Dacă deschideți Biblia la Evanghelia după Luca la capitolul 20, ne vom întoarce la săptămâna patimilor, săptămâna crucificării Domnului nostru Isus Cristos. Și ne vom uita la cele ce urmează în seria de texte pe care Luca le prezintă, pentru ca să înregistreze atât istoria pământească cât și cea spirituală a acestei mari săptămâni. Luca la capitolul 20 și vreau să încep citirea de la versetul 9, pasaj care va cuprinde și pilda pe care am studiat-o ultima dată, fiindcă este foarte importantă pentru subiectul la care vom privi în această dimineață. Așadar Luca 20:9.

Apoi a început să spună norodului pilda aceasta: „Un om a sădit o vie, a arendat-o unor vieri şi a plecat într-o altă ţară pentru o vreme îndelungată. La vremea roadelor, a trimis la vieri un rob, ca să-i dea partea lui din rodul viei. Vierii l-au bătut şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un alt rob; ei l-au bătut şi pe acela, l-au batjocorit şi l-au trimis înapoi cu mâinile goale. A mai trimis un al treilea rob; ei l-au rănit şi pe acela şi l-au scos afară. Stăpânul viei a zis: „Ce să fac? Am să trimit pe fiul meu preaiubit; poate că îl vor primi cu cinste.” Dar vierii, când l-au văzut, s-au sfătuit între ei şi au zis: „Iată moștenitorul. Veniți să-l ucidem, ca moștenirea să fie a noastră.” Şi l-au scos afară din vie şi l-au omorât. Acum, ce le va face stăpânul viei? Va veni, va pierde pe vierii aceia, şi via o va da altora.” Când au auzit ei cuvintele acestea, au zis: „Nicidecum!” Dar Isus i-a privit drept în față şi a zis: „Ce înseamnă cuvintele acestea care au fost scrise: „Piatra pe care au lepădat-o zidarii a ajuns să fie pusă în capul unghiului?” Oricine va cădea peste piatra aceasta va fi zdrobit de ea şi pe acela peste care va cădea ea, îl va spulbera.” Preoții cei mai de seamă şi cărturarii căutau să pună mâna pe El chiar în ceasul acela, dar se temeau de norod. Pricepuseră că Isus spusese pilda aceasta împotriva lor. Au început să-L pândească pe Isus şi au trimis niște iscoditori, care se prefăceau că sunt neprihăniți, ca să-L prindă cu vorba şi să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului. Iscoditorii aceştia L-au întrebat: „Învăţătorule, știm că vorbești şi înveți pe oameni drept şi că nu cauţi la faţa oamenilor, ci-i înveţi calea lui Dumnezeu în adevăr. Se cuvine să plătim bir Cezarului sau nu?” Isus le-a priceput viclenia şi le-a răspuns: „Pentru ce Mă ispitiţi? Arătaţi-Mi un ban. Al cui chip şi ale cui slove sunt scrise pe el?” „Ale Cezarului”, au răspuns ei. Atunci, El le-a zis: „Daţi dar Cezarului ce este al Cezarului, şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.” Nu L-au putut prinde cu vorba înaintea norodului; ci, mirați de răspunsul Lui, au tăcut.

Istoria poporului Israel este o relatare continuă și tragică a răzvrătirii împotriva lui Dumnezeu, a păcătuirii împotriva lui Dumnezeu, a indiferenței față de revelația lui Dumnezeu, a neascultării față de Legea lui Dumnezeu și față de voia lui Dumnezeu, chiar până la nivelul uciderii prorocilor, până la uciderea mesagerilor care au venit să aducă har și îndurare, iertare și binecuvântare, mântuire și viață veșnică. Și războiul împotriva lui Dumnezeu culminează cu uciderea Fiului lui Dumnezeu, Domnul Isus Cristos. Această istorie a poporului Israel este rezumată în pilda pe care am citit-o din versetele de la 9 la 18.

În ciuda tuturor revelațiilor profetice ale Vechiului Testament care au arătat fără îndoială către Isus Cristos, această generație va săvârși actul final descris în pildă, și-anume Îl vor omorî pe Fiul, Îl vor respinge pe Cel care este în mod inconfundabil Mesia. Ei știau despre El că S-a născut din fecioară, Îi cunoșteau viața Lui fără de păcat, cunoșteau cuvintele Sale divine, lucrările Sale divine. Știau că El are putere asupra demonilor, asupra bolilor, chiar și asupra morții. Ei cunoșteau autoritatea Lui asupra lumii create, autoritatea de a liniști marea și vântul și de a crea hrană. Știau că El le-a oferit Împărăția lui Dumnezeu, mântuirea, viața veșnică, binecuvântarea.

Și toate aceste lucruri care erau adevărate despre El erau legate de promisiunile și profețiile Vechiului Testament. Cu toate acestea, în moduri care erau în conformitate cu istoria poporului Israel, ei L-au respins, fără a nega vreodată puterea Lui, nu i-au negat minunile sau înțelepciunea Lui, și totuși L-au respins. Și aceasta a început cu liderii, apoi liderii au influențat națiunea.

De ce oare liderii religioși, elita religioasă privilegiată, cercetătorii și teologii Vechiului Testament, cei care erau mai religioși decât toți ceilalți, cei despre care se presupune că sunt mai acordați cu voia lui Dumnezeu și Scriptura decât toți ceilalți, de ce L-au respins? Însă răspunsul nu este complicat. Răspunsul este pentru că inimile lor erau stăpânite de păcat, un amestec din cele mai urâte forme ale păcatului, așa cum vom vedea.

Îngăduiți-mi să vă pregătesc puțin scena. Este miercurea din Săptămâna Patimilor, ziua de miercuri. Vineri Isus va fi răstignit. În această zi de miercuri, Isus a petrecut ziua în Templu înconjurat de o mulțime de oameni care veniseră în Ierusalim pentru că era vremea Sărbătorii Paștelui. Și când Isus a venit în oraș, mulțimea, într-o euforie a speranței, a vrut să-L recunoască pe El ca Mesia, Cel pe care Îl așteptau de mult. Așa că I-au pregătit o intrare triumfală în cetate și erau încă agățați de tot ceea ce a făcut și de fiecare cuvânt pe care L-a spus până în ziua de miercuri, în templu. El învăța această mare mulțime în Templu.

Însă în fiecare mulțime, liderii religioși sunt prezenți și se nasc confruntări repetate între Isus și acești lideri religioși. Mulțimea vrea doar să-I audă învățătura. Ei vor ca El să spună lucruri pe care așteptau să le audă. Liderii religioși vor să-L prindă din cuvintele Sale. Oamenii știu că El este un făcător de minuni. Ei știu că El l-a înviat pe Lazăr din morți. Ei își doresc ca El să fie mult așteptatul Mesia și la acest moment, în ziua de miercuri, mulțimea încă mai speră că El va fi într-adevăr acel Mesia așteptat.

Mulțimea nu s-a întors împotriva Lui, dar conducătorii L-au urât de multă vreme. Îl urăsc de ani de zile. Ar dori să-L vadă mort și Îl vor mort cât mai repede. Și vor primi ceea ce își doresc în ziua de vineri. Aceeași mulțime care a strigat luni „Osana”, va striga vineri „Răstignește-L”. Schimbarea este totală, 180 de grade și liderii religioși sunt în esență arhitecții acestei schimbări. Sunt geniali.

Cum poți întoarce o mulțime, sute de mii de oameni, în câteva zile, de la a saluta pe cineva ca pe un viitor Mesia, până la a-și dori sângele Lui ca pe al unui criminal și al unui impostor? Sunt mânați parcă de o reacție malițioasă extremă și astăzi Îl doresc mort mai mult ca ieri și în următoarea oră mai mult ca ora trecută, și tot ceea ce spune El nu face decât să escaladeze animozitatea lor față de El. Fiecare confruntare dintre ei și El nu face decât să amplifice dorința de a-și îndeplini obiectivul și scopul lor.

Până să ajungem la textul nostru, care începe în versetul 19, ei au ajuns deja la un nivel tensionat de exasperare. Isus în schimb este popular, extrem de popular. El primește toată atenția maselor și spune în fața lor lucruri care pur și simplu îi distrug pe acești lideri religioși, iar oamenii înțeleg asta. Uitați-vă la versetul 19.

„Cărturarii și preoții cei mai de seamă au încercat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela dar s-au temut de oameni; căci ei - „adică oamenii” - au înțeles că El - „Isus - a spus această pildă împotriva lor”, împotriva liderilor religioși. Îi înfrunta cât se poate de tare. Isus nu învăța mulțimea doar teologie, El a expus înaintea oamenilor prezenți acolo falsitatea acestor lideri religioși. Ei erau cei care au omorât profeții în trecut. Poporul fusese întotdeauna condus de lideri falși. Ei sunt cei care vor conduce și execuția Fiului lui Dumnezeu, de asemenea.

Miza a fost foarte mare. Oamenii erau pro-Isus, și deveneau din ce în ce mai anti-farisei, anti-cărturari, anti-saduchei, anti-irodieni, împotriva grupului de secte religioase care dăduseră lideri religioși puternici și influenți. Ei trebuie să facă ceva să oprească asta. Trebuie să întoarcă atitudinea mulțimii și asta nu este deloc o treabă ușoară. Dacă ar fi fost după legea lor L-ar fi ucis cu pietre pe loc, pe calea evreiască convenabilă și de modă veche: găsesc o sprânceană a unui munte și Îl împing și astfel se va zdrobi de pietre. Nu pot face asta. Cezarul de la Roma le-a luat dreptul de a exercita ei pedeapsa capitală. Doar Cezarul are puterea de a lua viața. Evreii nu o mai pot face. Nu pot face asta. Trebuie să vină cu o altă modalitate de a scăpa de Isus, de a-și păstra propria poziție și de a întoarce mulțimea cu 180 de grade în cealaltă direcție. Și în acest text putem vedea geniul malefic la lucru în toată hidoșenia lui.

Există mai multe moduri în care ați putea împărți acest text pentru a-l înțelege, dar având în vedere ceea ce este atât de evident vă invit să privim la el ca la o descoperire a unui grup de păcate și să intitulăm tema acestui pasaj: un diagnostic al celor ce-L resping pe Cristos. Facem un pic de patologie a bolilor spirituale, analizând acele păcate specifice care scot în evidență eforturile acestor oameni de a-L omorî pe Isus. Să începem mai întâi cu ura din versetul 19. Aceasta a fost realitatea dominantă. Ei l-au urât pe Isus.

Versetul 19: „Și cărturarii și preoții cei mai de seamă au încercat să pună mâna pe El chiar în ceasul acela”. Dacă ar fi fost după ei, L-ar fi luat chiar acolo, chiar atunci, pe loc. Textul îi menționează pe cărturari și farisei. Scribii, sau cărturarii, acești avocați, apărători ai legii, teologii vremii. Preoții cei mai de seamă erau cei mai proeminenți preoți.

La fel ne spune și Matei, el a înregistrat același incident, Matei 22. Marcu îl înregistrează și el, Marcu 12. Deci, deținem trei relatări diferite despre acest lucru, care se potrivesc perfect, și voi face referire la unele dintre celelalte pe măsură ce parcurgem pasajul din Luca. Matei 22:15 spune că i-a inclus și pe farisei. Deci, îi ai pe preoții cei mai de seamă, ai cărturarii și ai fariseii. Până acum, ura preoților celor mai de seamă, a cărturarilor și a fariseilor este clară și foarte bine exprimată. Matei ne spune că a mai existat un alt grup acolo, iar Marcu o face și el, așa numiții Irodieni.

Irodienii sunt o altă grupare. Ei sunt un partid politic al evreilor pro-Irod. Într-un fel, sunt partizanii lui Irod. Evreii nu erau încântați de conducerea dinastiei irodiene. Și asta pentru că nu erau evrei, erau hasmoneeni. Și totuși, ei aveau puterea dominantă în țară și conduceau în țara lui Israel. Aceasta nu era o situație fericită pentru evrei, în special pentru farisei și pentru alții care manifestau mult zel pentru iudaism. Dar au fost unii care și-au dat seama că este oportun pentru ei înșiși să fie pro-Irod, deoarece dinastia irodiană avea bogății și era puternică. Fariseii îi urau practic pe irodieni, deoarece irodienii erau oameni care se ocupau doar de politică, care doreau să fie partenerii puterii dominante și știau cum sa facă jocurile cu cei de la Roma. Fariseii și ei au fost dispuși să facă asta, dar puţin, nu în măsura în care au fost gata să o facă Irodienii.

Era uimitor în acea zi că fariseii și irodienii pot să se adune împreună pentru a scăpa de Isus, iar acest lucru nu este ceva nou. În Marcu 3:6, mergând înapoi, cu mult înainte de momentul acesta, mergând înapoi la începutul slujirii lui Isus din Galileea, ni se spune: „fariseii au ieșit și au început imediat să se sfătuiască cu irodienii împotriva lui Isus, cu privire la modul în care ar putea să-L distrugă." Așadar, au fost în alianță, au complotat pentru a scăpa de Isus, literalmente de ani de zile.

Deci, îi avem pe toți în acest plan: cărturari, farisei, preoți, irodieni. Unii dintre preoți, fără îndoială, ar fi fost și saduchei. Saducheii erau religioșii liberali. Fariseii erau fanaticii religioși și fundamentaliști. Irodienii erau cei motivați politic. Erau toți împreună, împreună cu teologii numiți cărturari. Toți au avut același scop comun, să scape de Isus.

Iată, așadar, aici concentrarea minților iudaismului din acea zi. Și Matei ne spune că toți au complotat împreună. Aceasta este o întâlnire la nivel înalt, multilaterală, o întâlnire a tuturor minților religioase ale vremii cu un singur scop comun: să scape cât mai repede de Isus. Și chiar în acea oră au vrut să pună mâna pe El. Nu au vrut să mai aștepte încă o oră. Au vrut să-L ia și să-L omoare, dar nu au putut să facă asta.

De ce? Ne spune Luca: „Se temeau de oameni, pentru că oamenii au înțeles că El a rostit această parabolă împotriva lor”. Dacă ceva din ceea ce ar vrea să facă ar seamăna cu ceea ce Isus a spus că vor face vierii atunci ar crea o împlinire proprie a profeției și ar întoarce mânia mulțimii asupra propriilor capete. Pasul acesta trebuiau să-l joace foarte atent. Ei trebuiau să găsească o modalitate - doar gândiți-vă la asta - de a transforma această masivă mulțime de oameni de la o atitudinea pozitivă față de Isus la una rea, de la dorința lor ca El să fie regele lor până la dorința de a-L vedea mort. Însă cum aveau să facă asta?

Era o singură cale. Exista o singură putere care avea autoritatea de execuție în țară și aceea era puterea romană. În cele din urmă, Roma a trebuit să-L execute. Însă ei nu aveau nevoie să-L vadă mort ca oamenii să se întoarcă împotriva Lui. Tot ce trebuiau să facă era ca romanii să-L aresteze. Toți aceștia erau împotriva Romei, toți, fără excepție. Ei au jucat cu romanii orice joc de care aveau nevoie pentru a-și păstra puterea, dar au urât din toată inima tot ce era de origine romană și au știut și că populația îi disprețuia pe romani. Dar aveau nevoie de ajutorul Romei, nu doar pentru a-L executa pe Isus, ci aveau nevoie de romani și pentru a-L aresta și aveau nevoie de ei cât mai repede. Cum vor face asta? Romanii erau hipersensibili la o singură „crimă”, revolta politică, insurecția.

Se mândreau cu pax romana, căutând să păstreze pacea romană în toate teritoriile ocupate. Se mândreau cu înăbușirea revoltelor. Romanii se mândreau cu executarea insurecționiștilor și a rebelilor. Evreii aveau nevoie să-L prindă pe Isus cu o declarație insurecţionistă, iar apoi irodienii Îl vor raporta pentru că aveau toate liniile de comunicare deschise către romani, care Îl vor executa rapid pe acest rebel, așa cum au făcut și cu alții de-a lungul vremii.

Deci fariseii, cărturarii și preoții cei mai de seamă împreună cu irodienii se adună laolaltă. Au această întâlnire în care se sfătuiesc și planifică pentru a veni cu o strategie pentru ca acest lucru să se întâmple. Tot ce trebuiau să facă este să-i determine pe romani să-L aresteze, iar asta va întoarce mulțimea împotriva Lui.

De ce? Pentru că oamenii credeau că Vechiul Testament a promis că Mesia va veni și va instaura împărăția, nu-i așa? Și nu s-au înșelat. Mesia va veni și își va instaura tronul la Ierusalim, în Israel, va izbăvi pe Israel de orice dominație a neamurilor, Israel va fi deasupra tuturor națiunilor lumii, asta când va veni Mesia. El va instaura o împărăție care va gârbovi spatele tuturor neamurilor tirane, păgâne, hulitoare, idolatre.

Oricine și-ar fi arogat titlul de Mesia sau ar fi dorit să fie acceptat ca Mesia, ar trebui să fie împotriva neamurilor și deci împotriva Romei. Dacă ei ar putea să-L facă pe Isus să pară împotriva romanilor, Roma ar interveni rapid. Și de îndată ce viitorul Mesia va arăta că Roma are autoritate asupra Lui și nu El are autoritate asupra Romei, valul mulțimii se va întoarce împotriva Lui pentru că El nu poate să fie Mesia. Cum aveau să facă asta? Cum Îl vor transforma pe Isus în ceea ce putea să pară a fi un revoluționar periculos?

Romanii știau deja că El are o mare influență asupra mulțimilor de oameni. Era totul chiar sub ochii lor.

Pilat se afla și el la Ierusalim în acest moment, deși nu fusese permanent acolo. Locuința lui se afla în altă parte. El era acolo pentru că era sărbătoarea Paștelui și orașul era aglomerat cu toți acești pelerini, așa că era acolo pentru a se asigura că ține lucrurile sub control. Ei trebuiau să-L aresteze pe Isus folosindu-se de romani și asta ar dovedi în cele din urmă că El nu era de fapt Mesia. Deci, cum aveau să-i facă pe romani să-L aresteze? Ei, trebuiau să facă în felul acesta lucrurile, și apoi - dacă mergem înapoi la versetul 20, sfârșitul versetului - „să-L dea pe mâna stăpânirii şi pe mâna puterii dregătorului.” Acesta a fost întregul lor obiectiv.

Ceea ce avem aici, așadar, este un tip de furie exagerată fără putere. Îl urăsc atât de mult, ura lor îi înfierbântă. Îl vor mort, dar trebuie să-și protejeze propriile poziții pentru că se tem de oameni. Această atitudine scoate în evidență ura lor și un al doilea păcat, mândria lor. În afirmația din versetul 19: „se temeau de oameni; pentru că oamenii au priceput că El le spunea o pildă despre ei” și anume că El a spus că ei erau cei care erau ucigașii Fiului lui Dumnezeu. Se temeau de oameni.

Cum adică „s-au temut de oameni”? Se temeau că își vor pierde respectul și încrederea oamenilor. Vedeți dragii mei, popularitatea, acceptarea, înălțarea, onoarea, respectul le-au fost acordate de oameni. S-au hrănit cu ele. De fapt, era esențial să-și hrănească ego-ul lor neprihănit. Le plăcea să atragă atenția asupra lor. Le plăcea să poarte haine lungi și să acționeze într-un anumit fel, ca să ducă mai departe anumite comportamente care atrăgeau atenția oamenilor asupra lor și îi făceau să pară evlavioși, sfinți, mai presus decât ceilalți, la un nivel superior. Ei au căutat locurile principale la ospețe, a spus Isus în Matei 23. Ei au vrut ca oamenii să-i numească: „părinți, învățători, stăpâni”. Aveau nevoie de oameni, de mulțimi așa cum fac toți liderii religioși falși.

Toată puterea lor, toată onoarea lor, toată stima lor de sine, toată poziția lor, toată importanța lor a venit de la oameni. Și mulțimea era încă fascinată de zumzetul intrării lui Isus în Ierusalim și de faptul că El ar putea fi Mesia. Matei 21:46 spune: „se temeau de mulțime, deoarece mulțimea credea că Isus este un proroc”. Cel puțin era un proroc pentru ei. Astfel că le-a fost frică să se ridice împotriva mulțimii pentru că aveau nevoie de mulțime.

Apropo, cuvintele Noului Testament și cuvintele Domnului nostru din Matei 23, ne spun că acești conducători nu-i iubeau pe oameni, nu aveau deloc iubire pentru oameni. De fapt, s-au folosit de oameni și chiar au abuzat de ei. Au îngrămădit asupra lor poveri grele, poveri legaliste și nu au vrut să pună niciun deget măcar pentru a-i ajuta să poarte acele poveri. Isus a spus că ei au pus asupra oamenilor un jug pe care nimeni nu l-ar putea purta. Au condus prin frică și intimidare, după felul în care guvernează și lucrează toți liderii religioși falși. Îi pun pe oameni să trăiască sub teama că dacă nu îi ascultă și nu fac ceea ce spun ei vor merge în iad. Nu vor intra în Împărăția lui Dumnezeu. Nu au făcut nimic pentru oameni. I-au transformat în fii ai iadului. I-au făcut mai răi prin învățătura lor.

Și nu ofereau oamenilor altceva decât dispreț. I-au desconsiderat pe oameni, i-au crezut mai prejos decât ei, nu i-au invitat niciodată în casele lor, la mesele lor, la cină sau la ospețele lor. Nu au avut nicio legătură cu ei. Nu erau plăcuți nici lui Dumnezeu, dar nu plăceau nici oamenilor. Ei erau oameni care urmăreau propria plăcere, care și-au hrănit sufletele mândre cu laudele celor pe care i-au intimidat și abuzat. Și ei știau că dacă Isus va fi arestat de romani speranțele oamenilor în El vor fi spulberate și vor scăpa de El și își vor asigura dominația permanentă.

Așa că ei sunt plini de ură și plini de mândrie. Ei trebuie să găsească o altă cale, pentru că nu pot pune doar mâna pe El, - un termen care înseamnă „să-L apuce” și „să-L ia”, fie pentru a-L ucide, fie pentru a-L preda romanilor, ca să-L ucidă până când nu vor avea un motiv întemeiat. Dacă ar face gestul acesta fără niciun motiv în fața oamenilor, toată mulțimea s-ar întoarce împotriva lor. Așa că ei trebuie să schimbe atitudinea mulțimii.

Preocuparea aceasta îi duce la un al treilea păcat în acest complex de păcate adunate de ei, și anume ipocrizia. Trebuie să-și joace jocul, jocul la care erau atât de pricepuți, jocul ipocriziei. Toți liderii religioși falși sunt ipocriți, au fost atunci, sunt astăzi și vor fi întotdeauna. Ei sunt maeștri ai deghizării. Deci versetul 20 spune: „L-au urmărit”, L-au supravegheat cu atenție. L-au urmărit. Ce căutau să găsească?

Ei „au trimis niște iscoade, niște spioni care s-au prefăcut neprihăniți, ca să-L poată prinde cu vorba, astfel încât să-L dea pe mâna stăpânirii și pe mâna puterii dregătorului”. Finalul întregului plan a fost să ajungă să-L ducă la Pilat, guvernatorul roman care îl reprezenta pe Cezar în teritoriu, a cărui sarcină era să se asigure că nu există probleme în Israel, cel care trebuia să se ocupe de orice rebel sau insurecționist. Ei trebuiau să-L ducă la guvernator.

Pentru a-L duce însă la guvernator, au fost nevoiți să-L prindă cu o declarație care să-i determine pe romani să vrea să-L aresteze și să-L omoare. Pentru a-L prinde cu acest gen de afirmații, au trebuit să-L găsească în momentul potrivit, așa că L-au urmărit și au trimis spioni mascați ca cinstiți căutători ai adevărului.

În sensul acesta, Matei spune că spionii aceștia au fost ucenici ai fariseilor împreună cu irodienii, și aceasta pentru că irodienii aveau acces direct la romani. Ei complotau împreună împotriva lui Isus. Așadar, ideea era: „îl vom prinde noi cu ceva”, iar irodienii se vor duce repede la romani, și din moment ce irodienii nu au antecedente religioase ci doar politice, va fi mult mai credibilă povestea dacă este spusă de Irodieni.

Această mică expresie, „pretindeau că erau neprihăniți”, era un standard pentru religia falsă atunci și este întotdeauna. A pretinde ca ești neprihănit. Ceea ce doreau de fapt era să-I întindă o cursă și să-L prindă printr-o declarație care să-l expună și apoi să fie arestat și dus la autoritățile romane și executat ca lider al unei revolte, un rebel.

Pilat, așa cum am spus, era acolo. Urmau să-l folosească pe Pilat pentru a-L omorî pe Isus. Dar ascultați asta. Nu aveau nevoie ca Isus să fie ucis pentru a schimba direcția în care mergea mulțimea. Ei Îl doreau pe El mort și își vor vedea dorință împlinită, acum aveau nevoie doar ca El să fie arestat. Asta este tot ce doreau. Evreii se așteptau, mulțimea, poporul se aștepta ca Mesia să vină și să răstoarne toată stăpânirea neamurilor, să vină și să stabilească împărăția făgăduită de profeți, să izbăvească pe Israel din mijlocul națiunilor și să așeze Israelul peste toate națiunile.

Orice pretendent la titlul de Mesia trebuia să fie gata să intervină și să pună capăt stăpânirii puterii neamurilor. Orice Mesia adevărat ar fi văzut Roma ca un intrus nedorit, nelegiuit, idolatru, hulitor, păgân, uzurpator. Drept urmare, Mesia, prin natura lui trebuia să fie un revoluționar. Trebuia să fie în agenda Sa să stabilească Împărăția, să rupă jugul stăpânirii neamurilor, să pună capăt idolatriei prin așezarea Împărăției lui Dumnezeu.

Lucrul acesta este adevărat. Profeții au vorbit despre toate acestea. Data viitoare când va reveni Domnul Isus, El va face asta. Profeții au vorbit însă și despre faptul că El va veni și va fi o jertfă pentru păcat prima dată. Dar ei priveau doar la sfârșit. Toți evreii ar fi afirmat în unanimitate că Mesia va veni și va distruge neamurile hulitoare care au dominat această țară și va repune standardul lui Dumnezeu și va reașeza Împărăția lui Dumnezeu aici. Știau că oamenii vor dori asta. Și au presupus că Isus va fi forțat să fie de acord cu aceasta perspectivă. Dacă Isus dorea să fie considerat în continuare ca fiind Mesia, el ar fi trebuit să fie de acord cu asta.

Acum, ei nu credeau că Isus este Mesia. Ei erau pe deplin convinşi că El nu este Mesia. Ei credeau că El este doar un tip care încearcă să-i facă pe oameni să creadă că El este Mesia și, pentru a ține pasul cu jocul în care a intrat, va fi forțat să îmbrățișeze perspectiva populară, și anume că Roma trebuie dată la o parte. Așa că tot ce trebuie să facă este să-L prindă într-o poziție în care El trebuie să spună asta. Și odată ce romanii Îl vor aresta și El arată că romanii sunt mai puternici decât El, că El nu are putere asupra autorității romane, oamenii se vor întoarce într-un minut împotriva Lui. Se va termina cu El și romanii Îl vor omorî. Așa că își căutau momentul.

Așa ca ajungem la cel de-al patrulea păcat, lingușirea. În cele din urmă, găsesc parcă momentul potrivit, și în versetul 21 ni se spune: „Și L-au întrebat, zicând” observați cum i-au întins capcana cu lingușeală mare: „Învățătorule”. Acest cuvânt era folosit doar pentru cei mai înalți dintre rabini. Vin înaintea Lui și Îl laudă. Trebuie să fi fost foarte dureros pentru ei să facă acest lucru. Ei Îl urăsc. Dar spun ceea ce cred că este nevoie să spună.

Există două motive pentru care aceștia vorbesc așa cum vorbesc. În primul rând, vor să-L laude pe Isus și vor să-L înalțe în mintea Lui, pentru a-L face să se simtă mândru, astfel încât El să dorească să acționeze într-un mod care să fie în concordanță cu ceea ce spun ei. În al doilea rând, vor să arate că sunt de acord cu mulțimea care Îl urmează, pentru că asta au crezut oamenii despre El. „Învățătorule”, oamenii credeau că El este un învățător, un om înțelept, „știm că vorbești și-i înveți cu dreptate pe oameni”. Aceasta a fost opinia generală a oamenilor despre El, o avem clar descrisă aici. Ne spun prin cuvintele acestea tot ce credeau oamenii despre El - „înveți și vorbești corect. Nu ești părtinitor față de nimeni ci înveți calea lui Dumnezeu în adevăr”.

Aceasta este lingușeală totală. Intenția lor este să-L distrugă. Pe de altă parte, ceea ce spun ei este adevărat, nu-i așa?. El este Învățătorul. El vorbește și învață corect. El nu este părtinitor. El îi învață pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr, nimic mai mult. Acesta este adevărul. Așa L-au privit și oamenii. Vorbești și îi înveți pe oameni cu dreptate, orthos în limba greacă, orthos. Menționez termenul acesta pentru că de aici avem cuvântul ortopedic. Însemnă simplu corect, vertical. De asemenea noi avem cuvântul ortodox, care este format din orthos și doxology, sau doxa, și care înseamnă a da slava cuvenită lui Dumnezeu. Vorbești ortodox, adevărul. Nu ești părtinitor cu nimeni.

Textul din Matei variază un pic, literal în greacă spune: „nu te uiți la fața oamenilor”. Cu alte cuvinte nu îți adaptezi mesajul după răspunsul primit din partea oamenilor sau după mulțimea celor cărora le vorbești. Vorbești fără echivoc și fără să ții seamă de părerea oamenilor sau de consecințe.

Toate acestea sunt în mod absolut adevărate. Ei însă nu cred asta. Aceasta este o idee populară, însă este și adevărul. Apoi ajung la punctul cel mai înalt: „Tu îi înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr.” Tu ești Cel care îi înveți pe oameni calea lui Dumnezeu în adevăr. Ipocriți, plini de ură față de El, mândri, tot ce vor este să-L flateze pe Isus, să-I gâdile ego-ul ca să poată fi obligat mai apoi să rămână consecvent cu poziția publică, pe care I-au creat-o înaintea oamenilor, ca nu cumva să nu-și piardă imaginea și reputația.

Fiind flatat public, gâdilat în ego-ul Său și ridicat atât de sus, El nu va dori să contrazică acea poziție înaltă. Așa că Îl pun într-o situație în care El este obligat să le dea un răspuns direct, o perspectivă dreaptă, care cred ei că este după voia lui Dumnezeu. Ei știu că răspunsul corect este cel pe care îl dă toată mulțimea și dacă vrea să rămână pe placul mulțimii va trebui să dea același răspuns.

Legat de păcatul ipocriziei este păcatul lingușelii, de care este legat păcatul înșelătoriei, al cincilea păcat al acestor lideri care Îl resping pe Cristos. Versetul 22. Aici este momentul în care ei vin la El și apare întrebarea. Este genială, au făcut tot ce puteau mai bine.

„Este legal, se cuvine să plătim taxele Cezarului sau nu?” Amintiți-vă, versetul 20, ei au venit la Isus prefăcându-se că sunt oameni neprihăniți, dar în versetul 23 Luca spune: „dar El le-a descoperit viclenia”. Așa că ajungem la al cincilea păcat, înșelătoria. Ei vor să-L atragă în cursa de-a face o declarație împotriva romanilor. Apoi vor să-L raporteze, să-L aresteze, iar apoi romanii Îl vor executa pentru că o mulțime foarte mare Îl urmează.

Cea mai mare onoare pe care puteai să i-o dai vreodată unui profesor care este foarte apreciat era să-i pui o întrebare. Era cea mai mare cinste pe care puteai s-o arăți vreodată unui învățător, și anume aceea de a-i pune o întrebare, una chiar mai grea, și în special o întrebare din legea lui Dumnezeu. Și așa este pusă întrebarea. „Este legal?” Nu din punctul de vedere al dreptului roman, ci dacă este legal după Legea lui Dumnezeu? „Este legal să plătim taxe și impozite Cezarului sau nu?”

În mintea lor era doar un singur răspuns biblic, nu. Ei știu de asemenea că mulțimea ar spune la fel, nu. Mulțimea ar spune clar. Noi suntem obligați să plătim impozite Cezarului. Nu ar trebui să plătim taxe pe cereale, pe ulei, pe vin, pe pământul și pe veniturile pe care ni le dă Dumnezeu din pământul care aparține lui Dumnezeu cu tot ceea ce produce el, și nu ar trebui să plătim taxe unor neamuri idolatre, care stăpânesc cu putere asuprind poporul lui Dumnezeu fără niciun drept pe pământul lui Dumnezeu”. Oamenii s-ar fi ridicat și într-un singur glas ar fi spus: „Nu. Nu este potrivit legii lui Dumnezeu să facem asta, dar suntem obligați să o facem.”

Evreii urau să plătească impozite romanilor, nu numai pentru că urau să-și împartă banii, ci pentru că urau să-i dea păgânilor, idolatrilor, regimului de ocupație. Cuvântul folosit aici, impozite, este la plural, termenul general, phoros, doar un cuvânt care vorbește în general despre impozite. Erau o mulțime de taxe. A existat o taxă funciară: o zecime din cereale, o cincime din ulei și vin; o taxă de import pusă la fiecare port, la fiecare graniță și la fiecare poartă a orașului; exista un tarif pentru orice bunuri care treceau granița.

A existat un impozit pe venit de 1% din salarii și apoi era o taxă pe care trebuia să o plătească fiecare persoană, un impozit pe fiecare cap de locuitor. Toată lumea trebuia să o plătească. Era un dinar pe an. Apropo, era taxa pe care Iosif și Maria au trebuit să o plătească și au plătit-o la Betleem când s-a născut Isus. Matei folosește de fapt cuvântul „înscriere” și este cuvântul kēnsos din care obținem termenul recensământ. Urau să plătească taxe către romani, deoarece Roma era un popor recunoscut pentru traiul blasfemator, idolatru și fără Dumnezeu.

Istoricul evreu Iosefus ne aduce în atenție câteva relatări istorice interesante, înainte de nașterea lui Cristos. Vine un bărbat pe nume Iuda din Galileea. El conducea o insurecție împotriva romanilor și o face motivat tocmai de faptul că aceștia nu ar trebui să plătească impozite. El spune: „Dumnezeu este singurul nostru Domn și conducător”. Și se revoltă împotriva plătirii impozitului recensământului și a oricăror alte taxe, deoarece spune el că toate acestea finanțează practic păgânismul și idolatria.

Într-un final a fost ucis. Și toți cei care au încercat să-l urmeze în revolta lui au fost împrăștiați peste tot. Dar acel sentiment pe care l-a dezvoltat Iuda a rămas și a mocnit în inimile oamenilor și toți și-au amintit asta, chiar dacă au trecut peste 30 de ani de la evenimentul acesta. A făcut parte din istoria lor cunoscută: „îți amintești când Iuda a încercat să ne scoată de sub obligativitatea de a plăti aceste taxe?” Și istoricul Iosefus a consemnat că în anul 66 d.Hr., când a început marea revoluție care s-a încheiat în anul 70 d.Hr., când romanii au intrat și au distrus Ierusalimul și au făcut un masacru, insurecția din 66 d.Hr., adică la 72 de ani după cea inițiata de Iuda, a fost începută cu același scop. Premisa de la care s-a pornit a fost problema intolerabilă a impozitării.

Deci acea convingere cu privire la problema impozitării mocnea în inimile oamenilor, deoarece aceasta era rutina zilnică, era memento-ul constant al realității ocupației și idolatriei romane. Evreii au văzut cu adevărat impozitarea de către Roma ca o trădare fața de Dumnezeu, adevăratul și singurul Împărat al lui Israel.

Acum, liderii religioși erau siguri că Isus va trebui să afirme public opinia care era populară atunci, când i se pune întrebarea: „ar trebui să plătim impozite și taxe Cezarului”. Tocmai i s-a spus că: „Tu vorbești doar adevărul lui Dumnezeu, Tu ești corect în tot ceea ce spui, ești ortodox în tot ce faci și nu-ți pasă care sunt consecințele, dar prin asta nu au făcut altceva decât să-L pună la colț. Și de îndată ce El va răspunde și va zice, „nu, nu este drept să faceți asta. Este împotriva Legii lui Dumnezeu", ei îi vor trimite pe irodieni la romani să spună tot ce s-a întâmplat. Romanii vor veni imediat și vor vedea marea mulțime care Îl urmează, vor presupune că El răspândește acest tip de învățături și că o altă insurecție este pregătită, Îl vor aresta și, în momentul în care Îl vor aresta, toată lumea va ști cu siguranță că El nu este Mesia, pentru că și El este acum o victimă a acelorași neamuri păgâne. Așa că L-au pus în această poziție.

El însă a înțeles viclenia cu care veneau la El. Matei spune: „El le-a cunoscut vicleșugul”. Luca o numește șmecherie. Matei merge în spatele înșelătoriei lor spre răutatea care a motivat-o. Știa ce era în ei. Cum le-a cunoscut Isus viclenia? Pentru că El știa ce era în inima lor. Ioan 2:25, „El cunoștea ce era în inima omului”. El este Dumnezeu. Și El știe și descoperă totul.

Versetul 24. „El le-a zis: „Arătați-mi un dinar.” Probabil că ar fi trebuit să găsească unul undeva în mulțime, deoarece evreilor nu le plăcea să-i aibă la ei. Erau monede romane și dacă le aveai însemna că ai un mic idol în buzunar. Și în Israel după captivitatea babiloniană din punct de vedere istoric nu a mai existat niciun fel de idolatrie. Ei foloseau monede de cupru și șecheli evreiești. Da, ați auzit foarte bine. Nu le plăcea să folosească sau să aibă la ei monede romane. Dinarul era practic o monedă cu care era plătită o zi de muncă, o monedă valoroasă, făcută din argint sau uneori de aur. Au fost folosite între anul 300 î.Hr. până la 300 d.Hr., aproximativ 600 de ani, 6 secole. Au fost bătute de împărat și în funcție de cine era împăratul purtau imaginea lui pe ea.

Deci, toată linia împărătească lungă a Cezarilor avea chipurile imprimate pe monedele care au fost bătute în timpul propriei lor domnii. Ele purtau imaginea gravată a împăratului pe o parte, apoi inscripțiile și informațiile de identificare pe cealaltă parte. Și, așa cum am spus, evreii nu le-au folosit pentru că le considerau asemenea idolilor. Dar Isus a spus: „căutați-mi un dinar. Arătați-mi unul. Al cui chip și inscripție le poartă?” Toată lumea știa răspunsul la această întrebare. „Al Cezarului”. Sunt sigur că în acest moment spionii și cei care au venit să-L prindă cu vorba, și care erau acolo și probabil și alții au reușit să-și facă apariția, nu doar spionii, sunt cu toții acolo acum și își freacă mâinile gândindu-se: „merge după planul pe care l-am făcut și face așa cum am crezut că va face. Recunoaște monedele ca aparținând lui Cezar și, prin urmare este de acord că sunt idolatre și blasfematoare”.

Și, apropo Cezar August a avut monede bătute în anul 17 î.Cr. identificându-se pe sine ca fiul lui Dumnezeu, ceea ce a făcut ca aceste monede să fie respinse de către evrei. Tiberiu Cezar avea monede care îl desemnau ca mare preot al lui Dumnezeu. Ei bine, de vreme ce Isus a pretins că este Fiul lui Dumnezeu și din moment ce El a pretins că este mijlocitorul dintre oameni și Dumnezeu, cu siguranță dacă El este adevăratul Mesia și un adevărat profet al lui Dumnezeu, vede aceste monede ca fiind o formă de idolatrie, exact ceea ce sunt și anume o blasfemie înaintea lui Dumnezeu. Aveau într-adevăr un plan foarte inteligent.

Ei însă nu se așteptau la răspunsul Lui, versetul 25: „și El le-a zis: „Atunci dați lui Cezar lucrurile care sunt ale lui Cezar și lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu.” Dragii mei, profunzimea acestor cuvinte nu ar trebuie pierdută în simplitatea lor. Cineva ar putea spune: „Ei bine, asta înseamnă să-ți plătești impozitele?” Este mai mult decât atât. Da, este și asta dar este mai mult decât atât. Verbul din text, dați este verbul grecesc apodote, care înseamnă „a da înapoi datoria, a da înapoi pentru că aparține cuiva, înapoiază, restabilește”.

Există unele lucruri în această lume care aparțin acestei lumi. Există unele lucruri în această lume care aparțin pământului, care sunt pământești. Există unele lucruri care aparțin în providența lui Dumnezeu acestui tărâm temporal. Fă-ți datoria în vremea pe care ți-a așezat-o Dumnezeu în providența lui, în istorie. Dumnezeu însuși adusese Israelul sub dominație romană. Dumnezeu îi adusese în starea aceasta. Cezarul este regele lor pământesc. Cezarul este conducătorul lor pământesc. Și ei trebuie să-i susțină conducerea, deoarece orice guvernare este rânduită de Dumnezeu. Romani capitolul 13. Autoritățile care există sunt rânduite de Dumnezeu și nu poartă sabia degeaba. Guvernul este rânduit să-i protejeze pe cei nevinovați și să-i pedepsească pe cei răi.

Și romanii au făcut asta. Au fost puternici din punct de vedere militar și au asigurat pacea, securitatea și protecția, au făcut drumuri excelente și canale maritime pentru transport și au contribuit la creșterea prosperității vieții. Toate acestea erau valori pentru care trebuia să plătești. Noi trebuie să înțelegem foarte bine asta. Trăim în două lumi creștini fiind. Trăim în lumea de aici și avem anumite obligații, datorăm tărâmului lumesc ceea ce aparține de acest tărâm lumesc. În providența lui Dumnezeu, se întâmplă să trăim în Statele Unite ale Americii și, dacă statul dorește ca banii mei din impozite să contribuie la bugetul din care să se construiască autostrăzile și să se repare podurile și să se facă toate celelalte, atunci acesta este dreptul lor. Și aceasta este lumea în care trăiesc. Este onorat Cristos? Îl înălță pe Dumnezeu? Nu. Dar nici nu ar trebui.

Plata taxelor noastre stabilite de guvernul de pe pământ, chiar și de tipuri de guverne idolatre, care blasfemiază, chiar guverne comuniste, opresive, autocratice, chiar și cele păgâne, chiar și cele care sunt pe cale să-l execute pe Fiul lui Dumnezeu sunt guverne rânduite de Dumnezeu. Și trebuie să ne îndeplinim datoria pe care o avem față de ele.

În 1 Petru este scris: „Dați cinste împăratului, supuneți-vă tuturor celor care sunt în autoritate deasupra voastră”. Nu contează dacă este o democrație într-un parlament sau autorități locale, poliție, sau un dictator comunist sau Cezarul. Cezarul are sfera sa de influență potrivit planului lui Dumnezeu și noi avem această datorie în providența lui Dumnezeu și ceea ce cere guvernul respectiv este ceea ce trebuie plătim. Isus prezintă rolul guvernului, dreptul guvernului de a colecta impozite pentru susținerea acestuia, fiindcă este rânduit de Dumnezeu pentru bunăstarea și protecția omului și fără de care ar fi anarhie, haos și distrugere.

Îmi veți spune: „Și ce se întâmplă atunci când guvernul îți cere să faci ceea ce Dumnezeu îți interzice sau când guvernul îți interzice să faci ceea ce Dumnezeu îți cere să faci?” Atunci ajungeți la cazul clar din Fapte 5:29 și spui hotărât: „Judecați voi dacă se cade să ascultăm mai mult de oameni decât de Dumnezeu.” Dacă îmi spun să nu mai predic Evanghelia lui Isus Hristos, atunci eu spun: „îmi pare rău, am o poruncă mai înaltă decât asta”. În punctul acesta cele două se intersectează. Eu aleg să Îl ascult pe Dumnezeu, fă ​​ce vrei cu mine.

De la sfârșitul împărăției teocratice a Vechiului Testament și până la stabilirea împărăției teocratice viitoare a lui Cristos, când El se va întoarce pentru a-și instaura împărăția pe pământ, nu există o societate sacră, nu există o societate sfântă.

Ne trăim viața în două lumi. Suntem cetățeni ai acestei lumi temporale sub conducerea unui guvern pământesc, dar în același timp cetățeni ai Împărăției lui Dumnezeu sub conducerea lui Dumnezeu Însuși și a lui Cristos. Biserica nu trebuie să preia rolul pe care îl are guvernul civil. Biserica nu trebuie să se răzvrătească împotriva autorității civile. Biserica nu trebuie să devină criticul de serviciu al societății civile, nici prin război, prin nesupunere civică sau prin putere politică, biserica nu ar trebui să controleze guvernul. Societatea în care noi trăim nu este una sfântă. Noi nu trăim într-o împărăție teocratică. America nu este o țară teocratică și nicio altă națiune de pe pământ.

Dă-i Cezarului ceea ce este al Cezarului și mulțumește-I lui Dumnezeu că în providența Lui te găsești sub autoritatea guvernului sub care te afli, pentru că există unele mult, mult mai rele în alte locuri ale lumii și în istorie decât acesta. Dar oricare și oricum ar fi noi trebuie să fim cunoscuți ca niște buni cetățeni. Acesta este mesajul apostolului Pavel către Timotei și către Tit, dacă vă amintiți.

Totuși, mai important decât aspectul acesta, și acesta este mesajul pe care îl are direct pentru ei, încă o invitație plină de milă și de har: „și dați lui Dumnezeu lucrurile care sunt ale lui Dumnezeu”. De ce să nu-I dai lui Dumnezeu ce este a Lui?

Ce este al Lui? Sufletul pe care tu îl ai. Nu-i așa? Sufletul tău, existența ta veșnică, așa cum ai anumite datorii față de guvernul civil, îi datorezi anumite lucruri și lui Dumnezeu. Îi datorezi guvernului ceea ce deține guvernul. Și ei îți vor spune care sunt lucrurile pe care le dețin prin legile pe care le impun. Îi datorezi lui Dumnezeu ceea ce deține Dumnezeu. Ce anume deține Dumnezeu? Dumnezeu te stăpânește în întregime. Dumnezeu este stăpânul Tău. El le spune: „De ce nu vă plecați genunchiul spre tronul suprem, spre cel mai important decât oricare altul? Dați cinste lui Dumnezeu”.

Lui Dumnezeu I se datorează închinarea, lauda, adorarea, slava, ascultarea, iubirea, încrederea. Să-I dau viața mea, totul. Ei nu i-au dat lui Dumnezeu ceea ce a poruncit Dumnezeu: inimile lor, sufletele lor, viețile lor. Banul aparține lui Cezar. Tu îi aparții lui Dumnezeu. Moneda are imaginea lui Cezar. Tu ai imaginea lui Dumnezeu. Moneda este a lui Cezar. Tu ești al lui Dumnezeu. Aceasta a fost invitația Lui. Este o invitație care ți se adresează și ție astăzi.

Și în final, tot ce a spus Isus a dus la descoperirea păcatului final din viața lor. Avem ura, mândria, ipocrizia, lingușirea, înșelăciunea, iar în al șaselea rând încăpățânarea. Mă apropii de încheiere imediat. Încăpățânarea, versetul 26: „ei nu au putut să-L prindă cu vorbă în prezența mulțimii, ci minunându-se de răspunsul Lui, au tăcut”. Mi-aș fi dorit să spună că s-au pocăit. Sunt atât de încăpățânați. Aceasta este o situație iremediabilă. Ei pleacă din prezența lui doar frustrați pentru că nu au reușit să-L prindă cu o vorbă în fața oamenilor, care ar fi contribuit la arestarea și executarea Lui.

În loc să plece și să se minuneze și să spună: „Înțelepciunea lui este uluitoare. Este uimitor să descoperim că avem obligații față de Dumnezeu și trebuie să fim atenți la obligația noastră față de Dumnezeu", ei rămân încă atât de încăpățânați. Acest lucru poate fi ilustrat de un cuvânt mai vechi, căpoși, de-a dreptul încăpățânați. Avem așadar un grup de păcate care îi pun într-o stare fără speranță.

Întoarceți vă rog la capitolul 23:2. Versetul 1, ne spune că în cele din urmă Îl duc pe Isus la Pilat, vom acoperi altădată învățătura rămasă între, Îl vor duce pe Isus la Pilat. Versetul 1, „L-au adus înaintea lui Pilat și au început să-l acuze, spunând: „L-am găsit pe acest om înșelând națiunea noastră și interzicându-le oamenilor să plătească taxele Cezarului.” Minciună sfruntată. O minciună, cu îndrăzneală, fără rușine. Știau că acesta era singurul mod în care pot să-L aresteze și să-L execute și chiar dacă El nu ar fi spus așa ceva, ei ar fi gata să inventeze ceva.

Este aceasta încăpățânare? Devii un neprihănit de sine mincinos în efortul de a-L respinge pe Cristos. O astfel de ură în anumite privințe este de neînțeles, dar vorbim despre un complex de păcate fără remediu care, în cele din urmă, în planul lui Dumnezeu le vor aduce succes și Îl vor aresta și executa, iar mulțimea va striga pentru sângele Său și îi va îmbrățișa pe ei ca pe eroii lor spirituali.

Sper ca nimeni de aici nu Îl va respinge pe Isus Cristos. Alege de care parte vrei să fii. Ești fie cu El, fie cu ei.

Părinte, aceasta este o experiență atât de bogată și puternică pentru noi să putem lua parte la acea confruntare. Fă ca acest adevăr să fie aplicat fiecăruia direct, personal și cu un scop clar. Doamne, nu vrem să trecem de partea acelor încăpățânați care Îl resping. Vrem să venim la Cristos. Doamne, lucrează la inima fiecăruia de aici care încă te-a respins. Fă Doamne să nu se întoarcă din nou în timp și să facă aceeași greșeală și să se simtă bine respingându-Te. Fii milostiv față de ei și fie să vină la Cristos din dragoste, cu pocăință și credință. Ne rugăm în numele Lui. Amin.

SFÂRȘIT