Să ne deschidem Bibliile la Romani capitolul 13; și ne bucurăm că sunteți cu toții aici, este minunat să fim împreună și să privim la Cuvântul lui Dumnezeu. Ne străduim să parcurgem primele versete din Romani 13 pe tema responsabilității creștinului față de guvernare. În epistola către Romani, evident, porțiunile familiare sunt despre mântuire. Marele argument cuprinzător al epistolei către Romani merge, de fapt, de la capitolul 1 până la sfârșitul capitolului 11, expunând doctrina îndreptățirii, a sfințirii. Am parcurs aceasta în mare.

Apoi, începând cu capitolul 12, pe baza faptului că am fost mântuiți și puși deoparte pentru Dumnezeu, trebuie să ne angajăm la un anumit fel de viețuire. Și în cadrul viețuirii la care creștinul trebuie să se angajeze se află o relație corectă cu guvernarea, cu autoritatea sub care trăiește. Așadar, ne uităm la felul în care trebuie să răspundem guvernării.

Și, practic, în versetele 1-7, Pavel ne spune că sunt două responsabilități pe care le avem. Prima, în versetul 1, este să fim supuși; a doua, în versetele 6 și 7, să ne plătim taxele. Deci trebuie să fim supuși și să plătim taxele. Acest prim punct, supunerea față de stăpânirile mai înalte, se întinde până la sfârșitul versetului 5. Și în aceasta, el dă șapte motive pentru care trebuie să fim supuși guvernării sub care trăim. Și, apropo, supunerea noastră este necondiționată. Ea nu este determinată de felul guvernării, de bunăvoința guvernării, de teologia ei sau de absența acesteia...a guvernării. Este strict și pur și simplu o chestiune de ascultare de planul lui Dumnezeu, în care El a rânduit autoritatea guvernamentală pentru protecția vieții și a proprietății. Și acestea sunt cele două lucruri fundamentale, după cum am văzut, cu privire la guvernare. Ele trebuie să protejeze viața și proprietatea.

Este posibil să nu fim de acord cu tot ce fac. Poate nu ne place tot ce fac. Poate simțim că unele dintre libertățile noastre sunt încălcate. Dar, cu excepția cazului în care contrazic instrucțiunea specifică a lui Dumnezeu din Scriptură, trebuie să fim supuși. Și el ne prezintă motivele pentru supunerea față de guvernare.

Primul motiv vine în versetul 1, și doar am să-l trec în revistă. „Căci nu este stăpânire care să nu vină de la Dumnezeu. Și stăpânirile care sunt au fost rânduite de Dumnezeu.” Cu alte cuvinte, guvernarea este printr-un decret divin. Ne supunem guvernării pentru că Dumnezeu a conceput guvernarea pentru rolul ei de protecție a vieții și a proprietății.

În al doilea rând, există un motiv important pentru care vrem să ne supunem guvernării, și anume că, dacă primul punct este adevărat, iar guvernarea este printr-un decret divin, atunci al doilea punct, din versetul 2, urmează logic. „Împotrivirea față de guvernare este împotrivire sau răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Cine, așadar, se împotrivește stăpânirii,” referindu-se la puterea mai înaltă, referindu-se la autoritatea guvernamentală, „se împotrivește rânduielii” sau instituției „puse de Dumnezeu.”

Aceasta duce la un al treilea motiv, care decurge din primele două, la sfârșitul versetului 2, și este acesta: cei care se răzvrătesc împotriva guvernării rânduite de Dumnezeu, și care astfel se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, vor fi pedepsiți. Versetul 2, la sfârșit, spune: „și cei ce se împotrivesc își vor lua osânda.” Și aceasta nu este doar osânda din partea guvernării, căreia i s-a dat dreptul de a aplica pedeapsă celor care îi calcă legea, ci este și osânda lui Dumnezeu, care stă în spatele guvernării, de asemenea. Așadar, guvernarea este printr-un decret divin. A te împotrivi înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu. Și a te împotrivi înseamnă a-ți aduce asupra ta pedeapsă, nu doar din partea guvernării, ci și din partea Domnului.

Acum, mai sunt încă patru motive pentru supunere. Am început cel puțin să-l privim pe al patrulea, și vom trece prin ele, sper, într-un timp scurt în seara aceasta. Al patrulea motiv este că guvernarea slujește la înfrânarea răului. Prin urmare, a merge împotriva guvernării înseamnă a merge împotriva înfrânării răului. Așadar, al patrulea punct: guvernarea slujește la înfrânarea răului.

Observați versetul 3: „Dregătorii nu sunt de temut pentru o faptă bună, ci pentru una rea.” Acesta este un gând foarte simplu. Guvernarea este concepută pentru a pune teamă în inimile oamenilor care fac lucruri rele, nu pentru a pune teamă în inimile celor care fac lucruri bune. „Vrei, dar, să nu-ți fie frică de stăpânire? Fă binele, și vei avea laudă de la ea.” Și vom ajunge la asta într-o clipă.

Așadar, strâns legat de ultima idee despre pedeapsă, gândul din versetul 2, este această idee despre a te teme de guvernare dacă faci răul. Cuvântul „frică,” apropo, este cuvântul phobos, de la care avem cuvântul „fobie.” Are de-a face cu o anumită groază. Și ne spune că acea groază nu este pentru cei ce fac faptele bune, faptele bune fiind o categorie de fapte care sunt prin natura lor bune. Ci este o groază pentru cei ce fac faptele rele, o categorie de fapte a căror natură este prin natura ei rea.

Oamenii din societate împotriva cărora acționează guvernarea sunt cei care fac fapte rele, care sfidează legea, care încalcă legea, care violează legea. Și apostolul spune că aceștia au motive să aibă o anumită măsură de groază, căci dregătorii trebuie să aducă groază celor ce fac răul. Cu alte cuvinte, guvernarea, pentru a-și îndeplini lucrarea, trebuie să pună frică în inimile răufăcătorilor. Acesta este un factor foarte de bază. Și tu și eu știm bine ce se întâmplă într-o guvernare care nu pune frică în inimile răufăcătorilor. Rezultatele acestui lucru sunt, într-adevăr, tragice. Dregătorii ar trebui să facă astfel încât răufăcătorii să aibă frică.

Acum, ceea ce ne arată acest lucru — și vreau doar să fac o mică digresiune — este asta: că, în general vorbind, dregătorii care sunt pur seculari, fără să vorbim despre cei care Îl cunosc pe Domnul sau cunosc adevărul biblic sau ceva de genul acesta, dar dregătorii în general cunosc diferența dintre bine și rău. Nu este așa? Ei cunosc diferența dintre categoria de fapte care ar putea fi clasificate drept bune, și categoria de fapte care sunt clasificate drept rele. Acest lucru le este absolut evident.

Și pot să vă arăt de ce. Întoarceți-vă pentru o clipă în Biblia voastră la Geneza capitolul 2. În Geneza capitolul 2, versetul 15, Domnul Dumnezeu l-a luat pe om și l-a așezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze și s-o păzească. Și Domnul Dumnezeu i-a poruncit omului, zicând: „Poți să mănânci după plăcere din orice pom din grădină.” Puteți avea hrană din tot ce este aici. „Dar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit.” Ce a făcut Adam? Ce a făcut Eva? Nu au ascultat de Dumnezeu și ce au făcut? Au mâncat din pomul cunoștinței binelui și răului. Prin urmare, Adam și Eva, când au păcătuit, au intrat într-o cunoaștere a ce? A binelui și răului. Această cunoaștere a fost transmisă mai departe prin toți fiii și fiicele lui Adam. Și fiecare bărbat și femeie care vine pe lumea aceasta are o cunoaștere înnăscută și de bază a binelui și răului.

Găsim în Romani o idee asemănătoare în capitolul 2, versetul 14. Spune: „Când Neamurile,” adică cei neconvertiți, cei care nu fac parte din legământul lui Dumnezeu, „măcar că n-au Legea,” adică legea scrisă, cei ce nu au legea scrisă, „fac din fire lucrurile Legii, prin aceasta ei, care n-au o lege, își sunt singuri lege, și ei dovedesc că lucrarea Legii este scrisă în inimile lor.” Și puteți să vă opriți în acest punct.

Lumea neregenerată are legea lui Dumnezeu scrisă în inimă. Ce înseamnă asta? Cunoașterea binelui și a răului. Aceasta face parte din conștiință. Este parte din ceea ce numim în teologie „revelație naturală,” prin opoziție cu revelația specială, care este Scriptura. Așadar, guvernarea omului cunoaște diferența dintre bine și rău. Chiar și păgânii înțeleg morala de bază prin rațiunea umană, prin revelația naturală, prin harul comun. Ei înțeleg ce înseamnă o moralitate de bază.

Acum, această moralitate de bază se poate eroda de-a lungul timpului, așa cum vedem chiar și în societatea noastră de azi. Dar, cu toate acestea, există câteva principii de bază ale binelui și răului pe care întreaga societate le recunoaște, cu privire la păstrarea vieții și a proprietății. Iar societatea recunoaște că acestea sunt absolut esențiale pentru orice fel de calitate a vieții. Nu poți umbla și lua proprietatea altor oameni. Oamenii înțeleg că acest lucru creează o situație absolut imposibilă, haotică. Va crea o situație de autodistrugere. Nu poți umbla și lua viața altor oameni sau răni alți oameni. Așadar, există un simț de bază al binelui, al dreptății și al răului, zidit în inima chiar și a oamenilor neregenerați. Și acest lucru se reflectă în guvernarea pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru protecția și păstrarea omului.

Acum, chiar și cea mai rea societate, chiar și cea mai rea guvernare va ține la o păstrare de bază a proprietății și a vieții. Și, sincer, unele guvernări bune se descurcă foarte prost la acest capitol. Iar unii dictatori răi se descurcă foarte bine la el. Chiar și cea mai săracă guvernare este o binecuvântare în comparație cu lipsa oricărei guvernări. Vă puteți imagina ce s-ar întâmpla, de exemplu, într-o societate în care absolut nimeni nu ar avea controlul? Ar fi o autodistrugere instantanee. Dacă nimeni nu și-ar putea proteja viața decât singur, dacă nimeni nu și-ar putea proteja proprietatea decât singur, ai avea un război continuu.

Așadar, chiar și într-o guvernare coruptă, Dumnezeu a zidit în inima omului un simț a ceea ce este drept și greșit, cel puțin în termeni foarte de bază. Și astfel guvernarea este așezată de Dumnezeu pentru păstrarea vieții și protecția proprietății, și în aceasta funcționează. Ea devine atunci o groază pentru cei care vor face răul, care fură proprietate, care iau vieți. Nu este o groază pentru cei ce fac binele. Guvernarea este concepută să creeze această frică și această groază, luând măsuri rapide împotriva celor ce fac răul.

Acum lăsați-mă să vă dau o mică perspectivă asupra modului în care o guvernare trebuie să acționeze dacă își împlinește la maximum rolul rânduit de Dumnezeu. Și nu vreau să insist prea mult, dar sunt câteva pasaje pe care le-ați putea găsi interesante.

Întoarceți la capitolul 19 al Deuteronomului, versetul 13, învățăm că o guvernare trebuie să acționeze împotriva răufăcătorilor fără milă, fără milă. Se vorbește aici despre un ucigaș, cineva care a luat o viață. Și spune în versetul 13: „Să n-ai milă de el și să ștergi din Israel sângele celui nevinovat, ca să fii fericit.” Cu alte cuvinte, dacă nu faci acelui ucigaș ceea ce el a făcut altcuiva, și astfel nu ștergi vina sângelui nevinovat vărsat, poți ști că nu-ți va merge bine. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. Acest lucru trebuie tratat fără milă. O guvernare trebuie să acționeze împotriva unui răufăcător fără milă, spune el.

Și mai jos, în versetul 21: „Să n-ai nicio milă, ci să ceri: viață pentru viață, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior.” Cu alte cuvinte, trebuie să existe o răsplătire egală, fără milă. De ce? Versetul 20 spune: „În felul acesta, ceilalți vor auzi și se vor teme și nu se va mai face o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.” Și dacă nu aplici pedeapsa fără milă, atunci oamenii nu au acea frică ce îi înfrânează de la a face răul.

Întoarceți la capitolul 17 al Deuteronomului pentru o clipă, versetul 12. „Omul care, din mândrie, nu va asculta de preotul pus acolo ca să slujească Domnului Dumnezeului tău, sau care nu va asculta de judecător, omul acela să fie pedepsit cu moartea.” Trebuie să îndepărtezi răul din Israel, „pentru ca tot poporul să audă și să se teamă și să nu se mai îngâmfe.” Cu alte cuvinte, atunci când cineva nu ascultă de cei aflați în conducere, el trebuie condamnat fără milă, și condamnat într-un fel care să-i facă pe ceilalți oameni să se teamă de același lucru dacă ar acționa la fel.

Acum mă voi întoarce la Deuteronom capitolul 13, și vă voi da un al doilea principiu prin care guvernarea trebuie să-și exercite conducerea. Ea nu trebuie doar să acționeze fără milă, ci trebuie să acționeze, după designul lui Dumnezeu, fără părtinire, fără părtinire. Cu alte cuvinte, nimeni nu trebuie scutit din cauza vreunei considerații față de persoane, din cauza vreunei preferințe.

Versetul 6 al capitolului 13 din Deuteronom: „Dacă fratele tău, fiul mamei tale, sau fiul tău, sau fiica ta, sau nevasta care se odihnește la sânul tău, sau prietenul tău pe care-l iubești ca pe tine însuți, te ațâță în taină, zicând: «Haidem și să slujim altor dumnezei!» – dumnezei pe care nici tu, nici părinții tăi nu i-ați cunoscut, dintre dumnezeii popoarelor care vă înconjoară, lângă tine sau departe de tine, de la o margine a pământului până la cealaltă – să nu te învoiești și să nu-l asculți; să n-arunci spre el o privire de milă, să nu-l cruți și să nu-l ascunzi, ci să-l omori. Întâi mâna ta să se ridice asupra lui ca să-l omoare, și apoi mâna întregului popor. Și să-l ucizi cu pietre, ca să moară, pentru că a căutat să te abată de la Domnul Dumnezeul tău, care te-a scos din țara Egiptului, din casa robiei.”

Desigur, principiul de aici este unic, într-un sens, pentru Israel, deoarece era o teocrație. Iar crima era aceea de a-i conduce pe oameni spre închinarea la un dumnezeu fals. Dar ideea pe care vreau să o vedeți este că, în privința aducerii morții, exista o poruncă clară că nu contează dacă este fratele tău, sau fiul tău, sau soția ta, sau prietenul tău, sau oricine ar fi, nu există părtinire în aplicarea legii lui Dumnezeu.

Iar apoi versetul 11 spune: „Să se facă așa, pentru ca tot Israelul să audă și să se teamă, și să nu se mai săvârșească o faptă așa de nelegiuită în mijlocul tău.” Dacă guvernarea ar acționa fără milă și fără părtinire, ar contribui mult la a-i convinge pe răufăcători să-și schimbe căile.

Există un al treilea principiu în capitolul douăzeci și cinci al Deuteronomului: „Când doi oameni vor avea o ceartă între ei și se vor înfățișa înaintea judecății ca să fie judecați, celui nevinovat să-i dea drumul, iar pe cel vinovat să-l osândească.” Și judecata vine în versetul 1. Apoi versetul 2 spune: „Dacă cel vinovat este osândit să fie bătut, judecătorul să pună să-l întindă la pământ și să-i dea, în fața lui, un număr de lovituri potrivit cu greutatea vinii lui. Să nu pună să-i dea mai mult de patruzeci de lovituri,” și așa mai departe. Cu alte cuvinte, când îl găsește vinovat, îl pune jos chiar acolo, îl bate și îi dă răsplata care i se cuvine. Aceasta înseamnă că guvernarea trebuie să acționeze fără milă, fără părtinire, și fără întârziere, fără întârziere. Trebuie să fie un fel de pedeapsă imediată, un răspuns imediat, astfel încât să fie evident și clar pentru toți că judecata este rapidă.

În Ezra 7:26, o afirmație foarte importantă: „Oricine nu va păzi întocmai Legea Dumnezeului tău și legea împăratului” — observați asta, dacă nu asculți de guvernare — „să fie osândit repede.” Acesta este Ezra 7:26. „La moarte, la surghiun, la o gloabă sau la temniță.” Cu alte cuvinte, îi poți lua viața. Îl poți alunga din țară, îi poți confisca bunurile, adică să-l amendezi sau să-l pui în închisoare într-un fel, astfel încât să fie sub o oarecare... Nu este ideea de închisoare așa cum o cunoaștem noi, așa cum am menționat săptămâna trecută, ci să-l pui într-un fel de situație în care este făcut să plătească pentru consecințele a ceea ce a făcut, până plătește ce este drept. Dar judecata trebuie executată repede.

Dacă guvernarea ar acționa fără milă, fără părtinire și fără întârziere, ar fi o groază pentru răufăcători, nu-i așa? Din păcate, am văzut eroziunea acestui fel de principiu, nu-i așa? Și, foarte des, auzim toată vâlva de milă pentru infractor, și înțeleg asta, și înțeleg nevoia de îndurare. Dar înțeleg și ce se întâmplă atunci când acest lucru devine normă, și toată lumea crede că poate face orice vrea și poate scăpa de judecată. Și apoi suntem bine conștienți de acele vremuri și locuri în care unii oameni par să primească un tratament părtinitor pentru lucruri pe care le-au făcut, pentru care alții sunt pedepsiți mai aspru. Și apoi cu toții știm că pedeapsa este orice altceva decât fără întârziere, nu-i așa? Aceasta îl va descuraja pe infractor, și aceasta va pune frică în inimile răufăcătorilor.

Așadar, trebuie să ne supunem rânduielii lui Dumnezeu cu privire la guvernare. Ea este de la El. A te răzvrăti înseamnă a I te împotrivi. A I te împotrivi înseamnă a aduce pedeapsă. Iar guvernarea este concepută să înfrâneze răul. Și, cu siguranță, noi, ca și creștini, vrem să susținem orice înfrânează răul, nu-i așa? Nu vrem să dărâmăm ceea ce Dumnezeu a pus la locul lui pentru a susține binele și a înfrâna răul.

Și am putea să ne oprim în acest moment și să punem întrebarea: Dar ce se întâmplă dacă guvernarea te tratează rău? Ce se întâmplă dacă guvernarea îți ia libertățile? Ce se întâmplă dacă guvernarea te încalcă în moduri pe care le simți ca fiind nedrepte, sau injuste, sau inechitabile? Ei bine, modelul la care trebuie să te uiți înapoi ar fi exemplul apostolului Pavel. Apostolul Pavel a fost aruncat în închisoare în Filipi, nu-i așa? A fost aruncat în închisoare acolo. Nu a făcut nimic ca să merite asta. A fost acuzat; spune în Faptele Apostolilor 16: „Oamenii aceștia ne tulbură cetatea; sunt niște iudei, care vestesc niște obiceiuri pe care noi, romanii, nu trebuie nici să le primim, nici să le urmăm. Norodul s-a ridicat și el împotriva lor, și dregătorii au pus să le smulgă hainele de pe ei și au poruncit să-i bată cu nuiele.” Tot locul este în vâltoare în Filipi, și ei n-au făcut nimic. Este doar o mulțime înnebunită. Și le-au dat multe lovituri, i-au aruncat în temniță, i-au dat în grijă temnicerului să-i păzească bine. Le-au băgat picioarele în butuci. Și ce au făcut? Ce făceau Pavel și Sila la miezul nopții? Cântau laude, nu-i așa? Da, au fost tratați rău de o guvernare. Da, au fost tratați nedrept și inechitabil și injust, absolut. Dar este același Pavel, tratat în felul acesta, care a spus că trebuie să ne supunem guvernării. Apostolul Pavel știa ce înseamnă să înduri nedreptatea. De fapt, a îndurat-o destul de des, din loc în loc. De trei ori a fost bătut cu nuiele, o dată a fost lovit cu pietre.

Totuși, adevărul rămâne în picioare, în ciuda faptului că sunt vremuri când guvernarea își depășește limitele, când guvernarea merge dincolo de granițele ei. Sunt vremuri în care există nedreptate și inechitate. Totuși, principiul rămâne în picioare.

În capitolul 19 din Faptele Apostolilor, versetul 35, vă amintiți povestea din Efes? Când logofătul a potolit norodul, a zis: „Bărbați efeseni, cine este acela care nu știe că cetatea efesenilor este păzitoarea templului marii Diane și a chipului ei căzut din cer? Fiindcă nimeni nu poate să tăgăduiască lucrul acesta, trebuie să vă potoliți și să nu faceți nimic cu pornire nechibzuită, căci ați adus aici pe oamenii aceștia care nu sunt vinovați nici de jefuirea templului, nici de hulă împotriva zeiței noastre. Deci dacă, în adevăr, Dimitrie și meșterii lui au să se plângă împotriva cuiva, sunt zile de judecată și sunt dregători; să se pârască unii pe alții.”

Și aici logofătul oprește mulțimea care i-ar fi eliminat pur și simplu pe cei ce Îl vesteau pe Hristos, și spune: „Dacă umblați după altceva, se va hotărî într-o adunare legiuită,” spune el în versetul 39, „căci suntem în primejdie să fim învinuiți de răscoală pentru cele întâmplate astăzi, căci n-avem niciun temei ca să putem îndreptăți zarva aceasta.” Și după ce a spus acestea, a dat drumul adunării.

Pe de o parte, vedem în Faptele Apostolilor 16 unde guvernarea acționează împotriva apostolului Pavel. Mergem la Faptele Apostolilor 19, și guvernarea acționează în apărarea lui și îl salvează dintr-o mulțime. Așa că nu vrem să înlăturăm principiul. Sunt vremuri când guvernarea își poate depăși limitele. Sunt vremuri când putem fi foarte dependenți de protecția ei.

Și vă amintiți când urmau să-l biciuiască pe apostolul Pavel, în Faptele Apostolilor 22. Pe când îl legau cu curele, Pavel a zis sutașului care era de față: „Vă este îngăduit să bateți pe un roman care nu este osândit?” Și, într-un sens, și-a folosit rangul, nu-i așa? A apelat la cetățenia sa romană ca protecție împotriva a ceea ce urmau să-i facă. Așa că adevărul rămâne în picioare. Fie că guvernarea ne ocrotește, fie că guvernarea pare să-și depășească limitele și să acționeze nedrept...injust față de noi, trebuie să fim supuși.

Acum aceasta ne conduce la un al cincilea principiu; înapoi la Romani 13. Trebuie să fim supuși pentru că guvernarea slujește la promovarea binelui. Ea slujește la promovarea binelui. În versetul 3, din nou, spune: „Vrei, dar, să nu-ți fie frică de stăpânire?” Vrei să faci în așa fel încât să nu-ți fie frică de guvernare? „Fă binele, și vei avea laudă de la ea.” Și încă cred că guvernarea noastră este pusă acolo pentru a aduce laudă celor ce fac binele.

Zilele trecute mi s-a dat o plachetă, și urmează să fie o prezentare oficială din partea comunității și din partea reprezentantului local al statului pentru contribuția pe care ei cred că am adus-o eu, dar pe care de fapt a adus-o Grace Church, în această zonă. Și atunci când lucrurile sunt așa cum trebuie să fie, societatea recunoaște că se aduce o contribuție bună.

Și astfel Pavel spune: „Fă binele, și nu va trebui să te temi, pentru că vei avea laudă de la ea.” Adică, de la cei ce sunt în autoritate. Dacă te bucuri de o viață liniștită și pașnică, dacă trăiești o viață de bunătate, dacă arăți dragostea lui Hristos, evlavia și virtutea, și dacă nu ești un provocator de necazuri și un instigator, vei constata că vei primi laudă. Și guvernarea devine, într-un sens, versetul 4, „slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău.” Nu este aceasta o afirmație minunată? Slujitorul lui Dumnezeu pentru binele tău. Cuvântul diakonos, diaconul lui Dumnezeu, pentru binele tău.

Și acesta este scopul dregătorului, nu doar să fie o groază pentru cei ce fac categoria de fapte numite rele, ci să fie o laudă pentru cei ce fac categoria de fapte numite bune. Iar titlul lui este unul de mare cinste; el este un slujitor al lui Dumnezeu. Președintele Statelor Unite este un slujitor al lui Dumnezeu. Senatorii și deputații Statelor Unite, judecătorii, până jos la nivelul statelor, primarii și oamenii care funcționează la nivelul municipal al guvernării, toți sunt slujitori ai lui Dumnezeu. Adică, într-un sens unic, nu neapărat în sensul de credincios, nu în sensul de unul care slujește în biserică, ci în sensul că îndeplinesc o slujbă rânduită de Dumnezeu. Ei susțin o instituție divină. Personal, s-ar putea să nu-L cunoască pe Dumnezeu deloc, dar Îl reprezintă. Reprezintă dorința Lui de pace și siguranță între oameni. Și astfel facem tot ce putem pentru a păstra pacea, pentru a trăi onorabil, pentru a trăi cu sobrietate și demnitate, pentru a cultiva armonia, pentru a fi cetățeni model, ca cei care îndeplinesc o slujbă pentru Dumnezeu în guvernare să ne poată onora.

Și, cu siguranță, preaiubiților, și am tot încercat să spunem asta de-a lungul întregii serii, noi care suntem creștini evanghelici, fundamentali, care într-adevăr înălțăm numele lui Hristos, ar trebui să fim modelul a ceea ce ar trebui să fie un cetățean în societate, astfel încât cei care sunt, în sens guvernamental, slujitorii lui Dumnezeu, să vadă în noi ceva absolut unic și atrăgător.

Robert Haldane a scris, cu mulți ani în urmă, un comentariu minunat asupra epistolei către Romani. Și în el spune aceasta: „Instituția guvernării civile este o rânduială a îndurării. Iar existența ei este atât de indispensabilă, încât în clipa în care încetează sub o formă, se restabilește sub alta.” Aceasta este o afirmație foarte bună. Când vezi o lovitură de stat într-o țară, sau vezi țara răsturnată, sau o revoluție, nu va fi niciodată eliminarea guvernării. Va fi doar schimbarea guvernării, pentru că omul nu poate supraviețui fără ea.

Haldane continuă să spună: „Lumea, încă de la Cădere, când stăpânirea unei părți a neamului omenesc asupra alteia a fost introdusă imediat, s-a aflat într-o asemenea stare de corupție și decădere, încât, fără piedica puternică pe care guvernarea civilă o pune înaintea patimilor egoiste și răuvoitoare ale oamenilor, ar fi mai bine să trăiești printre fiarele pădurii decât în societatea omenească. De îndată ce îngrădirile ei sunt înlăturate, omul se arată așa cum este cu adevărat în firea lui. Pe vremea aceea nu era împărat în Israel, fiecare făcea ce-i plăcea,” am încheiat citatul.

Așadar, Pavel încă își construiește argumentul. Suntem chemați la supunere pentru că Dumnezeu este sursa guvernării. A te răzvrăti înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu. A te împotrivi lui Dumnezeu aduce judecată. Guvernarea este rânduită pentru a înfrâna răul. Și vrem să susținem o guvernare care înfrânează răul. Iar guvernarea este acolo pentru a promova binele. Și vrem să fim buni pentru a ne putea bucura de binefacerile guvernării.

În al șaselea rând, și acesta este unul foarte important, dregătorii sunt împuterniciți de Dumnezeu să aplice cea mai aspră pedeapsă, dregătorii sunt împuterniciți de Dumnezeu să aplice cea mai aspră pedeapsă. În versetul 7... iertați-mă, versetul 4, spune, chiar după prima propoziție: „Dar, dacă faci răul, teme-te.” De ce? „Căci nu degeaba poartă sabia. El este în slujba lui Dumnezeu, ca să-L răzbune și să pedepsească pe cel ce face rău.” Verset foarte puternic. Dacă faci răul, teme-te. Ai tot motivul să te temi, pentru că Dumnezeu i-a dat guvernării dreptul de a purta sabia, și ea nu poartă sabia degeaba. Poartă sabia pentru ceva. Și nu trebuie să fii un mare savant ca să-ți dai seama ce faci cu o sabie. Nu-i bați pe oameni la fund cu o sabie. Nu-i amendezi pe oameni cu o sabie. Îi omori pe oameni cu o sabie. Și ceea ce spune el aici este că guvernării i se dă dreptul de a aplica pedeapsa finală, o pedeapsă ireparabilă și ireversibilă, pedeapsa cu moartea.

Guvernarea civilă nu este doar un spectacol. Nu este doar un simbol al puterii. Nu este doar o amenințare slabă. Dumnezeu a rânduit ca guvernarea civilă să poarte sabia. Iar sabia nu înseamnă nimic altceva decât moarte. Dacă vreodată te-ai întrebat dacă pedeapsa capitală este biblică, acest verset ar trebui să pună capăt acelei întrebări. Într-adevăr, este. Sabia este întotdeauna simbolul morții.

Și te întorci în Geneza 9, și acolo avem instituirea acestui principiu. Geneza capitolul 9, versetul 6, când Dumnezeu punea bazele câtorva lucruri fundamentale cu privire la guvernarea omenească, în versetul 6: „Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.” Cu alte cuvinte, omul este atât de sacru, fiind făcut după chipul lui Dumnezeu, încât dacă iei viața unui om, îți pierzi propria viață. Fără milă, fără părtinire, și rapid, acest lucru trebuie dus la îndeplinire de guvernare.

În Matei, ați fost cu noi? În capitolul 26, versetul 51, vă amintiți? Petru a scos o sabie și a început să-l taie pe primul din rând. Și Isus a zis, în versetul 52: „Pune-ți sabia la locul ei; căci toți cei ce scot sabia de sabie vor pieri.” Ce a vrut să spună a fost: „Dacă iei o viață, Petru, atunci vei muri.” Pentru că aceasta este legea. Deci, dacă încerci să lupți în felul acesta, atunci vei muri, și pe bună dreptate. Domnul susține acolo pedeapsa capitală. „Dacă iei o sabie, Petru, vei muri de sabie.” Aceasta este o instituție divină.

Mai departe, în capitolul 25 din Faptele Apostolilor, versetul 11, Pavel, apelând la cezar, spune, vorbind cu Festus, guvernatorul: „Dacă am făcut vreo nedreptate sau vreo nelegiuire vrednică de moarte, nu mă dau în lături de la moarte.” Iată din nou apostolul Pavel spunând: „Uite, dacă am comis o crimă vrednică de moarte, atunci trebuie să mor.” De ce spune asta? Pentru că știe că acesta este standardul lui Dumnezeu. Este un principiu rânduit de Dumnezeu. Pavel afirmă dreptul guvernării de a-i lua viața dacă a încălcat legea.

Vechiul Testament prescrie pedeapsa cu moartea pentru omor, pentru lovirea părintelui tău, pentru blasfemie, pentru vrăjitorie, ocultism, prorocie mincinoasă, viol, imoralitate, homosexualitate, răpire, idolatrie, o încălcare blasfematoare a sfințeniei Sabatului. Dumnezeu a rânduit ca guvernarea să aibă dreptul de a lua o viață.

Și așa spune, înapoi la versetul 4 din nou: „El este slujitorul lui Dumnezeu.” Iar parte din slujba lui Dumnezeu în guvernare, pentru binele omului, este să-i facă pe răufăcători să se teamă de sabia care nu este purtată degeaba, ci mai degrabă el este un slujitor al lui Dumnezeu care, mai departe, este un răzbunător. Acum ascultați-mă, a lua viața unui ucigaș, a aduce pedeapsa capitală împotriva celui ce a comis o crimă de o asemenea mărime, este o chestiune de răzbunare. Și este o răzbunare pe care Dumnezeu o cere.

Un scriitor a spus: „Ceea ce nu trebuie pierdut din vedere este că, oricât de neplăcută ar fi sarcina temnicerului și folosirea biciului, a celulei, a ștreangului, a ghilotinei, aceste lucruri stau la baza stabilității societății civilizate, și stau acolo în mod necesar, căci Dumnezeu a declarat că este așa, în armonie cu realitatea, mai degrabă decât cu opinia sociologică apostată. Guvernarea, cu puterile ei coercitive, este o necesitate socială, dar una hotărâtă de Creator, nu de tabelele statistice ale vreunui personal universitar de cercetare socială. Nicio societate nu poate vota cu succes eliminarea permanentă a amenzilor și a pedepsei corporale și capitale. Societatea care încearcă aceasta a pierdut contactul cu realitățile omului, cu starea lui căzută și păcătoasă, cu realitățile lumii, și cu adevărul revelației divine din natură, conștiința omului și Biblie,” am încheiat citatul. Nu poți face asta și să supraviețuiești. Dumnezeu a rânduit ca guvernarea să poarte sabia. Iar răzbunarea Îi aparține lui Dumnezeu și vine adesea prin guvernare.

Vă amintiți în versetul 19, capitolul 12: „Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri”? Răzbunarea nu este a noastră. „Ci lăsați să se răzbune mânia lui Dumnezeu; căci este scris: «Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti», zice Domnul.” Și iată un fel în care Dumnezeu spune că trebuie să-și canalizeze răzbunarea. Și anume prin guvernare. Și noi, în calitate de creștini, Îi putem mulțumi lui Dumnezeu pentru guvernare. Îi putem mulțumi lui Dumnezeu că guvernarea are dreptul de a folosi sabia.

Acum, nu-mi place să mă gândesc la oameni care își pierd viața. Și cred că modul de a opri asta este să facem foarte, foarte clar și foarte, foarte sigur că, dacă iei o viață, o vei pierde imediat pe a ta. Acest lucru protejează sfințenia vieții.

Acum, când acest lucru nu este împlinit... Și vreau să ascultați cu foarte mare atenție ce am să spun în următoarele câteva minute. Când acest lucru nu este împlinit, o națiune ajunge sub vinovăția sângelui.

Vreau să faceți un mic studiu biblic. Să ne întoarcem la Geneza capitolul 4, și vreau să ascultați cu foarte mare atenție ce am să spun. Geneza capitolul 4, versetul 10, Cain l-a ucis pe Abel. L-a omorât, prima crimă. Și Domnul a zis, versetul 9: „Unde este fratele tău Abel?” El nu a fost doar un ucigaș, apropo, ci a fost și un mincinos. Așa se explică. Satan a fost tatăl minciunii și ucigaș de la început. Și astfel Cain îl oglindea pe cel care, fără îndoială, îl inspirase să facă acest lucru. A zis: „Nu știu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?” Și a zis: „Ce ai făcut?” Acum ascultați asta. „Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine. Acum blestemat ești tu, izgonit din ogorul acesta, care și-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău.” Când Cain l-a ucis pe Abel, sângele lui Abel a strigat către Dumnezeu. Era sânge nerăzbunat. Era nesatisfăcut. Era o viață luată fără nicio viață dată. Nu exista nicio retribuție. Și sângele a strigat către Dumnezeu.

În capitolul 9, versetul 6, ajungem atunci la acel principiu, și Dumnezeu îl așază. „Dacă varsă cineva sângele omului, și sângele lui să fie vărsat de om.” Și astfel Dumnezeu așază mai târziu principiul că un ucigaș trebuie să-și piardă viața. Și numai aceasta, ascultați acum, va satisface sângele nerăzbunat. Numai aceasta Îl va satisface pe Dumnezeu.

Mergeți la capitolul 42 din Geneza, și am să vă arăt doar o altă ilustrare a acestui lucru. Spune: „Ruben a luat cuvântul și le-a zis: «Nu vă spuneam eu să nu faceți o astfel de nelegiuire față de băiatul acesta?»” Vă amintiți că frații îl vânduseră pe Iosif? Vă amintiți asta? Și, desigur, sunt îngrijorați și se simt vinovați până acum în istorisire.

Și astfel, în versetul 22, Ruben spune: „Nu vă spuneam eu să nu faceți o astfel de nelegiuire față de băiatul acesta? Dar n-ați ascultat. Acum iată că ni se cere (ce?) socoteală pentru sângele lui.” Cu alte cuvinte, până nu există o viață pentru viața lui, Dumnezeu este nesatisfăcut. Și-au dat seama de principiul care fusese stabilit în Geneza, sânge pentru sânge.

Iosua capitolul 2, versetul 19: „Dacă vreunul din ei va ieși pe poarta casei tale, ca să meargă afară pe uliță, sângele lui va cădea asupra capului lui, și noi vom fi nevinovați; dar dacă va pune cineva mâna pe vreunul din cei ce vor fi cu tine în casă, sângele lui va cădea asupra capului nostru.”

Cu alte cuvinte, din nou vrem doar să scoatem în evidență acest principiu. Nu vreau să pierd timpul intrând în toată povestea de aici despre iscoadele care au mers în Ierihon și despre Rahab, și despre toate lucrurile care se întâmplau acolo. Dar ideea este aceasta: ori de câte ori exista vină pentru pierderea unei vieți, cineva trebuia să plătească, cineva trebuia să verse sânge. Și astfel afirmația: „Sângele lui va cădea asupra capului nostru dacă va pune cineva mâna pe el.”

În 2 Samuel capitolul 4, și veți vedea unde duc toate acestea într-o clipă. Din nou, acest capitol descrie o crimă, uciderea lui Iș-Boșet, fiul lui Saul. Ajungeți la versetul 11, și principiul este acolo: „Și când niște răi au ucis pe un om nevinovat în casa lui și în patul lui, cu cât mai mult” - iată că vine - „îi voi cere sângele din mâinile voastre și vă voi nimici de pe pământ?” Dacă iei o viață, dai o viață. Și sângele tău este cerut pentru sângele lui.

1 Împărați, doar un alt pasaj, capitolul 2, doar ca să înțelegeți cât de cuprinzător este cu adevărat acest lucru. Din nou, este aceeași idee. Împăratul i-a zis lui Benaia: „Fă cum a zis, lovește-l și îngroapă-l; și ia astfel de peste mine și de peste casa tatălui meu sângele pe care l-a vărsat Ioab fără temei.” Ceea ce spune Dumnezeu este să-l execute pe Ioab, să-l execute pe Ioab pentru vărsarea de sânge nevinovat.

Întorcându-mă pentru un moment, vreau să vă atrag atenția asupra unui verset pe care probabil ar fi trebuit să-l menționez mai devreme. Este Levitic capitolul 20, versetul 9: „Dacă un om oarecare blestemă pe tatăl său sau pe mama sa să fie pedepsit cu moartea; a blestemat pe tatăl său sau pe mama sa.” Iată-l. „Sângele lui să cadă asupra lui.” Cu alte cuvinte, din nou ideea vinovăției de sânge. Este un ucigaș sângeros, are sânge pe el. Versetul 13 se termină cu: „Sângele lor să cadă asupra lor.” Și cred că versetul 27 este la fel, da: „Sângele lor să cadă asupra lor.” Așa că tiparul este același de-a lungul întregii părți timpurii a Vechiului Testament, că sângele era cerut pentru vărsarea de sânge.

Acum vreau doar să vă îndrept atenția către o altă carte din Vechiul Testament. Este prorocia lui Ezechiel, Ezechiel capitolul 7, versetul 20: „Se făleau cu podoaba lor măreață, și cu ea au făcut icoanele urâciunilor lor, ale idolilor lor. De aceea le-o voi preface în scârbă pentru ei.” Apropo, Dumnezeu vorbește despre templu, pe care ei îl pângăriseră. „O voi da de jaf în mâinile străinilor și ca pradă nelegiuiților pământului ca s-o pângărească.” Și vă amintiți când babilonienii au venit și au luat Ierusalimul, au pângărit groaznic templul. „Îmi voi întoarce fața de la ei și Mi se va pângări Locașul Meu cel Sfânt; da, prădătorii vor pătrunde în el și-l vor pângări. Pregătiți lanțurile! Căci țara este plină de omoruri, și cetatea este plină de silnicie.” Vreau să vă opriți acolo.

Unul dintre motive, și un motiv principal pentru care Dumnezeu a adus judecată asupra națiunii Israel, și captivitatea babiloniană, a fost pentru că națiunea era plină de crime sângeroase. Cu alte cuvinte, crime pentru care nu exista răzbunare. Și sângele striga către Dumnezeu. Iar cetatea este plină de violență. Arătați-mi un loc unde nu se ocupă de ucigași, și nu-i execută pe cei ce comit crime grave, și vă voi arăta un loc plin de violență.

Și exact asta a văzut Ezechiel. „Voi aduce popoarele cele mai rele ca să pună mâna pe casele lor; voi pune capăt mândriei celor puternici, și sfintele lor locașuri vor fi pângărite. Vine prăpădul! Ei caută scăpare, dar scăpare nu-i! Vine nenorocire peste nenorocire, zvon după zvon. Ei cer vedenii prorocilor; dar preoții nu mai cunosc Legea, și bătrânii nu mai pot da sfaturi. Împăratul jelește, voievodul se înspăimântă, și mâinile poporului țării tremură. Le voi face după umbletele lor, îi voi judeca după cuviință, și vor ști că Eu sunt Domnul.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu spune: „Voi veni și voi aduce o judecată groaznică pentru că este o țară plină de crime sângeroase, plină de violență, unde judecata nu este executată asupra răufăcătorilor.”

În Ezechiel, aceeași carte, capitolul 18, versetul 10, spune: „Dacă acum omul acesta are un fiu” — un tâlhar — „care varsă sânge” — adică un ucigaș — „sau care face ceva de felul acesta; dacă acest fiu nu se ia în nimic după purtarea tatălui său neprihănit, ci mănâncă pe munți, necinstește pe nevasta aproapelui său, asuprește pe cel nenorocit și pe cel lipsit, răpește, nu dă înapoi zălogul” — adică nu se ține de cuvânt — „ridică ochii spre idoli și face urâciuni, împrumută cu dobândă și ia camătă” — adică cămătărie — „s-ar putea oare să trăiască un astfel de fiu? Nu va trăi. A săvârșit toate aceste urâciuni, de aceea trebuie să moară. Sângele lui să cadă asupra capului lui!” Și iată din nou ideea vinovăției de sânge. Trebuie răsplătită. Se cere ca acest fel de crime să fie plătite cu sânge.

Acum, de ce face Dumnezeu asta? Pentru că Dumnezeu urăște oamenii? Nu. Pentru că Dumnezeu știe că, atunci când este executat corect, devine o groază pentru răufăcători și îi înfrânează de la a face răul, iar oamenii au nevoie de înfrânări pentru că oamenii sunt, de fapt, atât de josnici și de răi.

Și puteți vedea același lucru în Ezechiel 36. Acum, ideea este aceasta. De-a lungul întregului pasaj, Dumnezeu cere pedeapsa cu moartea. Spuneți: „Este asta ca Dumnezeu să poată ucide oameni?” Nu. Este așa încât oamenii să nu mai trebuiască să moară. Este așa încât să nu existe victime, și să nu existe infractori. Înțelegeți asta? Dacă faci... Dacă faci legea țării după legea lui Dumnezeu, ea îl înfrânează pe infractor. Și, prin urmare, nu există victime, și nu există făptași. Aceasta este întreaga idee. Dar acolo unde există vărsare de sânge, și unde acel sânge este sânge nerăzbunat, națiunea devine vinovată, și Dumnezeu intervine să judece.

Ascultați Numeri 35:33: „Să nu pângăriți țara unde veți fi, căci sângele celui nevinovat pângărește țara; și ispășirea sângelui vărsat în țară nu se va putea face decât prin sângele celui ce-l va vărsa.” Ați prins asta? Ar trebui să notați asta, Numeri 35:33. Țara nu va fi niciodată curățită de sângele care este vărsat până când sângele celui care l-a vărsat nu este și el vărsat.

Te întrebi de ce America este în încurcătura în care se află, și ți-aș putea da o mulțime de motive. Un motiv major este că această națiune este sub judecata lui Dumnezeu pentru sânge nerăzbunat. Pământul Statelor Unite ale Americii strigă către Dumnezeu pentru răsplătire împotriva ucigașilor și tâlharilor, și a celor vrednici de moarte. Și dacă ar fi tratați corect, ar exista o minimizare a victimelor și a făptașilor. Dar în schimb, facem exact opusul, și țara noastră este vinovată de sânge.

Și, prietene, vreau să-ți spun, cred din toată inima că avortul este crimă, și că suntem vinovați într-o măsură absolut de neconceput în privința masacrării copiilor nenăscuți.

Pacifismul nu găsește nicio susținere în Noul Testament. Guvernării i se dă dreptul de a folosi sabia. Este adevărat că, atunci când o prostituată s-a întors la Dumnezeu, Isus a zis: „Du-te, și să nu mai păcătuiești.” Dar atunci când soldații s-au întors la Dumnezeu, El nu a zis: „Du-te și nu mai fi soldat.” Guvernarea are dreptul la sabie. Dacă nu o folosește, țara strigă pentru sânge nerăzbunat.

Și această țară strigă din pricina sângelui a milioane și milioane și milioane de nenăscuți, și a multora care s-au născut, ai căror ucigași nu au fost niciodată aduși la retribuție. Și cred că acesta este motiv suficient ca Dumnezeu să aducă judecată împotriva noastră, așa cum a făcut-o împotriva lui Israel. Căci am devenit o țară plină de crime sângeroase, o țară plină de violență.

În sfârșit, trebuie să ne supunem guvernării de dragul conștiinței, de dragul conștiinței. Versetul 5: „De aceea, trebuie să fiți supuși.” Acum ne întoarcem la ideea cheie din versetul 1. Trebuie să fii supus nu doar din pricina mâniei, nu doar pentru că te temi de Dumnezeu, întrucât Dumnezeu lucrează prin guvernare, nu doar pentru că nu vrei să simți răzbunarea lui Dumnezeu, ci „și din îndemnul cugetului.” Nu doar pentru că te temi de consecință, ci pentru că știi ce este drept, vedeți. Deci nu este totul negativ. Aceasta ar trebui să fie cea mai înaltă motivație.

Da, trebuie să existe un factor al fricii. Da, trebuie să existe un factor al judecății, un factor al răzbunării. Da, trebuie să existe o pedeapsă care este fără milă, fără părtinire, și fără întârziere. Da, trebuie să existe sânge pentru sânge, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior. Da, da, trebuie să ne conformăm pentru că ne temem. Dar, pe de altă parte, ce motiv mult... ce motiv mult mai înalt este acela de a ne conforma în supunere, nu doar din pricina mâniei, ci pentru conștiință. Adică, pentru că știm că este drept, pentru că avem o preocupare conștientă pentru iubirea legii, un angajament de conștiință... conștient de a-L asculta pe Dumnezeu. Acesta este un motiv mai înalt. Acesta este un motiv mai curat.

Și asta înseamnă în 1 Petru 2:13: „Fiți supuși oricărei stăpâniri omenești, pentru Domnul.” Nu doar ca să poți evita consecințele, ci pentru Domnul. Când te gândești la ascultarea de lege, te gândești la asta pentru că te temi de ce se va întâmpla dacă nu asculți? Îți conduci viața după frică, sau te gândești să nu încalci legea de dragul de a-L onora pe Domnul tău? Acesta este motivul mai înalt. Adică, avem nevoie de amândouă, dar sper că ai ajuns la angajamentul față de cel mai înalt.

Așadar, ce învățăm aici? Conștiința este acea, acea voce interioară. Am studiat-o în detaliu mai devreme în Romani. Conștiința este acel loc mic din interiorul nostru unde Dumnezeu ne vorbește despre ce este drept și greșit. În aceasta, în acea conștiință, în acel simț înnăscut a ceea ce Îl onorează pe Dumnezeu, ar trebui să găsim cea mai puternică motivație a noastră. Nu există loc pentru răzvrătire din partea unui creștin, niciun loc pentru încălcarea legii, niciun loc pentru răscoală și rezistență. Trebuie să facem ce este drept, să ne supunem.

Îmi place istorisirea lui Genesius. Era actor. Și a fost actor în zilele lui Dioclețian, care a trăit cam din anul 245 d.Hr. până poate în 315 d.Hr. Dioclețian era violent anticreștin și obișnuia să se lase distrat de piese care batjocoreau creștinismul. Genesius era actor într-o astfel de piesă care batjocorea creștinismul. Și în timp ce piesa se derula și era privită de Dioclețian, potrivit istoricului, la mijlocul piesei, Genesius s-a abătut de la replicile sale obișnuite și a strigat aceste cuvinte: „Vreau să primesc harul lui Hristos, ca să mă nasc din nou și să fiu eliberat de păcatele care au fost ruina mea.” Și acolo, înaintea întregii audiențe, inclusiv a împăratului, într-o piesă care batjocorea creștinismul, mesajul i-a ajuns la inimă, și a strigat pentru mântuire. Mulțimea necredincioasă a văzut batjocura — care, apropo, în acel moment al piesei, era un botez — transformându-se într-un moment sfânt de convertire. Iar Genesius s-a întors către împărat și a spus aceasta: „Ilustre împărat, și voi toți care ați râs în hohote de parodie, credeți-mă, Hristos este adevăratul rege.” Neînduplecat decât spre mânie, Dioclețian a poruncit ca el să fie mai întâi sfâșiat cu gheare, apoi ars cu torțe, și în cele din urmă decapitat. Înainte să moară, a strigat: „Nu există alt rege în afară de Hristos, pe care L-am văzut și la care mă închin. Pentru El, voi muri de o mie de ori. Îmi pare rău pentru păcatul meu și pentru că am devenit atât de târziu un soldat al adevăratului rege.”

Îmi plac multe lucruri la acest om. Vreau să-l găsesc în cer. Unul dintre lucrurile care-mi plac la el este că a venit la Hristos cu atâta curaj. Celălalt lucru este că, atunci când i-a vorbit împăratului, a zis „ilustre împărat.” Asta îmi spune unde îi era inima. A înțeles locul autorității, deși știa cine era cu adevărat adevăratul Rege. Fie ca așa să fim și noi.

Să ne plecăm în rugăciune. O, Tată, ne rugăm ca biserica să fie biserică, un neam de preoți, nu politicieni, cetățeni cerești, dar totodată modele pământești de cetățenie. Ca noi să trăim astfel în pace și liniște și cinste și integritate, căutând să facem pace, arătând dragostea și bunătatea lui Hristos, acceptând soarta noastră, supunându-ne de bunăvoie și cu bucurie, și socotind chiar ca o experiență vrednică, o experiență binecuvântată, să suferim pentru Hristos. Și, făcând așa, să-i reducem la tăcere pe critici și să-i atragem pe oameni către Singurul care poate da o asemenea pace, și, făcând așa, să ne schimbăm societatea. Fie ca noi să fim angajați să iubim, să trăim, și să predicăm evanghelia mântuitoare. Fie ca noi să fim tot ceea ce trebuie să fim, drept copii ai Tăi, pentru Hristos, amin.