Ajungem în această dimineață la capitolul 9 din Matei și la cele opt versete minunate care încep acest capitol: Matei 9:1-8.

Veți observa că la sfârșitul versetului 2 este o frază în legătură cu care doresc să vă atrag atenția ca punct de pornire. Domnul vorbește și spune „păcatele tale sunt iertate”. Tema acestei relatări speciale este puterea lui Isus asupra păcatului. Și aș dori să ne uităm la ea începând cu o întrebare elementară: care este lucrul distinctiv pe care creștinismul îl proclamă? Deja v-am oferit răspunsul. E foarte clar și nu există îndoială că lucrul cel mai distinctiv pe care creștinismul îl proclamă este realitatea că păcatul poate fi iertat. Aceasta este centrul și esenţa mesajului creștin. Cu toate că credința creștină are multe valori, multe virtuți, și are o miriadă de aplicații nesfârșite, mesajul cel mai esențial pe care Dumnezeu l-a dat vreodată omului, este că omul, un păcătos, poate să cunoască plinătatea iertării pentru acel păcat. Acesta este esenţa mesajului creștinismului și exact acesta este mesajul acestei minuni din capitolul 9, de la versetul 1 la 8.

Acum, Matei și-a concentrat atenția asupra minunilor variate ale Domnului nostru în capitolul 8 și capitolul 9, și aceste minuni sunt intenționate ca să ne prezinte, întâi de toate, divinitatea lui Isus Cristos. Însă dincolo de aceasta, și nu mă refer dincolo de divinitate, ci mă refer la caracterul Său ca Mesia a lui Israel. Cu alte cuvinte, nu doar faptul că Matei ne oferă o mulțime de minuni care să dovedească că El este Dumnezeu, ci că ne oferă anumite minuni speciale care se atașează prorociilor despre Împărăția mesianică, astfel încât Israel să cunoască faptul că El este Cel care să împlinească rolul lui Mesia și să introducă în lume Împărăția lui Dumnezeu. Așadar, există un caracter iudaic, un caracter foarte vechi testamentar pentru minunile pe care Matei le selectează sub inspirația Duhului Sfânt.

Acum, este un aranjament culminant din partea lui Matei. Deja am văzut cinci din cele nouă minuni care sunt în aceste două capitole, și am văzut oarecum o desfășurare spre ceva mai important decât ce a fost anterior, pe măsură ce ajungem la capitolul 9. Dacă ne întoarcem, totul a început când Isus, prin atingerea mâinii, a curățit un lepros, apoi fără această atingere a curățit pe robul sutașului; apoi a alungat frigurile din trupul soacrei lui Petru, și apoi a mers dincolo de minunile fizice și a început să calmeze fenomene ale naturii, precum vânturile și valurile, și apoi Și-a arătat puterea nu doar asupra naturii, ci şi asupra forțelor supranaturale, demonii, când a exorcizat. Acum lucrurile merg în creștere dramatică și El arată că are putere asupra naturii mizerabile a tuturor oamenilor, care este păcatul. El interacționează cu vina omului și cu poluarea umană, răul care îl separă pe om de Creatorul său.

Așadar, Marele Medic nu doar că poate să-l vindece pe bolnav, și să potolească furtuna, și să se raporteze la demoni, dar El poate să aducă în sufletul omului lucrul de care are nevoie cel mai mult, iertarea păcatelor. Acesta este un alt semn al autorității lui Isus Cristos. Se pare că în Matei eşti educat asupra autorității lui Cristos. De exemplu, găsim viața lui Cristos destul de marcată în Matei prin afirmații despre autoritatea Sa. În capitolul 7, versetul 28, după predică spune că El le vorbea ca unul care avea autoritate. Numim asta autoritatea Sa etică sau autoritatea Sa teologică sau autoritatea Sa doctrinară. Și când ajungi la sfârșitul cărții, capitolul 28, versetul 18, spune: „Toată puterea Mi-a fost dată în ceruri și pe pământ”. Numim asta autoritatea Sa de guvernare sau autoritatea Sa suverană sau autoritatea Sa de domnie.

Iar acum, în acest pasaj aflăm un alt fel de autoritate a Sa. Aș dori să o numesc autoritatea Sa de răscumpărare, autoritatea Sa de răscumpărare. El are autoritatea să ierte păcatul. Și toate acestea sunt căi prin care Matei arată autoritatea lui Isus Cristos: în Predica de pe munte Și-a arătat autoritatea peste religie; în capitolul 8, de la versetul 1 la 17, autoritatea Sa peste boală; capitolul 8, de la versetul 23 la 27, autoritatea Sa peste natură; capitolul 8, de la versetul 28 la 34, autoritatea Sa asupra demonilor, iar acum vedem autoritatea Sa peste păcat. Așadar, este o realitate crescândă în ce privește puterea lui Cristos și vedem asta chiar în capitolul următor, 9, când vedem autoritatea Sa peste moartea însăși.

Acum să vă amintiți acest lucru, așa cum am spus mai devreme, este important pentru Matei să evidențieze foarte clar faptul că Isus Se încadrează ca fiind Mesia, că El este Cel care poate să aducă Împărăția, și aceasta este în special încrederea sa în această a doua serie de minuni. Prima minune din această a doua serie a fost potolirea furtunii. Acum, acest lucru este esențial, pentru că prorociile din Vechiul Testament care vorbesc despre Mesia spun că El va veni și-Și va așeza Împărăția și va birui blestemul din lumea fizică. De exemplu, în Isaia capitolul 30, vorbește despre faptul că va fi abundență de ploaie și recoltele vor înflori în moduri neștiute, ca înainte de Cădere.

În Isaia 35, vorbește despre înflorirea deșertului precum un trandafir. Același lucru în Isaia 41, Isaia 51, Isaia 55, Ioel, capitolul 3, Ezechiel capitolul 36, toate acestea au de a face caracterul fizic al Împărăției. Acele animale care în mod natural au fost vrăjmașe, nu vor mai fi în vrăjmășie. Pământul va înflori. Viața se va lungi într-un sens și dacă o persoană moare la 100 de ani, va muri ca și copil, vor fi schimbări fizice uimitoare. Așadar, Mesia trebuie să fie cel care are control asupra lumii fizice, așadar, minunea potolirii valurilor și vântului a manifestat capabilitatea Împărăției Sale mesianice. De asemenea Vechiul Testament vorbește despre faptul că Satan va aduce oștile sale împotriva oamenilor lui Dumnezeu și va fi înfrânt. Aflăm asta în al treilea capitol din Zaharia, în Daniel 7, Daniel 8, Daniel 11, aflăm modul în care vrea Satan să-i oprime pe oamenii lui Dumnezeu și cum la final forțele demonice și însuși anticrist va veni împotriva oamenilor lui Dumnezeu, și că Mesia, ca să-Și așeze Împărăția, trebuie să fie în stare să biruie lumea supranaturală a demonilor. Și exact acest lucru îl spune Matei în minunea cu exorcizarea.

Apoi Vechiul Testament ne spune că Împărăția va fi marcată și de iertare. Ezechiel 36 vorbește despre aceasta, Isaia 33, Isaia 40, Isaia 44, Isaia 60; toate aceste texte vorbesc despre iertarea din Împărăție. Iar aici găsim în capitolul 9, de la versetul 1 la 8, faptul că Domnul Isus Cristos, Mesia, Dumnezeu în carne umană, este în stare să ierte păcatul, așadar, se potrivește nu doar ca să fie Dumnezeu, dar să fie și Mesia care așază Împărăția lui Dumnezeu pe pământ pentru veșnicie.

Așadar, aceste minuni nu sunt aleatorii, ele au o tendință ascendentă. De asemenea au și o specificitate, și anume faptul că ele arată către ceva foarte special despre puterea Lui de a împlini promisiunile Vechiului Testament. Aceasta face ca necredința și respingerea fariseilor să fie de necrezut și atroce pentru că împlinirea cu acuratețe era atât de specifică.

Ei bine, având în minte aceste lucruri, să ne uităm la a treia minune din cea de-a doua secțiune. Începe de la versetul 1 „Isus S-a suit într-o corabie, a trecut marea, şi a venit în cetatea Sa.” Acum, Isus a vindecat pe omul posedat de demoni de pe malul de est al mării Galileii sau lacului Galileii. Nu știm cât timp a trecut între finalul capitolului 8 și capitolul 9. Matei nu este preocupat de cronologie, cât ca minunile specifice să se potrivească, cum este inspirat de Duhul, așa că nu știm ce interval de timp este acolo, dar după ce a împlinit ceea ce a dorit să împlinească, S-a întors într-o barcă și a mers către vest, către cetatea Lui.

Acum, poate la început vă gândiți că Nazaret a fost cetatea Lui, și a fost la un moment dat. Dar dacă ne întoarcem la capitolul 4 versetul 13 spune „A părăsit Nazaretul, şi a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în ținutul lui Zabulon şi Neftali, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia”. Isus a părăsit Nazaretul. Dacă citiți de asemenea în Luca 4:30-31, veți vedea că Isus a părăsit Nazaretul, pentru că L-au scos afară. A fost un proroc care nu a fost prețuit în țara Lui, și Și-a așezat locuința câțiva kilometri mai încolo, într-o cetate numită Capernaum, pe partea de nord a lacului Galileii. De asemenea se pare că a locuit în casa lui Petru. De asemenea se pare că este aceeași casă care este menționată în versetul 14 din capitolul 8, casa lui Petru, unde a vindecat pe soacra lui Petru. Acea casă probabil a devenit locuința Lui, și așadar, El are un loc temporar în Capernaum, în casa lui Petru. Vă amintiți că înainte a traversat Lacul Galileii , iar minunile pe care le-a făcut în Capernaum și zonele din împrejurimi au generat o mulțime masivă de oameni. Ei L-au urmat peste tot. A vindecat tot felul de boli, și a scos demoni, și făcea toate aceste lucrări mărețe, iar mulțimea creștea și se mărea, iar acum când El Se întoarce, este normal să presupunem că o altă mulțime imensă urma să vină la locul în care El stătea. Și când Se întoarce la casa lui Petru, exact acest lucru se întâmplă.

Acum, putem să adăugăm anumite detalii pentru că Marcu, capitolul 2 ne oferă aceiași relatare și ne oferă și alte detalii. Este un lucru uimitor cum fiecare scriitor din Noul Testament, din cele trei Evanghelii, Matei, Marcu și Luca, când scriu despre aceeași întâmplare, scot în evidență chestiuni din narațiune care sunt potrivite doar scopului lor. Astfel, dacă punem împreună Marcu 2 și Luca 5:17-26 și această relatare, avem toată imaginea. A intrat în casă, din câte se pare casa lui Petru. De asemenea se pare că erau la etaj. Era comun în zilele acelea să construiești o casă cu două niveluri; iar la nivelul al doilea era o cameră mare unde aveau loc întâlnirile sociale. De fapt, vă amintiți, că Domnul în noaptea când a frânt pâinea alături de ucenicii Lui, S-a dus în camera de sus. Aceasta era comună în majoritatea caselor, bucătăria și celelalte camere erau la parter, iar la etaj era locul de întâlnire. Deasupra era acoperișul, și ei de asemenea petreceau mult timp și pe acoperiș. Datorită climatului din acea parte de lume, locul de pe acoperiș era un loc plăcut. Și fiecare casă avea o scară pe afară care mergea până pe acoperiș.

Ei bine, cu această ocazie, Domnul este în casă, din câte se pare, și oamenii literalmente s-au înghesuit acolo. Casa este ticsită, cum era la studiul biblic de vinerea seara, nu mai era nici un loc în care să te întorci. Toți sunt îngrămădiți, poate că unii din ei stăteau la uși, împrejurul verandei și ascultau, iar Domnul era acolo. Și dintr-odată se întâmplă un lucru uimitor și vedem asta de la versetul 2.

Acum, aș dori să vă ofer șase cuvinte cheie care ne ajută să pricepem înțelesul pasajului, șase cuvinte cheie. Primul cuvânt este credința. Acesta ne ajută să descifrăm puțin din înțelesul pasajului. Primul cuvânt este credința. Versetul 2 „Şi iată! [din nou vă spun că acesta este un punct de exclamație în limba greacă „Atenție! este neobișnuit, unic, uimitor, minunat!”] iată că I-au adus un slăbănog, care zăcea într-un pat. Isus le-a văzut credința şi a zis slăbănogului: Fă să fie un sentiment de disperare atât de puternic încât să nu mai existe altă cale de întoarcere. Ia-le credința simplă și adu-o la înflorirea credinței mântuitoare. Fă să fie un sentiment de disperare atât de puternic încât să nu mai existe altă cale de întoarcere. Ia-le credința simplă și adu-o la înflorirea credinței mântuitoare. ’Îndrăznește, fiule!’” Să ne oprim aici.

Acum, aceasta ne oferă atât cât a intenționat Matei, pentru că scopul lui Matei vine puțin mai jos, însă dacă adăugăm și ce spun Marcu și Luca, lucrurile devin mai minunate. Întâi de toate vă rog să observați „I-au adus un om”. Cine? În Matei nu este amintit nimeni, dar în Marcu și Luca este, și aflăm că cei care l-au adus se referă la patru prieteni, sau patru rude, patru prieteni dragi, cărora le-a păsat de acest om. Toți au auzit că Isus este în cetate și au dorit ca prietenul lor să vină la Isus. Și sunt sigur că aceasta s-a întâmplat pentru că El a exprimat nevoia din inima Lui și probabil i-a chemat ca să facă asta. Pe măsură ce narațiunea se derulează, aceasta pare cea mai bună cale de a o înțelege. L-au adus pe prietenul lor. De ce a fost nevoie să-l aducă? Pentru că „era un om slăbănog, care zăcea în pat”; în limba greacă spune că avea paralutikos. Iarăși vedem același cuvânt pe care l-am văzut mai devreme în aceste capitole. A fost paralitic. Adică, avea paralizie.

Și cred că poate că o definire de bază a acestui termen este o pierdere a funcțiilor motorii, a funcțiilor mecanice a trupului, și uneori și o pierdere a abilității senzoriale, deci incapacitatea de a se mișca sau a simți la un nivel sau altul. Acum, acest fel de paralizie poate apărea prin mai multe moduri. Poate apărea printr-un accident, o lovitură la gât, o lovitură la spate, poate fi printr-un defect din naștere, o distrofie musculară, poliomielită, lucruri diferite și variate pot provoca paralizia. Acum, se pare că în cazul acestui om aceasta a fost o paralizie severă. Se prea poate să fi avut tetraplegie. Cel puțin știm că zăcea în pat. Era întins pe spate, incapabil să se miște, incapabil să îi ajute pe cei care-l mutau, așadar, era nevoie de patru oameni ca să-l ducă. Este foarte posibil. Biblia spune că era pe un pat sau pe o saltea de paie, pe o cuvertură mai groasă, o cuvertură bine făcută, sau o saltea mai subțire, care putea fi rulată și purtată, pe care ei se așezau când stăteau pe jos, iar uneori și dormeau pe ea. Acolo mai erau și niște cadre de lemn, aveau niște cadre de lemn subțiri pe care să se așeze și aveau și niște frânghii cu care au legat acel pat. Însă omul era paralizat și era întins în pat.

În vremea aceea mai era o boală în lume care contribuia la paralizie și acea boală era sifilisul. Nu știm care a fost cauza bolii acestui om. Erau multe lucruri posibile, însă el stătea pe pat și nu era în stare să se îngrijească și cred că le-a cerut acestor oameni să-l îngrijească. Acum, în acele vremuri era foarte dificil să fii paralizat. Și acum este foarte dificil, dar în acele vremuri era cumplit, pentru că nu erau aparate, nu se puteau asista singuri, nu erau cunoștințe medicale, iar persoana era în mare nenorocire, pentru că trebuiau alții să se îngrijească de nevoile elementare ale vieții, și sunt sigur că în vremea aceea erau stigmatizaţi social mult mai mult ca acum. Însă aș dori să mai adaug ceva, un lucru care era adânc în inima acestui om și anume simțământul că era bolnav pentru că era păcătos, pentru că acesta era simțământul comun din acea vreme, faptul că boala și suferința lui erau un rezultat al păcatului. Vă amintiți de orb și de ucenicii care L-au întrebat pe Isus „Învățătorule, cine a păcătuit, omul acesta sau părinții lui, că s-a născut orb?”

Acum, ucenicii aveau dreptate în sensul că toată boala este legată de păcat, pentru că dacă nu era păcat, nu era nici boală. Dar ei greșeau, și ei reflectau gândirea vremii, dacă ești bolnav atunci ești și păcătos. Și dacă credeți că nu aceasta era gândirea vremii vă înșelați. Gândirea aceasta este de multă vreme. Merge în urmă până în cartea Iov, care poate fi prima carte scrisă a Bibliei, și exact acesta este lucrul pe care prietenii lui Iov i l-au spus: Ai probleme pentru că ești păcătos și aici este o relație directă. Așadar, omul nu doar că suferea de boală, dar suferea și de stigmatul prin care trecea, suferea datorită incapacității și dizabilității, dar suferea și datorită faptului copleșitor că era păcătos și un om în situația lui era o ilustrație vie a păcatului propriu în ochii tuturor. Nu era un lucru comun pentru acești oameni să dorească să fie singuri și să evite mulțimile. Dar acest om a vrut să vină la Isus și cred, fără îndoială, că acesta era motivul pentru care a vrut să vină la Isus, datorită păcatului lui, nu datorită bolii lui. Și cred că de aceea Isus i-a spus „Îndrăznește, fiule! Păcatele îți sunt iertate”, pentru că lucrul care l-a măcinat, disperarea vieții sale, nu a fost faptul că a fost bolnav, ci pentru că a fost păcătos.

Acum, nu totdeauna boala poate fi legată de păcat. Cu alte cuvinte, poți să fi bolnav pentru că Dumnezeu are alte scopuri, nu neapărat că ai păcătuit. Nu toate bolile sunt pedepse, dar toate bolile sunt o demonstrare grafică a puterii distructive care este la lucru în lume datorită păcatului, nu-i așa? Așadar, fie că omul simțea sau nu acea reacție imediată că boala lui era legată de un păcat și știa asta. Şi există așa ceva, conform cu Iacov 5. Fie că știa pur și simplu că există păcat în viața lui și voia să se ocupe de el, și era atât de evident pentru el din cauza disperării cauzate de boala sa. Oricum ar fi, eu cred că omul a venit la Isus pentru o problemă spirituală, nu pentru una fizică. Așadar, prietenii Lui l-au adus. Și ce a făcut ca această credință să fie mare? Spune „Isus le-a văzut credința”. Cum știi că au avut credință? Ei bine, trebuie că au avut credință. Oamenii au simțit că Isus poate să facă ceva, chiar dacă bolnavul i-a făcut să-l ajute. Și chiar dacă el știa ce este adânc în inima sa, ei trebuie să fii crezut că Isus putea să-l vindece fizic pentru că Isus le-a văzut credința.

Acum, lucrul acesta nu era greu de văzut datorită a ceea ce au făcut. Au venit la casă, conform lui Marcu și Luca și nu au putut intra. Era destul de greu să ocolești sau să încerci să-ți faci drum prin mulțime, când ai patru oameni care duc un pat. Așadar, ei au decis că era o singură cale de intrare, s-au urcat pe scara exterioară, care era un lucru comun în acea vreme, s-au dus pe acoperiș, și țiglă după țiglă, au început să dea acoperișul la o parte. Cred că au făcut acest lucru foarte atent pentru că atunci când au terminat, l-au lăsat chiar jos la picioarele Domnului. Și puteți să vi-i imaginați pe toți dinăuntru, care vorbesc despre ce se întâmplă, și dintr-o dată țiglele sunt date la o parte din tavan. Aceasta este o credință persistentă, insistentă, inventivă. Iar ei au dat la o parte acoperișul și l-au coborât chiar la picioarele lui Isus, iar bolnavul zăcea acolo. Se prea poate să fi fost paralizat și în ce privește vorbirea, pentru că nu a spus nici un cuvânt. Nu este nici o cerere, nimic nu este spus, el doar este așezat în văzul tuturor, plin de durere. Sunt convins că era plin de frică și era panicat, după cum vom vedea. Știa că Isus vindeca și sunt convins că a sperat că de asemenea vindeca și inimile, pentru că lucrul care l-a împovărat cel mai mult a fost păcatul său. Și așa cum am spus, se prea poate ca boala lui să fi fost un rezultat direct al unui păcat și a fost copleșit de vină.

Însă ce expunere a credinței! Mă refer la faptul că cei mai mulți ar fi venit la ușă și ar fi spus „Lasă. Uite ce mulțime”. Dar ei au avut o credință mare. Au desfăcut clădirea ca să-l coboare acolo. Și-a expus urâciunea, și-a expus păcătoșenia, și-a expus infirmitatea față de toată mulțimea, de dragul de a fi la picioarele lui Isus. Aceasta este adevărata smerenie. Aceasta este o atitudine fericită. Aceasta este o inimă care caută, și spune „Isus le-a văzut credința”, la toți cinci. Nu a fost o credință obișnuită, a fost o credință puternică, a fost o credință persistentă, și Isus a văzut-o. Acum, au fost vremuri când Isus a vindecat oameni fără credință și au fost momente când Isus a vindecat oameni cu credință puțină, dar în mod special a fost dispus să-i vindece pe oamenii cu credință mare. De fapt, în capitolul 9 vedem aceasta în versetul 18 „Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntașii sinagogii, I s-a închinat, şi I-a zis: ’Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia. ’” Oh, aceasta este credință mare. Și Isus a făcut-o. În versetul 28 „După ce a intrat în casă, orbii au venit la El. Şi Isus le-a zis: ’Credeți că pot face lucrul acesta? ’ ’Da, Doamne’ I-au răspuns ei. Atunci S-a atins de ochii lor şi a zis: ’Facă-vi-se după credința voastră! ’” Așadar, este un om care stă la picioarele Sale. Este o credință tăcută. Nu vorbește, doar vorbitul mut al credinței și reverenței. Nimeni nu spune nimic. Nimeni nu vorbește până când Domnul nu vorbește, și El a spus celui care a fost paralizat „Fiule, îndrăznește”.

Acum, acesta este un cuvânt măreț. Cuvântul teknon s-ar putea traduce copil. Este un termen de infinită tandrețe. Iată un om care este copleșit de păcatul său. A fost pus în dreptul lui din punctul de vedere social, a clocotit înăuntrul lui datorită vinei sufletului său, știa că este un om păcătos, a crezut că acest om are puterea lui Dumnezeu, are credință că e un păcătos și stă în prezența unui Dumnezeu sfânt și a profitat de ocazie, iar acum se teme. De aceea Domnul îi spune „Nu te teme. Îndrăznește”. Înseamnă simplu să nu se mai teamă. Nu este nimic de temut. Acest om este speriat pentru că este un păcătos. Dar cât de minunat îi spune Domnul „Copile”, un cuvânt de tandrețe. Cât de uimitor este să stai în fața Celui sfânt, conștient de boala ta, conștient de păcatul tău, în durere și teroare și frică și să-L auzi spunând „Copile”. Aceasta este tandrețea lui Isus, să-l iubească pe păcătos, chiar dacă a fost ofensat de păcatul său.

Acum, aș dori să vă gândiți câteva momente la afirmația lui Isus „Îndrăznește” sau „Nu te teme”. Este folosit un verb grecesc tharseo, care este foarte interesant. Se referă la un curaj care este subiectiv. Cred că cel mai bine îl puteți înțelege prin comparație cu tolmao, care este un alt verb care uneori este tradus cu a fi curajos. Tolmao este felul de curaj care este obiectiv. Ca și cum ai spune, tolmao ca să spui strânge din dinți, ține-te sau stăpânește-ți frica. Acesta este tolmao. Este felul de curaj care spune ridică-te, acționează și stăpânește-ți frica. Tharseo nu este așa. Tharseo spune că nu este nimic de care să te temi. Tharseo spune că nu este absolut nimic de care să-ți fie frică, iar acesta este sensul în care Dumnezeu îl folosește. Domnul nu-i spune „Uite, prietene, strânge din dinți și stăpânește-ți frica”. El spune „Fiule, de ce te temi? Nu ai de ce să te temi”. Aș dori să vă spun ceva. Este multă frică dacă vii înaintea lui Dumnezeu ca un păcătos fără pocăință, nu-i așa? Multă frică. Dar omul acesta nu avea de ce să se teamă pentru că venea ca un om cu inima zdrobită și mâhnită. Este clar. Domnul nu iartă păcatele oamenilor care nu vor să fie iertați. Inima Lui era în regulă. Nu cel care încearcă să-și ascundă păcatul nu are de ce să se teamă. Ci cel care și-l descoperă nu mai are nimic de ce să se mai teamă. Este cutremurat de durere. A fost doborât de frică. A fost împovărat de vină și Domnul îi spune „Îndrăznește”. A răspuns la credința lui, la credința adevărată, și aceasta l-a condus la al doilea cuvânt: iertare.

Versetul 2, finalul versetului „păcatele îți sunt iertate” este ceea ce spune. „Iertate îți sunt păcatele” și acesta este un miracol divin care poate fi considerat ca oricare alt miracol: un cuvânt instantaneu, „Iertate îți sunt păcatele”. Ce afirmație elocventă a Domnului! Vă amintiți, omul nu a spus nici un cuvânt. Cum de a știut Domnul ce a vrut? Pentru că Domnul cunoaște inima. În toată această narațiune El cunoaște inima. El cunoaște inima omului care a fost bolnav. El cunoaște inimile cărturarilor acelora. El poate să cunoască inima fiecăruia. El cunoaște cererile înainte să fie făcute; cel ce dă tot ce este bun înainte ca să le rostim. Așadar, El spune „Iertate îți sunt păcatele” înainte ca omul să poată vorbi, dacă putea vorbi.

Dragilor, aceasta este iertarea păcatelor despre care Biblia vorbește. Aceasta este mântuirea. Aceasta este iertarea, deplină și completă, iar păcatele sunt alungate. El spune „Iertate” și când Domnul ne aruncă păcatele, El le aruncă cât e de departe răsăritul de apus, și le îngroapă în cele mai mari adâncuri ale mării, Psalmul 103. Și Biblia ne spune că – ce? – nu-Și mai aduce aminte de ele. Îmi place ce spune Pavel – 1 Timotei 1 – el spune „am fost un hulitor și un prigonitor și unul care rănea: dar am primit îndurare... iată un cuvânt adevărat și cu totul vrednic de primit că Cristos Isus a venit în lume ca să mântuiască (pe cine?) pe păcătoși, dintre care cel dintâi sunt eu”. Iertat, iertat.

Când misionarii s-au dus în Alaska ca să ducă Evanghelia la eschimoși și au dorit să traducă Noul Testament în limba lor, au văzut că eschimoșii nu aveau nici un cuvânt pentru iertare, așa că au rămas blocați, pentru că acesta este mesajul major al creștinătății. Dar au aflat că eschimoșii aveau un cuvânt foarte interesant. Este un cuvânt, un singur cuvânt, cuvântul issumagijoujunnainermik. Este un singur cuvânt în limba eschimoșilor. Și știți ce înseamnă? A nu fi în stare să gândești deloc. Și l-au folosit în toată traducerea Bibliei pentru cuvântul iertare. Dumnezeu nu a fost în stare să se mai gândească la el niciodată. L-a îndepărtat. L-a alungat. I-a iertat păcatele. Domnul i-a dat cel mai mare dar, care are ca scop să trateze cea mai mare nevoie.

Îmi aduc aminte când am terminat ultimul an jucând fotbal în facultate și am vorbit la un club Kiwanis. Mi-au oferit un dar ca jucător al săptămânii sau ceva și a trebuit să vorbesc. Te invită să vorbești despre fotbal și m-am dus să vorbesc și am vorbit despre Domnul. Am avut un timp minunat. Am avut un timp minunat, nu știu dacă și ei au avut un timp minunat, dar a venit cineva la mine după aceea și mi-a spus că știe pe cineva cu care ar trebui să stau de vorbă, și anume o fată care era în spital. A fost împușcată în gât și i-a atins șira spinării și s-au gândit ca să mă duc să o văd, pentru că au crezut că i-aș putea fi de ajutor. Era majoreta principală de la o școală din localitate. Prietenul o împușcase. A fost un accident. Așa că m-am dus la spital și exact aşa era ca acest om care zăcea pe pat și, bineînțeles, paralizată de la gât în jos. Tot ce am putut face a fost să-i spun despre Domnul Isus Cristos, ceea ce am și făcut, și am vorbit cu ea ceva vreme. Mi-a spus că dacă ar putea s-ar sinucide, dar nu putea, nu avea capacitatea. L-am prezentat pe Cristos și la final când totul era gata, a spus că vrea să-L cheme pe Cristos în viața ei, așa că ne-am rugat împreună, și ea s-a rugat. Nu voi uita niciodată ce mi-a spus. M-am dus de mai multe ori la ea și într-o zi mi-a spus „John, pot să spun sinceră, că mă bucur că s-a întâmplat așa ceva”. Și am spus „Te referi la accident?” Ea mi-a spus „Da, pentru că dacă nu s-ar fi întâmplat niciodată nu L-aș fi întâlnit pe Cristos și nu aș fi avut păcatele iertate”.

Vedeți, aceasta este cea mai mare nevoie. Aceasta este cea mai mare durere în viața unui om, și când Isus a spus „păcatele îți sunt iertate”, a împlinit nevoia acelui om în modul cel mai profund și mai adânc. Și, dragilor, acesta este mesajul creștinismului. Este despre iertarea de păcat și trebuie să știți că mesajul nostru trebuie să fie despre păcat și despre iertarea păcatului. Oamenii spun „Oh, nu ar trebui să vorbești despre păcat. Este o gândire negativă”. Este mesajul creștinismului. Dacă nu predicăm acest mesaj, ne-am corupt mesajul. Biblia spune că omul este păcătos. Păcatul este o călcare a legii, 1 Ioan 3:4. Păcatul este o pângărire, a pătat chipul lui Dumnezeu și a pângărit sufletul. Păcatul a plantat în noi chipul diavolului. Noi suntem copiii săi. Păcatul este răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. păcatul este o nemulțumire crasă la adresa lui Dumnezeu. Păcatul este incurabil. „Poate un pardos să-și schimbe petele?” Întreabă Ieremia, „atunci și voi care sunteți obișnuiți să faceți răul, veți face binele?”. Păcatul afectează pe toți oamenii, „căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu”. Păcatul este adânc înrădăcinat în inima omului, chiar și cei născuți din nou se luptă împotriva păcatului. Păcatul domină mintea. Pervertește voința. Murdăreşte relaţiile. Poluează trupul. Păcatul aduce pe om sub domnia diavolului. Îl aduce pe om sub puterea mâniei lui Dumnezeu. Păcatul îl supune pe om la mizerie, el este născut în necaz, după cum scânteia este făcută ca să zboare, așadar, el este supus goliciunii, nu cunoaște pacea, este dominat de iad.

Acest lucru este adevărat pentru toți oamenii, și dacă este adevărat, cea mai bună veste pe care i-o poți da cuiva este că Dumnezeu poate ierta păcatul și într-adevăr îl iartă. Acest om este o dovadă vie. Și când Isus a spus „Iertate îți sunt păcatele”, cred că în acel moment, în inima Lui era un alt gust al Calvarului, pentru că a știut că singura cale prin care putea să ierte păcatul omului era să poarte păcatul omului. Și astfel, a gustat amărăciunea și agonia crucii în întreaga Lui viață. De fiecare dată când a iertat păcatul a cunoscut deplin că va purta pedeapsa pe care a înlăturat-o din acel suflet neajutorat. Așadar, credință și iertare.

Al treilea cuvânt: mânie, mânie. „Și iată (în versetul 3) că unii din cărturari (Luca ne spune că erau și farisei din Ierusalim acolo) au zis în ei înșiși(și Marcu a spus că ei prima dată au spus „Cine poate să ierte păcatele decât Dumnezeu), „Omul acesta hulește”. Acum vă rog să ascultați. Primul omul, cel slăbănog, dorea iertare. Toți acești oameni au concluzionat că El era un hulitor. De ce? Care este diferența? Ei nu voiau iertarea? Nu. Pentru că ei niciodată nu au cunoscut nevoia pe care o aveau, nu o recunoșteau. La fel ca în cazul femeii prinse în preacurvie. Am văzut acum câteva duminici. Iată o femeie preacurvă și toți acești farisei. Isus oferă iertare. Ea rămâne și ei pleacă toți. Acest lucru se tot întâmplă. Poți să predici un mesaj despre iertare și unii vor rămâne și-și vor deschide inima față de Cristos. Alții vor pleca. Nu sunt interesați. Ei nu recunosc problema. Ei nu sunt dispuși să accepte iertarea. Și în loc să spună „Oh, El poate ierta păcatul, oh, presiunea vinei inimii mele, stricăciunea din sufletul meu, oh, aș vrea să cunosc iertarea aceasta”, dar nu ei. Ei spun „Numai Dumnezeu poate ierta păcatul. Acest om, așadar, pentru că spune că poate ierta păcatul, afirmă că ar fi Dumnezeu și așadar, este un hulitor”. Vedeți, pentru că hula supremă însemna să afirme că este Dumnezeu, să spună că e Dumnezeu. Să spui lucruri vrednice de Dumnezeu înseamnă hula supremă. Știți, au dreptate în prima parte, numai Dumnezeu poate ierta păcatele. Aveau dreptate cu privire la aceasta. Isaia 43:25 „Eu, numai Eu, zice Domnul, sunt Cel care îți șterg nelegiuirea”. Dumnezeu poate ierta nelegiuirea și numai El. Aveau dreptate în această privință, dar greșeau cu privire la Cristos, pentru că El era Dumnezeu.

Vă rog să observați versetul 3 „ziceau în ei înșiși”. Marcu spune „ziceau în inima lor”. Nici măcar nu vorbeau. Isus le-a cunoscut gândurile. Acesta este un alt semn al omniscienței lui Cristos. A știut ce era în inima celui bolnav. A știut ce a fost în mintea și gândirea celorlalţi de asemenea. El poate citi mintea. El este Dumnezeu. Aș dori să adaug că atunci când au spus că omul acesta hulește, acest lucru a aprins focul, care în cele din urmă a dus la răstignirea lui Cristos. Uitați-vă la versetul 3. L-au acuzat de hulă. Uitați-vă la versetul 11 „Fariseii au văzut lucrul acesta, şi au zis ucenicilor Lui: „Pentru ce mănâncă Învățătorul vostru cu vameșii şi cu păcătoșii?”” Aici Îl acuză de imoralitate: „Este înconjurat de o mulțime rea. Trebuie să fie un om rău. Este un hulitor și un imoral.”

Versetul 14 „Atunci ucenicii lui Ioan au venit la Isus, şi I-au zis: „De ce noi şi Fariseii postim des, iar ucenicii Tăi nu postesc de loc?”” L-au acuzat că nu era un om religios „Nu urmezi procedura normală a religiei. Ești un hulitor. Eşti un imoral. Ești un nereligios.” Iar apogeul este în versetul 34 „Dar fariseii ziceau: „Cu ajutorul domnului dracilor scoate El dracii!”” Este demonic. Acum încep să fumege. Începe furia lor să prindă contur. Ce contrast. Oh, ce contrast. Pe de o parte credință și iertare, pe de altă parte furie și Cristos este la mijloc. Întotdeauna aceasta a fost calea, fraților, întotdeauna. Cristos vine cu mesajul dragostei și al harului și al iertării și sunt aceia care L-au cunoscut și L-au primit și s-au bucurat, și sunt și aceia care Îl urăsc și Îl disprețuiesc și sunt înfuriați.

Al patrulea cuvânt: raţionament. Acest cuvânt înseamnă justificarea. Isus a prezentat un argument pentru ce a făcut. El nu Și-a apărat totdeauna acțiunile Sale, dar aici face acest lucru pentru că este un adevăr important. Versetul 4 „Isus, care le cunoștea gândurile, a zis: „Pentru ce aveţi gânduri rele în inimile voastre?”” Isus le cunoștea gândurile, aţi înţeles? Oamenii vin și spun „Ei bine, Isus nu este Dumnezeu”. Ei bine, atunci nu știu cum altfel le-ar fi putut cunoaște gândurile. Ioan 2 spune că nu avea nevoie să-I spună nimeni despre vreun om, pentru că El știa ce este în inima omului. Și cel care cunoaște gândurile trebuie să fie Dumnezeu. 1 Samuel 16:7 spune „Domnul se uită la inimă”. 1 Împărați 8:39 spune „Tu cunoști inimile tuturor oamenilor”. 1 Cronici 28:9 „Domnul cercetează toate inimile şi pătrunde toate închipuirile şi toate gândurile.” Ieremia 17:10 „Eu sunt Domnul care cercetez inima”. Și Ezechiel 11:5 „Eu cunosc lucrurile care sunt în mintea ta, fiecare din ele”. Dumnezeu cunoaște tot ce gândim. Isus a știut ce gândeau ei. Și El spune „De ce aveți gânduri rele în inima voastră?” ce voia să spună? O inimă rea este o inimă care complotează împotriva lui Dumnezeu. În Fapte 5 Anania și Safira au încercat să înșele pe Dumnezeu. Petru a spus „Cum de v-a înșelat Satan inima să mințiți pe Dumnezeu?” În capitolul 8 Simon încearcă să înșele pe Dumnezeu. O inimă rea este cea care complotează împotriva lui Dumnezeu. De ce complotați? Nu are nici un sens. De ce aveți gânduri rele în inimile voastre? Aici chiar îi dă pe faţă și le arată starea.

Urmăriți raţionamentul Lui din versetul 5 „Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îți sunt păcatele” sau a zice: „Scoală-te şi umblă?”” Ce este mai ușor? Ei bine, au rămas înmărmuriți. Vedeți că nu au nici un răspuns? Nu este nici un răspuns pentru că nici unul nu ar fi ușor. Amândouă sunt imposibile omului, dar amândouă sunt posibile lui Dumnezeu. „Căci ce este mai lesne? A zice: „Iertate îți sunt păcatele” sau a zice: „Scoală-te şi umblă?”” El poate să le facă pe amândouă cu aceeași ușurință divină. Amândouă Îi sunt la fel de ușor de făcut. Dumnezeu nu transpiră deloc când face ceva. Numai Dumnezeu poate vindeca. Numai Dumnezeu poate ierta. Iar ei erau cei care învățau că boala și durerea erau rezultatul păcatului, așadar cele două erau inseparabile: Cel care putea vindeca boala putea și să ierte păcatul și Cel care putea să ierte păcatul putea să vindece și boala. Ei învățau aceasta datorită teologiei lor. Așa că El le spune „Care este mai ușoară, iertarea sau vindecarea?” Iar răspunsul este că nici una nu este mai ușoară. Amândouă erau imposibile pentru ei. Era imposibil. Așa că Domnul le spune „Uitați. Sunteți blocați. Dacă le pot face pe amândouă, dacă pot face una, pot face și pe cealaltă. Și dacă o fac și pe cealaltă, atunci nu sunt un hulitor, ci Dumnezeu.” Erau prinși acum. Ei știau că El putea vindeca și când El a spus „Este ușor să ierți?” nu puteau să spună da, pentru că nu era ușor. Numai Dumnezeu putea să facă aceasta și numai Dumnezeu putea să o facă pe cealaltă. Doar vreau să vă arăt că respingerea lor a fost una voită împotriva adevărului. Dacă Isus este Cel care alungă boala, afecţiunea, și demonii, și dezastrele și moartea, atunci cu siguranță că putea să rezolve și problema păcatului.

Mai este un mod interesant prin care să ne uităm la acest verset. A fost din perspectiva lui „a face”. Acum să ne uităm din perspectiva lui „a spune”. Aș dori să vi-l citesc în alt fel. „Ce este mai ușor a spune „Păcatele-ți sunt iertate” sau a spune „Ridică-te și umblă?”” Ei bine ce este ușor de spus? Nimic. De ce să spui „Păcatele îți sunt iertate” nu este ușor? Este ușor de spus. Dacă unul se ridică din voi, pot să îi spun „Păcatele-ți sunt iertate”. Știți ceva? Nu pot dovedi, nu-i așa? Este ușor de spus, dar dacă vine unul din voi în scaunul cu rotile și spun „Ridică-te și umblă”, este destul de ușor de verificat, pentru că nu pot face asta. Vedeți, este mai ușor să spui „Păcatele-ți sunt iertate”, dacă tot ce ai de făcut este să spui. Așa că, urmăriți ce zice versetul 6 „Dar ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ...” De ce aveau nevoie să știe aceasta? Pentru că pământul este locul unde se va întoarce, înțelegeți? „Dar, ca să știți că Fiul omului are putere pe pământ să ierte păcatele, „Scoală-te” a zis El slăbănogului „ridică-ţi patul, şi du-te acasă.”” De ce? Pentru că dacă tot ce ar fi spus era „Păcatele îți sunt iertate”, ei niciodată nu ar fi știut că El a și înfăptuit lucrul acesta. Dar când El spune „Ridică-te şi umblă”, omul se ridică și umblă, iar El are putere să facă aceasta. Singurul lucru pe care ei îl concluzionau era: atunci El trebuie să aibă putere să ierte păcatele, pentru că cele două sunt inseparabil legate. Este o demonstrație.

Este la fel ca atunci când a scos demonii din cei doi demonizați din Gadara, i-a trimis în porci. De ce? Pentru că dacă doar ar fi spus „Demonilor, plecați”, nimeni nu ar fi știut dacă ei ar fi plecat sau unde s-ar fi dus. Dar când au văzut 2000 de porci – ca și cum ar plonja – se aruncă de pe coastă – nu pot să-mi imaginez ca un porc să plonjeze, voi puteți? Dar când vezi 2000 de porci care plonjează de pe coastă direct în mare, ei au știut exact ce s-a întâmplat, faptul că demonii au intrat în porci, fapt care a dovedit că i-a vindecat pe acei doi oameni. Așadar, aici este același lucru. Îl vindecă pe om ca o dovadă a puterii Sale de iertare, rădăcina a fost iertarea, iar boala a fost simptomul. Dacă putea să facă un lucru, atunci putea să-l facă și pe celălalt. Orice pretendent la titlu poate veni și să spună „Păcatele îți sunt iertate”. De fapt, de-a lungul secolelor unii oameni au încercat să spună aceste cuvinte „Păcatele îți sunt iertate, păcatele îți sunt iertate, ești iertat” și așa mai departe. Dar El a vrut să Se asigure de faptul ca ei să nu creadă că El doar spune, ci și demonstrează. Prin faptul că a făcut lucrul vizibil El Și-a manifestat puterea și asupra lucrului invizibil. Omul a fost vindecat ca dovadă a abilității lui Isus de a ierta păcatul.

Aceasta ne conduce spre al cincilea cuvânt: forță, forță, doar un cuvânt simplu care înseamnă putere. El spune „Ridică-te”, în limba greacă „Ridică-ți patul și du-te acasă”. Iar versetul 7 spune „S-a ridicat și a plecat acasă”. Oh, vă puteți imagina? Iată aici sunt cei patru prieteni care se uită prin acoperiș. Privesc. Oamenii ascultă. Fariseii nu au spus nici un cuvânt. Nimeni nu a vorbit cu excepția lui Isus. Această scenă este dramatică, dar El le-a citit gândurile și i-a pus la zid cu argumentaţia Sa, și acum spune „Ridică-te și du-te acasă, prietene!” Omul se ridică, își rulează salteaua patul sub braț, adună și cadrul de lemn, și putem să ne imaginăm cum i s-a făcut loc să treacă instantaneu, când a ieșit acel om din casă. Și când a ajuns afară, puteți să vă gândiți ce s-a întâmplat când cei patru prieteni ai lui s-au întâlnit, după ce au coborât de pe casă? Adică, vă spun, cu siguranță că au parcurs drumul spre casă cu emoţie. Ce putere! Isus are puterea să ierte păcatul tău. Aceasta este cu mult mai bine decât să vindece boala ta, dar într-o zi va face și aceasta, nu-i așa?

Aceasta ne conduce la ultimul cuvânt: frică. Și doresc să ascultați aceasta. Este cea mai importantă aplicație. Versetul 8 „Când au văzut mulțimea s-au temut”. Cuvântul din greacă este phobos, phobos, de unde avem cuvântul fobie, frică. S-au temut și L-au slăvit pe Dumnezeu. Au știut că Dumnezeu este acolo, Dumnezeu era în mijlocul lor și că a dat oamenilor așa putere. Apropo, știau că Isus era om. Aceasta este o mare afirmație cu privire la umanitate Sa. Au știu că este om, dar au mai știut și că Dumnezeu este în acel om. Nu cred că au înțeles deplinătatea kenozei. Sunt sigur că nu au înțeles ce înseamnă învățătura despre întruparea Dumnezeu-om. Dar au știut că Dumnezeu era acolo și că Dumnezeu a dat oamenilor putere și s-au temut. Nu este aceeași reacție pe care am văzut-o și mai înainte? Phobos, phobeo: are câteva înțelesuri în limba greacă, dar cel mai des este folosit în Noul Testament pentru uimire sau reverență. Ce este? Este genul de frică pe care o simte cineva când este în prezența cuiva care este infinit superior. Folosința lui în Noul Testament ne dă definirea. Este folosit ca o reacție a ucenicilor când L-au văzut pe Isus umblând pe apă. Este folosit ca o reacție a ucenicilor când a potolit furtuna. Este folosit ca o reacție a oamenilor după vindecarea acestui om. Este folosit după ce a înviat pe fiul văduvei din Nain. Este folosit după vindecarea celor demonizați. Este folosit ca fiind un simțământ al lui Zaharia după ce a văzut pe îngerul Domnului lângă altar și este folosit în dreptul spectatorilor după ce Zaharia și-a recăpătat vorbirea în Luca 1. Este folosit pentru păstori când au auzit pe îngeri cântând. Este folosit pentru străjerii de la mormânt când îngerul a aruncat piatra. Este folosit pentru femei după ce s-au dus acasă și au văzut mormântul gol. Este folosit pentru ce vor simți oamenii în mijlocul evenimentelor nimicitoare din ultimele zile, din Luca 21.

Treceți în cartea Faptele apostolilor, este folosit pentru simțămintele inimii oamenilor când au văzut semne și minuni și au simțit putere în biserica primară din Fapte 3. Este folosit ca reacție a oamenilor la moartea lui Anania și Safira. Este folosit pentru exorciștii păgâni și inutili din Efes în Fapte 19. Este uimire, reverență, frică de Domnul. Dragilor, ar trebui să fim în uimire faţă de Cristos. Același cuvânt este folosit în Fapte 9:31, și spune că biserica umbla în phobos, „frica de Domnul”. Este esențial să fim în uimire față de El. Aș dori să vă spun de ce. Pe măsură ce citiți epistolele veți vedea, de exemplu, puterea lui Dumnezeu și frica, în Evanghelii. Vedeți puterea lui Dumnezeu și frica în Fapte, și apoi pe măsură ce epistolele se desfășoară, ei aplică acest răspuns la comportamentul nostru. De exemplu, este sursa unei vieți curate. 1 Petru 3:2 spune că viața noastră ar trebui să fie cuplată cu – ce? - cu frica. Este sursa sfințeniei. 2 Corinteni 7:1 „să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu”. În 2 Corinteni 7:11 este ceea ce aduce pocăință adevărată în viața noastră. În Filipeni 2:12 spune că este sursa vieții noastre creștine. Să ducem până la capăt „mântuirea cu frică și cu tremur”. În Efeseni 5:21 este baza lucrării reciproce, a dragostei reciproce, a respectului reciproc și a slujirii reciproce. În 2 Corinteni 5:11 este motivul puterii în evanghelizare „îi îndemnăm” pentru că noi cunoaștem „frica de Domnul”. Și pe măsură ce disciplinăm și purificăm biserica, în 1 Timotei 5:20, facem aceasta public pentru ca alți să aibă frică.

Această frică, acest phobos, această uimire reverențioasă față de Dumnezeu, este substanța din care vine tot comportamentul creștin. Ei Îl glorifică pe Dumnezeu și noi de asemenea ar trebui, dar fac aceasta pentru că se tem de Dumnezeu, pentru că sunt în reverență, sunt în uimire față de prezența Sa. Acesta este răspunsul corect. Nădăjduiesc faptul că aveți o astfel de uimire față de Cristos. Așadar, Isus iartă păcatul; cel mai mare mesaj pe care trebuie să îl aducem. Tot ce aș putea ca să vă spun este că sper că aveți deja această iertare. Când mulțimea a plecat acasă, erau cei care erau iertați și cei care erau mâniați. Nu ne spune că a mai existat și un alt grup, dar mai erau acolo, cei care erau nestatornici. Au văzut lucrurile și au plecat. Cristos oferă iertare, șterge tot trecutul, spală toate păcatele; cuvântul de aici este la plural, trecut, prezent și viitor. Vestea cea mai mare pe care o poți auzi. Este disponibilă pentru tine.

Să ne rugăm.

În timp ce suntem cu capetele plecate pentru câteva clipe, Ellen Gilbert, un poet american contemporan a scris:

Ca o pasăre ce-și târăște aripa frântă,M-am întors acasă la Tine;Acasă dintr-un zbor și o libertateCare nu au fost niciodată menite pentru mine.Și eu, care am cunoscut vastele întinderiȘi arșița aprigă a soarelui,Cer doar adăpostul aripilor Tale,Acum că ziua s-a sfârșit.Ca o pasăre ce-și târăște aripa frântă,M-am întors acasă, în sfârșit...O, strânge-mă din nou la inima TaȘi ascunde-mă de trecutul meu.

Aceasta este iertarea și aceasta este ceea ce Cristos ne oferă. Camera noastră de rugăciune va fi deschisă după terminarea serviciului. Este în dreapta mea în față. Acolo sunt cei din echipa de consiliere. Este material gratuit acolo. Și dacă și tu ești ca o pasăre cu aripa frântă, care a zburat într-o libertate pe care nu ai mai dori-o, și dacă dorești să vii aproape de Domnul și să te ascundă de trecutul tău, va face aceasta, dacă vii cu o inimă frântă și zdrobită, precum acest om: Și El îți va vindeca sufletul. Aceasta este promisiunea Lui. Și într-o zi, îți va vindeca și trupul în plinătatea Împărăției Sale.

Tată, ne rugăm, de asemenea, pentru această zi plină în care ai pus aceste adevăruri ale Tale adânc în inimile noastre. Ajută-ne să uităm ce este omenesc și să ne amintim de ce este de la Tine. Adu-ne iarăși în seara asta la părtășie, ca să împărtășim și să auzim Cuvântul Tău. Și ne rugăm ca să atragi chiar acum în camera de rugăciune pe aceia care au atât de mare nevoie să vină. Fă ca această săptămână să fie o săptămână specială de mulțumire și vrem să fim mulțumitori cel mai mult pentru iertarea de păcat. În numele lui Cristos, ne rugăm. Amin. Dumnezeu să vă binecuvânteze. SFÂRȘIT