Marele teolog Charles Hodge spune următoarele: „Legea, deși nu poate asigura nici justificarea, nici sfințirea oamenilor, îndeplinește un rol esențial în economia mântuirii. Ea luminează conștiința și îi asigură verdictul împotriva unei multitudini de rele pe care altfel nu le-am fi recunoscut ca fiind păcate. Ea trezește păcatul. Îi sporește puterea, făcându-l atât în sine cât și în conștiința noastră extrem de păcătos. Prin urmare, ea produce starea de spirit care este o pregătire necesară pentru primirea Evangheliei. Convingerea în ce privește păcatul, adică o cunoaștere adecvată a naturii sale și o înțelegere a puterii sale asupra noastră, este o parte indispensabilă a religiei evanghelice. Înainte ca Evanghelia să poată fi îmbrățișată ca mijloc de eliberare de păcat, trebuie să simțim că suntem implicați în corupție și mizerie”.

Acum, fără Lege, oamenii nu văd acest lucru. Adică, ei își văd de viața lor, știți? Adevărul este că eu nu sunt un om așa rău. Întotdeauna auziți oameni spunând: „Părerea mea este că, Dumnezeu în mod sigur nu ar trimite un om bun ca mine în iad. Eu fac tot ce pot. Încerc să fac ceea ce este corect. Mă supun legilor. Sunt un tip destul de simpatic. Oamenii buni ca mine nu ajung în iad. Adică, eu sunt pur și simplu unul dintre oamenii buni”. Acum oamenii chiar trăiesc așa. Ei cred asta. Trăiesc, dacă vreți, sub această iluzie, iar această iluzie trebuie schimbată. Chiar dacă în exterior poți avea controlul factorilor vieții tale și poți părea cetățeanul numărul unu, adevărul este că în interior ești plin de ce? De osemintele morților.

Acum întoarceți împreună cu mine la Matei capitolul 5 și să ne uităm la Maestrul predicator al tuturor predicatorilor și haideți să observăm cum a predicat El mesajul mântuirii și ce convingere a fost capabil să aducă. În Matei capitolul 5, Domnul predică evreilor. El spune următoarele în versetul 21 din Matei 5, și aceasta este chiar esența mesajului de convingere. Cunoașteți pasajul: „Ați auzit că s-a zis celor din vechime ‘să nu ucizi; oricine ucide va cădea sub pedeapsa judecății. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său și urăște pe cineva în inima lui, sau are ceva împotriva cuiva, se face vinovat’”. Și apoi, în versetul 27: „Ați auzit că s-a zis celor din vechime ‘să nu preacurvești’. Dar Eu vă spun că ori și cine se uită la o femeie ca să o poftească, a și preacurvit cu ea în inima lui”. „S-a zis iarăși”, versetul 31, „oricine își va lăsa nevasta, să îi dea o carte de despărțire”. Cu alte cuvinte, dacă ai de gând să divorțezi de soția ta, asigură-te că faci actele. Dă-i o hârtie. „Dar Eu vă spun că oricine își lasă nevasta, afară de pricină de curvie, preacurvește”.

„Ați mai auzit iarăși că s-a zis” - versetul 33 – „să nu juri strâmb, dar eu vă spun să nu jurați nicidecum”. Aveau acest mic sistem al jurământului, conform căruia dacă jurau pe anumite lucruri, nu trebuiau să vorbească serios. Cu alte cuvinte, jur pe copacul de acolo, care era al regelui X, iar acel copac nu conta. Așadar, evreii aveau un întreg sistem de jurăminte. Unele lucruri contau, altele nu. Iar El spune: Vă spun, să nu faceți asta deloc.

Cu alte cuvinte, ei au dezvoltat o religie externă. Iar Domnul spune că problema voastră nu este că în exterior nu ucideți, ci că urâți în interior. Problema cu voi nu este că săvârșiți adulterul în exterior, ci că îl săvârșiți în interior. Lăuntrul vostru este mizerabil. Și continuă așa până la sfârșitul capitolului 5. Vedeți, ceea ce a trebuit să facă Isus pentru a-i aduce pe oameni la convingere a fost să le arate că Legea lui Dumnezeu este o Lege care atinge interiorul unui om, nu doar exteriorul unui om. Și de aceea, atunci când un tânăr a venit la Isus și L-a întrebat: „Ce trebuie să fac?”. El i-a răspuns: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu tot cugetul tău și cu toată puterea ta, și pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Sună bine? E ușor? Este ceva ce ține de exterior? Nu, este un lucru interior. E ceva ce ține doar de inima ta, să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima, cugetul, mintea și puterea ta. În tot ceea ce faci, lasă să radieze dragostea lui Dumnezeu. Tot ce faci să caute gloria Lui. Fiecare lucru pe care îl faci, să caute plăcerea Lui; și apoi, dincolo de asta, plăcerea, bunăvoința și beneficiul altcuiva, nu al tău. Și poți umple întreaga Lege cu acest singur lucru. Asta chiar evidențiază lăuntrul, nu-i așa? Și vorbim de ceva convingător.

Și astfel, dacă ne uităm din nou la capitolul 7 din Romani, ne dăm seama că Pavel se afla într-un astfel de moment al vieții sale. Nu știm când a fost. Nu știm în ce moment s-a întâmplat acest lucru, exact momentul, ora. Eu tind să spun, așa cum am spus mai devreme, că a fost cândva în jurul momentului convertirii sale, când, dintr-odată, Legea lui Dumnezeu a devenit interioară pentru el și a văzut că ceea ce urmărea Dumnezeu nu era un fel de comportament exterior de a se conforma și a fi acceptat de o grupare de legaliști, ci era ceva ce ținea de interior. Iar atunci când a văzut mizeria inimii sale plină de pofte, a știut ce fel de păcătos era. A văzut că Legea condamna dorința păcătoasă a inimii sale rele. Mulți oameni cred că sunt morali pe dinafară, însă ei trebuie să vadă mizeria din interior.

Așadar, intenția Legii este de a veni și de a arăta ce este păcatul cu adevărat, ceva ce a pervertit natura omului în adâncul ființei sale. Când Pavel a văzut asta, a știut că tot legalismul său era un gunoi. Pentru că Legea dezvăluie păcatul.

În al doilea rând, Legea agravează sau stârnește păcatul. Versetul 8: „Apoi păcatul, a luat prilejul și a făcut să se nască în mine prin poruncă, tot felul de pofte, căci, fără Lege, păcatul este mort”. Acum dați-mi voie să încep de la sfârșitul versetului, unde este axioma. Fără Lege, păcatul este mort. Ideea nu este că păcatul nu există, pentru că știm că există. Ideea este că până când nu vezi Legea lui Dumnezeu în plinătatea ei, până când nu ești cu adevărat convins de păcatul tău, păcatul este mort în sensul că nu te copleșește. Nu se ridică să se năpustească asupra ta. Este latent. Este ca și cum nu este pe deplin activ. Păcatul este doar într-un fel acolo. Dar atunci când intervine Legea lui Dumnezeu și vezi cu adevărat ce este păcatul, atunci păcatul se ridică și devine un fel de monstru pe care îl vezi în viața ta, și acela este momentul în care un om vine cu adevărat la Cristos. Atunci este momentul în care omul este copleșit de păcat.

Este uimitor să te uiți, de exemplu, la oameni. Aceștia trec prin viață și știți, spun: „Da, este greșit să faci asta și este greșit să faci cealaltă și tot felul de atrocități îngrozitoare precum crimă și asta și aia” și, în general, pot găsi destul de ușor păcatul în viețile altora. Și din când în când chiar în propria lor viață și într-un fel vor să devină mai buni, dar nu înțeleg cu adevărat adâncimea profundă a păcatului. Ei nu văd păcatul ca pe un monstru care îi va mistui veșnic în iad. Ei nu văd mizeria păcatului până când nu vine cineva înaintea lor cu Legea lui Dumnezeu. Și astfel, el spune la sfârșitul versetului 8: „Fără lege, păcatul este mort”. Este pur și simplu latent. Este acolo doar într-o anumită formă.

Și ce se întâmplă? Revenind la începutul versetului: „Apoi păcatul a luat prilejul”, ideea este cumva cea a unui cuvânt militar folosit ca bază pentru a lansa un atac. Păcatul este prilejuit de poruncă, înțelegeți? De îndată ce porunca lui Dumnezeu intră în vigoare, atunci păcatul pur și simplu ia prilejul. Pur și simplu preia controlul. Pur și simplu prinde viață, iar tu devii conștient de păcat. Și apoi are efectul de a provoca în tine tot felul de pofte. Pur și simplu începe să-l facă să apară peste tot. Vedeți, aici trebuie să-i aducem pe oameni, înțelegeți asta? Acesta este motivul pentru care puritanii au predicat Legea înainte de a predica Evanghelia, pentru că trebuie să îi faci pe oameni să fie disperați înainte de a dori un Mântuitor. Nu poți să-i aduci pe oameni în Împărăție doar cu o gândire pozitivă. Nu poți să-i aduci înăuntru doar cu: „Nu v-ar plăcea să fiți fericiți? Nu v-ar plăcea să aveți pace? N-ați vrea să aveți bucurie?”. „Cui nu i-ar plăcea? Unde mă înscriu?” Ei nici măcar nu știu la ce se angajează.

Nu poți face așa ceva - cu alte cuvinte, Biblia, de la un capăt la altul, abordează acest lucru în același mod. Dumnezeu spune mereu același lucru. Ești nenorocit, ești josnic, ești sub blestem. Și dacă încerci de unul singur, nu vei face decât să te afunzi și mai mult în blestem. Trebuie să ieși de sub Lege, iar singurul mod în care poți face asta este prin credința în Domnul Isus Cristos. Și singurul mod în care vei dori să faci asta este atunci când vei ajunge la un faliment total în ceea ce privește propria ta capacitate. Și astfel, ceea ce se întâmplă este că păcatul dezvăluie Legea în versetul 7 și apoi o trezește în versetul 8. Acum știi ce este și, pe măsură ce începi să vezi ce este, dintr-odată vezi pur și simplu pofte care ies din tine și care nu știai că sunt acolo.

Acum, nu Legea este vinovată, ci păcatul. Legea face o treabă bună pentru că Legea îți arată păcatul. Este aceasta o lucrare bună? Sigur că este o lucrare bună. Nu vă bucurați că v-ați văzut păcatul? Pentru că atunci când v-ați văzut păcatul așa cum era cu adevărat, ați văzut că aveți nevoie de un Mântuitor, nu-i așa? Nu poți predica jumătate din mesaj. Păcatul este vinovatul, nu Legea. F.F. Bruce spune: „Vrăjmașul păcii este păcatul, adică păcatul lăuntric, firea care este trezită de Lege. Iar acești antinomieni”, spune el, „spun că toată problema noastră este Legea care se înșală. Adevărata noastră problemă este păcatul, nu Legea. Astfel, păcatul lăuntric, firea noastră, natura noastră decăzută este cea care explică slăbiciunea Legii de a ne mântui. Legea nu ne poate mântui pentru simplul motiv că nu o putem împlini și n-o putem împlini datorită păcatului care locuiește în noi”.

Ați citit vreodată Galateni 3:21? Ascultați următorul lucru! „Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Este legea în contradicție cu scopurile lui Dumnezeu? Nicidecum! Căci, dacă s-ar fi dat o Lege care să poată da viața, într-adevăr, neprihănirea ar veni din Lege”. Cu alte cuvinte, nu era nimic în neregulă cu Legea. Dacă ar fi putut exista o lege care să dea neprihănire, Legea ar fi făcut-o, dar nu putea. Nu era nimic în neregulă cu Legea. Era ceva în neregulă cu oamenii. Nu Legea este problema. Nu Legea este problema. Oamenii sunt problema. Dar ceea ce a făcut Legea a fost să creeze un prilej,un punct de lansare, o bază de operațiuni, cuvântul folosit este aphormē, care înseamnă bază, cap de pod. Și astfel, păcatul a luat pur și simplu avânt.

Acum sunt două idei aici. Când vezi Legea lui Dumnezeu așa cum este, devii mult mai conștient de păcatul care se află acolo. Dar ați observat, de asemenea, că atunci când știți că ceva este greșit și îl vedeți prin Legea lui Dumnezeu, apare în voi o dorință ciudată de a face acel lucru, și poate că nu ați dorit niciodată să îl faceți înainte de a ști că este greșit? Adică, dacă nu-mi spui că nu ar trebui să fac ceva, nu sunt nici pe departe deranjat că nu fac acel lucru. Dar de îndată ce îmi spui că nu pot să fac ceva, atunci vreau să fac acel lucru. E un fel de psihologie inversă, știi? Oamenii încep și ne spun cât de groaznice sunt anumite lucruri. „Oh, nu te duce la chestia aia, e oribil” și cu cât vorbesc mai mult despre asta, cu atât mai mult vrem să vedem ce este.

John Murray, scriind în cartea foarte folositoare Principii de conduită, spune următoarele: „Cu cât lumina Legii strălucește mai mult asupra și în inimile noastre depravate, cu atât mai mult ostilitatea minții noastre este stârnită să se opună. Și este cu atât mai clar faptul că mintea firii nu este supusă Legii lui Dumnezeu”.

Iar atunci când o persoană vede Legea lui Dumnezeu și această Lege este expusă foarte clar în fața ei, iar ea știe ce este bine și ce este rău, atunci, dintr-odată, lucrul interzis devine cu atât mai dorit. Și asta vă arată cât de stricat este cu adevărat omul, pentru că atunci când se confruntă cu Legea sfântă a lui Dumnezeu, nu este dornic să se supună ei; și starea lui se agravează într-o măsură și mai mare când n-o respectă. De aceea, mai târziu, în capitolul 7, când îl vedem pe apostolul Pavel spunând: „Este ceva în mine care tânjește să se supună Legii lui Dumnezeu”, el nu vorbește ca un necredincios, pentru că un necredincios, atunci când vede Legea lui Dumnezeu, nu este atras să facă binele; el este stârnit de acea Lege pentru a face rău. Așadar, Legea descoperă și trezește păcatul și este o lucrare bună că Legea face acest lucru.

În al treilea rând, nu numai că dezvăluie păcatul și stârnește și agravează păcatul care este în el, ci îl devastează și îl distruge. În versetul 9, el spune: „Odinioară fiindcă eram fără Lege, trăiam”. Aici, el nu se referă la viață spirituală. El vrea să spună că mă descurcam bine. Trăiam cu adevărat. Adică, mergeam mai departe în viața mea de automulțumire, neperturbată, plină de îndreptățire de sine. Totul era în regulă. Mă descurcam foarte bine și dintr-odată această condamnare tulburătoare, în momentul în care am fost expus la Lege mi-a arătat ce era cu adevărat păcatul. Versetul 9 spune: „Dar când a venit porunca, păcatul a înviat și am fost devastat. Am murit”. Ce vrei să spui, că ai murit? „Am murit în sensul că toate speranțele mele și toate visurile mele și toate lucrurile pe care mă bazam și toate lucrurile la care speram au fost spulberate și distruse, ruinate și devastate”.

Aceasta este din nou pierderea oricărei siguranțe, pierderea oricărei stime de sine, pierderea oricărei mulțumiri de sine, pierderea oricărui sentiment de autoconservare, pierderea oricărei capacități de a crede că te poți mântui singur. Am fost devastat când am văzut adevărata extindere a Legii lui Dumnezeu și mi-am cunoscut propria mea păcătoșenie. Așadar, păcatul ruinează, devastează. Iar ceea ce spune Pavel când zice „am murit” este următorul lucru: am fost zdrobit în duhul. Am fost mâhnit. Am fost întristat. Am fost sărac în duhul. Plângeam pentru păcatul meu. Am fost sfios înaintea lui Dumnezeu. Dacă vreți în termenii din Romani 5:6: „Eram lipsit de putere. Eram neevlavios. Aveam” - în termenii Domnului Isus, - “aveam nevoie de doctor”. Iar Pavel a ajuns în punctul în care, în viața sa aici, caută cu adevărat o cale de ieșire din această vină îngrozitoare de când a fost expus Legii.

Și aș putea spune, ca o notă aici, că modul de a evalua autenticitatea mântuirii tale nu este prin reacția ta la dragostea lui Dumnezeu, ci prin reacția ta la Legea lui Dumnezeu. Nu este prin faptul că te simți bine în pielea ta, ci prin faptul că te simți rău în pielea ta. Iar a alimenta o reacție slabă față de păcat în lume nu înseamnă să iubești oamenii, ci să-i urăști. Și de aceea trebuie să reafirmăm Legea lui Dumnezeu.

Așadar, cel de-al treilea punct aici este că Legea îl ruinează pe păcătos. Pur și simplu îl devastează, și exact asta vrea Dumnezeu să facă; să-l pună jos, într-o stare disperată, neajutorată, fără putere. Legea nu face decât să agraveze cu adevărat păcatul.

Cineva scria despre un experiment științific cu un balon. Au umplut un balon cu apă, l-au umflat, l-au umplut apoi cu apă și l-au adus lângă un șarpe cu clopoței încolăcit. Iar șarpele cu clopoței simțea căldura care ieșea din apa caldă și din aerul cald din balon și își scotea colții și spărgea balonul, astfel ieșea veninul otrăvitor pentru a fi colectat și adunat. Experimentul a fost interesant, deoarece arată că, până când balonul se apropie de el, veninul rămâne latent în glandele șarpelui. Dar când balonul se apropie, oferă ocazia eliberării veninului, iar eu văd Legea într-un mod foarte asemănător. Otrava păcatului omului zace în stare latentă până când, dintr-odată, este expus la Legea lui Dumnezeu și, într-un fel sau altul, Legea scoate păcatul la iveală. Când omul vede acel lucru, există o anumită atracție față de lucrul interzis și atunci se eliberează veninul.

John Bunyan are o ilustraţie extraordinară a acestui lucru în cartea sa Călătoria Creștinului, unde vorbește despre Casa Interpretului, iar Creștinul este dus acolo. Și acolo este o cameră mare și încăpătoare, iar camera mare reprezintă inima, însă camera este plină de praf, iar praful reprezintă păcatul. Și în această cameră intră un om, iar omul reprezintă Legea, și omul are o mătură. Așa că el vine în această cameră mare plină de tot acest praf și începe să măture ca un nebun. Și știți ce se întâmplă? Numai praf peste tot, praf sufocant peste tot, astfel încât Creștinul este aproape asfixiat acolo. Știți ce face Legea? Pur și simplu asta face. Pur și simplu vine în viața ta și doar stârnește păcatul peste tot. Aceasta este intenția ei bună. Acesta este scopul ei bun, pentru ca tu să vezi ce păcătos ești, pentru ca mai apoi, tu să cauți un remediu în Isus Cristos.

„Fără Lege”, spune versetul 8, „păcatul este mort”. Vedeți acum scopul bun al Legii? Primul ei atribut este că poate convinge de păcat. Să ne uităm la versetul 10. „Și porunca, ea, care trebuia să-mi dea viața mi-a pricinuit moartea”. Ce afirmație extraordinară! Porunca aceasta, care a fost rânduită cu scopul de a aduce viață, găsim că mai degrabă este cea care prilejuiește moartea. În loc să mă facă să trăiesc, m-a ucis, m-a omorât, m-a devastat. Și textul urmează aceeași idee că păcatul distruge o persoană.

Legea a fost dată pentru a asigura binecuvântarea în viață. Legea a fost dată pentru a binecuvânta, pentru a face ca viața să fie plină, bogată, plină de sens, plină de scop, plină de bucurie și fericită. De aceea a dat Dumnezeu Legea. De fapt, dacă citiți din nou și din nou Vechiul Testament, veți descoperi că textul Vechiului Testament spune: „Dacă veți face aceste lucruri, veți prospera în viață”. Dacă citești Proverbe, se vorbește despre faptul că dacă ești ascultător și accepți înțelepciunea lui Dumnezeu și aplici înțelepciunea lui Dumnezeu, zilele tale vor fi lungi pe pământ, iar Dumnezeu îți va oferi o viață de calitate, Dumnezeu îți va oferi o viață lungă, Dumnezeu îți va îmbogăți viața, Dumnezeu îți va binecuvânta viața, și Dumnezeu va revărsa asupra ta îndurări din belșug. Vedeți, Legea lui Dumnezeu, porunca lui Dumnezeu a fost rânduită pentru a produce viață binecuvântată. Nu înseamnă doar să te facă să trăiești fizic, ci să-ți dea plinătatea și bogăția a ceea ce înseamnă să fii viu. Legea a fost rânduită pentru a-i pune pe oameni pe calea vieții, să trăiască în plinătatea ei extremă.

Acesta a fost scopul Legii. Dar, ascultați cu atenție, ea nu poate îndeplini acest scop în viața unui om nemântuit, deoarece un om nemântuit nu se poate supune Legii; prin urmare, nu poate primi beneficiile ei de binecuvântare. Și asta este ceea ce spune Pavel aici. Legea pe care Dumnezeu a rânduit-o pentru a-mi da o viață deplină, bogată și plină de sens tocmai m-a ucis, m-a devastat, m-a omorât.

Veți spune: „Ei bine, poate Legea să dea vreodată viață?”. Ei bine, în sensul în care Pavel o înțelege, bineînțeles. Dacă ești creștin și Îl iubești pe Domnul Isus Cristos și Duhul Sfânt locuiește în tine, Duhul Sfânt din tine poate aduce la îndeplinire Legea, nu-i așa? Uitați-vă la Romani 8:4 și veţi vedea. Spune: „Porunca Legii să fie împlinită în noi, care trăim nu după îndemnurile firii, ci” - după ce? – „după îndemnurile Duhului”. Legea îți poate aduce viață în acest sens, dacă te supui lui Dumnezeu în puterea Duhului, este ceea ce poți face doar dacă ești creștin. Dacă te supui lui Dumnezeu în puterea Duhului, îți va binecuvânta Dumnezeu viața? Bineînțeles că o va face. Te va face Dumnezeu să prosperi în viață? Bineînțeles că va face asta. Va turna Dumnezeu har peste viața ta? Bineînțeles că da. Îți va îngădui Dumnezeu să trăiești viața la maxim? Bineînțeles, și acesta este scopul. Legea a fost dată pentru a aduce binecuvântare în viață, dar singurul mod în care poate face vreodată ceea ce i-a fost dat să facă este atunci când omul este răscumpărat, pentru că un om nerăscumpărat este atât de copleșit de păcat încât nu poate respecta deloc Legea; prin urmare, Legea nu-i poate aduce nimic din înţelesul vieții. Și astfel, Legea care a fost concepută pentru a asigura viața și plinătatea ei pentru oameni nu aduce decât moarte, ruină, devastare, distrugere, dezamăgire și deziluzie.

Și cred că vreți să vedeți aici că viața are de-a face cu fericirea și sfințenia, iar moartea are de-a face cu mizeria și păcatul. Iar atunci când Legea lui Dumnezeu ajunge la o persoană neregenerată, tot ceea ce face este să-i arate cât de rea este și să o facă nefericită. Dar când Legea lui Dumnezeu începe să fie operantă în inima unui creștin prin puterea Duhului Sfânt, ea aduce fericirea, sfințenia și binecuvântarea lui.

Așadar, ascultați, oamenii nemântuiți nu se pot aștepta la mântuire sau la sfințire de la Lege. Legea nu poate, și asta este ceea ce experimenta Pavel în viața sa. El spunea că porunca aceea care trebuia să-mi dea viața, mi-a pricinuit moartea. Legea lui Dumnezeu, care credeam că va da sens vieții mele și că îmi va umple viața cu un scop și așa mai departe, am descoperit că nu este decât ceva devastator pentru mine. Și apoi a spus următorul lucru în Filipeni 3, „Așa că m-am uitat la toate lucrurile pe care le făcusem și am spus că totul este gunoi”. Legea nu a putut produce în el decât gunoi, pentru că este incapabilă din cauza păcătoșeniei omului.

Acum, în versetul 11, și aici repetă practic aceeași idee: „Pentru că păcatul a luat prilejul, prin ea m-a amăgit, și prin însăși porunca aceasta m-a lovit cu moartea”, și aici din nou se întoarce să spună că păcatul i-a pricinuit din nou moartea, atunci când a apărut Legea. A fost literalmente devastat. Păcatul, găsindu-și în Lege susţinerea, a devenit evident pentru el și a fost devastat, și există într-adevăr o moarte în acest sens. Adică, Pavel credea că este viu. Pur și simplu, mergea înainte făcând ceea ce credea el că este neprihănire. El credea că este fără vină. Era zelos pentru Dumnezeu. Îi prigonea pe creștini. Era un membru al conducerii lui Israel și trebuie să se fi privit pe sine însuși și să se fi gândit: „Oh, cât de mulțumit trebuie să fie Dumnezeu de mine. Doamne, sunt viu din punct de vedere spiritual. M-am pus pe picioare”.

Și apoi a fost confruntat cu realitatea Legii sfinte a lui Dumnezeu. A privit în interiorul său și a văzut răul naturii sale în propria inimă și a realizat că toate lucrurile pe care le făcuse nu aduceau deloc binecuvântare. A socotit că totul era gunoi. S-a predat milei lui Isus Cristos pentru că știa că Legea nu-l făcuse viu, ci doar îl omorâse. Și asta, dragul meu prieten, este o înșelăciune pe care o realizează păcatul.

Întoarceți-vă la versetul 11. El spune: „Pentru că păcatul a luat prilejul prin ea și m-a amăgit”. M-a înșelat. Cum a făcut asta? Cum l-a înșelat păcatul? Pentru că l-a făcut să se aștepte la un lucru, în timp ce el trăia altceva. Vedeți, el credea că dacă ar fi fost doar îndreptățit, ar fi avut o viață adevărată. Oameni buni, el chiar căuta o viață adevărată. Dorea să aibă parte de binecuvântare. Să aibă un scop. Să aibă un sens. Și știți ce a primit? Moarte, mizerie, păcat, nefericire, deziluzie, dezamăgire. Și vreți să știți ceva? Lumea este plină de oameni exact ca el, iar ei aleargă nebunește după o religie a îndreptățirii de sine, o religie a respectării regulilor, o religie a rostirii unor rugăciuni, sau a aprinderii lumânărilor, sau a mersului la biserică, sau a mersului la seminariile lor și la cursurile lor biblice, sau a ascultării de liderii lor religioşi. Religiile în care li se spune că dacă faci atâtea lucruri de genul acesta și atâtea altele de genul acesta, și dacă duci o anumită viață bună, și nu faci asta și faci aia, și dacă îți continui toate lucrările și te supui tuturor acestor Legi pe care se presupune că Dumnezeu le-a scris, dacă continui să faci asta, vei avea cu adevărat viață.

Iar acești oameni sunt de acord cu aceste lucruri și știu, dacă se gândesc și se uită în inimile lor, că nu au deloc viață și că toate promisiunile care le-au fost făcute de acel sistem sunt neîmplinite, sunt neîmplinite. Și dacă se opresc cu adevărat și se uită în inimile lor, nu găsesc deloc viață, găsesc mizerie, nefericire și moarte. Iar aceasta este înșelăciunea păcatului, prietene. Aceasta este înșelăciunea păcatului.

Pavel simțea că - iată un gând important - că toate obiectivele spirituale dezirabile erau disponibile prin Lege. Dar când a aflat adevărul, a știut că fusese înșelat. Și există milioane de oameni în lumea noastră care sunt atât de înșelați. Cred că ați putea spune că înșelăciunea excesivă a păcatului este aceasta: îi face pe oameni să creadă că Îl pot mulțumi pe Dumnezeu și că pot obține binecuvântarea Lui prin faptele lor. Ați înțeles asta? Aceasta este înșelăciunea supremă a păcatului. Îi face pe oameni să creadă că pot obține favoarea lui Dumnezeu și binecuvântarea Lui prin propriile lor fapte. Aceasta este o înșelăciune, nu-i așa? Pentru că nu este adevărat. Nu este adevărat. Păcatul înșală.

Ascultați ce zice Efeseni 4:22: „Cu privire la felul vostru de viață din trecut, să vă dezbrăcați de omul cel vechi, care se strică după poftele înșelătoare”. Și apoi Evrei 3:13: „Îndemnați-vă unii pe alții în fiecare zi, cât vreme se zice astăzi, pentru ca niciunul dintre voi să nu se împietrească prin înșelăciunea păcatului”. O, oameni buni, păcatul este atât de înșelător. Vedeți, oamenii cred că le merge bine, dar nu este așa. Ei cred că Îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Știți câți oameni există care cred că prin activitatea lor religioasă Îi sunt pe plac lui Dumnezeu, mergând la biserică, dând bani și respectând anumite reguli, oricare ar fi regulile din sistemul lor religios, trecând prin tot felul de rigori, ei chiar cred că aşa Îi sunt pe plac lui Dumnezeu. Și aceasta este minciuna tuturor minciunilor și înșelăciunea păcatului. Dacă Satan vrea ceva, el vrea ca oamenii să creadă că sunt bine fără adevăr, nu-i așa?

Așadar, Legea dezvăluie păcatul, Legea stârnește păcatul și Legea îl ruinează pe păcătos cu înșelăciunea ei. Poate spui: „Ei bine, atunci Legea trebuie să fie rea. Oh, trebuie să fie îngrozitoare. Trebuie să fie un lucru rău dacă face toate aceste lucruri rele oamenilor”. Nu, deloc. Asta ne duce la al patrulea și ultimul punct: Legea reflectă păcătoșenia păcatului. Ea dezvăluie păcatul, stârnește păcatul, îl ruinează pe păcătos și reflectă păcătoșenia păcatului.

Versetul 12, ascultați cu atenție: „Așa că Legea negreșit este sfântă și porunca este sfântă, dreaptă și bună”. Ce vrei să spui, Pavel? Tocmai ai spus că Legea descoperă păcatul și că Legea stârnește păcatul și că Legea îi ruinează pe oameni prin faptul că păcatul se folosește de ea pentru a-i înșela. Cum poate fi ea sfântă, dreaptă și bună? Aceasta este ideea cheie aici, oameni buni. În acest capitol este într-adevăr ideea cheie. Uitați-vă la versetul 14, el spune: „Legea este duhovnicească”. Uitați-vă la versetul 22: „Îmi place Legea”. Versetul 16, „Legea, este bună”. Pavel spune că Legea este bună. Legea este sfântă. Legea este dreaptă. Legea este duhovnicească. Eu mă bucur de Lege. Nu este nimic în neregulă cu Legea. Dacă Legea descoperă păcatul, nu este nimic care să fie din vina Legii.

Adică, dacă duci o persoană în instanță și aceasta este condamnată și trimisă la închisoare pentru crimă și i se aplică pedeapsa cu moartea, dai vina pe lege? Este vina legii? Nu. Vreți să știți ceva? Nici măcar nu este vina avocaților. Nici măcar judecătorul nu este de vină. Nici măcar juriul nu este de vină. Nici măcar instanța nu este cea care îl condamnă, ci legea. Și întregul scop al unei instanțe este doar de a susține legea. Un om se poziționează împotriva legii, iar omul este cel care este de vină, nu legea. Și așa se face că Legea este sfântă, adică este la fel de curată cum este Dumnezeu. Și dacă Dumnezeu Își dezvăluie standardul Său, va fi la fel de pură ca El. Este dreaptă. Asta înseamnă că este echitabilă. Este corectă. Este dreaptă. Atunci este sfântă și este dreaptă. Nu există greșeală în Lege. Nu există nimic nedrept în Lege.

Și, în cele din urmă, este bună. Ce înseamnă asta? Promovează binecuvântarea omului. Deci am putea spune că este sfântă în sensul că dezvăluie perfecțiunea lui Dumnezeu. Este dreaptă în sensul că este total echitabilă. Și este bună în sensul că promovează cea mai înaltă binecuvântare a omului. Poate spui: „Bine, dar ar putea face asta? Cum ar putea Legea, care face ca tot acest păcat să se înmulțească, să promoveze binele omului?” Pentru că acolo unde se înmulțește păcatul, unde abundă păcatul, ce se întâmplă? Harul se înmulțește și mai mult. Și pe măsură ce Legea stârnește păcatul, omul vede ce este și atunci știe că are nevoie de un Mântuitor. Și când aleargă la Mântuitor, harul îi este disponibil.

Acum, dacă ne întoarcem, de exemplu, la Psalmul 19 cu versetul 7, se spune aici, și acesta este un text extraordinar despre Lege: „Legea Domnului este desăvârșită, şi înviorează sufletul; mărturia Domnului este adevărată și dă înțelepciune celui neștiutor. Orânduirile Domnului sunt fără prihană, și veselesc inima; poruncile Domnului sunt curate și luminează ochii. Frica de Domnul este curată, și ține pe vecie; judecățile Domnului sunt adevărate, toate sunt drepte. Ele sunt mai de preț decât aurul, decât mult aur curat; sunt mai dulci decât mierea, decât picurul din faguri”. Și acum versetul 11: „Robul Tău primește și el învățătura de la ele; pentru cine le păzește, răsplata este mare”.

Cu alte cuvinte, Legea lui Dumnezeu are un scop extraordinar. Ea convertește sufletul. Îl face înțelept pe cel neștiutor. Ea dezvăluie adevărul. Și în felul acesta, Legea este sfântă, Legea este dreaptă, Legea este bună, Legea este duhovnicească și Legea este plăcută. Și dacă omul nu o poate respecta, nu este nimic în neregulă cu Legea, este ceva în neregulă cu omul.

Acum, versetul 13, și ajungem la o concluzie. „Atunci, un lucru bun mi-a dat moartea?” Cu alte cuvinte, Legea primește vina pentru păcatul meu? Și vă duc înapoi la analiza noastră a unei crime, - o crimă, un jaf sau altceva, - este Legea de vină? Nu! Legea nu este de vină. Legea pur și simplu îl descoperă pe păcătos. Așa că Pavel spune: „Legea care este bună a adus moartea? Nicidecum!” Legea nu a fost transformată în ceva aducător de moarte. Păcatul aduce moartea. Legea a fost totuși dată pentru a aduce binecuvântarea și plinătatea vieții. Dar pentru că omul nu poate trăi conform Legii, nu înseamnă că Legea este rea. Înseamnă că omul este rău.

Acum, versetul 13 rezumă totul spunând: “Dar păcatul, tocmai ca să iasă la iveală ca păcat, mi-a dat moartea printr-un lucru bun, ca păcatul să se arate” - cum? – „din cale afară de păcătos prin faptul că se slujea de aceeași poruncă”. Vedeți, el spune pur și simplu că Legea descoperă păcatul. Observați fraza „pentru ca păcatul să se arate din cale afară de păcătos”. Adevăratul său caracter este expus atunci când înțelegi cu adevărat Legea lui Dumnezeu. Acum, îngăduiți-mi să spun din nou acest lucru pentru ca să înțelegeți. Motivul pentru care predicați împotriva păcatului și motivul pentru care delimitați Legea lui Dumnezeu atât de puternic în mesajul vostru - și trebuie să faceți acest lucru, trebuie să predicați împotriva păcatului și trebuie să propovăduiți standardul sfânt al lui Dumnezeu - motivul pentru care faceți acest lucru este pentru ca păcatul să se arate din cale afară de păcătos, pentru ca oamenii să vadă cât au eșuat. Voi expuneți păcatul. Și astfel el spune că atunci când păcatul care ar putea părea păcat este demascat de Lege, ea lucrează moartea în mine şi prin asta este bun. Ceea ce este bun este Legea, dar ea aduce moartea. Cine anume? Legea? Nu, ci păcatul care lucrează prin Lege.

Cu alte cuvinte, eu văd Legea. Mă văd pe mine însumi că nu reușesc. Și spun: „O nenorocitul de mine, Dumnezeule îndurător, ajută-mă. Sunt un păcătos”. Vă amintiți de vameșul care se bătea în piept și zicea: „Dumnezeule ai milă de mine, păcătosul”. De ce a spus asta? Pentru că a văzut că este un păcătos, pentru că a înțeles Legea lui Dumnezeu. Aceasta i-a intrat în conștiință.

Acum, argumentul lui Pavel este extraordinar de puternic. Legea este sfântă, dreaptă și bună. Legea dezvăluie și agravează păcatul și folosește păcatul pentru a-l devasta și a-l ruina literalmente pe păcătos. Acum, ascultați, toate acestea demonstrează că păcatul, versetul 13 la sfârșit, este extrem de păcătos. Ce vrea să spună? Ascultați cu atenție! Vedeți cât de păcătos este păcatul, și iată cum puteți vedea acest lucru, că păcatul poate folosi Legea lui Dumnezeu, care este sfântă, dreaptă și bună, pentru a produce efecte atât de teribile. Ideea este că păcatul poate chiar să preschimbe, să pervertească cel mai pur lucru care există. Iată cât de păcătos este păcatul. Iar Legea care a fost făcută pentru a aduce viață, este răstălmăcită de păcat și pervertită pentru a aduce moarte.

Așa că noi spunem, și ceea ce spune Pavel este că păcatul este atât de păcătos, încât va manipula și va folosi Legea sfântă a lui Dumnezeu pentru a-i condamna pe oameni și pentru a-i înșela până la osânda lor. Nu Legea este de vină, ci păcatul. Oamenii sunt atât de răi încât, în loc să realizeze scopul sfânt al Legii lui Dumnezeu, se izbesc de ea, și sunt înșelați. Aceasta este nenorocirea păcatului.

Așadar, lucrarea bună a legii, puterea ei poate fi văzută atunci când ne împinge la deznădejde și din deznădejde vine mântuirea. Dar putem vedea, de asemenea, și păcătoșenia totală a păcatului, care ia Legea sfântă, dreaptă și bună a lui Dumnezeu și o folosește pentru a lucra moartea.

Acum, pentru a ajunge la o concluzie, vreau să vă întorc la Galateni capitolul 3 și să vă citesc doar câteva versete. Galateni 3, foarte important. Versetul 19: „Atunci pentru ce este Legea? La ce este bună Legea? Ea a fost adăugată”, spune Pavel Galatenilor, „din cauza călcărilor de Lege”. Legea a venit pentru ca oamenii să-și poată vedea păcatul lor. Acesta este întregul punct de vedere pe care tocmai l-am prezentat. Acum priviți! „Până când va avea să vină sămânța”. Cine este acela? Mântuitorul, Mesia. Vedeți, Legea a venit pentru a le arăta oamenilor nevoia lor de un Mântuitor, pentru a le arăta cât de păcătoși erau, până a apărut cel care putea să vină să-i mântuiască.

Versetul 21: „Atunci oare Legea este împotriva făgăduințelor lui Dumnezeu? Nicidecum!”. Versetul 22: „Dar Scriptura, sau Legea” - e același lucru – „a închis totul sub păcat”. De ce? „Pentru ca făgăduința, să fie dată celor ce cred, prin credința în Isus Cristos”. Acum, priviți acest verset: „Înainte de venirea credinței, noi eram sub paza Legii, închiși pentru credința care trebuia să fie descoperită. Astfel Legea ne-a fost un îndrumător” - spre cine? - „spre Cristos, pentru ca noi să fim” - ce? – „socotiți neprihăniți prin credință”. Acum înțelegeți care este scopul Legii? Să ne aducă la Cristos pentru a fi socotiți neprihăniți prin credință.

Robert Murray M'Cheyne a murit în 1843, la vârsta de 30 de ani, însă a lăsat o amprentă în această lume. Am zăbovit mult timp asupra scrierilor sale. A scris un poem, care sună așa: „Am fost odată străin de har și de Dumnezeu. Nu cunoșteam primejdia și nu-mi simțeam povara. Deși prietenii vorbeau în extaz despre Cristosul atârnat pe lemn, Iehova-Tsidkenu nu însemna nimic pentru mine”. Și asta, apropo, înseamnă Dumnezeu, neprihănirea noastră. „De multe ori am citit cu plăcere pentru a înțelege sau a încadra prezentarea cutremurătoare a lui Isaia și pagina simplă a lui Ioan. Dar chiar și atunci când au ilustrat lemnul stropit cu sânge, Iehova-Tsidkenu nu mi se părea nimic. Ca lacrimile fiicelor Sionului care se rostogolesc, am plâns când apele au trecut peste sufletul meu. Și totuși nu mă gândeam că păcatele mele L-au bătut în cuie pe Iehova-Tsidkenu pe lemn, nu însemna nimic pentru mine. Când harul fără plată m-a trezit prin lumina de sus, atunci frica de lege m-a zguduit, și tremuram de moarte. Niciun refugiu, nicio siguranță în sine nu puteam vedea, Iehova-Tsidkenu Dumnezeul neprihănirii trebuie să fie Mântuitorul meu. Toate spaimele mele au dispărut în fața acelui nume dulce, frica mea vinovată a fost alungată, cu îndrăzneală am venit să beau la fântâna dătătoare de viață și fără plată, Iehova-Tsidkenu este totul pentru mine. Iehova-Tsidkenu, Dumnezeul neprihănirii, comoara și lauda mea, Iehova-Tsidkenu, nu pot fi pierdut niciodată. În Tine voi fi învingător prin potop și pe câmpuri, ancora mea, funia mea, platoșa mea, scutul meu. Chiar umblând prin valea umbrei morții, acest refren îmi va aduna suflarea șovăitoare. Căci cât timp din febra vieții Dumnezeul meu mă va elibera, cântecul meu de moarte va fi, Iehova-Tsidkenu ”.

Și prin aceasta, Robert Murray M'Cheyne s-a supus aceleiași experiențe ca apostolul Pavel. Când a fost expus la adevărata lumină a cunoașterii Legii lui Dumnezeu, a murit de o moarte distrugătoare. Și din cenușă a ieșit credința răscumpărătoare în Domnul Isus Cristos. Legea nu ne poate mântui. Legea nu ne poate sfinți. Dar Legea ne poate condamna pentru a ne conduce cu disperare la Isus Cristos.

Și o notă de subsol în încheiere. Există aici un cuvânt și pentru creștini. Dacă sunteți creștini, cred că Legea are încă această funcție în viața voastră. Acum, ascultați ce vă spun. Tu ai nevoie și eu am nevoie de o expunere constantă la standardul divin și sfânt al lui Dumnezeu, astfel încât să putem vedea și noi păcatul din viața noastră și să-l mărturisim pentru a putea experimenta binecuvântarea deplină care aparține copiilor Săi, nu-i așa? Așadar, când ai venit la Cristos, ai venit pentru că ți-ai văzut păcatul și ai strigat către El. Și, pe măsură ce trăiești cu Cristos în fiecare zi, trebuie să-ți vezi și tu păcatul tău, ca să-l poți mărturisi și să poți căuta iertarea Lui. Și în felul acesta, în timp ce studiezi Cuvântul lui Dumnezeu, lasă Cuvântul lui Dumnezeu să ridice mereu standardul. Și, pe măsură ce vezi standardul sfințeniei lui Dumnezeu ridicat și pe măsură ce vezi frumusețea Legii lui Dumnezeu înălțată, să te vezi în neputință și să strigi cu căință și pocăință către Dumnezeu, ca un fiu care îi aparține Lui.

Cred că atunci când David a spus: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta”, poate că el a vrut să spună acest lucru: mă expun în continuare la Legea Ta pentru ca eu să văd păcatul din viața mea, ca să mă pocăiesc și să mă întorc de la el. Dacă ai venit la Cristos, este pentru că Legea te-a condamnat și ai știut că ai nevoie de un Mântuitor, iar El a fost acel Mântuitor. Binecuvântat să fie Numele Lui!

Tată, Îți mulțumim că am putut să privim Cuvântul Tău și să vedem adevărul său măreț în seara aceasta. Folosește-l în inimile noastre. Îți mulțumim pentru legea Ta. O, cât de mult o iubim, pentru că ne-a condus la Mântuitorul! A fost învățătorul nostru care ne-a adus la Cristos, a fost îndrumătorul nostru. Din disperare la vederea păcatului nostru când am văzut Legea Ta am îmbrățișat singura speranță de mântuire. Atunci, creștini fiind, Doamne, să deschidem de bunăvoie Cuvântul lui Dumnezeu și să ne expunem viețile noastre la sfântul standard din nou și din nou, pentru ca la eșecurile noastre viitoare să ne întoarcem cu pocăință; să mărturisim mereu așa cum am mărturisit prima dată pentru mântuire; să cunoaștem continuu acea binecuvântare pe care Legea o poate aduce celor care, în puterea Duhului, se supun preceptelor ei.

Îți mulțumim, Tată, că slujim acea Lege, chiar dacă nu suntem sub robia ei. Chiar dacă suntem liberi, noi slujim; nu din robie, ci prin har; nu prin propria noastră putere, ci prin puterea Duhului Sfânt. Îți mulțumim pentru părtășia noastră și pentru Cuvântul Tău bun pentru noi, în seara aceasta. Ce seară binecuvântată! Te lăudăm în Numele lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT