Vă invit să deschidem Scripturile la Romani capitolul 6, și să vedem dacă nu cumva putem încheia studiul acestui mare capitol, cel puțin pentru această serie.

Și să sperăm că vom continua un studiu personal pentru mulți ani de acum încolo. Acum, ne uităm la Romani 6:15-23. Dați-mi voie să vă citesc.

„Ce urmează de aici? Să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Nicidecum. Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva, ca să-l ascultați sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat care duce la moarte, fie că este vorba de ascultare care duce la neprihănire? Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu pentru că după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o. Și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de sub păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii. Vorbesc omenește, din pricina neputinței firii voastre pământești; după cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției şi fărădelegii, aşa că săvârșeați fărădelegea, tot așa, acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii, ca să ajungeți la sfințirea voastră! Căci, atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire. Şi ce roade aduceați atunci? Roade, de cari acum vă este rușine: pentru că sfârșitul acestor lucruri este moartea. Dar acum, odată ce aţi fost izbăviți de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveți ca rod sfințirea, iar ca sfârșit: viaţa vecinică. Fiindcă plata păcatului este moartea: dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa vecinică în Isus Cristos, Domnul nostru”.

În primele trei capitole ale epistolei lui Pavel către Romani, el a prezentat păcatul ca fiind din cale afară de păcătos. A zugrăvit o imagine care este înfiorătoare, ca s-o spun într-un mod blând. Iar oamenii trebuie să înțeleagă păcatul lor. Ei trebuie să înțeleagă grozăvia păcatului, altfel nu vor putea înțelege niciodată harul iertător al lui Dumnezeu.

Acum, când cineva devine creștin, puterea păcatului este înfrântă. Stăpânirea păcatului ia sfârșit. Și am văzut asta aici, în capitolul 6 din Romani. Când Pavel prezintă marea doctrină a justificării prin credință în capitolele 3 și 4, el se lansează apoi într-o explicație a rezultatelor acesteia în capitolele 5, 6, 7 și 8.

Unul dintre aceste rezultate este distrugerea puterii păcatului, distrugerea domniei păcatului, distrugerea robiei păcatului. Atunci când devii creștin, robia păcatului este nimicită. De aceea vedem de două ori în acest pasaj afirmația „Izbăviți de păcat”. Izbăviți de păcat. Vestea bună acolo, în versetul 18 și în versetul 22, este că am fost eliberați de păcat.

Acum, singurul mod în care acest lucru are vreo semnificație pentru noi este să știm ce însemna să fii robul păcatului despre care a vorbit în versetul 17 și din nou în versetul 20. Dați-mi voie să vă reamintesc. Bineînțeles, păcatul, este cea mai devastatoare, cea mai debilitantă, cea mai degenerantă putere care a intrat vreodată în sistemul uman. Îi omoară pe toți și în cele din urmă, fără intervenția harului lui Dumnezeu, i-ar trimite pe toți într-un iad etern.

Biblia îl numește „lucrul dat spre nimicire”, Iosua 7:13. Este comparat în Scriptură cu veninul șerpilor și cu duhoarea morții. Este definit pentru noi în 1 Ioan 3:4 ca fiind „călcarea legii lui Dumnezeu”. Acum, Scriptura caracterizează păcatul în multe feluri. Și nu vreau să revin asupra unor aspecte pe care le-am abordat dar, doar ca o reamintire, îngăduiți-mi să enunț câteva dintre modurile în care Biblia descrie păcatul.

În primul rând, Biblia spune că păcatul este spurcat. Este o poluare a sufletului. Ați putea să-l vedeți în felul următor: Păcatul este pentru suflet ceea ce este zgura pentru aur. Păcatul este pentru suflet ceea ce sunt cicatricile pentru un chip frumos. Păcatul este pentru suflet ceea ce este o pată pentru mătase, ceea ce este smogul pentru un cer azuriu. Păcatul este o contaminare. Înnegrește sufletul cu vinovăție. Este o haină însângerată conform cu Isaia 30. Este o rană de la o ciumă mortală potrivit cu 1 Împărați capitolul 8. Păcatul e haina murdară din Zaharia capitolul 3. Chiar Dumnezeu, potrivit cu Zaharia 11:8, îl detestă pe păcătos. Pavel numește păcatul în 2 Corinteni 7:1 „o întinăciune a cărnii și a duhului”. Așadar, păcatul este spurcăciune.

În al doilea rând, Biblia ne spune că păcatul este răzvrătire. Deoarece calcă în picioare Cuvântul lui Dumnezeu. Se răzvrătește împotriva legii lui Dumnezeu. Păcatul este, așa cum spunea cineva, „presupusul ucigaș al lui Dumnezeu”. Dacă păcatul ar avea putere, l-ar elimina pe Dumnezeu. Dumnezeu ar înceta să mai existe dacă păcătosul ar avea de ales.

În al treilea rând, păcatul este nemulțumire. Romani 1 spune: „nici nu I-au mulțumit”. Ca Absalom care, în calitate de fiu al lui David, a fost sărutat de împăratul, părintele său, și iubit din inimă, însă plecând de acolo, a pus la cale o trădare împotriva propriului său tată. După ce a primit toate comorile tatălui său, el s-a transformat apoi într-un trădător. Așadar, păcătosul se complace în bunătatea lui Dumnezeu, se complace în comorile lui Dumnezeu, se complace în binecuvântările lui Dumnezeu în lumea din jurul său, iar apoi Îl trădează pe Dumnezeu slujindu-l pe Satan, dușmanul cel mare al lui Dumnezeu. Păcătosul trăiește apoi abuzând de toate darurile lui Dumnezeu.

În al patrulea rând, Biblia spune că păcatul este incurabil. Ieremia 13:23 spune: „Poate un etiopian să-și schimbe pielea? Sau poate un pardos să-și schimbe petele? Tot așa ați putea voi să faceți binele, voi care sunteți deprinși să faceți răul?” Cu alte cuvinte, nu aveți mai multe șanse să vă schimbați firea decât are pardosul sau leopardul să își schimbe petele sau un etiopian culoarea pielii.

Pavel îi scrie lui Tit în capitolul 1:15 și spune: „Cugetul lor” - adică partea lor interioară, chiar cea care declanșează comportamentul lor corect – „este spurcat”. John Flavel spunea cu ani în urmă: „Toate lacrimile vărsate de un păcătos pocăit ar trebui să fie la fel de multe ca picăturile de ploaie care au căzut, de vreme ce creația nu poate spăla păcatul. Arderile veșnice din iad nu te pot purifica nici de focul mustrării conştiinţei cauzate de cel mai mic păcat”. Păcatul este atât de devastator, este atât de distrugător, este atât de incurabil, încât nici măcar veșnicia în iad nu-l poate îndepărta.

Biblia spune, de asemenea, că păcatul este urât de Dumnezeu. În Ieremia 44, Dumnezeu spune: „Nu faceți aceste urâciuni pe care le urăsc”. Păcatul este, de asemenea, copleșitor. El învăluie așa cum învăluie întunericul nopţii. El domină mintea, după cum se precizează în Romani 1:21. Domină voința, conform cu Ieremia 44:15-17. Domină afecțiunea, spune în Ioan 3:19-21.

Și atunci păcatul aduce controlul satanic. În Efeseni 2 se spune că cel păcătos umblă „după domnul puterii văzduhului”. El este un fiu al neascultării. Isus a spus în Ioan 8:44, că un astfel de om este un fiu al diavolului însuși.

Astfel că păcatul aduce mizerie în viață. În Iov 5:7 se spune: „Omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare”. În Romani 8 se menționează că făptura este supusă goliciunii și deșertăciunii. Și îi ia omului onoarea, îi ia pacea, îi ia sensul vieții.

Apoi, în cele din urmă, păcatul condamnă sufletul la iad. Apocalipsa 20 vorbește despre faptul că toți cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu și pe Cristos vor fi aruncați în iazul de foc.

Acum, toate acestea sunt doar pentru a vă reaminti ce înseamnă să fii un rob al păcatului, o existență groaznică. Și totuși adevărată, din cauza blestemului, pentru orice făptură care vine pe lume în Adam - așa cum am văzut în capitolul al patrulea sau mai degrabă în capitolul al treilea. Acum, când înțelegi păcatul și păcătoșenia lui, poți să apreciezi ceea ce înseamnă să fii liber de păcat. Și ce eliberare glorioasă este aceasta!

Cam acesta este mesajul lui Pavel în versetele de la 15 la 23. Și nu vreau să mă întorc și să trec în revistă tot ce am văzut în capitolul 6, dar trebuie să cunoașteți întregul capitol. Așa că, dacă nu ați fost aici, luați acele casete și studiați Cuvântul lui Dumnezeu prin acest capitol extraordinar.

Aduceți-vă aminte doar acest lucru, că discuția lui Pavel este declanșată de o întrebare antagonistă în versetul 15 și am spus că aceasta era întrebarea antagonistului. Pavel a mai auzit această întrebare înainte. El predică harul așa că, inevitabil, cineva vine și spune: „Oh, harul! Cu alte cuvinte, ar trebui să păcătuim pentru că nu suntem sub lege, ci sub har. Oare e bine? Suntem liberi acum. Suntem sub har. Dumnezeu ne iartă păcatul, așa că putem să mergem și să păcătuim cât vrem”.

Și aceasta este întotdeauna critica antagonistului la adresa mesajului harului, că harul duce la nelegiuire, harul duce la antinomism, adică la indiferenţă faţă de lege, harul duce la libertate fără limite, harul duce la abuz. Și astfel, oamenii spun: „Nu poți predica doar harul. Nu poți să dai frâu liber oamenilor. Trebuie să predici legea și regulile” și așa mai departe. Și astfel, se pune întrebarea: vom păcătui pentru că nu suntem sub lege, ci sub har? Oare oamenii care se află sub har se dezlănțuie în păcat? Răspunsul este: „Doamne ferește. Nu, nu, nu”. Și acesta este al doilea punct, răspunsul. Iar răspunsul lui Pavel este nu, categoric nu. Harul nu este o scuză pentru păcat. Harul nu transformă niciodată pe cineva într-un păcătos liber. Dimpotrivă.

Și asta ne conduce la axioma din versetul 16. Și aici este un principiu evident. Este un principiu foarte elementar. „Nu știți că, dacă vă dați robi ca să ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați”. Și vă puteți opri aici pentru o clipă. Tot ceea ce spune este că, uite, dacă te-ai predat ca rob lui Dumnezeu în Cristos, atunci însăși definiția acestei servituți este că ai ajuns să te supui Lui, nu să nu-L asculți. Nu te-ai predat de bunăvoie lui Cristos pentru nesupunere, ci te-ai predat de bunăvoie Lui pentru ascultare.

Așadar, avem un nou stăpân și este de la sine înțeles în această axiomă, în acest principiu evident, că atunci când te-ai predat lui Cristos, ai devenit ascultător întru neprihănire, spune versetul 16. Acum, fie că te-ai predat păcatului ca în viața ta anterioară, care a dus la moarte, fie că te-ai predat ascultării care duce la neprihănire, este un fapt evident că atunci când te predai ca rob cuiva, te angajezi să te supui. Așadar, atunci când devii creștin, nu te angajezi la o viață de neascultare, ci la o viață de ascultare. Acest lucru este de bază în însăși definiția termenilor.

Și conform versetului 16, păcatul nu mai este stăpânul nostru. Noul nostru stăpân este ascultarea. Iar noi suntem supuși Domnului care produce în noi ascultarea care duce la neprihănire.

Acum, ascultați din nou ceva ce am spus data trecută și vreau să subliniez încă o dată. Aceasta nu este doar o legătură etică, ci și o minune creatoare. Cu alte cuvinte, atunci când devii creștin, nu ești legat doar din punct de vedere etic de ascultare, ci ești transformat în mod creator într-o persoană ascultătoare. Așadar, nu este doar o îndatorire care este un imperativ, ci este o realitate. Un creștin este caracterizat de ascultare. Isus a spus: „Dacă Mă iubiți, veți” - ce? – „veți păzi poruncile Mele”. Iar problema apare în Noul Testament, dacă nu faci asta, atunci, indiferent ce spui, nu-L cunoști, pentru că atunci când vii la Cristos îți afirmi identificarea cu noul stăpân și ești transformat în mod creator într-un om care ascultă. Așadar, nu este vorba doar de o legătură etică, ci și de o minune creatoare. Nu numai că trebuie să te supui, ci te vei supune. Este o stare de fapt.

Acum, dacă înainte de a veni la Cristos eram sub robia păcatului, acum suntem sub robia ascultării. Harul, așadar, ne oferă un nou stăpân. Acum, pentru a ne ajuta să înțelegem acest lucru, trecem de la principiul din versetul 16 la argumentarea din versetele 17 la 22. Am abordat puțin acest aspect data trecută, să vedem dacă îl putem parcurge azi.

Iată argumentarea sa. Iată cum explică el lucrul pe care l-a prezentat în versetul 16. Este un contrast extins între cele două robii. Ești fie rob al păcatului, fie rob al lui Dumnezeu. Ești fie neascultător față de Dumnezeu, fie ascultător. Fie faci ceea ce îți spune păcatul, fie faci ceea ce îți spune Dumnezeu. Și vom dezvolta acest aspect pe parcurs.

Dar haideți să ne uităm mai întâi de toate la poziție. Contrastul trece de la poziție, la practică, la promisiune. Priviți la poziția în care se găsesc cele două persoane, adică la starea lor. Versetul 17: „Dar mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, pentru că după ce ați fost robi ai păcatului, ați ascultat acum din inimă de dreptarul învățăturii pe care ați primit-o, și prin chiar faptul că ați fost izbăviți de păcat, v-ați făcut robi ai neprihănirii”.

Acum, ceea ce spune el aici este că există practic două poziții. Eşti fie robul păcatului, fie robul neprihănirii. Aceasta este starea. Există doar două familii, două caste. Fiecare persoană se află într-una dintre aceste două familii. Fie simbolul vieții tale este acela că te supui păcatului, fie simbolul vieții tale este acela că te supui neprihănirii. Aceasta înseamnă identitate.

Acum observați din nou, versetul 17, ceea ce am văzut data trecută. Ați fost turnați într-o matriță, în acel dreptar al învățăturii, dreptarul fiind ideea de matriță. Când ai devenit creștin, vechiul tău eu a fost topit și ai fost turnat într-o matriță nouă, matrița care este constituită din doctrinele Evangheliei. Și astfel ai fost turnat într-o matriță a Evangheliei și ai fost scos o făptură nouă. Iar stilul tău de viață va manifesta acum această minune creată și atunci nu vei mai răspunde ca unul care se află sub stăpânirea lui Satan, ci vei răspunde ca unul care se află sub stăpânirea lui Dumnezeu. La asta se referă Efeseni 2:10 când menționează că ați fost făcuți pentru fapte bune. Ai fost turnat într-o matriță nouă. Vechiul lucru este topit. A dispărut. Și ai fost refăcut.

Acum, asta nu înseamnă că admirăm neprihănirea. Nu înseamnă că ne dorim neprihănirea. Nu înseamnă că încercăm să fim neprihăniți. Nu înseamnă că încercăm să practicăm neprihănirea în viața noastră de zi cu zi. Înseamnă că am ajuns sub puterea, controlul și influența neprihănirii. Am fost transformați. Și trebuie să înțelegeți acest lucru. Oamenii devin foarte confuzi în acest pasaj dacă nu înțeleg despre ce este vorba. Cândva ați fost stăpâniți, ați fost conduși, ați fost guvernați de păcat. Iar acum sunteți stăpâniți, guvernați, și conduși de neprihănire. Dumnezeu sădește în noi sămânța incoruptibilă a neprihănirii. Ea devine stăpânul nostru. Iar 1 Ioan 3:9-10 spune că nu mai putem continua să păcătuim așa cum am făcut-o, astfel încât întrebarea n-are nicio logică.

Să păcătuim pentru că nu mai suntem sub Lege ci sub har? Bineînțeles că nu. Faptul că suntem sub har exclude chiar și această posibilitate. Va trebui să existe o pauză în păcatul nostru. Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru familia din care facem parte, pentru că atunci când am intrat în familia ascultării și a neprihănirii, în familia Domnului, am fost eliberați de stăpânirea păcatului. Acest lucru este foarte important, pentru că ceea ce înseamnă practic este că nu trebuie să păcătuiți. Iată ce înseamnă. Păcatul nu mai este stăpânul vostru. Înțelegeți asta? Nu mai trebuie să păcătuiți. Și asta face ca atunci când păcătuim să fie așa stupid. Nu trebuie să facem așa ceva.

Acum, înainte de a fi creștin, trebuia să păcătuiești pentru că păcatul era stăpânul tău și nu aveai altă opțiune. Și astfel, tot ce făceai, chiar și cele mai bune fapte, erau ca niște haine murdare. Pur și simplu păcătuiai, păcătuiai, păcătuiai. Și chiar și atunci când făceai o faptă bună, aveai un motiv prost, pentru că motivul nu era pentru a-L glorifica pe Dumnezeu, ci probabil pentru a te simți mai bine în pielea ta sau pentru a te conforma unui standard etic. Și orice lucru care nu este pe măsura slavei lui Dumnezeu este un păcat. Așa că a fost păcat, păcat, păcat, păcat. Când ai devenit creștin, păcatul nu a mai avut stăpânirea asupra ta, așa cum am văzut. Mare adevăr!

Acum suntem robii lui Dumnezeu. Acum suntem robi ai neprihănirii. Acum suntem chemați la ascultare. Vom continua în păcat și fărădelege? N-are nicio logică. Ascultați următoarea idee. Înainte de a fi creștin nu erai liber. Oamenii spun: „Oh, nu vreau să renunț la libertatea mea. Oameni buni, eu nu am de gând să devin creștin și să fiu constrâns și toate astea”. Dar tu nu erai liber. Știi care e realitatea – ai fost un rob absolut al păcatului. Asta e tot ce-ai făcut până acum. Oamenii cred că sunt liberi. Ei nu sunt liberi. Asta nu este libertate.

Când ai devenit creștin, ai devenit liber. Ești liber pentru prima dată în viața ta. Nu ești liber să faci rău. Dar liber pentru a face ce? Pentru a face bine, pentru prima dată. Ai înțeles asta? Scrie asta undeva. E foarte important, foarte important. Când devii creștin, spui: „Oh, am libertate în Cristos. Acum pot să fac tot ce vreau”. Nu, nu. Nu, nu ești liber să păcătuiești acum, ești doar liber, pentru prima dată în viața ta, să faci ceea ce este drept. Și asta e o libertate frumoasă.

Ceea ce înseamnă că înainte de a fi mântuit nu aveai de ales, acum ai de ales. Și pentru că păcatul nu este stăpânul tău, poți alege ceea ce este drept. Nu-i așa că e minunat? Așadar, creștinii nu sunt oameni care sunt liberi să greșească, ci sunt oameni care sunt liberi pentru prima dată să facă ceea ce este bine. Acum, vă oferă asta o perspectivă diferită asupra libertății creștine?

Oamenii spun: „Păi, știi, acum ești creștin, ești sub har. Nu trebuie să ne facem griji în legătură cu asta și nu trebuie să ne facem griji în legătură cu cealaltă, putem face ce vrem” - Nu asta este ideea. De fapt, dacă trăiești așa, mă îndoiesc că ești sub har. Marea libertate de a fi creștin este pentru prima dată libertatea de a face bine.

Așadar, două robii. Și am văzut starea lor. Una începe de la naștere și alta de la nașterea din nou, iar tu ești fie sub robia păcatului, fie sub robia neprihănirii. Iar dacă ești creștin, ai fost eliberat de păcat, nu mai aparții acelui vechi stăpân, neprihănirea este stăpânul tău, ascultarea este stăpânul tău, Domnul este stăpânul tău și ai fost creat încât să te supui și de asemenea, ești obligat din punct de vedere etic să te supui. Poți să te supui și ar trebui să o faci.

Acum, să trecem de la poziție la practică, versetul 19. Și acesta este un început interesant. El spune: „Vorbesc omenește, din pricina neputinței firii voastre pământești”. Aceasta este o afirmație foarte interesantă. El spune: vreau să înțelegeți că folosesc aici o analogie despre stăpâni și robi potrivită la umanitatea voastră. Cu alte cuvinte, oameni buni, este greu să puneți informații supranaturale, veșnice și miraculoase greu de înțeles, în aceste căpățâni mici și firave. Iar Pavel spune: „Încerc să vă familiarizez cu ele cât de bine pot. Așa că vorbesc în felul oamenilor”. Cu alte cuvinte, „O aduc la o analogie umană cu un rob și un stăpân, astfel încât să mă pot adapta la nivelul umanității voastre”.

Și cred că este important că Pavel spune asta, pentru că, în orice analogie umană pe care o găsești, există întotdeauna o fisură, nu-i așa? Și unii oameni vor asculta această analogie rob/stăpân și vor încerca să urmeze această analogie până la capăt și vor fi cam confuzi. Așa că el spune: „Uite, aceasta este o potrivire făcută necesară de căderea noastră. Încercăm doar să o înțelegem cât de bine putem”.

Doar ca o notă, el spune: „Vorbesc în acest fel din pricina neputinței ‘firii’ voastre”. Acum, acesta este un cuvânt foarte important. Îl vom vedea din nou pe măsură ce vom parcurge Romani, un cuvânt foarte important. Înseamnă “mortalitatea noastră”. Este un termen paralel cu termenul pe care l-am văzut în versetul 12, „trupul vostru muritor”. Trupul vostru muritor. Și aici este locul unde păcatul își găsește capul de pod. Astfel, el spune că este din cauza mortalității voastre, din cauza trupului vostru păcătos, din cauza firii voastre, unde se află păcatul. Nu în noul tu, în cel sfințit despre care am vorbit, nu în noul tu înviat care trăiește o viață nouă, nu în noua creație pregătită pentru veșnicie, ci în păcatul care se află în trupul tău muritor, care se află în umanitatea ta, în firea ta. Firea este caracteristica omului influențată de păcat.

Și chiar dacă suntem creștini, atâta timp cât suntem umani, atâta timp cât suntem înfășurați în aceste trupuri căzute, vom avea o luptă cu păcatul. Nu cu păcatul în noua creație, ci cu păcatul în trup, care învelește noua creație până când vom fi glorificați. Și am văzut asta mai devreme în studiul nostru. Noi suntem slabi în înțelegerea noastră. Suntem slabi din cauza căderii noastre. Astfel că Pavel ne ajută cu o analogie omenească.

Acum, el merge mai departe în versetul 19. „După cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și fărădelegii, așa că săvârșeați fărădelegea, tot așa, acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii ca să ajungeți la sfințirea voastră”. Acesta este un mare, mare adevăr. Acum nu mai vorbește despre poziția noastră, ci despre comportamentul nostru. El a afirmat deja că avem un nou stăpân, în versetul 18, că am fost eliberați de păcat și am devenit robi ai neprihănirii. Aceasta este poziția noastră. Suntem robi ai neprihănirii, suntem responsabili în ce priveşte neprihănirea, suntem responsabili în ce priveşte ascultarea, suntem responsabili în faţa lui Dumnezeu, iar acum, cel mai interesant este că spune în versetul 19: „După cum odinioară v-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției, tot așa, acum trebuie să vă faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii”.

Cu alte cuvinte, în versetul 18 spune: „Iată cine ești”, iar acum, în versetul 19, spune: „Acum poartă-te ca atare!” Acum acționează ca atare! Aliniază-ți comportamentul cu poziția ta! În versetul 19 nu vorbește despre natură, despre natura unui individ. El a vorbit despre asta în versetele 17 și 18. Ești fie prin natură un rob al păcatului, fie prin noua natură un rob al lui Dumnezeu. Dar el vorbește acum despre stilul tău de viață și spune că stilul tău de viață trebuie să se adapteze naturii tale. Acum că nu mai trebuie să fii un rob al păcatului, acum că ești un rob al neprihănirii, comportă-te ca atare. Și, bineînțeles, firea vrea să se interpună și vom afla când vom ajunge la capitolul 8 cum să te ocupi de fire. Pavel spune practic „omorâți-o!” Și vom afla cum să omorâm firea când vom ajunge la capitolul 8.

Dar el spune aici că, din moment ce nu trebuie să păcătuiești, nu păcătui. Iar imaginea este foarte clară. În primul rând, „după cum odinioară v-ați dat mădularele voastre roabe ale necurăției și fărădelegii”. Acest odinioară descrie prima familie, familia celor care sunt în păcat din punct de vedere pozițional. Practica lor este de a-și preda continuu mădularele păcatului - din nou având legătură cu facultățile voastre fizice, cu omenescul vostru. Acesta era stilul lor de viață. Asta este tot ceea ce puteau face. Și anume să își dea mădularele ca roabe ale necurăției. Acesta este fundamentul. Aceasta este viața pentru ei.

Cuvântul „mădulare” înseamnă „părți ale trupului, carne, trup muritor”. Vedeți, persoana aflată în starea de păcat nu are de ales. Trebuie să cedeze, iar acest cuvânt înseamnă „a prezenta” sau „a oferi”. Își dă trupul său păcatului. Se folosește chiar cuvântul „necurăție”. Acesta este cuvântul de contaminare interioară. Și apoi folosește cuvântul „fărădelege”. Acesta este cuvântul nelegiuirii exterioare.

Deci, el spune că înainte de a deveni creștin, când erai în familia păcatului, erai spurcat pe dinăuntru și erai rău pe dinafară. Pur și simplu te-ai supus continuu la asta, atât în interior, cât și în exterior. Nu este implicată nicio alegere, absolut nicio alegere. Trupul păcatului într-o persoană neregenerată - ascultați acum - este în deplină armonie cu natura omului. Natura omului este păcatul. Iar trupul omului este păcătos. Așa că natura și trupul său sunt în armonie totală. Sufletul și trupul său sunt de acord ca păcatul să le fie stăpânul, așa că omul pur și simplu păcătuiește, făcând răul în mod continuu - continuu.

Acum, observați progresia. V-ați făcut mădularele voastre roabe ale necurăției și fărădelegii. Și apoi se spune: „așa că săvârșeați fărădelegea”, foarte interesant! La ce credeți că duce păcatul? La ce? La păcat. Mai mult păcat. Păcatul generează păcat. Este cancer, oameni buni. Este cancer. Se reproduce singur. Este un stăpân crud.

Oscar Wilde, un mare scriitor, o minte strălucită, un om foarte apreciat, a fost implicat în secret în relații homosexuale și în alte comportamente deviante și a fost descoperit. După care a scris: „Am uitat că ceea ce face omul în ascuns, într-o zi se va striga cu voce tare de pe acoperișul casei”. Păcatul generează păcat. Mai apoi el este descoperit și nu există nicio modalitate de a-l opri.

Mereu mă gândesc la Sinclair Lewis, care era foarte apreciat în lumea literară, și care a vrut să își bată joc de creștinism, așa că a scris Elmer Gantry. Iar Elmer Gantry a fost o bătaie de joc la adresa predicatorilor creștini și a evanghelismului, făcând din personajul principal un bătăuș al Bibliei, un Isus predicator care era prezentat ca un alcoolic, un curvar și un hoț, și tot ce se poate mai rău. Lumea literară a închinat un toast pentru Sinclair Lewis și puțini știu că acesta a murit ca alcoolic într-o clinică de mâna a treia undeva în afara orașului Roma, complet devastat.

Nu poți să scapi de păcat, el se naște singur. Și asta este ceea ce spune el. Odinioară erați sub păcat și, pe măsură ce poziția voastră era sub robia păcatului și practica voastră era acolo și păcatul a generat păcat, a generat păcat, a generat păcat, a generat păcat, a generat păcat, a generat păcat și după cum vom vedea imediat, există un sfârșit definitiv pentru toate acestea.

Dar el spune următorul lucru: „Acum ați fost transferați la un nou stăpân”. Așa cum ați făcut asta în trecut - priviți versetul 19 - tot așa și acum, prezentați, oferiți, predați mădularele trupului vostru ca roabe ale neprihănirii care produce ce? Sfințenie. Așa cum mădularele voastre au fost sută la sută predate păcatului înainte de Cristos, tot așa ar trebui să fie acum, de la Cristos încoace, sută la sută predate neprihănirii. Acum, țineți minte, sufletul noii creații este fără păcat, spune nu eu, ci păcatul care este în mine, în umanitatea mea. Părțile trupești, mortalitatea noastră, firea noastră, umanitatea noastră coruptibilă trebuie să fie cedate. Și, așa cum am spus mai devreme, pentru prima dată avem posibilitatea de a alege. Aceasta este libertatea noastră.

Și în felul acesta, ajungem la capitolul 12 din Romani ca o avanpremieră și auzim aceste cuvinte bine-cunoscute: „Vă îndemn dar, fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceți...” ce? – “trupurile”. Unde este problema? Este vorba de trup, nu-i așa? Și de aceea nu spune „aduceți sufletul vostru”. Sufletul vostru este o creație nouă. El nu spune „aduceți omul interior”. Acesta a fost transformat. Să aduceți ce? Trupurile voastre. Pentru că acolo se află câmpul de luptă, în căderea ta, în umanitatea ta. Și de aceea Pavel le spune și corintenilor: „Mă port aspru cu trupul și-l țin în stăpânire”. Trebuie să îl controlezi cu adevărat. Citiți 1 Tesaloniceni capitolul 4 și vedeți cum trupul tinde să ne tragă înspre rău.

Astfel, el spune că voi v-ați predat în modul acela: „Acum trebuie să faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii”. Veți face acest lucru pentru că sunteți noi, dar o veți face întotdeauna pentru că puteți. Înțelegeți asta? O veți face, dar faceți-o tot timpul. O veți face din când în când. O veți face pentru că sunteți noi, dar faceți-o tot timpul. Cu alte cuvinte - ascultați acum cu atenție - atunci când ați cunoscut mântuirea în Isus Cristos, harul lui Dumnezeu nu v-a fost dat pentru a vă permite să faceți păcate și să scăpați cu bine, ci pentru a face în așa fel încât să nu trebuiască să mai păcătuiți niciodată. Înțelegeți asta? E mare diferență. Nu cred că foarte mulți oameni înțeleg asta.

Așadar, ideea de a fi creștin nu este de a nu fi pedepsit pentru păcat, ci de a nu păcătui. Poate spui: „Stați puțin. Putem să facem asta?” Din punct de vedere tehnic, da. Practic, nu. Deoarece căderea noastră ne stă în cale. Dar vrem să o facem din ce în ce mai mult. Și priviți progresia de aici. „Să faceți mădularele voastre roabe ale neprihănirii ca să ajungeți“ – la ce? – la sfințirea voastră”. „Neprihănire” înseamnă “a face binele”. Neprihănirea înseamnă a face binele. Sfințenia este o stare de perfecțiune. Așa cum nelegiuirea duce la nelegiuire, facerea binelui duce la perfecțiune spirituală, la desăvârșire spirituală, la despărțirea totală de păcat. Asta înseamnă sfințenia.

Martyn Lloyd Jones, care surprinde atât de des gândurile într-un mod atât de clar, spune următoarele: „Pe măsură ce veți continua să trăiți o viață neprihănită și să o practicați cu toată puterea și cu toată energia voastră, în tot timpul și cu toate celelalte lucruri, veți descoperi că procesul care a avut loc înainte, în care ați mers din rău în mai rău și ați devenit din ce în ce mai răi este complet inversat. Veți deveni din ce în ce mai curați și mai curați, și din ce în ce mai puri, și din ce în ce mai sfinți, și din ce în ce mai conformați chipului Fiului lui Dumnezeu”.

Acum, vedeți, aceasta este diferența, nu-i așa? Aceasta este diferența dintre desfășurarea acelei noi naturi față de desfășurarea vechii naturi. Aceasta este diferența din a doua jumătate a lui Romani 6 dintre a fi sub autoritatea Stăpânului, a Domnul, a căpeteniei sau a păcatului ca stăpân. Deci progresăm spre o puritate din ce în ce mai mare, spre o sfințenie din ce în ce mai mare pe măsură ce păcătoșii coboară, coboară și coboară.

Îngăduiți-mi să adaug o notă de subsol. Nimeni nu stă pe loc. Iar creștinii care își permit să păcătuiască în baza unei înțelegeri greșite a harului sau pentru că se lasă pradă firii, vor vedea că în ei lucrează același principiu care lucrează în cazul unui necredincios: păcatul va duce la păcat, la păcat și iar la păcat. Așadar, fiecare robie este o robie în dezvoltare. Niciuna nu stă pe loc.

Când Israel era în Egipt - ca să împrumut o analogie, dacă îmi permiteți - Dumnezeu i-a dat lui Faraon o poruncă. Cei mai mulți oameni cunosc porunca: „Lasă poporul Meu să” - ce? – „să plece”. Cunoașteți restul? Asta nu a fost tot. Ascultați ce a spus Dumnezeu! „Lasă pe poporul Meu să plece, ca să-mi slujească”. Nu înțelegeți porunca dacă nu înțelegeți partea asta. „Lasă pe poporul Meu să plece ca să-Mi slujească”. Nimeni nu a fost eliberat vreodată din robie pentru a face ce vrea. Când am fost eliberați din robie, trebuie să facem ceea ce dorește Dumnezeu.

El nu a spus: „Lasă pe poporul Meu să plece ca să poată hoinări tot restul vieții lor”. Nu i-a lăsat să plece ca să rătăcească după bunul lor plac și să facă ce vor ei. Planul lui Dumnezeu pentru ei era ca ei să fie eliberați din robia stăpânilor lor cruzi din Egipt pentru a se angaja față de un nou stăpân și pentru a-L sluji pe El. Apropo, a fost nevoie de o întreagă generație pentru a învăța asta. Așadar, nu am fost eliberați de păcat pentru a face ceea ce vrem noi, ci am fost eliberați de păcat pentru a face ceea ce vrea El. Așadar, întrebarea pusă în versetul 15 este o întrebare ridicolă.

Acum, în cele din urmă, contrastul lui Pavel mai face un pas și vorbește despre promisiune. Unde ajung aceste două robii? Pentru că ele ajung cu siguranță în două locuri diferite. Priviți la versetul 20. Mai întâi de toate, unde ajunge păcatul? „Căci atunci când erați robi ai păcatului, erați slobozi față de neprihănire. Și ce roade aduceați atunci? Roade de care acum vă este rușine: pentru că sfârșitul acelor lucruri este” - ce? – „moartea”.

Observați aceste două versete. Sunt foarte simple și totuși sunt foarte profunde. El spune: „Când erați robi sau sclavi ai păcatului” - în viața voastră anterioară, în acea poziție, supuși acelei vieți – „erați slobozi față de neprihănire”. Ați fost complet desprinși de neprihănire. Nu aveați niciun motiv să răspundeți la neprihănire. Nu aveați nicio nevoie. Neprihănirea nu vă cerea nimic, pentru că nu aveați nicio capacitate. Observați, ce afirmație extraordinară! Nu poți răspunde la dorințele neprihănirii. Ele nu sunt legate de tine. Nu trebuie să mergem în susul și în josul străzii și să spunem: „Acum, voi toți, oameni buni, trebuie să respectați legile lui Dumnezeu”. Ei nu au niciun motiv pentru asta. Nu au nevoie de așa ceva. Vreți să știți altceva? Nici lor nu le va fi de niciun folos. Pentru că ei sunt slobozi față de neprihănire. Nu au nicio responsabilitate față de neprihănire. Sunt controlați și conduși de păcat, și tot ce pot face este să păcătuiască. Ei au un singur stăpân, neprihănirea nu are nicio presiune pe care să o aplice asupra lor, pentru că nu au nimic în natura lor care să-i determine să răspundă la ea. Înțelegeți acest lucru?

Aceasta este o declarație extraordinară! Pentru că există oameni care nu Îl cunosc pe Cristos și care cred că sunt oameni buni. Adevărul este că sunt robi ai păcatului și sunt total lipsiți de neprihănire. Neprihănirea nu are nicio cauză la care ei trebuie să răspundă. Doamne, ce afirmație! Lumea este plină de oameni care cred că sunt oameni buni. Ei cred că fac lucruri corecte, lucruri bune și lucruri onorabile. Și, la nivel uman, așa fac. Dar când Dumnezeu începe să vorbească despre standardele care sunt standardele Sale, ei sunt total lipsiți de neprihănire. Ei nu sunt obligați să se supună neprihănirii, nu sunt obligați să respecte legea neprihănirii, nu au nevoie de așa ceva, pentru că nu au capacitatea de a face asta.

De fapt, știți, Pavel are un cuvânt bun pentru neprihănirea de sine, pentru omul care face tot ce poate mai bine fără ajutorul lui Dumnezeu. Știți cum a numit această neprihănire? Gunoi. Interesant, nu-i așa? Dacă vă întrebați unde este această perspectivă, este în Filipeni 3:7-8. Și astfel, pentru mine, acel verset 20 este pur și simplu o afirmație șocantă, șocantă. Oamenii fără Isus Cristos nu au nicio obligație față de neprihănire, pentru că nu au putut să o îndeplinească. Of. Așa că, atunci când spun că ești fie rob al păcatului, fie rob al neprihănirii, oameni buni, asta este exact ceea ce spune Pavel aici. Și nimeni nu se află la mijloc.

Și priviți ce spune în versetul 21. „Și ce roade aduceați atunci când erați robi ai păcatului și slobozi față de neprihănire? Roade de care acum vă este rușine”. Ce roade ați avut? Ei bine, răspunsul la această întrebare este: n-am avut. Singurul rod pe care îl aveai când erai neregenerat era un rod de care acum îți este rușine. Oh, știți, vedeți un om care nu-l are pe Cristos și care începe să se laude. „Păi, ar fi trebuit să auziți ce am făcut eu, oameni buni, am făcut cutare și cutare lucru”. Vorbește despre toate păcatele lui și se laudă cu toate lucrurile. „Uite, am înșelat pe unul și pe altul. Am făcut această mică afacere aici. Și i-am făcut asta omului respectiv”. Și se laudă cu păcatul său, însă atunci când vine la Isus Cristos, toate rezultatele și produsul păcatului său sunt lucruri de care ce face? Se rușinează.

Așadar, Pavel spune: „Uite, nu puneți o întrebare nebunească ca aceasta: ‘Acum că suntem sub har, să continuăm să păcătuim?’ Ne uităm înapoi la acea perioadă de timp și ne uităm la toate roadele păcatului nostru și singura moștenire pe care ne-o aduce este - ce? – rușinea”.

Întotdeauna apreciez când cineva mărturisește despre cum a venit la Isus Cristos și poate că a ieșit dintr-un trecut păcătos, oribil, sordid, iar când cineva vine cu adevărat la Isus Cristos, acesta este ultimul lucru din lume despre care vrea să vorbească. Oh, poate că vor dori să vă spună cum Domnul i-a eliberat de droguri, sau de crime, sau de vreun păcat rău și așa mai departe, dar nu se mai bucură de acel păcat. Este o rușine pentru ei. Așadar, dacă este adevărat, de ce am vrea să venim la Cristos și apoi să continuăm să păcătuim, când singurul rod al acestui păcat este ceva de care acum ne este absolut rușine?

Jean Calvin a spus: „De îndată ce oamenii evlavioși încep să fie luminați de Duhul lui Cristos și de predicarea Evangheliei, ei recunosc în mod liber că întreaga lor viață trecută, pe care au trăit-o fără Cristos, este vrednică de condamnare. Departe de a încerca să se scuze, ei sunt de fapt rușinați de ei înșiși. Într-adevăr, ei merg mai departe și își păstrează în permanență în minte rușinea lor, astfel încât rușinea să-i facă cu adevărat și de bunăvoie mai umili înaintea lui Dumnezeu”.

Ei bine, aceasta este o afirmație frumoasă. Rodul păcatului nu face altceva decât să umple omul de rușine. Ați avut această reacție în viața voastră. Puteți privi înapoi la viața voastră înainte de Isus Cristos și puteți vedea multe lucruri de care să vă rușinați. Nu ați vrea să vorbiți despre asta. Nu vă puteți lăuda cu asta. Dar oamenii care nu-L cunosc pe Cristos, vedeți, se laudă cu lucrurile de care vă este rușine. Și unde duc toate acestea? Versetul 21, sfârșitul acestor lucruri este moartea.

De ce oare un creștin, îndreptățit prin har prin credință, adus la Isus Cristos și având posibilitatea de a alege să facă bine, ar alege vreodată să păcătuiască, când păcatul generează doar păcat, moarte și rușine, lucruri de care tocmai a fost eliberat? Știți, Pavel chiar a prezentat un caz aici, oameni buni. Dacă păcătuim, suntem cu adevărat fără minte. Și astfel, modul în care diavolul încearcă să ne facă să păcătuim este să ne facă - ce? – să nu gândim. Asta duce la moarte.

Ce moarte este aceasta? Moartea a doua, moartea spirituală și iadul, moartea sufletului. Acolo duce păcatul. Acesta este rodul său. Acum, dacă tot ce poți produce cu păcatul este un rod care aduce rușine, aduce moarte spirituală și veșnică, dacă păcatul este un ucigaș infam al sufletului, atunci ce motiv ai avea să oferi vreodată trupul tău păcatului? Niciun motiv. Niciun motiv.

Dar cum rămâne cu cel de-al doilea stăpân? Uitați-vă la versetul 22. „Dar acum, odată ce ați fost izbăviți de păcat” - Nu vă pot spune cât de mult mi-a plăcut această afirmație. Am citit-o de multe ori. Am predicat Romani aici - unii dintre voi poate vă amintiți - în 1969. L-am parcurs în treacăt câte un capitol pe rând. Erau zilele în care eram tânăr și cu mai puțină minte. Mi-am epuizat toate cunoștințele cu acea viteză. Dar pe măsură ce am trecut peste asta și peste asta, „odată ce ați fost izbăviți de păcat”, oh, asta îmi aduce bucurie în inimă. Și mă gândeam înapoi, priviți cu mine la 4:6. Pavel spune: „Tot așa și David numește fericit pe omul acela pe care Dumnezeu, fără fapte, îl socotește neprihănit. ‘Ferice’ zice el ‘de aceia ale căror fărădelegi sunt iertate și ale căror păcate sunt acoperite’. ‘Ferice de omul căruia nu-i ține Domnul în seamă păcatul’”. Aceasta este prima parte.

O, ce mare binecuvântare este faptul că Dumnezeu nu ne ține în socoteală păcatul. Acesta este doar un aspect. Dar aici, în capitolul 6, binecuvântarea este dublă nu doar prin faptul că Dumnezeu nu ne ține în socoteală păcatul, ci și prin faptul că ne eliberează de stăpânirea lui. Este suficient să știu că nu trebuie să păcătuiesc, că păcatul nu mai are stăpânire asupra mea, este extraordinar.

Așadar, versetul 22: „Dar acum odată ce ați fost izbăviți de păcat” – asta nu înseamnă că ești izbăvit de a mai păcătui vreodată. Înseamnă doar că ești liber de stăpânirea lui. Nu mai trebuie să păcătuiești. Și „v-ați făcut robi ai lui Dumnezeu”. Iată din nou acel cuvânt de rob. „Și aveți ca rod” - un rod cu totul diferit. „Rod” înseamnă „produs”. „Rod” înseamnă “rezultat”. Și care este rodul nostru? Care este acesta? Sfințirea.

Din nou, nu este ceva opțional, adică asta este ceea ce ar trebui să faci, ci este o realitate. Cred că dacă ești cu adevărat mântuit și dacă viața divină este în tine și ești o făptură nouă, sfințenia se va manifesta. Eu cred asta. Cred că nu poți fi un creștin fără niciun fel de roade. Ei bine, s-ar putea să trebuiască să cauți mult timp și să găsești și câte un strugure zbârcit pe ici pe colo, dar [roada] trebuie să existe. Trebuie să fie ceva. Aveți ca rod sfințirea.

Nu știu ce părere aveți despre cuvântul „sfințire”. Este un cuvânt frumos. Cred că îl iubesc pentru că este cel mai glorios atribut al lui Dumnezeu. În Isaia 6 se spune că Dumnezeu este sfânt, sfânt, sfânt și când ne gândim că am putea fi ca Dumnezeu – este extraordinar! Nu putem fi Dumnezeu, dar putem fi ca El atunci când umblăm în sfințenie.

Așadar, am fost eliberați de păcat. Păcatul nu mai are nicio pretenție asupra noastră. Și am devenit robi ai lui Dumnezeu și avem un nou produs, un nou scop, iar acesta este sfințenia. Și la ce ne duce asta? În final, la viața veșnică. Ce zice finalul versetului 21? Sfârșitul acestor lucruri, care este? Moartea, versetul 21. Finalul în versetul 22, viața veșnică.

Asta numesc eu promisiuni. Începeți cu statutul: ori sunteți în robia păcatului, ori în robia lui Dumnezeu. Comportamentul, viața ta fie merge tot mai rău și mai rău; fie este tot mai sfântă, tot mai sfântă, tot mai sfântă. Și apoi promisiunea, sfârșitul de acolo este moartea, sfârșitul de aici este viața veșnică.

Acum, aș putea să subliniez aici că viața veșnică nu înseamnă atât de mult cantitatea vieții cât calitatea ei? Nu înseamnă atât de mult că vei trăi veșnic, pentru că nu ar însemna nimic să trăiești veșnic decât în cazul în care calitatea vieții tale ar merita să trăiești veșnic, nu-i așa? Astfel că este vorba de calitatea vieții. Intrăm într-un nou mod de viață veșnică. Ceea ce înseamnă un fel de viață supranaturală, un fel de viață veșnică care aparține lui Dumnezeu. Viața lui Dumnezeu în noi, viață din belșug. Și astfel, acesta este modul în care Pavel stabilește contrastul.

Așadar, el vorbește despre antagonist, despre răspuns, apoi stabilește principiul în versetul 16, după care vine argumentarea în versetele 17-22. Și, în cele din urmă, absolutul. Absolutul. Cunoașteți acest verset, poate de când erați copii. Versetul 23. Acum ascultați! Asta înseamnă că există un motiv pentru care păcatul ca principiu ce stăpâneşte viața unei persoane, o conduce la o stare mai rea, și mai rea, și mai rea și în cele din urmă, la moarte veșnică.

Și există un motiv pentru care neprihănirea în viața unei persoane o conduce să fie mai sfântă, și mai sfântă, și mai sfântă și să intre în plinătatea vieții veșnice. Și motivul este că există o lege absolută și această lege lucrează inexorabil. Și iat-o! „Fiindcă plata păcatului este moartea; dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică” - și apoi lovitura de grație a întregului capitol – „prin Isus Cristos, Domnul nostru”. Acesta este absolutul inexorabil, divin. Nu există nicio posibilitate de încălcare. Acesta este modul în care funcționează lucrurile. Și nimeni nu ocolește legea absolută. Motivul pentru care păcatul se adaugă la păcat, se adaugă la păcat, și se termină în moarte este pentru că plata păcatului este moartea.

Acum ce înseamnă asta? Cuvântul „plată” este un cuvânt foarte interesant. Este exact ce pare a fi. Înseamnă „ceva ce ai câștigat”. De fapt, cuvântul este folosit în mod obișnuit pentru rațiile care erau date soldaților pentru serviciul militar în schimbul îndeplinirii datoriei lor. Era doar o compensație pentru serviciul prestat. Plata este la fel cum îți primești salariul. Ideea este următoarea: câștigi moartea. Așa este, o meriți. Când Dumnezeu aduce asupra unei vieți moartea veșnică, iadul pentru totdeauna, este pentru că persoana respectivă a meritat asta. Este drept, este corect, este echitabil, este o compensație adecvată pentru păcat, pentru că există o lege implacabilă în univers care spune că plata pentru păcat este moartea.

Este ca orice altă lege. Legea gravitației. Legea gravitației spune că dacă sari de pe ceva, te duci în jos. Aceasta este o lege. Acesta este modul în care este făcut universul. Și dacă Dumnezeu a făcut legi într-o dimensiune fizică, pot exista legi și în cea spirituală, și iată una dintre ele. Plata păcatului este moartea. Răsplata pentru păcat este moartea, moartea veșnică, moartea spirituală. Este ceea ce ați câștigat.

De fapt, îngăduiți-mi să o spun altfel. Justiția este obligată să o plătească, altfel ar însemna să fraudeze plata muncitorului. Când Dumnezeu dă moartea veșnică unui suflet, îi dă ceea ce a muncit, ceea ce a câștigat, ceea ce merită, este compensația divină pentru viața lui.

Dați-mi voie să o spun altfel. Dacă Dumnezeu nu i-ar da iadul veșnic, ar fi nedrept. Iar Dumnezeu nu poate fi nedrept. Dacă ai câștigat moartea prin păcatul tău, o vei primi. Iar cei care speră la iertare și cei care speră la izbăvire fără Cristos speră ca Dumnezeu să fie nedrept. Dar Dumnezeu nu poate fi nedrept.

Dar binecuvântat să fie Dumnezeu că, mai există și o altă față a absolutului. Textul spune așa: „Dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică”. Viața veșnică nu este o plată. Ați observat schimbarea? Este un ce? Un dar. Poți câștiga viața veșnică? Nu, este un dar. De fapt, literalmente, este un dar gratuit. Ați putea scrie asta acolo. Scrie: „Darul gratuit al lui Dumnezeu”. Doar ca să nu confunde nimeni, este un dar gratuit. Nu-l poți câștiga prin fapte. Nu-l poți câștiga prin religiozitatea ta. Nu-l poți câștiga, punct! Și asta ne duce direct la Efeseni 2:8-9. „Căci prin har ați fost mântuiți prin credință, și aceasta nu vine de la voi, ci este” - ce? – „darul lui Dumnezeu, nu prin fapte, ca să nu se laude nimeni”. Niciun merit, niciun câștig, nicio vrednicie. Este un dar.

Așadar, dacă vrei ceea ce meriți, Dumnezeu îți va da. Dar dacă vrei ceea ce nu meriți, Dumnezeu îți va da și asta. Poate spui: „Cum pot să obțin asta?” Doamne, ce capitol! Nu vreau să fiu un rob al păcatului. Nu vreau să fiu liber de a fi capabil să fac întotdeauna ceea ce este bine. Nu vreau să trec de la păcat, la păcat, la păcat, de la a fi josnic, la a fi din ce în ce mai josnic, și mai josnic, ajungând în cele din urmă în moarte veșnică. Nu vreau să fac asta. Vreau darul vieții veșnice. Cum îl pot obține?

Ei bine, cum se încheie capitolul? Ce se spune? „Prin Isus Cristos, Domnul nostru”. Este marele punct culminant al capitolului. Adică, este atât de puternic capitolul, încât știi că la sfârșit ai nevoie de o reamintire a modului în care obții asta. „Prin Isus Cristos, Domnul nostru”. Se poate și altfel? În nici un caz! „În nimeni altul nu este mântuire, căci nu este sub cer niciun alt nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți”, Fapte 4:12. Niciun alt nume. Niciun alt nume. Isus a spus: „Eu sunt ușa, singura cale de intrare este prin Mine”. Isus a spus: „Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Cea mai îngustă afirmație făcută vreodată. Se întâmplă să fie și adevărată. Poți fi intolerant dacă ai dreptate. Isus a spus: „Eu sunt calea. Eu sunt singura cale”. Prin Isus Cristos, Domnul nostru.

Nu pot... nu știu ce altceva să spun lumii pentru a le oferi darul mântuirii decât să le spun ce este în acest capitol. Este uluitor pentru mine, să fii eliberat de păcat, să moștenești viața veșnică, să fii eliberat din robia păcatului, a vinovăției și a tuturor acestor lucruri, și liber să faci ceea ce este bine și prin asta să-L glorifici pe Dumnezeu. Și în loc să te uiți la o viață cu lucruri de care să te rușinezi, te uiți la o viață plină de lucruri pentru care să fii recunoscător. În loc să anticipezi moartea, moartea veșnică, anticipezi viața, viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru.

Așadar, capitolul al șaselea ne-a învățat în primele 14 versete că suntem una cu Cristos pentru că am murit împreună cu El, am înviat împreună cu El și, ca noi făpturi aduse la viață prin înviere, trăim o viață nouă. Prin urmare, ar trebui să ne supunem acestui principiu al vieții noi, cedând firea noastră, umanitatea noastră, trupurile noastre muritoare acestei puteri aducătoare de viață nouă. Și apoi, în a doua jumătate, folosește o analogie diferită pentru a spune același lucru. Am fost robi ai păcatului, acum am devenit robi ai neprihănirii. Deci, într-un sens, am murit pentru a trăi o viață nouă. Într-un alt sens, avem un nou stăpân. Ambele spun același lucru. Mântuirea nu te eliberează ca să păcătuiești, ci te eliberează de păcat ca pentru prima dată în viața ta să faci ceea ce este drept. Mântuirea ia oameni nesfințiți și îi face sfinți. Mântuirea este o chemare de la păcat la sfințenie.

Și nicio evanghelizare nu poate fi una reală fără acest tip de afirmare. Orice altceva în afară de acest tip de prezentare a evanghelizării, cred că este un har ieftin. Cred că trebuie să le spunem oamenilor: „Uitați, luați în considerare costul! Când vii la Isus Cristos, El te cheamă de la păcat la sfințenie. Și dacă nu ești dispus să vii în aceste condiții, nu există alte condiții disponibile”.

Isus nu caută oameni care vor să-L adauge pe El la păcatul lor. El nu caută oameni care vor să-L adauge pe El la stilul lor de viață. El cheamă oameni care vor să moară și să învie. El cheamă bărbați și femei care vor să spună nu stăpânului actual și da noului stăpân. Harul acoperă păcatul. Așa este. Dar niciodată nu îl scuză. Și, mai mult, harul îl transformă pe păcătos.

Îngăduiți-mi să închei cu următoarea idee. Dietrich Bonhoeffer, teolog german, gânditor, uneori puțin cam departe, alteori chiar la țintă, a scris următoarele. „Harul ieftin înseamnă justificarea păcatului fără justificarea păcătosului care se îndepărtează de păcat și de care se îndepărtează păcatul. Harul ieftin nu este genul de iertare a păcatului care ne eliberează de povara păcatului. Harul ieftin este harul fără ucenicie, este harul fără cruce, este harul fără Isus Cristos. Harul costisitor este harul lui Cristos Însuși, care acum îl convinge pe ucenic să lase totul și să-L urmeze”.

Atunci când vorbea despre har, Luther a implicat întotdeauna ca un corolar faptul că acesta l-a costat propria viață, viață care a fost pentru prima dată supusă ascultării absolute a lui Cristos. Fericiți sunt cei care, cunoscând acest har, pot trăi în lume fără a fi din ea, cei care, urmându-l pe Isus Cristos, sunt atât de siguri de cetățenia lor cerească încât sunt cu adevărat liberi să-și trăiască viața în această lume.

Acesta este genul de har la care ne cheamă Dumnezeu în Cristos. Ce înseamnă să fii creștin? Capitolul 5 a spus că înseamnă să fii în siguranță. Capitolul 6 spune că înseamnă să fii eliberat de păcat. Capitolul 7 ne va spune că mai există încă o luptă. Iar capitolul 8 ne va spune cum să o câștigăm. Haideți să ne rugăm împreună.

Doamne, suntem atât de recunoscători acum pentru Cuvântul Tău. E atât de bogat! Suntem recunoscători că am fost eliberați de păcat. Și dacă am fost indiferenți cu privire la acest subiect în seara asta, iartă-ne! O, ce dar glorios! Și cât de trivial tratăm această comoară neprețuită! Cât de ușor lăsăm firea să-și urmeze propriul drum și ne batjocorim libertatea!

Îți mulțumim că ne amintești, Doamne, că suntem robi ai ascultării, așa cum spune Pavel într-un verset, robi ai neprihănirii, așa cum spune în altul, sau robi ai lui Dumnezeu, așa cum spune în altă parte. E unul și același lucru. Și totodată suntem liberi de stăpânirea păcatului. Fii binecuvântat pentru asta. Și dă-ne putere ca noi să trăim în practică ceea ce suntem prin statut și să nu ne întoarcem niciodată la lucrurile care au produs rușine și moarte, ci întotdeauna să trăim acele lucruri care produc neprihănire, sfințenie și viață.

Așa cum stați cu capul plecat, dacă nu ați venit niciodată la Isus Cristos, dacă nu L-ați primit ca Mântuitor și Domn al vostru, nu sunteți liberi de păcat și acesta vă va duce la moarte. Dar Isus vă oferă libertatea Sa dacă Îi veți da viața voastră, dacă veți crede că El, Dumnezeu în trup omenesc a murit și a înviat pentru voi. Deschideți-vă inima chiar acum pentru El. Spuneți: „Vreau să fiu liber de păcat și vreau să fiu un rob al neprihănirii, un beneficiar al vieții veșnice”.

Dacă ești credincios, reafirmă-i lui Dumnezeu mulțumirile tale pentru libertatea pe care ți-a dat-o. Spune-I că Îi ești recunoscător că nu trebuie să păcătuiești, că ai fost eliberat din robia și stăpânirea acelui vechi stăpân. Și apoi cere-I iertare pentru momentele în care te-ai supus unui stăpân care nu are niciun drept asupra ta și ai păcătuit în umanitatea ta. Apoi roagă-L să te conducă pe calea sfințeniei, ca să împlinești în viața ta tot ceea ce El dorește în materie de curăție și ascultare.

Tată, îți cerem să faci lucrarea Ta în fiecare inimă, ca să ajungem să înțelegem cu adevărat ce înseamnă să fim liberi, să ne bucurăm de această libertate. Şi astfel unii să fie eliberați chiar în această seară. Este rugăciunea noastră de dragul lui Cristos. Amin.

Sfârșit