Vă invit să ne uităm împreună în Matei, capitolul 9. Matei, capitolul 9. Continuăm să examinăm versetele de la 18 la 26. Matei 9, de la versetul 18 la 26, și am intitulat această secțiune „Puterea lui Isus asupra morții”. Nimic nu este mai minunat pentru noi decât să știm că Isus a biruit moartea. Scriitorul epistolei către Evrei ne spune că Isus a venit „ca să-l nimicească pe cel care are putere asupra morții”, și ca rezultat, „să izbăvească pe cei care, prin moarte, erau robiți toată viața lor”. Evrei 2:14-15. Cu alte cuvinte, scriitorul spune că oamenii trăiesc întreaga lor viață robiți de frica morții, dar Cristos a venit ca să-i izbăvească de acea frică. Moartea este spectrul care bântuie viața fiecărei persoane. Cu cât trăiești mai mult, cu atât mai inevitabil se conturează în viitor. Când știi că Cristos a biruit moartea, atunci te bucuri deplin. Însă cei mai mulți din lume nu cunosc nicidecum acest lucru și se tem de moarte.

Cred că în timpul vieţii mele, omul care a părut că le avea pe toate, omul care de-a lungul spectrului religiilor lumii la nivel global a demonstrat popularitate în media și toate acestea, omul care a ieșit în evidență, cel puțin în timpul vieții mele, despre care lumea a crezut că le-a avut pe toate a fost Mahatma Gandhi. Părea că e plin de pace. Părea că are liniștea absolută a sufletului. Părea că nu se teme de nimic. Cu cincisprezece ani înainte de moartea lui, Gandhi a scris următoarele: „Trebuie să mărturisesc cu toată smerenia că hinduismul așa cum îl cunosc îmi aduce împlinire în suflet. Îmi umple întreaga ființă și pot găsi în Bhagavad și Upanișade o consolare care îmi lipsește chiar și în Predica de pe munte”. Totalmente în pace, totalmente mângâiat în hinduismul său. Însă înainte să moară a scris următoarele „Zilele mele sunt numărate. Se pare că nu voi mai trăi mult, poate un an sau mai puțin. Pentru prima dată în cincizeci de ani mă găsesc în mocirla disperării.” Ca notă de subsol: este interesant, se pare că a citit Călătoria creștinului. Apoi a adăugat „Totul în jurul meu este întuneric și mă rog cu disperare pentru lumină”. Până și Mahatma Gandhi, care se pare că le avea pe toate, când a început să se întâlnească cu inevitabilitatea morții, a văzut că toate se prăbușesc.

Oamenii fac lucruri nebunești când se gândesc la moarte, datorită fricii lor. Un om despre care am citit este un ceasornicar turc, care a decis să-și construiască o criptă funerară specială, cu o fereastră de 20 cm deasupra și a planificat să instaleze un buton electric care să acționeze o sonerie înăuntrul mormântului, pentru ca dacă ar fi fost să fie îngropat de viu din greșeală, să poată să apese pe buton și să alarmeze paznicii cimitirului. De asemenea a plănuit să aibă un bec electric acolo, și le-a spus celor care urmau să-l îngroape să lase becul aprins timp de șapte zile, apoi să revină, și dacă într-adevăr era mort, puteau să-l stingă. În Brazilia, un arhitect a proiectat un cimitir zgârie nori de 39 de etaje. Sunt o mulțime de zgârie-nori în Brazilia. În cele mai multe blocuri sunt oameni în viață. Dar acesta va avea sicrie în el, cu o capacitate de 147.000 de morminte. Are și un heliport, așa că sicriele pot fi aduse foarte rapid. Vor fi și două biserici și 21 de capele, de asemenea și canapele confortabile pentru cei îndurerați. De asemenea va fi și muzică liniștitoare și sobră în fundal care se va auzi 24 de ore pe zi. Toate acestea pentru a rezolva incredibila problemă a înmormântărilor în porțiunile aglomerate ale Braziliei.

Ați știut că Marea Britanie este prima țară din lume care are mai mulți incinerați decât înmormântați? Se confruntă cu faptul că nu mai sunt locuri unde să pună trupurile. În Japonia, cimitirele sunt atât de aglomerate, că numai dacă faci parte din familia regală poți să fii asigurat sau să ai garanția că vei fi înmormântat. Rusia are cel mai mare cimitir din lume. Are un cimitir care conține 500.000 de morminte. Tocmai au construit un mausoleu în San Diego. În acel mausoleu, au loc pentru 70000 de morminte, iar adiacent, este o grădină, iar în acea grădină este o replică a mormântului din grădina din Ierusalim de unde ei cred că a înviat Isus, și alături de mausoleu este acea replică. Va fi un mormânt gol, iar ușa lui este totdeauna deschisă, ca să poți să vezi clar că mormântul lui Isus este gol, iar mesajul se pare că este că celelalte morminte, în care este cineva care L-a cunoscut, vor fi goale într-o zi, de asemenea.

Fără îndoială, pământul e presărat cu morminte. Unele sunt sub pământ, altele deasupra pământului. Sunt peste tot. Moartea pândește la orizont viața fiecărui individ. Cât de minunat este să realizezi faptul că Isus a venit să biruiască moartea. Dacă vă uitați la Ioan capitolul 5, cred că este cel mai bun loc în care să ne uităm acum, deși ne-am fi putut uita și la alte pasaje. Versetul 21 „În adevăr, după cum Tatăl înviază morții, şi le dă viață, tot aşa şi Fiul dă viață cui vrea.” Versetul 24 „Adevărat, adevărat vă spun, că cine ascultă cuvintele Mele, şi crede în Cel ce M-a trimis, are viaţa veşnică, şi nu vine la judecată, ci a trecut din moarte la viață.” Versetul 26 „Căci, după cum Tatăl are viaţa în Sine, tot aşa a dat şi Fiului să aibă viaţa în Sine.” În capitolul 11 El spune „Eu sunt învierea şi viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Şi oricine trăiește, şi crede în Mine, nu va muri niciodată.” Cu alte cuvinte, Isus a afirmat faptul că are putere asupra morții. El a spus „Tatăl are putere asupra morții și Mi-a dat putere și Mie asupra morții”. El de asemenea spune „Pentru că Eu trăiesc, și voi veți trăi”.

Acum, lucrarea lui Mesia a fost ca să biruiască moartea, şi să îndepărteze frica de moarte. Așa cum apostolul Pavel a spus în 1 Corinteni 15: să ia boldul morții, să scoată biruința din mormânt, de aceea a venit Mesia. În cele din urmă, Mesia va aduce o domnie veșnică, spune Apocalipsa 21:4 unde „nu va mai fi moarte”. Mesia va birui moartea. Dacă acest lucru este adevărat, atunci oricine are pretenția să fie Mesia trebuie să demonstreze faptul că are putere asupra morții, nu-i așa? Să ne uităm la Matei 11, versetul 5. Ioan botezătorul a fost preocupat să ştie dacă Isus era într-adevăr Mesia, Fiul lui David, Cel Promis; așadar, Ioan a trimis doi din ucenicii lui ca să afle. Și în versetul 3 din Matei 11, ucenicii au venit și au spus „Tu eşti Acela care are să vină sau să așteptăm pe altul?” Ești Tu Mesia? Ești Tu Cel promis? Ești Tu Cel pe care Ioan L-a anunțat? Drept răspuns, Isus le-a zis: „Duceți-vă de spuneți lui Ioan ce auziți şi ce vedeți – ce anume? – Orbii își capătă vederea, șchiopii umblă, leproșii sunt curățiți, surzii aud, morții – ce fac? – înviază”. Acreditări mesianice; așa știm că El este Împăratul.

Acum, Matei vrea să înțelegem aceasta, așa că în capitolele 8 și 9 Matei a prezentat puterea miraculoasă a lui Mesia. Ne-a arătat că Isus are putere asupra bolii în capitolul 8, versetul 1 la 17. Din capitolul 8 de la versetul 23 până în capitolul 9, versetul 17 ne-a arătat că are putere asupra bolii fizice, spirituale și asupra bolilor morale. Acum, în capitolul 9:18 până la versetul 35, ne arată că are putere asupra morții. Boală, necaz și moarte. Poate să dea vedere orbilor. Poate să redea auzul surzilor. Poate să-i facă pe muți să vorbească și poate să învie oameni din morți, aici se găsesc acreditările lui Mesia. El poate face, ca o previzualizare, ceea ce va face în Împărăția Sa și în întreaga eternitate.

Acum, în textul nostru, începând de la versetul 18, ne ațintim privirea la puterea Lui asupra morții, vrăjmașul suprem, iar aici sunt trei minuni. Prima este învierea unei fete din morți. A doua este când a dat vedere orbului și a treia, când a dat glas unui mut. Într-un sens, toate trei ilustrează puterea Lui asupra morții. Într-un caz, El dă vorbire unei voci moarte; iar în altul, vedere unor ochi morţi. Și apoi dacă le pui pe toate împreună, reiese nu doar că poate să învieze părțile unui trup din moarte, dar și întregul trup din moarte, când a înviat fetița din morți. Acum, așa cum am spus acum două săptămâni, când am început studiul nostru asupra versetelor de la 18 la 26, noi nu vrem doar să ne concentrăm atenția asupra minunii în sine a învierii, ci vrem să-L urmărim pe Isus, pentru că vom învăța de aici modul în care a lucrat cu oamenii. Noi nu vedem doar factorii implicați în puterea Sa ca Dumnezeu manifestat, ci acest lucru devine din abundență clar pe măsură ce ne uităm la acest pasaj.

Acum, să ne uităm pe scurt la modelul lui Isus în raportarea la oameni, și aceasta este schița pe care vreau să o urmărim. Întâi de toate, Isus a fost accesibil. Versetul 18, priviți cum începe „În timp ce le spunea aceste lucruri”. Să ne oprim aici. Vă amintiți că data trecută am arătat faptul că Isus era ocupat cu discuțiile cu fariseii, cu urmașii lui Ioan Botezătorul. Peste tot unde se ducea era o mulțime mare de oameni care se îngrămădeau și-L înconjurau. Totdeauna în mijlocul unui mulțimi, totdeauna înconjurat de oameni, vedem asta în desfășurarea din cartea lui Matei. Începe în capitolul 4, de exemplu, versetul 25, unde spune „și L-au urmat mari mulțimi de oameni”. Ajungi la capitolul 8 versetul 1 unde spune „Când S-a coborât de pe munte, L-a urmat o mare mulțime”. Și ajungi la capitolul 12 versetul 15 „Și mulțimi mari mergeau după El”. Mergi până la capitolul 19 și la versetul 2 spune „O mare mulțime venea după El”. Și la capitolul 20, versetul 29 „o mare mulțime L-a urmat”. Și în capitolul 21, versetul 8, o mare mulțime a mers după El.

Cu alte cuvinte, întreaga Lui viață era accesibilă oamenilor: răspundea la întrebări, le întâmpina nevoile, predica, învăța, vindeca, scotea demoni. Fraților, acesta este un principiu extraordinar. Dumnezeu este accesibil. El este acolo. El poate fi găsit. El poate fi căutat. El nu e dumnezeul păgânilor. El nu este dumnezeul oamenilor care nu-L pot găsi, și nici dumnezeul acelor oameni din Vechiul Testament cărora profetul le-a spus „Poate este în vacanță, poate că doarme. Mai bine ați striga mai tare ca să-l treziți”. Dumnezeul nostru nu este așa. Când a venit Isus Cristos în lume, și El era Dumnezeu întrupat, Dumnezeu a devenit accesibil.

În al doilea rând, El nu doar a fost accesibil, dar a fost și disponibil; și acum trecem de la mulțime la individ în versetul 18. Spune aici „A venit un fruntaș al iudeilor”. Un om din mulțime, și la versetul 20 „Și iată, o femeie”. Din mulțimea oamenilor de tot felul, atenția Lui se îndreaptă asupra unui bărbat și a unei femei, individual. El nu este doar accesibil, prin faptul că poți să participi la întâlniri cu El. El este și disponibil. Poți să-L confrunți individual, poți să vii în viața Lui și El în viața ta. El a venit la oameni individuali. S-a atins de un lepros. S-a dus acasă cu un centurion care avea un rob paralizat. S-a atins de o femeie cu friguri, și a rezolvat problema unui om demonizat. A vindecat un paralizat. Și aici, El întâlnește un tată care are o fiică pe moarte, și o femeie cu o hemoragie severă. Adică, El este întotdeauna disponibil pentru individ și sunt două lucruri care implică acea disponibilitate. Una, este nevoia, și cealaltă este credința. Oriunde este o nevoie adâncă și oriunde este o credință mare El este disponibil.

Să ne uităm la versetul 18. Spune „A venit un fruntaș al iudeilor”, iar celelalte Evanghelii ne spun că a fost un conducător de sinagogă. Era reprezentantul instituției religioase locale. Probabil că era cetățeanul care conducea, omul cel mai respectat, onorat și religios. Era parte a instituției care de obicei s-a identificat ca fiind împotriva lui Cristos, și totuși, în disperare absolută, pentru că fiica lui era moartă, a venit la Isus. Prima dată, atunci când a venit, fiica era pe moarte; dar în momentul când Matei relatează, fiica era deja moartă; iar omul este disperat. Așadar, el vine dintr-o nevoie profundă; dar de asemenea arată și o credință mare, pentru că în versetul 18 spune „Fiica mea adineaori a murit; dar vino de pune-Ţi mâinile peste ea, şi va învia.” Aceasta este o credință mare. O credință mare. A avut o nevoie adâncă și o credinţă mare, aici se află terenul necesar pentru întâlnirea unui suflet cu Dumnezeu. Vă rog să observați ce spune la mijlocul versetului 18. S-a închinat. S-a închinat. Acest om a avut o credință încât să fie mântuit. Închinarea este unul din cuvintele favorite ale lui Matei.

Poate exista și închinare falsă. Poate exista. În capitolul 18 din Evanghelie după Matei la versetul 26, cred că acolo este o închinare falsă. Amintiți-vă faptul că Isus a spus o întâmplare despre un om care era atât de dator că nu putea să plătească. A venit și s-a închinat stăpânului și a spus „Oh, te rog, iartă-mă. Te rog iartă-mă. Te rog iartă-mă. Voi plăti totul”. Iar omul l-a iertat de datorie, și apoi omul s-a întâlnit cu cineva care îi datora puțin, puțintel, și l-a aruncat în închisoare pentru că nu i-a plătit. Omul era fals. Era un ipocrit. În versetul 26 „Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: „Doamne, mai îngăduie-mă, şi-ţi voi plăti tot.”” Acea închinare era falsă. Așadar, închinarea poate fi falsă. Poate fi de suprafață. Poate fi egoistă. Întâlnim de asemenea o închinare egoistă în Matei 20, versetul 20, când a venit mama lui Iacov și Ioan. Iacov și Ioan s-au gândit ca să șadă la dreapta și la stânga Domnului în Împărăție, și doreau să fie mai presus decât ceilalți ucenici. Așadar, ei au trimis-o pe mama lor, și ea a venit la Isus. Și spune că atunci când a venit „s-a închinat și I-a cerut un anumit lucru”. Acum, acea închinare a fost o închinare egoistă. Închinarea poate fi falsă sau egoistă, dar de asemenea poate fi reală sau autentică; și cred că acest om când a venit, a venit cu autenticitate în inimă.

Dacă ne uităm, de exemplu, la Matei 14, versetul 33, cred că puteți vedea o închinare autentică. Isus a umblat pe apă. Și când a ajuns în barcă, spune că atunci când a fost în barcă, oamenii care erau acolo „s-au închinat și au zis „Cu adevărat ești Fiul lui Dumnezeu”. Acum, există și credință adevărată. Adevărată credință. O vedeți în 15, nu-i așa? Capitolul 15, versetul 21:  Isus, după ce a plecat de acolo, S-a dus în părțile Tirului şi ale Sidonului. Şi iată că o femeie cananeancă, a venit din ținuturile acelea, şi a început să strige către El: „Ai milă de mine, Doamne, Fiul lui David! Fiică-mea este muncită rău de un drac.” Nu a spus nimic. Urma să ofere o ilustrație dramatică aici. Iar ucenicii au spus „Trimite-o de aici”. Ne deranjează. „Drept răspuns, El a zis: „Eu nu sunt trimis decât la oile pierdute ale casei lui Israel.”” A arătat cât de important era în primul rând în lucrarea Sa, înainte ca să vină la neamuri, să meargă la evrei şi să le ofere Împărăția. Dar femeia a venit cu persistență și în versetul 25 aflăm „s-a închinat spunând „Doamne, ajută-mă””. Vreau să cred că închinarea ei este reală și adevărată; și într-un sens, modul cum o ignoră Domnul a făcut să iasă la iveală realitatea credinței ei. „Drept răspuns, El i-a zis: „Nu este bine să iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căței!” „Da, Doamne” a zis ea”. Ce vrei să spui cu asta? Ai dreptate. Nu merit nimic. Nu merit nimic. Acum, aici găsim un duh smerit. Nu merit nimic, „dar şi cățeii mănâncă fărâmiturile care cad de la masa stăpânilor lor.” Atunci Isus i-a zis: „O, femeie, mare este credința ta”. Aceasta este adevărata închinare! Nu a căutat nimic pentru sine. A știut că nu merită nimic decât fărâmiturile. Așadar, închinarea poate fi falsă, poate fi egoistă sau poate fi reală. Să ne întoarcem la Matei 9 și cred că ceea ce vedem aici este închinare autentică. „S-a închinat și a spus „Dacă Îți pui mâinile peste ea, va trăi””. El chiar credea asta.

Tot în capitolul 8, vă amintiți de versetul 8, când sutașul a spus „Robul meu este bolnav, spune numai un cuvânt, și se va tămădui”. Și Isus a spus că aceea a fost cea mai mare credință pe care a văzut-o vreodată în Israel. Dar acel om a crezut că Isus putea doar să vindece. Acest om crede că poate învia morții. Cu siguranță crede că El este, de fapt, Cristosul lui Dumnezeu.

Apropo, aceasta este o credință mai mare decât au arătat ucenicii de multe ori. Ați știut asta? Capitolul 8, episodul cu valurile care loveau barca. Versetul 26 „El a spus: De ce vă temeți, puțin credincioșilor?” Le-a spus asta din nou și din nou. Capitolul 14, versetul 31; capitolul 16, versetul 8 spune „O, mică vă este credința! O, mică vă este credința”. Capitolul 6 versetul 30 „puțin credincioșilor”.

Dacă ucenicii au crezut și au avut puțină credință, și dacă acest om avea acest fel de credință, atunci cu siguranță că a trecut de punctul în care credința lui era adecvată pentru răscumpărare. Cred că omul a crezut într-adevăr. A avut o nevoie profundă. A fost disperat și a avut o credință mare, iar Isus răspunde unei asemenea credințe mari. Versetul 19 „S-a ridicat și a mers după el”, la fel au făcut și ucenicii. Celelalte Evanghelii adaugă aceste detalii. Şi la fel și mulțimea a mers. Așadar, era o mare mulțime care se îmbulzea pe străzile înguste ca să ajungă la casa acestui om. Isus era accesibil, și a fost și disponibil. Părăsește mulțimea ca să meargă după acest singur om care avea o nevoie profundă.

Dar, în al treilea rând, și îmi place mult, Isus putea fi atins. Putea fi atins. Mulțimea a auzit. Omul s-a închinat. Și acum o întâlnim pe femeia care L-a atins. Versetul 20 „Şi iată o femeie, care de doisprezece ani avea o scurgere de sânge, a venit pe dinapoi” și literalmente s-a agățat de ciucurii care atârnau de haina lui. Avea o scurgere de sânge. Era un fel de hemoragie, o problemă specifică femeii, cauzată probabil de un fibrom. Putea să fi fost un carcinom, dar dacă era așa, poate nu ar fi trăit timp de doisprezece ani. Legea levitică spunea că atunci când o femeie avea o scurgere de sânge, când avea această problemă, hainele ei erau necurate, patul pe care stătea era necurat, totul pe care ședea ea era necurat și tot de ce se atingea era necurat. Era exclusă din sinagogă, din familie, din căsnicie. A fost izolată timp de doisprezece ani ca fiind o persoană necurată. O condiție disperată: exclusă din familie, din cercul de prieteni, din părtășie, din sinagogă, nimeni nu putea să o atingă fără să fie spurcat. Dar ea a auzit de Isus, și ea, de asemenea, avea o nevoie disperată; și de asemenea, avea și credință. Și tot își spunea, în versetul 21, în limba greacă spune că își tot repeta „Dacă m-aș atinge de hainele Lui, m-aș vindeca. Omul are atât de multă putere, numai să mă ating de El”.

Evreii aveau patru ciucuri care atârnau de hainele lor, erau dintr-un fir albastru, și simbolizau, conform lui Numeri 15 și Deuteronom 22, simbolizau identificarea cu Legea lui Dumnezeu, și îl indicau pe un evreu ca fiind evreu. Și, pe măsură ce Isus înainta cu mulțimea, micul ciucure se legăna înainte și înapoi în spatele Său, iar ea s-a întins, l-a prins și l-a ținut. Versetul 22: ce s-a întâmplat? Isus S-a întors și a văzut-o și a spus „Îndrăznește, fiică, credința ta te-a tămăduit”. Și femeia s-a vindecat chiar în ceasul acela”. A răspuns la aceasta. Putea fi atins. A fost sensibil și a răspuns. Știți, când Sir James Simpson, un mare sfânt, era pe moarte, un prieten a dorit să-l mângâie și i-a spus „Ei bine, James, în curând vei fi în stare să te odihnești la pieptul lui Isus”. Cu smerenia-i desăvârșită, a răspuns așa: Ei bine, nu știu dacă chiar voi face asta, dar cred că mă pot ține de ciucurele hainei Lui. Femeia nu a vrut să fie expusă cu rușinea și ocara ei. Ea doar a vrut să se atingă, dar a avut credința că atât era necesar, pentru că era atât de multă putere. Fruntașul cumva a avut un motiv inadecvat. El dorea ca fiica lui să fie în viață. Și femeia a avut cumva o credință inadecvată. Era puțin superstițioasă. Dar Isus i-a luat de acolo de unde erau și i-a răscumpărat pe amândoi.

Acum, să ne uităm pentru o clipă. Când spune la finalul versetului 21 că ea a crezut că putea să-L atingă, atunci Isus S-a întors și s-a întâmplat ceva ce Matei nu ne relatează. Dar Luca da, și doresc să vedeți în Luca în capitolul 8. Are loc multă interacțiune, pe care o relatează celelalte Evanghelii, și pe care nu le putem acoperi. Dar doresc cel puțin să vă arăt asta. Versetul 44 din Luca 8 spune, că ea „a venit pe la spate, s-a atins de poala hainei Lui și s-a vindecat imediat”, sau sângerarea s-a oprit, s-a terminat. A fost vindecare instantanee și îmi place mult. Iar Isus a spus „Cine S-a atins de Mine? Cine s-a atins de Mine?” Fiindcă toți tăgăduiau, Petru şi cei ce erau cu El, au zis: „Învățătorule, noroadele Te împresoară şi Te îmbulzesc, şi mai întrebi: „Cine s-a atins de Mine?” Cred că glumești. Ești împins și îmbulzit și înghesuit pe tot drumul și întrebi „Cine s-a atins de Mine?” dar Isus cunoștea diferența dintre împingerea din îmbulzeală și atingerea unui suflet credincios. „Cine s-a atins de Mine?” și îmi place mult ce spune în versetul 46 „Isus a răspuns: „S-a atins cineva de Mine(sau cineva M-a apucat), căci am simțit că a ieșit din Mine o putere.”” O afirmație incredibilă. Știți ce îmi spune mie asta? Că Isus a fost canalul voinței Tatălui, încât Tatăl putea să vindece prin El înainte ca El să știe cine era implicat. Când spune „Am venit să fac voia Celui ce M-a trimis”, la aceasta S-a referit. A simțit că iese o putere. Putea fi atins, era atât de sensibil față de cine L-a atins. El știa diferența dintre cineva care se lovea de El, care era curios, un căutător de senzații tari și cineva care se ținea de El în disperare și cu credință. El cunoaște inima cu care intră în legătură. El cunoaște persoana care se evidențiază în mulțime și spune „Tu ești acela”.

Lăsați-mă să vă duc spre un al patrulea gând. Nu doar că a fost accesibil, disponibil și S-a lăsat atins, dar a fost și imparțial. A fost imparțial. Când S-a oprit și a vorbit cu această femeie, a arătat că este imparțial. Putea să spună „Ascultă, doamnă, ai putea, ai putea să dai drumul la poala hainei Mele? Trebuie să ajung la casa fruntașului sinagogii”. Așa cum a spus cineva „Nu te ține de haina Mea. Încerc să ajung, trebuie, ascultă, trebuie, dacă reușim să-l avem convertit pe omul acesta, înțelegi, el conduce sinagoga. Adică, putem să facem o evanghelizare în acest oraş. Adică, te rog să-mi dai drumul. Trebuie să ajung acolo. Această chestiune este foarte serioasă”. Nu a fost aşa. Vedeți? Dumnezeu nu S-a uitat niciodată după superstaruri și după lumina reflectoarelor și oameni faimoși. El a fost mulțumit totdeauna cu oameni ca noi. Biblia spune că profetul Isaia a prorocit când va veni Mesia, și că va predica Evanghelia cui? – săracilor. Pavel spune „printre voi nu sunt mulți înțelepți, nici mulți de neam ales. I-a ales pe cei de jos și pe cei slabi și pe cei neînvățați și nepricepuți”. Ce vreau să spun, noi suntem un grup tare pestriț, știți asta? Așa e.

Citeam în această săptămână o carte foarte interesantă numită Creați cu temere și minunăție, scrisă de dr. Paul Brand și Phil Yancey. Este o carte pe care ar trebui să o citiți. Uimitoare. Într-o secțiune a ei, el vorbește despre cum poporul lui Dumnezeu este un grup atât de improbabil. Și îl citează pe nuvelistul Frederick Buechner care a spus „Cine putea să prezică că Dumnezeu nu-l va alege pe Esau, cel drept și de încredere, ci pe Iacov, înșelătorul și cel care ține de călcâi? Cine putea să prezică faptul că Dumnezeu îl va alege pe Noe, care s-a îmbătat? Sau pe Moise, care a încercat să scape în Madian pentru că a omorât un om în Egipt. Și dacă nu ar fi contat onoarea misiunii, El l-ar fi lăsat pe Aaron să se întoarcă și să înfrunte consecințele. Cine ar fi putut prezice că Dumnezeu ar alege profeți care sunt o adunătură zdrențăroasă, nebuni de legat, majoritatea dintre ei”.

Și apoi Paul Brand adaugă „Se pare că excepția este regula. Primii oameni pe care Dumnezeu i-a creat s-au dus și au făcut exact lucrurile pe care Dumnezeu le-a spus să nu le facă. Omul pe care Dumnezeu l-a ales să fie întemeietorul unei națiuni cunoscută ca fiind poporul lui Dumnezeu a încercat să-și amaneteze soția unui faraon suspicios; iar soția, ea însăși, când i s-a spus că Dumnezeu îi va da fiul promis, fiind în vârstă de 91 de ani, a izbucnit în râs înaintea lui Dumnezeu. Rahav, o curvă, a devenit cinstită pentru credința ei mare; iar Solomon, cel mai înțelept om care a trăit vreodată, și-a croit calea călcând fiecare proverb pe care l-a alcătuit cu istețime”.

Chiar și după Isus, modelul a continuat. Cei doi ucenici care au făcut cel mai mult ca să răspândească Cuvântul după înălțarea Lui, Ioan și Petru, au fost cei pe care i-a mustrat cel mai des pentru ceartă meschină și încurcături. Iar apostolul Pavel, care a scris cele mai multe cărți ale Bibliei decât oricine altcineva, a fost ales pentru lucrare, a fost cel care a ridicat praful din oraș în oraș încercând să-i prindă pe creștini și să-i tortureze. Isus a avut îndrăzneala să încredințeze idealurile înalte ale dragostei și unității și părtășiei acestui grup. Nici nu e de mirare că cei cinici s-au uitat la biserică și au spus „Dacă acest grup trebuie să-L reprezinte pe Cristos, de îndată voi vota împotriva Lui”. Sau așa cum Nietzsche a spus „Dacă vreau să cred în Mântuitorul ucenicilor, atunci ei trebuie să arate mult mai mântuiți”.

Suntem un grup pestriț, nu-i așa? Nu suntem de neam ales, ci slabi și neînvățați. Toți avem aceasta în comun: avem un simțământ al nevoii disperate, și avem credință ca să credem. Așadar, Isus este imparțial. „Dumnezeu nu este părtinitor”, spune apostolul. Înaintea Lui nu este nici parte bărbătească, nici femeiască, nici evreu, nici grec, nici rob sau slobod, bogat sau sărac. Toți sunt la fel.

Așadar, Isus Cristos oprește totul ca să rezolve problema unei femei respinse de societate, și pe măsură ce se raportează la ea, o face nu de la distanță. Uitați ce-i spune ei. Versetul 22 din Matei 9 „Fiică”. Fiică? Stai puțin, este atât de intim. Este atât de personal. Este atât de familial. Este atât de tandru. Atât de multă căldură, atât de multă afecțiune. Fiică. Această afirmație o include și pe ea. „Nu te teme”. Nu te teme, fiică. Câtă gingășie. Câtă imparțialitate. Iar apoi spune așa. Îmi place mult. „Credința ta te-a tămăduit”. Și femeia s-a vindecat chiar în ceasul acela. Acum, stai puțin. Ea deja a fost vindecată. Dar aceasta este o notă adițională. A fost vindecată în clipa când s-a atins, dar când a descoperit-o, El spune „Mai este ceva. Vindecarea ta nu are nimic de a face cu credința ta, nu chiar. Acela a fost un act suveran al lui Dumnezeu”. Dacă citiți Evangheliile și relatările cu privire la Cristos, veți vedea mulțimi peste mulțimi de oameni care au fost vindecați, și nu spune nimic despre faptul dacă ei au crezut sau nu. Fetița care a fost înviată, a avut credință? Mă tem că nu. Dar robul paralizat al sutașului care a fost vindecat, a avut credință? Nu. De fapt, dacă treci prin Evanghelii vei găsi multe, multe, multe locuri în care oamenii au fost vindecați, și nu este nici măcar un indiciu că au fost oameni ai credinței. Vindecarea a fost un act suveran al lui Dumnezeu, pentru că Isus Și-a demonstrat divinitatea, iar vindecarea este și astăzi un act suveran din partea lui Dumnezeu. Dar în plus față de vindecarea fizică, El spune, „Credința ta te-a” și nu a folosit cuvântul iaomai, care înseamnă a fi vindecat fizic. Ci folosește cuvântul sodzo, care este cuvântul din Noul Testament pentru a mântui. „Credința ta te-a mântuit” și a fost mântuită chiar în ceasul acela. Da, într-un sens ea a fost mântuită de ororile bolii, dar de asemenea aici este și un aspect al răscumpărării. A fost mântuită. A fost mai mult decât o vindecare fizică.

Priviți la Marcu 10. Aș dori să văd dacă pot să vă demonstrez aceasta. Pentru mine, acest adevăr este uimitor. Marcu 10:46 și împreună vom extrage învățătura. Marcu 10:46.

„Au ajuns la Ierihon. Şi pe când ieșea Isus din Ierihon cu ucenicii Săi şi cu o mare mulțime de oameni (ca de obicei), fiul lui Timeu, Bartimeu, un cerșetor orb, ședea jos lângă drum, şi cerea de milă. El a auzit că trece Isus din Nazaret, şi a început să strige: „Isuse, Fiul lui David, ai milă de mine!” (i se adresa folosind titlul Său mesianic) Mulți îl certau să tacă .(Bartimeu, taci!); dar el şi mai tare striga: „Fiul lui David, ai milă de mine!” (acesta este un strigăt al marii sale credințe) Isus S-a oprit şi a zis: „Chemați-l!” Au chemat pe orb, şi i-au zis: „Îndrăznește, scoală-te, căci te cheamă.” Orbul şi-a aruncat haina; a sărit, şi a venit la Isus. Isus a luat cuvântul, şi i-a zis: „Ce vrei să-ţi fac?” „Rabuni” I-a răspuns orbul „să capăt vederea.” Şi Isus i-a zis: „Du-te, credința ta te-a – folosește cuvântul sodzo - mântuit.” Îndată orbul şi-a căpătat vederea, şi a mers pe drum după (după cine?) Isus.”

Cred că în acest caz, cuvântul sodzo este folosit ca să arate, nu doar că omul a fost vindecat, dar de asemenea omul a primit și credința. A fost un element care putea fi salvat – sufletul lui – dacă a avut acel fel de credință, care era suficientă ca să îi mântuiască sufletul, dacă a crezut că El este Domnul și El este Fiul lui David.

Să ne uităm la Luca 7 versetul 44, o relatare extraordinară. Uimitoare, și doresc să vă arăt că aceasta este paralela cea mai importantă. Luca 7:44 : aici este femeia. Și spune în versetul 44:

„Apoi S-a întors spre femeie şi i-a zis lui Simon: „Vezi tu pe femeia aceasta? Am intrat în casa ta, şi nu Mi-ai dat apă pentru spălat picioarele; dar ea Mi-a stropit picioarele cu lacrămile ei, şi Mi le-a șters cu părul capului ei. Tu nu Mi-ai dat sărutare; dar ea, de când am intrat, n-a încetat să-Mi sărute picioarele. Capul nu Mi l-ai uns cu untdelemn; dar ea Mi-a uns picioarele cu mir. De aceea îți spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puțin, iubește puțin.” Apoi a zis femeii: „Iertate îți sunt păcatele!”

Ascultați, această femeie a demonstrat atât de multă dragoste și atât de multă închinare și atât de mult respect față de Cristos, că a fost suficient ca să-i aducă răscumpărarea, iar El i-a iertat păcatul ei. În timp ce ei mâncau, mâncau împreună cu El „au început să spună în ei înșiși „Cine este acesta de poate să ierte păcatele?” (cine poate să facă asta?) Iar El i-a spus femeii (Priviți, aceeași frază identică folosită la vindecări pe care am citit-o anterior) credința ta te-a mântuit”. Aici nu este nicio vindecare. Aici este doar iertarea de păcat și această frază, împreună cu cuvântul sodzo în limba greacă, este folosită ca să afirme mântuirea ei. De aceea am spus că trebuie să vedem acest aspect când fraza folosește cuvântul sodzo.

Luca 17, vă amintiți relatarea? Zece leproși au venit la Isus. „I-a văzut. Le spune „Duceți-vă și arătați-vă preoților””. În versetul 14 spune aceasta. Au plecat și în timp ce mergeau au fost curățiți. Acum vă rog să urmăriți. Zece au venit, zece au plecat, zece au fost curățiți. Cuvântul este katharizo, katharizo, a fi spălați, curățiți. „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare. S-a aruncat cu faţa la pământ la picioarele lui Isus, şi I-a mulțumit. Era Samaritean. Isus a luat cuvântul şi a zis: „Oare n-au fost curățiți toți cei zece? Dar ceilalți nouă, unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă şi să dea slavă lui Dumnezeu?” Apoi i-a zis: ’Scoală-te şi pleacă; credința ta te-a mântuit (sodzo).’” Una este katharizo. Și alta este să fii sodzo, înțelegeți? Curățirea este la toți zece. Mântuirea doar la unul. Doar unul. Așadar, atunci când cuvântul este folosit pentru mântuire, din păcate traducerea în limba engleză nu face această distincție, pentru că eu cred că implică un aspect al răscumpărării. Așa cum am spus mai devreme, credința nu este necesară pentru vindecare. Știți că sunt oameni care au boli și se vindecă și care totuși nu sunt creștini? Și sunt creștini care mor. Este o chestiune suverană. Uneori Dumnezeu ne onorează credința prin vindecare; dar întotdeauna ne onorează credința prin mântuire. Ei bine, vedeți, Isus i-a iubit pe oameni. El a fost accesibil.

Puteți să întoarceți acum la Matei 9. A fost accesibil. A fost disponibil. S-a lăsat atins. A fost imparțial. Femeia respinsă de societate a fost importantă pentru el la fel cum a fost și conducătorul sinagogii. Dumnezeu să ne ferească de interesul pentru locurile scumpe — Știți? — și de ignorarea celor nevoiași.

În cartea A Night to Remember, Walter Lord ne vorbește despre scufundarea Titanicului în 1912, cred, cred că a fost în luna aprilie. Și când a apărut ca un trăsnet, în The American, care este o publicație din New York, în titlul său a spus despre John Jacob Astor, un milionar, că s-a înecat. Și alți oameni de asemenea s-au înecat, dar acesta este modul în care este lumea. Numai cei bogați și faimoși primesc titlul în ziar. Dar nu e așa cu Cristos. Dacă ați învățat ceva din această relatare, să nu rămâneți cu ideea cât de puternic este. Ci ați învățat cât de accesibil este, de disponibil, că poate fi atins și este imparțial. Așa stau lucrurile cu Dumnezeu. Așa ar trebui să fie și cu cei care Îl reprezintă.

Aș dori să închei cu aceasta. În al cincilea rând, a fost puternic. A fost puternic. A fost puternic. Putem să fim atenți la primele patru, dar aici lucrurile devin parcă atrăgătoare. Pot să simpatizez cu tine, să te țin de mână; dar dacă eşti bolnav, nu te pot vindeca; și dacă ești mort, nu te pot învia. Acesta este lucrul care Îl face diferit pe Isus. Versetul 23, îmi place așa de mult. „Când a ajuns Isus în casa fruntașului sinagogii”. Acum, interludiul a fost atât de lung, că fata a murit. „Când a văzut pe cei ce cântau din fluier, şi gloata bocind”. Stai puțin, aici este o fată moartă. Ce este cu toată această gălăgie? Știți, ați fost vreodată la o casă funerară? Cineva a murit. Este atât de multă tăcere acolo. Toți șoptesc, sunt îmbrăcați în negru, sunt foarte tăcuți. Mergi strecurându-te pe coridoare și în camere, niște sicrie tăcute, este muzica de orgă în surdină. Dacă scapă cineva ceva, oh, știți simțământul. În cultura noastră trebuie să devii foarte tăcut. În cultura lor, trebuia să devii foarte gălăgios; foarte gălăgios, zgomot peste tot, oamenii fac o mulțime de zgomot. Acum, aș dori să vă spun ce s-a întâmplat. Trei lucruri au loc la o înmormântare evreiască. Apropo, fata era moartă de suficientă vreme ca să înceapă înmormântarea, așa că ei știau că era foarte bolnavă, și deja se pregăteau să fie prezenți. Așadar, îi ai pe bocitorii de profesie care au venit. Erau bocitori de profesie. Țipau și se boceau și plângeau și făceau toate acestea. Dar aș dori să vă spun trei lucruri care aveau loc atunci. Întâi de toate era ruperea hainelor. Se aștepta ca să îți rupi haina. Acest lucru era un simbol al durerii tale, iar ei aveau 39 de reguli și reglementări diferite despre cum să-ți rupi hainele, conform Talmudului. Trebuia să o faci în timp ce erai în picioare. Trebuia să o faci în dreptul inimii sau aproape de inimă. Dacă nu erai mama sau tatăl, puteai să rupi haina începând din orice loc. trebuia să o rupi în așa fel ca să poți să bagi pumnul prin ruptură. Apoi trebuia să porți hainele rupte timp de șapte zile. Iar pentru următoarele puteai să coși cu niște cusături mari vizibile, dar nu puteai să le coși permanent, așa ca oamenii să știe că încă suferi. Și ca femeile să nu se expună într-o manieră indecentă prin modul în care își rupeau hainele, le puteau rupe, iar apoi purtau ruptura în spate. Astfel erau 39 de lucruri diferite.

Aici începe totul. Fiecare era undeva și își rupea hainele. Și credeți-mă, aceasta urma să fie o înmormântare impresionantă, pentru că tatăl era un om important. Și erau toți acolo care își rupeau hainele. Al doilea element era plânsul. Bocitoarele veneau și începeau să plângă. Erau plătite și învățau toată istoria domestică a familiei, așa că aminteau toate numele tuturor celor care au murit în acea familie, și prezentau dureri de demult. „Oh, amintește-ți de Alice. Oh, amintește-ți de Charlie”, și continuau. Urmau să-i pomenească pe toți și plângeau și țipau și strigau și făceau tot acest zgomot. Încercau să atingă orice coardă sensibilă posibilă, menționând fiecare persoană care a murit.

Al treilea lucru a fost, și îl găsiți în versetul 23, muzicanții. Cei care cântau din fluier. Aveau tot felul de fluiere diferite, însă veneau și cântau. Talmudul spune „Soțul este legat ca să-și îngroape soția moartă și să facă jelanii după obiceiul tuturor țărilor, și de asemenea, cei mai săraci dintre evrei nu îngăduiau să fie mai puțin de două fluiere și o bocitoare”. Chiar și dacă erai în sărăcie extremă, trebuia să angajezi o femeie care să jelească și două flaute. Acum, dacă erai bogat, Talmudul spunea că trebuie să fie în acord cu bogăția ta.

Așadar, aici este un om care cu siguranță a avut o mulțime de mijloace, iar locul a fost plin cu fluiere, puteți să vă imaginați scena: ce harababură, hainele rupte, țipete și strigăte și vaiete, și peste tot oameni care cântau la fluiere. De fapt, aveau această practică și în lumea romană, iar Seneca a scris că erau o mulțime de cântăreți la fluier, și au fost atât de multe țipete la moartea împăratului Claudiu, încât au simțit că însuși Claudiu probabil le-a auzit, chiar dacă era mort. Așadar, puteți să vedeți cum era o înmormântare în acele vremuri. Isus i-a văzut pe cei ce cântau și pe oamenii care făceau tot felul de zgomote. Versetul 24, vă rog să urmăriți: „Și a venit la ei și le-a spus „Plecați. Ieșiți afară””. Prințul păcii a venit și spune „Plecați”. „De ce? Așa este potrivit. Talmudul ne cere toate acestea. Vom face tot ce este necesar ca să fie făcut”. „Plecați”. Motivul? „Fetița n-a murit. Doarme”. „Adică?” Uitați ce spune la finalul versetului 24: I-au râs în față. „Ce spune? Fetița nu a murit? Nu știe?”

Bineînțeles că știa că a murit. I s-a spus deja că a murit și El știe că o va învia din morți. Bineînțeles că știa că a murit, dar ce spune El de fapt este „Nu poți trata moartea ei ca o moarte. Ci trebuie să o socotești ca un somn, pentru că este atât de temporar”. Înțelegeți? De fapt El spune: „Trebuie să o tratezi ca și cum ar dormi”, iar implicația este „Pentru că o voi învia din morți”, de aceea au râs ei. I-au râs în față „O va învia”, asta îți spune puțin despre faptul că ei de fapt au fost niște bocitori plătiți, așa-i, dacă plânsul lor s-a transformat în râset atât de repede. Au putut să plângă pentru acest copil și au putut să râdă de Isus într-o clipită, așa că I-au râs în față. De fapt, verbul spune că a râs puternic. Ei chiar au râs tare, așa cum este râsul disprețuitor al unei persoane care se crede superioară și care râde de cineva pe care-l socotește prost. Apropo, acest verb este folosit doar în această narațiune, și este folosit în această narațiune de trei ori. Este genul de râs disprețuitor folosit de un superior în disprețul față de un prost. Doar un prost ar crede că El ar putea să o învieze din morți.

Și au văzut şi alte minuni, această mulțime din Capernaum, dar vedeți? Încă nu credeau. Tocmai ceea ce a spus Isus „Dacă nu cred pe Moise și pe proroci, nu vor crede nici pe Cel înviat din morți”. Dar, oricum, El spune „Opriți-vă. Plecați”. Și I-au râs în față. Versetul 25 „după ce a fost scoasă gloata afară, Isus a intrat înăuntru, a luat pe fetiță de mână”, iar celelalte Evanghelii menționează că i-a spus „El a zis ’Talita cumi’” Știți ce înseamnă? Fetițo, scoală-te! Fetițo, scoală-te. „A luat-o de mână și fetița s-a sculat”. Știți ce spune în continuare? Spune în celelalte Evanghelii „Părinții au fost uimiți”. Și Isus le-a spus să nu zică nimănui, ei nu au rezistat, și au pus mai multă presiune pe El, pe măsură ce vrăjmașii Lui se apropiau.

Luca 8:55 are un cuvânt important de adăugat la asta. Spune „duhul ei s-a întors în ea”. Asta înseamnă că era moartă cu adevărat „duhul ei s-a întors în ea și a înviat”. Știți, Isus nu avea nevoie să Se atingă de fetiță, nu avea nevoie să Își întindă mâna ca să o atingă pe a ei. Putea doar să spună un cuvânt, dar este modul în care Dumnezeu vrea să arate că este tandru. Puteți să înțelegeți aceasta? Este modul în care Dumnezeu vrea să arate că este tandru. Este modul în care Dumnezeu vrea să arate că este sensibil și iubitor. Este modul în care oamenii lui Dumnezeu se salută unii cu alții cu o sărutare sfântă, ca o extensie a afecțiunii Sale față de ei.

Și versetul 26 spune „Şi s-a dus vestea despre această minune în tot ținutul acela.” Știți ce a spus despre El? „Are putere asupra bolii. Are putere asupra calamităților. Are putere asupra morții. El poate răscumpăra”. Așadar, Matei ajunge la punctul culminant în prezentarea puterii lui Isus Cristos. „El este Acela” spune Ioan „care ține cheile morții și ale locuinței morților”. Ce mare adevăr. Dragilor, nu trebuie să ne temem de moarte, deloc. Poetul spune în felul următor. Îmi place așa de mult.

Să nu mai plângă cei ce plâng

Nici să nu-i mai cheme de departe pe copiii morți

Pentru că moartea s-a schimbat în somn

Și orice mormânt devine pat.

Tânăr fiind, D.L. Moody a fost chemat să ţină o predică la o înmormântare. S-a decis să caute în evanghelii una dintre predicile de înmormântare ţinute de Cristos, dar a căutat în zadar. A găsit că de fiecare dată când Isus era prezent la o înmormântare, a stricat lucrurile și l-a înviat pe mort; așadar, Domnul Isus nu a predicat niciodată o predică de înmormântare. Când morții au auzit glasul Lui, s-au trezit imediat la viață.

Ar trebui să ne bucurăm de moarte, pentru că am biruit moartea. „Nu va lăsa pe sfântul Său să vadă putrezirea”. Ne va arăta cărarea vieții. În prezența Lui ai plinătatea bucuriei, și în dreapta Lui sunt desfătări veșnice. Cred că Arthur Brisbane a prezentat cum arată înmormântarea pentru un creștin. Arthur Brisbane a vrut să demonstreze cum este înmormântarea, așa că el și-a imaginat niște omizi îmbrăcate toate în costum negru; și toate aceste omizi se târăsc jelindu-se, însă deasupra poartă un cocon desfăcut pe care îl duc la locul de odihnă. Sărmanele omizi în durere, plâng, și deasupra lor zboară un fluture incredibil de frumos, care se uită în jos cu pură uimire. Cristos ne oferă speranță.

Cu două săptămâni în urmă, când am predicat prima jumătate a acestei predici, a atins inima cuiva și mi-a scris această scrisoare:

„Dragă John, eu și familia mea am avut o pierdere tragică. Fratele meu mai tânăr a fost împușcat și a murit joi după-masă. În ultimii patru ani a fost de profesie recuperator de mașini, prima dată a lucrat în Silicon Valley, și apoi în Los Angeles. S-a hotărât să se întoarcă în Silicon Valley, a crezut că face lucrul potrivit, pentru că în Los Angeles nu era siguranță. A început să lucreze în Valley încă de săptămâna trecută și părea că toate sunt bune.

Joi după-masa, el și colegul său s-au dus la o adresă în Burbank, orașul în care familia noastră a trăit în ultimii 14 ani, ca să ridice o mașină pe care proprietarul nu a reușit să o plătească. Colegul fratelui meu s-a dus la ușa la care locuia proprietarul mașinii și i-a spus că mașina urma să fie ridicată dacă nu plătea pe loc. Omul a spus „Puteți să luați mașina”, așadar, fratele meu și colegul lui au început să se pregătească să ridice mașina, când dintr-odată omul a ieșit din apartamentul lui cu o pușcă. Fratele meu i-a spus imediat omului că nu este nicio problemă. Nu vor ridica mașina. Omul a tras o dată cu arma, l-a împușcat în piept și l-a omorât pe loc.

Pentru mine și familia mea a fost dificil să ne raportăm la acest incident, chiar dacă știm că Isus a avut un motiv pentru care a îngăduit așa ceva. Predica ta de azi despre puterea lui Isus asupra morții a fost potrivită și ne-a adus o mare mângâiere mie și celor două surori, care sunt și ele creștine, dar am venit pentru prima dată la Biserica Grace. Fratele meu a fost o persoană minunată, caldă, care ar fi ajutat pe oricine, fie străin sau prieten în orice vreme de nevoie. Era unul din acei oameni care s-ar fi oprit ca să ajute pe cineva care era în nevoie cu mașina sa, chiar dacă era în drum spre lucru. Uneori simt că toate sunt în regulă, și am pace știind că este cu Domnul. Dar apoi sunt alte momente când nu pot decât să mă gândesc la fratele meu care stă întins pe stradă, și aș da totul numai ca să îl aduc înapoi. Însă știu că se va întoarce când Isus va învia pe cei morți, și am acea bucurie gândindu-mă la acel eveniment. Mulțumesc ție și Domnului pentru mesajul de azi și de înțelegerea faptului că fratele meu este în pace. În numele lui Isus.” Este o mare speranță, nu-i așa? Este singurul lucru care rămâne, să știm că El are putere asupra morții.

Să ne rugăm.

Îți mulțumesc, Tată, pentru timpul nostru din dimineața asta, pentru modul în care ne-ai condus prin Cuvânt şi ne-ai întâmpinat fiecare nevoie. Pentru aceia care nu Te cunosc, lasă să fie ziua când să-și deschidă inimile și să creadă. Pentru aceia care credem, lasă să fie o zi de adâncire în dedicare. Pentru aceia pe care îi chemi ca să se alăture și să se unească cu biserica Ta, lasă-i să răspundă azi, să asculte.

În timp ce suntem cu capetele plecate, doar un cuvânt de final, dacă nu-L cunoști pe Cristos, chiar acolo unde ești, doar deschide-ți inima față de El. Cheamă-L să vină și să te mântuiască și să-ți ierte păcatul și să-ți arate mila și mântuirea Sa, să-ți dea biruință asupra morții. Va face aceasta.

Tată, adu la Tine pe aceia care trebuie să vină și atinge fiecare viață cu acea măreață speranță care este a noastră, pentru că Tu ai puterea asupra morții. Adu-ne împreună iarăși în seara asta cu anticiparea că ne vei vorbi pe măsură ce ne deschidem inimile ca să împărtășim lucrurile pe care Tu le faci. Îți mulțumim pentru această zi și pentru acești oameni. Îți dăm Ție toată slava. În numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT