Aș dori să vă uitați împreună cu mine în Biblie la capitolul 8 din Evanghelia după Matei. Matei, capitolul 8. Vom continua studiul nostru asupra capitolului 8. Am început data trecută, și este un lucru încântător să te afli la Evanghelia după Matei din mai multe motive, dar mă gândesc la unul special. Este așa de revigorant și de încântător să Îl vezi pe Isus trecând prin lume și atingându-Se de nevoile omului și de viaţa lui. Este diferit față de studiul vast și eșalonat al profețiilor din Daniel. Nu este precum tratatele logice și teologice ale apostolului Pavel. Nu este precum abordarea istorică și din perspectiva legământului din Evrei. Este ceva proaspăt și viu și practic cu privire la a-L vedea pe Isus trecând prin lume, și exact acest privilegiu îl avem, începând din acest capitol 8.

Acum, în special în capitolul 8, am văzut împreună data trecută că Domnul nostru Și-a afirmat autoritatea. A avut această predică monumentală din capitolele 5 până la 7 și S-a întâlnit cu întrebările inevitabile „Cine Îți dă dreptul să vorbești aşa? Cine crezi că ești? De unde ai venit? Care este autoritatea Ta?” Și astfel, aceasta este întrebarea la care capitolele următoare sunt răspunsul. Prin urmare, ceea ce spun capitolul 8 și 9 este „Eu sunt Dumnezeu. Am venit din Ceruri și am toată autoritatea”. Acesta este răspunsul, și Isus Și-a demonstrat divinitatea. Și-a demonstrat puterea cerească supranaturală printr-o serie de minuni incredibile care nu puteau fi explicate nicicum altfel decât că Dumnezeu a fost prezent printre oameni. Așadar Matei continuă foarte atent prezentarea regalității lui Cristos, aici ne dă acreditările Lui ca Împărat, arătându-ne faptul că are dreptul să spună ceea ce spune. Are dreptul să facă asta pentru că este cine este. El este Dumnezeu, și nu există nicio altă explicație pentru aceste serii de minuni.

Aș dori să vă ofer puțin din context. Trebuie să înțelegeți cât de dramatică a fost întreaga scenă. În zilele lui Isus Cristos, bolile erau în creștere în lumea întreagă. Lumea era umplută literalmente de boli și la drept vorbind, în primul rând, știința medicală era inexistentă. Așadar, bolile nu puteau fi tratate cum trebuie, astfel că își urmau cursul, şi prin urmare îi aveai pe bolnavi și pe cei muribunzi tot timpul alături de tine. Era o frică grozavă de boală. Mai era apoi durerea și suferința și anxietatea ce însoțea boala, însă nu exista niciun fel de medicament care să le ușureze. Mai existau apoi plăgile care au măturat cetățile și țările și erau de temut. Erau mult mai multe boli incurabile decât avem acum, așadar, era o lume plină de boală. Oamenii nu trăiau foarte mult. Mureau de tineri, și nu era anormal să mori de boală în jurul vârstei de 20 de ani.

Acum, Biblia vorbește despre multe din bolile care existau în vremea lui Cristos și în vremea Vechiului Testament. Aș dori să vă ofer o panoramă a bolilor pe care Domnul le-a confruntat, și acestea sunt un fel de categorii în care se încadrează diferite boli. Biblia vorbește despre atrofiere, iar în atrofiere se încadrează boli precum distrofia musculară, boală în care musculatura refuză să mai absoarbă hrana adusă de sânge, așadar se slăbește și devine nedezvoltată. Atrofierea include de asemenea poliomielita, o boală comună în acea vreme, adusă de virusul care ajunge în intestin, şi apoi atacă sistemul nervos central, cauzează paralizia și atrofia. Biblia vorbește despre orbire. Exista orbirea epidemică. Apărea adesea la naștere, când copilul era născut de o mamă care era infectată cu gonoree. Mai era și orbirea datorită conjunctivitei cauzate de bacteria trahoma. Aceasta era orbirea care avea loc datorită condițiilor sanitare precare. Mai era orbirea datorată soarelui puternic, căldurii, nisipului purtat de vânt, mai era orbirea cauzată în război sau de un accident. Și apoi au fost de multe ori oameni cu furuncule. Furunculele includeau abcese, carbuncule la baza firului de păr, glande infectate și alte lucruri de acest gen. O altă boală era surzenia: surzenie datorită deficiențelor din naștere, surzenie cauzată de răni sau lovire, surzenie datorită infecției urechii medii sau interne. Biblia vorbește despre hidropizie, iar hidropizia descrie o afecțiune cu edem, unde există o retenție de lichid în corp, care poate fi cauzată de multe lucruri. Biblia vorbește despre muțenie sau mutism, incapacitatea de a vorbi. Vorbește despre dizenterie, care era cauzată de o amibă sau o bacterie sau de niște viermi, o boală de colon, a tractului și proceselor digestive. Mai era epilepsia, iar epilepsia cuprindea convulsii de intensitate mică și mare și altele. Exista apoi hemoragia. Biblia vorbește despre problemele de sângerare, care includea tumori, fibroame și carcinoame. Biblia vorbește despre impediment în vorbire și despre vorbire încurcată, care poartă acum numele de afazie. Mai vorbește despre indigestie, care probabil era un lucru sever, care era probabil o tulburare stomacală. Biblia vorbește despre inflamări, probabil se referă la infecții cu streptococ și stafilococ. Vorbește despre ciume, care erau niște plăgi aduse de rozătoare, de șobolani. Vorbește despre boli de piele (am menționat data trecută) și sunt multe, multe din acestea. Biblia vorbește despre boli numite tumori, și era o gamă largă de tumori. Vorbește apoi și de ulcerații. Mai erau și alte trei boli, în special în Noul Testament, și ele apar ca fiind trei minuni în capitolul 8: lepra, paralizia și frigurile.

Acum rezultatul tuturor aceste lucruri este că toate aceste boli existau în vremea lui Isus în multe forme și de fapt erau, din toate punctele de vedere, neatenuate. Într-adevăr nu exista nicio modalitate prin care să tratezi aceste afecțiuni, prin urmare oamenii deveneau foarte conștienți de nenorocirea care atârna deasupra capetelor lor privind inevitabilul acestor boli! Alături de ei vine Isus, și El le atinge viaţa în cel mai dureros punct, cel al bolii. Și în esență, dragilor, să nu uităm că Isus a nimicit bolile din Palestina și natura monumentală a acestei exprimări este dincolo de orice imaginaţie. Nu putem înțelege acest lucru deoarece noi trăim într-o societate care poate trata aceste boli. Oh, da, sunt și boli care nu pot fi vindecate de noi. Cancerul si bolile de inimă ne ajung din urmă mai devreme sau mai târziu, dar în mare parte am eliminat celelalte boli. Și chiar și în bolile care aduc moartea noi avem capacitatea să producem o atenuare a bolii prin medicamente. În acea societate, nu era un astfel de lucru; și Isus a măturat cu puterea Lui vindecătoare bolile și a vindecat mii de oameni. Ce vreau să spun: era o descoperire uimitoare a faptului că era Dumnezeu. De aceea, așa cum am văzut data trecută, El în mod repetat a spus „Credeți în Mine, din pricina lucrărilor măcar”. Cum poți să negi asta, această vindecare atât de cuprinzătoare, extinsă și în masă pe care a făcut-o?

În Matei capitolul 12 la versetul 15 spune „Dar Isus, ca unul care știa lucrul acesta (cu referire la farisei. Nu încercați să urmăriți textul, vă voi citi eu doar câteva versete), Isus a plecat de acolo. După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toți bolnavii”. În Matei 14:14 este același lucru. Spune „Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi i-a vindecat pe cei bolnavi.” I-a vindecat pe toți. I-a vindecat pe toți aceia care au venit la El. Biblia ne spune: bolnavul a venit, El l-a vindecat. A alungat boala din Palestina.

Este important să observăm cât de diferit este El de așa-zișii vindecători contemporani. Am introdus un capitol în cartea pe care am scris-o despre carismatici asupra subiectului vindecare, și am scris acolo cum a vindecat Isus. Ei bine, aș dori doar să vă amintesc aceste puncte majore. Primul, a vindecat cu un cuvânt sau cu o atingere. Nu erau șmecherii, nu era pregătire, nu erau tertipuri, nu era fast, nu era nimic, doar un cuvânt și o atingere. Doar a spus un cuvânt, doar o atingere. În al doilea rând, a vindecat instantaneu, instantaneu. În acel moment, ne spune, sângerarea s-a oprit, femeia cu scurgere de sânge din Marcu a fost vindecată imediat; și cei zece leproși au fost vindecați instantaneu. Ologul de la scăldătoarea Betesda a devenit imediat bine. Și orbul de la Betesda, când și-a spălat ochii, a văzut instantaneu.

În al treilea rând, a vindecat în totalitate. Nu a fost niciodată o recuperare. Poți să îți imaginezi să ai 35 de ani și să nu fi făcut niciodată un pas și Isus să-ți facă picioarele întregi și să-ți spună „Ridică-te și umblă”? Chiar dacă picioarele tale erau întregi, nu ai fi putut să umbli. De ce? Era nevoie de recuperare. În oricare dintre minunile pe care le-a făcut Isus nu a fost nevoie niciodată de nicio reabilitare. Niciodată. A fost instant. A fost total. Imediat.

În al patrulea rând, Isus i-a vindecat pe toți. Nu a fost nevoie să elimine cazurile grele. I-a vindecat pe toți. Pe toți. Nu a trimis acasă șiruri lungi de oameni dezamăgiți, cum fac acești așa-ziși vindecători de azi. I-a vindecat pe toți. Luca 4:40 spune „La asfințitul soarelui, toți cei ce aveau bolnavi atinși de felurite boli, îi aduceau la El. El Își punea mâinile peste fiecare din ei, şi-i vindeca.”

În al cincilea rând, a vindecat boli care afectau organele, lucrurile care se vedeau: picioare schilodite, mâini uscate, ochi fără vedere, paralizie, acel fel de vindecare care era un miracol dincolo de orice îndoială. El nu a vindecat durerile de spate sau o presupusă tulburare funcțională.

În al șaselea rând, și acesta este punctul în care Isus Se distanțează de toți ceilalți vindecători, Isus a înviat oameni din morți. Pe parcursul tuturor acestor lucruri, fraților, trebuie să înțelegeți: Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în istorie și ceea ce văd evreii în această lucrare miraculoasă a lui Cristos este ceva pentru care este posibilă numai o explicație divină. Şi acest lucru face ca necredința fariseilor să fie atât de incredibilă, și le arată adâncimea păcatului din inimile lor. Ei nu credeau având sub ochi rezolvări incredibile, inexplicabile.

Fără îndoială că Matei îi condamnă iarăși în această secțiune prin faptul că arată ce Îl acreditează pe Isus, dintre miile de minuni, el alege trei minuni pentru acest capitol. Acum, săptămâna trecută ne-am uitat la prima, de la versetul 1 la 4, cu un om nenorocit, nenorocit. Să ne uităm la acest capitol „Când S-a coborât Isus de pe munte, multe noroade au mers după El. Şi un lepros s-a apropiat de El, I s-a închinat, şi I-a zis: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești.” Isus a întins mâna, S-a atins de el şi a zis: „Da, vreau, fii curățit!” Îndată a fost curățită lepra lui. Apoi Isus i-a zis: „Vezi să nu spui la nimeni; ci du-te de te arată preotului, şi adu darul pe care l-a rânduit Moise, ca mărturie pentru ei.””

Acum, cel mai disprețuit om din societate era un lepros. Cea mai severă, cea mai urâtă și cea mai de neimaginat boală a fost lepra. De asemenea ceremonial era considerată necurăție, așadar devenea o ilustrare vie a păcatului. Așadar omul nu doar că era un proscris, datorită bolii în sine, dar era și o ilustrare vie, pe picioare a păcatului; și totuși, un astfel de om a venit la Isus. Acum, această afirmație era incredibilă pentru fariseii care o auzeau, o minune uimitoare pentru ei ca să creadă, relatată de Matei, pentru că ei nu puteau să-și imagineze ca cineva lepros să îi deranjeze. Cu siguranță că au fost mulți farisei care nu se simțeau bine și care aveau nevoie de o vindecare. De ce un proscris cu o natură ticăloasă, precum acest om, să fie vindecat? Dar am văzut cât de minunat S-a atins Isus de nivelurile cele mai de jos din societate. A făcut lucruri în fața mândriei și trufiei fariseice, lucruri pe care ei nu le-ar fi făcut niciodată. A arătat că extinderea Împărăției Sale a trecut de cei înălțați și puternici către cei smeriți. Faptul că a vrut să-i îmbrățișeze pe oameni pe care nimeni nu i-ar fi atins; faptul că Împărăția Sa nu era ceea ce gândeau ei, nu era pentru super-spirituali, ci pentru cei disperați, pentru cei care suferă. Și astfel, El S-a atins de un om cu lepră și omul a fost vindecat.

Vă amintiți că v-am arătat patru puncte extraordinare cu privire la acest om? Întâi de toate, a venit cu încredere. Cu alte cuvinte, nu i-a mai păsat că este lepros. S-a debarasat de toată stigma socială. S-a debarasat de toată rușinea și a venit pentru că era disperat. Și apoi a venit cu reverență, spune că s-a închinat. A venit și cu smerenie. El spune „Dacă vrei”. Și în cele din urmă a venit cu credință. „Poți să mă curățești. Cred asta”. Când o persoană vine la Cristos cu disperare, cu închinare și smerenie, și cu credință, acea persoană poate cu adevărat să fie răscumpărată; așadar, vindecarea leprosului devine pentru noi, în acest fel, o analogie a mântuirii; iar El i-a spus leprosului două lucruri. Primul „Să asculți de legea lui Moise. Du-te drept la templu și fă ce trebuie făcut”. Al doilea „Fii o mărturie pentru ei”. Acest lucru trebuie să aibă loc în viețile noastre, de asemenea, după ce am fost răscumpărați. Ascultăm și suntem o mărturie. Așadar, L-am văzut pe Isus vindecând un lepros. Scursura societății a fost îmbrățișată de El. Și ce mustrare a fost pentru mândria disprețuitoare și plină de judecată a fariseilor.

Trecem de la omul nenorocit la întâmplarea noastră de astăzi. Un om respectat, versetul 5, un om respectat. Avem aici de asemenea un om care ar fi fost considerat de evrei un om respins, pentru că era dintre neamuri. Mai rău de atât, el este un soldat roman, un membru al armatei de ocupație care a invadat și a ocupat țara lor scumpă. În mod normal, ar fi un om urât de ceilalți, aproape ca leprosul; dar Domnul îl vindecă în numele Său și, iarăși, ceea ce transmite Domnul este lucrul acesta: Împărăția este extinsă și pentru cei destituiți și proscriși și pentru neamuri; mult mai largă decât parametrii trasați de farisei, mult mai largă.

Să ne uităm la versetul 5 „Pe când intra Isus în Capernaum”. Apropo, mulți comentatori cred că aceste trei minuni au avut loc în aceeași zi. A terminat predica, s-a coborât de pe munte, a intrat în Capernaum și toate acestea s-au petrecut în aceeași zi. Este posibil. A intrat în Capernaum. Apropo, Capernaum este acea cetate frumoasă din nordul mării Galileii, o cetate care nu mai există, pentru că Isus a pronunțat un blestem asupra ei. Este unul dintre cele mai frumoase locuri pe care le-am văzut și totuși, nu mai există ca cetate. Sunt doar ruine, pentru că Isus a blestemat locul. Nu l-au mai reconstruit niciodată. Au construit alte locații în jurul său, dar nu acolo. Dar în acel loc frumos, Isus a fost cazat și a locuit, poate că la casa lui Petru, pentru că Petru avea o casă acolo. Până în ziua de azi ruinele acelei case au rămas acolo. Cred că a fost casa lui. Așadar, Isus a intrat în Capernaum, și a petrecut mult timp acolo. „S-a apropiat de El un sutaș, care-L ruga”. Acum, Matei merge exact în centrul problemei, și Matei tratează interacțiunea dintre sutaș și Isus, conform scopului lui Matei. Însă lucrurile sunt elucidate puțin în Luca, pentru că Luca are un pasaj comparativ în capitolul 7. Nu e necesar să deschideți, însă voi introduce câteva elemente din Luca. Luca ne spune că sutașul de fapt nu a venit la Isus, ci mai degrabă a trimis niște evrei cu acest mesaj. Așadar, Isus interacționează cu sutașul, însă prin acești evrei care au venit la El. Sutașul nu a venit el însuși, mai degrabă i-a trimis pe acești evrei. Nu a venit pentru că s-a simțit nevrednic să fie în prezența lui Cristos și s-a simțit nevrednic să Îl aibă pe Cristos în casa lui, așadar, îi trimite pe acești evrei în locul lui și ei vorbesc cu Isus pentru el.

Acum, să vorbim puțin despre un centurion, adică un sutaş. De câte ori vedeți un sutaș în Noul Testament, este un om bun. Este uimitor. Parcă Domnul – și erau o mulțime de sutași răi, dar parcă Domnul intenționat i-a ales pe unii din cei mai urâți din Palestina ca ilustrații ale bunătății și credinței și harului mântuitor, ca să arate că lărgimea Împărăției Sale merge dincolo de Israel. De fiecare dată vedeți un sutaș, fie că este cel de la momentul răstignirii, fie că este Corneliu, fie că este acesta, toți sunt oameni buni; și toți, cel puțin cred că mare parte, au ajuns să fie răscumpărați. Este ca o palmă peste față împotriva exclusivismului care a existat atunci, când nu era loc pentru unul dintre neamuri ca să fie mântuit, în special un soldat roman.

Acum, pot să mai adaug un gând? Dacă nu era suficient de rău să fii unul dintre neamuri, cu atât mai rău era să fii un soldat roman, și dacă nu era suficient de rău să fii un soldat roman, mai era ceva. Soldații armatei de ocupație romană nu erau chiar trimiși de la Roma. Ei erau antrenați în comunitățile sau zonele care erau ocupate. Și ceea ce făceau, conform istoriei, ceea ce făceau în Palestina, era că au găsit un popor non-evreu în acea zonă și i-au atras în armata romană și i-au antrenat. Acest om din Capernaum era, fără îndoială, un soldat din trupele lui Antipa. Și dacă era un ne-evreu care trăia în acea zonă, cu siguranță că era un Samaritean. Și dacă era rău să fii dintre neamuri, dintre toți cei mai răi erau Samaritenii, pentru că un samaritean era de fapt un evreu care s-a căsătorit cu cineva dintre neamuri, iar aceasta însemna că își sacrifică moștenirea evreiască, era cel mai rău fel imaginabil de păgân amestecat cu evreu.

Așadar, avem aici pe unul care este dintre neamuri. Este dintre cei mai răi dintre neamuri, e un samaritean. Este dintre cei mai răi samariteni. Este membru al forțelor de ocupație ale armatei romane care oprima Israelul. Acum, orice fariseu ar fi spus „De ce ai servi pe cineva ca acest om?” Exact acesta este rostul. Ei nu aveau nicio perspectivă asupra dimensiunilor Împărăției. Era restrânsă doar la ei: „Doar noi, nimeni alții, numai noi”. Așa era. Și Isus deschide larg aceste porți și era mai mult decât puteau ei suporta, iar ei L-au urât până când L-au omorât. Dar acest om vine în prezența lui Isus prin acești evrei intermediari despre care ne spune Luca, și iată ce spune. Versetul 6 „Doamne” (și apropo, Doamne de aici înseamnă mai mult decât domnule. Este o legătură în ce privește gândul de Domnul din gândirea centurionului cu privire la divinitatea lui Cristos. Cred că îl folosește în adevăratul său sens, cel divin. „Doamne, robul meu (folosește cuvântul pais în limba greacă, care înseamnă copilul meu) zace în casă paralutikos”. Este paralitic, bolnav de paralizie, se chinuie îngrozitor, sau suferă îngrozitor sau suferă sever. Acum, cuvântul pais folosit aici înseamnă copil. Luca folosește cuvântul doulos, care înseamnă rob. Iar întrebarea care se ridică: Era copilul lui sau robul lui? Răspunsul este că era un lucru obișnuit să ai un copil rob în casă, un băiat tânăr. Și asta era, un băiat rob, un băiat sclav. Iar el spune „Băiatul meu rob este în casă bolnav de paralizie”. Nu știm dacă era poliomielită sau dacă era o tulburare a sistemului nervos sau a creierului sau o tumoră. Nu știm, dar era paralizat și în dureri mari.

Acum, este ceva frumos cu privire la acest text. Îmi place de acest sutaș. Întâi de toate îmi place de el aici pentru că i-a păsat de robul lui, iar aceasta îl separă de toți ceilalți din lumea romană. De fapt, în imperiul roman, robii nu aveau nicio însemnătate. Dacă sufereau, nu conta. Dacă trăiau, nu conta. Dacă mureau, nu conta. Nu aveau nicio valoare. Aristotel, de exemplu, spunea, citez „Nu poate fi nicio prietenie și nicio dreptate către lucruri. Într-adevăr, nici măcar către un cal sau un bou sau un sclav. Pentru că stăpânul și sclavul nu au nimic în comun. Un sclav este o unealtă vie, la fel ca o unealtă este un rob fără viață”.

Nu aveau niciun drept. Gaius, expertul în legea romană a spus „Putem spune că este universal acceptat faptul că stăpânul posedă puterea asupra vieții și morții față de sclavul său”. Aceasta era legea romană. Nu-ți place de sclavul tău, omoară-l. Varro, scriitorul roman care a scris atât de mult despre agricultură a spus „Singura diferență dintre un sclav și o fiară și un cărucior este că sclavul poate vorbi”. Singura diferență.

Cato a fost un alt scriitor roman, care încerca să ofere consultanță cuiva care avea probleme financiare. El a spus „Uită-te peste turma ta și organizează o vânzare. Vinde-ți boii obosiți, turma pătată, oile pătate, lâna, pieile, orice este vechi, uneltele vechi, sclavii bătrâni, sclavii bolnavi, orice altceva care este de prisos”. Așadar, vedeți, romanii vedeau pe sclav ca fiind un lucru, dar nu și acest sutaș. El nu vorbește în numele său. El spune „Hey, băiatul rob al meu este paralizat”. Este un păgân extraordinar. Este un păgân extraordinar.

Știți ceva? Așa trebuie să fi fost, pentru că acești evrei au venit în numele lui cu acest mesaj la Isus. Adică, cei mai mulți sutași s-ar fi dus la un grup de evrei, dacă erau sutași samariteni și spuneau „Vreți să îmi faceți o favoare?” Ei spuneau „Ha? Cred că glumești. Dă-te la o parte, amice!” Cum de au venit acești evrei la Isus în numele acestui om? Vă voi spune: Luca 7, cel mai interesant. Ascultați acest verset. „Aceștia (bătrânii, evreii) au venit la Isus, L-au rugat cu tot dinadinsul”. Erau foarte implicați. „Oh”, au spus ei „Oh, fă asta!” și i-au adus acest scurt mesaj „robul lui zace bolnav acasă, este paralizat, suferă chinuit”. Iar ei au adăugat „Merită să-i faci acest bine pentru că este vrednic. Este vrednic”. Cum poate fi un păgân vrednic? Iată cum. „Ne iubește neamul și ne-a zidit sinagoga”. Lucrurile se reduc la economie, la bani, omul a făcut o investiție majoră. Le-a iubit neamul. Le-a zidit sinagoga. Acum aflăm mai multe despre acest sutaș. Hah! El chiar înțelege ceva din adevărul religiei lor. Este un păgân temător de Dumnezeu, precum Corneliu. El a realizat că are de-a face cu un popor care este un popor al legământului cu Dumnezeul cel viu, și face o investiție în dreptul lor. Le-a iubit neamul și a zidit sinagoga din Capernaum. Am fost la Capernaum. Am poposit la ruinele sinagogii de acolo. Ei spun că stâlpii de la sinagogă provin din zilele acelea, și poate că au fost achiziționați tocmai de acest sutaș. Le-a zidit sinagoga. Când faci o favoare acestor oameni, ei răspund la fel, așadar bătrânii au venit și au spus „Oh, trebuie să faci asta pentru el”.

Știți ce este interesant de asemenea pentru mine? Faptul că ei știau că Isus poate să facă minunea. Toți știau că El poate vindeca. Nu era o îndoială asupra acestui lucru, dar în împietrirea inimii lor nu voiau să facă un pas mai departe și să-L accepte ca Mesia și ca Mântuitor. Așadar, aici avem un păgân bun care îl iubea pe Israel, dar și noi trebuie să-l iubim pe Israel. Așa ar trebui. Ei sunt poporul ales al lui Dumnezeu. Nu cred că este cineva care să iubească pe poporul evreu mai mult ca mine. Ei sunt poporul meu favorit: de la Avraam la Isus la Pavel și Timotei. Petrec mai mult timp cu ei decât cu neamurile, în studiul Cuvântului.

Și el i-a iubit de asemenea. A iubit națiunea, și le-a zidit o sinagogă, și din câte se pare era un păgân bun, și era amabil. Și-a iubit și robul. Era smerit. Știți că nici nu a venit el însuși la Isus, pentru că nu se socotea vrednic? Și știți că nici nu voia ca Isus să intre în casa lui, pentru că știa suficient despre învățătura ceremonială iudaică și anume faptul că un evreu nu trebuia niciodată să intre în casa unui păgân. Și nu voia să încalce asta. Evreii aveau niște credințe ciudate, știți, faptul că tacâmurile neamurilor sunt necurate. Ei nu ar fi mâncat folosind tacâmurile neamurilor. Ei credeau că neamurile avortau copiii și îi aruncau în canalizarea din casă. Așadar, casa era necurată datorită unui trup mort, și aveau tot felul de lucruri ciudate pe care rabinii le-au inventat ca să îi țină departe de neamuri. Și el chiar a vrut să cinstească acele tradiții ceremoniale.

Este smerit. Este iubitor. Este sensibil. Are într-adevăr o atitudine binecuvântată. Este gata copt pentru o transformare, și asta ne oferă contextul. Iar când spune „Doamne” din versetul 6 este Domnul în plinătatea însemnătății. În caz că vă îndoiți de asta, uitați-vă la versetul 10. Isus a spus în mijlocul versetului „Nu am găsit în tot Israelul credință așa de mare”. Aceasta este cea mai mare credință pe care am văzut-o. Credință? Ce vrei să spui? Credință în cine era Cristos cu adevărat; la acest se referă. A crezut că Isus era Dumnezeu. Acesta este epitomul, rezumatul credinței, iar Isus spune că el credea așa. Când spune „Doamne” el afirmă domnia lui Cristos. Și ce mustrare era aceasta pentru evrei, pentru că aici este un samaritean, un evreu pe jumătate, un soldat roman al Romei. Isus spune „Are cea mai mare credință pe care am văzut-o”. Ce șoc!

Și nici măcar nu vine pentru nevoia sa. El spune „Robul meu copil zace bolnav de paralizie, se chinuiește cumplit”. Știți ce văd aici, atât de frumos? Nu este nicio cerință în versetul 6. Îi oferă Domnului informația, iar evreii spun „Ajută-l. Merită. Ajută-l. Ajută-l”. Dar el nu presupune că trebuie să ceară asta. Rugăciunea lui este o rugăciune a informării. „Doamne, aici este nevoia. O pun înaintea Ta. Îți accept suveranitatea și alegerea Ta”. Care a fost boala lui? Paralizie, deteriorarea simțurilor sau a funcțiilor musculare printr-o rănire sau boală la măduva spinării, la creier sau la nervi. Nu știm ce a cauzat-o, dar efectul era moartea iminentă.

În versetul 7 avem răspunsul Domnului „Isus i-a dat răspunsul: Voi veni și îl voi vindeca. Voi veni și-l voi vindeca”. Așadar le spune evreilor trimiși de sutaș că Se va duce la casa sutașului. Va vindeca pe copil. De fapt, Luca ne spune că toți au început să se miște pe drum și se pregăteau să meargă către casa sutașului, iar acesta îi vede venind, și intră în panică, pentru că nu se simte vrednic să fie în prezența lui Cristos, și nu vrea să îi facă să încalce Legea lor prin intrarea în casă, dar nici nu-l poate scoate pe băiat afară din casă, datorită stării sale.

Așadar el trimite rapid un mesager în versetul 8. „Sutașul a răspuns și a zis: Doamne, nu sunt vrednic ca să vii sub acoperământul meu. Doamne, nu, nu veni. Nu sunt vrednic. Nu pot să Te las să intri în casa mea. Nu pot să fiu în prezența Ta. Nu sunt vrednic.” Oh, îmi place mult! Știți, fraților, sunt unii oameni care cred că dacă ei devin creștini Îi fac lui Dumnezeu o favoare, că El ar avea nevoie de ei. Noi nu suntem vrednici să fim în prezența Lui. „Nu sunt vrednic”. Ce frumoasă imagine, acesta este cu adevărat un om. Nu ai devenit sutaș prin faptul că ai trecut de la birou la această funcție. Ai devenit sutaș prin faptul că ai urcat pe scara gradelor, alături de ceilalți soldați. Acesta era un om dârz. El trebuia să conducă o sută de oameni. Aceasta făcea un sutaș. El mânuia o sută de oameni. Era un instructor militar, dârz, orientat spre luptă; dar ce bunătate, smerenie, blândețe, sensibilitate și gingășie plină de dragoste; și toate acestea pentru un rob bolnav?

Un adevărat păgân care se temea de Dumnezeu, ca şi Corneliu; iar acum credința lui a devenit mai evidentă la finalul versetului 8. Ascultați ce spune „Nu e nevoie să vii sub acoperământul meu. Zi doar un cuvânt și robul meu va fi vindecat”. „Oh” poate spui „de unde a avut această informație?” Ascultați, a fost prezent. A văzut ce făcea Israel. El a spus „Doar un cuvânt. Doar atât. Nu e nevoie să intri. Cunosc autoritatea care este pe buzele Tale. Doar spune cuvântul”. Cred că el știa că Isus este Dumnezeu, și că el era în prezența lui Dumnezeu. „Tot ce ai de făcut este să vorbești”.

Și apoi în versetul 9, vine cu această afirmație care cred că este atât de potrivită „Căci şi eu sunt om sub stăpânire; am sub mine ostași, şi zic unuia: „Du-te!” şi se duce; altuia: „Vino!” şi vine; şi robului meu: „Fă cutare lucru!” şi-l face.” Ceea ce spune este „Hey, Îți înțeleg autoritatea. S-ar putea să fie alții pe aici care să întrebe „De unde ai această autoritate? Cine crezi că ești? Cu ce rațiune sau ritm vorbești în acest fel?” Dar eu cunosc un om cu autoritate atunci când îl văd. Am văzut ce ai făcut. Am văzut puterea cuvintelor Tale. Îți înțeleg autoritatea”.

Ascultați acum raționamentul din versetul 9. Este raționamentul de la mic la mare. El spune „Eu sunt un om care stau sub autoritate, și am soldați sub autoritatea mea. Îi spun acestuia „Du-te!” și se duce, altuia „Vino” și vine, îi spun robului „Fă cutare lucru!” și îl face”. Ascultați acum ce spune. „Sunt un om care stă sub autoritate și înțeleg autoritatea și o exercit. Cu cât mai multă autoritate trebuie să ai Tu care nu ești sub autoritatea nimănui, ci ești autoritatea supremă a universului?” El spune „Eu sunt sub autoritate și pot porunci lucrurilor să aibă loc. Tu ești deasupra tuturor autorităților. Cu cât mai mult poți să spui un cuvânt și se va împlini?” Oh, aceasta este o credință mare, nu-i așa? „Nu este nevoie să vii, doar spune”!

Acum, următorul verset este foarte interesant. „Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat”. Știți ceva? Trebuie să ai o anumită credință ca să Îl uimești pe Isus. Să ne gândim puțin, pentru că, într-adevăr, El cunoaște toate lucrurile. Le-a văzut pe toate, și când spune „Isus S-a mirat”, atunci chiar este o afirmație aparte. Ne spune că Isus, în umanitatea Sa – avem aici o clipire din umanitatea Sa – a fost literalmente uimit de credința acestui păgân. Este uimit.

Apropo, a fost un gust al lucrurilor ce aveau să vină, pentru că au fost o mulțime de neamuri care au avut același fel de credință în Cristos. Mulți dintre ei stau în dimineața aceasta aici, și este o mustrare severă pentru evrei. Uitați ce spune la versetul 10 „Când a auzit Isus aceste vorbe, S-a mirat şi a zis celor ce veneau după El: „Adevărat vă spun că nici în Israel n-am găsit o credinţă aşa de mare.”” Putea să Se oprească, dar a continuat, ca să îi acuze. Iar implicația este „Trebuia să o fi găsit aici. Voi sunteți poporul legământului. Voi sunteți poporul promisiunii. Voi sunteți poporul moștenirii. Voi trebuia să fi avut acest fel de credință, dar nu am găsit-o niciodată aici, nu acest fel de credință”. O credință mare, îl laudă pe acest păgân.

Oh, a găsit credinţă între evrei! Fără îndoială. Am văzut în Matei 4. Cu siguranță că a găsit credință, dar niciodată în această combinație, niciodată atât de multă virtute. Ce vreau să spun este că găsim și dragoste, și afecțiune și chibzuință și smerenie și sensibilitate și încredere absolută în puterea lui Cristos, siguranța că El este Dumnezeu în trup de om. Nici ucenicii nu au avut, știți că Isus le-a spus „Oh, mică vă este credința”. Și ei erau ucenici, și nici măcar nu erau siguri cine era El. Toma, după înviere a spus „Nu sunt chiar așa de sigur”. Filip spune „Arată-ni-L pe Dumnezeu”. El le răspunde „De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ați cunoscut?”

Dar acest om avea o credință mare. Este o anticipare monumentală a împărăției pe care Isus le-o dă, faptul că neamurile vor avea o credință mai mare decât Israel. Ascultați-mă! La fel de adevărat este și astăzi, nu-i așa? Biserica este în mod predominant o biserică a neamurilor. Israel încă Îl respinge pe Mesia și Isus lămurește foarte clar lucrurile. Una din afirmațiile cele mai devastatoare este în versetul 11 „Dar vă spun că vor veni mulți de la răsărit şi de la apus, şi vor sta la masă cu Avraam, Isaac şi Iacov în Împărăția cerurilor.” Să ne oprim puțin. Acum, urmează să vină o Împărăție măreață, glorioasă. Va veni Împărăția de 1000 de ani și o Împărăție veșnică în viitor. Și în acea Împărăție promisiunea minunată făcută de Dumnezeu față de Avraam și de Isaac și de Iacov se va împlini. Ei sunt oamenii legământului. Ei sunt cei prin care Dumnezeu a adus legământul. În viitorul planului lui Dumnezeu este o chestiune evreiască esențială pentru lume, iar Avraam, Isaac și Iacov reprezintă marele legământ al credinței. Evanghelia a venit prin sămânța lui Avraam. Mântuirea a venit prin sămânța lui Avraam. Noi suntem binecuvântați în corturile lui Sem. Noi suntem fii lui Avraam prin credință. Binecuvântarea noastră vine prin Avraam; așadar, suntem, într-un sens, parte a acelui legământul. Așadar, în Împărăție va fi și aspectul evreiesc, dar ce vrea să spună în versetul 11 este „mulți vor veni de la est și de la vest și vor ședea cu ei”. Cine sunt cei mulți? De la est și de la vest. Punctul de începere este Israel, și mergi la est și la vest de acolo și întâlnești lumea neamurilor. Și ceea ce vrea să spună este „Împărăția va fi plină de neamuri”.

Vreți să știți ceva? Ei nu au crezut asta. A fost o afirmație șocantă. Era în contradicție cu toată învățătura lor. Ei credeau că înainte să vină Împărăția toate neamurile vor fi distruse. Și au dreptate. Dacă citiți ceva din literatura apocrifă precum 2 Baruh, capitolul 29, este scris că ei credeau că va fi un mare ospăț, unde toți evreii vor ședea cu Mesia. Și spune în acel pasaj apocrif – lucru care se reflectă în gândirea evreilor din acea vreme – spune „Evreii vor ședea la un mare ospăț și vor mânca behemot și leviatan”. Acum behemot este cuvântul pentru elefant, iar leviatan este monstrul mării, balena uriașă. Adică vor avea un ospăț cum nu a mai fost niciodată, unde vor mânca elefanți și balene. Acum, aceasta este o imagine simbolică a unor mâncăruri incredibile, nelimitate și uriașe. Va fi un ospăț al ospețelor, și va fi pentru evrei. Marele ospăț mesianic. Şi niciodată, niciodată nu și-au imaginat că neamurile vor fi alături de ei la masă. În primul rând, aceasta le va distruge oricum părtășia, pentru că trebuie să fie koșer. Dar Împărăția a cuprins și neamurile, nu-i așa? Două mii de ani mai târziu, iată-ne, și Biserica este plină de neamuri, și toți vom sta într-o zi în acea Împărăție de o mie de ani din viitor alături de Avraam, Isaac și Iacov.

Acum, dacă asta nu este suficient de devastator, versetul 12 bate cu adevărat ultimul cui în sicriu: „Iar fiii Împărăției”. Cine sunt fiii Împărăției? Evreii. Fapte 3 „Voi sunteți fiii Împărăției”, spune Petru locuitorilor din Ierusalim. „Evreii vor fi aruncați în întunericul de afară, unde va fi plânsul şi scrâșnirea dinților.” Acum, această afirmație este foarte, foarte puternică, o afirmație devastatoare, incredibilă. Iar ei sunt numiți fiii Împărăției, pentru că prin drept, ei sunt moștenitori. Promisiunea este adresată lor. Privilegiile le sunt oferite lor. Dar când va veni împărăția, ei vor fi aruncați afară. De ce? De ce? Pentru că nu se intră în Împărăție pe bază de seminţie; doar pentru că sunteți evrei nu înseamnă nimic.

Știți, în Ioan 8 ei s-au contrazis cu Isus despre aceasta. Și au intrat în acest dialog scurt despre faptul că ei sunt fiii lui Avraam și astfel: avem toate lucrurile, toate sunt așezate și acesta va fi modul în care vor fi lucrurile. Și Isus spune „Ştiu că sunteți sămânța lui Avraam; dar căutați să Mă omorâți, vreți să Mă omorâți, pentru că nu pătrunde în voi cuvântul Meu. Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; şi voi faceți ce aţi auzit de la tatăl vostru.” „Tatăl nostru” I-au răspuns ei „este Avraam”. Isus le-a zis: „Dacă aţi fi copii ai lui Avraam, aţi face faptele lui Avraam. Dar acum căutați să Mă omorâți” Apoi le spune „Voi aveţi de tată pe cine? Pe diavolul”.

Nici nu ne dăm seama cât de mult L-au urât pentru aceste cuvinte: fiii Împărăției vor fi afară. Au pierdut moștenirea datorită necredinței. Și-au anulat promisiunile. Și-au pierdut drepturile la Împărăție și când plini de mândrie au cerut intrarea, ei vor fi aruncați afară. Unde? Versetul 12. În întunericul de afară. În întunericul de afară. Aceasta a fost iarăși o gândire evreiască. Isus vorbește pe înțelesul lor. Rabinii îi învățau aceasta. „Păcătoșii din gheenă vor fi acoperiți cu întuneric”, așa spune Talmudul. Evreii credeau că păcătoșii vor merge în întuneric. „Și exact acolo veți ajunge”, le spune Isus „unde vor merge păcătoșii, departe de lumina prezenței lui Dumnezeu”.

Unii oameni sunt confuzi pentru că spune că iadul va fi un loc de întuneric și de asemenea un loc al focului, și ei se întreabă cum se poate să fie foc fără lumină; acesta este o parte a calității supranaturale a iadului, faptul că acolo va fi foc, focul chinului, și alături, va fi și întuneric total. Un fenomen creat de Dumnezeu pentru pedeapsa veșnică. Întunericul de afară, acela este locul, la fel cum cerul este locul. Iar oroarea acelui loc poate fi văzută în fraza de la finalul versetului 12 „va fi plânsul și scrâșnirea dinților”. Acesta este efectul întunericului: pierderea deplină a fericirii, pierderea bucuriei, furia disperării fără ajutor, chinul dureros al întunericului veșnic, plânsul și scrâșnirea dinților.

Capitolul 13 din Matei, la versetul 42 „şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinților”. Capitolul 13, versetul 50 „şi-i vor arunca în cuptorul aprins; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinților.” Capitolul 22 versetul 13 „Atunci împăratul a zis slujitorilor săi: „Legați-i mâinile şi picioarele, şi luați-l şi aruncați-l în întunericul de afară; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinților.”” Capitolul 24 versetul 51 „îl va tăia în două, şi soarta lui va fi soarta fățarnicilor; acolo va fi plânsul şi scrâșnirea dinților.” Fiecare dintre aceste versete este citat de Isus. El a vorbit despre aceasta. Știu că oamenii cred că Isus a vorbit numai despre dragoste și inimi și flori, dar nu e așa. Oamenii spun „Oh, știi, ești prea dur”, ascultați-mă, niciodată nu am predicat o predică atât de dură cum a predicat Isus, niciodată. Nu am spus niciodată nimic atât de devastator cum a spus el. Am observat în ultima vreme că Bailey Smith, care este președintele Convenției Baptiste de Sud, a făcut o afirmație că Dumnezeu nu aude rugăciunile evreilor, și a avut de suferit în presă din pricina aceasta, dar are dreptate. Dumnezeu nu aude rugăciunea niciunui om neregenerat. Biblia ne spune acest lucru.

Am fost intervievat săptămâna aceasta. Associated Press a venit la mine și au vrut să îmi ia un interviu. Vor să facă un studiu național despre crimele în masă și m-au întrebat „De ce au loc crimele în masă?” Voiau un punct de vedere teologic și le-am răspuns „Ei bine, oamenii fac asta pentru că sunt ticăloși și răi, sunt niște păcătoși răi, nenorociți”. Iar ei au spus „De ce spui asta?” le-am răspuns „Pentru că Biblia spune așa. Și dacă îl lași pe om să meargă în drumul lui, exact asta va face”. Am spus „Biblia spune că oamenii vor merge din rău în mai rău. Prima dată omoară pe cineva, apoi zeci și acum sute, pentru că oamenii vor merge din rău în mai rău. Pe măsură ce societatea dă la o parte restricțiile și lasă depravarea omului să se accentueze, asta este ceea ce va rezulta”. La finalul interviului, care a fost o oră și un sfert, când trebuia să fie o jumătate de oră, am avut o discuție foarte bună la final. Tânăra, care era de treabă și mi-a pus întrebări deosebite, mi-a spus „Oh, știi, oamenii pot să creadă că ești ciudat datorită acestor răspunsuri. De ce ești convins că acestea sunt motivele?” I-am spus „Foarte simplu. Pentru că Biblia spune așa, și pentru mine este îndeajuns.” Ea mi-a spus „Asta explică toate lucrurile”. Poți să fii ferm când ai Cuvântul lui Dumnezeu, iar cuvântul lui Isus este: acei oameni care L-au respins pe Mesia, chiar dacă sunt fii ai împărăției, vor fi aruncați în întunericul de afară. Cu cât mai rău va fi pentru neamuri, care nu au cunoscut niciodată promisiunea legământului, dacă Îl resping pe Mesia?

Așadar, El ține o predică care nu a fost uitată niciodată, în mijlocul unei minuni. Și apoi la versetul 13 „Apoi a zis sutașului: „Du-te, şi facă-ţi-se după credința ta.” Şi robul lui s-a tămăduit chiar în ceasul acela.” Isus spune „Mergeți cu toți acasă. El este vindecat”. Puteți să vi-l imaginați pe acest micuț cum dintr-odată a fost vindecat? Cum a sărit din pat, de pe saltea și a spus „Nu știu ce ați făcut, domnule, dar sunt vindecat”. Puteți să vă gândiți că dacă înainte sutașul a crezut ce a crezut, cam cum a crezut după?

Poate spui „Acea propoziție: Facă-ți-se după credința ta. Putem să o revendicăm?” Nu neapărat. I-a spus asta sutașului. Pavel a crezut că Dumnezeu îl va vindeca. Dar nu l-a vindecat, așa-i? Aceasta este alegerea suverană. Uneori îi vindecă pe oameni care nici măcar nu au credință. De fapt, dacă vreți să știți adevărul, Biblia nici măcar nu ne spune dacă băiatul avea credință. L-a vindecat de dragul sutașului și de dragul tuturor celorlalți din istorie care vor citi această întâmplare. Cred că în ceruri mai este încă un sutaș, și încă cineva care a fost un băiat rob. Vedeți ce spune Isus aici? „Mă ating de leproși și Mă ating de păgânii respinși, pentru că Împărăția Mea cuprinde pe toți aceia care cred, care cred, nu pe cei care sunt dintr-un neam special anume”.

Acum, în caz că evreii ar putea să se destrame complet, El adaugă o vindecare în plus în următoarele două versete. Foarte pe scurt, doar o voi menționa. Să ne uităm „Isus S-a dus apoi în casa lui Petru”. Celelalte Evanghelii ne spun că era o zi de Sabat, și că au fost la sinagogă. De fapt, toate acestea, așa cum am spus, se prea poate să fi avut loc în aceeașia zi. S-au dus la casa lui Petru. Știți, au făcut ceea ce facem și noi. S-au dus la sinagogă sau la biserică, toți se duc acasă și mănâncă, dar acolo au o problemă. Marcu, un alt evanghelist care relatează, ne spune că era prezent Andrei și Iacov și Ioan; așadar îl ai pe Petru, pe soția lui Petru, pe Iacov, Ioan, Andrei și Isus. Ai șase oameni și au un necaz grozav. Cum poți să ai masa de Sabat dacă mama soacră este bolnavă? Așa-i? Pentru aceasta sunt soacrele? Cum poți să ai o masă decentă? În plus, asta pune o frână întregii operațiuni. Așadar, ceilalți vin la Isus, ne relatează Marcu, și spun „Vino cu noi acasă și vindec-o, ca să putem să mâncăm”. Așadar, știți: începem de la început. Știți, de ce nu? Nu este nimic greșit cu slujirea, i-au oferit o oportunitate să slujească. „Isus S-a dus apoi în casa lui Petru, şi a văzut-o pe soacra acestuia zăcând în pat, prinsă de friguri.” Petru era căsătorit. Știm aceasta din 1 Corinteni 9, unde spune Pavel mai târziu în lucrarea sa, că nu era greșit ca Petru în slujire să fie împreună cu soția, aceasta însemna că ea călătorea împreună cu el în lucrarea pe care o avea. Așadar, avem aici pe soacra lui Petru.

Acum, fariseii și evreii obișnuiau atunci când se trezeau să spună același lucru în fiecare dimineață. Aceasta era afirmația lor standard „Îți mulțumesc că nu sunt sclav, păgân sau femeie”. Ei credeau că leproșii și păgânii și femeile, erau cumva în aceeași categorie. Aveau o părere foarte proastă despre femei, iar ca Isus să vindece și o femeie, vedeți, era încă un lucru interzis. În plus să fie și o soacră, înțelegeți, este prea de tot. Așadar, El chiar lovește peste obraz toată tradiția lor. Versetul 15 „S-a atins de mâna ei, şi au lăsat-o frigurile”. Mi s-a spus că hipotalamusul, localizat în centrul creierului, controlează temperatura trupului și o păstrează la 36,5. Se poate îmbolnăvi și uneori apar infecții din alte părți ale trupului și în cazul ei, putea fi malarie, o boală foarte comună în acea zonă. Iar când trupul tău începe să lupte, îți crește temperatura, așa cum bine știți. Indiferent ce a fost, temperatura corporală poate urca până la maxim 42,2 grade. Nu știm ce temperatură a avut ea, dar ce aflăm dintr-o altă relatare a aceluiași caz este că era în pericol să moară. Și Isus Și-a întins mâna și S-a atins de ea, și îndată „ea s-a sculat, şi a început să-I slujească”. I-a slujit. Ce putea să facă ca mulțumire pentru vindecare? Cred că le-a copt niște plăcinte sau pește umplut sau ce le-o fi pregătit, ceva ce nu au mâncat niciodată. Poate că Peștele Sfîntului Petru, cum se numeşte cel care se prinde în acea mare. Așa îl numesc acum. Şi au petrecut un timp minunat.

Știți, este ceva minunat în această vindecare. Cred că motivul pentru care avem această scurtă vindecare relatată aici despre mama soacră a lui Petru este că ea este evreică. Era greu pentru un evreu să accepte un lepros, dar apoi să accepte și un păgân și să mai audă și pe Isus că le va închide ușa Împărăției? Așadar Isus Se folosește de aceasta vindecare a unui evreu, ca și cum ar zice „Da, Mă întorc către neamuri. Da, Împărăția va primi neamurile, dar Eu niciodată nu voi părăsi pe poporul Meu, Israel. Va fi vindecare pentru ei, de asemenea”. Nu-i așa? Nu aflăm asta din Romani? Unde spune: Da, rădăcina și tulpina sunt iudaice, iar neamurile au fost altoite, dar va veni ziua când Israel va fi iarăși altoit în tulpina binecuvântării. Va veni și o astfel de zi pentru Israel.

Și văd acest lucru ca fiind inerent în simplitatea acestei minuni. A fost vindecată imediat – puterea lui Isus Cristos s-a manifestat. Dacă mai poți să negi că El este Dumnezeu în fața acestor lucruri, nu e pentru că nu ai nicio dovadă, ci pentru că nu ai nicio credință în inima ta, și acolo unde nu este credință, este datorită faptului că este robită de păcat.

Să ne rugăm

Tată, astăzi suntem mulțumitori iarăși pentru că am umblat cu Isus, am petrecut o zi cu El. Ne simțim ca şi cum am fi fost acolo. Aproape simțim praful pe picioarele noastre, vântul pe fața noastră, căldura soarelui, pe măsură ce El calcă pe drumurile Capernaumului, aproape că simțim bucuria din inima sutașului, aproape că auzim întrebările acelui copilaș. Parcă putem să-i vedem pe farisei și pe liderii evrei stând la colț încercând să explice inexplicabilul, încercând să înțeleagă ce să facă cu Acesta care a răsturnat tot ce aveau ei stabilit. Putem să simțim bucuria din căsuța lui Petru din Capernaum când mama-soacră a fost vindecată și să auzim întrebările ucenicilor, care L-au întrebat cum a făcut și cum se minunau de prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor. Tată, vrem să ne închinăm cu adevărat Fiului lui Dumnezeu. Mă rog să nu fie nimeni care să nu-L cunoască pe Isus Cristos, care să nu creadă în El. Știm că această credință este un dar pe care Tu îl dai, și ne rugăm, Doamne, ca să o dai astăzi, ca nimeni să nu meargă în întunericul de afară și să experimenteze veșnic plânsul și scrâșnirea dinților.

Pentru aceia dintre noi care suntem creștini, Doamne, vrem să credem tot atât de mult în puterea Ta cât a crezut acest păgân. Vrem să fim tot atât de credincioși ca această soacră, să ne ridicăm prin vindecarea noastră și să slujim: pentru că viețile noastre au fost atinse de asemenea, și am fost vindecați de păcat, cea mai mare vindecare. Vrem să fim atât de credincioși și să slujim. Vrem ca mulțumirea noastră din inimi să nu aibă niciun sfârșit, vrem să trăim o viață de slujire față de Cel care ne-a atins și ne-a vindecat. Ne rugăm, de asemenea, ca să ne apropii de Tine inimile noastre ale tuturora, ca aceia care Tu vrei să vină la camera de rugăciune și la consiliere să vină și să-și încredințeze toate problemele Ție. Ne rugăm aceste lucruri pentru slava Ta, în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT