Este o mare bucurie în seara aceasta să pot deschide Cuvântul lui Dumnezeu împreună cu voi și vă îndemn acum să luați Biblia și să priviți la capitolul 4 din Romani. Și în seara aceasta vom studia din nou; chiar ne cere să o facem având în vedere complexitatea argumentului lui Pavel din epistola către Romani. De fapt, săptămâna aceasta care a trecut, în timp ce predam la Seminarul din Dallas și predam într-un program destinat studiilor de doctorat, studenți pe parcursul de a dobândi titlul de doctor, am folosit practic drept notițe pentru a preda materialul pe care vi l-am predicat vouă. Și a fost destul de interesant, deoarece nu există prea multe biserici în țară unde oamenii să fie atât de receptivi, deschiși, sensibili și preocupați de învățătura Cuvântului lui Dumnezeu, încât să le poți prezenta același gen de informații pe care le-ai oferi unor studenți într-un seminar teologic studiind pentru un doctorat. Dar voi sunteți o astfel de congregație și este o bucurie imensă să pot să deschid Cuvântul lui Dumnezeu și să-l studiez în profunzime și să știu că inima voastră este acolo.

Și de aceea consider că este cu atât de mult mai entuziasmant pentru mine să predic aici decât oriunde altundeva. Am predicat în multe alte locuri, multe alte biserici, multe alte centre de conferințe, multe adunări impresionante de oameni aici și acolo și multe audiențe foarte diverse, totuși, nicio experiență nu se compară cu bucuria de a predica aici, pentru că știu ce cunoașteți voi și știu, cred, ceea ce poate încă nu știți, pentru că nu am ajuns încă acolo. Și știu pe ce temelie biblică vă sprijiniți și știu ce apetit aveți și este pur și simplu minunat să pot aprofunda aceste lucruri și să vă hrănesc din Cuvântul lui Dumnezeu. Totodată, vă mărturisesc că și eu îmi hrănesc propriul suflet.

De fapt, cineva m-a întrebat: „Cum ți-ai format stilul de predicare?” Și am spus (cred că nu este încă pe deplin format, dar se îndreaptă acolo.) dar am spus: „în esență, oamenii sunt victime, aceasta este teoria mea fundamentală a predicării. Sunt victime a ceea ce eu vreau să aflu și să spun.” Practic, vreau să înțeleg fiecare cuvânt din Biblie. Cred că fiecare cuvânt este adevărat și fiecare cuvânt este curat și fiecare cuvânt este scris de Dumnezeu, iar astfel vreau să studiez fiecare cuvânt, și astfel mergem și facem acest lucru, iar voi aveți parte, într-un fel, de rodul a ce se întâmplă. De fapt, nu studiez niciodată Biblia pentru a face o predică, niciodată. Studiez toată săptămâna pentru a înțelege pasajul, iar în acest proces de înțelegere de obicei am niște lucruri care ies din asta sub formă de predică, pe care o pot împărtăși cu voi. Însă scopul real este ca eu să înțeleg Cuvântul lui Dumnezeu. Aceasta este marea mea foame și dorință. Și, după cum spun, voi sunteți, într-un fel, victime a acestui lucru și trebuie să mă însoțiți într-un fel în demersul meu de a cunoaște adevărul lui Dumnezeu. Și sunt atât de recunoscător pentru acest apetit din voi. Credeți-mă, predic în anumite locuri și predic punându-mi tot sufletul, iar oamenii doar cască pe tot parcursul. Și știți, trebuie să ai un apetit pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Le oferi câteva idei profunde, trei puncte, și o poezie, și câteva povești lacrimogene; ar crede că a fost profund. Dar noi nu facem asta. Oricum, mai departe, sunt invitat înapoi aici. Asta este plăcut

Romani capitolul 4 și vreau să continuăm să privim la credința lui Avraam. Evident, Pavel și Duhul Sfânt, Însuși Dumnezeu, s-au așteptat să medităm asupra Scripturii, altfel, nu ar fi făcut-o atât de profundă pe cât este. Știți, îmi amintesc că am predicat un mesaj o dată și o persoană a venit la mine după - eram tânăr și predicam la o întâlnire „Youth for Christ” - și mi-a spus: „știi, pur și simplu complici lucrurile prea mult. Nu-ți amintești de principiul motto, KISS – Keep It Simple, Stupid-(Păstrează lucrurile simple prostule)? Acesta este, în esență, principiul de bază pe care trebuie să-l reții când vorbești cu oamenii, adică păstrează lucrurile simple.” Iar o altă persoană mi-a spus: „Știi, există o expresie pe care o folosesc în lucrarea mea ca să îmi aducă aminte: „ține biscuiții pe raftul de jos, ca să ajungă toată lumea la ei”.” Și apoi când citești Epistola către Romani, vei spune: „asta nu e simplu și nici nu e pe raftul de jos”. Și trebuie să aprofundezi puțin lucrurile, iar eu cred că Domnul ne-a dat capacitatea de a face asta, de aceea mă bucur să împărtășesc asta cu voi, mai ales în seara aceasta. Vom privi la versetele de la 13 la 17 ale acestui capitol.

Săptămâna aceasta trecută, presupun că acum mai bine de o săptămână, un misionar a venit la mine în birou din India, a fost acolo 34 de ani, si a spus, „vreau să-ți arăt o revistă în limba engleză din India. Este un număr din anul acesta, ianuarie anul acesta. Vreau să vezi ce se întâmplă în prezent în India”. Iar întreaga copertă a revistei și prima secțiune erau dedicate celei mai mari ceremonii religioase din lume, care are loc în India. Se desfășoară o dată la șase ani, așa că are loc o pregătire intensă pentru acest mare eveniment. Se numește „Ardh Kumbh Mela” și este un eveniment hindus.

Permiteți-mi să vă explic cum se desfășoară. Există un loc în India unde râurile Gange și Yamura se întâlnesc. Iar apele legendare ale acestor râuri se întâlnesc într-o confluență cunoscută de indieni sub numele de Prahag. Iar tocmai în acest punct de întâlnire a râurilor Gange și Yamura numit Prahag – are loc Ardh Kumbh Mela. Începe cu o paradă de oameni sfinți indieni complet dezbrăcați , care apropo, nu sunt prea sfinți, altfel nu ar fi complet dezbrăcați. Ei sunt cunoscuți sub numele de Digambar Sadhu și conduc această paradă complet dezbrăcată spre apă, urmați literalmente de milioane de hinduși. Este cel mai mare eveniment religios singular din lume, iar aceste milioane de oameni îi urmează pe Digambar Sadhu până la râu pentru a se scufunda în apele Prahag-ului.

Acum, implică cheltuieli mari. Unii dintre acești oameni sunt săraci și trebuie să vină pe jos, și încep călătoria cu luni înainte pentru a se asigura că ajung la timp. Este ianuarie și vremea este rece, iar apa este înghețată. Vin de pretutindeni, bogați și săraci. Toate barierele de castă sunt lăsate deoparte în acest eveniment. Iar în timp ce se adună în jurul apelor Prahag-ului, sunt fachiri(f-a-c-h-i-r-i) peste tot, aceia care stau pe paturi de cuie, aceia care merg pe cioburi de sticlă și aceia care pășesc și se întind pe cărbuni încinși. O scenă obișnuită la marginea Prahag-ului este cea a închinătorilor luând cuțite lungi și străpungându-și limbile pentru a se condamna la tăcere veșnică drept modalitate de a-și îmbuna zeii.

Unii iau parte în a ucide uzul membrelor prin atrofie, un exemplu este bărbatul înfățișat acolo, care își ținuse brațul ridicat în aer timp de opt ani. Unghia coborâse în jos, ajungând la o lungime de aproximativ 75 de centimetri de la degetul arătător, celelalte creșteau în tot felul de forme ciudate. Și și-a ținut brațul ridicat într-un efort de a-și îmbuna zeul timp de peste opt ani, și era complet atrofiat în acea poziție.

Alții privesc fix soarele până când își ard ochii și orbesc. Fotografiile pe care le-am văzut despre Ardh Kumbh Mela au fost, ca să mă exprim cu moderație, șocante: o adevărată mare de milioane de oameni pe malul râului. Iar scrierile lor sfinte spun următoarele, citez: „cei care se luptă la confluența râului negru și a celui alb, Gange și Yamura, merg în rai.” Un alt citat: „Pelerinul care se scaldă în acest loc obține iertarea pentru întreaga sa familie, chiar dacă a comis o sută de crime, el este mântuit în clipa în care atinge Gangele, ale cărui ape îi spală păcatele.” Am încheiat citatul.

Acum, pe întreg lungul malului apei există mici cabine iar acestea sunt cabine de bărbierit. Iar oamenii profund devotați se dezbracă complet, intră în aceste cabine și sunt rași din cap până în picioare, fiecare păr de pe corpurile lor, inclusiv sprâncenele și genele, este ras. Și fiecare fir de păr ras este colectat. Iar tot acest păr, provenit de la toți acești oameni, este aruncat în apa murdară. Și scrierile lor religioase spun, și citez: „Pentru fiecare fir de păr astfel aruncat, ți se promite un milion de ani de ședere în rai.” Asta este în ianuarie anul trecut, oameni buni, nu acum cinci mii de ani.

Acum, unul dintre cele mai apreciate daruri de oferit, dacă vrei să mergi chiar mai departe decât să îți ai părul ras, este să-ți oferi propria viață. Iar suicidul religios la Ardh Kumbh Mela a fost destul de comun. Scrierile spun: „oricine dorește să se nască în rai trebuie să postească până când ajunge să consume doar un bob de orez, iar apoi să se înece în aceste ape.” Ei cred, conform scrierilor lor sfinte, că „baia în aceste ape spală toată întinăciunea păcatului”.

Iar articolul se încheia cu următoarea observație: „Milioanele care vin cu o foame spirituală pleacă având pace în suflet și o credință reînnoită.” O afirmație îndrăzneață, pace în suflet și credință reînnoită. Ce iluzie infernală care condamnă, din partea lui Satan! În să este ilustrativ pentru sistemele concepute de Satan, clădite pe ideea că te poți răscumpăra, că îți poți spăla păcatele și că poți dobândi raiul prin diverse ceremonii, sau rituri religioase, sau ritualuri religioase, sau prin fapte de natură exterioară.

Suntem șocați de un asemenea păgânism. Suntem șocați că cineva ar crede că păcatele îi pot fi spălate în apa murdară dintr-un astfel de loc. V-ar fi imposibil să înțelegeți, din situația din care observați, cum ar putea cineva crede că fiecare fir de păr căzut de pe corp în apă i-ar aduce un milion de ani rezidență în rai. Și suntem șocați de un astfel de comportament.

Vă spun însă că nu ar trebui să fiți mai puțin șocați de orice sistem religios care susține că puteți dobândi cerul și iertarea păcatelor prin vreo ceremonie religioasă sau prin vreo faptă a firii pământești. Toate sunt la fel. Pot îmbrăca forme diferite. Pot fi mai sofisticate și mai cultivate, dar toate sunt la fel.

Isus S-a confruntat, cu o formă de religie foarte sofisticată, în vremea Sa, care nu era diferită cu nimic de acel tip de hinduism. Era religia fariseilor, în care credeau că, prin ritualuri exterioare, precum circumcizia, care este la rândul ei o formă de radere, și prin anumite fapte religioase exterioare, își „cumpărau” intrarea în cer și aveau păcatele iertate. Deloc diferit. Vedeți, există doar două tipuri de religie în întreaga lume: religia bazată pe lucrarea divină, adică creștinismul, iar realizarea a fost Hristos pe cruce; și religia bazată pe realizările umane, iar asta acoperă toate celelalte religii existente. Domnul Isus S-a confruntat cu ea, la fel și apostolul Pavel.

Și astfel, Pavel scrie în Romani 3, începând cu versetul 21 și continuând prin Romani 4 și mai departe în Romani 5, el scrie despre acea credință mântuitoare care vine prin har. El arată aici că mântuirea și iertarea păcatelor și cerul nu sunt accesibile oamenilor prin ritualuri, ceremonii, sacrificiu de sine sau lucrări religioase de orice fel, ci doar prin har, prin credința în persoana și lucrarea Domnului Isus Hristos. Aceasta este singura cale. Nu există o altă cale.

Veți spune: „dar acei oameni nu sunt sinceri?” Ba da, probabil că sunt sinceri, dar sunt condamnați la iad pentru veșnicie, deoarece se înșală. Mântuirea vine doar prin har, prin credința în Domnul Isus Hristos.

Acum, el a declarat asta în termeni extraordinari în capitolul 3 versetele 21-31. Ne-a oferit o declarație a doctrinei justificării prin credință. Iar acum, în capitolul 4, ne oferă o ilustrație. Această ilustrație este Avraam. Iar el ilustrează mesajul pe care l-a transmis în capitolul 3. Avraam este modelul justificării prin har, prin credință. Și, așa cum v-am spus acum câteva săptămâni, este o alegere minunată pe care o face pentru că, pentru evrei, Avraam reprezenta modelul justificării prin fapte. Ei spuneau că Avraam a fost îndreptățit pentru că a fost tăiat împrejur. Asta e o tăiere exterioară. Și a fost justificat pentru că a împlinit faptele Legii. Asta este o neprihănire proprie personală. Iar Pavel spune, contrar la ceea ce ați învățați despre Avraam, el a fost îndreptățit prin har, prin credință. Și o demonstrează în capitol, nu-i așa?

Acum, motivul pentru care îmi iau timp când vine vorba de asta este pentru că, oameni buni, asta este inima, sufletul credinței creștine. Trebuie să înțelegem mântuirea, nu-i așa? Acesta este planul de bază. Acum, Pavel abordează subiectul lui Avraam din trei perspective. În primul rând, spune că Avraam a fost îndreptățit prin credință, nu prin fapte, asta în versetele 1-8. Apoi spune că a fost îndreptățit prin har, nu prin Lege, în versetele 9-17. Apoi spune că a fost îndreptățit prin putere divină, nu prin efort uman; în versetele 18-25. Și se suprapun și se întrepătrund, dar ele sunt firele sau temele principale ale fiecărei secțiuni. A fost îndreptățit prin credință, nu prin fapte, prin har, nu prin Lege, prin putere divină, nu prin efort omenesc.

Acum am privit deja la versetele 1-8 și am văzut că Avraam a fost îndreptățit prin credință, nu prin fapte. Nu este implicată nicio faptă. Versetul 3 rezumă totul: „Avraam a crezut pe Dumnezeu și lucrul acesta i-a fost socotit ca neprihănire”. Pentru că a crezut. Aceasta este esența.

Acum privim la cea de-a doua secțiune, versetele 9-17. Iar cheia acestei secțiuni se găsește în versetul 16. Prima secțiune era „prin credință, nu prin fapte”, iar aici era „prin har, nu prin Lege”. Iar versetul 16 spune: „de aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință (așa cum am văzut în primele 8 versete) pentru ca să fie prin har”. Vedeți, dacă mântuirea este o chestiune pur și simplu de credință și nu poți face nimic în acest sens, atunci ea trebuie să fie un dar de la Dumnezeu, nu-i așa? Trebuie să fie prin har. Mântuirea nu este câștigată. Dacă nu o poți dobândi prin fapte, dacă trebuie să fie prin credință, atunci trebuie să fie un dar al harului lui Dumnezeu. Ce este harul? Este favoarea absolut gratuită a lui Dumnezeu față de un păcătos care nu o merită. Favoarea absolut gratuită a lui Dumnezeu față de un păcătos care nu o merită. Avraam a fost justificat, adică făcut drept înaintea lui Dumnezeu. Avraam a ajuns într-o relație corectă cu Dumnezeu pentru că a crezut, iar aceasta pentru că Dumnezeu i-a arătat har.

Cum a dat dovadă Dumnezeu de har? Dumnezeu i-a făcut o promisiune, acesta este un cuvânt-cheie în versetul 16. Totul a fost prin har, de la un capăt la celălalt, pentru ca promisiunea să fie sigură pentru toată sămânța lui. Dumnezeu i-a oferit cu har lui Avraam o promisiune, acesta a fost harul. Avraam a primit-o, aceasta a fost credința. Așadar, mântuirea nu se câștigă, ci este oferită de Dumnezeu, un act al bunăvoinței Sale libere față de un păcătos nevrednic. Și este primită prin credință, credința devine mijlocul prin care aceasta este primită.

Acum, pe măsură ce privim la versetele de la 9 la 17, doar vă voi reaminti o idee. În timp ce apostolul Pavel arată că mântuirea a venit prin har, nu prin Lege, primul lucru la care face referire este tăierea împrejur. Iar în versetele 9-12 am văzut săptămâna trecută și chiar cred că acesta este, probabil, unul dintre cele mai importante mesaje pe care le vom studia în cartea Romani. Însă ceea ce spune el acolo este că Avraam nu a fost îndreptățit prin tăierea împrejur. Iar acest lucru este extrem de important, deoarece iudeii credeau că tocmai așa a fost el îndreptățit: prin tăierea împrejur. De fapt, ei credeau că acesta este modul în care ar trebui să fie îndreptățit oricine. Însă Pavel arată, în versetele 9-12, că Avraam a fost socotit drept înaintea lui Dumnezeu cu 14 ani înainte de a fi tăiat împrejur. Astfel, tăierea împrejur devine doar un simbol. Un simbol a ce? Un simbol care transmite fiecărei generații următoare: ceea ce faceți în exterior este ceea ce Eu vreau să fac unde? În inimă. De aceea profetul a spus: „tăiați-vă împrejur inimile”. Tăierea împrejur îi identifica pe iudei. Dar, mai mult decât atât, este un simbol exterior și de fiecare dată când un tată trecea prin acest act, de-a lungul întregii istorii a iudaismului, el oferea un simbol a ceea ce Dumnezeu dorea să facă în interior, o tăiere a firii, ca să spunem așa. Și așadar, Avraam nu a fost îndreptățit prin tăierea împrejur, iar acest lucru contrazicea tot ceea ce învățau iudeii. Ei credeau că sunt mântuiți prin tăierea împrejur, la fel cum oamenii de astăzi cred că ești mântuit prin ce? Botezul copiilor. Și botezul, la fel ca tăierea împrejur este doar un simbol. El simbolizează în exterior ceea ce Dumnezeu vrea să facă unde? În inimă.

Acum, al doilea lucru pe care se sprijinea iudeul nu era doar tăierea împrejur, dar al doilea lucru pe care se sprijinea era păstrarea Legii. El credea că erai mântuit prin tăierea împrejur, care reprezenta primul act al unei vieți trăite sub semnul respectării Legii. De asemenea, ei credeau că Avraam a fost îndreptățit prin păstrarea Legii. Iar astfel, ajungând la versetul 13, în versetele 13-17, Pavel abordează problema Legii. Acum, ascultați cu atenție, iată ce spune el în acest text, și asta vă va oferi o privire de ansamblu, iar apoi vom privi totul în detaliu.

În primul rând, el afirmă că Avraam nu a fost socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin tăierea împrejur, deoarece a fost tăiat împrejur la 14 ani după ce Dumnezeu a spus că el a fost drept înaintea Sa. În al doilea rând, ascultați acum, el nu a fost socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin respectarea Legii, întrucât Legea a venit 430 de ani mai târziu. Acum acesta este un argument extrem de puternic, nu-i așa? Vedeți voi, iudeii credeau că tocmai aceste două lucruri erau cele care aduceau omul într-o relație corectă cu Dumnezeu.

În Faptele Apostolilor capitolul 15, vă amintiți, spune: „atunci s-au ridicat unii din partida fariseilor care crezuseră și au zis că trebuie să-i taie împrejur pe aceștia și să le ceară să păzească Legea lui Moise”. Exact, asta credeau ei, că erai mântuit prin tăierea împrejur și prin ascultarea de Legea lui Moise. Și ce spune Pavel? El spune următorul lucru: nu poți intra într-o relație corectă cu Dumnezeu printr-o ceremonie exterioară sau prin respectarea exterioară a unor legi. Când Avraam a fost declarat drept înaintea lui Dumnezeu, el nu era tăiat împrejur. Și când a fost declarat drept înaintea lui Dumnezeu, nu respectase vreo lege, deoarece Legea mozaică nici măcar nu fusese dată încă.

Cum a fost atunci socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu? Versetul 13 spune că Dumnezeu i-a dat o promisiune și când Dumnezeu i-a dat o promisiune el a crezut-o. Asta e tot. Pur și simplu a crezut-o. El a fost îndreptățit prin credința în promisiunea lui Dumnezeu. Iar acest lucru face ca mântuirea să fie un dar al harului. Nu este cu nimic diferit de situația în care Dumnezeu vine la tine și spune: „iată promisiunea Mea, dacă vei crede în Domnul Isus Hristos, îți voi dărui viața veșnică”. Iar tu spui: „prin credință, primesc acest dar”. Asta e tot, asta a făcut Avraam. Dumnezeu a spus: „iată o promisiune: dacă vei crede acea promisiune și îți vei dovedi credința acționând în baza ei, îți voi lua păcatele, te voi răscumpăra și Îmi voi împlini promisiunea”. Iar el a crezut-o. Așadar, îndreptățirea nu vine doar prin credință, ci este născută din harul lui Dumnezeu.

Acum, haideți să privim la text. Versetul 13, urmăriți cu atenție în timp ce îl studiem împreună. „În adevăr, făgăduinţa făcută lui Avraam sau seminţei lui, că va moşteni lumea, n-a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin(ce?) credinţă.” Neprihănirea care vine prin credință. Observați acum cuvântul „făgăduin” sau cuvintele „făgăguința”. Despre ce făgăduință este vorba? Ei bine, este vorba despre legământul avraamic. I-a fost dat lui Avraam în capitolul 12. A fost reiterat în capitolul 15 apoi în capitolul 18 și în capitolul 22. Dumnezeu i-a spus lui Avraam: „vreau să ieși din acest ținut, din Ur din Caldeea, și mergi într-o țară pe care am plănuit că ți-o voi da. Voi face din tine un neam mare, iar cel ce te va binecuvânta va fi binecuvântat, iar cel ce te va blestema va fi blestemat.” Apoi i-a spus: „îți voi da o sămânță precum nisipul mării, iar urmașii tăi vor fi la număr precum stelele cerului.” Și trebuie să înțelegem că, la acea vreme, el și Sara nu aveau deloc copii, de fapt, ea era stearpă. Și ei se apropiau deja de vârsta de o sută de ani. Și Dumnezeu a făcut o făgăduință.

Dar Avraam a privit dincolo de urmașii trupești. A privit dincolo de a avea un fiu, pe Isaac , dincolo de a avea în Isaac un fiu și că fiii lui Isaac aveau să aibă la rândul lor fii și de multiplicarea neamurilor. A privit dincolo de perspectiva de a fi tatăl multor neamuri. Știa că în acea promisiune exista o realitate spirituală, deoarece auzise făgăduința: „în tine vor fi binecuvântate toate neamurile.” Și astfel, a înțeles că Dumnezeu vorbea despre o promisiune spirituală, de aceea, Evrei 11:10 spune că el „aștepta cetatea care are temelii tari, al cărei meșter și ziditor este Dumnezeu”. Vedeți, el a întrezărit o realitate spirituală. Oh, a văzut o sămânță fizică, un element concret, dar știa că din acea sămânță fizică avea să izvorască o împlinire spirituală.

Acum, promisiunea este descrisă într-un mod minunat în versetul 13. Se spune că făgăduința făcută lui era aceea că va fi moștenitorul lumii. Adică, este o... este o promisiune destul de măreață, nu-i așa? Să fii moștenitorul întregii lumi. Ce afirmație incredibilă: „Avraam, îți promit că vei moșteni lumea.” Ce vrea să spună Dumnezeu prin aceasta? Ei bine, ce anume este cuprins într-o asemenea afirmație copleșitoare?

Ei bine, în primul rând, dacă privim înapoi la promisiune înapoi în Geneza, descoperim că primul ei element era că el avea să moștenească țara Canaan. Pasajul din Geneza 15:18-21 vorbește despre acest lucru, promisiunea lui Dumnezeu că îi va fi dată acea țară unică, că va fi pământul lui, pământul legământului și al făgăduinței divine, și că el avea să moștenească acel ținut. „Domnul a încheiat un legământ cu Avraam”, Geneza 15:18, „seminței tale dau țara aceasta, de la râul Egiptului până la râul cel mare, râul Eufrat, pe cheniți, pe cheniziți, pe cadmoniți, pe hetiți, pe fereziți, pe refaimiți, pe amoriți, pe canaaniți, pe ghirgasiți și pe iebusiți”. Totul este al tău. Și, apropo, cartea lui Iosua ne relatează cum a intrat el în stăpânirea acelei promisiuni. Urmașii lui Avraam au luat în stăpânire țara sub conducerea lui Iosua.

Iar apoi, promisiunea includea și o națiune, sau un popor. Nu doar o țară, ci și un popor, o națiune fizică. De fapt, națiuni, căci din Avraam au provenit nu doar Israelul, ci și națiunile arabe. În Geneza 13:16 se spune: „voi face ca sămânța ta să fie ca pulberea pământului, astfel încât, dacă ar putea cineva să numere pulberea pământului, atunci și sămânța ta ar putea fi numărată.” I-a dat o sămânță. Iar cartea Exodului ne arată formarea acestei seminții, nașterea popoarelor semitice și istoria lor.

Iar apoi, în al treilea rând, promisiunea implica și binecuvântarea lumii întregi. Nu doar țara și nu doar un popor sau chiar popoare de oameni, dar ar fi o binecuvântare spirituală. Geneza 12:3 spune „în tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului.” Acum, aici ajungem la un punct foarte important. Avem o țară, țara Canaanului, avem un popor, de fapt poporul Israel, poporul legământului. Și apoi avem această afirmație uriașă despre binecuvântarea întregii lumi. Iar el este chiar numit, și dacă privim versetul 17 din Romani 4, „tatăl multor neamuri”.

Cum se explică acest lucru? Cum putea el să fie tatăl multor neamuri? Cum putea fi moștenitorul lumii? Cum putea un singur om să aibă o legătură atât de însemnată cu atâția oameni? Răspunsul vine prin ceea ce consider a fi al patrulea element al legământului: țara, națiunile, binecuvântarea lumii și, în al patrulea rând, Răscumpărătorul. Sunt convins, fără nicio urmă de îndoială, că în promisiunea făcută lui Avraam, el a văzut dincolo de Isaac, către un Răscumpărător. Iar motivul pentru care sunt convins de acest lucru este că tocmai asta a spus Domnul nostru Isus, cuvânt cu cuvânt, în Ioan 8:56: „Tatăl vostru Avraam a tresăltat de bucurie la gândul că va vedea ziua Mea, a văzut-o și s-a bucurat.” Acum nu știu cât de multe cunoștea despre această zi, dar a văzut ziua Răscumpărătorului, a văzut-o. Poate că a văzut acest lucru în tipologia berbecului găsit în hățiș, în momentul în care ar fi trebuit să ia viața lui Isaac, nu știu exact unde anume a văzut acest lucru, dar L-a văzut pe Răscumpărător. Iar motivul, ascultați cu atenție, pentru care Avraam a putut fi o binecuvântare pentru lume, ca să zicem așa, să fie tatăl unei mulțimi de oameni și să moștenească lumea este acela că din coapsele sale avea să iasă un Răscumpărător care avea să răscumpere oameni din toate neamurile, limbile, semințiile și popoarele, prin credință. Și toți acești fii ai credinței aveau să fie fiii lui Avraam.

Și acest lucru, cred, este afirmat de Pavel în Galateni 3:16. Priviți la el, o afirmație foarte importantă. Și vom privi înapoi asupra acestui al treilea capitol, așa că puteți pune un semn acolo pentru a-l găsi ușor într-un moment: „acum, făgăduințele au fost făcute lui Avraam și seminței lui.” Ascultați ce urmează: „și când a spus aceasta”, când Dumnezeu a făcut făgăduința, „nu a zis și semințelor,(la plural), ca și cum ar fi vorba despre mai multe, ci ca despre una singură, și seminței tale, care este(cine?) Hristos.” Acum când Dumnezeu i-a făcut făgăduința lui Avraam, a spus că sămânța supremă promisă nu este „semințe”, ci este Hristos. Deci, adevărata sămânță a lui Avraam a fost Hristos, și în Hristos sunt binecuvântați toți oamenii.

Priviți la versetul 29 din acest capitol al Epistolei către Galateni: „și dacă sunteți ai lui Hristos, sunteți sămânța lui Avraam moștenitori prin făgăduință”. Acum făgăduința spunea că întreaga lume va fi binecuvântată în tine, Avraam. Acest lucru a putut fi adevărat doar pentru că din coapsele lui Avraam a ieșit sămânța, care este Hristos și toți cei care își pun credința în Hristos devin una cu Hristos. 1 Corinteni 6:17: „cine se lipește de Domnul este un singur duh cu El.” Așadar, noi suntem una cu Sămânța și, astfel, prin credință, devenim sămânța spirituală a lui Avraam.

Acum ascultați, asta nu a fost scris pentru oameni cu o minte simplistă. Pavel ne transmite niște lucruri foarte profunde. Dacă sunteți încă la capitolul 3 din Galateni, puteți observa versetele 8 și 9, cât timp suntem acolo. „Scriptura, de asemenea, fiindcă prevedea că Dumnezeu va socoti neprihănite pe neamuri prin credință, a vestit mai dinainte lui Avraam această veste bună: „Toate neamurile vor fi binecuvântate în tine. Așa că cei ce se bizuie pe credință sunt binecuvântați împreună cu Avraam cel credincios.”

Cu alte cuvinte când spune: „în tine vor fi binecuvântate toate familiile pământului” ce înseamnă asta? Iată explicația. Înseamnă că, atunci când îți pui credința în Hristos, care este sămânța lui Avraam ,de fapt asta spune în genealogia din Matei 1, „fiul lui David, fiul lui Avraam”. Dacă îți pui credința în fiul ui Avraam, în sămânța lui Avraam, atunci devii un fiu al credinței și în sensul acesta spiritual un fiu al lui Avraam, care este modelul de credință pentru întreaga lume.

Acum ascultați: când îți pui credința în Hristos și te identifici cu acea Sămânță, și devii parte din ea prin unirea cu Hristos, fiindcă este o singură Sămânță, întrucât noi suntem una în Hristos, atunci noi, împreună cu Avraam (înapoi la versetul 13), moștenim lumea. Noi suntem moștenitorii lumii. Adică, este ceva minunat. Toți cei care suntem în Hristos suntem una cu Hristos. Noi suntem prin urmare sămânța lui Avraam prin credință, adevărata sămânță spirituală și facem parte din împlinirea promisiunii făcute lui Avraam, aceea de a moșteni lumea. Astfel că și noi moștenim lumea. Acum dacă aveți probleme cu acest lucru, amintiți-vă de capitolul 8 din Romani, unde Domnul spune că sunteți moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună moștenitori cu cine? Isus Hristos. Așadar, ca moștenitori ai lui Dumnezeu, moștenim ceea ce dăruiește Dumnezeu. Și ca împreună moștenitori cu Hristos, moștenim ceea ce Dumnezeu Îi dăruiește lui Hristos. Și ce Îi dăruiește Dumnezeu lui Hristos? „Îi voi da împărățiile (a ce?) lumii”. Deci, în Hristos, noi moștenim lumea.

Cred că Pavel explică acest lucru într-un mod minunat în 1 Corinteni 3. Întâi Corinteni 3:21, ascultați: „nimeni să nu se fălească dar cu oameni”, și iată ce urmează, o binecuvântare de o amploare grandioasă, „căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare. Toate sunt ale voastre, iar voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.” Vedeți, asta spune, în esență, același lucru minunat și plin de mister. Voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu și totul este al lui Dumnezeu, totul este al lui Hristos și totul este al vostru. Vă face asta să vă simțiți bine? Așadar, nu umblați gândind că sunteți niște oameni săraci. Ați moștenit tot ce posedă Dumnezeu și tot ce El îi va dărui Domnului Isus Hristos ca moștenire a Sa. Iar toate acestea se întâmplă deoarece, atunci când ați venit la Isus Hristos prin credință, ați devenit una cu Sămânța, care este de fapt sămânță a lui Avraam.

Toate acestea i-au revenit de drept lui Avraam, după cum ni se spune în versetul 13, nu prin Lege, ci prin neprihănirea care se capătă prin credință. Acesta este un aspect important pe care Pavel îl subliniază în mod repetat.

Permiteți-mi să fac o mică precizare aici. Observați expresia „nu a venit prin lege”? Articolul hotărât lipsește. Numim aceasta o construcție anartrică; nu există articolul hotărât, și doar „prin lege”. Nu a venit la el prin lege. Ce înseamnă asta? Înseamnă prin principiul respectării legii, prin principiul faptelor, al respectării unor reguli prin propriul efort. Nu a venit la el prin ceremonii, precum tăierea împrejur și nu a venit la el prin fapte sau prin respectarea legii. A venit la el ca o promisiune. Dumnezeu i-a spus într-o zi: „Avraam, dacă te ridici, pleci din cetate și mergi acolo unde te trimit Eu, voi face toate acestea pentru tine”. Nu au existat condiții. Oamenii întreabă: „a fost legământul avraamic condiționat?” Nu a fost condiționat. Pur și simplu o faci.

Și ,știți, când Dumnezeu încheia legăminte în acele vremuri, El a demonstrat unicitatea legământului într-un mod minunat în cazul lui Avraam. Capitolul 15 ne spune că El stătea de vorbă cu Avraam și, dintr-odată, L-a făcut pe Avraam să adoarmă, pur și simplu l-a injectat cu un anestezic divin, iar Avraam a căzut într-un somn adânc. Dar înainte ca Avraam să adoarmă, el adunase acolo o mulțime de animale, iar Dumnezeu îi spusese să adune acele animale: o juncană, o capră, berbecul, o turturea, porumbelul și așa mai departe. Și a zis: „după ce aduni toate acele animale, iei animalele mari, le tai în două și pui o jumătate de animal aici, iar cealaltă jumătate dincolo. Iei un alt animal, pui o jumătate aici, cealaltă dincolo, dar păsările să nu le tai”. Pentru că, dacă tai o pasăre în două, nu prea mai rămâne mare lucru din ea, știți voi. Așa că pui pur și simplu o pasăre moartă aici și o altă pasăre moartă dincolo. Astfel, avem două păsări moarte și animale tăiate în jumătate.

Acum, Avraam știa exact ce făcea și știa și de ce. Apoi Dumnezeu l-a făcut să adoarmă, iar el s-a prăbușit, într-un somn adânc. Și atunci, o flacără aprinsă și un fum ca dintr-un cuptor au coborât și au trecut printre bucățile de carne. Vă întrebați: „Ce este aceasta?” Pe vremea aceea, când ai încheiat un legământ cu cineva, îl pecetluiai despicând un animal în două și trecând împreună printre bucățile despicate. Ceea ce spuneai era: „dacă îmi încalc legământul, să mi se facă și mie ce am făcut acestui animal”. Aș spune că acesta este un legământ obligatoriu, nu-i așa? Însă, când Dumnezeu a încheiat legământul cu Avraam, nu l-a lăsat pe Avraam să treacă printre bucăți, deoarece legământul nu a fost, de fapt, între Dumnezeu și Avraam, ci între Dumnezeu și El Însuși. Iar Dumnezeu a spus: „iată promisiunea Mea; Îți fac această promisiune. Și nu depinde de nimic din ceea ce faci tu, ci doar de faptul că crezi, prin credință.” Prin urmare, credința nu poate fi o faptă meritorie; ea este doar un instrument prin care se primește o promisiune. Astfel, el nu a devenit moștenitor al lumii pentru că ar fi câștigat acest lucru. Dumnezeu nu a privit în jos spunând: „ia te uită la omul acesta! Nu-i așa că e ceva deosebit?” „Adică, el este atât de drept, încât îi voi da lumea.” Nu. Aceasta nu a venit prin lege, ci prin neprihănirea care se capătă prin credință.

Acum, aș vrea să adaug aici ca o notă de subsol, că privim din nou la Galateni 3, pentru că este foarte important. Galateni 3 versetul 10, spune: „Căci toți cei ce se bizuie pe faptele legii sunt sub blestem.” Acum vedeți voi, dacă vreți... știți, credeți că puteți face fapte pentru a ajunge la Dumnezeu, sunteți sub un blestem. Nu sunteți sub o promisiune, sunteți sub un blestem. De ce? Pentru că: „Blestemat este oricine nu stăruie în toate lucrurile scrise în cartea legii, ca să le facă.” Adică, dacă vrei să vii la Dumnezeu prin fapte, trebuie să le împlinești pe toate și să nu le încalci niciodată, corect? Adică, dacă alegi să fii sub lege, trebuie să respecți fiecare element al legii, altfel ești blestemat. De aceea, versetul 11 ​​spune: „este învederat că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu prin lege.” De ce? Pentru că nimeni nu poate respecta toată legea. Și de aceea se spune „că cel neprihănit va trăi prin ce? Prin credință. Iar legea nu este credință. Cu alte cuvinte, cele două se exclud reciproc și sunt antitetice. Omul care va face aceste lucruri va trăi prin ele. Cu alte cuvinte, dacă încerci să ajungi la Dumnezeu respectând legea, trebuie să o respecți în mod perfect. Aceasta este singura cale prin care vei supraviețui.

Dar versetul 13 spune că Hristos a venit și ne-a răscumpărat din blestemul legii. De ce? Versetul 14: „Pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste neamuri.” Și care este binecuvântarea lui Avraam? Faptul că Dumnezeu i-a dat o promisiune și a spus că o poate primi nu prin lege, ci prin ce? Prin credință.

Acum, priviți la versetul 17, Galateni 3: „iată ce vreau să zic”, și acesta este argumentul major pe care Pavel îl aduce în fața galatenilor „iată ce vreau să zic: legământul care a fost întărit mai dinainte de Dumnezeu în Hristos nu poate fi desființat de legea, care a venit după 430 de ani”(după Avraam), astfel încât promisiunea să nu mai conteze”. Acum luați doar acest aspect din versetul respectiv. Legea a venit la 430 de ani după promisiune. Și asta, apropo, este la 430 de ani de la ultima enunțare a promisiunii. Nu de la prima, ci de la ultima consemnată în Geneza, 430 de ani mai târziu a venit Legea mozaică. Întregul argument curge prin Galateni. Dacă ne întoarcem la capitolul 2, versetul 21 Pavel spune: „nu vreau să fac zadarnic harul lui Dumnezeu, căci dacă neprihănirea se capătă prin Lege, degeaba a murit Hristos”, întreaga cruce este absurdă. Iar apoi, 3:1 Pavel spune: ooo, galateni nechibzuiți! Cine v-a fermecat să nu mai ascultați de adevăr?” În versetul 2 întreabă: „ați primit voi Duhul prin faptele Legii?” De ce vă mai preocupați de Lege? Apoi, continuând firul argumentației până la versetul 17, el afirmă că Legea a fost dată la 430 de ani după Avraam și după ultima confirmare a legământului. Iar versetul 18 spune: „căci dacă moștenirea ar veni prin Lege, n-ar mai veni prin promisiune, însă Dumnezeu a dăruit-o lui Avraam prin promisiune.” Apropo, cuvântul „a dăruit”, charizomai, implică ideea de a oferi ceva definitiv, pentru totdeauna. Este folosit la timpul perfect. El a dăruit-o, iar darul rămâne valabil. Și dacă ar fi fost legea, n-ar mai fi putut fi o promisiune.

Încă este la fel, preaiubiților. Dumnezeu ne oferă promisiunea mântuirii, o promisiune care trebuie primită prin credință. Acum Pavel însuși s-a străduit foarte tare să fie mântuit prin Lege, nu-i așa? El spunea că, în ce privește Legea, era fără prihană, fariseu dintre farisei, din seminția lui Beniamin, tăiat împrejur în a opta zi și așa mai departe. Iar în Filipeni capitolul 4 spune: „toate acestea le-am socotit ca un gunoi.” Căci, dacă m-aș fi bazat doar pe ele, aș fi rămas prizonierul propriei mele neprihăniri și condamnat de ea. Dar am schimbat totul pe neprihănirea lui Hristos, care e a mea prin credință.

Acum întoarceți la Romani, și sper că asta a ajutat, doar această mică paranteză. Dar el spune(acum haideți să întoarcem la versetul 13): „este vorba despre neprihănirea care se capătă prin credință”. Și apropo, exprimarea este oarecum eliptică, un fel de puncte, puncte, ceva a lăsat pe din afară acolo: „pe temeiul neprihănirii care se capătă prin credință”, și tocmai de aceea nu poate fi vorba despre Lege. Pe măsură ce el înaintează în argumentație, veți vedea cum se desfășoară argumentul său, în special în versetul 15. Dar haideți să privim versetul 14, urmăriți argumentul său: „căci dacă moștenitori sunt cei ce se țin de Lege, atunci credința este zadarnică”. Cu alte cuvinte, dacă trebuie să respecți Legea lui Dumnezeu pentru a fi moștenitor, atunci credința este anulată, nu-i așa? Nu le poți avea pe amândouă. Credința devine zadarnică, iar promisiunea nu mai are nici o valoare. Adică, ar însemna că Dumnezeu doar vorbește în vânt atunci când face o promisiune. Dacă premisa inițială este Legea, atunci credința este nulă, promisiunea este inutilă și totul se prăbușește.

Și acolo de fapt se aflau fariseii. Ei credeau că totul depindea de Lege, foarte trist. „Dacă(priviți la începutul versetului 14) moștenitori sunt cei ce se țin de Lege”, iar fariseii exact asta erau, oamenii Legii, cei care păzeau Legea, legaliștii. Dacă ei sunt moștenitorii, totul se prăbușește. Totul este nul.

Un comentator a spus ceva ce mi s-a părut foarte bine formulat. El a zis: „credința poate primi orice promite Dumnezeu. Dar dacă moștenirea ar trebui primită prin intermediul unei legi pe care Avraam nu a avut-o și pe care niciunul dintre copiii săi nu a respectat-o ​​vreodată sau prin orice altă lege, atunci credința este anulată, iar o promisiune cu o condiție imposibilă devine nulă”. Așadar, Legea nu poate aduce niciodată promisiunea, deoarece oamenii nu pot respecta Legea. Prin urmare, dacă legalismul ar fi fost vreodată modalitatea prin care să fii mântuit, atunci toată lumea este condamnată, iar întreaga Biblie nu are niciun sens.

Acum, de ce? De ce nu poate Legea să mântuiască? Știți, există mulți oameni care spun: „ei bine, Dumnezeu a dat toate aceste reguli. Eu respect Cele Zece Porunci și cred că, dacă încerci să respecți Cele Zece Porunci, vei fi în regulă”. Mulți oameni cred asta. Dacă te silești să faci lucrurile cât de bine poți și să faci binele și să ții cele Zece Porunci totul va fi în regulă. Legea ne va duce înăuntru.

Dar, priviți ce spune versetul 15. Iată motivul pentru care legea nu te poate mântui, „pentru că legea aduce mânie”. Vezi tu, tot ce face legea este să aducă mânie. Ea stârnește mânia, ea nu aduce viață, ci moarte. Acum aș putea să îți explic într-un fel cum să privești acest verset. Legea aduce mânie, iar apoi el spune: „Căci unde nu este o lege, acolo nu este nici călcare de lege.” Acum tot ce face legea este să îți arate cât de rău ești, corect? Când spune că legea... fără lege nu există călcare de lege, este destul de evident ce vrea să spună. Dacă nu ai reguli, nu le poți încălca, nu-i așa? Adică, dacă nu ai reguli nu ai ce încălca. Așadar, de îndată ce Dumnezeu dă Legea, aceasta doar scoate la iveală încălcarea legii, iar încălcarea legii duce la ce? Mânie, mânia lui Dumnezeu. Deci, de îndată ce Dumnezeu dă o lege, ea doar dezvăluie răutatea inimii umane. Doar manifestă păcătoșenia omului.

Îți amintești textul la care vom privi cândva în viitor din Romani 7? El spune: „păcatul nu l-am cunoscut (î versetul 7) decât prin lege.” Nu aș fi știut ce este pofta, dacă legea nu ar fi spus: „Să nu poftești.” El continuă: „odinioară, fiindcă eram fără lege, trăiam.” Când nu cunoșteam regulile, vai, chiar trăiam. Și de îndată ce cineva mi-a spus care sunt regulile, am murit. Adică am știut că le încălcam. Și apoi a spus: „iar porunca, ea, care trebuia să-mi dea viața, mi-a adus moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul prin poruncă, m-a amăgit și prin însăș porunca aceasta m-a lovit cu moartea.” Acum, el afirmă că nu este nimic greșit cu legea, legea este sfântă, dreaptă și bună. Este doar problema că, de îndată ce legea îmi este descoperită, văd incapacitatea mea de a o păzi, așa că legea pur și simplu dă naștere călcării de lege și aduce mânie. Ea îi pune pe oameni sub condamnarea lui Dumnezeu. De fapt, tot în Galateni, sunt atât de multe versete paralele. În Galateni 3, versetul 19: „Atunci pentru ce este legea?” Cu alte cuvinte, care mai este rostul legii? Pavel le spune galatenilor: Dacă nu poți fi mântuit prin lege, care este rostul? Ascultați ce spune el, Galateni 3:19, „ea a fost adăugată din pricina călcărilor de lege până când avea să vină Sămânța, căreia îi fusese făcută făgăduința”. A fost adăugată să manifeste stricăciunea inimii omului, și să-l pregătească pe om pentru venirea Seminței, care era Hristos. Vedeți, legea doar arată păcatul nostru. Scoate la iveală cât de răi suntem.

De fapt, versetul 24spune, în Galateni 3: „Legea ne-a fost un îndrumător spre Hristos, ca să fim îndreptățiți prin

credință”. Cu alte cuvinte, ea trebuia să ne dea peste degete,

să ne dea o palmă, să ne arate cât de răi eram, să ne aducă sub mânie, astfel încât, temându-ne de mânia lui Dumnezeu, să ne putem pocăi și să venim la Mântuitorul nostru prin credință.

Acum ascultați ,versetul 16; aici apare adevăratul locus crucis (partea cea mai importantă) al textului. Dacă a fost o promisiune nu prin lege, ci prin neprihănirea care se capătă prin credință și dacă legea nu face decât să aducă mânia,

atunci totul ține de credință, pentru a fi prin har, cu scopul ca promisiunea să fie sigură pentru întreaga Sămânță, nu doar pentru cea care ține de lege, ci și pentru cea care ține de credința lui Avraam, care este tatăl nostru, al tuturor.

Acum, asta sună ca un verset derutant, dar ascultați cât de simplu se clarifică. Iată scopul a tot ceea ce a spus Pavel: dacă nu ești mântuit prin tăierea împrejur, printr-un act ritualic, dacă nu ești mântuit prin respectarea anumitor reguli, păstrarea vreunei legi, dacă asta este adevărat, atunci mântuirea vine prin credință, prin har. Veți spune: „Este acest lucru important?” Cu siguranță, căci dacă ești mântuit prin har, cine primește slava? Dumnezeu o primește. Așa este, dar nu asta spune textul de față. Pavel nu se concentrează aici asupra slavei lui Dumnezeu; se concentrează pe altceva. Spune el că mântuirea vine prin har pentru ca Dumnezeu să fie glorificat? Nu, deși acest lucru este adevărat, ci pentru ca promisiunea să fie sigură pentru întreaga sămânță.

Acum veți spune: „ce vrea să spună Pavel?” El spune asta, ascultați. Dacă mântuirea este prin har, prin credință, atunci promisiunea este disponibilă pentru toți cei care constituie sămânța răscumpărată. Priviți lucrurile din altă perspectivă. Dacă mântuirea este disponibilă doar pentru cei care respectă legea, atunci cui îi este disponibilă? Nimănui. Dar ceea ce spune el este că, dacă este prin credință și prin har, rezultatul este că este disponibilă pentru toată lumea, pentru că nimeni nu este descalificat de păcatul său. Înțelegeți asta? Nu-i așa că este minunat? Iar apoi, îi împarte în două categorii. În primul rând, nu numai pentru sămânța aceea care este sub Lege. Despre cine oare să fie vorba? Cine erau oamenii legii? Evreii. Expresia „sub Lege” este aceeași din versetul 12, când evreii sunt numiți „cei tăiați împrejur”. Cei care se identifică cu respectarea legii. Este disponibilă pentru evreu și apoi și pentru sămânța aceea care are credința lui Avraam, tatăl nostru al tuturor. Și asta are legătură cu neamurile care ajung la credință. Veți spune: „vrei să spui că credința lui Avraam este credința neamurilor?” Exact. A fost Avraam evreu? Nu. Avraam a fost un caldeean dintre neamuri. Acel lucru este un șoc pentru mulți evrei. Dar el a fost un caldeean dintre neamuri. Nu avea o orientare mozaică. A trăit și a murit înainte ca toate acestea să se întâmple. A venit prin credință și astfel el ilustrează neamurile credincioase. Deci, Pavel spune, uite, dacă mântuirea este prin credință, prin har, atunci este disponibilă tuturor, fie că ești sub Lege sau ești ca Avraam, doar un neevreu credincios. Avraam devine astfel tatăl nostru al tuturor prin credința sa. Suntem cu toții copii ai lui Avraam prin credință. Asta nu înseamnă că nu are o sămânță fizică în Israel, el are, dar mesajul de aici are legătură cu sămânța spirituală.

Așa cum este scris în versetul 17: „te-am rânduit să fii tatăl multor neamuri”. Și aceasta este, desigur, o reformulare a Geneza 12, legământul. Aceasta este ceea ce a intenționat Dumnezeu. El a plănuit ca Avraam să fie tatăl multor neamuri. Ce înseamnă asta este o promisiune spirituală ca multe popoare, limbi, seminții și națiuni din întreaga lume și de-a lungul istoriei să vină la Dumnezeu prin credința în Mesia, iar acei oameni să devină copiii spirituali ai lui Avraam. El este tatăl nostru, el este modelul de credință pe care îl urmăm cu toții. El este exemplul adevărat de credință pe care îl urmăm cu toții.

Așadar, era planul etern al lui Dumnezeu ca Avraam să fie prototipul spiritual al tuturor celor care vin la Dumnezeu prin credință. El a auzit promisiunea lui Dumnezeu. A primit-o prin credință. El a fost un păcătos nedemn și neevlavios, căruia i s-a dat prin har o promisiune pe care a crezut-o. Iar frumoasa sinteză a tuturor, priviți la versetul 17: „înaintea lui Dumnezeu în care a crezut, care înviază morții și care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi.” El a crezut în Dumnezeu. Asta spune versetul 17. Avraam, care este tatăl nostru al tuturor, săriți peste paranteză, înaintea Aceluia în care a crezut, chiar Dumnezeu.

Noi toți, ca Avraam, crezând în Dumnezeu, intrăm în acea sămânță spirituală care este Hristos. Și El califică pe acel Dumnezeu. Nu orice Dumnezeu și ne dă două calificări: Dumnezeul care dă viață morților. Și nimeni nu știa asta mai bine decât Avraam, pentru că el și Sara nu puteau avea copii. Nimeni nu știa asta mai bine decât Avraam, pentru că el a fost gata să-l sacrifice pe Isaac, nu-i așa? Pentru că ce credea în inima lui? Evrei 11, că Dumnezeu poate să ce? Să-l învie din morți. El a crezut în Dumnezeul care învie morții. Și asta vorbește despre puterea lui Dumnezeu. Și, de asemenea, Îl prezintă ca Dumnezeul care cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. Veți spune: „Ce este acesta?” Ei bine, asta este, cred eu, puterea creatoare a lui Dumnezeu. Dar, dacă te uiți mai atent, se spune că cheamă lucrurile care nu sunt ca și cum ar fi. Aceasta este puterea creatoare. El cheamă lucrurile care nici măcar nu există ca și cum ar exista și le aduce în existență.

Dar de asemenea, cred că într-un mod mai direct, vorbește și despre capacitatea lui Dumnezeu de a crea evenimente, de a crea istorie, de a trasa cursul istoriei. El este suveranul care cheamă oamenii, locurile, evenimentele în existență, iar chemarea de aici este o determinare divină eficientă. El este Dumnezeul care dă viață morților, aceasta este puterea Lui. Și El este Dumnezeul care cheamă lucruri care nu sunt ca și cum ar fi. El cheamă lucrurile în existență. Aceasta este suveranitatea Lui absolută, supremă. Dumnezeul atotputernic și suveran este Dumnezeul în care crede Avraam.

Ei bine, aveți o mare promisiune , oameni buni. Dumnezeu spune: „Vă voi da lumea”. Isus le-a spus ucenicilor: „vă voi da Împărăția. El ne-a spus nouă: vă voi da tronul Meu, veți sta pe el împreună cu Mine. Vă voi da lumea. Vă voi da raiul. Vă voi da veșnicia. Veți moșteni totul.

Veți spune: „Dar cum?” Ei bine, este o promisiune și o primiți prin credință și vă este oferită prin har. „Ei bine, ce trebuie să fac?” Trebuie să renunți la faptele tale și să primești prin credință.

Vreau să închei cu John Bunyan. Nu știu dacă ați citit vreodată Războiul Sfânt de John Bunyan, dar din când în când citesc pasaje din cartea aceasta și îmi ajung întotdeauna la inimă, o alegorie frumoasă, tare frumoasă. Și permiteți-mi să citesc asta în concluzie. Cred că va fi potrivită pentru gândul nostru. Prințul Emanuel este Domnul Isus Hristos. Orașul Sufletul Omului simbolizează inima unui individ:

„Prințul a ordonat ca o delegație de prizonieri să fie trimisă din orașul Sufletul Omului sub garda căpitanului Boanerghes și a căpitanului Condamnare. Aceștia au fost aduși în prezența Prințului în haine de doliu, cu frânghii în jurul gâtului, lovindu-și pieptul și neîndrăznind nici măcar să-și ridice ochii spre cer. Nici nu puteau să tacă, ci au strigat: „O, oameni nenorociți ai Sufletului Omului, o, oameni nefericiți”. Apoi au căzut cu fața la pământ în fața Prințului. El a urcat pe tron ​​și le-a ordonat reprezentanților să se ridice în fața lui. I-a întrebat dacă erau slujitori ai lui Shaddai sau dacă se lăsaseră corupți și pângăriți de abominabilul Diabolis.” Ar fi fost ei mulțumiți să trăiască sub o asemenea sclavie și tiranie pentru totdeauna? Și chiar și atunci când a venit el însuși împotriva orașului Sufletul Omului, nu și-au dorit ei ca el să-i cucerească? La toate aceste întrebări, ei au răspuns: „Da, am făcut și mai rău. Merităm pedeapsa și chiar moartea. Nu avem nimic de spus, Doamne. Tu ești drept, căci am păcătuit.”

„Atunci Prințul a poruncit să fie chemat un herald și să treacă prin tabăra lui Emanuel și să proclame cu sunetul unei trompete că Prințul a obținut în numele Tatălui său și pentru gloria Tatălui său o cucerire și o victorie perfectă asupra Sufletului Omului și că prizonierii trebuie să-l urmeze și să spună amin. Atunci, o mare bucurie a fost peste tot printre soldații și căpitanii armatei Prințului Emanuel. Dar în inimile oamenilor din Sufletul Omului această mare bucurie lipsea. Prințul însă, i-a chemat din nou la el și le-a spus că „păcatele, greșelile și nelegiuirile pe care voi, împreună cu tot orașul Sufletul Omului, le-ați comis din când în când împotriva Tatălui meu și a mea, am putere și poruncă de la Tatăl meu să iert orașul Sufletul Omului, și vă iert după caz.

După ce a spus acestea, le-a dat un pergament scris și a pecetluit cu mai multe peceți o iertare amplă și generală care să fie proclamată în tot orașul Sufletul Omului la răsăritul soarelui a doua zi. Sacul de jale a fost îndepărtat de pe ei și au primit frumusețe în loc de cenușă, untdelemn de bucurie în loc de jale și veșminte de laudă în loc de duh de tristețe. Le-a dat fiecăruia bijuterii de aur și pietre prețioase, le-a luat frânghiile și le-a pus lanțuri de aur la gât și cercei în urechi, iar apoi cătușele au fost rupte în bucăți înaintea fețelor lor și spulberate în aer.

Atât de bucuroși erau de iertare, iertarea lor fiind atât de bruscă și glorioasă, încât aproape au leșinat. Dar Prințul și-a pus brațele veșnice sub ei, i-a îmbrățișat, i-a sărutat și le-a poruncit să se bucure. Apoi i-a trimis acasă în cântece de alăută și tamburină. Plină de bucurie a fost întâlnirea celor care fuseseră prizonieri cu prietenii lor și când au auzit vestea minunată despre înțelepciunea și harul Prințului Emanuel, bucuria lor nu a cunoscut limite. A fost acordată iertare pentru fiecare din Sufletul Omului, fiecare a fost menționat pe nume. Emanuel a venit cu alaiul regal și și-a stabilit locuința în oraș. Le-a pregătit un ospăț mare în palat. Le-a oferit luxul de la curtea Tatălui său și oamenii au mâncat mâncarea îngerilor și li s-a dat miere din stâncă.”

Cred că Bunyan surprinde foarte bine mesajul, nu-i așa? Prințul Emanuel vă oferă aceeași iertare, aceeași eliberare de lanțurile voastre și este la fel de ușor și la fel de greu pe cât este un act de credință care primește o promisiune de iertare în Hristos. Să ne plecăm împreună.

Doar în momentele de despărțire, iar inima mea a fost atât de binecuvântată să mediteze din nou asupra măreției mântuirii noastre. Sper că și a voastră a fost la fel. Dar, în același timp, sunt conștient că sunt mulți oameni care poate nu-L cunosc pe Hristos și vă chem, așa cum a făcut Prințul Emanuel cu orașul Sufletul Omului, care reprezintă umanitatea, am obținut victoria, iertarea a fost câștigată, iertarea pentru păcatele, greșelile și nelegiuirile voastre a fost deja oferită, și o puteți avea dacă veți primi darul. Este o promisiune dată prin har, să fie primită prin credință.

Crezi? Crezi că Domnul Isus Hristos a murit și a înviat pentru tine? Îl vei primi printr-un act de credință, care și aceasta este un dar de la Dumnezeu. Îți vei deschide inima către El?

Tată, ne rugăm să-i aduci pe cei pe care tu îi dorești să vină și să cercetezi fiecare inimă, Doamne, și să ne arăți ce ai făcut într-o descoperire mai clară decât am văzut vreodată. Și chiar și nouă, celor care Te cunoaștem de mult timp, dă-ne o bucurie proaspătă pentru o astfel de mântuire, de dragul lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT