Ei bine, ne găsim în centrul mesajului lui Isus prezentat în capitolul 9 din Luca. Privim la un paragraf care începe în versetul 23 și merge până la versetul 26. Vom vedea cum se leagă de text și versetul 27, dar mai târziu.

Acestea sunt cuvintele Domnului Isus, care sunt în centrul Evangheliei Sale. Permiteți-mi să citesc textul. Luca 9:23. Luca scrie: „Apoi a zis tuturor: „Dacă voieşte cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea în fiecare zi şi să Mă urmeze. Fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Şi ce ar folosi unui om să câștige toată lumea, dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine însuşi? Căci de oricine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, se va ruşina şi Fiul omului de el, când va veni în slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri.”

Evanghelia după Isus Cristos prezentată în Noul Testament este radical diferită de mesajul tipic modern, care este atât de des predicat. În vremurile noastre, evangheliștii îl înfățișează adesea pe Isus ca pe un Răscumpărător oarecum frustrat, care stă afară, așteptând cu nerăbdare ca cineva să-L invite să vină în viața lui. Cred că asta se întâmplă și din cauza unei interpretări greșite a unui text din cartea Apocalipsa în care ni se spune că Domnul Isus stă la ușă și bate. Nu este o interpretare tocmai corectă să spui că ușa este de fapt ușa inimii unui om. În pasaj este cât de poate de clar că este vorba despre ușa bisericii. Cristos vrea să intre în biserica Sa în contextul de acolo. Însă pe baza acestui verset, L-am prezentat pe Isus ca fiind unul care așteaptă la ușă să fie invitat; așteaptă o oportunitate, stă liniștit, până când noi luăm decizia de a-L invita înăuntru.

Însă, în realitate, Noul Testament îl prezintă pe Cristos ca fiind Cel care invită, Mântuitorul care vine în lume, Dumnezeu în trup omenesc care invadează tărâmul umanității, care îi înfruntă pe păcătoși, îi provoacă, îi cheamă, le poruncește să vină la El, să creadă în El, să se întoarcă de la păcat, să-L primească în viața lor ca Mântuitor și Domn. În loc să aștepte liniștit o invitație de la păcătoși, El le trimite propria Sa invitație păcătoșilor sub forma unei porunci de a se pocăi, de a crede și de a I se supune. Și aceasta este în esență ceea ce spune El în textul nostru. Acesta este chiar miezul mesajului Domnului Isus, mesajul Evangheliei. Dacă vrei viața veșnică, dacă vrei să îți fie iertate pentru totdeauna toate păcatele, dacă vrei să intri în Împărăția veșnică a lui Dumnezeu și să primești binecuvântare, pace și bucurie pentru vecii vecilor, Isus îți spune ce trebuie să faci.

Priviți la versetul 23: „Dacă voiește cineva să vină după Mine”. Vrei să Mă urmezi, să fii ucenicul Meu, să intri în împărăția Mea, să primești iertarea Mea, iată ce trebuie să faci: „Să se lepede de sine, să-și ia crucea în fiecare zi și să Mă urmeze.”

Acum, așa cum am spus în ultimele două săptămâni privind la acest pasaj, aceasta este o invitație a Evangheliei. Isus lansează această invitație păcătoșilor și clarifică și termenii: lepădare de sine, purtarea zilnică a crucii și urmarea loială în ascultare. Am numit aceasta principiul care se află în centrul mesajului Domnului Isus. Și am învățat în ultimele două săptămâni că a-L urma pe Isus, a deveni un ucenic al lui Cristos, a primi mântuirea, iertarea și viața veșnică, a intra în Împărăția lui Dumnezeu presupune lepădare totală de sine, să mori față de tine însuți; implică dorința de a accepta suferința, de a înfrunta persecuția și poate chiar execuția ilustrată în text de crucea care poate fi chinuitoare și care cere supunere. Asta înseamnă că nu este chiar așa de ușor să devii creștin. Să fii mântuit nu este chiar așa de ușor. Nu e ca și cum te-ai rostogoli din pat și te trezești în Împărăția lui Dumnezeu.

Matei, în Evanghelia scrisă de el, relatând istoria întoarcerii sale, ne spune că Isus a venit într-o zi și l-a văzut. Era vameș, colector de taxe, cel mai disprețuit statut social în societatea evreiască, un evreu care își vânduse sufletul romanilor pentru bani. Isus a venit la el și surprinzător i-a spus lui Matei: „Vino după Mine!” Matei consemnează propriul său răspuns. El a făcut asta. A renunțat la slujba sa, la care nu s-a mai putut întoarce niciodată, deoarece o franciză fiscală era un lucru râvnit de evreii socotiți trădători, iar odată ce Matei și-a abandonat postul, s-a găsit imediat cineva să-i ia locul. Nu ar fi putut niciodată să se mai întoarcă la slujba lui. Așa că a renunțat la cariera lui și la tot ce presupunea asta.

De fapt, și Luca atunci când ne relatează istoria convertirii lui Matei adaugă în capitolul 5:28 că a lăsat totul și l-a urmat pe Isus. Exact asta a spus Isus. Dacă ai de gând să vii după Mine, dacă vrei să fii dintre ai Mei, să-Mi aparții, să fii mântuit de păcat, să fii în împărăția Mea, te va costa totul. Trebuie să fii gata să renunți la tot.

Ce să înțelegem oare prin această expresie „a renunța la tot?” Vorbim despre acele lucruri care sunt parte din noi înșine, din eul nostru. De fapt, o modalitate bună de a înțelege ce înseamnă această expresie este să ne uităm la versetul 25: „Căci ce ar folosi unui om să câștige lumea întreagă dacă s-ar prăpădi sau s-ar pierde pe sine?” Aceasta este o hiperbolă. Acest lucru este de fapt imposibil, desigur, fiindcă nicio persoană nu ar putea să dețină literalmente întreaga lume. Dar dacă ai putea? Dacă ai putea avea tot ce este în lumea aceasta? Ce ai avea de fapt? Ei bine, iată ce ai avea de fapt, conform versetului din 1 Ioan 2:15: „Căci tot ce este în lume, pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții.” Și toate acestea trec și pier. Și dacă asta îți dorești, nu îl poți avea pe Dumnezeu, „dacă iubește cineva lumea, dragostea Tatălui Meu nu este în el.”

Așadar despre ce este vorba atunci când ne referim la a câștiga sau a iubi lumea? Este vorba de tot ce își doresc intens poftele tale, tot ce râvnesc ochii tăi și tot ceea ce îți cere mândria ta. Dacă ai putea avea toate astea? Ce-ar fi dacă ți-ar putea fi împlinită fiecare poftă, dacă fiecare viziune a ta ar fi realizată? Dacă ar fi posibilă orice mărire de sine? Dacă ai primi orice cinste, tot respectul? Cât ar conta asta? Dacă ai primi toate acestea în vremea de acum, însă ți-ai pierde sufletul pentru totdeauna? Cât valorează sufletul tău?

Așadar, când Isus spune: „Să se lepede de sine însuși”, înseamnă practic să renunți la tot ceea ce-ți dorești în lumea aceasta. Pentru că dacă ai putea câștiga lumea întreagă, ai face cea mai păguboasă afacere pentru că te-ar costa sufletul tău. Deci așa stau lucrurile. Tu ai trăit - ca toți oamenii - mânat de dorința de a-ți împlini poftele trupești, planurile, poftind tot ceea ce vezi, mânat de dorința nestăpânită de a fi onorat, răsplătit, apreciat, de a fi puternic, de fapt de tot ceea ce cuprinde mândria. Așa ne trăim cu toții viața.

Și exact la acest fel de viață trebuie să renunți. Trebuie să fii gata să spui: „Nu-mi mai pasă de ceea ce cere pofta mea. Nu-mi mai pasă de ceea ce văd ochii mei. Nu-mi mai pasă de ceea ce vrea inima mea plină de mândrie. De fapt, când mă uit la toate, înțeleg că acolo este păcat și sunt gata să mă lepăd de mine însumi.” Să mă lepăd de mine însumi înseamnă a spune „nu” tuturor acelor pofte care fac parte din materialul ființei umane căzute.

Așa că Domnul Isus spune – iată principiul clar – „dacă vrei să vii după Mine, să te lepezi de tine însuți.” Să fii gata să spui: „nu voi mai trăi pentru propriile mele pofte trupești. Nu voi mai trăi pentru lucrurile pe care le pot vedea, pentru propria mea glorie. Sunt gata să mă lepăd de mine însumi și, dacă va fi nevoie, chiar îmi voi da viața pe cruce și mă angajez să trăiesc în deplină ascultare.” Asta este Evanghelia lui Isus. Asta este chemarea Lui.

El vorbește de o atitudine de penitență, de pocăință, de zdrobire, de sărăcie sufletească, de sentimentul propriului faliment, de doliu, de umilire, de întristare pentru păcatul tău. Este nivelul de disperare la care te bați în piept și spui: „Doamne, ai milă de mine, păcătosul”. Atitudinea aceasta spune: „În firea mea pământească nu este nimic bun”. Acesta este mesajul de bază al lui Isus și, dacă un păcătos va dori să vină după Isus în Împărăție, va trebui să facă asta printr-o abandonare personală absolută și totală. Și ne-am uitat la asta în ultimele două săptămâni.

Acum, acest lucru este paradoxal, așa cum o arată și versetul 24. Și am mers mai departe de la principiu la paradox. Versetul 24 ne spune: „Oricine dorește să-și scape viața, o va pierde, dar oricine își va pierde viața pentru Mine, o va salva.” Acesta este paradoxul. Pentru a câștiga viața veșnică, trebuie să renunți la viața ta. Dacă vrei să îți păstrezi viața, adică dacă vrei să-ți trăiești viața în lume și nu vrei să renunți la poftele tale, la dorințele tale, la ambițiile tale și la mândria ta; îți vei pierde sufletul pentru veșnicie. Singurul care intră în împărăția Mea este cel care renunță la sine.

Această învățătură a Domnului Isus, apropo, nu este izolată și redusă doar la această porțiune de text din Luca. Este mesajul răspândit în toate cele patru Evanghelii. Și Matei și Marcu și Luca și Ioan consemnează că Isus a învățat asta. Cuvintele sunt aceleași în unele locuri, iar în altele variază. Domnul Isus afirmă acest mesaj din nou și din nou în diferite locuri și la diferite evenimente. Această învățătură se află în centrul Evangheliei Sale. Întrebarea este dacă vrei cu adevărat mântuirea, dacă ești dispus să renunți la ce este pământesc pentru ceea ce este ceresc? Ești dispus să renunți la împărăția omului pentru Împărăția lui Dumnezeu? Ești dispus să renunți la ceea ce este efemer pentru ceea ce este etern? Ești dispus să renunți la ce este păcătos pentru ceea ce este sfânt?

Știu că nu este ușor. Evanghelia însă trebuie prezentată plecând de la mesajul acesta de bază. Astăzi ne dorim să facem să fie cât mai ușor posibil și așa am ajuns la acest Isus sărman și trist care așteaptă ca un păcătos să-și vină în fire și să-L invite înăuntru. Așa ceva nu se va întâmpla. Cu sinceritate vă spun că este imposibil pentru orice păcătos să facă lucrul acesta. Să învie din morți, să se vindece pe sine însuși de orbire, să-și deschidă singur urechile sau singur să-și înmoaie inima de piatră. Nu este deloc ușor să devii creștin. De fapt, este imposibil. Este o experiență dură.

Vreau să vă prezint un alt pasaj al Scripturii care se potrivește perfect cu mesajul acesta și care va ilustra ce a spus Isus. Întoarceți la capitolul 7 din Evanghelia după Matei, ne aduce în predica de pe munte, cea mai importantă predică evanghelistică rostită vreodată. În predica de pe munte, în timp ce Domnul Isus își prezintă mesajul, Evanghelia Sa, la final, lansează o invitație, în versetul 13, printr-o poruncă. Matei 7:13: „intrați...” El le spune oamenilor să vină în Împărăția lui Dumnezeu. „Intrați”, aceasta este porunca. „Intrați pe poarta cea strâmtă. Căci largă este poarta și lată este calea care duce la pierzare și mulți sunt cei care intră pe ea. Dar strâmtă este poarta, îngustă este calea care duce la viață și puțini sunt cei ce o află.”

Niciun pasaj din Scriptură nu vorbește mai direct, mai clar și cu mai multă putere împotriva modelului modern de propovăduire a unei credințe ușoare, decât acest pasaj. Acesta nu este un pasaj foarte încurajator pentru cei care cred că sunt iertați și salvați de la focul veșnic prin simpla credință în realitățile despre Isus Cristos. Aceste cuvinte, rostite în încheierea predicii de pe munte, sunt Evanghelie pură, sunt o invitație directă așa cum n-a mai fost adresată vreodată, iar ascultătorul este chemat să ia o decizie. Iar această decizie nu este una de moment, decizia de a fi iertat și de a merge în rai, ci este o alegere care are implicații și pentru veșnicie, dar și în viața aceasta.

Decizia este destul de simplă. Două porți. Una largă și una strâmtă. Două căi. Una lată și alta îngustă. Două destinații. Una spre viață, cealaltă spre pieire. Două grupuri de oameni. Un grup format din cei mulți, iar celălalt format din cei puțini. Mai departe în predica de pe munte Domnul Isus vorbește despre doi pomi, unul cu rod și altul fără; despre doi constructori de case, unul a cărui casă se prăbușește și altul a căruia rămâne în picioare; două temelii pe care au fost zidite casele, una pe nisip și una pe stâncă. Totul în acest pasaj îl pune pe ascultător la răscruce. Trebuie să aleagă doar una din cele două opțiuni pentru că nu există decât două. Iar Isus îți spune care este cea pe care s-o alegi: „Intrați pe poarta cea strâmtă”. Este o poruncă. Acest lucru este imperativ și urgent. Fii gata să intri pe poarta aceea.

Cred că sunt mulți oameni care stau și admiră poarta. Ei bine, veți spune, ce este această poartă? Important nu este ce, ci mai degrabă cine este poarta? Dacă vrei să mergi pe drumul către viața veșnică, există o singură poartă, iar acea poartă cine este? Isus Cristos. De aceea, în Ioan 10:9 El a spus: „Eu sunt ușa; dacă va intra cineva prin Mine, va fi mântuit.” Tot în Ioan 14:6 , El spune: „Eu sunt Calea, nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.” „Este un singur Mijlocitor între Dumnezeu și oameni, Omul Isus Cristos.” 1 Timotei 2:5. „În nimeni altul nu este Mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor în care trebuie să fim mântuiți” Faptele Apostolilor 4:12. Poarta este Cristos și este singura poartă care duce la viață.

Poate spui: „Ei bine, John, nu sunt și alte porți? Nu există atâtea porți câte religii există?” Nu. Există încă o poartă. Există o poartă care duce în rai și există o poartă care duce în iad. Poarta care duce în iad spune că duce spre rai. Nu duce acolo. Este doar o minciună și o mare înșelăciune. Sunt doar două porți. Ori mergi pe calea lui Cristos, ori mergi pe cealaltă cale. Ori mergi pe calea lui Cristos, o cale a harului oferit numai prin credința în Cristos, ori mergi pe cealaltă cale. Nu este deloc vorba despre vreo comparație între denominațiile din creștinism, sau despre compararea religiei cu păgânismul. Este vorba despre a pune în balanță creștinismul cu orice altă religie. Sunt două religii în lume, doar două. Există religia harului care mântuiește și religia bazată pe merite, o religie care aduce condamnare. Doar două căi.

Doar prin Domnul Isus Cristos poți ajunge la viață. Numai prin Cristos. Nu există mântuire în nimeni Altul decât în ​​Cristos. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care își pun încrederea în Cristos, numai prin har, datorită lucrării lui Cristos pe cruce și prin înviere. Orice altă religie este o cale largă care duce la pieire. Nu mă interesează care este numele religiei sau care sunt detaliile religiei, toate sunt la fel. Toate sunt un fel de sistem religios bazat pe fapte, un fel de realizare omenească în totală opoziție cu lucrarea împlinită numai de Dumnezeu, piatra de temelie pentru ceea ce este cu adevărat credința creștină. Fie că efortul uman presupune un sistem ceremonial bazat pe practici sacramentale conectat la creștinism, fie că este vorba de o religie păgână, cum ar fi hinduismul sau altele, orice impune eforturi omenești, ceremonii, îndatoriri religioase, realizări morale ca o condiție necesară pentru mântuire, este parte din calea cea largă.

Poate purta multe nume și toți pot spune că duce în rai, dar toate nu sunt decât minciuni, duce în iad. Orice altceva decât creștinismul te duce în iad. Și nu poți intra pe drumul spre rai decât dacă intri pe poartă și această poartă cine este? Isus Cristos. Nu există altă cale. Dacă vrei să mergi în rai, există o singură poartă.

Acum de asemenea ni se spune aici că mulți intră pe calea lată și pe poarta largă și ajung astfel la pieire. Acesta este modul prin care ni se descrie iadul, pedeapsa eternă. Deci, ce spune Domnul Isus este să intrați pe poarta cea strâmtă. Iar termenul de aici descrie o poartă, spun comentatorii, care este extrem de strâmtă. Este ceva de genul unei porți prin care este foarte greu să treci. Nu poți lua nimic cu tine. Nu poți trece decât unul câte unul. Oamenii nu vin la Domnul și nu intră în Împărăția lui Dumnezeu cu grămada, ci pe rând câte unul. Și nu este ușor să treci. Nu poți lua nimic cu tine.

Luca, în capitolul 13 scrie că în timp ce Isus învăța oamenii prin sate, cineva L-a întrebat: „Doamne, puțini sunt pe calea mântuirii?” De ce l-ar întreba cineva pe Domnul așa ceva? Pentru că acesta a fost mesajul pe care El l-a predicat. Sunt doar câțiva. Este o cale greu de găsit, este foarte îngustă și greu de intrat. Și nu poți trece pe poarta strâmtă sub nicio formă dacă nu renunți la tot ce este lumesc. Răspunsul Domnului la întrebarea: „puțini sunt pe calea mântuirii” a fost: „nevoiți-vă să intrați pe poarta cea strâmtă, căci vă spun că mulți vor căuta să intre și nu vor putea.” Nu este aceasta o declarație uimitoare?

Oamenii vor găsi poarta, ușa strâmtă, vor dori să intre, dar nu vor putea intra. „Tu însă, spune Isus, nevoiește-te să intri. Cuvântul grecesc este agōnizomai, a agoniza. Implică o luptă agonizantă, personală, foarte intensă. Același cuvânt este folosit în 1 Corinteni 9:25 pentru a descrie un atlet care se luptă, care depune eforturi să iasă învingător. Este folosit în Coloseni 4:12 în dreptul unui bărbat pe nume Epafras care lucra cu ardoare, chiar până la a-și da viața în slujire. Este folosit în 1 Timotei 6:12 pentru a descrie un soldat care luptă în lupta cea bună a credinței. Este un cuvânt care duce cu sine sensul de bătălie, luptă. Este un cuvânt care are în sine și ideea de vehemență, de violență.

Domnul Isus spune de fapt: „Tu ai nevoie să intri în Împărăția Mea. Tu ai nevoie să fii pe drumul care duce spre rai. Dar este o experiență care presupune efort, negare de sine, presupune să intri pe acea singură și strâmtă poartă.” Domnul Isus chiar a spus asta în Matei 11:12: „Împărăția Cerurilor se ia cu năvala și oamenii și cei care dau năvală pun mâna pe ea.” Nu este ca și cum te rostogolești din pat și te trezești în Împărăția lui Dumnezeu. Este o experiență care presupune agonie, să intri pe acea poartă îngustă. De fapt, în Luca 16:16, Domnul Isus a spus că: „Evanghelia Împărăției este propovăduită și fiecare ca să intre în ea, dă năvala”. Petru spune în 1 Petru 4:18: „Cel neprihănit scapă cu greu.”

Ei bine, ai crede că cel mai ușor lucru posibil este să fii mântuit. Tot ce trebuie să faci este să întinzi mâna și să primești acest dar, sau să te rogi această rugăciune, sau să vii în față, să repeți după mine rugăciunea. Nu asta spune Biblia. Petru a avut mare dreptate. El știa ce a predicat Isus și a spus: „Cel neprihănit cu greu scapă”. Persoana care este cu adevărat mântuită este mântuită cu dificultate. Mântuirea nu este ceva ușor. Poarta este strâmtă. Este greu de găsit. Și este un anumit efort să intri pe ea.

Ieremia a avut chiar acest lucru în minte, în Ieremia 29:13, când a spus: „Mă veți căuta și Mă veți găsi, dacă Mă veți căuta din toată inima”. Exact adevărul acesta a intenționat să-L spună. Nu cu o parte de inimă, nu cu jumătate de inimă, nu cu un sfert de inimă, ci conștienți că asta contează mai mult decât orice, gata să te lași consumat în totul de lucrul acesta. Împărăția nu este pentru oamenii care vor ca Isus să-i ajute să-și repare puțin viața. Împărăția nu este pentru oamenii care vor ca Isus să-i ridice pe scara socială și nu este pentru oamenii care vor să scape de iad.

Împărăția este pentru oamenii care doresc ca viața lor să fie schimbată, care vor să nu ajungă în Iad, dar care au ajuns la punctul în care sunt dispuși să treacă printr-un moment dur și dramatic de convingere și de ură de sine - așa cum am văzut ultima dată - de pocăință și de zdrobire, gata să abandoneze literalmente totul pentru Cristos. Asta înseamnă să cauți cu toată inima.

De ce este totuși atât de greu să devii creștin? Să revenim la textul nostru. Este greu pentru că trebuie să te lepezi de tine însuți. Asta face să fie așa de greu. Lepădarea de sine până la nivelul purtării crucii, până la nivelul de supunere totală față de Cristos ca Domn. Asta este greu. Asta contravine naturii umane. După cum am spus mai devreme, tot ce este în lume - pofta firii pământești, pofta ochilor și lăudăroșia vieții - acestea sunt cele care ne domină.

Privește la lumea din jurul tău. Ce îi determină pe oameni să facă ceea ce fac? Totul vine din interiorul lor. Este dorința de a avea toate dorințele împlinite. Este dorința de a avea tot ceea ce visează. Văd un lucru mai frumos și-l doresc, văd altul mai frumos și-l doresc și pe acela. Este ceva în trend, râvnesc și la lucrul acela. Ei sunt conduși de aceste dorințe și plăceri și desigur, a treia, și cea dominantă, este dorința de a primi onoare, acceptare, prestigiu, importanță, putere, influență, afecțiune, respect, cinste. Mândria. Asta e viața oamenilor. Asta este lumea lor.

Și de aceea, Isus a spus că dacă ai putea dobândi toată lumea în acești termeni, tot ceea ce poftești, tot ceea ce tânjești, tot ceea ce vezi și tot ceea ce îți dorești pentru gloria ta, dacă ai avea totul, ar fi cea mai nefericită și dezavantajoasă afacere dacă ți-ai pierde sufletul. De aceea, în versetul 24 El spune: „fiindcă oricine va voi să-şi scape viaţa o va pierde, dar oricine îşi va pierde viaţa pentru Mine o va mântui. Așa că trebuie să fii gata să renunți la tot ce ești tu .” Literalmente, renunță la tot ce ești. Aici e partea dureroasă.

Privind la tânărul bogat, fruntaș al iudeilor, descoperim că a ajuns la poartă, a văzut poarta și I-a zis Celui care era poarta: „Ce să fac ca să moștenesc viața veșnică?” Isus i-a spus tot ce trebuie să facă. Răspunsul lui a fost: „calea este prea îngustă pentru mine”, și-a luat pungile pline de bani și a plecat întristat, și-a luat propria lui neprihănire și s-a îndepărtat. Voia doar ce puteau cumpăra banii lui. El a vrut ca dorințele inimii lui să fie împlinite. A căutat ca pofta ochilor să îi fie împlinită doar cu banii pe care-i avea. Și nu a fost gata să își recunoască păcătoșenia ca să-și păstreze intactă mândria propriei neprihăniri. Așadar, cu toate acestea înaintea lui, s-a întors și a plecat înspre pieire.

Era pe o cale a religiozității, dar era calea cea largă. Spunea că este „raiul”. Iar ea era spre iad. Pe calea aceasta însă putea să meargă mult mai ușor cu toate bagajele după el. Pe calea aceasta ar putea liniștit să care întreaga lume cu el. De aceea este mult mai atrăgătoare. Pe calea largă este mult mai ușor de mers. Îmbrățișezi o religie, este loc pentru toată lumea, fără limitări, fără granițe, toleranță pentru toată lumea.

Dar nu aceasta este Evanghelia pe care a predicat-o Isus. Isus a spus lucruri care erau greu de primit pentru că erau așa de dure și înguste. El a spus în Ioan capitolul 6: „Dacă nu mâncați carnea Mea și nu beți sângele Meu”, și El nu vorbea despre un act de canibalism. Ceea ce spunea El este că trebuie să Mă primești în totalitate. Trebuie să îmbrățișezi totul despre Mine și, dacă nu ești dispus să faci asta, dacă nu ești literalmente dispus să faci din Mine singura hrană pentru sufletul tău, nu vei intra în Împărăția Mea. Și Ioan 6 spune: „Și mulți dintre ucenicii Săi au plecat de la El”. Au ajuns la poartă, au văzut poarta. Este prea îngustă. Am plecat de aici.” S-au întors pe drumul larg care duce spre iad, drumul iudaismului, în cazul lor. Și atunci Isus S-a întors către cei care au rămas și a zis: „Voi nu vreți să vă duceți?” Și Petru a zis în numele lor: „Doamne, la cine să ne ducem? Tu, și numai Tu ai cuvintele vieții veșnice.” Și ceea ce au spus de fapt a fost: „știm că Tu ești singura cale și am intrat pe poarta cea strâmtă”.

Întoarceți la Luca 14 pentru câteva momente. În Luca 14:25, ni se prezintă un incident din viața lui Isus care vă oferă o perspectivă bună asupra tehnicii Sale de evanghelizare. Mulțimi mari merg împreună cu El. Este însoțit de această masă mare de oameni care Îl urmărește peste tot pe unde merge. „S-a întors spre ei și le-a vorbit” – aceasta este o oportunitate importantă. Ce le va spune? El se va întoarce spre ei și li se va Împărtăși pe Sine. Ce va spune El acum? Ascultați ce le-a zis. Toată mulțimea așteaptă să audă ce va spune. Toți îl urmează fizic. Însă, spiritual, El le spune: „dacă vine cineva după Mine”, dacă mă urmează cineva, spiritual vorbind, „și nu-și urăște tatăl, și mama, și soția, și copiii, și frații și surorile, ba, chiar însăși viața lui, nu poate fi ucenicul meu. Și oricine nu își poartă crucea” - aceasta este disponibilitatea de a muri – „și nu vine după Mine, nu poate fi ucenicul Meu”.

Ce mesaj ciudat! Ce modalitate de a trimite o mulțime de oameni acasă. Dacă nu sunteți dispuși să veniți după Mine abandonându-vă complet pe voi înșivă, cu un angajament total, încât s-ar putea să te coste despărțirea de tatăl tău, de mama ta, de soția ta, de copiii tăi, de frații tăi, de sora ta și chiar de viața ta însuți, nu mă vei urma în termenii Mei.

Ceea ce vrea să spună, desigur, este că te vei îndepărta de religia lor și cel mai probabil te va costa acea relație. Mulți oameni știu asta, cu siguranță. Devii creștin, toți ceilalți din familia ta care nu sunt creștini se înstrăinează. Este deosebit de grav dacă se întâmplă să ieși dintr-o familie din mijlocul iudaismului, din care erau acești oameni, prețul care trebuia plătit era mare.

Așa că acesta este un alt mod în care Domnul Isus spune că te va costa totul. Și dacă nu ești dispus să plătești acel preț, deși El poate să nu ți-L ceară, nu ai înțeles suficient starea disperată în care te afli. Nu ai înțeles îngustimea căii. Trebuie să vii fără poftele firii, fără pofta ochilor și fără lăudăroșia vieții, bagajul pe care l-ai purtat întotdeauna. Trebuie să vii fără să mai păstrezi toate relațiile. Nu poți trage pe toată lumea după tine pe poarta cea strâmtă. Vii singur. Nici măcar nu te mai poți gândi la viața ta ca la ceva la care să ții cu orice preț pentru că Domnul îți poate cere chiar viața. Aceasta este o invitație adevărată și este ceea ce spune în textul nostru, și vă rog să întoarceți la capitolul 9, în cuvintele: „Să se lepede de sine”.

Sunt de-a dreptul convins că cea mai populară evanghelizare făcută astăzi îi atrage pe oameni într-o mare înșelăciune. Promite un plan minunat și confortabil pentru viața tuturor oamenilor. Nu spune nimic despre o poartă strâmtă și despre o cale îngustă. Tema folosită este dragostea lui Dumnezeu. Nu există nicio mențiune cu privire la mânia lui Dumnezeu. Are tendința de a vedea oamenii mai degrabă defavorizați decât depravați. Este plină de compasiune și înțelegere, fără a menționa păcatul, mânia și judecata. Nicio chemare la pocăință, niciun avertisment de judecată, nicio chemare la zdrobire, nicio așteptare a unei inimi smerite, nicio dorință de întristare pentru păcat. Ce se cere este doar un moment, o decizie rapidă, câteva cuvinte și apoi câteva promisiuni pentru sănătatea, fericirea și binecuvântarea ta.

Nu asta a spus Isus. Omul se află la o intersecție de drumuri și a deveni creștin este dur, fiindcă omul ține așa de mult la sinele Lui, de aceea Duhul lui Dumnezeu trebuie să vină, așa cum ne spune Ioan în Evanghelia sa, și să aducă acea convingere puternică. Duhul vine să te convingă cu privire la păcat, neprihănire și judecată. Și atunci începe o bătălie puternică. În acea stare de conflict interior, unii ajung la regret, la pocăință, la disperare, abandonând tot ceea ce au avut drag în trecut și Îl îmbrățișează pe Cristos cu orice preț.

Acum, Domnul Isus scoate în evidență ceva în mesajul Său, în următorul verset și ne vom opri la acest verset. Iată forța pe care o folosește El pentru a-i determina pe acești oameni să ia decizia corectă. „Căci de oricine se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, se va rușina și Fiul Omului când va veni în slava Sa, în slava Tatălui și a sfinților îngeri.”

Isus îi identifică pe cei care nu se vor pocăi și pe cei care nu vor crede drept cei care se rușinează de El. Cei cărora le este rușine: „toți cei care se rușinează de Mine și de cuvintele Mele, sau cei cărora nu le place de Mine și de Evanghelia Mea”, și nu le poți separa pe cele două. Mulți oameni au făcut pasul prin care Îl admiră pe Domnul Isus, însă urăsc Evanghelia. O mulțime de oameni care Îl admiră pe Domnul Isus au admirat pe de altă parte Evanghelia care nu mântuiește, cea nebiblică pe care au auzit-o. Dar Isus spune: „dacă ți-e rușine”, adică dacă respingi, dacă disprețuiești, dacă găsești de neacceptat: „de Mine și cuvintele Mele, atunci și tu pentru mine vei deveni de neacceptat. Și Mie îmi va fi rușine de tine, te voi disprețui, iar dacă tu crezi că această Evanghelie este o nebunie și tu pentru Mine vei fi considerat un nebun fiindcă ai respins-o.”

În Matei 10:32-33, Isus a spus același lucru: „de aceea pe oricine Mă va mărturisi înaintea oamenilor, îl voi mărturisi și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri; dar de oricine se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu înaintea Tatălui Meu, care este în ceruri.” Totul se rezumă doar la atât. Ești gata să-L mărturisești pe Cristosul Noului Testament, care este adevăratul Cristos, și să mărturisești Evanghelia pe care El a proclamat-o, care este adevărata Evanghelie? Nu îți este rușine să mărturisești public și deschis adevărurile acestea? Sau îți este rușine de El, de cuvintele Lui, și în mod constant desconsideri ceea ce spune El că este, sau disprețuiești Evanghelia, adevăratul mesaj. Dacă ești unul care neagă, unul căruia îi este rușine, dacă predicare crucii este o nebunie pentru tine, atunci ești pe drumul spre pierzare.

Se poate să fii un admirator al Domnului Isus. Poți spune: „Doamne, Doamne, am făcut multe minuni în Numele Tău, am prorocit în numele Tău, am scos demoni în Numele Tău”. Nu uita însă că vei auzi: „Depărtați-vă de la Mine, niciodată nu v-am cunoscut lucrătorii fărădelegii”. Admirația nu este suficientă. A spune doar că Îl apreciezi pe Isus Cristos și că Îl slujești nu este suficient. Sunt așa de mulți care fac lucrul acesta, așa de mulți. Matei în capitolul 7 spune: „Mulți Îmi vor zice - mulți de pe calea cea largă sunt cei care L-au admirat pe Isus, dar nu au fost gata să intre pe poarta îngustă. Nu au venit cu inima zdrobită și smerită. Ei nu au venit zdrobiți sub apăsarea Legii lui Dumnezeu care îi condamna și cu o atitudine de pocăință, recunoscându-și adevărata lor condiție ca fiind disperată, sub condamnare implorându-l pe Dumnezeu să le ofere mântuire prin singura sursă disponibilă, Domnul Isus Cristos.

În Luca în capitolul 13, pentru că vreau să vedeți că acesta a fost mesajul Său central, în versetul 22 trece din orașe în sate împlinindu-Și misiunea și continuându-Și drumul. Cineva I-a zis, ceea ce am notat și mai devreme, „Doamne, oare puțini sunt cei ce sunt pe calea mântuirii?” Și El le-a zis: „Nevoiți-vă să intrați pe ușa cea strâmtă. Căci mulți vor căuta să intre și nu vor putea. Odată ce Stăpânul casei se va scula și va încuia ușa, iar voi veți fi afară și veți începe să bateți la ușă și să ziceți: „Doamne, deschide-ne!” Drept răspuns El vă va zice: „nu știu de unde sunteți”. Atunci veți începe să ziceți: „Noi am mâncat și am băut în fața Ta”. Poate că eram de față când i-ai hrănit pe cei 5.000 de oameni. „În ulițele noastre ai învățat mulțimile.” Poate că erau în Capernaum sau poate în alt sat. „Și El va răspunde: vă spun că nu știu de unde ești; depărtați-vă de la Mine voi toți lucrătorii fărădelegii.” L-au admirat pe Domnul Isus, l-au urmat pe Isus, da – da, au stat în compania Lui. Ei au fost prezenți acolo și L-au ascultat dând învățătură pe străzile lor. Și El le spune: „depărtați-vă de la Mine, răufăcătorilor”. Versetul 28: „Va fi plânsul și scrâșnirea dinților când veți vedea pe Avraam, pe Isaac și pe Iacov și pe toți proorocii în Împărăția lui Dumnezeu iar pe voi scoși afară.” Va fi foarte greu să primești o astfel de veste.

Deci, Domnul Isus spune: „Dacă nu Mă cunoști în termenii mei, nu te voi cunoaște deloc. Dacă nu ai intrat pe poarta îngustă a pocăinței, a convingerii cu privire la propriul păcat și a lepădării de sine, cu atâta disperare încât să strigi după mântuire, după neprihănire și după cer, indiferent de cost, atunci nu ai intrat pe poarta îngustă și practic ți-a fost rușine de Domnul Isus și de cuvintele Lui și Îl vei găsi și tu pe El rușinându-se de tine. Când se va întâmpla lucrul acesta, când va fi acea vreme în care El se va rușina de tine? În verset El spune foarte clar, și-anume, când va veni.

Când un păcătos moare astăzi, ajunge în iad imediat, în stare deplin conștientă, în pedeapsă veșnică. Ca să ajungi în iad nu trebuie să aștepți revenirea lui Isus Cristos. Dar asta este ca și cum ai fi în închisoare așteptându-ți sentința în proces. Cineva comite o crimă, este prins, este pus în închisoare și așteaptă judecata și sentința finală. Când se va da această sentință? Atunci când El va veni în slava Sa. El va veni pentru biserica Sa, dar slava Lui nu se va manifesta pe pământ. Biserica va dispărea pur și simplu fiind răpită. Apoi va veni o vreme îngrozitoare de necaz, un mare necaz, și abia atunci Domnul Isus se va întoarce în slava Sa glorioasă. El va reveni.

Iar descrierea venirii Sale ne este prezentată în 2 Tesaloniceni 1:7. Când El va veni a doua oară, El va veni în slava Sa și de asemenea, va veni însoțit de slava Tatălui și de slava sfinților îngeri. Este exprimat adevărul acesta în 1:7. „Când Domnul Isus se va descoperi cu îngerii puterii lui într-o flacără de foc.” Isus va reveni în slava Sa. Îngerii vin și ei cu slava lor și poate că flacăra de foc vorbește și despre Tatăl, care S-a descoperit de multe ori în Vechiul Testament într-o flacără de foc care l-a condus pe Israel noaptea, Cel care locuia în Locul Sfânt și în Locul Prea Sfânt, focul pe care l-au văzut Moise și copiii lui Israel pe muntele Sinai și care l-a reprezentat pe Dumnezeu: un foc care radiază, unul măreț, focul prezenței lui Dumnezeu.

Cristos vine, îngerii vin, slava lui Dumnezeu este desfășurată. Matei este cel care descrie imaginea aceasta. Matei în capitolul 24, îl prezintă pe Isus venind în slava Sa. Matei capitolul 25, Isus venind în slava Sa. Chiar și Matei capitolul 26, spre sfârșitul capitolului, din nou Isus este prezentat venind cu mare slavă. Și când El va veni, versetul 8 spune: „El va aduce cu sine retribuția, pedeapsa.” De aceea am numit acest al treilea punct - pedeapsa – el îi va pedepsi pe cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu. De ce nu Îl cunosc aceștia pe Dumnezeu? „Pe cei care nu ascultă de Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos.”

Dacă nu asculți Evanghelia, nu Îl poți cunoaște pe Dumnezeu. Nu există nicio altă modalitate de a mai putea fi salvat. Și ceea ce se va întâmpla este că El va aduce pedeapsa asupra lor. Care este pedeapsa? Versetul 9: „Ei vor avea ca pedeapsă o pierzare veșnică. Aceasta înseamnă că vor ajunge într-o pedeapsă veșnică, fără de sfârșit, departe de prezența Domnului de slava puterii Sale. Ei vor fi îndepărtați din prezența lui Dumnezeu, acolo unde este plânsul veșnic, acolo unde sunt vaietele, plânsul și scrâșnirea dinților.

Deci, când Isus va veni în slava Sa pe pământ la a doua Sa venire, la sfârșitul istoriei omenirii așa cum o știm noi, la sfârșitul zilei omului, va avea loc pedepsirea celor nelegiuiți. Și ei vor fi trimiși în pierzare veșnică. Apoi Domnul își stabilește Împărăția de o mie de ani și la sfârșitul celor o mie de ani ai Împărăției are loc judecata finală propriu-zisă. Întoarceți la capitolul 20 din cartea Apocalipsa și vă invit să aruncăm doar o privire pe scurt la învățătura aceasta. Apocalipsa capitolul 20.

Ioan, privind în viitor la sfârșitul împărăției, vorbește despre acest eveniment final din univers, așa cum îl cunoaștem și noi. „Am văzut un tron ​​mare și alb și pe Cel care ședea pe el.” În momentul în care Ioan vede acest lucru, ni se spune: „De Cel a cărui prezență au fugit pământul și cerul”. Aceasta este distrugerea universului. Pur și simplu acesta dispare. „Și nu s-a găsit loc pentru ele.” Iese din existență, întregul univers. Dumnezeu va distruge lumea mai repede decât a creat-o. Apoi acolo sunt „morții, mari, mici”, adică cei mai importanți și cei neimportanți. Toți sunt aduși „înaintea tronului și niște cărți au fost deschise” – asta punctează faptul că Dumnezeu contabilizează perfect toate lucrurile din viața noastră, și apoi a fost adusă și deschisă o altă carte, cartea vieții”, iar aceasta este cartea în care cei care sunt mântuiți au numele scrise. „Morții au fost judecați după lucrurile scrise în cărțile acestea, toți au fost judecați după faptele lor.” Este tragic momentul acesta pentru că faptele lor sunt rele, ale tuturor oamenilor. „Marea a dat înapoi morții care erau în ea, moartea și locuința morților a dat morții care erau în ele.” Morții vin literalmente cu un trup înviat pregătit pentru suferința veșnică și sunt aduși în fața acestui mare tron, „fiecare dintre ei să fie judecați după faptele lor”, pentru că acesta este felul în care aceștia pot fi judecați, iar judecata se va face după faptele oamenilor, și judecați după faptele lor vor fi condamnați. „Și moartea și Locuința morților au fost aruncate în iazul de foc, care este moartea a doua. Iazul de foc este moartea a doua. Și dacă numele cuiva nu a fost găsit scris în cartea vieții, acesta a fost aruncat în iazul de foc.”

Singura modalitate de a scăpa de iazul de foc este să ai numele tău scris în cartea vieții. Numele scris în cartea vieții nu înseamnă că nu ai avut niciun păcat, ci înseamnă că faptele tale au fost acoperite și plătite prin jertfa Domnului Isus Cristos. Deci, atunci când Cristos vine în slava Sa, când El vine în slava Tatălui și a sfinților îngeri, lucru despre care puteți citi și în Apocalipsa 19, când Domnul ne este prezentat călărind un cal mare și alb, venind pentru a cuceri și a distruge și pentru a se ocupa de cei nelegiuiți ca să-i nimicească și să-i pedepsească veșnic, să-i aducă în fața tribunalului final pentru o ultimă sentință, acela va fi momentul în care Domnul va declara că Îi este rușine de toți cei cărora le-a fost rușine de El și de Evanghelia Lui.

Este o realitate cât se poate de serioasă, înfricoșător de serioasă. Și înțelegând ce este în joc, ce folos, ce câștig poți avea să ai toată lumea, să-ți împlinești toate poftele firii pământești, toată pofta ochilor și să te bucuri de lăudăroșia vieții, ce ar fi dacă ai putea să le obții pe toate, ce ar conta, dacă ți-ai pierde sufletul pentru veșnicie? Mult mai bine este să intri pe poarta cea strâmtă. De aceea Domnul Isus spune: „Dacă vrei să fii în ceruri cu Mine, dacă vrei să Mă urmezi în Împărăție, lepădă-te de tine însuți, ia-ți crucea și urmează-Mă.”

Părinte, acesta este adevărul așa cum l-ai prezentat pe paginile Sfintei Scripturi. Și acesta ne cheamă pe fiecare dintre noi să ne examinăm destinul nostru. Încotro ne îndreptăm? Îmbrățișăm noi în mod egoist viața aceasta, îmbrățișând așteptările și dorințele inimilor noastre căzute? Ținând de confortul nostru, bogățiile, planurile, realizările sau moralitatea noastră? Dacă facem asta, ne îndreptăm spre distrugere.

Ajută-ne, Doamne, să fim treziți de Duhul Tău Sfânt, să ne vedem ca nimic, ca cei mai răi dintre păcătoși, niște cerșetori, niște săraci, dornici chiar să murim știind că dacă ne vedem pe noi înșine așa și Îl îmbrățișăm pe Cristos, vom fi prinți împreună cu Dumnezeu pentru totdeauna. Și amintește-ne că doar niște oameni lipsiți de discernământ se chinuie cu o astfel de hotărâre. Să nu fim ca cei din zilele lui Ieremia care au părăsit fântâna cu ape vii pentru a folosi ulcioare sparte care nu țineau deloc apa.

Dă-ne o inimă zdrobită cu pocăință adevărată și apoi umple-ne cu harul Tău. Îți mulțumim pentru claritatea cu care vorbește Cuvântul Tău, astfel că nu avem cum să înțelegem greșit Evanghelia. Fie ca și noi să fim credincioși în proclamarea ei. Îți mulțumim în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT