Ei bine, nădăjduiesc că inimile voastre au fost încurajate în urma închinării noastre înaintea Domnului în cântare și rugăciune și acum când ne apropiem de momentul de închinare când ne uităm la Cuvântul Lui.

Acest pasaj din fața noastră de azi este unul care aduce din inimile noastre închinare și adorare și laudă față de Domnul Isus Cristos și Dumnezeu Tatăl. Este un pasaj bogat, benefic și fascinant pentru studiu. Și mărturisesc că sunt presat în duhul meu datorită faptului că sunt multe lucruri care pot fi spuse doar despre acest scurt pasaj la care ne vom uita în dimineața asta.

Și cumva sunt limitat de timp și de abilitatea noastră de a percepe lucrurile care sunt atât de complexe. Așadar, ceea ce vreau să vă încurajez să faceți este să rămâneți atenți și să meditați împreună cu mine, să aveți mintea atentă, să aveţi mâna pe Cuvântul lui Dumnezeu și să ascultați cu atenție ceea ce eu cred că va fi o înțelegere uimitoare și minunată, minunată, cu privire la moartea Domnului Isus Cristos.

Acum, aș dori să vă amintesc ceva elementar. Cu care trebuie să începem: scopul, țelul, obiectivul, apogeul vieții lui Isus Cristos a fost moartea Sa sacrificială. A venit în lume cu scopul de a muri. În Marcu 10:45 spune: „A venit să-Și dea viața ca răscumpărare pentru mulți.” Asta nu a fost o schimbare în plan. Ăsta a fost planul. Acesta nu a fost un accident. Acesta nu a fost un sfârșit rău al unui început bun, ci a fost motivul pentru care a venit Isus: să moară pentru păcatele lumii. Jertfa lui Cristos este punctul central în toată Scriptura. Așa cum a spus un scriitor: „Moartea lui Isus Cristos nu este sfârșitul narațiunii, ci este subiectul ei, de la început până la sfârșit.” Și dacă veți merge în urmă, de exemplu, în Vechiul Testament, veți vedea că lucrurile sunt așezate în Vechiul Testament ca să ne ajute să înțelegem însemnătatea morții lui Cristos, care urma să vină.

De exemplu, din narațiunea lui Adam și a Evei învățăm mai întâi că jertfa este necesară ca să acopere păcatul. Și apoi, din jertfele lui Cain și Abel, învățăm că nu este doar jertfa, ci tipul anumit de jertfă. Și anume o jertfă prin moarte. Și pe măsură ce parcurgem textul, ajungem la narațiunea despre Avraam. Și de la Avraam învățăm că Dumnezeu Însuși va oferi acea jertfă, pentru că Dumnezeu a rânduit un animal în locul lui Isaac. Și astfel, încă de la început învățăm despre necesitatea jertfei. Și apoi, despre definiția jertfelor ca sacrificii de sânge. Și apoi, ideea că jertfele vor fi oferite lui Dumnezeu substitutiv în locul oamenilor. Și pe măsură ce ne apropiem de Paște, în Vechiul Testament, aflăm că cel care este sacrificat va fi fără pată și fără cusur. Și toate acestea ne vor pregăti pentru Isus Cristos, jertfa supremă, jertfa desăvârșită, înlocuitorul, darul lui Dumnezeu, mielul fără cusur.

Ajungem în Noul Testament, și totul din Noul Testament se concentrează asupra crucii. În Evanghelii, Matei, Marcu, Luca și Ioan, crucea este tema. În fiecare Evanghelie, ocupă între 20 și 40 la sută din întregul text al Evangheliei. Cam atât din fiecare Evanghelie se concentrează asupra săptămânii finale din viața Domnului. Când mergeți la cartea Faptele Apostolilor, de exemplu, cartea Fapte este relatarea reacției lumii la moartea și învierea lui Cristos. Mergeți apoi la epistole și epistolele sunt scrise celor care cred în moartea și învierea lui Cristos ca să-i instruiască cu privire la implicațiile morții și învierii Sale. Și când ajungi la cartea Apocalipsa, Îl întâlnești pe Mielul care a fost înjunghiat înainte de întemeierea lumii și care Se va întoarce ca Împăratul împăraților și Domnul domnilor. Așadar, totul din Vechiul Testament arată spre cruce, evangheliile se concentrează asupra crucii și restul Noului Testament tratează implicațiile și rezultatele jertfei pe cruce. Moartea lui Isus Cristos este, așadar, punctul central al întregii istorii de răscumpărare și nu este un accident, ci mai degrabă punctul culminant al planului lui Dumnezeu. Așadar, începând de la animalele sacrificate din Geneza ale căror piei au fost folosite ca să-i îmbrace pe Adam și Eva, până la Mielul înjunghiat din Apocalipsa, căruia I se aduce închinare în slavă și măreție, crucea este totul.

În consecință, când ajungem la Matei 26, 27 și 28, ultimele trei capitole ale Evangheliei după Matei, ajungem la marele apogeu al acestei cărți din Biblie. Aici este mesajul major al Evangheliei după Matei. Acum, amintiți-vă următorul lucru, încercarea lui Matei în toată această Evanghelie. El reușește cu succes, prin puterea pe care a primit-o de la Duhul Sfânt, să-L prezinte pe Isus ca împărat, regalitatea Sa, suveranul maiestuos, plin de demnitate și slavă. Și Matei se confruntă în acest punct cu ceva care ar fi o imposibilitate umană, și anume să mențină maiestatea, demnitatea și slava lui Isus Cristos în mijlocul trădării Sale și a execuției Sale. Cum poate El să rămână Fiul maiestuos al lui Dumnezeu în timp ce este înjosit și degradat prin trădare și printr-o moarte precum a Sa?

Și aceasta este chestiunea pe care o vom vedea în lecția noastră în această dimineață.

Este uimitor, este copleșitor să vezi în mijlocul tuturor acestor lucruri că nu există nicio diminuare a slavei lui Cristos, nicio diminuare a măreției Sale sau a demnității Sale: ci din contră. El apare aici ca fiind mai măreț și mai slăvit și mai mult în control și mai mult Domnul suveran decât a fost vreodată în Evanghelia după Matei. Și astfel, lucrurile s-au răsturnat. În ceea ce oamenii au încercat să-L înjosească, El este cu atât mai înălțat.

Așadar, pe măsură ce ne apropiem de capitolul 26, Matei începe să ne reveleze acest eveniment glorios al morții și învierii lui Cristos. Și El începe în capitolul 26 cu o discuție privitoare la elementele pregătirii. Vă amintiți de data trecută, nu-i așa? Am văzut pregătirea făcută de Dumnezeu în versetul 2 din capitolul 26. Cum Dumnezeu a stabilit orarul și totul s-a desfăşurat continuu în cele două zile până la ziua de miercuri în care Domnul nostru vorbește în acea parte a capitolului. Și vineri, planul lui Dumnezeu ajunge la punctul culminant. Așadar, pregătirea făcută de Dumnezeu a fost sugerată încă din versetul 2. Apoi, vedem pregătirea făcută de liderii lui Israel care L-au urât pe Isus Cristos, de la versetele 3 la 5. Și cum ei au plănuit moartea Lui și căutau o cale, un moment și un loc pentru ca să-L elimine. S-au temut să o facă în timpul celor opt zile ale Sărbătorii Pâinii nedospite, din cauza marii popularități a lui Isus, din cauza mulțimilor care erau atrase la El, se temeau de o răscoală, așa că au simțit că ar trebui să lase să treacă cele opt zile, până se va încheia Praznicul. Dar ei deja se pregăteau să-L execute pe Isus Cristos. Așadar, acel element al pregătirii este prezentat de Matei.

Apoi, în versetele de la 6 la 13 vedem pregătirea Mariei, care era o ucenică dragă și preaiubită și o prietenă, care a uns picioarele lui Isus cu un parfum scump, l-a turnat din belșug peste El fapt care a arătat dragostea și afecțiunea ei, și dorea, într-un sens, să-L pregătească pentru moartea care va veni. Și ea, într-un fel, îi reprezintă pe toți cei care privesc drept la cruce ca la un mijloc al mântuirii lor și văd în ea ceva glorios, ceva minunat, ceva binecuvântat. Și astfel, vedem pregătirea Mariei, și apoi, de la versetele 14 la 16, pregătirea lui Iuda Iscarioteanul, trădătorul, care pentru bani a făcut o înțelegere cu liderii ca să-L trădeze pe Isus Cristos într-un moment secret, într-un loc secret, când mulțimea nu era în preajmă. El urma să-i informeze de unde puteau să-L ridice pe Isus ca prizonier. Urma să-L trădeze, era trădătorul lor ca să zic așa, angajat cu scopul de a-L oferi lor pe Isus ca să-L execute.

Așadar, pregătirea lui Dumnezeu, pregătirea liderilor, pregătirea pe care Maria a făcut-o, pregătirea lui Iuda. Toate acestea se îndreaptă către realitatea crucii. Acum, aceste patru elemente de pregătire i-au implicat pe alții mai mult decât pe Cristos. Când ajungeți la versetul 17, începe secțiunea în care Cristos Însuși Se pregătește pentru moartea Sa. Acolo este pregătirea Lui.

Îl vedem cum Se pregătește în câteva moduri pentru moartea Sa. Întâi, prin faptul că a experimentat acel ultim Paște, până la versetul 25, când a înființat Cina Domnului, apoi, prin faptul că i-a ajutat pe acei ucenici slabi și în cele din urmă când S-a rugat Tatălui. Toate acestea patru cuprind pregătirea Lui. Astfel, avem patru elemente ale pregătirii făcute de alţii și patru elemente ale pregătirii Domnului Însuși. Acum, vom începe în dimineața asta uitându-ne de la versetul 17 în continuare și vom vedea elementul inițial al pregătirii, respectiv Paștele, când se pregătește să se bucure de acea masă cu ucenicii Săi.

Aceasta este cu siguranță parte a pregătirii pentru moartea Sa și veți vedea asta pe măsură ce parcurgeţi textul.

Acum, relatarea începe de la versetele 17 la 19 și nu vom trece de ea în dimineața asta, ci vom trece data viitoare.

Dar este atât de multă învățătură aici, că vreau să o înțelegeți și nu vreau să forțăm lucrurile prea tare. Relatarea începe de la versetul 17 la 19 cu ceea ce putem numi „Stabilirea timpului”. Data viitoare vom vorbi despre „împărtășirea mesei” „șocarea celor 12” și „identificarea trădătorului.” Vom merge până la versetul 25 și chiar dincolo, nădăjduiesc. Dar pentru acum „Stabilirea timpului.” Foarte, foarte important. S-ar putea să nu însemne prea mult, dar este absolut esențial.

Acum, să începem prin a ne uita în textul de la versetul 17 la 19. „În ziua dintâi a praznicului Azimilor, ucenicii au venit la Isus, şi I-au zis: „Unde vrei să-Ţi pregătim să mănânci Paștele?” El le-a răspuns: „Duceți-vă în cetate la cutare om, şi spuneți-i: ’Învățătorul zice: «Vremea Mea este aproape; voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.»’” Ucenicii au făcut cum le poruncise Isus, şi au pregătit Paștele.” Acum, când citiți asta, nu prea par lucruri profunde. Dar inerent în acest text este o bogăție care mi-a scăpat mulți, mulți ani, până acum, recent, când am început să sap puțin mai adânc cu privire la evenimentele din jurul acestei minunate ocazii. Și cred că și voi veți avea același răspuns. Aceste trei versete ne spun că Isus a vrut să aibă loc masa de Paște și ucenicii Lui au fost gata să-l pregătească și a făcut și anumite planuri ca să poată fi ținut, de fapt, pregătit. Și la versetul 21 spune: „pe când mâncau.” Așadar, acum ajungem la ultimul Paște pe care Domnul nostru l-a petrecut cu ucenicii Lui.

Acum, rețineți că Domnul a fost hotărât să țină Paștele. De fapt, ne spune în Matei 3:15 că a venit să împlinească toată neprihănirea, neprihănirea are de-a face cu Legea lui Dumnezeu. Și un element al legii lui Dumnezeu era să participe la Paște. Așadar, Cristos a vrut să fie ascultător și să țină Paștele. De asemenea, Luca 22:15, apropo, Matei, Marcu, Luca și Ioan toate descriu această scenă într-un fel sau altul, dintr-un punct de vedere sau altul. Așadar, Luca 22 versetul 15 ne spune că Isus a avut, și cuvântul este cumva ca termenul din limba greacă, a avut o dorință puternică și intensă ca să țină Paștele cu ucenicii Lui. Așadar, a fost foarte important pentru El. Și vom vedea de ce a fost important pe măsură ce ne vom uita mai departe. Așadar, pregătirile trebuiau făcute pentru Paștele pe care Isus a vrut să-l țină.

Acum, aș dori să vă spun ceva din context. Evreii aveau un an plin de sărbători speciale, nu cum avem noi azi. Și noi avem obiceiuri în calitate de creștini. Sunt Crăciunul, Ziua Mulțumirii, Vinerea Mare și Paștele și alte biserici celebrează şi alte lucruri în timpul anului care sunt sărbători speciale, zile speciale sfinte, zile cu o însemnătate specială în decursul unui an. La evrei nu era diferit. Ei aveau celebrările lor comemorative, sărbătorile lor, momentele lor de amintire a lucrării lui Dumnezeu din trecut.

Acum, aș dori să vă amintesc care era calendarul lor de sărbători. Era, de exemplu, sărbătoarea Cincizecimii sau sărbătoarea săptămânilor, așa cum este cunoscută. Și acea sărbătoare avea loc pentru a celebra purtarea de grijă a lui Dumnezeu cu privire la seceriș. Ei sărbătoreau faptul că Dumnezeu le-a dat tot ce aveau în urma recoltelor. Așadar, în fiecare an de Cincizecime, aveau acest moment minunat de celebrare când își aminteau de purtarea de grijă a lui Dumnezeu. De asemenea era și Sărbătoarea Tabernacolelor. Și la Sărbătoarea Tabernacolelor, sau a Corturilor, avea loc o sărbătoare de comemorare a umblării lor prin pustie, când trăiau în corturi și cum le-a purtat de grijă Dumnezeu acolo și le-a dat apă și hrană şi i-a condus în acele zile prin pustie. Își aminteau de toate acestea la Sărbătoarea Corturilor. Apoi era o altă sărbătoare numită Ziua Ispășirii. O sărbătoare care avea în prim plan o jertfă din Sfânta sfintelor, realizarea jertfei, sângele dus în Sfânta sfintelor și stropit pe altar, iar o dată pe an marele preot făcea asta pentru ispășirea păcatelor națiunii din acel an. Acesta era iarăși un eveniment foarte important, sfânt și sacru.

Și apoi, era sărbătoarea, care este și acum, Sărbătoarea Dedicării, noi o știm ca fiind Hanuka. Sărbătoarea Hanuka comemora izbăvirea lui Israel sub conducerea lui Iuda Macabeul în perioada dintre Vechiul și Noul Testament. Așadar, este sărbătorită din acel moment, din 167 î.Cr., când a avut loc de fapt. Și apoi mai este Sărbătoarea Trâmbițelor, care este anul nou.

Așadar, acestea sunt elementele majore ale calendarului comemorativ iudaic și pe care ei ţineau să le sărbătorească. Dar mai presus și dincolo de toate acestea, cea mai mare sărbătoare din toate punctele de vedere era Paștele sau Praznicul Azimilor; amândouă sunt menționate în versetul 17. Prima, Praznicul Azimilor și la finalul versetului este cuvântul Paște. Acum, această sărbătoare dura opt zile. Paștele și Praznicul Azimilor erau combinate. Praznicul Azimilor dura o săptămână, din 15 Nisan până în 21, așa cum este menționat în Vechiul Testament. Era o sărbătoare de o săptămână. Cu o zi înainte era Paștele. Așadar, combinația era un festival de opt zile. De fapt, ele împreună erau atât de strâns legate în mințile oamenilor încât praznicul Azimilor putea fi un termen care să descrie toate cele opt zile sau Paștele putea fi un termen care să descrie toate cele opt zile.

Așadar, ei puteau sărbători masa de Paște pe 14 Nisan și apoi timp de șapte zile praznicul Azimilor. Și, desigur, ne amintim pentru ce se ţinea. Paștele celebra izbăvirea lui Dumnezeu față de Israel din robia Egiptului unde au stat timp de 400 de ani. Și vă amintiți, Dumnezeu a început să trimită niște urgii asupra egiptenilor și ultima urgie a fost moartea întâilor născuți în dreptul fiecărei familii din Egipt. Dumnezeu le-a spus: „Dacă veți jertfi un miel, un miel fără cusur, și veți pune sângele pe ușiori și pe pragul de sus, când îngerul morții va veni şi va omorî pe întâii născuți ai Egiptului, va vedea sângele pe ușiori și va trece mai departe.” Acela a fost Paștele. Va trece pe lângă casa ta, va trece dincolo de casa ta și îți va cruța viața. Și ca rezultat, faraonul a spus „Ieșiți, m-am săturat. Mai mult de atât nu pot suporta.” Și i-a scos pe evrei afară și în cele din urmă Dumnezeu i-a izbăvit.

Așadar, Paștele era comemorarea mielului jertfit al cărui sânge i-a ajutat să scape de judecata lui Dumnezeu. Era un simbol al Mielului suprem de Paște al lui Dumnezeu, al cărui sânge îi va face să scape de judecata veșnică a lui Dumnezeu. Astfel, Dumnezeu a instituit în Exodul 12 sărbătorirea continuă a Paștelui. Era o masă, și era ținută noaptea înainte de începerea praznicului Azimilor. În vremurile trecute, era în prima lună a anului, numită Abib. Dar după exil a fost sărbătorită în luna Nisan și Paștele era în ziua 14 Nisan, iar din 15 Nisan începeau Praznicul Azimilor.

Apropo, s-ar putea să vi se pară interesant să remarcați că mielul, conform cu Exodul capitolul 12 trebuia ales în 10 Nisan. V-am spus că pe măsură ce am studiat Evanghelia după Matei cred că Isus a intrat în cetatea Ierusalim în ziua de luni. Intrarea Lui triumfală s-a petrecut luni. Sunt câteva motive pentru asta. Primul, se potrivește cu cronologia evenimentelor mai bine decât dacă intrarea ar fi fost duminică. Doi, elimină problema zilei ce a fost numită de-a lungul anilor „miercurea tăcută.” Dacă Cristos intră în cetate duminica, nu se întâmplă nimic în ziua de miercuri din Săptămâna Mare, este un gol greu de umplut. Și în al treilea rând, și poate cel mai semnificativ, luni era 10 Nisan în anul 33 d.Cr., când a murit Domnul nostru. Și aceasta înseamnă că ziua de luni în data de zece a fost ziua când toți din cetatea Ierusalim își alegeau mielul de Paște.

Mielul trebuia să fie ales şi luat în data de 10, și să trăiască alături de familie până când era sacrificat, iar atunci când mielul era sacrificat, era sacrificat ca un prieten, dacă doriți, ca un animal de companie, astfel încât ei să înțeleagă prețul păcatului. Și este semnificativ pentru că dacă Isus a intrat în cetate în ziua de luni, El a intrat în inimile acelor oameni ca Mielul lor de Paște în ziua potrivită. Și El împlinește simbolismul mielului de Paște în fiecare aspect. A sosit în cetate în data de zece Nisan și S-a oferit pe Sine ca Mielul lui Dumnezeu ca să ridice păcatul lumii, murind pe data de 14 Nisan tocmai ca jertfa de Paște pentru păcatele lumii.

Așadar, evreii deja și-au ales mielul atunci când noi suntem în acest punct al textului. Au făcut asta luni. Şi înțelegem Paștele. Au jertfit mielul ca să comemoreze mielul din vechime. Un miel sacrificat le reamintea de prețul păcatului lor. Și vă amintiți, nu-i așa, că Iosefus ne spune că aproape un sfert de milion de miei erau sacrificați la un singur Paște. Este uimitor să crezi asta! Impactul acestui eveniment era atât de profund! Masacrul unui sfert de milion de miei, miei care au trăit în casa a cel puțin două milioane și jumătate de oameni în Ierusalim,. Ei trebuiau să fie în aceeaşi casă pentru ca oamenii să se atașeze sentimental de ei astfel încât să vadă prețul păcatului lor și rezultatul teribil al acestuia în moartea acelui miel.

Și apoi, măcelărirea era absolut remarcabilă, pe măsură ce acei miei erau tăiați. Și așa cum vom vedea imediat, erau înjunghiați într-o perioadă de două ore, ceea ce făcea înjunghierea uluitoare. Un râu de sânge curgea în spatele templului în jos pe panta dealului în valea Chedron, care umplea valea și era roșu de sânge până către Betleem. Așadar, era o perioadă din an foarte dramatică pentru ei, o perioadă când trebuiau să stea față în față cu păcatul lor și cu jertfa care era cerută de păcat și așa mai departe. Domnul a instituit toate acestea în Exodul 12 și a fost repetat de multe, multe ori în Pentateuh că trebuie să păzească și să urmeze obiceiul de Paște.

Așadar, a fost un timp glorios de sacrificiu care să ilustreze necesitatea morții și jertfei celor inocenți pentru ispășirea păcatului celor vinovați. Acum, știm că niciunul din acești miei nu puteau să îndepărteze vina păcatului, nu-i așa? Și ce exemplu profund a fost! Aici erau toți acești miei, mii și mii și mii, care erau măcelăriți pentru milioanele de oameni și toți acești miei împreună nu puteau să îndepărteze un păcat. Și acesta este mesajul cărții Evrei, nu-i așa? Că toți mieii și caprele și taurii niciodată nu au putut face ceea ce Isus Cristos prin jertfa Sa, o singura dată, a făcut pentru totdeauna. A făcut-o pentru totdeauna. Așadar, acum este acea perioadă din an. Și motivul pentru care Isus și ucenicii Lui sunt la Ierusalim este pentru că este Paștele și El vrea să sărbătorească Paștele și Praznicul Azimilor.

Acum, Praznicul Azimilor este semnificativ. Azima este o pâine care nu crește pentru că nu are drojdie în compoziție. Evreicele făceau pâine și luau o bucată din aluat, înainte să-l coacă, îl lăsau să fermenteze sau să se acrească, și îl foloseau ca ingredient cu care să înceapă formarea următorului aluat pe care îl făcea să crească. Dacă nu aduceau acest element cu care începeau, pâinea nu creștea și ar fi fost o pâine nedospită. Când au ieșit din Egipt, Dumnezeu le-a spus „Să nu aveți pâine crescută, să nu aveți pâine cu aluat,” pentru că aluatul dospit reprezenta influența. Și El spune, prin urmare: Nu vreau să luați o bucată din viața voastră din Egipt și să o implantați în viața voastră cea nouă. Ați fost izbăviți de acolo și vreau să încep un nou popor într-o țară nouă. Nu mai aveți nevoie de nimic din acea viață din trecut.

Așadar, El a vrut ca ei să nu aducă nimic. Și El le-a oferit un simbol: azima. Trebuie să mâncați numai azime. Adică, să nu fie nimic influențat de viața voastră din trecut. Aceasta a devenit simbol, așadar, pentru îndepărtarea lor de lucrurile lumii.

Așadar ajungem apoi la versetul 17. Și este ziua, prima zi, când începe toată această sărbătoare de opt zile a pâinii nedospite și ucenicii vin la Isus și-I spun „Unde vrei să-Ți pregătim să mănânci Paștele?” Este prima zi a Praznicului Azimilor. Și Marcu adaugă în capitolul 14 versetul 12: „După ce au jertfit Paștele.” Astfel, el ne spune foarte explicit că aceasta era prima din cele opt zile, când Paștele era sacrificat. Și apoi, Praznicul Azimilor începea în următoarea zi, care era în 15 Nisan. Ne spune în Leviticul 23:6 că trebuia să înceapă în data de 15.

Acum, în Exodul capitolul 12, versetele 18 la 20, spune că tatăl trebuia să meargă în toată casa și să îndepărteze toată pâinea dospită. El începea să facă aceasta înainte de orice altceva, și să scoată aluatul afară. Trebuia scos pe toată durata celor opt zile. Totul începea cu înlăturarea aluatului dospit și apoi primul eveniment era masa de Paște. Acesta era primul eveniment.

Acum, ascultați cu atenție! În anul în care Domnul a murit, Paștele a căzut vinerea. Știm aceasta pentru că textul ne spune. Paștele era pe data de 14 Nisan. Din an în an, cădea în zile diferite, la fel ca și Crăciunul, da, Crăciunul sau Anul nou cad în zile diferite din săptămână. Când ai o dată fixă, atunci ziua variază. Și în acest caz, cădea în zile diferite. S-a întâmplat ca în anul în care Domnul nostru a fost răstignit Paștele să cadă într-o zi de vineri. A căzut într-o zi de vineri.

Poate spui: De unde știm asta? Pentru că în Marcu 15:42 spune „Era ziua pregătirii, virgulă, „ziua de dinaintea Sabatului.” Ziua de dinaintea Sabatului era numită de evrei ca fiind ziua pregătirii. De ce? Se pregăteau pentru ce? Pentru Sabat. Și din moment ce nu puteau să lucreze în ziua de Sabat, și nu puteau să pregătească de mâncare în ziua de Sabat, ziua de dinainte era o zi de extra pregătire. De fapt, s-ar putea să fii interesat să știi că termenul „ziua pregătirii” a devenit cuvântul lor pentru vineri. Vinerea a fost ziua pregătirilor. Nu avea nicio altă întrebuințare. Și când Marcu spune în capitolul 15 versetul 42: „era ziua Pregătirii, adică, ziua dinaintea Sabatului,” când aveau toate aceste evenimente ale morții lui Cristos, știm, așadar, că Paștele a căzut într-o zi de vineri în acel an.

Să ne uităm doar pentru o clipă la Ioan 19. Şi să nu renunțați. Acestea toate împreună sunt foarte interesante. În Ioan 19 versetul 14, din nou textul spune, și aici, vă amintiți, Isus era înaintea lui Pilat și a fost judecat și ce zi este? Este ziua pregătirii, este ziua pregătirii Paștelui. Asta înseamnă că este în timpul perioadei Paștelui și este ziua de pregătire. Nu însemna că ei pregătesc Paștele, ci însemna că este în timpul din perioada Paștelui, care este numită pregătire, care înseamnă vineri.

Acum, să mergem la versetul 31. „Evreii, deci, pentru că era ziua Pregătirii.” Cu alte cuvinte, ei tocmai L-au răstignit și pentru că era ziua de vineri, sau de pregătire, au vrut ca trupul Lui să fie dat jos de pe cruce pentru că nu voiau ca El să fie atârnat acolo în ziua de Sabat, pentru că Sabatul era o zi specială. Așadar, iarăși se referă că era ziua de Vineri. Uitați-vă la versetul 42: „Din pricină că era ziua Pregătirii Iudeilor, au pus pe Isus în mormânt.” Evreii au insistat pentru că s-a întâmplat vineri. Nu încape îndoială, preaiubiților, că Isus a fost răstignit vinerea. Trebuie să fie vinerea. În anul 30 și anul 33, în acei doi ani vinerea era chiar acea zi, 15 Nisan. Așadar, 14 și 15 Nisan, și vom vedea imediat pentru că depinde cum numeri ziua. Dar în acei doi ani, 30 și 33, erau anii potriviți pentru ca să aibă loc vinerea. Pentru că spune în text că era vineri, trebuie să mai găsim un an în care sărbătoarea să cadă vinerea. Găsim aceasta ca fiind în anul 30 și anul 33, și tind să cred că anul 33 a fost anul potrivit pentru moartea lui Cristos, datorită cronologiei altor evenimente. Nu putea să fie joia, pentru că nu puteau să o numească ziua pregătirilor; vinerea era ziua pregătirilor. Nu putea fi miercurea, pentru că nici aceea nu era numită ziua pregătirii. A fost în ziua de vineri. Și astfel, vom vedea mai multe despre asta pe măsură ce vom merge mai departe. Ziua Paștelui a căzut în data de 14 de vineri, înainte de sâmbătă 15, mai degrabă, când începe Praznicul azimilor.

Acum, să ne întoarcem la textul nostru. După ce am spus toate astea, să nu fiți confuzi pe măsură ce ajungem la versetul 17, încă este ziua de joi, bine? Este încă joi. Miercuri, știm despre această zi. Capitolele 21 la 25 ne-au dus pe acolo, ne-au dus prin ziua de miercuri. Dar am petrecut seara de miercuri în prima parte a capitolului 26, Isus încă le vorbește ucenicilor Săi. Așadar, acum miercuri în sfârșit a ajuns la final, a fost o zi de miercuri lungă. Acum, este joi dimineața și este vremea de pregătire a mesei de Paști. Deja au mielul lor. Fără îndoială că l-au luat în ziua de luni, când au ajuns în cetate. Deja îl au. Dar mai sunt multe lucruri de pregătit pentru Paște. Știți ce mai aveau de pregătit? Trebuiau să pregătească înjunghierea mielului care se poate face numai în curtea Templului, nicăieri altundeva. Și putea fi făcută într-o perioadă de două ore, de la 3 la 5 după-masa, nu în alt interval orar. Trebuiau să pregătească pâinea nedospită. Trebuiau să aducă un bol cu apă sărată pentru că de Paște aveau un bol cu apă sărată pe masă care să le reamintească de lacrimile vărsate în robie și să le reamintească de Marea Roșie care s-a despărțit atunci când Domnul i-a izbăvit. Trebuiau să aibă ierburile amare precum hrean, cicoare, voronicul și andive și alte lucruri care puse împreună alături de isop, să le reamintească de amărăciunea Egiptului și de isopul cu care au pus sângele pe ușiori.

Aveau o pastă, o pastă cleioasă făcută din mere, curmale, rodii și nuci, zdrobite împreună într-un sos numit charoset. Şi în acest sos îngroșat își înmuiau azima ca parte a mesei lor. Și aceasta, apropo, este văzut cel mai bine ca un simbol al faptului că au făcut cărămizi în Egipt. Lut și noroi care erau folosite pentru cărămizi. De asemenea mai puneau în charoset bețe de scorțișoară care să le reamintească de asemenea de paiele folosite în confecționarea cărămizilor. Așadar, totul avea un simbolism. Și apoi, erau patru pahare de vin. Și cele patru pahare de vin trebuiau să le amintească de legământul lui Dumnezeu din Exodul, capitolul 6 unde Dumnezeu a spus: „Unu, vă voi scoate de sub poverile egiptenilor. Doi, vă voi scoate din robia lor. Trei, vă voi răscumpăra cu braț puternic. Și patru, voi fi Dumnezeul vostru.”

Toate acestea erau simbolizate în elementele Paștelui, lucruri pe care ei trebuiau să le adune și să le pregătească. Și așa cum am spus mai devreme, mielul trebuia înjunghiat într-un interval de două ore. Dacă vă întoarceți la Exodul 12:6, spune că trebuia înjunghiat seara, dar în ebraică este „între cele două seri,” mai exact. Evreii aveau o primă seară, la ora 3:00, și o seară mai târzie, în jurul orei 5:00. Mielul trebuia înjunghiat, spune Iosefus, între al 9-lea și al 11-lea ceas. Asta înseamnă între ora 3:00 și 5:00 după-masa. Ceasul al 12-lea începea la ora 6:00 sau la apus. Așadar, între 3:00 și 5:00 mielul trebuia înjunghiat. Trebuia înjunghiat în curtea Templului de către preoți. Așadar, toți acei oameni trebuiau să-și aducă animalele ca să fie înjunghiate într-o perioadă de două ore. Îți depășește capacitatea de imaginație ce putea fi acolo, o scenă incredibilă, sânge peste tot. Oamenii intrau cu animale vii și ieșeau cu animale moarte, se asigurau că era mielul potrivit pe altar, apoi luau mielul de pe altar ca să-l ducă acasă să-l mănânce. După aceasta trebuia prăjit.

Apoi, după apus, sau seara mai târziu, nu se spune exact la ce oră, trebuiau să mănânce masa de Paști, Exodul 12:8. Trebuiau să aibă cel puțin 10 bărbați ca să-l mănânce, pentru că trebuia consumată fiecare parte din miel și să nu lase nimic până dimineață. Și astfel, ei mâncau masa în acea noapte. Acum, ucenicii știau că toate aceste lucruri trebuiau rezolvate. Astfel, Îi spun lui Isus: „Unde vrei să-Ți pregătim Paștele? Tocmai am pregătit lucrurile și ne-am bucura foarte mult dacă ne-ai spune unde să Ți-l pregătim. Unde vrei să-l sărbătorești?” Poate întrebi: „De ce este asta o problemă? De ce nu au ținut Paştele în Betania acolo unde erau?” Nu se putea. Legea spunea că trebuia ținut în cetatea Ierusalim. Așadar, toți cei care stăteau la periferia Ierusalimului trebuiau să se îngrămădească în cetate și să găsească un loc în care să țină Paștele împreună cu un grup de cel puțin zece și cel mult 20 de oameni. Și asta însemna că fiecare cameră disponibilă din cetate era ocupată. Și întrebarea era: unde să-l ținem? Nu avem o proprietate, nu avem o clădire, nu avem nicio cameră. Ce vom face?

Și răspunsul este absolut fascinant pentru mine. Versetul 18: „Isus le-a spus Mergeți în cetate la cutare om.” Acum, aș dori să vă vorbesc despre cutare om. Este un hapax legomena, așa îl numim, este singura dată când termenul este folosit în Scriptură. Este cuvântul deina. El spune: Mergeți în cetate și găsiți un deina. Cea mai bună traducere ar fi „Domnul cutare”. Este un termen non-descriptibil, care este folosit când vrei să fie nedefinit. Du-te în cetate și găsește un om, un anumit om, un astfel de om, domnul cutare.

Sunt două milioane de oameni care se agită în acel loc și ne spui să-l găsim pe cutare? Domnul cutare nu este un substitut pentru cineva pe care ei îl cunoșteau, este folosit intenționat ca să fie nedefinit. Este ca și cum ar spune: Mergeți în cetate și găsiți un om, dar nu vă spun cine este. Exact asta face. Avem două opțiuni: fie Isus a spus domnul cutare pentru că nu a știut cine este, fie nu a vrut ca ei să știe cine era acela. Și nu pot să fiu de acord cu prima variantă. El cunoștea tot, așa că nu a vrut ca ei să știe.

Acum, cum să-l găsească pe domnul cutare? Ei bine, din fericire, Marcu umple spațiul gol pentru noi care ne aflăm aici în Matei și Marcu spune că trebuiau să caute un om care purta un vas cu apă. Și am putea spune: Oh, ce mare ajutor! Era destul de greu să fie găsit domnul cutare, dar acum tot ce avem de făcut este să găsim un om cu un vas de apă.

Cât de obișnuit era acest lucru? Răspunsul este: deloc obișnuit. Cine ducea apa? Femeile. Așadar, veți găsi un bărbat, conform cu Marcu capitolul 14 versetele 13 și 14, Isus a spus: „Mergeți după acel om în casa în care intră, urmați-l direct în casă, acela este domnul cutare. Acela este omul.” Știm de asemenea și din celelalte relatări că Domnul a spus: „intrați în cetate” le-a spus la doi oameni să meargă, lui Petru și lui Ioan. I-a trimis doar pe Petru și pe Ioan, pe restul nu. Ceilalți zece ucenici au rămas cu El, i-a trimis doar pe Petru și pe Ioan. Sunt câteva motive pentru asta. Unul din motive a fost că era îngăduit ca doar doi oameni să însoțească un miel pentru jertfă. Puteți să înțelegeți de ce, nu-i așa? Dacă aveai la dispoziție două ore să omori toți mieii și toți voiau să vină ca să vadă, nu mai reușeai. Așadar, doar doi puteau să însoțească mielul. Și Petru şi Ioan sunt aleși pentru că sunt apropiații lui Cristos, pentru că sunt atât de vrednici de încredere, sunt prietenii Lui dragi. Și astfel, El îi trimite pe Petru și pe Ioan și le spune: duceți-vă și găsiți pe un om cu un vas cu apă, mergeți după el în casa lui cutare.

Acum, poate spui „De ce toată această secretomanie? De ce abordarea aceasta clandestină? De ce nu spune clar: Îl știți pe cutare, prietenul nostru, un urmaș și ucenic? Știți unde are locuința, pe strada aceea? Acolo vom face.” Nu, El nu spune asta. De ce atât de mult secret? Vă voi spune un motiv foarte simplu: Iuda Iscarioteanul. Uitați la versetul 16: „Din clipa aceea, Iuda căuta un prilej nimerit ca să ce? ei bine, cuvântul din limba greacă este „să-L predea.” Iuda căuta un loc liniștit, un loc retras, un loc privat departe de mulțime ca să-L poată preda pe Isus autorităților religioase ca să fie executat. Și Isus a știut că dacă Iuda ar fi știut unde urma să fie masa de Paște, acela ar fi locul perfect, așa că nu a vrut să spună.

Și Petru și Ioan nu s-au mai întors. Au plecat devreme în acea zi, au făcut pregătirea, și restul ucenicilor nu i-au mai întâlnit până în acea noapte când au venit cu Isus la acel loc. Și în acel moment, Iuda era cu ei împreună și era prea târziu să mai facă o înțelegere cu liderii iudei. Isus nu l-a lăsat pe Iuda să-L trădeze înainte de Paște. De ce? Pentru că era esențial ca Isus să celebreze Paștele împreună cu ucenicii Lui. Poate spui: „De ce era atât de esențial?” Pentru că a dorit să folosească Paştele ca și un exemplu al morții Sale, pentru că a vrut să îl transforme în ultima Cină a lui Isus și în masa de Comuniune, pe care o cunoaștem și o iubim ca o amintire a morții Sale, pentru că mai avea atât de multe să-i învețe pe ucenici, pentru că a vrut să le dea promisiunea Duhului Sfânt și pentru că încă nu a sosit ceasul stabilit de Dumnezeu ca El să moară.

Și astfel, nu avea de gând să-i îngăduie lui Iuda să facă ceea ce voia să facă, dacă i s-ar fi dat ocazia. Prima dată când Iuda a avut oportunitatea, prima dată când Iuda a avut oportunitatea a fost când Isus a fost în grădină cu cei 12 și vă amintiți ce s-a întâmplat. Iuda a fost acolo cu soldații și l-au luat pe Isus. Și ar fi fost în stare să-l predea acolo, dar Isus nu l-a lăsat să știe unde va fi. Așadar, nu a spus la nimeni, ca nici Iuda să nu știe. Și apoi, Domnul spune: Domnul spune: „Când intrați în casă”, și o luăm din nou din Matei, „și îl întâlniți pe stăpânul casei, spuneți-i: versetul 18, „Învățătorul zice:” spuneți-i didaskalos, învățătorul, rabinul și va ști la cine vă referiți. Trebuie să fi fost unul din cei ce L-au urmat, unul din ucenicii Lui. Poate că Isus a aranjat în prealabil cu el, nu știu. Nu avem nicio informație în această privință. Doar spuneți că învățătorul a spus, el va ști, el va ști. El era un urmaș al lui Cristos, unul care-L iubea pe Cristos, un credincios în Cristos. Nu știm cine este. Unii au speculat una și alții alta, dar pur și simplu nu știm. Și doar să-i spuneți atât: „vremea Mea este aproape.” Vremea, nu chronos, nu timpul cronologic, nu timpul pe ceas, ci kairos, timpul epic, timpul ca eveniment, timpul special, momentul morții Mele, timpul Meu special din planul lui Dumnezeu a sosit, este acum, se va întâmpla și el va înțelege. El va înțelege.

De câte ori a spus Isus: „Nu mi-a sosit încă ceasul?” de câte ori a spus Scriptura „Nu I-a sosit încă ceasul,” „Ceasul nu-I sosise?” Dar acum El spune: „Vremea este aproape.” Doar atât să îi spuneți: „voi face Paștele cu ucenicii Mei în casa ta.” Acesta este un prezent profetic care îl pune la ceva obligatoriu: Sunt obligat să țin Paștele în casa ta cu ucenicii Mei. Se vede pe Sine într-o misiune divină cu un orar divin. Trebuie să-l facă. Trebuie să-l facă acum. Acesta este momentul. Acesta este timpul. Și Marcu ne spune că omul avea o cameră mare la etaj, o cameră mare, spațioasă, mobilată și gata să fie folosită. Și ei se adunau împreună în case încăpătoare. Așadar, Isus era obligat să țină Paștele. Versetul 19 spune: „Ucenicii au făcut cum le poruncise,” este un cuvânt interesant acolo, spune „le poruncise.” Este un termen militar, are o tentă militară, le-a poruncit. „Și au pregătit Paștele.”

Petru și Ioan s-au dus în cetate. Au văzut pe omul cu vasul, l-au urmat în casă, l-au întrebat pe om. I-au spus „Îl vom face aici.” Au făcut toată pregătirea. Le-au pus pe toate împreună. Acum, în acest moment, trebuie să ne oprim pentru o clipă și vreau să înțelegeți ceea ce este foarte esențial în acest pasaj. Vreți să observați la versetul 17 la final spune, de fapt întrebarea a fost: „Unde vrei să-Ți pregătim Paștele?” și vă rog să observați versetul 19: „şi au pregătit Paștele.” Și observați versetul 21: „pe când mâncau.”

Acum, dacă punem acele trei versete împreună ce presupuneți că mâncau? Paștele, în regulă. Dacă vă uitați la Marcu 14, veți vedea în versetele 12, 14 și 16 că masa pe care Isus a mâncat-o a fost numită Paște. Dacă vă uitați la Luca 22 versetele 7, 8, 11 și 12 veți vedea că masa pe care Isus a mâncat-o a fost Paștele. Și astfel, poate spui: „Bine, nu încape îndoială că a fost Paștele.” Așa-i. Nu încape îndoială că a fost Paștele. Dar este o problemă, și vreau să vă prezint o problemă cu care și-au bătut capul cercetătorii de-a lungul anilor.

Aș dori să vă arăt problema. Deschideți Biblia la Ioan 18. Ioan 18. Vreau să rețineți versetul 28. Îl avem iarăși pe Isus dus de la Caiafa, este următoarea zi, apropo. Joi au mâncat masa, da? Joi noaptea, au mâncat masa ceea ce înseamnă că joi după-masă a fost mielul înjunghiat. Ne-am uitat la ziua de joi când au venit la Isus: „Unde vreți să-l pregătim?” El spune, faceți așa, pregătiți. Joi după-masă au junghiat mielul, joi seară Isus a venit cu ceilalți zece și au mâncat masa. Toate au avut loc joi seara; după numărarea zilelor, ar fi joi seara.

Apoi, vă amintiți, Iuda a plecat noaptea, L-a trădat. Isus a plecat de la masă în toiul nopții, a mers în grădină. Soldații au venit în grădină, L-au capturat în miezul nopții. Acum, se apropie vineri dimineața și Îl aduc la judecată, este vineri dimineața. El deja a sacrificat mielul joi după-masă. Deja a mâncat Paștele. Acum, ajungem vineri dimineața și evreii Îl au pe Isus. L-au dus de la Caiafa la sala de judecată. Acolo a fost Pilat, era partea neamurilor în judecată. Și este foarte devreme dimineața. Ei nu intră, evreii nu au intrat, nu au intrat în sala de judecată ca să nu se spurce. Ce înseamnă asta? Era un loc al neamurilor, și nu voiau să fie spurcați de neamuri. De ce? Versetul 28 spune la final: „ca să poată mânca Paștele.”

Acum, aici se află o problemă cronologică. Cum se face că Isus deja a avut un miel junghiat, deja a avut masa de Paște, vine noaptea, răsare dimineața, dar evreii nu vor să fie spurcați pentru că nu au mâncat încă Paștele? Unii oameni spun: „Ei bine, Isus a avut un Paște privat.” Nu se poate, nu poți să ai un Paște privat, pentru că mieii nu puteau fi tăiați decât atunci când era timpul autorizat pentru tăierea mieilor. Așadar, cum se face că ei deja nu au mâncat Paștele? Poate spui: „Bine, au întârziat, au fost foarte ocupați.” Acum, ei erau foarte religioși. Uitați ce spune la capitolul 19 versetul 14. În capitolul 19 versetul 14 spune: „Era ziua Pregătirii Paștelui.” Aceasta era vineri. Era pe la ceasul al șaselea și așa mai departe.

Acum, aici ne spune că sunt în ziua de vineri, aici suntem vineri și evreii nu mâncaseră Paștele. Nu au făcut ceea ce Isus a făcut. Cum rezolvi asta? Întrebarea se ridică: cum se poate ca Domnul să mănânce Paștele joi seara și evreii vinerea dimineață să nu-l fi mâncat? Trebuie să fi avut Paștele lor propriu. Ce se întâmplă aici?

Ei bine, întâi de toate, aș dori să vă spun următoarele. Cristos a venit ca să moară ca un miel de Paște, așa-i? Vă amintiți că Matei 26 cred că la versetul 47 spune: „Şi pe la ceasul al nouălea, Isus a strigat cu glas tare: „Eli, Eli, Lama Sabactani?” adică: ‘Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?‘” V-ați amintit? Și apoi a murit. Isus a murit în ziua de vineri între 3:00 și 5:00. Ceasul al nouălea ar fi care oră? 3 după-masă. La ora 3:00 Isus a ajuns la finalul vieții. La momentul precis când țipetele acelor oi se auzeau din templu când a început înjunghierea. Liderii, evreii, care cei mai mulți erau saduchei, iudeii înjunghiau pe toți acei miei în momentul în care Isus a murit. A murit, 1 Corinteni 5:7 spune Cristos Paștele nostru a fost jertfit pentru noi.

Cred că Isus a intrat în cetate în ziua în care mieii erau selectați. Cred că a murit în ziua tradițională în care mieii erau junghiați între orele 3:00 și 5:00, ca să împlinească fiecare profeție și fiecare simbol. Poate spui: „Atunci, de ce a ținut Isus Paștele în noaptea de joi?” răspunsul este acesta, și cred că este un răspuns fantastic. Unii oameni spun: „Ei bine, nu a fost Paștele. Isus avea doar o masă, o masă normală.” Problema cu aceasta este, că ei tot o numeau Paștele. Și dacă vreți să treceți dincolo de asta, aș dori să vă spun următoarele. Isus a insistat ca să aibă loc în interiorul cetății Ierusalim. Dacă era o masă normală, puteau să o aibă în Betania și să-i fi scutit de o mulțime de necazuri. De ce să fie în interiorul cetății? Datorită tradiției care spunea că Paștele în întregime trebuia ținut în interiorul cetății Ierusalim.

Mai mult, era foarte neobișnuit pentru poporul iudeu să aibă o masă noaptea. Mai mult, să stai înclinat la masă era foarte neobișnuit pentru orice alta masă decât dacă era o sărbătoare sau un praznic, nu doar o masă normală. Dincolo de aceasta, la o masă normală, frângerea pâinii era la începutul mesei, aici este la final. Nu doar atât, folosirea vinului roșu era foarte neobișnuit și era neobișnuit că au cântat un imn când au încheiat, lucru care era valabil pentru Paște. Și mai mult, când Iuda a plecat, vă amintiți, mai târziu, și ucenicii s-au gândit că avea de gând să dea bani săracilor, pentru că acest lucru se întâmpla de Paște, nu în altă perioadă.

Așadar, totul coroborează ca să spui: trebuie să fi fost un Paște. Dacă a fost Paștele, de ce este acum într-o altă zi? Și iată răspunsul: este uimitor! Totul depinde de modul cum socotești zilele. Cum socotim zilele? Începând de unde? De la miezul nopții la miezul nopții. Adică, următoarea zi de luni începe în seara asta la miezul nopții. Pornim de la miezul nopții și ajungem la miezul nopții. Ei nu făceau așa. Așadar, puteți vedea că sunt o mulțime de opțiuni. Ziua pentru ei, pentru evrei, începea de la apus la apus sau de la răsărit la răsărit. Rutina normală a zilelor pentru evrei era de la răsărit la răsărit, de la răsărit la răsărit, de la răsărit la răsărit. Dar sărbătorile și zilele speciale și Sabatul erau de la apus la apus. Și astfel, depinde de modul în care te uiți la zi.

Și acest lucru este ceea ce trebuie să înțelegeți. Pe mine mă fascinează. Praznicul azimilor, conform cu Exodul 12:18, trebuia sărbătorit de la apus la apus, de la apus la apus acele șapte zile. Așadar, acele zile erau marcate ca fiind zilele care sunt de la apus la apus. Ziua Ispășirii a fost o zi de la apus până la apus; Sabatul săptămânal, de la apus până la apus. Și în acele vremuri, de exemplu, precum Leviticul 11:14, 15, 17, Leviticul 22:6 unde vorbește despre o curățire specială sau o ceremonie specială, în oricare zi din acele zile dacă era necurăție pentru o singură zi, era necesară o curățire înainte de apus. Așadar, acele zile erau de la apus la apus.

Se pare, așadar, că atunci când era o zi specială, un Sabat special sau anumite zile de sărbătoare, ei mergeau de la apus la apus. Asta se poate datora faptului că ordinea creației pare să fi mers în felul acesta. Am observat când m-am uitat înapoi în Geneza că spune: „Și a fost o seară și apoi o dimineață, aceasta a fost prima zi, a fost o seară și apoi o dimineață, ziua a doua,” asta ar fi să spui că Dumnezeu a început de la apus la apus. Dar, pe de altă parte, evreii de asemenea au recunoscut de la răsărit la răsărit ca fiind ziua normală din calendar. Și noi suntem tributari acestui fel de gândire, chiar dacă zicem de la miezul nopții la miezul nopții. Ziua noastră începe atunci când ne trezim dimineața. Și astfel, ziua lor era de dimineață până spre dimineață. De exemplu, în Matei 28 versetul 1 spune „La sfârșitul zilei Sabatului, când începea să se lumineze înspre ziua dintâi a săptămânii.” Acum, aici învățăm că scriitorul spune că prima zi a săptămânii vine la răsărit. Așadar, ei s-au întors la modul normal de a socoti.

Acum, unde ne duce asta? Asta ne spune că erau vremuri când ei numărau zilele de la apus la apus și vremuri când se refereau la o zi de la răsărit la răsărit. Sunt situații în Vechiul Testament, verificați Deuteronomul 16:4, în care ziua era de la dimineață la dimineață.

Acum, țineți-vă bine! Așadar, această zi de Paște, din moment ce nu era menționat în mod necesar și specific în Noul Testament, această zi de Paști putea fi calculată de la apus la apus sau de la răsărit la răsărit. Și o încheiai în funcție de momentul în care ai început-o. Iosefus, marele istoric evreu care era un fariseu, a trăit în zilele lui Isus și el a explicat legea Paștelui. Și a spus că mielul pascal trebuia consumat în timpul nopții și să nu rămână nimic pentru dimineață. Mișna spune că trebuia consumat până la miezul nopții. Așadar, amândouă sursele sunt clare cu privire la faptul că oricine l-ar fi mâncat, trebuia mâncat înainte de răsăritul unei alte zile, înainte de dimineață. Acum, ascultați cu atenție! Dacă faceți niște săpături în istorie puțin, iată ce găsesc ca fiind fascinant. Galileenii, cei din partea de nord și fariseii, socoteau ziua de Paști ziua de la răsărit la răsărit. În timp ce iudeii și saducheii socoteau ziua de la apus la apus.

Poate spui: „De unde știi asta?” Mișna, care este o codificare a legii iudaice, ne spune acest lucru. Spune, de exemplu, că galileenii nu lucrau deloc în ziua de Paști. De ce? Pentru că ziua începea pentru ei la răsărit. El mai spune că iudeii lucrau până la mijlocul zilei, pentru că ziua nu începea pentru ei decât la apus.

Acum, ascultați cu mare atenție. Joi așadar, joi, galileenii și fariseii calculau începerea Paștelui dimineața, până în dimineața următoare care este vineri dimineața. Iudeii și saducheii începeau de joi seara la apus, și mergeau până vineri seara la apus. Așadar, galileenii și fariseii începeau ziua devreme, așa cum arată Matei în capitolul 26, despre ucenicii care spun: „Doamne, cum vreți să-ți pregătim masa în seara asta?” Pentru că ziua lor ţinea de dimineața până dimineața și trebuia mâncat înainte ca ziua să fie încheiată, așadar ei trebuiau să-l mănânce noaptea. Pentru ceilalți oameni cealaltă zi nu începea decât seara și astfel ei nu sunt pregătiți să-și junghie mieii decât seara următoare și apoi să mănânce masa deoarece Sabatul începe vineri seara. Și acest lucru este susținut, așa cum am spus, de codificarea legii iudaice care ne spune că galileenii nu lucrau deloc ziua în ziua de Paște și ceilalţi lucrau jumătate de zi pentru că pentru ei ziua de Paşte nu începea decât seara.

Poate spui: „Ei bine, ce înseamnă toate astea?” Ascultați cu mare atenție! Întâi de toate se armonizează cu Ioan 18 și 19, pentru că ne spune că galileenii, care erau Isus și ucenicii Lui și fariseii, puteau să țină Paștele în seara de joi, pentru că ei deja socoteau ziua de dimineață până în următoarea dimineață deci se încheia vinerea dimineață. Și ceilalți, care erau din Iudeea și care erau Saduchei, care erau conducătorii, nu începeau festivitățile zilei decât joi seara târziu și nu-și junghiau mieii decât vineri.

Poate te întrebi: „De ce este important?” Ascultați-mă! Este ciudat să fie așa. Este foarte ciudat. Și nu putem identifica specific cum s-au petrecut lucrurile. Dar ceea ce mă fascinează pe mine este asta, ascultați cu mare atenție! Isus a trebuit să moară în ziua de vineri. A trebuit să fie crucificat vinerea pentru că atunci erau omorâți mieii de Paște ai iudeilor tradiționali din Ierusalim, de la ora 3:00 la 5:00 în ziua de vineri. El a trebuit să moară atunci. De aceea spune: „la ceasul al nouălea.” El de asemenea a trebui să țină Paștele pentru că a trebuit să-l transforme în Masa Domnului. Așadar, cum putea Isus să țină Paștele și să fie și mielul de Paște? Nu era absolut nicio cale ca acest lucru să fie posibil decât dacă Dumnezeu ar fi îngăduit ca acest lucru să aibă loc în istorie, așa că atunci când venea momentul ca Isus să moară, în acel an, să nu fie nicio problemă ca să aibă un Paște galilean joia noaptea și să moară de Paștele celor din Iudeea în ziua de vineri după-masă, perfect la timp, și să nu încalce nicio lege iudaică.

Și ceea ce susține asta este faptul că evreii se bucurau de lucrul acesta, preoții se bucurau, pentru că era aproape o imposibilitate să omoare toți mieii în aceeași perioadă de două ore. Dacă galileenii veneau joia și iudeii veneau vinerea, cel puțin se împărțea lucrarea de înjunghiere în două zile și erau în stare să-și atingă țelul. Așadar, ei erau fericiți cu acest aranjament.

Mai mult, dacă era greu de găsit o cameră în Ierusalim pentru a avea masa de Paște, cât de potrivit ar fi să dublezi capacitatea Ierusalimului având două perioade de timp separate. Ascultați, când ajungeți la Cuvântul lui Dumnezeu și credeți că Isus a fost o victimă a ingeniozității umane, dragilor, greşiți abordarea. Literalmente Dumnezeu conduce istoria și tradiția și obiceiurile și fiecare detaliu al existenței umane ca să aducă la îndeplinire planul Său perfect. Și Isus a trebuit să țină Paștele ca să împlinească toată neprihănirea, să îi învețe pe ucenicii Săi, să le arate noua sărbătoare memorială care avea să rezulte din Paște. Și totuși El trebuia să moară de Paște. Și le-a făcut pe amândouă, pentru că Dumnezeu așa a mișcat istoria, încât amândouă să fie posibile prin providența Sa suverană și prin controlul Său.

Așadar, când ne uităm la istoria lui Isus Cristos, vedem orice, dar nu o victimă, nu-i așa? Și Matei este în stare să ne prezinte în aceste trei versete scurte măreția care este absolut dincolo de capacitatea noastră de înțelegere. Nu este ceva ce Isus ar fi putut aranja în weekend. Trebuia să fi fost construit timp de secole ca acest lucru să se poată întâmpla. Și astfel, Domnul nostru în armonie perfectă cu planul divin în desfășurare al lui Dumnezeu controlează fiecare lucru din seria de evenimente care să ducă la cruce. Acesta este Fiul lui Dumnezeu măreț, slăvit, cinstit și viu, Mântuitorul nostru. Și El nu pierde nimic în mijlocul trădării Sale, când are loc omorârea Sa. El nu pierde din demnitate. El Își păstrează demnitatea persoanei Sale prin faptul că este în controlul fiecărui lucru care are loc.

Ei bine, acesta este doar începutul. Duminica următoare ne vom uita la Paște și vom vedea cum l-a transformat Domnul în Masa Lui.

Și următoarea duminică, apropo, de asemenea vom avea Masa Domnului, este duminica de Comuniune, așa că știu că vreți să fiți prezenți aici.

Să ne plecăm în rugăciune.

Tatăl nostru, Îți mulțumim pentru adevărurile mărețe pe care le-am văzut în Cuvântul Tău. Cât de încântați suntem când știm că ești în controlul tuturor lucrurilor. Oh, Îți binecuvântăm Numele! Îți mulțumim, o, Doamne! Tată, știm de asemenea, că s-ar putea să fie aici unii care nu-L cunosc pe Isus Cristos, pe Cristosul suveran, pe Cristosul măreț, slăvit și înălțat, Cel care a venit să moară pentru păcatele lumii, care a controlat fiecare element al morții Sale ca să poată avea loc. Oh, Doamne, fie ca această zi să fie ziua când să vină să-L cunoască pe Isus Cristos, să primească iertarea Lui.

Tată binecuvântat, ne rugăm să nu treacă ziua de azi și să vină cea de mâine până când nu au venit toţi la Tine pentru iertare.

SFÂRȘIT