigă Ava Tată. Lăsați-L pe Dumnezeu să le dea siguranță atunci când adaugă la credința lor, fapta. Și pe măsură ce adaugă la credința lor virtute și răbdare, evlavie și dragoste, atunci alegerea lor va fi sigură, atunci vor ști că au fost iertați de păcatele lor, atunci nu vor mai fi orbi față de realitatea mântuirii. Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu, nu o certificare făcută de o ființă umană. Dar cred că multor oameni li s-a spus că sunt mântuiți, așa că ei cred asta.

Un alt lucru care cred că îi atrage pe oameni în această înșelăciune este eșecul cercetării personale; ei nu se cercetează niciodată cu adevărat. Ei intră într-un astfel de concept al harului, că totul este har și totul este iertare, încât nu se deranjează niciodată să își înfrunte păcatul. Ei aud pe cineva spunând: „Păi, nu trebuie să-ți mărturisești păcatul; păcatul tău este deja iertat. Totul este rezolvat. Totul este pus deoparte. Nici măcar nu-ți face griji pentru asta; continuă să-ți trăiești viața. Aproape că se apropie de ceea ce se numește anti-nomianism sau o atitudine împotriva legii lui Dumnezeu, iar oamenii pot ajunge în punctul în care nici măcar nu se mai obosesc să își cerceteze viața.

De ce credeți că Domnul ne aduce la masa Sa, în Întâi Corinteni 11, din nou și din nou și din nou și din nou? Pentru ca fiecare să se cerceteze pe sine. Doi Corinteni 13:5 spune: „Pe voi înșivă cercetați-vă dacă sunteți în credință”. Dacă nu o faceți, sunteți în pericol de autoamăgire. Trebuie să vă uitați la păcatul vostru; trebuie să vă uitați la motivele voastre.

De ce faceți ceea ce faceți? Și credeți-mă, dacă sunteți cu adevărat mântuiți, Dumnezeu va confirma acest lucru, prin mărturia Duhului Său în duhul vostru. Dar dacă această confirmare nu este acolo, nu ar trebui să aveți iluzia că, doar pentru că nu este acolo, sunteți în regulă, datorită unei certificări făcute de cineva sau datorită unei mici rugăciuni pe care ați rostit-o.

În al treilea rând, un alt lucru care cred că îi face pe oameni să se amăgească că sunt mântuiți este o fixație asupra activității religioase. Cu alte cuvinte, ei merg la biserică, ascultă predici, cântă cântări, citesc Biblia, merg la un studiu biblic, urmează un curs. Și pentru că sunt absorbiți de activitatea religioasă, ei cred că sunt mântuiți. Dar asta este, asta este o iluzie foarte, foarte mare, o iluzie foarte mare. Sunt mulți în biserică care nu sunt, neghină printre grâu.

Și apoi un al patrulea domeniu care cred că îi atrage pe oameni în înșelăciune este ceea ce eu numesc abordarea schimbului corect. Și aceasta este situația în care, ori de câte ori vezi ceva greșit în viața ta, în loc să te ocupi cu adevărat de asta și să cercetezi dacă ești într-adevăr un creștin adevărat, în loc să te ocupi de ceea ce este greșit în viața ta, găsești ceva bun în viața ta și faci un schimb corect. „Oh, nu pot fi atât de rău. Adică uite ce am făcut aici, vezi”.

Întotdeauna faci schimb între aspectele negative și cele pozitive și, în loc să îți evaluezi viața cu onestitate și integritate și să spui: „Oare sunt un credincios? Și dacă sunt, pot să fac asta?” Veți zice: „Ei bine, știu că fac asta, dar uite ce am făcut aici”, în felul acesta faceți un schimb echitabil și rezolvați problema. Puteți fi ademeniți în înșelăciune de o asigurare falsă, de eșecul de a vă cerceta, de o fixație asupra activității religioase sau de o abordare a schimbului corect. Dar în toate aceste cazuri sunteți înșelați.

Vreau să spun că este uimitor pentru mine cât de mulți oameni sunt înșelați. Nu pot să cred de câte ori am ajuns în situația de a vorbi cu oameni din mișcarea homosexuală, care îmi spun: „Suntem creștini și am fost născuți din nou”. Și pot recita crezul, și îți pot spune ziua în care au fost mântuiți și îți pot arăta cardul pe care au scris linia, și pot spune, „Credem în Isus”, și așa mai departe.

Dar concluzia este aceasta. Cu toate asigurările voastre false, cu eșecul vostru de a vă cerceta pe voi înșivă, cu toată această fixație asupra activității religioase și cu principiul schimbului corect în funcțiune, concluzia pe care ar fi bine să o examinați este aceasta. Trăiți în supunere totală față de Cuvântul lui Dumnezeu? Și atunci când nu vă supuneți, există un sentiment de convingere și remușcare care vă determină să vă mărturisiți lui Dumnezeu? Și dacă acest lucru nu există, se naște o întrebare legitimă dacă sunteți cu adevărat creștini.

Pentru că cel care intră în împărăție, spune versetul 21, nu este cel care zice, ci cel care face. Iar când acești homosexuali sau oricine altcineva vin și spun: „Noi suntem creștini”, răspunsul meu este că, dacă ați fi, nu ați face ceea ce faceți și nu ați apăra acest lucru. Același lucru se întâmplă, de exemplu, cu mișcarea de eliberare a femeilor, care este atât de mult legată de homosexualitate și de originile acesteia și de nivelurile de conducere. Sunt femei care spun: „Ei bine, noi nu mai credem în Biblie. Femeia trebuie să fie superioară”, și așa mai departe, și să fie peste bărbat și toate aceste lucruri. Iar ele spun: „Noi suntem creștine”.

De fapt, tocmai am citit o carte scrisă de o femeie care spune că este un psiholog al religiei și vrea ca lumea să știe că religia trebuie să fie modificată și schimbată, astfel încât femeia să obțină locul care i se cuvine. Și astfel de oameni spun că sunt creștini. Spun că ei cred, atât de mulți dintre ei, și totuși, dacă ajungi la subiect, nu sunt dispuși să se supună stăpânirii lui Cristos, așa cum este revelată în Cuvântul Său. Și lipsa de supunere este cea care dezvăluie iluzia.

Și întotdeauna mă întreb, știți, să luăm ca exemplu ideea mișcării feministe, am avut multe probleme în legătură cu acest subiect, așa că aș putea la fel de bine să merg mai departe cu asta. Cel puțin nu va fi nimic nou. Dar sunt uimit cât de multe femei creștine sunt rătăcite crezând în acești oameni care pretind că sunt creștini, dar care sunt atât de puternic înșelați. Și apoi mai sunt unii care nu pretind deloc că sunt creștini și care de fapt conduc parada. Și aici sunt femei creștine care urmează parada condusă de oameni fără Dumnezeu.

Pentru ilustrare, a apărut o nouă carte intitulată Schimbarea Dumnezeilor. Feminismul și sfârșitul religiei tradiționale este subtitlul, scrisă de Naomi Goldenberg. Ascultați ce spune: „Revoluția feministă nu va lăsa religia neatinsă. În cele din urmă, toate ierarhiile religioase vor fi populate cu femei. Îmi imaginez femei funcționând ca rabini, preoți și slujitori, îmi imaginez femei purtând haine clericale și îndeplinind sarcini clericale. Și dintr-o dată am văzut o problemă. Cum ar putea femeile să reprezinte un Dumnezeu masculin? Tot ceea ce știam despre iudaism și creștinism implica acceptarea lui Dumnezeu ca figură supremă și masculină a autorității.

„Congregațiile ar trebui să înceteze să-L mai vadă pe Dumnezeu ca bărbat. Și ce ar putea citi aceste femei preot sau slujitor sau rabin comunităților lor? Cu siguranță nu ar putea folosi Biblia. O societate care ar accepta un număr mare de femei ca lideri religioși ar fi prea diferită de lumea biblică pentru a găsi Biblia relevantă, cu atât mai puțin pentru a se uita la ea pentru inspirație. Dumnezeu se va schimba, noi, femeile, îl vom desființa pe Dumnezeu.

„Pe măsură ce vom ocupa poziții în guvern, medicină, drept, afaceri, în artă și, în cele din urmă, în religie, vom fi sfârșitul lui Dumnezeu. Vom schimba lumea atât de mult încât El nu va mai încăpea în ea. Am găsit această linie de gândire foarte satisfăcătoare. Oricum, nu aveam o mare legătură cu Dumnezeu. El nu părea să fie niciodată relevant. Reflecția asupra dispariției Sale culturale nu m-a lăsat cu niciun sentiment de pierdere, însă ideea de a-L vedea plecând îmi dădea un sentiment de măreţie. Mă simțeam parte a unei mișcări care va contesta religiile care au fost aplicate timp de milenii.

„Ce se va întâmpla cu Dumnezeu în ultimii Săi ani? Sfârșitul lui Dumnezeu și transformarea religiei erau de o importanță majoră pentru viața umană, așa că m-am întors la școala doctorală pentru a studia sfârșitul lui Dumnezeu. Mișcarea feministă din cultura occidentală este angajată în execuția lentă a lui Cristos și a lui Dumnezeu. Toate rolurile pe care bărbații și femeile au fost învățați să le considere ca fiind date de Dumnezeu vor fi reevaluate. Toate feministele” - ascultați această replică – „Toate feministele fac lumea să semene din ce în ce mai puțin cu cea descrisă în Biblie și contribuie astfel la diminuarea influenței lui Cristos și a lui Dumnezeu asupra umanității”.

Acum, cel puțin ea este destul de cinstită să recunoască acest lucru. Și există feministe în biserică care pretind că acesta este adevărul lui Dumnezeu, când realitatea este că ea știe că aceasta este o negare a tot ceea ce prezintă Biblia. Și totuși, oamenii creștini acceptă această perspectivă în nesupunere față de Cuvântul lui Dumnezeu.

Îngăduiți-mi să vă citesc câteva alte citate: „Isus Cristos nu poate simboliza eliberarea femeilor. Pentru a dezvolta o teologie a eliberării femeilor, feministele trebuie să îl lase în urmă pe Cristos și Biblia. Trebuie să încetăm să negăm sexismul care stă la baza religiei creștine și evreiești. Este probabil că, pe măsură ce privim cum Cristos și Dumnezeu se prăbușesc la pământ, vom uita complet de nevoia unui Dumnezeu extern”. Apoi ea spune: „Trebuie să vedem zeița interioară ca fiind forța noastră psihică. În noua eră a schimbărilor pentru zeii noștri. Cristos și Dumnezeu nu se vor mai comporta ca niște copii răsfățați egoiști în psihicul nostru”.

În carte există o secțiune despre vrăjitoria feministă. Și, apropo, mișcarea feministă este legată de vrăjitorie. Merge mult, mult înapoi. Nu am timp să o dezvolt. Dar pe tot parcursul cărții se vorbește despre faptul că zeița este vie. Iar în aprilie, pe 23 aprilie 1976, a avut loc prima conferință națională a tuturor femeilor despre spiritualitatea feminină, iar Naomi Goldenberg descrie conferința. „Femeile au cântat zeița este vie, zeița este vie, magia este în desfăruşare. Au încheiat cântecele „zeița este vie” cu dans, tropăituri, bătăi din palme și țipete, au stat în picioare pe bănci și au dansat cu piepturile dezvelite pe masa de împărtășanie de la amvon și printre cărțile de imnuri”.

Toate acestea într-o biserică. Iar ea spune: „De ce să nu vă arătați sânii într-un loc care a încercat să vă învețe că sunt lucruri de care trebuie să vă fie rușine, trăsături care vă fac să nu semănați cu Dumnezeu sau cu Fiul Său”. Capitolul despre vrăjitorie spunea: „Că ceea ce mișcarea femeilor va cere în America este divinitatea feminină, natura este sacră, voința umană este supremă, fără păcat originar, fără bine și fără rău, absența unui text sacru, fără legi de disciplină, sexul să își urmeze propriul curs și omniprezent în tot ceea ce facem nu este altceva decât joacă, JOACĂ”. Acum, spuneți-mi că femeile creștine se pot alinia unei astfel de mișcări și să fie supuse față de Cuvântul lui Dumnezeu?

Cred că sunt o mulțime de oameni care își fac iluzii cu privire la cine este cu adevărat creștin. Când așa-numiții creștini susțin să urmeze acest tip de mișcare, și sunt sigur că mulți dintre creștinii care susțin ERA nu sunt de acord cu asta. Ei pur și simplu nu știu ce conduce cu adevărat mișcarea lor. Asta face parte din iluzie. Dacă te răzvrătești împotriva Scripturii, dacă răstălmăcești Scriptura, dacă manipulezi Scriptura, dacă forțezi Scriptura să spună ceea ce vrei tu să spună, nu faci voia Tatălui, îți impui propria voință asupra Cuvântului lui Dumnezeu. Și s-ar putea să faci parte din cei mulți, nu din cei puțini.

În felul acesta ați eșuat, poate, să intrați pe poarta cea strâmtă. Voi vreți să intrați prin poarta îngustă. Știți că legea lui Dumnezeu este perfectă, iar voi nu sunteți perfecți. Intrați pe poarta îngustă; știți că există un standard al neprihănirii pe care nu-l puteți atinge. Și în loc să intrați cu mândrie și egoism și să vă cereți drepturile, intrați cu pocăință, mărturisire, umilință, frângere, căință a inimii și supunere față de Domnia lui Isus Cristos. Sunt mulți oameni înșelați, dragii mei, mulți, mulți. Puțini găsesc această cale.

Cred că cei înșelați vin în câteva categorii, în biserică, în afară de fățarnicii care nu sunt înșelați. Ei sunt falși și știu asta, dar încearcă să se ridice la standardele soției lor sau încearcă să pară religioși din orice motiv. Dar în afară de cei fățarnici, există două categorii de oameni înșelați în biserică, cei superficiali și cei implicați. Cei superficiali sunt cei care se numesc creștini pentru că atunci când erau mici au mers la biserică sau la școala duminicală sau au fost confirmați sau au luat o decizie, între ghilimele, „pentru Cristos”.

Și auziți foarte des oameni care, atunci când sunt botezați, spun: „L-am primit pe Cristos când aveam 12 ani. Dar viața mea a fost un dezastru după aceea și acum vreau să mă întorc la asta. Ei bine, probabil că adevărul este că nu L-au primit pe Cristos deloc când aveau 12 ani. Au trecut printr-o anumită activitate religioasă. Și aceștia sunt cei superficiali. Ei vin la biserică acum. Au fost undeva în fundal, crescuți în cadrul religios și vin de Crăciun și de Paște și vin la nunți și înmormântări și cred că sunt creștini. Ei sunt cei superficiali care sunt înșelați.

Apoi sunt cei implicați care sunt înșelați și care sunt un grup mult mai subtil și mai serios. Sunt implicați în biserică până în gât și cunosc Evanghelia, cunosc teologia, dar nu ascultă de Cuvântul lui Dumnezeu. Ei trăiesc într-o stare constantă de păcătoșenie. Acum, cum știe o persoană înșelată că este înșelată? Cum putem depista o astfel de persoană? Îngăduiți-mi să vă prezint câteva criterii și vreau să vă gândiți la ele.

Acum, nu toată lumea din aceste categorii pe care vi le voi da este cu adevărat înșelată, dar acestea sunt indicatori buni că cineva ar putea fi înșelat. Dacă vreți să depistați pe cineva care este înșelat, uitați-vă mai întâi de toate la cineva care caută sentimente, binecuvântări, experiențe, vindecări, îngeri, minuni. De ce? Sunt șanse să fie mai interesați de produsele secundare ale credinței decât de credința în sine. Sunt mai interesați de ceea ce pot obține decât de gloria pe care o poate obține Dumnezeu. Sunt mai interesați de ei înșiși decât de înălțarea lui Cristos.

În al doilea rând, dacă doriți să vedeți cine ar putea fi înșelat, căutați oameni care sunt mai dedicați denominației, bisericii, organizației decât Cuvântului lui Dumnezeu. Tipul lor de creștinism poate fi pur social. „Sunt prezbiterian. Sau, eu am fost baptist toată viața mea. Sunt luteran, fac parte din”. Orice ar spune. Sunt mai dedicați organizației decât Domnului și Cuvântului Său.

În al treilea rând, căutați oameni care sunt implicați în teologie ca interes academic. Și îi veți găsi peste tot în colegiile și seminarele din țara noastră. Oameni care studiază teologia, scriu cărți despre teologie, absolut lipsiți de neprihănirea lui Cristos. Pentru ei, teologia este o activitate intelectuală.

În al patrulea rând, căutați persoanele care par mereu blocate pe un singur punct teologic prea accentuat. Aceasta este persoana care bate toba proverbială pentru propria sa mică zonă, o ciudățenie nebună. Și, de obicei, nu este vorba de vreo mare intuiție divină. Le-ar plăcea să credeți că sunt atât de aproape de Dumnezeu încât au o mare intuiție divină pe care nimeni altcineva nu o are. Adevărul este că ei caută o platformă pentru a-și hrăni ego-ul. Feriți-vă de persoanele lipsite de echilibru.

Și încă un gând. Când căutați pe cineva care ar putea fi înșelat, căutați pe cineva care este prea indulgent în numele harului, prea indulgent în numele harului. Îi lipsește pocăința, o inimă cu adevărat transformată și așa mai departe. Acum, toți aceștia pot fi înșelați și se pot afla pe drumul larg spre distrugere, crezând în tot acest timp că merg în rai. Iar Domnul nostru îi avertizează pe acești oameni în versetele 21-27. Vom ajunge la o concluzie în câteva minute, vreau să ascultați.

Domnul spune în acest pasaj că acești oameni sunt cei înșelați. Acești oameni cred că sunt pe drumul cel bun, dar nu sunt. Și mai întâi, în paragraful cu versetele 21-23, este nebunia cuvintelor goale, iar în versetele 24-27, nebunia inimilor goale. Observați din nou în versetul 21: „Nu oricine-Mi zice”, în versetul 22: „Mulți Îmi vor zice”. Afirmațiile sunt uimitoare. Afirmațiile sunt frumoase. Dar ei nu fac ceea ce pretind.

Elton Trueblood a spus: „Principalul nostru câmp de misiune astăzi, în ceea ce privește America, este în sânul bisericii”. Karl Bart, care nu este în niciun caz un evanghelic, dar care a spus unele lucruri adevărate, a spus: „Adevărata funcție a bisericii constă în primul rând în propria regenerare”.

Trebuie să ne revenim. Suntem plini de oameni care sunt plini de cuvinte goale. Ei spun, ei spun, ei spun, ei spun, dar ei nu fac voia lui Dumnezeu. Acum, nu e nimic greșit în a spune. Adică: „Dacă Îl mărturisești cu gura ta pe Isus ca Domn și crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit”. Așa că trebuie să spui că mărturisirea este necesară, dar mărturisirea fără ascultare este o farsă.

Acum uitați-vă cu mine pentru un minut, foarte pe scurt, la mărturisirea lor din versetul 21. Ei spun, „Doamne, Doamne” - versetul 22 – ei spun, „Doamne, Doamne”. Și am auzit de fecioare, nu-i așa? „Doamne, Doamne”, în Matei 25. Aceasta este o frază interesantă. Prima dată când spun „Doamne” ar putea fi o expresie a respectului lor, cuvântul înseamnă „Stăpân, învățător, domn”. Este un termen al demnităţii, respectului, recunoașterii. Ei spun „Doamne” în sensul că Doamne, Te respectăm. A doua oară, „Doamne, Doamne”, poate sublinia ortodoxia, corectitudinea pretenției lor pentru cuvântul Doamne, Kurios este cuvântul tradus în Septuaginta Vechiului Testament pentru numele lui Iehova.

Ei spun: „Știm că ești Dumnezeu, știm că ești Iehova. Acceptăm tot ceea ce implică divinitatea Ta, nașterea Ta din fecioară, viața Ta miraculoasă, moartea substitutivă, învierea puternică, mijlocirea, a doua venire”. Ei sunt respectuoși, sunt corecți, folosesc termenii potriviți, atitudinile potrivite. Și apoi observați, „Doamne, Doamne”, faptul că o spun de două ori indică zelul lor, pasiunea lor și fervoarea lor, angajamentul lor și puterea devotamentului lor.

Și, apropo, dacă acest lucru se întâmplă la marea judecată de la tronul cel mare și alb și ei spun acest lucru la marea judecată de la tronul cel mare și alb; dacă aceasta este ziua despre care El vorbește când spune, „în ziua aceea”, atunci este foarte posibil ca cei care vin acolo să fi petrecut deja secole într-un loc de judecată și pedeapsă, iar asta chiar le sporește fervoarea. „Doamne, Doamne”, ce am făcut fiind acolo unde am fost. Și astfel există o fervoare și o ortodoxie(corectitudine) și un respect.

Și apoi, în versetul 22, ei spun de trei ori: „în numele Tău, în numele Tău, în numele Tău”. Adică, ei nici măcar nu sunt atât de egocentrici în acest sens. Am făcut-o pentru Tine, am predicat pentru Tine și am scos demoni pentru Tine și am făcut minuni pentru Tine. Aceasta este o afirmație uimitoare. Este respectuoasă, este corectă, este ferventă, este zeloasă. Ei proclamă și fac fapte. Oameni buni, asta sună bine. Și noi spunem: „Astfel de oameni trebuie să fie creștini”. Adică, sunt respectuoși, sunt corecți, sunt fervenți în devoțiunea lor privată, sunt zeloși în slujirea lor publică a cuvântului și a lucrării.

Sună atât de bine. Dar, versetul 21, „Nu oricine-Mi zice, va intra”. Pentru că nu toți cei care spun asta au făcut voia Tatălui care este în ceruri. Și astfel Domnul va mărturisi în versetul 23, iată mărturisirea Mea, omologeō, „Niciodată nu v-am cunoscut depărtați-vă de la Mine, voi toți care lucrați fărădelege”. Ce șoc. El spune: „Vreau să vă fac o mărturisire”. Și, apropo, acest lucru este preluat direct din Psalmul 6:8. „Vreau să vă mărturisesc acest lucru, niciodată nu v-am cunoscut”. Este la fel cum El le-a spus fecioarelor care băteau la ușă: „Nu vă cunosc”.

Ei bine, poate veți întreba: „Ce vrei să spui, că Dumnezeu nu știe cine sunt ei?” Nu, bineînțeles că El știe cine sunt, El știe totul. Dar aici mu vorbim pur și simplu despre o conștientizare, nu vorbim despre o înțelegere mentală, cuvântul „cunoaștere” este folosit în Biblie - și trebuie să urmăriți acest lucru – cu referire la o relație intimă. De exemplu, în Amos 3:2, Dumnezeu spune despre Israel: „Eu v-am ales (cunoscut) numai pe voi dintre toate familiile pământului”. Înseamnă asta că singurii oameni pe care îi cunoștea erau evreii? Nu. Înseamnă că El avea o relație intimă cu ei. „Oile Mele ascultă glasul Meu și Eu le cunosc”.

Pentru a o exprima mai intim - cred că acest lucru vă va ajuta să înțelegeți. În Vechiul Testament se spune: „Cain și-a cunoscut soția și ea a născut un fiu”. Asta nu înseamnă că știa cine este ea sau îi știa numele. Înseamnă că a cunoscut-o în actul absolut intim al căsătoriei. Și vă amintiți că atunci când Maria a rămas însărcinată cu Domnul nostru, când El, ca sămânță divină, a fost insuflat de Duhul lui Dumnezeu, Iosif a fost șocat. Și Biblia spune că a fost șocat pentru că „nu o cunoscuse niciodată” - ce? Vedeți, cuvântul „cunoaștere” întruchipează o relație intimă. Iar Isus spune: „Nu am avut niciodată o relație intimă cu voi. Oh, ați fost pe la margini, dar nu am avut niciodată acea intimitate cu voi”.

Și apoi El spune: „depărtați-vă de la Mine”, ieșiți din prezența Mea pentru totdeauna. De ce? Pentru că spune la finalul versetului 23, „Voi toți care lucrați fărădelegea”. Acesta este un participiu prezent. De ce? „Pentru că în loc să faceți voia Tatălui Meu” - apropo, acesta este un termen care preia tot restul Predicii de pe Munte – „în loc să trăiți după aceste principii drepte, voi continuați întotdeauna să faceți fărădelegea”. Și în loc să faceți voia lui Dumnezeu, standardul Său neprihănit, voi faceți în mod continuu, și întotdeauna lucrați fărădelegea.

Știți ce înseamnă să-L mărturisești pe Cristos? Absolut nimic, dacă viața ta nu o susține. De aceea Petru a spus ceea ce a spus. „Dacă nu puteți adăuga la credința voastră, fapta, atunci nu veți ști că sunteți cu adevărat răscumpărați”. Asta a vrut să spună Iacov când a spus: „Credința minus faptele egal zero”. Este moartă. Mărturisirea este lipsită de valoare.

De fapt, cred că a-L mărturisi pe Cristos și a-L revendica pe Cristos, în mod nevalid, înseamnă a lua numele Domnului în deșert în sensul suprem. Nu cred că a lua numele Domnului în deșert înseamnă a spune „Isus Cristos” sau „Dumnezeu” pe stradă. Acesta este o modalitate. Dar întruchiparea încălcării numelui lui Dumnezeu este să-L revendici pe Cristos când El nu este al tău.

G. Campbell Morgan a spus-o bine: „Blasfemia sanctuarului este mult mai îngrozitoare decât blasfemia mahalalei”. Este ca un sărut al lui Iuda să spui: „Doamne, Doamne”, iar apoi să nu asculți. Acesta este un sărut al lui Iuda. Trebuie să fim pătrunși în a face voia lui Dumnezeu. De aceea, rugăciunea spune: „Facă-se voia Ta” - cum? – „nu numai în cer, ci și unde?” – „și pe pământ”. Și asta înseamnă prin mine, prin mine. Poate veți zice: „Ei bine, John, ce se întâmplă dacă nu o fac, dacă eșuez?” Rugăciunea continuă spunând: „Și ne iartă greșelile noastre” - datoriile noastre – „precum și noi iertăm greșiților noștri”.

Da, știm că vom da greș, dar atunci venim să cerem iertare, iar asta face parte din acţiunea neprihănită. Standardul neprihănit despre care vorbește Isus presupune că vom eșua, dar atunci când vom eșua vom fi acolo mărturisind. De aceea, 1 Ioan 1:9 spune: „Dacă suntem dintre cei care ne mărturisim păcatele, dăm dovadă că suntem oameni care sunt iertați”. Cu alte cuvinte, cei care sunt iertați sunt cei care mărturisesc. Vedeți, El nu spune: „Aici este standardul perfect. Dacă greșiți vreodată, sunteți eliminați”. El spune: „Iată standardul perfect, iar o parte a standardului perfect este că, atunci când dai greș, rezolvi problema”.

Acesta este standardul lui Dumnezeu. Și aș îndrăzni să spun că dacă Predica de pe Munte nu este direcția vieții voastre, nu perfecțiunea ei, dar dacă nu este direcția vieții voastre, n-are importanță ce mărturisire ați făcut, n-are importanță dacă ați fost botezați sau orice altceva, nu sunteți creștini. Vă amintiți că în Ioan 6 ei I-au spus: „Ce trebuie să facem pentru a împlini lucrările lui Dumnezeu?” Iar El a spus: „Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în Cel ce L-a trimis”.

De unde începi cu voia lui Dumnezeu? De la credința în Cristos. Singurul lucru acceptabil pentru Dumnezeu este o neprihănire care este produsul credinței în Isus Cristos bazate pe pocăinţă și care produce fapte bune. Și dacă asta nu există, indiferent ce spui, nu contează. Absolut nu contează. Așa că Domnul spune în versetul 23, dacă pot să parafrazez: „Nici măcar pentru o singură clipă nu v-am recunoscut ca fiind ai Mei sau nu v-am cunoscut în mod intim. Sunteți dați afară pentru totdeauna din prezența Mea pentru că voi continuați să lucrați fărădelegea.

Acum, ce face ca acest lucru să fie atât de șocant? Și vreau să închei cu asta. Ceea ce face ca acest lucru să fie atât de șocant este că afirmațiile pe care le fac sunt uimitoare. Uitați-vă la versetul 22: „Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Și n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?” Trei cuvinte, profeție, exorcizare și minuni. Seamănă mult cu ceea ce se pretinde astăzi în mișcarea carismatică.

Acum, știți ceva? Unii oameni care pretind asta vor fi legitimi, și au fost... au fost unii care au fost profeți adevărați, unii care cu adevărat în numele lui Isus Cristos au alungat dușmanul, unii pe care Dumnezeu i-a folosit pentru a face lucruri minunate, lucruri mărețe. Dar sunt mulți care vor pretinde asta într-un mod fals. Pentru că nu sunt autentici. Iar asta nu va avea sorți de izbândă.

Acum, întrebarea apare mereu și vreau să o abordez pe scurt. Nu inraţi în panică. Vom mai fi aici pentru doar câteva minute, așa că nu vă grăbiți să plecați. Atât vă mai spun şi termin. Dar vreau să auziți asta. Unii oameni spun, „Ei bine, acești oameni, chiar au făcut asta? Chiar au predicat, au profețit? Chiar au scos demoni? Chiar au făcut lucrări mărețe? Există trei alternative. Prima alternativă, au făcut, prin puterea lui Dumnezeu. A doua posibilitate, au făcut-o, prin puterea lui Satan. A treia alternativă, nu au făcut-o, doar s-au prefăcut. Toate trei ar putea fi adevărate.

Și poate veți întreba: „Chiar dacă sunt necredincioși, ar putea face așa ceva?” Da. Știți că Dumnezeu a lucrat prin necredincioși? Ei bine, uitați-vă înapoi în Vechiul Testament și veți descoperi că Dumnezeu chiar și-a făcut lucrarea prin necredincioși. De exemplu, în Numeri 23:5 se spune: „Domnul a pus cuvinte în gura lui Balaam” „Și Balaam” - spune Petru – „a iubit plata fărădelegii”. A fost un profet rău și nedrept plătit, dar Dumnezeu i-a folosit gura. Au existat momente în care Dumnezeu a lucrat chiar și prin oameni neregenerați.

Cred că ar trebui să spunem că răstignirea lui Cristos a fost una dintre cele mai monumentale. În 1 Samuel 10:10 și 11, împăratul apostat al Israelului, care nu era deloc neprihănit, se spune despre el: „Duhul lui Dumnezeu a venit peste el și a proorocit”. Uimitor. Apoi Caiafa, în Ioan 11:51 și 52, Domnul a pus o profeție în gura acelui mare preot josnic, astfel încât el a profețit moartea lui Cristos pentru toți oamenii. Este foarte posibil ca unii dintre acești oameni amăgiți de sine să fi fost folosiți de Dumnezeu, să fi spus adevărul lui Dumnezeu. Vreau să spun că este în domeniul posibilului.

În al doilea rând, este posibil ca ei să fi făcut lucruri minunate, să fi scos demoni și să fi predicat sub puterea lui Satan. Pentru că Satan își poate exprima puterea. Oh, Satan și-a desfăşurat puterea asupra lui Iov, nu-i așa, în moarte, distrugere, boală? Fără îndoială. Știți că fiii lui Sceva, în Faptele Apostolilor 19, au fost cei care au gonit demonii? Isus chiar a recunoscut că evreii aveau această abilitate atunci când Isus a spus: „Dacă eu scot dracii cu Beelzebul, fiii voştri cu cine-I scot?” El recunoștea că poate chiar făcuseră asta și că puteau să scoată demoni.

Poate că unii evrei neprihăniți au făcut-o prin puterea lui Dumnezeu. Poate că unii evrei nedrepți au făcut-o prin puterea lui Satan. Veți spune: „Bine da, de ce l-ar alunga Satan pe Satan?” Pentru că el este confuz de la bun început, întregul său sistem este un dezastru. Știți că în Deuteronomul 13 se spune: „Vor veni profeți falși și vor profeți anumite lucruri, anumite semne și minuni. Și ele se vor împlini și tot nu trebuie să le credeți”. Există posibilitatea să fi fost alimentați de Satan.

Știți că în Matei 24:24 ni se spune că vor veni hristoși falși, profeți falși și vor face semne și minuni, în 2 Tesaloniceni 2 versetele 8-10, „Antihristul va veni și va face semne și minuni false”. Satan poate face niște lucruri uimitoare. Și apoi există întreaga zonă a falsului pur și simplu, și cred că asta este ceea ce se pregătea în Egipt. Cred că magicienii din Egipt care încercau să imite minunile lui Moise făceau doar lucruri false. Când au reprodus ceea ce a făcut Moise, cred că a fost doar o șicană, doar propria lor mică magie. Eu le numesc chestii de magician, trucuri.

Acum, ideea este aceasta, oameni buni. Acești oameni vor spune: „Am predicat și am scos demoni și am făcut lucrări mărețe”. Și poate că unii dintre ei au fost folosiți de Dumnezeu să facă asta. Dacă Dumnezeu a folosit un om ca Balaam, va putea folosi orice. Poate că au făcut-o prin puterea diavolului, deghizat în Dumnezeu, magie albă. Poate că a fost doar un simplu hocus-pocus, ca majoritatea vindecătorilor pe care îi vezi astăzi. Ideea nu este cum au făcut-o, ideea este că au fost înșelați. Au crezut că era Dumnezeu, dar nu era Dumnezeu, nu era Dumnezeu.

Cred că sunt mulți oameni astăzi care predică, mulți oameni care scot diavoli, mulți oameni care vindecă și mulți oameni care fac alte lucruri pe care ei le cred că sunt de la Dumnezeu și nu sunt. Și o mulțime de oameni cred asta. Ei spun: „Oh, da, este Domnul, trebuie să fie Dumnezeu”. Și nu este nimic altceva decât satanic sau înșelătorie.

Dar ideea este pur și simplu aceasta: indiferent de ceea ce spun, indiferent de ceea ce pretind și indiferent de miracolele și minunile și lucrurile pe care au spus că le-au văzut, Isus spune: „Nu sunteți calificați să intrați în Împărăția Mea”. Și acesta este șocul, pentru că ei nu au trecut niciodată prin poarta îngustă, niciodată. Ce lucru devastator! Ei bine, să faci doar o declaraţie verbală nu este suficient. În seara aceasta vom afla că nici a auzi nu este suficient.

Tată, îți mulțumim în această dimineață pentru acest Cuvânt pentru noi. Auzim în inimile noastre cuvintele imnului lui Jeffery O'Hara: „De ce Mă numiți Doamne, Doamne, și nu faceți lucrurile pe care le ziceți. Mă numiți calea și nu mă urmați. Mă numiți viață și nu Mă trăiți. Mă numiți Stăpân și nu Mă ascultați. Dacă vă condamn, nu Mă învinuiți. Mă numiți pâine și nu Mă mâncați. Voi Mă numiți adevăr și nu Mă credeți. Mă numiți Domn și nu Mă slujiți. Dacă vă condamn, nu mă învinovăți”.

Și nu Te putem învinui, Doamne, că îi condamni pe cei care spun, dar nu fac, pentru că ei dau dovadă că nu fac parte din Împărăție. Fie ca nimeni să nu plece din acest loc în această categorie. Doamne, ce dimineață minunată am avut.

Ne rugăm să fie tot aşa, pe măsură ce ne examinăm sincer inimile ca să știm că suntem în credință. Adu-i la tronul Tău de rugăciune pe cei care au nevoie să vină, Tată. Fă lucrarea Ta în inimile noastre ale tuturor. În numele lui Cristos, amin.

SFÂRȘIT