În pregătirea pentru masa Domnului în seara aceasta, aș dori să ne întoarcem la Daniel capitolul 9. În ultimele două săptămâni, ne-am uitat la primele 19 versete din Daniel capitolul 9 și pe scurt aș vrea să încheiem și apoi să ne apropiem de masa Domnului.

Daniel capitolul 9 ne ajută să înțelegem foarte bine tema rugăciunii. Primele 19 versete sunt o rugăciune înălțată de Daniel către Dumnezeu în numele poporului, pe care l-a iubit, poporul lui Israel.

După cum am învățat în ultimele două servicii de duminică seara în timp ce am examinat această rugăciune minunată, am văzut că rugăciunea are multe fațete, multe fațete.

Am încercat să vă arăt, de-a lungul anilor și recent în lunile în care am studiat rugăciunea Domnului Isus din Matei capitolul 6 că rugăciunea este în primul rând comuniune cu Dumnezeu. Nu este concepută atât de mult pentru ca noi să obținem ceva, cât este pentru a ne integra în ceva; adică să ne identificăm cu Domnul și cu principiile și scopurile sale.

Pentru a ilustra aceasta, permiteți-mi să vă spun o mică istorioară. Într-o zi, băiețelul de cinci ani al lui D. L. Moody, marele evanghelist, a intrat în biroul lui Moody. Tatăl lui era acolo, foarte ocupat cu cărțile și Biblia lui, scria și nu dorea să fie întrerupt. Micuțul stătea lângă el și nu scotea niciun cuvânt. Niciun sunet. Și, în cele din urmă distragerea atenției a fost mai mult decât putea suporta domnul Moody și, morocănos, a spus: „ei bine, ce anume dorești?” „Nimic, tati”, a răspuns fiul său, „am vrut doar să fiu acolo unde ești tu.” Cred că despre asta este rugăciunea în primul și în primul rând. Nu este despre ce anume îți dorești neapărat. Este pur și simplu plăcerea pe care o ai să fii acolo unde este El.

Rugăciunea înseamnă a intra în prezența Lui. Rugăciunea presupune să stai în părtășie cu Dumnezeu. Rugăciunea înseamnă dorința de a te identifica cu persoana lui Dumnezeu, cu planul lui Dumnezeu, cu puterea lui Dumnezeu și cu scopul lui Dumnezeu. Ne-am uitat împreună la această rugăciune extraordinară a lui Daniel. El știe care este planul. I-a fost descoperit în cartea lui Ieremia în timp ce citea. El știe ce se pregătește Dumnezeu să facă. El știe care este situația și nu cere ceva dincolo de asta. Ci doar dorește să se identifice cu Dumnezeu și cu ceea ce Dumnezeu a promis deja că va face. Dorința lui este doar să fie acolo unde este Dumnezeu și să fie parte din planul lui Dumnezeu.

Și în numele poporului Israel, el mijlocește și, de fapt, singura cerere în toate cele 19 versete apare în ultimul verset, versetul 19 și este foarte simplă: „Doamne, ascultă! Doamne, iartă! Ia aminte, Doamne!” Cererea principală este: „Împlinește, Doamne. Ai spus deja că o vei face, ai plănuit deja să faci lucrul acesta. Ai dezvăluit în Cuvântul Tău că o vei face, și eu vreau doar să vin înaintea Ta și să spun: „Împlinește, Doamne! Vreau doar să mă identific cu asta. Și, Doamne, dacă asta înseamnă să ierți pe poporul Tău, atunci fă lucrul acesta și pune capăt suferințelor lor.”

Acum, în această rugăciune minunată, sunt 18 versete înainte ca el să ajungă să rostească cererea înaintea lui Dumnezeu. Optsprezece versete de pregătire a inimii. Optsprezece versete de mijlocire din partea lui Daniel pentru poporul său. Și am subliniat înaintea voastră că există opt elemente care descriu rugăciunea autentică de mijlocire. Sunt opt elemente care definesc rugăciunea de mijlocire autentică. Descoperim aceste opt elemente pe măsură ce parcurgem această rugăciune minunată. Devine un model pentru noi; de fapt, unul dintre cele mai bune din tot Vechiul Testament. Permiteți-mi să vă reamintesc ceea ce am învățat deja și să trec prin câteva dintre aceste principii, primele pe care le-am examinat până acum.

Numărul unu, rugăciunea este generată de Cuvântul lui Dumnezeu. Versetul 2 ne spune că, în timp ce Daniel citea cartea lui Ieremia, a fost îndemnat să se roage. Viața noastră de rugăciune se naște din intensitatea cu care noi studiem Cuvântul lui Dumnezeu. Când descoperim că Dumnezeu ne revelează planurile Sale, noi răspundem prin rugăciune. Am putea enunța astfel primul principiu, și anume că rugăciunea este generată de Cuvântul lui Dumnezeu, este pur și simplu căutarea pentru a cunoaște planul lui Dumnezeu. De acolo începe, noi pătrundem în Cuvânt pentru a afla ce va face Dumnezeu, ca să ne putem ruga cu înțelepciune.

În al doilea rând, am spus că rugăciunea are ca temelie voia lui Dumnezeu. Se naște din Cuvântul lui Dumnezeu și este fundamentată pe voia lui Dumnezeu. Căutăm nu numai să cunoaștem planul lui Dumnezeu, ci să-l vedem împlinit. Nu încercăm să schimbăm gândul lui Dumnezeu. Încercăm să ne identificăm cu ceea ce El deja vrea să facă, cu ce este cel mai bine.

În al treilea rând, am învățat că rugăciunea este caracterizată de ardoare. Rugăciunea este o implicare pasionată în problemele care preocupă inima lui Dumnezeu. Rugăciunea nu caută doar să cunoască planul lui Dumnezeu și nu caută doar să vadă împlinit acest plan al lui Dumnezeu, ci caută să vadă acest plan al lui Dumnezeu împlinit imediat. Este ardoare acolo. Implică o pasiune.

În al patrulea rând, am văzut, de asemenea, că adevărata rugăciune de mijlocire, rugăciunea autentică este marcată de lepădare de sine. Este făcută cu lepădare de sine. Vedem ardoarea în versetul 3 și vedem lepădarea de sine în versetul 4, unde el spune: „m-am rugat Domnului Dumnezeului meu și i-am făcut următoare mărturisire”. El nu vine să spună: „trebuie să faci lucrul acesta pentru mine, am o cerere pentru tine Doamne”. El nu vine apoi să spună: „am dreptul să-ți cer asta, Doamne”. El vine și spune: „sunt un păcătos” și, de fapt, el spune: „nu am dreptul să cer ceva”. Rugăciunea este în primul rând o recunoaștere a propriei noastre nevrednicii și a sentimentului lepădării de sine. Și astfel rugăciunea urmărește nu doar să cunoască voia lui Dumnezeu, nu doar să o vadă împlinită, nu doar să o vadă împlinită imediat, ci să o vadă împlinită indiferent cât mă costă pe mine asta.

Apoi, în al cincilea rând, am spus că adevărata rugăciune de mijlocire presupune identificarea cu poporul lui Dumnezeu. Nu este egoistă. Adică dacă se lepădă de sine nu va fi egoistă. Nu este lacomă și posesivă pentru propriile obiective. Și vedem, pe măsură ce ne uităm la versetele de la 5 la 14, de câte ori spune el „noi” și „al nostru” și „noi” și „tot Israelul”. Iar și iar el spune: „vreau să cuprind tot poporul lui Dumnezeu, pe noi toți. Aceasta este problema noastră. Lucrează pentru noi!” Esența adevăratei rugăciuni de mijlocire constă în faptul că este mai presus de orice individ; atunci când ne rugăm cu adevărat, eul a fost lăsat deoparte și ne pierdem în nevoile altora. V-am amintit de 1 Samuel 12:23, care spune: „departe de mine iarăși să păcătuiesc împotriva Domnului încetând să mă rog pentru voi”.

Așa că putem spune că adevărata rugăciune de mijlocire nu caută doar să cunoască planul lui Dumnezeu, nu caută doar să îl vadă împlinit, nu caută doar să îl vadă împlinit imediat, nu caută doar să îl vadă împlinit imediat indiferent ce mă costă pe mine; ci caută să îl vadă împlinit de dragul altora, de dragul altora. Nu este: „Doamne te rog să faci lucrul acesta, pentru că mi-ar plăcea să fie așa.” Este: „Te rog să faci asta pentru că poporul Tău ar fi binecuvântat”.

În al șaselea rând, și la care ne-am oprit data trecută; rugăciune de mijlocire este întărită prin mărturisire. Priviți la versetul 30, mai degrabă 3, scuzați-mă. La versetul 3, apoi la 20. Versetul 3: „și mi-am întors faţa spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune şi cereri, postind în sac şi cenuşă.” Versetul 20: „pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu şi păcatul poporului meu Israel.”

Acum, în tot acest lucru este o recunoaștere a mărturisirii. Mărturisirea înseamnă să spui același lucru pe care îl spune Dumnezeu despre păcatul tău, să fii de acord că păcatul tău este păcatul tău. Așa cum s-a rugat Dan în seara aceasta. El a mărturisit înaintea Domnului păcatul lui și păcatele poporului său. Ce a spus el de fapt a fost: „Doamne, îți mulțumesc că deja ne-ai iertat păcatele, dar noi mărturisim aceste lucruri”, și asta este esențial în rugăciunea adevărată. Adevărata rugăciune te aduce în prezența lui Dumnezeu cu o conștientizare a sfințeniei absolute a lui Dumnezeu, și astfel eşti dispus să-ţi recunoşti propriul păcat.

Când mergi la un eveniment important și nu ești îmbrăcat adecvat pentru el începi să te scuzi foarte mult. „Știți, mi s-a întâmplat.” Am împărtășit asta cu voi uneori și îmi amintesc de prima dată când am fost la Conferinţa Pastorală de la Moody. Nu eram vorbitor; am mers doar ca să fiu înviorat în inima mea. Avusesem ceva de făcut în după-amiaza aceea și eram îmbrăcat casual, și purtam o cămașă cu Mickey Mouse. Vă închipuiți că nu port cămașă cu Mickey în locuri importante, dar am crezut că am să mă strecor în amfiteatru și am să ascult liniștit mesajul de încheiere din acea seară. Cel care conducea conferința s-a ridicat și a zis: „John MacArthur este în sală? Dacă este în sală aș vrea să vină aici în față și să ne conducă în rugăciune.” Și iată-mă acolo în cămașa mea cu Mickey Mouse. A fost prima și ultima dată când am mai purtat o cămașă cu Mickey Mouse la o conferință pastorală.

Și, bineînțeles, situația devine mai amuzantă cu cât te gândești mai mult la ea. Asta a fost demult când eram tânăr și prostuț, dar ceea ce a fost evident în mintea mea după aceea a fost că mi-am tot cerut scuze. „Nu știu ce v-a apucat să mă puneți să mă rog. Sunt sigur că dacă ați fi știut cum sunt îmbrăcat nu m-ați fi chemat în față. Eu nu sunt îmbrăcat adecvat pentru a fi în față. Nu mă potrivesc deloc cu locul acesta.” Te împiedici, te bâlbâi, te fâstâcești pentru că știi că nu ai ce căuta acolo îmbrăcat astfel.

Exact asta este esența a ceea ce este mărturisirea în rugăciune. Să mergi în prezența unui Dumnezeu sfânt și să recunoști faptul că nu ești vrednic să fii acolo, doar în virtutea neprihănirii Domnului Isus Cristos cu care te-a acoperit. Și cu siguranță, ținând cont de lucrul acesta, ar trebui să existe și acel moment al renunțării la păcat. Așa cum a spus un scriitor, înainte să se poată ruga Domnului pentru orice altceva, așa își începea rugăciunea: „Dă-mi o groază pentru păcat, o teamă de a mă apropia de el, o pocăință mai profundă. Păstrează-mă curat fugind de păcat și cu gelozie să hotărăsc că inima mea va fi doar a Ta. Ară adânc în mine, mărețule grădinar, pentru ca ființa mea să fie un câmp bine afânat, rădăcinile harului să se răspândească adânc și departe, până când doar Tu singur ești văzut în mine. Frumusețea aurie să fie ca recolta de vară, iar rodnicia ca belșugul toamnei.”

Cu alte cuvinte pregătirea inimii înainte de cerere. Pavel avea un asemenea simț atât de profund cu privire la păcat. În Romani 7, el vorbește despre asta. În 1 Timotei 1:15, el se numește pe sine: „cel dintâi dintre păcătoși”, unul care este în totalitate nevrednic să predice. Mărturisirea a fost o parte din viața de zi cu zi a lui Daniel și trebuie să facă parte din rugăciunile fiecăruia dintre noi. Și simt cu adevărat că aceasta este un alt motiv bun pentru a ne apropia de masa Domnului. Deoarece pentru a ne pregăti pentru masa Domnului, trebuie să ne mărturisim păcătoșenia. Și făcând așa, mărturisindu-ne păcatul, deschidem de asemenea posibilitatea pentru o părtășie deplină în rugăciune.

Mărturisirea a fost parte din viața de zi cu zi a lui Daniel, așa cum am spus, însă au fost momente când era nevoie de o mărturisire specială. Doar pentru că Daniel își mărturisește păcatul numai aici, nu înseamnă că nu a făcut-o niciodată înainte. Nu înseamnă că a așteptat până la evenimente mari pentru a o face. Dar majoritatea dintre noi facem asta. Nu ne ocupăm de păcatul nostru zilnic. Avem tendința să îl adunăm fie până când dăm de necaz, ca să spun așa, fie până ajungem la Masa Domnului sau până când vine o nenorocire, sau până când suntem pe cale să ne pierdem locul de muncă sau până când nu știm ce merge rău în viața noastră. Și apoi dintr-odată devenim foarte mărturisitori.

Daniel și-a mărturisit păcatul tot timpul, totuși au existat momente în viața lui când s-a confruntat cu evenimente mărețe și când sentimentul de păcătoșenie a fost mai mare. Găsim un astfel de moment în Vechiul Testament, de exemplu, în Leviticul 16:21 unde ni se spune de Ziua Ispășirii, de Yom Kippur, acea zi măreață în care erau ispășite păcatele întregii națiuni pentru anul respectiv. Aceea era o zi de mărturisire extraordinară, o zi mare; nu în loc de mărturisirea zilnică, ci în plus față de aceasta. În 2 Cronici capitolul 29 versetul 6, când Ezechia l-a văzut pe Dumnezeu aducând peste popor o mare trezire, ca răspuns la asta a fost o revărsare extraordinară de mărturisire. În capitolul 9 al cărții Ezra, versetele de la 4 la 15, găsim din nou, când Cuvântul lui Dumnezeu trezește inimile oamenilor, pregătindu-se să lucreze în mijlocul lor și să facă lucruri mărețe, a avut loc o mare mărturisire a păcatului. În capitolul 1 și în capitolul 9 din Neemia, vedem același lucru, și, bineînțeles, în Matei 3, când sosește Ioan Botezătorul și declară că va veni Mesia, el cheamă oamenii să mărturisească, să se pocăiască și să facă fapte vrednice de pocăință.

Ieremia, de asemenea când a rostit judecata care urma să vină în capitolele 3, 8, 14 și apoi din nou în Plângerile lui Ieremia capitolul 1, Ieremia spune: „Dumnezeu vine și pentru că Dumnezeu vine, trebuie să te pregătești pe tine însuți prin mărturisirea păcatului tău.” Și este la fel de adevărat ca în oricare dintre acele evenimente, că ne întâlnim cu Domnul aici la masa Domnului, nu-i așa? Și noi ar trebui să avem inimile pregătite prin mărturisirea păcatului nostru.

Acum, observăm că exact asta se întâmplă în versetele de la 5 până la 14. Observați versetul 5: „noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am răzvrătit”. Versetul 6: „n-am ascultat de robii Tăi, proorocii”. Versetul 9: „la Domnul Dumnezeul nostru însă sunt îndurarea şi iertarea, căci împotriva Lui ne-am răzvrătit! N-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru, ca să urmăm legile Lui pe care ni le pusese înainte prin robii Săi, proorocii, ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să nu asculte de glasul Tău.”

Și astfel, în mod repetat, vorbește despre păcatul lor. Aceasta este mărturisirea, și pe tot parcursul rugăciunii, din nou și din nou, apare mărturisirea. Acum ce face el? Ascultați asta. Daniel, în esență spune asta: „noi merităm pedeapsa pe care am primit-o. Sunt de acord, n-am nici o obiecție, spun că acesta este adevărul, nu pot nega deloc lucrul acesta.” Și acesta este un lucru extraordinar. Mărturisirea are multe roade. Una dintre ele, este pur și simplu o recunoaștere a păcătoșeniei astfel încât Dumnezeu să poată să mă curețe; iar, doi, este recunoașterea păcătoșeniei mele astfel încât atunci când Dumnezeu mă pedepsește, să admit că merit asta.

A trebuit să o disciplinez pe Melinda zilele trecute și a trebuit să o fac mai drastic. Mai târziu însă i-am spus: „știi de ce a trebuit să fac lucrul acesta, nu-i așa, draga mea?” Și ea mi-a răspuns: „da”. Nu exista niciun dubiu în mintea ei și ca atare și-a arătat dragostea ei față de mine printr-un pupic dulce și o îmbrățișare. Ea știa că am făcut ce era drept, pentru că primea roadele păcatului ei, și, într-un fel, asta este ceea ce spune Dumnezeu. Când ne mărturisim păcatul, îi dăm libertate lui Dumnezeu să ne pedepsească fără vreun gând de inechitate sau nedreptate.

Să vă dau o ilustrație. Deschideți Biblia la Iosua capitolul 7, Iosua capitolul 7, a șasea carte din Vechiul Testament. Iosua îi vorbește lui Acan, versetul 19. Vă amintiți de Acan, omul care a fost vinovat că a furat niște lucruri din Ierihon. Dumnezeu a spus: „când veți intra și veți cuceri cetatea, să nu luați nimic din ea.” El a intrat în cetate și a furat o grămadă de lucruri și le-a adus înapoi în tabără și le-a îngropat în cortul său, iar Iosua l-a confruntat în privința asta. Domnul a făcut să fie foarte evident că el a făcut asta. Și el i-a zis: „Fiule”, - Iosua 7:19, i-a spus lui Acan – „dă slavă lui Dumnezeu și mărturisește-ți păcatul, și spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic.” Și Acan i-a răspuns lui Iosua și a zis: „ este adevărat că am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului lui Israel, și iată ce am făcut.” Și a mers mai departe prezentând totul în detaliu: „am văzut în pradă o manta frumoasă de Şinear, două sute de sicli de argint şi o placă de aur în greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit şi le-am luat; iată, sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu şi argintul este pus sub ele. Iosua a trimis nişte oameni, care au alergat în cort, şi iată că lucrurile erau ascunse în cortul lui Acan şi argintul era sub ele. Le-au luat din mijlocul cortului, le-au adus lui Iosua şi tuturor copiilor lui Israel şi le-au pus înaintea Domnului. Iosua şi tot Israelul, împreună cu el, au luat pe Acan, fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era al lui şi i-au suit în valea Acor. Iosua a zis: ‘pentru ce ne-ai nenorocit? ‘” Cu alte cuvinte, păcatul tău a afectat toată țara, tot poporul.

„‘Și pe tine te va nenoroci Domnul azi.‘ Şi tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-au ars în foc, i-au ucis cu pietre şi au ridicat peste Acan un morman mare de pietre, care se vede până în ziua de azi. Şi Domnul S-a întors din iuţimea mâniei Lui. Din pricina acestei întâmplări s-a dat locului aceluia numele de Valea Acor” – tulburare – asta Înseamnă Acor – „până în ziua de azi.”

Acum, ascultați-mă bine, dacă cineva citește Cartea lui Iosua sau poate tu ai citit deja istoria lui Acan mai puțin versetele 19 și 20, vei spune: „ei bine, ce fel de Dumnezeu va face asta? Așa ceva este foarte grav. Toți au murit. Fiecare animal a murit. I-au ars cortul. Fiecare părticică din viața acestui om a fost eliminată.” Ai zice că nu ar avea niciun sens ce s-a întâmplat și ai putea crede că Dumnezeu este nedrept și inechitabil dacă nu ai citi versetele 19 și 20. El și-a mărturisit păcatul. El a spus: „Am păcătuit”. Și când a spus asta, a recunoscut că merită să moară, căci plata păcatului este ce? Moartea. Și asta ne duce din nou la început: „în ziua în care nu vei asculta”, i-a spus Dumnezeu lui Adam, „negreșit ce? Veți muri.” „Sufletul care va păcătui acela va muri” – spune Ezechel. Cu alte cuvinte, mărturisirea păcatului face două lucruri. Unu, aduce iertare, însă de asemenea îl eliberează și pe Dumnezeu de vina că ne pedepsește pe nedrept. Acum, El nu este nedrept, dar demonstrează public că pedeapsa este meritată.

Cred că acesta este un aspect important, prieteni, pentru că avem tendința să ne întrebăm de ce lucrurile nu merg întotdeauna așa cum credem noi că ar trebui să meargă. Ascultați-mă, dacă ai fi primit ceea ce meriți, ai fi fost mort de mult. La fel și eu. Însuși faptul că respiri este harul lui Dumnezeu. Așa că trebuie să ne recunoaștem păcătoșenia și să-L eliberăm pe Dumnezeu de orice acuzație de nedreptate.

Haideți să privim din nou la 1 Samuel capitolul 4, 1 Samuel 4. Ne-am uitat la acest pasaj cândva în trecut și vă voi aduce doar aminte de el. Filistenii și israeliții erau în luptă. Au fost în conflict tot timpul. Și israeliții pierdeau. Le era frică. Așa că cineva a spus: „ar fi bine să mergeți să-L aduceți pe Dumnezeu”. Ei nu i-au acordat nicio atenție lui Dumnezeu, foarte multă vreme, așa că au decis să-L aducă pe Dumnezeu. Ei bine, Dumnezeu era reprezentat de o ladiţă mică cunoscută sub numele de Chivotul Legământului, așa că au trimis după Chivotul Legământului. Și au zis: „aduceți Chivotul Legământului aici în mijlocul nostru”, în prima parte a capitolului 4, de la versetele 4, 5 și 6. Au venit bărbații care purtau Chivotul Legământului, cutia aceea mică purtată pe drugi pe umerii preoților și au adus-o în mijloc. Filistenii se tem în versetul 7 și zic: „Dumnezeu a venit în tabără! Vai de noi!” Ei spun în versetul 8: „Vai de noi! Cine ne va izbăvi din mâna acestor dumnezei puternici? Aceștia sunt zeii care i-au lovit pe egipteni cu tot felul de urgii în pustie.”

Și au intrat cu adevărat în panică. Dumnezeu era prezent acolo. Acum, desigur, poporul acesta era un popor idolatru, așa că au crezut că acesta era idolul lor. Chivotul legământului era doar o lădiţă mică, un simbol care îl reprezenta pe Dumnezeu, reprezenta prezența lui Dumnezeu. Și, desigur, pe de altă parte evreii au fost și ei foarte încântați: „Dumnezeu a sosit în mijlocul nostru! Victoria este a noastră!” Ei credeau că Dumnezeu este un duh de folosit. Freci puțin lampa și spui: „fă-ți treaba”, iar El o face. Însă lucrurile nu au stat așa. Ei nu trăiau o viață neprihănită și Dumnezeu nu avea nicio intenție să vină în ajutorul lor, așa că lupta a continuat, iar în versetul 10 ni se spune că Israel a pierdut. Are loc o schimbare de situație. Nu a fost doar atât, ci filistenii au furat chivotul. Au fugit cu acea lădiţă mică. Dacă crezi că asta este o problemă pentru Israel, nu cunoști istorisirea. Aceasta este o problemă pentru filisteni. Acum ei îl au pe Dumnezeu în mâinile lor.

Versetul 1 din capitolul 5 spune că: „filistenii au luat Chivotul lui Dumnezeu și l-au adus din Eben-Ezer la Asdod. Filistenii au luat Chivotul lui Dumnezeu. L-au adus în casa lui Dagon și l-au pus lângă el”. Ei aveau un zeu numit Dagon, iar Dagon era reprezentat ca jumătate pește și jumătate om, și s-au gândit că este Dumnezeul israeliților. Îl vom duce în casa dumnezeului nostru și vom avea doi zei. Așa că L-au pus acolo și, bineînțeles, s-au întors a doua zi, versetul 3: „și iată că Dagon era căzut cu fața la pământ înaintea Chivotului Domnului”. Dumnezeu nu acceptă nicio competiție.

Așa că ei s-au întrebat ce s-a întâmplat. Scriptura ne spune: „l-au luat pe Dagon și l-au așezat din nou la locul lui”. Nu au putut să-și dea seama cum a căzut Dagon cu fața la pământ; trebuie să fi fost un cutremur local. S-au trezit devreme în dimineața următoare, iar Dagon a căzut din nou cu fața la pământ. Numai că de data aceasta i-au fost tăiate atât mâinile, cât și capul și a mai rămas doar trunchiul. Și parcă Dumnezeu ar fi spus: „L-am pus acolo unde am vrut eu să fie. Nu-l mai ridicați.”

Și apropo, versetul 5 spune că nimeni nu s-a mai închinat lui Dagon. Cred și eu. Cine ar vrea să se închine înaintea unui pierzător? Versetul 6 spune: „și mâna Domnului a apăsat greu peste cei din Asdod și i-a pustiit, și Dumnezeu i-a lovit cu bube la șezut.” Aveți la dispoziție tot felul de traduceri, unele dintre traducerile Bibliilor voastre spun că ar fi vorba despre hemoroizi. Asta trebuie să fie cea mai proastă traducere dintre toate. Sună ca o floare. Însă traducerea corectă este tumori. Dintr-o dată, au dezvoltat niște tumori și aceste tumori erau în interior. Versetul 9 vorbește despre părțile lor intime. Înseamnă de fapt în interiorul lor, îngropate adânc înăuntrul lor. Au început deci să dezvolte aceste tumori.

Ei bine, oamenii din Asdod au spus: „cum putem face să putem scăpa de cutia aceea? Aduce la noi o urgie teribilă.” Așa că au dus acea cutie mică la Gat. Vă mai amintiți ce este Gatul? De acolo era acel bărbat înalt, pe nume Goliat. Așa că l-au dus la Gat și toți cei din Gat au avut parte de aceeași pedeapsă. Așa că poporul a zis: „Duceți chivotul la Ecron.” Era dus Chivotul Domnului din oraș în oraș în Filistia. L-au dus la Ecron și același lucru s-a întâmplat și acolo, iar ecroniții au strigat și au zis: „scoateți această ladă din mijlocul nostru.” Așa că acum, iau hotărârea să aibă o întâlnire a tuturor înțelepților, astfel încât să vadă cum să ducă Chivotul Legământului înapoi de unde l-au luat, pentru au început să se întâmple două lucruri. Oamenii care nu au dezvoltat acele tumori au murit printr-o ciumă adusă de șoareci. Ceva asemănător cu ciuma bubonică sau Ciuma Neagră și oamenii mureau peste tot.

Chivotul Domnului a stat în țara filistenilor, spune capitolul 6, timp de șapte luni. Șapte luni. Și filistenii i-au chemat pe preoți și pe ghicitori și au zis: „Ce vom face cu chivotul Domnului? Spune-ți-ne cum îl putem trimite înapoi. Cui aparține? Să-l ducem înapoi.” Și apoi au zis: „dacă trimiteți chivotul Dumnezeului lui Israel, nu-l trimiteți gol. Nu-l trimiteți înapoi gol. Desigur, trimiteți-l cu ce? Cu o jertfă pentru vină.” Vă pun o întrebare simplă. Ce se recunoștea printr-o jertfă pentru vină? Păcatul. Acei păgâni, în gândirea lor păgână, au realizat cel puțin că era vina lor pentru tot ce li se întâmpla. Observați?

Ei nu și-au arătat pumnii ca în Apocalipsa 16, când oamenii din necazul cel mare, sunt dogoriți de o arșiță mare și îl blestemă pe Dumnezeul cerului și Îi hulesc Numele. Nu, nu, ei spuneau, de fapt, „noi l-am jignit pe acel Dumnezeu și ar fi bine să îndreptăm ce am făcut. Primim ceea ce merităm.” Așa că au zis: „ei bine, va trebui să pregătim o jertfă”. Și s-au gândit ce ar putea să fie, versetul 4. Ei au zis: „trimiteți înapoi cinci umflături de aur și cinci șoareci de aur”. Acum, aceasta este ceea ce se numește jertfa votivă. Păgânii făceau foarte des acest lucru. Ei făceau o replică a bolii sau a ciumei în lut, lemn sau metal și o ofereau zeului ca o recunoaștere a faptului că știau că ciuma provenea de la acea zeitate.

Eram în orașul Corint și cineva ne-a dus într-o cămăruță pe care nu o arată tuturor. Acolo erau jertfe votive săpate în jurul vechiului Corint, unde oamenii se închinau zeului Asclepius, despre care se credea că este zeul vindecării. Și închinându-se astfel acestui zeu, ori de câte ori veneau să-și aducă jertfele lui Asclepius, ei făceau mici modele de lut din orice parte a trupului, orice membru sau parte interioară a corpului care suferea de boală. Și le ofereau zeității ca o recunoaștere că știau că boala lor a venit pentru că l-au jignit. Locul era plin cu mii de astfel de lucruri mici care au fost dezgropate. Asta este o jertfă votivă.

În același fel filistenii au modelat tumori de aur, acele umflături și șoareci de aur, vorbind despre ciumă, și ni se spune apoi în versetul 5: „daţi slavă Dumnezeului lui Israel: poate că va înceta să-Şi apese mâna peste voi, peste dumnezeii voştri şi peste ţara voastră.” Cu alte cuvinte, ei au spus: „trebuie să recunoști că este vina ta”. Dragilor, acesta este unul dintre elementele esențiale ale mărturisirii.

Mărturisirea nu este o chestiune neînsemnată. Este o recunoaștere a faptului că l-ai jignit pe Dumnezeu care este sfânt. Și dacă lucrurile nu sunt cum trebuie în viața ta și ai adus asta asupra ta, pentru că Dumnezeu este drept și trebuie să reacționeze împotriva nelegiuirii. Numai harul Său este cel care împiedică să fim mistuiți.

Acum, înapoi la Daniel. Daniel se roagă o rugăciune de mărturisire și recunoaște că robia, cei șaptezeci de ani, și toate judecățile, și pedepsele sunt meritate din pricina păcatelor poporului. Sfârșitul versetului 15, cred, rezumă lucrurile: „noi am păcătuit. Am făcut tot ce este rău.” Versetul 16: „dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinților noștri sunt Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.” Nu este vina nimănui, ci este numai a noastră.

Dați-mi voie să fac un rezumat. Adevărata rugăciune de mijlocire se naște din Cuvântul lui Dumnezeu, este întemeiată pe împlinirea voia lui Dumnezeu, este caracterizată de fervoare, trebuie făcută cu lepădare de sine, presupune identificarea cu ceilalți și este întărită prin mărturisire. Două ultime puncte, pe scurt. Numărul șapte, adevărata rugăciune de mijlocire este dependentă de caracterul lui Dumnezeu. Depinde de caracterul lui Dumnezeu. Să știți că dacă Dumnezeu ar fi fost ca zeii filistenilor, chiar nu ar fi contat prea mult să-i ceri iertare, pentru că zeii lor erau răi și zei cruzi în concepția lor, nu așa este Dumnezeul nostru. Ne rugăm rugăciune noastră de iertare, rugăciunea noastră de mărturisire. Îl chemăm pe Dumnezeu în numele poporului Său. Mijlocim pentru nevoile altora, deoarece credem că Dumnezeu aude și răspunde, nu-i așa? Toată rugăciunea, prin urmare, se bazează pe caracterul lui Dumnezeu.

Acum, observați cum acel caracter al lui Dumnezeu ni se dezvăluie începând de la versetul 4: „m-am rugat Domnului Dumnezeului meu şi I-am făcut următoarea mărturisire: „Doamne Dumnezeule mare şi înfricoșat.” În primul rând descoperim că Dumnezeu este măreț. Cuvântul înseamnă puternic. Cu alte cuvinte, mă rog lui Dumnezeu pentru că Dumnezeu este suficient de puternic pentru a răspunde. El nu este neputincios. El poate schimba circumstanțele. El are toate resursele infinit la dispoziție. El este Dumnezeul din versetul 15 care „a scos poporul Său din țara Egiptului cu o mână puternică”. Este minunat să te rogi unui Dumnezeu care este atotputernic, nu-i așa? Adică, nu ar fi îngrozitor să te rogi unui Dumnezeu care ar fi fost doar a doua cea mai puternică zeitate și ar fi trebuit să lucreze totul prin alta? Ce situație fără speranță, însă El este atotputernic.

În al doilea rând, Dumnezeu este minunat. Asta presupune maiestatea Sa. Nu numai putere, ci maiestate. Înseamnă că El trebuie să fie onorat. Trebuie să fie glorificat. Trebuie să fie înălțat. Trebuie să fie lăudat. Este vrednic. El este cel mai puternic și maiestuos. Priviți la alte trăsături. El își păzește legământul, își respectă legământul. Nu numai că vedem la Dumnezeu puterea și măreția Lui, ci și credincioșia Lui. Când Dumnezeu face o promisiune, El o ține. Și El a făcut un legământ cu poporul Său că nu-l va părăsi niciodată, nu-i așa? Și dacă ei s-ar fi pocăit, El i-ar fi iertat; iar dacă ei L-ar fi ascultat, El i-ar fi reabilitat, și asta pentru că Dumnezeu Își ține promisiunile.

Biblia spune: „cheamă-Mă și îți voi răspunde și-ți voi arăta lucruri mari și puternice pe care nu le cunoști.” Și noi credem asta, nu-i așa? Biblia spune că „dacă inimile noastre sunt curate și păcatele noastre sunt îndepărtate de la noi și noi chemăm Numele Lui, El va răspunde chemării noastre”. Ne rugăm deoarece credem că Dumnezeu are puterea de a împlini, pentru că El este cel mai măreț din univers și este vrednic să primească rugăciunile noastre. Și pentru că El este un Dumnezeu credincios El își va ține promisiunile.

Observați, de asemenea, în versetul 4 că ni se spune că „El are îndurare pentru cei ce Îl iubesc”. Îndurare pentru cei ce Îl iubesc. Permiteți-mi să spun doar că în text cuvântul îndurare, este de fapt iubire. El va ierta pentru că iubește. El ne va acorda ceea ce cerem în voia Sa pentru că El este dragoste. Este ceva să fii puternic. Este altceva să fii maiestuos. Este deosebit de minunat să fii credincios, însă ce este mai presus de credincioșia lui Dumnezeu este iubirea. Dragostea! Observați mai departe pe măsură ce înaintați.

Versetul 7: „tu Doamne, ești drept”.

El este sfânt. El va face ceea ce este drept; nu ce este greșit. Ce minunat este să știi asta. Dumnezeu nu poate face niciodată un lucru greșit. Întotdeauna drept, întotdeauna drept, întotdeauna drept. Indiferent ce face El este drept, este drept, este drept, este drept. Nu este minunat să ai un astfel de Dumnezeu? Nu greșește niciodată, nu face niciodată vreo prostie, niciodată nu face vreo gafă.

Dumnezeul nostru este puternic, este maiestuos, credincios, iubitor, sfânt în mod absolut, și ce minunat este să știi că El este milostiv și iertător. Și asta poate fi esența tuturor. În versetul 9 ni se spune: „la Domnul Dumnezeul nostru însă sunt îndurarea şi iertările.” Îmi place faptul că iertarea este la plural, vouă nu? Eu am avut nevoie de ea mai mult decât o dată, dar voi? La plural, iertările, îndurările. Așa că putem spune că Dumnezeul nostru este un Dumnezeu plin de har. El este puternic, maiestuos, credincios, iubitor, sfânt și plin de har.

Acum, acesta este Dumnezeul pe care Îl căutăm în rugăciunile noastre. Când venim la masa Domnului și privim la cruce, vedem toate aceste lucruri. Când mă uit la cruce, văd puterea Lui, deoarece pe crucea aceea a biruit păcatul și moartea, pe Satan și iadul, nu-i așa? Aceasta este putere. Privind la cruce văd maiestatea Sa, fiindcă El este acolo, în aparență o victimă a romanilor și a evreilor, și totuși controlând pas cu pas fiecare lucru care se întâmplă pe cruce. Cineva, chiar stând și privind de departe modul în care El este în controlul morții Sale și a fiecărui eveniment care are loc acolo la cruce pentru a împlini profețiile, a rostit într-o uimire absolută: „cu adevărat acesta a fost Fiul lui Dumnezeu.” Maiestatea Lui poate fi văzută chiar și în moarte.

Privesc la cruce și văd de asemenea credincioșia Lui. El a spus că va muri pentru noi. El însuși a spus că trebuie să meargă la cruce. El a spus că Fiul Omului trebuie să moară. Chiar dacă în grădină El a agonizat din cauza asta, El și-a ținut promisiunea. El este credincios. Mă uit la cruce și Îi văd dragostea, pentru că El nu ar fi trebuit să fie acolo. Ar fi trebuit ca eu să fiu acolo. Dar pentru că El m-a iubit, El mi-a luat locul. Mă uit la cruce și văd sfințenia Lui, pentru că sfințenia este cea care L-a pus acolo. El nu putea pur și simplu să-i ierte pe păcătoși. El a trebuit să plătească prețul pentru a se ocupa de păcat, fiindcă El nu poate tolera păcatul. Pedeapsa pentru acesta trebuie plătită. Și văd acolo mila și iertarea Lui. El este plin de har.

Vedeți, tot ceea ce este Dumnezeu pentru Daniel, este și pentru noi. Și Daniel știe acest lucru din relația Lui cu poporul său, iar noi cunoaștem lucrul acesta prin cruce. Vedem puterea Lui, măreția Lui, credincioșia Lui, dragostea Lui, sfințenia lui și harul Lui, și aceasta este baza rugăciunilor noastre. Sunt atât de bucuros să mă rog unui Dumnezeu care este atotputernic. Sunt atât de bucuros să mă rog unui Dumnezeu care este desăvârșit în maiestatea Sa și are în control toate circumstanțele lumii întregi. Sunt atât de bucuros să mă rog unui Dumnezeu care este absolut credincios copiilor Săi și care îi iubește. Mă bucur să mă rog unui Dumnezeu care este în totalitate și în mod absolut sfânt și care va face întotdeauna ce este drept. Și mă bucur să mă rog unui Dumnezeu care este plin de har și care iartă, și iartă, și iartă.

Deci, rugăciunea de mijlocire autentică, după cum puteți observa, se naște din Cuvântul lui Dumnezeu, are ca temelie voia lui Dumnezeu, este caracterizată de fervoare, este realizată cu lepădare de sine, presupune identificarea cu poporul lui Dumnezeu, este întărită prin mărturisire și este dependentă de caracterului lui Dumnezeu. Un ultim gând.

Rugăciunea de mijlocire, în cele din urmă se desăvârșește în slava lui Dumnezeu.

Priviți la versetul 16 și urmăriți în timp ce citesc până la versetul 19. „Dar, Doamne, după toată îndurarea Ta, abate mânia şi urgia Ta de la cetatea Ta, Ierusalimul, de la muntele Tău cel sfânt, căci din pricina păcatelor noastre şi din pricina nelegiuirilor părinților noștri sunt Ierusalimul şi poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.” Acum, opriți-vă acolo un minut. El spune: „Doamne, Ierusalimul cetatea Ta, Sionul, muntele Tău cel sfânt, din cauza noastră a trebuit să aibă parte de mânia Ta și de furia Ta. Întoarce-te din mânia Ta, căci poporul Tău a ajuns o batjocură pentru Tine.” Cu alte cuvinte, nu o face pentru noi. Fă-o pentru tine. Observați? Toată rugăciunea are ca finalitate slava lui Dumnezeu. Fă-o pentru Tine.

Versetul 17: „ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea şi cererile robului Tău şi, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Faţa Ta peste Sfântul Tău Locaş pustiit.” - De ce? - „Pentru numele Domnului.” Nu de dragul nostru, Doamne, ci pentru Numele Domnului. Versetul 18: „pleacă urechea, Dumnezeule, şi ascultă! Deschide ochii şi priveşte la dărâmăturile noastre şi la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îţi aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari.” Nu facem cereri bazate pe propria noastră neprihănire. Noi spunem: „lucrează Doamne, ca să-ți arăți marea Ta îndurare. Numele Tău este chemat pe această cetate, iar reputația Ta este în joc.”

Versetul 19: „ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează şi nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta şi peste poporul Tău!” Observați, este peste tot în aceste patru versete. Fă-o pentru Tine, nu pentru noi! Vedeți, robia lui Iuda și dărâmarea templului din Ierusalim au fost interpretate de națiunile din jurul poporului lui Dumnezeu ca indicând faptul că Dumnezeul lui Iuda era fie neputincios, fie o amăgire totală. Daniel însă spune: „Doamne, apară Numele Tău. Nu lăsa Numele Tău să fie de ocară. Nu lăsa să fii vorbit de rău. Nu lăsa păcatul nostru să-ți strice reputația.” Oh, aceasta este o rugăciune matură. Iartă-ne de dragul Tău!

Vă spun, prieteni, trăim într-o vreme în care rugăciunea este atât de departe de ce vedem aici. Oamenii se roagă doar pentru împlinirea propriilor lor scopuri. Dumnezeu însă trebuie să fie glorificat. Ieremia spune același lucru. Ieremia 29:17: „aşa vorbeşte Domnul oştirilor: iată, voi trimite între ei sabie, foamete şi ciumă şi-i voi face ca nişte smochine grozave care, de rele ce sunt, nu se pot mânca. Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni, pentru că n-au ascultat cuvintele Mele, zice Domnul, ei, cărora în nenumărate rânduri le-am trimis pe robii Mei, prorocii, dar n-aţi vrut să ascultaţi, zice Domnul.

Dumnezeu spune: „Te voi șterge de pe pământ pentru o vreme din cauza răutății tale, însă profetul se roagă: „Doamne, nu mai continua, oprește-te. Ce anunți este atât de groaznic. Suntem ca un fluier strident printre națiuni și reputația Ta este în joc. Noi purtăm numele Tău.” Psalmistul în aceeași idee îl cheamă pe Dumnezeu. Cred că este Psalmul 102. Permiteți-mi să verific pentru a fi sigur, versetul 12: „dar Tu, Doamne, Tu împărăţeşti pe vecie şi pomenirea Ta ţine din neam în neam. Tu Te vei scula şi vei avea milă de Sion; căci este vremea să te înduri de el, a venit vremea hotărâtă pentru el. Căci robii Tăi iubesc pietrele Sionului şi le e milă de ţărâna lui. Atunci se vor teme neamurile de Numele Domnului şi toţi împăraţii pământului de slava Ta. Da, Domnul va zidi iarăşi Sionul şi Se va arăta în slava Sa. El ia aminte la rugăciunea nevoiaşului şi nu-i nesocoteşte rugăciunea. Să se scrie lucrul acesta pentru neamul de oameni care va veni, şi poporul care se va naşte să laude pe Domnul! Căci El priveşte din înălţimea sfinţeniei Lui; Domnul priveşte din ceruri pe pământ.”

Cu alte cuvinte, psalmistul spune: „Doamne, când Te vei întoarce și vei rezidi cetatea Ta, oamenii se vor uita înapoi și vor spune: „Domnul este mare!” Tu te rogi așa dragul meu? Te rogi ca Dumnezeu să facă anumite lucruri în viața ta și în această biserică și în viețile altora pentru ca El să fie glorificat? În Ioan 14, Domnul nostru Isus Cristos, așa cum am văzut de atâtea ori în rugăciunea ucenicului, a spus: „cereți și veți primi, pentru ca Tatăl să fie cum? Proslăvit în Fiul.”

Daniel spune: „Am păcătuit și suntem de ocară și am făcut de rușine Numele Tău. Și, asta nu e corect. Schimbă lucrurile, Doamne! Iartă-ne și restaurează curăția, sfințenia și măreția numelui Tău înaintea lumii. Noi purtăm Numele Tău. Apără-ți Numele Doamne!”

Și eu cred, pentru mine - acesta este un cuvânt personal pe măsură ce ne apropiem de încheiere, că cea mai severă consecință a păcatului este că aduce ocară asupra Numelui lui Dumnezeu, al cărui nume îl port. Am dreptate? Adică, dacă aș încerca doar să-mi protejez propria reputație, aș fi mai predispus să cad în păcat. Dar reputația lui Dumnezeu este chestiunea. O serie de verbe reprezintă apogeul acestui pasaj. „Ascultă, iartă, lucrează, fă, nu amâna. Fă, Doamne!”

Ce am învățat noi? Rugăciunea se naște din Cuvântul lui Dumnezeu, are ca temelie voia lui Dumnezeu, este caracterizată de fervoare, trebuie făcută cu lepădare de sine, presupune identificarea cu ceilalți, este întărită prin mărturisire, este dependentă de caracterului lui Dumnezeu și are ca scop suprem slava lui Dumnezeu. O rugăciune de felul acesta dragii mei, primește răspuns. Și mă refer nu la orice fel de răspuns, ci la un răspuns absolut copleșitor, încât, cel mai probabil este cea mai glorioasă profeție din toată cartea lui Daniel, pentru asta, va trebui să așteptați trei luni. Ea începe de la versetul 20.

Să ne rugăm împreună. Tată, Îți mulțumim în această seară că am putut să împărtășesc această ultimă privire asupra rugăciunii lui Daniel. Ajută-ne să ne rugăm așa cum l-ai învățat pe Daniel să se roage. Și acum, în timp ce ne pregătim inimile pentru masa Ta, ne rugăm ca Tu să ne vorbești într-un mod special și să putem auzi ceea ce ai de spus.

În timp ce stăm cu capetele plecate doar pentru o clipă, permiteți-mi să vă sugerez o rugăciune pe care să o puteți rosti. Știți, Biblia spune că nu te poți apropia de masa Domnului în chip nevrednic. Și pentru a-ți pregăti inima, Pavel spune în 1 Corinteni 11: „fiecare să se cerceteze pe sine însuți”. În scurt timp, te vei întâlni cu Domnul la masa Sa. Biblia ne spune că atunci când luăm pâinea, suntem în părtășie cu trupul Său prin pâine și cu sângele prin paharul cu rodul viței. Și pe măsură ce ne împărtășim din acestea, avem părtășie cu El în sensul cel mai profund și mai minunat. În timp ce facem asta, am încredere că inima ta este pregătită și că ți-ai mărturisit orice păcat care se află între El și tine.

Și s-ar putea să te cercetezi mai profund și prin această rugăciune. „Domnul meu îndurător, iartă-mi toate păcatele din această zi. Păcate de omitere și de comitere, păcatele temperamentului meu supărăcios, acru, păcatele făcute cu buzele mele, păcatele din viața mea, din umblarea mea. Păcatele unei inimi împietrite, necredința, îngâmfarea, mândria, păcatele de necredincioșie față de sufletele oamenilor, lipsa deciziilor curajoase pentru cauza lui Cristos. Păcatul lipsei de zel pentru slava Ta, păcatele prin care am dezonorat Numele Tău mare. Iată Doamne păcatul înșelăciunii, nedreptatea, neadevăr. Păcatele de necurăție în gând, în cuvânt și în faptă, păcatele de lăcomie, de substanță reținută excesiv și risipită neprevăzător, și care nu a fost consacrată pentru slava Ta, marele dătător. Păcate făcute în ascuns și în familie, când am studiat sau când m-am recreat, păcate făcut la studiul Cuvântului Tău și păcatul neglijării lui. Iartă păcatul unei rugăciuni făcute fără reverență și atât de rece. Iartă-mă pentru timpul cheltuit greșit, pentru păcatul de a ceda înșelăciunilor lui Satan și de a-mi deschide inima în fața ispitei lui. Păcate de a fi neveghetor când știu că El este aproape. Păcate cu privire la stingerea Duhului Sfânt, păcatele împotriva luminii și a cunoștinței, păcate împotriva conștiinței, păcate în limitarea Duhului Tău și păcate împotriva legii iubirii veșnice.

Iartă-mi toate păcatele cunoscute și necunoscute, pentru care simt și pentru care nu mai simt, mărturisite și nemărturisite, cele de care îmi aduc aminte și cele pe care le-am uitat. Ascultă, Doamne, iar auzind rugăciunea mea, iartă!” Aceasta este rugăciunea noastră, Tată. Și pe măsură ce ne cercetăm inimile am putea simți că ne vorbești, dezvăluind acele păcate pe care trebuie să le lăsăm deoparte și descoperă-ne calea ascultării. Și ne mai rugăm Doamne, ca, în timp ce privim spre cruce chiar în acest moment, să vedem în ea minunea care este acolo, minunea Celui care ne-a iertat păcatul nostru. În numele Domnului Isus Cristos. Amin.

SFÂRȘIT