Ei bine, în seara asta ne vom întoarce la Romani, capitolul 12, pentru a ne uita la versetele de la 9 la 21.
Vom continua să studiem acest pasaj minunat referitor la îndatoririle creștinismului practic. Va trebui să îl parcurgem încetul cu încetul, pentru că sunt atât de multe aspecte inerente în toate aceste lucruri pe care apostolul Pavel le are de spus.
Din când în când îmi place să citesc biografiile creștinilor din trecut, cred că aşa înțeleg destul de bine cum este creștinismul în prezent. Chiar nu știu cum va arăta în viitor. Dar îmi place să mă întorc în trecut și să văd paralele sau comparații ori lucruri pe care le pot învăța de la alții. Așadar, scot câteva din volumele mele mai vechi, care au fie viniete, fie sunt prezentări biografice ale oamenilor care au trăit mai demult şi despre care aflăm acel ceva care i-a făcut să se poarte aşa, și aflăm cum au umblat cu Domnul, ce au învățat, și cum au trăit și așa mai departe. Acum citesc despre un sfânt al lui Dumnezeu, un om deosebit, plin de compasiune și special pe nume Robert C. Chapman, care a trăit cu mult timp în urmă în Anglia. Și presupun că astăzi aproape nimeni nu ar ști despre el. Dar el a fost prieten cu un om pe nume J. N. Darby, iar J. N. Darby a fost un mare lider al grupării Plymouth. De fapt, mulți dintre voi care veniți din acest context ați citit scrierile lui Darby. El l-a influențat pe C. I. Scofield, care a tipărit Biblia Scofield și multe altele, a fondat misiunea din America Centrală, seminarul Dallas și multe alte lucruri au venit prin acest om. Însă acest Chapman de care vă spun, a fost un om interesant, un prieten al lui Darby. Cu o anumită ocazie a scris că acesta a fost scopul vieţii sale. Văzând că atât de mulți Îl predicau pe Cristos și atât de puțini Îl trăiau pe Cristos, va urmări să-L trăiască. Și Darby a spus despre el: <
Așadar, ajungem la Romani capitolul 12, la versetele de la 9 la 21, într-o secțiune foarte practică despre trăirea corectă, despre modul de viață așa cum este scris. Este o secțiune practică, mai mult decât oricare altă secțiune din Romani. Este foarte simplu. Este foarte ușor de înțeles. Pot să fac foarte puțin pentru vă ajuta să înțelegeți, pentru că este absolut evident ceea ce spune. Tot ceea ce pot face este să încerc să îmbogățesc, și să adaug detalii, și să îndemn. Însă modul de viață la care ne cheamă apostolul Pavel este anormal. Nu este natural. Într-un sens, este non-uman. Nu este natural pentru un om neregenerat. Nu este normal pentru cineva neregenerat. Nu este ceva pe care ființele umane, prin propria lor alegere, să îl poată înfăptui. Este o trăire supranaturală. Este o trăire care poate avea loc numai atunci când este împuternicită de Duhul divin al lui Dumnezeu. Numai oamenii care au trăit primele 11 capitole din Romani pot trăi așa cum îi cheamă capitolul 12 să trăiască. Pentru că, până când nu ați fost justificați, până când nu ați ajuns să-L cunoașteți pe Isus Cristos și până când Duhul Său nu a fost pus în voi și principiul de viață a lui Dumnezeu nu locuiește în sufletul vostru, este imposibil să trăiți în acest fel. Așadar, tot ceea ce am învățat în primele 11 capitole și în prima parte a capitolului 12 despre dedicare are ca scop pregătirea noastră pentru a putea trăi în acest mod. Și, așa cum am spus de-a lungul anilor, în slujire aici la Grace, toată teologia are ca scop suprem să trăim pentru slava lui Dumnezeu, toată doctrina trebuie să aibă ca rezultat o îndatorire potrivită, într-o slujire potrivită.
Ascultați ce spune textul din 2 Corinteni capitolul 7 la versetul 1 și vedeți dacă nu vă este cumva familiar adevărul pe care-l transmite. „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților, să ne curățim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.” Acum, ceea ce spune acolo, este ceea ce spune Pavel condensat: „Deci, fiindcă avem astfel de făgăduințe, preaiubiților.” Cu alte cuvinte, datorită a ceea ce a promis Dumnezeu, iată ce trebuie să facem ca răspuns. „Să ne curățim de orice întinăciune a cărnii şi a duhului, şi să ne ducem sfințirea până la capăt, în frica de Dumnezeu.”
Să ne uităm repede pentru o clipă la capitolul 2 și veți vedea acolo același lucru. Acesta este un pasaj foarte familiar. Vorbește în versetul 4 despre Dumnezeu care este bogat în îndurare, o mare îndurare cu care ne-a iubit. În versetul 5, spune că ne-a înviat ca să fim împreună cu Cristos, prin har. Ne-a mântuit. Versetul 6, ne-a înviat împreună și ne-a așezat împreună în locurile cerești, în Cristos Isus. A decis prin suveranitatea harului Său să arate bogățiile harului în bunătatea Sa faţă de noi în Cristos Isus. Prin har suntem mântuiți. Este un dar de la Dumnezeu. Așadar, toate acestea Dumnezeu le-a făcut. Și la versetul 10 spune: „Noi suntem lucrarea Lui. Am fost creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a rânduit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.” Cu alte cuvinte, mântuirea noastră înseamnă să ne aducă la anumit mod de viață de neprihănire, la un anumit tip de trăire.
Un tânăr înrolat în marină a fost prezent alături de noi la serviciul de dimineață, a auzit de lucrarea noastră prin intermediul casetelor și din unele cărți, și a fost nerăbdător să fie aici, și el a spus: „Aș dori să vă întreb ceva foarte important pentru mine. Cum poate ști cineva când este cu adevărat creștin? Nu e vorba doar de un moment emoțional care a avut loc cândva în trecut. Cum poate ști cineva acest lucru?” Am răspuns: „Știți, de fapt singurul mod prin care poți ști este să te uiți în viața ta și să vezi ce găsești acolo. Acesta este singurul mod prin care poți ști. Și dacă ai experimentat justificarea, adică dacă ești împăcat cu Dumnezeu, atunci va fi o revărsare de sfințire. Este un model de viaţă de neprihănire şi sfinţenie. Și cu toate că nu poţi vedea tot ceea ce dorești să vezi din asta, știi că este acolo și este expresia dorinței celei mai profunde din inima ta.” Așadar, noi, cei care suntem beneficiarii harul lui Dumnezeu am primit harul ca să trăim o viață evlavioasă de ascultare, pentru ca să îi îndrumăm pe alții către El și ca să-L lăudăm pe Cel care ne poate transforma din copii ai întunericului în copii ai luminii, din cei care-l slujeau pe diavolul în cei care-L slujesc pe Dumnezeu. Vedeți, când trăiești o viață evlavioasă, Îi aduci cinste Celui care te-a transformat și îi atragi și pe alții la Cel care te-a transformat. El este Cel care primește toată slava. Și tu de asemenea ești binecuvântat prin ascultare, iar tu atunci Îl slăvești pentru binecuvântarea pe care ai primit-o. Așadar, Domnul ne-a răscumpărat ca să trăim un anumit fel de viață, să trăim creștinismul practic.
Acum, uitați-vă la Filipeni, și aș dori să vă duc pentru o clipă, la un text care adesea este înțeles greșit și poate v-a derutat pe unii din voi când l-ați citit. În Filipeni capitolul 2 la versetul 12 citim. „Astfel, deci, preaiubiților, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur.” Acum, unii spun că asta înseamnă să lucrăm noi la mântuirea noastră. Cu alte cuvinte, suntem parte în procesul nostru de mântuire. Și unii au fost tulburați de ce spune acest verset: „duceți mântuirea până la capăt”, când tocmai am citit în Efeseni capitolul 2 unde spune: „mântuirea nu e prin ce? - prin fapte.” Este aceasta o contradicție? Într-un loc spune că nu este prin fapte, iar în altă parte că ar trebui dusă până la capăt? Ce spune cu adevărat acest verset problematic? Ei bine, să deschidem la Filipeni și să începem oarecum de acolo. La capitolul 1 versetul 27 el spune: „Numai”, acesta este un îndemn foarte important: „Numai, purtați-vă într-un chip vrednic de Evanghelia lui Cristos.” Te întrebi: oare la ce se referă? Dacă spuneți că ați fost răscumpărați prin Evanghelie, atunci comportamentul vostru ar trebui să arate așa ceva. Purtați-vă într-un chip vrednic, le spune filipenilor, ca să se potrivească cu Evanghelia lui Cristos, fie că sunt prezent, fie că vin să vă văd, fie că sunt absent, să aud despre stilul vostru de viață sau despre relațiile voastre că sunteți una în duh și cuget, și că luptați cu un suflet pentru credința Evangheliei și pentru celelalte lucruri. Cu alte cuvinte, el spune „Uitați, dacă sunteți cu adevărat mântuiți, atunci să se vadă în comportamentul vostru, fie că sunt aici sau nu sunt.” Cu alte cuvinte „Ce faceţi să fie atât de autentic și atât de adevărat, încât să nu trebuiască să fie supravegheat prin prezența mea. Fie că sunt acolo sau nu sunt, voi să aveți un comportament care se potrivește cu Evanghelia.”
Observați versetul 5 din capitolul 2. Pavel spune: „Să aveți în voi gândul acesta care era și în Cristos Isus.” Să fiți asemenea lui Cristos, să gândiți asemenea lui Cristos. Să aveți aceeași atitudine de smerenie pe care a avut-o Cristos. Și apoi o descrie, nu-i așa? În versetele de la 6 la 11. A fost o atitudine de smerenie. Versetul 6. El „nu a crezut că este un lucru de apucat” să fii ca Dumnezeu. S-a făcut fără nicio reputație, „a luat chip de rob, la înfățișare a fost găsit ca un om, S-a smerit și S-a făcut ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce”. S-a smerit, S-a smerit pentru noi. Iar versetul 9 spune: „De aceea şi Dumnezeu L-a înălţat nespus de mult, şi I-a dat Numele, care este mai presus de orice nume; pentru ca, în Numele lui Isus, să se plece orice genunchi al celor din ceruri, de pe pământ şi de sub pământ, şi orice limbă să mărturisească, spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Cristos este Domnul.” Așadar el spune: „Să aveți în voi gândul care a fost și în Cristos”. A fost gândul de smerire. A fost gândul de supunere. Gândul acesta să fie și în voi. Acum, ajungem la versetul 12 și el spune: „Astfel, deci, preaiubiților, după cum totdeauna aţi fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică şi cutremur.” Acum, în context, cred că este foarte clar ce vrea să însemne. Ascultați! „Din moment ce Îi aparțineți lui Cristos prin Evanghelie” – așa cum a spus în capitolul 1 versetul 27 – în primul rând, „din moment ce Îi aparțineți lui Cristos prin Evanghelie”, apoi în al doilea rând: „din moment ce Cristos, în smerenia Sa față de Dumnezeu, v-a dat un exemplu de cum ar trebui să trăiți, în ascultare smerită față de Dumnezeu, din moment ce Cristos v-a arătat răsplata acelei ascultări”, versetul 9 la 11, Cristos a fost ascultător, aflăm în versetele de la 5 la 8, 6 la 8, și este răsplătit în versetul 9 la 11, așa-i? S-a smerit și ce a făcut Dumnezeu? L-a înălțat. Din moment ce Îi aparțineți lui Cristos, din moment ce El este exemplul vostru, din moment ce ați văzut ce se întâmplă cu Cel care ascultă, implicaţia este: „așadar, dragilor, așa cum întotdeauna ați ascultat, continuați să ascultați” fie că sunt cu voi, fie că nu sunt. Au fost ascultători cei din Filipi. Însă, fără îndoială, ascultarea lor a fost o ascultare care depindea foarte mult de Pavel. Când el era prezent, el stabilea ritmul. Când el era prezent, el îi învăța. El îndemna. El provoca. El ajuta. El confrunta. El răspundea la întrebări. El le-a rezolvat problemele. El le-a descurcat dilemele. Însă ce le spune lor? Același lucru ca în capitolul 1, versetul 27 „Acum că nu mai sunt acolo, să nu fiți mai puțin ascultători. Ați fost ascultători în prezența mea. Acum, continuați să fiți ascultători în absența mea.” Păstraţi ritmul. Asta nu este despre mine amendându-vă pe voi. Această dorință trebuie să vină din interiorul vostru. Și să fie - iată aici care este cel mai important lucru, la finalul versetului 12 -„cu frică și cutremur.” Cu alte cuvinte, pentru că a asculta este un lucru atât de serios, să faceți asta cu frică și cutremur, nu cu frică de mine sau cu tremur de mine, ci de Dumnezeu, cu reverență, cu toată inima, în smerenie, cu blândețe, să ascultați. Și el spune „duceți ce? – mântuirea voastră până la capăt.” Acum, la ce se referă? Pur și simplu înseamnă prin mare efort, printr-o dorință constantă a-I fi plăcuți lui Dumnezeu, prin dedicare constantă față de Duhul lui Dumnezeu și ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu, voi lucrați deja ceea ce există. Unde? Înăuntrul vostru. Cu alte cuvinte, tot ceea ce el spune este de fapt că mântuirea care este în voi ar trebui să se vadă în exterior.
Aceasta este viața creștină. Să trăiești în afară ceea ce deja este înăuntru, acesta este un cuvânt de mare încurajare. În versetul 13, când spune: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi, şi vă dă, după plăcerea Lui, şi voința şi înfăptuirea.” Dumnezeu lucrează înăuntrul vostru ca să faceți voia Lui și să împliniți plăcerea Lui, iar aceasta trebuie să se vadă în afară. Așadar, noi ar trebui să trăim în afară ceea ce deja avem înăuntru. Este un alt mod de a spune ceea ce am văzut în 2 Corinteni 7:1 și Efeseni capitolul 2, versetele de la 4 la 10: „Dacă Dumnezeu a făcut aceste lucruri pentru voi, dacă aveți ca exemplu pe Isus Cristos, cel care ascultă este înălțat, așa cum ați fost ascultători în prezența mea, atunci continuați să fiți ascultători și în absența mea și să faceți aceasta cu frică și tremur, pentru că voi reprezentați sfințenia lui Dumnezeu și arătați în afară ceea ce este înăuntru.” Acesta trebuie să fie standardul trăirii creștine. Noi ar trebui să trăim în afară ceea ce avem înăuntru, astfel ca să dorească acest lucru şi oamenii care nu au ce avem noi, nu-i aşa? Și Dumnezeu va fi slăvit. Acum, ce înseamnă asta? Poate spui: <
Bine, aceasta ne duce înapoi la Romani, capitolul 12, și aici vom găsi îndatoririle practice care alcătuiesc trăirea creștină. Acum, amintiți-vă, el deja ne-a dat o temelie creștină, deja ne-a chemat la o dedicare totală în versetele 1 și 2, deja ne-a încurajat să ne folosim darurile spirituale în versetele de la 3 la 8. Așadar, întâi trebuie să fim mântuiți, și apoi trebuie să fim dedicați total, apoi trebuie să fim în slujire cu darurile noastre spirituale. Și ca urmare, vom începe să trăim viața creștină practică pe care a descris-o. Începând din capitolul 12 de la versetul 9 până la capitolul 15, el are multe lucruri de spus cu privire la trăirea practică. Acum, el începe cu o listă de lucruri, unul după altul, de la versetul 9 mai departe. E ca și cum ar desena un cerc, așa cum am spus data trecută, care se tot mărește și cuprinde alte categorii și alte grupuri de idei. Primul cerc începe cu noi, și ne-am uitat la el data trecută, la versetul 9. Începe cu trei atitudini de bază, această chestiune a trăirii creștine. Dragostea trebuie să fie fără prefăcătorie. Care ar trebui să fie caracteristica dominantă? Dragostea. Ce fel de dragoste? Dragostea adevărată. Acesta este semnul unui credincios. Ioan 13:34. Prin aceasta vor cunoaște toți că sunteți ucenicii Mei, dacă vă veți iubi unii pe alții. Este credință. Este speranță. Este dragoste, și cea mai mare dintre acestea, spune 1 Corinteni 13, este dragostea. Așadar, acesta este semnul principal, o dragoste legitimă, duhovnicească, fără ipocrizie sau amăgire.
În al doilea rând, el spune că trebuie să urâm ce este rău. O ură puternică față de păcat. Și în al treilea rând, lipiți-vă sau uniți-vă ca lipiciul de ceea ce este bun. Acum, acesta este prima fază a cercului, cea care este în jurul nostru. Acestea sunt trei lucruri care ar trebui să fie adevărate în viața noastră. Noi iubim cu adevărat. Noi urâm răul. Și ne lipim de ceea ce este bine. Acum, când am ajuns la versetul 10, cercul se lărgește puțin și cuprinde încă o dimensiune, nu mă include doar pe mine personal, ci cuprinde și familia lui Dumnezeu. Și în această a doua secțiune, de la versetul 10 la 13, rezultatul a ceea ce spune el ne va direcționa către familie. Unii se vor întoarce și le vor direcționa către mine, ca individ. Așadar, atunci când cercul se lărgește, nu exclude chestiunile anterioare. Ci le cuprinde și pe acestea şi se şi extinde puțin. Așadar, pe măsură ce ne uităm la cerc, la faza a doua vedem cum se lărgește ca să cuprindă familia creștină, și de asemenea include și unele chestiuni directe pentru viața mea personală. Vă rog să observați versetul 10, să vedeți unde începe. „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească.” Aceasta este prima dintre afirmațiile în ce privește cercul mai larg, care cuprinde familia creștină. Dragostea frățească, unul pe altul, iubirea reciprocă vorbește despre relațiile din cadrul trupului lui Cristos. Acum, expresia „iubiți-vă unii pe alții” este un singur cuvânt. Este un cuvânt foarte interesant în limba greacă și ne ajută să înțelegem la ce se referă dacă înțelegem sensul. Este o combinație de două cuvinte. De fapt, amândouă reprezintă dragostea. Ai putea să-l traduci cu „fiți iubitori iubind.” Însă ca să reținem bogăția înțelesului său, cele două cuvinte sunt philos sau phileō, care înseamnă o dragoste plină de afecțiune. Și al doilea cuvânt este storgē. Cuvântul compus este philostorgē. Al doilea cuvânt storgē, în esență înseamnă o dragoste naturală de familie. De exemplu este cuvântul folosit în 2 Timotei unde apostolul Pavel îi spune lui Timotei că în zilele din urmă oamenii vor fi fără dragoste naturală. Și la ceea ce se referă acolo este că va exista un colaps în relațiile de dragoste normale din cadrul familiilor, în cadrul relațiilor normale sau naturale de dragoste. Acum, philostorgē, combină acele două cuvinte: storgē, care înseamnă o dragoste naturală, nu o dragoste indusă de plăcere, nu o dragoste indusă de frumusețe sau de o personalitate atractivă, ci o dragoste naturală care are loc într-o familie, o dragoste normală, naturală, de rudenie, opusul dragostei care este generată prin atracție, prin personalitate sau frumusețe, prin poftă, dorință, circumstanțe sau orice altceva de felul acesta. Este o dragoste de familie normală. Și este uimitor că el o folosește aici, pentru că el spune că în cadrul familiei creștine noi trebuie să avem pentru familie o dragoste de tipul phileō. Iar phileō vorbește despre afecțiunea caldă a iubirii.
Așadar, ar trebui să fim caracterizați de o dragoste naturală pe care să o împărtășim cu toți credincioșii. Și cred că ați experimentat asta. Știu că eu am experimentat-o de multe, multe ori. Pot merge într-un loc unde să nu cunosc pe nimeni. Însă dacă ei Îl iubesc pe Domnul Isus Cristos, nu durează foarte mult ca noi să avem în comun același simțământ de dragoste. Este o legătură care se întinde dincolo de cultură și de timp, de loc și de evenimente și circumstanțe. Și chiar dacă nu avem nicio istorie comună și nicio cunoștință comună în ce privește modul de viață sau lucrurile care ne plac sau nu, este un simțământ imediat de afecțiune față de cel care aparține familiei lui Dumnezeu. Ați simțit asta? Cu siguranță. Aceasta este un fel de dragoste afectivă care se demonstrează. Noi trebuie să avem dragoste pentru cei din cadrul familiei. Și iarăși spun, nu este o dragoste zidită pe atracție. Este o dragoste care este oferită oricui aparține aceluiași Mântuitor, aceluiași Domn, aceluiași Tată. De aceea spune Domnul nostru în Matei 18: „Sub nicio formă să nu desconsiderați pe cineva, kataphroneō, să-l înjosiți sau să vă gândiți că vă este inferior vouă, care face parte din familia lui Dumnezeu. Pentru că toți facem parte din familie. Ar trebui să fie o atracție naturală, o afinitate naturală. Și chiar dacă în familie mai avem bătăi de cap, atunci când vine vorba să ne protejăm unii pe alții și siguranța fiecăruia din noi și să venim în ajutorul celuilalt, este uimitor modul cum răspundem, nu-i așa? Este uimitor.
Nu-mi place să folosesc ilustrații de acasă, dar voi folosi una, pentru că se potrivește atât de bine aici. Copiii mei spun: nu vorbi despre noi, tată, așa că încerc să nu o fac. Însă copila de care vorbesc nu este aici în seara asta. Este plecată. Așadar, va fi bine. Să nu-i spuneți. Noaptea trecută, la miezul nopții, după ce Mark a jucat un meci de fotbal american, a avut febră musculară, așa cum ești adesea în noaptea de după un meci de fotbal american. Și în toiul nopții a venit din pat alergând pentru că avea un cârcel și făcea multă gălăgie, știți la ce mă refer. Știu prin ce trecea. Am avut astfel de nopți de-a lungul anilor. Avea dureri destul de mari. Apoi durerea l-a lăsat. Și în următoarea zi m-am dus la el în cameră când el era plecat la școală și am găsit o felicitare pe biroul lui. Era interesant. Am deschis-o, iar înăuntru era lipită o rolă de mentosane Lifesavers, alături de un bilet de la sora lui mai mică. Era scris cam așa: „Dragă Mark, știu că uneori sunt o nesuferită și îți dau bătăi de cap. însă când te aud plângând de durere îmi pare rău și aș vrea să mă ierți pentru tot răul pe care ți l-am făcut și vreau să știi că te iubesc și mă bucur că ești fratele meu. Semnat, Melinda.” Vedeți, indiferent ce are loc pe bancheta din spate a mașinii atunci când sunt călătoriile mai lungi, când realizezi ce înseamnă de fapt acea relație, și știi că cineva ar putea fi rănit, există un simțământ de grijă, nu-i așa? Așa ar trebui să fie în familie.
Și în Matei, capitolul 18, Isus a spus: „Oricine primește pe unul din acești micuți care sunt ai Mei, pe Mine mă primește.” Pe Mine. Pe Mine. Avem o familie minunată, o familie uimitoare și ar trebui să ne iubim cu căldură unii pe alții. De aceea, așa cum am văzut în săptămânile trecute, Noul Testament ne spune de cinci ori, în cinci ocazii diferite, că ar trebui să ne sărutăm unii pe alții cu o sărutare sfântă sau o sărutare de dragoste, pentru că ar trebui să ne identificăm prin modalităţi demonstrative cu afecțiunea care aparține celor care au o familie, o legătură de rudenie, o afinitate în părtășia cu Domnul. Am fost atât de bucuros în dimineața asta, cred că Dennis McBride mi-a spus de acei frați cu handicap, care au venit la cursul galileenilor - unii din voi ați fost acolo - și a venit un orb care ne-a povestit că aveau nevoie de un copiator Braille - un fel de mașină xerox, numai că face copii in Braille - astfel încât cuvântul să fie dus la mai mulți oameni. Şi doar a împărtășit nevoia. Iar ei au spus: „Dacă vreți să ajutați, după școala duminicală, vă rog să vă opriți la ușă”, au numărat cât s-a adunat și a fost 2100$. Ei bine, nu știu dacă cineva din grupul galileenilor l-a cunoscut personal pe acel individ care și-a împărtășit nevoia, pe acel orb, sau poate că nu cunosc alți orbi, dar au un simțământ uimitor de afinitate și preocupare și grijă pentru nevoile altcuiva. Și așa trebuie să fie. Acesta este felul de dragoste la care ne cheamă Domnul. Apoi, de asemenea, observați, el nu folosește numai cuvântul philostorgē sau afecțiunea amabilă, ci spune să fiți în acest fel, unul față de altul, cu o dragoste frățească, iar acest lucru este uimitor. Aceasta este Phila-delphia. Așadar, ceea ce spune este să aveți iubire iubindu-vă unul pe altul cu o dragoste iubitoare. Adică, este redundant. Și iarăși phila, iarăși afecțiunea și adelphos, frate. Iarăși, este aceeași idee. Să-i iubiți ca și cum ar fi asociați cu voi îndeaproape, ca rudenii. Așadar, el folosește două cuvinte care exprimă o dragostea de rudenie în aceeași frază, care înseamnă o afirmație foarte puternică. Să vă iubiți unii pe alții ca rude și să vă iubiți unii pe alții ca rude, de două ori pe acelaşi rând. Aceasta nu este doar o dragoste teologică. Este o afecțiune, o afecțiune tandră, cu bunătate, grijulie și preocupată. Dragostea curată a acelor care Îi aparțin lui Isus Cristos.
Despre aceasta vorbește Ioan în 1 Ioan 5, în acea afirmație deosebită când zice: „Oricine crede că Isus este Cristosul, este născut din Dumnezeu; şi oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește şi pe cel născut din El”, o afirmație uimitoare. Dacă Îl iubești pe Dumnezeu, îi iubești și pe cei care Îi aparțin Lui, astfel există o caldă afecțiune pentru frații și surorile în Cristos. De aceea în Efeseni Pavel spune: „Dimpotrivă, fiţi buni unii cu alţii, miloşi, şi iertaţi-vă unul pe altul, cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Cristos.” Trebuie să fim buni față de cei pe care-i iubim. Apostolul Pavel le-a spus asta celor din Corint în 2 Corinteni 12:15. „Dacă vă iubesc mai mult, sunt iubit de voi cu atât mai puţin?”, întreabă el. Aceasta este dragostea care ar trebui să ne caracterizeze pe toți. Când a scris 1 Corinteni, în capitolul 4 spune: „Uitați, uitați, vă iubesc. Sunteți copiii mei preaiubiți și în calitate de copii preaiubiți, vreau să am grijă de voi. Acum, dacă tot veți continua cu neascultarea, voi veni la voi cu nuiaua. Dar dacă vă veți pune viața în rânduială, voi veni cu blândețea. Voi alegeți. Dar dragostea mea va ajunge la voi, fie prin căldura afecțiunii și mulțumirii pentru ascultarea voastră, fie prin disciplină, pentru că doresc să fiți tot ceea ce vrea Dumnezeu să fiți.” Despre acest fel de dragoste a lui Dumnezeu vorbim. Este o dragoste care confruntă. Este o dragoste căreia îi pasă, este o dragoste preocupată, o dragoste plină de compasiune. Poate spui: „Ei bine, putem să oferim acest fel de dragostea?” Da. Romani 5. Ce anume ne amintim despre dragostea lui Cristos? „Dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre.” Pavel în prima sa scrisoare către Tesaloniceni în capitolul 4, cred că este la versetul 9, spune: „cât despre dragostea frățească, n-aveţi nevoie să vă scriem; căci voi singuri aţi fost învățați de Dumnezeu să vă iubiţi unii pe alții.” Desigur, îi laudă că acea dragoste abundă, e din ce în ce mai multă. Ei știu cum să iubească. Acea dragoste ar trebui să abunde mai mult și mai mult. Asta este şi în Filipeni 1:9. Așadar, noi ar trebui să ne iubim cu o dragoste blândă, plină de afecțiune care aparține în mod unic celor din familia lui Dumnezeu.
Observați apoi al doilea îndemn, în versetul 10 din Romani 12, „în cinste, fiecare să dea întâietate altuia”. Aici, mergem un pas mai departe. Dragostea este mediul înconjurător general, și oarecum își face drum către cel de-al doilea gând, și anume să îl punem pe celălalt mai presus decât pe noi. și asta ne conduce spre un alt ingredient esențial în familia bisericii, și anume smerenia. Dacă trebuie să-i iubim pe toți la fel, dacă trebuie să facem asta, dacă trebuie să avem felul potrivit de compasiune, despre care spune în Filipeni 2:1-4: „Dacă vrem să arătăm milă oamenilor, trebuie să ne gândim și la lucrurile altora nu numai ale noastre.” Trebuie să-i punem pe ceilalţi mai presus. Și ideea aceasta de întîietate este o idee foarte frumoasă. Are sensul de a fi deschizător de drumuri. Ați reținut? Aceasta înseamnă a fi un exemplu. Cu alte cuvinte, să dăm startul, dacă doriți, să fim în prima linie, pentru ceilalţi. Cu alte cuvinte, nu trebuie să stăm în spate și să așteptăm până când altcineva îi onorează pe ceilalți, până când altcineva le dă întâietate, până când altcineva împlinește nevoile altora, până când altcineva răspunde cererii cuiva. Nu trebuie să așteptăm până când cineva arată cinste cui trebuie să arate cinste, până când iubeşte pe cineva care se cuvine să fie iubit. Noi nu trebuie să așteptăm până când altcineva se îngrijește de ceva ce trebuie făcut, sacrificând din timpul, talentul și resursele sale. Ci noi trebuie să conducem marșul. Cu alte cuvinte, noi trebuie să fim primii care facem asta. Acesta este sensul termenului. Noi nu așteptăm, ci conducem pe calea spre cinstirea altora. Și la asta se referă când spune că în cinste fiecare să dea întâietate altora, să fim primii în a da cinstea oferită celui pe care-l cinstim mai mult decât pe noi înșine. Ce gând măreț, ce gând măreț! Grabnici să oferim cinstea, grabnici să oferim răsplata, grabnici să oferim respectul, grabnici să oferim dragostea, grabnici să împlinim o nevoie. Acesta este adevăratul test al smereniei pe care îl știu. Pe de altă parte, când unii oameni văd pe cineva că este cinstit se mânie foarte tare și sunt invidioși, așa-i? Sunt geloși. Este semnul opus celor credincioşi. Noi dăm cinste altora, noi suntem primii în a aduce cinste altora, în a împlini nevoilor altora. Așadar, aceasta ne duce la un cerc mai extins, nu-i așa? Și cuprinde atitudinile față de familia lui Dumnezeu. Și am putea spune multe despre asta, dar să continuăm.
Acum, în acest al doilea cerc, care include familia, avem de asemenea şi acel domeniu personal. Așadar, încă suntem aici. Pavel se întoarce la aceste adevăruri de câteva ori. Iar aici devine foarte personal. Sunt trei chestiuni esențiale care au legătură cu mine și cu tine în versetul 11, iar ele sunt foarte, foarte importante. Prima, în traducerea King James spune: „Să nu fiți leneși la slujbă”, în afacerea voastră. Aceasta nu este o traducere foarte bună în termeni moderni. Se prea poate să fi funcționat cu traducerea autorizată King James în Anglia de demult. Însă acum, nu transmite clar ideea. Parcă ar avea de a face cu oameni de afaceri și în mod greșit a fost folosit în această direcție. De fapt, termenul grecesc ar fi cel mai bine tradus cu: „Zel fără lenevie.” Cuvântul nu este afacere. Cuvântul este spoudē, și înseamnă literalmente grabă, fără preget. Îmi aduc aminte de o predică renumită, despre grabă, pe care am auzit-o cândva de la un predicator de culoare. Despre grabă, aceasta a fost întreaga lui predică. Că trebuie să ne grăbim. Şi a continuat și a continuat astfel cam 35 de minute, iar apoi a spus: „Acum că am înțeles că trebuie să ne grăbim, către ce să ne grăbim? Acesta este al doilea punct.” Și când a sosit vremea să se termine serviciul, aproape că ne-am călcat în picioare, așa de tare ne-am grăbit să ieșim. Eram într-o astfel de grabă. Nu știu dacă toți știau către ce se grăbeau, dar cu siguranță toți ne grăbeam. Și aceasta este ideea aici. Să nu fiți leneși în graba voastră. Voi sunteți în grabă. Și ideea sa în mesaj a fost bine punctată. Pe scurt, a spus: „Avem de făcut lucrarea Împăratului, și lucrarea Lui trebuie făcută câtă vreme putem.” „Câtă vreme este zi, să lucrăm” a spus Isus, „pentru că vine noaptea când nimeni nu mai poate lucra.” Și ceea ce e de făcut, trebuie făcut, și trebuie făcut acum. Ceea ce ne spune este ca graba noastră să nu îşi piardă zelul. Să nu vă leneviți în lucrare. Ideea de aici este o idee spirituală. În ce privește zelul spiritual, nu fiți leneși! În ce privește graba și nevoia pentru o dedicare rapidă și totală, rămâneți așa, nu dați înapoi! Cu alte cuvinte, de două ori în Noul Testament, Galateni 6:9 și cred că cealaltă este în 2 Tesaloniceni 3, la versetul 13. Amândouă spun: „Să nu obosim în ce? În facerea binelui.” Trebuie să fie o grabă. Viața creștină trebuie să fie intensă. Nu este loc pentru lenevie. Am putea petrece mult timp dacă am merge înapoi la cartea Proverbe și am face un studiu asupra leneviei și cât de îngrozitoare este lenevia pentru Dumnezeu. Este suficient să spunem la acest punct că nu este loc pentru lenevie în lucrarea Domnului. Nu este loc pentru indolență. Se cere grabă, fără preget, un duh care se mișcă rapid.
În Eclesiastul 9:10 Solomon a venit cu un sfat foarte înțelept. El a spus: „Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în locuința morților, în care mergi, nu mai este nicio lucrare!” Tot ce găsește mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta. Și în Matei 25 la versetul 26 când am studiat nu cu mult timp în urmă, am întâlnit un rob leneș căruia i s-a dat un talant și era prea leneș ca să mai facă ceva cu el, l-a îngropat în pământ și asta l-a costat veșnicia.
Citeam săptămâna asta Isaia 56. La versetul 10 Isaia a spus despre acei lideri ai lui Israel aceste cuvinte: „Toți păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toți sunt niște câini muți, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniți şi le place să doarmă.” Cu alte cuvinte, oamenii care trebuiau să fie de veghe din punct de vedere spiritual în Israel s-au dus să doarmă și au devenit niște câini muți care nu pot lătra când ar trebui să latre, niște câini de pază nefolositori, orbi și ignoranți, adormiți, care stau întinși și le place somnul. Și ceea ce spune Pavel aici este că noi cei care suntem în lucrarea lui Dumnezeu ar trebui să fim ocupați totdeauna să facem lucrarea Domnului cu efort și eficiență maximă, cât timp lucrarea mai poate fi făcută. De fapt, în Proverbe 18:9 spune: „Cine se lenevește în lucrul lui este frate cu cel ce nimicește.” Cel care risipește cel mai mult în lumea aceasta nu este cel ce pierde bani, ci care pierde ce? Timp. Care pierde timpul. Noi nu ar trebui să fim risipitori de timp.
În Efeseni capitolul 5, Pavel spune: „să răscumpărăm vremea, s-o cumpărăm”. În Evrei 6:12 spune: „Să nu fiți leneși.” Să nu fiți leneși. Este iarăși ideea de lenevie, și mă tem că mulți creștini ruginesc, când ar trebui de fapt să se consume. Nu prea am întâlnit mulți creștini consumați. Și acesta este trendul astăzi. Am avut o ocazie interesantă să descopăr un sondaj. Intenția sondajului a fost să demonstreze că puțini oameni lucrează din greu. Au ales oameni din managementul mijlociu și superior din lumea afacerilor. Și sondajul a fost să afle câte ore de lucru întreprind într-o zi, câte ore sunt de fapt ore productive într-o zi normală de lucru pentru cineva care lucrează în lumea afacerilor în conducere, cu responsabilitate în supraveghere. Aceasta înseamnă că au o oarecare libertatea să facă ce vor cu timpul lor. Dacă eşti pe o linie de asamblare, este puțin cam greu să dictezi modul cum vei lucra și cât din cele opt ore pe zi chiar lucrezi. Dacă ești în conducere sau în afaceri și controlezi propriul tău timp, au vrut să afle cât de mult lucrează de fapt oamenii și cât de mult lucrează de fapt în mod productiv. Și media în Statele Unite ale unei zile de opt ore a fost de două ore de timp productiv. Două ore de producție efectivă. Dacă nu credeți că trăim într-o societate orientată spre distracție, atunci să știți că greșiți. Acum poate spui: „Da, dar în acele două ore produc.” Bine, foarte bine. Și poate că așa e, și poate că asta este suficient pentru ca restul oamenilor tăi să lucreze alte opt ore. Nu spun că este neapărat greșit. Spun că așa stau lucrurile. Și uneori cred că atitudinea noastră față de muncă se transmite în creștinism. Am observat chiar și cu tinerii din seminar că mișcarea care are loc în seminare astăzi este o lungire a procesului educațional. Acum, sunt o mulțime de motive pentru asta, și nu vreau să le reproșez celor cărora le ia o perioadă mai lungă să treacă prin seminar. Uneori intervine soția sau copiii sau nevoia pentru o slujbă, acestea fac să aibă loc această lungire a procesului educațional. Însă a fost o vreme când intrai pe ușa seminarului și trei sau patru ani mai târziu, când ieșeai pe cealaltă ușă, erai gata și făcusei totul dintr-o mişcare. Iar beneficiul acestui lucru era antrenarea sârguinței și disciplinei. Știu că aceasta a fost calea pentru mine. M-am dus la facultate, absolvisem liceul la 17 ani, am absolvit facultatea la 21, am absolvit seminarul la 24, doar pac, pac, pac și le-am terminat pe toate. Cred sincer că acest lucru a fost unul din cei mai buni profesori ai auto-disciplinării. A fost profesorul cel mai bun și practic pentru auto-disciplinare pe care l-am avut vreodată în viața mea, să învăț cum să fac asta și să rămân și să termin. Și ceea ce se întâmplă în zilele de azi este că timpul de pregătire se întinde. Așadar, foarte adesea, tinerii care merg în slujire lucrează puțin, merg la școală puțin, se întâlnesc cu logodnica puțin, joacă puțin tenis, au puțin timp liber. Și apoi ies din seminar, și se duc la biserică și trebuie să facă un singur lucru tot timpul. Și nu pot face asta. Este aproape imposibil. Așadar, nu este neobișnuit să-i vezi că anulează slujba de duminică seara, pentru că nu se pot disciplina cu privire la procesul de pregătire. Și, aşa cum am menționat cu ceva timp în urmă, când oamenii mă întreabă care este cheia slujirii, le spun: „Să stai pe scaun la birou până când lucrul tău este gata”, ei cred că acest lucru este nespiritual. Dar într-un sens actual, este adevărat. Este nevoie de un zel entuziast și real în lucrarea Domnului.
Zilele trecute am auzit despre o soră care a fost învăţătoare în biserica noastră la şcoala duminicală la o clasă fete timp de 18 ani. Nu erau aceleaşi fetiţe, bineînţeles. Înțelegeți, ele treceau mai departe, în clasele următoare. Însă ea a fost învăţătoare la aceeași grupă timp de 18 ani, nu știu dacă era clasa a treia sau a patra, nu contează. Este uimitor! Să rămâi acolo și să nu obosești în lucrare. La asta se referă când spune: „În sârguință, fiți fără preget.” Continuați, nu vă opriți! Și unul din secrete este să fii responsabil. Cineva îmi spune adesea: „Bine, cum te forțezi să studiezi?” Și spun: „Eu nu mă forțez să studiez. Oamenii care vin duminica mă forțează.” Ce folos ar fi să apar duminica și să spun: „Fraților, uitați, nu este gata predica, însă cred că marți va fi gata. Puteți să reveniți? Nu, nu, nu. De fapt, când am predat un curs la seminar, odată le-am spus relaxat ca lucrarea lor să fie gata până vineri. Le dădusem trei săptămâni să scrie o lucrare. Am spus: „Până vineri să fie gata. Aș dori să o am până vineri.” Așadar, a venit ziua de vineri și jumătate de grupă a predat lucrarea, iar cealaltă a spus: „Va fi gata luni.” Am spus: „Nu. Veți lua nota patru”. Ei au răspuns: „Oh, nu credeam că veți fi atât de dur.” Le-am răspuns: ”Nu sunt dur. Am zis vineri. Atât.” Ei au spus: „Dar am avut asta și aia, oh, şi ailaltă” Eu am zis: „Așa am spus. Este vineri.” M-au întrebat: „Ei bine, de ce?” Le-am răspuns: „Pentru că nu puteți apărea în biserică duminica să spuneți: «Voi avea predica, dacă mă mai lăsați două zile. Ați putea şi voi să învățați acum».”
Așa cum mi-a spus unul dintre profesorii mei: „Nu voi putea fi niciodată un păstor, pentru că nu mă pot hotărî cu privire la pasajul la care să mă opresc duminică de duminică. Asta înseamnă o anumită tiranie a timpului care este atât de utilă. Și când ai o clasă sau ai o lucrare în care trebuie să dai socoteală, atunci este foarte bine să fie aşa. Poți avea o lucrare neancorată în timp. Ştiți, în care să faci lucrurile atunci când vrei. Însă cu cât te legi mai mult de o lucrare unde sunt anumite cerințe cu privire la timpul tău, cu atât ești mai forțat să fii zelos și harnic în pregătirea ei. Așadar, acesta este un principiu foarte important.
Acum, legat de asta, în versetul 11 este principiul de a fi plin de râvnă cu duhul. Acum, acest lucru este foarte bun, pentru că poți să nu fii leneș, dar poți avea o atitudine care strică lucrarea. Poate spui: „Ei bine, fac asta pentru că trebuie, dar cu siguranță nu-mi place. Mi-aș dori să ies din toate astea.” Nu! Trebuie să fie: îmi place asta. Cuvântul plini de râvnă înseamnă cu căldură, dat în clocot, fierbere. Și duhul este duhul uman, omul tău dinăuntru. Și ceea ce spune este: „Fii un credincios care dă în clocot.” Adică, să fii în fierbere tot timpul, nerăbdător să pleci, orice numai căldicel sau rece nu. Viața creștină ar trebui să fie plină de entuziasm, cu zel, cu încântare, cu bucurie, cu efort total.
Îmi aduc aminte că am citit un articol - de fapt, l-am ales pentru a vă împărtăși câteva fragmente. Titlul era „Get Enthusiastic” (Deveniți entuziasmați) Spunea: „Tocmai am vorbit cu Lorraine, și m-a făcut să mă simt asemenea cuibului de păsări de anul trecut, învechit și zdrențuit.” Ați cunoscut astfel de oameni, nu-i așa? Cu siguranță. Sunt milioane și milioane. Sunt atât de mulți, că amenință să devină o epidemie națională. Care este problema cu ei? Sunt într-un necaz mare? Nu mai mult decât oamenii obișnuiți. Sunt bolnavi? Nu. Zdrobiți de necaz, de durere sau întristare? Aproape niciodată. Atunci de ce anume sunt deranjați? De cea mai veche năpastă de pe pământ: lipsa entuziasmului. A început de acolo. Și cred că acest lucru poate fi adevărat. Putem deveni obosiți în facerea binelui. Ne putem pierde zelul și încântarea și entuziasmul, și ne este prea greu. Viața creștină trebuie să fie plină de energie, de acel fior, de acea vervă, de acel dinamism care ne face să înaintăm, nu doar să fim dedicați să facem lucrarea și să nu fim leneși, ci încântaţi să fierbem în duhul nostru ca să o facem.
Sunt atât de mulți oameni în Scriptură, dar este unul care-mi vine în minte și este folosită aceeași afirmație ca să-l descrie. Este în capitolul 18 din Fapte. Şi nu e nevoie să deschideți. Vă voi citi doar. Vorbește despre Apolo, un evreu care era un om elocvent și puternic în Scripturi, în Vechiul Testament. A fost învățat despre calea Domnului și era plin de râvnă cu duhul, este același lucru. Era plin de râvnă cu duhul. Îl întruchipează pe omul al cărui duh nu se oprește niciodată, nu încetinește niciodată, dinamic, entuziast, plin de încântare și de fervoare spirituală. Henry Martyn, marele misionar care a mers în India a spus „Acum, lăsați-mă să ard pentru Dumnezeu.” Apostolul Pavel a spus că nu s-a oprit niciodată. El a spus „Alerg spre țintă. Mă luptă să-l biruiesc pe vrăjmaș.” El a spus: „Fac totul ca să-mi stăpânesc trupul”, 1 Corinteni 9. Spune: „şi sfătuim pe orice om, şi învățăm pe orice om în toată înţelepciunea, ca să înfățișăm pe orice om, desăvârșit în Cristos,” Coloseni capitolul 1. Adică, era un lucrător neobosit și plin de zel. Nu doar în exterior era forțat să facă acel efort, dar fără doar și poate, el avea un duh plin de râvnă. Asta îmi place să văd: creștini entuziasmați, încântați.
Și aceasta ne duce la un al treilea principiu, de aici din versetul 11. Nu doar să nu fim leneși în râvna noastră și să dăm în clocot în duhul nostru, să fim gata să mergem, încântați, să dăm pe dinafară. Însă toate acestea ca să-L slujim pe Domnul. Parcă aceste fraze se modifică atunci când Îl slujim pe Domnul. Noi nu ar trebui să fim leneși în zelul nostru. Noi trebuie să fim plin de râvnă cu duhul, slujindu-L pe Domnul. Văd oameni care se entuziasmează de lucruri. Văd oameni entuziasmați de ceea ce se vinde la magazin. Sunt încântați cu privire la o casă nouă, o mașină nouă, o garderobă nouă. Văd oameni care se entuziasmează la maxim la meciuri de fotbal american, de baseball, de baschet, și se comportă ca niște nebuni, oamenii se entuziasmează de multe, multe lucruri. Văd oameni care se îndrăgostesc, știți voi, și vezi toți acei clopoței sunând. Îi urmăreşti pe acești oameni, știți voi, și oh, e evident, sunt dedicați total. Le controlează absolut fiecare moment din umblarea vieții lor, de când se trezesc și până seara și visează cu privire la persoana iubită. Devin entuziaști față de asta. Și cu toții ne-am îndrăgostit și am experimentat acest lucru. Știm cum este. Eu încă sunt îndrăgostit și înțeleg asta. S-a domolit puțin. Nu mai sunt, știți, așa cum am fost odată, când nu eram în stare să vorbesc. Cred că deoarece s-a stabilizat într-o dragoste adâncă și bogată și minunată. Și cu toții știm cum este atunci, când sunt numai scântei și clopoței și lucrurile se întâmplă, și devenim atât de bucuroși faţă de acea persoană, că parcă totul în lume pălește. Și mă întreb dacă am experimentat vreodată acest lucru legat de slujirea Domnului Isus Cristos. Ce emoție, ce lucru emoționant! Este greu să stai. Așa ar trebui să fie. Ar trebui să fim în clocot. Și să dorim să-L slujim pe Domnul.
Când Pavel a început această epistolă, nu a spus el asta? Capitolul 1, versetul 8: „Mai întâi mulțămesc Dumnezeului meu, prin Isus Hristos, pentru voi toți, căci credința voastră este vestită în toată lumea. Dumnezeu, căruia Îi slujesc în duhul meu, în Evanghelia Fiului Său”. El a iubit gândul de a-L sluji pe Domnul. Și eu iubesc de asemenea acest gând. Nu pot să cred faptul că Dumnezeu mi-a dat privilegiul pe care-l am. Uneori trebuie să mă ciupesc ca să fiu sigur că într-adevăr acest lucru are loc. Nu știu de ce mi-a îngăduit Dumnezeu să am acest privilegiu uimitor, cutremurător și slăvit. Simțul satisfacției în slujba lui Cristos cântărește cu mult mai mult decât orice altă satisfacție pe care lumea o oferă. Suntem chemați să-L slujim pe Domnul și să-L slujim cu grabă, să-L slujim cu zel, să-L slujim cu un duh fierbinte, entuziast, plini de bucurie și de fericire. Și dacă nu poți să-L slujești astfel, problema nu este dată de locul în care slujești. Problema este în inima ta. Problema nu este dată de locul care nu este potrivit sau de altceva. Problema ești tu. Este în tine. Slujirea Domnului este minunată. Aș dori să vă îmbogățesc înțelegerea acestui lucru. În acest capitol, sunt trei cuvinte distincte folosite pentru rob. Primul este în versetul 1, o slujbă duhovnicească , finalul versetului 1, cuvântul este slujbă. Este cuvântul latreuō, aceasta este forma lui verbală. Latreuō înseamnă o slujire reverențioasă de închinare. Este felul de închinare a slujirii. O slujire de închinare cu reverență. Să ne oferim pe noi înșine lui Dumnezeu tot așa cum un preot aduce un animal de jertfă. Apoi veți vedea în versetul 7. Vorbește despre slujirea și așteptarea slujirii, este acel cuvânt diakoneō, acesta are de-a face cu slujirea practică, a sluji la mese. Noi îl slujim pe Domnul ca robi care aduc o jertfă printr-o slujire cu reverență. Îl slujim pe Domnul ca slujitori care servim la mese, la munca de jos, îndeplinind lucrări simple, orice este nevoie să fie făcut. Dar aici în versetul 11, cuvântul este douleuō, care este un al treilea cuvânt folosit pentru slujire în acest capitol. Și este slujirea intensă a robiei. Este o robie obligatorie. Iar accentul aici este că noi ne vedem pe noi înșine ca robi ai lui Cristos, care-I dăm toată slujirea noastră Lui, care nu avem niciun alt stăpân și facem această slujire cu entuziasm și bucurie și dorință și zel. Iar Pavel știe că acest nivel de trăire nu va fi ușor. Nu este ușor pentru că avem o opoziție. Și când mergi să-L slujești pe Domnul cu entuziasm și să-L slujești pe Domnul cu zel și când vrei să-L slujești pe Domnul cu toată inima în dedicare și când vrei să dai tot ce ai, vei avea unele probleme, nu-i așa? Pentru că te vei lovi direct de un sistem neevlavios și va fi dificil.
Așadar, el adaugă încă trei îndemnuri în versetul 12 și ne vom uita la acestea și apoi ne vom opri. Întâi de toate, el spune: bucurați-vă în nădejde. Ascultați, nimeni nu L-a slujit deplin pe Domnul. Nimeni nu L-a slujit pe Domnul cu toată inima, fără să fie conștient continuu de speranța pentru viitor. Deoarece atunci când Îl slujești pe Domnul cu toată inima ta, începi să ai nădejde pentru viitor, așa-i? Pur și simplu este parte din asta. Ne face să înaintăm. Ne dăm toată silința în această viață și dăm de opoziție și întâlnim indiferență și apatie și ne vedem slăbiciunea și falimentul. Și uneori facem lucrurile greșit și trebuie să mai adunăm și cioburile. Astfel, prin toată slujirea noastră față de Domnul, indiferent cât de entuziaști și de dedicați suntem, întotdeauna există în inimile noastre speranța cu privire la ziua când toată slujirea noastră se va termina și totul va fi făcut așa cum trebuia făcut. Speranța lucrurilor mai bune este inspirația pentru bucuria din viața creștinului care slujește. Eu slujesc pentru că într-o zi vreau să merg la Domnul și să aud: „Bine, rob bun și credincios.” Eu slujesc pentru că va veni o zi, vă amintiți ce spune în 1 Corinteni 15? Spune: „Trâmbița va suna și vom fi schimbați la o clipire din ochi”, iar noi vom spune: „Oh, moarte, unde îți este boldul? Oh, mormântule, unde îți este boldul?” și vorbește despre biruință și înviere. Și spune în versetul 58, după toate acestea, vorbește despre învierea viitoare. „De aceea preaiubiții mei frați, fiți tari, neclintiți, sporiți totdeauna în lucrul Domnului, căci știți că osteneala voastră în Domnul nu este zădarnică.” Cu alte cuvinte, noi slujim în modul în care slujim pentru că știm ce se va întâmpla în viitor. Noi slujim cu toată inima aici, pentru că știm că va fi o răsplată veșnică și o separare veșnică, iar noi așteptăm asta. Nădăjduim după asta. Tânjim după asta. Așa cum spune în Romani 8, așteptăm răscumpărarea trupului. Așteptăm descoperirea fiilor lui Dumnezeu. indiferent cât de întunecată este lumea, indiferent cât de grea este slujba, și uneori este foarte grea, așteptăm slava viitoare. Așteptăm vremea când Împăratul va veni să Îi ia la Sine pe ai Lui și să-i răsplătească, iar toată lucrarea lor va fi terminată și se vor odihni de toate ostenelile lor. Și aceasta este ancora noastră, că acea zi va veni, că lucrarea va fi făcută. Știți, dacă nu am fi avut speranță pentru asta, cu siguranță că ar fi fost o lume sumbră pentru noi, să slujim și să slujim și să slujim și să slujim și să fim totdeauna înfrânți și să nu fim în stare să facem tot ceea ce am fi vrut să facem datorită propriei slăbiciuni și niciodată să nu vedem rezultatul dorit și să nu fii în stare să privești înainte ca să spui: „Într-o zi va fi așa cum trebuie să fie. Într-o zi lumina va răsări în Împărăția Domnului Isus Cristos. într-o zi munca se va termina și ne vom odihni de ostenelile noastre, și ne vom bucura de o odihnă veșnică în prezența lui Cristos.” Ascultați, trebuie să privim înainte la aceasta, trebuie să știm că acea zi va veni. Și pentru că o vom vedea, ne bucurăm în nădejde. Ne bucurăm în acea nădejde. Nu putem să ne bucurăm totdeauna în slujire aici pentru că suntem copleșiți de înfrângere, știți. Pentru tot ceea ce văd că este bun, pot vedea întotdeauna multe lucruri care nu sunt. Pentru tot ceea ce se întâmplă, mă încântă că sunt lucruri care nu au avut loc încă și care mă împovărează. Însă mă bucur în speranța viitoare. Și, datorită ei, versetul 12 spune că suntem capabili să fim răbdători în necaz. Cuvântul răbdător înseamnă a sta sub ceva. Putem sta sub presiune. Putem sta sub testare pentru că știm ce va urma. Putem să îndurăm necazul, thlipsis, presiunea, acesta este cuvântul pentru presiune. Putem sta sub presiune, să-L slujim pe Domnul, să avem speranță. Și pentru că vedem ceea ce va veni în viitor, ne putem bucura. Ne bucurăm. Și trebuie să trecem prin anumite lucruri. Trebuie să răbdăm durerea. Trebuie să răbdăm respingerea. Trebuie să răbdăm animozitatea. Trebuie să rezistăm luptei cu Satan și demonii săi, și toate acele lucruri care disprețuiesc ceea ce vrem să facem pentru slava lui Dumnezeu. Însă nu acesta este sfârșitul, într-o zi va fi o biruință veșnică. Avem această speranță. Aceasta ne dă bucurie și ne îngăduie să stăm sub presiune, să stăm sub presiune. Și în timp ce suntem sub presiune, versetul 12 spune: „stăruiți - în ce? – în rugăciune.” Să stăruim în rugăciune. Cred că unul din motivele pentru care Domnul lasă să fie presiunea asupra noastră este ca să stăm în comuniune cu El. Voi credeți asta? Dacă nu petreci timp în părtășie cu Domnul, se prea poate că nu ești sub presiune, și poate că nu ești sub presiune pentru că nu ești în slujire. Și dacă ești în slujire, poate că nu o faci cu mare zel și cu un duh fierbinte. Vă promit asta. Dacă eşti în slujirea Domnului Isus Cristos, ca un rob față de El și dacă o faci cu toată inima ta și cu încântare și entuziasm, vei fi înconjurat de necaz și vei fi sub presiune. Și în mijlocul acestor lucruri poți să rămâi și să te bucuri și să nădăjduiești, pentru că știi ce urmează. Și vă spun, în mijlocul acestor lucruri, vei petrece timp aducând problemele înaintea Domnului și vei fi susținut de El. Ideea de acolo, de la afirmația „Stăruiți în rugăciune” este să continui în mod constant sau să continui cu stăruință, literalmente, să te rogi. Viața devine oarecum o comuniune deschisă cu Dumnezeu. Este deschisă tot timpul. Mi se spune ceva și imediat, o rugăciune ca răspuns este adusă lui Dumnezeu. Este un mod de trăire pentru mine. Pe măsură ce stau aici în timpul cântărilor, vin lucruri în mintea mea. Îmi vin oameni în minte. De câteva ori, mi-au venit în gând copiii mei. Și, ca rezultat al gândurilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu pentru ei. Îmi vine în minte lucrarea, gândul că urmează să mă ridic și să vă predic. Îi cer lui Dumnezeu să mă întărească, să-mi dea înțelepciune și cuvintele pe care să le spun. Viața devine o comunicare deschisă, în care eşti totalmente dependent de Dumnezeu, e respirația spirituală. Și aceasta are loc în slujirea Domnului. Așadar, un creștin care iubește în curăție, versetul 9, urăște răul, este lipit de ceea ce este bun, el este un creștin care va fi plin de dragoste față de ceilalți credincioși, care va căuta în smerenie să-i cinstească pe ceilalți mai mult decât să fie el cinstit. Și un creștin a cărui slujire pentru Isus Cristos va fi totalmente entuziastă, cu toată inima, plină de zel, în ascultare și slujbă plină de hărnicie. Și, ca rezultat, vor veni încercări și necazuri și presiune, însă vor fi biruite printr-o nădejde puternică a slavei viitoare și a răsplătirii, bazată pe promisiunile lui Dumnezeu, care îi vor permite unui astfel de creștin să îndure tot ce va veni și să I se dedice în mod constant Lui, iar tot ceea ce va face va fi să se îngrijească de lucrul Domnului. Acum, acesta este modul în care poți să trăiești viața creștină. Totul este însumat acolo, în aceste patru versete de început. Dar sunt mai multe, și asta este pentru data viitoare. Să ne plecăm capetele în rugăciune.
În loc să mă auziți pe mine rugându-mă în numele vostru, vreți să petreceți un timp în rugăciune față de Domnul? Nu vreau ca aceste lucruri să treacă pur și simplu pe lângă urechile voastre și să se piardă. Doresc să pătrundă în inimile voastre. Vreți, așadar, ca în inima voastră, să cereți Duhului lui Dumnezeu să pecetluiască aceste lucruri? Să le aducă vii în mintea voastră, să vă ajute să le trăiți în viața voastră, să fiți acei creștini aşa cum El vrea să fiți. Să petrecem puțin timp în rugăciune.
Tatăl nostru, Îți mulțumim pentru aceste momente, și ne rugăm să fie o dedicare reală a inimilor noastre, să trăim în exterior viața care este în interior, să ducem mântuirea noastră cu frică față de Cel care ne-a mântuit, să fim ascultători față de aceste modele de trăire, pentru ca Domnul Cristos să fie înălțat în noi, ca alții să-L vadă și să-L slăvească. Și ne rugăm, Doamne, pentru fiecare suflet din acest loc, nu doar corporativ pentru biserica noastră, ci pentru fiecare persoană, ca fiecare din ei să cunoască plinătatea binecuvântării care se revarsă peste cei care trăiesc viața creștină. Vrem să cunoaștem acea binecuvântare pe măsură ce umblăm în ascultare. Și dacă sunt unii între noi în seara asta care nu-L cunosc ca Mântuitor, oh, Doamne, fă să fie atrași la El în ziua de azi. Să găsească în El împlinirea deplină, iertarea de păcat, viața veșnică, binecuvântarea, mai mult decât au visat, să-și deschidă inimile prin Duhul Tău. Ne rugăm în numele lui Cristos. Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
