Să ne deschidem acum Bibliile, pe măsură ce ne apropiem de un timp în Cuvântul prețios al lui Dumnezeu. Este într-adevăr un privilegiu sacru și sfânt să studiem împreună. Capitolul 8 din Romani este textul pe care îl studiem de câteva luni în cadrul minunatei noastre aventuri prin Epistola către Romani. Ne uităm la secțiunea cuprinsă între versetele 17 și 30 ca la o secțiune amplă de adevăr, luând în considerare mai multe aspecte individuale pe măsură ce apostolul Pavel scrie această porțiune glorioasă a epistolei.

Pe măsură ce ne apropiem din nou de capitolul al optulea din Romani, permiteți-mi să vă îndrept gândirea într-o direcție foarte importantă. Una dintre cele mai emoționante și pline de speranță afirmații din Scriptură se găsește în 1 Petru 1:5. Și în acel verset se spune astfel: „Voi sunteți păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, pentru mântuire”. Se referă la credincioși. Și spune că suntem păziți de puterea lui Dumnezeu, prin credință, spre mântuire.

În calitate de creștini, încrederea noastră fundamentală, mângâierea noastră fundamentală, sursa noastră fundamentală de bucurie și pace este speranța în viața veșnică, speranța în slava veșnică pe care nimic nu o poate altera vreodată, pe care nimic nu o poate schimba vreodată, pe care nimic nu o poate lua vreodată. Așadar, pentru că aceasta este speranța noastră, bucuria noastră, încrederea noastră, mângâierea noastră și pacea noastră, este minunat să știm că noi, cei care suntem creștini, suntem într-adevăr păziți de puterea Lui spre mântuire. Aceasta este încrederea pe care o avem noi, în calitate de creștini: că, dacă îl cunoaștem pe Cristos, suntem păziți de puterea lui Dumnezeu în acea relație.

Acum, versetul acela ne amintește și de altceva. El spune că suntem păziți de puterea lui Dumnezeu prin credință spre mântuire. Și, așa cum am încercat să spunem în acest capitol, mântuirea noastră nu este încă pe deplin desăvârșită. Încă așteptăm cu nerăbdare mântuirea. După cum spune Romani 13: „Acum mântuirea este mai aproape de noi decât atunci când am crezut”. Cu alte cuvinte, există o dimensiune viitoare a mântuirii pe care încă o așteptăm, pe care încă o anticipăm, pe care încă nu am primit-o. Mântuirea noastră nu este completă până când nu ajungem la glorificare.

Priviți la versetul 29 pentru un moment. „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său”. Cu alte cuvinte, în eternitatea trecută, Dumnezeu a predestinat. Iar predestinarea Sa cuprinde faptul că, în cele din urmă, vom fi făcuți după chipul Fiului Său. De aceea, versetul 30 spune: „Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit”.

Iar astfel, noi, cei care suntem îndreptățiți, nu avem decât să așteptăm glorificarea noastră finală. Suntem păziți de puterea lui Dumnezeu. Aceasta este, în esență, o temă pe care teologii au numit-o doctrina siguranței veșnice sau a perseverenței sfinților. Ea subliniază ceea ce presupun că este expresia populară: „Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit”. Dar o modalitate mai bună de a o exprima ar fi: „Odată ce ai ajuns să fi mântuit, vei vedea mântuirea desăvârșită”. Pentru că asta este, în esență, ceea ce învață Scriptura.

Iar Scriptura stabilește clar faptul că cei care au început vor ajunge la desăvârșire. Sau, pentru a o spune altfel, în termenii lui Pavel: „Cel ce a început în voi această bună lucrare o va” ce? „O va desăvârși, până” când? „În ziua lui Isus Cristos”. Așadar, ceea ce a început trebuie să ajungă la desăvârșire. Asta, subliniază Scriptura.

Îmi place foarte mult ce a spus puritanul Thomas Watson: „Exercitarea harului poate fi împiedicată, așa cum se întâmplă când cursul apei este oprit. Cei evlavioși pot acționa cu slăbiciune în religie. Pulsul afecțiunilor lor poate fi slab. În loc ca harul să lucreze în cei evlavioși, poate lucra stricăciunea. În loc de răbdare, murmurul. În loc de spiritualitate, apare firea. Astfel, corupția poate fi vie și viguroasă în cei regenerați. Ei pot cădea în păcate enorme. Dar, deși harul lor poate fi slăbit, el nu se epuizează. Deși harul poate fi diminuat, el nu este desființat. Harul poate suferi și se poate estompa, dar nu se dizolvă. Un credincios poate cădea de la anumite trepte ale harului, dar nu din starea de har”. Am încheiat citatul.

Acum, de ce este așa? De ce? De ce, odată ce am ajuns să fim mântuiți și am început acest proces, totul va fi dus la îndeplinire? De ce spune Isus: „Tot ce-Mi dă Tatăl vine la Mine și n-am pierdut pe niciunul dintre ei”, Ioan 6? De ce, atunci când cineva vine la El, El îl păstrează pe acel om pentru toată veșnicia? El vede că, de-a lungul timpului și al veșniciei, acel suflet este păstrat în a Lui grijă? Răspunsul este că Trinitatea îl păzește pe credincios. Acesta este un mare adevăr teologic.

Sfânta Treime — adică Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt — sunt implicați în întregime în păstrarea credinciosului. În primul rând, Biblia ne învață că Dumnezeu Tatăl ne păzește. Există multe pasaje — unul cu care poate nu sunteți familiarizați este 2 Corinteni 1:21. „Și Cel ce ne întărește împreună cu voi, în Cristos, și care ne-a uns, este Dumnezeu. El ne-a și pecetluit și ne-a pus în inimă arvuna Duhului”.

Vai, ce cuvânt minunat! Cel care ne-a întărit, ne-a uns, ne-a pecetluit și ne-a dat garanția Duhului nu este altul decât Dumnezeu, Tatăl. Așadar, motivul pentru care avem siguranța este că Dumnezeu Tatăl ne oferă siguranța. Ce ziceți de 2 Timotei 2:19? „Totuși temelia tare a lui Dumnezeu stă nezguduită, având pecetea aceasta” – iată pecetea care pecetluiește răscumpărarea noastră definitivă – „Domnul cunoaște pe cei ce sunt ai Lui”.

Știți de ce suntem în siguranță? Pentru că Dumnezeu, Tatăl, știe cine Îi aparține. Și oricine Îi aparține, Îi aparține pentru totdeauna. E un adevăr măreț. Așadar, suntem siguri în siguranța lui Dumnezeu Tatăl. În al doilea rând, suntem siguri în siguranța lui Dumnezeu Fiul. Dumnezeu Fiul este implicat în asta.

Priviți la 1 Corinteni 1. Nu ne uităm la 2 Corinteni de data aceasta, ci la 1 Corinteni 1. Și ascultați aici. În versetul 6 se spune că „Mărturia despre Cristos a fost bine întărită în mijlocul vostru”. Mărturia lui Cristos a fost confirmată în voi. Acum urmăriți ideea. „Așa că nu duceți lipsă de niciun fel de dar”, ascultați acum, „în așteptarea arătării Domnului nostru Isus Cristos”.

Acum, am primit mărturia lui Cristos. Ea a fost confirmată în noi. Acum așteptăm venirea Lui. Am fost deja îndreptățiți. Așteptăm să fim glorificați. Și se spune: „El vă va întări până la sfârșit, în așa fel ca să fiți fără vină în ziua venirii Domnului nostru Isus Cristos”. Nu este minunat?

Cristos Însuși ne întărește, ca să fim păstrați fără prihană până în ziua lui Isus Cristos. Și poate veți zice: „Dar dacă păcătuiesc?” Păcatul vostru este acoperit imediat și sunteți păstrați fără prihană. Păcatul vostru este plătit de Cristos. Sunteți păstrați fără prihană. Așadar, suntem pecetluiți de Tatăl, suntem întăriți de Fiul. Pur și simplu un minunat, minunat adevăr.

Și apoi intervine și Dumnezeu Duhul Sfânt. Efeseni 1, versetul 13, spune: „Suntem pecetluiți cu Duhul Sfânt”. Dumnezeu ne pecetluiește siguranța prin mijlocirea Duhului Sfânt. Dar rețineți acest lucru, 1 Tesaloniceni 5:23: „Dumnezeul păcii să vă sfințească El însuși pe deplin; și duhul vostru, sufletul vostru și trupul vostru să fie păzite întregi, fără prihană, la venirea Domnului nostru Isus Cristos”.

Pavel spune: „Dumnezeul păcii să vă sfințească pe deplin”. Cu alte cuvinte, să vă conducă până la sfințire, până la glorificare; întregul vostru duh, întregul vostru suflet, trupul vostru, tot ceea ce sunteți, să fie păstrat fără prihană până la venirea Domnului Isus Cristos. Veți spune: „Se va întâmpla?” Da.

Versetul următor: „Cel ce v-a chemat este credincios; și”, ce? „va face lucrul aceasta”. Asta înseamnă încredere. Dați-mi voie să vă spun ceva, oameni buni. Ideea că v-ați putea pierde mântuirea este absolut eretică și străină de învățătura Scripturilor. Pur și simplu nu poate exista. Ar anula lucrarea Tatălui, lucrarea Fiului și lucrarea Duhului.

Tatăl stabilește faptul că sunteți ai Lui, și asta este pentru totdeauna. Fiul confirmă acest lucru și vă păstrează fără prihană. Iar Duhul lui Dumnezeu lucrează în voi, împlinind voia lui Dumnezeu și scopul lui Cristos. Așadar, cei care au fost mântuiți sunt mântuiți în prezent și, în cele din urmă, vor fi mântuiți pe deplin când vor ajunge la glorificare.

Priviți împreună cu mine pentru un moment la capitolul 6 din Epistola către Evrei. Și vreau să subliniez acest adevăr din acest pasaj foarte important și minunat. Evrei 6:16, iar apoi ne vom întoarce la Romani 8. Evrei 6:16 spune: „Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare”. Știți, când oamenii vor să depună un jurământ, jură pe ceva mai mare decât ei înșiși. Aceasta era, în mare măsură, tradiția evreiască. Juri pe templu sau juri pe numele lui Dumnezeu sau juri pe Ceruri sau orice altceva.

Așadar, „Oamenii, ce-i drept, obișnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezășie care pune capăt oricărei neînțelegeri dintre ei”. Cu alte cuvinte, dacă un om se ceartă și se certă cu cineva, el spune: „Uite, poți să mă crezi pe cuvânt. Jur pe cer, pe templu sau pe Dumnezeu, ceva mai mare decât mine însumi”, iar asta pune capăt dezbaterii. Ei bine, Dumnezeu a făcut de asemenea, un jurământ.

Versetul 17: „De aceea și Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moștenitorilor făgăduinței nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ”. Acum, dacă oamenii vor să-și confirme cuvântul prin jurăminte, Dumnezeu, cu atât mai mult, pentru a ne arăta nouă, moștenitorilor făgăduinței, neschimbarea — adică faptul că sfatul Său nu se schimbă niciodată — a confirmat-o printr-un jurământ.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu a vrut ca noi să știm că nici El nu-Și va schimba părerea. El nu-Și va schimba promisiunea. El nu-Și va schimba jurământul de mântuire. Pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba — adică promisiunea lui Dumnezeu și jurământul lui Dumnezeu — și în care era cu neputință ca Dumnezeu să facă ce? Să mintă. „Să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care”, spune versetul 19, „ne era pusă înainte” și ce zice? „pe care o avem ca o ancoră a sufletului; o nădejde tare și neclintită”. „O nădejde tare și neclintită, care pătrunde dincolo de perdeaua dinăuntrul Templului, unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător, când a fost făcut ‘Mare Preot în veac’”, spune versetul 20. Doamne, ce pasaj extraordinar! Când ți s-a dat promisiunea mântuirii, Dumnezeu a făcut o promisiune și a depus un jurământ, iar asta L-a legat dublu pe Dumnezeu. Și Dumnezeu este un Dumnezeu care nu poate minți.

Și avem o mângâiere puternică atunci când ne agățăm de mântuire, pentru că ancora noastră este Cuvântul lui Dumnezeu, sigur și de neclintit. Aceasta este o mare încredere, o mare încredere.

Acum, cu toate aceste pasaje minunate despre siguranță, să ne întoarcem la Romani 8. Încă simt că acesta este cel mai bun. Aceasta este cea mai glorioasă revelație supremă din Scriptură cu privire la siguranța harului mântuirii, că odată ce cunoști mântuirea ești păstrat acolo pentru totdeauna. Aceasta este întreaga temă a capitolului. Versetul 1: „Acum dar nu mai este”, ce? „Nici o osândire”. Nu, și nu va fi niciodată vreo osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus. Dacă nu există osândire, oameni buni, nu există osândire. Și dacă sunteți în Cristos și nu există osândire, atunci nu există nimic care v-ar putea face vreodată să fiți îndepărtați din Cristos, pentru că nu există nimic care să vă condamne. Capitolul se încheie cu aceeași încredere, versetul 34. „Cine îi va osândi?” Despre cine este vorba? Despre Cristos? Cristos a murit! Ba mai mult, El a și înviat, stă la dreapta lui Dumnezeu și mijlocește pentru noi. Oare Mijlocitorul nostru ne va osândi? Bineînțeles că nu.

Ei bine, veți spune: „Poate că El va înceta să ne iubească. Va înceta să mai aibă grijă de noi; și atunci ne va osândi”. Ei bine, tocmai pentru a lămuri acest lucru a fost scris versetul 35. Ce ne va despărți pe noi de dragostea lui Cristos? Ce va schimba atitudinea Lui față de noi? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia? Nu. Versetul 38: „Nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nicio altă făptură, nu vor fi în stare să” ce? „Să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu care este în Isus Cristos, Domnul nostru”. Nu mai este nicio osândire. Acesta este capitolul lipsei de condamnare. Întregul capitol se referă la siguranța credinciosului. Iar partea cuprinsă între versetul 1 și versetul 34 subliniază motivul pentru care suntem în siguranță. Suntem în siguranță nu numai prin promisiunea lui Dumnezeu, nu numai prin jurământul lui Dumnezeu, nu numai prin lucrarea lui Cristos, ci, în mod special în acest capitol, prin lucrarea continuă a cui? A Duhului Sfânt. Așadar, am intitulat capitolul „Viața în Duhul”. Un titlu mai potrivit ar fi „Siguranța în Duhul”. „Siguranța în Duhul”.

„Așa cum Duhul Sfânt”, conform versetelor 2 și 3, „ne-a eliberat de legea păcatului și a morții”. Conform versetului 4, „porunca Legii să fie împlinită în noi”. Conform versetelor 5-11, „natura noastră este schimbată”. Conform versetelor 12 și 13, „primim puterea biruinței”. Conform versetelor 14-16, „ni se confirmă înfierea”. Așa cum Duhul Sfânt face toate acestea pentru a ne garanta siguranța, în versetele 17-30, El ne garantează slava. Este un pasaj incredibil. Atât de plin de speranță. Atât de plin de bucurie. Atât de plin de mângâiere și de făgăduințe. Duhul Sfânt ne garantează slava. Minunată secțiune.

Acum, pe măsură ce analizăm versetele 17-30, garanția slavei, am observat că există trei părți. „Câștigurile incomparabile ale slavei”. Le-am studiat în versetele 17 și 18. „Suspinele negrăite ale slavei”, versetele 19-27. Și apoi, versetele 28-30: „Garanția infailibilă a slavei”. Acum ne aflăm la punctul doi. Ne uităm la suspinele negrăite ale slavei. Aici este suspinul și gemetul care vine de la cei aflați într-o stare de cădere nedorită, tânjind după glorie, tânjind după îndepărtarea blestemului.

Și, în primul rând, am spus în versetele 19-22: „Creația suspină așteptând răscumpărarea”. Apoi am văzut că, în versetele 23-25, credincioșii suspină. Vedem creația suspinând în versetul 22. Iar în versetul 23: „Și noi înșine suspinăm”. Același cuvânt. Iar suspinul este geamătul celui care tânjește după slavă. Și întreaga creație, am spus, este legată de eliberarea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu. Iar când va veni ziua slavei pentru poporul lui Dumnezeu, va avea loc o întinerire a întregului pământ și a cerurilor de asemenea. Astfel, creația este personificată ca gemând. Și credincioșii gem. Și voi experimentați asta în propria voastră viață pe măsură ce tânjiți după împlinirea a ceea ce vi s-a promis în Cristos. Tânjiți după ziua slavei.

Și, în al treilea rând, Duhul Sfânt suspină. În versetele 26 și 27 se spune: „Duhul mijlocește pentru noi cu suspine negrăite”. Creația suspină. Credinciosul suspină. Și Duhul Sfânt suspină. Și aici îl găsim pe Duhul Sfânt implicat în acest proces de geamăt, suspinând asupra stării de decădere nedorite a omului, a pământului și a universului, dorind cu ardoare eliberarea glorioasă a copiilor lui Dumnezeu, așa cum o numește versetul 21, dorind cu ardoare arătarea fiilor lui Dumnezeu, așa cum o descrie versetul 19.

Și ajungem, așadar, la versetele 26 și 27 pentru a încheia analiza noastră asupra suspinelor negrăite pentru slavă, suspinele Duhului Sfânt. Această secțiune este profundă. Este atât de profundă încât, în ultimă instanță, nu o înțelegem cu adevărat. Putem să ne jucăm oarecum la suprafață. Dar nu înțelegem cu adevărat aceste suspine. Vom face tot ce putem. Este un pasaj profund. Este unul bogat în semnificații.

De fiecare dată când deschid la acest pasaj, parcă mă aștept ca Biblia mea să sângereze, pentru că acest pasaj a fost tăiat în bucăți de atâtea ori, atât de greșit înțeles. Este o încurajare glorioasă, dragii mei. Este o încurajare uimitoare, pentru că ceea ce spune este următorul lucru: că noi, în calitate de credincioși, care simțim greutatea căderii noastre, care suspinăm în aceste trupuri omenești, așteptând răscumpărarea definitivă a trupului nostru — sufletul nostru a fost răscumpărat, așteptăm trupul răscumpărat, nu-i așa? Așteptăm să ieșim din trupul nostru, din starea noastră de cădere, și să intrăm în slavă. Se spune că Duhul lui Dumnezeu este în noi, suspinând după același lucru. Așadar, suntem în siguranță în planul Tatălui. Suntem în siguranță în scopul Fiului. Și suntem în siguranță în progresul și puterea Duhului, întrucât și El tânjește ca noi să fim glorificați.

Nu este minunat să știi că, atunci când îți spui: „O, cât de păcătos sunt. O, nenorocitul de mine, cine mă va izbăvi de acest trup de moarte?”, Duhul Sfânt nu este acolo spunându-ți: „De ce nu te pui la punct, MacArthur?” Duhul Sfânt este acolo suspinând același geamăt, pentru că El înțelege. Acum, când vorbim despre suspinele negrăite, mulți dintre noi se gândesc imediat la carismatici, care spun că asta înseamnă vorbirea în limbi.

Ei spun că acesta este un verset care susține vorbirea fără sens. În primul rând, nu noi vorbim, ci Duhul. Și nici măcar nu este Duhul cel care vorbește, pentru că El suspină cu suspine negrăite. Cu siguranță nu sunt mormăieli care pot fi exprimate. Duhul Sfânt suspină într-un mod care nu poate fi exprimat în cuvinte. Nu puteți confunda asta cu oamenii care mormăie într-un mod articulat, ca să nu mai vorbim de faptul că nimic din context nu are nici cea mai mică legătură cu acest gen de gândire, ceea ce, nu pare să deranjeze pe unii oameni, în mod ciudat.

Priviți la versetul 26 și vom începe de acolo, cuvântul „tot astfel”, „tot astfel”. La fel ca creația și credincioșii, la fel cum suspinăm noi, la fel suspină și Duhul. La fel suspină și Duhul! Nu este uimitor? Adică, când devii creștin, este atât de minunat să știi că Dumnezeu este de partea ta. El este de partea ta. Cred că unii creștini își trăiesc viața creștină cam așa, știți, tresărind, așteptând să fie pedepsiți de Dumnezeu pentru fiecare mic lucru pe care îl fac greșit.

Ei bine, există un anumit sens, în care Dumnezeu îi mustră și îi îndreaptă pe ai Săi. Dar țineți minte, de asemenea, că natura noastră căzută și umanitatea noastră sunt o preocupare a Duhului lui Dumnezeu la fel de mult pe cât sunt și preocuparea noastră. Iar atunci când suspinăm și spunem: „O, Doamne, acesta este un mod epuizant de a trăi. Tânjesc ca duhul meu să fie eliberat și să ajung la întreaga capacitate a sufletului răscumpărat. Vreau să scap de această fire pământească, de această umanitate care mă ține legat și mă face să mă poticnesc”, Duhul Sfânt suspină la fel de intens. Iar asta îmi aduce o mângâiere extraordinară.

Este o mângâiere extraordinară. Singura dată când Dumnezeu intervine să ne disciplineze este atunci când ne mulțumim cu păcatul nostru și continuăm să-l săvârșim. Atâta timp cât suspinăm că ar trebui să fim eliberați, Duhul lui Dumnezeu suspină cu ardoare alături de noi. Ce gând uimitor! Ce siguranță ne aduce aceasta! El se unește cu dorința noastră de a fi eliberați de trup și de a primi mântuirea deplină.

Așadar, ascultați: siguranța noastră nu este pur și simplu ceva ce a fost planificat cândva și se întâmplă pur și simplu pentru că a fost ceva planificat. A fost totul planificat. Iar o mântuire sigură ne-a fost dăruită de Cristos. Dumnezeu a planificat această mântuire sigură. Cristos a oferit o mântuire sigură. Iar Duhul Sfânt o pune în practică.

Cu alte cuvinte, ești în siguranță nu doar datorită unui plan și nu doar datorită unui dar, ci datorită unui plan, datorită unui dar și pentru că Duhul lui Dumnezeu menține această siguranță. Dacă, măcar pentru o clipă, Duhul lui Dumnezeu și-ar retrage mâna de pe viața mea, mi-aș pierde siguranța, indiferent care ar fi planul lui Dumnezeu. Există o lucrare continuă a Duhului lui Dumnezeu care se încadrează aici. Și nu vrem să pierdem din vedere acest lucru.

Nu înțeleg cum funcționează toți acești factori în cadrul planului minunat al lui Dumnezeu, dar știu că asta ne învață Scriptura. E aproape ca și cum, acum că sunt creștin, știu că mântuirea mea este veșnică, dar trebuie să fiu păstrat mântuit. Așa este. Trebuie să fiu păstrat mântuit. Acum, pot să mă păstrez eu însumi mântuit? Pot? Nu. Atunci cine mă va păstra? Duhul lui Dumnezeu; aceasta este lucrarea Sa unică, pe măsură ce El mijlocește în favoarea mea împreună cu Domnul Isus Cristos.

Vedeți, este foarte asemănător cu... Să văd dacă pot să vă dau o ilustrare. Să ne întoarcem pentru o clipă la Luca 22. Luca 22:31: Acolo Isus are o conversație cu Petru. De fiecare dată când acesta se purta ca înainte, El îl numea pe vechiul său nume, Simon. Domnul a spus: „Simone, Simone, Satan v-a cerut să vă cearnă”. „Stai puțin, Doamne”, aș spune eu. „Nu cunoști Tu planul? Satan nu poate pune mâna pe el. Satan nu poate pune mâna pe el. Este planul suveran. Stai liniștit”. „Satan a cerut să te cearnă ca grâul. Dar Eu M-am rugat pentru credința ta ca să nu se piardă”.

Veți spune: „Oh, haide. Nu e nevoie să te rogi. Face parte din plan. Nu înțelegi prea bine suveranitatea, nu-i așa? Nu ești un calvinist prea bun”. Oh. Vedeți voi, da, face parte din plan, dar planul este îndeplinit prin mijlocirea Fiului. Înțelegeți asta? Nu se poate separa planul de lucrarea Fiului și a Duhului.

Așa că El spune: „M-am rugat pentru credința ta ca să nu se piardă”. Acum crezi că Dumnezeu va răspunde rugăciunii? Da. El spune: „Și când te vei întoarce la Dumnezeu, să întărești pe frați tăi”. M-am rugat pentru tine ca credința ta să nu se clatine în această încercare. Și când încercarea se va termina și te vei converti și te vei schimba și vei ieși din această situație și vei fi bine, atunci folosește asta ca un mijloc de a-i întări pe alții.

Iată o ilustrare a Domnului rugându-Se pentru un credincios. Și nu o să stai deoparte și să spui: „Păi, El nu cunoștea planul. Nu trebuia să Se roage pentru siguranța omului acela. El era în siguranță oricum, pentru că acesta era planul”. Nu, nu. Dumnezeu face planul, iar Fiul și Duhul Sfânt îl pun în aplicare. Și nu există niciun plan dacă Ei nu-Și fac lucrarea. Înțelegi asta? Adică, dacă pentru o clipă Isus ar înceta să te curețe de păcatul tău, ai ajunge în iad, chiar dacă ți-ai luat angajamentul de credință față de Cristos.

De aceea 1 Ioan 1:9 spune că noi trebuie să ne mărturisim păcatele, iar El rămâne credincios să continue ce? Să ne curețe de orice nelegiuire. Vedeți, trebuie să existe o lucrare constantă de curățire. Trebuie să existe o mijlocire constantă în favoarea noastră. Trebuie să existe un suspin constant al Duhului lui Dumnezeu. Așadar, suntem păstrați în mântuire. Nu este doar în plan. Este realizată de Fiul și de Duhul.

Și de aceea versetul 26 spune: „Și tot astfel și Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră”. Ce vrea să spună? Vrea să spună că nu ne putem păstra singuri mântuiți. Suntem prea slabi pentru asta. Și veți zice: „Păi, nu putem face asta prin rugăciune? Adică, nu putem pur și simplu să îngenunchem? «O, Doamne!», să strigăm în rugăciunile noastre și să ne rugăm cu înverșunare”. Da, am putea încerca. Problema este că nu știm pentru ce să ne rugăm, nu-i așa?

Nu știm pentru ce să ne rugăm. Trecem prin suferințe. Ne luptăm cu păcatul și cu slăbiciunea trupului nostru. Nu cunoaștem viitorul. Nu putem ști pentru ce să ne rugăm. „Doamne, nu mă lăsa să fac asta. Nu mă lăsa să fac aia”. Nu știm. Nu putem vedea nici măcar o oră înainte, nici măcar un minut înainte. Nu știm cum să ne rugăm. Nu avem conținutul potrivit. Asta nu înseamnă că nu știm cum să îngenunchem sau să ne împreunăm mâinile. Nu înseamnă că nu știm cum să spunem „Doamne dragă” și „Amin”. Nu este vorba despre formă. Este vorba despre conținut.

Acum știm pentru ce ar trebui să ne rugăm. Nu știm cum să ne rugăm pentru a ne păstra în siguranță. Nu știm cum să ne apărăm. Nu știm cum să ne rugăm, pentru că nu știm ce urmează. Și Domnul, vedeți voi, este Cel care vede că ceva se apropie și, la fel ca Petru în Luca 22, El spune: „Satana vrea să pună mâna pe voi”. Petru nu știa asta. Petru nu știa asta. Petru ar fi intrat orbește chiar în situația lui Satan și ar fi putut fi copleșit de acea situație. Așa că Domnul a anticipat deja acest lucru în suveranitatea Sa și S-a rugat, iar totul este deja hotărât înainte ca El să ajungă acolo. Așadar, Mântuitorul și Duhul Sfânt mijlocesc pentru noi, pentru că noi nu știm cum să ne rugăm pentru a ne păstra propria mântuire. Nu ne putem ruga pentru a ne păstra mântuiți. De ce?

Duhul ne ajută în infirmitățile noastre. Este un cuvânt cuprinzător. Înseamnă pur și simplu slăbiciunile noastre, slăbiciunile noastre. Aceasta este starea noastră decăzută. Nu doar rugăciunile noastre slabe, ci întreaga noastră existență slabă. Întreaga noastră problemă umană de a fi în trupul acesta, în acest trup muritor, în această stare păcătoasă. Cum putem să ne păstrăm mântuiți? Nu putem, pentru că nici măcar nu știm pentru ce să ne rugăm. Acesta este un adevăr atât de important. Și nu știu dacă creștinii înțeleg cu adevărat acest lucru. Vedeți, aceasta este problema. Când am predicat în anii trecuți despre siguranța veșnică, am spus, într-un fel: „Ei bine, dacă ești mântuit acum, asta face parte din plan, ești în siguranță pentru totdeauna”. Și am fost de acord că acest lucru este, de fapt, adevărat. Dar am omis, cumva, minunatele adevăruri corespunzătoare, și anume că motivul pentru care este așa se datorează lucrării continue de mijlocire a Fiului și a Duhului.

Așadar, ar trebui să-I aducem laudă Fiului care mijlocește în dreptul nostru și se roagă pentru noi atunci când Satan ar vrea să pună stăpânire pe noi. Și ar trebui, de asemenea, să fim recunoscători că Duhul lui Dumnezeu ne ajută în slăbiciunea noastră, căci nu ne-am putea păstra mântuirea dacă mijlocitorii divini nu ar sta în fața tronului lui Dumnezeu pentru noi. Un adevăr măreț. Petru a fost în siguranță pentru că Cristos s-a rugat pentru el. În Evrei 7:25, vă amintiți versetul acela? „De aceea și poate să mântuiască în chip desăvârșit pe cei ce se apropie de Dumnezeu prin El”.

Ce înseamnă să fii mântuit până la capăt? Cineva a spus: „De la cel mai jos nivel, până la capăt”. Ce înseamnă să fii mântuit până la capăt? Înseamnă să fii mântuit până la extrem, până la limite. Ce înseamnă asta? Pe tot parcursul drumului, de la momentul mântuirii până la slavă, suntem mântuiți până la capăt. Cum? Ascultați acum. Cum? „pentru că trăiește pururi ca să”, ce? „Mijlocească pentru ei”.

Vedeți voi, ceea ce îi păstrează pe cei mântuiți este Cristosul veșnic viu, care mijlocește, căci un astfel de Mare Preot era potrivit pentru noi. Fără Mare Preot, fără lucrarea de mijlocire a lui Cristos, nu veți ajunge niciodată la slavă. El ne păstrează prin mijlocirea Sa preoțească. Este extraordinar. Și aici descoperim — și am sărbătorit acest adevăr despre Cristos mai mult decât atât — aici descoperim că nu numai că îl avem pe Cristos în ceruri mijlocind pentru noi, ci îl avem și pe Duhul Sfânt în noi mijlocind pentru noi. O, minunat gând, minunat gând.

Avem un mare preot credincios în ceruri. Avem un mare preot credincios în inimile noastre. Căci Duhul Însuși mijlocește. Același cuvânt folosit pentru Cristos în Epistola către Evrei, „pentru noi”. Preaiubiților, voi nu ați putea ajunge niciodată la slavă. Nici eu nu aș putea ajunge la slavă. Nici măcar nu aș putea să mă rog pentru a trece prin toate acestea, pentru că nici măcar nu știu cum să mă rog pentru a mă proteja în lupta spirituală. Trebuie să am ajutor.

Așa că am ajutor de la Mântuitorul din ceruri și de la Duhul Sfânt de pe pământ. Este evident că nu știm pentru ce să ne rugăm, nu-i așa? Ați citit vreodată 2 Corinteni 12, unde Pavel s-a rugat de trei ori ca Domnul să-i îndepărteze țepușul din trup? De trei ori Domnul ce a făcut? Nimic. Nu l-a îndepărtat.

Și Pavel a spus în cele din urmă: „Ei bine, în orice stare mă aflu, vreau să fiu mulțumitor”. Și a învățat ceea ce ar trebui să știm cu toții. Chiar nu știm pentru ce să ne rugăm. Când suferim, spunem: „Doamne, scapă-mă de asta imediat, dacă nu chiar mai devreme. Mi-am învățat lecția. Acum ia-o de aici”. Dar nu știm. Nu știm ce soartă și mai rea ne-ar aștepta dacă nu ar fi suferința prin care El ne trece. Aveți încredere în El. Din punct de vedere uman, nu știm cum să accesăm resursele divine. Nu știm cum să ne rugăm pentru lucrurile pentru care ar trebui să ne rugăm. Suntem atât de slabi. Cum mijlocește Duhul Sfânt pentru noi? Este ceva extraordinar. El face mijlocire.

Mijlocire? Ce înseamnă asta? Să văd dacă pot să vă ofer măcar o înțelegere de bază a termenului grecesc. Este un cuvânt compus... un cuvânt compus multiplu. Începe cu două prepoziții, iar apoi urmează un cuvânt, un verb. În esență, înseamnă — dacă pot să o spun în termeni simpli — a salva pe cineva care se află în necaz și nu are resurse să scape singur. Înseamnă a salva pe cineva care se află în necaz și nu are nicio resursă pentru a scăpa. Acum, acest lucru vă oferă o înțelegere cu totul diferită a conflictului ceresc.

De aceea Satan continuă să acționeze cu atâta furie împotriva credincioșilor și să-i atace cu atâta furie pe cei care rostesc numele lui Cristos. Și de aceea Satan nu se retrage pur și simplu și nu spune: „Ei bine, planul e stabilit. Adică, persoana aceea e creștină. Lăsați-l în pace. Nu putem face nimic în privința asta”. Dar chiar și Satana știe că suntem păziți de puterea lui Cristos. Suntem păziți de puterea Duhului. Așa că el se războiește împotriva Duhului. Și se războiește împotriva lui Cristos cel viu.

În orice fel poate, cu toate oștirile iadului de care dispune, pentru ca, la un moment dat, să poată slăbi lucrarea lor de păzire, înțelegeți. Așadar, Cristos nu este doar Cel care a murit pe cruce și care acum, în ceruri, stă deoparte și privește cum totul se așază cum trebuie. El lucrează pentru a susține toate lucrurile, inclusiv lucrurile legate de răscumpărare. Iar Duhul lui Dumnezeu nu și-a încheiat lucrarea. El nu a încetat brusc să lucreze când perioada minunilor s-a încheiat odată cu era apostolică. Nu, nu, nu.

El continuă, în moduri minunate, miraculoase și supranaturale, să ducă mai departe lucrarea de păstrare. Cum face El asta? El mijlocește. El mijlocește. El invocă puterea lui Dumnezeu. El vine la noi cu putere să ne salveze atunci când nu avem nicio resursă de salvare. Și ați observat că există un accent în versetul 26: „Însuși Duhul”, autos. „Duhul Însuși. Duhul Însuși”. Este lucrarea Lui. Binecuvântat fie Duhul. Duhul binecuvântat. Însuși Duhul. Acest lucru este important pentru interpretarea acestui text.

Când oamenii vin și spun: „Acestea sunt suspinele și mormăiturile vorbirii în limbi și ale bolborosirilor”, nu despre asta este vorba. Nu sunt oamenii; este Însuși Duhul Cel care face aceasta. Oare cum pot oamenii să înțeleagă asta din text? Nu o fac. Ei citesc asta în text. Însuși Duhul. Nu suspine și mormăituri umane, nici limbi, nici vorbire extatică fără sens. La fel de bine s-ar putea ca florile să vorbească în limbi, în prima parte a capitolului.

Acestea sunt suspine care nu pot — observați — care nu pot fi rostite. Nu sunt suspinele care sunt rostite. Ci suspine care nu pot fi rostite. Ele sunt suspinele divine ale Duhului Sfânt mijlocitor, pe măsură ce Se roagă Tatălui pentru slava deplină a creaturilor căzute, care nu ar putea ajunge niciodată acolo dacă nu ar fi mijlocirea Sa neîncetată. Ce gând binecuvântat.

Duhul Sfânt vede și înțelege firea noastră pământească, înțelege slăbiciunea noastră, faptul că nu numai că păcătuim, dar nici măcar nu știm cum să ne rugăm pentru a ne apăra. Iar binecuvântatul Duh Sfânt din noi tânjește după slava noastră. El tânjește ca noi să fim după chipul lui Cristos. Aceasta este inima lui Dumnezeu Tatăl. Aceasta este inima lui Dumnezeu Fiul. Aceasta este inima lui Dumnezeu Duhul Sfânt.

Veți spune: „Ei bine, aceste suspine au un conținut?” Puteți să fiți siguri de asta. Ele depășesc pur și simplu limbajul. Sunt suspinele care nu pot fi rostite. Sunt suspine care tânjesc după slava celor răscumpărați, dar nu găsesc cuvinte omenești. Aceasta este comunicarea intratrinitară. De aceea, în cele din urmă, nu știm ce spune El. Dar El se roagă pentru noi.

Nu știu ce I-a spus Isus Tatălui când S-a rugat pentru Petru ca Satan să nu poată pune mâna pe el. Dar există o comuniune în cadrul Sfintei Treimi. O, ce zi extraordinară! Nu voi fi niciodată pierdut pentru Dumnezeu. Singurul mod în care aș putea fi vreodată pierdut pentru Dumnezeu și să nu ajung de la îndreptățire la glorificare ar fi dacă Cristos ar fi detronat brusc și nu ar mai putea sta la dreapta lui Dumnezeu mijlocind pentru mine și dacă Duhul lui Dumnezeu ar fi slăbit și nu ar mai putea să scoată suspine de mijlocire înaintea lui Dumnezeu în dreptul meu. Și asta nu se poate întâmpla, oameni buni, pentru că Dumnezeu este veșnic.

Cred că aceasta reprezintă într-adevăr împlinirea cuvintelor lui Pavel din Filipeni 2, unde se spune, așa cum am văzut în această dimineață: „Duceți mântuirea voastră până la capăt cu frică și cutremur”, și apoi, cu alte cuvinte, El spune: „Continuați să lucrați la ceea ce este în voi. Continuați să umblați în ascultare. Continuați să trăiți viața pe care Dumnezeu o dorește”. Și El ne cheamă să facem asta, dar apoi spune în versetul următor: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, și vă dă după plăcerea lui și voința și înfăptuirea”. Nu este minunat?

Duhul lui Dumnezeu lucrează în noi pentru a împlini voia perfectă a lui Dumnezeu printr-un efort susținut și intens. Duhul lui Dumnezeu lucrează pentru a produce rezultatul final. Cred că aceasta este ceea ce Pavel, în Filipeni 1:19, numește „ajutorul Duhului”. Este ajutorul Duhului prin care El mijlocește pentru noi și, în consecință, Dumnezeu ne dă tot ce avem nevoie pentru a face față tuturor încercărilor și a ajunge la slavă.

Și cred că acest lucru ne definește în termeni clari lucrarea de pecetluire a Duhului. Cum ne pecetluiește Duhul? Prin această mijlocire constantă, însoțită de suspine, în favoarea noastră. El ne pecetluiește. Acum, ce înseamnă „pecete”? Ei bine, în Biblie, o pecete este un semn de autenticitate. Cu alte cuvinte, dacă ai vrea să ai ceva și ai vrea să spui: „Acesta este originalul”, se punea o pecete pe el pentru a atesta că este originalul. Este, de asemenea, un semn al unei tranzacții finalizate. Când cineva vindea un teren — așa cum se folosește termenul în Ieremia 32 — exista o pecete care indica faptul că tranzacția era finalizată, pentru a dovedi dreptul de proprietate, asemenea unui certificat de proprietate. De asemenea, pecetea în Scriptură era folosită ca autoritate.

Când cineva mergea ca reprezentant delegat al unui monarh, lua cu el sigiliul monarhului. Iar când aplica acel sigiliu, îl reprezenta pe monarh. Dar, în primul rând, sigiliul din Scriptură este semnul siguranței. Cu alte cuvinte, ești sigilat într-un sens de siguranță.

Cea mai bună ilustrare din Vechiul Testament a acestui adevăr simplu se găsește în capitolul 6 din Daniel. Și ar merita să aruncăm o scurtă privire la Daniel 6, pe măsură ce ajungem la un fel de concluzie în reflecția noastră asupra acestei secțiuni. Dar Daniel 6:16 este atât de minunat: „Atunci împăratul a poruncit să aducă pe Daniel și să-l arunce în groapa cu lei. Împăratul a luat cuvântul și a zis lui Daniel: ‘Dumnezeul tău căruia necurmat Îi slujești să te scape’”. L-au aruncat în groapa cu lei în versetul 17. „ Au adus o piatră și au pus-o la gura gropii. Împăratul a pecetluit-o cu inelul lui și cu inelul mai marilor lui, ca să nu se” care este următorul cuvânt? „Schimbe”. Asta este.

Iar când Scriptura spune că sunteți pecetluiți cu Duhul, asta înseamnă că scopul lui Dumnezeu, început odată cu mântuirea, nu poate fi niciodată, ce? Schimbat. Dar pecetea este Duhul, care ne asigură acest lucru prin lucrarea Sa continuă de mijlocire. Extraordinar. Cred că de aceea Biblia Îl numește Duhul Promisiunii, Duhul Promisiunii, pentru că El este motivul pentru care promisiunea răscumpărării definitive se împlinește.

Acum să trecem la versetul 27. Este absolut captivant. În versetul 26, vedem că Duhul mijlocește pentru noi. În versetul 27, aflăm ce se întâmplă. „Și Cel ce cercetează inimile”. Cine este acela? Vreți să știți cine este? Ascultați. 1 Samuel 16:7: „Omul se uită la ce izbește ochiul, dar Domnul” ce face? „Se uită la inimă”.

1 Împărați 8:39: „Căci numai Tu cunoști inima tuturor copiilor oamenilor”. 1 Cronici 28:9: „Domnul cercetează toate inimile și pătrunde toate închipuirile”. Psalmul 139:1 „Doamne Tu mă cercetezi de aproape și mă cunoști, ști când umblu și când mă culc”. Proverbe 15:11: „Locuința morților”, adică mormântul „și Adâncul”, adică iadul „sunt cunoscute Domnului”. Faptele Apostolilor 1:24: „Doamne, Tu care cunoști inimile tuturor oamenilor”.

1 Corinteni 4:5: „Domnul va scoate la lumină lucrurile ascunse în întuneric și va descoperi gândurile inimilor”. Evrei 4:13: „Nicio făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol și descoperit înaintea ochilor Aceluia cu care avem a face”. Cine este Cel care cercetează inima? Dumnezeu. Versetul 26: „Duhul Sfânt mijlocește”.

Versetul 27: „Dumnezeu ascultă”. „Și Cel ce cercetează inimile”, acela este Dumnezeu. Acesta este doar un nume pentru Dumnezeu, Cel ce cercetează inimile. „Știe care este năzuința Duhului”. Și poate veți zice: „Oare Dumnezeu ascultă Duhul?” Asta spune textul. Da. În comuniunea intratrinitară, Dumnezeu ascultă Duhul. Nimic nu se pierde.

Una ar fi ca Duhul să mijlocească pentru noi. Altceva ar fi dacă Dumnezeu nu ar asculta. Dar El ascultă. El aude totul. Și apoi aceasta: „pentru că El mijlocește pentru sfinți” cum? „după voia lui Dumnezeu”. O idee extraordinară. Poate că voi nu cunoașteți voia lui Dumnezeu. El o cunoaște. Poate că voi nu știți cum să vă rugați. El știe. E încurajator, nu-i așa?

Ați citit vreodată în Biblie: „Rugați-vă în Duhul”? Știți ce înseamnă asta? Nu înseamnă să vă pierdeți mințile. Știți ce înseamnă să vă rugați în Duhul? Înseamnă să învățați să vă rugați potrivit voinței lui Dumnezeu, așa cum se roagă Duhul; asta înseamnă. Rugați-vă în Duhul. Duhul se roagă întotdeauna potrivit voinței lui Dumnezeu. Dumnezeu știe întotdeauna ce se roagă Duhul, pentru că El se roagă întotdeauna în acord cu voința Sa. De ce? Pentru că în Sfânta Treime există o armonie perfectă.

Așadar, Duhul mijlocește potrivit voinței lui Dumnezeu. Fiul mijlocește potrivit voinței lui Dumnezeu. Iar Dumnezeu aude și înțelege toată mijlocirea lor; prin urmare, răspunde, iar prin slujirea lor de mijlocire, noi suntem păziți. Asta e minunat. Așadar, când apare cineva și spune: „Păi, eu, eu, eu, eu cred că poți pierde mântuirea”, el lovește cu putere lucrarea Mântuitorului și lucrarea Duhului. Aceasta nu este doar o mică neînțelegere în biserică. Aceasta înseamnă a pune la îndoială puterea Fiului lui Dumnezeu și a Duhului lui Dumnezeu.

Dumnezeu ascultă Duhul. El se roagă întotdeauna potrivit voii lui Dumnezeu. Și știți ce se întâmplă? Versetul 28: „De altă parte, știm”. Cum știm? Din cauza a ceea ce tocmai am citit, oameni buni. Asta nu este... Nu poți scoate versetul 28 din context. Oamenii spun: „Și știm că toate lucrurile (mormăie)”. Și tratează versetul acela de parcă ar fi izolat de restul Scripturii. Nu, nu, nu. „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce-L iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său”. Și care este planul Său? Să ne aducă, în cele din urmă, la slavă, să ne facă asemenea lui Cristos. Și totul lucrează în acest sens. Totul lucrează în această direcție. Totul lucrează în această direcție. De ce? „Oh, pur și simplu așa este”. Nu, nu este pur și simplu așa, sau oricum se spune asta.

Motivul pentru care se întâmplă așa este lucrarea de mijlocire a Duhului lui Dumnezeu. Atribuiți slava cui i se cuvine, oameni buni. Nu puteți pur și simplu să scoateți versetul acela din context și să-l puneți într-un cadru izolat. Singurul motiv pentru care toate lucrurile lucrează împreună spre bine nu este pentru că suntem atât de minunați, nu pentru că avem în propria noastră umanitate capacitatea de a le face să funcționeze așa. Singurul motiv pentru care lucrurile lucrează împreună spre bine este că, în cele din urmă, Dumnezeu ne conduce spre binele din slavă, iar Duhul ne ține pe această cale prin minunata Sa lucrare de mijlocire din inimile noastre. E emoționant, emoționant.

Și aceasta, dragii mei, este garanția slavei. Și vom aprofunda acest subiect data viitoare. Să ne plecăm capetele în rugăciune. Tată, suntem atât de încântați să înțelegem acest pasaj profund. O, cât de minunat este faptul că răscumpărarea noastră nu este doar un plan celest care se desfășoară independent de implicarea Ta efectivă. Ci, mai degrabă, este un plan împlinit prin puterea continuă a Duhului cel binecuvântat. Tată, noi suspinăm, creația suspină.

Duhul suspină până în ziua aceea când Apocalipsa 22:3 se va împlini. Nu va mai fi niciun blestem. Tânjim după acea zi când îndreptățirea va ajunge la glorificare. Și știm că vom ajunge acolo. O, nu datorită nouă. Ci pentru că Duhul ne ajută în slăbiciunea noastră, căci El mijlocește pentru noi cu suspine negrăite.

Iar acele suspine negrăite care pornesc din inima Duhului cel binecuvântat către inima lui Dumnezeu Tatăl sunt auzite și ascultate, pentru că sunt întotdeauna în conformitate cu voia Ta. Și din această cauză, toate lucrurile lucrează neîncetat împreună spre slava noastră, pentru că am fost chemați potrivit scopului Tău, iar acel scop se împlinește în noi. O, ce recunoștință umple inimile noastre?

Îți mulțumim că ne păzești prin aceeași lucrare plină de har, care provine în întregime de la Tine și prin care ne-ai și mântuit. Noi nu am avut de fapt nicio contribuție la mântuirea Ta plină de har. Nu am avut nicio contribuție la lucrarea Ta plină de har de păzire. Căci eram prea slabi ca să ne mântuim singuri. La fel, suntem prea slabi ca să ne păstrăm mântuiți.

Îți mulțumim că toate lucrurile, chiar și suferința și păcatul nostru, tratate de Duhul Sfânt și de Fiul, lucrează totuși împreună pentru a ne aduce la slavă. Și nimic nu ne va despărți vreodată de dragostea Ta, care, în cele din urmă, ne va face să fim asemenea chipului binecuvântatului nostru Mântuitor, Domnul Isus Cristos.

Doar într-un moment de rugăciune în tăcere... Cred că acest lucru este nou pentru mulți dintre voi. Domnul m-a învățat lucruri. Chiar și în această seară, în timp ce vorbeam, am văzut lucrurile dintr-o perspectivă mai clară decât înainte. Și simt în inima mea o mare recunoștință față de Dumnezeu. Vedeți voi, faptul că știu că am această siguranță nu este ceva care mă face să tratez cu ușurință păcatul.

Nu este ceva care mă face să mă joc cu răul. Nu este ceva care îmi spune: „Acum că ai această siguranță, du-te și fă ce vrei”. Are exact efectul opus. Mă regăsesc spunând: Dumnezeu a fost atât de milostiv, Cristos este atât de milostiv, Duhul Sfânt este atât de milostiv, încât vreau să fac tot ce pot pentru a Le aduce slavă, cinste, închinare și laudă în ascultare. Știu că aceasta este și atitudinea voastră.

Petreceți un moment, un moment de mulțumire, de închinare pentru lucrarea mântuitoare a Sfântului Duh, care suspină împreună cu noi toți și cu întreaga creație, așteptând izbăvirea glorioasă a fiilor lui Dumnezeu – doar un moment de mulțumire.

Și poate că printre voi se află unii care nu L-au cunoscut pe Cristos. Nu ați fost mântuiți. Nu ați ajuns la răscumpărare, la îndreptățire, nu v-au fost iertate și curățate păcatele, nu vi s-a dat promisiunea, speranța vieții veșnice. Și ați auzit despre această mântuire care asigură sufletul, această mântuire supremă care duce la slava din prezența lui Isus Cristos în vecii vecilor. Inima voastră tânjește după aceasta. Biblia spune: „Cereți, și veți căpăta”. Cereți cu credință, mărturisind domnia lui Cristos, rugându-L să vă ierte păcatele, să vă acorde acea mântuire, și ea va deveni a voastră ca un dar. Tot ce trebuie să faceți este să cereți în liniștea inimii voastre.

Tată, întâlnește-ne într-un mod foarte special și personal pe măsură ce ajungem la finalul acestei ore, și învață-ne ce trebuie să învățăm, și dă-ne inimi recunoscătoare. Te lăudăm. Am început această seară închinându-ne. Vrem să încheiem în același mod, cu mulțumire. Ne rugăm în numele lui Cristos. Amin.