Numai Dumnezeu are capacitatea de a ne umple viața cu cântare. Numai El este Cel care ne poate mântui și răscumpăra. Și, ca urmare a acestui fapt, avem o datorie imensă față de El. Și exact asta spune apostolul Pavel în Romani 8:12 și 13. Permiteți-mi să citesc aceste două versete, iar apoi le vom analiza, vom discuta despre ele și vom vedea dacă le putem aplica în inimile noastre. Romani 8, versetul 12:

„Așadar, fraților, noi nu mai datorăm nimic firii pământești, ca să trăim după îndemnurile ei. Dacă trăiți după îndemnurile ei, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi”. 

Două versete foarte, foarte importante; și am încredere că Duhul lui Dumnezeu va fi învățătorul nostru în această seară. Pentru început, permiteți-mi să vă spun că vreau să știți că lucrurile pe care le învăț și lucrurile pe care le predic din Cuvântul lui Dumnezeu sunt lucruri foarte personale pentru mine. Nu este vorba de un exercițiu teatral. Acesta este angajamentul inimii mele. Iau Cuvântul lui Dumnezeu foarte în serios. Și cred că, înainte de a îndrăzni vreodată să-l aplic vieții voastre, trebuie să-l aplic vieții mele. Iar astfel, mă regăsesc în textul fiecărei predici, al fiecărei lecții, și nu este altfel nici aici.

Acesta nu este doar un mesaj pentru voi; este un mesaj pentru mine. Și este o reamintire foarte importantă că nu am nicio datorie față de trup. Căci aceasta face parte din viața de moarte în care nu mai sunt implicat, mulțumită lui Isus Cristos. Așadar, nu datorez nimic trupului. Dar am o datorie – și asta se subînțelege aici – am o datorie enormă față de Dumnezeu. Și asta este, de fapt, ceea ce vreau să înțelegem în această seară.

În această săptămână, în timp ce mă gândeam la propria mea responsabilitate de a fi genul de om pe care Dumnezeu ar vrea să fiu, indiferent dacă sunt sau nu pastor al unei biserici, am fost atras să citesc o carte care are un mod de a-mi provoca sufletul. Și este o carte veche; de fapt, a fost scrisă în 1656. Am o ediție actuală, vreau să știți. A fost republicată de foarte multe ori. Se intitulează „Pastorul cu viața înnoită” și a fost scrisă de un pastor pe nume Richard Baxter. Iată ce spune el pe una dintre pagini, adresându-se celor care sunt pastori:

„Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să trăiți în acele păcate împotriva cărora predicați la alții și ca nu cumva să fiți vinovați de ceea ce condamnați zilnic. Vreți să vă faceți datoria de a-L slăvi pe Dumnezeu când I-ați adus la fel de multă necinste ca și ceilalți? Vreți să proclamați puterea conducătoare a lui Cristos și totuși să o condamnați și să vă răzvrătiți împotriva ei? Veți predica legile Lui și le veți încălca cu bună știință? Dacă păcatul este rău, de ce trăiți în el? Dacă nu este, de ce îi descurajați pe oameni să-l comită? Dacă este periculos, cum îndrăzniți să vă aventurați în el? Dacă nu este, de ce le spuneți oamenilor asta? Dacă amenințările lui Dumnezeu sunt adevărate, de ce nu vă temeți de ele? Dacă sunt false, de ce aveți nevoie să-i tulburați pe oameni în mod nejustificat... de ce îi tulburați pe oameni în mod nejustificat cu ele și îi băgați într-o asemenea teamă fără motiv? Cunoașteți judecata lui Dumnezeu, potrivit căreia cei care săvârșesc astfel de lucruri sunt vrednici de moarte? Și totuși, le veți face?

„Tu, care îi înveți pe alții, pe tine însuți nu te înveți? Tu, care te fălești cu Legea, necinstești pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi? Cum, aceeași limbă care vorbește împotriva răului va vorbi rău? Acele buze care condamnă, calomniază și bârfesc pe aproapele tău vor striga împotriva acestor lucruri și a altora asemănătoare la alții? Luați seama la voi înșivă, ca nu cumva să condamnați păcatul și totuși să nu-l biruiți, ca nu cumva, în timp ce căutați să-l demascați la alții, să vă înclinați în fața lui și să deveniți voi înșivă sclavii lui. O, fraților, este mai ușor să mustrați păcatul decât să-l biruiți”. Am încheiat citatul.

Consider că aceasta este o avertizare foarte importantă în propria mea viață. Iar Baxter a continuat spunând: „Mulți croitori umblă în zdrențe, deși confecționează haine scumpe pentru alții. Și mulți bucătari abia își ling degetele când au pregătit pentru alții cea mai scumpă masă”. Așadar, vreau să spun chiar de la început că ceea ce spun în această seară nu se adresează doar vouă, ci și mie, și așa a fost încă de când m-am pregătit să împărtășesc cu voi.

Acum, responsabilitatea cu care ne confruntăm în Romani 8:12 și 13, pe măsură ce parcurgem acest capitol minunat, este responsabilitatea de a ucide păcatul din viețile noastre. Cuvântul „a omorî” înseamnă a ucide. Iar textul spune, în esență, că, din moment ce nu avem nicio obligație față de trup, ar fi bine să ne ocupăm de uciderea păcatului din trupurile noastre. Trebuie să-l trimitem la moarte.

Acum, doar pentru a vă reaminti care este scopul lui Pavel în acest mare capitol, amintiți-vă că acesta a început cu o veste minunată în versetul 1: „Acum dar nu mai este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus”. Aceasta este cea mai bună veste pe care am primit-o vreodată. Nu vom fi niciodată condamnați. Nu vom fi niciodată pedepsiți pentru păcatul nostru. Acesta este cel mai dulce sunet al oricărui cuvânt care ar fi putut ieși vreodată de pe buzele lui Dumnezeu. Este o grațiere acordată unui criminal condamnat care așteaptă execuția, pentru că noi eram condamnați la o pedeapsă veșnică în iad. Așteptam execuția din partea lui Dumnezeu. Eram într-adevăr vinovați, iar Mântuitorul ne-a acordat grațierea și a spus că nu va mai fi nicio condamnare, pentru că El a murit deja în locul acestui criminal. Ce veste plină de bucurie, ce veste extraordinară!

Și dacă această veste nu-ți încântă sufletul, atunci ești rece și ți-ai pierdut inima caldă și recunoscătoare, plină de laudă. Vezi tu, promisiunea că nu există condamnare este ultima dintr-un șir de perle, perle care sunt rezultatul îndreptățirii. După ce Pavel a prezentat doctrina mântuirii, sau a îndreptățirii prin har prin credință, în capitolul 4, el a trecut apoi la minunatele perle ale binecuvântării care vin ca rezultat al acelei îndreptățiri: pace, har, speranță, iubire, viață, sfințenie, libertate, roade, slujire spirituală și gloria tuturor gloriilor, lipsa condamnării. Nicio condamnare, nicio judecată nu va veni vreodată asupra noastră, cei care suntem în Cristos Isus.

Și acesta este un adevăr atât de incomprehensibil și de minunat, încât apostolul Pavel nu se limitează doar la a ne lăsa cu acest adevăr, ci ne conduce prin capitolul al optulea din Epistola către Romani, care ne arată de ce acest adevăr este într-adevăr un adevăr. Și el ne spune că este datorită lucrării mari și minunate a Duhului Sfânt. Așadar, numim capitolul 8 „Viața în Duhul”. Realitatea minunată a lipsei condamnării nu se datorează doar lucrării lui Cristos, ci și lucrării Duhului Sfânt, care aplică asupra noastră lucrarea lui Cristos. Cristos face lucrarea, iar Duhul o aplică asupra noastră.

Astfel, pe măsură ce parcurgem capitolul, observăm șapte aspecte ale lucrării Duhului în favoarea noastră, care ne demonstrează că nu vom fi niciodată condamnați pentru păcat. Minunat, minunat capitol. Permiteți-mi să vă reamintesc aspectele pe care le-am discutat deja.

În primul rând, am observat în versetele 2 și 3 că Duhul ne eliberează de păcat și de moarte. Duhul ne eliberează de păcat și de moarte. De aceea nu avem nicio condamnare. Suntem liberi de puterea păcatului. Suntem liberi de pedeapsa păcatului, care este moartea.

Al doilea lucru pe care l-am observat despre lucrarea Duhului este că El ne dă puterea să împlinim Legea lui Dumnezeu. Versetul 4: nu suntem sub condamnare, pentru că, în loc să încălcăm Legea lui Dumnezeu, prin puterea Duhului în Cristos împlinim Legea lui Dumnezeu. Astfel, devenim plăcuți lui Dumnezeu. Și aceasta este, din nou, lucrarea minunată a Duhului. Căci se spune în versetul 4 că acest lucru este valabil pentru cei care umblă după Duhul.

În al treilea rând, am văzut că Duhul ne slujește schimbându-ne natura. Nu suntem sub condamnare pentru că am fost făcuți făpturi noi. Și am analizat acest lucru, nu-i așa, în versetele 5-11. Am văzut că Duhul lui Dumnezeu ne schimbă interiorul. Suntem o făptură nouă. Și într-o zi El ne va schimba și exteriorul, spune versetul 11.

Așadar, tocmai pentru că Duhul ne eliberează de legea păcatului și a morții, pentru că Duhul ne dă puterea să păzim legea dreaptă a lui Dumnezeu și pentru că Duhul ne transformă firea, nu mai suntem sub condamnare. Și astfel, Îl binecuvântăm pe Duhul pentru lucrarea minunată pe care o face în viețile noastre.

Acum, pentru studiul nostru din această seară, ajungem la al patrulea dintre cele șapte elemente. Duhul ne dă putere pentru victoria asupra firii. Duhul ne dă putere pentru victoria asupra firii. Și acest punct este oarecum similar cu al doilea punct din versetul 4, dar se concentrează nu atât pe ceea ce face Duhul Sfânt, cât pe ceea ce facem noi atunci când îi permitem Duhului Sfânt să-Și împlinească lucrarea în noi. Așadar, accentul versetelor 12 și 13 nu se pune atât pe realizarea Lui, cât pe obligația noastră. De aceea se spune că suntem datori. Trebuie să ucidem firea. Și, desigur, aceasta implică și chiar spune: prin puterea Duhului, dar, cu toate acestea, noi trebuie să ne implicăm.

Astfel, aceste două versete devin pentru noi o demonstrație a chemării lui Dumnezeu asupra noastră de a ne apuca în mod practic de treaba de a ucide păcatul din viețile noastre. Și trebuie să ne ocupăm de această treabă. Este o îndemnare foarte practică. Dumnezeu ne poruncește să facem ceva ce suntem în stare să facem. Dumnezeu nu ne cere niciodată să facem ceea ce nu putem face, pentru că ar fi zadarnic. Iar când ne cere să ucidem păcatul, El spune în versetul 13: „prin Duhul”. Și ne amintim că fiecare creștin are Duhul, pentru că asta am învățat din versetul 9, nu-i așa? „Voi însă nu mai sunteți pământești, ci duhovnicești, dacă Duhul lui Dumnezeu locuiește în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Cristos, nu este al Lui”. Așadar, cei care sunt ai Lui au Duhul și, pentru că avem Duhul, avem capacitatea de a ucide păcatul din viețile noastre.

Acum, pe măsură ce analizăm această chestiune a luptei cu păcatul, a biruinței asupra firii, aș dori să vă prezint câteva puncte. Punctul numărul unu este puterea biruinței, puterea biruinței. Și acest lucru este foarte practic. Și se spune foarte clar în versetul 13 că puterea biruinței vine prin Duhul. Poate doriți să subliniați asta în Biblia voastră. Aceasta este puterea. Dacă vrem să cunoaștem biruința asupra firii, dacă vrem să cunoaștem omorârea păcatului în viețile noastre, aceasta se va realiza prin puterea Duhului Sfânt.

Este atât de minunat, știți, să fim conștienți, în calitate de creștini, de faptul că avem Duhul lui Dumnezeu. Pentru că, dacă n-am avea putere supranaturală, dacă n-am fi transformați și schimbați astfel încât Duhul lui Dumnezeu să locuiască în noi, n-am putea niciodată să biruim firea pământească. N-am putea niciodată să ucidem păcatul.

Motivul este foarte simplu: firea nu poate birui firea. Firea nu poate obține biruința asupra firii. Păcatul nu poate obține biruința asupra păcatului. Natura umană nu poate învinge natura umană. Așadar, aveam nevoie de o transformare, și asta ne-au spus versetele 5-11. Odată ce am fost transformați, astfel încât viața din noi să fie acum viața lui Dumnezeu în prezența Duhului Său care locuiește în noi, avem acum puterea în Duhul de a birui firea pământească. Natura umană nu poate birui natura umană. Am învățat asta încă din capitolul 7, nu-i așa? La versetul 18, Pavel spune: „Știu în adevăr că nimic bun nu locuiește în mine, adică în firea mea pământească, pentru că, ce-i drept, am voința să fac binele, dar n-am puterea să-l fac”. Cu alte cuvinte, când mă uit în interiorul meu, nu găsesc nicio resursă pentru a face binele. Nu găsesc nicio abilitate de a birui păcatul. Nu găsesc nicio capacitate de a obține biruința asupra firii. Și el reiterează acest lucru iar și iar și iar în acel capitol al șaptelea.

În capitolul al optulea, același lucru în versetul 5: „cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești”. Versetul 7: „Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământești este vrăjmășie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu și nici nu poate să se supună. Deci cei ce sunt pământești nu pot să placă lui Dumnezeu”. Așadar, firea nu poate să-I fie plăcută lui Dumnezeu. Firea nu poate asculta de Legea lui Dumnezeu. Firea nu poate birui firea. Ea nu poate aduce biruință asupra păcatului.

Așadar, ceea ce spunem este că, în afara puterii Duhului lui Dumnezeu în viața unui individ, există o corupție care slăbește fără speranță și care controlează totul. Și nu există nicio capacitate în om, în trup, în omul neregenerat, de a face față păcatului. Dar, când Duhul vine, toate acestea se schimbă. Și prin prezența Duhului lui Dumnezeu într-o viață, apare capacitatea de a birui firea. Umblăm în Duhul, potrivit puterii Sale. Și biruim trupul.

Acum, doar ca să rețineți undeva în minte, acolo în dosarul vostru teologic, Duhul este aproape sinonim cu puterea. Și cred că cea mai grafică ilustrare a acestui lucru se găsește în Faptele Apostolilor 1:8, și trebuie doar să o ascultați, pentru că o cunoașteți deja. Isus a spus astfel: „Voi veți primi (ce?) o putere când se va pogorî Duhul Sfânt peste voi”. Cu alte cuvinte, există aproape o ecuație aici: Putere, Duhul Sfânt; Duhul Sfânt, putere. Putere? Ce fel de putere? Putere pentru ce? Puterea de a birui firea pământească. Puterea de a birui limitările condiției umane. Puterea de a obține biruința asupra dorințelor și obiectivelor trupești. Acesta este genul de putere.

Este interesant de observat că, pe măsură ce avansezi în cartea Faptele Apostolilor, vezi acest lucru din nou și din nou. Oriunde este Duhul Sfânt, acolo este putere. De exemplu, în Faptele Apostolilor, capitolul 6, știți, când urmau să aleagă bărbați care să slujească, care erau bărbați cu o reputație spirituală înaltă, textul spune că trebuiau să caute bărbați plini de credință și de Duhul Sfânt. Iar când au găsit unul dintre acești bărbați, au spus că era plin de credință și de putere. Așadar, dacă cauți pe cineva plin de credință și de Duhul Sfânt, vei găsi pe cineva plin de credință și de putere, deoarece a avea Duhul Sfânt înseamnă a avea puterea lui Dumnezeu.

Când Duhul Sfânt activa și lucra în moduri minunate în capitolul al optulea din Faptele Apostolilor, a apărut Simon Vrăjitorul și ceea ce a văzut el a fost putere și a vrut să cumpere acea putere, puterea fiind sinonimă cu lucrarea Duhului lui Dumnezeu, puterea de a vesti mesajul lui Dumnezeu și puterea de a birui firea pământească.

În Faptele Apostolilor 10:38, doar o altă mențiune în acest sens, se spune că Dumnezeu L-a uns pe Isus din Nazaret — ascultați bine — cu Duhul Sfânt și cu putere. Și cred că aici este o ecuație. Primești Duhul Sfânt, iar puterea Lui vine odată cu El.

Acum, acest lucru nu este ceva limitat doar la textul Noului Testament. Este un adevăr care se regăsește în Scriptură de nenumărate ori. De exemplu, în Mica, capitolul 3, versetul 8: „Dar eu sunt plin de putere”, spune profetul, „prin Duhul Domnului”. Prin Duhul Domnului – o afirmație măreață. În capitolul al patrulea din Zaharia, știți asta, nu-i așa? „Nu prin putere, nici prin tărie (la nivel uman), ci prin Duhul Meu, zice Domnul oștirilor”. Și din nou, în Evanghelia după Luca, capitolul 1, versetul 35, se spune că Maria a primit vestea: „Duhul Sfânt va veni peste tine, și puterea Celui Preaînalt te va umbri”. Iar când se spune în Romani 1 că Isus a înviat din morți, se precizează că El a înviat din morți prin puterea Duhului Sfânt.

Și astfel, așa cum spun mereu, în Scriptură există un mesaj puternic cu privire la puterea Duhului. În Romani 15:19: „fie prin puterea semnelor și a minunilor, fie prin puterea Duhului Sfânt”. Și astfel continuă la nesfârșit. În Efeseni, capitolul 3, un ultim verset de meditat asupra acestui punct, versetul 16 spune: „(și-L rog ca), potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui, în omul dinăuntru”.

Așadar, există o legătură foarte evidentă între Duhul Sfânt și putere. Și vreau să subliniez acest lucru cu tărie, pentru că vreau să știți că, în calitate de creștini, ca oameni care posedă Duhul lui Dumnezeu, aveți în voi puterea de a birui păcatul. Este foarte important să știți acest lucru. Prin urmare, dacă nu vedeți biruința, problema nu este lipsa puterii. Problema este lipsa punerii ei în practică, lipsa însușirii puterii disponibile.

Priviți împreună cu mine, pentru un moment, la 2 Corinteni, capitolul 10, 2 Corinteni, capitolul 10. Acum vorbim despre puterea biruinței, pe măsură ce analizăm această chestiune a modului în care putem învinge păcatul din viețile noastre, cum putem obține biruința asupra firii. Trebuie să cunoaștem această putere. Acum aș vrea să urmăriți 2 Corinteni, capitolul 10, un pasaj foarte, foarte, foarte important.

„Eu, Pavel”, spune el, „prin blândețea și bunătatea lui Cristos, eu,” – adică în persoana mea, când sunt cu voi – „cel smerit când sunt de față în mijlocul vostru, și plin de îndrăzneală împotriva voastră, când sunt departe”. Acum cred că Pavel reflectă aici o atitudine oarecum ironică și s-ar putea ca el să fi auzit o critică conform căreia Pavel era foarte blând și foarte iubitor când era acolo, dar când pleca, scria aceste scrisori de mustrare usturătoare, precum 1 Corinteni. Iar unii îl condamnau, spunând că, atunci când este prezent, este un laș, iar când pleacă din oraș, scrie aceste scrisori cu un ton foarte aprins. Dar îi lipsește curajul adevărat, ca unui laș care nu spune ceea ce ar trebui spus atunci când oamenii sunt prezenți. De fapt, s-ar putea traduce astfel: „Unii dintre voi poate credeți că sunt smerit când sunt printre voi, dar... sau lipsit de curaj când sunt printre voi, dar excesiv de îndrăzneț când mă îndepărtez de voi”. Dar ceea ce spune el în versetul 1 este: „Nu este așa; ci vă tratez cu blândețea și îndurarea lui Cristos”.

Acum versetul 2: „vă rog, dar, să nu mă faceți ca, atunci când voi fi de față, să alerg cu hotărâre la îndrăzneala aceea pe care am de gând s-o întrebuințez împotriva unora”. Cu alte cuvinte, sper că, atunci când voi ajunge acolo, să nu trebuiască să fiu îndrăzneț – adică nu vreau să fiu îndrăzneț, adică să confrunt păcatul. „care își închipuie că noi suntem mânați de firea pământească”. Doamne, spune el, dacă vin, nu vreau să fiu nevoit să-i confrunt pe acei oameni care răspândesc părerea că trăiesc după firea pământească. El spune că vrea să fie blând așa cum Cristos este blând. Și dacă mă vedeți ca fiind smerit și pare că sunt lipsit de curaj, aceasta este blândețea și îndurarea lui Cristos, dar pot fi îndrăzneț dacă este nevoie. Pur și simplu nu vreau să fiu îndrăzneț. Nu vreau să fiu nevoit să fiu îndrăzneț pentru a-i înfrunta pe cei care cred că trăiesc după firea pământească.

Și apoi versetul 3: „Măcar că trăim în firea pământească”, cu alte cuvinte, în sensul că suntem în lume, deși trebuie să facem parte din ea, „totuși nu ne luptăm călăuziți de firea pământească. Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile”. El spune: „Uite, nu sunt un superom. Trebuie să mă deplasez în acest trup omenesc”. Dar știu asta: războiul pe care îl duc, nu-l duc în ce? În trup. Nu duc acel război în trup, deoarece armele luptei noastre nu sunt supuse firii pământești, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Arme puternice, pline de putere, pe care Dumnezeu ni le-a dat; și, desigur, implicația evidentă este că armele vin prin puterea Duhului Sfânt. „ Noi răsturnăm”, spune versetul 5, „izvodirile minții și orice înălțime care se ridică împotriva cunoștinței lui Dumnezeu; și orice gând îl facem rob ascultării de Cristos”. Aceasta înseamnă o viață sfântă în puterea Duhului. El spune că nu umblu după fire. Nu mă comport după îndemnurile firii. Da, mă aflu în acest trup omenesc. Da, într-un anumit sens locuiesc într-o casă de carne. Dar nu acolo se duce războiul meu. Mă lupt cu acele arme care sunt duhovnicești. Ce vrea să spună prin asta? Ele provin de la Duhul Sfânt. Și sunt arme puternice și eficiente.

Acum, preaiubiților, cred că acesta este răspunsul. Dacă vă întoarceți pentru o clipă, doar o clipă, la capitolul 7 din Romani, cred că acesta este răspunsul la neliniștea din capitolul 7 din Romani. Pentru că în Romani 7, versetele 14-25, Pavel trece prin toată această neliniște a luptei din propria sa viață și spune: pe de o parte, vreau să fac ce este bine, pe de altă parte, mă trezesc făcând ce este rău; lucrurile pe care vreau să le fac, nu le fac, iar lucrurile pe care nu vreau să le fac, le fac. Și el spune: „O, nenorocitul de mine”, versetul 24, „cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?” Cu alte cuvinte, există această tensiune imensă, această neliniște copleșitoare a unui om care tânjește după Legea lui Dumnezeu, care dorește ce este mai bun de la Dumnezeu, care iubește adevărul lui Dumnezeu, care dorește să asculte de principiile lui Dumnezeu, dar găsește în interiorul său o ezitare. El găsește în interiorul său o putere care îl ține pe loc, iar aceasta este rezumată la sfârșitul versetului 25: „Astfel, dar, cu mintea, eu slujesc Legii lui Dumnezeu; dar cu firea pământească slujesc legii păcatului”. Și am trecut deja prin toate acestea.

Dar neliniștea provocată de această tensiune se rezolvă prin înțelegerea faptului că poți avea biruință asupra firii, deoarece ai arme cu care poți lupta și care nu sunt trupești. Înțelegi asta? Ele sunt puternice. Sunt duhovnicești. Sunt ale tale prin Duhului lui Dumnezeu.

Și acest lucru este ilustrat din nou; deschideți cu mine – îmi vine în minte încă un pasaj – Galateni 5 și observați versetul 17: „Căci firea pământească poftește împotriva Duhului, și Duhul împotriva firii pământești: sunt lucruri potrivnice unele altora, așa că nu puteți face tot ce voiți”. Și în felul acesta, avem lupta dintre fire și Duh.

Acum treceți la versetele 24 și 25. „Cei ce sunt ai lui Cristos Isus și-au răstignit firea pământească împreună cu patimile și poftele ei... și, dacă trăim prin Duhul, să și (Ce?) umblăm prin Duhul. Cu alte cuvinte, aveți lupta din versetul 17, iar în versetele 24 și 25 ea se rezolvă pe măsură ce umblăm în puterea Duhului Sfânt.

Acum, iubiților, permiteți-mi să vă spun asta într-un alt mod simplu, punând totul cap la cap. Când ați devenit creștini, Duhul lui Dumnezeu și-a stabilit locuința în viața voastră. Și odată cu Duhul lui Dumnezeu a venit puterea lui Dumnezeu, suficient de puternică pentru a dărâma întăriturile, pentru a distruge orice lucru înalt care se ridică împotriva lui Dumnezeu și pentru a aduce orice gând rob ascultării de Cristos. Nu-i așa? Cu alte cuvinte, există acolo o resursă care vă poate da puterea să obțineți biruința asupra lui Satan, biruința asupra demonilor și biruința asupra firii și să aduceți tot ce este în viața voastră în ascultare față de Cristos. Ascultați, voi spune ceva care s-ar putea să vă șocheze. Aveți potențialul de a fi desăvârșiți. Aveți potențialul de a fi desăvârșiți. Dacă nu obțineți biruința în fiecare caz în parte, nu este pentru că puterea biruinței nu există, ci pentru că nu o folosiți. Și mărturisesc, sunt de acord că aceasta este oarecum slăbită de puterea firii, dar, cu toate acestea, potențialul există.

Veți spune: „Vrei să spui că am puterea să fac față păcatului din viața mea?” Așa este. Și veți zice că: „Nu mă descurc prea bine”. Înțeleg asta. Și mai este ceva ce ar trebui să știți și care vă va ajuta. Uitați-vă la Efeseni capitolul 5, versetul 18, un verset cunoscut. Și vreau să vă reamintesc ceva ce poate ați studiat înainte. Apropo, cuvântul „putere” din Biblie este dunamis, de la care provine cuvântul nostru „dinamită”. Și, în calitate de credincios, ar trebui să fii exploziv; puterea lui Dumnezeu ar trebui să-și croiască drum prin tine.

Dar există o cheie pentru aceasta și cred că ea este dată în Efeseni 5:18, unde se spune: „Nu vă îmbătați cu vin, aceasta este (asōtia, desfrânare) destrăbălare, dimpotrivă fiți plini de Duh”. Vedeți voi, cheia stă în însușire. Iar modul în care vă însușiți puterea disponibilă este să fiți plini de Duhul. A fi plin de Duhul înseamnă, în esență, pur și simplu ca viața voastră să fie pătrunsă în mod obișnuit de Duhul Sfânt. Gândiți gândurile Lui, simțiți sentimentele Lui. Vă supuneți voinței Lui. Înseamnă să fiți stăpâniți de Duhul lui Dumnezeu. Sincer, sunteți stăpâniți de orice vă umple mintea, nu-i așa? Ești controlat de orice îți umple mintea. Și asta este vechea zicală din lumea calculatoarelor: G.I.G.O. — garbage in, garbage out (dacă introduci gunoi, vei obține gunoi). Orice introduci în mintea ta se va reflecta în comportamentul tău. Orice îți controlează mintea îți va controla comportamentul. Și dacă Duhul lui Dumnezeu îți poate controla mintea, atunci vei avea o minte înnoită în Duhul, așa cum vorbește Biblia. Vei descoperi că acest lucru se concretizează în comportamentul tău bun, evlavios și sfânt. Așadar, tot ce înseamnă aici expresia „fiți plini de Duhul” nu înseamnă să cazi pe spate într-o stare de transă. Nu înseamnă să intri într-un fel de experiență extatică. Înseamnă pur și simplu să te lași sub controlul Duhului Sfânt, astfel încât El să-ți umple viața.

Cel mai bun mod pe care l-am găsit pentru a ilustra acest lucru este cuvântul plēroō, folosit aici pentru „umplere”, care este folosit foarte des în Evanghelii pentru a vorbi despre diferite tipuri de reacții și atitudini. De exemplu, erau plini de mânie, erau plini de ură, erau plini de amărăciune, erau plini de furie, erau plini de iuțime. Și ceea ce însemna asta era că erau stăpâniți de acel singur lucru. De cele mai multe ori în viață reușim să menținem un anumit echilibru între mânie și fericire. Și încercăm, într-un fel, să ne păstrăm echilibrul. Când cineva este cuprins de mânie, de furie sau de amărăciune, și-a pierdut capacitatea de a se echilibra și se află sub controlul total al acelei emoții. Exact asta înseamnă să fii umplut de Duhul, să fii în totalitate sub controlul Duhului.

Și dacă observați pasajul, veți remarca că după această afirmație urmează o listă de rezultate: să vorbiți între voi cu psalmi, cu cântări de laudă, cu cântări duhovnicești, fiind mulțumitori și supuși. Apoi, se trece la soții, apoi la soți. Capitolul 6 vorbește despre copii, despre părinți în versetul 4, despre slujitori în versetul 5, despre stăpâni în versetul 9. Cu alte cuvinte, va afecta fiecare relație. Va afecta fiecare relație.

Acum, pentru a vă ajuta să înțelegeți acest lucru, mergeți la Coloseni 3:16 și lăsați-mă să vă arăt o paralelă cu care mulți dintre voi sunteți familiarizați. Și vreau să observați acest lucru. Dacă vă uitați la Coloseni 3, veți găsi o versiune condensată a capitolelor 5 și 6 din Efeseni. De exemplu, în versetul 18 sunt menționate soțiile. În versetul 19 sunt menționați soții. În versetul 20 sunt menționați copiii. În versetul 21 sunt părinții, în versetul 22 robii, iar în capitolul 4, versetul 1, stăpânii. Și, revenind la versetul 16, găsiți psalmii, cântările de laudă și cântările duhovnicești. Găsiți mulțumirile. Totul, absolut totul se regăsește acolo ca rezultat. Aici se regăsesc aceleași rezultate ca în Efeseni 5, doar că ceea ce produce aceste rezultate este diferit. De data aceasta nu se spune „fiți plini de Duhul”, ci se spune: „Cuvântul lui Cristos să locuiască din belșug în voi”.

Acum permiteți-mi doar să trag o concluzie simplă. Obțineți aceleași rezultate în ambele cazuri; prin urmare, ambele trebuie să fie identice. Așadar, a fi condus de Duhul Sfânt înseamnă același lucru cu a fi condus de Cuvântul lui Cristos. Dacă doriți să fiți cu adevărat practici, dacă doriți să trăiți o viață plină de Duhul Sfânt, nu căutați vreo experiență extatică; pur și simplu puneți-vă viața sub controlul Cuvântului lui Dumnezeu. Și pe măsură ce îți saturezi sufletul, inima și mintea cu adevărul lui Dumnezeu, acesta începe să se concretizeze într-un comportament controlat de Duhul. De aceea am susținut atât de mult timp, cu atâta sârguință și cu atâta stăruință prioritatea studiului prețiosului adevăr al lui Dumnezeu. Trebuie să existe o saturare a vieții, astfel încât, asemenea unui computer, ori de câte ori sunt apăsate butoanele, răspunsurile tale involuntare să fie evlavioase. Una este să-ți controlezi răspunsurile voluntare, nu-i așa? Îți poți spune: „Vreau să fiu atent la felul în care reacționez aici. Vreau ca ei să știe că sunt spiritual”. Cu totul altceva este când ești împins cu putere de perete și nu poți să te gândești la ce reacție ar trebui să ai, iar răspunsul tău involuntar este plin de evlavie. Atunci știi că faci progrese și știi cine are controlul asupra vieții tale.

Așadar, este o conștientizare zilnică a adevărului lui Dumnezeu. Nu doar îl asimilezi, ci meditezi asupra lui. El îți controlează gândirea și, prin urmare, îți controlează comportamentul. Așadar, puterea de a învinge păcatul se află în noi. Se află în puterea Duhului lui Dumnezeu. Și nu poți nega asta. Nu poți spune: „Ei bine, pur și simplu nu pot să înving, pur și simplu nu pot”. Nu este o chestiune de putere disponibilă; este o chestiune de voință disponibilă din partea ta sau o chestiune legată de faptul dacă îți umpli sau nu inima și mintea cu lucrurile lui Dumnezeu și cu Cuvântul Său.

Să trecem la al doilea element al acestui text. Vedem puterea biruinței. Aceasta este Duhul Sfânt. Acum vreau să vă arăt oamenii biruinței, oamenii biruinței, doar pentru a acoperi fiecare parte a acestui text. Versetul 12 spune: „Așadar, fraților, noi nu mai datorăm”. Iar oamenii biruinței sunt frații. Și, așa cum am spus mai devreme, nu există biruință pentru cei care nu fac parte din familia lui Dumnezeu. Cuvântul „frați” este un cuvânt care se referă la „creștini”. Este un cuvânt frumos. Este un cuvânt care poartă o notă de iubire. Există o dulceață în acest cuvânt. Și chiar cuvântul „frați” are darul de a îndulci puterea acestei îndemnări, astfel încât să nu ne lovească prea tare. Este un cuvânt de iubire, este un cuvânt de afecțiune, este un cuvânt de căldură, este un cuvânt de compasiune. Dar este, de asemenea, un cuvânt al egalității. Și când Pavel îmi spune „frate”, mă simt mai bine. Pentru că am tendința să-l consider într-o categorie diferită, nu-i așa? Am tendința să cred că mi-ar vorbi de sus. „Hei, băiete, adună-te.” Dar el nu-mi spune „Hei, băiete”, ci „Hei, frate”. Cu alte cuvinte, este un termen care exprimă egalitate. Nu este doar un termen de iubire și afecțiune; este un termen de egalitate. Și este minunat să știi că el slujește același Domn pe care îl slujesc și eu și că se luptă în același mod în care mă lupt și eu. Așadar, cei care au parte de biruință sunt frații, cei care Îl cunosc și Îl iubesc pe Domnul, care aparțin familiei Sale și sunt copiii Săi. Restul lumii nu va cunoaște niciodată biruința. Restul lumii nu va putea niciodată să-și învingă corupția umană. Oh, s-ar putea să se refugieze într-o religie care le conferă o anumită aparență de pioșenie la exterior și le curăță viața din punct de vedere moral, dar aceasta nu este niciodată cu adevărat o victorie definitivă asupra firii; este doar un alt mod prin care firea se descurcă singură. Se simt mai bine fiind morali decât se simt fiind imorali. Vor să se simtă mai bine, așa că se simt mai bine fiind morali. Și aceasta este firea care dorește să se simtă mai bine în propria piele. Alții se simt mai bine fiind imorali. Ați observat? Și, de fapt, nu sunt deloc diferiți. Nici prezența moralității în sine, nici absența ei nu au, în ultimă instanță, vreo legătură cu eternitatea; contează doar dacă o persoană Îl cunoaște sau nu pe Dumnezeu prin Isus Cristos.

Și dacă te uiți la lume, poți vedea, totuși, că există ceva înnăscut în oameni și anume imaginea (reziduală a) lui Dumnezeu, care nu vrea să fie imorală. Și chiar și printre cei mai imorali oameni, unii dintre ei vor să scape de asta, dar nu-și găsesc ieșirea. Nu știu cum să-și depășească problemele. Și am auzit strigătele și gemetele lor. Și cred că instituțiile noastre de sănătate mintală și spitalele din toată țara și din întreaga lume sunt pline de oameni care nu-și pot depăși natura umană, care nu-și pot învinge firea pământească, care sunt sătui de slăbiciunea fără speranță în care trăiesc. Nu pot construi relații semnificative. Nu se pot adapta la situația lor cu un sentiment de bucurie sinceră și de împlinire adevărată. Nu se pot ridica singuri prin propriile forțe. Și totul se înrăutățește până când, în cele din urmă, așa cum am citit ieri, 18 adolescenți se sinucid în fiecare zi în țara noastră. Iar rata crește pe măsură ce îmbătrânești. Numai frații cunosc înălțarea deasupra corupției firii.

Acum, vreau să vorbesc despre privilegiul biruinței. Am văzut puterea biruinței și pe oamenii biruinței; doar câteva cuvinte despre privilegiul biruinței, care se rezumă la un singur cuvânt, primul cuvânt din versetul 12: „Așadar”. Oh, îmi place cuvântul acela pentru că te duce înapoi, nu-i așa? Și când am văzut acel cuvânt, mi-am spus: „Mă întreb cât de departe se întinde acel cuvânt înapoi în acest text”. Așadar. Așadar ce? Ce rol are acel „așadar”? Cu ce ne legăm? Și pe măsură ce am aprofundat, m-a dus înapoi prin întreaga epistolă. Adică, este ca și cum întreaga amploare a lucrurilor, toate privilegiile, sunt legate de privilegiul biruinței. Datorită poziției privilegiate lipsită de osândire care ne este dată în Isus Cristos prin har, prin credință, datorită realității glorioasei Evanghelii care ne-a eliberat de păcat, datorită poziției noastre privilegiate și binecuvântării, datorită mântuirii noastre, eliberării noastre de păcat și de moarte, neprihănirii noastre în Cristos, naturii noastre noi, darului Duhului, speranței, bucuriei, păcii, iubirii, datorită tuturor lucrurilor pe care le avem în Cristos, datorită tuturor acestor privilegii, „Așadar, fraților, noi suntem (ce?)datori”.

Vedeți voi, acesta este un mare adevăr. Ar trebui să știm acest lucru. Ar trebui să ne amintim acest lucru. Toate îndemnurile din Noul Testament se bazează întotdeauna pe o afirmație despre privilegiu. Și dacă citiți epistolele lui Pavel, veți observa că acesta este modul său caracteristic de a învăța. Când veți ajunge la capitolul 12 din Romani, vă voi oferi o mică previzualizare: „Vă îndemn dar (Cum?), fraților, pentru îndurarea lui Dumnezeu”. Cu alte cuvinte, pe baza celor unsprezece capitole despre îndurarea lui Dumnezeu față de voi, vă rog: „Să aduceți trupurile voastre ca o jertfă vie”. Și găsiți același lucru în Efeseni. Aveți trei capitole despre privilegii, și, oh, ce privilegii vaste, grandioase și incredibile sunt prezentate în primele trei capitole din Efeseni. Apoi, în capitolul patru se spune: „Vă sfătuiesc, eu dar, cel întemnițat pentru Domnul, să vă purtați într-un chip vrednic”. Doamne, cu astfel de privilegii, ar trebui să vă puneți ordine în viața voastră.

Găsiți același lucru și în Epistola către Filipeni. De fapt, cuvintele „de aceea” sunt peste tot. Avem capitolul 1, un mare privilegiu, un privilegiu minunat. Capitolul 2: „Deci, dacă este vreo îndemnare în Cristos, dacă este vreo mângâiere în dragoste, dacă este vreo legătură a Duhului”, și mai sunt câteva privilegii, „dacă este vreo milostivire și vreo îndurare, faceți-mi bucuria deplină și aveți o simțire, o dragoste, un suflet și un gând”.

Așadar, îndemnul se bazează întotdeauna pe înțelegerea privilegiului. De aceea trebuie să știm ce a făcut Dumnezeu pentru noi înainte de a putea înțelege de ce ar trebui să răspundem la aceasta. Și știți, acesta este și un motiv bun pentru care nu puteți pur și simplu să-i intimidați pe oameni să se supună legilor lui Dumnezeu fără să le spuneți ce a făcut Dumnezeu pentru ei. Găsiți același lucru în Galateni. Sunt patru capitole care vorbesc despre privilegii, iar apoi, în capitolul 5, spune: „Rămâneți, dar, tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei”. Datorită a ceea ce a făcut Cristos pentru noi, avem privilegiul extraordinar de a trece la un răspuns.

Știți, una dintre marile teme de studiu ale Noului Testament este studierea rugăciunilor lui Pavel. Iar în Efeseni 3, el rostește această rugăciune profundă. Vă voi prezenta doar esența ei. El se roagă, spunând: „Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui”, știți, „și mă rog pentru voi și mă rog pentru voi”. Și spune: „Mă rog ca voi să... ca voi să puteți pricepe”, nu-i așa? Ca voi să puteți înțelege, „și să cunoașteți dragostea lui Cristos care întrece orice cunoștință”. Și spune: „Vreau ca voi să înțelegeți dragostea lui Dumnezeu și vreau ca voi să înțelegeți ce a făcut Dumnezeu pentru voi și vreau ca voi să pricepeți”. Apoi spune: „prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi”. De ce? De ce vrea El ca noi să înțelegem toate acestea? Pentru ca, în versetul următor, să poată trece la a spune: „Iată, așadar, cum trebuie să trăiți”. Așadar, trebuie să înțelegem că privilegiile pe care ni le oferă vin la pachet cu responsabilitatea. Dumnezeu nu acordă privilegii fără responsabilitate. Sunt prea mulți oameni care umblă nestingheriți, crezând că au fost eliberați prin har. Iar Biblia nu prezintă lucrurile în acest fel.

Drept creștini, vedeți voi, suntem ca și copiii lui Israel. Țara ne-a fost promisă și țara este a noastră, ne-a fost dată de Domnul, trebuie doar să credem suficient pentru a intra și a o lua, nu-i așa? Și mulți creștini sunt ca cele zece iscoade care s-au întors și aveau complexul de lăcuste. Au spus că toți sunt uriași, iar noi suntem lăcuste. Dar au fost și unii care au spus că Dumnezeu a promis-o și Dumnezeu o va da, iar noi o vom lua, nu-i așa? Și trebuie să știm că puterea există și, pe baza privilegiilor pe care le avem ca popor al lui Dumnezeu, putem intra și stăpâni țara.

Așadar, puterea, poporul, privilegiul; acum ajungem la litera „M” din micul nostru plan, modelul victoriei. Și asta ne duce direct la ceea ce îmi stă cu adevărat pe inimă să vă spun: modelul.

Se spune că suntem datori, nu față de trup ca să trăim după trup – ceea ce este implicit – ci față de Duhul ca să trăim după Duhul. „Dacă trăiți după îndemnurile firii, veți muri; dar dacă, prin Duhul, faceți să moară faptele trupului, veți trăi”. 

Acum, să urmăm planul biruinței. În primul rând, nu trebuie să trăim după trup. Nu avem nicio datorie față de trup. Nu datorăm nimic firii. Ce a făcut firea pentru noi? Ce a făcut vreodată firea pentru voi? Nimic. Să ne întoarcem pentru un moment la versetul 3: „ Căci – lucru cu neputință Legii, întrucât firea pământească o făcea fără putere”. Cu alte cuvinte, firea nu poate face nimic. Tot ce putea face firea era să vă condamne. Tot ce poate face firea este să vă condamne. Tot ce poate face firea este să te slăbească și să te țină în groapa în care te-ai născut. Știi ceva? Tu nu înseamnă nimic pentru fire. Așadar, nu ești dator să trăiești după fire.

Acum, în calitate de creștin, oricum nu mai trăiești după fire. Încă din versetul 5 se spune: „În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământești umblă după lucrurile firii pământești; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului”. Așadar, noi trăim după Duhul. Suntem în Duhul, în sensul în care Pavel folosește acest termen aici. Iată, așadar, ideea lui. Dacă nu trăim după fire, de ce ar trebui să trăim după fire? Nu-i așa? Adică, dacă nu asta ești, de ce ai vrea să te comporți așa? Adică, e fără nicio logică să spui: „Păi, știi, nu sunt un criminal, dar îmi place să mă comport ca unul”. Sau: „Nu sunt homosexual, dar îmi place să mă comport ca unul”. „Nu sunt un om desfrânat, mincinos și trișor la serviciu, dar îmi place să-i fac pe toți să creadă că sunt”. Nu faci asta. De ce ai vrea să te comporți ca ceva ce nu ești? Și asta este esența a ceea ce spune el. Din moment ce nu urmărești poftele trupului, nu vrei să te comporți ca și cum ai face-o, nu-i așa? De ce ar trebui să trăim ca și cum am face-o?

Acum, țineți minte că „firea” — și trebuie să înțelegeți ce înseamnă acest termen — „firea” este acel complex urât al dorințelor păcătoase ale omului. Ea implică motive, afecțiuni, principii, scopuri, tot ceea ce răul generează în noi. Este acel complex de dorințe păcătoase, de motive, de afecțiuni, de principii și de scopuri. Iar a trăi după fire înseamnă a fi stăpânit de acel complex, a fi călăuzit de acel complex. Ce ridicol! Este total contradictoriu ca frații care sunt în Duhul, care trăiesc după Duhul, care se îngrijesc de lucrurile Duhului și care umblă în Duhul să iasă și să creadă că datorează ceva firii. Nu datorați nimic firii. Ați fost eliberați de păcat și de moarte. Ați fost făcuți o creație nouă. Ați fost transformați. Nu datorați nimic acelui complex.

Apoi, el reafirmă motivul în versetul 13. Extraordinar: „Căci dacă trăiți după îndemnurile firii, veți muri”. Aceasta este o axiomă. Este un adevăr spiritual evident. Este o constatare a realității. El nu descrie aici un creștin. Nici măcar nu amenință un creștin aici. El spune pur și simplu: „Hey, oamenii care trăiesc după fire sunt cei care sunt morți și pe cale să moară. Nu vrei să te comporți ca ei, pentru că nu mai ești unul dintre ei”. El nu amenință un creștin spunându-i că, dacă nu-și pune ordine în viață, va muri. Nu. El discută despre viața unui necreștin. Dacă trăiești după fire, mori. Și vă puteți aduce aminte de mai devreme, nu-i așa, că cel care trăiește în fire este deja mort. El este deja mort. Versetul 6: „Și umblarea după lucrurile firii pământești este moarte”. Acum, ce spunem despre oamenii fără Cristos? Ce sunt ei din punct de vedere spiritual? Morți și pe cale de a muri, adică se îndreaptă spre moartea veșnică. După trup, preocupându-se de lucrurile trupului, umblând în trup, morți, incapabili să-I fie pe plac lui Dumnezeu, separați veșnic de El și îndreptați spre moartea veșnică – aceasta este caracteristica unui necredincios. Și ceea ce spune el este că, cu siguranță, nu vreți să vă comportați așa. Adică, ce motiv ați avea pentru asta?

Este foarte asemănător cu Galateni 6:8: „Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea; dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viața veșnică”. Aceeași idee. Oamenii care sunt în fire, ai firii, după fire, care se gândesc la lucrurile firii, care umblă după lucrurile firii, care seamănă pentru fire, sunt morți. Oamenii care sunt în Duhul, după Duhul, care se gândesc la lucrurile Duhului, care umblă în Duhul, sunt vii. Și asta este ceea ce continuă el să spună. Dar dacă, prin Duhul, omorâți faptele trupului, dați dovadă că sunteți vii. Vechii puritani obișnuiau să spună: „Dacă nu omori păcatul, el te va omorî pe tine”. Și exact asta spune acest text. De aceea a spus Isus că, dacă ai o problemă cu păcatul, mai bine ți-ai tăia brațul sau ți-ai scoate ochiul decât să continui în păcat și să intri în iad. Nu-i așa? Trebuie să te ocupi de păcat în mod drastic. Asta se găsește în Matei 5:29 și 30; Marcu 9. Așadar, Pavel subliniază un lucru foarte important. El spune că nu datorezi nimic firii, absolut nimic. Asta este valabil pentru necredincioșii morți și pe cale de a muri. Dacă trăiești după fire, ești mort spiritual, spune el. Nici măcar nu ești creștin, așa că de ce ai vrea să te comporți așa?

Apropo, aș vrea să menționez aici că acesta este încă unul dintre nenumăratele versete din Scriptură pe care eu le numesc „versete de autoexaminare”, care te cheamă să-ți examinezi viața și să vezi dacă ești sau nu mântuit. Noul Testament, apropo, este plin de astfel de versete, plin de ele. Vedeți, individul care, în mod obișnuit – la timpul prezent – trăiește sub stăpânirea naturii păcătoase și rele este nemântuit și mort spiritual. Asta spune el. Zilele trecute vorbeam cu un prieten și mi-a spus: „Știi, avem un tip în organizația noastră care spune că e creștin. Dar”, a adăugat el, „eu nu cred asta”. L-am întrebat de ce. Mi-a răspuns: „Pentru că nu are nicio dorință pentru lucrurile Domnului și caută în mod obișnuit lucrurile firii. Dar el pretinde că este creștin”. I-am spus că: „Pretinderea aceasta nu are nicio valoare în lumina testului Scripturii”. Dacă trăiești după fire, dai dovadă că ești pe calea spre moarte. Asta spune el. Niciun creștin nu poate trăi așa. Căci pentru ce am fost creați? Efeseni 2:10. Petru fapte bune. Am fost creați să le facem. Ele sunt rodul regenerării. Oh, recunosc, vor exista momente de comportament greșit, nu-i așa?

Veți spune „Bine da, poate un creștin să facă vreodată ceva firesc?” Sigur că da. Amintiți-vă de 1 Corinteni 3, unde Pavel le scrie corintenilor și spune că nu a putut să le vorbească ca unor oameni duhovnicești, ci ca unor oameni cum? Firești, trupești, pentru că acolo existau dezbinare, certuri și dispute. Și asta se întâmplă și creștinilor. Există momente de slăbiciune. Și revenim din nou la Romani 7. Este o luptă. Și uneori câștigăm, iar alteori pierdem. Dar înclinația, vă amintiți de asta? Înclinația vieții este spre lucrurile Duhului. Oh, aceasta este o înțelegere atât de importantă în Scriptură.

Priviți pentru un minut la Filipeni, capitolul 3. Acum, Pavel, în versetele 7 și 9, vorbește despre a fi creștin, despre cum a găsit neprihănirea în Cristos. El a fost făcut neprihănit în Cristos. Dar el merge până la capăt și spune: „O, cât de bucuros sunt că mă găsesc în El, nu având o neprihănire a mea, ci aceea care se capătă prin credință...prin credința în Cristos”, și așa mai departe. Apoi, în versetul 10, el face câteva lucruri interesante. După ce a spus că are parte de neprihănirea lui Cristos, el spune: „Și, să-L cunosc pe El!” Veți zice: „Oh, dar îl cunoști deja”. Da, dar nu-L cunosc așa cum mi-ar plăcea să-L cunosc. „Și puterea învierii Lui”. Ai cunoscut deja puterea învierii Lui. Da, dar nu am cunoscut toată puterea pe care aș vrea să o cunosc. „Și părtășia suferințelor Lui”. Ai suferit deja. Oh, dar nu am suferit așa cum aș fi vrut, ca să cunosc părtășia suferinței, și așa mai departe. Și, oh, el spune în versetul 11: „Ca să ajung cu orice chip la învierea din morți”. Veți zice: „Stai puțin, Pavel, asta e un dar de la Dumnezeu”. Da, dar știu că și eu am un rol de jucat, acela de a persevera în acest scop, și vreau să fiu credincios în ceea ce mă privește și să nu mă comport de parcă aș fi ajuns deja acolo, versetul 12. Nu vreau să trăiesc de parcă aș avea o înțelegere gratuită și aș putea să mă relaxez și să mă comport cum vreau eu. Vreau să urmăresc acel lucru. Nu vreau să mă comport de parcă aș fi deja perfect, vreau să cuceresc lucrul pentru care am fost cucerit.

Este un gând minunat. El spune: da, cred că sunt mântuit prin har, dar știu, de asemenea, că tot ce este în ființa mea dorește să urmărească acest lucru din toată inima. Și chiar dacă firea mea pământească mă ține pe loc, aceasta este dorința inimii mele. Iată un semn distinctiv al unui creștin, nu-i așa? Și el spune în versetul 13: „Fraților, eu nu cred că l-am apucat încă; dar fac un singur lucru: uitând ce este în urma mea și aruncându-mă spre ce este înainte”. Dacă te gândești la ele tot timpul, o să te încurci cu adevărat. „Mă arunc spre lucrurile care sunt înainte și alerg spre țintă, pentru premiul chemării cerești a lui Dumnezeu în Cristos Isus”. Nu am ajuns încă acolo, dar sunt foarte nerăbdător să ajung. Apoi el continuă mai jos, vorbind despre asta, și în cele din urmă spune: „Nu voi ajunge niciodată acolo până când (versetul 21) Domnul îmi va schimba trupul stării smerite și și-l va face asemenea trupului slavei Sale”.

Așadar, ideea centrală a capitolului 3 din Filipeni este că Pavel are o pasiune extraordinară de a-L cunoaște pe Dumnezeu, de a avea părtășie cu Cristos și de a cunoaște toată puterea care îi stă la dispoziție. Dar el știe că aceasta este orientarea vieții sale și că sunt momente în care este întrerupt în această căutare de către firea sa pământească. Așadar, nu spunem că asta nu se întâmplă. Dar, din nou, dacă ești o persoană care, în mod obișnuit (la timpul prezent), trăiește după firea pământească, dai dovadă că te îndrepți spre moartea veșnică. Și acesta este un adevăr evident. Prezența sfințeniei este un absolut în viața unui creștin adevărat. Este un absolut. Foarte important.

Așadar, Pavel spune iată modelul pentru biruință: nu datorezi nimic firii. Înțelege asta de la bun început. Nu-i da nimic. Nu-i datorezi nimic. Tot ce face firea este să te zădărnicească. Nu-i datorezi nimic, nicio datorie, nu-i da nimic. De aceea, în capitolul 6, când au spus: „Să păcătuim mereu ca să se înmulțească harul?”, ce a răspuns el? „Nicidecum”. Să păcătuim mere ca să se înmulțească harul? Noi nu mai datorăm nimic firii. Apoi el abordează acest aspect: dacă ați murit împreună cu Cristos și ați înviat împreună cu Cristos la o viață nouă, cum v-ar mai putea trece prin cap să vă întoarceți la vechiul mod de viață? Nu datorați nimic firii, absolut nimic. Și dacă descoperi că scopul vieții tale sunt lucrurile trupului, dacă îți plac activitățile firii și acestea sunt înclinația și scopul tău, prietene, dai dovadă că ești o persoană pe calea spre moarte, nu spre viață, nu spre viață.

Să privim cealaltă perspectivă, modelul. Dar: „Dar dacă, prin Duhul”, acum ne întoarcem la puterea biruinței „faceți să moară faptele trupului, veți trăi”. Aceasta este o altă axiomă. Este un alt adevăr. Este un alt fapt. El privește mântuirea din perspectiva comportamentului celui mântuit. Și aș dori să vă încurajez că aceasta este o perspectivă validă. Puteți privi mântuirea din perspectiva lui Dumnezeu și a suveranității Sale, sau din perspectiva omului și a comportamentului său. Iar aceasta se referă la comportament. Se spune că, dacă, prin puterea Duhului care locuiește în voi, omorâți faptele trupului, atunci dați dovadă că sunteți cu adevărat posesori ai vieții.

Deci, ce este caracteristic unui creștin? El se va dedica urmăririi lucrurilor Duhului. El va dori să ucidă firea pământească. Da, va avea momente de cădere. Da, vor fi momente când va cădea. Dar efortul său va fi îndreptat spre lucrurile lui Dumnezeu, pentru a eradica păcatul din viața sa. Acesta este modelul unui credincios. Și permiteți-mi să vă reamintesc că nu există niciun argument în favoarea siguranței mântuirii unui credincios care să ofere o asigurare mai convingătoare decât o face o viață neprihănită. Niciun alt argument nu este la fel de convingător ca experiența biruinței asupra păcatului. Mă întrebați: „Cum știu că sunt creștin?” Vă voi răspunde că Dumnezeu a promis în Cuvântul Său, eu am crezut, iar El promite să mă mântuiască. Iar al doilea motiv pentru care știu că sunt creștin este că, în viața mea, văd biruința asupra păcatului, iar acest lucru nu se poate întâmpla cuiva care nu este în Cristos. Și acesta este cel mai convingător dintre toate argumentele.

Acum observați că se spune că trebuie să omorâți faptele trupului. Aici, „trupul” reprezintă „firea”. Și ideea este aceea de a sta în locul firii reprezentate de trup, care este capul de pod către păcat; acesta pătrunde prin poarta ochilor noștri, prin poarta urechilor noastre sau prin orice altă poartă. Păcatul vine la noi, ne ispitește prin trup. Trupul este reprezentativ pentru fire. Și dacă vă întoarceți la capitolele 6 și 7, veți vedea cum vorbește Pavel despre fire, despre trupul muritor, despre trupul păcatului, despre trupul supus morții. Păcatul nostru se află în acea fire, în acel trup, în acea stare de moarte, în acea umanitate. Aceasta nu exclude mintea și sentimentele noastre; toate acestea fac parte din ea. Dar credincioșii sunt cei care se află într-un proces constant, prin puterea Duhului care locuiește în ei, de a ucide faptele firii.

Veți spune: „Păi, atunci asta nu este o îndemnare, este o... este o realitate”. Nu. Este vorba de ambele aspecte. Este o realitate că facem asta. Este, de asemenea, o îndemnare că, dacă o facem măcar, ar trebui să o facem mai mult decât o facem. Nu-i așa? Asta este ideea. Este o îndemnare că, dacă omorâm firea măcar puțin, ar trebui să o omorâm în totalitate.

Acum, îngăduiți-mi să vorbesc despre cuvântul „a omorî”. Și mă grăbesc să fac o sinteză. Cuvântul „a omorî” este folosit în 1 Petru 3:18 referitor la moartea lui Cristos. Așadar, se referă la o moarte reală. Nu este o considerare a morții. Nu este o presupunere a morții, ci o ucidere efectivă. Trebuie să omorâți păcatul prin puterea Duhului; adică, să-l omorâm definitiv. La asta suntem chemați. Prin puterea Duhului, trebuie să executăm. Nu putem fi ca Saul, vă amintiți, când i s-a spus să-i nimicească pe toți, să-i omoare pe toți, să nu lase pe nimeni în viață. Și, în loc de asta, el nu l-a omorât pe împărat, nu a omorât animalele, ci le-a adus înapoi. Ei bine, nu poate exista nicio oaie care să behăie în viețile noastre, trădându-ne neascultarea. Trebuie să ucidem păcatul. Trebuie să fiți dispuși să faceți asta. Și preaiubiților, cred cu adevărat, vreau să fiu sincer în privința asta, cred că acesta este călcâiul lui Ahile al majorității creștinilor; că există păcate pe care le curtăm și sunt tocmai acelea pe care nu le mărturisim înaintea lui Dumnezeu pentru că nu vrem să le ucidem. Ne plac. Ne-am obișnuit cu ele. Și asta este atât de tragic. Nu datorăm nimic firii. Ne descurcăm bine când ucidem anumite lucruri, dar apoi lăsăm altele în viață.

În Coloseni, capitolul 3, se spune: „Dacă deci ați înviat împreună cu Cristos” – iată din nou privilegiul nostru – „să umblați după lucrurile de sus, gândiți-vă la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ. Căci voi ați murit, și viața voastră este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” și așa mai departe. Apoi, în versetul 5: „De aceea, omorâți mădularele voastre care sunt pe pământ: curvia, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia”, și așa mai departe. Și continuă vorbind despre mânie, vrăjmășie, răutate, clevetire, vorbe rușinoase, minciună și o mulțime de alte lucruri. Omorâți-le pe toate. Dacă aparțineți lui Cristos, ucideți aceste lucruri, spune el. Se află în mădularele voastre – același concept – în firea voastră, în natura voastră umană. El spune că, din moment ce v-ați lepădat de omul cel vechi; omul cel vechi era viața noastră de odinioară. A dispărut, s-a dus. V-ați lepădat de el. Din moment ce v-ați lepădat de el, asigurați-vă că ucideți tot ce a mai rămas din el. Trebuie să fiți ocupați cu uciderea păcatului.

Așadar, când ați venit la Cristos și ați fost iertați de păcatele voastre, asta nu a pus capăt responsabilității voastre, ci abia a început-o. Acum vă petreceți restul vieții încercând să omorâți păcatul. Ați observat cât de greu este? Adică, ați putea să-l loviți în cap până la moarte, ați crede, și totuși va reapărea imediat. O, este greu să omori păcatul. Mereu îmi vine să zâmbesc când văd acei oameni care ne dau impresia că pentru ei este ușor, sunt genul de oameni care trăiesc „viața mai profundă”. Ați întâlnit astfel de oameni? Nu-i înțeleg pe acești oameni. Cei care trăiesc o „viață mai profundă”, cei care spun „lasă-te în voia lui Dumnezeu”, care ne dau impresia că s-au înălțat la un nivel unde conflictul nu mai are loc niciodată. Asta nu este adevărat. Ne mint, oameni buni. Păcatul este mereu la lucru în inima omului. Iar o acalmie temporară nu înseamnă că nu este acolo, ci înseamnă doar că se înarmează și se va întoarce.

John Owen a scris: „Păcatul nu este niciodată mai liniștit decât atunci când pare să fie cel mai liniștit, iar apele lui sunt, în mare parte, adânci atunci când sunt liniștite”. Și păcatului i-ar plăcea să te adormi într-un sentiment de siguranță și chiar asta face. Renunți la unele dintre păcatele mari, știi tu. Nu ai nicio problemă cu furtul de mașini, cu omorârea oamenilor, cu săvârșirea desfrâului, a violului, a jafului armat și toate celelalte. Dar ceea ce pierzi din vedere este faptul că acele alte lucruri din viața ta care îți marchează personalitatea, precum mânia, amărăciunea, răutatea și toate celelalte cu care nu te ocupi niciodată. Iar păcatul se bucură de o perioadă de glorie în timp ce tu crezi că ai o mare victorie. Nu te amăgi; bătălia va continua atâta timp cât vei trăi. În această lume nu vei ieși niciodată din capitolul 7 din Romani, dar poți cunoaște biruința. Poți cunoaște biruința. Și nu lăsa pe nimeni să vină și să spună: „Am secretul spiritual. Am ajuns la un nivel de consacrare”. Asta nu este adevărat. Ei au ajuns la un nivel de înșelăciune în care cred sau vor să ne facă să credem că există o biruință care nu este definitivă... sau că este definitivă, când adevărul este că nu poate fi așa. Sfințirea practică va continua toată viața noastră, pe măsură ce ne aflăm în procesul progresiv de a omorî păcatul. Și aceasta este cheia a ceea ce spune el. Modelul este că trebuie să omori păcatul.

Acum, cum faci asta? Iată. Cum faci asta? Am alcătuit o listă, sper să vă fie de ajutor.

Numărul unu: Recunoaște prezența păcatului în firea ta. De aici trebuie să începi. Recunoaște că el este acolo. În Romani 7:21, Pavel spune: „Găsesc, dar, în mine legea aceasta: când vreau să fac binele, răul este lipit de mine”. Trebuie să știți asta, oameni buni. Adică, nu vă amăgiți. Doar pentru că ați fost pastor, diacon sau prezbiter, sau ați predat un studiu biblic, sau sunteți creștini de mult timp, nu vă faceți iluzii că păcatul nu este prezent în viața voastră. Este prezent. Dacă apostolul Pavel a putut spune: „Păcatul sau răul este prezent în mine și îl văd acolo, o, nenorocitul de mine”, atunci și voi aveți de-a face cu același lucru, așa că ar fi bine să-l recunoașteți. Nu vei cunoaște niciodată biruința asupra păcatului până nu vei ajunge la conștientizarea faptului că el există. Și trebuie să înțelegi acest lucru: este o lege. Și este o lege în sensul că îți impune porunci și este o lege în sensul că este un principiu de funcționare în interiorul naturii tale umane. Este acolo, funcționează, își face treaba, astfel încât, atunci când vrei să faci binele, nu poți să-l faci. Trebuie să știi asta. Este ceva puternic în credincios. Înțelegi asta? Păcatul este puternic în credincios. Este puternic. Este acolo; doar că nu trebuie să cedezi în fața puterii lui. Dar păcatul tău este foarte puternic. John Owen a exprimat acest adevăr astfel: „Nu are uși de deschis. Nu are nevoie de un motor care să-l pună în mișcare. Se află în minte și în înțelegere. Se găsește în voință. Se află în înclinațiile afective. Are o astfel de intimitate cu sufletul”. Am încheiat citatul. Este acolo. Este în tine. Și trebuie să-l recunoști. Și nu vei cunoaște niciodată biruința până când nu vei ajunge la conștientizarea sinceră a prezenței păcatului.

Așadar, ucizi... dușmanul atunci când știi cine este dușmanul tău, nu-i așa? Trebuie să știi cine este dușmanul tău. Și atât de mulți dintre noi nu căutăm niciodată otrava din viețile noastre. Nu ne așezăm niciodată cu sinceritate să privim Cuvântul lui Dumnezeu, să-l citim, să medităm asupra lui, să ne rugăm pentru el și să spunem: „Cercetează-mă Dumnezeule și cunoaște-mi inima”. Iar ceea ce spunea David când a rostit aceste cuvinte era: „Dezvăluie-mă pe mine însumi, ca să pot vedea corupția, astfel încât să știu ce atac vine”. Și noi permitem păcatului să se ascundă și să se camufleze, nu vrem să vorbim despre el, îl luăm în râs, iar acele mici păcate care sunt un fel de „păcate creștine”, pur și simplu râdem de ele, spunând: „Ei bine, am o slăbiciune în acel domeniu”, etc., etc. Și nu urâm păcatul, și nu vedem caracterul oribil al păcatului, așa că nu ajungem niciodată să-l omorâm. Iar problema este că, dacă își face loc undeva, va pătrunde și în alte domenii. Atacă mintea, atacă afecțiunile, încearcă să pătrundă în noi și să-și alimenteze poftele, așa cum spune Iacov. Încearcă să se dezlănțuie din ispită până când, în cele din urmă, ne poate aduce dezastru.

Indiferent cât de neprihănit ești, indiferent de cât timp ești creștin, vei vedea cum unele păcate își croiesc drum prin crăpăturile neprihănirii: mânia, cuvintele amare, gândurile neprietenoase, critica, convingerea că ești mai bun decât altcineva, îngâmfarea, lipsa de înțelegere, nerăbdarea, rugăciunile slabe, necredincioșia în studierea Cuvântului lui Dumnezeu, necredincioșia în a veni să te alături poporului lui Dumnezeu pentru închinare, o inimă care nu cunoaște închinarea. Ascultă, trebuie să-ți descoperi slăbiciunea. Știți ce a spus profetul Hagai de câteva ori în capitolul 1? „Luați seama la căile voastre”, a spus el, „luați seama la căile voastre, luați seama la căile voastre”. Înțelegeți bine cum sunteți. În 1 Împărați, capitolul 8, cred că în versetul 38, se spune: „Dacă fiecare își va cunoaște boala din inima lui”. Trebuie să cunoașteți boala din inima voastră. Și trebuie să luați păcatul în serios, foarte în serios.

În al doilea rând, cum învingi păcatul? Al doilea punct: Trebuie să ai o inimă îndreptată spre Dumnezeu. Să ai o inimă îndreptată spre Dumnezeu. În Psalmul 57:7, psalmistul spune: „Inima mea este tare, Dumnezeule, inima mea este tare”. Și ceea ce a vrut să spună a fost: „Am o inimă neîmpărțită, dedicată Ție”. Domnul este mereu înaintea mea. El era îndreptat spre Dumnezeu. El era îndreptat spre Dumnezeu. Și acolo se afla Pavel când a spus: „Și să-L cunosc pe El”, înțelegeți. Adică, aveți o inimă îndreptată spre Dumnezeu. Știți, psalmistul a rezumat totul în Psalmul 119, versetul 6, unde a spus: „Atunci nu voi roși de rușine la vederea tuturor poruncilor Tale”. Îmi place foarte mult asta. Nu va trebui niciodată să-mi fie rușine de viața mea când respect cu adevărat toate poruncile Tale. Aveți o inimă îndreptată spre Dumnezeu. Este singurul remediu împotriva unei vieți rușinoase.

În al treilea rând. În primul rând, trebuie fii conștient de păcatul din viața ta; în al doilea rând, trebuie să ai o inimă îndreptată spre Dumnezeu. Și cum obții asta? Îți spun eu cum obții acea inimă îndreptată spre Dumnezeu. O obții învățând cum să te închini, învățând cum să te închini. În al treilea rând: meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. Meditează la Cuvântul lui Dumnezeu. David a spus: „Strâng Cuvântul Tău în inima mea, ca să nu (Ce?) păcătuiesc împotriva Ta”. Când strângi Cuvântul acolo, asta nu înseamnă doar să citești o pagină, să închizi cartea și să nu-ți mai amintești ce ai citit. Nu înseamnă doar să deschizi „Pâinea Zilnică” în fiecare zi, deși asta e minunat, și ca asta să fie întreaga ta interacțiune cu Cuvântul lui Dumnezeu pentru tot restul vieții tale. Înseamnă că meditezi.

Și nu știu dacă înțelegem măcar asta. Oamenii îmi spun tot timpul: „John, cum îți vin toate lucrurile astea? Adică, cum... tu... toate lucrurile astea pe care le scoți din Biblie. Eu citesc Biblia și nu înțeleg”. Vrei să știi ceva? Și eu citesc Biblia și nici eu nu înțeleg. Citesc Biblia, o închid, o pun deoparte și nu înțeleg nimic. Știți de unde vine înțelegerea? Vine din faptul că petreci oră după oră, oră după oră, uitându-te la aceeași porțiune din Cuvântul lui Dumnezeu până când sufletul tău este literalmente și indisolubil împletit cu acel adevăr. Și apoi, când ieși din acel loc, îți răsună în minte iar și iar, zi și noapte. Și pe măsură ce meditați la asta, Cuvântul lui Dumnezeu începe să scoată din viețile voastre lucrurile pe care le condamnă. Nu știm prea multe despre meditație. Dar meditația este esențială. Și când meditați la Cuvântul lui Dumnezeu, alungați păcatul și înfometați firea pământească.

În al patrulea rând: comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. Comuniune cu Dumnezeu în rugăciune. „Vegheați în rugăciune”, 1 Petru 4:7. O rugăciune sârguincioasă și vigilentă, cu un puternic simț al prezenței lui Dumnezeu, care izvorăște din meditarea asupra Scripturii. Când mă aflu în Cuvântul lui Dumnezeu, nu știu unde se termină studiul meu biblic, unde începe meditația mea, unde se termină meditația mea și unde începe rugăciunea mea. Mă aflu într-un proces continuu în care privesc Cuvântul, meditez asupra Cuvântului, îl aduc înaintea Domnului și spun: „Ajută-mă să înțeleg, Doamne”, sau spun: „Doamne, nu reușesc să aplic acest principiu, trebuie să-mi pun ordine în viață”. Cu alte cuvinte, există o întreagă atmosferă de viață în care te afli în comuniune cu Dumnezeul cel viu, prin Cuvântul Său, în meditație și rugăciune. Și cred că rugăciunea adevărată trebuie să conțină un element puternic de mărturisire; rugăciunea adevărată îi dă inimii conștiința caracterului josnic al păcatului. Când îți mărturisești păcatul – și asta se întâmplă de fiecare dată când îți mărturisești păcatul în mod specific înaintea lui Dumnezeu – aceasta îți reînnoiește ura față de păcat. Te ajută să revitalizezi această ură. Nu mă preocupă doar păcatele mari și grosolane care ajung în ziare. Nu vreau să... Nu vreau să... Nu vreau să las păcatul să trăiască sub nicio formă în viața mea. Și John Owen, din nou, care a scris atât de multe lucruri minunate despre păcat și ispită, a spus: „Cel care se roagă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatului, se roagă și propriei sale inimi să-l deteste”. Nu-i așa că este minunat?

Și astfel, când te apropii de Dumnezeu în rugăciune și îi vorbești despre păcatul din viața ta, îți reamintești cât de mult îl urăște El și că și tu ar trebui să-l urăști. Și apoi, când te apropii de Dumnezeu în rugăciune, aceasta devine o sursă de putere pentru tine, pentru că, așa cum spune în Epistola către Evrei, te duci și găsești ajutor la vreme de nevoie; te duci la Domnul și spui: „Doamne, mă lupt cu această problemă”. Și dacă ești suficient de sincer să te pocăiești de el, și ești suficient de sincer să-i spui Domnului numele acelui păcat și să-l mărturisești Domnului, vei găsi o mare putere care îți va da capacitatea de a învinge acel păcat. Apropo, poți omorî unele păcate, dar ele pot învia mai târziu, așa că nu crede că totul va fi definitiv. Vei observa doar că învierile lor vor fi din ce în ce mai rare.

Un alt lucru pe care îl face rugăciunea este că demască înșelăciunea păcatului. Când intri în prezența lui Dumnezeu, te deschizi față de gândirea Lui, perspectiva Lui și prezența Lui. El are un mod de a-ți deschide propria inimă și de a demasca păcatele înșelătoare pe care, în mod normal, nu le vezi; și, dacă nu vei dedica timpul necesar rugăciunii și dacă nu vei interacționa într-un mod meditativ cu Dumnezeu în comuniune, nu vei descoperi niciodată aceste lucruri.

Și în al cincilea rând: dacă vrei să poți urma modelul biruinței, trebuie să cultivi ascultarea. Trebuie să cultivi ascultarea. Ascultarea trebuie să devină pasiunea care îți consumă viața. Îmi place foarte mult 1 Petru 1:22. Spune: „Deci ca unii care prin ascultarea de adevăr v-ați curățat sufletele prin Duhul”. Iată din nou expresia „prin Duhul”. Prin puterea Duhului, pe măsură ce te supui, îți purifici inima. Omori păcatul prin ascultare. Ascultă, nu e nimic mistic aici. Ai de ales. Când vine o ispită, poți alege să păcătuiești sau să te supui lui Dumnezeu. Dacă te supui lui Dumnezeu, ai omorât păcatul și ți-ai purificat inima.

Așadar, recunoașteți păcatul, îndreptați-vă inima spre Dumnezeu, meditați la Cuvânt, rămâneți în rugăciune, umblați în ascultare de Cuvântul Său și veți omorî păcatul. Acum, nu a fost prea profund, nu-i așa? Știți ce am descoperit? Totuși este greu. Totuși este greu. Și este un proces lent. Observi că aceleași lucruri cu care aveai probleme în viața ta, fie că e vorba de un temperament impulsiv, de mândrie sau de orice altceva, încă te mai lupți cu ele. E un proces lent. Și uneori te cam enervezi din cauza asta. Dar poți să te enervezi din cauza asta. E în regulă. Dar știi, când te uiți la viața ta și vezi că Dumnezeu ți-a dat victoria și ai observat că frecvența acelor păcate scade. Oh, asta e ceva mângâietor.

Știți, când am venit la Grace Church, eram încă la începutul dezvoltării mele spirituale. Aveam 29 de ani. Și am trecut printr-o perioadă în care mă întrebam cu adevărat dacă eram mântuit. Și nu cred că avea legătură cu teologia mea. Teologia mea era corectă. Era în regulă. Cred că avea legătură cu lipsa de experiență în viața mea în ceea ce privește observarea unui proces de maturizare și învingerea păcatului. Și pentru că nu puteam vedea asta în viața mea, pentru că nu crescusem prea mult, chiar dacă urmam facultatea și seminarul, eram atât de ocupat să învăț tot felul de noțiuni încât nu sunt sigur că creșteam cu adevărat spiritual. Dar odată ce am intrat în slujire aici și am început cu adevărat să avansez spiritual, nu am mai avut niciodată vreo îndoială în mintea mea, nici măcar pentru o fracțiune de secundă. Și nu este vorba că teologia mea mi-a confirmat mântuirea, ci faptul că sentimentul tot mai puternic prin care văd înfrângerea păcatului în viața mea devine o confirmare că Dumnezeu este acolo. Mare încurajare pentru sufletul meu.

Îmi îngăduiți să mai adaug ceva? Este greu să învingi păcatul chiar și folosind metoda corectă, pentru că, cu cât ești mai priceput în asta prin puterea lui Dumnezeu, cu cât ai mai mult succes, cu atât devii mai sfânt, cu atât păcatul va părea mai grav pentru tine și, astfel, acele câteva păcate din viața ta pot părea mai grave decât cele numeroase pe care le făceai când nu înțelegeai cât de rele erau. Așadar, este o luptă care durează toată viața. Așa că, nu lăsa pe nimeni să-ți dezvăluie mari secrete spirituale și să-ți spună că a ajuns la desăvârșire, pentru că nu este așa. Iar dacă ar fi așa, nu ar mai vorbi, ar fi mort.

Acum în Biblie se vorbește despre creșterea în har. Știți ce înseamnă asta? Sau, în Biblie, se vorbește despre desăvârșirea sfințeniei; știți ce înseamnă asta? Sau, în Biblie, se vorbește despre înnoirea omului interior zi de zi; știți ce înseamnă asta? Omorârea păcatului. Creșteți pe măsură ce omorâți păcatul. Ascultați-mă acum. Nu creșteți prin informație, ci prin punerea în practică. Înțelegeți asta? Informația vă va împietri în fire dacă nu este pusă în practică. Și marea mea teamă, i-am spus asta unui prieten vineri, când luam prânzul împreună, cea mai mare durere din inima mea este că am putea împărtăși informații bune, adevărate despre Dumnezeu, iar atunci când acestea nu sunt puse în practică, oamenii se împietresc într-o fire rigidă. Și nu văd biruința deplină asupra păcatului pe care ar putea-o vedea, spre slava lui Dumnezeu și spre binecuvântarea propriei lor vieți.

Acum ascultați și voi trage o concluzie foarte personală. Cum vă descurcați? Cum vă descurcați cu firea voastră? Cu firea voastră? O omorâți? Faptele trupului? Faptele păcatului? Atitudinile păcătoase? Vă voi da un mic test, să vedeți cum vă descurcați.

În primul rând, cum este râvna voastră pentru Dumnezeu? V-a răcit păcatul inima? Vă pasă sau nu când vine vorba de închinare? Vă pasă sau nu când vine vorba de rugăciune? Vă pasă sau nu când vine vorba de Cuvântul lui Dumnezeu? Știți ce a spus psalmistul? În Psalmul 119:136, el a spus următoarele: „Ochii îmi varsă șiroaie de apă, pentru că Legea Ta nu este păzită”. Simțiți așa? Izbucniți în lacrimi când știți că ați încălcat porunca? Cum este râvna voastră? Ce este cu adevărat important pentru voi în viață? Sunteți cuprinși de dorința de a-L asculta pe Dumnezeu și de a-I slăvi Numele?

A doua întrebare: cât de mult iubești Cuvântul și rugăciunea? Este aceasta cea mai mare bucurie a ta?

A treia întrebare: cât de mult îți place să fii alături de poporul lui Dumnezeu? Este aceasta cu adevărat prioritatea ta? Sau ești mai interesat de distracție? Ești aici când poporul Său este aici, închinându-I-se? Sau ești unul dintre aceia, ca evreii din vremea lui Maleahi, care spun: „Ce mai osteneală”.

Sunt întrebări foarte elementare. Ce zici de aceasta? Cât de sensibil ești la păcat? Nu doar în viața ta, ci și în viața altora, în biserică sau în lume. Te mistuie râvna pentru casa lui Dumnezeu? Îți sfâșie inima? Vezi cel mai mic păcat din viața ta și te întristezi? Lucruri destul de elementare. E destul de ușor să evaluăm unde ne aflăm, nu-i așa?

Pavel a spus-o astfel, în Romani 13:14: „ci îmbrăcați-vă în Domnul Isus Cristos și nu purtați grijă de firea pământească, pentru ca să-i treziți poftele”. Deloc. Acum să ne întoarcem la Romani 8, pentru un ultim punct. Am putea dedica o serie întreagă acestui punct. Versetul 12: Pasiunea biruinței. Am văzut puterea, oamenii, privilegiul, modelul, pasiunea. Veți spune: „De ce, John? De ce? De ce să ne preocupe toate astea?” Iată, versetul 12: „Nu mai (Ce?) datorăm”, să trăim după îndemnurile firii, ci după îndemnurile Duhul – asta se subînțelege. Avem o datorie, dragul meu. Tu ai o datorie. Exact asta spune versetul și exact asta înseamnă. Ai o datorie față de Dumnezeu, față de Cristos și față de Duhul Sfânt. Și ar trebui ca tu și eu să fim atât de profund smeriți de ceea ce a făcut Dumnezeu pentru noi, încât să dorim cu disperare să-I răsplătim într-un fel, chiar și simbolic, pentru ceea ce ne-a dăruit. Ești dator.

Aș vrea să vă încurajez spunându-vă că este o datorie pe care nu o veți putea plăti niciodată. Dar este o datorie pe care ar trebui să o simțiți și pe care ar trebui să vreți să o plătiți. Nu pot să-I dau niciodată ceva înapoi lui Cristos, nu pot să-I răsplătesc niciodată mântuirea mea, nu-i așa? Dar cu siguranță îmi voi petrece viața străduindu-mă să ofer ceva ca răspuns. Sunt îndatorat. Cristos m-a răscumpărat cu propriul Său sânge prețios. El a plătit prețul suprem. Sunt îndatorat. El m-a regenerat, m-a făcut al Său, m-a adus în familia Sa. Îi datorez ceva pentru asta. Și ceea ce Îi datorez este să nu trăiesc după firea pământească din care El m-a eliberat, ci după Duhul în care El m-a așezat.

Vă amintiți când Pavel i-a scris o scrisoare lui Filimon? Și încerca să-l convingă pe Filimon să-l primească înapoi pe Onisim, acest rob rătăcit care devenise acum creștin. I se adresează astfel lui Filimon, în versetul 9: „Îmi ești dator”. Îmi ești dator, Filimon. De fapt, îmi datorezi pe tine însuți și mântuirea ta. Și ceea ce încearcă să-i spună acelui om este că ar fi bine să faci ce-ți cer, îmi ești dator. Și ascultă, dacă Pavel i-a putut spune lui Filimon că îi este dator pentru că el a fost instrumentul prin care l-a adus la Cristos, cu cât mai mult poate Cristos să ne spună nouă: „Îmi sunteți datori”? Aveți o datorie și această datorie Mi-o datorați Mie.

Și astfel, cred că avem o datorie. Asta spune textul. Oh, asta nu înseamnă că plata noastră are vreun merit. Luca 17:10 spune că, atunci când ați împlinit tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: „Suntem niște robi netrebnici, am făcut doar ceea ce era datori să facem”. Dar avem o datorie. Îi datorăm Lui tot ceea ce suntem, tot ce avem, tot ce sperăm vreodată să fim. Și cu cât suntem mântuiți de mai mult timp, cu atât datoria este mai mare, pentru că, cu cât El ne dă mai mult har, cu atât datoria crește. Avem o datorie.

Preaiubiților, textul este simplu. Omorâți păcatul. Omorâți păcatul.

Haideți să ne rugăm. Doar un gând în timp ce aveți capetele plecate. După ce Iulius Cezar a fost asasinat, Antonius a adus mantia lui, care era plină de sânge și sfâșiată de toate cuțitele care i se înfipseseră în trup, și a așezat mantia aceea în fața poporului și a spus: „Iată, aici aveți mantia împăratului, plină de sânge și sfâșiată”. La auzul acestor cuvinte, poporul s-a agitat și a strigat împotriva ucigașilor; au luat mesele și scaunele și le-au dat foc. Au alergat la casele celor care îl uciseseră pe Cezar și le-au ars din temelii. Ce lucru îngrozitor îi făcuseră lui Cezar!

Așadar, când îți amintești că păcatul L-a ucis pe Domnul Isus Cristos, oare te-ai gândi să te răzbuni pe păcat și să ucizi păcatul care L-a ucis pe Mântuitorul? Dacă nu-L cunoști pe Domnul Isus Cristos, aceasta ar fi o decizie extrem de importantă pe care ai putea să o iei în această seară.

Tată, ne rugăm să lucrezi în fiecare inimă. Acest lucru a fost important și necesar pentru noi. Îți mulțumim. Îți mulțumim, Tată, pentru minunata deschidere a inimii și pentru foamea spirituală a acestor oameni scumpi care s-au adunat în această seară într-o mare mulțime, știind ce vor auzi și dorind să audă, pentru a Te putea slăvi mai bine. Și, Tată, începe cu mine, ca să mă faci așa cum vrei Tu să fiu, și cu noi toți, și ne rugăm ca noi, prin puterea Duhului lui Dumnezeu, să omorâm faptele trupului; și pentru că suntem copiii Tăi, știm că o vom face, dar dorim cu atât mai mult să trăim spre lauda slavei Tale. Avem o datorie, într-o mică măsură. Vrem să ne achităm această datorie. Noi nu mai datorăm nimic firii și păcatului. Pentru că asta L-a omorât pe Mântuitorul. Căutăm doar ca ele să moară. Și ne dorim ca noi să ne supunem acelei biruințe disponibile în noi, de dragul lui Cristos. Amin.