Deschideți împreună cu mine Biblia la capitolul 9 din Matei. Matei capitolul 9.

Ne întoarcem la studiul nostru din Matei. Am așteptat mult această întoarcere, pentru că îmi place așa de mult narațiunea evangheliei. Ne-am oprit acum câteva luni la versetul 17.

Astăzi continuăm de la versetul 18. Versetele de la 18 la 26 sunt o secțiune completă; și ca să înțelegeți narațiunea și să o rețineți, aș dori să vă citesc de la versetul 18 la 26. Vom petrece cel puțin două întâlniri împreună studiind această relatare extraordinară. Începând de la versetul 18 Matei scrie:

„Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntașii sinagogii, I s-a închinat, şi I-a zis: 'Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.' Isus S-a sculat şi a plecat după el împreună cu ucenicii Lui. Şi iată, o femeie care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi şi s-a atins de poala hainei Lui. Căci își zicea ea: 'Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.' Isus S-a întors, a văzut-o, şi i-a zis: 'Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a tămăduit. ' Şi s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela. Când a ajuns Isus în casa fruntașului sinagogii, şi când i-a văzut pe cei ce cântau din fluier, şi gloata bocind, le-a zis: 'Dați-vă la o parte; căci fetița n-a murit, ci doarme!' Ei își băteau joc de El. Dar, după ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înăuntru, a luat-o pe fetiță de mână, şi fetița s-a sculat. Şi s-a dus vestea despre această minune în tot ținutul acela.”

Aș dori să dau un titlu simplu acestui pasaj: „Puterea lui Isus asupra morții”. Despre aceasta este vorba, despre învierea din morți. Iar pe drum are loc o vindecare, a femeii cu scurgere de sânge. Și dacă citiți celelalte evanghelii, știți că motivul pentru care are loc această întrerupere pentru vindecare este acela de a-L întârzia pe Isus până când fetița moare, iar înmormântarea deja începe. Ceilalți scriitori ne spun că atunci când s-a apropiat pentru prima dată, omul I-a spus lui Isus „Fetița mea este pe moarte” și până să ajungă El acolo, ea deja era moartă și înmormântarea era în desfășurare. Așadar, Domnul așază această minunată întrerupere legată de femeia cu scurgere de sânge ca parte a întârzierii Sale, pentru a aduce învierea. Așadar, vedem puterea lui Isus asupra morții. Cred că acesta este un mesaj esențial care are de-a face cu o temă critică. Trăim într-o lume pe moarte în care toți înfruntăm faptul că moartea e inevitabilă. Suntem ființe în deteriorare, într-o lume în deteriorare. Lumea noastră este marcată de tragedie. Lumea noastră este marcată de durere. Lumea noastră este marcată de tristețe. Lumea noastră este marcată de moarte și de procesul de a muri. Încă de la căderea omului, așa cum este prezentată în Geneza, capitolul 3, a fost un blestem pe pământ. Și acel blestem a trimis pământul și pe toți locuitorii săi într-o spirală a lacrimilor și a dezastrelor și a durerii și a bolii și a morții. De fapt, ne confruntăm cu aceste lucruri neîncetat.

Doar în luna aceasta, care a trecut, aș zice acum patru sau cinci săptămâni, am aflat despre un prieten drag care a murit de cancer, și ştiu alți prieteni care sunt în procesul dureros al cancerului care îi consumă incurabil. Știu despre un tânăr care a omorât cu mașina un băiețel de opt ani. Știu despre un creștin care conducea o camionetă pe autostradă, când un alt om a țâșnit în fața lui și a fost prins de bara din față a camionetei. Am văzut câteva sicrie luna trecută: fața rece și rigidă a unui tată și la fel a unei mame. Am văzut plâns și durere. Cunosc o tânără cu doi copii: acea tânără este pe moarte din cauza unei tumori. Am văzut un tânăr care a ieșit din operație și care simțea durerea pe măsură ce anestezicul nu mai avea efect. Am mers pe holurile câtorva spitale. Am auzit gemetele și strigătele celor care erau în durere și boală. Am văzut copii cu leucemie. Am vorbit cu un prieten păstor la telefon care mi-a spus „John, vrei să te rogi, te rog, pentru fiica mea de șaisprezece ani? A avut două operații pe cord deschis, iar acum are un infarct și aproape am pierdut-o.” Mi-am adus aminte luna asta că acum un an o soție dragă și mamă din biserica noastră a murit arsă de vie. Duminica trecută, am întâlnit un om care orbește încet și o femeie care își pierde încet auzul. Am vorbit luna trecută cu un copilaș de nouă ani care și-a pierdut mama din cauza cancerului, și duminica trecută m-am rugat cu un om care are o tumoră pe creier și are o durere constantă. Asta este doar o parte, dar așa stau lucrurile în viața aceasta. Asta este ceea ce a făcut păcatul acestei lumi. Așa arată blestemul în acțiune.

Este oare de mirare că Isus a reacționat în felul în care a reacționat când a fost la mormântul lui Lazăr? Iar Biblia spune în capitolul 11 din Ioan „Isus, când a văzut-o plângând (e vorba de Maria, sora lui Lazăr), pe ea şi pe Iudeii care veniseră cu ea (este o scenă funerară la care ei erau şi a venit şi El, aflăm asta), S-a înfiorat în duhul Lui, şi S-a tulburat.” Este o durere profundă. Era durere, și nu era atât de mult din cauza a ceea ce i se întâmplase lui Lazăr, ci în infinitatea minții Sale El putea să-și extindă gândirea de-a lungul tuturor eonilor timpului adunând toate consecințele păcatului și simțind durerea pe care acesta o va aduce omenirii. Și pentru că Lui Îi păsa dincolo de orice putem concepe, L-a durut profund. Se spune că a plâns, și evreii au spus: „Iată cât de mult îl iubea (pe Lazăr)!” Iar alții dintre ei au spus: „Nu putea omul acesta, care a deschis ochii orbilor, să facă ca acest om să nu moară? Isus a suspinat în Sine”. Era o durere adâncă în Cristos, pentru că putea să vadă puterea și durerea păcatului. Nu aşa a rânduit Dumnezeu. Nu acela a fost planul. Toate lucrurile din lume au fost create pentru binele omului și pentru binecuvântarea omului, dar omul a păcătuit. Și astfel, profeții din Vechiul Testament spun că păcatul își va urma cursul, și apoi Dumnezeu va inversa blestemul. Dumnezeu îl va inversa.

Ajungem la finalul cărții Apocalipsa, la penultimul capitol și citim „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu însuși va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. El va șterge orice lacrimă din ochii lor. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici țipăt, nici durere, pentru că lucrurile dintâi au trecut.” Iar Ioan are această descoperire incredibilă despre ziua în care blestemul se va încheia. Cine poate să facă asta? Cine poate să inverseze blestemul? Cine poate să nimicească boala și durerea, și mâhnirea, şi lacrimile morții? Profeții au spus că va veni un Mesia, va veni un prinț, va veni un Împărat, și El va face asta. El are puterea să aducă iarăși plinătatea vieții. Așadar, când Isus a venit în lume, a demonstrat că are această putere. Deși împlinirea acelor profeții este încă în viitor, Cel care le va împlini a demonstrat suficient capacitatea Sa de a face acest lucru, astfel încât, atunci când Isus a venit în lume, din toate punctele de vedere, a alungat boala din Palestina. A înviat morții. A iertat păcatul. Toate aceste lucruri care vor fi adevărate în Împărăția măreață și slăvită care va veni, El le-a demonstrat acolo la prima Sa venire.

Minunile lui Isus au fost o confirmare a puterii Sale de a inversa blestemul; confirmarea puterii Sale de a stabili Împărăția, pentru că a spus în Ioan, în capitolul 5, vă amintiți, că într-o zi îi va învia din morți pe toți cei care au fost în morminte. Și dacă El se pregăteşte să facă asta, va trebui să demonstreze că are puterea să o facă. Așadar, a înfăptuit minune după minune ca să confirme puterea Sa. Dacă ar fi să urmărești gândirea lui Matei, vei vedea ce lucru important și uimitor încearcă Matei să ne arate. Dacă ne întoarcem, de exemplu, nu e nevoie să deschideți, doar să ascultați, și cred că veți înțelege. În Matei capitolul 4 scrie: „Isus străbătea toată Galilea, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, şi tămăduind orice boală şi orice neputință care era în norod. I s-a dus vestea în toată Siria; şi aduceau la El pe toți cei ce sufereau de felurite boli şi chinuri: pe cei îndrăciți, pe cei lunatici şi pe cei slăbănogi; şi El îi vindeca.”

Dacă urmăriți mai departe în Matei, veți ajunge la capitolul 8; iar unii din voi vă amintiți, în capitolul 8 la versetul 16 spune: „Seara, au adus la Isus pe mulți îndrăciți. El, prin cuvântul Lui, a scos din ei duhurile necurate, şi a tămăduit pe toți bolnavii, ca să se împlinească ce fusese vestit prin prorocul Isaia.” Acum, ascultați, nu i-a vindecat numai de dragul lor, ci ca să-Și demonstreze puterea. Și nu i-a vindecat pentru că aveau toți credinţă, sub nicio formă. Nu i-a vindecat pentru că erau toți vrednici. I-a vindecat ca să le arate că putea să vindece toate bolile, că nu era nicio limită a puterii Sale. Capitolul 9, versetul 35: „Isus străbătea toate cetățile şi satele, învățând pe norod în sinagogi, propovăduind Evanghelia Împărăției, şi vindecând orice fel de boală şi orice fel de neputință, care era în norod.” În capitolul 11, versetul 5: „Orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții înviază, şi săracilor li se propovăduiește Evanghelia.” Așadar, aceasta a fost o demonstrație a faptului că El era Dumnezeu, Mesia, Împăratul.

Acum, dacă ați fost alături de noi în studiul nostru din Matei, știți că aceasta este ideea din Matei. Aceasta vrea Matei să înțelegem – că El este Împăratul. De aceea Matei ne-a spus despre originea Lui. Are linia genealogică regală. Ne vorbește despre venirea Lui. Are nașterea unui împărat, şi e un fiu născut din fecioară. Ne spune că alţii au venit în adorare înaintea Sa. Alți împărați au îngenunchiat înaintea Lui. Ne spune despre anticiparea Lui, despre faptul că profețiile din Vechiul Testament sunt împlinite la nașterea Sa. Ne spune despre mesagerul regal, cel care a anunțat venirea Lui, Ioan botezătorul. Ne spune despre confirmarea Sa, când Tatăl a vorbit la botezul Lui. Ne spune despre avantajele Sale când l-a biruit pe Satan la ispitire. Ne spune despre activitatea Sa de vindecare și de predicare. Ne vorbește despre autoritatea Sa în predica Sa din capitolele 5 la 7, iar acum ne vorbește despre autentificarea Sa, despre puterea Sa de a face minuni. În capitolele 8 și 9, vedem minunile lui Isus, iar Matei ne dă trei grupuri de câte trei minuni. În capitolul 8, vedem primul grup de minuni care au de-a face cu boala. De la capitolul 8, versetul 23 la capitolul 9, versetul 17, al doilea grup este despre tulburări în lumea fizică, spirituală și morală. Iar acum avem cel de-al treilea grup, iar minunea la care ne vom uita acum și zilele următoare este legată de moarte. Boală, tulburări, moarte. Acesta este punctul culminant. Isus poate să învie morții.

Acum, în această secțiune, avem trei minuni. Prima de fapt are o minune inclusă în minune, dar de fapt sunt trei minuni. Prima, învierea din morți; a doua, vindecarea unui orb și a treia vindecarea unui surd. Acum, ultimele două par a fi mai puțin uimitoare decât învierea, și poate că vă întrebați de ce include Matei vindecarea unui orb și a unui surd într-o secțiune despre puterea Lui asupra morții. Nu știu dacă voi putea fi dogmatic în legătură cu răspunsul la asta, cu excepția faptului că mi se pare o minunată ilustrare a puterii de înviere a lui Isus. Întâi, învie din morți întreaga persoană, apoi arată cum poate El să învie întregul demonstrând cum poate da viață părților moarte. Acela care poate da vedere ochilor morți și poate da glas unei limbi moarte poate, de asemenea, să învie morții, căci aceasta este doar suma părților. Așadar, El are putere asupra a ceea ce este mort.

Poate Isus să biruiască moartea? Ce mesaj este acesta? G. B. Hardy, un om de știință canadian, a spus odată: „Când m-am uitat la religie am spus că am două întrebări. Întrebarea nr. 1 : a biruit cineva moartea? Întrebarea nr. 2: dacă a biruit-o, mi-a făcut și mie o cale să o biruiesc?” El a continuat: „Am verificat mormântul lui Buddha, și era ocupat; am verificat mormântul lui Confucius, și era ocupat; și am verificat mormântul lui Mahomed, și era ocupat; apoi am venit la mormântul lui Isus, și cum era? Gol. Și am spus 'Este unul care a biruit moartea '. Am pus apoi a doua întrebare: 'A rânduit și pentru mine o cale să fac asta? ' Am deschis Biblia, și El spune: 'Pentru că Eu trăiesc și voi veți trăi '”. Aceasta este întrebarea „Isus, poți să birui moartea? Ești Tu cel care poate să inverseze blestemul? Poți Tu, așa cum spune în Apocalipsa 1, să ții în Mâna Ta cheile morții și ale iadului? Dacă Tu ești acela, arată-ne asta, demonstrează-ne”. Același Isus care a stat la mormântul lui Lazăr și a suspinat, care a plâns alături de Maria, era același Isus care i-a spus Martei: „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăiește, şi crede în Mine, nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?” Da, Isus are puterea asupra morții, și nicăieri nu se vede asta mai clar decât în învierea acestei fete din morți, în cazul de față.

Acum, să dăm la o parte câteva lucruri elementare pe măsură ce ne apropiem de text. Este o minune într-o minune, dar minunea din interiorul minunii învierii, adică cea care se ocupă de problema sângerării, este cu adevărat parte a minunii învierii, pentru că oferă întârzierea necesară pentru ca moartea să aibă loc și pentru a face învierea posibilă şi cât se poate de dramatică. Așadar, de fapt ai o minune într-o minune; și dacă ar fi să folosesc acest gând, aș dori să vă adresez o predică într-o predică, și aș dori să înțelegeți minunea și puterea lui Cristos. Dar în același timp, aș dori să vedeți, pe măsură ce vom înainta în aceste extraordinare narațiuni care au loc aici, doresc să vedeți, nu doar istorisirea a ceea ce s-a întâmplat, ci o predică într-o predică. Doresc să vedeți modul în care Isus S-a raportat la oameni, pentru că nicăieri nu este mai minunat de văzut, decât aici. Toată tandrețea Lui, toată sensibilitatea Lui, toată gentilețea Lui, toată deschiderea Lui, tot ceea ce este El în bunătatea și dragostea Sa este aici, și toată puterea Sa este aici, și toată dinamica Sa este aici, și toată frumusețea majestății Sale este aici. Și într-adevăr vedem o scânteiere extraordinară a modului în care s-a raportat la oameni și devine un model pentru noi despre cum în mod asemănător să ne raportăm la ei. Așadar, vă rog să rețineți, pe măsură ce înaintăm.

Acum, despre modul în care Isus S-a raportat la oameni,

ca să ne călăuzească în această uimitoare relatare voi folosi schița. Pe măsură ce mă uit la aceasta încă de la început, văd, întâi de toate, că în raportarea la oameni Isus a fost accesibil. A fost accesibil. Versetul 18: „Pe când le spunea Isus aceste vorbe iată că a venit unul din fruntașii sinagogii”. Să ne oprim aici. „Pe când le spunea Isus aceste vorbe”. Ce vorbe? Cui le spunea? Lor. Trebuie să ne întrebăm aceste lucruri, nu-i așa? Cui vorbește și despre ce? Vă amintiți ce făcea aici? A scos demonii din îndrăciţii din Gadara și i-a trimis în turma de porci. A potolit marea și vântul și puteți să credeți că vestea despre acea minune s-a răspândit rapid. De fapt, când S-a întors la Capernaum, acel sătuc de pe coasta de nord a Mării Galileii, unde trăia Petru – când S-a întors în acel sat după aceste incidente incredibile din Gadara, El stătea în casa lui Petru – și ucenicii lui Ioan botezătorul au venit și au întrebat „De ce nu postești? De ce voi, ucenicilor, și Domnul mâncați așa? De ce nu postiți? De ce nu țineți posturile rânduite?”

Având aceste lucruri în minte, ne întoarcem la versetul 18 „Pe când le spunea Isus aceste vorbe (când răspundea cărturarilor și fariseilor și ucenicilor lui Ioan Botezătorul), iată că a venit unul din fruntașii sinagogii”. Dacă ar fi să ne gândim puțin, asta vorbește despre accesibilitatea lui Isus. Oamenii puteau să vină la El. Adică, era acolo. Nu era într-un turn de fildeș. El nu a fost un guru religios care era la 6 m înălțime de la pământ cu crini peste tot în jurul Lui. El nu este la distanță. Nu trăiește într-o mănăstire. Nu există o ierarhie, nu mergi până la al treilea vicepreședinte ca să ai acces la El. S-a mișcat printre oameni. A fost Dumnezeu în lumea oamenilor. Și vedeți, aceasta este esența întrupării, Ioan 1 spune „Dumnezeu Și-a întins cortul între oameni”. A fost pe străzi. A fost în sate. A umblat pe drumuri prăfuite. A fost în sinagogi. A fost în case, pentru că asta era tot ce avea, să stea într-o casă. Nu a avut-o pe a lui. S-a întâlnit cu oameni în Templu. A fost accesibil.

Într-o zi, o mulțime de părinți au venit – Matei 19 – și au adus la El niște copilași, și și-au ridicat copiii ca să Se atingă de ei. Ucenicii au spus: „Trimite-i în altă parte”. Isus a spus „Nu, lăsați copilașii să vină la Mine și nu-i opriți, pentru că Împărăția lui Dumnezeu este a celor ca ei”. I-a adunat pe acești micuți. A fost accesibil adulților, copilașilor. Adică, peste tot unde Se ducea, era și o mulțime. Odată, a spus „Mi-e milă de mulțimea aceasta, pentru că au fost alături de Mine trei zile”. Puteți să vă imaginați? Credeți că I-au pus diverse întrebări atunci când au ajuns lângă El? Nu ai fi făcut și tu asta? Credeți că I-au adus la cunoștință toate problemele? Nu ai fi făcut la fel? Adică, dacă ai fi știut că este cineva care are toate răspunsurile. El făcea consiliere. Vindeca. Învăța. Era în mijlocul oamenilor – puteți să vă imaginați – timp de trei zile și a spus: „Mi-e milă de ei”.

Imaginați-vă conversațiile, nevoi nesfârșite, întrebări nesfârșite. Ocazional, el chiar a trebuit să Se retragă pe muntele Măslinilor ca să aibă un moment de singurătate cu Tatăl, și au fost momente când a spus cuiva „Să nu spui nimănui despre această minune”, datorită presiunii care urma să vină, ca rezultat. Iată-L, Stăpânul lumii, Creatorul universului, Împăratul împăraților și Domnul domnilor, pășește pe dealurile Galileii, copilașii aleargă peste tot, și oamenii Îl opresc și vorbesc cu El. Iată-L prin sate, prin nisip, pe uscat, și în barcă pe apă, și pe străzile aglomerate ale Ierusalimului, și întotdeauna, întotdeauna a fost înconjurat de oameni. A fost accesibil. Știți ce îmi spune mie asta? Îmi spune că Dumnezeu este accesibil. Nu este o veste bună? Pentru că Acesta este Dumnezeu care Se prezintă pe Sine; a fost accesibil mulțimii.

Cu această ocazie doi oameni se află în mulțime. Unul este un conducător, celălalt o doamnă bolnavă. Unul era apreciat și recunoscut. Celălalt era inferior și respins. Unul era bogat și celălalt era sărac. Puteți să vă imaginați ce varietate de oameni erau într-o astfel de mulțime? Fariseii încercau să-L împiedice și să-L prindă, să-L condamne; iar oamenii încercau să-L analizeze, și apoi erau cei care sufereau, cei care erau bolnavi, cei care aveau frici, cei care erau cerșetori, care erau săraci, care erau respinși, care erau sclavi, care erau robi. Toți oamenii răniți care erau acolo, de asemenea încercau să-și rezolve problemele. Aș dori să merg un pas mai departe. Isus nu doar că era accesibil – aș dori să mai adaug ceva; era de asemenea și disponibil, prin aceasta nu mă refer la mulțime, ci la individ. Nu era doar accesibil prin faptul că puteai ajunge la El, ci era disponibil și prin faptul că venea la tine. Această realitate este uimitoare, faptul că Isus era sensibil la ce era în mulțime, și mergea la acea persoană cu o disponibilitate reală. Nu mă gândesc atât de mult la mulțime, așa cum am spus. Ci mă gândesc la individ.

Ei bine, să ne uităm la versetul 18 și să vedem ce s-a întâmplat. „Pe când le spunea Isus aceste vorbe, iată că a venit unul din fruntașii sinagogii”. „Iată” spune el. Adică uită-te la asta. Adică acest lucru este uimitor, șocant, deosebit, foarte remarcabil. Ce este așa de remarcabil? Ei bine, acest om era un conducător. Marcu adaugă „Era unul dintre fruntașii sinagogii”. Și Luca spune „Era rosh ha keneseth”, ceea ce înseamnă că era conducătorul principal al sinagogii, și numele lui era Iair. Știți cine a fost de fapt acest om? A fost reprezentantul principal al vieții religioase în Capernaum. El este conducătorul principal, nu al templului de la Ierusalim, ci al sinagogii din Capernaum.

Sinagogile erau conduse de bătrâni. Ei erau liderii spirituali. Ei aveau administrarea locului. Ei coordonau și se asigurau că totul era condus cum trebuie, toată închinarea publică. Erau oameni cu mare influență, și pe lângă ei, erau și alți bătrâni. Ei alegeau pe cineva care să fie conducătorul lor, cineva care să îi prezideze, care să-i supervizeze, care să rânduiască cine să predice și cine să se roage și cine să citească Legea. Şi ei erau responsabili să administreze întreaga sinagogă. Și iată-l aici pe cel care era numărul unu. Acesta este simbolul stabilității religioase: și din toate punctele de vedere, dacă cunoașteți ceva din Evanghelii, știți că sistemul religios era total împotriva lui Cristos. L-au combătut cu toate puterile, pe tot parcursul vieții Sale. Iar acest om era privit ca simbolul acestei opoziţii, și ar fi putut chiar să fie un fariseu. Nu știm exact, dar avea o mare presiune din partea colegilor săi pentru a fi un evreu devotat, religios şi tradițional. iar el se apropie de Isus. Acum, poate vă așteptați să vină și să spună: „Acum, domnule, eu sunt liderul principal al sinagogii. Aș dori să vorbim. Am putea să avem o conversație privată?” Nu așa s-a întâmplat. Nu s-a protejat deloc. Este uimitor. Priviți la versetul 18. „A venit și s-a închinat”. Acum, acest cuvânt în limba greacă a se închina înseamnă a se prosterna înaintea cuiva superior și fie să-i sărute picioarele sau tivul hainei, fie să sărute pământul dinaintea lui. Acum, această persoană, acest Isus, era una eretică, iar fariseii sunt pe urmele Lui; și conducătorii religioși sunt pe urmele Lui, iar acest om face ceea ce se făcea în acea cultură față de o zeitate, față de cineva care era divin, cineva care era sfânt și nu era într-o formă umană… sau cineva care afirma că de fapt era într-adevăr divin. Nu făceai aceste lucruri unor ființe umane, dacă într-un anumit sens nu erau supranaturale.

Cred că este minunat faptul că Matei folosește cuvântul închinare. Îl folosește de treisprezece ori, pentru că se potrivește unui rege, nu-i aşa? Omul s-a închinat. Însă ce l-a făcut pe omul acesta să facă așa ceva? Un om ca el? Vă spun, foarte simplu. Versetul 18. Știți ce I-a spus? „Fiica mea a murit. Fiica mea a murit.” Acum, relatarea lui Matei este succintă. Cea din Luca este mai extinsă, iar cea din Marcu este și mai extinsă; ceilalți scriitori ne spun că prima dată omul a vorbit lui Isus și I-a spus „Fiica mea este pe moarte”. Și mai apoi, a fost informat că ea a murit și Îi spune lui Isus că a murit. Matei le condensează pe toate, lăsând deoparte preliminariile, și în acest punct, Matei spune doar: „Acum a murit. Fiica mea a murit”. Și ceilalți scriitori ne spun că fiica era de doisprezece ani, iar doisprezece ani și o zi în cultura iudaică însemna că ești femeie. Pentru băieți era treisprezece ani și o zi, când urma să sărbătorești bar-mitzvah. Toți știm că femeile ne-au depășit, nu-i așa? Doisprezece ani și o zi. Numai ce a ajuns la înflorirea feminității. Tocmai a înflorit. Doisprezece ani de soare s-au transformat în umbra morții. Știți de ce a venit? Nu i-a mai păsat de presiunea socială. Nu i-a mai păsat de prestigiu. Nu i-a mai păsat de instituţia religioasă. Fiica lui era moartă, și nu erau resurse în sistemul său ca să rezolve asta, și cred că Dumnezeu deja lucra la inima lui, deoarece credința lui este incredibilă. El spune: „Vino și pune-Ți mâinile peste ea și va trăi”. Nu este nici măcar o îndoială în așa ceva, nu-i așa? Și-a înghițit mândria. A întors spatele la presiunea socială. A spus Adio sistemului religios, și a venit la Isus, și a căzut cu fața la pământ și probabil I-a sărutat picioarele. El spune „Fiica mea a murit”.

Acum, aș dori să vă spun două lucruri despre acest om. Primul: a avut o nevoie profundă, de aceea vin oamenii la Cristos. Dacă nu ai o nevoie, atunci nu vei veni. Recent cineva mi-a spus: „Nu am nevoie de Cristos”. Ei bine, dacă nu ai nevoie de Cristos, nu vei veni; și ar trebui să ne rugăm ca să ai nevoie de El. Ar trebui să ne rugăm ca să fii într-o adâncă nevoie, ca să cunoști durerea, ca să cunoști disperarea, ca să cunoști nimicirea tuturor resurselor tale care să te conducă la Cristos. Mi se pare mie că omul în mintea lui probabil deja credea în puterea lui Cristos. Probabil era copleșit de uimire față de Cristos, dar poate până în acest punct, a fost oarecum ezitant, dar acum, când fiica lui era pe moarte și acum a și murit, a venit în disperare. Motivul lui nu a fost totalmente curat. El nu a venit datorită uimirii față de Isus Cristos. El nu a venit pentru că a avut o mare dragoste față de Cristos. A venit pentru că suferea, suferea profund, și a cunoscut o durere pe care nu a experimentat-o niciodată în viața lui. Era o durere cum nu mai era alta, nimic altceva, și nu era nicio ușurare. Aceasta era atât de definitivă. Inima lui era totalmente zdrobită. Oameni cu nevoi sunt cei ce vin, și de aceea când Evanghelia este predicată are priză la săraci și la bolnavi și la cei slabi și la cei modești și la robi și la prizonieri. Așadar, a venit și – chiar dacă credința lui era inadecvată, motivul lui a fost puțin egoist – Isus era disponibil.

Am vorbit despre nevoia lui. Dați-mi voie să vorbesc despre credința lui pentru câteva clipe. Acesta a fost al doilea motiv pentru care a venit. El credea într-adevăr că Isus avea puterea să facă asta, iar aceasta este o credință extraordinară. Știți că dacă întoarceți la capitolul 8, de exemplu, era un sutaș care a spus că robul lui este acasă, paralizat. Vă amintiți asta? Și sutașul a spus: „Spune numai un cuvânt și robul meu va fi tămăduit!” iar Isus a spus: „Nu am găsit în tot Israelul o credință așa de mare!” Acest om avea o credință suficient de mare ca să creadă că Isus putea să-l vindece pe robul său cu un cuvânt. Dacă aceasta este cea mai mare credință pe care a văzut-o în Israel, atunci ce fel de credință este cea în care crezi că dacă Isus pune mâna pe un mort îl înviază din morți, când niciodată nu s-a întâmplat așa ceva? Este ceva de neconceput. Acest om avea o credință extraordinară. Este mai mare decât credința Martei. Marta i-a spus lui Isus „Oh, dacă ai fi fost aici când a fost bolnav, ai fi putut face ceva; dar acum este mort și este prea târziu.” Nici măcar nu credea în puterea de a învia. Cred că acest om avea credință ca să fie răscumpărat. Și cred că până să se termine ziua, a intrat în Împărăția lui Dumnezeu.

Iar Domnul chiar adaugă un alt miracol, lucru excepțional. Isus este într-o mulțime mare, și are loc o altă minune, iar Isus nici măcar nu este implicat în minune. Este involuntar. El spune: „Am simțit că a ieșit o putere din Mine”. Și S-a uitat împrejur și a spus: „Cine este acela?” Dumnezeu a făcut în așa fel ca să întârzie întreaga sosire la casa lui Iair, ca să Se asigure că fata a murit. Cum a răspuns Isus la credința lui și la nevoia lui? Versetul 19. Îmi place așa de mult. Limba greacă spune Isus S-a ridicat și S-a dus după el. S-a ridicat și S-a dus după el. El nu a spus „Ei bine, știi, am această întâlnire foarte importantă aici și această mulțime și nu știu nici măcar cum să Mă strecor. Adică, sunt o grămadă de bolnavi”. S-a ridicat și S-a dus după el.

Uneori Domnul vrea ca să împlinim nevoia individuală. Filip era implicat în acea trezire spirituală, și mulțimile veneau, vă aduceți aminte. O mare trezire, oamenii erau mântuiți, și Filip predica peste tot. Acum, nu știu dacă Domnul l-a dus contrar voinței lui sau nu, dar Biblia spune în Fapte „Domnul l-a luat pe Filip”, vîjjj și l-a lăsat în Gaza. El spune „Am pe cineva pe care vreau să-l întâlnești”, iar acum vine un famen în carul său, și îl conduce la Cristos. Iar când totul s-a sfârșit, Domnul l-a luat și l-a dus cu ajutorul Duhului Sfânt exact unde a fost înainte. Sunt momente când este o nevoie extraordinară în viața unui individ. Isus totdeauna a fost sensibil la asta. Ce spune în Ioan 6:37? „Pe cel ce vine la Mine, nu îl voi (ce?) scoate afară”. Este accesibil mulțimii. Este disponibil individului. În dimineața asta pot să vă mai răsfăț cu încă un punct, și să spun că Isus de asemenea a permis și să fie atins? Nu doar accesibil și disponibil, dar acum ne şi apropiem de El.

Uitați-vă la ce spune versetul 20: Isus S-a dus cu Iair. Și așa au făcut și ucenicii, versetul 19. Și Marcu și Luca ne spun că la fel au făcut și mulțimile. Așadar, această masă de oameni începe acum să se îndrepte spre casa lui Iair, și este o mare îmbulzeală și o mare mulțime care-L împinge, iar întrebările se ridică, pe măsură ce înainta. „Şi iată (din nou, din nou, este uimire, șoc și mirare) o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi, şi s-a atins (nu vă vine să credeți) de poala hainei Lui.” Poate spui „Este asta rău?”

Ei bine, de regulă femeile nu merg în jur ca să se atingă de bărbați, iar cuvântul a atinge nu înseamnă doar a atinge. Înseamnă a apuca. Este același cuvânt folosit în Ioan 20, vă amintiți, unde Maria a vrut să-L atingă. Spune că L-a atins pe Isus, și El zice „Nu mă ținea. Încă nu M-am suit la Tatăl Meu”. Ceea ce a făcut a fost să se agațe de El, și El spune „Nu te poți ține de Mine. Trebuie să Mă duc la Cer și să trimit pe Duhul Sfânt. Nu Mă poți ținea aici.” Iar această femeie și-a întins mâna și L-a prins și L-a ținut strâns.

Poate spui „Ei bine, a fost asta greșit?” Ei bine, vedeți? Ea avea o problemă. Avea „o scurgere de sânge de doisprezece ani”. O fetiță de doisprezece ani și o femeie cu o problemă de scurgere de sânge de doisprezece ani. Iair avea acea fetiță. Aceasta i-a oferit doisprezece ani de soare. Această femeie a cunoscut doisprezece ani de umbră. Doisprezece ani de zâmbet. Doisprezece ani de lacrimi. O întrerupere care devine o oportunitate. Acum, ce înseamnă să ai o scurgere de sânge? Ei bine, în esență, pentru doisprezece ani, această femeie nu s-a oprit din a sângera, probabil datorită unui fibrom în pântece, ceva care putea fi tratat astăzi foarte rapid chirurgical. Dar ea era încontinuu necurată, și nu era în stare să rezolve această chestiune. Luca spune „nu putea să fie vindecată”. Incurabilă. Marcu spune:: „și-a cheltuit toată averea cu medicii și era mai rău”. Luca nu a spus asta pentru că era medic. Din punctul de vedere al evreilor, nu puteai să-ți imaginezi ceva mai rău decât să fii o femeie cu o scurgere de sânge. Era înjositor, dincolo de orice, poate, mai rău era doar lepra. De exemplu, foarte comun în Palestina, această problemă cu scurgerea de sânge a existat, iar Talmudul, codificarea iudaică a legii, le-a oferit unsprezece leacuri diferite pentru această problemă. Unele dintre ele erau tonice și lucruri pe bază de plante și astringente și, nu știu dacă erau eficiente sau nu, dar treceai prin toate acestea și apoi o mulțime din ele erau numai superstiție. De exemplu, doar să vă ofer două ilustrații din multele. Un mod de vindecare era să porți cenușă de coajă de ou de struț într-un sac de in vara și să o transferi într-o pungă de bumbac iarna. Un alt mod, care este mult mai rău, era să porți cu tine niște grăunțe de orz care au fost găsite în bălegarul unei măgărițe albe. Asta este într-adevăr ciudat. Acum, acestea erau lucruri superstițioase care erau făcute ca să încerce să rezolve acest fel de problemă. Dar în oroarea bolii era ceea ce a fost afirmat în Leviticul 15:25. Ascultați, pe măsură ce vă citesc. Aceasta este legea lui Dumnezeu dată lui Israel:

„Femeia care va avea o scurgere de sânge timp de mai multe zile, în afară de soroacele ei obișnuite sau a cărei scurgere va ține mai mult ca de obicei, va fi necurată tot timpul scurgerii ei, ca pe vremea când îi vine sorocul. Orice pat în care se va culca în timpul cât va ține scurgerea aceasta, va fi ca şi patul din timpul când ea este la scurgerea de la soroc; şi orice lucru pe care va ședea, va fi necurat ca atunci când este ea la scurgerea de la soroc. Oricine se va atinge de ele, va fi necurat; să-şi spele hainele, să se scalde în apă, şi va fi necurat până seara.”

Ceea ce spune Leviticul era: „Această femeie este necurată datorită scurgerii de sânge. Orice pat atins de ea este necurat. Pe ce stă este necurat. Tot ce poartă este necurat, și orice persoană care o atinge este necurată”. Așadar, era excomunicată din sinagogă. Era divorțată de soțul ei. Era ostracizată din toate relațiile umane. Timp de doisprezece ani această femeie a trăit în izolare deplină, ca să nu spunem că aspectele medicale i-au complicat problema. Niciodată nu era în stare să meargă la Templu. Niciodată în stare să meargă la sinagogă. Nu a mai fost în stare să se întâlnească cu soțul ei și cu familia ei. O femeie tristă și ea s-a atins de Isus. De ce? Aceleași două motive: a avut o nevoie profundă și a crezut. A avut o nevoie profundă. Și-a pierdut tot sensul de apartenență. Acolo era o disperare. Oamenii spun: „Știi, aș vrea să vin la Cristos, dar cu siguranță că nu mă voi duce până acolo și nu voi intra în acea cameră”. Este în regulă. Nu ești suficient de disperat. Când ajungi la punctul de disperare, dacă ușa nu se deschide, atunci o vei doborî. Este o anumită disperare. Această femeie era acolo; și spune că s-a atins de poala hainei Lui.

Acum, în Vechiul Testament, în Numeri 15:37-41 și Deuteronomul 22:12 evreilor li s-a spus că ei trebuie să poarte la hainele lor un zizith. Este cuvântul ebraic. De fapt, în Vechiul Testament se traduce cu franjuri. Kraspedon este un cuvânt din limba greacă, și care înseamnă literalmente ciucure. Iar ei făceau în felul următor: țeseau un fir albastru prin haina lor, și aveau patru ciucuri de culoare albastră, un albastru deschis la haina lor, iar acei ciucuri erau țesuți într-o anumită configurație cu un anumit fir, de șapte ori împrejur și de opt ori, iar numărul folosit în țesere avea o semnificație specială. Iar suma totală, fără ca să intru în detalii, a fost că firele puse împreună trebuiau să reprezinte Cuvântul lui Dumnezeu, credincioșia, loialitatea față de Cuvântul lui Dumnezeu, și sfințenie în faţa Domnului. Așa că de fiecare dată când un evreu se ducea undeva, lumea știa că el Îi aparține lui Dumnezeu. Și de fiecare dată când își dădea hainele jos sau se îmbrăca, le vedea și erau o reamintire pentru el. Și azi avem așa ceva. Unii oameni au o cruciuliță, poate, pe care o poartă, sau semnul unui pește, și de fiecare dată când o iei sau te uiți la ea, s-ar putea să îți amintești de cine aparții. Asta reprezenta acest lucru pentru ei.

Bineînțeles, în acea vreme era semnul că erau sfinți pentru Domnul și în Matei 23:5 spune: „fariseii le făceau foarte mari”. Vedeți, cu cât e mai mare ciucurele, cu atât ești mai sfânt – credeau ei. Și s-ar putea să fiți interesați să știți că de-a lungul vremii în Europa când evreii au fost prigoniți, ei încă le purtau, dar le aveau pe sub haină; iar în vremurile contemporane de azi, îi veți găsi încă pe șalul de rugăciune al unui evreu ortodox, niște ciucuri mici și albaștri.

În vremea Domnului probabil că se balansau puțin în spatele hainei, iar atunci când a mers prin mulțime, se spune despre această doamnă şi e ceva foarte interesant, în versetul 21. Priviți, vă rog! Spune: „Căci își zicea ea (în limba greacă este ea tot zicea în gând): 'Numai să mă pot atinge de haina Lui, şi mă voi tămădui.'” Ea tot repeta pe măsură ce se strecura și în cele din urmă s-a prins de ciucure. Știți ce s-a întâmplat când a prins de el? În mod instantaneu, a fost vindecată. Și spune: „Domnul a simțit că o putere a ieșit din El”. A fost involuntar, pentru că tot ce a făcut, a făcut conform voinței și puterii Tatălui, nu-i așa? Nici măcar nu a fost implicat în vindecare. Și apoi spune: „Cine M-a atins?” Înainte ca să știe în umanitatea Sa cine a fost, ea a fost vindecată.

Dacă punem toate relatările împreună, vindecarea a venit prima, în mod instantaneu când l-a apucat și știți ce s-a întâmplat? Această mulțime și mișcarea aceasta către casa lui Iair, dintr-odată, în momentul când femeia s-a prins de ciucure, cadrul a înghețat și totul dispare din cadru, și îi vedem doar pe cei doi oameni: femeia și Isus. Iar celelalte Evanghelii ne spun că El a zis: „Cine M-a atins?” Iar ucenicii au spus: „Glumești? Cine Te-a atins? Oamenii se îmbulzesc din toate părțile. Uită-Te la ei peste tot…” „Nu”, a spus El „a fost ceva special. Am simțit că a ieșit o putere din mine. Cine a fost?”

Ea a avut credință, nu-i așa? Ea a spus: „Dacă aș putea doar să ating acel lucru”. Poate spui: „Ei bine, nu este chiar un lucru matur”. Nu, este parcă o superstiție, nu-i așa? Este aproape magie. „Ei bine, Domnul cu siguranță că nu va răspunde la așa ceva”. Ascultați, credința, dacă e cât un grăunte de muștar, va muta un munte. Domnul va lua o credință inadecvată precum a celui care este oarecum egoist, și va lua credința inadecvată a femeii care este oarecum superstițioasă și o va duce de acolo către o credință mântuitoare. Nu putea să o lase pe acea femeie să plece sau tot ce ea și-ar fi amintit ar fi fost superstiția. Era nevoie să o atragă în plinătatea unei relații. Nu cred că ea a fost vindecată datorită credinței ei. Cred că a fost vindecată datorită suveranității lui Dumnezeu. Dumnezeu a ales să o vindece. Isus a spus că doar a simțit cum o putere a ieșit din El. Isus a vindecat mulțimi de oameni care nu aveau credință deloc. Poate spui: „Ei bine, aici spune că credința ei a tămăduit-o”. Oh, dar asta este diferit. Tu spui: „La ce te referi când zici că e diferit?” Ești gata să auzi? „Credința ei a tămăduit-o” și nu folosește cuvântul pentru vindecare, iaomai, cuvântul uzual pentru vindecare. Știți care cuvânt este folosit? Sodzo: cuvântul care înseamnă mântuit. Credința ei ce a făcut? A mântuit-o.

Isus a făcut minuni peste tot, i-a vindecat pe toți de toate, dar i-a mântuit doar pe cei ce aveau credință. I-a vindecat pe cei care nu aveau credință. Cu siguranță, robul sutașului nu avea credință, am văzut mai devreme. Nu, ceea ce văd aici este folosirea unui cuvânt unic, și apropo, Matei, Marcu și Luca folosesc toți același cuvânt sodzo, care înseamnă a mântui. Cred că a fost un element de răscumpărare în credința ei. Oh, a vrut doar să se apuce de haină, și într-un anume fel era o chestiune superstițioasă. Isus nu a vrut să rămână așa. A scos-o de acolo, și a mântuit-o. Fruntașul a avut un motiv inadecvat, era egoist. Și ea a avut o credință inadecvată, era superstițioasă. Și totuși, Isus i-a răscumpărat pe amândoi. Este ca în cazul omului care a spus: „Doamne, cred. Ajută necredințe mele”. Ia-mă de unde sunt cu credința mea mică și du-mă către o credință mântuitoare. Vedeți, Isus întotdeauna a știut diferența dintre îmbulzeala mulțimii agitate și apucarea de haină a sufletului credincios. El a știut diferența; și a simțit când L-a atins. Isus este accesibil. Nu este minunat? Este accesibil. Este tangibil. Așa cum am spus și de dimineață.

Toată frica ta, toată grija ta

Adu-le la tronul milei – lasă-le acolo.

Nu e povară pe care El să n-o poată purta

nu este așa? Te ia de unde ești.

Încă mai sunt multe de spus din această narațiune. Nici măcar nu am început. Nici nu cred că există un loc bun în care să ne oprim astăzi decât să vă reamintesc faptul că Isus este accesibil și disponibil și Se lasă atins. Însă mai sunt alte două lucruri care ne aduc la El: unu, o nevoie profundă, un simțământ de disperare asupra stării tale; și al doilea este o credință mare. Crezi asta? Te-ai uitat în viața ta și ai văzut că este mai puțin decât ar trebui să fie, și dorești să te atingă? Uită-te că cineva a transformat asta. Ascultați aceste versuri:

Ca și ea, Doamne drag, și eu vreau să vin

Bolnav, pătat de păcat, singur în mijlocul mulțimii.

Nu îndrăznesc să spun în auzul lor

Tânjirile care Ție Ți-s cunoscute.

Mă ajută, mă ajută, Doamne, numai ochiul Tău!

Poate trece peste dealurile anilor deja trecuți,

Tot ajutorul omului este în zadar, dar Tu

Poți să-mi vindeci rănile și să-mi usuci lacrimile!

Oh, Doamne, dacă aș putea doar să ating

Virtutea Ta mântuitoare, suflet către suflet!

Ș-apoi vină ce-a veni, fie ca toți să știe

Că Isus Cristos m-a întregit.

Pe El poți să-L atingi. Este disponibil. Este accesibil. Este Dumnezeu care Se mișcă în această lume viu, ca să-ți atingă viața.

Să ne plecăm în rugăciune.

Oh, Tatăl nostru, cât de mulțumitori suntem. Că ai venit în lumea noastră și Ți-ai făcut cortul între oameni. Că nu ești Dumnezeul deiștilor care a creat totul și a plecat, și totul se dezintegrează. Şi că într-o zi blestemul va fi inversat, într-o zi nu va mai fi durere și necaz și boală și lacrimi și moarte. Și, Doamne, Îți mulțumim pentru că ne-ai arătat acest lucru. Îți mulțumim pentru puterea Ta de a ne învia, și Îți mulțumim pentru ce am învățat despre cum lucrezi Tu cu oamenii. Faptul că eşti un Dumnezeu la care putem veni, un Dumnezeu care vine la noi, un Dumnezeu care poate fi atins cu simțămintele cauzate de infirmitățile noastre; căruia Îi pasă, care simte, care iubește, care are compasiune. Aceia dintre noi care am simțit nevoia noastră adâncă am venit la Tine cu credință și am fost răscumpărați și ne rugăm pentru aceia care sunt adunați aici în acest loc și care nu au nevoile împlinite, care simt durerea, rana, și care nu s-au îndreptat către Tine. Fă să fie un sentiment de disperare atât de puternic încât să nu mai existe altă cale de întoarcere. Ia-le credința simplă și fă-o să înflorească într-o credință mântuitoare. Doamne, fă-ne mulțumitori. Așa cum am auzit mai devreme în cântare, știm că ai murit, și știm că ai înviat. Ajută-ne să spunem altora, care au nevoie să știe, că Tu ești disponibil pentru ei, ca să le dai viață, viață din belșug și viață veșnică. Ne rugăm toate aceste lucruri în numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT