Singurul lucru care poate depăși binecuvântarea pe care am experimentat-o deja în această seară este Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu Însuși. Și cu acest lucru în minte, ne îndreptăm atenția spre Romani capitolul 5, Romani capitolul 5. Și în această seară vom privi la versetele de la 15 la 21. Nu știu dacă le vom acoperi pe toate, vom vedea. Asta face parte din aventura predicării. Ai toți acești mari specialiști în omiletică, îți pregătești totul, iar o predică bună se transformă într-o serie foarte slabă, pentru că se pare că Duhul lui Dumnezeu îți umple inima și tu pur și simplu continui să reverși, și așa este. Asta este, de altfel, bucuria slujirii pastorale. Poți să te întorci oricând săptămâna viitoare și să termini de unde ai rămas.

Romani, capitolul 5, versetul 15: „Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala; căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Cristos, s-au dat din belșug celor mulți. Și darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit; căci judecata venită de la unul a adus osânda; dar darul fără plată, venit în urma multor greșeli, a adus o hotărâre de iertare. Dacă deci prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel Unul singur, care este Isus Cristos!) Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața. Căci, după cum prin neascultarea unui singur om, cei mulți au fost făcuți păcătoși, tot așa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți. Ba încă și Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala; dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult; pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică, prin Isus Cristos, Domnul nostru”.

Săptămâna trecută am privit la versetele 12-14, despre Adam și domnia morții. În această seară vrem să privim versetele 15-21, despre Cristos și domnia vieții. Iar tema de aici este viața. Priviți versetul 17. Vedeți acolo, spre sfârșitul versetului, că vom domni în viață. În versetul 18, din nou, la sfârșitul versetului, se spune că am avut parte de o hotărâre de neprihănire care dă viața, în versetul 21, viața veșnică. Astfel, avem aici analogia lui Pavel. În Adam este moarte. În Cristos este viață.

Tema lui Pavel în întreaga secțiune din Epistola către Romani, de la capitolul 3 până la capitolul 5, este o secțiune întreagă dedicată mântuirii. Dar în această secțiune, tema sa este că viața vine numai prin credința în Isus Cristos. Nu există altă cale de a moșteni viața veșnică. Nu există altă cale de a avea viața lui Dumnezeu în sufletul omului. Nu există altă cale de a fi drepți înaintea lui Dumnezeu decât prin credința în Domnul Isus Cristos.

De fapt, în prima parte a capitolelor 1 și 2 din Epistola către Romani și în prima parte a capitolului 3, Pavel arată cât de păcătoși, cât de pierduți, cât de condamnați și blestemați sunt oamenii, cum sunt ei condamnați la moartea veșnică. Apoi, el continuă să arate cum viața este disponibilă în Isus Cristos.

Am învățat despre acest lucru în special în capitolele 3, 4 și în prima parte a capitolului 5. De fapt, capitolul 5, versetul 11, se încheie cu faptul că ne-am împăcat cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos. Acest lucru ridică o întrebare interesantă. Cum se face ca un singur om să fie cauza îndreptățirii atâtor oameni cu Dumnezeu? Nu trebuie oare să realizăm ceva ca indivizi? Cum poate un singur om să facă ceva care să ne afecteze pe toți?

Pavel anticipează un argument care ar putea apărea: cum se face că Isus Cristos, un singur individ, poate realiza o lucrare care are potențialul de a mântui pe toți oamenii? Cum se face că fapta unui singur om poate avea un efect atât de amplu? Pentru a răspunde la această întrebare, Pavel face o analogie. Iar analogia este între Adam și Cristos. Nu ar trebui să fim atât de șocați că fapta unui singur om, adică a lui Cristos, ar putea face pe mulți neprihăniți, când, de fapt, fapta unui singur om, a lui Adam, i-a făcut pe toți oamenii vinovați. Așadar, este o analogie. Aceasta este rezumată de Pavel într-un alt pasaj, 1 Corinteni 15:22, unde spune: „Așa cum în Adam toți mor, tot așa în Cristos toți vor fi făcuți (Cum?) vii”. Așa cum un singur om, Adam, i-a afectat pe toți cei care au fost urmașii ai săi, tot așa un singur om, Cristos, îi poate afecta pe toți cei care sunt urmașii Lui.

Iar astfel, în versetele 12-21 privim la analogia dintre Adam și Cristos. Acum, așa cum am spus, primele trei versete, 12, 13 și 14, prezintă analogia și vorbesc despre Adam și domnia morții. Versetul 12 spune de aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit. Cu alte cuvinte, păcatul lui Adam ne-a atras pe toți în sentința morții. Fapta unui singur om i-a afectat pe toți până la moarte.

Raționamentul pe care l-am văzut săptămâna trecută urmează patru puncte. În primul rând, el spune că păcatul a intrat în lume printr-un singur om. În al doilea rând, moartea a intrat prin păcat. În al treilea rând, moartea s-a răspândit asupra tuturor oamenilor și, în al patrulea rând, moartea domnește peste toți. Și el arată acest lucru în versetele 13 și 14. Așadar, aceasta este baza analogiei sale. Ceea ce spune el de fapt este că nu ar trebui să vă surprindă faptul că fapta unui singur om a putut afecta atât de mulți. Ar fi trebuit să vă amintiți că o singură faptă a lui Adam a afectat întreaga rasă umană. Cu toții am căzut în Adam, cu toții am păcătuit în Adam. Cu toții putem fi făcuți neprihăniți în Cristos în același mod. Este o analogie.

Acum, asta ne aduce la a doua parte a analogiei sale, de la versetul 15 mai departe. Nu mai este vorba de Adam și domnia morții, ci de Cristos și domnia vieții. Acesta devine punctul de interes. Acum vreau să vă amintiți că este o analogie prin contrast. Singurul lucru care este analog este factorul „un singur om, o singură faptă”. Tot restul se află în contrast direct. O singură faptă a lui Adam a adus păcatul, judecata și condamnarea. O singură faptă a lui Cristos a adus harul, neprihănirea, îndreptățirea și viața. Așadar, efectul faptei este antitetic. Este opus. Analogia constă în ideea că un singur om, printr-o singură faptă, poate influența atât de mulți.

Acum vedem acest contrast prezentat nouă pe măsură ce se desfășoară analogia dintre Cristos și domnia vieții. Și permiteți-mi să vă ofer cinci cuvinte-cheie pe măsură ce avansăm. Altfel, este foarte greu de urmărit argumentul lui Pavel aici. De fapt, este foarte greu oricum. Și va trebui să vă gândiți cu adevărat împreună cu mine la minunățiile acestui pasaj. Dar permiteți-mi să vă ofer doar cinci cuvinte. Vor fi ca niște puncte de sprijin pe care să vă bazați gândurile pe măsură ce avansăm, astfel încât să vă puteți orienta.

El prezintă cinci contraste atunci când îl descrie pe Cristos ca pe Cel care aduce viața, așa cum Adam a adus moartea. Există cinci contraste pe care le evidențiază. Există un contrast în efectivitatea faptei fiecăruia dintre ei. Există un contrast în extinderea faptei fiecăruia dintre ei. Există un contrast în eficacitatea sau în provizia faptei fiecăruia dintre ei. Există un contrast în esența faptei fiecăruia dintre ei. Și există un contrast în forța care dă energie faptei fiecăruia. Acum vom parcurge aceste cuvinte. Și, apropo, permiteți-mi să vă spun că există multe repetări aici. Pare să spună lucrurile iar și iar, dar reiterarea nu este redundanță. Nu este deloc redundanță. De fiecare dată când o spune, are o nuanță nouă. Are o nouă fațetă. Mai degrabă decât o redundanță, este o trăsătură caracteristică a tendinței lui Pavel spre o plinătate elocventă. Este ca și cum ar examina un adevăr din fiecare unghi imaginabil, iar analogia este o minune a geniului Duhului lui Dumnezeu care i-a revelat-o lui Pavel.

Să ne uităm acum la primul dintr-o serie de contraste, pe care l-am numi un contrast în ceea ce privește efectivitatea. Și acesta se află în versetul 15. „Dar cu darul fără plată nu este ca și cu greșeala; căci, dacă prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, apoi cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Cristos, s-au dat din belșug celor mulți”. Iată, așadar, un contrast în ceea ce privește efectivitatea, un contrast între păcatul lui Adam și darul gratuit al lui Cristos. Observați ce spune începutul versetului 15. Doar pentru a vă oferi traducerea literală: darul gratuit nu este ca păcatul. Acum, este important că el spune acest lucru, deoarece tocmai a făcut o analogie între Adam și Cristos și vrea să se distanțeze oarecum de aceasta și să spună: „Uitați-vă, vorbesc despre o analogie de contrast, deoarece darul fără plată pe care îl dă Cristos nu este ca păcatul; ele sunt diferite. Sunt analogice deoarece un singur om, printr-o singură faptă, afectează atât de mulți. Dar fapta în sine este foarte diferită”.

De exemplu, el folosește cuvântul „greșeală”, paraptōma în greacă. Înseamnă „cădere”, o abatere de la cale. Cel mai des, acesta poate fi tradus în două moduri: „încălcare” sau „păcat”, adică a trece dincolo de limită, a se abate de la calea cea dreaptă. Așadar, ceea ce a făcut Adam a fost o abatere. A fost un rău. A fost un păcat. A fost ceva împotriva lui Dumnezeu. Dar, în ceea ce-L privește pe Cristos, este un dar gratuit. Acesta este cuvântul „charisma”, este un dar al harului. Prin urmare, este bun, drept și plăcut lui Dumnezeu. Așadar, analogia „un singur om, o singură faptă” rămâne valabilă, dar se află în contrast, deoarece, pe de o parte, Adam face un lucru rău împotriva lui Dumnezeu, iar, pe de altă parte, Cristos face ceea ce exprimă mintea, inima și voia lui Dumnezeu.

Acum, fiecare dintre aceste lucruri a avut o efectivitate distinctă. Priviți din nou versetul 15. Prin greșeala unuia singur, cei mulți au fost loviți cu moartea, sau, literalmente, au murit. Mulți au murit, și câți sunt acești „mulți”? Toți oamenii. El folosește cuvântul „mulți” aici, apropo, de dragul analogiei sale. Și vom vedea mai târziu că folosește și cuvântul „toți” de dragul analogiei și alternează între cele două. El folosește „mulți” aici, deși „mulți” înseamnă toți. Iar apoi, când spune „mulți în Cristos”, de fapt „mulți” înseamnă mulți, nu toți. Mai târziu va spune „toți în Cristos”, deoarece a spus „toți în Adam”, iar „toți în Adam” înseamnă toată lumea, dar „toți în Cristos” înseamnă mulți. Ați înțeles? Dar ceea ce face el este să folosească un procedeu literar pentru a-și păstra analogia pură, iar uneori folosește „mulți”, ceea ce se potrivește mai bine într-un context decât în altul, iar alteori folosește „toți”, ceea ce se potrivește mai bine într-un context decât în altul. Dar înțelegem asta deoarece restul Scripturii va clarifica acest lucru. Și vom încerca să clarificăm pe măsură ce avansăm. Dar nu vă faceți griji în privința asta.

Există un alt motiv pentru care folosește „mulți”, pentru că cred eu că are în minte Isaia 53:11, unde se spune că Mesia îi va îndreptăți pe mulți. Așadar, pornind de la acea declarație profetică, el ia termenul „mulți”, care se aplică îndreptățirii lui Cristos și a abundenței Sale pentru mulți, și îl aplică lui Adam, chiar dacă „mulți” înseamnă „toți”, și, sincer, „toți” înseamnă „mulți”. Astfel că, această analogie nu ne afectează deloc.

Așadar, păcatul lui Adam, să privim înapoi la el acum la versetul 15. Păcatul lui Adam i-a implicat pe toți urmașii săi. Termenul „toți” este numit aici „mulți”, dar se referă de fapt la toți oamenii. Toți au fost implicați în păcatul din coapsele lui Adam, așa cum am văzut săptămâna trecută. Toți erau vinovați în Adam. Toți au fost pierduți în Adam, astfel încât fiecare ființă umană născută în lume se naște păcătoasă și nici, nu trebuie să comită o faptă păcătoasă pentru a avea în ea sentința de moarte. De aceea mor pruncușorii. Nu este vorba că ar fi comis vreun păcat. Ci pentru că poartă în ei moștenirea lui Adam, căci au păcătuit în Adam. În consecință, se nasc în păcat, iar cei care sunt în păcat poartă asupra lor sentința de moarte. Iar astfel, osânda lui Adam a adus moartea.

Acum observați la mijlocul versetului. Și aici se află esența comparației, cuvintele „cu mult mai mult”, cu atât mai mult. Aici avem o comparație. Adam a făcut asta, dar Cristos ce a făcut? Cu mult mai mult. Fapta lui Adam a avut acest efect, iar Cristos a avut un efect cu mult mai mare. Așadar, vedem că a existat o diferență în ceea ce privește efectivitate. Fapta lui Cristos a avut o efectivitate mai mare. Și vom vedea asta. De fapt, este ca și cum ni s-ar spune: dacă un lucru s-a întâmplat în Adam, cu atât mai mult se va întâmpla altul în Cristos. Dacă un lucru a rezultat din păcatul lui Adam, cu atât mai mult vom fi garantați și asigurați. Dacă știm că acest lucru este adevărat, cu cât mai mult vom ști că un lucru făcut în neprihănirea lui Cristos va avea, de asemenea, un efect mare și chiar mai mare. Răul lui Adam a adus moartea. Darul fără plată al lui Cristos nu numai că i-a eliberat pe oameni de moarte, nu i-a readus doar la nevinovăția lui Adam; ci i-a scos din moarte, dincolo de nevinovăția lui Adam, spre neprihănirea lui Cristos. Așadar, este cu mult mai mult, vedeți voi.

Jean Calvin a spus: „Dacă căderea lui Adam a avut ca efect ruina multora, harul lui Dumnezeu este cu atât mai eficient în a aduce beneficii multora, întrucât Cristos este cu mult mai puternic în a mântui decât a fost Adam în a ruina”. Iar astfel, accentul este pus pe efectivitatea mai mare a harului. Priviți înapoi la versetul 15. Cu mult mai mult harul lui Dumnezeu și darul pe care ni l-a făcut harul acesta într-un singur Om, adică în Isus Cristos, s-au dat din belșug celor mulți. Există un anumit sens în care păcatul lui Adam a adus un răspuns unidimensional: pur și simplu i-a ucis pe toți. Și asta este, de fapt, singura dimensiune care există, nu-i așa? Dacă ești mort, ești mort. Acest tip de lucru unidimensional este de înțeles. Dar când Cristos răscumpără, nu este doar o răscumpărare unidimensională. Este o răscumpărare care ne deschide toate minunățiile vieții veșnice, în veci de veci. Și de aceea vorbește despre ea ca fiind revărsată asupra multora. Singura faptă a lui Adam are o reacție unidimensională asupra tuturor oamenilor. Singura faptă a lui Cristos are o reacție multidimensională și veșnică asupra celor care cred.

Acum observați în versetul 15 cum descrie El acest lucru. El spune că ceea ce este oferit în Cristos este harul lui Dumnezeu și darul prin har. Acum, de ce folosește El cuvântul „har” de atâtea ori și de ce tocmai în acest mod? Ei bine, harul lui Dumnezeu exprimă atitudinea lui Dumnezeu... sau atributul lui Dumnezeu. Și apoi se spune că darul prin har este ceea ce vine datorită atitudinii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, prin Isus Cristos, harul lui Dumnezeu, care este un atribut inerent al naturii Sale, se manifestă oamenilor într-un dar al harului Său, care le este dat prin Isus Cristos. Astfel, printr-un singur om, Isus Cristos, vine darul mântuirii, al îndreptățirii și al neprihănirii, care exprimă atributul harului lui Dumnezeu. Este darul gratuit al harului minunat al lui Dumnezeu. Iar Biblia vorbește atât de mult despre harul lui Dumnezeu; și cât de recunoscători ar trebui să fim pentru acel har nesfârșit.

Așadar, harul lui Dumnezeu, acum gândiți-vă la asta, vine la noi și face mai mult decât să repare ceea ce a pierdut Adam. Nu îl readuce doar pe om acolo unde era înainte de Cădere. Îl conduce dincolo de nevinovăție, spre neprihănirea veșnică. Și astfel se spune că harul a fost dat din belșug. Este mai mult decât simpla iertare a păcatului. Adică, când ai fost mântuit, nu a fost doar o tranzacție în care ai venit la Cristos și El ți-a spus: „Ei bine, e în regulă, păcatele tale au dispărut”. „Șterg problema adamică”. În cele din urmă, desigur, tot ai o problemă cu asta, dar când vei ieși din acest trup, vom șterge pur și simplu problema adamică și asta va fi tot, nu va mai trebui să te preocupi de păcat. Nu, este mai mult decât atât. Nu este doar sfârșitul problemei adamice. În această viață dobândim putere asupra păcatelor noastre. Dar când vom fi glorificați, atunci vom vedea eliberarea de orice principiu al păcatului. Dar va fi mai mult decât atât, nu-i așa? Va fi o deschidere către fericirea veșnică și toate bogățiile eternității pe care Dumnezeu ni le va dărui. Așadar, efectivitatea darului lui Cristos este mai mare decât fapta lui Adam.

Acum, pe vremuri, când scriau puritanii și reformatorii, obișnuiau să includă în predicile lor, ofereau o expunere a unui pasaj, așa cum tocmai am făcut eu, iar apoi, la sfârșitul cărticelelor lor, adăugau o mică mențiune care spunea „utilitate practică”. Ați observat vreodată acest lucru când ați citit unii dintre scriitorii puritani? O mică mențiune, „utilitate practică”, care înseamnă: Deci, ce legătură au toate acestea cu... Ce legătură au toate acestea cu mine, nu-i așa? Adică, e o idee frumoasă, dar și ce dacă. Așadar, această mică mențiune despre „utilitatea practică” apărea mereu la unii dintre scriitori și aș vrea să le includ și eu la fiecare punct, bine?

Care este utilitatea practică a acestui verset? Iată-o. Moartea a venit asupra lui Adam. Prin Adam a ajuns la toți oamenii. Dar puterea morții poate fi înfrântă. Iar Cristos poate înfrânge puterea păcatului. Și se spune în 2 Timotei 1 că El a desființat moartea și a adus la lumină viața și neputrezirea. Așadar, Isus Cristos poate înfrânge puterea păcatului și a morții. Acum ascultați-mă. Inversul nu este adevărat. Adam, păcatul său și moartea sa nu pot anula ceea ce Cristos a împlinit deja. Ați înțeles? Numai fapta lui Adam este înfrântă. Fapta lui Cristos nu poate fi înfrântă. Adam nu mai poate obține victoria asupra lui Cristos, deși Cristos poate obține victoria asupra lui Adam. Efectul faptei lui Adam poate fi anulat, dar efectul faptei lui Cristos este veșnic. Cu alte cuvinte, dacă ați primit de la Dumnezeu darul harului prin Isus Cristos, cât timp îl veți avea? Pentru totdeauna. Și nicio faptă a vreunui om, fie că este Adam sau altcineva, nu poate schimba vreodată acest lucru. Cât de minunat! Așadar, darul fără plată al lui Dumnezeu nu poate fi comparat cu păcatul lui Adam. Prin păcatul unui singur om, întreaga omenire a murit. Într-o măsură mult mai mare, harul lui Dumnezeu și darul lui Isus Cristos s-au revărsat din belșug, pentru totdeauna și în veci de veci, prin Cristos, asupra celor care Îl urmează.

Care este utilitatea practică? Este asigurarea plină de încredere că, odată ce suntem în Cristos, rămânem acolo pentru totdeauna. Și asta ne umple inimile de speranță, nu-i așa? Și în același timp de bucurie, mulțumire și laudă, iar noi trăim fără teama că cineva ar putea să frângă puterea lui Cristos.

Există o a doua comparație, nu doar în ceea ce privește efectivitatea, ci și în ceea ce privește extinderea. Este minunat. Iar gândirea lui Pavel aici este atât de precisă. Este o comparație a extinderii. Ea arată amploarea condamnării lui Adam și amploarea îndreptățirii lui Cristos. Versetul 16, urmăriți: „Și darul fără plată nu vine ca prin acel unul care a păcătuit”. Și asta înseamnă exact același lucru pe care l-a spus la începutul versetului 15. Din nou, el spune că cel care a păcătuit și cel care oferă darul nu sunt aceiași. Adică, analogia este doar o analogie a unui singur act, a unui singur om, dar actul fiecăruia a fost atât de diferit încât cel care a păcătuit și darul trebuie priviți ca fiind distincte. Așadar, Adam și Cristos sunt analogi într-un singur punct și în niciun alt punct. Nu este ca și cum păcatul lui Adam ar fi darul, asta spune el. Darul lui Cristos nu este ca și fapta păcătoasă a lui Adam, nu numai în ceea ce privește efectivitatea sa, ci și în ceea ce privește extinderea sa.

Iar ideea de aici este că sentința de condamnare care a venit asupra tuturor — și ascultați foarte atent la asta ca să înțelegeți — condamnarea care a venit asupra tuturor a fost pentru un singur păcat, nu-i așa? Acum trebuie să înțelegeți asta. Fiecare om născut vreodată în lume este păcătos din cauza unui singur păcat comis de un singur om la un moment dat, Adam. Așadar, ideea lui aici, revenind la versetul 16, este că judecata a venit prin unul singur spre condamnare. Cu alte cuvinte, condamnarea întregii rase umane, care a constituit judecata; judecata este sentința; condamnarea este pedeapsa plătită. Judecata este verdictul. Condamnarea este aplicarea penală a acelui verdict. Când Dumnezeu pronunță judecata pentru păcat și condamnă oamenii, El face acest lucru prin unul singur. Cu alte cuvinte, oamenii sunt condamnați prin păcatul lui Adam, pentru că toți am păcătuit în Adam. Așadar, printr-un singur păcat sunt condamnați toți oamenii.

Dar priviți la sfârșitul versetului 16. Darul fără plată nu este pentru un singur păcat, ci pentru ce? Pentru multe fărădelegi, spre îndreptățire(hotărâre de iertare). Așadar, amploarea este diferită: un singur păcat cu Adam și multe păcate sau fărădelegi în legătură cu Cristos.

Acum, permiteți-mi să vă ajut să urmăriți firul gândirii. Pur și simplu se spune „de la unul...” Și cineva întreabă: „Ei bine, ce anume este? Un om, acolo, în versetul 16, sau un păcat?” Este păcatul unui singur om, așa că este o chestiune discutabilă. Este prin păcatul unui singur om, acel om fiind Adam. Versetul 15 subliniază „un singur om”, versetul 16 subliniază „o singură fărădelege” așa că nu contează cum priviți acest lucru. Dar este păcatul unui singur om, un singur păcat al unui singur om, care a adus judecata, a adus condamnarea asupra tuturor. Dar darul fără plată este pentru multe greșeli. Acum, aceasta este o idee minunată și vreau să o înțelegeți.

Ce înțelegem prin „multe greșeli”? Ascultați. Judecata asupra întregii rase umane a izvorât dintr-un singur păcat. Dar îndreptățirea prin darul fără plată al harului izvorăște din multe fărădelegi. John Murray scrie: „Singura fărădelege nu cerea nimic mai puțin decât condamnarea tuturor. Dar darul gratuit al îndreptățirii are un caracter atât de deosebit încât trebuie să ia în calcul numeroasele fărădelegi. Nu ar putea fi darul gratuit al îndreptățirii dacă nu ar șterge numeroasele fărădelegi. În consecință, darul gratuit este condiționat, în ceea ce privește natura și efectul, de numeroasele fărădelegi, la fel cum judecata a fost condiționată, în ceea ce privește natura și efectul ei, de singura fărădelege”.

Știu că acest lucru depășește limitele minții voastre. Dar ceea ce spune el pur și simplu este că un singur păcat al lui Adam i-a condamnat pe toți, dar Cristos, prin îndreptățire, poate ierta toate păcatele; deci cu cât este mai mare fapta lui Cristos decât cea a lui Adam? Adam a fost legat de un singur păcat, iar Cristos este legat de toate păcatele. Și astfel spunem că răul de care Cristos ne mântuiește este cu mult mai mare decât cel pe care l-a inițiat Adam. Cristos a făcut mai mult decât să înlăture blestemul. El ne oferă îndreptățirea față de o povară nenumărabilă de păcate.

Care este utilitatea practică a acestui lucru? Mă entuziasmez de fiecare dată când mă gândesc la acest adevăr. Ascultați, iată utilitatea practică. Câte păcate au fost necesare pentru ca Dumnezeu să condamne întreaga rasă umană? Câte? Ați ghicit. Unul. Vă spune asta ceva despre Dumnezeu și atitudinea Sa față de păcat? Ce credeți că gândește El despre păcat? Un singur păcat, și întreaga rasă umană a devenit păcătoasă, îndreptându-se spre moartea veșnică. Acum, ați spune că El ia păcatul cu adevărat în serios? Ați spune că Dumnezeu ar fi putut aștepta până s-ar fi adunat zece sau unsprezece? Adică, Dumnezeu, adică, un singur păcat, și gata, întreaga rasă umană?

Acest lucru ne spune ceva despre cum se simte Dumnezeu în privința păcatului. Și este foarte util să știm asta, nu-i așa, pentru că El nu S-a schimbat. Înțelegeți asta? El simte exact la fel în seara aceasta față de păcat, așa cum simțea și atunci. Păcatul este la fel de condamnabil astăzi cum era și atunci. Este la fel de demn să fie sursa condamnării întregii rase umane astăzi, așa cum era și atunci. Acel singur păcat pe care l-ați săvârșit poate în această după-amiază este suficient pentru a condamna întreaga rasă umană și a-i trimite pe toți în iad, dacă nu ar fi harul lui Dumnezeu. Acum, asta vă va da o mică idee despre ce gândește Dumnezeu despre păcat, nu-i așa? Dumnezeu nu a permis oamenilor să păcătuiască pentru o scurtă perioadă și apoi să-I stârnească treptat mânia. Vedeți voi, omul comite un singur păcat; Dumnezeu condamnă întreaga rasă umană. Uau. Și știți ceva? Când a pronunțat judecata, adică a fost o judecată explozivă, nu-i așa? Nu a spus doar: „De acum înainte, întreaga rasă umană va șchiopăta. De acum înainte, întreaga rasă umană va vedea doar cu un ochi. De acum înainte, întreaga rasă umană va avea dureri de spate”. Oh, nu. De acum înainte, întreaga rasă umană va intra în ce fel de stare spirituală, fizică și eternă? Moartea. Oare asta te ajută cumva când te uiți la propria ta viață și te întrebi ce părere are Dumnezeu despre păcatul tău? E de ajuns pentru a condamna întreaga rasă umană, pe oricare dintre ei. Cineva ar putea crede că e ca și cum ai condamna pe cineva la camera de gazare doar pentru că a traversat strada necorespunzător. Dar asta pentru că nu înțeleg sfințenia lui Dumnezeu.

Fiecare membru al rasei umane care a murit a murit din cauza acelui singur păcat. Dumnezeu îl urăște. Îl urăște. Și orice păcat, orice păcat, un singur păcat stârnește ura și judecata Lui sfântă și imediată. Și vreți să știți ceva? Asta nu numai că ne arată cât de mult urăște Dumnezeu păcatul, dar ne spune și altceva despre harul Său? Dacă El urăște păcatul atât de mult și poate să vă ierte pentru toate păcatele pe care le-ați săvârșit și pentru toate păcatele pe care le-am săvârșit eu, atunci El este un Dumnezeu a cărui har este la fel de mare ca mânia Sa. Corect? Foarte practic.

Apropo, nu există păcate de gradul întâi, al doilea sau al treilea. Păcatul este păcat. Iar păcatul, un singur păcat, are un potențial care depășește puterea de calcul a omului. Și vă spun că avem nevoie de perspectiva lui Dumnezeu asupra păcatului, nu-i așa? Pentru că abia când vom înțelege perspectiva lui Dumnezeu asupra păcatului vom înțelege cât de mărinimos este - ce? Harul Său.

Acum, ați vrea să mergeți un pas mai departe? Vă... vă uitați la crucea lui Isus Cristos și Îl vedeți murind pe cruce. Și vă veți aminti că Dumnezeu urăște păcatul atât de mult încât un singur păcat a condamnat întreaga rasă umană, și El urăște acel păcat atât de mult și totuși Ia asupra Sa toate păcatele întregii rase umane și poartă în trupul Său păcatele noastre? Și asta ne spune ceva despre iubirea Lui? Și El oferă iertare. O, lucrare minunată, e de neînțeles. Și așa spune Pavel: un singur păcat al lui Adam a condamnat rasa umană, dar Dumnezeu a adunat multe fărădelegi și, într-un act de har, le-a purtat pe toate spre îndreptățire, cu alte cuvinte, pentru ca oamenii să poată fi îndreptățiți înaintea lui Dumnezeu.

Ascultați, singurul lucru care este mai puternic în inima lui Dumnezeu decât ura Sa față de păcat este iubirea Sa față de păcătos. Și astfel, El a mers până la aceste extreme pentru a ne oferi mântuirea nouă, celor care suntem atât de cu totul nevrednici. Deci, există o diferență în ceea ce privește efectivitatea și extinderea.

În al treilea rând, există o diferență de eficacitate, de eficacitate. Asta înseamnă capacitatea de a produce un rezultat dorit. Probabil cunoașteți acest cuvânt, dar asta înseamnă: capacitatea de a produce un rezultat. Am putea spune că există o diferență în ceea ce privește rezultatele. A existat o diferență în ceea ce privește produsul. Și asta se găsește în versetul 17: „Dacă deci prin greșeala unuia singur, moartea a domnit prin el singur, cu mult mai mult cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel Unul singur, care este Isus Cristos”. Deci Adam a adus domnia morții, iar Cristos ce aduce? Domnia vieții; deci există o mare diferență în ceea ce privește eficacitatea. Aceasta este capacitatea de a produce un rezultat dorit.

Vedeți voi, Adam a comis un păcat, dar nu avea nicio idee despre rezultatul pe care îl producea, nu-i așa? Ce credea el că va obține din asta? Păi, când Eva a fost ispitită, i s-a spus că, dacă mănâncă din acel fruct, va fi ca Dumnezeu. Iar Adam, el nu a fost ispitit, dar vă spun un lucru: a decis că ar prefera să fie cel puțin ca Eva, așa că s-a alăturat ei în această faptă. Vedeți voi, acel păcat nu a avut absolut nicio eficacitate. Cu alte cuvinte, nu a avut nicio capacitate de a produce rezultatul dorit, deloc. Nu a produs deloc rezultatul dorit. A produs exact opusul a ceea ce își doreau. Nu i-a făcut să fie ca Dumnezeu, ci i-a condamnat. I-a condamnat.

Dar, pe de altă parte, mult — vedeți din nou în versetul 17, la mijlocul versetului — cu mult mai mult din nou. Este cu atât mai mult. Cu mult mai mult, cei ce primesc, în toată plinătatea, harul și darul neprihănirii, vor domni în viață prin acel Unul singur, care este Isus Cristos. Iată singurul păcat al lui Adam, care nu produce rezultatele dorite. Iată singura faptă neprihănită a lui Cristos, care produce nu doar rezultatele dorite, ci și domnia deplină în viață. Moartea domnește în prima jumătate a analogiei, dar noi domnim în viață în a doua jumătate. Este un concept captivant. Iar ideea este că harul biruie consecința păcatului. Darul gratuit al neprihănirii, dat credinciosului prin har, prin credința în Domnul Isus Cristos, biruie domnia morții. Păcatul din Adam ne-a pus în opoziție cu Dumnezeu. Și moartea domnește. Neprihănirea în Cristos ne împacă cu Dumnezeu și noi domnim.

Acum, ce înseamnă acolo, la sfârșitul versetului 17, să domnim în viață prin Isus Cristos? Ce înseamnă să domnim în viață? Ei bine, în primul rând înseamnă să fim vii. Isus a spus: „Eu am venit ca voi să aveți (ce?) viață”. Ce fel de viață? Viață spirituală, nu-i așa? Viață veșnică. Și ca voi să aveți o viață din belșug, o viață spirituală, din belșug, glorioasă. Și se spune că nu numai că avem viață, ci și că domnim în viață. Suntem împărați și preoți, spune Petru, nu-i așa? Domnim în viață. Ce gând minunat! Nu primim doar viața, și din nou ajungem la acel contrast. Adică, cazul lui Adam este unul unidimensional. El păcătuiește: moarte. Dar Cristos este multidimensional. El ne acordă îndreptățirea prin credința în El. Și nu primim doar viața, ci domnim în viață. Adică, primim viața plus ceva în plus. Nu este vorba că viața domnește peste noi. Noi domnim în viață ca împărați care moștenesc toate bunurile lui Dumnezeu, un gând minunat. Și acea viață continuă pentru totdeauna. Ce adevăr glorios! De fapt, Isus a spus: „Le voi da viața veșnică”, Ioan 10, „și în veac nu vor ce? Pierii”. „Nimeni nu-i va smulge din mâna Mea. Tatăl Meu, care Mi i-a dat, este mai mare decât toți, și nimeni nu-i poate smulge din mâna Tatălui Meu”. Iar în Coloseni, Pavel spune: „Viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu”. Și iată-ne domnind în acea viață nouă în Cristos.

Care este utilitatea practică a acestui lucru? Ei bine, să ne gândim la asta. În primul rând, ne spune că Dumnezeu este un transformator al vieții. Nu este minunat? Nu vă bucurați să știți asta? Nu vă bucurați să știți că, în Isus Cristos, puteți deveni ceva diferit de ceea ce erați? Nu vă bucurați că El vă transformă viața? Că mântuirea este o schimbare totală? Nu este... Am auzit pe cineva spunând odată că este ca și cum i-ai pune omului un costum nou. Am spus: „Nu, este ca și cum ai pune un om nou în costumul acela”. Nu înseamnă să îmbraci ceea ce este vechi, ci să-l faci nou. Transformă un cerșetor într-un prinț. Transformă un sclav într-un împărat. Transformă un copil al lui Adam într-un copil al lui Dumnezeu. Transformă un om mort într-un om viu.

Și nu numai că primim viața, ci și domnim în viață. Ce vrei să spui cu „domnim”? Ei bine, în acea viață avem autoritate și avem putere. Asupra a ce? Asupra păcatului și a întunericului. Și poate vei întreba: „Vrei să spui că eu, în calitate de credincios, fac asta?” Exact. Dacă ești creștin, domnești în sensul că ai putere asupra păcatului. Exact. De aceea, Pavel, în Romani 6, ne va spune acest lucru – și iată o mică avanpremieră, versetul 17: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o. Și, prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii”. Cu alte cuvinte, nu mai sunteți o victimă a păcatului. Voi domniți în viață. Aveți putere și autoritate, prin puterea lui Dumnezeu și prin Duhul Său, asupra acestor lucruri și, prin urmare, sunteți chemați să trăiți o viață sfântă, triumfătoare și neprihănită. Nu sunteți o victimă, sunteți un învingător. Trebuie să domnim în viață. Nu cred că creștinii înțeleg ce înseamnă asta. Suntem împărați și preoți. Avem autoritate asupra acestor lucruri. Cât de mare este mântuirea noastră!

Un al patrulea element al analogiei este esența. Nu doar eficacitatea este pusă în contrast, ci și extinderea, eficiența sau rezultatul, dar și esența. Și aici ajungem la miezul problemei. Versetul 18 ne conduce la versetul 19, care este cheia acestei gândiri. Versetul 18, apropo, rezumă tot ce s-a spus, iar majoritatea învățătorilor biblici ar considera că versetul 18 continuă de la sfârșitul versetului 12, iar versetele 13-17 sunt o paranteză care explică analogia din versetul 12. Așadar, dacă ați citi versetul 12: „De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, și prin păcat a intrat moartea, și astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toți au păcătuit”, apoi ați trece la versetul 18: „Astfel, dar, după cum printr-o singură greșeală a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața”.

Cu alte cuvinte, se pare că versetele 13–17 sunt explicații detaliate ale analogiei prezentate în versetul 12, care reprezintă de fapt doar prima jumătate a analogiei, și anume că păcatul unui singur om... prin un singur om a venit păcatul, iar apoi analogia se închide în versetul 18. Și așa cum s-a întâmplat că păcatul unui singur om a adus oamenii la condamnare, tot așa, prin neprihănirea unui singur om, adică a Domnului Isus Cristos, darul fără plată vine asupra tuturor oamenilor, aducându-le îndreptățirea vieții.

Și astfel, vedem atunci că este vorba de un fel de unire a forțelor. Printr-un singur om, Adam, vin păcatul, condamnarea și moartea. Printr-un singur om, Cristos, vin neprihănirea, îndreptățirea și viața. Și observați, apropo, că aici el folosește expresia „toți oamenii” sunt condamnați și apoi folosește „toți oamenii” sunt aduși la îndreptățirea vieții. Și, din nou, este un „toți” literar. „Toți oamenii” înseamnă toți cei care sunt în Adam. „Toți oamenii” înseamnă toți cei care sunt în Cristos. „Toți” este în concordanță cu ceea ce se referă, la fel cum a fost „mulți” mai devreme, așa cum am văzut în versetul 15. „Mulți” dintre cei care sunt în Adam au experimentat rezultatul faptei lui Adam. „Mulți” care sunt în Cristos experimentează rezultatul faptei lui Cristos. Aici ei sunt numiți „toți”. Este vorba de „toți” cei care sunt în Adam și de „toți” cei care sunt în Cristos. Acum, unii oameni au folosit versetul 18 pentru a încerca să propovăduiască mântuirea universală, că toată lumea, în cele din urmă, toți oamenii, vor fi îndreptățiți. Dar a doua parte a versetului 18 este restrictivă. Ea se limitează la cei la care se referă. Iar „toți oamenii” care sunt aduși la îndreptățirea vieții sunt „toți” cei afectați de fapta lui Cristos. Iar singurii afectați de fapta lui Cristos sunt cei care cred în El. El a clarificat acest lucru în capitolul 3, capitolul 4 și capitolul 5. Așadar, nu vrem ca Pavel să propovăduiască mântuirea prin credința în Isus Cristos în capitolele 3, 4 și în prima jumătate a capitolului 5, iar apoi, dintr-odată, să prezinte o doctrină a universalismului aici, în versetul 18 din capitolul 5. Ceea ce spune el pur și simplu este că toți cei care sunt în Adam experimentează fapta lui Adam, iar toți cei care sunt în Cristos experimentează fapta lui Cristos.

Doar lăsați-mă să văd dacă nu pot susține acest lucru. Tocmai m-am gândit că versetul care urmează după 1 Corinteni 15:22 ar putea fi de ajutor. Am citat 1 Corinteni 15:22: „Și, după cum toți mor în Adam, tot așa, toți vor învia în Cristos”. Și iată că avem aceeași utilizare a cuvântului „toți”. Așa cum în Adam toți au murit. Care „toți”? Toți cei care erau în Adam. La fel, în Cristos toți vor fi înviați. Care „toți”? Toți cei care erau în Cristos. Dar versetul 23, cred, clarifică cu adevărat acest lucru. „Dar fiecare la rândul cetei lui. Cristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea Lui, cei ce sunt ai lui Cristos”. Iată definiția cuvântului „toți” din versetul 22. „Toți” din versetul 22 este definit în versetul 23 ca fiind cei care sunt ai lui Cristos. Astfel nu vedem niciun universalism.

Așadar, după ce a făcut un rezumat în versetul 18, el ajunge la versetul 19 și aici vedem esența care este diferită. Și asta ne duce la natura esențială a faptei lui Adam și a lui Cristos. „Căci, după cum prin neascultarea unui singur om (Cum?)”. Deci, care a fost esența faptei lui Adam sau natura sa esențială? Cum a fost aceasta, o faptă de ce fel? De neascultare. Și mulți au devenit ce? Păcătoși. „Tot așa, prin ascultarea unui singur Om, cei mulți vor fi făcuți neprihăniți”. Care este natura esențială a faptei lui Cristos? Dacă a lui Adam a fost neascultarea, a lui Cristos este ascultarea. Foarte important.

Păcatul lui Adam este definit în ceea ce privește natura sa esențială. A fost o faptă de neascultare. Dumnezeu a spus să nu mănânce, el a mâncat. Neascultare. Și ce s-a întâmplat? Acest lucru este cu adevărat foarte important din punct de vedere teologic. „Cei mulți vor fi”, iar acești „mulți” sunt din nou cei care se aflau în Adam, și revenim la aceeași utilizare a termenilor „mulți” și „toți” în scopul analogiei. „Cei mulți din Adam au fost făcuți păcătoși”. Acesta este, apropo, un termen foarte puternic. Înseamnă o identificare foarte puternică. Ei au fost constituiți ca păcătoși. Solidaritatea în păcat, starea de păcătoșenie – dacă îmi permiteți să inventez un cuvânt – a devenit a noastră prin neascultarea lui Adam. Și, ca urmare a acestui fapt, Efeseni 2 spune că toți oamenii sunt copii ai neascultării. Suntem cu toții copii ai neascultării. Ne-am născut într-o rasă neascultătoare.

Și apoi contrastul: „Prin ascultarea unui singur Om”. Acesta este Cristos. El a spus de atâtea ori: „Eu fac numai ceea ce îmi poruncește Tatăl”. „El a fost ispitit în toate privințele ca și noi, dar fără păcat”. Și îmi place foarte mult ce spune Filipeni 2: „El a devenit ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. El a fost ascultător până la moarte. A fost ascultător în viață până la moarte. A fost mereu ascultător. Și cred că aici avem această idee a ascultării care se leagă de afirmația ulterioară a lui Pavel din Filipeni 2. Ascultarea despre care vorbește el este ascultarea până la moarte. Dar întreaga Lui viață a fost un singur act de ascultare, nu-i așa? Un act neîntrerupt de ascultare care a culminat cu crucea. Și prin aceasta – îmi place foarte mult asta – mulți au fost făcuți neprihăniți. O expresie foarte puternică. Am fost constituiți neprihăniți.

Nu știu dacă pot să vă spun ce ar trebui să auziți despre asta. Ceea ce înseamnă este, ascultați acum, fiți atenți, urmăriți acest lucru: când Adam a păcătuit, noi păcătuiam în coapsele lui, întreaga rasă umană a fost făcută păcătoasă. Acum, care este rezultatul acestui lucru? Ce fac toți păcătoșii? Ați înțeles, ei ce fac? Păcătuiesc. Bine, clasă, foarte bine. Am fost făcuți păcătoși. Și care va fi rezultatul faptului că am fost făcuți păcătoși? Veți păcătui. Ascultați asta. Dacă ați fi făcuți neprihăniți, care va fi rezultatul acestui lucru? Care? Neprihănirea. Și ne întoarcem exact la ceea ce învățăm de luni de zile și chiar de ani de zile, și anume că oamenii care sunt adevărați creștini vor avea nu doar o simplă afirmație făcută despre ei, o declarație, o constatare juridică, ci vor avea o neprihănire constituțională. Nu este vorba de eradicarea realității păcatului, ci Dumnezeu sădește în inimă o neprihănire care trebuie să dea roade. Pe de o parte, nu putem spune că, așa cum în Adam suntem toți păcătoși, totuși cu siguranță nu suntem obligați să păcătuim. Nicidecum, oameni buni. Dacă am fi fost făcuți păcătoși, am păcătui. Și astfel, dacă am fost făcuți neprihăniți în Cristos, vom arăta asta. Și sunt de acord cu asta. Încă ne aflăm în trupul omenesc. Și atâta timp cât suntem în aceste trupuri, va exista o problemă cu păcatul care se află în noi. Dar asta nu se află în capitolul 5, ci apare în capitolul 7. Deocamdată, el pur și simplu sărbătorește neprihănirea constituțională care ne-a fost dăruită în Isus Cristos. La fel cum am fost făcuți păcătoși în Adam, care apoi păcătuiește, tot așa suntem făcuți neprihăniți în Cristos, care apoi manifestă acea neprihănire.

Care este utilitatea practică a acestui lucru? Cred că unul dintre versetele mele preferate din orice imn, din orice culegere de imnuri, pe care l-am cântat vreodată, și de aceea v-am rugat să-l cântați. Minunatul imn al lui H.G. Spafford, „It Is Well with My Soul” (Bine e, bine e în Domnul):

„Păcatul meu, o, fericirea acestui gând glorios,

Păcatul meu, nu parțial, ci în întregime

Este răstignit pe cruce și nu-l mai port”.

Și ce spune el apoi?

Lăudă-L pe Domnul, lăudă-L pe Domnul, o, sufletul meu

Bine e, bine e în Domnul. Bine e, bine în Domnul”.

Care este folosul practic al acestui lucru? Ascultați. Este acea bucurie înălțătoare care spune că păcatul meu a fost răstignit pe cruce. Prin ascultarea unui singur om am fost făcut neprihănit, nu prin mine însumi, ci neprihănirea lui Cristos mi-a fost acordată ca fiind în Cristos, în același mod în care păcătoșenia lui Adam mi-a fost atribuită în Adam. Și poate vei zice: „Dar eu n-am avut nimic de-a face cu Adam”. Și nici cu ceea ce a făcut Cristos nu ai nimic de-a face, dar așa lucrează Dumnezeu. Acceptăm realitatea a ceea ce suntem în Adam și acceptăm cu bucurie realitatea a ceea ce suntem în Cristos.

Există un ultim element de comparație... de contrast, și nu este vorba doar de efectivitate, extindere, eficacitate sau rezultat sau esență, ci faptele sunt puse în contrast în ceea ce privește forța lor care le dă energie sau energia lor. Și cred că acesta este doar un cuvânt care să ne ajute să ne amintim că începem cu litera E. Nu este cu adevărat important. Dar ceea ce înseamnă este un fel de forță care împinge din spatele acestora. Ce a dat energie acestor două lucruri? Și acum ajungem la una dintre părțile importante, pe care o vom relua în studiul nostru al capitolului 6, așa că trebuie doar să o abordez puțin în seara aceasta și vom încheia.

Versetul 20: „Ba încă și Legea a venit”. Am vorbit deja despre Lege în versetul 13. El revine la acest subiect aici. „Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala”. Să vă pun o întrebare? Ce alimentează păcatul, conform acestui verset? Legea; deci legea a fost cea care a alimentat păcatul. Dar acolo unde păcatul s-a înmulțit, ce s-a întâmplat? Harul s-a înmulțit cu mult mai mult. Deci ce anume alimentează neprihănirea? Harul, Dumnezeu revărsându-Și puterea Sa plină de har în noi. Așadar, forțele motrice sunt diferite.

O afirmație foarte interesantă este făcută de F.F. Bruce. El, ca erudit biblic, spune următoarele: „Legea nu are o semnificație permanentă în istoria răscumpărării”. Afirmație foarte interesantă. „Legea nu are o semnificație permanentă în istoria răscumpărării”. Există doar două lucruri care au o semnificație permanentă în istoria răscumpărării, doar două. Acesta este MacArthur care vă vorbește. Aceasta este propria mea înțelegere despre acest lucru. Unul este fapta lui Adam, al doilea este fapta lui Cristos. Căci fapta lui Adam va fi cea care îi va condamna pe cei pierduți pentru totdeauna. Iar fapta lui Cristos este cea care îi răscumpără pe cei mântuiți pentru totdeauna. Acestea sunt singurele două elemente permanente din istoria răscumpărării. Legea nu se numără printre ele. Legea a fost un element complementar. Legea a fost un corolar. Legea, dacă vreți, a fost o măsură temporară cu un scop care nu a fost niciodată mântuitor. Legea nu condamnă oamenii la iad și legea nu-i aduce pe oameni la Dumnezeu. Legea nu face niciuna dintre aceste lucruri.

Și veți întreba: „Păi, ce face atunci?” Ascultați, păcatul era în lume înainte de venirea legii, nu-i așa? Și despre ce lege vorbim? Legea lui Moise. Dar înainte ca Dumnezeu să scrie legea și să i-o dea lui Moise, păcatul era totuși în lume, pentru că toți cei care au trăit înaintea lui Moise au murit. Și ce dovedește moartea? Păcatul. Și poate veți zice: „Știu de ce a dat Dumnezeu Legea; a dat-o pentru a ține în frâu păcatul. A dat-o pentru a diminua păcatul. A dat-o pentru a pune capăt păcatului”. Greșit. Exact invers. Serios? Sigur, versetul 20: „Legea a venit ca să se (ce?) înmulțească greșeala”.

Veți zice: „Stați puțin. Dumnezeu a dat Legea ca să incite la păcat?” Așa este. Lăsați-mă să vă spun cum. În primul rând, Dumnezeu a dat legi specifice pentru a crea încălcări specifice. De ce? Ei bine, El a vrut să ofere naturii păcătoase un spațiu în care să acționeze. De ce? Pentru ca oamenilor să le fie foarte, foarte clar că erau ce? Păcătoși.

Să vă prezint un al doilea aspect al acestei chestiuni. Nu numai că Legea creează încălcări specifice față de care oamenii se văd pe ei înșiși ca păcătoși, dar legea chiar stimulează păcatul. Ați văzut vreodată un copil mic mergând pe stradă? „Nu culege florile astea”. Copilul nici măcar nu s-ar fi gândit la asta până nu ar fi văzut acel semn. Îmi amintesc de o bătrânică care s-a dus la consiliul bisericii și a spus: „Mă opun ca pastorul să citească Cele Zece Porunci în biserică, pentru că asta pune prea multe idei în mintea oamenilor”. E ceva adevăr în asta, nu-i așa?

Vedeți voi, Legea nu a introdus niciun principiu nou. Nu a introdus niciun principiu nou. Principiul păcatului a existat dintotdeauna, nu-i așa? Tot ce a făcut Legea a fost să-l stimuleze, astfel încât oamenii să vadă că sunt păcătoși. Și principiul neprihănirii a existat întotdeauna, de asemenea. Iar Legea nu a adus acea neprihănire. Legea a arătat doar cât de disperat aveam nevoie de acea neprihănire. Iar odată ce am primit acea neprihănire, legea a devenit standardul pe care noi, ne-am dorit din toată inima să-l respectăm, ca o manifestare concretă a acelei neprihăniri. Așadar, pe de o parte, este un corolar al păcatului, iar pe de altă parte, este un corolar al neprihănirii. Pentru păcătos, ea a scos la iveală păcatul. Pentru omul neprihănit, ea devine bucuria inimii sale. Nu este uimitor? Pe de o parte, pentru cei neregenerați, ea le stârnește păcatul. Pe de altă parte, pentru cei regenerați, ea le ține în frâu păcatul. Așadar, nu este un element permanent în istoria răscumpărării, ci este un corolar al ambelor.

Și astfel, spune el în versetul 20, Legea a venit pentru ca păcatul, fărădelegea, să se înmulțească. Dar acolo unde păcatul s-a înmulțit, ce s-a întâmplat? Harul s-a înmulțit mult mai mult. Harul s-a înmulțit literalmente, harul a abundat cu mult, huper, a abundat cu mult. Vă bucurați de asta? „Harul care este mai mare decât păcatul nostru”, spunea Juliet Johnston în minunatul ei imn. Așadar, energia păcatului este Legea, iar energia neprihănirii este harul.

În cele din urmă, ca un maestru țesător, el leagă toate firele laolaltă în versetul 21: „pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând neprihănirea, ca să dea viața veșnică”. Ce spune el? Doar rezumând: păcatul a domnit în moarte, harul domnește în viață. Asta este exact tot ce am spus deja. Harul a înfruntat păcatul și l-a învins. Harul devine realitatea care controlează totul.

Și ați observat cum se încheie capitolul? „Prin Isus Cristos, Domnul nostru”. Preaiubiților, totul se află acolo, nu-i așa, în El. Ați observat că aceasta este, de fapt, tema care se regăsește pe tot parcursul acestui capitol? Priviți versetul 1 și permiteți-mi să vă fac un scurt tur de 15 secunde. Versetul 1: „Prin Domnul nostru Isus Cristos”. Versetul 9: „Mântuiți prin El de mânia lui Dumnezeu”. Versetul 10: „suntem împăcați cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu mult mai mult acum, când suntem împăcați cu El, vom fi mântuiți prin viața Lui”. Versetul 11: „Ne și bucurăm în Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Cristos”. Versetul 15: „Într-un singur Om, adică în Isus Cristos”. Versetul 17: „Vor domni în viață prin acel Unul singur, care este Isus Cristos”. Versetul 21: „Prin Isus Cristos, Domnul nostru”. Acum înțelegeți de ce a spus apostolul: „În nici un alt Nume nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt Nume dat oamenilor prin care să fim mântuiți”.

Care este utilitatea practică a acestui lucru? O să vă spun care este. Voi încheia cu asta. Ascultați, nu vă opriți mintea acum. Ascultați asta. Fiecare dintre noi ar trebui să se închine înaintea lui Dumnezeu, conștientizând cu umilință că suntem păcătoși mizerabili, vrednici de moarte. Fiecare dintre noi ar trebui să realizeze că, fără lucrarea lui Isus Cristos, am fi condamnați la o veșnicie fără Dumnezeu, pentru că Dumnezeu urăște păcatul. Dar, acolo unde domnea moartea, Dumnezeu a venit cu harul Său și a biruit-o, iar moartea este învinsă de viață pentru toți cei care cred în Isus Cristos.