Așadar, în această seară ne vom întoarce la capitolul șase din Romani și înainte de a începe în mod oficial mesajul, dați-mi voie să vă spun cât de mult apreciez credincioșia voastră în a veni aici. Am fost pur și simplu încântat să văd biserica plină, pentru că nu este ușor.

Suntem provocați în multe feluri pentru a putea avea o înțelegere clară. Trebuie să reflectăm împreună la gândurile apostolului Pavel. Trebuie să ne punem mintea la contribuție. Îmi aduc aminte de ceea ce a spus Petru despre Pavel în 2 Petru 3:16, că în toate epistolele sale vorbește despre lucruri greu de înțeles, pe care cei neștiutori și nestatornici le rătăcesc, așa cum fac și cu celelalte texte din Scripturi. Pavel a rostit într-adevăr lucruri greu de înțeles. Petru chiar a mărturisit acest lucru, și eu mărturisesc acest lucru, și știu că și voi faceți asta.

Așadar, a fost foarte încurajator să avem parte de o asemenea credincioșie în timp ce am parcurs în epistola către Romani aceste discuții teologice foarte, foarte adânci ale apostolului Pavel. Capitolele 4, 5 și 6 au fost foarte, foarte complicate, foarte profunde. Pe scurt, credeți-mă, educația teologică are loc atunci când cineva studiază aceste extraordinare porțiuni ale Scripturii.

Acum, în această seară, ajungem la a doua jumătate a capitolului 6 din Romani și pe măsură ce analizăm Romani 6:15-23, vreau să intitulez această secțiune: „Eliberați de păcat. Eliberați de păcat”. Dați-mi voie să vă citesc versetele de la 15 la 23, astfel încât să le aveți în minte pe măsură ce le abordăm.

„Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum. Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare care duce la neprihănire? Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o. Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii. Vorbesc omenește, din pricina neputinței firii voastre pământești; după cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției şi fărădelegii, aşa că săvârșeați fărădelegea, tot aşa, acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeți la sfințirea voastră! Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire. Şi ce roade aduceați atunci? Roade, de cari acum vă este rușine: pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviți de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viața vecinică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața vecinică în Isus Cristos, Domnul nostru”.

Isus a spus în Ioan 8:34: „Oricine face păcat este rob al păcatului”. Toți oamenii care trăiesc o viață în care săvârșesc păcate sunt robii acelui păcat. De fapt, fiecare om care vine în această lume se află sub stăpânirea păcatului. Păcatul le controlează gândurile. Le controlează cuvintele. Le controlează acțiunile. Să folosesc terminologia din Romani 6, versetul 17: „Ați fost robi ai păcatului”. Versetul 20: „Ați fost” - din nou - „robi ai păcatului”. De două ori în acest pasaj. El spune că erați obişnuiţi să fiţi robi, doulos, robi ai păcatului. Iar ultimul aspect al acestei realități de a fi rob al păcatului îl găsim în versetul 21, la sfârșit: „Pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea”. Și versetul 23, începutul versetului: Fiindcă plata păcatului este moartea”. A fi robul păcatului înseamnă să mori. Păcatul, în cele din urmă, ucide.

Și când te gândești la ce înseamnă să fii rob al păcatului, este un gând îngrozitor. Cu ani în urmă, au fost scrise marile cuvinte, cuvinte prozaice despre păcat ale lui Dr.Guthrie. Ele au devenit foarte pătrunzătoare, chiar și în această societate și poate că vă vor da o idee despre ce înseamnă să fii rob al păcatului. El a scris următoarele; „Păcatul este o datorie, o povară, un hoț, o boală, o lepră, o plagă, o otravă, un șarpe, o înțepătură veninoasă. Tot ceea ce omul urăște, aceea este păcatul. O încărcătură de blesteme și nenorociri sub a cărei apăsătoare și intolerabilă presiune, întreaga creație geme. Cine este călăul ce-i sapă omului un mormânt? Cine este ispititoarea care îi fură virtutea? Cine este ucigașa care îi distruge viața? Cine este vrăjitoarea care mai întâi îl amăgește și apoi îi blestemă sufletul? Păcatul. Cine, cu o suflare de gheață, strică florile frumoase ale tinereții? Cine frânge inimile părinților? Cine coboară cu durere părul alb al celor bătrâni în mormânt? Păcatul. Cine transformă copiii blânzi în vipere, mamele gingașe în monștri și tații lor în oameni mai răi decât Irod, ucigași ai propriei lor inocențe? Păcatul. Cine aruncă mărul discordiei în inima fiecărei case? Cine aprinde torța războiului și o poartă înflăcărată peste ținuturi tremurânde? Cine, prin dezbinare în biserică, rupe haina fără cusur a lui Cristos? Păcatul. Cine este această Dalila care îl adoarme pe nazireu și oferă puterea lui Dumnezeu în mâinile celor netăiați împrejur? Cine, cu zâmbetul cuceritor pe față, cu lingușirea plină de miere pe limbă, stă la ușă pentru a oferi ritualurile sfinte ale ospitalității, iar când suspiciunea adoarme, ne străpunge perfid tâmplele cu un țăruș? Ce sirenă frumoasă este aceasta care, așezată pe o stâncă lângă râul morții, zâmbește pentru a înșela, cântă pentru a ademeni, sărută pentru a trăda și își aruncă brațele în jurul gâtului nostru pentru a sări cu noi în pierzanie? Păcatul. Cine transformă inima cea mai blândă și mai plăpândă într-una de piatră? Cine aruncă rațiunea de pe tronul ei înalt și îi împinge pe păcătoșii fără minte ca pe porcii din ținutul Gadara să se arunce ca în prăpastie într-un iaz de foc? Păcatul”.

Păcatul, acea realitate teribilă care distruge vieți, care distruge suflete, care se agață ca un cancer incurabil de pieptul omului și care, în cele din urmă, devastează, păcatul de care oamenii sunt înrobiți. Iar oamenii strigă să se elibereze de păcat, dar nu pot. Ei aleargă să scape de vinovăție, dar nu pot găsi ușurare. Și pentru că oamenii sunt robi ai păcatului, acest pasaj este atât de extraordinar pentru că spune în versetul 20, în versetele 18 și 22: „Și prin faptul că ați fost izbăviți de păcat”, iar în versetul 22: „Dar acum odată ce ați fost izbăviți de păcat”. Astfel că acest pasaj devine pentru toți cei măcinați de păcatul lor, o promisiune de eliberare, o dezlegare de păcat. Ce gând extraordinar! De păcatul care devastează, păcatul care distruge, păcatul care ucide.

Cel mai mare dar pe care Dumnezeu l-ar putea oferi vreodată unei ființe umane, fără excepție, este acela de a fi eliberat de păcat, izbăvit de păcat; acela de a fi restaurat în ce privește neprihănirea, și acela de a fi în stare să împlinească tot ceea ce am fost rânduiți să fim atunci când Dumnezeu ne-a creat, înainte ca păcatul să invadeze sistemul nostru uman. Liberi de păcat. Ce gând! De pedeapsa lui, de puterea lui și de prezența lui debilitantă și ucigătoare, liberi! Nu mă pot gândi la un gând mai frumos decât acesta, nu-i așa? Așadar, acest pasaj magistral se referă la eliberarea de păcat și ar trebui să găsiți aici într-adevăr extraordinar de multă mângâiere și un mare motiv de bucurie.

Amintiți-vă că Pavel discută marea doctrină a sfințirii, care este legată de doctrina justificării. Și acum, după ce a discutat despre aceasta în capitolele 3, 4 și 5, el arată rezultatul ei, iar rezultatul pe care l-am văzut în prima jumătate a capitolului 6 este acela de a fi făcut sfânt. Iar rezultatul acestui lucru în a doua jumătate a capitolului 6 este de a fi eliberat de păcat. Și ca să fiu sincer cu voi, oameni buni, sunt unul și același lucru. Iar Pavel nu face decât să privească aceeași măreaţă realitate din două unghiuri. Și astfel, în acest capitol aflăm marea realitate a ceea ce este sfințirea și, de asemenea, aflăm marea realitate a modului în care ea este legată de justificare. Când am fost mântuiți, când am fost răscumpărați și împăcați cu Dumnezeu, a fost pentru a ne face sfinți și liberi de păcat. Aceasta a fost intenția.

Acum, am învățat în primele paisprezece versete ale capitolului că suntem uniți cu Isus Cristos în moartea și învierea Sa și astfel am murit față de păcat și am înviat pentru a trăi o viață nouă. Pedeapsa pentru păcat a fost plătită cu acea moarte. Puterea păcatului a fost înfrântă, iar acum noi trăim o viață nouă, și suntem vii pentru Dumnezeu. Și acum, în versetele 15-23, Pavel demonstrează printr-o altă analogie că suntem făcuți sfinți. Nu numai că am murit în Cristos, am înviat în Cristos și trăim o viață nouă, după ce am murit față de cea veche, dar am devenit și robi ai lui Dumnezeu și, prin aceasta, robia față de păcat, care era caracteristică vieții noastre anterioare, a fost înfrântă. Așadar, el abordează cu adevărat același lucru din două perspective diferite. El arată că, după mântuire, credinciosul are o relație cu totul nouă față de păcat, diferită de cea de dinainte, pentru că a murit în Cristos, a înviat în Cristos și are un nou stăpân care îl înlătură pe cel vechi. Aceasta este ideea centrală a celei de-a doua jumătăți a capitolului. Și, în ambele cazuri, ideea lui este aceea de a arăta că un om cu adevărat regenerat nu poate continua în același tipar al păcatului care a fost caracteristic vieții sale înainte de a fi mântuit. De ce? Pentru că nu mai suntem în aceeași relație cu păcatul. Am murit și am înviat în Cristos. Avem acum, în a doua jumătate a capitolului, un nou stăpân, ceea ce înseamnă că nu mai suntem sub stăpânul cel vechi.

Așadar, indiferent dacă vă uitați la el prin prisma primei jumătăți a capitolului sau prin a doua jumătate a capitolului, veți vedea același lucru. Un om care este cu adevărat îndreptățit, răscumpărat, mântuit va avea o relație cu păcatul diferită de cea pe care a avut-o vreodată. Nu poate continua așa cum a fost.

Acum, vreau să vă uitați la acest pasaj, este un pasaj foarte simplu, deși la prima vedere poate părea dificil. Îl vom împărți și vom parcurge câteva elemente astăzi și câteva elemente data viitoare, dar să începem cu antagonistul. Am folosit aceeași mică schiță pentru prima jumătate a capitolului, iar cea de-a doua urmează aceeași idee. Începe cu o întrebare propusă. Vom numi acest lucru perspectiva antagonistă. Și prin asta, mă refer la cel care este antagonist față de doctrina lui Pavel despre mântuirea prin har. Legalistul nu poate tolera așa ceva, genul acesta de har. Și iată, în versetul 15, ce ar spune de obicei: „Ce urmează de aici?” Adică, dacă suntem mântuiți prin har și dacă, așa cum tocmai ați spus în versetul 14, nu mai suntem sub lege, „Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub lege, ci sub har?”

Cu alte cuvinte, pentru unii oameni care sunt legaliști, harul pare a fi o permisiune pentru nelegiuire. Vreau să spun că atunci când vii la un grup de oameni ca poporul evreu care au încercat toată viața să-și câștige drumul spre cer prin fapte bune și le spui: „Toate faptele voastre bune nu sunt decât niște haine murdare, nu înseamnă nimic. Puteți fi mântuiți prin darul fără plată al lui Dumnezeu oferit păcătoșilor nevrednici”. Acest lucru este foarte greu de acceptat pentru ei. Sună a fărădelege. Sună a libertate pentru a păcătui. Sună ca și cum nu contează cum trăiești, și aici intervine antagonistul. El spune: „Uite, dacă propovăduiți acest mesaj al mântuirii prin har, cu alte cuvinte, că eu nu fac nimic pentru a fi mântuit și că nu pot face nimic pentru a fi mântuit, că niciuna dintre faptele mele bune nu contează în mântuirea mea, că totul este har și că Dumnezeu mă va ierta, că nu sunt sub lege și că sunt sub har, atunci, oameni buni, tocmai m-ați lăsat liber [să păcătuiesc]”.

Ei bine, răspunsul lui Pavel în prima jumătate a capitolului este pur și simplu acesta. Nu, nu v-am lăsat liberi[să păcătuiți] pentru că Dumnezeu a pus în voi o natură nouă, iar natura voastră nouă, noua voastră făptură, noul vostru sine, noua voastră identitate nu va face așa ceva. Înțelegeți asta? Și dacă ajungi să faci așa ceva, arăți că nu ești sub har și că nu ești deloc o făptură nouă.

Așadar, prima întrebare antagonică a venit în versetul 1 și a fost: „Să păcătuim mereu pentru ca să se înmulțească harul?” Iar acum întrebarea următoare este foarte asemănătoare: „Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub lege, ci sub har?” Ideea este aceeași. Oare doctrina mântuirii prin har oferă libertatea de a păcătui într-un mod neîngrădit? Aceasta este acuzația care este adusă acestei doctrine. Și vă puteți imagina că, în contextul societății evreiești în care Pavel slujea, ei ar fi spus pur și simplu: „Stai puțin, nu poți să faci așa ceva”. Și de aceea, de exemplu, atunci când a predicat în Galatia, în orașele din acel teritoriu cunoscut sub numele de Galatia, și a predicat mântuirea prin har prin credință, evreii l-au urmărit și au venit în toate acele biserici și au spus: „Nu, nu, nu. Trebuie să fiți tăiați împrejur. Trebuie să respectați toată Legea lui Moise și dacă faceți asta, atunci puteți veni la Cristos”.

Iar Pavel a trebuit să scrie în Galateni și să spună: „Nu lăsați pe nimeni să vă amăgească. Nu lăsați pe nimeni să adauge fapte la mântuirea voastră realizată prin har. Dacă vine cineva și predică așa ceva, nu-mi pasă cine este, chiar și un înger de ar fi, să fie anatema“. Doctrina harului rămâne în picioare, oameni buni. Cu toate acuzațiile, ea rămâne în picioare. Și întotdeauna au existat acei critici care au spus că doctrina harului duce la fărădelege. Aceasta este critica antagonistului, și pot să vă spun ceea ce am spus mai devreme în studiul nostru? Predicarea harului și învățătura harului este întotdeauna pasibilă de această acuzație. Întotdeauna este așa. Întotdeauna este expusă acestei critici, noi însă nu o vom schimba, pentru că nu mă tem de asta. Nu mi-e teamă să spun cuiva: „Vii la Isus Cristos prin har, adică prin darul fără plată al lui Dumnezeu de mântuire, independent de tot ce ai făcut vreodată și făcând abstracție de tot ce ai făcut vreodată; vii prin har și cred că, făcând acest pas, Dumnezeu te va face o făptură nouă, așa cum spune Biblia, și nu vei trăi astfel încât să abuzezi de realitatea acestui har”. Acum, s-ar putea să abuzezi de el din când în când, dar ăsta nu va fi un mod de viață.

Așadar, antagonistul pune întrebarea din nou în versetul 15: „Să păcătuim?” Ideea este: să păcătuim în mod deliberat, în mod persistent, continuu, ca obicei. Să păcătuim acum, noi cei care am fost eliberați de sub lege, și prin aceasta nu vrea să spună că nu mai suntem responsabili să ascultăm de Cuvântul lui Dumnezeu. Ceea ce vrea să spună este că neprihănirea este sub un sistem al legii; mântuirea este sub un sistem al legii; și neprihănirea este sub un sistem al faptelor. Din moment ce am fost eliberați de încercarea de a ne câștiga mântuirea, din moment ce este un dar fără plată al harului, asta înseamnă ca sub har să continuăm să păcătuim? Ne dă harul libertatea să facem asta?

Așadar, acum urmează răspunsul. Primul punct este antagonistul, iată al doilea punct, răspunsul. Versetul 15 în greacă spune, Mē genoito. Varianta autorizată din engleză traduce această expresie: „Dumnezeu să ne ferească!” Și ar putea fi tradus: „Nu, nu, nu, niciodată în viața ta! În niciun caz! Imposibil, ridicol, categoric nu!” Este un gând absolut inacceptabil. Dacă pui o astfel de întrebare înseamnă că dovedești că nu ești creștin. Și credeți-mă, au existat oameni care au făcut acest lucru.

Îmi aduc aminte că s-a întâmplat asta cu foarte mult în urmă cu 12 sau 13 ani pe aici. Și purtam conversații cu niște studenți care spuneau: „Oh, tocmai am intrat în ceea ce ei numeau ‘super har’ și nu trebuie să-mi mărturisesc păcatul, iar lui Dumnezeu nu-i pasă ce fac și sunt liber în har și pot trăi oricum vreau să trăiesc. Fac ce vreau și sunt pur și simplu sub har”. Și stilul de viață continuu pe care îl afișau era o dovadă suficientă pentru mine că ei nu au știut niciodată ce înseamnă să fii sub har, pentru că harul nu numai că acordă o mântuire nemeritată, ci transformă o viață. Iar modul păcătos de viață este schimbat.

Așadar, în versetul 15 este antagonistul, iar răspunsul este tot în versetul 15. Nu, nu, nu. Pavel însă, nu dă doar răspunsuri scurte de genul acesta, ci le și explică. Așadar, haideți cu mine la versetul 16 și vă invit să ne uităm la axiomă, la axiomă. Ce este o axiomă? Este un adevăr general. O axiomă este ceva ce nu se demonstrează; este de la sine înțeles. Nu are nevoie de dovezi, pentru că este ceva evident, iar asta este exact ceea ce avem aici. Avem enunțată o axiomă foarte simplă. Și începe prin a spune: „Nu știți?” Presupunerea este că știți acest lucru. „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați?” O axiomă foarte simplă. Dacă vă angajați pentru a sluji un anumit stăpân, sunteți obligați să îl slujiți pe acel stăpân. Adică, nu trebuie să fii o persoană strălucită ca să îți dai seama de această axiomă. Este evidentă. Este de la sine înțeles. Pur și simplu se precizează acest lucru, un rob este obligat să se supună stăpânului său prin însăși natura robiei sale. Adică, așa este robia. Dacă te angajezi să fii robul cuiva, te angajezi să te supui. Acest lucru este pur și simplu axiomatic și aceasta este esența a ceea ce Pavel vrea să transmită, un punct foarte important. Dacă te dai rob unui stăpân, devii robul acelui stăpân.

Uitați-vă din nou în versetul 16. „aceluia de care ascultați” – doulos – a te supune, a fi rob sau sclav, - „sunteți robii aceluia de care ascultați”. Adică, o faceți pentru că v-ați dat pe voi înșivă. Acum, în mod deosebit, acest lucru este adevărat atunci când te-ai predat de bunăvoie acelei persoane. Te dai unui stăpân și devii sclavul acelui stăpân. Asta este evident.

Apoi continuă în versetul 16 și face o aplicație. „Fie că este vorba de păcat care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare care duce la neprihănire”. Acum el îi personifică pe acești doi stăpâni. Unul este păcatul și altul este ascultarea. Păcatul, apropo, este neascultare, nu-i așa? Așadar, spune că unul poate fi neascultare și celălalt ascultare, și care este standardul de care ascultăm sau nu ascultăm? De Dumnezeu, nu-i așa? Așadar, întreaga problemă este că unii oameni nu se supun lui Dumnezeu prin neascultare, iar alții se supun lui Dumnezeu prin ascultare.

Ca să mă exprim în termenii din capitolul 5, oamenii sunt fie în Adam, fie în Cristos. Ca să o punem în acești termeni pomeniți în versetul 17, din capitolul 5 și în versetul 21, oamenii sunt fie sub stăpânirea păcatului, fie sub stăpânirea harului. Deci, în acest sens, fie slujești păcatul, fie slujești ascultarea. Acum, dați-mi voie să o spun cât se poate de clar. Există doar două opțiuni, oameni buni. Asta e tot, doar două. Nu există cale de mijloc. Două din care să alegi. Alegi să slujești păcatul sau alegi să slujești ascultarea. Alegi să te supui lui Dumnezeu sau alegi să nu te supui lui Dumnezeu. Iar dacă nu te supui lui Dumnezeu, devii subiectul sau ești în mod natural subiectul domnului puterii văzduhului, Satan însuși. Este deci o lege universală că un om devine robul stăpânului la care se angajează, este un principiu axiomatic simplu.

Este, de asemenea, axiomatic în cadrul aceluiași principiu faptul că niciodată nu poți sluji doi stăpâni. Fie slujești unuia, fie slujești altuia. Isus a spus în Matei 6:24: „Nimeni nu poate sluji” - ce? - doi stăpâni; căci sau va urî pe unul și iubi pe celălalt, sau va ținea la unul și va nesocoti pe celălalt”. Și în acest caz, a spus el, nu poți sluji lui Dumnezeu și lui Mamona. Nu poți sluji la doi stăpâni. Este în natura robiei faptul că nu poți avea doi oameni care să-ți dea ordine, dacă ești rob. Odată ce ți-ai ales stăpânul, prin însăși definiția acestui act, devii legat în ascultare de acel stăpân.

Aceasta este axioma de bază din care decurge restul textului. Așa cum am văzut în primele 14 versete, ideea este că am fost îngropați împreună cu Cristos și că am înviat împreună cu Cristos. Aici, ideea este analogia cu robia. Când ai devenit creștin, ce ai spus, de fapt, ce ai spus? Mă supun cui? Lui Dumnezeu prin Cristos.

Acum dați-mi voie să o spun cât se poate de simplu. Nu există mântuire în afară unei astfel de supuneri conștiente. Acest lucru ar distruge întregul punct de vedere al lui Pavel exprimat aici. Când vii la Cristos, vii ca un rob la un stăpân, ca un slujitor al Domnului. Nu se poate altfel. Iar când spui: „Vin ca rob sau ca slujitor al Domnului și al Stăpânului”, îți afirmi angajamentul de a fi supus Lui.

Acum, dacă ești robul păcatului- înapoi la versetul 16 - dacă ești robul păcatului, la ce te duce acest lucru? La moarte. Și vom auzi asta de câteva ori înainte de a ajunge la versetul 23. Iar dacă ești robul ascultării, la ce duce asta? La neprihănire. Păcatul duce la păcat, duce la păcat, duce la păcat, și mai apoi duce la moarte. Păcatul generează păcat, generează păcat, și apoi generează moarte. „Oamenii”, spune Charles Hodge, „se grăbesc să treacă de la o slujbă degradantă la alta, până când aceasta îi ruinează”.

Dar, pe de altă parte, dacă slujești ascultării, iar ascultarea este personificată în acest punct ca și cum ar fi un stăpân, dacă slujești ascultării, aceasta duce la neprihănire, la neprihănire, la neprihănire. Și, după cum vom afla în versetul 23, în cele din urmă duce, la ce? La viața veșnică. Așadar, ai de ales. Aceasta este alegerea ta. Poți fi un rob al păcatului, ceea ce ești prin natură, sau poți fi un rob al lui Dumnezeu, ceea ce ești prin noua creație.

Dați-mi voie să spun ceva foarte important în acest moment. Cel care vine la Dumnezeu prin Cristos și spune: „Te iau ca Mântuitor, Stăpân și Domn al meu”, nu este, ascultați-mă, și acesta este întregul punct de vedere al lui Pavel de aici, nu este doar obligat din punct de vedere etic, nu este doar obligat din punct de vedere etic să se supună, ci în mod creator este făcut pentru a se supune. Și acesta este un adevăr foarte important. Când devii creștin, nu este vorba doar de faptul că ești obligat din punct de vedere etic să te supui, ci că ești făcut în mod creator astfel încât să te supui.

Și dacă ai vreo îndoială în legătură cu acest lucru, atunci nu înțelegi Efeseni 2, care spune că am fost zidiți în Cristos Isus nu pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a dorit sau le-a nădăjduit sau le-a vrut, ci pe care le-a rânduit mai dinainte pentru ca noi să, ce? Să umblăm în ele. Mântuirea este pentru fapte bune, fără echivoc. Deci rețineți acest lucru pentru că mulți oameni s-au încurcat în Romani 6 pentru că nu au înțeles acest concept. Pavel nu vorbește aici de o obligație etică, care este o obligație a conștiinței morale. El vorbește despre o refacere a naturii unui individ astfel încât ascultarea este un factor real. Există acolo și o realitate etică, dar începe cu un fapt creator și trece apoi la o responsabilitate etică.

Așadar, Pavel se referă, rețineți, la o stare de fapt, la o realitate, nu la un „trebuie”, nu la o poruncă. Poate spui: „Ei bine, atunci ceea ce încercați să spuneți este că toți cei care sunt mântuiți sunt transformați”. Ați înțeles! În primele 14 versete am văzut transformarea prin imaginea morții și a învierii, nu-i așa? Aici vedem transformarea prin analogia de a fi, într-un fel, mort față de vechea robie pentru a trăi față de noua robie. În capitolul următor, capitolul 7, vom vedea aceeași analogie, doar că de data aceasta va fi într-o situație de căsătorie, în care avem un fost soț și un nou soț. Și Pavel bate în aceeași direcție, și anume că există o nouă creație. Și chiar dacă suntem în prezența trupurilor noastre, chiar dacă încă suntem în trupul acesta, chiar dacă nu putem experimenta decât sfințenia imperfectă, ne vom supune. Trebuie să ne supunem. Este un lucru esențial în noua noastră creație.

Acum, dacă vreți să vedeți în acest sens un text comparativ, Coloseni 1:21 ar fi de ajutor. „Și pe voi”, - adică pe noi, - „care odinioară erați străini și vrăjmași prin gândurile și prin faptele voastre rele, El v-a împăcat acum prin trupul Lui de carne, prin moarte”. Acum, când Dumnezeu ne-a împăcat la cruce, s-a întâmplat ceva. Poate spui: „Da, ne-a adus la Dumnezeu”. Așa este, dar s-a mai întâmplat ceva, uitați-vă la asta. El ne-a împăcat ca să ne înfățișeze sfinți, fără prihană și fără vină” - unde? – „înaintea Lui”.

Acum vă puteți întoarce la Romani. Atunci când Dumnezeu ne-a răscumpărat, acea nouă creație a devenit sfântă, iar acest lucru va avea drept consecință o schimbare de comportament. Ascultarea – rețineți vă rog, o voi spune altfel - ascultarea este o certitudine în viața unei persoane cu adevărat îndreptățită. Acum, asta nu înseamnă că nu va exista păcat acolo și asta nu înseamnă că nu vor fi momente în care acel păcat va da impresia că stăpânește. Dar ascultarea va fi acolo, chiar dacă în anumite momente va fi întunecată.

Astfel, putem spune că dacă un om continuă să păcătuiască în mod nemijlocit și continuu, în mod obișnuit, persistent și voluntar, așa cum făcea înainte de așa-zisa venire la Cristos, indiferent de ceea ce crede, nu este creștin. Așadar, chiar privind întrebarea pusă în versetul 15, este ceva absurd pentru cineva să spună: „Ei bine, atunci, dacă am intrat sub har și nu mai suntem sub lege, hai să păcătuim ca cei fără minte”. Punând o astfel de întrebare, demonstrezi că nici măcar nu ești creștin. Dacă tu continui să fii rob al păcatului, 1 Ioan spune că nu poți aparține lui Dumnezeu. Nu poți. 1 Ioan 1:6: „Dacă zicem că avem părtășie cu El și umblăm în întuneric”, - ce facem? – „mințim și nu trăim adevărul”. 1 Ioan 2:4: „Cine zice: „Îl cunosc”, și nu păzește poruncile Lui, este un mincinos, și adevărul nu este în el”. 3:9: „Oricine este născut din Dumnezeu nu păcătuiește, pentru că sămânța lui rămâne în el și nu poate păcătui, fiindcă este născut din Dumnezeu. Prin aceasta se cunosc copiii lui Dumnezeu și copiii diavolului. Oricine nu trăiește în neprihănire nu este de la Dumnezeu; nici cine nu iubește pe fratele său”.

Cu alte cuvinte, dacă ești creștin, vei manifesta neprihănire, vei manifesta ascultare. Nu spune Petru același lucru în 2 Petru 2:19? „Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înșiși sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit”. Un mare principiu! Ceea ce te domină este un indiciu cu privire la cine este stăpânul tău. De aceea spunem: „Arătați-ne un om care trăiește o viață de păcat fără margini și chiar nu contează ce pretinde”.

Matthew Henry a spus-o astfel: „Dacă vrem să știm din care dintre aceste două familii facem parte, trebuie să ne întrebăm căruia dintre acești doi stăpâni îi dăm ascultare”. Acum, să ne întoarcem la ceea ce am spus data trecută, ca să înțelegeți. Dacă ești un creștin adevărat, se poate întâmpla să păcătuiești, dar adevărata ta persoană va urî acel păcat. Și te vei găsi acolo unde era Pavel în Romani 7, și vei spune: „Lucrurile pe care vreau să le fac, nu le fac. Și lucrurile pe care nu vreau să le fac, le fac, o nenorocitul de mine!”

Astfel că există două motive în acest capitol pentru care un credincios ce este sub har, nu va mai continua [să trăiască] în păcat. În primul rând, el este unit cu Cristos. A murit față de păcat; păcatul nu mai are nicio stăpânire asupra lui. În al doilea rând, el este robul unui nou stăpân și se va supune noului stăpân prin însăși definiția robiei sale.

Acum, după ce ne-am uitat la antagonist, la răspuns și la axioma din versetul 16, versetele de la 17 la 22 devin argumentarea în care el își desfășoară toată gândirea pe baza axiomei de acolo. Și apoi, în versetul 23, el încheie în cele din urmă cu ceea ce voi numi un absolut. Nu vom trece prin asta, dar dați-mi voie să vă prezint argumentarea din versetele de la 17 la 22, un lucru pur și simplu minunat, minunat!

Pavel explică acum principiul din versetul 16, explică axioma, aplicând-o la situație, și face acest lucru creionând un contrast extins între aceste două robii: robia față de păcat și robia față de neprihănire. El le expune pur și simplu. Începe cu poziția dată de ele, apoi cu practicarea lor și apoi cu promisiunile lor. El trece prin cele trei faze: când au început, încotro se îndreaptă și când se sfârșesc.

Să ne uităm, în primul rând, la poziția dată de aceste două robii. Versetul 17: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că, după ce aţi fost robi ai păcatului, aţi ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii, pe care aţi primit-o. Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviți de subt păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii”. Acum le vedeți pe ambele acolo, nu-i așa? Pe de o parte, în versetul 17, ați fost robii păcatului. În versetul 18, ați devenit robi ai neprihănirii. Acum, acestea sunt punctele de început la care vrem să ne uităm. Aceasta este o discuție pozițională și voi explica acest lucru pe parcurs.

Uitați-vă la versetul 17: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu”, și aceasta este o notă de subsol importantă. Ori de câte ori vorbești despre mântuirea cuiva, cui trebuie să mulțumești? Pe cine trebuie să mulțumești? Pe Dumnezeu. Nu ai venit la Cristos pentru că ai fost foarte inteligent. Nu ai venit la Cristos pentru că ai cercetat terenul și ai spus că acesta este lucrul pe care vrei să îl faci. Nu ai venit la Cristos pentru că cineva te-a convins intelectual, datorită multelor informații care sunt adevărate. Nu ai venit la Cristos pentru niciun alt motiv decât pentru că Dumnezeu te-a adus. Așa este, „Nimeni nu vine la Mine, dacă nu” - ce? – „îl atrage Tatăl”. Și întotdeauna trebuie să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru mântuire, pentru că El este autorul și desăvârșitorul credinței noastre. Numai Dumnezeu este cel care poate rupe robia păcatului. Mântuirea este de la Dumnezeu și de la nimeni altcineva. Nu există mântuire în afară de cea pe care a dat-o Dumnezeu.

În Romani 1:8, chiar la începutul epistolei, Pavel spune: „Mulțumesc Dumnezeului meu, prin Isus Cristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea”. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat în viața voastră. Așadar, asta este ceva fundamental. Și, apropo, veți găsi același concept în tot Noul Testament. Transformarea care ne duce de la moarte la viață, de la păcat la Dumnezeu, este una pe care Dumnezeu Însuși o face.

Acestea fiind spuse, haideți să ne uităm la restul contrastului de aici. El spune apoi: „Ați fost robi ai păcatului”. Acesta este un verb la timpul imperfect, ceea ce înseamnă că este un timp trecut continuu. Cu alte cuvinte, în vremurile trecute, erați continuu robi ai păcatului. Acum, aceasta este condiția naturală a fiecărui om. Doar că oamenii nu vor să recunoască asta. Nu le place să audă asta. Ca să o spunem într-un mod foarte coerent cu tema despre care am vorbit în ultimele două săptămâni, ceea ce spune el este: „De la început, prin natura voastră ați fost păcătoși, în mod continuu. Aceasta este natura voastră. Aceasta este condiția voastră naturală, vi s-a impus o stăpânire forțată involuntară și foarte aspră prin faptul că v-ați născut în lume. Știți de unde ați luat tot acest păcat? De unde l-ați luat? De la mama și de la tata, iar ei l-au moștenit de la Adam și Eva”.

Astfel, bărbații și femeile care se nasc în această lume se nasc în această condiție teribilă de robie față de păcat. De fapt, Romani 3 ne ajută oarecum să vedem ce înseamnă asta. În versetul 10: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar, nu este niciunul care să aibă pricepere, nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu. Toți s-au abătut și au ajuns niște netrebnici. Toți împreună s-au stricat”, asta înseamnă acest verb. „Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar. Gâtlejul lor este un mormânt deschis, se slujesc de limbile lor ca să înșele. Sub buze au venin de aspidă. Gura le este plină de blesteme. Au picioarele grabnice să verse sânge, prăpădul și pustiirea sunt pe drumul lor. Nu cunosc calea păcii și frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor”.

Așadar, aceasta este o descriere a speciei umane, sunt robi ai păcatului. Oamenii nu-și dau seama de asta. Știți, ei cred că sunt liberi. Și, inevitabil, atunci când ajungi la cineva cu Evanghelia și îi spui despre venirea la Isus Cristos, observi că ei se tem să vină la Cristos pentru că se tem că este un fel de robie, deoarece ei cred că acum au o asemenea libertate. De fapt ei nu au nicio libertate. Nu există libertate pentru oamenii neregenerați, nu există deloc. Ei sunt robi. Iată ce spune [textul]: „După ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă”. Oh, îmi place asta!

Ce spune asta? Ei bine, nu a fost ceva exterior, nu-i așa? Când au venit la Cristos, nu a fost vreo realizare exterioară. Nu a fost vreun botez în apă sau vreo apartenență la o biserică sau semnarea vreunui formular sau ridicarea mâinii sau mersul pe un culoar sau efectuarea vreunui ritual religios, sau practicarea unor mătănii, sau aprinderea unei lumânări, realizarea unui pelerinaj sau orice altceva. Nu a fost ceva exterior, ci ceva interior, din inimă. Și ce s-a întâmplat în inima lor? S-au supus. Au ascultat.

Cu alte cuvinte, fiţi atenţi, chiar dacă este lucrarea lui Dumnezeu, nu sunteți transportați pasiv de la un stăpân la altul. Nu ești pur și simplu ridicat involuntar și azvârlit în altă parte. Iar oamenii care pătrund în doctrina suveranității lui Dumnezeu, foarte des, văd oameni care sunt mântuiți fără să știe. Poți citi teologi care spun că poți fi o persoană răscumpărată și nici măcar să nu știi asta, pentru că s-a întâmplat. Dumnezeu a făcut asta deja, doar că nu te-a anunțat încă. Mi se pare foarte dificil. Pentru că nu vezi niciodată că mântuirea are loc în afara actului de angajare față de Cristos. În acest context particular, se vorbește despre aceasta ca despre ascultare, supunere. Cu bucurie și nerăbdare, cu un sentiment al robiei față de păcat, te-ai grăbit să faci din Dumnezeu noul tău stăpân.

Și de cine ai ascultat? De un lucru spiritual nebulos și vag? Nu. Asta este extraordinar și mulți oameni gândesc: „Oh, eu cred, cred în credință, cred”. Și, știți, auziți asta tot timpul de la oameni. „Oh, da, sunt credincios”. Ce crezi tu? „Oh, eu cred în Dumnezeu. Eu cred”. Ei bine, este mai mult decât atât. Asta spune versetul 17: „Ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii”. Nu-i așa că e bine? Asta nu e o întrebare. „Ei bine, eu am convingerea că dacă tu doar crezi, vei fi bine”. Nu. Tu crezi ceva, tu crezi acea formă de doctrină, dreptarul adevărului mântuitor. Dreptarul este [termenul grecesc] tupos. Și are o mulțime de utilizări. Modul în care este încadrat în acest verset este minunat, iar în Traducerea Autorizată din engleză s-a ratat nuanța. Ar trebui să scrie că ați ascultat din inimă acea formă de doctrină în care, rețineți, în care ați fost așezați. Nu care v-a fost dată, ci în care ați fost așezați. „Doamne, ce gând extraordinar!

Dați-mi voie să vă prezint o idee. Cuvântul tupos înseamnă aici “dreptar, matriță, o matriță de turnare”. Și să presupunem că matrița are forma unui servitor, a unui supus. Când ai venit în această lume, ai fost turnat într-o matriță și ai ieșit după ce metalul topit s-a răcit, ai fost ridicat din acea matriță și ai fost așezat în lume. Ai fost un rob al păcatului. Erai o statuie de sclav și erai rob față de păcat.

Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu că ai răspuns la adevărata evanghelie ascultând de dreptarul în care ai fost turnat. Este ca și cum, în analogia lui Pavel, atunci când Dumnezeu te-a văzut că erai rob al păcatului, prin marele Său har, te-a topit și te-a redus la elementele de bază. Și în timp ce erai fierbinte și topit, El te-a turnat din nou într-o nouă formă. Această matriță este dreptarul în care ai fost așezat. O poți vedea, 2 Timotei 1:13, dreptarul învățăturilor sănătoase. Acest cuvânt „dreptar” este folosit de 16 ori în Noul Testament. Dreptarul există.

Deci, iată-te! Ai fost topit prin convingere, prin lucrarea începătoare a Duhului răscumpărător și acum ești turnat din nou, într-o matriță nouă. Iar când metalul s-a răcit, s-a întărit și ești scos afară, ai o formă nouă. Care este forma ta? Te-ai conformat matriței în care ai fost turnat, și care este acea matriță? Este dreptarul învățăturii. Ce înseamnă asta? Te-ai conformat modelului de adevăr care este Evanghelia. Acum ești o statuie vie a realității Evangheliei. Ce gând glorios! Eşti nou, cu totul nou. Învățătura, și gândește-te la asta în felul următor, învățătura căreia te supui când devii creștin te imprimă cu imaginea ei. Trebuie să știți că este un gând glorios!

Ați observat vreodată că acest lucru este valabil pentru orice în viață? Oamenii trăiesc așa cum învață să trăiască. Este adevărat. Oamenii trăiesc așa cum învață să trăiască. Dacă vii la Biserica Grace, suficient de mult timp, te vom turna în matrița noastră. Chiar o vom face. Și vei pleca de aici ca un „pui al Harului”. Așa este, așa se întâmplă! Și nu este nicio problemă, pentru că Isus a spus: „Și când un om este pe deplin ucenicizat, va fi ca învățătorul său”. Este normal, este absolut normal. Adică, la urma urmei, ieși dintr-o anumită familie și porți chipul acelei familii. Te-a pus în matrița ei, nu-i așa? Este exact ceea ce se spune în Romani 12:2 : „Să nu vă potriviți chipului veacului acestuia”. Ai fost turnat într-o matriță de forma unei învățături sănătoase cu privire la Evanghelie, și ai fost răcit acolo, și odată ce ai ieșit afară, ești o realitate vie. Acum ești din nou o statuie de rob, dar ești un rob al lui Dumnezeu. Și numai Dumnezeu poate să topească acea persoană veche și să toarne acele componente înapoi într-o matriță nouă și să modeleze acea persoană nouă. Cel care a fost odată imprimat cu învățătura falsă este acum imprimat cu imaginea adevăratei doctrine a lui Dumnezeu. E atât de bine!

Acum, dați-mi voie să fac un pas mai departe. Trebuie să vă încadrați în formă, oameni buni. Nu devii creștin plutind încoace şi-ncolo și crezând orice vrei. Am luat parte la un prânz zilele trecute când am vorbit la prânzul internațional al oamenilor de afaceri Full Gospel. După prânz, un bărbat a venit la mine și mi-a spus: „Sunt în acest grup de mult timp. Vă voi spune cum cred eu că se ajunge la Dumnezeu”. Iar eu am zis: „Bine, spune-mi tu”. Iar el mi-a spus: „Păi, vedeți, sunt o mulțime de pași”. Și iată ce a spus exact: „Acolo sus, în vârf, este o ușă, iar în spatele ei se află un tip pe nume Isus”. Și a spus: „Ceea ce vrei cu adevărat să faci este să încerci să urci scările ca un robot și să treci de ușă, și să te lase să intri un tip ca Isus”. Și a continuat: „Când ești pe scări, ai toți acești predicatori și toate acele mișcări care țipă la tine, dar tu continuă să urci scările, iar eu numesc asta, scara speranței. Așa cred eu că este”.

Iar eu i-am răspuns: „Domnule, fiți binecuvântat, dar nu sunteți creștin, și scara dumneavoastră este fără speranță. Trebuie să depindeți de Isus Cristos. Nici măcar nu știți ce înseamnă să fii mântuit”. Vedeți, nu vă puteți inventa propria matriță. Înțelegeți asta? Există un dreptar al învățăturilor, învățătura Evangheliei, care spune: crede în Domnul Isus Cristos, mărturisește-ți păcatele, afirmă domnia Sa, moartea și învierea Sa. Există un conținut al Evangheliei. Există un dreptar, iar dacă vreți să ieșiți în forma chipului slujitorului lui Dumnezeu și să purtați amprenta Lui, trebuie să fiți turnați în matrița Lui. Înțelegeți acest lucru?

Oameni buni, asta mă deranjează la chestia asta pe care ei o numesc “Biserica locală”. Este una aici, în josul străzii. Iar titlul principalei cărți scrise de Witness Lee, care a condus acea mișcare, este Cristos vs. Doctrină, Cristos vs. Doctrină. Iar cartea este plină de doctrina lor, pentru că nu poți spune nimic în materie de învățătură care să nu fie doctrină, deoarece doctrina înseamnă învățătură. Dar ei încearcă să implementeze despre Cristos ideea că este împotriva învățăturii formale. Nu este adevărat. Doamne, au citit vreodată epistola către Romani? Practic, ai nevoie de un doctorat pentru a o parcurge; este atât de profundă în conținutul ei teologic.

Așadar, aceasta este declarația poziției noastre. Când ai venit la Cristos, ai fost topit și turnat într-o matriță nouă, iar tu ai ieșit o statuie nouă, un chip nou și porți semnul unui slujitor al lui Dumnezeu. Nu-i așa că este minunat? Pentru că ai ascultat atunci când chemarea Evangheliei a ajuns la inima ta. E o prostie să încerci să te lupți cu doctrina.

Apropo, expresia „ați ascultat” de acolo, nu pot rezista la asta și cred că ne vom opri în acest punct, dar nu pot rezista. Nu vă deconectați încă. Nu ar trebui să spun asta. Dar expresia “ați ascultat”, pare să mă lovească atât de puternic. În caz că nu ați observat, este a patra oară când îl citim în trei versete. Așa este; ascultă, ascultă, ascultă, ascultă. Vedeți, acesta este conceptul cheie; ascultarea credinței. Adică ascultarea de Evanghelie. Ascultarea vieții; așa se poartă un creștin care răspunde la Cuvântul lui Dumnezeu. A crede în Isus Cristos este actul inițial de ascultare, iar apoi devine o viață de ascultare, ascultare, ascultare, ascultare. Nu ne obținem niciodată independența, oameni buni. Mă auziți? Niciodată nu o vom face. Niciodată nu ajungem în punctul în care să facem așa cum fac copiii când pleacă din casa părintească și iau singuri deciziile. Suntem mereu sub autoritatea Stăpânului nostru. Suntem mereu sub autoritatea Domnului și trebuie să ne supunem mereu.

Și aș putea să vă sugerez că în acest concept, în însăși esenţa semnificației acestei doctrine a mântuirii, este inerent faptul că un creștin este marcat ca fiind unul care face ce? Se supune. Iar dacă nu o faci, nu poți fi creștin, indiferent ce spui. Ascultarea este expresia credinței. Ascultarea spune: „Îl cred pe Dumnezeu, cred în Cuvântul Său, voi acționa în consecință”. Și orice justificare adevărată produce ascultare. Și cu cât trăim mai mult timp cu Cristos, cu atât mai ascultători ar trebui să devenim.

Tit 2, ați citit recent acest text? Versetul 11: „Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oameni, a fost arătat”. Și ce a făcut când a apărut la noi? „Păi, ne-a învățat să o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie”. Asta a făcut. Versetul 14 spune: „Isus Cristos S-a dat pe Sine Însuși pentru noi, ca să ne răscumpere din orice fărădelege și să-Și curețe un norod care să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune”. Nu-i așa că e bine? Am fost mântuiți pentru fapte bune. Am fost mântuiți pentru sfințire. Este foarte simplu.

Petru spune următorul lucru. El spune în 1 Petru 1:22: „Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățit sufletele”. Oh, asta este atât de bine! Vedeți, când ați venit la Isus Cristos, El v-a curățat sufletul. Ați devenit o făptură nouă și rezultatul este o viață de ascultare. Această nouă turnare înseamnă un stăpân cu totul nou, și o spune în versetul 18: „Ați fost izbăviți de păcat”. Un gând extraordinar! Oh, nu liberi pentru a păcătui. Noi facem asta din când în când. Nu suntem liberi de ispită, ci liberi de stăpânirea și domnia păcatului, în care nu puteam face altceva decât să păcătuim.

Veți zice: „Vrei să spui că înainte de a fi creștin tot ce faci este să păcătuiești?” Exact. Tot ce faci este să păcătuiești. Chiar și faptele tale bune intră în categoria păcatului, pentru că nu sunt pentru gloria lui Dumnezeu, iar atunci când oamenii fac fapte bune doar ca să fie oameni buni, asta este mândrie, iar asta este un păcat. Ceea ce mă uimește este cât de mult își iubesc oamenii robia. Ați observat asta? Ei nici măcar nu știu că sunt robi ai păcatului. Îl iubesc. Oamenii iubesc mai degrabă întunericul decât lumina.

Dar voi ați fost eliberați de asta și ați devenit robi ai neprihănirii. Și asta este o modificare prin creație, nu doar o responsabilitate etică. Astfel am ajuns să fim liberi. Acum, ascultați-mă cu mare atenție, voi încheia cu acest gând. Suntem liberi pentru prima dată în viața noastră. Un păcătos nu este liber. Tot ce poate face este ce? Să păcătuiască. Cine este singura persoană care are de ales? Un creștin. Deci, pentru prima dată în viața ta, ești liber. Nu ești liber să faci rău. Oh, nu, nu, ai făcut asta de mult timp. Pentru prima dată în viața ta, ești liber să faci ce? Să faci ce vrei. Asta e libertatea creștină. Iar oamenii care spun că libertatea creștină îmi dă libertatea de a greși, nu înțeleg libertatea creștină. Libertatea creștină, eliberarea sufletului, înseamnă că pentru prima dată în viața mea pot să fac binele! Ce gând extraordinar!

Ei bine, aici vedem inițierea, condiția avută şi diferența dintre robul păcatului și robul neprihănirii. Unul nu are libertate. Iar altul are libertatea de a face binele. Acum, de aici vom porni data viitoare pentru a vedea progresul acestor vieți și promisiunea. Una se termină în moarte iar alta în viață. Haideți să ne rugăm!

Doamne, Îți mulțumim pentru timpul de învățătură din această zi și Îți mulțumim foarte mult, Tată, pentru harul Tău față de acești oameni dragi, pentru că i-ai mântuit. Îți mulțumim pentru foamea pe care o au în inimile lor pentru Cuvânt. Știm că studiul acesta nu este o distracție și știm că este solicitant și că uneori trupul este obosit și mintea la fel. Tată, Îți mulțumesc pentru sprijinul lor plin de dragoste, pentru foamea lor față de Cuvântul Tău, care îi face să-și pună deoparte timpul și să-și pregătească inima și mintea pentru a primi lucrurile adânci ale lui Dumnezeu. Tată, binecuvântează-i, umple-le paharul cu apa după care însetează. Umple-le stomacul spiritual cu hrana de care le este foame. Îți mulțumim că suntem eliberați de păcat, pentru prima dată liberi să facem ce este drept, liberi să facem voia Ta, pentru că există în noi un nou principiu de viață care face dreptate. Îți mulțumim, Tată, nu numai pentru că ne-ai mântuit și ai scris asta într-o carte, ci ne-ai schimbat pentru ca noi să ne bucurăm de realitatea acestei salvări în libertatea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu. Și toate acestea ne determină să-Ți mulțumim pentru Cristos, Răscumpărătorul nostru. În numele Lui ne-am rugat. Amin.

SFÂRȘIT