Doresc să vă deschideți Biblia, dacă vreți, împreună cu mine la capitolul 8 din Romani, din nou. Am apreciat cântarea cântată mai devreme, luată în mod evident din ultima parte a capitolului 8 din Romani, această măreață și monumentală porțiune a Cuvântului lui Dumnezeu. Unul dintre părinții bisericii din vechime a spus: „Dacă întreaga Scriptură ar fi un ospăț pentru suflet, Romani 8 ar fi felul principal.” Și aceasta este cu adevărat așa, și în special versetul 28. Minunea acestui capitol binecuvântat este rezumată în versetul 28 și ajungem la acel verset în studiul nostru continuu din Romani. Versetul este familiar tuturor. Lăsați-mă să vi-l citesc într-un fel care poate fi puțin mai puțin familiar, dar care vă va aduce semnificația de bază a versetului.

„Și știm că Dumnezeu face toate lucrurile să lucreze împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, și anume spre binele celor ce sunt chemați după planul Său.” Aceasta este o afirmație monumentală. Nu exagerez când vă spun că, fără ezitare, aș putea predica probabil trei luni numai despre acel verset. Veți spune: „Știm, știm.” Dar este adevărat. Și acest verset glorios ne pregătește inimile pentru magnifica binecuvântare care începe în versetul 31 și merge până la versetul 39, acea cântare de laudă mare și fără egal, acel imn de slavă care încheie acest măreț capitol. Inimile noastre sunt pregătite pentru aceasta prin marea semnificație a versetului 28.

Acum, amintiți-vă că Pavel ne-a dat adevărul mântuirii, justificarea prin har, prin credință, cu toate caracteristicile ei. El a început cu adevărat în capitolul 3, versetul 21, și în capitolele 3, 4, 5, 6 și 7 și acum 8, și încă vorbește despre marele adevăr al mântuirii. În capitolul 8, accentul lui principal este pe siguranța mântuirii; justificarea este veșnică, suntem în siguranță în Hristos pentru totdeauna; și el ne dă toate faptele despre această siguranță. El începe în versetul 1, după cum știți, cu o promisiune de nicio condamnare. El încheie, când își începe marele imn de laudă în versetul 34, punând întrebarea: „Cine va condamna?” Și apoi răspunzând: „Nimeni.” Așadar, este capitolul fără condamnare. Este promisiunea că mântuirea noastră este veșnică.

Acum, ceea ce am învățat mai presus de toate în veșnicia mântuirii noastre este că ea ne este asigurată prin lucrarea minunată a Duhului Sfânt. Duhul Sfânt este Cel care devine agentul siguranței noastre, pentru că El este Cel care ne-a pecetluit. Și astfel, într-un alt sens, putem spune că este capitolul despre Duhul Sfânt. Îmbinând cele două, capitolul tratează în principal siguranța în Duhul. Suntem în siguranță în Hristos. Justificarea noastră este pentru totdeauna, datorită lucrării minunate a Duhului Sfânt. Pentru că, mai întâi, versetul 2 spune că Duhul Sfânt „ne izbăvește de păcat și de moarte”. Versetul 4 spune: „Pentru că El ne face în stare să împlinim Legea.” Versetele 5 până la 11: „Pentru că El ne schimbă natura.” Versetele 12 și 13: „El ne dă putere pentru biruință continuă.” Versetele 14 până la 16: „El ne confirmă înfierea”, iar versetele 27… 17 până la 27: „El ne garantează slava.”

Așadar, Duhul asigură mântuirea noastră veșnică eliberându-ne pentru totdeauna de păcat și moarte, făcându-ne în stare să împlinim Legea, schimbându-ne natura, dându-ne putere pentru biruință, confirmând înfierea noastră... În acest text mare și magnific, de la 17 la 27, tocmai am încheiat: El ne garantează slava. Și am învățat data trecută că Duhul lui Dumnezeu face aceasta în versetele 26 și 27 rugându-Se pentru noi, mijlocind pentru noi într-un limbaj divin care nu poate fi rostit. Și „Cel ce cercetează inimile”, adică Dumnezeu, „știe care este năzuința Duhului, pentru că El mijlocește pentru sfinți după voia lui Dumnezeu.”

Și astfel suntem în siguranță datorită tuturor lucrurilor pe care Duhul lui Dumnezeu le face pentru noi. Și din cauza aceasta, ascultați, preaiubiților, din cauza aceasta, „știm că toate lucrurile lucrează împreună” pentru ce? Pentru bine. Spuneți-o. Pentru bine. Nu este doar pentru că Dumnezeu spune așa. Este pentru că Dumnezeu a spus așa, iar Duhul lui Dumnezeu face ca să fie așa.

Acum, acest măreț text este o promisiune. Este cea mai glorioasă promisiune imaginabilă. Vreau să spun că este uluitoare, copleșitoare și are nevoie de atenția noastră atentă și minuțioasă. Este scurtă, dar este încărcată cu aurul adevărului divin. Este atât de prețioasă. Este atât de valoroasă, încât prețul ei este absolut incalculabil. Această singură promisiune este absolut de necrezut. N-ai crede-o niciodată adevărată. Și, pe măsură ce vorbim despre ea, veți înainta cu greu printr-o înțelegere a vastității ei.

Acum, vreau să vă împărtășesc patru elemente ale promisiunii siguranței din versetul 28: extinderea ei, destinatarii ei, sursa ei și certitudinea ei. Să vorbim despre extinderea siguranței noastre. Apropo, versetul 28, într-un fel, rezumă întregul capitol. Îl reduce la o singură promisiune incredibilă; și vreau să vedeți extinderea acestei promisiuni. Acum, ascultați. Voi scoate o expresie. „Toate lucrurile lucrează împreună spre bine.” Aceasta este extinderea. Așa de departe ajunge siguranța noastră. Aceasta este o afirmație mângâietoare. În mintea mea, nu ar putea exista o afirmație mai liniștitoare pentru un credincios. Nu-mi pot imagina nimic care să poată aduce unui creștin mai multă speranță, mai multă bucurie, mai multă încredere, mai multă siguranță, mai multă fericire și mai multă libertate decât să știe că, indiferent de durere, indiferent de problemă, indiferent de încercare, necaz, anxietate, toate lucrează împreună spre bine.

Este un gând copleșitor. Extinderea acestui lucru este dincolo de capacitatea noastră de a o cuprinde. Este cuprinzătoare. Contextul, apropo, nu pune nicio limită asupra „tuturor lucrurilor”. Niciuna. Nu există factori restrictivi. Nu spune „toată suferința” sau „toate necazurile” sau „toate lucrurile bune” sau „toată neprihănirea”. Spune „toate lucrurile”. Este necalificată în cuprinderea ei. Este același „toate lucrurile”, de exemplu, din 2 Corinteni 4:15, care spune: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru, pentru ca harul mare, căpătat prin mulți, să facă să sporească mulțumirile spre slava lui Dumnezeu.” Este același „toate lucrurile” în termenii terminologiei grecești, ca în 1 Corinteni 3:21: „Așa că nimeni să nu se fălească cu oamenii. Căci toate lucrurile sunt ale voastre: fie Pavel, fie Apolo, fie Chifa, fie lumea, fie viața, fie moartea, fie lucrurile de acum, fie cele viitoare; toate sunt ale voastre, și voi sunteți ai lui Hristos, iar Hristos este al lui Dumnezeu.” Este la fel de nelimitat ca acela.

Și apoi priviți la Romani 8:32: „El, care n-a cruțat nici chiar pe Fiul Său, ci L-a dat pentru noi toți, cum nu ne va da fără plată, împreună cu El, (ce?) toate lucrurile?” Același „toate lucrurile”. Da, toate lucrurile, oricare ar fi extinderea situației vieții noastre, oricare ar fi extremitatea, oricare ar fi dificultatea, oricare... oricare ar fi durerea, problema, intensitatea, oricât de copleșitor ar fi caracterul necazului nostru, orice, orice, orice ar fi, toate lucrează împreună spre bine.

Cuvântul „lucrează împreună” este un cuvânt interesant. Este cuvântul sunergeō. De aici avem cuvântul „sinergism”. „Sinergism” înseamnă să aduci toate lucrurile împreună pentru un scop sau o țintă comună, o funcție. Totul în viață este adus într-un sinergism divin minunat, pentru a se reuni și a împlini un scop final.

Thomas Watson, minunatul puritan, a sugerat că termenul se poate referi la medicină. Și l-a asemănat cu o persoană care era farmacist sau apotecar, care lua mai multe ingrediente otrăvitoare, le punea împreună, le tempera prin priceperea pe care o învățase și, din acestea, rezulta un medicament care să-i vindece pe cei bolnavi. Și tot așa Dumnezeu poate lua toate otrăvurile diferite, toate lucrurile diferite, bune și rele, ale vieții și le poate aduce împreună într-un sinergism divin, medicinal, și poate face ca ele să fie pentru vindecarea și întregirea finală a sufletului.

Iubesc Psalmul 25:10. Spune: „Toate cărările Domnului sunt îndurare și credincioșie pentru cei ce păzesc legământul și poruncile Lui.” Este minunat. Indiferent pe ce drum ești, indiferent ce cale urmezi, „Toate cărările Domnului sunt îndurare și credincioșie pentru cei ce păzesc legământul Lui.” Acum veți spune: „Îmi spui, John, că toate lucrurile sunt bune în ele însele?” Nu, nu spune asta. Nu spune că toate lucrurile sunt bune în ele însele. Spune: „Toate lucrurile (ce?) lucrează împreună spre bine.” Nu, toate lucrurile în ele însele nu sunt bune. Multe lucruri sunt rele, dar chiar și acestea lucrează împreună spre bine. Omule, aceasta este, în inima mea, cea mai mare bucurie imaginabilă. Nu contează ce se întâmplă. Nu contează ce se întâmplă.

Acum, ce înțelegem prin „bine”? Ce fel de bine este acesta? Ei bine, interesant este că este un cuvânt grecesc foarte important, agathon. De aici avem Agatha, care este un nume, înseamnă bunătate. Agathon înseamnă în esență „ceea ce este bun din punct de vedere moral sau prin natura sa”, ceea ce este, în sine, bun din punct de vedere calitativ. Celălalt cuvânt grecesc cel mai obișnuit pentru bine este kalos. Kalos înseamnă bun la exterior, plăcut de privit. Și astfel, pe de o parte, ai bunătatea exterioară. Pe de altă parte, ai acea bunătate interioară, iar cuvântul de aici este agathos, adică este în cele din urmă și în mod intrinsec și moral bun, nu doar bun superficial.

De fapt, adevărul este, că poate fi rău la suprafață. La suprafață, poate să nu pară deloc bun; dar, în cele din urmă, va exista în el un bine inerent. Așadar, acesta este cel mai adevărat fel de bunătate. Pavel alege termenul potrivit. Este cea mai pură, cea mai adevărată formă de bunătate. Acum lăsați-mă să vă dau un gând. Când spune: „Toate lucrurile lucrează împreună spre bine”, cred că are două lucruri în minte. Bine, acum urmăriți-mi foarte atent gândirea: bine aici și acum, mai întâi; și bine în cele din urmă, în slavă, în al doilea rând.

Acum, ce spune aceasta? Spune că indiferent ce se întâmplă în viața mea acum, Dumnezeu va face ca totul să lucreze împreună într-un sinergism divin pentru a produce imediat, temporal, în această lume, ceva spre folosul meu; și, mai mult decât atât, în cele din urmă va lucra împreună spre binele meu. Ați prins ideea? Dacă fiecare lucru pe care îl faci în viața ta lucrează în cele din urmă spre binele tău, atunci ce ar putea vreodată să te facă să-ți pierzi mântuirea? Ce? Nimic. Nimic, și de aceea pornește el în felul în care o face la sfârșitul capitolului, pentru că tocmai a fost complet copleșit în mintea lui de inspirația Duhului lui Dumnezeu care îi transmite un adevăr atât de incredibil. Este pur și simplu copleșitor.

„Toate lucrurile lucrează împreună spre bine.” Dumnezeu face ca aceasta să se întâmple. Bine, aici și acum. Bine, în cele din urmă, în slavă. Deuteronom 8:16, Dumnezeu le amintește israeliților câteva lucruri. El spune: „Care te-a călăuzit în pustia aceea mare și grozavă, unde erau șerpi înfocați și scorpioni, în locuri uscate și fără apă? Care a făcut să-ți curgă apă din stânca cea mai tare?” Apoi versetul 16: „Care te-a hrănit în pustie cu mană, pe care părinții tăi n-o cunoșteau, ca să te smerească și să te încerce,(sunteți pregătiți pentru asta?) ca să-ți facă bine la urmă?”

Dumnezeu a târât Israelul prin 40 de ani de lipsuri, 40 de ani de privațiune, 40 de ani de dificultate, 40 de ani de rătăcire, ca să le facă rău? Să le facă ce? Bine. Să-i rafineze. Totul se adună în cele din urmă spre binele celor care sunt copiii lui Dumnezeu. Ascultați Ieremia 24:5. Vreau să vă arăt că acesta nu este un adevăr izolat, izolat în Romani. Ieremia 24:5: „Așa vorbește Domnul, Dumnezeul lui Israel: «Cum se uită un om la smochinele acestea bune, așa mă voi uita și Eu cu bunăvoință la prinșii de război ai lui Iuda, pe care i-am trimis din locul acesta în țara haldeilor,(Ascultați aici) ca să le fac bine.»” Pentru binele lor. Din nou un proces de rafinare: „Îmi voi aținti ochii asupra lor ca să le fac bine și-i voi aduce înapoi în țara aceasta; îi voi zidi și nu-i voi nimici, îi voi sădi și nu-i voi smulge. Le voi da o inimă ca să cunoască faptul că Eu sunt Domnul; ei vor fi poporul Meu, iar Eu voi fi Dumnezeul lor; căci se vor întoarce la Mine din toată inima lor.” El i-a trimis departe pentru binele lor, pentru binele lor. Totul, chiar și acele lucruri care par a fi rele, este pentru binele poporului Domnului.

În 2 Corinteni 4:15 am citit mai devreme. Lăsați-mă să-l citesc din nou și să continui cu versetele următoare. Spune: „Căci toate aceste lucruri se petrec în folosul vostru.” Totul este. „De aceea”, spune versetul 16, „noi nu cădem de oboseală; ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuși omul nostru dinăuntru se înnoiește (cum?) din zi în zi.” Acum ce... auziți ce spune aceasta? Vreau să spun că trupul nostru, natura noastră omenească poate pieri. Putem fi în împrejurări cumplite în umanitatea noastră; dar înăuntru suntem înnoiți în mod constant, ceea ce înseamnă că nu îmbătrânim niciodată. Nu ne îndepărtăm niciodată. Există o înnoire constantă și, astfel, considerăm că „întristările noastre ușoare, de o clipă, lucrează pentru noi tot mai mult o veșnică… o greutate veșnică de slavă.”

Dumnezeu face totul să fie bine. Acum, aceasta nu este automat. Întoarceți-vă la Romani 8. Nu este automat, nu se întâmplă pur și simplu pentru că Dumnezeu spune așa. Se întâmplă pentru că Duhul Sfânt lucrează la asta. Se întâmplă pentru că Duhul Sfânt mijlocește în mod constant pentru noi. Pentru că Fiul lui Dumnezeu mijlocește în mod constant, așa cum spune Evrei. Romani 8 tratează mijlocirea Duhului Sfânt, iar Evrei 7 și alte locuri tratează mijlocirea Fiului lui Dumnezeu. Nu se întâmplă pur și simplu datorită decretului lui Dumnezeu. De acolo este inițiată, dar este dusă la îndeplinire prin lucrarea de mijlocire atât a Duhului Sfânt, cât și a Fiului Însuși.

Așadar, prin suspinele negrăite ale Duhului Sfânt, în timp ce El poartă cazul nostru, ca să spunem așa, înaintea tronului Tatălui, când vine în mijlocire în favoarea noastră, prin lucrarea Lui suntem puși în poziția în care, indiferent ce se întâmplă în viața noastră, totul lucrează împreună spre bine. Și, preaiubiților, acel adevăr este atât de puternic. Dacă totul lucrează împreună spre bine, atunci nimic nu poate lucra spre răul nostru. Nimic nu ne poate vătăma în cele din urmă. Nu poate exista niciodată condamnare. Nu poate exista niciodată pierderea mântuirii, sau acel verset este o minciună. Nu poți spune „toate lucrurile”, dar asta este ceea ce spune.

Acum, la ce ne uităm în aceste „toate lucrurile”? Vă dau doar câteva gânduri simple și poate vreți să notați câteva dintre ele, dacă puteți. Poate va trebui să luați caseta, pentru că vor veni destul de repede. Practic, mai întâi, doar ca să atingem acest punct, lucrurile bune lucrează împreună spre bine. Lucrurile bune lucrează împreună spre binele nostru. Nu vrem să pierdem acest lucru. Există lucruri bune care lucrează spre binele nostru.

Care sunt acele lucruri bune? Ei bine, mai întâi, Dumnezeu, Dumnezeu. Dumnezeu lucrează spre binele nostru. Gândiți-vă, de exemplu, la atributele Lui. Puterea lui Dumnezeu ne sprijină în necazul nostru, nu-i așa? Biblia spune în Psalm... mai degrabă în Deuteronom 33: „Dedesubt sunt brațele veșnice.” Și știm că Daniel, Iona, cei trei copii evrei au fost susținuți de puterea lui Dumnezeu. Știm că apostolul Pavel putea spune în 2 Corinteni 12, cred că versetul 9: „Puterea Mea în slăbiciune este făcută desăvârșită.” Cu alte cuvinte, Dumnezeu ne face bine. El ne insuflă putere. În Faptele 1:8, spune: „Veți primi (ce?) putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi.”

Așadar, lucruri bune precum atributele lui Dumnezeu. Înțelepciunea Lui este la dispoziția noastră. Minunata bunătate a lui Dumnezeu. În... Romani 2, citim unde spune: „Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință.” Deci, lucrurile bune lucrează spre binele nostru, buna călăuzire a lui Dumnezeu, buna înțelepciune a lui Dumnezeu, buna putere a lui Dumnezeu în favoarea noastră.

Putem vorbi despre promisiunile lui Dumnezeu. Sunt lucruri bune. Când vina vine la noi, ne amintim de promisiunea că Domnul este milostiv și plin de îndurare. Când vine neascultarea, ne amintim de Osea 14:4, unde Dumnezeu spune: „Îi voi vindeca de necredincioșia lor.” Sau Mica 7:18, care spune: „Care Dumnezeu este ca Tine, care ierți nelegiuirea?” Când vine necazul, ne amintim de Psalmul 91:15: „Voi fi cu el în strâmtorare.” Când vine lipsa sau nevoia, ne amintim de Filipeni 4:19: „Dumnezeul meu (ce să facă?) să îngrijească de toate trebuințele voastre.” Sau Psalmul 37:25: „N-am văzut pe cel neprihănit părăsit, nici pe urmașii lui cerând pâine.” Așadar, ne putem baza pe atributele lui Dumnezeu. Ne putem baza pe promisiunile lui Dumnezeu. Acestea sunt lucruri bune care lucrează spre binele nostru.

Un alt lucru este Cuvântul lui Dumnezeu. Biblia lucrează spre binele nostru. Face parte din „toate lucrurile” în sensul său cuprinzător. Faptele 20:32 spune prezbiterilor din Efes: „Și acum, vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.” Cuvântul lui Dumnezeu este o sursă de bunătate. Rugăciunea este, de asemenea, o sursă de bunătate. Rugăciunea este un lucru bun care lucrează spre binele nostru. Pe măsură ce ne rugăm, puterea lui Dumnezeu este eliberată în viețile noastre.

Îngerii, îngerii lucrează spre binele nostru. Evrei 1:14 spune că sunt „duhuri slujitoare trimise să îndeplinească o slujbă pentru cei ce vor moșteni mântuirea”. Și ceilalți creștini lucrează spre binele nostru. Îmi place 2 Corinteni 1:24, Pavel scrie: „Nu doar că avem stăpânire asupra credinței voastre, dar lucrăm împreună la bucuria voastră.” Noi lucrăm reciproc unii pentru alții. Ne îndemnăm unii pe alții la dragoste și la fapte bune, spune Evrei 10:24. Așadar, am vrut doar să acoperim acest lucru și să-l punem deoparte. Există lucruri bune care lucrează spre binele nostru. Dumnezeu, Cuvântul, îngerii, ceilalți credincioși, rugăciunea lucrează spre binele nostru. Dar nu cred că aceasta este adevărata forță a pasajului, deși, de fapt, toate acestea sunt adevărate.

Adevărata forță a pasajului merge dincolo de aceasta, pentru că acest lucru este evident. Știm că Dumnezeu lucrează spre binele nostru și știm că rugăciunea lucrează spre binele nostru, iar îngerii lucrează spre binele nostru, aceia sfinți. Și ceilalți credincioși sunt dedicați să lucreze spre binele nostru. Știm asta, dar ceea ce pierdem uneori din vedere este al doilea punct pe care vreau să-l accentuez, și anume că lucrurile rele lucrează spre binele nostru. Aceasta este problema. Lucrurile rele lucrează spre binele nostru.

Acum, înțelegeți clar. Aceasta nu înseamnă că lucrurile rele sunt bune, pentru că lucrurile rele sunt rele. De aceea sunt numite rele. Nu... nu vrem să le redefinim. Nu vrem să inventăm o teologie nouă. Lucrurile rele sunt rele. Păcatul este păcat, iar răul este rău și nu se va schimba. Așadar, lucrurile rele nu sunt bune, dar sunt folosite de Dumnezeu pentru a lucra spre binele nostru, iar aceasta este minunat, deoarece înseamnă că Dumnezeu este atât de suveran și atât de complet în control, încât cele mai rele lucruri, cele mai josnice lucruri, cele mai rele lucruri, cele mai odioase lucruri, El le poate răsturna și le poate face să lucreze spre binele nostru. Și aceasta înseamnă să fii în familia lui Dumnezeu, să ai această încredere uimitoare că, indiferent ce intră în viața ta, fie bine, fie rău, va fi, prin Dumnezeu, răsturnat, pus împreună într-un sinergism divin și, în cele din urmă, va ajunge spre binele tău aici și acum și în slavă pentru totdeauna. Gând uimitor.

Acum am... am încercat să mă gândesc cum să împart lucrurile rele; și am găsit, în esență, trei categorii, trei domenii în care lucrurile rele lucrează spre binele nostru. Primul este suferința, suferința. Acum, în sine, suferința este un lucru rău. Vreau să spun, este un rezultat al blestemului, nu-i așa? Dacă nu ar fi existat niciodată păcat, nu ar fi existat niciodată suferință. Nu ar fi existat niciodată durere, moarte, întristare, plâns și toate acestea. Așadar, trebuie să o legăm de rău. Deși, în sine, suferința poate să nu fie rea, ea este rezultatul unei lumi rele, al unei lumi căzute. Deci primul lucru rău care lucrează spre binele nostru este suferința.

Rut 1:21, vă amintiți ce spune acolo? „Cel Atotputernic m-a umilit.” Dumnezeu a adus, de fapt, o suferință. Vă amintiți ce a spus Iov? „Domnul a dat și Domnul (ce a făcut?) a luat.” Ieremia 24:5, v-am citit mai devreme. Dumnezeu spune: „Am să vă duc în robie. Am să vă duc în țara haldeilor. Veți suferi acolo. Este spre binele vostru.” Suferința noastră poate fi spre binele nostru. Dumnezeu este în suferința noastră, lucrând din acel lucru rău legat de căderea noastră și de lumea noastră blestemată un scop bun.

Acum, lăsați-mă doar să spun asta. Uneori suferința noastră este adusă pentru că suntem pedepsiți din cauza păcatului. Uneori nu. De fiecare dată când suferi, nu înseamnă că ai păcătuit și ești pedepsit. Uneori doar suferi pentru ca El să te rafineze în general. Adică poate că nu are neapărat de-a face cu un anumit păcat. Pur și simplu te rafinează în general. Te încearcă. Îți construiește puterea. Te dovedește, pentru ca, după ce ai fost încercat, să ieși ca aurul. Așadar, o parte din suferință se datorează direct faptului că păcătuiești. O parte se datorează direct faptului că Dumnezeu te rafinează... te rafinează.

Dar știm că toată suferința există, în esență, din cauza păcatului. Acum, o parte din suferință, o parte din suferință poate fi felul lui Dumnezeu de a te deschide pur și simplu către El, de a-ți întoarce atenția, de a-ți întoarce concentrarea. Suferința are multe scopuri, multe scopuri; dar, prin toate acestea, Dumnezeu lucrează un rezultat bun. Puteți citi Iacov 1 și îl găsiți acolo. Nu am de gând să trec prin toate Scripturile. Sunt nenumărate. Unde spune: „Să priviți ca o mare bucurie când treceți prin felurite încercări” și așa mai departe; și vom vorbi mai mult despre asta într-o clipă, pentru că sunteți încercați.

1 Petru 5:10 spune: „După ce veți suferi puțină vreme, Dumnezeul oricărui har... vă va desăvârși.” Face parte din procesul desăvârșirii. Vedeți, prin suferință învățăm bunătatea, simpatia, compasiunea, răbdarea și blândețea; și învățăm să privim la Dumnezeu și să ne încredem în El cu credință și să depindem de puterea Lui și să avem nevoie de harul Lui și să ne bucurăm de îndurarea Lui și de toate acestea. Vedeți, acestea sunt toate lucrurile pe care le învățăm prin suferință; și astfel suferința poate fi transformată în binele nostru.

Multe exemple biblice ale acestui lucru pot fi arătate, de exemplu, Iosif, poate o ilustrație clasică. Frații lui l-au aruncat într-o groapă. Frații lui l-au vândut. A fost aruncat în închisoare, dar sfârșitul poveștii lui Iosif este că totul a lucrat spre bine. Vreau să spun că dacă Iosif nu ar fi ajuns niciodată în Egipt, dacă Iosif nu ar fi fost niciodată aruncat în închisoare, dacă Iosif nu ar fi interpretat niciodată visele, atunci Iosif nu ar fi fost acolo să le spună oamenilor că urma să fie o foamete pentru care se puteau pregăti, iar civilizația lor ar fi fost nimicită. Și dacă Iosif nu ar fi fost niciodată pus în groapă și vândut ca sclav și nu ar fi coborât acolo și nu ar fi trecut prin toate acestea și nu ar fi ajuns prim-ministru, când a venit foametea și frații lui au coborât acolo și au vrut să cumpere grâne, nu ar fi putut să le primească dacă el nu ar fi fost prim-ministru. Propriul lor frate, care, plin de compasiune, le-a dat tot ce aveau nevoie. Vedeți, Dumnezeu a luat toate acele lucruri rele, toată acea suferință prin care a trecut, și le-a făcut în cele din urmă să lucreze spre binele lui și spre binele oamenilor din jurul lui.

Manase, împăratul, a fost pus în lanțuri și, în 2 Cronici 33:11 și 12, aceasta a fost în mod evident spre binele lui, pentru că spune: „Când a fost în strâmtorare, s-a rugat Domnului, Dumnezeului lui, și s-a smerit adânc înaintea Dumnezeului părinților săi. El I-a făcut rugăciuni, și Domnul, lăsându-Se înduplecat, i-a ascultat cererile.” Așadar, suferința ne poate atrage spre Dumnezeu și aceasta este bine. Suferința poate curăța păcatul din viețile noastre și aceasta este bine. Suferința ne poate învăța prin ce trec ceilalți oameni, astfel încât să fim plini de compasiune, și aceasta este bine. Vedeți?

Iov a pierdut totul. Vreau să spun, omul a pierdut totul, un set absolut incredibil de împrejurări, a pierdut totul. Singurul lucru care a rămas a fost soția lui; și, pe măsură ce lucrurile au mers mai departe, poate și-ar fi dorit ca ea să fi plecat și să fi rămas toate celelalte. Ea a făcut câteva sugestii prostești. Dar el a pierdut totul. A avut ulcer. Avea bube pe tot trupul. A fost implicat într-o catastrofă fără egal. Hambarele lui au fost distruse. Vitele lui au fost furate. Copiii lui au fost uciși și, prin toate acestea, tot... tot ce a rezultat în cele din urmă a fost că a spus: „Doamne, am crezut că Te cunosc, dar acum Te văd. Urechea mea auzise vorbindu-se de Tine; dar acum ochiul meu Te-a văzut. De aceea mă căiesc în țărână și cenușă.” O, Dumnezeule, pentru prima dată Te văd, a spus el, Te văd. Și l-a costat totul; iar prin aceasta, bineînțeles, Dumnezeu i-a dat înapoi mai mult decât pierduse vreodată.

Apostolul Pavel, știți, era apăsat de țepușul lui în carne, în 2 Corinteni, și își varsă inima înaintea lui Dumnezeu ca să-l elibereze de acel țepuș în carne; dar prin țepușul în carne el a văzut mai desăvârșit puterea lui Dumnezeu manifestată prin slăbiciunea lui. Chiar și în orbirea lui de pe drumul Damascului, a fost atras la Hristos. Așadar, suferința este bună. Suferința, mai degrabă, poate fi făcută să lucreze spre binele nostru. Suferința, fiind rea în sine, poate fi răsturnată pentru a aduce binele, poate fi folosită de Dumnezeu pentru a aduce binele.

Lăsați-mă să văd dacă pot să clasific, în general, câteva dintre lucrurile pe care le-am spus, câteva motive pentru care suferința lucrează spre binele nostru. Numărul unu, ne învață să urâm păcatul. Ne învață să urâm păcatul. Luther... Luther a spus că nu a înțeles niciodată psalmii imprecatori până când nu a suferit. Cu alte cuvinte, nu a înțeles niciodată de ce David cerea răzbunare asupra vrăjmașilor săi până când el însuși a suferit din partea celor care Îl urau pe Dumnezeu. Suferința ne învață să urâm păcatul. Thomas Watson a spus: „O boală învață de obicei mult mai mult decât o predică.” Și unul dintre lucrurile pe care boala le învață este ura față de păcat. Îl văd pe Isus la mormântul lui Lazăr, iar Lazăr este mort și se spune că Isus a fost mișcat în duhul Său. Spune în alți termeni, dar aceasta este ideea. În El fierbea o mânie, iar acea mânie era legată de păcat, pentru că stătea acolo privind dezintegrarea unei familii. Toate lacrimile, toată durerea și toată întristarea din moartea unei persoane iubite Îl sfâșiau, pentru că știa că aceea era doar una dintre milioanele de scene ca aceasta. Și când treci prin suferință, înveți să urăști lucrul care a adus-o, iar aceasta este o lecție mare de învățat.

În al doilea rând, suferința este bună pentru că ne învață să vedem răul din noi. Ne învață să vedem răul din noi. Ei bine, când începi să suferi, vei afla ce se întâmplă cu adevărat înăuntru, nu-i așa? Și când totul merge bine, vreau să spun că ești atât de evlavios încât cauți primul loc liber în Treime. Știi ce vreau să spun? Ești gata să faci următorul pas spre slavă, vezi, dar de îndată ce lucrurile încep să se prăbușească în jurul tău și apar lupte, necazuri, durere și anxietate, atunci începi să-ți scuturi pumnul spre Dumnezeu. „Ce faci acolo sus, Dumnezeule? Stai puțin. Nu acesta era felul în care trebuia să fie scris scenariul. Nu așa mi se spune la... la televiziunea creștină.” Vedeți.

Dar începi să vezi nerăbdarea, nu-i așa? Începi să vezi îndoiala. Afli dacă te încrezi cu adevărat în Dumnezeu când ești dus cu căruciorul pentru operația aceea de cancer sau pentru operația de bypass triplu. Îți spui: „Ah, nu știu dacă cred în Dumnezeu pentru aceasta sau nu.” Vedeți, când treci prin suferință, vei vedea răul din inima ta. Este foarte bine să înveți asta, nu-i așa? Ori de câte ori ești trecut prin suferință, afli cât de scurt îți este fitilul, unde este temperamentul tău, cât de mult te încrezi în Dumnezeu, cât de puternică este credința ta.

În al treilea rând, suferința lucrează spre binele nostru pentru că ne împinge sufletele la Dumnezeu. Ne împinge sufletele la Dumnezeu. În prosperitate, inima se împarte ușor. Asta spunea Deuteronom 6. Intri în țară. Ai tot ce-ți dorești și Îl uiți pe Dumnezeu. Când ești prosper, inima ta este împărțită. Ascultați, suferința alungă imediat lumea și trimite copilul lui Dumnezeu chiar în prezența lui Dumnezeu. Vreau să spun că mergi prin viață foarte bine. Totul este grozav. Omule, ești preocupat de casa ta, mașina ta, slujba ta, afacerea ta, garderoba ta; și apoi unul dintre copiii tăi se îmbolnăvește de o boală terminală. Totul se schimbă în sistemul tău de valori, iar inima ta este împinsă să-L caute pe Dumnezeu, iar suferința de a purta acea durere, aceasta este bună. Este bună.

Un alt lucru este că suferința lucrează spre binele nostru pentru că ne conformează lui Hristos. Ne conformează lui Hristos. Cred că, în suferință, intrăm într-o mică măsură în părtășia suferințelor Lui. Înțeleg puțin, doar puțin, din înțelesul suferinței lui Hristos, pentru că am suferit. Poate că voi înțelegeți mai mult, pentru că ați suferit mai mult; dar suferința ne aduce în identificare. Cred că aceasta celebra Pavel când a spus: „Port în trupul meu semnele Domnului Isus.” Știa ce înseamnă să fie bătut. Știa ce înseamnă să fie lovit pentru că a crezut, lovit cu pietre și cu nuiele și orice altceva. Știa toate acestea; și, într-un sens, se identifica cu ocara lui Hristos, purtând-o în propriul său trup. Și astfel suferința poate fi un prieten binevenit, chiar dacă, în sine, reflectă un lucru rău. Este întoarsă spre binele nostru pentru că ne conformează lui Hristos. Ne ajută să înțelegem mai bine propria Lui inimă și propria Lui durere și propria Lui suferință; iar aceasta ne atrage într-o intimitate mai profundă cu Cel care a suferit atât de suprem pentru noi.

Și permiteți-mi să sugerez încă un lucru. Suferința lucrează împreună spre bine și pentru că alungă păcatul. Suferința alungă păcatul. Suferința este un foc care arde zgura. Suferința este un foc care descoperă aurul curat, argintul curat. Ne rafinează. Iov 23:10, Iov a avut dreptate. A spus: „Dar El știe ce cale am urmat; și, dacă m-ar încerca, aș ieși curat ca aurul.” Suferința alungă păcatul. Știți, când intri în suferință, intri în durerea suferinței și ești forțat să-L cauți pe Dumnezeu, iar sufletul tău strigă către Dumnezeu și începi să vezi răul din inima ta demascat, în timp ce te lupți cu suferința. Are loc un minunat proces de purificare.

În Zaharia 13, Dumnezeu spune că va trece Israelul prin necaz și două părți din trei vor fi, spune în versetul 8, „Două treimi vor fi nimicite, vor pieri, dar a treia va rămâne.” Aceasta este rafinarea lui Israel la sfârșit: „Voi duce treimea aceasta în foc, și o voi curăți cum se curăță argintul, o voi lămuri cum se lămurește aurul. Ei vor chema Numele Meu, și-i voi asculta; Eu voi zice: «Acesta este poporul Meu!» Și ei vor zice: «Domnul este Dumnezeul meu!»” Cu alte cuvinte, va exista o alungare a păcatului, o purificare, o nouă sfințenie în procesul încercării, al luptei.

Un alt lucru, eu cred, de asemenea, că suferința lucrează împreună spre bine pentru că ne dezvăluie că suntem fii ai lui Dumnezeu. Este un lucru confirmator. În Evrei, puteți să vă întoarceți pentru o clipă la capitolul 12, versetul 7, și vă veți aminti, sunt sigur, acest pasaj minunat. Spune așa: „Suferiți pedeapsa: Dumnezeu Se poartă cu voi ca și cu niște fii.” Ce înseamnă aceasta? Întoarceți-vă la versetul 6: „Căci Domnul pedepsește pe cine-l iubește și bate cu nuiaua pe orice fiu pe care-l primește.” Versetul 8: „Dar, dacă sunteți scutiți de pedeapsă, de care toți au parte, sunteți niște feciori din curvie, iar nu fii.”

Cu alte cuvinte, când vă vedeți trecând prin suferință și știți că Domnul vă pedepsește și vă rafinează, ar trebui să vă bucurați, pentru că El vă face fii așa cum trebuie să fiți. Vreau să spun că am... am doi fii și, de-a lungul anilor, ne-am pedepsit copiii; și ne-am disciplinat copiii; și aceasta pentru că vrem să-i rafinăm în fiii care vrem să fie; iar aceasta confirmă înfierea lor. Au puține întrebări despre cine este tatăl lor, pentru că sunt atât de familiarizați cu exercițiul disciplinei. Știu de unde vine disciplina și știu scopul tatălui iubitor. Sper că este așa în propria voastră viață, în propria voastră familie. Este cu siguranță adevărat în familia lui Dumnezeu, pe măsură ce El exercită disciplina și pedeapsa, pentru a rafina. Așadar, când vi se întâmplă, puteți privi în sus și spune: „Îl… Îl binecuvântez pe Dumnezeu că sunt copilul Lui.”

Și, de fapt, pentru că toate acestea sunt adevărate, toate aceste lucruri pe care vi le-am menționat, pentru că sunt... toate adevărate, putem spune împreună cu Iov: „Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu.” Iov 5:17. „Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu.” Așadar, suferința este bună. Este bună pentru că rafinează. Este bună pentru că curăță și purifică, iar noi... am văzut toate acele lucruri care lucrează cu adevărat împreună spre bine. Ne învață să urâm păcatul, ne învață să vedem răul din noi, ne împinge sufletele la Dumnezeu, ne conformează lui Hristos, alungă păcatul, confirmă înfierea noastră; și astfel, „Ferice de omul pe care-l ceartă Domnul.”

Lăsați-mă să vă dau o ilustrație a acestui lucru pe care l-am discutat în seria noastră despre închinare. Deschideți la Ieremia 48, un verset foarte obscur care va fi poate mai puțin obscur după ce îl vom privi în seara aceasta. Aici, în capitolul 48 din Ieremia, prorocul Ieremia rostește o mustrare împotriva Moabului, pronunță un blestem și o judecată asupra Moabului, și spune că Moabul este blestemat în versetul 10; iar apoi versetul 11 spune de ce. Foarte interesant. Moabul a fost în largul lui. „Moabul a fost în largul lui din tinerețea lui.” Știți care era problema Moabului? Nu a avut niciodată necazuri. Națiunea aceea de oameni nu a avut niciodată război, nu a avut niciodată suferință și, prin urmare, nu a fost niciodată rafinată. „Și s-a odihnit pe drojdia lui și n-a fost vărsat dintr-un vas în altul, nici n-a mers în robie; de aceea i-a rămas gustul și nu i s-a schimbat mirosul.”

Ce anume înseamnă asta? Asta am spus și eu până când am citit puțin într-o carte despre felul în care israeliții făceau vin. Luau strugurii, îi zdrobeau și din aceasta își umpleau burdufurile cu suc, și îl lăsau, desigur, să rămână acolo; iar pe măsură ce rămânea acolo, evident, fără refrigerare în acea parte a lumii, fermenta; iar drojdiile sau sedimentul, sau drojdia, cum i se spune, se scufunda la fund; și după o perioadă de timp, evident, luau partea de sus; și turnau ceea ce rămânea sus într-un alt burduf și puneau deoparte drojdia. Și în acest burduf avea loc o sedimentare încă și mai lungă, și erau mai puține drojdii, dar tot mai rămâneau; iar acestea se așezau pe fundul acelui... al celui de-al doilea burduf; și apoi un al treilea era luat la timpul potrivit; iar cel mai bun vin rămas sus era turnat în al treilea, iar aceasta continua, din burduf în burduf, din burduf în burduf, până când în cele din urmă nu mai era deloc drojdie pe fund. Și aceasta este arta facerii vinului care dezvăluie vinul dulce, limpede.

Drojdia era strânsă laolaltă; și de aici vine oțetul; și vedeți ce spune textul. Uitați, problema cu Moabul este că Moabul nu a fost niciodată turnat din încercare în încercare, din suferință în suferință, din suferință în suferință, astfel încât amărăciunea să poată cădea, vedeți? Astfel încât acreala să poată ieși. Așa că acum nu mai există vin dulce rămas. Dar, în esență, Dumnezeu spune: „Cu Israel, l-am turnat pe Israel din problemă în problemă, din suferință în suferință și, în cele din urmă, Israel va ieși dulce. Mirosul va fi la fel de dulce ca gustul.”

În Psalmul 119,... acel mare psalm cunoscut în primul rând pentru lungimea lui, dar care ar trebui cunoscut pentru exaltarea Cuvântului lui Dumnezeu, sunt trei versete pe care vi le voi citi. Nu trebuie să le căutați dacă nu vreți, dar vreau să vi le citesc. Psalmul 119, versetul 67 spune așa: „Pînă ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvîntul Tău.” Ei bine, aceasta este bun. „Pînă ce am fost smerit, rătăceam; dar acum păzesc Cuvîntul Tău.” Versetul 71, iată concluzia lui: „Este spre binele meu că m-ai smerit, ca să învăț orînduirile Tale.” Versetul 75: „Știu, Doamne, că judecățile Tale sînt drepte: din credincioșie m-ai smerit.” Suferința este un rezultat direct al păcatului în lume. În sine, este rea. Dumnezeu o răstoarnă spre bine, dar nu în cazul tuturor.

În al doilea rând, nu numai că suferința lucrează împreună spre bine, dar lupta. Să folosim un alt cuvânt cu S (în engleză), lupta. Acesta este doar cuvântul meu cu S pentru ispită, bătălia cu păcatul. Veți spune: „Vrei să spui că răul ispitei lucrează împreună spre bine?” Da, o face. Chiar o face. Totul o face. Vreau să spun că trebuie să o punem și pe aceasta acolo. Totul o face. Asta spune. Veți spune: „Vrei să spui că atunci când sunt ispitit, aceasta lucrează împreună spre binele meu?” Exact. Lăsați-mă să vă spun de ce. În primul rând, ispita ne trimite în genunchi să ne rugăm. Este aceasta bine? Este bine, nu-i așa? Vedeți cum Dumnezeu răstoarnă aceasta? Ispita ne trimite în genunchi să ne rugăm. Știți cum este când animalul vede vânătorul. Aleargă cu atât mai repede spre siguranță. Iar când credinciosul îl vede pe diavol și pe leul care răcnește, o ia cât de repede poate, sperăm în prezența lui Dumnezeu. Așadar, chiar și atunci când ești împins de Satan și ești atacat de ispită, Dumnezeu răstoarnă aceasta foarte adesea spre bine, împingându-te în prezența Lui chiar prin ispita însăși.

Un alt motiv pentru care ispita poate fi făcută să lucreze spre binele nostru este că ne distruge mândria spirituală. Ne distruge mândria spirituală. În realitate, ea omoară justificarea noastră falsă, ideea că suntem în regulă. Acum, când te lupți cu păcatul și ispita, te confrunți cu faptul că ești cu adevărat și nu mai ai loc pentru mândrie. Arată cât de slab ești cu adevărat.

Și, în al treilea rând, am putea spune că până și lupta poate lucra împreună spre bine, pentru că ne învață lecții pe care să le folosim pentru a-i ajuta pe alții, nu-i așa? Știți, când Domnul a fost ispitit, de trei ori Satan a venit la El în Matei 4 și Luca 4; iar când Satan a venit la El, L-a ispitit, iar Domnul a răspuns, iar Biblia a consemnat tot acel lucru; și cred că motivul este ca Domnul să ne poată arăta cum a tratat atacurile lui Satan; iar când trecem prin aceleași lucruri, suntem în stare să-i ajutăm pe alții. Este același lucru pe care Evrei ni-l spune despre Hristos, că El, fiind ispitit în toate lucrurile asemenea nouă, și totuși fără păcat, este în stare să ne ajute în ispitele și luptele noastre.

Așadar, chiar și ispitele noastre pot lucra împreună spre bine, pentru că ne învață lecții pe care le putem folosi pentru a-i ajuta pe alții. Și apoi un alt lucru: lupta poate duce la bine pentru că ne face să ne sprijinim pe puterea lui Hristos. Ne face să ne sprijinim pe puterea lui Hristos. Aceasta este foarte asemănătoare cu faptul de a fi împins spre Dumnezeu, doar poate că o vedem din perspectiva noului legământ. Ne face să ne sprijinim pe puterea lui Hristos. Psalmii au strigat atât de des către Dumnezeu, iar în Noul Testament știm că apostolul Pavel a trăit într-o dependență totală și neîncetată de puterea lui Hristos, pe care a găsit-o pe deplin suficientă.

Și apoi încă un gând. Iubesc asta. Lupta ispitei lucrează împreună spre binele nostru pentru că ne face să dorim Cerul. Ți s-a întâmplat vreodată să simți că ai vrea să pleci cu totul de aici? Sigur că da. Sigur că da. Și când, mai ales, intri într-un fel de luptă îngrozitoare cu ispita, ca Pavel, strigi: „O, nenorocitul de mine! Eu... eu nu pot face lucrurile pe care vreau să le fac. Fac lucrurile pe care nu vreau să le fac”, și începi să dorești cerul. Începi să tânjești după cer. Începi să te întinzi spre slavă. Cred că Pavel avea aceasta în minte când a spus, uite, a spus că a pleca și a fi cu Hristos este cu mult mai bine, nu-i așa? „Căci pentru mine a trăi este Hristos și a muri (este ce?) este un câștig.” Așadar, chiar și ispita lucrează împreună spre binele nostru. Ne trimite la rugăciune. Ne frânge mândria. Ne învață ca să-i putem ajuta pe alții. Ne face să ne sprijinim pe Hristos și ne face să dorim cerul.

Există un al treilea lucru. Suferința, lupta și iată al treilea lucru, păcatul. Veți spune: „Glumești.” Nu, păcatul. Veți spune: „Vrei să-mi spui că păcatul poate lucra împreună spre bine?” Da, așa este. Ei bine, pot înțelege partea cu suferința, pentru că este rezultatul căderii lumii; și pot înțelege lupta, pentru că este bătălia care poate ne dovedește puternici; dar păcatul lucrează împreună spre bine? Ei bine, spune „toate lucrurile”, iar acesta este un „toate lucrurile” fără calificare.

Veți spune: „Ei bine, cum poate?” Nu prin caracterul păcatului, pentru că păcatul este mizerabil, murdar, josnic și așa va fi întotdeauna. Ci prin faptul că Dumnezeu îl răstoarnă și transformă amarul în dulce și întunericul în lumină. Dumnezeu răstoarnă literalmente păcatul nostru spre binele nostru; și, prieteni, lăsați-mă să vă spun ceva. Cred că aceasta este cu adevărat inima pasajului. Aceasta este realitatea supremă care asigură. Indiferent ce intră în viața unui creștin, în cele din urmă va fi făcut să lucreze împreună spre binele nostru. Așadar, nimic nu poate fi făcut să lucreze împreună spre răul nostru, nici măcar păcatul.

Nu, nu minimalizez urâțenia păcatului. Nu minimalizez frumusețea sfințeniei. Nu spun că păcatul nu merită iadul veșnic, pentru că merită... ea... pentru că merită. Tot ce spun este că Dumnezeu îl răstoarnă în cazul unui credincios. Atât. Îl răstoarnă.

Lăsați-mă să văd dacă nu pot să vă ilustrez aceasta foarte pe scurt. Păcatele altor oameni lucrează spre binele nostru. Păcatele altor oameni lucrează spre binele nostru. Veți spune: „Cum?” Lăsați-mă să vă spun cum. De exemplu, ele generează o mânie sfântă, iar aceasta este bine. Când văd păcatul în alți oameni, simt în propria mea inimă o indignare sfântă împotriva acelui păcat, nu-i așa? Aceasta este bine. Așadar, păcatul altora poate genera o mânie sfântă și, de asemenea, ne face mai puternici în opoziția noastră față de păcat. Când văd ce face păcatul altor oameni și... și încep să devin sfânt într-o... într-o mânie sfântă împotriva acelui păcat, atunci mă opun și mai puternic acelui păcat.

Și apoi încă un adevăr simplu; devin mai recunoscător că Domnul m-a izbăvit de el. Și astfel cred că păcatele celorlalți lucrează spre binele nostru aducând nu numai o ură sfântă față de păcat și o puternică aversiune față de el, ci și o recunoștință profundă pentru mântuire, pentru mântuire, că am fost eliberați de lucrurile cărora alții le sunt robi.

Dar să mergem la punctul principal al întregului lucru. Cred că propriile noastre păcate lucrează în cele din urmă spre binele nostru. „O, Doamne”, veți spune, „este imposibil.” Nu, nu. Dumnezeu este atât de puternic, atât de absolut suveran, încât chiar și păcatele pe care le comitem sunt răsturnate. Ele sunt rele în sine, dar consecința lor este înlăturată; acum ascultați-mă: diferența dintre un creștin și un necreștin nu este că creștinul nu păcătuiește; este că creștinul păcătuiește, iar consecințele sunt în cele din urmă înlăturate. Acum, consecințele imediate ale disciplinei nu sunt înlăturate, dar consecința supremă a condamnării este. Și în loc ca păcatul să ducă la condamnarea noastră, Dumnezeu, prin harul lui Isus Hristos dat nouă și pentru că El a plătit deja pedeapsa pentru păcatul nostru și a purtat toată pedeapsa, înlătură consecința supremă a acelui păcat; iar în locul ei îl răstoarnă și pune binele nostru.

De exemplu, păcatele pot lucra spre binele nostru pentru că ne fac să privim în sus, spre slavă. Am citit în Romani 8 cum întreaga creație face ce? Suspină, strigă după răscumpărare, răscumpărarea trupului. Când vedem păcatul în viețile noastre, strigăm după izbăvire. Aceasta este bine. Altceva: păcatul din viața unui creștin îl va împinge spre Dumnezeu. Când vezi păcat în viața ta, unde mergi? La Domnul, ca să mărturisești, să te pocăiești. Este aceasta bine? Da, este bine. Este bine să fii în părtășie cu El.

În plus, păcatele din propriile noastre vieți, Dumnezeu le răstoarnă și ele ajung să fie mari lecții care ne învață smerenia, pentru a înlătura orice mândrie falsă sau neprihănire de sine falsă. Așadar, ne fac să privim spre cer. Ne împing spre Dumnezeu. Ne înlătură falsa noastră pioșenie și ne smeresc. Ne umplu de laudă pentru iertare. Așadar, chiar și păcatul, Dumnezeu îl răstoarnă.

Păcatul din viața noastră ne face, de asemenea, să urâm păcatul. Urâm ceea ce vedem, iar aceasta este bine. Lucruri bune, deci. Lucruri bune. Lucruri precum natura lui Dumnezeu, promisiunile lui Dumnezeu, Cuvântul lui Dumnezeu, rugăciunea, îngerii, ceilalți credincioși. Lucrurile bune lucrează împreună spre binele nostru, iar lucrurile rele fac și ele aceasta. Lucruri rele precum suferința, lupta și păcatul lucrează spre binele nostru. De ce? Pentru că ne învață să urâm păcatul. Ne învață să vedem căderea noastră. Ne învață să-L dorim pe Dumnezeu. Ne învață să fim conformați lui Hristos, să fim oameni ai rugăciunii, să fim smeriți, să-i ajutăm pe alții, să fim recunoscători, să iubim harul lui Dumnezeu, să tânjim după cer.

Vedeți, Dumnezeu înlătură condamnarea supremă a păcatelor noastre, pentru că Hristos a luat-o deja și folosește păcatele noastre ca mijloace pentru a ne învăța, pentru a ne face mai buni în această viață. Și, în cele din urmă, în slavă, suntem asemenea lui Isus Hristos, pentru că acolo nu plătim nicio consecință. El a plătit totul.

Acum, vreau cu adevărat să accentuați acest lucru în gândirea voastră. Este dublu, după cum am spus cu câteva clipe în urmă, și voi trage o concluzie cu acest gând. Ne uităm la un bine care nu este doar temporal, ci veșnic, astfel încât toate lucrurile din această viață lucrează împreună spre binele nostru, așa cum v-am spus, din cauza a ceea ce ne învață Dumnezeu prin aceste lucruri. Dar vreau să observați că trebuie să mergem un pas mai departe. Toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Dincolo de temporal, spre veșnic, și aceasta, dragi prieteni, este forța principală a acestui verset. Nu ne spune în primul rând că lupta, suferința și păcatul au ca produs o bunătate temporală. Spune că tot iadul care se năpustește asupra noastră și toată umanitatea noastră activată nu pot schimba niciodată slava supremă care este a noastră în Hristos. Aceasta este ceea ce spune cu adevărat în inima lui. Celelalte sunt consecințe ale acestui lucru.

Veți spune: „De unde știi?” Versetul 29: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său.” Cu alte cuvinte, pe oricine Dumnezeu l-a ales înainte de întemeierea lumii, l-a ales ca, în cele din urmă, să fie asemenea lui Hristos după ce această lume va fi trecut. Vedeți ideea? Aceasta este ideea. Și care este binele nostru suprem? Care este bunătatea morală, intrinsecă, supremă a omului? Că va fi asemenea cui? Lui Hristos, care singur este bun.

Și astfel spune: „Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a și hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentru ca El să fie Cel întâi-născut dintre mai mulți frați.” Doar primul dintr-un grup întreg. „Și pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a și chemat; și pe aceia pe care i-a chemat, i-a și socotit neprihăniți; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniți, i-a și proslăvit.” Vedeți vreunul abandonat? Niciunul.

Nu vă spun aceasta pentru că am vreun fundal denominațional. Vă spun doar ceea ce spune Biblia. Vedeți, întregul punct este acesta: toate lucrurile lucrează împreună spre bine, pentru că Dumnezeu a hotărât dinainte că așa va fi. Că noi, cei care am fost aleși în El înainte de întemeierea lumii, vom ajunge asemenea lui Isus Hristos. Acesta este binele suprem. Asta spune versetul. Este un verset care nu numai că ne promite că binele temporal va ieși din situații dificile, ci că toate păcatele acestei lumi și luptele și suferințele nu pot schimba niciodată bunătatea supremă de a fi în chipul lui Hristos într-o zi, în prezența lui Dumnezeu. Mare adevăr. Mare adevăr. Ei bine, aceasta este o expresie din patru.

Să ne rugăm. Doamne, suntem atât de copleșiți de asta. Eu sunt și știu că Duhul Tău a pătruns în toate inimile cu acest adevăr. Este atât de mângâietor, atât de asigurător, atât de plin de har. Noi... noi nu am abuza de aceasta. Îți mulțumesc, o, Dumnezeule, că toate lucrurile, lucrurile bune, lucrurile rele, suferința, lupta, chiar și păcatul, sunt răsturnate în sinergismul divin care ia totul și îl face să lucreze împreună spre binele nostru aici și acum, pe măsură ce suntem conformați tot mai mult chipului lui Hristos; și spre binele nostru suprem, pe măsură ce suntem în chipul Lui, pentru că acesta este planul. Îți mulțumesc, Tată, pentru acel plan, că pe cei pe care i-ai cunoscut mai dinainte i-ai hotărât mai dinainte; și pe cei pe care i-ai hotărât mai dinainte i-ai chemat; și pe cei pe care i-ai chemat i-ai socotit neprihăniți; iar pe cei pe care i-ai socotit neprihăniți i-ai proslăvit. Îți mulțumesc pentru aceasta. Îți mulțumesc pentru Duhul Sfânt binecuvântat, care lucrează acel plan prin mijlocirea Lui continuă în favoarea noastră. Și Îți mulțumesc pentru Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru, Domnul Isus Hristos, care de asemenea mijlocește și este întotdeauna Marele nostru Preot viu și credincios.

Fie ca noi, cei care am primit o asemenea mântuire veșnică, să demonstrăm recunoștință printr-o viață de ascultare care arată fără umbră de îndoială că mântuirea noastră este într-adevăr reală. Și fie ca Tu să fii proslăvit, o, Tată. Primește lauda și mulțumirea noastră smerită.

În timp ce capetele voastre sunt plecate pentru doar ... o clipă, înainte de a primi câțiva membri noi, în timp ce plecăm în seara aceasta pentru a avea părtășie. Dacă nu-L cunoașteți pe Domnul Isus Hristos, ați văzut în seara aceasta minunata, mângâietoarea și emoționanta speranță a unui creștin. Și dacă doriți să cunoașteți aceeași speranță, că totul în viața voastră, indiferent ce este, lucrează împreună spre binele și slava voastră supremă, pentru că Isus a plătit pedeapsa pentru păcat și oferă mântuire, mântuire veșnică, celor care vin la El prin credință. Dacă aceasta este dorința inimii voastre, mă rog doar să vă deschideți inima Lui chiar acolo unde sunteți.

Creștine, fii bucuros. Creștine, fii recunoscător. Creștine, fii mângâiat, fii plin de speranță. Ia orice vine pe drumul vieții și pune-l în acea pungă nelimitată numită Romani 8:28 și să știi că într-o zi se va transforma în aur. Fii recunoscător. Tată, Te rugăm să-i aduci pe aceia pe care dorești să-i aduci; și, Doamne, în inimile noastre, umple-ne de recunoștință și de mare încurajare și libertate și bucurie, datorită acestei mari promisiuni. Îți mulțumim în Numele lui Hristos. Amin.