Dacă doriți, deschideți Biblia, la capitolul șase din epistola lui Pavel către Romani. Înaintăm prin această epistolă extraordinară. Pentru aceia dintre voi care poate sunteți împreună cu noi pentru prima dată sau pentru prima dată după mult timp, studiem Romani, Magna Carta a credinței creștine. Ne aflăm în capitolul al șaselea. Și ne uităm în special la primele 14 versete. Am împărțit [această secțiune] în trei părți, aceasta fiind a treia dintre aceste trei părți. Iar în această seară, vom intitula secțiunea de la versetele 10 la 14, de fapt, versetele de la 11 la 14, „Viața omului nou”. Dacă există ceva ce Dumnezeu vrea de la poporul Său, este ca acesta să fie sfânt. Petru, în prima sa epistolă, a făcut acest lucru extrem de clar când l-a citat pe Dumnezeu spunând: „Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt”. Asta este fundamental pentru voia lui Dumnezeu. Și dacă noi suntem cu adevărat acel popor, așa cum a cântat corul, care dorește să facă ceea ce El vrea să facem, atunci ceea ce vrea El să facem este să fim sfinți. Și acesta este aspectul pe care-l vom descoperi în studiul nostru din această seară.

Uitați-vă la versetul 11 și haideți să fixăm textul în minte. „Tot așa și voi înșivă, socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru. Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui; să nu mai dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre ca niște unelte ale nelegiuirii, ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii din morți cum erați și dați lui Dumnezeu mădularele voastre ca pe niște unelte ale neprihănirii. Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu sunteți sub Lege, ci sub har”. Relatarea Domnului nostru despre învierea lui Lazăr din morți mi-a venit în minte săptămâna aceasta, în timp ce studiam acest pasaj. Este o relatare extraordinară despre puterea de înviere a lui Dumnezeu. Aduceți-vă aminte că Lazăr era mort de patru zile. Era atât de mort încât, atunci când Isus s-a apropiat de mormânt și a cerut să fie desigilat și deschis, sora lui Lazăr, îngrozită, a spus: „Doamne, miroase greu”. Ea nu a spus-o în formularea care este în traducerea engleză King James, dar așa au tradus-o ei. Ceea ce a vrut ea să spună a fost că este prea mort pentru a mai fi deranjat.

Dar Isus a venit și a cerut ca, în ciuda protestului ei, mormântul să fie deschis. El a rostit cuvântul, iar Lazăr s-a ridicat din mormânt și a ieșit afară. Și când a ieșit afară, unde toată lumea îl putea vedea, textul spune că avea încă pe el hainele de mormânt și Domnul nostru a spus: „Dezlegați-l și lăsați-l să umble”. Acest eveniment, dintr-un motiv oarecare, mi-a rămas în minte ca o analogie. Văd mulți oameni care au fost înviați, ridicați din moartea despărțirii de Dumnezeu, care au fost răscumpărați, și care totuși încă mai au pe ei hainele de mormânt. Iar Domnul le spune: „Scoateți-vă hainele de mormânt, fiți dezlegați, fiți liberi”. Dacă pot împrumuta acest adevăr al învierii în cazul lui Lazăr ca o analogie, dați-mi voie să fac asta și să evidențiez prin acel eveniment subiectul nostru. Pentru că la fel ca Lazăr, trebuie să ne dezbrăcăm de hainele de mormânt. Am fost înviați din morți. Trăim o viață nouă. Trebuie să scăpăm de ceea ce a rămas din moartea noastră. Și cred că asta este esența adevărului din textul pe care tocmai vi l-am citit.

Pe măsură ce ajungem la versetul 11, știm că am murit și am înviat, nu-i așa? Ne-am ocupat deja de asta în primele zece versete. Am studiat asta în profunzime în ultimele două săptămâni, iar acum trebuie să aflăm în versetele de la 11 la 14 că după ce am fost înviați din morți și după ce am experimentat în poziția noastră biruința asupra morții în ceea ce privește pedeapsa și puterea ei, biruința asupra păcatului în ceea ce privește pedeapsa și puterea lui, suntem acum gata să mergem mai departe, să ne dezbrăcăm de hainele de mormânt și să trăim în plinătatea vieții.

Acum, cred cu adevărat despre credincioși că vor să facă acest lucru. Cred despre credincioși că vor să cunoască o biruință reală asupra păcatului, asupra dușmanului lor care a fost înfrânt. Dacă vă uitați în capitolul 7 din Romani, doar pentru a ne ajuta gândirea în acest moment, găsim în versetul 15, că Pavel spune următoarele: „Căci nu știu ce fac: nu fac ce vreau ci fac ce urăsc”. Astfel că ceea ce ne spune el acolo este că fiind credincios are o dorință de a face ceea ce este bine. El are o dorință de a vedea biruința în viața lui. El are o dorință de a învinge păcatul. Și apoi îl auzim spunând ceva foarte asemănător în versetul 18: „Știu în adevăr că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească; pentru că ce-i drept am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac, căci binele pe care vreau să-l fac, nu-l fac, ci răul pe care nu vreau să-l fac, iacă ce fac”. Așadar avem aici un om care se luptă cu păcatul. Dar cred cu adevărat că el, ca alți credincioși, își dorește biruința. Deocamdată, în Romani 7, s-ar putea ca el să nu cunoască secretul acestei biruințe. Dar cred că, dacă s-ar uita puțin nu numai în capitolul 8, ci și dacă s-ar întoarce la capitolul 6, ar găsi acea realitate, acel secret, dacă vreți să-i spunem așa.

Acum, cum scăpăm de hainele de mormânt? Despre asta vrem să vorbim. Cum ne dezbrăcăm cu adevărat? Cum facem, astfel încât, așa cum a spus Petru, să lepădăm lucrurile vechi, să ne dezbrăcăm, așa cum a spus în 1 Petru 2:1? Cum ne dezbrăcăm de ceea ce nu ar trebui să fie acolo în viața noastră? Și cred că vom găsi un răspuns foarte detaliat la această întrebare, în acest text. Acum, aduceți-vă aminte că în contextul acestui pasaj Pavel vorbește despre marea temă a justificării prin credință. El a discutat despre modul în care cineva este îndreptățit sau felul în care este răscumpărat în capitolele 3 și 4. El prezintă siguranța acestei răscumpărări în capitolul 5, iar acum prezintă efectul acestei răscumpărări în capitolele 6, 7 și 8. Iar efectul răscumpărării este acela de a produce sfințenie. În primul rând, sfințenie în poziția noastră în fața lui Dumnezeu și apoi sfințenie în practica noastră. În primul rând sfințenie în statutul nostru, cum obișnuiau să o numească vechii teologi, și apoi sfințenie în comportamentul nostru.

Acum, sunt necesare trei cuvinte cheie pentru ca noi să înțelegem cum să biruim păcatul. O să vi le prezint și apoi o să revin asupra lor pe măsură ce vom studia împreună. De fapt, puteți să urmăriți schița, dacă doriți. Cele trei cuvinte sunt în text: cunoaște, socotește și cedează. Iar forța întregului pasaj se adună sub acești trei termeni. Tot ceea ce am spus în ultimele două mesaje se va întoarce pentru a fi cuprins în primul termen.

Deci, să luăm acest prim termen. Este vorba de termenul „cunoaștere”. Ați observat, în primul rând, în versetul 3, primul cuvânt, „știm”? Versetul 6, primul cuvânt, „știm”. Versetul 9, primul cuvânt, „știm”. Primele zece versete din Romani 6 sunt doctrinare. Sunt cognitive. Ne prezintă informații fundamentale, adevăruri substanțiale pe care putem construi. Și astfel, când ne uităm la textul nostru, capitolul 6 versetul 11, primul cuvânt este „Tot așa”. Asta ne duce înapoi, purtându-ne din nou prin primele zece versete. Termenul ar putea fi tradus: „Lucrurile fiind astfel rezolvate, acum mergem mai departe”. Termenul „tot așa” înseamnă pur și simplu: „acum, după ce toate acestea sunt bine și în minte și acțiune, trecem la următorul adevăr”. Și aceasta este intenția sa. Nu putem ajunge la versetul 11 fără primele zece versete. Și cred că am învățat, în anii în care am predicat Cuvântul lui Dumnezeu și am studiat împreună, că datoria este întotdeauna întemeiată pe doctrină, nu-i așa? Că îndemnul nu vine niciodată în vid; întotdeauna vine construit pe un precept, construit pe un adevăr divin. Pentru că acest lucru este adevărat, iată cum trebuie să vă purtați. Și astfel, am avut zece versete de doctrină fundamentală solidă. Și care a fost această doctrină? Dați-mi voie să v-o prezint cât de repede pot: credinciosul este una cu Cristos, nu-i așa? Când El a murit, am murit și noi. Când El a fost îngropat, și noi am fost îngropați. Când El a înviat, și noi am înviat. Și după cum El trăiește o viață nouă, tot așa și noi trăim o viață nouă.

Cu alte cuvinte, Pavel a spus că suntem uniți cu Isus Cristos în moartea Sa, prin urmare și noi am împlinit pedeapsa pentru păcat. Am înviat împreună cu Cristos în învierea Sa, prin urmare, trăim o viață nouă. Fiecare cerință a legii a fost îndeplinită. Fiecare cerință legată de păcat a fost îndeplinită. Puterea păcatului a fost biruită. Cristos nu va mai muri niciodată. El spune acest lucru foarte clar în versetele 9 și 10. Și pentru că El nu va mai muri niciodată, noi nu vom mai muri niciodată. Pentru că moartea Sa a învins atât de eficient păcatul, și noi, murind în El, învingem eficient păcatul. Așadar, ceea ce spune el de fapt este că atunci când devii creștin, în acel moment îți pui credința în Isus Cristos, și printr-o minune divină intri în moartea și învierea Lui, viața ta veche moare și învii pentru a trăi o viață nouă. Murind în Cristos, credinciosul plătește pedeapsa pentru păcat, astfel încât păcatul și moartea nu mai au nicio pretenție asupra acelui credincios.

Și nu numai că pedeapsa a fost plătită, dar puterea păcatului a fost nimicită. Iar păcatul nu mai are nicio stăpânire asupra Lui. Noi trăim acum o viață nouă. Suntem o făptură nouă, un om nou, o natură nouă, dacă vreți. Nu mai suntem ceea ce eram înainte. Capitolul 5 s-a încheiat, vă amintiți, de la versetul 12 încolo, spunându-ne, în esență, că noi toți am fost în Adam. Iar atunci când am fost în Adam, am murit cu toții. Însă atunci când venim la Cristos, în El toți suntem făcuți vii. Așa se face că întreaga rasă umană poate fi identificată ca fiind fie în Adam, fie în Cristos. Dacă sunt în Adam, atunci când Adam a păcătuit, au păcătuit și ei. Când Adam a căzut, au căzut și ei. Când Adam a murit, ei au murit. Iar dacă noi suntem, prin credință, în Cristos, când Cristos moare, murim și noi. Când El învie, și noi înviem. Aceasta este esența solidarității teologice pe care apostolul Pavel o propovăduiește în acest mare text.

Așadar, pentru început, vrem să știm că acest lucru este adevărat. Și v-am prezentat asta în ultimele două mesaje. În opinia mea, dacă vrem să trăim plinătatea vieții noi în Cristos, dacă vrem să trăim cu adevărat ca făpturi noi, atunci totul începe prin cunoașterea acestui fapt că nu mai sunt ceea ce am fost. Eu sunt o făptură nouă. Și trebuie să știu asta pentru început. Așadar, care este esența acestei noutăți? Nu mai sunt sub stăpânirea păcatului, vă aduceți aminte asta? Păcatul nu mai este stăpânul meu absolut. Trebuie să știu asta.

Acum, cred că este un principiu de bază al Cuvântului lui Dumnezeu, acela că oamenii, în primul rând, trebuie să știe ce este adevărat. Vă aduceți aminte de Osea, unde profetul Osea spunea despre poporul lui Dumnezeu că a fost nimicit din cauza lipsei de cunoaștere, nu din cauza lipsei de dedicare, nu din cauza lipsei de consacrare, nu din cauza lipsei de angajament, nici măcar din cauza lipsei de activitate în închinare, nici măcar din cauza lipsei de religie, sau din cauza lipsei de revelație, ci din cauza lipsei de cunoaștere? Ei nu știau, așa că nu puteau funcționa. Nu vei putea trăi niciodată ceea ce nu cunoști. Vă aduceți aminte că în rechizitoriul foarte special din Isaia capitolul 1 versetele 2 și 3, Isaia își rezumă acuzația împotriva poporului lui Dumnezeu și spune: „Israel nu mă cunoaște?” Ei nu cunoșteau. Și dacă vă uitați în Noul Testament, veți găsi același lucru. De fapt, în Filipeni 4, versetul 8: „Încolo, frații mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună, și orice laudă, aceea să vă însuflețească”. Contați pe ceea ce știți că este adevărat. În Coloseni capitolul 3 cu versetul 8, un cuvânt foarte important pentru noi. El vorbește despre a vă lăsa de mânie, de vrăjmășie, de răutate, de clevetire, de vorbele rușinoase, care v-ar putea ieși din gură, nu vă mințiți unii pe alții, întrucât v-ați dezbrăcat de omul cel vechi cu faptele lui, omul cel vechi a fost dezbrăcat. Am văzut asta deja. Iar mai apoi se precizează că „v-ați îmbrăcat cu omul cel nou”, „care se înnoiește spre cunoștință”. Este reînnoit în cunoaștere.

Nu poți funcționa cu ceea ce nu cunoști. Așadar, începem prin a cunoaște. Și, preaiubiților, știm că puterea păcatului de a ne stăpâni a fost frântă, nu-i așa? Știm că nu trebuie să fim pradă puterii păcatului. Știm că nu trebuie să îi cădem victime. Știm cu siguranță că nu ne poate forța să facem ceea ce este împotriva lui Dumnezeu.

Acum, odată ce știi asta, cred că ești pe drumul spre biruință, pentru că asta aduce [adevărata] încredere în inimă, îndoiala a dispărut, frica a dispărut; știi că ai de-a face cu un dușman învins, știi că ai de-a face cu un monarh care a fost detronat. Mormântul este într-adevăr deschis, iar noi am ieșit cu adevărat din mormânt și putem să ne dezbrăcăm de hainele de mormânt și să ajungem la biruință. Așadar, cunoașterea este începutul.

Acum, să trecem la a doua expresie din versetul 11, „Tot așa, acum că ați înțeles partea despre cunoaștere, acum că temelia este pusă, „socotiți-vă”, acesta este al doilea cuvânt: socotiți-vă. „Socotiți-vă morți față de păcat, și vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru; deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui”. Acum, al doilea termen este „socotiți” iar aici, preaiubiților, doctrina face loc credinței. Cuvântul „știm” se refere la minte. Expresia „a socoti” se referă la inimă. Știți, se referă la felul în care stau lucrurile din punct de vedere intelectual, și ați ajuns să credeți că așa este, prin urmare: socotiți. Acum, ce înseamnă să socotești, logizomai? Există multe posibilități de traducere pentru acest cuvânt. Este folosit pentru o expresie de tip matematic. În sensul său literal, înseamnă a număra ceva, a contabiliza ceva, a socoti ceva, sau a estima ceva. Dar este folosit și în sens figurat. De fapt, cred a fost folosit destul de mult în capitolul 4. De opt ori este folosit acolo. Practic, este tradus prin a imputa sau a pune în contul cuiva, unde Domnul spune că, în mântuire, Dumnezeu pune în contul nostru neprihănirea. Dar poate fi folosit și în sens figurat pentru a se referi la a calcula în minte, sau a raționa în minte, sau a afirma în minte că ceva este într-adevăr așa. Și acesta este modul în care este folosit aici.

Am putea traduce simplu „afirmare”. Știți și acum afirmați că este adevărat, sau concluzionați că este adevărat. Sau, dacă vreți să îl puneți în categoria termenului creștin autentic care cuprinde totul, „credeți că este adevărat”. Știţi că este așa pentru că datele spun că este, acum credeți cu o credință care vine din inimă. Ajungeți la această încredere sigură.

Acum, în acest moment, cineva ar putea spune: „Ei bine, știți, este greu. Este greu pentru mine să cred că sunt o persoană care nu mai am o natură păcătoasă. Este greu pentru mine să cred că sunt o persoană care nu mai este o victimă a omului vechi. Este greu pentru mine să cred că am murit și totuși trăiesc, însă nu eu, ci Cristos trăiește în mine. Îmi este greu să cred că am parte de natura divină. Îmi este greu să cred că în mine este sădită o sămânță care nu poate putrezi. Mi-e greu să cred că sunt o făptură nouă și că toate lucrurile s-au făcut noi. Îmi este greu să cred că sunt deja pregătit pentru veșnicie și că transpunerea în slavă va fi pentru mine o schimbare mai puțin importantă decât a fost mântuirea. Îmi este greu să cred că viața lui Dumnezeu trăiește în sufletul meu. Mi-e greu să cred că Isus Cristos locuiește în mine. Mi-e greu să accept asta. Știu că așa scrie acolo, dar pentru mine este dificil să afirm acest lucru”. Ei bine, înțeleg asta. De fapt, vă voi spune de ce este dificil. Vreți să știți de ce este dificil?

Vă voi da patru motive pentru care este aşa. Primul motiv este că poate nu ați mai fost învățați asta până acum. Cred că este dificil pentru mulți oameni, pentru că nimeni nu le-a spus asta niciodată. Adică, ei cred că vor fi victime ale păcatului toată viața lor. Sunt o mulțime de oameni care cred că atunci când ești mântuit, tot ce face Domnul este să te mântuiască tranzacțional și te lasă în aceeași mizerie în care ai fost tot timpul. Iar tu doar îți croiești drum prin jungla păcatului și a stăpânirii sale pentru tot restul vieții tale. Iar ei nu știu că poate fi altfel. Și ăsta este un lucru tragic pentru a fi spus oamenilor. Sau li se spune că atunci când devii creștin, nu este o transformare, ci un adaos. Erai un om vechi, o natură veche, și pur și simplu ți se adaugă una nouă iar acum ai un mare război în interiorul tău, sărmanul de tine. Înțelegeți! Realitatea este că s-ar putea foarte bine să nu fi fost niciodată învățat care este fundamentul. După care, abia acum începi să înveți cum stau lucrurile, și poate că totul vine încet.

Dați-mi voie să vă prezint un alt motiv. Un alt motiv pentru care este greu să crezi că păcatul nu mai are stăpânire asupra ta și că păcatul nu mai are puterea de a te controla în totalitate este pur și simplu pentru că Satan nu vrea ca tu să crezi asta. Nu cred că el vrea ca tu să crezi asta. Nu cred că vrea să crezi că el și forțele sale și păcatul sunt învinși în ceea ce privește capacitatea lor finală de a te controla. Dacă citesc bine Biblia, Satan apare întotdeauna ca acuzator al fraților, nu-i așa? Chiar asta face. Și nu numai că îi acuză pe frați în fața lui Dumnezeu, dar, credeți-mă, îi acuză pe frați în fața fraților. Și Satan va face tot ce poate pentru a-i pune pe creștini într-o enormă criză de vinovăție. Iar unii creștini se sinucid din cauza asta. Vedem asta, oameni creștini care se sinucid. Și o mulțime de creștini sunt într-o anxietate enormă. Satan nu vrea ca noi să credem că păcatul este un dușman învins. Și poate că noi nu am fost învățați asta. Iată până acum, două motive.

Dați-mi voie să vă prezint un al treilea motiv. Și s-ar putea să fie o surpriză. Al treilea motiv pentru care s-ar putea să nu știți acest lucru, și țineți-vă bine, este pentru că, practic, recrearea răscumpărătoare pe care Dumnezeu a făcut-o în voi, sunteți pregătiți pentru asta?, nu a fost experiențială. Acesta este adevărul. A fost o tranzacție divină. Nu a fost experiențială. Când ați fost mântuiți, nu a existat o moarte reală, o înmormântare reală și o înviere reală, ci totul a avut loc în mod spiritual. Dar tot acest adevăr nu a fost experiențial. Știm asta pentru că există oameni care au fost mântuiți de ceva vreme și încă nu știu ce s-a întâmplat. Poate că nici tu nu ai știut până acum două săptămâni. Vedeți, nu este ceva experiențial. Mântuirea, în esența ei cea mai pură, este neexperiențială. Nu poți defini mântuirea unei persoane prin vreun fel de experiență externă. Am văzut oameni care au venit ca răspuns la o invitație într-o încăpere la o întâlnire pentru rugăciune și au plâns în hohote, însă nu a fost ceva autentic. Voi nu ați văzut așa ceva? Totodată, am văzut oameni care par să fi fost foarte reci și calculați în întregul proces, însă a fost ceva cât se poate de autentic, iar lucrarea divină chiar a avut loc în viața lor. Vedeți, în esență, răscumpărarea este neexperiențială. Este un act de credință. De fapt, nu poți experimenta moartea în Cristos. Nu poți experimenta înmormântarea ta. Nu poți experimenta faptul că ai fost înviat. Trebuie să o iei prin credință.

Vrei să știți ceva? Oamenii care umblă mereu după semne nu au o credință mare; ci au o credință mică. Oamenii cu credință mare pot accepta faptul că există Cuvântul lui Dumnezeu fără a avea nevoie de vreo dovadă externă. Oamenii care aleargă în căutarea unor fenomene externe care să verifice realitatea lui Cristos în viața lor nu au o credință mare; aceasta este îndoială care caută dovezi. Noi însă nu avem lucruri externe obiective verificabile pe care să le putem vedea ca dovadă a morții, îngropării și învierii în Cristos. Nu putem vedea faptul că păcatul este un dușman învins. Dumnezeu nu ne dă această viziune a păcatului întins la pământ după ce a fost doborât. Noi nu avem așa ceva. Așa că, asta face ca lucrurile să fie dificile.

Însă dați-mi voie să vă prezint un al patrulea și cel mai bun motiv. Ne este greu să ne dăm seama că am avut biruința asupra păcatului, așa cum am spus, mai întâi, pentru că poate nu am fost niciodată învățați asta; în al doilea rând, pentru că dușmanul nu vrea să credem asta; în al treilea rând, pentru că totul este neexperimental; și în al patrulea rând, iată cel mai bun motiv: pentru că duritatea conflictului cu păcatul din noi ne face să ne întrebăm cum ar putea fi adevărat așa ceva. Ați înțeles asta? Este foarte important. Duritatea conflictului cu păcatul din noi, pe care de multe ori îl pierdem, nu-i așa, și ne face să ne întrebăm cum se poate una ca asta . Astfel că atunci când am început această serie din Romani, primul mesaj pe care l-am prezentat a fost foarte interesant. Intenționat nu am spus nimic despre acest lucru, am prezentat doar faptul că eram morți și că am revenit la viață, iar puterea păcatului a fost frântă. Și, credeți-mă, oamenii au venit și au spus: „Oh, nu poți să crezi așa ceva. Nu poți crede că puterea păcatului este nimicită în viețile noastre. Bun, bun, bun, dar avem o astfel de luptă cu păcatul. Unde punem asta? Unde este categoria noastră teologică pentru asta?” Oameni buni, când am spus că nu există o natură veche și o natură nouă, unii oameni au făcut cu adevărat apoplexie teologică. Adică, nu puteau să facă față. Ei au zis: „Dacă nu există o natură veche, de unde vine păcatul? Adică, eu știam de unde vine, în sensul că aveam un nume pentru sursa lui. Aveam o cutie pentru asta. Acum, mi-ați luat cutia și nu știu de unde vine”.

Vă voi prezenta o cutie: chiar cea pe care o are Pavel, dar așteptați să ajungem acolo. Asta este în versetul 12. Așadar, este ceva legitim. Adică, iată-l pe Pavel ajuns creștin, în Romani 7, dacă nu mă înșel. Și ce spune el? „Oh, m-am săturat de luptă”, nu-i așa? Lucrurile pe care nu vreau să le fac le fac, lucrurile pe care vreau să le fac nu le fac. O, nenorocitul de mine! Și astfel, este greu de crezut că stăpânirea păcatului este nimicită, pentru că există o adevărată luptă cu păcatul, iar noi pierdem foarte mult. Dar, oricum ar sta lucrurile, noi trebuie să credem. Poate spui: „Ei bine, cum vom ajunge să credem?” Pentru că așa spune Biblia. Este o realitate a credinței. Fiți siguri de asta! Afirmați asta! Credeți asta!

Acum, nu vorbesc despre jocuri psihologice. Nu mă refer la ceea ce se spunea în anii '20 - '30: „În fiecare zi, în toate privințele, devin din ce în ce mai bun”. Nu vorbesc despre asta. Nu vorbesc despre a te trezi în fiecare dimineață și a spune: “Ești cu adevărat minunat, ești cu adevărat sfânt, ești cu adevărat drept”, până când, în cele din urmă, ajungi la auto hipnoză și te convingi de ceva ce nu este așa. Nu mă refer să jucăm jocuri ale minții. Nu vorbesc despre asta. Nu vorbesc despre situația în care ne păcălim pe noi înșine. Ceea ce vreau să spun este că trebuie să credem Cuvântul lui Dumnezeu. Păcatul, în puterea lui, este nimicit. Trebuie să credeți asta. Adică, să recunoaștem. Și lui Avraam i-a fost greu să creadă că va avea un fiu. Așa este. Avea 99 de ani. Sara avea 90 de ani. Amândoi erau demult trecuți de vârsta a doua, în ceea ce privește fertilitatea. Iar el s-a uitat la Sara și probabil că a chicotit și a zâmbit, însă ea a râs de-a dreptul. Însă în Romani se spune că L-a crezut pe Dumnezeu. Adică, a fost un act al credinței. Trebuia pur și simplu să crezi, pentru că așa ceva nu avea cum să fie posibil. Dar, preaiubiților, noi trebuie să credem asta.

După cum a spus un scriitor: „Ce poate fi mai frustrant decât să fii un creștin care se crede în primul rând un păcătos centrat pe sine, dar al cărui scop în viață este să producă sfințenie centrat pe Dumnezeu?” Oare, chiar vrei să fii schizoid? Asta este o modalitate bună de a începe. Să crezi că ești un păcătos nenorocit, josnic, fără speranță, sub stăpânirea păcatului, și că ar trebui să produci sfințenie. Asta te va frustra. Așadar, Pavel spune „socotiți-vă”. Afirmați că așa este. Ce spune el? „Recunoașteți și voi înșivă că sunteți cu adevărat morți față de păcat”. În realitate, înseamnă că suntem cu adevărat morți față de păcat. Fiți siguri de asta. Afirmați că biografia voastră a fost scrisă în două volume. Volumul unu este omul cel vechi, vechea natură, vechiul sine înainte de mântuire. Volumul doi este omul nou, noul sine, noua fire, noua creație. Volumul unu s-a încheiat odată cu moartea mea în Cristos. Volumul doi a început cu învierea mea în Cristos. Este atât imposibil, cât și de neconceput să redeschidem volumul unu.

Așadar, doctrina mântuirii prin har nu mă conduce la păcat. Aceasta a fost întrebarea inițială din versetul 1. Doctrina mântuirii prin har nu îmi dă libertatea să păcătuiesc și Dumnezeu să continue să exercite harul în numele păcătoșeniei mele fără margini. Nu, nu, nu. Pentru că atunci când am fost mântuit, păcatul ca stăpân a fost anulat și trebuie să cred asta. Trebuie să cred asta. Sunt în Cristos, iar sfințenia Lui mi-a fost oferită mie, astfel că păcatul nu mai are nicio stăpânire asupra mea.

Acum, asta înseamnă că eu, și asta este în teorie, chiar nu trebuie să păcătuiesc niciodată, nu-i așa? Nu sunt niciodată un păcătos forțat, o victimă a unei mizerii inerente din mine care n-a ajuns să fie cucerită. Păcatul nu mai are nicio stăpânire. Eu sunt în Cristos și Cristos este în mine. Ce perspectivă extraordinară! Cu ani în urmă, în mijlocul unei revoluții din America Latină, un cetățean american a fost prins și condamnat la moarte. Un ofițer american s-a repezit în fața plutonului de execuție și a pus un steag american peste el chiar înainte ca aceștia să fie gata să-l împuște. Și a spus: „Dacă trageți în steagul american, veți atrage mânia unei întregi națiuni”. Așa că l-au lăsat să plece. Trebuie să înțelegem că există un sens în care noi suntem acoperiți cu o neprihănire foarte protectoare a lui Isus Cristos.

Isaac Watts a prezentat-o în felul următor: „În El, semințiile lui Adam se bucură de mai multe binecuvântări decât au pierdut părinții lor”. Așadar, noi suntem în scopul Său etern, în planul Său etern, în prezența Sa eternă, în puterea Sa eternă. „Noi am fost binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești în locurile cerești. El lucrează în noi și ne dă puterea să facem totul după buna Sa plăcere. Cel care a început această bună lucrare în noi o va desăvârși până în ziua lui Isus Cristos. Dumnezeu ne-a făcut făpturi noi. Iar noi trebuie să luăm în considerare acest lucru”. Acum, ce înseamnă când faci asta? Ce înseamnă când afirmi că ești cu adevărat mort față de păcat și viu pentru Dumnezeu prin Isus Cristos? Ce înseamnă asta cu adevărat? Dați-mi voie să vă prezint câteva realități, câteva implicații practice ale acestui lucru.

În primul rând, dacă putem afirma acest lucru în inimile noastre, atunci știm că suntem încrezători în timpul ispitirilor, nu-i așa? Putem fi încrezători atunci când suntem ispitiți. Adică, totul ar putea fi rezumat prin cuvintele apostolului Pavel. „Nu v-a ajuns nicio ispită, care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească și Dumnezeu care este credincios, nu va îngădui să fiți ispitiți peste puterile voastre, ci împreună cu ispita a pregătit și”, ce? „mijlocul ca să ieșiți din ea”. Niciodată nu va exista o ispită atât de puternică asupra căreia să nu poți cunoaște biruința prin puterea lui Dumnezeu, absolut niciodată. Pentru că păcatul nu este șeful tău, stăpânul tău, conducătorul tău. Așadar, trebuie să știm asta și să afirmăm asta astfel încât să putem fi încrezători când trecem prin ispite. Și acesta este un lucru extraordinar de știut. Adică, ai putea deveni paranoic, temându-te de fiecare dată când apare o ispită. Ar putea fi cea pe care nu ai reușit niciodată să o stăpânești. Însă poți să fii încrezător atunci când ești ispitit.

În al doilea rând, și poate părea ciudat, însă poți fi încrezător chiar și atunci când păcătuiești. Poate spui: „Oare ce vrei să spui cu asta?” Ei bine, poți fi încrezător că atunci când păcătuiești, nu-ți vei pierde mântuirea. Păcatul poate să-și ridice capul urât și să te facă să te supui lui chiar dacă nu trebuie să o faci. Dar singurul lucru pe care nu-l poate face este să te îndepărteze de Dumnezeu. Nu poate face asta. Nu va trebui niciodată să plătești din nou pedeapsa. La asta se referă, în versetele 9 și 10, atunci când spune că în momentul în care Cristos a murit, a murit o singură dată și nu va mai muri niciodată. Pentru că moartea unică a plătit pedeapsa unică și a frânt puterea păcatului, astfel încât, chiar și în păcatul nostru, atunci când cădem și eșuăm, putem avea încredere în faptul că nu am pierdut răscumpărarea noastră. Ce învățătură încurajatoare! Ce mare adevăr! Așadar, când ești capabil să te socotești cu adevărat mort, atunci ești încrezător când treci prin ispită și ești încrezător chiar și atunci când păcătuiești.

Și, în al treilea rând, aș spune că a fi conștient de faptul că stăpânirea păcatului este nimicită presupune să ai încredere şi cînd e vorba de moarte. Să fii încrezător în moarte. „Cel ce crede în Mine”, a spus Isus, „chiar dacă ar fi murit, totuși...” Ce? „Va trăi”. „Și oricine trăiește și crede în Mine”, ce? „Nu va muri niciodată”. Oameni buni, vreau să fiu încrezător că atunci când sunt ispitit nu este mai mult pentru mine decât pot îndura. Vreau să am încredere chiar și în ce privește păcatul meu, [în ideea] că nu mă va scoate din mâna lui Dumnezeu și nu mă va condamna. Și vreau să am încredere în confruntarea cu moartea că ea nu are nicio putere asupra mea. Și poți avea această încredere atunci când știi că acest lucru este adevărat și îl afirmi în felul acesta în inima ta. Iar atunci când ești eliberat de teama ispitei, atunci când ești eliberat chiar de teama unui dezastru final din cauza eșecurilor și păcatelor tale, atunci când ești eliberat de teama morții, te poți bucura de plinătatea binecuvântării umblării tale cu Dumnezeu, și asta se întâmplă atunci când înveți să afirmi sau să iei în considerare sau să socotești că aceste lucruri sunt adevărate.

Deci, socotește că ești viu pentru Dumnezeu. Este o stare permanentă. Și vreau să observați că textul grecesc spune că sunteți vii pentru Dumnezeu în Cristos Isus, asta spune textul grecesc al acestei fraze finale. În Cristos Isus, și ne întoarcem la același aspect al unirii noastre cu El, este extraordinar. Totul se datorează faptului că suntem în El. Atunci când El a murit, a fost plata Lui pentru păcat suficientă? A fost? Astfel că atunci, când am murit în El, a fost suficientă și în dreptul nostru. Așadar, păcatul nu mai poate emite pretenții asupra noastră. De aceea nu ne temem nici măcar atunci când păcătuim că vom fi izgoniți, pentru că pedeapsa a fost plătită perfect și puterea păcatului a fost în cele din urmă frântă. În Cristos, în Cristos, în Cristos. Acum ascultați, nu există nicio religie în lume care să spună asta. Oamenii nu spun: Sunt în Buddha. Sunt în Mahomed. Sunt în Confucius. Sunt în Mary Baker Eddy Patterson Grover Frye. Sunt în Madam Blavatsky. Sunt în Annie Besant. Sunt în Judge Rutherford. Sunt în James Russell. Sunt în Joseph Smith. Ei nu spun asta. Dar noi suntem în Cristos. Extraordinar! Și în felul acesta, socotim, afirmăm că așa este.

Al treilea cuvânt, și acum ajungem la miezul problemei. Vreți al treilea cuvânt? Este la începutul versetului 13, care este acesta? „Cedați” sau “dați”. Unele dintre traducerile voastre pot spune „prezentați”. Ar putea fi tradus în ambele sensuri. Acum, când „cunoașterea” are de-a face cu mintea și când „socotirea” are de-a face cu inima, atunci „predarea” are de-a face cu voința. A ceda are de-a face cu voința. Ioan 13:17, una dintre afirmațiile mele preferate, Domnul spune: „Dacă știți aceste lucruri, ferice de voi dacă”, ce? „Dacă le faceți”. Așa stau lucrurile. Asta este lovitura de grație. Versetul 12: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor și să nu mai ascultați de poftele lui; să nu mai dați în stăpânirea”, și continuă și spune: „păcatului, ci dați-vă lui Dumnezeu”.

Acum, există atât de multă teologie în aceste două versete și mă voi delecta în această învățătură. Sper doar că voi reuși să termin. Țineți-vă bine, este foarte interesant! Cred că veți primi răspunsuri la câteva întrebări chiar în acest moment. Acum, versetul 12: „Deci” - ori de câte ori vedem un „deci”, știm de ce este acolo, ne duce de la declarația trecută la cea prezentă. „pentru că am murit față de păcat, suntem morți cu adevărat, morți fără niciun dubiu, morți într-un mod cât se poate de real”, asta înseamnă, „morți cu adevărat, e ceva ce s-a întâmplat cu adevărat, nu a fost o dorință, și dacă suntem vii pentru Dumnezeu, atunci, prin urmare, nu lăsați păcatul să mai domnească în trupul vostru muritor”. Acum, spunem de zece versete că păcatul nu mai are stăpânire asupra noastră, că păcatul nu mai este stăpânul nostru, că păcatul nu este cel care conduce viața noastră”. Pot să adaug următorul lucru? Nu am spus niciodată că păcatul nu mai este o forță cu care încă trebuie să ne confruntăm. Doar că nu mai este stăpânul nostru. Nu mai este cel care conduce viața noastră. Dar încă este o forță cu care trebuie să ne confruntăm. Iar acest îndemn din versetul 12 ne spune că, deși păcatul este un stăpân detronat, el este încă prin preajmă, dând ordine care nu trebuie să fie ascultate, dar uneori sunt. Și vrea să ne tragă înapoi sub controlul său, chiar dacă nu are niciun drept la asta. „Să nu mai dați în stăpânirea păcatului”.

Acum, aici vedeți păcatul personificat, iar păcatul este personificat ca un rege, ca un stăpân care domnește peste viețile oamenilor. Înainte de a fi creștini, într-adevăr, păcatul era stăpânul nostru. Păcatul era suveranul nostru. Iar noi eram robii săi. Ăsta este adevărul. Noi eram robii săi. De fapt, în versetul 17 se spune: „Erați robi ai păcatului”. Aceasta este o realitate. Acum, ascultați cu mare atenție. Aici este un îndemn în versetul 12. „Să nu mai lăsăm deci păcatul să mai domnească”. Ce vrea să spună? Ascultați, dacă păcatul nu mai este stăpân, atunci nu-l lăsați să se poarte ca și cum ar fi. Ați înțeles asta? Adică, dacă nu are niciun drept să facă asta, atunci nu-i dați niciun drept. Iată cum stau lucrurile: păcatul nu mai are stăpânire. Asta este realitatea. Aceasta este direcția. Acesta este îndemnul. Nu-l lăsați să se poarte ca și cum ar avea stăpânire! Acesta este imperativul. Puterea sa este nimicită. Nu-l lăsați să se poarte ca și cum ar mai avea vreun drept!

Cred că Petru tratează același aspect în 1 Petru, un pasaj frumos, capitolul 2 versetul 9: „Voi sunteți o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor al Lui”. Oameni buni, acestea sunt lucruri extraordinare, nu-i așa? „Ca să vestiți puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată, pe voi, care odinioară nu erați un popor, dar acum sunteți poporul lui Dumnezeu, pe voi care nu căpătaserăți îndurare, dar acum ați căpătat îndurare”. Vreți să știți ce este un creștin? Pur și simplu citiți acolo: o seminție aleasă, o preoție împărătească, un neam sfânt, un popor pe care și l-a câștigat ca să fie al Lui, chemat să vestească puterile minunate, un popor scos din întuneric la lumină, și care acum este poporul lui Dumnezeu și beneficiar ai milei. Apoi spune: „Preaiubiților, vă sfătuiesc să vă feriți de poftele firii”. Adică, uitați-vă la cine sunteți, vedeți că nu mai aveți nevoie de așa ceva.

Aici intervine un adevăr foarte important. „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor”. Vreți să subliniați asta? Trupul vostru muritor. Cred că acest lucru va șterge o mulțime de confuzii. Știți unde vrea să domnească păcatul? Se precizează în acest verset. Unde vrea el să domnească? În... ce? În trup, în trupul vostru muritor, ce înseamnă muritor? Corupt. Oare trupul nostru muritor este acela care va locui veșnic cu Dumnezeu? Nu, acela este trupul nostru glorificat. Aici vorbim despre acest organism fizic pământesc, blestemat, care cuprinde corpul fizic cu toate membrele și organele sale, precum și creierul și toate funcțiile sale. Este trupul fizic pe care păcatul caută să îl stăpânească. Acum, ascultați-mă cu mare atenție! Înainte de a fi mântuit, păcatul domnea nu numai în trupul vostru, ci și în sufletul vostru. Dar cred că atunci când ați fost răscumpărați, noua creație este sufletul, iar păcatul a rămas să domnească doar în trupul fizic. Și spun asta pentru că așa spune el. Este un termen foarte specific. Aceasta nu este vechea noastră natură. Nu vorbim despre natură, despre omul adevărat, despre adevăratul eu din interior. Acela e sufletul, omul interior. Nu este vorba de omul nou, de noua natură care împarte reședința cu vechiul suflet josnic, stăpânit de păcat. Nu, nu, acela este mort și avem un suflet nou, adevăratul eu, adevăratul eu. Omul lăuntric este sfânt, curat și pregătit pentru cer.

Singurul cap de pod al păcatului prin care pot fi afectat prin terminologia prezentată de Pavel, și, bineînțeles, trebuie să facem referire la semantică, dar haideți să înțelegem cum stau lucrurile. Singurul cap de pod este trupul. Vreți și alți termeni? Firea noastră, umanitatea noastră. Iar cuvântul „muritor” din dicționar, l-am căutat și înseamnă “trecător, supus morții și aparținând acestei lumi”. Noi suntem suflete noi. Suntem făpturi noi. Dar păcatul a rămas încă în trupurile noastre. Și oameni buni, ascultați, asta înseamnă că dacă am putea scăpa de aceste trupuri, am avea sfințenie instantanee. Credeți asta? Este exact ceea ce ne învață Biblia în Romani 8:21, uitați-vă acolo. „Creația însăși, de asemenea, va fi izbăvită din robia stricăciunii”, și vorbește despre aspectul fizic, „va fi izbăvită, ca să aibă parte de slobozenia slavei copiilor lui Dumnezeu”. Adică, nu va fi minunat când vom scăpa de această parte din noi? „Dar știm că toată firea (întreaga creație), acea întreagă dimensiune fizică, suspină și suferă durerile nașterii”, și nu numai firea (întreaga creație), „ci și noi, care avem cele dintâi roade ale Duhului, suspinăm în noi și așteptăm înfierea, adică răscumpărarea”, a cui? „A trupului nostru”. Asta este ceea ce așteptăm. Așteptăm un trup răscumpărat. Vrem să scăpăm de acela pe care îl avem.

Uitați-vă la Filipeni capitolul 3 și vreau să vedeți consecvența apostolului în învățarea acestui principiu. Filipeni 3:20: „Căci cetățenia noastră este în ceruri”. Acum, aici vorbim despre suflet. Noi suntem cetățeni ai cerului. Suntem făpturi noi. Suntem părtași la natura divină. Suntem locuiți de Duhul viu al lui Dumnezeu. „Cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor, pe Domnul nostru Isus Cristos”. Iar atunci când va veni El, ce va face? Ne va schimba oare sufletul? Nu, „El ne va schimba”, ce? „Trupul stării noastre smerite, trupul nostru cel josnic, trupul smerit (de umilință), și-l va face asemenea trupului slavei Sale”. Asta este ceea ce așteptăm.

Iată încă un pasaj care să vă dea de gândit. Unu Corinteni 15:50, 15:50. O afirmație foarte importantă: „Ce spun eu, fraților, este următorul lucru”, iată, sunteți pregătiți pentru asta? „Carnea și sângele nu pot moșteni Împărăția lui Dumnezeu”. Vreți să știți ceva, oameni buni? Nu puteți ajunge în rai în trupul în care vă aflați acum. Vă uitați la el și credeți că este grozav, poate. Și, relativ vorbind, poate fi mult mai bun decât al altcuiva. Dar nu puteți intra în rai cu el. De ce? Sfârșitul versetului 50: „Pentru că putrezirea nu poate moșteni neputrezirea”. Ei bine, ce vom face în această privință? Cum vom intra, adică? Oh, vă spun eu cum. Vă voi spune o taină. „Nu vom adormi toți, dar toți vom fi schimbați. Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiță, trâmbița va suna și morții vor învia nesupuși putrezirii”.

Acum, când morții vor ieși din mormânt, vor avea trupuri muritoare? Vor avea trupuri supuse putrezirii? Nu, vor avea trupuri nemuritoare și nesupuse putrezirii. „Căci trebuia ca trupul acesta supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire și trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire, așa că, atunci când trupul acesta supus putrezirii se va îmbrăca în neputrezire și trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghițită de biruință” și așa mai departe. Ați înțeles?

Acum, haideți să ne întoarcem la Romani 6. Dați-mi voie să vă arăt ceva. Vreți să vedeți ce nu spune Pavel? Ascultați ce nu spune el. El nu spune: nu lăsați deci păcatul să domnească în sufletul vostru. El nu spune: nu lăsați păcatul să domnească în duhul vostru. El nu spune: nu lăsați păcatul să domnească în voi. El spune: „Nu-l lăsați să domnească în, ce? În trupul vostru muritor”. Acesta este singurul loc în care păcatul poate acționa. De ce? Pentru că adevăratul tu, adevăratul eu este sfânt acum. De aceea este prezentată această luptă în Romani 7, în care se spune: „Vreau să fac binele”.

Asta vine din adevăratul eu, dar trupul meu este o problemă pentru mine. Ați observat asta? Eu am observat asta.

Dați-mi voie să vă arăt. Romani 7. Nu-mi place să merg înainte la Romani 7, pentru că vreau să vă surprind când ajungem acolo, dar acum nu pot face asta. Romani 7:17. Înapoi la versetul 15. Trebuie să acoperim totul: „Căci nu știu ce fac, nu fac ce vreau”. Nu mă înțeleg, spune el. „Căci nu fac ce vreau, ci fac ce urăsc. Acum dacă fac ce nu vreau, mărturisesc prin aceasta că legea este bună”. Cu alte cuvinte, iată-mă, fac lucruri pe care nu vreau să le fac. Sau altfel spus, ceva în mine zice că nu vreau să fac asta, dar trupul meu vrea să facă asta. Astfel că, el spune în versetul 17: „Și atunci, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta”. Ce declarație! Dar cine este? Cum adică nu mai ești tu cel care face? El spune că nu mai sunt eu. Care eu? „Eu am fost răstignit împreună cu Cristos, și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Cristos trăiește în mine”. Și sufletul nou, nesupus putrezirii, care e pregătit pentru veșnicie și sfânt, și pe care l-a făcut Dumnezeu, nu el este acela care face lucrul acesta: „Ci păcatul care locuiește în mine”.

Oh? Nu ești tu. Este păcatul care locuiește în tine. Unde locuiește, Pavel? Versetul 20: „Și dacă fac ce nu vreau să fac, nu mai sunt eu cel ce face lucrul acesta, ci păcatul care locuiește în mine”. Știu că ai spus deja asta, dar unde este în tine? Nu vrem să știm unde este? Ei bine, să ne uităm la versetul 22. „Fiindcă după omul din lăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu”, adică adevăratul eu, noul eu, noua făptură. „Dar văd o altă lege”, urmăriți asta, „în mine”, unde? „În mădularele mele”. Știți ce înseamnă această expresie? În părțile trupului. Părțile corpului. „Care se luptă împotriva legii primite de mintea mea”. Ce ziceți de versetul 25? „Astfel, dar”, după prima afirmație spune: „Astfel, dar, cu mintea”, adică cu adevăratul eu, „slujesc legii lui Dumnezeu, dar cu” ce? „Cu firea, slujesc legii păcatului”. Nădăjduiesc că înțelegeți semnificația prezentată de apostolul Pavel.

Vreau să vă atrag atenția asupra versetului 24 din Romani 7, iar acesta vă va oferi, cred eu, o concluzie solidă. „O nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de”, ce? „de acest trup”. Scoate-mă din acest trup; mă duce la moarte. Acum, ați înțeles? Nu-i așa că e minunat? Vedeți, pentru că sunteți o făptură nouă și tot ce trebuie să faceți este să ieșiți din acest trup pentru că doar așa veți cunoaște libertatea glorioasă pe care o poate avea un copil al lui Dumnezeu. Oameni buni, trebuie să continuăm. Să ne întoarcem la Romani 6. Apropo. Tocmai m-am gândit la ceva. Deci lupta vine în trupul nostru, nu-i așa? Prin dorințele trupești și așa mai departe. De aceea Pavel spune în Romani 12: „Vă îndemn, dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți”, ce? „trupurile voastre”. Vedeți, aceasta este problema. De aceea în 1 Corinteni 9:27, Pavel spune: „Eu, mă port aspru cu trupul meu”, la pământ cu el. Vedeți? Mă port aspru pentru a-l supune, pentru că trupul este problema. Așadar, aceștia sunt termenii folosiți de Pavel pentru lupta [pe care o duce].

Acum, haideți să ne întoarcem la Romani 6, așa cum am spus, și să ne uităm la versetul 12. El spune atunci: „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui”. Trupul poftește, trupul are dorințele sale, poftele trupului strigă după împlinire. Iar poftele trupului cer ascultare. Și țineți minte, trupul este locul de unde vine [pofta]. Iar creierul tău și procesele tale de gândire fac parte din acel trup. Acum, ce ne spune acest lucru? „Deci păcatul să nu mai domnească în trupul vostru muritor, și să nu mai ascultați de poftele lui”. Ceea ce ne spune este că păcatul te va domina dacă îl lași, nu-i așa? Adică, dacă îți răsfeți trupul, dacă îl hrănești, dacă îl distrezi, dacă îl ademenești și dacă îl expui la ispite, vei avea o problemă. Pentru că este vorba de trup. Şi toți factorii senzoriali care sunt expuși la această lume devin canale prin care ispita te poate atrage în păcat și păcatul poate pune stăpânire asupra ta. Așadar, păcatul te va domina dacă nu te ocupi de el.

Dar știi ce altceva îmi mai spune asta? Nu trebuie să te domine, deoarece chiar faptul că spune „să nu mai lăsați” indică faptul că nu trebuie să te domine, nu-i așa? El spune: nu mai dați voie păcatului să domnească în trupul vostru muritor. Știți ce înseamnă asta pentru mine? Ar vrea să o facă, dar nu trebuie să-l las. Nu este asta încurajator? Bineînțeles că este. Poate spui: „Care este factorul cheie? Trebuie să fie voința mea, dacă îmi spune să nu-l las să o facă, iar eu sunt cel care trebuie să îl las sau să nu îl las”. Adică, poți deveni foarte mistic în ceea ce privește viața creștină și poți spune: „Lasă-te dus și lasă-L pe Dumnezeu”. Vedeți? Poți deveni cu adevărat mistic în legătură cu: „Ei bine, eu nu fac nimic și Dumnezeu face totul”. Vedeți? Dacă vă uitați la poruncile din Biblie, ele nu sunt pentru Dumnezeu, ci pentru voi. Iar implicația aici este că voința ta trebuie să fie activată, iar aceasta este expresia „nu dați, nu cedați” sau „nu prezentați”. Voința ta este implicată. Păcatul ar vrea să te domine și te va domina dacă îl lași. Nu trebuie să îl lași, iar voința ta este un factor cheie. Cred că la asta se gândește Pavel în Filipeni 2:12 și 13, unde spune: „Duceți până la capăt mântuirea voastră cu frică și cutremur”. Căci, Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă după plăcerea Lui și voința și înfăptuirea, dar acest lucru va ieși la suprafață doar pe măsură ce voința ta este activată în conformitate cu a Lui.

Să vă mai spun un lucru care este precizat aici. Și anume, că sfințenia în comportament nu este un lucru instantaneu și neaşteptat; este un mod de viață și că trebuie să lupți tot timpul pentru a fi sfânt, pentru că atâta timp cât ești în acest, ce? În acest trup, vei avea probleme. Deci, oamenii care spun: „Ei bine, știți, acum zece ani păcatul a fost eradicat din viața mea”. Reacția mea la asta este doar să simt și să văd dacă sunt încă acolo, vedeți? Pentru că dacă încă mai ești în acest trup, problema ta încă este acolo. Sfințirea este un proces, de aceea nu cunoaștem plinătatea sfințirii până când nu ajungem să fim cu Dumnezeu.

Așadar, voința ta este implicită în versetul 12. Și voința ta este într-adevăr problema într-un mod specific în versetul 13. Așadar, el spune: „Nu dați în stăpânirea păcatului mădularele voastre” părțile trupului vostru, preaiubiților. Capacităţile, organele, aptitudinile legate de trup, chiar și gândirea, rațiunea, imaginația, tot ceea ce este în umanitatea voastră, tot ceea ce este în firea voastră, partea fizică, pământească, coruptibilă, partea muritoare a voastră, nu le cedați, nu le prezentați ca pe un instrument. Acest cuvânt folosit întotdeauna în Noul Testament, hopla se traduce prin „armă”. Este întotdeauna tradus „armă”. Și „armă” este probabil cea mai bună traducere aici. Pavel îl folosește în mod constant pentru asta. Păcatul este văzut ca un rege. Este un rege care cere ca trupurile noastre să fie arme pentru promovarea păcatului. El folosește trupurile noastre ca arme pentru a obține stăpânire asupra lumii. Astfel că pentru el, trupul devine arma pentru a promova nedreptatea. Așadar, spune el: „Nu-l lăsați pe Satan să fie un rege care colecționează arme pentru a aduce nelegiuirea peste lume. Nu-l lăsați să vă folosească pe voi ca pe una dintre armele lui”. Așadar, nu cedați părțile voastre trupești ca arme ale nedreptății pentru propagarea păcatului.

Acum, nu este nimic în neregulă cu părțile corpului tău. Dumnezeu s-a uitat la creația pe care a făcut-o și a spus: „Iată că toate sunt bune”. Îți poți folosi mâinile și picioarele și fiecare parte a corpului tău pentru gloria Lui, nu-i așa? Bineînțeles. Romani 12:1: „Să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie”, sunteți pregătiți pentru asta? Care este următorul cuvânt? Sfântă și cum? Plăcută. Trupul vostru este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Așa este. Trupul vostru este neutru în acest sens. Îl puteți folosi ca instrument pentru a păcătui sau îl puteți folosi ca instrument al neprihănirii, iar decizia este a voastră. Voi decideți. După care vine aspectul pozitiv, la mijlocul versetului: „Ci dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu. Dați-vă pe voi înșivă lui Dumnezeu ca vii din morți cum erați”. Preaiubiților, aceasta este întotdeauna substanța sau temelia, iar această frază, „ca vii din morți cum erați”, ne duce din nou înapoi în tot capitolul, nu-i așa? Și ne duce înapoi la cuvântul „cunoaștere”. Ați uitat cine sunteți? Nu ați afirmat cine sunteți? Acum, bazându-vă pe asta cedaţi şi lăsați mădularele trupului vostru ca pe niște unelte ale neprihănirii în mâna lui Dumnezeu pentru a produce ceea ce El dorește. Trebuie să vă vedeți trupul ca pe o armă în mâna unui Dumnezeu sfânt pentru a produce neprihănire. Nu-i așa că este minunat? Dumnezeu vrea să vă folosească trupul ca pe o armă a neprihănirii, tăind prin lumea păcătoasă. Iată, aici e omul Meu! Aici e o femeie a Mea. Aici este tânărul Meu. Și sunt o armă a neprihănirii. Ce gând extraordinar! Că Dumnezeu, atunci când vrea să lupte cu păcatul, te poate lua pe tine și mă poate lua pe mine și poate lupta cu păcatul prin viața noastră neprihănită. Un gând glorios. Păcatul este un monarh detronat. Vrem să cunoaștem asta. Vrem să afirmăm asta. Și vrem să ne predăm viețile noastre ca unelte în mâna Dumnezeului Atotputernic pentru scopurile neprihănirii.

Apoi încheie în versetul 14, și eu la fel: „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră”. O, ce gând minunat! Stăpânirea lui este frântă. Nu ne mai aflăm sub controlul său constant și neîntrerupt. Absolut niciodată: „Căci voi nu mai sunteți sub lege, ci sub”, sub ce? „sub har”. O declarație a statutului nostru. Nu suntem sub lege. Ce vrea să spună prin asta? Ei bine, legea și păcatul merg împreună, pentru că legea a venit să ne arate, ce? Păcatul nostru. Legea poruncește, legea cere, legea mustră, legea condamnă, legea limitează, legea nu poate învinge păcatul, nici pedeapsa, nici puterea lui. Prin lege nu va fi îndreptățită nicio făptură. Așadar, a fi sub lege înseamnă a fi condamnat. A fi sub lege înseamnă a fi sub puterea păcatului. Legea nu face decât să ne sporească robia, manifestând păcătoșenia păcatului și incapacitatea totală a omului de a face ceea ce este drept. Așadar, a fi sub lege rezumă într-un fel robia față de păcat. Legea agravează păcatul. Legea îl condamnă pe păcătos. Legea cere pedeapsa, iar legea nu are capacitatea de a elibera victima. Voi nu sunteți sub această lege. Sunteți sub har, iar harul cuprinde și însumează toată dreptatea în Cristos, toată mila lui Dumnezeu în mântuire.

În felul acesta, Pavel răspunde la întrebarea din versetul 1: „Să păcătuim ca să se înmulțească harul?” Oh, nu, nu, nu. Suntem făpturi noi. Noi știm asta. Contăm pe asta. Și ne supunem lui Dumnezeu și păcatul nu mai este stăpânul nostru. Nu mai suntem sub lege; suntem sub har. Preaiubiților, aceasta este calea de a cunoaște biruința. Să știți cine sunteți. Să credeți asta din toată inima. Și să vă predați lui Dumnezeu. Acestea sunt doar primele 14 versete din aceste trei capitole și ne așteaptă lucruri extraordinare în următoarele. Haideți să ne rugăm!

Tată, îți mulțumim pentru timpul nostru din această seară. Îți mulțumim pentru ceea ce ai făcut pentru noi, [niște oameni] atât de nevrednici. Îți mulțumim că nu mai suntem ceea ce am fost, suntem făpturi noi, pregătiți pentru cer, membri ai Împărăției, binecuvântați cu toate binecuvântările duhovnicești în locurile cerești în Cristos Isus, părtași la natura divină, având toate lucrurile care țin de viață și evlavie, suntem făcuți desăvârșiți în El. Dar, o, trupul, firea noastră, coruptibilitatea noastră, mortalitatea noastră sunt o astfel de povară. Noi gemem. Ne chinuim așteptând răscumpărarea trupurilor noastre. Dar până când va veni acel moment, Doamne, ajută-ne să știm că păcatul este un dușman învins. Ajută-ne să credem acest lucru cu inimile noastre și de asemenea să-l știm în mintea noastră. Și ajută-ne cu voința noastră să ne supunem lui Dumnezeu, pentru ca El să ne folosească ca unelte, ca arme în lupta pentru neprihănire, ca instrumente în mâna Lui. Tată, fie ca noi să fim sfinți în practică, în trup, așa cum suntem în poziția noastră și în suflet. Tată, Îți mulțumim pentru ceea ce ai realizat în părtășia noastră din această seară și pentru modul în care ne-ai deschis inimile pentru a înțelege Cuvântul Tău. Îți mulțumim pentru scumpul apostol Pavel. Ce dar a fost el pentru noi, un instrument pentru a fi folosit! Îți mulțumim că Te-ai folosit de el pentru ca noi să învățăm aceste adevăruri. Ne rugăm, Tată, ca fiecare dintre noi să primească în inimă ceea ce Cuvântul și Duhul lui Dumnezeu așază asupra noastră pentru gloria Ta, în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT