În această seară avem din nou marele privilegiu de a ne uita împreună la capitolul 7 din epistola lui Pavel către Romani - Romani capitolul 7. Textul nostru din această seară este cuprins între versetele 7-13. Dați-mi voie să vi le citesc pentru a stabili cadrul pentru mesajul nostru de azi. Romani 7, începând cu versetul 7:

„Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum! Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege. De pildă, n-aș fi cunoscut pofta, dacă Legea nu mi-ar fi spus: ‘Să nu poftești!’ Apoi, păcatul a luat prilejul şi a făcut să se nască în mine, prin poruncă, tot felul de pofte; căci, fără Lege, păcatul este mort. Odinioară, fiindcă eram fără Lege, trăiam; dar când a venit porunca, păcatul a înviat, şi eu am murit. Şi porunca, ea, care trebuia să-mi dea viaţa, mi-a pricinuit moartea. Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea, m-a amăgit şi, prin însăși porunca aceasta m-a lovit cu moartea. Aşa că Legea, negreșit, este sfântă, şi porunca este sfântă, dreaptă şi bună. Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea? Nicidecum. Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, pentru ca păcatul să se arate afară din cale de păcătos, prin faptul că se slujea de aceeași poruncă”.

Acum, la prima citire, acesta pare o discuție foarte complicată, complexă și dificilă. Dar nu trebuie să fie așa, după cum veți afla pe măsură ce vom examina împreună acest măreț pasaj. Înainte de a ne uita la text în mod special, dați-mi voie să vă reamintesc cea mai mare veste bună cunoscută vreodată, iar aceasta este rezumată în această simplă afirmație. „Isus Cristos a venit în lume ca să mântuiască pe cei păcătoși”. Aceasta este cea mai mare veste bună cunoscută vreodată. Întreaga rasă umană, din cauza păcatului, este sortită iadului. Fiecare bărbat, fiecare femeie, fiecare om născut în această lume are ca destin iadul.

Iar motivul este că fiecare om din această lume trăiește în răzvrătire împotriva lui Dumnezeu și împotriva Legii Lui divine. Fiecare om a încălcat porunca divină. Iar Dumnezeu, fiind un Dumnezeu al dreptății, trebuie să ceară pedeapsa pentru o astfel de încălcare. Și din moment ce nelegiuirile omului împotriva lui Dumnezeu sunt atât de grave, din moment ce amploarea lor este atât de monstruoasă, nu există nicio posibilitate ca oamenii să poată plăti vreodată datoria pe care o au. Dar chiar dacă nu pot plăti datoria în întregime, nu pot ajunge vreodată la un moment în care să se poată spune că datoria poate fi plătită, ei vor plăti ceea ce pot plăti printr-o veșnicie în iad, unde vor suferi. Și astfel, oamenii se nasc în lume destinați iadului pentru că au păcătuit împotriva lui Dumnezeu, iar Dumnezeu este un Dumnezeu al sfințeniei a cărui dreptate cere o astfel de pedeapsă.

Dar chiar dacă aceasta este realitatea ființei umane, ea nu este dorința inimii lui Dumnezeu. De aceea Petru scrie: „Dumnezeu dorește ca niciunul să” - ce? – „să nu piară” - 2 Petru 3:9 – „ci toți să vină la pocăință”. Astfel că, Dumnezeu L-a trimis pe Isus Cristos în lume pentru a plăti datoria pe care o au toți bărbații și femeile, pentru a muri de moartea de care toți ar trebui să moară, pentru a purta păcatul pe care toți ar trebui să-l poarte.

Astfel că Dumnezeu a rânduit ca atunci când un bărbat sau o femeie crede în Isus Cristos și Îl acceptă pe El și acceptă lucrarea Sa în dreptul lor, păcatul lor este iertat pentru totdeauna. Și apoi, Dumnezeu a rânduit ca nu doar păcatul lor să fie iertat, ci să le fie asigurată natura sfântă a lui Isus Cristos. Ei devin părtași la însăși natura divină. O natură care îi este asigurată păcătosului care devine credincios și în felul acesta este echipat pentru a petrece veșnicia în ceruri cu Dumnezeu.

De aceea, repet, cea mai bună veste care a venit vreodată în lume este că Isus Cristos a murit pentru a-i mântui pe cei păcătoși. Și prin credința în Domnul Isus Cristos, oamenii pot fi socotiți neprihăniți înaintea lui Dumnezeu. Ei pot scăpa de judecată. Ei pot primi împărtășirea neprihănirii divine. S-a plătit pentru ei o datorie pe care nu ar fi putut să o plătească niciodată prin propriile puteri. Și vor fi echipați pentru cer într-un mod în care nu ar putea fi echipați niciodată prin propriile puteri.

Acum, acesta este subiectul pe care apostolul Pavel îl face să fie într-adevăr tema întregii sale epistole. Aceasta este doctrina justificării prin credință. Adică, oamenii sunt îndreptățiți față de Dumnezeu prin credința în Domnul Isus Cristos. Aceasta este doctrina centrală a credinței creștine. Este, în egală măsură, doctrina centrală a Epistolei către Romani. Este esența Evangheliei și este esența mesajului lui Pavel.

De fapt, ne-am concentrat pe această doctrină extraordinară de când am început acest studiu. Pot să vă duc înapoi la capitolul 1 pentru câteva momente și să vă atrag atenția asupra versetului 16, unde Pavel ne oferă într-o declarație condensată tema întregii epistole către Romani? „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului. Deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu, prin credință și care duce la credință; după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință”.

Iată acum tema cărții. Oamenii sunt îndreptățiți prin credință. Evanghelia este un mesaj care vine la păcătoși și le vorbește despre o mântuire prin har, prin credință, și care este disponibilă în Isus Cristos.

Acum, după ce a stabilit tema în versetele 16-17, Pavel începe să discute această temă de-a lungul acestei minunate epistole. Și am aflat deja că în capitolele 1 și 2 el a arătat nevoia de mântuire, nevoia de a fi împăcat cu Dumnezeu. În capitolele 3 și 4, este prezentată metoda de mântuire, modul în care un om este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu. Și aceasta este prin credința în Isus Cristos.

Iar acum, în capitolele de la 5 la 8 - capitolele 5, 6, 7 și 8 - apostolul Pavel ne arată rezultatele mântuirii prin credință, rezultatele justificării prin har. Și am învățat totul cu privire la aceste rezultate. Mai întâi de toate, în capitolul 5, am văzut că atunci când o persoană vine la Domnul Isus Cristos are siguranță. A făcut pace cu Dumnezeu. Lucrurile sunt rezolvate în acea relație și el este în siguranță în Cristos.

Apoi, când am ajuns la capitolul 6, am aflat că nu numai siguranța este un produs secundar al îndreptățirii prin credință, ci și sfințenia, care este un alt produs secundar. Așa cum pacea cu Dumnezeu din capitolul 5 ne oferă siguranță, tot așa unirea cu Cristos din capitolul 6 ne conferă sfințenie. Și astfel credinciosul primește împărtășirea sfințeniei divine. Și, în loc ca sfințirea să fie pusă deoparte de justificarea prin credință, sau în loc ca justificarea prin credință să elimine sfințirea, așa cum a fost acuzat Pavel că învață, mai degrabă produce sfințenie. Cei care puneau întrebări îi spuneau lui Pavel: „Ei bine, dacă propovăduiești justificarea prin har prin credință fără fapte, că faptele nu au niciun rol în mântuire și că faptele nu au niciun rol în sfințire și așa mai departe, atunci ceea ce spui de fapt este că oamenii pot face ce vor și că harul va acoperi totul”. Astfel, Pavel subliniază că în loc ca justificarea prin har prin credință să ducă la permisivitate, ea duce la sfințenie.

Data trecută, când am început să deschidem acest capitol 7, am văzut un al treilea element în ceea ce privește consecința care rezultă din justificarea prin credință, și anume eliberarea de Lege. Eliberarea de robia Legii. Am văzut, de asemenea, în versetele 1-6, că rodirea este un rezultat, la fel ca slujirea lui Cristos. Versetul 5 spune - sau mai degrabă versetul 4 spune - că aducem rod pentru Dumnezeu, iar versetul 6 spune că Îi slujim Domnului, nu după vechea slovă, ci într-un duh nou.

Așadar, justificarea prin credință este tema lui. El anunță tema în capitolul 1:16-17. El desfășoară necesitatea ei în restul capitolului 1 și 2. El descrie cum are loc în capitolele 3 și 4. În capitolele 5 până la 8, el arată rezultatele ei. Iar noi ne aflăm în mijlocul acestor rezultate chiar acum.

Cuvintele esențiale din primele opt capitole din Romani sunt cuvintele „har și credință”. Pavel prezintă o mântuire care este un dar al lui Dumnezeu primit prin credință. Și astfel, pe măsură ce parcurgeți - și îngăduiți-mi să fac asta cu voi pentru câteva momente. Întoarceți la capitolul 3, și vreau doar să parcurgem foarte rapid câteva versete-cheie - veți vedea acești termeni-cheie și aceste idei-cheie.

În 3:22 citim: „Neprihănirea dată de Dumnezeu care vine prin credință”. Iată acest cuvânt-cheie. Versetul 24. „Și sunt socotiți neprihăniți (îndreptățiți) fără plată, prin harul Său”. Versetul 25. „Pe El Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie prin credința în sângele Lui, o jertfă de ispășire”. Credința și harul. Versetul 26. „Pentru ca în vremea de acum, să-și arate neprihănirea Lui, în așa fel încât să fie neprihănit și totuși să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus”. Aceasta este din nou credința. Versetul 28. „Pentru că noi credem că omul este socotit neprihănit (îndreptățit) prin credință”. Versetul 30. „Deoarece Dumnezeu este unul singur și El va socoti neprihăniți (va justifica) prin credință pe cei tăiați împrejur și tot prin credință pe cei netăiați împrejur”.

Capitolul 4, versetul 3. „Căci ce zice Scriptura? Avraam L-a crezut pe Dumnezeu” - iarăși credința – și aceasta i s-a socotit ca neprihănire”. Versetul 4. „Însă, celui ce lucrează, plata cuvenită lui i se socotește nu ca un har, ci ca ceva datorat”. Versetul 5. „Pe când celui ce nu lucrează, ci crede în Cel ce-l socotește pe păcătos neprihănit, credința pe care o are el, îi este socotită ca neprihănire”. Versetul 11. „Apoi a primit ca semn tăierea împrejur” – aici e vorba de Avraam – „ca o pecete a acelei neprihănirii pe care o căpătase prin credință”. Versetul 13. „În adevăr făgăduința făcută lui Avraam sau seminței lui, că va moșteni lumea, nu a fost făcută pe temeiul Legii, ci pe temeiul acelei neprihăniri care se capătă prin credință”.

Observați că din nou accentul este pus pe credință. Versetul 16. „De aceea, moștenitori sunt cei ce se fac prin credință, pentru ca să fie prin har”. Versetul 20. „El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu prin necredință, ci a fost întărit prin credința lui”. Iată-le din nou. Harul, credința, harul, credința, peste tot.

Ajungem la 5:1. „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință”. Versetul 2. „Lui îi datorăm faptul că, prin credință, am intrat în această stare de har”. Versetul 18. „Astfel dar, după cum printr-o singură greșeală, a venit o osândă care a lovit pe toți oamenii, tot așa, printr-o singură hotărâre de iertare a venit pentru toți oamenii o hotărâre de neprihănire care dă viața”. Și aici găsim din nou că este un dar, un dar al harului. Versetul 20. „Legea a venit pentru ca să se înmulțească greșeala. Dar unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult”. Versetul 21. „Pentru ca, după cum păcatul a stăpânit dând moartea, tot așa și harul să stăpânească dând viața”.

Capitolul 6, versetul 23 rezumă același lucru. „Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul – „harul” - darul fără plată al lui Dumnezeu este viața veșnică prin Isus Cristos, Domnul nostru”.

Acum, când te uiți la acești termeni specifici, înțelegi foarte ușor ce mesaj unic transmite Pavel într-un context evreiesc. Ei fuseseră crescuți la fel ca toți oamenii, presupunând că poți apela la Dumnezeu, că Îl poți impresiona pe Dumnezeu și că Îl poți mulțumi pe Dumnezeu - indiferent la ce dumnezeu încerci să apelezi - Îl poți mulțumi prin bunătatea ta, prin ascultarea ta față de regulile sau Legile Sale, sau prin conformarea la standardele Sale, și că în felul acesta îți poți croi într-un fel calea spre anumite privilegii ale Sale. Iar evreii erau cu siguranță dedicați acestui mod de viață.

Iar atunci când Pavel a venit și a predicat o mântuire care era un dar fără plată pe care nu-l puteai câștiga, pentru că nu se obținea prin fapte, ci prin credință, și credința însăși era un dar de la Dumnezeu, așa ceva, a fost foarte, foarte greu de acceptat pentru evrei. Iar apoi, când a subliniat la sfârșitul capitolului 5 că păcatul, cu cât s-a înmulțit, cu atât harul s-a înmulțit și mai mult, a devenit aproape imposibil de acceptat pentru ei.

Evreii, vedeți, aveau un angajament profund față de Legea lui Dumnezeu și față de un sistem al neprihănirii prin fapte, conform căruia îți faci treaba ta și Îl mulțumești pe Dumnezeu. Astfel că, în 6:1-2, ei îl vor acuza pe Pavel că le dă frâu liber tuturor, prin principiul harului, să o ia razna, să facă ce vor. Adică, cu cât mai mult păcat, cu atât mai mult har, așa că pur și simplu îi lași liberi să săvârșească fărădelegea. La urma urmei, vedeți, ei credeau că Legea procura sfințenia și Legea menținea sfințenia, iar dacă elimini Legea, dacă elimini regulile și standardele, atunci ai eliminat garanția sfințeniei. Astfel că, tot ceea ce văd ei este o societate întreagă care se dezlănțuie sub acest tip de învățătură despre har.

Ei prețuiau foarte mult Legea lui Dumnezeu. Și cred că, în ceea ce-i privește pe evrei, Legea lui Dumnezeu poate fi împărțită în trei părți: Legea ceremonială, Legea socială și Legea morală. Ei o vedeau ca pe una singură, pentru că le-a fost dată ca atare, pentru că erau un popor unic. Și credeau că trebuie să respecte toate aceste Legi, ei credeau că acesta era standardul de sfințenie. Și singurul mod în care puteai deveni sfânt și singurul mod în care puteai rămâne sfânt era să respecți Legile.

Acum, rabinii, pe vremea Domnului nostru și pe vremea slujirii lui Pavel, au rezumat toată Legea Vechiului Testament în 613 porunci. Și pentru a fi perfect sfânt și pentru a menține această sfințenie, trebuia să te străduiești cu adevărat să respecți cele 613 porunci.

Și doar de dragul curiozității mele, săptămâna aceasta, am găsit o sursă care are aceste porunci și le-am citit pe toate. Și cred că ar fi aproape imposibil să le păzesc pe toate. Pur și simplu, sunt o gamă foarte, foarte largă de porunci. Și, bineînțeles, au fost oarecum înfrumusețate de tradiția rabinică, chiar dincolo de intenția lui Dumnezeu. Rabinii le-au împărțit în două părți. În primul rând erau lucrurile obligatorii care trebuiau făcute. În al doilea rând, lucrurile interzise care nu trebuiau făcute.

Ei spuneau că erau 248 de lucruri pe care trebuia să le faci. Și, dintr-un motiv ciudat, au spus că acestea corespund numărului de membre ale corpului uman. Nu știu ce fel de corp aveau în minte, poate un fel de caracatiță, sau poate că au numărat ca membre o mulțime de alte lucruri decât cele la care ne gândim în mod normal. Dar aceste Legi, aceste 248 de lucruri obligatorii pe care trebuia să le faci erau legate de Dumnezeu, de Templu, de jertfe, de jurăminte, de ritualuri, de milostenie, de Sabate, de animale de consum, de sărbători, de comunitate, de idolatrie, de război, de probleme sociale, de familie, de chestiuni judiciare, de drepturi legale și de sclavie.

După care, au avut 365 de Legi prohibitive, cu alte cuvinte, lucruri pe care nu le puteai face. Și era câte una pentru fiecare zi a anului. Acestea se refereau la idolatrie, lecții de istorie, blasfemie, închinarea la Templu, jertfe, preoți, dietă, jurăminte, agricultură, împrumuturi, afaceri, sclavi, justiție și relații. Și astfel aveau această cantitate imensă de legi și apropo, aceste legi, aveau tot felul de nuanțe, și tot felul de interpretări rabinice, și tot felul de corolare și legi adjuncte, și legi, peste legi, peste legi, până când era un mod de viață care te consuma la propriu, în care trebuia să treci prin viață cu o listă în mână, astfel încât să citești tot timpul și să nu comiți vreo greșeală pentru că nici măcar nu puteai să ții minte toate acele lucruri.

De aceea se spune în Fapte 15:10 că era un jug pe gâtul lui Israel „pe care nici părinții noștri, și nici noi nu l-am putut purta”. Dar ei știau că Legea, în forma originală în care a fost dată era divină, vedeți, ei știau că Dumnezeu a dat aceste Legi. Și că Dumnezeu le dăduse cu un motiv, așa că ei s-au dedicat acestor Legi ca fiind Legile lui Dumnezeu și au crezut că, din moment ce Dumnezeu le-a dat, trebuiau să le urmeze direcția.

De fapt, era ceva mai mult de-atât care îi determina să se supună Legii. Întoarceți aproape de sfârșitul cărții Deuteronomul, la capitolul 27. Și dați-mi voie să vă spun, dacă reușesc, de ce era atât de important pentru ei să respecte Legea. Deuteronomul 27:26. Acesta este ultimul verset din capitol. Și, din nou, acesta este Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei, dat de împuternicitul lui Dumnezeu care era Moise, conducătorul lor. Și în Deuteronomul 27:26, se spune: „Blestemat să fie cine nu va împlini cuvintele Legi acesteia, și cine nu le va face”. Cu alte cuvinte, dacă nu vei împlini toată această Lege care a fost dată, vei fi blestemat.

Și pentru a vedea subliniată gravitatea acestui lucru, tot ce trebuie să faceți este să urmăriți până la 28:15. „Dar, dacă nu vei asculta de glasul Domnului Dumnezeului tău, dacă nu vei păzi și nu vei împlini toate poruncile și toate Legile Lui, pe care ți le dau astăzi, iată toate blestemele care vor veni peste tine și de care vei avea parte”. Acum, aceasta este o afirmație foarte puternică. Dacă nu faci toate acestea, vei fi blestemat. „Vei fi blestemat în cetate și vei fi blestemat pe câmp. Coșnița și postava ta vor fi blestemate. Rodul trupului tău, rodul pământului tău, fătul vacilor tale și fătul oilor tale vor fi blestemate. Vei fi blestemat la venirea ta, și vei fi blestemat la plecarea ta”. Este un blestem destul de cuprinzător, nu-i așa?

Și dacă nu este de ajuns, versetul 20 spune: „Domnul va trimite împotriva ta blestemul, tulburarea și amenințarea, în mijlocul tuturor lucrurilor de care te vei apuca, până vei fi nimicit, până vei pieri curând, din pricina răutății faptelor tale, care te-a făcut să Mă părăsești. Domnul va trimite peste tine ciuma, până te va nimici în țara pe care o vei lua în stăpânire. Domnul te va lovi cu lingoare, cu friguri, cu obrinteală, cu căldură arzătoare, cu secetă, cu rugină în grâu și cu tăciune, care te vor urmări până vei pieri”. Dragi, prieteni, chiar nu vreau să citesc tot, dar tot capitolul continuă cu asta. Și continuă cu blesteme, blesteme, blesteme, blesteme. Și blestemul își croiește drum prin toate dimensiunile imaginabile ale vieții. Dacă nu respecți toată Legea lui Dumnezeu, ești blestemat.

Să trecem acum la Noul Testament. Și, pe măsură ce ne întoarcem la locul nostru, în epistola către Romani, înțelegem puțin de ce evreul se simțea atât de legat de Legea lui Dumnezeu. Era, la urma urmei, Legea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu era Dumnezeu. Și nu te contraziceai cu faptul că Dumnezeu era Dumnezeu. După care urmează tot acest cuvânt grozav referitor la faptul că dacă nu respecți toate aceste lucruri vei fi blestemat. Acum, asta este o povară foarte grea.

Pavel face aluzie la această povară și trebuie să o fi purtat, pentru că era un fariseu dintre farisei și complet devotat față de Lege. Iar în Galateni 3:10 el spune: „Căci toți cei ce se bizuie pe faptele Legii sunt sub blestem”. Toți oamenii care sunt încă sub Lege, și care încearcă să Îi placă lui Dumnezeu prin respectarea tuturor Legilor Sale, sunt sub blestem. De ce? Pentru că nu poți respecta Legea în mod desăvârșit, nu-i așa? Și asta spune în Galateni 3:10, și citează din Deuteronomul: „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”.

Asta ne spune că Pavel, ca evreu, era unul care a înțeles ce spunea Deuteronomul, că dacă nu faci toate aceste lucruri și nu respecți toate aceste Legi tot timpul, ești blestemat. Acum, asta a spus Dumnezeu. Ești blestemat. Așa că evreii erau zeloși față de Lege. Iar când s-a ajuns la mesajul apostolului Pavel unde spune: „Faptele nu au nicio importanță. Pentru că nimeni nu va fi socotit neprihănit prin faptele Legii”. Oameni buni, prin asta el chiar îi călca în picioare din punct de vedere teologic. Le-a fost foarte, foarte greu să facă față.

Pavel însă face o remarcă foarte bună în mesajul său din Galateni capitolul 3, pentru că subliniază inutilitatea totală a unei astfel de abordări. „Blestemat este oricine nu stăruiește în toate lucrurile scrise în cartea Legii, ca să le facă”. Și apoi continuă să spună: „Pentru că nimeni nu este socotit neprihănit înaintea lui Dumnezeu, prin Lege”. Și chiar face un pas mai departe și spune, iar acest lucru este evident și din Vechiul Testament, pentru că, Vechiul Testament este locul unde se spune că cel neprihănit va trăi prin - ce? – prin credință. Este vorba de Habacuc. Așadar e vorba de Vechiul Testament - acum ascultați-mă - Vechiul Testament, pe de-o parte, spunea că dacă nu respecți toată Legea tot timpul cu toată ființa ta și o încalci într-un singur loc, ești blestemat. Așa este.

Iacov știa asta. Iacov 2:10 spune: „Căci cine păzește toată Legea, și greșește într-o singură poruncă, se face” - ce? – „vinovat de toate”. Acuma veți zice: „Bine dar, de ce Dumnezeu le-a dat o Lege pe care nu o puteau respecta?” Foarte simplu. Pentru a le arăta cât de păcătoși erau și pentru a-i conduce în locul în care să-și dea seama că, pentru a fi neprihănit, trebuie să vii la Dumnezeu prin - ce? - prin credință.

Dar ei nu au vrut să vină prin credință, au crezut că, în virtutea lor, pot să-și câștige calea, așa că s-au agățat de sistemul de neprihănire prin fapte și au ignorat principiul credinței. Și astfel au fost cu toții sub blestem. Vedeți, a încălca o Lege a lui Dumnezeu nu este ca și cum ai rupe o spiță dintr-o roată de bicicletă. Poți să rupi o spiță și să continui să mergi. Este ca și cum ai sparge un geam de sticlă. Îl loveşti într-un singur punct și totul se prăbușește. În felul acesta, au fost blestemați cu toții. Și aceasta este robia Legii.

Robia față de Lege înseamnă că ești blestemat de ea pentru că nu o poți respecta. Și totuși, au încercat, au încercat, au încercat, au încercat atât de mult timp și erau atât de dedicați Legii, în mod total, încât atunci când vine Pavel și predică un mesaj despre mântuirea prin har prin credință, pur și simplu nu pot face față. Și de aceea este foarte important ca el să fie atent în a le explica toate lucrurile necesare pentru ca ei să vadă adevărul despre Lege.

Acum am văzut că 6:14 este un verset cheie din Romani. „Căci păcatul nu va mai stăpâni asupra voastră, pentru că nu mai sunteți sub Lege, ci sub har”. El spune aici că nu sunteți sub Lege, ci sub har. Este o afirmație extraordinară. Știm ce înseamnă asta, nu-i așa? Nu mai suntem sub Lege, în ce sens? În sensul blestemului acesteia. În ce privește blestemul ei. „Deoarece Cristos”, spune Pavel, Galateni 3, „a fost făcut blestem pentru noi”, pentru ca noi să fim eliberați de blestemul Legii.

Așadar, în mesajul de aici, Pavel spune: „Uite, nu mai suntem sub Lege. Suntem sub har. Am ieșit de sub acel blestem”. Acum, în acest moment, orice evreu care gândește va spune: „Ei bine, dacă Legea nu ne poate mântui, dacă Legea nu ne poate sfinți și dacă vrem să ieșim de sub Lege, care nu poate decât să ne blesteme, atunci la ce ne mai folosește Legea? Nu-i așa? Adică, Pavel, tu spui că iei pur și simplu toată Legea lui Dumnezeu și o arunci la gunoi, spunând: „Scăpați de lucrul acela vechi”. Este inutil. Este lipsit de sens. Asta vrei să spui?”

Adică, dacă nu putem fi mântuiți prin Lege - am văzut asta în capitolele 3 și 4 - nu putem fi sfințiți prin Lege - în capitolele 5 și 6 - mântuirea trebuie să vină prin credința în Isus Cristos. Dacă suntem mântuiți prin unirea noastră cu Cristos, dacă suntem sfințiți prin unirea noastră cu Cristos, atunci ce nevoie mai e de Lege? Și de ce a mers Dumnezeu până la extrem dând o Lege atât de complexă? Iar atunci când spuneți că trebuie să ieșim de sub Lege și să fim liberi de Lege, nu cumva eliminați locul Legii? Ei bine, Pavel vrea să explice toate acestea, așa că o face în capitolul 7.

Acum, ascultați cu atenție și vă voi oferi o privire de ansamblu. El ne prezintă în capitolul 7 o explicație foarte bună a locului pe care-l are Legea, și este un capitol foarte important. Dar el se pregătește de mult timp pentru acest lucru, încă din capitolul 3, când a menționat pentru prima dată că Legea nu ne poate mântui. El s-a îndreptat în această direcție. Și dacă luăm doar de la capitolul 3 până la capitolul 8, avem o perspectivă cuprinzătoare asupra Legii și asupra rolului ei. Acum ascultați cu atenție și vă voi da o schiță a întregii secțiuni.

În primul rând, ce nu poate face Legea pentru noi. Nu ne poate mântui. Asta este în capitolele 3, 4 și 5. Ce nu poate face Legea pentru noi. Nu ne poate mântui. În al doilea rând, Pavel arată ce nu poate face Legea cu noi. Nu ne poate sfinți. Capitolul 6. Nu ne poate face sfinți. În al treilea rând, ce nu poate face Legea față de noi. Dacă suntem în Cristos, 7:1-6. Nu ne poate condamna. Apoi ce poate face Legea pentru noi, 7:7-13. Ne vom uita acum, ne poate convinge de păcat. Apoi, ce nu poate face Legea în noi, 7:14-25. Nu ne poate elibera de păcat. Și, în final, ce poate face Legea prin noi, 8:1-4. Ea poate fi împlinită.

Îngăduiți-mi să vă mai spun o dată acest lucru. În capitolele 3, 4 și 5, ce nu poate face Legea pentru noi. Nu poate - ce? - nu ne poate mântui. Capitolul 6, ce nu poate face Legea cu noi. Nu poate să ne sfințească sau să ne facă sfinți. Capitolul 7, versetele 1-6, ce nu poate face Legea față de noi. Nu ne poate - ce? - condamna. Capitolul 7, versetele 7-13, ce poate face Legea pentru noi. Ea ne poate convinge de păcat. Capitolul 7, versetele 14-25, ce nu poate face Legea în noi. Nu ne poate elibera de păcat. Și, în sfârșit, 8:1-4, ce poate face Legea prin noi. Ea poate fi împlinită în puterea Duhului care locuiește în noi. Așadar, aveți într-adevăr, de la Romani capitolul 3 până la Romani capitolul 8, o imagine absolut cuprinzătoare a Legii.

Să vă spun ceva despre geniul lui Pavel. Iar Romani este genială - este o capodoperă - atât a geniului uman, cât și a celui dumnezeiesc. Puteți urmări din capitolul 3 tema credinței. Puteți urmări tema harului. Puteți urmări tema justificării. Puteți urmări tema păcatului. Puteți urmări tema neprihănirii. Puteți urmări tema Legii. Puteți urmări toate aceste teme prin același pasaj. Romani este atât de bogată încât te lasă cu gura căscată. Dar printre toate temele grandioase care se află aici, niciuna nu este mai captivantă decât tratarea cuprinzătoare a Legii și a rolului ei.

Acum, am învățat deja din capitolele de la 3 la 5 că Legea nu ne poate mântui. Am învățat deja din capitolul 6 că nu ne poate sfinți. Iar data trecută am aflat din 7:1-6 că nu ne poate condamna. Iar acum vom afla ce poate face în versetele 7-13. Ne poate convinge. Ne poate convinge.

Și pot să vă spun asta? Acesta este în primul rând exact motivul pentru care Dumnezeu a dat-o. În al doilea rând, El a dat-o pentru a fi împlinită și poate fi împlinită de noi, dar vom ajunge la asta când vom ajunge la capitolul 8 și la puterea Duhului Sfânt. Așadar, aveți o prezentare cuprinzătoare a Legii.

Acum, am văzut data trecută, în aceste prime 6 versete, că Legea nu ne mai poate condamna. De ce? Pentru că în Cristos suntem - cum? - morți față de Lege. Și atunci când mori, Legea nu mai are nicio putere asupra ta, nu-i așa? Vă aduceți aminte acest principiu de acolo, din versetul 1? Legea este bună doar atâta timp cât ești în viață. Am murit în Cristos, așa că Legea nu mai are nicio putere asupra noastră. Și avem un nou soț, o nouă autoritate, un nou stăpân, Isus Cristos.

Poate spui: Acum avem libertatea să nu mai facem niciodată binele?” Nu, nu. Versetul 6 spune că încă slujim. Dar nu slujim într-un mod mecanic, legalist, extern, după vechea slovă, ci slujim din inimă, în - ce? – într-un Duh nou. Așa că, să nu credeți că un creștin este liber să facă ce vrea, în niciun caz. Ai fost mântuit cu scopul de a-L sluji pe Dumnezeu. Și dacă ești cu adevărat născut din nou, va exista sfințenie în viața ta, va exista rodnicie în viața ta, va exista slujire a lui Cristos în viața ta. Ești încă sub Lege, numai că este Legea noului legământ, este Legea Noului Testament. Este Legea morală dusă în Noul Testament. Nu suntem sub Legea ceremonială a lui Israel, pentru că nu suntem Israel. Nu suntem sub Legile sociale ale lui Israel. Noi nu suntem Israel. Dar caracterul lui Dumnezeu nu s-a schimbat, iar noi suntem în continuare sub mandatele Sale morale care ne sunt date în Noul Testament, doar că nu încercăm prin forțele noastre să le îndeplinim. Le îndeplinim dintr-o nouă relație vie cu Isus Cristos, într-un duh nou, din inimă, mai degrabă decât prin vechea slovă care era o lucrare exterioară.

Și încă slujim. De fapt, atunci când conduci pe cineva la Cristos, se spune în Matei 28, te duci la el și îl botezi în numele lui Isus Cristos. Și apoi „îl înveți să păzească toate lucrurile poruncite”. Nu-i așa? Nu avem libertatea de a nu ne supune. Suntem, pentru prima dată, liberi să ascultăm, și trebuie să o facem din inimă, pentru că avem o inimă nouă care poate asculta din interior, în timp ce vechea ascultare era superficială și doar exterioară. Așadar, da, suntem sub Legea lui Dumnezeu, dar slujim din inimă.

Acum, asta ne aduce la 7:7-13. Dacă Legea nu ne poate mântui și dacă Legea nu ne poate sfinți, la ce mai este bună Legea? Și iată răspunsul. Este bună pentru că ne poate convinge. Ne poate convinge. Patru elemente ale acestei convingeri se află în text. Și nu voi încerca să vă prezint tot, vom vedea cât de departe vom ajunge. Vreau să învățați ce este aici, pentru că este de-a dreptul extraordinar.

Primul punct. O să vă prezint patru. Le aveți pe schița dumneavoastră, dacă vreți să le urmăriți. Iată-l pe primul. Legea dezvăluie păcatul. Acesta este primul element al puterii sale de convingere. Legea dezvăluie păcatul. Uitați-vă la versetul 7. „Deci ce vom zice? Legea este ceva păcătos? Nicidecum. Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege; De pildă n-aș fi cunoscut pofta, dacă legea nu mi-ar fi spus: „Să nu poftești”.

Și din nou își imaginează acest antagonist evreu care va spune: „Stai puțin, tocmai ai spus că suntem morți față de Lege și că Legea este lăsată deoparte. Ea nu ne poate mântui. Nu ne poate sfinți. A încercat să ne condamne. Pur și simplu, trebuie să scăpăm de Lege. Acum am ieșit de sub ea. Suntem liberi de autoritatea ei. Vrei să spui că Legea este rea? Vrei să spui că Legea sfântă a lui Dumnezeu, pe care Dumnezeu a dat-o poporului Său, care a fost o manifestare a inimii Sale, a minții Sale, a voinței Sale, a naturii Sale și a scopului Său, vrei să spui că este rea? Adică, dacă spui că nu suntem sub Lege, că Legea nu ne poate mântui, că Legea nu ne poate răscumpăra și că Legea nu poate face asta și cealaltă pentru noi, atunci Legea trebuie să fie rea?”

Iar răspunsul lui Pavel este, din nou, cea mai puternică negație din limbaj. „Nicidecum”, (sau „Doamne ferește”) așa este tradus. Este me genoito. Nu poate deveni așa ceva. Nu, nu, nu. În niciun caz. În niciun caz, e un gând scandalos, e o absurditate totală. Nu, Legea lui Dumnezeu nu este ceva păcătos. Nu este ceva păcătos.

Și apoi continuă să spună: „Dimpotrivă, păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege”. Deci, Legea nu este ceva păcătos. Ea dezvăluie păcatul. Ați observat asta? Adică, dacă nu ar exista nicio Lege, nu ar putea exista niciun păcat, nu-i așa? Adică, dacă indicatorul nu spune „Nu călcați pe iarbă” iar voi sunteți pe iarbă, nu ați încălcat nicio Lege. Dacă nu există o Lege care să impună o anumită viteză și tu să trebuiască să mergi până la acea viteză, nu ai încălcat nicio Lege, pentru că nu există nicio Lege. Așa că ceea ce el spune este că Legea dezvăluie păcatul. Cu alte cuvinte, dacă pui un standard, ştii care este păcatul.

Acum, acest lucru îmi arată foarte clar că el nu vorbește despre chestiuni ceremoniale. El nu vorbește despre probleme sociale. El vorbește despre Legea morală a lui Dumnezeu. Și astfel, când vedeți cuvântul Lege aici, Pavel o folosește în sensul standardelor morale ale lui Dumnezeu, Legea morală a lui Dumnezeu. Noi suntem chemați la Lege nu pentru a fi mântuiți de ea, ci pentru a fi judecați de ea. Romani 3:20 spune lucru acesta. „Căci nimeni nu va fi socotit neprihănit înaintea Lui, prin faptele Legii” – și acum ascultați ce spune – „deoarece prin Lege vine cunoștința deplină a păcatului”.

Este un adevăr foarte important. Legea ne arată pur și simplu ce este păcatul după definiția lui Dumnezeu. În Romani 4:15, o găsim. „Și unde nu este lege, acolo nu este nici călcare de lege”. Versetul 13 din capitolul 5. „Dar păcatul nu este ținut în seamă câtă vreme nu este o lege”. Așadar, este menționat de trei ori: Capitolul 3, capitolul 4, capitolul 5, au spus același lucru. Fără o Lege nu ai niciun păcat. Așa că, atunci când Dumnezeu descoperă Legea, imediat oamenii sunt măsurați în funcție de standard și sunt descoperiți ca fiind păcătoși.

Acum ascultați. Uitați-vă la fraza din versetul 7: „Păcatul nu l-am cunoscut decât prin Lege”. Nu cred că el are în vedere aici, cunoașterea unui fel de definiție de dicționar teoretică, teologică, reală a naturii, a realității și a existenței păcatului. Cred că ceea ce vrea să spună este: „Nu am cunoscut cu adevărat profunzimea păcatului și nu am cunoscut niciodată întreaga dimensiune a păcatului, până când nu am înțeles cu adevărat întreaga dimensiune a Legii”.

Ceea ce spune el aici este că: „Atunci când am înțeles cu adevărat Legea, ea m-a condamnat”. Și ați observat că aici apare cuvântul „eu”? (în engleză). Și, dintr-o dată, Pavel prezintă o mărturie personală. Dintr-odată, vorbește la persoana întâi singular și vă spune ce se întâmplă în inima lui. Aceasta este păcătoșenia personală a lui Pavel. El prezintă o mărturie a convingerii sale. Și cred că acest lucru a făcut parte din venirea lui la Mântuitorul. Aceasta a făcut parte din lucrarea de convingere a Duhului lui Dumnezeu care a culminat pe drumul Damascului și în zilele care au urmat în perioada în care era orb, când a ajuns să se confrunte cu propria viață și cu nevoia de un Mântuitor, a fost momentul în care L-a cunoscut pe Isus Cristos și a fost transformat din Saul prigonitorul în Pavel predicatorul.

Și cred că este atât de important să aveți şi această parte a călătoriei sale spirituale, pentru că, dacă aveți doar drumul Damascului, ați putea crede că el a fost mântuit de Dumnezeu în afara voinței sale. Pentru că vorbim de un act atât de suveran al lui Dumnezeu pe drumul Damascului, încât te întrebi dacă s-a întâmplat ceva în inima lui, nu-i așa? Adică, el merge pe drum omorând creștini, iar următorul lucru pe care îl știi este că se prăbușește la pământ și este pus în slujba Lui. Și nu știi dacă el însuși s-a implicat vreodată în acțiune, în ceea ce privește propria lui inimă, până când afli aici în Romani că a făcut-o într-adevăr. Și, în același timp, Dumnezeu aducea în inima lui un fel de convingere crescândă cu privire la păcatul său, pe măsură ce începea să vadă Legea lui Dumnezeu așa cum era ea cu adevărat.

Acum, pentru o lungă perioadă de timp a crezut că știe ce spune cu adevărat Legea lui Dumnezeu. Adică, la urma urmei, era un fariseu. Era evreu. Putea să vă citească Legea la fel de bine ca oricine altcineva. Putea interpreta Legea în termenii tradițiilor rabinice. Își petrecuse viața încercând să respecte Legea. Era foarte religios. El s-ar fi încadrat în categoria de oameni descrisă în Romani 10:3, unde se spune: „Ei au râvnă pentru Dumnezeu, dar fără pricepere”. Ei cred că știu, dar nu este așa. „Întrucât n-au cunoscut neprihănirea pe care o dă Dumnezeu, au căutat să-și pună înainte o neprihănire a lor înșiși”. Exact acolo se afla el. Era foarte ocupat să fie ca Fariseul din Luca 18, care spunea: „Doamne, Îți mulțumesc că nu sunt ca ceilalți oameni”. „Eu dau zeciuială din toate lucrurile, postesc…”. Și fac toate astea și este atât de minunat să fiu eu, iar Tu trebuie să fii încântat să mă ai prin preajmă. Vreau să spun că se considera îndreptățit. Simțea că-și câștiga intrarea.

În Galateni 1:13, el spune, scriindu-le galatenilor: „Ați auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altă dată, în religiunea iudeilor”. Adică, reputația lui de evreu zelos era foarte răspândită. Toată lumea știa despre acest evreu zelos pe nume Saul. El a spus în Galateni 1:14: „În religiunea iudeilor eram mai înaintat decât mulți din neamul meu. Eram însuflețit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoșești”. Am fost cel mai evreu dintre evreii care au existat. Am fost cel mai zelos împlinitor al Legii care a existat.

El prezintă o mărturie similară, cu și mai multe detalii, în Filipeni capitolul 3. Și toate acestea sunt foarte relevante pentru ceea ce vedem în Romani. Filipeni 3:5. „Eu, care sunt tăiat împrejur a opta zi”, aici este vorba de ziua în care ar trebui să fii tăiat împrejur. Poate să le mulțumească părinților săi pentru asta, nu lui însuşi. Dar, cu toate acestea, asta era parte integrantă din întreaga tradiție. El era „din neamul lui Israel, era din seminția lui Beniamin, era evreu dintre evrei; în ceea ce privește Legea, era Fariseu; în ceea ce privește râvna, era prigonitor al bisericii” - rețineți acest lucru – „în ceea ce privește neprihănirea pe care o dă Legea, fără prihană”. Cred că glumești. După definiția cui?

Vreți să știți cum a putut spune asta? În același fel în care tânărul bogat a venit și Domnul l-a întrebat: „Ai păzit Legea?”. „Toate poruncile scrise în Lege, le-am păzit din tinerețea mea”. Cum ar putea o persoană să spună așa ceva? Iată cum. Pentru că ei împinseseră Legea lui Dumnezeu în totalitate în dimensiunea exterioară și era doar o chestiune de ceea ce făceai sau nu făceai. Iar ei o reinterpretaseră pentru a se adapta la păcătoșenia lor. Așa că reinterpretaseră Legea și o făcuseră total externă. Era doar o chestiune de exterior, iar ei nu s-au ocupat niciodată cu adevărat de interior, iar acolo se află gunoiul. Au tăiat împrejur exteriorul vieții lor pentru a arăta bine și atâta timp cât Legea lui Dumnezeu era legată doar de exterior, ei credeau că sunt bine.

Și, bineînțeles, mai târziu, în același capitol, Filipeni 3, el spune: „Când m-am uitat cu adevărat la interiorul meu, am văzut toate lucrurile care erau în viața mea, și știți cum le-am privit pe toate? Toate s-au dovedit a fi un gunoi”. Asta spune el, un gunoi. De îndată ce s-a uitat asupra locului unde se afla adevărata problemă din interior și unde Legea dorea cu adevărat să se aplice în interior, a văzut ce era.

Așadar, întoarceți la Romani, la capitolul 7, și ceea ce vedeți acolo este experiența de convingere a lui Pavel înainte de mântuire. Cumva, de-a lungul drumului, pe măsură ce Domnul îl aducea la transformarea mântuirii, nu numai că a existat actul suveran al lui Dumnezeu pe Drumul Damascului, dar a existat și o lucrare internă a aceluiași Dumnezeu suveran, care l-a adus pe Pavel la o conștientizare extraordinară a adevărului Legii în sine. Și anume că Legea nu era doar externă, ci Legea era internă. Ați înțeles asta? Că Legea era internă.

Poate spui: „De unde știi asta?” Știu acest lucru datorită elementului special al Legii pe care Pavel îl alege. Observați-l. „De pildă n-aș fi cunoscut” - ce? – „dorința, sau pofta” - este cuvântul epithumia - dorințele rele, dacă Legea nu ar fi spus: „Să nu poftești”. El alege cea de-a zecea dintre cele zece porunci, porunca de a nu pofti.

Iar pofta nu este ceva ce faci în exterior, nu-i așa? Pofta este ceva ce faci unde? În interior. Și dintre toate cele zece porunci, aceasta este interioară. Dintre toate cele Zece Porunci, aceasta este cea care vorbește despre interior, despre poftă și dorință. Iar Pavel spune: „Când am văzut că ceea ce spunea Legea lui Dumnezeu avea legătură nu doar cu faptele mele, ci și cu atitudinile mele, pentru că avea legătură cu pofta mea, cu dorința mea și cu faptul că doream ceea ce nu era al meu, am văzut că toate lucrurile pe care le făceam pe dinafară se reduceau la gunoi, pentru că eram plin de dorințe josnice pe dinăuntru”.

Asta este convingerea cu privire la lucrurile adevărate. Acestea sunt lucruri reale. S-ar putea să vină cineva, așa cum am făcut-o eu, și să-mi spună: „Știi, trebuie să-mi îndrept viața, pentru că am observat că mint”. Sau „Am observat că beau prea mult”. Sau: „Sunt irascibil și mă deranjează și trebuie să-mi îndrept viața”. Ei bine, e bine, dar tot nu înțelegi adevărata problemă a păcatului. Problema păcatului nu este exterioară. Ai putea fi capabil să controlezi asta în exterior prin alte mijloace decât mijloacele harului, nu-i așa? Adică, ai putea fi capabil să te oprești din băutură în exterior doar mergând la AA (Alcoolici Anonimi). Ai putea fi capabil să te oprești din mințit doar mergând la consiliere psihologică, fiind hipnotizat astfel încât de fiecare dată când spui o minciună să ți se întâmple ceva ciudat din cauza unor lucruri subliminale care au fost plantate în psihicul tău în timp ce erai sub hipnoză. Adică, s-ar putea să-ți controlezi comportamentul pentru că vrei să fii acceptat de o grămadă de oameni religioși care nu mint, sau orice altceva. Există și alte modalități de a face acest lucru. Dar singurul mod în care vei putea curăța vreodată dorința rea din inima ta este printr-o transformare realizată de către Dumnezeu.

Și, prin urmare, acesta este scopul Legii. Și de aceea nu există doar porunci exterioare, ci și porunci interioare. Iar cea care lovește cu cel mai mare impact, cea care pur și simplu devastează, este cea despre poftă sau dorință, pentru că vorbește despre inimă.

Acum, aceasta este experiența lui Pavel, dar nu numai a lui. Cred că el vorbește în numele tuturor celor care ajung la o convingere adevărată. Cred că atunci când vii la Isus Cristos, ajungi la convingerea că nu doar că ai probleme în a controla exteriorul, dar și mai rău, ai probleme în a controla interiorul. Toți cei nemântuiți care vin la Cristos vin în acest fel. Ei văd realitatea profunzimii păcatului lor. Nu doar că fac lucruri greșite, ci și că există o corupție interioară în natura lor.

SFÂRȘIT