Să luăm Biblia noastră în dimineața asta și să ne uităm, pentru lecția noastră din Scriptură, la capitolul 8 din Matei, Evanghelia după Matei capitolul opt. Continuăm studiul din această Evanghelie minunată, relatarea vieții Domnului Isus Cristos, așa cum este văzută de Matei sub inspirația Duhului Sfânt. Am intitulat mesajul din dimineața asta de la versetul 16 la 22 „Ce îi ține pe oameni departe de Cristos”.

Mai poate fi intitulat și „Ce Îl face pe Cristos să-i refuze pe unii din cei care L-ar urma?” Pe de o parte este incredibil, absolut inexplicabil ca oamenii să continue să respingă și să refuze recunoașterea domniei lui Isus Cristos. Pe de altă parte este dincolo de puterea de înțelegere faptul că oamenii Îl resping pe Isus Cristos ca mântuitor. Fiul incomparabil, fără egal, plin de dragoste și har al lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii, care a murit pentru oameni este în continuare respins de oamenii din ziua de azi, la fel cum a fost la prima venire. Pe măsură ce studiem Evanghelia după Matei, devine tot mai evident faptul că necredința și respingerea oamenilor erau prezente peste tot acolo unde Cristos făcea ceva, pentru că dovezile sunt clare. Dovada că este Dumnezeu în carne umană este dincolo de orice contradicție. Cuvintele Sale, lucrările Sale, moartea Sa, învierea Sa; toate aceste lucruri vorbesc puternic, vorbesc clar, vorbesc fără îndoială despre realitatea că El este Cristosul lui Dumnezeu, Mântuitorul lumii. Și cu toate acestea spune în 1 Ioan „A venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit” și spune în Ioan 5 „Nu veniți la Mine ca să aveți viața” și totuși, ei au țipat la răstignirea Lui „Nu vrem ca omul acesta să domnească peste noi”, toate aceste afirmații despre respingere și despre refuzul recunoașterii lui Cristos merg împotriva afirmațiilor pe care oamenii le-au făcut când au fost confruntați cu El. Cu alte cuvinte, respingerea contravine unor dovezi evidente.

Lumea este ca un judecător într-o instanță care a auzit un caz clar și indiscutabil și a dat un verdict exact opus față de faptele acelea. De exemplu, autoritatea lui Isus era evidentă. În Matei 7 spune „Oamenii erau uimiți de învățătura Lui, pentru că El îi învăța ca unul care avea putere”. Cuvintele lui Isus erau absolut unice. În Ioan 7:46 ei spun „N-a vorbit nimeni ca omul acesta”.

Lucrările lui Isus erau fără îndoială divine. Orbul le-a spus celor care-l anchetau în Ioan 9 „De ce, iată aici un lucru minunat, nu știți de unde este și totuși mi-a deschis ochii. Dacă nu ar fi de la Dumnezeu, nu ar fi putut face lucrul acesta”.

Înțelepciunea lui Isus era supra-umană. În Matei 22 ei I-au arătat o monedă și au spus „Se cade să plătim bir Cezarului?” El a răspuns „Dați dar Cezarului ce este al Cezarului și lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu”. Și Scriptura spune „Când au auzit aceste cuvinte s-au minunat.”

Curăția lui era de netăgăduit. I-a confruntat în Ioan 8 și a spus „Cine din voi Mă va dovedi că am păcat?” și a fost tăcere. Sinceritatea Lui nu avea îndoială. În Ioan 8:46 El a spus „Dacă spun adevărul, de ce nu Mă credeți?”

Puterea Lui i-a fascinat. În Luca 8:25 ei au spus „Ce fel de om este acesta care poruncește până și vântului și mării și Îl ascultă?”

Resursele Lui i-au hrănit. El i-a hrănit la poalele muntelui și în Ioan 6 au venit iarăși și El a spus „Mă căutați pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat”.

Vindecarea Lui a înlăturat bolile lor. „Când au văzut noroadele lucrul acesta, s-au înspăimântat, şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere” spune Matei 9:8.

Dragostea Lui i-a uimit literalmente. Au stat la mormântul lui Lazăr și L-au văzut pe Isus că a început să plângă și au spus „Iată cât de mult îl iubea”.

Puterea Lui asupra demonilor i-a șocat. Când a scos un demon în Matei 9:33 spune „Şi noroadele, mirate, ziceau: ’Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel!’” Judecata Lui a fost uimitoare. Când a venit la smochin, acesta s-a uscat. Matei 21:20 spune „Au rămas uimiți”.

Calmul său era suprauman. A fost tăcut înaintea lui Pilat, care avea putere asupra vieții Sale. Nu a avut nici o frică. Nu s-a apărat deloc și Matei 27:14 spune „Isus nu i-a răspuns la nici un cuvânt, aşa că se mira foarte mult dregătorul.”

Învățătura Lui, învățătura Lui era atât de departe, dincolo de învățătura oricărui învățător pe care ei l-au cunoscut, de aceea spune în Ioan 7:15 „Iudeii se mirau, şi ziceau: ’Cum de are omul acesta învățătură, căci n-a învățat niciodată? ’” Și când a fost copil de doisprezece ani învățătorii de la Templu erau uimiți de întrebările Lui. Independența Lui de sistemul lor legal i-a făcut să se cutremure. Fariseii au rămas uimiți că nu S-a spălat prima dată pe mâini când a fost la Cină. Le-a sfidat ceremoniile.

Condescendența Lui plină de tandrețe i-a șocat. Femeia care a avut cinci bărbați, care trăia acum cu altul care nu era bărbatul ei, o destrăbălată, o adulterină, iar El a vorbit cu ea, i-a arătat dragoste și a curățit-o și ne spune în Ioan 4:27 „S-au minunat că El vorbea cu acea femeie”.

Vedeți, totul despre El era uimitor. Totul despre El era uimitor. Totul despre El era inexplicabil din punct de vedere uman. Totul despre El era uimitor, super-uman, supranatural, divin. Și ei le-au văzut pe toate. Mai este de mirare că spune apoi în Marcu 6:6 „Isus S-a mirat de necredința lor”. De ce? Întreb: de ce? Cum poți să fii expus la un număr atât de mare de dovezi convingătoare și totuși să te întorci şi să pleci? Cum se poate? Ei bine, pentru unii, pentru unii este o dragoste fățișă și voită față de păcat. Și în Ioan 3 spune „Oamenii au iubit mai mult întunericul decât lumina pentru că faptele lor erau rele și nu voiau să vină la lumină, pentru că lumina le arăta faptele”. Unii oameni doar iubesc păcatul și ei resping dovezile și se țin strâns de răul din viața lor. Acei oameni nici măcar nu se obosesc să se arate. Ei fug în direcția opusă. Dar mai este o altă categorie de oameni și anume cei care văd ce este atractiv la Isus, carisma, puterea, de acestea sunt atrași. Ei sunt căutători de senzație. Ei vor să fie parte a acțiunii și apar și zăbovesc și dau târcoale și astăzi, biserica are astfel de oameni. Și afirmă că sunt născuți din nou. Și poate spun „Noi Îl urmăm pe Isus”, iar ei sunt atrași de fascinația persoanei Sale, dar ei sunt la fel de pierduți ca cei care se întorc și fug de lumină. Și vom întâlni trei dintre ei în acest pasaj.

Însă acum, haideți să începem cu începutul, versetul 16. Matei tocmai a prezentat trei minuni, trei minuni care se poate să fi avut loc în aceeași zi. Isus tocmai a terminat minunata predică de pe munte din capitolele 5 la 7. Oamenii au fost uimiți de autoritatea Lui. Învățătura însăși atrăgea mulțimea. Fără îndoială că deja a făcut mii de minuni, iar mulțimile care L-au urmat din Galilea erau imense acum,. Se prea poate ca aceste minuni să fi avut loc în ziua Sabatului, iar acum Sabatul s-a încheiat, și continuăm de la versetul 16. „Seara, (apropo, seara, la căderea soarelui, marca încheierea Sabatului, iar până în acel moment evreii nu făceau nimic care să calce legea Sabatului) au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toți bolnavii”. Pe măsură ce Sabatul se încheia, au început să vină cu toți bolnavii și toți posedații demonic și au început să insiste la El cu toți acești oameni care aveau nevoie de ajutorul Lui și El îi vindeca. Îi vindeca pe toți. Întotdeauna a fost așa. Nu trebuia să te uiți şi să răzuieşti un talon și să sapi după un miracol, au fost mii de minuni. I-a vindecat pe toți. Dacă bolile și tulburările lor erau spirituale, în legătură cu posedarea demonică, El i-a vindecat. Dacă erau de natură fizică, îi vindeca. I-a vindecat pe toți. Credința lor nu intra în discuţie. Şi nici circumstanțele lor. I-a vindecat pe toți. A oferit dovezi ale mesianității Sale și ale divinității Sale, care erau dincolo de orice îndoială.

În Matei 12:15 „Dar Isus, ca unul care știa lucrul acesta, a plecat de acolo (și anume de la consiliul fariseilor). După El au mers multe noroade. El a tămăduit pe toți bolnavii”. Matei 14:14 „Când a ieșit din corabie, Isus a văzut o gloată mare, I s-a făcut milă de ea, şi i-a vindecat pe cei bolnavi.” Vindecare absolută, nelimitată. Luca 5:17 „Într-una din zile, Isus învăța pe noroade. Niște Farisei şi învățători ai Legii, care veniseră din toate satele Galileii şi Iudeii şi din Ierusalim, stăteau acolo; iar puterea Domnului era cu El, ca să vindece.” În capitolul 9 din Luca, de asemenea, cred că este versetul 6, avem o afirmație similară „Ei au plecat, şi au mers din sat în sat, propovăduind Evanghelia, şi săvârșind pretutindeni tămăduiri.” Așa cum v-am spus săptămâna trecută, din toate punctele de vedere Isus a alungat boala din Palestina. Minunile Lui au fost incredibile, numeroase și uriaşe.

Acum, dragilor, când cineva merge prin țară și face așa ceva, el intenționează să atragă mulțimea, și exact așa ceva s-a întâmplat. Până şi vindecătorii falși de astăzi pot atrage mulțimile, și până și bolnavii care pleacă de la acești oameni se duc atât de adesea și caută un alt vindecător. Isus i-a vindecat pe toți și în mod natural mulțimea a crescut mai mult și mai mult și acest lucru îl aflăm în versetul 16, despre această mare mulțime.

Acum, de ce i-a vindecat El pe toți? Ei bine, putem spune că a fost datorită compasiunii Sale, și avem dreptate. A avut milă față de oameni. A înlăturat boala pentru că a știut că boala a fost un rezultat ai cui? Al păcatului. Acest lucru nu înseamnă că de fiecare dată când ești bolnav este pentru că ai făcut un păcat. Ce vreau să spun este că datorită păcatului din lume, există și boală în lume. Pentru că există păcat în lume, există și moarte în lume. Așa că a disprețuit păcatul și moartea și boala. Așadar, în mila Lui față de oameni, i-a vindecat. Dar este mai mult decât atât. I-a vindecat și dintr-un alt motiv, i-a vindecat pentru că a vrut să le ofere o privire asupra Împărăției Sale. Vreți să știți ce se va întâmpla când Cristos Își va așeza Împărăția? Nu va mai fi moarte. Nu va mai fi întristare. Nu va mai fi durere. Nu va mai fi boală. Aici El a înlăturat boala din Palestina, a înviat oameni din morți. Acestea sunt avanpremiere ale Împărăției Sale veșnice. La fel cum pe muntele schimbării la față când a dat la o parte carnea și Și-a arătat slava, tot așa le-a oferit și niște întrezăriri ale Împărăției slăvite care va veni, când boala va dispărea pentru totdeauna.

Însă mai este un al treilea motiv pentru care i-a vindecat și este în versetul 17, și despre aceasta a vorbit Duhul. Le-a făcut pe toate acestea – și aceasta este o clauză de scop – ca să împlinească profeția din Isaia. Acum, Vechiul Testament a prezis că Mesia va veni și profeții au spus multe, multe lucruri despre Mesia, despre Cristosul lui Dumnezeu, despre Mântuitorul lumii, despre Mielul lui Dumnezeu care va ridica păcatul lumii. Scriptura a spus multe lucruri și Isus, când a venit, a fost împlinirea tuturor acestor lucruri. Și dintre toate spusele profeților a fost afirmația din Isaia 53:4 „a luat asupra Lui bolile noastre”. Se vede în versetul 17 „A purtat bolile noastre”. Unul din lucrurile pe care le va face Mesia este că va îndepărta boala și afecțiunile. Isus urma să le facă pe toate acestea. De fapt, ascultați ce minunat avea de gând Isus. Să-Și așeze Împărăția în care va elimina totalmente toate bolile, moartea, toate afecțiunile și tot păcatul. Aici El le dă o prefigurare a acestui lucru.

Acum când spune în Matei 8 „El a luat asupra Lui neputințele noastre şi a purtat bolile noastre”, aceasta este din Isaia 53. Acest capitol este important în Biblie pentru că este o predicție a morții lui Cristos. Aș dori să vă citesc câteva versete ca să vă ajut să înțelegeți contextul. „Totuși, El suferințele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui”. Aceasta este afirmația pe care o citează Matei. „El suferințele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui. Și noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu, şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El, şi prin rănile Lui Suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui; dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor.” Acum observați că a fost străpuns pentru fărădelegile noastre. A fost zdrobit pentru fărădelegile noastre. Domnul a făcut că cadă asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Isus a murit pentru păcatele noastre – rețineți – pentru fărădelegile noastre, nelegiuirile noastre, păcatele noastre și când spune „prin rănile Lui suntem tămăduiți”, nu se referă la vindecarea specific fizică, ci la vindecarea de boala păcatului. Dar ascultați: Indirect, când ai vindecat păcatul ai vindecat boala, pentru că boala este rezultatul păcatului.

Oamenii întreabă „Este vindecare fizică în ispășire?” Răspunsul este da. Există vindecare fizică în ispășire. Însă priviți: nu este pentru acum, ci pentru mai târziu. Adică ce vreau să spun: când Isus a murit pe cruce a luat păcatul nostru? Da. Tu fiind creștin ai probleme cu păcatul? Da. A tratat păcatul, dar împlinirea acestui lucru va fi în viitor în deplinătatea Sa, nu-i așa? Când murit pe cruce a înlăturat și nimicit moartea? Da. Mor creștinii? Da. Împlinirea deplină va fi în viitor. Când a murit pe cruce a rezolvat problema bolii? Da. Noi ne mai îmbolnăvim? Da. Dar aceasta va fi în viitor, de asemenea. Da, este vindecare în ispășire tot așa cum este izbăvire de moarte în ispășire, tot așa cum în ispășire este restaurarea poziției glorioase a credinciosului înaintea lui Dumnezeu în veșnicie; dar avem de așteptat până în acea zi. Și oamenii care o iau pe de lături spun „Ei bine, creștinii nu ar trebui să fie niciodată bolnavi pentru că este vindecare în ispășire, nu ar trebui să răcești niciodată, nu ar trebui niciodată să ai cancer, nu ar trebui să ai niciodată paralizie, nu ar trebui să ai niciodată nimic pentru că ești creștin, pentru că este vindecare în ispășire”, atunci ar trebui logic să spunem că nu ar trebui niciodată creștinul să păcătuiască, nici să moară niciodată. Acesta nu este o învățătură sănătoasă să spui că creștinii nu ar trebui să fie bolnavi la fel cum creștinii nu ar trebui să păcătuiască sau să moară. Până și cei care învață așa ceva mor, lucru care ar trebui să-i pună pe gânduri.

Dragilor, Cristos a murit pentru păcatele noastre, nu pentru bolile noastre. Evanghelia este vestea bună despre iertare, nu despre sănătate. Cristos a fost făcut păcat, nu boală. Cristos a luat păcatul nostru, nu boala noastră. A murit pe cruce pentru păcatul nostru. Și nu ar trebui niciodată să interpretăm Isaia 53 altfel. Noi am spune doar că Isaia 53 înseamnă că ne-a vindecat de păcat, dacă nu era folosită astfel în Matei, pentru că în Petru, 1 Petru 2:24 unde spune „prin rănile Lui suntem tămăduiți”, el spune, după ce a spus „a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn”. Petru vorbește despre vindecarea spirituală de păcat. Dar Matei ne arată faptul că acea afirmație „a luat asupra Lui neputințele noastre și a purtat bolile noastre” se extinde de la problema păcatului la problema bolii. Da, există vindecare în ispășire. Da, există întregire acolo, dar numai în măsura în care vine la noi în plinătatea mântuirii, a răscumpărării trupurilor noastre, atunci când vom fi glorificați în împărăția Lui veșnică. Așadar, vedem aici că ceea ce avem aici este într-adevăr o degustare a Împărăției, e doar o avanpremieră a Împărăției. Da, într-o zi El va purta și bolile noastre. Într-o zi va lua și neputințele noastre și aceasta a fost o degustare a acelui eveniment, despre care vorbește profetul Isaia. Vedeți? Mărețul Cuvânt!

Acum sunt și alte moduri în care poți să privești asta. Cum a purtat bolile noastre? Cred că într-un sens a purtat bolile noastre pentru că a simțit compasiunea cu durerea. Vedeți, Cristos a fost omniscient. Biblia spune că El a cunoscut ce era în inima omului. El putea să citească mintea. Nicodim, vă amintiți, a venit la El și I-a pus o întrebare, iar El nu a răspuns. A răspuns la întrebarea pe care Nicodim o avea de fapt în minte, dar pe care nu a pus-o niciodată. Domnul a făcut asta de multe ori, pentru că a știut ce era în om. Și dacă El este omniscient, atunci El cunoaște tot ce ai simțit sau gândit, și dacă El este deplin omniscient El cunoaște lucrurile în totalitate. Așadar, El poate înțelege fiecare durere prin care tu ai trecut vreodată. De aceea spune Biblia că El este îndurător ca un mare preot care are milă de ce? De slăbiciunile noastre, este același cuvânt. Cred că a purtat bolile noastre în sensul că simte cu îndurare durerea pe care noi o simțim. Știți că atunci când a văzut mulțimile, în Luca, lui Isus I s-a făcut ce? Milă de ele. Este cuvântul care se referă la a suferi alături de cineva. A simțit durerea lor, vedeți, și este îndurător ca mare preot. El nu a luat bolile noastre, ci a simțit deplin durerea noastră.

Așadar, este un sens în care a luat infirmitățile noastre și a luat bolile noastre prin faptul că a simțit împreună cu noi durerea adusă de acestea. În al doilea rând, cred că este un sens în care a luat asupra Lui suferințele și durerile noastre în sensul că a simțit rădăcina lor. Cred că atunci când a văzut boala a simțit puterea păcatului. De exemplu, a stat la mormântul lui Lazăr, a iubitului Lazăr. A fost în casa lor de multe ori, era fratele Mariei și Martei. Lazăr a fost mort de mai multe zile și Isus stătea la mormânt. Biblia ne spune că S-a înfiorat în duhul Lui. Literalmente s-a zvârcolit în agonie în inima Lui și următorul verset ne spune că a plâns. De ce? De ce a suspinat? Pentru ce a plâns? Poate spui „Pentru că Lazăr a fost mort”. Nu. Nu, pentru că urma să schimbe asta. Urma să îl cheme să iasă din mormânt. Nu de aceasta plângea. Nu pentru aceasta suspina. Atunci de ce? Pentru că ori de câte ori vedea boala El experimenta realitatea înlocuirii amare a calvarului. Știa ce a cauzat toată această durere, și toată această bătaie de cap, și toată această apăsare, și tristețe și mâhnire – a fost de fapt răul păcatului. Iar El Și-a trăit viața în umbra crucii și nu a văzut niciodată boala fără să simtă durerea păcatului. A suferit pentru că a știut că păcatul a fost cel care a făcut asta. De aceea în Matei 9, este un verset foarte important, versetul 5: El spune „Căci ce este mai lesne? A zice: ’Iertate îți sunt păcatele’ sau a zice: ’Scoală-te şi umblă? ’” Răspunsul este: niciuna din variante. Amândouă sunt la fel de grele. Dacă ai eliminat boala, atunci ai eliminat și cauza ei, păcatul. Dacă ai eliminat păcatul, ai eliminat și rezultatul lui, boala. Ce este mai ușor? Nicio variantă nu este mai ușoară. Ascultați, cine poate trata boala, poate trata și păcatul, pentru că boala și păcatul sunt legate intrinsec cu un blestem.

Așadar, Isus a venit și a tratat atât rădăcina, cât și fructul. Dar cel mai important dintre toate cred că „suferințele noastre le-a purtat, şi durerile noastre le-a luat asupra Lui” înseamnă că atunci când Mesia vine și merge la cruce rezolvă problema păcatului într-o manieră atât de devastatoare încât în cele din urmă toată boala și toată suferința vor fi nimicite și aceste vindecări pe care le vedem nu sunt decât o avanpremieră a acelei zile minunate. Împăratul a fost acolo și a oferit Împărăția Lui și îi arăta elementele. Putea fi văzut, și erau dovezile atât de clare că până și unul necunoscător, chiar și fără minte, nu putea greși.

Acum, acolo erau mulți farisei care urau, care s-au întors și au plecat. Își iubeau păcatul. Iubeau întunericul mai mult decât lumina. Dar mai erau și alții care erau atrași de El, de magnetismul personalității Sale, cei căutători de emoție. Și ei au venit, dar în fiecare caz ceva i-a ținut departe de adevărata convertire. Haideți să vedem care au fost. Trei cazuri clasice: Primul. Confortul personal. Versetul 18 „Isus a văzut multe noroade împrejurul Său, şi a poruncit să treacă de cealaltă parte.” Erau pe partea de vest a mării Galileii. Mulțimile erau așa de mari că Domnul a obosit în trupul Său. De fapt, chiar în barca cu care treceau a adormit jos, în fundul bărcii, pe scândurile de lemn. A avut nevoie de timp pentru rugăciune și înviorare. A avut nevoie de timp pentru răgaz, pentru meditare, și mulțimea putea să pună presiune pe El, lucru care nu era necesar în planul lui Dumnezeu. Așadar, el a spus „Cred că mai bine ar fi fost să plecăm, în alt loc”, le-a poruncit să se ducă pe partea cealaltă. Acum, când a făcut aceasta, imediat s-a văzut dedicarea anumitor oameni, pentru că până atunci mulțimi de oameni L-au urmat. De fapt, Marcu ne spune că atunci când a urcat în mica barcă, și alte bărci s-au dus după El, ca o mică flotilă care Îl urma. Așadar unii oameni au fost în dificultatea de a lua decizia: să mă duc cu barca sau să rămân? Ce să fac? Și întâlnim acești trei oameni în lecția noastră din dimineața asta.

Primul om era aşa de interesat, dar niciodată nu a venit la adevărata mântuire, pentru că a dorit confortul personal mai mult decât pe Cristos. Versetul 19 „Atunci s-a apropiat de El un cărturar, şi I-a zis: „Învățătorule, vreau să Te urmez oriunde vei merge.”” Oh, dar sună bine, nu-i aşa? Ai putea să scrii și o cântare „Eu Te urmez, eu Te urmez în fiecare zi”. Ce minunat! Îl avem în carne și oase, Doamne, și ce crezi, este şi cărturar! Știţi ceva? Cărturarii, cărturarii erau autoritățile în Lege. Cărturarii erau cei care aveau autoritatea oficială între farisei. Cărturarii erau acreditați de către autoritățile evreiești ca să învețe. Cărturarii erau foarte educați. Cărturarii erau loiali sistemului. Ei erau învățători, ei nu erau ucenici de învățători, iar în general cărturarii erau ostili, nu așa au fost cu Cristos. În general, se alăturau fariseilor în antagonismul și opoziția lor, așa că atunci când dai de un cărturar, ai parte de unul activ. Un cărturar! Iar el spune „Stăpâne, didaskalos, învățătorule, rabi, stăpâne. Ce afirmație! Te voi urma necondiționat, necondiționat oriunde Te vei duce. Sunt al Tău pentru totdeauna. Ce afirmație uimitoare de dedicare, o dedicare permanentă. Sunt convins că acest cărturar a crezut că Isus a fost cel mai mare învățător pe care l-au avut. Toți erau uimiți. Sunt convins că atunci când a văzut aceste minuni a spus „Acesta este de la Dumnezeu. Este ceva diferit. Este de necrezut. Este interesant. Aș vrea să mă apropii mai mult de acest om. Oh, oriunde se va duce Omul acesta mă voi duce și eu. Este irezistibil.” Acum, dacă ar apărea unul azi, noi am spune „Grozav, vino dar”. Am fi nerăbdători să facem așa ceva, dar nu Isus. Ascultați ce i-a spus Isus. Ce afirmație ciudată. Nu știu. Parcă a apărut din senin la prima vedere. „Vulpile au vizuini, şi păsările cerului au cuiburi; dar Fiul omului n-are unde-Şi odihni capul.” Poftim? Adică? Mai spune o dată! Vulpile, ce au ele de a face? Păsările? Știți ce? Aceste cuvinte sunt proverbiale. Ele înseamnă: confortul elementar al vieții pe care până și animalele sălbatice îl au. Eu nu îl am.

Ioan 7 spune „Toți s-au dus la casele lor și Isus S-a dus în muntele măslinilor”. Nu avea o casă și Și-a petrecut noaptea întins pe pământ în rugăciune față de Tatăl. În Luca capitolul 8, se spune clar care au fost femeile care au fost ospitaliere. Cât de adesea ni se spune că a stat în casa mică din Betania. Nu a avut nici un confort personal. Nu a avut nici o proprietate pe lume. Nu a avut nimic să-i ofere acestui om. Poate spui „Ei bine, de ce a adus asta în discuție?” pentru că putea să-i citească gândurile și a știut de care lucruri era legat acest om. Acest om a spus „Oh, viața mea este plină și bogată și am tot ce mi-am dorit, iar stilul meu de viață mă mulțumește și nu vreau decât să Te mai adaug și pe Tine la stilul meu de viață. Vreau doar să-mi iau tot ce am și să-l trag după mine și să te urmez." Isus refuză să profite de un moment de popularitate.

Vă amintiți că în Ioan capitolul 2, a făcut aceleași minuni și în Ierusalim? Și spune „Mulți au crezut în numele Lui”. Și apoi spune „Şi n-avea trebuință să-I facă cineva mărturisiri despre nici un om, fiindcă El însuși știa ce este în om.” Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că nu avea credință în credința lor. A știut că este o căutare subțire, superficială și emoțională. De fapt, El i-a clasificat pe acești oameni în pilda semănătorului. El spune „Este sămânța, o arunci și prinde puțină rădăcină, se dezvoltă și imediat ce soarele a venit se usucă și moare”. Știți, sunt acești oameni care vor să adopte și ei acest comportament și parcă sunt vii pentru Cristos, însă imediat ce începe persecuția, imediat ce lucrurile nu mai sunt confortabile, imediat ce nu mai au un cuib sau un loc de odihnă, imediat ce nu le mai este comod în lucrurile elementare ale vieții, au dispărut. Soarele o usucă și moare.

Acest cărturar L-a văzut pe Isus și a fost magnetizat. Dar Isus cunoștea natura umană. A știut că este nestatornic. A știut că este instabil. A știut că este centrat pe sine. Știa că natura umană este flămândă după senzații. Mulțimea, minunile, încântarea, cărturarul era fascinat. Așa cum Lenski a spus „A văzut soldații defilând la paradă. A văzut uniformele fine. A văzut armamentul strălucitor și era dornic să se alăture; dar a uitat marșul obositor, bătăliile sângeroase, mormintele poate necunoscute. Vedeți, era pentru Isus prea pregătit, prea dornic, prea complet în oferta sa. Este ca o sămânță pe un pământ stâncos, a crescut repede, dar nu are rădăcină și a murit sub soarele arzător al prețului care trebuie plătit. Vedeți, acest om nu a înțeles niciodată principiile elementare ale ucenicizării; și aceasta însemna negarea, sacrificiul și suferința. Așadar, Isus l-a atins în acest punct. El spune „Vreau să știi un singur lucru: nu vei avea nici un confort din această lucrare”: știți ce spune în versetul următor? Nu mai spune nimic de el. Știți de ce? Pentru că a plecat. A plecat în spațiul gol dintre versetele 20 și 21. Domnul l-a pus la punct acolo unde era. A plecat. Isus nu este ca noi. Noi îndulcim mesajul. Am dori ca toți să vină cât mai ușor posibil. El face lucrurile cât mai grele – să-i țină departe – dacă nu au o dedicare adevărată.

Îmi place afirmația „Fiul omului nu are unde să-Și pună capul”. Fiul omului apare prima dată în Daniel 7:13. Daniel a profețit că Mesia va fi Fiul omului și Isus a venit și a spus: „Eu sunt Fiul omului”. Știți de câte ori este folosit în Evanghelii? De optzeci de ori. Isus a afirmat că este Fiul omului. Ce înseamnă asta? Este un termen de smerire. Fiul lui Dumnezeu vorbește despre divinitate; Fiul omului vorbește despre smerirea Lui. El spune „În smerirea Mea nu am nici măcar ce au vulpile, și vulpile erau foarte comune în acele părți în acele vremuri, iar ele locuiau în găurile din pământ. Păsările erau peste tot, iar acestea aveau cuiburi, și El spune „Nici măcar așa ceva nu am”. În smerirea Mea nu am nici măcar confortul elementar al vieții și dacă vrei să Mă urmezi, va trebui să renunți la așa ceva.”

În Matei 10:16 spune „Acum urmează să vă trimit”. Mai târziu le spune apostolilor Săi „Vă voi trimite. Vă voi trimite ca niște oi în mijlocul lupilor”. Acum, acest lucru nu este prea plăcut, nu-i aşa? Ne vei trimite ca oile în mijlocul lupilor? „Păziți-vă de oameni; căci vă vor da în judecata soboarelor, şi vă vor bate în sinagogile lor. Din pricina Mea, veţi fi duși înaintea dregătorilor şi înaintea împăraților... să nu vă îngrijorați, gândindu-vă cum sau ce veţi spune”. Versetul 22 „Veţi fi urâți de toți, din pricina Numelui Meu”. Versetul 23 „vă vor prigoni”. Versetul 24 „Ucenicul nu este mai presus de învățătorul său, dacă Eu am fost prigonit și voi veți fi.” În Ioan 15 El spune „Să nu fiți surprinși când oamenii vă vor urî. M-au urât și pe Mine”. „Să nu fiți surprinși când vă vor omorî și vor crede că vor face o slujbă lui Dumnezeu”. Persecuție: „În lume veți avea necazuri”. Le-a spus „Toți cei ce vor să trăiască cu evlavie ...” 2 Timotei 3:12: „Toți cei ce vor să trăiască cu evlavie vor fi prigoniți”. Matei 5 „ferice va fi de voi când, din pricina Mea, oamenii vă vor ocărî, vă vor prigoni, şi vor spune tot felul de lucruri rele şi neadevărate împotriva voastră”. Evrei 11: au suferit și au suferit, toți acei eroi ai credinței, iar la final spune „ei de care lumea nu era vrednică”.

Este un preț de plătit pentru a fi creștin. Acest om nu era dispus să plătească prețul. El a vrut doar să mai pună în viața lui și distracție. Era un potențial Iuda, și nimeni nu are nevoie de unul din acela. Așadar, Isus l-a îndepărtat. Este ca și tânărul care vine și dorește o bursă de școlarizare și trebuie să-i spunem „Bine, ești gata să disprețuiești plăcerile lumii și să studiezi cu intensitate ca să-ți atingi scopul?” Sau ca exploratorul care vrea să adune o echipă ca să cerceteze unele porțiuni neexplorate ale pământului, toți se așază și el oferă un speech scurt despre zăpadă și gheață, despre căldura arzătoare, mlaștini, animale sălbatice, și dintr-o dată trupele încep să dispară. Sau tânărul care dorește să fie un mare atlet, iar antrenorul îi spune „Da, dar ești gata să faci sacrificiul necesar, care se cere pentru a fi mare?” Vedeți, Îi facem lui Isus un mare deserviciu dacă îi conducem pe oameni să creadă că e o cale uşoară calea creștină. Nu este o cale ușoară. Sunt de acord că nu este nici o încântare în acest lucru, dar Isus nu a spus niciodată că va fi ușor. El totdeauna a spus că tu trebuie să îți iei – ce? – crucea. Vedeți, sunt oameni care doresc confort personal. Ei vor să-și facă lucrul lor, ei vor și să mănânce prăjitura. Ei vor doar să-L adauge pe Isus la modelul lor de viață deja stabilit. El i-a refuzat. Este adevărat, i-a refuzat.

În acest capitol mai este o a doua persoană. Primul nu a primit intrarea în Împărăție pentru că a dorit confort personal. Al doilea a dorit bogății personale. Versetul 21. Ascultați „Un altul, care era dintre ucenici”. Acum cuvântul ucenic nu este un cuvânt oficial scris cu majusculă. Înseamnă unul care învață, unul care urmează; și în acest punct particular erau o mulțime de oameni care Îl urmăreau la diferite niveluri. Unul dintre aceștia care-L urmau I-a spus „Doamne, dă-mi voie să mă duc mai întâi să îngrop pe tatăl meu.” Acum poate spuneți „Ei bine, aceasta este o cerere nobilă, nu-i așa? Nu putea să-l lase pe mort întins, trebuie să-l înmormântez, cu siguranță”. Evreii nu îmbălsămau, așadar când cineva murea, trebuia îngropat imediat. Pe de altă parte, evreii obișnuiau să te învețe nevoia de jale după tată sau mamă timp de treizeci de zile după ce au murit, așadar el se gândea „Am nevoie de o lună ca să îmi pun lucrurile în ordine”. Și apropo, în Geneza ni se spune că ultima responsabilitate a fiului ca act de devoțiune față de părinți era ca să se asigure că s-a îngrijit de înmormântare. Este un lucru foarte frumos. Și la prima vedere pare a fi o cerere foarte rațională. Adică, omul știe că Domnul este în mișcare. Se va urca într-o barcă și va pleca, iar el spune „Nu pot acum, dar Te ajung din urmă după ce Îl îngrop pe tata”.

Dar este mult mai mult decât ce e la prima vedere, pentru că propoziția „trebuie mai întâi să îngrop pe tatăl meu” este o propoziție colocvială, care apare în Orientul mijlociu chiar și în vremurile contemporane. Recent doctorul Waldmeyer era într-o conversație cu un turc – Waldmeyer este un misionar în Orientul mijlociu – și vorbea cu un tânăr turc bogat, iar el îl sfătuia pe acest tânăr să meargă într-o călătorie în Europa, alături de el, de misionar. Se gândea că îl va uceniciza și va face anumite misiuni cu el, după ce își va termina studiile, să meargă împreună, la care turcul a răspuns „Trebuie întâi de toate să-l îngrop pe tata”. Iar misionarul Waldmeyer a spus „Oh, tinere, nici măcar nu am știut că a murit. Îmi pare așa de rău. Sper că nu am fost insensibil”. El a spus „Oh, nu”. A continuat „El nu e mort. Nu a murit. Este o propoziție pe care noi o folosim. Tatăl meu este în viață. Eu trebuie să rămân și să îmi împlinesc responsabilitățile până când va muri. Și apoi, bineînțeles, îmi voi primi moștenirea.” Oh, înțeleg. „Trebuie să mă duc și să-mi îngrop tatăl care nici măcar nu a murit” înseamnă „Am așteptat multă vreme după moștenirea mea. Pot să mai aştept puţin? Omul se cam clatină și când o să o primesc, mă gândesc cum să o folosesc în această mișcare”. Vedeți? Omul avea în minte banii. Se juca cu lucrurile triviale și a scos curajul și dedicarea din ucenicie. Tatăl lui nici măcar nu era mort.

Isus i-a spus „Vino după Mine și lasă morții să-și îngroape morții”. Acum, iarăși, aceasta este o afirmație destul de tăioasă. La prima vedere pare a fi fără sens. Cum poate un om mort să îngroape pe un om mort? Bineînțeles că morții nu-i pot îngropa pe morți, decât dacă primii sunt niște morți spiritual, aceasta este ceea ce spune. Este un proverb. Lasă morții să-și îngroape morții. Lasă-i pe cei morți spiritual să îi îngroape pe cei morți fizic, și apoi Luca adaugă în pasajul paralel „Du-te și predică Împărăția lui Dumnezeu”. Ce vrea să spună este... Ascultați, aceasta iarăși este proverbial la fel ca și cel despre vulpi și păsări. Primul a transmis „Ascultă, nu am nici un confort personal”. Aceasta înseamnă „Ascultă, lasă-i pe cei morți spiritual să își îngroape morții. Lasă pe lumea seculară ca să aibă grijă de problemele ei. Tu ai fost chemat la Împărăția lui Dumnezeu”. Vedeți diferența? Ce vrea să spună este „Tu funcționezi la un nivel greșit”. Cu alte cuvinte, lasă sistemul să aibă grijă de sine.

Nu vrea să spună că le este interzis creștinilor să meargă la înmormântări. El nu spune că dacă ești creștin nu ar trebui să porți de grijă de înmormântarea mamei sau tatălui tău. Este un proverb, și se referă la lucrurile trecătoare ale lumii, oamenii care vin și pleacă, averea care trece de la unul la altul – fac parte dintr-un sistem mort. Tu ești chemat la o împărăție vie, du-te și predică Împărăția. Vedeți cât sunt de răsturnate prioritățile acestui om. Problemele seculare aparțin oamenilor care sunt seculari. Sistemul uman se îngrijește de sine. Dar acest om, ce spune că a făcut? Nici el nu mai e. A plecat undeva între versetele 22 și 23. A dispărut. De ce? Posesiunile personale erau ceea ce conta pentru el. A așteptat multă vreme pentru acest eveniment. Acum nu avea de gând să-l rateze. Hei, și lui i-a plăcut emoția și carisma și uimirea și miracolele, dar aceasta era un lucru serios și dorea să se alăture mulțimii, dar nu era nici o dedicare acolo. A vrut să aibă banii lui.

Îmi aduce aminte de un alt om din capitolul 19 din Matei, care a venit la Isus și a spus „Bunule Învățător, ce bine să fac ca să am viața veșnică?” Poate spui „Oh, dar nu e minunat?” „Oh”, spune el „ce am de făcut ca să obțin viața veșnică”? Iar Domnul îi spune, versetul 21 „Dacă vrei să fii desăvârșit” i-a zis Isus „du-te de vinde ce ai, dă la săraci, şi vei avea o comoară în cer! Apoi vino, şi urmează-Mă.” El a spus: du-te și vinde tot ce ai și dă la săraci. Așa vei fi mântuit? Ești mântuit prin faptul că vinzi totul și dai toți banii la săraci? Nu. Dar dacă banii tăi stau în cale, și dumnezeul tău sunt banii, va trebui să te scapi de bani ca să poți să fii mântuit. Aceasta era problema. Nu ești mântuit prin faptul că te scapi de bani, tu doar dai obstacolul la o parte ca să poți să intri în Împărăție. Banii tăi îți stau în cale. Aici vine acest tânăr și spune „Oh, am păzit legea. Vreau viața veșnică”. Și Isus îi spune, știe exact ce este în inima lui. Este omniscient, cunoaște fiecare detaliu. El spune „Bine, ia tot ce ai și dă la săraci”. L-a atins în punctul slab. Următorul verset spune „Când a auzit tânărul vorba aceasta, a plecat foarte întristat; pentru că avea multe avuții.” Îi părea rău, îi părea rău că nu putea să ajungă în Împărăție, pentru că a vrut să se țină de banii lui. Ce nebun. Dar o mulțime de oameni sunt așa. Ce trist. Confortul personal, bogățiile personale, Îl fac pe Isus să nu-i accepte pe cei care vin la El. Ei sunt atrași, ei sunt uimiți, sunt copleșiți, și ei pleacă pentru că prețul este prea mare.

A mai fost un al treilea om care a venit în acea zi, numai că Matei nu ne vorbește despre el, doar Luca. Luca 9, foarte pe scurt, Luca 9, este fascinant. Al treilea, și Luca ne dă lucrurile esențiale din aceeași narațiune, dar mai adaugă un personaj, în versetul 61 din capitolul 9, care este un capitol mai lung. „Un altul a zis: „Doamne, Te voi urma, dar lasă-mă întâi să mă duc să-mi iau rămas bun de la ai mei.”” Ei bine, poate spui „Du-te și salută-i. Sărută pe mama ta, salută-l pe tatăl tău, nu e nici o problemă”.

„Isus i-a răspuns” și îi dă de asemenea un proverb care se ducea în urmă cu 800 de ani. Autorul a fost un om pe nume Hesed. În acele zile a fost un proverb foarte cunoscut. „Oricine pune mâna pe plug, şi se uită înapoi, nu este destoinic pentru Împărăția lui Dumnezeu.” Ce voia să spună este că e foarte greu să ari drept dacă te tot uiți înapoi. Cred că este destul de adevărat, nu-i așa? Nu sunt obișnuit cu aratul brazdelor, dar mă gândesc că dacă încerc[ să ari o brazdă tot uitându-te înapoi, vei fi tentat să deviezi. Aceasta vrea să spună. Acum, ce știa Isus despre acest tânăr? Oh, știa cu mult mai multe lucruri decât cele care sunt de suprafață: „Te voi urma, lasă-mă mai întâi să mă duc să îmi iau rămas bun de la ai mei care sunt acasă”. Nu este vorba de soția lui și de copii, ci este vorba de mama și de tata. Vă ajută această informație puțin? Prea controlat? Ați auzit de astfel de părinți? Era sub presiunea, puterea, influența, dominația părinților săi, și Isus știa că dacă s-ar fi întors acasă, controlul lungit inutil, intimidarea familiei, presiunea de a fi ostracizat, pledările emoționale de a rămâne, și nu s-ar mai fi întors niciodată. Sunt o grămadă de astfel de oameni. Ei ar veni la Cristos, dar ei se tem de ce le-ar spune familia, ce le-ar face familia, ce ar spune tata. Ei se tem ca să nu fie înstrăinați și astfel ei rămân într-un sistem religios fals sau ei nu vin la Cristos de frică. Poate că uneori apar câteodată la biserică, este oarecum o strecurare, ei încearcă să are brazda uitându-se înapoi.

Ascultați, se coboară la acești oameni. Matei 10:34 „Să nu credeți că am venit s-aduc pacea pe pământ; n-am venit să aduc pacea, ci sabia. Căci am venit (ascultați) să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mamă-sa, şi pe noră de soacră-sa. Şi omul va avea de vrăjmași chiar pe cei din casa lui. Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; şi cine iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine.” Ați înțeles? Dacă aceasta te trage înapoi de la dedicarea totală, nu ești potrivit să intri în Împărăția lui Dumnezeu. Aceasta nu vorbește despre slujirea creștină, fraților, aceasta vorbește despre mântuire. Nu poți fi mântuit cu astfel de legături. Nu te potrivești să intri în Împărăția Mea. Jumătate de inimă este de fapt absența inimii. Chestiunea nu este slujirea, ci este mântuirea. Pentru că el nu se putea dedica deloc, Isus nu i-a oferit nimic, nimic, nici măcar jumătate de ucenicie, nici jumate de nimic. Nimic. Îţi stau în cale relațiile personale, bogățiile personale, confortul personal? Trist. Poate spui „Ei bine nu spune în Ioan 6:37 – Cel ce vine la Mine nu-l voi izgoni nicicând afară?” Da. Dar poate spui „Acești oameni au venit și El i-a scos afară”. Da, dar dacă continui să citești Ioan 6 vei afla mai multe. „Cel ce vine la Mine nu-l scot nicicând afară”. Și apoi citești în continuare în același capitol „Dacă nu mâncați carnea mea și nu beți sângele Meu nu veți avea parte cu Mine”. La ce S-a referit? Ori totul ori nimic. Și spune că din acel moment mulți ucenici au plecat de la El. Nu au vrut să se dedice deplin și El i-a respins. „Cel ce vine la Mine nu-l voi scoate afară. Dacă vine în termenii Mei, cu predare deplină, cu o atitudine smerită, un cerșetor în duhul lui, plângându-și păcatul, blând înaintea lui Dumnezeu, flămând și însetat după neprihănire, plângând după milă și dispus să fie persecutat, urât și insultat de dragul Meu”.

Într-o zi un stăpân a venit la robul lui și i-a spus „Ai o bucurie și o fericire pe care aș dori să le am și eu. Ce este?” Robul i-a răspuns „Este Isus Cristos”. El a spus „Aș vrea să-L am și eu pe Cristos pe care tu Îl ai”. Robul i-a răspuns „Atunci du-te și ia-ți costumul alb și vino cu mine și lucrează în noroi, atunci o să-L întâlnești”. El a răspuns „Nu voi face asta. Este sub demnitatea mea”. Peste un an s-a reîntors la rob, avea probleme mari și a spus „Vreau să am ce ai și tu”. El a spus „Ce am eu este Isus Cristos”. El a spus „Ei bine, cum aș putea să-L cunosc și eu cum Îl cunoști tu?” Robul i-a răspuns „Trebuie să-ți pui costumul alb, să vii cu mine și să lucrezi cu noi în noroi, și atunci Îl vei întâlni”. El a răspuns „Nu fac asta”.

În disperare, după un timp s-a întors a treia oară și a spus „Trebuie să am ce ai tu”. Și el a spus „Ei bine, știi cum. Trebuie să iei costumul alb și să vii și să lucrezi cu noi în noroi și o să-L întâlnești”. Iar stăpânul a spus „O să o fac”. Robul i-a zis „Nu mai trebuie”. „Ce vrei să spui?” „Trebuie doar să fii dispus, atât”.

Vezi s-ar putea ca Domnul să nu vrea să îi dai confortul personal. S-ar putea să nu vrea să îi dai posesiunile personale. S-ar putea să nu vrea să îi dai relațiile personale. Dar trebuie să fii dispus să I le dai dacă ți le cere, înțelegi? Aceasta este afirmarea faptului că este Domn în viața ta. Dacă vii spunând „Vin, dar mă țin de asta, mă țin de asta, mă țin de asta” și Îi dai numai jumătate de inimă, nu vei primi nimic. Dacă îi dai totul, s-ar putea să te lase să rămâi cu o porțiune. S-ar putea să-ți dea mai mult decât ai avut. Problema este de disponibilitate.

Aceștia trei au plecat și William MacDonald spune atât de bine „L-au părăsit pe Cristos pentru a trăi o viață tihnită în această lume, îmbrățișând lucrurile secundare”. Ce afirmație! Ești tu un adevărat ucenic? Te-ai uitat la dovezi? Oameni de-a lungul secolelor au fost uimiți de autoritatea lui Isus, de cuvintele lui Isus, de lucrările Lui, de înțelepciunea Lui, de vindecările Lui, de independența Lui, de bunăvoința Lui. Au fost uimiți, au fost copleșiți, au fost șocați, dar au plecat fiind pierduți, pentru că ei niciodată nu au venit în termenii Lui. Ascultați în încheiere: Episcopul Ryle a spus „Cea mai tristă cale către iad este cea care trece pe sub amvon, dincolo de Biblie, în mijlocul avertizărilor și chemărilor”. Nădăjduiesc să auzi ce îți spune Duhul lui Dumnezeu.

Tată, Îți mulțumesc pentru timpul din dimineața asta în Cuvântul Tău și în închinare. Îți mulțumesc pentru muzică. Frumusețea ei încă persistă în inimile noastre.

Ne rugăm, Doamne, ca să aduci în viața noastră acest adevăr, adevărul Tău. Fă-ne să fim oameni care să știm cum să ne detașăm de sistem și să lăsăm lumea seculară cu ale ei. Ajută-ne să trăim pentru cele veșnice. Ajută-ne să mergem și să predicăm Împărăția. Ajută-ne să știm care sunt prioritățile. Dă-ne puterea să renunțăm la tot ce avem, știind deplin că Tu poți să ne dai mai mult decât am visat vreodată că am avea, știind că nu ceea ce avem este ceea ce contează, ci atitudinea față de ceea ce avem.

Oh, Doamne, lasă să nu fie nici un ucenic aici care să plece de la Cristos datorită confortului personal, a posesiunilor personale și a relațiilor personale. Tată, ne rugăm ca să putem contempla modul în care Duhul Tău aplică asta întâi la viețile noastre, înainte de a ne gândi la alții. Ne rugăm în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT