Ei bine, așa cum a spus Tom, este un timp minunat să fim împreună în această seară și, așa cum a spus Clayton, să ne bucurăm de părtășie și închinare și să ne împărtășim bucuriile prin muzică, și de asemenea prin atitudinea inimilor noastre, în timp ce ne înălțăm sufletele înaintea Domnului. Și acum, pe măsură ce ajungem la momentul studiului Cuvântului lui Dumnezeu, aș dori, în primul rând, să vă atrag atenția asupra capitolului al treilea din Epistola către Romani. Așadar, luați-vă Biblia și să ne uităm la acel capitol pentru un moment.

După cum știți majoritatea dintre voi, am studiat până acum capitolul 3 din Epistola către Romani. Ne-am oprit la versetul 20, după ce am parcurs acea secțiune magistrală despre păcat, și suntem pe punctul de a începe secțiunea despre mântuire. Și acesta nu este începutul oficial al acelei secțiuni; este doar o mică mostră din lucrurile pe care le vom aborda. Este un fel de avanpremieră, dacă vreți. Și vreau să încerc să pun câteva pietre de temelie pentru înțelegerea pasajului care se află în fața noastră. De fapt, mântuirea este o temă prezentă pe tot parcursul capitolului 3, capitolului 4 și capitolului 5, și este o temă importantă chiar și în capitolele 6, 7 și 8. Așadar, este o parte foarte importantă din esența acestei epistole către Romani. Și este esențial să o înțelegem. Și cred că, pe măsură ce vom parcurge acest text în lunile următoare, veți înțelege toate lucrurile minunate pe care le spune apostolul Pavel. Dar, ca o privire de ansamblu, aș dori să ne oprim asupra versetelor 20 la 31, care constituie un pasaj amplu din Scriptură. Și am să vi-l citesc. Urmăriți textul, iar apoi aș dori să evidențiez o singură idee și să vedem dacă putem pune o bază în această seară.

Versetul 20 spune: „Căci”. Și cred cu adevărat că acolo ar trebui să fie tranziția în gândirea lui Pavel, mai degrabă decât în versetul 21, chiar dacă majoritatea adnotărilor din Biblie par să separe versetul 20 de versetul 21. „nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui prin faptele Legii”. Aceasta este, în sine, o afirmație destul de importantă. Nimeni nu este răscumpărat sau făcut neprihănit, declarat neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin vreun efort de a păzi Legea prin firea omenească sau prin propria sa umanitate. „Dar acum”, spune versetul 21, după afirmația că Legea nu face decât să dezvăluie cunoașterea păcatului. „Acum s-a arătat o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, fără lege”.

Acum, ceea ce vedem în aceste afirmații foarte scurte este că mântuirea nu este o chestiune de a păzi vreo lege religioasă în firea pământească, ci, mai degrabă, neprihănirea… sau mântuirea, este separată de Lege. Ea este însă mărturisită de Lege și de profeți. Și asta înseamnă că este revelată în Scriptură. Iar versetul 22 spune: „și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Cristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire”. Nicio deosebire între un iudeu și un om dintre neamuri, așa cum am văzut în capitolele 1, 2 și 3. „Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu; și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus”.

Așadar, esența tuturor acestor lucruri este că nu poți fi mântuit prin păzirea legii. Cel ce face parte dintre neamuri nu poate fi mântuit printr-un efort al firii de a respecta legea conștiinței sale. Iudeul nu se poate mântui printr-un efort al firii de a trăi conform legii scrise care i-a fost dată prin Vechiul Testament. Legea are rolul de a ne arăta păcatul nostru, dar nu o putem împlini în așa fel încât să-L mulțumim pe Dumnezeu și astfel să ni se acorde mântuirea. Răscumpărarea, mântuirea, îndreptățirea și neprihănirea sunt în afara legii. Ele ne sunt date ca un dar gratuit, versetul 24, prin harul oferit în Cristos Isus.

Și dacă trecem peste versetele intermediare și ajungem la versetul 28, vom continua gândul pe care vrem să-l subliniem. „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit”, adică declarat neprihănit, „prin credință, fără faptele Legii”. Cu alte cuvinte, mântuirea are loc separat de orice efort uman de a trăi conform standardului divin. Nu o poți face. Toți au păcătuit și au rămas în urmă, așa că suntem cu toții incapabili să atingem standardul. Și, prin urmare, mântuirea trebuie să vină pe o altă cale, și vine prin har, în Cristos.

Acum, versetul 31: oare aceasta desființează, de fapt, Legea? Dacă nu putem fi mântuiți prin păzirea Legii lui Dumnezeu cu puterile noastre omenești, înseamnă oare că nu mai avem nicio obligație să acordăm atenție Legii? Răspunsul este: „Nicidecum; dimpotrivă, noi întărim Legea”. Aceasta este o afirmație foarte amplă și doresc doar să extrag un singur gând din ea pentru reflecția noastră din această seară: atunci când o persoană este răscumpărată, nu există niciodată o separare între har și Lege. Iar aceasta este o eroare majoră în gândirea multor oameni. Ei doresc să purifice harul într-un asemenea fel încât să facă din mântuire ceva bazat exclusiv pe har, fără nicio responsabilitate sau obligație. Și acesta este un efort de a menține ceea ce unii au ales să numească „super-har”. Dar harul și mântuirea prin har nu anulează niciodată Legea, ci, dimpotrivă, o întăresc. Această afirmație are tot felul de ramificații interpretative. Dar să ne concentrăm doar pe una: a deveni creștin prin har nu ne scutește de obligația de a-L asculta pe Dumnezeu. Tot ce spune Pavel este că nu te poți mântui prin faptele tale bune. El nu spune, prin urmare renunță și nu te mai preocupa niciodată cu ele. El spune că, atunci când vii la Cristos și ești îndreptățit, și așa cum vom vedea mai târziu în această epistolă, când ești umplut cu Duhul Sfânt, El poate atunci să producă în tine acele fapte bune. Da, El va produce în tine acele fapte bune și tu chiar vei confirma Legea, sau o vei împlini.

Și cred că este foarte important să înțelegem acest lucru. Când oamenii vor — acum ascultați cu atenție această idee pentru că este într-adevăr punctul central pe care se bazează tot ce vom discuta în seara aceasta — când oamenii vor să separe complet harul de Lege, pasul logic care urmează este acela de a separa rolul de Mântuitor al lui Cristos de domnia Sa. Astfel, ei vor afirma că Isus Cristos este Mântuitorul și Îl vor primi pur și simplu doar ca Mântuitor, iar apoi nu mai este necesar nimic altceva pentru mântuire; sperând că, la un moment dat, cei ce au crezut Îl vor recunoaște ca Domn și vor aborda problema ascultării, dar aceasta nu este esențială pentru mântuire. Aceasta este o dihotomie artificială. Nu-și are locul aici. Nu este biblică. Este o încercare de a menține harul pur. Dar cred că este un efort nechibzuit. Așa că, astăzi avem oameni care ne spun că tot ce trebuie să faci este să-L primești pe Isus ca Mântuitor, și atât. Nu trebuie să existe nicio schimbare evidentă în viața ta.

De fapt, un scriitor spune: „Credincioșii care devin agnostici sunt totuși mântuiți. Ei sunt totuși născuți din nou. Poți chiar să-L accepți pe Cristos și să devii ateu, dar dacă odată L-ai acceptat pe Cristos ca Mântuitor, nu-ți poți pierde mântuirea, chiar dacă Îl negi pe Dumnezeu”. Acum, în Biblia mea și în Biblia lui scrie, în 2 Timotei 2:12: „Dacă ne lepădăm de El, și El Se va lepăda de noi”.

Ceea ce spune el, așadar, este că poți fi mântuit fără să ai absolut nicio manifestare a acestui lucru. Este adevărat? Nu cred. Pentru că, dacă mântuirea înseamnă că viața lui Dumnezeu este sădită în sufletul omului, trebuie să existe o revelație a acelei vieți, la fel cum a existat o revelație a vieții răului care era acolo înainte. Noi nu acceptăm asta. Așadar, când îi învățăm pe alții, fie că este vorba de Matei, de Romani sau de orice altă carte din Noul Testament, sau chiar în comparație cu Vechiul Testament, învățăm că, atunci când o persoană vine la Cristos, îl primește ca Mântuitor și Domn. Iar mântuirea autentică cere dedicarea vieții pentru a asculta de domnia lui Cristos. Acum, nu întotdeauna ducem acest angajament la îndeplinire așa cum ar trebui, nu-i așa? Dar trebuie să existe o voință de a ne întoarce de la păcatul nostru și de a accepta responsabilitatea de a trăi sub stăpânirea lui Cristos. Cred că Toma a avut dreptate când a spus în Ioan 20:28, foarte simplu: „Domnul meu și Dumnezeul meu”. Și el a afirmat imediat, când a văzut cine era Isus, că această Persoană avea stăpânire și suveranitate absolută asupra vieții sale. În Romani 10:9 și 10 se spune că: „Dacă mărturisești deci cu gura ta pe Isus (ca ce?) ca Domn și dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morți, vei fi mântuit”. Și, apropo, acesta este un citat din Ioel 2:32. Și acolo cuvântul „Domn” este cuvântul Yahweh, este chiar numele conducătorului suveran al universului, Iehova Dumnezeu Însuși. Și asta înseamnă mântuirea. Este o afirmare a suveranității lui Dumnezeu în viața mea prin mijlocitorul Isus Cristos.

Acum, asta nu înseamnă a adăuga fapte la mântuire, ci este o recunoaștere a identității Sale. În Faptele Apostolilor 2:36, în prima predică ținută de Petru cu ocazia nașterii Bisericii, după ce Duhul Sfânt s-a pogorât asupra lor, el spune: „Să știe bine, dar, toată casa lui Israel, că Dumnezeu a făcut Domn și Cristos pe acest Isus pe care L-ați răstignit voi”. El este Domnul. Și aceasta este o afirmație biblică care nu poate fi negată. Iar cuvântul „Domn” de acolo — apropo, este o citare din Psalmul 110:1 — și cuvântul folosit acolo este adon, adonai, care înseamnă „conducător suveran”. De nenumărate ori, Cristos este desemnat drept conducător suveran. 1 Corinteni 12:3 folosește aceeași idee. Se spune că „nimeni, dacă vorbește prin Duhul lui Dumnezeu, nu zice: ‘Isus să fie anatema!’ Și nimeni nu poate zice: ‘Isus este Domnul’ decât prin Duhul Sfânt”. Acum, ceea ce este important în legătură cu acest verset este că se referă la mântuire. Nimeni nu poate fi mântuit decât prin mijlocirea Duhului Sfânt. Nimeni nu poate ajunge la o înțelegere corectă a identității lui Cristos decât prin Duhul Sfânt. Nimeni nu-L va înțelege cu adevărat pe Isus decât prin Duhul Sfânt. Iar când Duhul își face lucrarea, omul va spune: „Isus este Domnul”. Așadar, nu există niciun motiv să separăm lucrarea mântuitoare a lui Cristos de domnia Sa. Îi faci un deserviciu persoanei Sale și pierzi mesajul adevăratei mântuiri. În Biblie nu există nicio modalitate prin care s-ar putea vreodată separa — rețineți acest lucru — credința de ascultare. De aceea în Romani, capitolul 1, versetul 5, se spune: „Am primit harul și apostolia”. Ascultă această frază: „ca să aducem, pentru Numele Lui, la ascultarea credinței pe toate neamurile”.

Cu alte cuvinte, el spune că, în calitate de apostoli, noi vestim neamurilor ascultarea credinței. Nu există credință fără ascultare. Nu există mântuire care nu recunoaște domnia lui Isus Cristos. Și totuși, când am predicat acest lucru, oamenii m-au acuzat că învăț o mântuire prin fapte.

Oamenii veneau să mă asculte și apoi veneau la mine și îmi spuneau: „Îi înveți pe alții mântuirea prin fapte, pentru că spui că trebuie să te pocăiești de păcatul tău, să-ți mărturisești păcatul și că trebuie să accepți domnia lui Cristos și să-ți dedici viața să-I fii ascultător; aceasta este o mântuire prin fapte, care denaturează harul pur”. Cred că au o intenție bună încercând să păstreze puritatea harului, dar, făcând asta, cred că au slăbit doctrina mântuirii.

Și mai sunt multe alte pasaje biblice care tratează acest subiect, dar permiteți-mi să vă arăt doar unul. Și cred că v-aș putea arăta zeci dintre ele, dar iată Tit 2:11: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, s-a arătat”. Acum fiți atenți la asta. Când harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea, se arată oamenilor, ce face? Care este răspunsul său? Când harul lui Dumnezeu, care aduce mântuirea, se arată tuturor oamenilor, primul lucru pe care îl face, versetul 12, este ce? Învață. Și ce învață? Învață că trebuie să renunțăm la neevlavie și la poftele lumești și să trăim cu cumpătare, dreptate și evlavie în veacul acesta, până la speranța binecuvântată și la arătarea glorioasă a lui Cristos. Ascultați acum, să o pun în termeni teologici. Nu există regenerare fără sfințire. Regenerarea trebuie să fie începutul procesului de sfințire. Când harul lui Dumnezeu ni se arată, primul lucru pe care îl face este să ne învețe să renunțăm la neevlavie. Și se spune în versetul 14 că Domnul S-a dat pe Sine pentru ca să ne răscumpere din nelegiuire și să-Și curețe un popor al Său. Purificarea vieții, supunerea față de stăpânirea lui Cristos, ascultarea care vine odată cu mântuirea sunt cele care marchează adevărata mântuire. Și totuși, în ciuda întregii Scripturi, un teolog bine-cunoscut a scris următoarele: „Mesajul numai prin credință și mesajul credință plus dedicarea vieții nu pot fi amândouă Evanghelia. Prin urmare, unul dintre ele este fals și cade sub blestemul denaturării Evangheliei sau al predicării unei alte Evanghelii”. Am încheiat citatul. Așadar, el continuă spunând că trebuie să ai credință și nimic altceva; tot ce trebuie să faci este să crezi. De fapt, un scriitor afirmă: „Poți să-L provoci pe Dumnezeu să te mântuiască, iar El trebuie să o facă”.

Pe de altă parte, James A. Stewart răspunde la aceasta astfel: „Oamenii din mișcările religioase au dat adesea impresia că acceptarea domniei lui Cristos este o a doua experiență a harului și un fel de adaos opțional la viața creștină. Atât de mare a fost această denaturare încât multe congregații sunt uimite când aud adevărata Evanghelie a domniei lui Cristos și cred că predicăm o nouă Evanghelie”. Am încheiat citatul.

Și eu am trăit asta. Oamenii au fost înșelați în privința conceptului și a adevărului domniei lui Cristos, iar când o predici, ei cred că aud o nouă Evanghelie. Acum cred că nu am fost vigilenți în cultura noastră occidentală, nu am fost vigilenți în biserică și că Evanghelia, mesajul mântuirii, a fost atât de coruptă de Satan pentru că nu am vegheat cu atenție să ne asigurăm că se potrivește cu Cuvântul lui Dumnezeu. Și devine coruptă în toate modurile posibile. Așa cum am spus, am primit scrisori în care mi se spune că denaturez Evanghelia.

Apropo, mă aflu în companie bună. Ascultați ce a spus Jean Calvin: „Cristos nu îndreptățește pe nimeni pe care să nu-l sfințească în același timp. Pe cine îndreptățește, pe acela îl sfințește”. Ce înseamnă asta? Înseamnă că, atunci când sunteți răscumpărați, rezultatul va fi un model de viață sfântă. Și dacă acesta nu există, atunci nu a existat o îndreptățire adevărată. Iar Spurgeon a spus: „Mântuirea ar fi o chestiune trist de incompletă dacă nu s-ar ocupa de starea noastră ruinată. Vrem să fim purificați, nu doar iertați, iar justificarea fără sfințire nu ar fi deloc mântuire”.

Doctrina mântuirii din Scriptură este foarte clară. Dumnezeu ne mântuiește prin har, prin credință, nu prin efortul omului. Dar o parte din lucrarea plină de har a lui Dumnezeu constă în a ne aduce la pocăință, la mărturisire și la supunere față de domnia lui Cristos. Acum, de ce le este oamenilor atât de greu să accepte că aceasta este lucrarea plină de har a lui Dumnezeu în inimile noastre? Pentru că, atunci când spun că cred că Biblia ne învață că trebuie să ne pocăim de păcatele noastre, asta nu înseamnă că eu decid să mă pocăiesc de păcatele mele de unul singur și că rezolv asta într-un fel în inima mea. Nu, nu, nu, aceasta este o lucrare a harului lui Dumnezeu la fel de mult ca orice altceva. Pentru că spun că trebuie să te supui domniei lui Cristos în mântuire nu înseamnă că fac asta din puterile mele. Înseamnă că Dumnezeu produce asta în mine prin actul Său plin de har al mântuirii. Vedeți voi, îndreptățirea este inițierea procesului de sfințire, sau a procesului de purificare, și începe cu întoarcerea de la păcat către Dumnezeu, Faptele Apostolilor 20. Orice altceva este doar o reformă religioasă. Și știți ce se întâmplă cu oamenii care se reformează religios? Sunt curățați și lustruiți, dar rămân tot (Cum?) goi, iar alți opt se întorc și sfârșitul este mai rău decât începutul.

Așadar, când spuneți că mântuirea este prin har, prin credință, eu cred asta. Dar cred că în acea lucrare plină de har are loc o transformare a naturii individului. De exemplu, acest lucru este rezumat atât de frumos în capitolul al doilea din Efeseni. Începe prin a spune: „în care trăiați odinioară, după mersul lumii acesteia, după domnul puterii văzduhului, a duhului care lucrează acum în fiii neascultării”. Erați…morți în păcate… „Între ei eram și noi toți odinioară, când trăiam în poftele firii noastre pământești, când făceam voile firii pământești și ale gândurilor noastre și eram din fire copii ai mâniei, ca și ceilalți”. Cu alte cuvinte, este o imagine jalnică. O persoană este moartă în păcate. O persoană este acoperită și controlată de pofte și dorințe rele, precum și de raționamentele propriei sale minți iraționale. Aceștia sunt, de fapt, pionii lui Satan, domnul puterii văzduhului, și se îndreaptă spre mânia lui Dumnezeu. Ei duc o existență întunecată, sumbră, păcătoasă, josnică și mizerabilă.

Și apoi, în Efeseni, dintr-odată, în versetul 4, dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit. El ne întinde mâna în har prin Cristos. Iar Biblia spune: „Căci prin har ați fost mântuiți, prin credință, și aceasta nu vine de la voi”, nu-i așa? „Este un dar al lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Dar nu se oprește aici. Apoi spune: „și am fost zidiți în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele”.

Vedeți, este o inversare. În mijlocul versetului 2 se află mântuirea. Pe partea cealaltă a mântuirii se află o viață plină de rău. Ce trebuie să aveți pe partea cealaltă? O viață caracterizată de ce? O viață de neprihănire. Ca cineva să spună: „Ei bine, sunt mântuit, dar Îl neg pe Dumnezeu și neg orice activitate neprihănită și fac asta, și așa vreau să trăiesc, dar am făcut-o o dată în trecut și Dumnezeu trebuie să mă mântuiască”, nu are nicio logică. Mântuirea trebuie să fie o transformare. „Dacă este cineva în Cristos, este o (ce?) făptură nouă”. Este peste tot.

Acum, deschideți Biblia la Coloseni; acesta este doar un fragment din Scriptură despre care aș vrea să vă vorbesc. Și, să fiu sincer cu voi, sunt destul de nerăbdător să aziți ce voi spune. Îmi plac foarte mult Coloseni 1 și, de asemenea, capitolul 2. Vreau doar să vă ajut să înțelegeți. Nu cred că pocăința, mărturisirea și domnia lui Cristos sunt erori adăugate la doctrina mântuirii. Nu cred asta. Nu cred asta. Cred că pocăința, mărturisirea și supunerea față de domnia lui Cristos sunt elemente intrinseci ale mântuirii prin har și ale transformării. Dar există unele lucruri care sunt adăugate Evangheliei și care o corup, și vreau să știți care sunt acestea, astfel încât să cunoașteți diferența dintre adevărații corupători și cei despre care oamenii ne spun că sunt corupători.

Ceea ce corupe simplitatea și puritatea mântuirii nu este mărturisirea, pocăința și stăpânirea lui Cristos. Cred că ceea ce corupe puritatea mântuirii ne arată Pavel aici, în capitolul 2 din Coloseni. Dar înainte de a citi capitolul 2, ce trebuie să citiți? Capitolul 1. Bună, clasă. Trebuie să avem un context, nu-i așa? Așadar, priviți versetul 20 din capitolul 1: „Și să împace”, și vom trece foarte repede. „și să împace totul cu Sine prin El, atât ce este pe pământ, cât și ce este în ceruri, făcând pace prin sângele crucii Lui”. Tocmai a vorbit despre divinitatea lui Cristos până la versetul 19: „Acum, Cristos este plinătatea lui Dumnezeu”, și ne-a oferit acest pasaj minunat, incredibil, pasajul din versetele 15 și următoarele, unde vorbește despre El ca fiind Dumnezeul nevăzut și toate celelalte. Iar acum spune… Aceea era Persoana Lui, iată lucrarea Lui: „El a făcut pace prin cruce”. Și apoi aceasta a dus la mântuire, versetul 21: „Și pe voi, care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele”. El v-a împăcat. Cum a făcut-o? A făcut-o în trupul Său de carne prin moarte și, când a făcut-o, a făcut-o pentru a vă prezenta (Cum?) sfinți, fără prihană și fără vină în ochii Lui.

Cu alte cuvinte, El a săvârșit o lucrare de sfințire în voi. Dar știți ceva? Aceasta este valabilă, versetul 23, doar dacă voi (Ce?) rămâneți în credință, întemeiați și neclintiți, fără să vă abateți de la nădejdea Evangheliei.

Ce se întâmplă dacă vine cineva și spune: „Nu cred în Dumnezeu, Îl neg”, dar odată în viața lui a spus că era creștin? Este el creștin? Nu, conform versetului 23, nu este. Pentru că singurul lucru care îi validează credința este dacă face ce? Să o continue, înțelegeți? Dacă nu există nicio manifestare a unui tipar neprihănit, atunci știți că lucrarea nu a fost împlinită, pentru că, dacă ar fi fost răscumpărat, ar fi fost prezentat sfânt, fără prihană și fără vină. Și aceasta nu trebuie privită doar ca o realitate pozițională, ci trebuie să se manifeste și ca un adevăr practic. Iar acesta este aspectul practic din versetul 23; va trebui să se manifeste. Și dacă se îndepărtează de credință, poți fi sigur că nu a fost niciodată cu adevărat mântuit. Isus a spus asta în Ioan 8. El a spus: „Dacă rămâneți în Cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei”, nu-i așa? Pentru că, știți, Isus spunea unele lucruri, cum a făcut în Ioan 6, și, după ce termina de spus, se menționează: „Mulți dintre ucenicii Lui L-au părăsit”. Pur și simplu s-au despărțit. În Ioan 8, El spune: „Dacă rămâneți cu Mine și păziți Cuvântul Meu, vă dovediți a fi adevărați ucenici”.

Așadar, sfințirea, manifestarea neprihănirii, comportamentul evlavios, trăirea sfântă sunt manifestarea mântuirii autentice. De fapt, dacă citiți 1 Ioan, asta este singura concluzie la care puteți ajunge. Acolo se spune că, dacă nu-ți iubești fratele, nu-mi pasă ce spui; nu ești mântuit. Și se spune în capitolul 3 că, dacă continui să trăiești neîncetat în păcat, nu-mi pasă ce pretinzi, nu ești mântuit. Ești copilul diavolului, nu al lui Dumnezeu. Așadar, trebuie să existe o manifestare.

Așadar, asta spune el în capitolul 1. Apoi, în capitolul 2, el arată lucrurile false care sunt adăugate mântuirii. Și cred că sunt cinci dintre ele pe care vreau să vi le subliniez. Numărul unu, ei bine, înainte să spun numărul unu, uitați-vă puțin la versetul 10, capitolul 2, versetul 10. Și acesta este într-adevăr un fel de butuc al roții, iar restul capitolului se ramifică de la acesta. Dar în versetul 10 se spune: „Voi aveți totul (cum?) deplin în El”. Și asta este tot ce trebuie să spunem; El fiind Cristos. Sunteți desăvârșiți în El. Mântuirea este desăvârșită în Cristos. Nu adăugați nimic la ea. Nu adăugați nimic la ea. Sunteți desăvârșiți în El. Atât.

Acum, de ce spune el asta? Spune asta pentru că erau oameni care atacau biserica din Colose și le spuneau că Cristos nu era de ajuns, că a crede în Cristos nu era de ajuns. Acesta era un început bun, dar trebuia să-L ai pe Cristos plus ceva încă. Și cred că, în special în Coloseni, el se referă la esenieni. Dar nu vom intra în detalii de data aceasta. Totuși, cred că, pentru aceia dintre voi care doresc să aprofundeze subiectul, el are în vedere în mod special, și cel mai probabil, comunitatea eseniană, deoarece aceste lucruri reflectă atitudinea lor. Cu toate acestea, vedem aceleași atitudini de-a lungul întregii istorii a bisericii.

Așadar, sunteți desăvârșiți în Cristos. Și el le subliniază acest lucru pentru că erau atacați și li se spunea: „Știți, Cristos nu este de ajuns”. Și aici el ne arată adevărații… adevărații vinovați, aceia care adaugă lucruri la mântuire pentru a o strica. Iar primul se află în versetul 8: „Luați seama ca nimeni să nu vă fure cu (ce?) cu filozofia”. Filosofia, înțelepciune omenească. Satan atacă doctrina mântuirii nu întotdeauna doar prin denigrarea ei, ci de obicei prin adăugiri la ea.

Nu este interesant că majoritatea oamenilor din lume îl plac, într-un fel, pe Isus? El este un erou pentru majoritatea oamenilor, nu-i așa? Doar poporul evreu, cu poziția sa fermă, se încurcă complet când se vorbește despre Isus. Majoritatea oamenilor sunt foarte toleranți față de El, îl plac. Și dacă ai întreba majoritatea oamenilor din societatea noastră, ar spune că ei cred în Dumnezeu și, poate, cred în Isus. Și Satan se va mângâia cu asta, dar îi va ajuta și să încerce să vadă că Isus nu este suficient, ci este „Isus plus”. Și iată prima adăugare, filozofia.

Acum, Colose… așa cum era... și în toată acea parte a lumii, avea propriii săi filosofi, purtători ai înțelepciunii omenești. Era un oraș păgân tipic, populat de greci, romani și evrei. Și la aproximativ o sută cinzeci de km de Efes, se afla chiar în mijlocul culturii grecești, iar filosofia era în orice loc. Epafra, care a venit cu un raport pentru Pavel care a dat naștere acestei scrisori, i-a descris fără îndoială lui Pavel că unele dintre aceste pericole afectează biserica și că oamenii devin oarecum confuzi. Și unul dintre lucrurile care îi derutau era faptul că unii le vorbeau despre un nivel superior de înțelepciune. De aceea, dacă ne întoarcem la versetul 3, cred că Pavel spune acolo că în Cristos sunt ascunse toate comorile înțelepciunii și ale științei. El vrea ca ei să înțeleagă că Cristos deține toată înțelepciunea și cunoașterea de care au nevoie.

Dar există întotdeauna acea presiune: Cristos plus înțelepciunea omenească. Așa că, în versetul 8, el spune: „Luați seama”. Literalmente înseamnă „fiți mereu conștienți”. „Ca nu cumva cineva să vă fure”. Acesta este un cuvânt interesant, acel „a fura”, sulagōgeō…gogon. Provine de la sulē, care înseamnă „pradă” sau „jefuire” și „a răpi”. Înseamnă a jefui, a răpi pe cineva, a-l răpi. Este folosit pentru a seduce pe cineva. Nu lăsați pe nimeni să vă răpească. Nu lăsați pe nimeni să vă jefuiască. Nu lăsați pe nimeni să vă seducă; să vă ducă departe cu filosofia lor.

El mai face o paralelă între termenul „filozofie” și termenul „înșelăciune deșartă”. Și cred că aceștia sunt termeni paraleli: filozofia este echivalentă cu înșelăciunea deșartă. Așadar, nu trebuie să credem că mântuirea, sau doctrina mântuirii, este Cristos plus înțelepciunea omenească.

Acum, el continuă să descrie înțelepciunea omenească și vom vedea cum se încadrează aceasta în lumea noastră. Dar să ne uităm la restul versetului. În primul rând, el spune că aceasta urmează tradiția oamenilor. Și ceea ce vrea să spună este că filosofia provine din rațiunea umană, izvorăște din tiparele de gândire umane, este centrată pe om. Și, desigur, „omul firesc nu înțelege lucrurile lui Dumnezeu; pentru el, sunt o nebunie”. El nu le poate cunoaște pentru că este mort spiritual, iar acestea se discern spiritual, așa că el este deconectat. Așadar, iată că vine omul și spune: „Da, Dumnezeu este în regulă, Biblia este în regulă și Isus este în regulă, până la un anumit punct, dar lasă-mă să ți le interpretez prin prisma filosofiei mele, lasă-mă să ți le interpretez prin prisma înțelepciunii și perspicacității mele omenești și a evaluării mele, etc., etc.” Și el spune: „Aceste feluri de rătăciri (din nou versetul 8) izvorăsc din datina oamenilor, din învățăturile începătoare ale lumii, și nu din Cristos”. Acum, care sunt învățăturile începătoare ale lumii? „Învățăturile începătoare” înseamnă „ABC-ul”, lucrurile de bază. Acestea sunt ABC-ul gândirii copilărești, infantile, omenești.

Omul vine și se crede atât de erudit, are doctorate, are plachete pe perete care să dovedească cât de inteligent este. Și, în mândria sa autoamăgitoare, el articulează ceea ce crede că este o înțelepciune măreață și profundă, dar nu este altceva decât ABC-ul gândirii infantile, copilărești, omenești. Cristos este totul, versetul 9: „În El locuiește trupește toată plinătatea Dumnezeirii”. Ceea ce spune El este că Cristos este suficient. Nu ai nevoie de Cristos plus înțelepciunea omenească. Opiniile sărace și blestemate de păcat ale unor lideri religioși imaturi nu fac decât să extragă adevăruri din inima omului, care nu poate cunoaște adevărul suprem, în loc să se bazeze pe Dumnezeu.

Aici este avută în vedere teologia liberală din zilele noastre. Ei vor ca noi să spunem: „Oh, da, Biblia este adevărată, oh, noi credem că Isus este minunat, Isus este Domnul, Mântuitorul”. Ei folosesc aceste cuvinte. Nu știu întotdeauna ce înțeleg ei prin ele. Dar apoi trebuie să ne spună cum această parte a Bibliei nu este adevărată și acea parte a Bibliei nu este adevărată. Și, desigur, nimeni nu crede că istoria aceea s-a întâmplat cu adevărat. Și ei atacă Scripturile. Și încep pur și simplu să le destrame cu așa-zisa lor înțelepciune omenească. „Ei bine, asta nu poate fi adevărat, noi nu credem asta, iar concepțiile criticii superioare cu privire la Vechiul Testament ne spun că Moise nu a scris Pentateuhul. De ce, toată lumea știe că nu Moise a scris Pentateuhul; a fost scris de J, E, P și D.” Cine sunt J, E, P și D? Ei bine, de fiecare dată când vedeți „Iehova”, acela este scriitorul J; de fiecare dată când vedeți „Elohim”, acela este scriitorul E; apoi scriitorul preoțesc și „deuteronomistul” (sunt corespondenții literelor P și D), și aceștia sunt J, E, P și D. Apoi au venit o mulțime de redactori sau editori care au corectat-o și au amestecat totul alandala.

Și apoi avem aceeași situație și în Noul Testament. Iar ultima modă, care provine chiar din mediul școlilor evanghelice, este aceea că Matei nu a scris Evanghelia după Matei în sensul că s-ar fi așezat și ar fi redactat o carte inspirată, dată de Duhul Sfânt; Matei ar fi fost doar un editor care avea o mulțime de surse pe birou și a luat câte puțin de aici și de acolo, punând totul laolaltă. Critica redacțională: aceasta este înțelepciunea omenească.

Așadar, nu-L putem înțelege cu adevărat pe Cristos, nu-L putem cunoaște cu adevărat, nu putem înțelege adevărata doctrină a mântuirii decât dacă ne străduim din răsputeri pentru a fi plăcuți înțelepciunii omenești. Și se poate ajunge chiar la ideea sofisticată că Isus nu este suficient, ci trebuie să ai o gândire orientată spre posibilități pentru a merge alături de El, sau o gândire pozitivă, sau vreun alt element al înțelepciunii omenești.

Există un al doilea lucru care este adesea adăugat la doctrina mântuirii și care o corupe cu adevărat, și anume ritualismul. Priviți versetul 11. Și el spune: „Voi aveți totul deplin în El”, versetul 10, „În El ați fost tăiați împrejur, nu cu o tăiere împrejur făcută de mână”. Mulți dintre acești oameni, vedeți voi, erau atacați de, așa cum am spus, comunitatea esenilor, care este o sectă a iudeilor. Erau fariseii, saducheii, zeloții și esenienii, care erau călugări și trăiau lângă Marea Moartă, unde au fost descoperite sulurile de la Qumran. Oricum, acești oameni erau mistici și așa mai departe, aveau aceste concepții și veneau spunând: „O, voi, creștinii, nu puteți fi cu adevărat în Împărăția lui Dumnezeu. De ce nu ați fost tăiați împrejur?”

Acum, ei spun asta în Colose. Aceștia nu sunt neapărat evrei, ci neamuri. Ei zic: „Tăia… ce?” Și spun: „Nu puteți intra în nicio relație cu Dumnezeu până nu ați fost tăiați îmrejur”. Și aceasta este a doua eroare pe care o văd în Coloseni 2, și anume ritualismul. Și unii oameni vor să ne facă să credem că este vorba de Cristos plus ritualuri. Unii dintre voi ați trăit o viață întreagă așa în Biserica Romano-Catolică. Nu-l voi uita niciodată pe tipul acela care era baterist de jazz și cânta la Disneyland într-o seară și era… pur și simplu copleșit de păcatul său. S-a dus la preotul catolic târziu în noapte și i-a spus: „Eu… eu am păcătuit”. Și i-a dat o listă lungă de păcate, iar preotul i-a spus: „Ei bine, trebuie să spui 26 de Bucură-te, Marie cu rozariul pentru a primi iertarea”. Așa că tipul s-a dus la altar și a început să-și spună rugăciunile, parcurgând mărgelele rozariului de vreo șase ori. Apoi s-a ridicat în picioare și mi-a povestit că a strigat pur și simplu: „Asta nu ajută la nimic!” A ieșit furios de acolo și a venit a doua zi la Grace Community Church; noi eram în capelă, iar el și-a dăruit inima lui Isus Cristos. A spus: „Pentru prima dată în viața mea, am pace și sunt eliberat de vinovăție”. Dar el a crezut întotdeauna în Cristos și a crezut întotdeauna că Isus a murit, însă asta nu a fost niciodată suficient. Era „asta plus ceva”, iar acel „plus” era cel care îi fura realitatea. Așadar, el spune că ești desăvârșit în Cristos; nu ai nevoie de o tăiere împrejur trupească. Ați fost tăiați împrejur în inima voastră. Ați fost îngropați împreună cu El în botez. Ați primit adevărata spălare. Nu aveți nevoie de spălările ceremoniale evreiești, înțelegeți? Și el continuă până la versetul 13 vorbind despre asta. Apoi, chiar în versetul 14, spune că crucea s-a ocupat de toate acestea, crucea a șters lista acuzațiilor care era împotriva voastră. Pe vremuri, când murea un infractor, îi puneau… Îi scriau infracțiunea pe cruce, înțelegeți. De aceea au scris deasupra pe cruce, când a murit Isus: „Isus din Nazaret, Regele iudeilor”, pentru că aceea era infracțiunea Lui și aceasta era o batjocură la adresa iudeilor. El nu avea nicio vină. Pilat a spus: „Mă spăl pe mâini de sângele (Cui?) acestui om nevinovat”. El era un om nevinovat. Nu aveau ce să scrie acolo, așa că Pilat i-a batjocorit pe iudei spunând că „vina” Lui era faptul că pretindea că este Regele iudeilor. Și astfel, ei obișnuiau întotdeauna să bată în cuie infracțiunea acolo. Iar asta spune versetul 14: când Isus a murit pe cruce, El a luat lista cu păcatele voastre, care au fost bătute în cuie acolo și au fost plătite. Și când ați fost uniți cu Isus Cristos în marele triumf al crucii, versetele 14 și 15, în acel mare triumf asupra iadului și asupra îngerilor căzuți, totul a fost rezolvat, iar singura tăiere împrejur de care aveați nevoie a avut loc, și singura spălare de care aveați nevoie a avut loc. Nu este nevoie de ritualuri.

Ieri, când studiam câteva dintre aceste lucruri, am luat micul meu exemplar din „Talmudul pentru astăzi” și am căutat conceptul de tăiere împrejur, iar iată ce scria acolo: „Porunca tăierii împrejur este mai importantă decât toate celelalte porunci ale Scripturii”. Am încheiat citatul. Cu alte cuvinte, evreilor li s-a spus că cel mai important lucru din Scriptură era să se taie împrejur. De ce? Pentru că ei credeau că mântuirea venea prin ritual. Există oameni care încă mai cred asta. De aceea există oameni care merg la biserică și aprind lumânări, crezând că, datorită acelui ritual, cineva care a murit deja și se află în purgatoriu va fi mântuit. Nici măcar nu este persoana respectivă cea care îndeplinește ritualul; altcineva îndeplinește ritualul. Ritualism.

Asta se poate întâmpla chiar și în cadrul protestantismului. Am fost la unele biserici protestante unde te ridici și te așezi tot timpul. Și treci prin toate acele lucruri magice. Am pornit televizorul la miezul nopții în Ajunul Crăciunului și am trecut de la un post la altul, doar ca să văd ce avea să facă lumea pentru a sărbători primul răsărit de soare sau prima oră a zilei nașterii lui Cristos și nu am văzut niciodată în viața mea atâta recuzită sfântă. Adică, oamenii fluturau tot felul de obiecte, iar unii bărbați erau îmbrăcați de parcă se duceau la circ și fluturau tot felul de lucruri – totul era doar ritual.

Nu voi uita niciodată acum două veri, când eram în concediu sabatic cu copiii și am intrat într-o anumită biserică. Era o biserică protestantă, dar foarte ritualistă. Și au prezentat un demnitar în vizită, un episcop dintr-o altă țară, iar el s-a ridicat în picioare. Iar noi nu eram obișnuiți cu așa ceva. Tipul ăsta purta o robă de aur, care se întindea până la podea, cu tot felul de ornamente atârnând peste tot pe el, iar pe cap avea un con de aur, înalt de 45 cm, care se termina cu un vârf. Familia MacArthur a ieșit în grabă, iar copiii au întrebat: „Tată, cine e omul cu conul?” Și mi-a fost foarte greu să le explic.

„Păi”, am spus, „ei se închină altfel.” „Da, chiar așa e. Tu n-ai purta niciodată așa ceva, tată, nu-i așa?” „Nu, n-aș purta niciodată așa ceva”. Aș purta poate o șapcă de baseball, dar n-o să-mi pun un con de 45 de cm pe cap. Și era doar ceva ilustrativ pentru ei… Ei nici măcar nu înțelegeau ce se întâmplă.

Dar sunt unii oameni care cred că este vorba de Cristos plus toate astea. Nu voi uita niciodată povestea pe care mi-a spus-o odată dr. Ralph Kuyper despre când se afla în New York și avea acolo un prieten care era catolic. Și s-a gândit că, atunci când i-a arătat orașul – el era student la acea vreme la Universitatea Columbia din New York – Și a spus: „Am vrut să-i arăt New York-ul ca să se poată bucura de diverse lucruri și m-am gândit că unul dintre locurile pe care i-ar plăcea să le vadă este marea catedrală catolică din orașul New York”. Așa că a spus: „L-am dus acolo”. Iar prietenul i-a zis: „Știi, aș vrea să te rog, dacă se poate, când merg acolo, aș vrea să mă închin la sfântul meu”. El l-a întrebat: „Păi, cine e sfântul tău?” Iar acesta a răspuns: „Păi, Iosif este sfântul meu și aș vrea să merg să mă închin la Iosif”.

Așadar, de-a lungul a ceea ce ei numesc naosul bisericii, acea parte mare și lungă, pe laturile ei se află aceste mici stații unde sunt diferiți sfinți. Au ajuns la cea marcată cu „Iosif” și acolo erau lumânări electronice. În unele dintre biserici au trecut la lumânări electronice în locul celor pe care le aprinzi. Pur și simplu le pornești… Nu știu cum funcționează, dar în fine. Au intrat acolo și asta este adevărat. Dr. Kuyper a spus că l-a dus pe prietenul său acolo, iar prietenul său era foarte supărat pentru că la gâtul lui Iosif atârna un semn pe care scria: „Acest altar este închis. Nu vă închinați aici”. Și asta i-a distrus complet ziua tipului, pentru că el nu… nu putea… sau nu știa cum să se închine lui Dumnezeu dacă altarul nu era deschis. Ritual.

Acum, nu spun că nu există unii oameni în acel sistem care ajung să-L cunoască pe Isus Cristos. Dar spun că majoritatea acelor oameni cred că este vorba de Cristos plus ritual și, în majoritatea cazurilor, ei simt cu adevărat că, dacă sunt credincioși ritualului, vor fi în regulă la sfârșit. Iată o aberație adăugată la doctrina pură a harului. Nu ascultare și nu pocăință, ci filosofie și ritual.

În al treilea rând: legalism, legalism. Aceasta este religia realizărilor omenești, versetul 16. Pavel subliniază acest lucru și spune: „Uitați-vă, voi aveți totul deplin în Cristos, așa că nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură, sau cu privire la o zi de sărbătoare, cu privire la o lună nouă sau cu privire la o zi de Sabat, care sunt umbra lucrurilor viitoare”. Trupul, realitatea, este Cristos. Legalismul înseamnă mântuirea prin activități religioase exterioare, tipice iudaizatorilor. Puteți citi despre ei în Galateni, care au venit la galateni și au început să le spună că nu erau cu adevărat mântuiți pentru că nu respectau toate sărbătorile iudaice. Așa că s-au încurcat cu toții și s-au întors la acele lucruri. Iar Pavel spune: „De ce v-ați întors la elementele slabe și sărăcăcioase de care erați odată robiți? Vreți să fiți din nou robi?” Apoi, în capitolul 5, el spune: „De ce nu rămâneți liberi în libertatea cu care Cristos v-a eliberat și vă lăsați din nou prinși în jugul robiei?” El spune că voi respectați zile, luni, vremuri și ani, și mi-e teamă că toată munca mea a fost în zadar. Ei impuneau Legea asupra doctrinei mântuirii și spuneau că nu sunteți mântuiți fără Lege.

Ei bine, iată ce subliniază el, în versetul 16: „Nimeni, dar, să nu vă judece cu privire la mâncare sau băutură”. Iar în Romani 14 se spune că Împărăția lui Dumnezeu nu stă în mâncare și băutură, ci în neprihănire, bucurie și pace în Duhul Sfânt. Așadar, nu lăsați pe nimeni să vă judece în privința aceasta. Și asta făceau iudeii. Spuneau: „Ei bine, voi nu trăiți așa cum trăim noi”.

Am primit scrisori de la oameni care-mi spuneau: „Dacă ești cu adevărat un slujitor al lui Dumnezeu, cum se face că părul tău îți acoperă urechea?” Așa este. Nu știați că oamenii… Așa este. Știți, oamenii au o atitudine foarte… Oamenii spun: „Cum poți… cum poți să folosești umorul? Nu e loc pentru așa ceva ca reprezentant al lui Dumnezeu”. I-au spus asta lui Spurgeon. I-au spus: „Cum poți să spui astfel de lucruri?” Iar Spurgeon a răspuns: „Ar trebui să auziți lucrurile la care mă gândesc și pe care nu le spun niciodată”. Și vă spun același lucru și vouă, oameni buni. Mă gândesc la niște lucruri grozave, dar mă abțin.

Îmi amintesc când eram student în primul an de facultate și ei… Legalismul, cred că problema o reprezentau mai degrabă… unii dintre studenți, decât facultatea în sine. Nu cred că facultatea știa întotdeauna cum fiecare își adopta… standardele și le făcea atât de legaliste pe cât le făceau. Dar una… Aveam o singură activitate opțională, și anume că nu era obligatoriu să mergi la o întâlnire de rugăciune. Toate celelalte erau obligatorii, dar exista o singură întâlnire de rugăciune la care nu trebuia să mergi. Așa că… Așa că nu m-am dus, nu? Trebuia să-mi fac temele și așa mai departe. Eram în camera mea când a trecut un tip pe lângă mine și a spus: „Aha!” Iar eu am întrebat: „Aha, ce?” A intrat și mi-a spus: „Știam eu, nu ești spiritual”. N-o să uit niciodată asta. I-am răspuns: „Ai dreptate, cu siguranță nu sunt așa cum ar trebui să fiu. Ce te-a făcut să spui asta?” El mi-a zis: „Nu ești la întâlnirea de rugăciune, n-ai mers la întâlnirea de rugăciune opțională”. Ei bine, câteva săptămâni mai târziu, el nu s-a dus la întâlnirea opțională de rugăciune, așa că m-am dus la ușa lui și i-am spus: „Aha!” Și știți ce a făcut? A sărit în picioare, iar bietul om, știți, a sărit în picioare. Și, așa cum cred că a spus cineva zilele trecute, cred că „liftul” lui s-a oprit cu câteva etaje înainte de ultimul, dar… Trebuie să mă gândesc la asta… Dar a sărit în picioare și s-a supărat foarte tare. Iar a doua zi am primit un bilet prin care eram chemat la decan, iar decanul mi-a spus: „Vreau să citești acest bilet”. Iar biletul spunea: „Aș dori să raportez că în campusul nostru se află o persoană posedată”.

Dar știți ce? Tânărul acela a ajuns într-un spital de psihiatrie și cred, cred că o parte din problemă a fost faptul că nu știa ce înseamnă adevărata libertate în Cristos, nu știa ce înseamnă adevărata mântuire și nu a putut să țină pasul cu acel sistem artificial. Cristos plus legalismul distruge mântuirea. Sărbătorile, lunile noi, toate elementele iudaismului. Și nu este interesant că a inclus și termenul „Sabat” acolo? Sabatul este inclus în această listă. Dacă ar fi fost încă obligatoriu pentru creștini, așa cum susțin unii, cu siguranță nu s-ar fi aflat într-o listă de ritualuri neobligatorii.

Așadar, Pavel avertizează împotriva legalismului. Acum, când vorbiți deci, preaiubiților despre lucruri false adăugate la mântuire, nu vorbiți despre pocăință, nu vorbiți despre mărturisire și ascultare față de domnia lui Cristos. Dacă vreți să vorbiți despre ceva, vorbiți despre adaosul filosofiei umane care ia puterea Bibliei, sau vorbiți despre ritualism, sau vorbiți despre legalism, sau, în al patrulea rând, vorbiți despre misticism. Versetul 18, și el spune: „Nimeni să nu vă răpească premiul alergării”. Acesta este un cuvânt interesant; înseamnă să vă înșele, să vă spună o minciună, să vă ia răsplata. Iar apoi versetul devine puțin complex în versiunea Autorizată. Lăsați-mă să vă citesc din traducerea New American, care cred că dă în miezul problemei. „Să nu vă mai înșele nimeni, găsind plăcere în smerirea de sine și în închinarea la îngeri, bazându-se pe vedeniile pe care le-a avut, umflat fără temei de mintea lui firească și neținându-se strâns de Cap”, versetul 19. Cine este Capul? Cristos.

Iată pe cineva care nu se ține de Cristos pentru mântuirea sa, ci se încrede în propria sa transformare, în propria sa înjosire, în smerenia sa, în închinarea la îngeri și în vedeniile sale. Iată esența unei erezii care a bântuit biserica timp de secole. Mai târziu, aceasta a devenit cunoscută sub numele de gnosticism. Ei credeau că Cristos era o serie de emanații, ființe spirituale care coborau de la Dumnezeu la om și tot felul de oameni… tot felul de ființe urcând această scară, iar noi puteam urca și coborî și ne puteam întâlni cu aceste creaturi spirituale și așa mai departe. Pavel spune: „Nu lăsați pe nimeni să vă fure premiul, nu lăsați pe nimeni să vă înșele de răsplata voastră, nu lăsați pe nimeni să vă jefuiască de adevăr, făcându-vă să credeți că adevărata mântuire și spiritualitate vin printr-un fel de auto-transformare mistică, precum budistul care se transformă pe sine într-o torță, sau preotul care își înfige cuie în centură și o poartă ani de zile, sau își umple pantofii cu pietre, sau merge pe fier încins, sau sikhul care merge pe ace, sau omul din Filipine care se răstignește în fiecare an. Nu lăsa pe nimeni să-ți fure premiul. Nu lăsa pe legalist să te condamne. Nu lăsa pe ritualist să te condamne. Nu lăsa filosofia umană să te amăgească. Și nu lăsa misticismul să te intimideze.

Întotdeauna există oameni care apar și par atât de sfinți. Ați văzut vreodată acei guru? Ei sunt… Par atât de sfinți și de calmi și de… Întotdeauna îi pun într-o mulțime de lucruri care arată ca și cum este propria lor înmormântare, dar ei încă respiră, cu flori peste tot. Mie mi se pare exact ca… precum partea din față a unei case funerare. Și stau acolo atât de impasibili și par să fie în pace, și țin tot felul de discursuri insipide, încercând să intimideze oamenii cu așa-zisa lor umilință.

Și apoi, desigur, printre mistici, așa cum indică versetul 18, se află oamenii care pretind că au un nivel mai înalt de cunoaștere, un nivel mai înalt de experiență. Ei… Ei se întâlnesc cu îngerii, ei se închină la îngeri. Își urmează vedeniile. Devii intimidat de asta, nu-i așa? Trebuie să ai o experiență mistică, o ieșire profundă din această lume către un nivel mai înalt de… de experiență spirituală. Ei sunt elita spirituală, cercul restrâns; li s-a întâmplat ceva de nedescris. Francis Schaeffer numește asta „experiența lor din altă lume, saltul lor de credință, este de nedescris”. Cu alte cuvinte, dacă te duci la ei, spune el, și le zici: „Păi, povestiți-mi despre asta”. Ei răspund: „Oh, nu, nu-ți pot povesti despre asta”. El observă acest lucru în toate artele și științele. El spune că atunci s-a produs o schimbare în arta modernă. Înainte pictai o vacă care arăta ca o vacă, pictai un om care arăta ca un om, o casă care arăta ca o casă. Acum aruncă o grămadă de chestii pe o pânză și nu seamănă cu nimic, iar tu nu-i întrebi de ce. Adică, când copilul tău aduce acasă ceva de genul ăsta, psihologii pentru copii spun: „Să nu-i spui niciodată copilului tău: ‘Ce e asta?‘ Spune-i: ‘Povestește-mi despre asta, dragule.‘” Pentru că asta e… Ăsta e micul lui salt, vedeți, într-o dimensiune non-descriptivă, nonverbală, non-rațională.

Versetul 18 spune că ei își găsesc plăcerea în smerenia lor. Sunt atât de mândri că sunt smeriți. E ca Uriah Heap. În „David Copperfield” se spune: „Smerenia, cea mai dulce și mai frumoasă floare care a înflorit în Eden și prima care a murit, a înflorit rar de atunci pe pământul muritorilor. Este un lucru atât de fragil, atât de delicat, încât dispare dacă doar se privește pe sine, iar cel care îndrăznește să o considere a sa dovedește, prin acel singur gând, că nu o are”.

Așadar, sunt cei care se consideră a fi deosebit de smeriți, și apoi cei care se închină îngerilor. Asta este valabil și pentru catolicism, apropo, venerarea îngerilor. Nu trebuie să facem asta. Când Ioan a căzut de două ori în genunchi în Apocalipsa pentru a se închina unui înger, ce i-a spus îngerul de fiecare dată să facă? „Ridică-te, închină-te lui Dumnezeu. Eu sunt o creatură ca și tine”.

Și apoi se spune „amestecându-se în lucruri pe care nu le-a văzut”. M-am săturat de oamenii care vin și spun că au tot felul de vedenii. Un tip de la televizor care mă irită cel mai tare este tipul care a murit și a ajuns în Cer și, ori de câte ori vrea să-și amintească… să i se reamintească cum era acolo, își scoate cravata pe care o purta în ziua în care a mers în cer, pentru că mirosul încă mai se află pe cravată, mirosul Cerului. Și știți, unii oameni stau acolo și spun: „Nici măcar n-am fost vreodată la Albuquerque, darămite în Cer”. Asta e foarte intimidant. Și ei caută tot felul de astfel de experiențe, își bazează credințele pe vedenii: „Dumnezeu mi-a spus asta”, „Dumnezeu mi-a spus aia”, „un înger a venit și mi-a spus asta”. E trist.

Acestea sunt lucruri adăugate în mod fals la doctrina mântuirii și au ca rezultat, așa cum spune sfârșitul versetului 18, ca omul să fie „umflat de o mândrie deșartă, prin gândurile firii lui pământești”. Și știți că sunt lipsiți de Duhul, sunt plini de fire. Și nu se țin de Cap, nu se țin de Cristos. Se țin de misticismul lor. Aici se încadrează totul, de la monahi până la toți acei oameni cu smerenia lor falsă.

Ei bine, ei nu se țin de Cristos. El este adevăratul Cap care ține întreaga Biserică unită, spune versetul 19. Un ultim gând: ascetismul este un alt adaos la mântuirea coruptă, versetul 20. Se spune: „Dacă ați murit împreună cu Cristos față de” ABC-rile lumii, elementele fundamentale ale rațiunii și religiei umane, „de ce, ca și cum ați trăi încă în lume, vă supuneți unor porunci ca ‘nu lua, nu gusta, nu atinge‘, și așa mai departe? ”

Așa arată ascetismul. Așa sunt oamenii care vor să trăiască o viață de abstinență totală. Se leapădă de toate. Asceții păgâni din vremea lui Pavel erau niște ființe cu adevărat incredibile. Unii dintre ei ajungeau până acolo încât se flagelau literalmente, știți, se tăiau singuri. Și asta continuă și astăzi. Știți, puteți merge în Evul Mediu, și găsiți călugări care considerau că a face baie este un păcat. Așa este, pentru că s-ar fi văzut goi. Așa este. Și considerau că mariajul era un experiment al șarpelui care îi separă de Domnul. Atanasie se lăuda cu devotamentul unui om pe nume Antonie, care nu-și schimba niciodată veșmântul și nu-și spăla picioarele, fiind astfel vrednic de laudă. Antonie povestea cu mândrie că asceza sfântă a lui Simeon Stâlpnicul era atât de mare încât, atunci când mergea, paraziții cădeau de pe trupul său. Așa era de sfânt.

Și aveți asta și astăzi. Există în tot felul de forme. Lepădarea de sine o găsești la oamenii care intră în mănăstiri și conventuri. O găsești la oamenii care spun că ar trebui să fim săraci lipiți și să renunțăm la… Îmi amintesc că am întâlnit un bărbat care a dat tot ce avea pe lume; avea o avere de jumătate de milion de dolari și și-a lichidat fiecare bănuț pe care îl avea. Îmi amintesc pentru că mi-a dat o grămadă de mânuțe mici care se roagă, care strălucesc în întuneric, cam o mie. Și-a lichidat tot ce avea și împărțea toate lucrurile astea pe Hollywood Boulevard și mi le-a dat mie să le distribui. A venit la biserica de aici. Adică, ce să faci cu mânuțe de rugăciune care strălucesc în întuneric, nu-i așa? Dar, oricum, și-a vândut toate lucrurile pe care le avea și s-a retras în casa lui pentru că hotărâse că va fi smerit și că va da totul Domnului. Și era convins că Domnul va veni, desigur, la o anumită dată, iar Domnul nu a venit și iată-l acolo, trăind din ajutorul social, lăsând societatea să aibă grijă de el – o abnegație în sens greșit.

Așadar, el spune, nu-i lăsați pe oameni să vină și să vă spună nu gustați, nu atingeți, nu vă atingeți de asta. Toate aceste lucruri sunt porunci trecătoare și învățături omenești. Ele sunt, literalmente, spune el în versetul 23, închinare la sine, închinare la sine și nu au nicio valoare, ele slujind doar la satisfacerea firii pământești. Oamenii cred că sunt sfinți prin astfel de comportamente. Au reputația de a fi înțelepți. Au reputația de a fi sfinți. Dar, de fapt, sunt nesfinți. Ei nu înțeleg esențialul.

Îngăduiți-mi să vă conduc gândirea către o concluzie. Mântuirea este în Cristos și numai în Cristos. Ați înțeles? Nu Cristos plus ceva. Dar în cadrul acelei mântuiri autentice, va exista pocăința de păcat și supunerea față de domnia lui Cristos. Acest lucru este clar în Biblie. Dacă vreți să acuzați pe cineva că adaugă ceva la mântuire, atunci este vorba despre Cristos plus rațiunea umană, înțelepciunea umană, educația, filosofia, critica umană”. Sau este Cristos plus ritualul, adică sacramentalismul. Sau este Cristos plus legalismul, adică externalismul. Sau, Cristos plus misticism, tot felul de experiențe mai profunde, viață superioară, viziuni, minuni. Sau, este Cristos plus monahism, sau ascetism, lepădare de sine. Și ne întoarcem din nou, nu-i așa, la 2:10 și citim acolo că este Cristos plus nimic. Sunteți desăvârșiți în El.

Așadar, neprihănirea este separată de orice activitate firească precum cele menționate. Dar nu este separată de adevărata lucrare a lui Dumnezeu în sufletul omului. Și vom aprofunda acest aspect în detaliu pe măsură ce vom trece la Romani 3. Să ne rugăm.

Am avut parte de un timp minunat în această seară, Doamne, reîmprospătându-ne mințile cu privire la simplitatea mântuirii. Ajută-ne să putem evita erorile care abundă atât de mult, pe măsură ce Satan se străduiește să corupă doctrina curate a mântuirii. Știm că el va ataca acest lucru și trebuie să fim conștienți de aceasta pentru a ști că suntem cu adevărat mântuiți, și trebuie să știm acest lucru pentru a o putea predica cu adevărat și nu o altă Evanghelie. Și dacă există printre noi cineva care a căzut pradă înșelăciunii unui astfel de efort, așa cum am văzut în această seară, izbăvește-i, o, Dumnezeule, în această seară, de acea înșelăciune. Și Îți mulțumim, Tată, pentru claritatea Cuvântului Tău. Dacă există cineva în acest loc care are nevoie de Cristos, fie ca inimile lor să se deschidă ca o floare la soarele dimineții și fie ca ei să-L primească pe Cel care a venit să moară pentru ei, pe Domnul Isus Cristos. Și fie ca ei să știe că în El sunt desăvârșiți dacă vin cu credință să primească mântuirea Sa plină de har și transformatoare. Ne rugăm în numele Său binecuvântat. Amin.

SFÂRȘIT