Să ne rugăm înainte de a deschide Cuvântul lui Dumnezeu în seara aceasta.

Părinte, îți mulțumim din nou pentru încântarea care pătrunde în inimile noastre ori de câte ori ne întâlnim împreună știind că Îți putem aduce laude prin cântare, și putem sluji pentru folosul poporului Tău și Te putem auzi cum ne vorbeşti prin Cuvântul Tău. Ne umple de bucurie și suntem binecuvântați acum când te ascultăm vorbindu-ne. Și să fii într-adevăr Tu și nu o voce omenească, și noi îți vom mulțumi în Numele lui Cristos. Amin.

Daniel 9 este capitolul pentru studiul nostru din seara aceasta, și nu cred că vom termina studiul în acest capitol cu ceea ce Domnul mi-a pus pe inimă să vă spun din aceste prime 19 versete, dar va fi un început bun în această seară și dacă Domnul va voi vom încheia mesajul duminica viitoare în serviciul de seară. Daniel capitolul 9.

Nu o să petrec timp ca să citesc primele 19 versete în întregime pentru că vom face asta pe măsură ce vom înainta cu studiul. Mi-am dorit să las textul acesta să se deschidă ca o floare, fără a fura ceva din măreția lui înainte să înțelegeți pe ce direcție merge. Așa că vom explica lucrurile la rând așa cum vin în text.

Eu chiar cred că Duhul lui Dumnezeu guvernează modul în care Cuvântul lui Dumnezeu este transmis poporului lui Dumnezeu. Cred că Dumnezeu are controlul asupra acestor aspecte. Oamenii mă întreabă tot timpul, de unde știi întotdeauna ce să predici? Și le răspund, ei bine, eu doar petrec timp în rugăciune și ascult Duhul lui Dumnezeu și încerc să evaluez unde se află biserica și, pe măsură ce Domnul pare să mă ajute să înțeleg, devine relativ clar pentru mine ce ar trebui să predic. Este mai degrabă o chestiune subiectivă care într-adevăr, se așază sub călăuzirea Duhului lui Dumnezeu, după cum El conduce lucrurile. Nu am nicio îndoială, Dumnezeu ne călăuzește în studiul acelor lucruri pe care le abordăm.

Nu cu multe săptămâni în urmă am petrecut mult timp studiind rugăciunea ucenicului din Matei 6, apoi versetul 9 și în continuare. Și am studiat asta, de fapt, 12 săptămâni. Nu știu dacă vă amintiți, dar au fost 12 săptămâni în care am studiat ceea ce este cunoscut de noi sub numele de Rugăciunea Domnului.

Am petrecut enorm de mult timp studiind lucrul acesta. Duminica trecută dimineața am studiat un alt element al rugăciunii din capitolul 7, din Evanghelia după Matei unde ni se spune: „cereți și vi se va da, căutați și veți găsi, bateți și vi se va deschide.” Și aici din nou în seara aceasta, revenim la aceeași temă a rugăciunii.

Nu cred că este la întâmplare. Cred că asta este în planul lui Dumnezeu pentru întărirea noastră. Nu cred că putem subestima nevoia de rugăciune și valoarea ei. Și cred că pe măsură ce studiem mai mult Cuvântul lui Dumnezeu, cu atât mai mult vom reveni la această temă pentru că este o temă care se repetă în Scriptură. Și sincer, cred că Daniel capitolul 9, versetele de la 1 la 19 este poate cel mai măreț pasaj al Vechiului Testament despre rugăciune. Și nu vreau să spun prin asta că ne învață cum trebuie să ne rugăm, ci vreau să spun că ne prezintă ce este cu adevărat rugăciunea într-un mod maiestuos și împlinitor. S-ar putea să mai existe și alte pasaje care să îl egaleze, însă nu știu să fie altele care să-l depășească. Nu ne învață despre rugăciune teoretic, ci ne învață despre rugăciune dându-ne voie să privim la rugăciunea cuiva, și cred că acesta este cel mai bun mod de a învăța. Așadar, ceea ce vreau să faceți este să cuplați acest model de rugăciune cu rugăciunea-model a Domnului Isus din Matei capitolul 6 și să descoperiți cum cele două se vor uni în mintea voastră pentru a întări ceea ce Duhul lui Dumnezeu v-a învățat deja prin acea serie de mesaje. Și, apropo, această serie va fi lansată în curând, ca un album special pe casetă și ar trebui să facă parte din biblioteca fiecărui creștin, să fie ceva la care să ne întoarcem periodic pentru a auzi din nou ceea ce caracterizează viața de rugăciune a unui creștin.

Acum, Daniel, după cum bine știți dacă ați studiat persoana și cartea, a stabilit pentru noi un standard de excelență spirituală în aproape toate domeniile posibile. Pe măsură ce am studiat în special capitolele de început ale acestei cărți minunate, am fost foarte conștienți că Daniel era un om deosebit. Nivelul său de dăruire și de angajament erau foarte diferite chiar comparate cu cele mai înalte ale altor oameni. Era întotdeauna cu un cap deasupra tuturor celor din jurul lui, îi depăşea chiar și pe cei mai dedicați tineri, cei trei prieteni ai săi, Şadrac, Meșac și Abed-Nego. Era ceva la Daniel care îl făcea să fie mai presus de toți ceilalți. Și cum el ne-a modelat un standard de excelență spirituală în atâtea alte domenii, nu ar trebui să fim surprinși că el ne va fi un model și în domeniul acesta al rugăciunii. Că ne va oferi un tipar, un standard și un exemplu, așa cum a fost și în celelalte domenii ale vieții sale. Doar pentru a vă reaminti, de exemplu, l-am văzut ca fiind gata să nu accepte niciun compromis, plin de îndrăzneală, plin de credință, altruist, smerit, rezistent în fața lumii din jurul lui, perseverent în angajamentul său. L-am văzut ca fiind sfânt, incoruptibil, consecvent în modul în care își trăia viața. Demn de încredere, virtuos, ascultător, serios în închinare, și acum descoperim, așa cum am constatat și în capitolul 6, că este și un om al rugăciunii. Este atât de mult un om al rugăciunii dacă vă amintiți capitolul 6, încât nu s-a oprit din rugăciune, chiar dacă asta ar fi însemnat că va fi aruncat în groapa cu lei. Era un om al rugăciunii. Și în mod special în rugăciunea din capitolul 9, descoperim că a fost și un om cu un simț foarte profund al păcătoșeniei. Avea un sentiment foarte adânc al păcătoșeniei. Era un personaj uimitor și totuși, nu chiar atât de deosebit pentru că era un om ca toţi ceilalți, cu excepția faptului că a fost în toate lucrurile deplin dedicat lui Dumnezeu din tinerețea lui. Și aceasta este o alternativă care a fost oferită tuturor.

Acum în acest capitol, capitolul 9, Daniel se roagă. Și pe măsură ce examinăm rugăciunea lui, găsim în ea adevăratele elemente ale rugăciunii adevărate de mijlocire. Este un mesaj de sine stătător care poate fi separat de cartea Daniel, poate fi în sine asemenea unui tratat despre rugăciune. Și totuși are o legătură minunată cu întreaga carte și cu contextul ei. Dați-mi voie să vă arăt cum. În primul rând, există un context biblic pe care vreau să-l rețineți. Daniel capitolul 9 conține o rugăciune și răspunsul la această rugăciune. Rugăciunea este de fapt o rugăciune cu privire la 70 de ani. Răspunsul este un răspuns referitor la 70 de săptămâni de ani. Rugăciunea este o rugăciune pentru restaurare. Răspunsul este răspunsul restaurării finale la venirea lui Mesia.

Deci capitolul este împărțit în două părți, rugăciunea și răspunsul ei. Și în timp ce rugăciunea a avut loc la un moment dat în timp, într-o zi din viața lui Daniel, răspunsul se extinde la împărăția lui Cristos. Și Dumnezeu a răspuns într-un mod atât de măreț, cred că și din pricina virtuții omului care s-a rugat. Cei mai mulți oameni când ajung să studieze Daniel capitolul 9, merg direct la profeția celor 70 de săptămâni. Cum că există o profeție că de la reconstruirea cetății până la venirea lui Mesia, va fi o anumită perioadă de timp și după aceea va mai fi o perioadă de șapte ani și atunci Mesia, prințul va veni, și marea profeție mesianică atrage atenția majorității celor care studiază capitolul 9 din Daniel. Este regretabil într-un fel, pentru că rugăciunea este subiectul principal al capitolului, pe când această profeţie este doar răspunsul la rugăciunea lui Daniel. De fapt, este de două ori mai mare numărul de versete alocate rugăciunii decât răspunsului ei. Profeția este importantă, dar nu poate înlocui rugăciunea. Dumnezeu nu ne cheamă niciodată să fim atât de speculativi sau atât de atașați de viitor încât să pierdem din vedere prezentul. Aceasta este esența semnificației rugăciunii.

Acum, Dumnezeu i-a dat deja lui Daniel toată perspectiva profetică a istoriei neamurilor. Dar în acest capitol El îi descoperă viitorul istoriei lui Israel și astfel acestui singur om din Vechiul Testament i se acordă de către Duhul lui Dumnezeu înțelegerea completă a perspectivei istoriei neamurilor și de asemenea a punctului culminant măreț și glorios al istoriei iudaice. El a auzit deja că Israelul va suferi. Că va suferi în vremea în care vor domni neamurile. Ierusalimul va fi călcat în picioare. Că Antioh Epifanul și Anticristul vor veni și vor măcelări poporul și acum, rezultatul final nu va fi unul negativ, ci unul pozitiv, fiindcă în cele din urmă prințul va veni și va întemeia împărăția Lui și astfel lui Daniel i se descoperă o perspectivă a istoriei neamurilor și în cele din urmă ce va face Dumnezeu și cu Israelul. Și asta ajunge la împlinire aici în capitolul 9.

Există un flux al evenimentelor, pentru că la sfârșitul capitolului 8, la sfârșitul versetului 27 aflăm că Daniel era bolnav și uimit de ceea ce a văzut. Văzând perspectiva istoriei neamurilor, asuprirea îngrozitoare a poporului Israel asta l-a făcut să se îmbolnăvească și să leșine. Din punct de vedere fizic, el purta o povară foarte greu de purtat care l-a făcut să se prăbușească. Și pe măsură ce treceți în capitolul 9 de la momentul de implicare fizică, Daniel ajunge la un moment de mare compasiune spirituală.

Este zdrobirea lui înaintea a tot ce se va întâmpla cu Israelul, așa cum este indicat în capitolul 8, și asta face capitolul 9 să curgă atât de ușor după 8, fiindcă aici Daniel începe să se roage în numele lui Israel. Știind ce se va întâmpla, rugăciunea începe să curgă. Și, poate, de aceea Duhul lui Dumnezeu a așezat capitolul 9 după capitolul 8. Să privim acum nu numai la contextul biblic, ci și la cel istoric. Versetul întâi ne prezintă cadrul. „În primul an al lui Darius, fiul lui Ahaşveroş, din neamul mezilor, care ajunsese împărat peste împărăția haldeilor”. Pasajul ne spune când au avut loc evenimentele din capitolul 9, și-anume în primul an al împăratului Darius. Este același Darius din capitolul 6. Și fiind vorba din nou de primul an al lui Darius, ne întoarcem la aceeași perioadă de timp ca cea din capitolul 6. Acest lucru trebuie să se fi întâmplat cam în același timp cu experiența gropii cu lei. Așadar, viața de rugăciune a lui Daniel este posibil să fi fost legată în timp de genul de lucru pentru care Daniel se ruga în capitolul 6, în fața unui potențial dezastru. Acela chiar de a-și pierde viața în groapa cu lei. Acesta este, din nou, anul întâi al domniei lui Darius, și a fost timpul experienței în groapa cu lei. Acum, doar ca una sau două note explicative, Darius este un nume care așa cum v-am sugerat când am studiat capitolul șase, este probabil doar un alt nume pentru Cir, primul mare împărat al Imperiului Medo-persan. Imperiul Babilonian s-a sfârşit în capitolul 5, cu sărbătoarea umbrită de groază a lui Belşaţar, o orgie cu beţivi, și vă aduceți aminte că în acel moment o mână a apărut și a început să scrie pe perete. Ai fost cântărit în balanță și ai fost găsit ușor, în noaptea aceasta împărăția îți va fi luată, mezii și perșii au intrat în cetate și și-au întemeiat împărăția, iar prima etapă a unei puteri dintre neamuri s-a încheiat și a început a doua etapă: Imperiul Medo-Persan, care era condus de Cir. Darius este un titlu și ar putea fi tradus prin deținătorul sceptrului. Ar putea fi doar un titlu precum rege sau monarh sau faraon sau suveran sau ceva de felul acesta. Și posibil că acesta este cel mai bun mod de a explica asta. Ni se spune că Darius era fiul lui Ahașveroș, dar erau atât de mulți oameni și atât de mulți regi în vremea medo-persană, care au luat numele Ahașveroș, era un nume atât de comun încât nu avem nicio idee cu privire la cine anume este acesta. Ni se spune, de asemenea, că el a fost din neamul mezilor, și dacă despre Cir se ştia că era persan, în calitate de conducător al Imperiului Medo-Persan i s-a oferit acest statut ca și cum ar fi fost din seminția mezilor de asemenea. Cu alte cuvinte, aparent, împărățind peste Imperiul Medo-Persan, el ar fi putut pretinde descendența atât din mezi cât și din perși și prin urmare să fie recunoscut de ambele națiuni care au fost reunite în imperiu. Apoi spune, în versetul unu, la sfârșit, că el a fost făcut împărat peste împărăția haldeilor. Când vorbim despre împărăția haldeilor ar fi vorba despre teritoriul vechiului Babilon.

Mezii și perșii au avut teritoriul lor, iar când au cucerit Babilonul au preluat teritoriul babilonienilor sau haldeilor. Împăratul și-a luat apoi descendența, identitatea atât de la mezi cât și de la perși, astfel încât să poată fi acceptat de ambele națiuni și acesta este personajul pe care îl cunoaștem poate cel mai bine drept Cir, primul conducător. Acum, datele despre acest om variază, de la 536 î.Hr. la 539 î.Hr, cam în acea perioadă Daniel e posibil să fi avut aproximativ 80 de ani plus, deci era acolo de mult timp, când a venit în țară a venit ca adolescent, nu-i așa? Dacă a venit când a avut vreo 14, 15 ani, ar fi fost acolo de 65 de ani sau mai mult, unii spun că de 67 de ani era în acel loc în captivitate.

Daniel era faimos. Chiar dacă Imperiul Babilonian trecuse, Daniel încă și-a menținut poziția la palat. Și mezii și perșii aud despre acest om uimitor care putea interpreta vise, acest om uimitor care chiar în acea experiență din groapa cu lei a putut să reziste ferocității fiarelor sălbatice, acel om incredibil. N-am nicio îndoială că medo-persanii au descoperit caracterul acestui om și, ca un om în vârstă, el era un om cu multă înțelepciune, acea înțelepciune care vine cu vârsta, pe care doar timpul o aduce şi o adaugă la cea care vine din Legea lui Dumnezeu.

Așadar, Daniel a fost un instrument special al lui Dumnezeu în primul an al domniei lui Darius. Priviți o clipă la versetul 2: „în primul an al domniei sale, eu, Daniel, am văzut din cărți”, și în ebraică este folosit articolul hotărât, cărțile. Nu orice cărți, ci cărțile, în care era consemnat numărul anilor despre care Cuvântul Domnului a vorbit către profetul Ieremia că vor trebui să treacă 70 de ani de la pustiirea Ierusalimului. Acum, Daniel, în vârstă de peste 80 de ani, care era în țară de 65 până la 67 sau 68 de ani, face ceea ce face fiecare om al lui Dumnezeu, citește Cuvântul lui Dumnezeu.

Doar pentru că a primit revelația divină sau pentru că a fost un instrument prin care Dumnezeu i-a descoperit evenimentele viitoare, asta nu l-a oprit de la responsabilitatea pe care o avea de a fi unul care studiază perseverent Cuvântul lui Dumnezeu. Nimic nu îi ia acea responsabilitate, absolut nimic. Și astfel era implicat în citirea cărților. Este evident, în această afirmație de aici, că evreii exilați în Babilon și care au fost în exil în toți acești ani, au adunat fără îndoială sulurile cu Legea Vechiului Testament și scrierile și profeții, pe care le aveau și le-au pus împreună pentru a alcătui cărțile Vechiului Testament sau cărțile lui Dumnezeu. Și poate că acestea fuseseră copiate de anumiți cărturari din exil și astfel au putut deveni disponibile. Și, fără îndoială, Daniel avea un set din aceste cărți, care printre alte lucruri, includeau și cărțile lui Ieremia. Ieremia a scris două cărți, Ieremia și care? Plângerile lui Ieremia. Tot ce trebuie să vă amintiți despre Ieremia este că a fost profetul care a plâns foarte mult și asta înseamnă plângerile.

Așadar Ieremia vă veți aminti că a profețit înainte de captivitate, și lui Ieremia Dumnezeu i-a spus să scrie profeția lui. A făcut-o o dată și a fost distrusă, așa că a trebuit să o scrie a doua oară și el spune lucrul acesta în profeția lui. Și astfel scrierea lui Ieremia era disponibilă pentru Daniel. Astfel că în timp ce citea din Ieremia, fără îndoială, a citit două pasaje. Dați-mi voie să vi le arăt.

Ieremia 25:11 și 12, fascinant. El citea în Ieremia și a citit: „toată ţara aceasta va fi o paragină, un pustiu, şi neamurile acestea vor fi supuse împăratului Babilonului timp de șaptezeci de ani. Dar, când se vor împlini acești șaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela’, zice Domnul, ’pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara haldeenilor şi o voi preface în nişte dărâmături veşnice. ’” Și el citea a zis, Dumnezeu spune că pustiirea Ierusalimului va dura 70 de ani. Acum, fie citea asta, fie citea capitolul 29. Pentru că, în capitolul 29 versetul 10 găsiți exact aceeași profeție: „dar iată ce zice Domnul: ’de îndată ce vor trece şaptezeci de ani ai Babilonului, Îmi voi aduce aminte de voi şi voi împlini faţă de voi făgăduința Mea cea bună, aducându-vă înapoi în locul acesta. ’” Acum priviți imaginea aceasta. Daniel citește și ajunge la această profeție remarcabilă, iar Daniel crede fără nicio umbră de îndoială că este Cuvântul inspirat al lui Dumnezeu. Și într-adevăr așa a fost. Și face uriașa descoperire că 70 de ani sunt hotărâți pentru robie și nu trebuie să fii un geniu matematic ca să-ți dai seama că Daniel știa asta pentru că era deja acolo în robie de cel puțin 65 până la 68 de ani.

El a tânjit să vadă sfârșitul robiei lui Iuda. Tânjise să vadă poporul lui Dumnezeu restabilit pe pământul lui și știa acum că totul era aproape de sfârșit. Trebuia să se termine în curând totul. Dacă Domnul a început în 605 când Daniel a fost luat captiv, trecuseră aproape 70 de ani. Iar dacă Domnul a început în anul 597 la a doua mare deportare, și atunci era foarte aproape. Și dacă Domnul a început în 586 î.Hr. era puțin mai departe, dar vremea tot se apropia.

Daniel știa că se va termina la 70 de ani sau aproape de 70 de ani. Pur și simplu nu știa când avea să înceapă. La prima deportare, când a fost luat, la a doua deportare sau la cea de-a treia când în cele din urmă orașul a fost devastat în totalitate, el chiar nu știa, dar a început să simtă în inima lui că era aproape vremea restaurării poporului lui Iuda în țara lor. Și această descoperire minunată și emoționantă este cea care declanșează rugăciunea lui Daniel. Și este un adevăr extraordinar pe care vrem să îl vedem pe măsură ce ne apropiem să studiem această rugăciune.

Daniel a înțeles Cuvântul lui Dumnezeu și a început să se roage. Acum, vreau să vă arăt încă un lucru. V-am prezentat contextul biblic, cum se încadrează în cartea lui Daniel. Contextul istoric, cum se încadrează în planul istoriei. Un alt lucru este contextul spiritual. Vreau să observați ceva din atitudinea inimii lui Daniel când vine înaintea lui Dumnezeu. Și tot ce trebuie să spun despre asta ne este prezentat în versetele 3 și 4: „și mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne Dumnezeule mare şi înfricoșat…” Ce observați în atitudinea lui? Ce puteți descoperi cu privire la contextul spiritual? În primul rând, în versetul 3, eu observ smerenie. În versetul 4 observ mărturisire și în versetul 4 observ reverență. Smerenie, mărturisire și reverență, iată atitudinea potrivită pentru rugăciune. Cu o astfel de inimă vii să-L cauți pe Dumnezeu. Povara din rugăciunea lui a fost propria lui păcătoșenie și măreața și uimitoarea maiestate a lui Dumnezeu. Așadar, vedeți contextul biblic, istoric și spiritual, şi vreau să priviți acum rugăciunea propriu-zisă, iar pe măsură ce trecem prin ea, voi trece printr-o scurtă listă de opt puncte. Vom vedea câte putem acoperi în seara asta.

Ele ne spun despre natura adevăratei rugăciuni de mijlocire și preaiubiților, acestea sunt niște principii pe care le puteți nota undeva în Biblia dumneavoastră. Sunt principii pe care le puteți nota pe o foaie de hârtie și pe care să vi le amintiți și să le memorați. Scrieți-le pe margine și amintiți-vă întotdeauna că acestea sunt elementele rugăciunii. Ele sunt atemporale. Ele au continuat prin toate veacurile pentru a guverna și pentru a ne îndruma în comuniunea noastră cu Dumnezeu.

În primul rând, rugăciunea este un răspuns la Cuvântul lui Dumnezeu. Rugăciunea este un răspuns la Cuvântul lui Dumnezeu. Asta pentru mine este prima realitate izbitoare de care m-am lovit în timp ce studiam acest pasaj. Priviți din nou la versetul 2: „în anul întâi al domniei lui, eu, Daniel, am înţeles din cărți că trebuia să treacă numărul anilor despre care a vorbit cuvântul Domnului către profetul Ieremia, că se vor împlini 70 de ani pentru pustiirea Ierusalimului, și mi-am îndreptat faţa spre Domnul Dumnezeu.” Rugăciunea lui Daniel s-a născut dintr-o înțelegere a Cuvântului lui Dumnezeu. De aceea am spus de atâtea ori că cel mai important lucru este să studiem Cuvântul lui Dumnezeu, iar rugăciunea urmează după asta. Fiindcă dacă nu înțelegem Cuvântul lui Dumnezeu, nu înțelegem scopurile și planurile lui Dumnezeu care să guverneze și să călăuzească rugăciunile noastre. Când Daniel a văzut planul atunci a început rugăciunea. Atunci când Daniel a înțeles ce avea în minte Dumnezeu, a început să aibă comuniune cu Dumnezeu. De fapt, sunt sigur că Daniel chiar credea că rugăciunea lui era un element în împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Pe de o parte, el a recunoscut cu certitudine scopul divin. Daniel credea întru totul și în mod absolut și total în suveranitatea lui Dumnezeu. Daniel a crezut că asta, scrierea lui Ieremia spune că era Cuvântul lui Dumnezeu și el știa că nu va putea fi vreodată modificat. Nu se va schimba niciodată. Dumnezeu își va împlini Cuvântul. Și cu toate acestea Daniel a continuat să se roage. Acum, rațiunea umană ar spune asta. Îl citești pe Ieremia și pe măsură ce citești descoperi că se vor împlini cei 70 de ani și descoperi că Dumnezeu Își împlinește întotdeauna Cuvântul, nu-i așa? Așadar, răspunsul normal ar fi pentru ce să te mai rogi? Pentru ce anume te vei ruga? Totul este deja stabilit. Șaptezeci de ani şi s-a terminat. Pentru ce să ne mai rugăm? Acesta este răspunsul tipic al rațiunii umane. Nu mai are niciun sens. Dar nu acesta este răspunsul lui Daniel. Chiar dacă nu înțelegem relația dintre rugăciune de la nivel uman și suveranitate la nivel divin, Daniel a simțit într-un fel responsabilitatea, și aici este esența problemei. Nu știu și nu voi înțelege niciodată relația dintre Dumnezeu și om. Nu o pot înțelege la niciun nivel. Nu înțeleg cum Dumnezeu poate lucra împreună cu omul în orice. Nu înțeleg cum Dumnezeu poate scrie Biblia și oamenii să fie folosiți ca instrumente. Nu înțeleg cum Dumnezeu poate fi om și Dumnezeu în același timp. Nu înțeleg cum pot fi mântuit prin propria mea alegere și totuși este prin voința suverană a lui Dumnezeu înainte de întemeierea lumii. Nu înțeleg cum poate Dumnezeu să-și îndeplinească lucrarea suverană și rugăciunile mele să aibă vreun rol, dar asta nu este ca să înțeleg eu.

Când Daniel a citit despre planul lui Dumnezeu, în loc să devină fatalist cu privire la asta, să închidă cu zgomot cartea, sau să pună sulul la loc și să zică, ei bine, asta este și să zică, lasă-mă să-mi văd de treaba mea, imediat s-a pus pe genunchi cu o atitudine de zdrobire și de pocăință și a strigat către Dumnezeu în sac și cenușă în numele poporului său ca Dumnezeu să împlinească acest plan. Știți care este cererea din rugăciunea lui? Nu-și exprimă deloc cererea lui în rugăciune până în versetul 19. Și știi care este? Un singur cuvânt, lucrează. Îl vedeți acolo?

Lucrează! Nu zăbovi. Asta înseamnă nu zăbovi. Dar îmi veți spune pentru ce te rogi așa ceva? Adică, Dumnezeu oricum spune că va face lucrul acesta. Ei bine, Daniel nu este interesat să fie un teolog al raționamentului omenesc logic. Pur și simplu își varsă inima înaintea lui Dumnezeu. Mă vei întreba, de ce? Să îți spun de ce. Știți de ce ar trebui să ne rugăm atunci când aflăm scopurile lui Dumnezeu în Cuvântul Său? Nu pentru că Dumnezeu are nevoie de rugăciunile noastre pentru a face acel lucru, ci pentru că noi trebuie să ne aliniem planurilor lui Dumnezeu. Rugăciunea este pentru noi. Ne aliniem inimile cu cauzele lui Dumnezeu. Ne vedem păcătoșenia. Vedem nevoia harului și puterii Lui și ne supunem planului Lui. Deci rugăciunea și Cuvântul sunt legate inseparabil. Nu cred că te poți ruga în mod corespunzător decât dacă ești în Cuvântul lui Dumnezeu. Permiteți-mi să vă ilustrez lucrul acesta. Cel mai lung Psalm din Biblie, Psalmul 119 exprimă acest lucru în cel puțin trei versete, permiteți-mi doar să vi le citesc și apoi ne vom uita la alte texte din Scriptură. Psalmul 119:24: „învățăturile Tale sunt desfătarea mea şi sfătuitorii mei.”

Cu alte cuvinte, când citesc Cuvântul tău, mărturiile tale, ele devin consilierii mei. Ele devin cele ce îmi instruiesc mintea. Și acest lucru este absolut necesar. Priviți la versetul 99 din același Psalm: „sunt mai învăţat decât toţi învăţătorii mei, căci mă gândesc la învăţăturile Tale. Am mai multă pricepere decât bătrânii, căci păzesc poruncile Tale.” Cu alte cuvinte, psalmistul spune, dacă vreau să pătrund și eu planurile tale, dacă vreau să înțeleg poruncile tale, trebuie să-mi dedic viața Cuvântului Tău. Și apoi, în rugăciune, nu mă rog ca Dumnezeu să schimbe ceea ce va face, ci mă identific cu planurile Lui. Rugăciunea și Cuvântul sunt legate inseparabil între ele. Nu mă pot ruga înțelept cu privire la planurile Lui decât dacă înțeleg ce spune Cuvântul Lui. Mă gândesc la apostolul Ioan, Domnul Isus îi spune în capitolul 22 din Apocalipsa, „iată, eu vin curând.” Știți ce face Ioan? Se roagă, și chiar spune, „vino, Doamne Isuse.” Tu spui, Ioan asta e o prostie, El tocmai ți-a spus că vine, pentru ce te mai rogi? Și Ioan îți va spune pentru că mă identific cu așteptarea ca El să vină.

Este acel punct de identificare cu scopul și cu planul lui Dumnezeu. Citirea Cuvântului și rugăciunea merg împreună minunat și sunt foarte frumos exprimate în cărțile lui Ezra și Neemia. Ar merita doar o privire scurtă în Ezra capitolul 9 versetul 4: „atunci s-au strâns la mine toţi cei ce se temeau de cuvintele Dumnezeului lui Israel.” Dragilor, când au primit legea lui Dumnezeu și au citit-o, oamenii au început să tremure. Și toți cei care au tremurat înaintea Dumnezeului lui Israel, Ezra 9:4 spune: „din pricina păcatului fiilor robiei. Şi eu am stat jos mâhnit până la jertfa de seară.” Când oamenii s-au întors în țară, au intrat sub conducerea lui Ezra și a lui Neemia. Și când au început să citească Cuvântul lui Dumnezeu și oamenii au început să afle ce a făcut să fie duși în acea robie la început, dragilor, au început să tremure.

Așadar, au citit Cuvântul lui Dumnezeu și apoi versetul 5 spune: „apoi, în clipa jertfei de seară, m-am sculat din smerirea mea, cu hainele şi mantaua sfâşiate, am căzut în genunchi, am întins mâinile spre Domnul Dumnezeul meu şi am zis: Dumnezeule…”, și apoi Ezra se roagă și este o rugăciune așa cum sunt toate adevăratele rugăciuni. Ea se naște din înțelegerea standardelor, a planurilor, a principiilor și a preceptelor lui Dumnezeu, așa cum sunt ele revelate în Cuvântul Său. Găsiți în Neemia capitolul 8 o situație similară. Tot poporul s-a adunat înaintea porții numită Poarta Apelor și i-a spus lui Ezra, cărturarul să aducă cartea legii lui Moise, el a citit din ea în fața lor, a citit de dimineață până la amiază. I-au făcut chiar și un amvon, un podium, iar versetul 5 ne spune: „Ezra a deschis cartea înaintea întregului popor, căci stătea mai sus decât tot poporul. Şi, când a deschis-o, tot poporul s-a sculat”, și apoi Ezra a citit și a tot citit Cuvântul lui Dumnezeu și apoi le-a explicat, le-a spus ce înseamnă acest Cuvânt. Și care credeți că a fost răspunsul lor? Dacă citiți mai departe, veți descoperi că în primul rând au început să-și cerceteze inimile. Au venit înaintea lui Dumnezeu cu laude și cu mărturisire. Capitolul 9 ne spune că ei s-au adunat îmbrăcați în saci, au postit și s-au presărat cu țărână, s-au despărțit de străini, au stat și și-au mărturisit păcatele lor și nelegiuirea părinților lor. Observați din nou, aveți același răspuns, când a fost citită legea lui Dumnezeu, oamenii au îngenuncheat. Ascultați-mă, dacă poți citi Cuvântul lui Dumnezeu și apoi să nu fii condus la rugăciune, înseamnă că nu asculți la ceea ce citești, pentru că orice ai citi ar trebui să fie motiv de mărturisire a păcatului din viața ta sau motiv de laudă și de recunoștință față de Dumnezeu pentru binecuvântarea care vine prin ceea ce citești, sau mulțumire pentru planul care se împlinește. De aceea, în Faptele Apostolilor capitolul 6, ni se spune că apostolii au trebuit să se dedice continuu rugăciunii și slujirii Cuvântului. Cele două merg împreună. O altă ilustrație este apostolul Pavel în Efeseni capitolul 3. În Efeseni capitolul 3, Pavel spune „mi s-a dat isprăvnicia harului lui Dumnezeu și, prin descoperire dumnezeiască, Dumnezeu mi-a făcut cunoscut taina aceasta, care, în esență este înțelegerea nou testamentară cu privire la Cristos și Dumnezeu mi-a descoperit taina aceasta și eu vă scriu despre această taină și vouă, taină care nu a fost descoperită în veacurile trecute, dar care acum este descoperită sfinților apostoli și proroci prin Duhul”, și el continuă să descrie tot adevărul Cuvântului lui Dumnezeu. Ca mai apoi el să spună, din această cauză, „îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Cristos”, și apoi continuă: „și Îl rog să puteți pricepe” această iubire care este descoperită în revelația lui Dumnezeu. Și astfel aflăm că Pavel a primit Cuvântul și asta l-a adus din nou pe genunchi. Cuvântul determină rugăciunea. Când Cuvântul vorbește despre Dumnezeu, noi tânjim să comunicăm cu el. Când vorbește despre binecuvântare, tânjim să-L lăudăm, când vorbește despre slavă, tânjim să o primim. Când vorbește despre promisiuni, tânjim să se împlinească. Când vorbește despre păcat, tânjim să mărturisim. Când vorbește despre judecată, ne rugăm să fim izbăviți de ea. Când ne vorbește despre Iad, ne rugăm pentru cei pierduți. Așadar Cuvântul cauzează rugăciunea. Și doar pentru că ceva se va întâmpla în mod inevitabil nu înseamnă că într-un mod fatalist ne vom ridica de pe genunchi într-un fel de indiferență teologică bolnavă. Rugăciunea lui Daniel, ca de altfel toate rugăciunile se naște din studiul și înțelegerea Cuvântului lui Dumnezeu.

Acesta este ceea ce conturează viața noastră de rugăciune și o modelează.

Așadar în primul rând, rugăciunea este generată de Cuvântul lui Dumnezeu. În al doilea rând rugăciunea este întemeiată pe voia lui Dumnezeu. Se bazează pe voia lui Dumnezeu. Este generată de Cuvânt și este întemeiată pe voia Lui Dumnezeu. În versetul doi din capitolul 9, Daniel afirmă că a înțeles că prin Ieremia, Cuvântul Domnului spune că vor fi 70 de ani pentru pustiirea Ierusalimului. Totul era foarte clar descoperit, dar cu toate acestea nu există niciun semn de resemnare din partea lui Daniel. El credea că rugăciunea era, după cum am spus, un element al împlinirii. Dacă Dumnezeu are un scop, poporul său se identifică cu voia Lui.

Eu nu mă rog niciodată și nu cred că cineva ar trebui vreodată să se roage ca și cum am schimba voia lui Dumnezeu. Ne rugăm să ne aliniem inimile la voia Lui, iar voia Lui este întotdeauna să-i binecuvânteze pe cei care sunt ascultători. O altă ilustrație la care mă gândeam în aceeași idee, în Apocalipsa capitolul 6 versetele 9 la 11, descoperiți niște suflete care stau sub altar și aceștia sunt sfinții, martirii, posibil martirii din timpul necazului și ei strigă: „Doamne, cât timp va mai dura până ne vei răzbuna pe pământ. Cât va mai fi lăsat răul să își împlinească planurile lui? Și știți în timp ce citeam m-am gândit în sinea mea, ei bine, ce vrei să spui, cum adică cât timp? Știi foarte bine că mai sunt 3 ani și jumătate. Este scris atât de clar în Biblie.

Chiar și așa, chiar dacă ar fi putut citi profețiile lui Daniel și ar fi putut înțelege scrierile Noului Testament până în acea perioadă viitoare, și chiar dacă ar fi putut să cunoască tot ceea ce a plănuit Dumnezeu pentru acea vreme de șapte ani de necaz pentru Iacov sau pentru cei 3 ani și jumătate din necazul cel mare, şi oricum chiar dacă ar fi putut să știe exact cât timp, încă era în inima lor dorința să se sfârșească. Ei se identificau cu nedreptatea care i se făcea lui Dumnezeu și erau flămânzi și însetați ca voia Lui să se împlinească.

Permiteți-mi să vă arăt o altă ilustrație din 1 Samuel. Cred că este foarte, foarte interesant, 1 Samuel capitolul 12. Versetul 19. Și sper că puteți prinde asta în timp ce voi citi. „Și tot poporul,” 1 Samuel 12:19 „a zis lui Samuel: „roagă-te Domnului Dumnezeului tău pentru robii tăi, ca să nu murim, căci, la toate păcatele noastre, am mai adăugat şi pe acela de a cere un împărat pentru noi.” Știți că au fost foarte vocali în a avea și ei un rege și au primit unul. Au avut unul înalt, arătos, dar unul care a falimentat. Ei au primit exact ceea ce au cerut și apoi au spus, acum roagă-te pentru noi, roagă-te pentru noi pentru că știm că L-am sfidat pe Dumnezeu în lucrarea aceasta. Samuel a răspuns poporului: „nu vă temeţi! Aţi făcut tot răul acesta, dar nu vă abateți de la Domnul şi slujiți Domnului din toată inima voastră. Nu vă abateți de la El, altfel aţi merge după lucruri de nimic, care n-aduc nici folos, nici izbăvire, pentru că sunt lucruri de nimic. Domnul nu va părăsi pe poporul Lui.” De ce? De dragul poporului Lui? Nu, știți pentru ce? Din pricina Numelui Lui. Pentru că Domnului îi face plăcere să te facă poporul Său.

Rezistați prieteni, Dumnezeu nu-și va părăsi niciodată poporul, apoi versetul 23 spune: „departe iarăși de mine să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi. Ce zice?

Pentru ce să te rogi? Tocmai ai spus că Dumnezeu nu îi va părăsi niciodată. Că Dumnezeu a făcut un legământ cu ei. Că Dumnezeu are propriul său Nume în joc în păstrarea legământului, ce vrei să spui prin faptul că ai putea păcătui, dacă ai înceta să te rogi? Ce să te rogi? Ei bine, vedeți voi, așa gândește mintea omenească. Samuel s-a rugat pentru că se identifica cu voia lui Dumnezeu pentru oameni. Ca ei să trăiască binecuvântați în legământ. El spune în versetul 24: „temeţi-vă numai de Domnul şi slujiţi-I cu credincioșie, din toată inima voastră, căci vedeţi ce putere desfășoară El printre voi. Dar, dacă veţi face răul, veţi pieri, voi şi împăratul vostru.” Aici avem o consecință ciudată. Dumnezeu nu-și va părăsi legământul, Dumnezeu nu-și va schimba planul, dar tu poți muri. Singura posibilitate de a înțelege lucrul acesta este că în mod individual cei care păcătuiesc vor rata promisiunile, deși Dumnezeu va rămâne credincios națiunii ca întreg. Ideea pe care vreau să o vedeți este că Samuel, deși știa că voia lui Dumnezeu este inevitabilă, totuși a recunoscut că eșecul de a te ruga pentru asta era păcătos.

Și nu știu cum se armonizează toate acestea, știu doar că așa reacționează un om al lui Dumnezeu. Să ne rugăm întotdeauna potrivit cu voia lui Dumnezeu. Nu mă rog niciodată, o voi spune din nou, niciodată nu mă rog ca Dumnezeu să-și schimbe voia. Nu îmi doresc ceea ce El nu vrea să-mi dea. Nu-i așa? Nu-mi doresc asta. Vreau doar să se facă voia Lui. Și acesta nu este un resentiment amar. Asta nu este un fel de resemnare pasivă. Nu este o reţinere din punct de vedere teologic, ci este o declarație sinceră și autentică. Noi căutăm voia lui Dumnezeu. Știu că Domnul Isus vine și știu că va veni la vremea exactă la care tatăl a hotărât că va veni, dar mereu și mereu găsesc în inima mea loc pentru rugăciunea „vino, Doamne Isuse, ca Tu să fii proslăvit.”

Nici Domnul Isus Însuşi nu a fost un fatalist. Domnul Isus mergea la cruce. Și chiar mergând la cruce s-a rugat și a cerut în grădină, „Tată, depărtează acest pahar de la mine.” S-a revoltat împotriva păcatului. S-a revoltat împotriva consecințelor omului căzut. Și totuși a spus: nu cum voiesc Eu,” ci cum? Să se facă voia Ta. S-a revoltat la fel când a curățit Templul. El nu a fost un fatalist, a te ruga pentru voia Lui înseamnă a te ruga ca Dumnezeu să fie onorat, glorificat și înălțat. Așadar ne rugăm după cum reiese din Cuvântul lui Dumnezeu și având ca temelie voia lui Dumnezeu. Am spus mai multe despre asta în studiul nostru din Matei capitolul 6, așa că nu voi spune mai mult de atât.

Permiteți-mi să merg la al treilea punct și ne vom opri aici. Rugăciunea, deci, este generată de Cuvântul lui Dumnezeu, este întemeiată pe voia lui Dumnezeu și este caracterizată de entuziasm. Caracterizată de fervoare, versetul 3. Și cred că aici avem o ilustrare deosebită a zelului în rugăciune. Daniel nu s-a rugat la întâmplare. Doamne, apropo, am primit acest mic gând pe care vreau să Ți-l las în timp ce am trecut și eu pe la Tine. În felul acesta se roagă mulți. Priviți în text, Daniel versetul 3, vedeți asta: „mi-am întors fața către Domnul Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, El nu a făcut un semn discret din cap, ci și-a fixat privirea către Domnul Dumnezeu. Acolo a fost pasiune, perseverență. Era o anume intensitate în rugăciunea lui. Și el spune: „mi-am îndreptat fața către Domnul Dumnezeu”, mi-am fixat privirea la El, „să-L caut”, și fiți atenți ce urmează, „cu rugăciune și cereri”, asta este cerere extinsă „cu post”, a stat înaintea Domnului fără mâncare și nu știm pentru câtă vreme. „Și cu sac și cu cenușă.” Toate acestea nu sunt nimic altceva decât indicatori culturali ai smereniei. Și așa am continuat să mă rog Domnului Dumnezeul meu și veți zice, „Daniele, ești un pic ridicol. Adică Dumnezeu spune că vor fi 70 de ani, de ce te consumi atât de mult? Se vor împlini cei 70 de ani, pune-ți cenușa înapoi în sac.” Aici însă este vorba despre ceva foarte serios. Biblia ne învață să ne rugăm fără încetare. Și asta înseamnă să fii atât de perseverent cât poți deveni. În Evanghelia după Luca, ne amintim nu-i așa istorisirea din capitolul 11, a omului care a venit și a continuat să ceară și să ceară și iar să ceară la ușă și prietenul sau i-a dat ceva pâine și Domnul a spus, dacă un om care are un magazin de pâine sau o brutărie îți va da pâine datorită insistențelor tale, ce va face Dumnezeu când te rogi cu perseverență?

Nu știu cum funcționează asta, dar ajungem să fim o parte a planului lui Dumnezeu. Iacov 5:16 spune lucrul acesta, că rugăciunea eficace, energică, fierbinte a unui om neprihănit, are ce? mare putere. Acum, nu cred că mare este despre schimbarea planurilor eterne, cred că mare se referă poate la schimbarea noastră. Cred că marea valoare a rugăciunii este ceea ce face pentru mine, nu ceea ce Îi face lui Dumnezeu. Entuziasm, mi-am întors față către El. Asta este fermitate, m-am rugat Domnului Dumnezeului meu, și el nu folosește aici termenul Iahve, ci Adonai, care înseamnă, Domnul, Stăpânul Suveran, în supunere față de autoritatea și suveranitatea lui Dumnezeu și totuși, cu toate că am realizat că Dumnezeu este întru totul suveran, și cu autoritate deplină, am mijlocit cu perseverență cerând îndurare, cu post și în sac și cenușă. Este ceva extraordinar, iar mai jos, în versetul 20 veți observa că el se roagă de multă vreme. Chiar și în versetul 20 el spune, „și în timp ce vorbeam și mă rugam și îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele sfânt al Dumnezeului meu, pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gavril, pe care îl văzusem mai înainte într-o vedenie și m-a atins. Nu știu cât timp să fi durat, dar Daniel s-a rugat și iar s-a rugat, și în timp ce vorbea și se ruga, și își mărturisea păcatul, își prezenta cererea, toate acestea se derulează, şi în cele din urmă îngerul Gavril l-a atins. Și în felul acesta vedem că există o constanță în rugăciunea lui Daniel.

Asta este greu pentru noi, nu-i așa? Este greu pentru noi. Trăim într-o societate care vine spre noi în reprize scurte. Generează modele de gândire în modul acesta. Timpul nostru de atenție este limitat. Ne uităm la programe de televiziune de jumătate de oră. Ascultăm un cântec scurt care durează trei minute. Urmărim o reclamă de 60 de secunde. Trăim viața în reprize scurte. Iar arta meditației și a perseverenței în rugăciune este extrem de dificilă pentru noi.

Daniel însă, a fost unul care s-a dedicat la asta cu post în sac și cenușă și de ce, pentru a-și mărturisi păcatul, adică, uau, omul acesta, Daniel, s-ar putea întrista atât de mult din pricina păcatului său? Unde ar trebui oare să fiu eu în majoritatea timpului? Nu pot ajunge la standardul lui, însă o spun și o voi spune din nou săptămâna viitoare.

Cu cât îl cunoști mai mult pe Dumnezeu cu atât angajamentul tău este mai profund, și cu atât ești mai copleșit de păcătoșenia ta. Aici este exemplul lui Pavel care a spus, Eu sunt ce? „cel dintâi dintre păcătoși sunt eu.” Din punctul nostru de vedere spunem, este ridicol din partea lui, pentru că el a perceput păcatul în toată grozăvia Lui, în acea minte curată lucrul acesta a fost o realitate, și chiar Daniel se angajează cu perseverență, el folosește orice act posibil de smerire când vine înaintea cetății cerești cu cererea lui pe inimă. Este îmbrăcat în sac, folosit de obicei în Vechiul Testament ca un semn de smerire.

Turnându-și cenușă pe cap, un alt semn. Găsiți lucrul acesta în mod special în Iov 2:8, postea și se ruga. S-a rugat cu fervoare și cred că Dumnezeu răspunde la fervoare. Am vrut să trec la punctul următor, dar permiteți-mi să le rezumăm pe cele trei și vom trece la următorul data viitoare. Nu știu de ce Domnul continuă să sublinieze această idee a rugăciunii pentru noi. Există mult mai multe lucruri despre care aș putea să vă vorbesc, care ar putea fi mai interesante sau chiar mai dramatice, nu sunt multe lucruri pe care să vi le pot spune pe care să nu le știți deja. Cred însă cu adevărat că Domnul ne-a vorbit despre subiectul acesta al rugăciunii în ultimele luni dintr-un motiv foarte specific. Cred că Domnul ne cheamă la rugăciune. Sunt vremuri foarte grele. Avem tendința de a uita bătăliile, care trebuie duse pe toate fronturile în aceste zile. Biserica Grace este în mod constant atacată. Sunt constant atacat din direcții de unde nu vă vine să credeți și despre care ați fi surprinși să aflați. Toate acestea sunt pur și simplu parte integrantă din viața noastră. Ne luptăm în zona spirituală în ce privește familiile din biserica noastră. Ne luptăm din punct de vedere financiar încercând să împlinim nevoile. Avem multe bătălii și într-adevăr cred că este ușor pentru oameni să stea în această biserică, cu tot ce avem în jurul nostru și să-și imagineze că totul merge atât de bine, cine să aibă nevoie de rugăciunile mele? Și noi spunem, Domnul Isus va reveni oricum și totul va fi bine în cele din urmă. Și devenim foarte spirituali, dar acesta este adevărat fatalism. Și nu ne punem niciodată în genunchi cu zel și nu ne identificăm niciodată cu adevărat cu voia și Cuvântul lui Dumnezeu în modul în care a făcut-o acest om preaiubit Daniel. Și, în consecință, pierdem acea comuniune intimă cu Dumnezeu. Știi, când te rogi, nu trebuie întotdeauna să vii la Dumnezeu pentru un răspuns. Uneori, poți veni doar la Dumnezeu pentru a purta greutatea planului lui Dumnezeu în inima ta. Pentru a te identifica cu scopurile lui mărețe și veșnice. Și vă sugerez preaiubiților că Domnul nu ne spune asta tot timpul doar ca să putem sta aici și apoi să plecăm de aici și să uităm totul. Domnul ne spune asta pentru că vrea să reacționăm la asta. Nu cred că am văzut vreodată în biserica noastră ce ar putea face Dumnezeu dacă ne-am dedica total rugăciunii. Dacă teologia ta strică viața de rugăciune, atunci ai o teologie greșită. Dacă studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, atunci răspunsul firesc este să comunici cu Dumnezeul Cuvântului. Știi, găsesc în propria mea viață faptul că pe măsură ce pregătesc un mesaj, întreaga experiență de pregătire este o combinație între rugăciune și lucrarea Cuvântului. Nu le-am putut separa niciodată pe cele două. De exemplu, ajung la un verset și îl citesc și spun Doamne, ce adevăr! și de obicei mă ridic și mă plimb, pentru că trebuie să mă mișc fiindcă sunt entuziasmat de asta. Sau ajung la un verset pe care nu-l înțeleg și spun: Doamne, am nevoie de ajutorul Tău în acest sens, luminează-mi mintea, du-mă la un verset care să explice acest lucru! Și întregul proces al pregătirii din Cuvânt este rugăciune. Și chiar dacă stau aici și vă predic, există o parte din mine care trage în jos puterea lui Dumnezeu tot timpul, pentru că îmi dau seama de fragilitatea mea umană. Nu există nicio modalitate prin care pot fi în Cuvântul lui Dumnezeu fără a fi în comuniune cu Dumnezeu. Și pe măsură ce studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, dacă este mai puțin de atât, este academic. Nu, rugăciunea ar trebui să fie generată de Cuvânt. Ar trebui să se întemeieze pe voia lui Dumnezeu. Mă obosesc oamenii care se apropie încercând să-L forțeze pe Dumnezeu să facă ceva, cerând și comandând lucruri de la Dumnezeu atunci când Dumnezeu vrea să ne identificăm cu cauzele Lui care sunt deja determinate de desăvârșirea Sa absolută, şi sunt cele mai bune cauze.

Și cred că adevărata rugăciune este caracterizată de fervoare. Cu siguranță, știu că puțini vor intra pe poarta ce strâmtă, dar asta nu înseamnă că nu mă rog. Cu siguranță știu că lucrurile din lumea aceasta vor deveni din ce în ce mai rele, asta nu înseamnă că nu mă rog ca Dumnezeu să fie glorificat în mijlocul tuturor acestor evenimente și sufletele să fie mântuite. Daniel s-a rugat în felul acesta. Chiar dacă avea o profeție absolută în fața lui. Ei bine, acestea sunt primele trei lucruri. Vom trece la celelalte data viitoare.

Plecați capetele împreună cu mine în încheiere. Tată, ajută-ne ca în simplitatea timpului nostru petrecut în această seară să ne concentrăm din nou atenția asupra realității nevoii de rugăciune.

Știi, mi se pare Doamne, când privesc înapoi în Scriptură, că este așa puțină învățătura despre cum să te rogi, sunt doar foarte multe rugăciuni. Îmi pare că Te aud spunând că nu este vorba despre ceva academic, ci despre ceva care iese din inimă. Domnul Isus s-a rugat o rugăciune care ne-a rămas ca model. Daniel ne arată şi el un model. Fă, Doamne, ca noi să auzim cuvintele lui Samuel, și să nu ne facem vinovați de păcat încetând să ne mai rugăm unii pentru alții. Fă-ne oameni ai rugăciunii, astfel încât să ne poți face parte din împlinirea planurilor și a scopurilor care slăvesc numele Tău sfânt, în Numele Domnului Isus, Amin.

Nu știu dacă sunt anii vieții mele sau ce este, dar întotdeauna mi se pare că timpul trece din ce în ce mai repede, fie că sunt săptămâni sau zile, luni sau ani. Sau 45, sau 50 de minute. Întotdeauna simt că atunci când vă predic sunteți foarte credincioși. Veniți cu inimi atât de flămânde și minți deschise încât ar trebui să aduc din cer nu știu ce lucruri mărețe și glorioase pe care nu le-ați auzit niciodată până acum și să plecați de aici într-o uimire absolută. Dar Dumnezeu pare să mă împingă înapoi la învățăturile de bază și cred că de multe ori, trebuie să stați și să îndurați ceea ce eu trebuie să învăț. Și în multe dintre lucrurile pe care le predic, Dumnezeu mă are pe mine în vedere. Voi sunteți doar spectatorii modului Său de a se ocupa de mine. Acesta poate fi unul dintre aceste momente. Am încrederea că și ca niște spectatori, veți auzi și voi ce spune Duhul lui Dumnezeu: omul lui Dumnezeu este un om al rugăciunii.

SFÂRȘIT