Ei bine, haideți să ne deschidem Bibliile din nou la Romani 8:28, acel măreț, măreț verset pe care am început să-l examinăm duminica trecută seara. Sunt la fel de încântat și entuziasmat de ceea ce ne va învăța Duhul lui Dumnezeu în seara aceasta, cum am fost și săptămâna trecută. Acest verset pur și simplu continuă să ne descopere un adevăr mare, profund, minunat și bogat.

Vreau să citesc versetele 28 până la 30, astfel încât să înțelegeți întregul context. Romani 8: „De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său. Căci pe aceia pe care i-a cunoscut mai dinainte, i-a şi hotărât mai dinainte să fie asemenea chipului Fiului Său, pentruca El să fie cel întîi născut dintre mai mulţi fraţi. Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat; şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi socotit neprihăniţi; iar pe aceia pe care i-a socotit neprihăniţi, i-a şi proslăvit.”

Așa cum am învățat, acest capitol este un lanț muntos cu multe vârfuri și am putea numi acest lanț muntos securitatea în Duhul. Și dacă acesta este numele lanțului, atunci versetul 28 este cel mai înalt vârf dintre toate, cel mai maiestuos munte din lanț. El rezumă pentru noi securitatea credinciosului într-un mod în care nicio altă porțiune a Scripturii nu o face. Când spune „şi ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre bine”, aceasta este o declarație de o securitate mare, cu bătaie lungă. Acum, este atât de mult aici, așa cum am spus data trecută, încât vreau să o împart în patru părți simple: extinderea securității, destinatarii securității, sursa securității și, în final, un scurt cuvânt despre certitudinea securității. Și le văd pe toate acestea în versetul 28.

Acum amintiți-vă că data trecută am vorbit despre extinderea securității, găsită în declarația, „şi ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele”. Aceasta este o declarație absolut cuprinzătoare. Acest „toate lucrurile” este nelimitat. Am vorbit despre toate lucrurile bune și toate lucrurile rele. Toate lucrurile lucrează împreună în cele din urmă spre bine, fie că vorbim despre suferință, fie despre lupta cu păcatul, fie despre păcatul însuși. Acele lucruri care în ele însele sunt rele sunt anulate de Dumnezeu pentru binele nostru, prezent și în final în viitor.

Acum, în sensul prezent, am încercat să subliniez data trecută că toate lucrurile care ni se întâmplă în această viață, toate lucrurile bune și toate lucrurile rele, lucrează împreună pentru binele nostru aici și acum. Ele ne rafinează și ne-am uitat în mod particular la acele lucruri pe care le-am menționat: suferința, lupta și păcatul. Noi credem că sunt rele în ele însele și credem corect, sunt, dar Dumnezeu le conduce pentru binele nostru. Și am spus că lucrurile rele lucrează pentru binele nostru aici și acum în această viață în multe feluri. Ele ne învață să urâm păcatul. Ne ajută să ne vedem starea decăzută. Ne motivează să Îl dorim pe Dumnezeu. Ne conformează suferințelor lui Hristos. Ne conduc la rugăciune. Ne fac să fim smeriți. Ne dau date cu care, și experiență cu care, putem ajuta pe alții. Ne fac să fim mulțumitori pentru eliberarea lui Dumnezeu. Ne fac să iubim harul lui Dumnezeu și să tânjim după cer.

Și astfel, chiar și aici și acum, toate lucrurile lucrează împreună spre bine. Situațiile din această viață care ni se întâmplă, care în ele însele par rele, pot fi în această viață bune din motivele pe care tocmai le-am enunțat. Dar cred că impactul versetului 28 intenționează să meargă dincolo de asta, și că adevăratul bine din versetul 28 este binele suprem. Binele viitor al gloriei eterne și cred că acest lucru este susținut de contextul versetelor 29 și 30, că ne îndreptăm spre glorificarea supremă. Este, de asemenea, susținut de contextul pasajului anterior, care vorbește despre noi așteptând înfierea, adică răscumpărarea trupului nostru, suspinând după glorie. Este gloria pe care o așteptăm. Este gloria supremă a prezenței Domnului Isus Hristos, un cămin în cerurile eterne. Și tot ceea ce ni se întâmplă în această viață ne mișcă spre acea glorie. Nimic nu poate rezista la asta; nimic nu poate lupta împotriva la asta cu succes. Dumnezeu conduce totul pentru binele nostru aici și acum în timp ce ne rafinează și pentru gloria noastră supremă în prezența Sa eternă.

Și am văzut data trecută că Duhul lui Dumnezeu ne slujește păzindu-ne, susținându-ne, mijlocind pentru noi, ca să putem fi păstrați pentru acea zi a gloriei finale. Deci, ceea ce spune versetul cu adevărat este că nimic nu ni se poate întâmpla care să anuleze planul suprem al lui Dumnezeu pentru binele nostru în Hristos Isus. Și aceasta este esența versetelor 29 și 30. Că El ne-a cunoscut mai dinainte, ne-a hotărât mai dinainte, ne-a chemat, ne-a justificat și ne va proslăvi.

Și astfel nu poate exista niciodată nimic ținut împotriva noastră; nu poate exista niciodată nimic care să ne ia asta. Și versetul 31 rezumă acest lucru spunând: „Dacă Dumnezeu este pentru noi (Ce?), cine va fi împotriva noastră?” Dacă Dumnezeu a făcut toate acestea pentru a ne garanta gloria, cine I se poate împotrivi lui Dumnezeu? Cine poate anula lucrarea lui Dumnezeu? Poate moartea, viața, îngerii, stăpânirile, puterile, lucrurile prezente, lucrurile viitoare, înălțimea, adâncimea, vreo altă făptură? Și răspunsul este nu. Niciuna dintre acestea sau toate acestea la un loc nu pot schimba planul lui Dumnezeu pentru binele nostru suprem. Nu e de mirare că acest capitol se termină într-un măreț imn de laudă, o măreață binecuvântare.

Deci primul punct, întorcându-ne acum la versetul 28, care este stabilit în verset, este extinderea securității. Este suficient de amplă pentru a cuprinde totul. Toate lucrurile, prin puterea și harul lui Dumnezeu, lucrează împreună pentru binele nostru suprem. Aceasta este extinderea securității noastre. Extraordinară afirmație! În seara aceasta vreau să ne concentrăm asupra destinatarilor securității.

Acum, acea afirmație este calificată. Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine, dar nu pentru toată lumea. Nu toată lumea din lume poate pretinde acea promisiune. Nu toată lumea se poate agăța de acea speranță sigură. Este calificată. Destinatarii sunt numiți: „celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi”. Vă puteți opri acolo. Două expresii îi identifică pe cei care sunt destinatarii acestei promisiuni incredibile.

În primul rând, cei ce iubesc pe Dumnezeu. În al doilea rând, cei ce sunt chemați. Acum haideți să vorbim despre aceste expresii. Poate că nu v-ați gândit niciodată la ele înainte. Poate că nu ați examinat niciodată versetul atât de îndeaproape. Cred că veți fi încântați să vedeți ceea ce veți vedea; celor ce iubesc pe Dumnezeu, în primul rând. Acum acesta este doar un titlu pentru creștini, pentru oamenii răscumpărați, pentru cei care Îl cunosc pe Dumnezeu prin credință. Putem fi numiți copii ai lui Dumnezeu sau fii ai lui Dumnezeu. Putem fi numiți credincioși. Putem fi numiți închinători, închinători adevărați, sfinți, creștini. Putem fi numiți o mulțime de lucruri în Scriptură și suntem, iar toți cei răscumpărați de Dumnezeu au primit titluri foarte speciale. Acesta este încă unul dintre ele. Suntem identificați drept cei care Îl iubesc pe Dumnezeu. Acesta este doar un mod de a identifica un credincios din punctul său de vedere, din partea sa. Pe de altă parte, din partea lui Dumnezeu, ei sunt cei care sunt chemați. Deci din partea noastră suntem cei care Îl iubim pe Dumnezeu, iar din partea Lui, El ne-a chemat.

Deci vedeți o identificare a credinciosului atât din partea credinciosului, cât și din partea lui Dumnezeu. Dar nimic nu indică mai mult caracterul unui creștin decât afirmația: „cei ce iubesc pe Dumnezeu”. Dacă ceva este adevărat despre un credincios, este că el sau ea Îl iubește pe Dumnezeu. Noi suntem oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu. Și pentru noi lucrează toate lucrurile împreună spre bine. Acesta este un mod minunat de a descrie oamenii răscumpărați.

Permiteți-mi să vă duc înapoi și vreau să mă urmăriți, dacă puteți, dacă nu cu Biblia, cu pixul vostru și să notați câteva lucruri. Vreau să vă arăt cum această expresie nu este nouă. Înapoi la Exodul capitolul 20 și versetul 6. Vorbește despre Dumnezeu, marele Dumnezeu, Dumnezeul gelos care „pedepseşte nelegiuirea părinţilor în copii până la al treilea şi la al patrulea neam al celor ce Mă urăsc”, iar în versetul 6 din Exodul 20 spune „şi Mă îndur până la al miilea neam de cei ce Mă iubesc şi (ce) păzesc poruncile Mele.” Deci aici ai toată umanitatea împărțită în două părți. În versetul 5, „cei ce Mă urăsc” spune Dumnezeu, iar în versetul 6, „cei ce Mă iubesc”.

Așadar, oamenii credincioși au fost identificați ca fiind cei care Îl iubesc pe Dumnezeu încă de la început din Pentateuh. Deuteronomul capitolul 7, versetul 9 spune: „Să ştii dar că Domnul, Dumnezeul tău, este singurul Dumnezeu. El este un Dumnezeu credincios şi Îşi ţine legământul şi îndurarea până la al miilea neam față de cei ce-L iubesc şi păzesc poruncile Lui.” Și apoi versetul 10: „Şi răsplăteşte îndată celor ce-L urăsc, şi-i pierde; nu amână pedeapsa celui ce-L urăşte, ci-i răsplăteşte îndată.” Și din nou omenirea este împărțită în două grupuri: cei care Îl urăsc pe Dumnezeu, cei care Îl iubesc. Mergeți la Neemia capitolul 1 și versetul 5 și spune, în versetul 4 trebuie să începem: „Când am auzit aceste lucruri, am şezut jos, am plâns, şi m-am jelit multe zile. Am postit şi m-am rugat înaintea Dumnezeului cerurilor”. Și Neemia spune în versetul 5: „şi am zis: „Doamne, Dumnezeul cerurilor, Dumnezeule mare şi înfricoşat, Tu care ţii legământul şi eşti plin de îndurare faţă de cei ce Te iubesc şi păzesc poruncile Tale!” Acum, din nou, aceasta este a treia oară în Vechiul Testament când poporul răscumpărat al lui Dumnezeu a fost identificat drept cei care Îl iubesc și păzesc poruncile Sale, cei care Îl iubesc și păzesc poruncile Sale. Nu există scăpare de la aceasta ca fiind un semn distinctiv, de identificare al celor răscumpărați.

Mergeți la Psalmul 37, Psalmul 37. Acum, în versetul... Sunt mai multe locuri care fac aluzie oarecum la aceeași idee. Versetul 17: „Căci braţele celui rău vor fi zdrobite, dar Domnul sprijineşte pe cei neprihăniţi. Domnul cunoaşte zilele oamenilor integri.” Și aici găsim din nou aceeași idee; că Dumnezeu Se identifică cu oamenii care păzesc poruncile Sale, ceea ce decurge dintr-o iubire pentru cine este El.

Acum mai departe în capitol găsiți alte semne, din nou cei integri sunt menționați în versetul 37. Cei răi sunt menționați în versetul 38. Și se face contrastul în ambele. Vechiul Testament, așadar, îi marchează, și aș putea să vă dau multe alte ilustrații, dar Vechiul Testament îi marchează pe oamenii care sunt răscumpărați ca fiind cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și manifestă acea iubire într-o viață de ascultare de legea lui Dumnezeu. Nu există scăpare de la aceste semne de identificare.

Acum în altă parte în Psalmi găsim perspective similare. În Psalmul 69 versetul 36, se spune: „Sămânţa robilor Lui o va moşteni, şi cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ea.” Adică în Sion. Cei ce iubesc Numele Lui vor locui în ea. Din nou este aceeași idee de bază. Îmi mai vin în minte doar câteva altele. Psalmul 97, cred că este versetul 10: „Urîţi răul, ceice iubiţi pe Domnul! Urâţi răul, ceice iubiţi pe Domnul!” Și din nou credincioșii sunt identificați ca fiind cei care Îl iubesc pe Dumnezeu. Psalmul 116 în versetul 1 psalmistul a spus: „Iubesc pe Domnul. Iubesc pe Domnul.” Acum ascultați această frază următoare: „căci El aude glasul meu, cererile mele.” Iubesc pe Domnul. Acesta este un gând simplu și glorios.

Ajungând la sfârșitul Psalmilor doar unul singur îmi mai vine în minte, versetul 20 din Psalmul 145. Spune: „Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc. Pe toţi cei ce-L iubesc.” Și din nou puteți vedea că acest lucru se repetă mereu și mereu. Și vreau doar să cunoașteți familiaritatea pe care scriitorii Vechiului Testament o aveau cu acest concept. În Isaia este, de asemenea, indicat că poporul lui Dumnezeu sunt cei care Îl iubesc. În 56:6: „Şi pe străinii, car se vor alipi de Domnul ca să-I slujească, şi să iubească Numele Domnului.”

Acum haideți să mergem la Noul Testament cu acest lucru în minte, și 1 Corinteni, capitolul 2, ca exemplu. Spune așa: „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut,” versetul 9, „urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe care le-a pregătit Dumnezeu,” pentru cine, „pentru cei ce-L iubesc,” pentru cei ce-L iubesc. Poate v-a scăpat că acesta este un asemenea semn de identificare. 1 Corinteni 8:3: „Dar dacă iubeşte cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de El.” Oricine Îi aparține lui Dumnezeu Îl iubește pe Dumnezeu; asta este doar foarte, foarte elementar.

Vă amintiți Iacov 1:12? „Ferice de cel ce rabdă ispita. Căci după ce a fost găsit bun, va primi cununa vieţii, pe care a făgăduit-o Domnul celor ce-L (Ce?) iubesc”, celor ce-L iubesc. Cred că este și în altă parte în Iacov, nu-i așa? Capitolul 2, nu voi încerca să-l găsesc, este undeva pe acolo. Dar de ce este atât de comună această expresie? De ce o vedem în Vechiul Testament, o vedem în Noul Testament? Și de ce aici, înapoi acum la Romani 8, de ce folosește Pavel această expresie? De ce nu spune: „Știm că toate lucrurile lucrează împreună spre bine pentru cei care sunt mântuiți, pentru cei care sunt răscumpărați, pentru copiii lui Dumnezeu, fiii lui Dumnezeu, credincioșii, sfinții, creștinii, orice?” De ce spune „Celor ce iubesc pe Dumnezeu?” Ei bine, cred că pentru că El afirmă un element central foarte esențial în mântuire și acela este că adevărata credință mântuitoare merge dincolo de simpla credință. „Dracii cred, şi se înfioară”, spune Iacov 2:19. Adevărata mântuire, rețineți asta acum, produce iubitori de Dumnezeu.

Acum țineți-vă de asta pentru că vreau să dezvolt acest lucru și vi se va părea fascinant. Adevărata mântuire produce oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu, aceia care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Vă amintiți Efeseni 6:23, „Pace fraţilor, şi dragoste împreună cu credinţa, din partea lui Dumnezeu Tatăl, şi din partea Domnului Isus Hristos!” Apoi versetul 24: „Harul să fie cu toţi cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăţie.” Cu alte cuvinte harul aparține doar celor care Îl iubesc pe Dumnezeu cu adevărat și Îl iubesc pe Domnul Isus Hristos cu adevărat. Adevăr biblic foarte, foarte important. Vă amintiți Luca 7, versetul 46? Este de fapt la 6:46: „De ce-Mi ziceţi: ,Doamne, Doamne!’ şi nu faceţi ce spun Eu?” Cu alte cuvinte, Domnul spune: „Uite, dacă Mă uit la viața ta și nu văd ascultare, atunci faptul că Mă numești Doamne, Doamne, nu înseamnă nimic pentru că dacă nu văd ascultare, care este rodul iubirii, atunci nu există dragoste acolo.”

Mergeți la 7 acum și cam același verset de fapt. Aveți ungerea lui Isus, femeia vine și Îl unge și în versetul 47, El spune: „De aceea îţi spun: Păcatele ei, care sunt multe, sunt iertate; căci a iubit mult. Dar cui i se iartă puţin, (Ce?) iubeşte puţin.” Care este ideea? Când am fost iertați mult, noi ce? Noi iubim mult. Acesta este semnul adevăratului credincios. Noi iubim mult.

În Ioan 15:14, Domnul nostru ne dă ceea ce este un gând familiar și esențial. El spune: „Nu este mai mare dragoste decât aceasta”, versetul 13, „să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi. Voi sunteţi prietenii Mei (Adică, Mă iubiți) dacă faceţi ce vă poruncesc Eu.” În 2 Corinteni 5, Pavel spune: „Căci dragostea lui Hristos ne strânge.”

Deci ne este clar atunci că un credincios, un credincios adevărat, este cineva care iubește mult, care Îl iubește pe Dumnezeu mult, care Îl iubește pe Domnul Isus Hristos mult. Acum permiteți-mi să spun acest lucru, foarte important: Noi nu Îl iubim pe Dumnezeu la fel de deplin cum ar trebui, nu-i așa? Adică nu spunem că dacă ești cu adevărat mântuit Îl vei iubi pe Dumnezeu cu o iubire absolută și cu totul perfectă. Nu. Îl vei iubi pe Dumnezeu și Îl vei iubi pe Domnul Isus Hristos, și Îl vei iubi pe Dumnezeu mult și Îl vei iubi pe Hristos mult, dar nu la fel de mult cum ar trebui. De aceea Filipeni 1:9 spune: „Şi mă rog ca dragostea voastră să crească tot mai mult în cunoştinţă şi orice pricepere.”

Acum vă amintiți de Ioan 21, unde Isus S-a confruntat cu Petru și Isus a zis: „Mă iubești?” Vă amintiți? Și Petru a spus: „Îmi place de tine mult”, și nu a vrut să folosească cuvântul Domnului pentru că știa că viața sa era o viață care exprimase neascultare și nu a vrut să pretindă cel mai înalt fel de iubire când fusese neascultător, așa că a spus: „ Îmi place de tine mult”. A doua oară Domnul i-a zis: „Mă iubești?” El a spus: „ Îmi place de tine mult”. A treia oară Domnul a spus: „Măcar îți place de Mine mult?”, chemând la socoteală neascultarea și tăgăduirea sa, iar în acel moment Petru s-a întristat și a fost zdrobit în inima sa și a răspuns spunând: „Doamne, Tu toate le ştii. Tu știi că țin la Tine foarte mult. Tu ştii că Te iubesc.” Cu alte cuvinte, El a apelat la omnisciență pentru a-i examina inima și a găsi acolo iubire adevărată, deși amestecată cu neascultare, totuși iubire adevărată. Acesta este semnul unui credincios adevărat. Este.

Și, apropo, Îl iubim pentru cine este El la fel de mult ca și pentru ceea ce a făcut. Psalmistul exprimă dragostea profundă a cuiva care este răscumpărat când în versetele 1 și 2 din Psalmul 42 spune: „Cum doreşte un cerb izvoarele de apă, aşa Te doreşte sufletul meu pe Tine, Dumnezeule! Sufletul meu însetează după Dumnezeu, după Dumnezeul cel viu; când mă voi duce şi mă voi arăta înaintea lui Dumnezeu?” Inima plină de dorință a iubirii care vrea mai mult decât orice altceva să fie în prezența lui Dumnezeu, să cunoască prezența lui Dumnezeu. Și Psalmul 73:25 spune: „Pe cine altul am eu în cer afară de Tine? Şi pe pământ nu-mi găsesc plăcerea în nimeni decât în Tine.” Acum aceasta este inima celor răscumpărați.

Acum preaiubiților vreau să înțelegeți acest lucru pentru că eu cred că este important pentru noi să știm că acesta este un element fundamental al răscumpărării autentice, a iubi pe Dumnezeu, a iubi pe Dumnezeu. Acum să punem o întrebare: Dacă cei răscumpărați sunt cei care Îl iubesc pe Dumnezeu, chiar dacă nu-L iubesc atât cât ar trebui, ei Îl iubesc mult, acest lucru este clar din Scriptură, care sunt calitățile acestei iubiri? Cum putem ști că avem această iubire? Căutăm emoție? Ce este ea?

Ei bine, cred că ni se dă un indiciu destul de bun în Vechiul Testament când tot repetă mereu „cei ce Mă iubesc și” ce? „păzesc poruncile Mele”. Dar haideți să vorbim despre felul de iubire care se manifestă dinspre cei răscumpărați către Dumnezeu. Bine? Și vă voi da o listă de calități. În primul rând, cred că această iubire este o iubire care meditează la gloria maiestuoasă a lui Dumnezeu. Este o iubire contemplativă care este încântată de cine este Dumnezeu. Psalmul 18, ascultați asta: „Te iubesc din inimă, Doamne, tăria mea! Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea, în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă, şi turnul meu cel înalt! Eu chem pe Domnul cel vrednic de laudă, şi sunt izbăvit.” Este o iubire, așadar, care meditează la gloria maiestuoasă a lui Dumnezeu.

În al doilea rând, este o iubire care se încrede în marea putere a lui Dumnezeu. Este o iubire care se încrede în marea putere a lui Dumnezeu. Psalmul 31 versetul 23: „Iubiţi dar pe Domnul, toţi cei iubiţi de El! Căci Domnul păzeşte pe cei credincioşi. El păzește pe cei credincioși.” Următorul verset spune: „Fiţi tari, şi îmbărbătaţi-vă inima, toţi cei ce nădăjduiţi în Domnul!” Deci este o iubire în primul rând care meditează la gloria maiestuoasă a lui Dumnezeu. Am putea spune că este o iubire de închinare. În al doilea rând, este o iubire care se încrede în puterea lui Dumnezeu. Este o iubire încrezătoare care crede că Dumnezeu va izbăvi. Dumnezeu își va exprima purtarea de grijă.

Permiteți-mi să adaug o a treia. Cred că această iubire este o iubire care caută comuniunea cu Dumnezeu. Este o iubire care caută comuniune. Orice iubire caută să aibă comuniune cu obiectul ei. Și în Psalmul 63 citim în versetul 1: „Dumnezeule, Tu eşti Dumnezeul meu, pe Tine Te caut! Îmi însetează sufletul după Tine, îmi tânjeşte trupul după Tine, într-un pământ sec, uscat şi fără apă. Aşa Te privesc eu în locaşul cel sfânt, ca să-Ţi văd puterea şi slava. Fiindcă bunătatea Ta preţuieşte mai mult decât viaţa, de aceea buzele mele Te laudă.” Și ascultați Psalmul 84 versetul 2 de-a lungul aceleiași linii: „Sufletul meu suspină şi tânjeşte de dor după curţile Domnului, inima şi carnea mea strigă către Dumnezeul cel viu! Până şi pasărea îşi găseşte o casă, şi rândunica un cuib, unde îşi pune puii. Altarele Tale, Doamne al oştirilor, Împăratul meu şi Dumnezeul meu! Ferice de cei ce locuiesc în Casa Ta! Căci ei Te laudă pururea.” Și asta vrea să ne spună că această iubire este o iubire care caută să fie în prezența lui Dumnezeu, să aibă comuniune cu Dumnezeul cel viu.

Permiteți-mi să vă dau un al patrulea gând. Este, de asemenea, o iubire care asigură pacea sufletului. Știți că oamenii care nu au genul acela de relație de iubire pe care toată lumea îl caută sunt într-o situație de anxietate. Oamenii sunt anxioși, sunt tulburați, sunt agitați căutând iubirea, iar când găsesc obiectul perfect al iubirii lor există o mare odihnă a sufletului și cred că acest lucru este atât de adevărat la nivel divin. Când ajungem să Îl cunoaștem pe Dumnezeu și să-I experimentăm iubirea, intrăm într-o pace ca nicio altă pace. Psalmul 119:165 spune: „Multă pace au cei ce iubesc Legea Ta”. Este pacea lui Dumnezeu ce vine în inimă.

Să vă mai dau un gând. Cred că această iubire nu este doar o iubire care meditează la gloria maiestuoasă a lui Dumnezeu, care se încrede în marea putere a lui Dumnezeu, care caută comuniunea dulce cu Dumnezeu, care asigură pacea sufletului, ci este o iubire sensibilă la sentimentele lui Dumnezeu. Este o iubire sensibilă la sentimentele lui Dumnezeu. Nu-L poți răni pe Dumnezeu fără ca cei care Îl iubesc pe Dumnezeu să simtă durerea, la fel cum nu poți răni un membru al familiei sau un iubit fără ca partenerul acelei persoane iubite să simtă durerea. Și astfel noi intrăm în durerea celui pe care-l iubim. Psalmul 69:9, psalmistul spune: „Căci râvna Casei Tale mă mănâncă şi ocările celor ce Te ocărăsc pe Tine cad asupra mea.” Cu alte cuvinte, atunci când Dumnezeu este dezonorat, spune David, eu simt durerea.

Acum lăsați-mă să o duc cu un pas mai departe. Cred că această iubire este, de asemenea, o iubire care iubește ceea ce iubește Dumnezeu. Bine? Este o iubire care iubește ceea ce iubește Dumnezeu. Ascultați Psalmul 119:97: „O, cât de mult iubesc Legea Ta!” Versetul 72: „Mai mult preţuieşte pentru mine legea gurii Tale, decât mii de lucruri de aur şi de argint.” Versetul 103: „Ce dulci sunt cuvintele Tale pentru cerul gurii mele! Mai dulci decât mierea în gura mea!” Și când Îl iubești pe Dumnezeu vei iubi ceea ce iubește Dumnezeu, și ce iubește Dumnezeu? Dumnezeu spune: „Mi-am înălțat Cuvântul mai presus de Numele Meu.” Dumnezeu iubește Cuvântul Său, iar cel care Îl iubește pe Dumnezeu iubește de asemenea Cuvântul Său. Deci este o iubire care iubește ceea ce iubește Dumnezeu.

Acum lăsați-mă să vă spun un alt lucru. Este o iubire care iubește pe cine iubește Dumnezeu. Bine? Este o iubire care iubește pe cine iubește Dumnezeu. Mergeți la 1 Ioan 5, un pasaj minunat. 1 Ioan capitolul 5: „Oricine crede că Isus este Hristosul, este născut din Dumnezeu”. Acum ascultați următoarea afirmație. „Şi oricine iubeşte pe Cel ce L-a născut (adică Dumnezeu), iubeşte şi pe cel născut din El. Prin aceasta cunoaştem că iubim pe copiii lui Dumnezeu, când iubim pe Dumnezeu şi păzim poruncile Lui.” Acum aici El spune că atunci când ești copil al lui Dumnezeu Îl vei iubi pe Dumnezeu și vei păzi poruncile Lui și îi vei iubi pe cei pe care El i-a născut. Deci este iubirea care îi iubește pe oamenii pe care îi iubește Dumnezeu. Și aș putea spune dimpotrivă că este o iubire care urăște ceea ce urăște Dumnezeu. Este o iubire care urăște ceea ce urăște Dumnezeu. Este o iubire care nu poate tolera răul, păcatul, la fel cum nici Dumnezeu nu poate pentru că este atât de inseparabil împletită cu Dumnezeu Însuși. Este o iubire care se întristează din cauza păcatului. Vă amintiți de Matei 26:75? Spune că după ce Petru s-a confruntat cu păcatul său și a fost alertat de faptul că Îl tăgăduise pe Domnul a ieșit afară și a făcut ce? A plâns cu amar, a plâns cu amar. Deci e o iubire, pe latura negativă, este o iubire care se întristează din cauza păcatului. Este o iubire care respinge lumea. 1 Ioan 2 spune: „Nu iubiţi lumea, nici lucrurile din lume. Dacă iubeşte cineva lumea, dragostea Tatălui nu este în el.” Deci iubindu-L pe Tatăl nu iubim lumea.

Și cred că aș mai putea adăuga încă una înainte de a ajunge la ultima. Este o iubire care tânjește după întoarcerea lui Hristos. Vreau să spun că dacă Îl iubești cu adevărat pe Dumnezeu, dacă iubești cu adevărat pe Mântuitorul, vei tânji după întoarcerea Lui. 2 Timotei 4:8 spune că există o cunună specială care îi așteaptă pe „tuturor celor ce vor fi iubit venirea Lui.”

Acum lăsați-mă să rezum asta. V-am dat o mulțime de versete în seara asta. Voi trage o concluzie. Acum urmăriți cu atenție ce am spus. Când apostolul Pavel în Romani 8 îi identifică pe credincioși, el îi identifică drept aceia a căror caracteristică unică este că Îl iubesc pe Dumnezeu. Pe măsură ce examinați ce înseamnă asta în Scriptură, descoperiți că nu este nimic mai mult decât un titlu dat celor care sunt copii ai lui Dumnezeu, cei care sunt răscumpărați. Ei sunt marcați ca fiind cei care Îl iubesc pe Dumnezeu.

Ei nu-L iubesc pe Dumnezeu atât de mult cât ar trebui, dar Îl iubesc mult pe Dumnezeu, iar un credincios adevărat Îl va iubi pe Dumnezeu în acești termeni: Îl va iubi pe Dumnezeu astfel încât să dorească să mediteze la gloria maiestuoasă a lui Dumnezeu, Îl va iubi pe Dumnezeu astfel încât să se încreadă în marea putere a lui Dumnezeu de a-l susține, Îl va iubi pe Dumnezeu astfel încât să caute comuniunea cu Dumnezeu, Îl va iubi pe Dumnezeu astfel încât să fie asigurat în sufletul său și în pace. Este o iubire care este de asemenea sensibilă la sentimentele lui Dumnezeu și este îndurerat atunci când Dumnezeu este dezonorat. Este de asemenea o iubire care iubește ceea ce iubește Dumnezeu, legea Lui, Sfântul Său Cuvânt. Este o iubire care îi iubește pe cei pe care îi iubește El, pe alți copii ai Lui. Este o iubire care urăște ceea ce urăște Dumnezeu. Este o iubire care se întristează din cauza păcatului. Este o iubire care respinge lumea și este o iubire care tânjește după venirea lui Isus Hristos, pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu, pentru cei ce-L iubesc pe Dumnezeu. Adevărații credincioși Îl iubesc pe Dumnezeu în felul acesta. Mult!

Dar mai există una și aceasta este calitatea supremă dintre toate calitățile. Este o iubire care ascultă poruncile lui Dumnezeu. Este o iubire care ascultă poruncile lui Dumnezeu. Acesta este semnul cel mai esențial al acestei iubiri. În evanghelia lui Ioan se spune atât de clar în capitolul 14 versetul 21: „Cine are poruncile Mele şi le păzeşte, acela Mă iubeşte.” Iată. Ioan 14:21 definește Romani 8. Cine sunt cei care Îl iubesc? Cei care păzesc poruncile Sale.

Acum, preaiubiților, toți creștinii adevărați, atunci, sunt oameni care Îl iubesc pe Dumnezeu, a căror dorință a inimii este să-L cunoască pe Dumnezeu, să-L glorifice pe Dumnezeu, să aibă comuniune cu Dumnezeu și să asculte de Dumnezeu, să asculte de Dumnezeu. Nu ascultăm așa cum ar trebui, dar aceasta este dorința noastră. Ne-am putea trezi în capitolul 7 din Romani spunând: „Fiindcă, după omul din lăuntru, îmi place Legea lui Dumnezeu.” Am putea spune: vreau să fac ce este drept, tânjesc să-L glorific pe Dumnezeu, doresc să-I plac Numelui Său, doresc să am comuniune cu El, iar în noi înșine vedem ceea ce a văzut Pavel, natura noastră umană, firea noastră stându-ne în cale. Poate fi o luptă pentru noi, dar arătați-mi o persoană care nu are dorința aceasta și vă voi arăta o persoană care nu este răscumpărată. Căci credinciosul Îl iubește pe Dumnezeu, chiar dacă ar putea eșua.

Poate un om, de unul singur, să genereze asta? Le spunem oamenilor acum: haideți, iubiți-L pe Dumnezeu. Haide, stârnește asta. Nu, pentru că cei nenăscuți din nou sunt caracterizați, așa cum am văzut în Exodul 20:5, și de asemenea în Deuteronom, de asemenea în Proverbe 8:36, drept cei care Îl urăsc pe Dumnezeu. Cum treci de la a fi cineva care Îl urăște pe Dumnezeu la a fi cineva care Îl iubește pe Dumnezeu? Cum faci acea tranziție? Cum se poate ca cineva care Îl urăște pe Dumnezeu și își manifestă acea ură prin neascultare față de porunca Sa, neavând dorința de a-L glorifica pe Dumnezeu, neavând dorința de a avea comuniune cu Dumnezeu, și neavând dorința de a asculta de Dumnezeu, cum transformi un astfel de om? Îi ceri doar să-și pună viața în ordine pe cont propriu? Unul care este în dușmănie cu Dumnezeu, unul care este un rival înverșunat al lui Dumnezeu pentru supremația în propria sa viață, unul care este despărțit de Dumnezeu, care este ignorant, în întuneric, fără speranță așa cum ne spune Pavel în Efeseni 2, unul care, potrivit cu Romani capitolul 3, nu poate face binele oricât de mult ar încerca. Își deschide gura și tot ce iese este otravă. Cum devine această persoană, care Îl urăște pe Dumnezeu, una iubitoare de Dumnezeu?

Acum lăsați-mă doar să accentuez, prieteni, că atunci când spunem că există doar două tipuri de oameni în lume, exact asta spune și Biblia: cei care Îl iubesc pe Dumnezeu și cei care Îl urăsc pe Dumnezeu. Și este greu pentru oameni, cred, care sunt nenăscuți din nou să se vadă pe ei înșiși ca urând pe Dumnezeu, în special oamenii religioși. Dar tu definești relația de iubire-ură față de Dumnezeu printr-un singur termen și acela este ascultarea de cuvântul Său. Și cei care Îl iubesc pe Dumnezeu sunt cei care păzesc poruncile Lui și cei care Îl urăsc pe Dumnezeu sunt cei care nu o fac. Și așa cum am spus, noi care suntem creștini păzim poruncile Lui. Îl iubim mult. S-ar putea să nu le păzim tot timpul sau la fel de des pe cât ar trebui, dar aceasta este dorința arzătoare a inimii noastre, restrânsă de umanitatea noastră atât de des.

Dar cum pot acești oameni care sunt morți în greșeli și păcate, cum pot acești oameni care sunt blocați în ignoranță și întuneric, care Îl urăsc pe Dumnezeu să fie vreodată întorși pentru a-L iubi pe Dumnezeu? Ei bine, dacă te uiți la Romani 8:28, răspunsul vine în următoarea expresie. „ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi”. Celor ce sunt chemați. Ce declarație extraordinară. Aceasta, dragi prieteni, ascultați, este inițiativa divină care aduce transformarea. Nu noi am decis într-o zi că noi, cei care Îl uram pe Dumnezeu, Îl vom iubi. Nu aveam acea resursă în starea noastră decăzută. Dar Dumnezeu a decis ca noi, care Îl uram, să-L iubim prin propria Sa chemare adresată nouă. Este rezumat cu adevărat, cred, la fel de clar ca oriunde în 1 Ioan 5:19, care spune — nu trebuie să căutați, doar ascultați — „Noi Îl iubim (ce?) pentru că El (ce?) ne-a iubit întâi.” Noi Îl iubim. Acesta este semnul unui creștin. Acesta este semnul de identificare al unui creștin, dar noi facem asta pentru că El Şi-a pus mai întâi dragostea asupra noastră, deci foarte critic este să înțelegem asta. Singurul mod în care L-am fi putut iubi vreodată pe Dumnezeu a fost ca Dumnezeu să ne iubească mai întâi. A trebuit ca El să ia inițiativa, un adevăr foarte, foarte clar dat în Scriptură.

Acum, cu doar acest lucru în minte, vreau să priviți la Matei 22:14, pentru că trebuie să ating acest pasaj ca să nu fiți confuzi. În Matei 22:14 se face afirmația: „Mulţi sunt chemaţi, dar puţini sunt aleşi.” Acum ce înseamnă asta, și pilda de aici și pasajul, așa cum vom vedea în câteva săptămâni când vom ajunge la acel pasaj, ne spun despre o chemare pentru oameni de a veni la Domnul. Iar termenul „chemați” de acolo are de-a face cu o invitație externă. Mulți oameni se află sub auzirea Evangheliei. Multor oameni li se dă o invitație de a veni, dar numai câțiva sunt aleși. O mulțime de oameni aud chemarea externă, câțiva sunt aleși la chemarea internă. Și din nou notăm în mintea noastră, păstrați acest lucru acolo, că poarta este strâmtă și calea este îngustă și cuvântul este „puțini”, puțini, puțini. Așa că puțini sunt aleși. Mulți aud chemarea.

Acum chemarea de acolo din Matei 14... sau Matei 22:14, este o chemare externă și voiam doar să știți asta și este clar din pilda dinainte, dacă o studiați. Dar când te muți din relatarea evangheliilor în epistole și vezi cuvântul „chemat”, nu este niciodată folosit în epistole pentru a se aplica din nou unei chemări externe. Se aplică întotdeauna unei chemări interne. Care este diferența, spuneți? Chemarea externă este pur și simplu cineva care stă, care aude evanghelia, care aude o invitație de a veni la Hristos. Chemarea internă este Dumnezeu mișcându-Se în acea inimă, alegând acea persoană, întorcându-i inima și răscumpărând-o. Și deși în acea ocazie din Matei este vorba de o chemare externă și este o utilizare corectă și perfectă a termenului, când ajungi la epistole descoperi că acum chemarea are de-a face cu ceea ce teologii numesc o chemare eficace sau efectivă, că pe cei pe care îi cheamă îi răscumpără. Și în cazul în care vă întrebați despre asta, acum uitați-vă din nou la Romani 8 și vedeți-o acolo.

Versetul 30: „Şi pe aceia pe care i-a hotărât mai dinainte, i-a şi chemat”. Acum priviți asta: „şi pe aceia pe care i-a chemat, i-a şi” ce? „socotit neprihăniţi”. Acum știi că nu ai de-a face cu o chemare externă. Ai de-a face cu una internă. Vorbești despre cei aleși, predestinați, cei aleși dinainte, și pe cei pe care i-a chemat, i-a justificat, iar pe cei justificați i-a glorificat.

Deci descoperiți atunci că, în epistole, chemarea este o chemare eficace. Mergeți la capitolul 9 din Romani, versetul 11, pe măsură ce continuăm studiul nostru și veți citi acolo afirmația: „Căci, măcar că cei doi gemeni nu se născuseră încă, şi nu făcuseră nici bine nici rău, -ca să rămână în picioare hotărârea mai dinainte a lui Dumnezeu, prin care se făcea o alegere, nu prin fapte, ci prin Cel ce cheamă”. Și iată din nou chemarea eficace a lui Dumnezeu, scopul Său divin, alegerea Sa.

Acum ascultați, iubiților, nu vreau să fiți copleșiți de asta, dar motivul pentru care Îl iubiți pe Dumnezeu este pentru că El v-a iubit mai întâi și motivul pentru care ați venit la El este pentru că El a venit mai întâi la voi, și motivul pentru care ați răspuns este pentru că El v-a întors inima, astfel încât mântuirea este inițiată de Dumnezeu. Așa cum îi plăcea lui Martyn Lloyd-Jones să spună: „Dumnezeu interferează cu viața noastră.” Și El interferează cu viața noastră destul de semnificativ. Acesta este actul divin care inițiază mântuirea, și nu doar o inițiază, ci o duce până la capăt, de la rânduirea dinainte, predestinare, chemare, justificare până la glorificare. Acum oamenii spun: „Vrei să spui că tu crezi în predestinare?” Bineînțeles că este în Biblie. Cum ai putea să nu o crezi? Și alegerea este în Biblie. Și a fi chemat este în Biblie. E totul în versetele 30, 29 și 30. Nu ai cum să nu crezi în asta. Poți încerca să o explici pentru a o ocoli, dar nu poți să n-o crezi. Suntem mântuiți pentru că El ne-a chemat.

Acum țineți-vă de asta, oameni buni. 1 Corinteni 1 spune: „Pavel, chemat să fie apostol”. Veți spune: „Nu, a venit la Hristos de la sine.” Ah da? Mergea pe drumul Damascului într-o zi, în drum spre a ucide creștini și următorul lucru pe care-l știi este că e ordinat și pus în lucrare? El a avut prea puțin de-a face cu asta. Tot ce a făcut a fost să se ridice de la pământ. Și apoi spune în versetul 2: „către Biserica lui Dumnezeu... sfinţiţi în Hristos Isus, chemaţi să fie sfinţi”. Cei chemați din nou. Este o chemare eficientă. Versetul 24 din 1 Corinteni 1: „dar pentru cei chemaţi, fie Iudei, fie Greci, pe Hristos, puterea şi înţelepciunea lui Dumnezeu.” Ascultă prietene, dacă ești creștin este pentru că Dumnezeu te-a chemat. Acum dacă mă întrebi de ce te-a ales pe tine din mulțime, nu știu. Nu știu. Nu știu de ce m-a ales pe mine, dar ceea ce este întuneric pentru intelectul meu este soare pentru inima mea. Și aveți același lucru de-a lungul tuturor epistolelor. Efeseni 1 versetul 11: „În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia, care face toate după sfatul voiei Sale”. Vai, asta este atât de clar; rânduiți mai dinainte după sfatul voiei Sale.

Filipeni 3: „Pavel spune alerg spre ţintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus.” El a fost chemat la cursă, să alerge pentru premiu. El chiar spune în versetul 12: „întrucât şi eu am fost apucat de Hristos Isus”. Nu e grozav? Am fost arestat. 1 Tesaloniceni 2:13: „De aceea mulţumim fără încetare lui Dumnezeu că, atunci când aţi primit Cuvântul lui Dumnezeu, auzit dela noi, l-aţi primit nu ca pe cuvântul oamenilor, ci, aşa cum şi este în adevăr, ca pe Cuvântul lui Dumnezeu”. Cum? Cum de l-ați primit ca pe cuvântul lui Dumnezeu? „care lucrează şi în voi care credeţi.” Puterea lui Dumnezeu! 2 Timotei 1:9: „El ne-a mântuit şi ne-a dat o chemare sfântă, nu pentru faptele noastre, ci după hotărârea Lui şi după harul care ne-a fost dat în Hristos Isus, înainte de veşnicii”.

Acum ascultați, oameni buni, o să vă spun de ce acest lucru este important într-o clipă. Ați fost chemați înainte de începutul lumii în mintea și planul lui Dumnezeu. Voi și cu mine suntem cei chemați din eternitatea trecută. Extraordinar adevăr! Acum ascultați, ideea este aceasta. Dacă în eternitatea trecută El ne-a chemat, atunci El ne-a chemat atunci pentru a ne glorifica în eternitatea viitoare, corect? Deci nu poate exista nicio pierdere și ne întoarcem exact la ceea ce spune versetul. „toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu”. De ce? Pentru că ei sunt ce? Cei chemați, și pe cei pe care i-a chemat, i-a socotit neprihăniți. Și pe cei pe care i-a socotit neprihăniți, ce a făcut? I-a proslăvit. Noi am fost chemați la glorie, vedeți.

Versetul 29 o spune. Am fost chemați ca să fim predestinați să ne conformăm chipului Fiului Său. La asta suntem chemați și nu suntem compleți până când nu suntem ca Hristos, corect? Vedeți, în eternitatea trecută Dumnezeu a stabilit că John MacArthur va fi într-o zi asemenea chipului lui Isus Hristos. Așa e, în eternitate El a decis că John MacArthur va fi într-o zi asemenea chipului lui Isus Hristos, va fi ca El, Îl va vedea așa cum este, și El lucrează la asta, și nu poate exista nicio pierdere, vedeți. De aceea a spus Isus: „Tot ce-Mi dă Tatăl, va ajunge la Mine şi n-am pierdut pe niciunul dintre ei.” Nu poți, nu poți. Acesta este planul.

Acum cum ne cheamă Dumnezeu? Cum ne cheamă? Prin cuvântul Său și prin Duhul Său, prin cuvântul Său și prin Duhul Său. Romani 10 spune: „Credința vine în urma auzirii unui cuvânt despre Isus Hristos.” Credința vine în urma auzirii unui cuvânt despre Isus Hristos. Veți spune: „Poți fi chemat și mântuit fără să auzi asta?” Nu. Știu că unii oameni învață că poți fi mântuit și să nu știi. Eu nu cred asta. Acesta este un fel de hiper-calvinism știți, unde ești mântuit și nu știi. Adică ești atât de eficient chemat încât nu ai primit încă informația. Nu văd deloc asta în Scriptură. Credința, credința mântuitoare, Romani 10:14, vine ascultând un cuvânt despre Hristos. Trebuie să ai faptele. Aceasta e o parte, și apoi prin Duhul Său. Prin Cuvântul Său și prin Duhul Său suntem născuți din nou spune 1 Petru 1, prin Duhul. Suntem născuți din nou prin Duhul. Duhul vine, în Ioan 16 scrie, „Și ne dovedește vinovați în ce privește păcatul, neprihănirea și judecata.” Duhul vine și ne recreează. Suntem botezați, așezați în trupul lui Hristos, în Duhul lui Dumnezeu.

Deci Duhul este agentul noii nașteri. 1 Petru 1:22 și 23, cuvântul este informația. Deci avem informația: Cuvântul; agentul: Duhul. Așadar vedem apoi, întinderea acestei incredibile securități este că toate lucrurile lucrează împreună în cele din urmă pentru binele nostru. Dumnezeu pur și simplu anulează toate lucrurile rele și continuă să ne miște spre glorie, continuă să ne miște spre glorie pentru că noi suntem cei chemați. Și dacă noi suntem cei chemați, ne va marca viețile faptul că suntem aceia care Îl iubesc pe Dumnezeu, și Îl iubim îndeajuns încât să tânjim să fim cu El, să tânjim să avem comuniune cu El, să iubim Cuvântul Lui, să iubim poporul Lui și să dorim să ascultăm. Acest lucru ne marchează.

Acum haideți să vorbim un moment despre sursa securității și asta este foarte simplu, sfârșitul versetului 28, „după planul Său”. Aceasta este sursa. Vedeți, n-ați fi putut să vă mântuiți singuri; nu vă puteți păstra mântuiți. Totul a fost în planul lui Dumnezeu. El trebuie să te mântuiască și El trebuie să te păstreze. „După” este implicat, și este cu adevărat implicat, chiar aparține acolo, este vorba despre scopul Său, după scopul Său. El este sursa, El este Cel care înainte de întemeierea lumii a decis să Își reverse dragostea asupra unui anumit popor.

Efeseni 1:4 spune: „În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui”. Ați prins asta? Ne-a ales pentru sfințenia supremă. Ne-a ales pentru a fi ireproșabili la final și El ne va aduce acolo. Înțelegeți asta? Ne va aduce acolo. Este în întregime planul lui Dumnezeu.

Înapoi în Deuteronom 6, putem ilustra din cazul Israelului, mai degrabă Deuteronom 7 versetul 6 și 7: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău.” Credeți că erau un popor sfânt în realitate? Israel? Nicidecum! Dar ei au fost puși deoparte. „Domnul Dumnezeul tău te-a ales... dintre toate popoarele de pe faţa pământului.” Veți spune: de ce? Cum a spus Richard Wolf odată: „Cât de ciudat din partea lui Dumnezeu să-i aleagă pe iudei.” Nu știu de ce. Nimeni nu știe de ce. Dumnezeu știe. Dar versetul 7 spune: „Nu pentrucă întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci, pentrucă Domnul vă iubeşte, pentrucă a vrut să ţină jurământul pe care l-a făcut părinţilor voştri, pentru aceea v-a scos Domnul cu mâna Lui cea puternică, şi v-a izbăvit din casa robiei”. Știți de ce v-a răscumpărat Dumnezeu? Pentru că El trebuie să fie credincios voiei și scopului Său prestabilit. Și dacă Dumnezeu ar pierde vreodată o singură persoană de-a lungul drumului, atunci nu Și-ar fi ținut promisiunea originală și propriul legământ cu Sine Însuși. Iar Dumnezeu nu poate minți, prin urmare noi suntem în siguranță în planul lui Dumnezeu. Aceasta e sursa. De aceea Ioan 1:13 spune: „suntem născuţi nu din sânge, nici din voia firii lor, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu.” Ci din Dumnezeu. Aceasta este garanția supremă a gloriei, prieteni. Adică asta e. Este în scopul Său divin și etern. Oh, ce plan!

Deci, „toate lucrurile lucrează împreună spre bine”. Nimic nu poate sta în calea acestui lucru. Noi doar ne îndreptăm spre glorie. Veți spune: „Cui i se aplică asta?” Celor ce-L iubesc pe Dumnezeu. Cine sunt ei? Oh, ei sunt cei care au în dorința cea mai profundă a inimii lor aspirația de a avea comuniune cu Dumnezeu, de a-L glorifica pe Dumnezeu, de a asculta de Dumnezeu și, chiar dacă au lipsuri, aceasta este dorința inimii lor. Acesta este grupul căruia îi aparține această promisiune. Dar cum ajungi să fii așa? Adică, cum ajungi în acel grup? Oh, trebuie să fii, ce, chemat. Așa e. Dumnezeu trebuie să hotărască mai dinainte să Își reverse dragostea Sa asupra ta.

Acum eu nu înțeleg misterul din spatele acestui lucru. Știu doar că asta este ceea ce spune El. Veți spune: „Păi de unde știe El cui să îi facă asta?” Oh, este după ce anume? După planul Său stabilit înainte de începutul lumii. El a prestabilit să facă asta. Într-o zi Îl poți întreba de ce. Nu știu dacă vei primi un răspuns. Dar noi nu știm. Îți voi spune ceva minunat. Zici: „Ei bine, dacă Se răzgândește? Dacă mă duce până la jumătatea drumului și zice: «Am făcut o greșeală. Individul ăsta nu merită efortul».” Iată puțină speranță pentru tine, Romani 11:29. Romani 11:29 spune, sunteți gata pentru asta? „Căci lui Dumnezeu nu-I pare rău de darurile şi de chemarea făcută.” Ce înseamnă asta? Ce înseamnă pocăința? Schimbare. A te întoarce, a merge în cealaltă direcție, a te răzgândi. O chemare a lui Dumnezeu nu poate fi schimbată niciodată. Niciodată.

Ei bine, nu este de mirare că psalmistul a spus în Psalmul 4 versetul 8: „Eu mă culc şi adorm în pace”. Cred că o să mă duc la culcare. „Căci numai Tu, Doamne, îmi dai linişte deplină în locuinţa mea.” Nu e de mirare că Deuteronom 33 spune: „Nimeni nu este ca Dumnezeul lui Israel, El trece pe ceruri ca să-ţi vină în ajutor, trece cu măreţie pe nori. Dumnezeul cel veşnic este un loc de adăpost, şi supt braţele Lui cele veşnice este un loc de scăpare.”

Citiți Psalmul 91, marele psalm de mângâiere și vedeți cum păzește Dumnezeu. Citiți Psalmul 139, și vedeți cum Își susține El poporul. Și astfel adevărul acelui verset ne pătrunde inimile: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.”

Pot să închei doar cu al patrulea punct? Foarte pe scurt, acum ascultați. Certitudinea, am omis trei cuvinte în discuția noastră, primele din verset. Care sunt ele? „De altă parte,” ce? „Ştim”. Așa e? Da, așa e. Veți spune: „De unde știm?” Tocmai v-am spus. De aceea l-am păstrat pentru sfârșit. Știm datorită Scripturii. Nu cred că este o intuiție mistică. Știm datorită Scripturii. Revelația divină ne spune că toate lucrurile lucrează împreună pentru binele nostru suprem și asta este ceea ce v-am tot spus în aceste ultime două seri ale Zilei Domnului. Toată această Scriptură spune că așa stau lucrurile. Și mă doare inima să mă gândesc câți creștini nu reușesc niciodată să existe în odihna incredibilă care vine pentru cei care știu că mântuirea lor este veșnică, doar pentru că ei nu cunosc Scriptura. Și pot să umble debitând acest verset, dar ei nu pot spune cu adevărat: „Și noi știm”, decât dacă știu cu adevărat, iar singurul mod în care poți ști este Scriptura.

Acum, mai e de mirare că în versetul 31 Pavel s-a lansat în laudă? E de mirare? Ascultați, vreau să închei cu acest gând. Toate lucrurile lucrează cu adevărat împreună spre binele celor ce Îl iubesc pe Dumnezeu și sunt chemați după planul Său, iar voi vreți să cunoașteți ilustrația supremă a acestui lucru? Voi încheia cu asta. Ilustrația supremă a acestui lucru, din toate eon-urile timpului, ilustrația supremă a acestui lucru este moartea lui Isus Hristos. Cel mai rău lucru care s-a întâmplat vreodată în istoria omenirii, cel mai rău lucru pe care l-a făcut vreodată o persoană, s-a dovedit a fi cel mai bun lucru care s-a întâmplat vreodată. Și așa lucrează Dumnezeu pentru a conduce totul pentru binele și gloria noastră supremă.

Tată, Îți mulțumim în seara aceasta că am fost din nou aduși în marele adevăr al Cuvântului Tău. Și dorim Doamne să fim ascultători, să fim dintre cei care Te iubesc și dragostea noastră să abunde din ce în ce mai mult. Tată, dacă sunt unii în părtășia noastră din această seară care sunt în afara lui Hristos, care sunt urâtori ai lui Dumnezeu, deși nu ar mărturisi despre asta, în virtutea neascultării, în virtutea respingerii lui Hristos, ei sunt blestemați. Căci în 1 Corinteni 16:22 scrie: „Dacă nu iubeşte cineva pe Domnul nostru Isus Hristos, să fie anatema!” Și deci, Doamne, dacă este cineva aici care nu Te iubește, care nu Îl iubește pe Domnul Isus Hristos cu o iubire care caută slava Ta, cu o iubire care caută părtășia Ta, cu o iubire care caută Cuvântul Tău și voia Ta și calea Ta, cu o iubire care tânjește să asculte deși are atâtea lipsuri. Tată, pe măsură ce unii își examinează inimile și nu văd acea iubire, O, Dumnezeule, Te rugăm, prin lucrarea binecuvântată a Duhului, ca El să le cheme inimile la mântuire, la credință. Și Tată, trebuie să spunem de asemenea, că Scriptura ne spune că dacă resping, vor suporta consecința. Noi nu înțelegem cum se armonizează aceste două lucruri, dar știm că asta spune Scriptura, așa că ne rugăm Doamne, ca în acea inimă care nu Îl cunoaște încă pe Hristos, care nu Îl iubește încă pe Dumnezeu, să aibă loc trezirea acelei iubiri pe măsură ce Duhul îndeamnă inima. Și să poată exista de asemenea frica de respingere, ca nu cumva neiubindu-L pe Domnul Isus Hristos să fie blestemați.

Și apoi Tată, pentru cei dintre noi care Te cunosc, care Te iubesc, Tu ne cunoști inimile la fel cum îl cunoșteai pe Petru. Și Tu știai că el Te iubea chiar și atunci când era neascultător. Tu știai asta și el a apelat la asta. El a spus: „Tu toate le știi, Tu știi că Te iubesc”. Și Tu știi că și noi o facem, Tată, chiar dacă uneori nu este vizibil în exterior. Și Tu știi că tânjim să împlinim Cuvântul Tău și să-l trăim, să ascultăm poruncile Tale, chiar dacă firea ne face să eșuăm. Ajută-ne să abundăm și mai mult în dragoste față de Tine, să creștem pentru a Te iubi mai profund, mai pe larg, mai cu adevărat. Și Doamne, mulțumim atât de mult pentru promisiunea absolut emoționantă a acestui verset, că noi care Te iubim suntem în drum spre glorie, pentru că Tu ne-ai chemat la asta și nimic nu o poate schimba. Așa că totul, în cele din urmă, lucrează împreună pentru a aduce acea glorie eternă. Oh, ce lucru plin de speranță de realizat. Tată, fă-Ți lucrarea în toate inimile noastre și Îți mulțumim atât de mult pentru marea minunăție a ceea ce am învățat. Binecuvântăm Numele Tău. Îți mulțumesc pentru acești oameni prețioși, pentru modul minunat, minunat în care răspund la Cuvântul Tău, pentru marea încurajare care este pentru inima mea că sunt aici în seara aceasta în număr mare pentru a se hrăni din ceea ce ai Tu de spus. Tată, binecuvântează-i proporțional cu dedicarea lor ca ei să cunoască plinătatea bucuriei și Îți vom mulțumi în Numele lui Hristos. Amin.