În această dimineață lecția noastră este luată din Scriptură din capitolul 8 din Matei. Matei, capitolul 8. Ne vom uita la versetele de la 23 la 27. Matei 8:23-27. Aș dori să vă prezint ceva din context în dimineața asta.

Când Dumnezeu l-a creat pe om, a rânduit ca omul să fie regele pământului, omul trebuia să fie monarhul. Cartea Geneza spune că Dumnezeu i-a dat omului stăpânire sau suveranitate sau domnie sau regalitate asupra pământului. Apoi, când omul a căzut în păcat, a fost detronat ca rege, și-a pierdut suveranitatea, și-a pierdut dreptul de a domni, a pierdut măreția și minunăția și slava unui pământ nevinovat, împărăția pe care Dumnezeu i-a dat-o. Pământul a fost imediat blestemat de Dumnezeu. Și ca rezultat al acelui blestem, controlul pământului a căzut în mâinile uzurpatorului, Satan, care este numit prințul acestei lumi, dumnezeul acestui veac. Așadar, omul a pierdut stăpânirea și pământul și-a pierdut slava. Care au fost rezultatele acestui lucru? Aș dori doar să vă spun câteva: boală, durere, moarte, dificultăți în relațiile umane, război, suferință, nedreptate, minciună, foamete, dezastre naturale și activități demonice. Acestea sunt lucruri care rezultă din păcat și pământul le îndură pe toate acestea în mod constant.

Însă Biblia ne dezvăluie un plan măreț și glorios de răscumpărare prin care Dumnezeu nu doar că-l răscumpără pe om, dar răscumpără și mediul în care e omul, răscumpără pământul omului, răscumpără universul omului, inversând blestemul. Acum, conform planului lui Dumnezeu, ca asta să aibă loc, Dumnezeu trebuie să vină pe pământ de două ori. Prima dată va veni să-l răscumpere pe om. A doua oară va veni să răscumpere pământul și universul. Așadar, vedem că la prima venire a Domnului Isus Cristos El a mers la cruce și a înviat din morți pentru răscumpărarea omului. A doua oară vine în slavă strălucitoare, Își stabilește o împărăție de o mie de ani, iar apoi un cer nou și un pământ nou pentru eternitate, răscumpărând astfel întreaga creație. Acum, acesta este planul, și Cristos a fost Cel care a dus la îndeplinire planul. Planul final este un univers fără durere, fără lacrimi, fără întristare, fără boală, fără moarte, fără afecțiuni, fără dificultăți, fără dezastre, fără demoni, cu totul neprihănit, cu totul sfânt, cu totul plăcut, cu totul frumos, cu totul glorios, pentru totdeauna. Aceasta este Împărăția lui Dumnezeu care va veni.

Prima ei fază este mia de ani, mileniul, când Domnul va inversa blestemul asupra pământului însuși. A doua fază este starea eternă, când El va crea un cer nou și un pământ nou, diferit de cel pe care îl avem acum. Totul se va schimba în viitor. Tot ceea ce cunoaștem ca fiind blestem – tot ceea ce vatămă existența omului, tot ceea ce frânge inima omului, tot ceea ce fură bucuria omului, tot ceea ce-i răpește domnia și stăpânirea pe care Dumnezeu a rânduit să o aibă, suveranitatea pe care a proiectat-o Dumnezeu – totul va fi inversat. Și Biblia ne spune că vom domni în veci de veci cu Cristos pe scaunul Lui de domnie. Aceasta este răscumpărarea universului. Lucrurile nu vor fi totdeauna așa cum sunt acum.

Acum, pe măsură ce ne uităm la răscumpărarea pământului și a universului, pe măsură ce ne uităm la Împărăția slăvită a lui Dumnezeu ce urmează să vină, devine din ce în ce mai evident faptul că omul nu poate realiza această schimbare. Nu putem schimba nimic în mediul nostru. Putem încerca să tratăm unele probleme, dar nu putem să le eliminăm. Nu avem puterea. Acum putem să lansăm câteva rachete micuțe în cosmos, dar tot ce facem este să poluăm spațiul. Putem construi tot felul de mașini și de echipamente, dar tot ce facem este să poluăm mediul din jurul nostru, acolo unde construim aceste lucruri. Așa cum mi-a spus un medic: pentru orice lucru pe care îl rezolvăm în medicină, noi creăm alte șase probleme care trebuie să fie rezolvate. Așadar, cu cât ne grăbim mai tare, cu atât rămânem mai în urmă; cu cât avansăm mai mult, cu atât sunt mai severe complicațiile. Omul nu poate să producă un pământ reînnoit. Omul nu poate elimina blestemul. Nu are puterea. Oricât de puternice sunt rachetele noastre, oricât de pricepuți suntem în gestionarea surselor de energie, oricât de pricepuți am fost ca să dezvoltăm puterea nucleară, și așa mai departe, totuși nu putem să aplicăm acele lucruri pentru a schimba mediul nostru, pentru a schimba universul. Acum, dacă pământul va fi schimbat și dacă mediul va fi transformat, și dacă va exista un cer nou și un pământ nou, aceasta va trebui să fie realizată de cineva cu mult superior oricărui om. De fapt, nu este doar o putere dincolo de om, ci e o putere de neconceput pentru om. Nu ne putem imagina nici măcar ce fel de putere va fi necesară pentru a inversa blestemul – pentru a crea un cer nou și un pământ nou – la fel cum nu ne putem imagina puterea pe care a folosit-o Dumnezeu pentru a crea la început și pentru a susține creația.

În Psalmul 62 Biblia spune: „Puterea Îi aparține lui Dumnezeu”. în Iov 26:14 spune: „tunetul puterii Sale cine-l poate auzi?” În Psalmul 79:11: „Măreția puterii Tale”. În Naum 1 spune: „Domnul este mare în putere”. În Isaia 26:4 spune: „Domnul Dumnezeu este veșnic în putere”. În Psalmul 65:6 (pe care l-am citit de dimineață)spune: „El întărește munții prin tăria Lui, şi este încins cu putere.” Nici nu e de mirare că David spune în Psalmul 63: „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjește trupul după Tine… ca să-Ți văd puterea”. Ce fel de putere are Dumnezeu? Este vizibilă pentru noi, Romani 1. „Lucrurile din jurul nostru ne arată puterea lui Dumnezeu,” spune în Romani 1:20. Ce fel de putere este aceasta?

Cu cât privim mai mult universul, cu atât devine mai uimitor să vedem puterea care se manifestă acolo. Omul, în micimea lui, dacă vrea să opereze un buldozer de 450 de cai putere pentru o singură zi, trebuie să folosească 400 de litri de motorină doar pentru a-l pune în mișcare și a muta cu el pământ. Ce fel de putere este necesară pentru a pune în mișcare universul? Este dincolo de imaginația noastră. Telescoapele noastre mărunte ne pot duce la patru miliarde de ani-lumină sau la patruzeci de sextilioane de kilometri; sau dacă asta nu ajută încercați șapte ori zece urmat de șaizeci și șapte de zerouri. Putem privi acolo și știm că nici măcar nu ne-am apropiat de marginea spațiului, și oriunde ne uităm găsim putere, găsim mișcarea corpurilor cerești energizate cu o putere incredibilă. Trăim pe o minge cu o circumferință de patruzeci de mii de kilometri, în diametru de treisprezece mii de kilometri, iar pământul cântărește șase septilioane jumătate de tone și totuși nu atârnă de nimic. Poate spunem „Ei bine, gravitaţia îl ține sus”. Ce este gravitația? Ce putere este gravitația care ține Pământul în spațiu? Și nu doar atât, îl face să se rotească. Unde sunt rachetele care să ne facă să ne rotim cu o mie șase sute de kilometri pe oră? Atât de repede ne mișcăm în cerc în dimineața asta, prieteni, cu o mie șase sute de kilometri pe oră.

Și știți ceva, este atât de precis că poate fi măsurat la o fracțiune de secundă. Și nu doar atât, nu doar că ne învârtim cu o mie șase sute de kilometri pe oră, dar ne deplasăm pe o orbită în jurul Soarelui pe o distanță de 933 de milioane de km cu viteza de o mie șase sute de kilometri pe minut. Și nu doar atât, întregul nostru sistem solar se deplasează prin spațiul nesfârșit pe o orbită care ar dura miliarde de ani pentru a fi străbătută, însă la o viteză mai mare. Noi ne mișcăm cu trei viteze. Unde este combustibilul? Unde este energia? Ce ne face să ne deplasăm? Și ați știut că un pește cod depune o dată nouă milioane de icre? Doar m-am gândit să mai adaug şi asta aici.

Dumnezeu nu este doar Dumnezeul lucrurilor mari, dar este și Dumnezeul lucrurilor mici. Ați știut că au reușit să măsoare caii putere ai soarelui, sunt 500 sute de milioane de milioane de miliarde de cai putere și că sunt cel puțin 100 000 de milioane de sori numai în galaxia noastră și cine știe cât de multe galaxii. De unde este puterea? Ce menține toate lucrurile în mișcare? Și știați că o linguriță de apă are un milion de miliarde de trilioane de atomi în ea? Și știți ce este un atom? Un atom nu este altceva decât energie, atât, o mică particulă de energie. Poate spui „Ei bine, dar este materie în mijloc”. Știi cât dintr-un atom este de fapt materie? O triliona parte. Poate spui că sunt un milion de miliarde de trilioane de atomi într-o linguriță de apă și o triliona parte din acel atom este volum și restul doar energie și mișcare? Exact. Altfel spus. Dacă m-ați lua – (și unii din voi nu v-ați lăsa nici pentru un minut), dar în fine – dacă ați stoarce din mine tot spațiu gol și să mă reduceți la materie, știți câtă parte din mine este materie? Să ne gândim, înalt puțin peste unu optzeci, a suta milioana parte din 2,5 centimetri cubi este materie în mine. Restul este energie și mișcare.

Acum, ce pune în mișcare tot acest lucru? Când Biblia spune că Isus ține lumea cu puterea Sa, nu înseamnă că ține materia. Înseamnă că energizează fiecare atom din univers, iar universul se extinde atât de mult, este puterea uimitoare a lui Dumnezeu. Ce fel de putere? Crezi că Dumnezeu are puterea de a recrea pământul? Eu cred că are. El are putere să inverseze blestemul. Are puterea de a readuce Edenul, puterea de a crea un cer nou și un pământ nou, și cred că de aceea a venit Isus, pentru a ne arăta acea putere. Cred că Isus a venit în lume ca să declare odată pentru totdeauna că este Dumnezeu și că El, ca Dumnezeu Fiul, avea puterea de a aduce împărăția lui Dumnezeu la un pământ blestemat, că El este Regele promis, Mesia promis, că poate reda omului suveranitatea, că El poate să restaureze pământul, că poate să elimine păcatul. El avea toate acreditările.

În Matei 1, Matei spune că El a avut genealogia potrivită. Era din linia lui Avraam și a lui David. În Matei 2 a avut nașterea potrivită; S-a născut din fecioară. Și apoi a avut botezul potrivit, a fost confirmat de Tatăl și uns de Duhul. Apoi a avut loc și testarea potrivită, ispitirea în care a arătat puterea Lui asupra lui Satan. Și apoi a avut mesajul potrivit; a afirmat Cuvântul lui Dumnezeu cu autoritate absolută. Și acum spune în Matei 8 și 9 că are puterea potrivită. Dacă este cineva care să aibă putere să inverseze blestemul, Dumnezeu a spus că acesta va veni din linia lui David. Isus a venit. Dumnezeu a spus că se va naște din fecioară. Isus S-a născut. Dumnezeu a spus că va fi confirmat de Tatăl și Isus a fost. Va fi mai puternic decât Satan și Isus a fost. Va vorbi adevărul, și Isus l-a vorbit. Și aici spune că va avea putere, și El a avut-o.

Uitați-vă la Matei 9:6 „Dar, ca să știți că Fiul omului are putere”. Vedeți – și puteți rămâne aici – aceasta este întreaga problemă a minunilor, ca oamenii să cunoască faptul că El are putere. Minunile au fost degustări anticipate ale puterii Împărăției. Când a vindecat bolnavii le-a dat o previzualizare a unei împărății glorioase unde nu va mai fi durere. Când a înviat morții le-a dat o previzualizare a unei împărății glorioase unde nu va mai fi moarte. Când a potolit valurile mării le-a dat o previzualizare a unei împărății glorioase unde elementele naturale nu vor mai fi niciodată necontrolate. Când a scos demonii le-a dat o previzualizare a unei împărății glorioase unde nu va mai fi nicio activitate demonică. Când le-a vorbit adevărul le-a dat o previzualizare a unei împărății glorioase unde nu vor mai fi minciuni, ci doar adevăr. Când Și-a manifestat sfințenia le-a dat o previzualizare a unei împărății glorioase unde va fi neprihănire și numai neprihănire. Vedeți, tot ce a făcut a fost să spună omului „Eu sunt Cel care poate să inverseze blestemul. Eu sunt Cel care poate aduce înapoi suveranitatea omului într-o Împărăție veșnică”.

Și în capitolul 9, de exemplu, versetul 8, mulțimea a văzut și s-au minunat „şi au slăvit pe Dumnezeu, care a dat oamenilor o astfel de putere.” În capitolul 10, versetul 1 „Isus a chemat pe cei doisprezece ucenici ai Săi, şi le-a dat putere”. Le-a dat putere în două domenii: asupra demonilor și asupra bolii. Și acestea sunt singurele două domenii ale minunilor. Apostolii niciodată, niciodată nu au primit putere asupra naturii. Doar Isus le-a făcut pe acelea. Dar li s-a dat putere. În Matei 28 el spune: „Toată puterea Mi-a fost dată”, toată puterea. În Marcu 9:1: „El le-a mai zis: ’Adevărat vă spun, că sunt unii din cei ce stau aici, care nu vor muri până nu vor vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere.’” Despre ce le vorbea? „Unii din voi vor fi în viață când veți vedea Împărăția lui Dumnezeu venind cu putere”. Se referea la schimbarea la față. Imediat S-a dus pe un munte și acolo erau cei care deja au murit. Moise și Ilie au apărut acolo și El i-a readus. Asta este putere. S-a transfigurat și a lăsat ca slava Lui să fie văzută. Asta este putere. Ei au văzut puţin puterea care se va manifesta pe deplin în Împărăție.

În Luca 4:32: „Ei erau uimiți de învățătura Lui, pentru că vorbea cu putere.” Versetul 36: „Toți au fost cuprinși de spaimă… El poruncește cu stăpânire şi cu putere duhurilor necurate!” În Romani 1:4 Pavel spune: „dovedit cu putere că este Fiul lui Dumnezeu”. Și unde a fost dovedită acea putere cel mai bine, dacă nu în învierea Lui din morți? De fapt, în 1 Corinteni 1:24 spune că El este „Cristos, puterea lui Dumnezeu”. Acum, ce vrea Matei să arate să faptul că Isus Cristos a avut putere asupra fiecărei fațete a blestemului: asupra bolii și morții și asupra lui Satan și a demonilor și a elementelor naturale și animalelor și a durerilor, asupra a toate, așadar, S-a calificat ca fiind moștenitorul de drept al pământului, Împăratul împăraților și Domnul domnilor.

Acum, am văzut deja primele trei minuni. Sunt nouă minuni în capitolele 8 și 9. Primele trei au de-a face cu boala, nu-i așa? Deja le-am văzut pe acestea. Următoarele trei ne arată puterea Lui asupra elementelor naturii, lumii supranaturale, și asupra păcatului. Așadar, trecem de la boală la elementele supranaturale, domeniul supranatural al demonilor, apoi la păcat și mai târziu chiar la moarte; toate aceste imagini minunate ale puterii Sale. Acum, să ne uităm la text, versetele de la 23 la 27. Ne vom uita la patru puncte: particularitățile, panica, puterea și semnele (prevestirea). Întâi, particularitățile. Acum, vă rog să țineți minte, în timp ce ne uităm la versetele 23 și 24 și înțelegem scena, Matei a prezentat trei minuni și apoi un răspuns. Răspunsul a fost în versetele de la 18 la 22, modul în care oamenii au reacționat. Urmează să ne mai arate trei minuni și apoi o altă secțiune de răspunsuri, prin care ne arată modurile diferite în care oamenii i-au răspuns lui Cristos. Vă amintiți de ultimul grup. Au fost fascinați, au fost interesați, au fost curioși, au fost uimiți de puterea Lui. Dar când le-a spus tranșant: „Dacă vreți să Mă urmați va trebui să lăsați totul. Va trebui să plătiți cu greu un preț mare și trebuie să veniți acum cu o dedicare deplină”, aceștia au plecat. Nu au mai fost interesați. Acesta a fost primul răspuns.

Mergem acum la a doua serie de trei minuni pe care ni le oferă, la sfârșitul acestor versete avem un răspuns diferit. Vă rog să notați, înapoi la versetul 18, și să vedem care e scena. „Isus a văzut multe noroade împrejurul Său, şi a poruncit să treacă de cealaltă parte.” Acum să trecem la versetul 23: „Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.” Acum, presiunea mulțimii a ajuns la un punct în care Isus nu mai putea să mai o administreze, astfel că a spus: „Este vremea să plecăm”. Erau pe malul vestic al Mării Galileii, sau de fapt, al lacului Galileii, este un lac micuț, 20 km lungime și 13 km lățime, în punctul cel mai lat. Și a spus „Mergem în partea cealaltă”. Au luat ce au putut, au realizat ce au putut realiza. Cred că Isus era obosit. Era ostenit. Ziua Sabatului s-a încheiat. Cred că acum era deja întuneric, pentru că deja este seară în versetul 16 și acum este şi mai târziu, este târziu în noapte. Mulțimea a pus presiune pe El mai mult decât putea să suporte umanitatea Sa. „Trebuie să plecăm acum. Trebuie să mergem acum”. Asta însemna un lucru obligatoriu. Trei ucenici, se pare că erau ucenici, au spus: „Oh, aș veni dar am de făcut asta și asta și asta” și Isus i-a confruntat și ei au rămas. Dar erau unii care erau dispuși să meargă, și la versetul 23 spune: „Isus S-a suit într-o corabie, şi ucenicii Lui au mers după El.”

Cei trei oameni la care ne-am uitat la sfârșitul primei secțiuni, nu L-au urmat. Dar alții da. Și astfel, micuța barcă părăsea țărmul din Capernaum pentru a naviga zece kilometri, opt sau zece kilometri până pe partea cealaltă. Alte câteva bărcuțe au mers și ele. „Ucenicii Lui au mers după El” înseamnă limpede că erau și în alte bărci. Evident, nu s-au ținut de partea exterioară a bărcii. De fapt Marcu spune „mai erau și alte bărci”. Și apropo, Marea Galileii era plină de bărci în vremea lui Isus. Acea zonă era piscicolă și agrară. Peștele proliferează în acea zonă chiar și astăzi. Dacă mergeți acolo, vă vor hrăni cu peștele Sfântul Petru, care este un pește mic, care seamănă cu un biban, un pește de apă dulce, foarte gustos, iar acolo sunt o grămadă. Pescuitul și agricultura era modul în care funcționa acea zonă. Așadar, erau multe bărci, și o mică flotă a mers alături de Isus pe măsură ce treceau în partea cealaltă a lacului.

Vă rog să rețineți, la finalul versetului 23 – foarte important de remarcat – ucenicii Lui au mers după El. Acum Isus este în barcă cu câțiva din ucenicii Lui, și apropo, de această dată este relatat și de Marcu și de Luca, El deja îi alesese pe cei doisprezece. Dar cuvântul de aici „ucenicii Lui au mers după El” este mult mai mare de doisprezece. Este un cuvânt foarte amplu și aș dori să vă vorbesc despre el o clipă. În Noul Testament este o confuzie cu privire la asta. Când spune „Ucenicii Lui” la cine se referă? Ei bine, trebuie să te uiți la context. Cuvântul în sine nu îți spune nimic. Cuvântul mathetes, sau aici în acest caz mathetai înseamnă elevi, cei care învață, cei care urmează, atât. Este un cuvânt foarte cuprinzător. Acum, au fost oameni care au încercat să spună că atunci când ai cuvântul ucenic în Biblie se referă la un creștin de nivelul al doilea, o categorie mai înaltă de spiritualitate, cei mai creştini dintre creștini. Cu alte cuvinte sunt creștini simpli, credincioși, și apoi sunt ucenici, și aceștia sunt super-sfinții. Dar nu acesta este cazul. Nu poți să faci ca acest cuvânt să însemne acest lucru în acest context, așa cum vom vedea în momentele următoare.

Acum, unul dintre motivele pentru care nu putem să-i vedem ca ucenici legitimi este, de exemplu, dacă ne întoarcem la capitolul 5:1 „Când a văzut Isus noroadele, S-a suit pe munte; şi după ce a șezut jos, ucenicii Lui s-au apropiat de El.” Acum, care ucenici? Ei bine, unii oameni cred că este vorba de cei doisprezece, și așadar, dacă aceștia sunt cei doisprezece, atunci Predica de pe munte este adresată celor doisprezece; așadar nu poate fi un mesaj al mântuirii pentru că ei deja au crezut. Problema de aici este că acesta este un mesaj despre mântuire și presupune că ei nu crezuseră deja în mod necesar, iar acest cuvânt ucenic de aici înseamnă doar cei care învață. Ai mulțimea care este cumva indiferentă și apoi îi ai pe cei care spun: „Hei, vreau să aud și eu ce spune acest om. Sunt foarte interesat”. Nivelul lor de dedicare este nedeterminat în acest punct. Așadar, El le vorbește despre problema mântuirii pentru că aceasta este problema esențială.

Acum ajungem iarăși la capitolul 8, versetul 21. Unul dintre aceia care este numit ucenic spune, de fapt: „Nu Te voi urma până nu moarte tatăl meu”. Și Isus spune „Ai face bine să lași lumea să se îngrijească de morții ei”. Cu alte cuvinte: „Mai bine ai predica Împărăția lui Dumnezeu”. Implicația este că acest om nu s-a dus. El doar s-a întors și s-a dus acasă. Așadar, el a fost numit ucenic, dar nu L-a urmat pe Cristos. Acum, aș dori să pun lucrurile în context aici. Toți aceia dintre voi care sunteți în biserica Grace sunteți ucenici ai lui John MacArthur. Sunteți mathetes. Sunteți cei care învață. De ce? Sunteți aici, ascultați, și stați sub învățătură. Acum, unii dintre voi vă bucurați de ea, alții o respingeți, alții vă gândiți că este bună, alții credeți că este rea, și alții nu v-ați decis încă. Dar toți de aici vă expuneți la ceea ce vă spun, voi sunteți niște ucenici, cei care învață. Când mergeți la UCLA sau Cal State Northridge sau Pierce College sau oriunde altundeva, la Los Angeles Baptist, sau Biola sau Calvert Seminary, sau dacă sunteți la un curs, voi sunteți niște mathetes. Voi sunteți cei care învață. S-ar putea să nu le acceptați pe toate, s-ar putea să nu le credeți pe toate, sau s-ar putea să le credeți. Verdictul este ceva diferit decât faptul de a fi un ucenic. Asta înseamnă cineva care învață. Sunt tot felul de ucenici care învaţă. De exemplu, în Ioan 15 spune: „Orice mlădiță care rămâne în Mine și care nu aduce roadă este tăiată și aruncată în foc”. Ce înseamnă „în Mine”? Înseamnă a fi un ucenic. Erau unii ucenici care erau conectați cu Isus și care nu aveau niciun rod, nicio neprihănire, nicio sfințenie, nimic care să le arate adevărata sfințenie. Au fost tăiați și arși. Ei erau lângă, ei erau ucenici care învaţă, dar nu erau adevărați ucenici. În Matei 13 avem pilda cu cele patru pământuri. Toți erau pământuri care Îl urmau pe Isus, patru tipuri de pământ. Sămânța este semănată: la trei dintre ele moare, iar la unul crește. Unul a fost cel adevărat, trei nu au fost. În Matei 10, Isus a spus: „Adevărații Mei ucenici sunt cei care rabdă până la sfârșit”. Și în minte l-a avut pe Iuda când a spus asta. Iuda nu a răbdat până la sfârșit și a arătat că nu a fost un adevărat ucenic. Au fost cei care au învățat pe lângă Isus, însă numai pentru că au fost numiți ucenici nu înseamnă că erau și credincioși. Acest lucru nu a fost hotărât deja. Cuvântul în sine nu indică altceva decât că erau atrași de învățătura lui Isus și că ascultau.

Acum, putem să-i reducem pe ucenici la patru categorii și acest lucru poate fi util pentru voi. Întâi de toate, toți de acolo erau curioși, ucenici curioși. L-au urmat pe Isus: au ascultat; au fost fascinați, ai fost intrigați, au fost fermecați de ce a spus. Și știți ce s-a întâmplat? În Ioan 6, Isus le-a spus într-o zi: „Dacă nu mâncați carnea Mea și dacă nu beți sângele Meu”, cu alte cuvinte dacă nu Mă acceptați așa cum sunt, dacă nu sunteți dispuși să vă identificați cu tot ce sunt Eu, dacă nu sunteți dispuși să afirmați domnia Mea deplină în viața voastră, nu puteți fi ucenicii Mei. Nu Mă puteți urma. Nu puteți intra în Împărăția Mea și spune, foarte simplu: „Și acești ucenici au plecat”. Erau curioși, dar nu dedicați. Și apoi Isus a spus „Voi nu vă duceți?”, iar Petru a spus: „La cine să ne ducem? Tu ai cuvintele vieții veșnice.” Și apoi a adăugat „Și noi am crezut și știm că Tu ești Fiul lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, spune că mulți din ucenicii Lui nu au mai mers cu El, dar Petru a spus: „Noi am crezut și știm”. El spune „Noi nu suntem acel tip de ucenici care sunt curioși. Noi suntem cei dedicați. Știm că Tu vorbești adevărul. Suntem siguri”. Așadar, în primul rând erau ucenicii curioși. Au venit și au plecat.

Apoi erau cei convinși. Aceștia au fost ucenicii care au fost convinși intelectual. Nicodim este un exemplu clasic. A stat și el pe lângă. A ascultat ce a spus Isus. A văzut ce a făcut Isus și a venit la El noaptea și a spus „Cred că ești de la Dumnezeu”. a fost convins intelectual, dar nu spune în mod necesar că a crezut în sensul deplin. Mai sunt apoi și cei clandestini, ucenicii secreți precum Iosif din Arimatea, care a ținut secret, a crezut în tăcere. Mai sunt apoi cei dedicați, cei îndrăzneți, cei deschiși, care-L urmează pe Isus. Dar vedeți că toate aceste patru categorii sunt posibile. Așadar, când spune cuvântul ucenici îl ai pe Petru și pe Iuda și pe Nicodim și pe Iosif din Arimatea și ai o grămadă de persoane anonime care se vor lepăda la prima dificultate. Termenul ucenic nu înseamnă ceva specific, așadar erau toți acolo. Și Isus urma să le ofere o demonstrație absolut incredibilă. A trebuit să o pregătească, așa că spune în versetul 24: „Şi deodată s-a stârnit pe mare o furtună atât de strașnică, încât corabia era acoperită de valuri.” Vă puteți opri aici.

Acum, acele bărci nu erau mari, prieteni. Erau niște bărci mici, posibil bărci deschise fără nicio protecție. Aveai doar o barcă deschisă, și a venit o furtună. Marea aceea este un loc mic, așa cum am spus, foarte mic. Este un lac. Este doar un lac. Valea Iordanului este sub nivelul mării. Merge până la Marea Moartă, care este la peste 300 de m sub nivelul mării și merge până la marea Galileii, care apropo, este la 185 de m sub nivelului mării. Așadar, ai marea Mediterană aici, ai muntele Hermon care se înalță la 2800 de metri, și apoi ai această prăbușire de la muntele Hermon până la 185 de metri sub nivelul mării. Până acolo ai tot felul de râpe, de văi și șanțuri. Iar când vânturile reci din nord vin din Mediterana și coboară pe pantele Hermonului și ale acelor munți, ele se strecoară prin acele văi și se întâlnesc cu aerul cald care se găsește în acel bazin micuț unde este lacul din Galilea. Și creează niște furtuni incredibile, care sunt foarte, foarte rapide. Și apoi după ce s-au întâlnit, merg către coasta de est, unde încep să creeze vârtejuri și să lovească acel mic bazin. Pot să înceapă dintr-o dată, este un lucru des întâlnit.

Nu voi uita niciodată experiența mea când am fost cu barca la Capernaum, era o barcă micuță, poate că era lungă de vreo 9 metri. Și când am început să traversăm lacul era ca sticla, foarte frumos și când am ajuns în mijlocul lacului erau valuri spumegând peste tot. Apa se revărsa peste prova și i-a udat pe toți cei care erau la pupa – iar barca avea două punți și am fost udați, realmente oamenii și-au dat jos cămășile și nu aveau ce face. Erau udați până la piele, a început din senin, iar ei au spus că este un lucru foarte obișnuit.

Așadar, ei erau în această situație. Este noapte, este întuneric, și spune „o mare furtună”. Apropo, cuvântul grecesc este seismos care înseamnă cutremur. De acolo avem cuvântul seismograf. Înseamnă o mare cutremurare sau o mare scuturare. Acum, nu știm dacă a scuturat marea sau dacă a scuturat pământul de sub mare. Dar Dumnezeu a hotărât că e timpul să miște ceva, și cred că, așa cum facem și noi cu un bidon cu apă, Dumnezeu a început să scuture pământul. Iar când scuturi pământul, apa reacționează. A început să se scuture, iar cuvântul grecesc folosit în Marcu și Luca este un cuvânt diferit care înseamnă un vârtej de vânt sau furtună. Ai un cutremur și o scuturare, un vârtej și o rostogolire a vântului care se cobora de pe acele râpe uimitoare și dintr-o dată ai o furtună care nu este obișnuită. Ei au furtuni adesea, dar spune că ucenicii, sau mai degrabă versetul 24 spune: „Şi deodată s-a stârnit”. Cuvântul deodată înseamnă iată. Este o afirmație exclamativă. Cu alte cuvinte, acesta a fost un lucru șocant, surprinzător, neașteptat, sever. Acești marinari au văzut o mulțime de furtuni, au fost pe acel lac de multe ori când bătea vântul, dar nu a fost niciodată așa ceva. Acesta este un mare seismos, o cutremurare, o răsturnare, o scuturare violentă, pe măsură ce vânturile și mișcarea pământului au lovit acea mică barcă în acele ape. Nici nu pot să-mi imaginez. Îmi aduc aminte că vara asta am făcut acea plimbare cu vaporul Maid of the Mist la Cascada Niagara.

Am ajuns sub acele cascade și vaporul se legăna așa și am fost toți udați. Ei pun ceva pe tine, îți lasă numai fața descoperită, doar atât, și ești acoperit cu pelerina până la pământ. Și chestia aia se ridică și se înclină și sunt milioane de tone de apă care se prăvălesc în fața ta, și lor le ia cam 15 minute să întoarcă vaporul. Între timp cântam cântări și tot felul de chestii încurajatoare, însă te liniştești gândind: „Ei fac lucrul ăsta tot timpul”. Adică, ei conduc vasul tot timpul. Aceasta nu este o problemă. Dar dacă ai fi fost într-o situație ca aceea din text și nu ai fi avut nicio cunoștință despre măsuri de siguranță sau de securitate? Îți poți imagina cât de intens era totul? În text ei sunt în noapte și nici măcar nu pot vedea ce se întâmplă.

Și îmi place cum spune în continuarea versetului 24 „Dar El dormea”. Uimitor. El dormea adânc. Oricine doarme într-o astfel de situație înseamnă că este foarte obosit. Asta îmi vorbește mie despre umanitatea lui Isus. El nu doar că era atât de obosit că S-a dus la culcare, dar nici măcar o furtună nu-L putea trezi. Era obosit, foarte obosit. Marcu ne spune că Și-a făcut și un loc în care să doarmă, în spate, pe acele scânduri. Și-a pus ceva sub cap și a adormit, trebuie că era ud până la piele acum, dar era adormit. Plus că asta era de asemenea o parte a scenei divine. Era adormit. Marea urla, furtuna lovea, vântul lovea, iar mica barcă este rostogolită ca un dop în ocean. Ne spun celelalte Evanghelii că începea să se umple cu apă, iar Creatorul lumii dormea. Apropo, în timp ce dormea, susținea în același timp fiecare atom din univers. Timpul verbului din limba greacă indică faptul că era adormit de-a binelea, un somn profund. Oh, îmi place să văd aici frumusețea umanității Sale. Și văd și încrederea pe care o avea în Dumnezeu. Este atât de liniștit încât nu Se teme. S-a încrezut absolut în purtarea de grijă a Tatălui, deci e absența totală a oricărei frici; oh, cum am vrea și noi să trăim așa! Suntem măcinați de circumstanțele lumii și începem să nu ne mai încredem în Dumnezeu și ne panicăm. În inima lui Isus a fost calmul perfect. Era omniscient și a știut totul din univers, chiar dacă era inconștient de ceea ce Îl înconjura, era atât de liniștit în purtarea de grijă a lui Dumnezeu.

Ei bine, în timp ce furtuna creștea, fără îndoială că marinarii au făcut tot ce puteau ca să rezolve și apoi spune în versetul 25 că au venit la Isus. Aceasta ne duce spre punctul doi: panica, de la particularități la panică. Și apropo, dragilor, când niște marinari Îl întreabă pe un fost tâmplar ce să facă în furtună, știi că ai probleme. Isus nici măcar nu a trăit pe malul mării. A trăit în Nazaret, care era în interiorul țării. În versetul 25 apare panica, și ucenicii Lui au venit la El și L-au trezit spunând – iar dacă pui lucrurile cap-la-cap din toate Evangheliile relatarea întreagă este: „Stăpâne, Stăpâne! Salvează! Nu-ți pasă? Pierim!” O mulțime de propoziții scurte și temătoare „Stăpâne, Stăpâne! Salvează! Nu-ți pasă? Pierim! Ne înecăm aici! Trezește-Te!” Disperare. Atâta indiferență! Faptul că ei au venit la Isus, așa cum am spus, este interesant. Cum ar putea El să-i ajute pe acești marinari? Dar nu mai aveau la cine să se ducă. În acest punct ei nu erau așa de convinși că El este Dumnezeu, faţă de cât sperau că este. Însă erau exact în locul în care Dumnezeu i-a vrut. Uneori trebuie ca Dumnezeu să ne aducă la disperare ca să ne atragă atenția, nu-i așa? Nu mai aveau nicio soluție umană; nu mai aveau nici un răspuns uman, doreau un răspuns divin. Aceasta era speranța lor, ca lucrătorul miraculos care putea să controleze boala să poată să controleze și marea, și aveau frică amestecată cu credință. Vedeți, dacă ar fi avut credință deplină ar fi fost adormiți la fel ca El, încrezători în grija Tatălui, pentru că poate și ei erau la fel de obosiți ca Isus.

Această scenă nu putea să fie mai dramatică. I-au întrerupt somnul lui Isus. Așa cum au oamenii obiceiul, au venit la El în disperare. Asemenea acelui căpitan de pe mare care spunea mereu că nu crede în Dumnezeu, apoi a fost aruncat peste bord și a început să strige după Dumnezeu, l-au scos din apă și i-au spus: „Am crezut că nu crezi în Dumnezeu”. El a răspuns „Ei bine, dacă nu există Dumnezeu, ar trebui să existe unul pentru astfel de situaţii”. Există aceia dintre noi care strigăm către Dumnezeu când suntem în pericol. Avem o boală în familia noastră sau o maladie sau moarte, sau ne pierdem slujba sau avem probleme cu soția sau cu soțul și începem să strigăm după Dumnezeu în disperare. Chiar și mântuirea este un act al lui Dumnezeu ca răspuns la disperarea păcătosului. Dar adesea primul strigăt al nostru este ca al lor. Așa cum este relatat de Marcu „Nu-ți pasă? Ne înecăm!” Ați făcut vreodată asta? Ajungi în circumstanțe și Îi spui lui Dumnezeu „Nu-ți mai pasă, Doamne?” Aceasta este lipsa credinței. Nu înțelegi dragostea Sa.

Apropo, nu e nimic nou. Sfinții din vechime au făcut la fel. Psalmul 10: vă amintiți? Versetul 1: „Pentru ce stai aşa de departe, Doamne? Pentru ce Te ascunzi la vreme de necaz?” Doamne, nu ești niciodată aproape atunci când am nevoie de Tine. Nu-Ți pasă? Avem și Psalmul 44:22: „Dar din pricina Ta suntem junghiați în toate zilele, suntem priviți ca niște oi sortite pentru măcelărie.” Doamne, de dragul Tău suntem nimiciți. Trezește-Te, de ce dormi, o, Doamne? Cum poți să dormi când noi murim pentru Tine? Același lucru este întâlnit și în Isaia 51:9, aceiași abordare, care arată atât de puțină credință. „Trezește-te, trezește-te şi îmbracă-te cu putere, braț al Domnului! Trezește-te, ca în zilele de odinioară, şi în veacurile din vechime! Nu eşti Tu acela, care ai uscat marea, apele adâncului celui mare, şi ai croit în adâncimile mării, un drum pentru trecerea celor răscumpărați?” Profetul spune: „Trezește-Te! Trezește-Te, Doamne! Nu vezi dilema teribilă a poporului Tău? Cum poți să dormi în situația asta?” Ei bine, nu este diferită de abordarea noastră faţă de Domnul. Cum poți să lași asta să aibă loc, Doamne? Cum de poți să fii indiferent? Cum de poți să fii fără bunătate? Cum de poți să mă lași să trec prin asta? Iar răspunsul este același. Versetul 26: „El le-a zis: „De ce vă este frică?”.” Opriți-vă aici.

De ce vă temeți? Poate spui: „Cred că glumești. Ce fel de întrebare este aceasta? Uită-te în jurul tău. Este în toiul nopții. Este o furtună aici cum nu am mai văzut. Barca este plină cu apă. De ce ne temem?” Apropo, cuvântul din limba greacă pentru temere este cuvântul pentru lașitate, lașitate. Și este un păcat, pentru că în Apocalipsa 21:8 este aceeași rădăcină folosită în lista păcătoșilor care nu vor intra în împărăție. Cei fricoși și cei lași, este același cuvânt: fricoși, lași – aceia care nu au credință. De fapt, Marcu spune – aici unde zice „Oh, puțin credincioșilor” – Marcu spune: „De ce nu aveți credință?” Nu credeți în Mine și în dragostea Mea și în puterea Mea? Acestea sunt cele două lucruri cheie. Dacă crezi în dragostea lui Dumnezeu și în puterea lui Dumnezeu poți să scapi din orice furtună. Primul lucru: știi că lui Dumnezeu Îi pasă de tine și numărul doi, știi că poate să controleze orice situație, nu-i așa? Asta este tot ceea ce trebuie să știi. Dumnezeu mă iubește și Dumnezeu are puterea să mă izbăvească. Atât. Iar ei puneau la îndoială dacă Lui Îi mai păsa și puneau la îndoială dacă este în stare, iar el spune: „Oh, mică vă este credința!”.

Ce vreți să vedeți? A făcut minuni după minuni. Capitolul 4:23-25 spune că a făcut tot felul de minuni și apoi ați văzut trei exemple, iar acelea sunt doar niște mostre. Versetul 16: a vindecat oameni posedați demonic. A scos duhurile necurate cu un cuvânt, i-a vindecat pe toți cei care erau bolnavi. Au văzut o mulțime de minuni și ei întreabă: „Nu-Ți pasă?” De ce? Dacă nu știau că Îi păsa de suferința umană erau orbi ca niște lilieci. Și ce ai de gând să faci? Dacă nu credeau că El are puterea, erau ignoranți. Este uimitor faptul că putem să vedem o demonstrare a puterii lui Dumnezeu și apoi, când circumstanțele devin ale noastre, uităm cu totul de puterea Lui. „Oh, este așa de minunat ce a făcut Domnul aici” și apoi „Oh, aș dori să depun mărturie despre modul cum a lucrat Domnul aici și aici și aici”, și când se întâmplă ceva în viața ta începi să te îndoiești de dragostea lui Dumnezeu și de puterea lui Dumnezeu, când lucrurile sunt în dreptul nostru. Oh, mică ne este credința!

Ucenicii au învățat în primul rând, în cele din urmă ar trebui să spun, că nu aveau suficientă credință. De aceea în Luca 17:5 ei spun: „Doamne, mărește-ne credința”. Și știți ce a făcut? Imediat a vindecat zece leproși. El a spus: acum, verificați-l pe acela și vedeți dacă vă poate ajuta credința. Credința are nevoie de întărire constantă. El spune: „Oh, mică vă este credința”. Vă rog să urmăriți cândva într-un studiu biblic conceptul de credință mică. De fapt, ceea ce înseamnă este lipsă de încredere în abilitățile lui Dumnezeu. Când nu crezi că Dumnezeu poate să aibă grijă. Atât. Nu crezi și te îngrijorezi, te temi, intri în panică, ești înspăimântat, eşti laș, nu crezi că Dumnezeu poate să aibă grijă de tine. Fie nu crezi că Îi pasă, sau nu crezi că poate, una din cele două sau amândouă. Oh, da, Lui Îi pasă; dar nu poate face totul. Oh, da, poate totul, dar nu-I pasă. Dacă poate și Îi pasă, de ce lucru să te mai temi?

Apropo, chiar dacă se înecau nu trebuia să se teamă, pentru că ar fi fost în voia Lui oricum și de acolo i-ar fi dus în Împărăția Tatălui. Cu siguranță că știau Psalmii din Vechiul Testament. Psalmul 89, vă amintiți, Psalmul 89? „Doamne, Dumnezeul oștirilor, cine este puternic ca Tine, Doamne! Şi credincioșia Ta Te înconjoară. Tu îmblânzești mândria mării; când se ridică valurile ei, Tu le potolești.”

Sau Psalmul 46: „Dumnezeu este adăpostul şi sprijinul nostru, un ajutor, care nu lipsește niciodată în nevoi. De aceea nu ne temem, chiar dacă s-ar zgudui pământul, şi s-ar clătina munții în inima mărilor. Chiar dacă ar urla şi ar spumega valurile mării, şi s-ar ridica până acolo de să se cutremure munții.”

Nu ne vom teme, nu ne temem de elementele naturale. Poate că ei au uitat Psalmul 107. Îmi place așa de mult „Cei ce se pogorâseră pe mare în corăbii, şi făceau negoț pe apele cele mari, aceia au văzut lucrările Domnului şi minunile Lui în mijlocul adâncului. El a zis, şi a pus să sufle furtuna, care a ridicat valurile mării. Se suiau spre ceruri, se pogorau în adânc; sufletul le era pierdut în faţa primejdiei. Apucați de amețeală, se clătinau ca un om beat, şi zadarnică le era toată iscusința.” Puteți să vizualizați cum era pe mare când erau amețiți și se clătinau și erau aruncați de colo colo? „Atunci, în strâmtorarea lor, au strigat către Domnul, şi El i-a izbăvit din necazurile lor. A oprit furtuna, a adus liniștea, şi valurile s-au potolit, valurile s-au liniștit… Domnul i-a dus în limanul dorit” Aceasta este o profeție explicită a ceea ce a făcut Isus. Dumnezeu a făcut asta în Psalmul 107. Isus o face în Matei 8. Concluzia este fără îndoială: Isus este Dumnezeu.

Așadar, nu aveau nimic de ce să se teamă. Vedem, în al treilea rând puterea, de la particularități la panică apoi la putere. William Cowper a scris aceste cuvinte mărețe:

Dumnezeu lucrează în moduri misterioase

Ca să împlinească minuni

Și-a lăsat pașii pe mare

Și călărește peste furtuni.

Voi sfinți temători, curaj proaspăt să luați

Chiar dacă sunt norii așa de înspăimântători

Cu mare milă va veni

Cu binecuvântare peste creștetul tău.

Versetul 26 „Apoi S-a sculat, a certat vânturile şi marea, şi s-a făcut o liniște mare.” Marcu 4:39 spune că s-a ridicat și a spus „Tăcere” și dintr-o dată, nu doar un calm, dar o mare liniște, un calm total. Acum, dacă oprești vântul, marea va continua să se agite până când se vor potoli valurile. El a spus „Tăcere”. Sau cum a tradus un alt comentator „Sstt” și marea a devenit ca sticla. Valurile s-au oprit, vântul s-a oprit și a fost liniște. Acum, dragilor, asta înseamnă putere. Asta înseamnă putere. Este imposibil să măsori puterea vântului care a existat în acea furtună pentru că nu știm până unde a ținut acea furtună. Dar într-o furtună normală sunt milioane și milioane de unități de cai-putere generați într-o furtună prin vânt și chiar prin ploaie, dacă și aceasta a avut loc. Nimeni nu poate măsura puterea cutremurului, putere incredibilă, și Isus a oprit-o cu un cuvânt.

Vedeți, acesta este mesajul lui Matei pentru noi. Acesta este cel care poate birui boala. Acesta este cel care poate controla natura și mai târziu ne spune că este Cel care poate controla demonii. El este Cel care poate ierta păcatul. El este Cel care înviază morții. Gândiți-vă la asta, dragilor, El este Cel care trăiește în viața ta.

Ei bine, ei L-au văzut pe Dumnezeu, asta e clar și simplu. Și cum au reacționat? Versetul 27: semnul. Dicționarul spune că semnul prevestitor înseamnă a se mira. Uneori semnele provoacă uimire sau mirare, minunare și spune în versetul 27 „Oamenii aceia se mirau, şi ziceau: ‘Ce fel de om este acesta‘”. Potapos este un cuvânt grecesc. Nu avem nicio categorie pentru el, este ceea ce spun. Cam unde s-ar potrivi? Ce fel de persoană este aceasta pe care până și vântul și marea Îl ascultă? Acum vă rog să mă ascultați. Marcu în relatarea paralelă a spus: „I-a apucat o mare frică”. Marcu spune că atunci când a venit furtuna le era frică. Marcu spune că atunci când Isus a oprit furtuna ei erau extrem de înfricoșați. Știți ce este mai înspăimântător decât să fii într-o furtună? Să realizezi că stai în prezența Dumnezeului celui viu. Asta este uimitor. Ce experiență incredibilă să știi că Dumnezeu este în barca ta. Asta este mult mai înspăimântător decât orice furtună.

Când Iov L-a văzut pe Dumnezeu prin circumstanțele vieții sale a spus: „Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mi-e scârbă de mine şi mă pocăiesc în țărână şi cenușă.” Când Isaia L-a văzut pe Dumnezeu a spus „Sunt un om cu buze necurate”. Am o gură necurată. Când Daniel L-a văzut pe Dumnezeu în Daniel 10 (ne-am uitat acolo acum două săptămâni) a început să tremure și să se înspăimânte și a căzut la pământ, nu a mai putut vorbi în prezența lui Dumnezeu. Când Petru L-a văzut pe Dumnezeu cu ocazia pescuirii minunate, a spus: „Pleacă de la mine, că sunt un om păcătos, Doamne”. Când apostolul Pavel L-a văzut pe Dumnezeu în chip înviat, pe Isus Cristos slăvit, a căzut cu fața la pământ și a orbit. Și tu ai fi atât de copleșit de sfințenie dacă ar fi să stai în prezența Lui. Acești ucenici au știu că Dumnezeu era acolo, iar uimirea lor a fost înspăimântătoare. Au fost demascați. Dumnezeul omniscient care putea să citească fiecare gând, a cunoscut totul din ei. erau în prezența lui Dumnezeu.

Următoarea barcă pe care au luat-o, ne spune Matei, i-a dus într-o situație similară și ei au spus, când totul s-a sfârșit, după ce s-a oprit furtuna, în Matei 14:33: „Ei erau în barcă și s-au închinat Lui zicând 'Este adevărat. Tu ești Fiul lui Dumnezeu. '” Următoarea dată, dacă a mai rămas vreo îndoială, a fost îndepărtată. Era Fiul lui Dumnezeu. Chiar și vântul și marea Îl ascultă. Permiteți-mi să vă pun o întrebare. Este El capabil să inverseze blestemul? Are puterea să schimbe pământul? Are puterea să restaureze Împărăția? Răspunsul este da. Scriitorul cântării a spus:

Cântăm puterea măreață a lui Dumnezeu

Care a poruncit munților să se înalțe,

Care a întins mările cu valurile lor neoprite

Și a înălțat cerurile mărețe.

Cântăm înțelepciunea care a orânduit

Soarele să stăpânească ziua.

Luna strălucește, de asemenea, la porunca Lui

Iar toate stelele ascultă.

Doamne, cum sunt arătate minunile Tale

Oriunde ne îndreptăm privirea,

Când vedem pământul pe care-l călcăm

Sau când la ceruri ne uităm!

Nu e nicio plantă sau floare dedesubt

Care să nu facă cunoscută slava Ta;

Iar norii se ridică și furtunile suflă

Prin porunca de la tronul Tău.

Apoi încheie cu această strofă:

De Tine depindem în fiecare clipă

Dacă Te retragi, murim.

Oh, nicicând să nu-L ofensăm pe Dumnezeu,

Care este întotdeauna aproape.

Același Isus care a potolit marea este Cel care menține toți acei atomi în mișcare în trupul tău, Cel care face acest pământ să se rotească în spațiu, Cel care ține acest univers în echilibru. Același Isus Cristos va veni într-o zi și-Și va stabili Împărăția veșnică. Întrebarea este: vei face parte din acea Împărăție prin credință?

Tată, Îți mulțumim pentru timpul acesta petrecut în Cuvântul Tău. Am învățat atât de multe lecții, lecții de încredere și de credință în mijlocul furtunilor vieții, pentru că noi știm că îți pasă și că poți. Doamne, salvează-ne de la a avea o credință mică, de a nu avea încredere în vremuri întunecate. Și, Doamne, ajută-ne să cunoaștem dincolo de orice îndoială faptul că Isus Cristos este Dumnezeul cel viu, Singurul care poate să-l răscumpere pe om și poate să răscumpere acest pământ blestemat și să întemeieze Împărăția veșnică și slăvită. Tată, mă rog acum ca nimeni să nu plece de aici fără să-L cunoască pe Cristos, fără să vină cu credință și să creadă, fără să fie convins că Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu, Cel care a murit și a înviat, pentru ca ei să-și pună credința în El. Și acelora dintre noi care suntem creștini, Doamne, reamintește-ne de slăbiciunea trupului nostru, de îndoielile noastre, de întrebările noastre. De câte ori am spus „Nu-Ți pasă?” Şi a venit victimizarea, punând sub semnul întrebării dragostea pe care ne-ai promis-o, îndoindu-ne de puterea la care aveam acces. Învață-ne acele lecții pe care vrei ca noi să le învățăm.

Și să putem să îi învățăm și pe alții. În Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT