Vă invit să privim la Luca 20. Luca 20:9-16 este pilda pe care am început să o studiem în ultima noastră sesiune. Domnul nostru Isus a construit cele mai clare, cele mai puternice, uimitoare și uneori șocante povești folosind caracteristici și elemente foarte simple, familiare, chiar foarte comune. El a construit povești cu un înțeles cuprinzător și adânc și deranjant de acuzatoare prin analiza pătrunzătoare a stării ascultătorilor.

Există aproximativ 40 de pilde ale Domnului nostru prezentate în Evanghelii. Unul dintre obiectivele mele, dacă Domnul îmi va îngădui să o fac, este să scriu o carte despre toate pildele Domnului Isus, să le adun pe toate într-o singură carte despre măreața învățătură a Domnului nostru Isus Cristos descoperită prin pildele Sale. Pildele acoperă așa mult material biblic. Vom vedea dacă se va întâmpla asta.

Dar, printre pildele Domnului nostru, cea la care privim acum iese în evidență cu adevărat. Este o poveste remarcabilă, deosebită, cu o semnificație amplă și importantă. Permiteți-mi să citesc din nou această pildă începând cu Luca 20:9, o pildă profetică pe care am putea să o intitulăm: „Omorârea Fiului lui Dumnezeu”. Omorârea Fiului lui Dumnezeu.

Versetul 9: Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri şi a plecat într-o altă țară pentru o vreme îndelungată. La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela şi l-au scos afară. Stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.” Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei şi au zis: „Iată moștenitorul. Veniți să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.” Şi l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei? Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!”

O recapitulare rapidă a contextului. Suntem în ziua de miercuri, miercurea din săptămâna în care Domnul nostru este răstignit. El este în templu și își petrece ziua acolo începând dimineața devreme, învățându-i pe oameni. El deține tot controlul în templu fiindcă în ziua de marți a luat pe sus toate afacerile Templului și i-a scos pe toți afară, curățind în felul acesta casa Tatălui Său. Acum locul acela a devenit pentru El o sală de clasă unde dă învățătură. Primul verset al capitolului 20 ne spune că El se află în Templu și propovăduiește Evanghelia, îi învață pe oameni și este de asemenea confruntat de conducătorii religioși, de preoții cei mai de seamă, de cărturari și de bătrâni.

Este prezentă acolo o mulțime foarte, foarte entuziasmată, care Îl ascultă pe Isus și care încă se hrănește și trăiește din momentul glorios al intrării Sale triumfale în cetate și care speră că El va fi adevăratul Mesia pe care îl așteaptă. Sunt ascultători entuziaști și emoționați la tot ceea ce Isus are de spus, dar în același timp, acolo sunt și liderii lui Israel care Îl urăsc, Îl disprețuiesc și sunt acum mai furioși pe El decât oricând, deoarece El le-a oprit toate afacerile și practic a făcut lucrul acesta fără nicio autorizare, lucru care i-a și determinat să-L întrebe cu ce autoritate a îndrăznit să facă acest lucru. Ei au dorit întotdeauna să-L vadă mort. Îl doresc și acum mort mai mult ca oricând și Îl vor vedea în mormânt, pus acolo de mâna romanilor, în ziua de vineri.

Suntem în ziua de miercuri când Domnul nostru Isus Cristos este acolo în Templu și dă învățătură. Și una dintre pildele spuse de Isus, pentru că sunt mai multe - Luca prezintă doar una, iar Matei ne dă câteva dintre celelalte pe care El le-a predicat în acea zi de miercuri. Așadar printre învățăturile lui Isus este și această pildă, de fapt o poveste foarte simplă despre un om care deținea o vie și care a închiriat-o unor fermieri prin contract, și care au fost de acord să-i dea la vremea potrivită partea care i se cuvine.

Puteau păstra pentru ei tot ce rămânea. Stăpânul și-a trimis robii să vină și să ia ceea ce i se cuvenea de drept prin contract. Pilda ne spune că s-au purtat urât cu robii stăpânului și i-au bătut. Stăpânul, într-un act de bună-credință și multă răbdare, și-a trimis propriul fiu, gândindu-se că dacă nu-i respectă robii, cel puțin îl vor respecta pe fiul său. Vierii însă L-au ucis pe fiu într-un efort de a obține controlul complet asupra viei.

Toți cei care ascultau pilda rostită de Domnul Isus ar fi fost de acord cu concluzia. Să fie pedepsiți cu moartea și să fie angajați alți fermieri. O poveste simplă.

Am trecut prin pilda aceasta și ne-am uitat la ilustrația pe care o folosește Domnul Isus. Al doilea punct important în studiul nostru a fost explicația. Vă mai aduceți aminte? Ne-am uitat la versetul 16 pentru asta. „Când au auzit concluzia, au zis: „Să nu cumva să se întâmple așa ceva.” Când au auzit, și cuvântul folosit în original este akouō, adică „când au înțeles ce-a vrut să spună”. Când au înțeles ce spune El în povestea la care se referea, atunci au spus răspicat: „Nu, nu se poate întâmpla așa ceva, sub nicio formă.” Așadar, care este interpretarea? Care este explicația?

Proprietarul, Cel care deține via este Dumnezeu. Via este Israelul. Vierii sunt liderii religioși, în primul rând preoții dar și ceilalți lideri religioși care au responsabilitatea de a păstori poporul lui Dumnezeu, Israelul, așa cum era, sau de a îngriji via lui Dumnezeu. Călătoria lungă în care Stăpânul este plecat este istoria Vechiului Testament, de la începuturile lui Israel cu viața lui Avraam până la venirea Domnului Isus, acea perioadă lungă în care poporul lui Dumnezeu a fost lăsat sub îngrijirea unor oameni.

Robii trimiși de stăpân din pildă sunt profeții Vechiului Testament care au fost trimiși de Dumnezeu din când în când în istoria Israelului pentru a lua de la popor roada care i se cuvenea lui Dumnezeu. Și ei au venit să reafirme voia lui Dumnezeu și Legea lui Dumnezeu și să cheme poporul la ascultare și la a face roade pentru Dumnezeu. Și vă amintiți din istoria Vechiului Testament care ne spune cum i-a respins poporul pe profeți, cum i-a urât pe profeți, cum i-au ucis cu pietre, cum i-au tăiat în două, cum i-au omorât, și au făcut-o atât de mult încât Ierusalimul este cunoscut ca orașul care-i omoară pe proroci. În cele din urmă, Dumnezeu spune: „Îl voi trimite pe Fiul Meu preaiubit”, care este nimeni altul decât Isus Cristos, iar ei L-au omorât.

Așadar, Isus îi spune Israelului propria lui istorie. Ați fost în grija anumitor lideri care au fost rânduiți de Dumnezeu cu anumite responsabilități asupra voastră pentru a putea prezenta Stăpânului rodul spiritual. Ei însă au eșuat lamentabil. Și când Dumnezeu le-a ieșit în cale prin prorocii Săi pentru a cere rodul duhovnicesc, să-i cheme la a aduce roade duhovnicești, acești proroci au fost maltratați, calomniați și chiar uciși. Acum Dumnezeu și-a trimis Fiul și ce vor face aceiași lideri spirituali ai poporului? Preoții, preoții cei mai de seamă, cărturarii, fariseii, saducheii, bătrânii lui Israel? Îl vor omorî pe Fiul. La doar două zile după momentul acesta, îi vor provoca pe romani să-L țintuiască pe cruce după ce i-au intimidat strigând să fie răstignit și fără să accepte nimic mai puțin. Și de ce? Pentru că toți aceștia doreau moștenirea. Vor control deplin asupra oamenilor. Vor să conducă împărăția lui Dumnezeu, dacă vreți, în felul lor.

Și ce le va face Dumnezeu? Două lucruri: primul, îi va nimici. Versetul 16, „El va veni și-i va nimici pe acei vieri.” Și v-am spus data trecută, că trec 40 de ani de la anul 30 d.Hr. şi acest lucru s-a întâmplat, la anul 70 d.Hr., când Titus Vespasian, generalul roman, a venit cu marea sa armată romană pentru a înăbuși o revoltă a evreilor care a început cu patru ani mai devreme, a venit cu distrugerea finală a Ierusalimului și a Templului și a împrejurimilor sale, și totul a fost pus la pământ. A fost judecata divină.

Nu a fost doar o judecată temporară asupra clădirii, asupra orașului și a oamenilor, a fost o condamnare pentru veșnicie a mulțimilor de oameni, sute de mii dintre aceștia au fost uciși în acel holocaust, oameni care au fost catapultați direct în iad, unde vor rămâne pentru totdeauna, pentru că L-au respins pe Mesia al lor. Nimicirea a venit peste ei. Iar pentru cei necredincioși și peste cei care Îl resping pe Cristos, ea rămâne pentru totdeauna.

A doua pedeapsă este hotărârea de a-i da la o parte. Dumnezeu i-a nimicit și apoi i-a dat la o parte. „Via o va da altora.” A dat via altora. Dumnezeu dă via în grija altora. Adică, îndepărtează administrarea liderilor religioși ai Israelului asupra poporului lui Dumnezeu și dă această administrare altora. Altora, adică liderilor religioși. Și ideea poveștii este că Dumnezeu a luat din mâna conducerii poporului Israel administrarea poporului Său.

Ei au fost administratori ai adevărului lui Dumnezeu. Dacă vă amintiți, în Romani capitolul 9, Pavel enumeră privilegiile care le-au fost date Israelului, adopția ca fii, slava, legămintele, dăruirea Legii, slujirea la templu, promisiunile, părinții, Cristos.

Li se dăduse totul, tot ce era cuprins în Scripturile Vechiului Testament. Și conducătorii lui Israel, preoții și cărturarii, fariseii și saducheii și bătrânii, și toți cei care își asumaseră conducerea spirituală acolo, și toți cei care se aflau în familiile preoțești și în rândul preoților erau cei cărora li s-a încredințat adevărul. Scriptura le-a fost încredințată lor. Lor li s-a încredințat păstrarea legămintelor lui Dumnezeu. Lor li s-a dat responsabilitatea să vegheze ca poporul să aducă roade spirituale bune, roadele neprihănirii.

Dar la momentul acesta Domnul nostru Isus spune: „Nu doar această generație din Israel va fi distrusă, ci lui Israel i se va lua dreptul și responsabilitatea și vor trece din mâinile acestor lideri apostați, mincinoși, necredincioși, care Îl resping pe Mesia, la alții”.

Și apropo, la distrugerea Ierusalimului, toate evidențele existenței acestui popor au fost distruse, tot ce ținea de familiile lor, toate înregistrările genealogice. Nu a mai existat niciuna după acel moment. Nicio generație nu se mai poate întoarce acum să-și cunoască genealogia. Toate au fost distruse. Nu mai pot identifica genealogia familiilor preoțești. Nu își pot identifica nici măcar seminția din care fac parte. Acesta a fost sfârșitul. Iar templul nu a mai fost niciodată reconstruit, nu mai există nicio evidență. Nu mai este nimic.

Ce vrea să însemne asta? Alții vor prelua custodia adevărului lui Dumnezeu. Alții vor deveni administratori spirituali ai poporului lui Dumnezeu. Cine sunt aceștia? O notă de subsol, Matei 21:43 spune: „Împărăția lui Dumnezeu va fi luată de la voi și dată unui neam, care va aduce roadele potrivite”. Deci, odată cu această nouă custodie, va veni un nou popor care va aduce roade potrivite, spre deosebire de Israelul din vechime. Acesta era un popor apostat condus de lideri apostați.

Dumnezeu îi lasă deoparte, nimiciți de distrugerea lor care urma să vină în anul 70 d.Hr. ca mai apoi să vină o nouă conducere și un nou popor. Noua conducere, despre care vorbește Domnul Isus, va fi credincioasă slujbei administrării, iar oamenii noi vor fi credincioși și vor urma acea administrație responsabilă. Alții vor deveni administratori ai adevărului lui Dumnezeu, alții vor deține custodia asupra Scripturilor.

Cine sunt acești alții? Acesta este cel mai negru scenariu pentru evrei. Aceasta este cea mai oribilă realitate pe care și-o puteau imagina vreodată. Este faptul că noii conducători ai lui Israel nu vor fi alții decât urmașii lui Isus Cristos. Ei l-au urât pe Isus Cristos. Nu aveau altceva decât dispreț și ranchiună și erau pregătiți pentru a-i ridiculiza pe adepții Lui, care nu erau altceva decât niște vieți galileene firave, în cel mai bun caz, fără pregătire în școlile rabinice, fără acreditări rabinice, niște nimeni. Ei vor deveni cei care vor deține custodia împărăției lui Dumnezeu, ei vor administra lucrarea de răscumpărare a lui Dumnezeu între oameni.

Nu este chiar așa de simplu, cum că aici sunt neamurile care înlocuiesc evreii, sau este biserica care înlocuiește Israelul. Au existat neamuri, acei prozeliți din națiunea lui Israel care se închinau adevăratului Dumnezeu al Vechiul Testament, iar astăzi există evrei în biserica lui Isus Cristos, chiar sute de mii dintre ei.

Nu este doar o simplă trecere de la evrei la neamuri, deși este evident că în trecut, poporul lui Dumnezeu era în majoritatea lui format din evrei și acum este în majoritate format dintre neamuri. Este vorba aici despre o schimbare la nivelul conducerii. Despre asta vorbește Domnul nostru. Și dintre toți oamenii, noua conducere a poporului este încredințată acelor apostoli disprețuiți, ucenicii Domnului Isus.

Această realitate nu ar trebui să fie surprinzătoare pentru nimeni, deoarece această tranziție a avut loc deja. Și am să vă arăt pe scurt asta. Există multe de spus în privința asta și doar astăzi pot să le spun. Să începem. Capitolul 9 din Luca, capitolul 9. Și dacă doriți doar să ascultați și să notați, vă va fi de ajutor. Faceți cum doriți. „El i-a chemat pe cei doisprezece împreună -„momentul are loc relativ devreme în lucrarea Domnului Isus”- le-a dat putere și autoritate asupra tuturor demonilor și pentru a vindeca bolile. I-a trimis să vestească împărăția lui Dumnezeu și să vindece”.

Versetul 6. „Au început să meargă prin sate predicând Evanghelia și vindecând peste tot”. Ei au primit puterea și adevărul pe care conducătorii lui Israel nu le aveau. Liderii poporului Israel nu erau autentici. Nu au fost mandatați de Dumnezeu. Nu au fost împuterniciți, nu au știut și nu au proclamat adevărul. Aici, chiar la începutul slujirii Sale, Domnul nostru îi alege și îi investește pe cei doisprezece, le dă putere și autoritate asupra demonilor și bolilor și îi trimite să vestească Evanghelia împărăției. Aceasta este de acum calea mântuirii și a intrării în împărăția lui Dumnezeu. Zic, așadar, că tranziția începuse deja. Ei vor fi noii îngrijitori, ei vor avea custodia de-acum, vor fi noii administratori, noii vieri ai viei lui Dumnezeu.

Capitolul 10 din Luca dezvăluie adevărul acesta mult mai amplu. Versetul 1, „Domnul a chemat alți 70 -„ pe alții 70”- i-a trimis doi câte doi înaintea Lui în fiecare loc pe unde avea să treacă El. El le-a zis: „Secerișul este mare, dar lucrătorii sunt puțini; rugați dar pe Domnul secerișului să scoată lucrători la secerișul Său. Duceți-vă, iată, vă trimit ca pe niște miei în mijlocul lupilor.”

El îi vedea pe liderii religioși din Israel ca pe niște lupi îmbrăcați în haine de oaie. El trimite acum 70 de persoane care vor merge să ducă adevăratul mesaj ca niște miei reprezentându-L pe Dumnezeu. Tranziția a început deja. Iată 70 de persoane al căror nume nu-L cunoaștem și 12 bărbați dintre cei mai obișnuiți, cărora li s-a încredințat această mare responsabilitate. Ei sunt noii administratori ai împărăției și ai adevărului lui Dumnezeu. Capitolul 10:17, „Cei 70 s-au întors -” după ce au ieșit să facă lucrarea în toate aceste locuri. Au ieșit doi câte doi, 35 de echipe din numărul acesta de 70, s-au întors și au zis: „Doamne, chiar și demonii ne sunt supuși în Numele Tău.” Au folosit din plin acea putere. Au văzut-o la lucru. Au experimentat-o.

Priviți vă rog la versetul 23: „Întorcându-se la ucenici, El le-a spus deoparte:„ Fericiți sunt ochii care văd lucrurile pe care le vedeți voi, căci vă spun că mulți profeți și împărați ar fi dorit să vadă lucrurile pe care le vedeți și nu le-au văzut, să audă lucrurile pe care le-ați auzit voi și nu le-au auzit.” Ați primit privilegii după care oamenii au tânjit secole de-a rândul, privilegii care nu sunt oferite conducătorilor lui Israel. Voi vedeți și învățați lucruri, primiți putere și faceți lucruri care indică faptul că vi s-a dat custodia adevărului divin.

În Matei 13:11, este prezentată o declarație măreață. El le spune ucenicilor Săi: „Vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele împărăției cerurilor, dar lor nu li s-a dat”. Vouă v-a fost dat ceva ce nu a fost dat nimănui altcuiva, și anume să cunoașteți misterele, adică adevărurile despre Împărăția lui Dumnezeu care doar acum au fost dezvăluite, iar înainte au fost ținute ascunse. Adevărul Noului Testament. Adevărul Noului Testament.

Priviți vă rog din nou la Matei capitolul 16, un text important și familiar care se conectează la acest subiect. Isus are o discuție cu apostolii și ucenicii Săi și le pune întrebarea în Matei 16:15: „Cine ziceți voi că sunt eu?” Să ne întoarcem la învățăturile de bază. Cine sunt eu? „Simon Petru a răspuns și a zis: „Tu ești Cristosul - „Mesia“ - Fiul Dumnezeului celui viu.” Și Isus a confirmat că este adevărat. „Și Isus I-a răspuns și i-a zis: „Ferice de tine, Simone, fiul lui Iona, pentru că nu carnea și sângele ți-au descoperit acest lucru, ci Tatăl Meu care este în ceruri.” Te afli într-un grup privilegiat Simone, căruia Dumnezeu, Tatăl Meu, îi dă descoperire, revelație, revelație directă. Simone tu vezi lucruri pe care alții nu le văd. Auzi și înțelegi ceea ce alții nu aud și nu înțeleg. Ceea ce este o enigmă pentru unii într-o pildă pentru tine este clar și de înțeles. Aveți parte de o putere pe care conducătorii Israelului nu o au, asupra demonilor, asupra bolilor, asupra morții.

Așa că spun din nou, tranziția s-a întâmplat deja. Mergem mai departe, în versetul 18, „Îți spun, Petre, tu ești Petru și pe această piatră” - piatra adevărului pe care tu și ceilalți apostoli îl mărturisești ca fiind adevărat” - Eu voi zidi biserica Mea”.

Efeseni 2:20 spune că biserica este „zidită pe temelia apostolilor și a profeților, Cristos fiind piatra din capul unghiului”. Aceasta este noua conducere instituită în biserică: apostolii și predicatorii, cei care predică Noul Testament, cei care au scris Noul Testament. Pe mărturia ta și pe adevărurile pe care le vei proclama, voi construi biserica Mea, adevărul de temelie fiind dumnezeirea Domnului Isus Cristos. Și, în concluzie, versetul 19, spune: „îți voi da cheile Împărăției cerurilor”. Vei putea debloca drumul spre împărăție și vei lăsa oamenii să intre.

Ce au produs liderii poporului Israel? Fii ai lui Dumnezeu? Nu. Fii ai iadului. Fii ai iadului. Convertiții lor erau fii ai iadului, a spus Isus. Nu aveau cheile pentru a deschide accesul în Împărăție. Ei aveau un sistem religios fals. Îți voi da cheile, „așa că orice veți lega pe pământ va fi legat în ceruri și orice veți dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri”. Veți opera cu binecuvântările cerului.

Spui: „Ei bine, cum poți dezlega și lega păcatele oamenilor? Foarte simplu. Atunci când îi spui cuiva: „Crede în Domnul Isus Cristos și vei fi iertat”. Și ți se poate răspunde: „Nu cred”. Poți apoi continua: „Ești legat în păcatul tău”. Dacă îi spui cuiva: „Crede în Domnul Isus Cristos și vei fi iertat”, și aceștia cred, poți spune liniștit: „Ești dezlegat de păcatul tău”. Poți spune asta pentru că știți adevărul. Cunoașteți Evanghelia care aduce mântuire.

Iată aici o colecție de bărbați obișnuiți care n-au excelat în credință, șapte dintre ei, cel mai probabil, pescari, necalificați, neinstruiți, neimportanți în fața standardelor lumii și cu siguranță nepotriviți măsurătorii religioase a Israelului. Ei sunt noii conducători ai viei lui Dumnezeu, noii vieri, noii administratori, noii custozi ai unui nou popor al lui Dumnezeu. Și în final, vă amintiți, relatarea lui Matei, când Domnul nostru le dă misiunea lor finală, cei unsprezece sunt în Galileea și îl văd pe Isus, versetul 17 spune, „unii s-au închinat, dar unii încă se îndoiau”.

Isus pune capăt oricăror îndoieli când a venit și le-a vorbit și a spus asta: „Toată autoritatea mi-a fost dată în cer și pe pământ. Mergeți deci și faceți ucenici din toate neamurile”. Voi sunteți cei responsabili. Voi să mergeți. Voi să „faceți ucenici din toate națiunile, botezându-i în numele Tatălui și al Fiului și al Duhului Sfânt, învățându-i să păzească tot ce ți-am poruncit; și iată, Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului”. Voi trebuie să mergeți. Voi sunteți reprezentanții Mei. Sunteți noii fermieri, noii lucrători cu care s-a încheiat un nou contract, noii vieri ai viei mele.

Aceasta este responsabilitatea administrării, care a fost dată apostolilor, iar apostolii au fost credincioși. Apostolul Pavel însuși, adăugat la grupul inițial al ucenicilor, a fost un administrator al tainelor lui Dumnezeu. În întâi Corinteni 4 apostolul Pavel ne-a spus că este un ispravnic, un administrator. „Iată cum trebuie să fim priviți noi: ca niște ispravnici ai tainelor lui Dumnezeu. Mai mult, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios.”

La sfârșitul epistolei către Romani, Romani 16, el vorbește despre modul în care i s-a dat această responsabilitate a administrării acestei taine. Citiți vă rog Efeseni 3. De fapt, merită să ne uităm pe scurt pentru că acolo găsim următoarele: „eu sunt întemnițatul lui Cristos Isus pentru binele vostru, al neamurilor. Dacă într-adevăr ați auzit de isprăvnicia harului lui Dumnezeu care mi-a fost dată pentru voi; că prin descoperire dumnezeiască am luat cunoștință de taina aceasta”.

Dumnezeu mi-a descoperit în mod supranatural lucrurile care erau ascunse și care acum sunt descoperite, referirea fiind întotdeauna la adevărul Noului Testament. Eu am fost făcut acum un administrator al acestor taine. Acestea sunt taine, spune El, „care în alte generații nu au fost făcute cunoscute fiilor oamenilor, dar acum au fost descoperite sfinților Săi apostoli și profeți prin Duhul”. Aceștia sunt noii conducători ai poporului Său răscumpărat. Asta prin harul lui Dumnezeu, nu prin vreun fel de merit.

Apoi, în Efeseni capitolul 4 Pavel spune: „El a dat pe unii apostoli, apoi proroci, evangheliști și apoi păstori-învățători” și toți au fost dați să preia pentru generația care va veni această responsabilitate a conducerii spirituale, „în vederea zidirii sfinților pentru lucrarea de slujire, în vederea zidirea trupului lui Cristos; până vom ajunge cu toții la unirea credinței, la cunoașterea Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Cristos”.

Deci lucrarea lui Dumnezeu în zidirea trupului lui Hristos prin evanghelizare și edificare este încredințată unor administratori noi. Ea începe cu aceia care sunt apostoli, apoi cu profeții Noului Testament, apoi vin evangheliștii și păstorii învățători, care-și fundamentează învățătura în lucrarea lor, pe ceea ce a fost revelat acelor apostoli la început și colaboratorilor acestora care au scris Noul Testament.

Astăzi eu sunt unul dintre aceștia în lungul șir de administratori. Sunt unul după generațiile îndepărtate ale celorlalți slujitori cărora le-a fost încredințată administrarea adevărului, Scriptura și poporul lui Dumnezeu, și acest lucru este adevărat în cazul oricărui slujitor credincios.

Un alt mod de a privi la aceeași tranziție este în Ioan 14, unde Domnul nostru le împărtășește ucenicilor ultimele Sale cuvinte în camera de sus, în noaptea Paștelui, în joia din acea săptămână.

Le-a spus atâtea lucruri minunate. Unul dintre lucrurile pe care El le spune și le repetă este foarte, foarte important. Are mare legătură cu adevărul. Ioan 14:25. „Lucrurile pe care vi le-am spus cât încă sunt cu voi.” Și le-a spus multe lucruri. „V-am vorbit despre aceste lucruri în vreme ce eram cu voi. Dar - „și acest lucru este foarte important“ - Ajutorul, Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl îl va trimite în Numele Meu, El vă va învăța toate lucrurile și vă va aduce aminte tot ce v-am spus Eu”.

Este un lucru uimitor. Au fost cu Isus de aproape trei ani. Spusese multe lucruri. El a vorbit în fiecare zi timp de trei ani, mult mai multe decât cele ce sunt consemnate în Sfânta Scriptură. Ioan spune că lucrurile pe care le-a spus nu ar putea fi cuprinse în toate cărțile din lume. Cum vor putea vreodată ei ca administratori ai acestei responsabilități care li s-a încredințat să-și amintească lucrurile pe care El a dorit ca ei să și le amintească? Ei bine, El spune: „Când plec eu, va veni Duhul Sfânt. Când vine Duhul Sfânt, Duhul Sfânt devine cel care vă va aduce aminte toate aceste lucruri, astfel încât voi să le puteți scrie, ca mai apoi să le puteți proclama”.

În capitolul 15:26 El spune lucrul acesta într-un alt mod. „Când vine Ajutorul, pe care vi-l voi trimite de la Tatăl -„Mângâietorul”- acesta este Duhul adevărului care vine de la Tatăl, El va mărturisi despre Mine”. Duhul Sfânt va veni și El va vorbi despre Mine „și voi veți depune mărturie pentru că ați fost cu Mine de la început”. Așadar, avem din nou, promisiunea că Duhul Sfânt va veni la ei pentru a-i ajuta să-și amintească, să își readucă aminte, să înțeleagă și chiar să înregistreze în scris tot ceea ce Dumnezeu dorește ca ei să dea mai departe pentru fiecare generație care va urma, și aici bineînțeles vorbim în mod practic, desigur, despre ce urma să devină pentru noi Noul Testament.

De asemenea în Ioan 16:12 Isus a zis: „Am încă multe lucruri să vă spun”. A spus multe și mai are multe de spus. Nu le pot spune acum pentru că „nu le puteți purta acum”. Este mai mult decât puteți purta voi. Este o sarcină prea mare. „Dar când va veni El, Duhul adevărului, El vă va călăuzi în tot adevărul; căci El nu va vorbi de la Sine, ci El va vorbi tot ce va fi auzit și El vă va descoperi lucrurile viitoare”.

El vă va ajuta să vă amintiți trecutul și vă va descoperi viitorul, și veți avea parte de adevărul inspirat prin Duhul Sfânt și chiar voi îl veți înregistra. Petru spune: „Oamenii au scris de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt”. Devine ceea ce în limba greacă este graphe, Sfânta Scriptură. Aceasta este noua administrare.

Mai întâi sunt apostolii și apoi colaboratorii apostolilor, care au fost implicați în scrierea Noului Testament. Apoi au venit proorocii care au proclamat ceea ce au spus apostolii și apoi a urmat scrierea adevărului. Ca mai apoi, fiecare generație de evangheliști credincioși și de păstori care dau învățătura de atunci și până astăzi, cei care au continuat să ducă mai departe această isprăvnicie, aceștia au devenit noii conducători și sub conducerea lor s-a născut un nou popor al lui Dumnezeu, care aduce roade și slavă lui Dumnezeu, biserica adevărată și vie.

Isprăvnicia la care suntem noi chemați este destul de simplă, cred. Propovăduiți Cuvântul. Nu așa ne învăță Scriptura? În 2 Timotei 4 apostolul Pavel spune clar: „Propovăduiește Cuvântul, la timp și ne la timp, propovăduiește Cuvântul”. Dăruiește-te pe tine învățăturii sănătoase, îi spune Pavel mai apoi lui Tit. Ai grijă mare de două lucruri, îi spune Pavel lui Timotei, 1 Timotei 4:16, „de tine și învățătura pe care o dai altora”. Citiți Scriptura. Explicați Scriptura. Aplicați Scriptura. Aceasta este isprăvnicia la care suntem chemați.

În 1 Timotei 6, chiar la sfârșitul primei epistole către Timotei, capitolul 6:20 apostolul Pavel spune: „Timotei păzește ceea ce ți-a fost încredințat - parathēkē”, este un cuvânt care înseamnă „depozit bancar”. Pavel spune: „Am depus adevărul în tine. Am depus în tine adevărul inspirat de Duhul Sfânt. Păzește acest adevăr. Evitați toate minciunile, toate înșelăciunile și păziți adevărul.” Așa se încheie întâia epistolă a lui Timotei.

La începutul celei de-a doua epistole a lui Timotei, de-a lungul paginii, în capitolul 1:14 Pavel spune: „Păzește, prin Duhul Sfânt care locuiește în tine, comoara care ți-a fost încredințată”. Care este comoara? Învățătura sănătoasă, versetul 13, „învățătura sănătoasă pe care ai auzit-o de la mine”. Apostolii au primit-o. Pavel a primit-o. Timotei a primit-o. Tit a primit-o. Generația următoare a primit-o și ea continuă să fie transmisă și iat-o prezentă și astăzi. Acestea sunt adevărurile pe care Duhul lui Dumnezeu le-a inspirat și le-a dat apostolilor și colaboratorilor lor să le scrie, și aceasta este isprăvnicia la care suntem chemați.

Suntem niște arendași. Am fost angajați de Dumnezeu în baza unui contract, înzestrați și chemați să mergem în această lume cu o responsabilitate care nu are egal, și anume să avem grijă de via lui Dumnezeu în așa fel încât să aducem roade pentru neprihănire și aceasta îi aduce slavă. Nu ne-a chemat Dumnezeu să producem fii ai iadului, ci să facem copii ai lui Dumnezeu, fii ai lui Dumnezeu.

Pilda aceasta se încheie cu această lepădare. Și asta aduce o întrebare suplimentară. Este aceasta o lepădare permanentă a Israelului? Acum, dacă ați fost aici la mesajul de duminică seara, care este răspunsul la această întrebare? Nu. Este vorba de un act temporar și va exista o perioadă viitoare în care Israelul va fi restaurat din nou, nu doar pentru mântuire, nu doar în vederea unei noi împărății ci și în vederea isprăvniciei adevărului.

Una dintre caracteristicile uimitoare ale vremurilor din urmă este aceasta. Vine un timp numit necazul cel mare, descris foarte clar, cu detalii în Apocalipsa de la capitolele 6 la 19, o porțiune lungă din carte. În acel timp numit necazul cel mare, Dumnezeu alege 144.000 de evrei - 12.000 din fiecare seminție și doar Dumnezeu știe din ce seminție sunt, ei nu știu, pentru a evangheliza lumea. Ei vor fi convertiți. Vor deveni evangheliști. Puteți citi despre acestea în Apocalipsa 7 și Apocalipsa 14.

Apoi, când va veni împărăția și Cristos va veni și își va instaura Împărăția, și El va domni la Ierusalim unde Își va așeza tronul pentru a conduce lumea, iar pentru Israel se vor împlini toate promisiunile date lui Avraam și lui David, ale profeților, promisiunile Legământului Avraamic, Davidic și ale Noului Legământ, atunci evreii vor deveni din nou ispravnici ai adevărului lui Dumnezeu. Ei vor deveni ispravnici ai adevărului Său în vremea necazului cel mare și, de asemenea, în Împărăție.

Îngăduiți-mi să vă arăt un pasaj fascinant printre multe altele din Scriptură, care va clarifica aspectul acesta. Zaharia capitolul 8. Nu pot acum să vorbesc mai mult despre asta. Nu am timp să spun mai multe, dar acest lucru ar trebui să fie suficient. Zaharia este un profet care privește spre viitor. În capitolul 8 el vede în viitor prin inspirația lui Dumnezeu. Versetul 1, „Cuvântul Domnului oștirilor a vorbit astfel: „Așa vorbește Domnul oștirilor: „am o mare gelozie pe Sion, da, cu o mare gelozie sunt mânios pe el”. Așa vorbește Domnul: „Mă voi întoarce în Sion. Voi locui în mijlocul Ierusalimului. Ierusalimul va fi numită – cum? - Cetatea adevărului. Uau! Asta este în viitor. Nu este acum. Și nu a fost în vremea Domnului nostru. „Ierusalimul va fi numit Orașul Adevărului și muntele Domnului oștirilor va fi numit Muntele Sfânt”.

Acolo va fi adevăr și sfințenie. „Așa vorbește Domnul oștirilor: „Bătrâni și femei în vârstă vor sta din nou pe străzile Ierusalimului, fiecare om cu toiagul său în mână din pricina vârstei lor înaintate.” Vor fi acolo bătrâni cu bastoanele chiar acolo cu ei. „Ulițele cetății vor fi pline de băieți și fete care se vor juca pe ulițe. Așa vorbește Domnul oștirilor: „dacă lucrul acesta va părea de mirat în ochii rămășiței poporului acestuia în zilele acelea, va fi oare ceva de mirat și în ochii mei, zice Domnul oștirilor”. Dacă pentru voi lucrul acesta pare prea greu este el prea greu și pentru Mine? „Așa vorbește Domnul oștirilor: „iată eu izbăvesc pe poporul Meu din țara de la răsărit și din țara de la asfințitul soarelui. Îi voi aduce înapoi și vor locui în mijlocul Ierusalimului; ei vor fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul lor cu adevăr și dreptate.” Este asta greu de înțeles? Pentru mine nu pare greu.

Haideți să mergem la versetul 20, în mijlocul acestei perioade, în această măreață vreme viitoare a împărăției ni se spune: „Așa vorbește Domnul oștirilor”, versetul 20, vor mai veni încă oameni, vor veni națiuni”, literalmente, vor veni națiuni, chiar și locuitori dintr-un număr mare de cetăți. Locuitorii unei cetăți vor merge la o altă cetate zicând: „Să mergem să ne rugăm Domnului și să căutăm pe Domnul oștirilor; Vrem să mergem și noi. Din toată lumea vor veni și vor spune: „să mergem la Ierusalim, să mergem la Ierusalim”. Popoare întregi și națiuni puternice vor veni să-l caute pe Domnul oștirilor la Ierusalim. El va fi acolo. Acolo va domni El. Vor veni și vor căuta bunăvoința Domnului.

Îmi place tare mult versetul 23: „așa vorbește Domnul oștirilor: „în acele zile, zece oameni din toate națiunile - zece neamuri - vor apuca haina unui evreu și vor zice: „vrem să mergem și noi cu voi, căci am auzit că Dumnezeu este cu voi”. Aceasta este împărăția.

Întreaga lume va apuca de veșminte pe evrei ca să fie luați împreună cu ei să-L întâmpine pe Domnul. Din nou în providența dulce și prin harul lui Dumnezeu, ei vor fi readuși pentru a fi din nou ispravnici ai adevărului și sfințeniei. Dar, deocamdată, „până când se vor împlini vremurile neamurilor”, Luca 21:24, vom ajunge la textul acesta în câteva săptămâni sau câteva luni, meditând la acest adevăr, până la vremea aceea, este instituită o nouă conducere, și noi suntem acea nouă conducere, iar voi sunteți acei alți oameni care urmează acea nouă conducere spirituală.

Este aceasta încheierea relatării? Avem însă o problemă, oameni buni, pentru că ultima idee din pildă a fost că vierii l-au ucis pe fiu, nu-i așa? Nu poate fi acesta sfârșitul și nici nu este.

Reveniți vă rog cu mine la capitolul 20. Mulțimea intră în panică atunci când pricepe înțelesul poveștii. Intră în panică la gândul că vor fi nimiciți și lepădați. Și așa trebuie să fie.

Dar Isus s-a uitat la ei și le-a zis. „Ce înseamnă atunci cuvintele acestea care au fost scrise?” Această mică expresie „care au fost scrise” este o referire la Vechiul Testament, pe care ei ar fi înțeles-o în mod clar. De fapt, în relatarea lui Matei, unde Isus a spus această poveste, Matei spune: „Nu știți ce ne învață Scriptura?” Sau „Nu ați citit niciodată Scriptura?” Aceasta este o referință la Scripturi. „Ați uitat ce spune Scriptura?”

Aceasta ne duce mai departe, de la ilustrație și explicație până la extensie. Aici Domnul nostru Își extinde învățătura. Pilda s-a încheiat. Finalul este unul tragic pentru vieri. Este tragic pentru cei care îi urmăresc pe viticultori. Este dramatic pentru fiul stăpânului. El este mort. Dar pilda nu se poate termina cu moartea fiului. Așa că Isus îi privește și le spune: „În cazul în care vă întrebați dacă acesta este sfârșitul poveștii, ați uitat ce spune Scriptura?” Și El citează Psalmul 118:22, „Piatra pe care au lepădat-o zidarii, a ajuns să fie piatra din capul unghiului clădirii”.

El ia mulțimea din analogia și parabola pe care le-a prezentat-o înaintea lor și îi duce chiar în Vechiul Testament. Acesta nu este sfârșitul poveștii. Dacă vă gândiți că este sfârșitul poveștii, gândiți-vă încă o dată. Ați uitat Scriptura? Scriptura spune că piatra lepădată devine piatra din capul unghiului.

Ei bine, ce este important din tot acest discurs? Este foarte simplu, deoarece ei ar înțelege totul foarte bine. Cunoșteau foarte bine psalmii Hallel. Știau Psalmul 118, probabil că cei mai mulți dintre ei îl știau pe dinafară, fără îndoială liderii religioși, știau despre piatra de temelie, piatra din capul unghiului. Este posibil să se fi gândit chiar și la profețiile mesianice, deoarece în capitolul 2 din Daniel, Mesia, Cel care vine să sfarme chipul din viziunea lui Daniel este „o piatra desprinsă fără ajutorul vreunei mâini”. Mesia era cunoscut în unele cercuri religioase ca piatra. Piatra pe care zidarii au respins-o a devenit piatra din capul unghiului.

Vă explic cum funcționează asta. Dacă aveai de gând să construiești o clădire, în vremea antică - un mare edificiu - din piatră, exista o piatră care trebuia să fie perfectă. Aceasta este piatra din capul unghiului. Această piatră trebuia să fie perfectă din toate părțile. Trebuia să fie perfectă pe partea de jos, astfel încât clădirea să fie perfect plană. Trebuia să fie perfect pe laturi, astfel încât clădirea să poată fi ridicată într-un perpendicular perfect. Trebuia să fie perfectă în partea de sus, astfel încât să nu se încline și unghiul trebuia să fie perfect sau clădirea nu ar mai fi avut simetrie. Piatra din capul unghiului stabilește fiecare unghi pentru clădire.

Constructorii știau că atunci când vor construi o clădire, trebuiau să se pregătească în așa fel încât piatra din capul unghiului să fie absolut perfectă. Câte pietre, dacă ai de gând să construiești un edificiu fastuos, vei da la o parte înainte să găsești acea piatră perfectă? Înțelegând că toate aceste pietre erau tăiate manual, dacă dădeai peste câte o piatră puteai spune deseori: „Aproape, dar nu chiar”.

Puteai avea o parte a pietrei care merge într-un anumit unghi și dacă urmai acea linie, nu funcționa. Unghiul chiar destul de mic, dacă există, asta va strica simetria clădirii. Câte pietre ar fi fost aruncate într-o grămadă de cei care ar fi putut spune: „Ei bine, poate pe asta o putem tăia și o putem folosi în altă parte”, înainte de a găsi acea piatră din capul unghiului care să fie perfectă?

Și iată acum, în învățătura Domnului Isus ilustrația s-a schimbat și Fiul a devenit o piatră. Fiul este acum piatra pe care zidarii au dat-o la o parte. Ei spuseră: „Nu ești perfect. Nu Te acceptăm ca piatra de temelie a împărăției lui Dumnezeu ".

Dacă vă întoarceți la Hallel, în Psalmul 118 și interpretați asta în context, acolo, din punct de vedere istoric, privește la Israel. Dumnezeu, într-un sens, condamnă națiunile, deoarece în construirea marelui imperiu în jurul Israelului, nimeni nu i-a acordat Israelului atenție . Evreii au fost respinși. Această națiune respinsă va deveni națiunea lui Dumnezeu, piatra din capul unghiului, deoarece Mesia Cel respins va deveni Răscumpărătorul, piatra din capul unghiului folosită de Dumnezeu.

Strict în interpretarea textuală primară, piatra din capul unghiului este națiunea lui Israel în toată istoria lui Dumnezeu și destinul întregii lumi este strâns legat de acea mică și unică națiune chiar dacă a fost întotdeauna respinsă de națiunile din jurul său și acum, în cele din urmă, acest adevăr este adus în lumină, pentru că Isus Cristos, El însuși este acea adevărată și perfectă piatră din capul unghiului, care dă o formă autentică poporului Său și o va face în mod desăvârșit într-o zi când tot Israelul va fi mântuit.

Dar aici, în textul acesta, în mod evident, Domnul nostru se referea la Sine. El este piatra pe care zidarii au lepădat-o. Aceasta este o expresie a Noului Testament foarte cunoscută. Faptele Apostolilor 4:10,11 „S-o știți toți”. Este scena în care Petru predică aici: „S-o știți voi toți popor al lui Israel, că în Numele lui Isus Cristos din Nazaret pe care voi L-ați răstignit și pe care Dumnezeu L-a înviat din morți - în acest Nume omul acesta stă aici înaintea voastră perfect sănătos. El este piatra lepădată de voi, zidarii, dar care a ajuns să fie piatra din capul unghiului”.

El vorbește conducătorilor religioși, bătrânilor, cărturarilor, vorbește cu Ana, cu Caiafa și cu toți conducătorii și acestora le spune: „L-ați lepădat. L-ați lepădat ca piatră din capul unghiului, drept urmare și El vă va lepăda. Și ce credeți că s-a întâmplat? Piatra pe care ați lepădat-o s-a întors și este piatra din capul unghiului". Fiul este piatra și El s-a întors la poporul Său. Este vorba despre înviere, dragi prieteni. Aceasta este învierea.

Povestea nu se încheie cu un Fiu mort, pentru că piatra pe care zidarii au respins-o urma să devină piatra principală, piatra din capul unghiului. Trebuia să fie o restaurare. În cazul lui Isus, o înviere. Și urma ca El să moară vineri, dar duminică va învia. Piatra care nu se potrivea standardelor lor, piatra care nu se potrivea cu ceea ce încercau ei să construiască, piatra respinsă de conducerea religioasă evreiască și de națiunea lui Israel ca inadecvată, imperfectă, inacceptabilă și defectă devine cea mai importantă piatră în împărăția veșnică a lui Dumnezeu, împărăția pe care Dumnezeu Însuși o zidește, devine kephalēn gōnias, capul unghiului, asigurând întreaga structură și simetrie a glorioasei împărății a mântuirii.

Deci, explicația are o extensie pentru ca Isus să termine povestea. Dar acesta nu este ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt este în versetul 18. Aici apare o amenințare. Cred că am putea să-i spunem aplicație, dar este mai mult decât atât. Este o atenționare serioasă. Întrebarea care se pune în spatele afirmației din versetul 18 este: „Mai bine ai fi atent la modul în care te raportezi la Isus Cristos”. „Oricine care cade peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea; dar peste oricine va cădea ea, îl va spulbera”.

Ce înseamnă asta? Este un mod de a spune acest lucru: O coliziune directă cu piatra te va spulbera. Te va distruge. Aceasta este și imaginea Vechiului Testament. Probabil că au cunoscut Isaia capitolul 8, câteva versete de acolo. Ascultați vă rog, Isaia 8:14, „Și atunci El va fi un locaş sfânt, dar şi o piatră de poticnire, o stâncă de păcătuire, versetul 15, „Mulți se vor poticni, vor cădea şi se vor sfărâma, vor da în laţ şi vor fi prinşi.” Isaia a spus că El va fi o piatră de poticnire, o piatră zdrobitoare, o piatră care va aduce moarte.

Pavel, în Romani 9:32, spune: „ei s-au lovit de această piatra de poticnire”, referindu-se la poporul Israel. Versetul 32. „Ei s-au lovit de piatra de poticnire, așa cum este scris”. Și el citează din pasajul profetului Isaia 8 și, de asemenea, din Isaia 28:16, care spune în esență același lucru. „Iată, pun în Sion o piatră de poticnire, o stâncă de cădere. Iar cel care crede în El nu va fi dat de rușine ”. Fie crezi în El, fie te poticnești în El și ești zdrobit de El.

Acest adevăr era în inima lui Petru. Și el afirmă următorul lucru, 1 Petru 2:6: „Căci este scris în Scriptură: „iată că pun în Sion o piatră din capul unghiului, aleasă, scumpă.” Acesta este din nou textul din Isaia 28:16. „Cel care crede în El nu va fi dat de rușine.” Această valoare prețioasă este, așadar, pentru voi toți care credeți; dar pentru cei care nu cred: „piatra pe care au lepădat-o zidarii devine piatra din capul unghiului, o piatră de poticnire și o stâncă de cădere”. Aici, Petru, este cel care preia aceste cuvinte ale Domnului Isus, unde Isus aduce împreună aceste două idei: piatra respinsă de zidari devine piatra din capul unghiului și e o piatra de poticnire de care te împiedici sau sub care ești zdrobit.

Din vechime, s-a descoperit că exista o zicală rabinică care ar putea fi în spatele acestui concept. Sună cam așa și este din vremuri străvechi: „Dacă o piatră cade peste un vas sau o oală cade peste o piatră ea se va sfărâma.” Fie că piatra cade peste o oală, fie că oala cade peste piatră, rezultatele vor fi aceleași, piatra însă nu se va sparge. Este un mod de a spune că dacă Îl întâlnești pe Isus Cristos și va avea loc o izbitură între tine și El de orice fel, vei fi pulverizat. Nicio cale de scăpare. Nicio cale pentru a evita.

Domnul nostru a vorbit atât de simplu. Acesta este un mesaj de dragoste și avertizare, un mesaj terifiant. Domnul nostru nu a fost bucuros să transmită acest mesaj. De aceea a plâns, dacă privim înapoi în Luca 19:41, când a venit la Ierusalim. Respingerea lui Isus Cristos este cel mai tragic lucru pe care îl poate face vreodată cineva. Esența mesajului adus de Isus este de fapt chemarea la alegerea pe care o veți lua vreodată în viața voastră. Ce vei face cu Isus Cristos? Te vei supune Lui, Îl vei recunoaște ca Domn și Mântuitor? Sau te vei ciocni de El ca de o piatră care te va spulbera?

Cum au răspuns liderii? Priviți la versetul 19. „Și cărturarii, și preoții cei mai de seamă au încercat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar s-au temut de oameni; căci au înțeles că El a rostit această pildă împotriva lor”. Știau că vorbește despre ei și că îi condamnă. În loc să se simtă vinovați, în loc să se pocăiască, ei și-au intensificat eforturile pentru a-L ucide. Ce trist! Ce tragic! Acesta a fost ultimul lor ceas. Ioan spune: „Cine are pe Fiul are viața. Cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el”.

Dar tu? Tu unde te afli? Te supui lui Cristos ca Domn și Mântuitor, ca Răscumpărător? Sau te vei ciocni cu El ca de Judecătorul care te va zdrobi?

Părinte, fă o lucrare de cercetare în inima fiecărei persoane de aici. Doamne, înțelegem că tot ceea ce poți face este să ne faci cunoscut adevărul pentru care ne ceri socoteală și ne faci responsabili înaintea Ta. Îți mulțumim pentru harul Tău. Îți mulțumim că ești așa cum am citit în psalm, Tu ești puterea noastră și cântarea noastră de laudă și nu mai ești pentru noi judecătorul nostru, ci ești mântuirea noastră. Adu, Părinte, această mântuire în inimile prezente astăzi aici. Cerem asta pentru slava Domnului Isus. Amin.

SFÂRȘIT