Să deschidem Bibliile noastre la Romani capitolul 12 în seara asta, și ne vom uita iarăși în cadrul acestui pasaj la aspectele practice ale vieții creștine.
Nu ne grăbim deloc să parcurgem textul, pentru că vrem să acordăm o atenție sporită fiecărui îndemn, poruncilor și principiilor aplicate în viața creștină pe care Pavel ni le oferă în versetele de la 9 la 21. Ne întoarcem la această secțiune minunată. Și aceasta este partea a treia în care studiem îndatoririle creștinismului practic.
Lenin, cel care este responsabil pentru comunismul filosofic, a spus odată: „Cu o mână de oameni dedicați care îmi vor da viața lor, voi controla lumea”. Și chiar și-a propus să realizeze asta și lucrul acesta este încă în curs de realizare, cel puțin din punctul de vedere al multor comuniști. Ceea ce el spunea era că lumea aparține celor disciplinați. Lumea aparține oamenilor dedicați. Aparține oamenilor dedicați care își dau viața pentru o cauză în care cred.
Este adevărat. Lumea aparține oamenilor disciplinați. Și cred că asta face să fie atât de înspăimântător să te uiți la cultura americană contemporană și la cea mai mare parte a lumii și să realizezi că pentru cea mai mare parte există o pierdere din vedere a nevoii de disciplină personală, de auto-disciplinare. Societatea noastră este caracterizată de relaxare și recreere. Spunem că suntem sub un mare stres. Spunem că trăim într-un ritm atât de rapid încât mulți dintre noi ajung în spitalele de psihiatrie și iau droguri și se sinucid, însă aceasta este activitatea nebunească a celor lipsiți de disciplină. O viață disciplinată corect nu este fără control. O viață fără control este o viață lipsită de disciplină. Și foarte adesea, lipsa de disciplină și stilul de trăire lipsit de control sunt mai degrabă rezultatul unui efort pasionat de auto-îmbunătățire, auto-împlinire, succes, bani, lucruri materiale, de a obţine ceva mai mult decât ceea ce ai. O dorință după droguri și alcool și toate celelalte se amestecă cu acestea și există un efort serios pentru a ne simți bine și disciplina este lăsată deoparte. De fapt, societatea noastră adoră să se joace. Sporturile din societatea noastră au trecut dincolo de orice proporție rezonabilă. Și când jocul depășește un punct de echilibru, acesta devine semnul unei societăți decadente. Aceasta nu înseamnă că filozofăm, aceasta este istorie. Vedeți, este nevoie de o doză mare de disciplină în societate, o doză mare de disciplină personală ca să se producă mari gânditori, mari scriitori, mari artiști, mari muzicieni, mari teologi, mari tehnicieni, mari doctori, mari avocați, mari lideri. Nu ai nevoie de nicio îndemânare, de nicio disciplină ca să urmărești un joc cu mingea sau să joci tenis sau golf - modul în care cei mai mulți oameni joacă tenis și golf. Nu este nicio disciplină mentală în toate acestea. De fapt este relaxare.
Richard Shelley Taylor, cel care a scris niște lucruri interesante despre subiectul disciplinei, spune: „A fost o vreme când dezbaterile dintre universități atrăgeau mari mulțimi. Acum dezbaterile sunt ținute în camere lăturalnice, în timp ce mulțimile ovaționează la meciurile de baschet. Această schimbare a interesului de la aspectul intelectual la cel recreativ a avut loc până și în colegiile creștine, atât de răspândit este accentul pus pe relaxare. Trebuie afirmat cu tărie că mutarea interesul poporului plin de încântare de la dezbatere către baschet este un semn al declinului cultural.” Este semnul superficialității, este semnul exagerării, este semnul lipsei de profunzime, iar recreerea și relaxarea, și jocurile, și distracția nu vor putea întoarce niciodată în societatea în care trăim ceea ce investim noi în ele. Nu se poate. Nu au această capacitate, pentru că deprinderea trupească este cum? De puțin folos, spune Scriptura.
Disciplina minții este la un nivel net superior. Și văd acest lucru până și în slujire, când întâlnesc tineri cărora le este foarte, foarte greu să aibă o minte disciplinată și să rămână concentrați la sarcina lor. Teddy Roosevelt a spus odată, citez: „Lucrurile care vor distruge America vor fi prosperitatea cu orice preț, pacea cu orice preț, siguranța întâi în loc de întâi datoria, dragostea pentru un trai comod și teoria îmbogățirii în viață.” Avea dreptate. Și de ceea ce se temea, iată că are loc acum.
În bătălia pentru o idee, în bătălia pentru adevăr, pentru conservarea unei societăți și a unei culturi, victoria aparține minții disciplinate. O minte disciplinată are un avantaj pentru că poate evalua, poate analiza, poate critica, poate selecta, poate plănui, se poate concentra, poate răspunde cu acuratețe. Și văd, chiar și în cercurile creștine, pierderea minții disciplinate, şi cum totul este acceptat, iar creștinii sunt preocupați dacă nu cumva există o abordare recreațională a trăirii creștine.
Îmi aduc aminte că am fost implicat într-o conferință pentru păstori, foarte mare, iar conferința păstorilor trebuia să se încheie cu un mesaj măreț cu privire la a merge în afară, și a face slujba, și a cuceri comunitatea pentru ca oamenii să vină la Cristos, iar vorbitorul principal a adus un mesaj despre cum să te relaxezi și să te bucuri de recreere. Și toți au plecat spunând: „Hei, mai bine să ne mai luăm câteva zile libere!” Iar oamenii care au fost responsabili de organizarea conferinței au fost foarte tulburați.
Există o mișcare reală în această direcţie, însă este un lucru trist pentru că pe termen lung, vom avea o generație de oameni fără minți disciplinate, fără abilitatea de a gândi analitic, critic, de a evalua, de a înţelege adevărul. Este de asemenea adevărat că o persoană cu o minte disciplinată se poate exprima pe sine mai clar. Poate să fie mai convingătoare cu logica și raționamentul său. Și când mințile evanghelice devin lipsite de disciplină, ne pierdem capacitatea de a convinge și puterea mesajului nostru. Caracterul disciplinat aparține persoanei care obține un echilibru în viață – un echilibru – prin faptul că își așază sub control toate facultățile mintale și puterile și abilitățile sale.
Iar Taylor, cel pe care l-am citat mai devreme spune mai departe: „O persoană disciplinată se ridică plină de curaj, chiar eroism, ca să înfrunte viața și să o cucerească. El își înfruntă cu hotărâre datoria. El este guvernat de un simț al responsabilității. El are resurse interioare și rezerve personale, care sunt o minune pentru sufletele mai slabe. El supune adversitatea și o obligă să-i slujească. Caracterul puternic al lui Madame Guyon a întărit-o, în închisoare, a ajutat-o se înalțe în duhul ei și să cânte și să scrie aceste cuvinte ‘Colivia mea mă limitează, nu pot să zbor departe. Dar cu toate că aripile mele sunt legate strâns, inima mea este liberă. Zidurile închisorii mele nu pot controla zborul, libertatea sufletului meu.’”
Și este putere într-o astfel de viață, o viață care este disciplinată, puternică în caracter. Și sunt sigur că sunteți conștienți de faptul că numai un caracter disciplinat poate rămâne în poziții de mare responsabilitate, fie că vorbim de industrie sau de educație sau de afaceri sau de biserică. Și sunt mulți oameni care au mari ambiții pentru succes în aceste domenii, au mari ambiții, și mari dorințe, și mari scopuri, și visuri, și aspirații, pe care nu le vor realiza niciodată în viața lor, pentru că ei nu cunosc însemnătatea disciplinei. Și nu are nimic de-a face cu incapacitățile lor mentale, are de-a face cu aspectul disciplinei. Deficiența nu este în înzestrările lor naturale sau în lipsa talentelor lor, ci mai degrabă în caracterul lor. Le lipsește capacitatea de-a face continuu munca grea, ca să o punem într-un limbaj popular, și să rămână acolo. Mulți tineri de exemplu, doresc să ajungă doctori sau lideri de corporație, sau profesori sau învățători sau industriaşi. Să ajungă într-o poziție de succes, să fie cineva cu impact în lume, un om de știință de top sau inginer, însă nu se va întâmpla niciodată, pentru că nu au învățat niciodată disciplina. Ei niciodată nu au învățat cum să se descurce din greu în anii solicitanți de studiu pentru a ajunge acolo. Mulți tineri vor să obțină un anumit nivel de artă și măiestrie în muzică, să fie competenți în arte. Ei nu ajung niciodată acolo, pentru că nu sunt gata să plătească orele lungi și monotone ale practicii, an după an, an după an.
Chris Parkening, care este în biserica noastră și probabil că este cel mai mare chitarist clasic din lume, suntem prieteni și am vorbit de multe ori despre asta. Când a ajuns la 30 de ani, era un maestru al instrumentului său. Și nu a fost ușor. Mi-a spus că toată viața lui de adolescent și-a dorit să participe la meciuri, a vrut să participe la lucruri distractive, să fie implicat în sporturi. Însă trebuia să exerseze la chitară cel puțin cinci ore pe zi. Este greu când ai 12, 13, 14 ani, acei ani. Sunt mulțumitor pentru ce a făcut asta, pentru că este la un nivel de profesionalism cu care Îl poate slăvi pe Dumnezeu ca nimeni altcineva de pe fața pământului, cu un instrument pe care nimeni nu poate să-l mânuiască la nivelul la care o face el. Însă a plătit un preț. Dar va avea gustul dulce al realizării pentru tot restul vieții lui. Există o mulțime de muzicieni care pur și simplu navighează conduşi de talentul lor natural. Sunt puțini mari artiști. Mă întreb oare câți va produce generația noastră.
Vă spun aceste lucruri doar ca să vă dau o idee despre această, această urgență pentru disciplină. Și este atât de necesar în biserică. Văd atât de mulți oameni în biserică cărora le lipsește disciplina. Și biserica, dacă biserica îngăduie o abordare nedisciplinată față de trăirea creștină, va produce o generație nedisciplinată de creștini, din care se vor ridica viitorii lideri. Și această lipsă de disciplină va produce în cele din urmă mediocritate.
Acum, ce este autodisciplina? Să vorbim despre ea. Încep să îmi fac încălzirea cu acest pasaj, apropo. Luând traseul ocolitor. Am câteva lucruri pe care vreau să le spun și le voi face să se potrivească aici. Ce este autodisciplina? Ce este? Cea mai bună definiție cu care pot să vin pentru autodisciplină, și poate nu cea mai bună pe care ați auzit-o, dar spune ceea ce vreau eu să afirm. Autodisciplina este capacitatea de a-ți regla comportamentul prin principii și judecată sănătoasă mai degrabă decât prin impuls, prin dorință, prin presiunea mare a celor din jur sau conform obiceiurilor sociale. Aș vrea să repet. Autodisciplina este abilitatea de a-ți regla comportamentul prin principiu – și de fapt, putem spune principiul divin în cazul creștinului – și prin judecată sănătoasă mai degrabă decât prin impuls, dorință, presiunea existentă sau obiceiurile sociale. Ați priceput?
Cei mai mulți oameni își reglează comportamentul fie prin impuls, fie prin dorință, prin ceea ce vor să facă, printr-o mare presiune aplicată asupra lor sau prin ceea ce este acceptabil din punct de vedere social în jurul lor. Aceasta nu este disciplină. Spunând simplu, auto-disciplina este abilitatea de a te subordona. Este abilitatea de a-ți subordona trupul și emoțiile față de ceea ce este corect și ce este cel mai bun. Și nu toți sunt dispuși să facă asta. Cei mai mulți oameni nu știu ce înseamnă să-și înfrâneze trupul, să-și înfrâneze emoțiile, adică să le țină sub control. Ei fac ceea ce simt. Ei fac orice le dictează societatea să facă. Ei urmează cursul. Ei sunt ca peștele mort care plutește pe apă la vale, ei nu știu ce înseamnă să lupte împotriva curentului. Autodisciplina este abilitatea de a te subordona. Acum, pentru creștin, putem să o definim foarte simplu. Autodisciplina înseamnă să asculți de Cuvântul lui Dumnezeu. Înseamnă să îmi aduc dorințele și emoțiile și sentimentele și tot ce este în viața mea sub controlul suprem al lui Dumnezeu în așa fel încât să trăiesc o viață de ascultare, care are ca scop slava lui Dumnezeu. Aceasta este viața spirituală autodisciplinată.
Acum, Îi mulțumesc Domnului. Și eu mă lupt cu autodisciplina la fel cum o faceți și voi, dar Îi mulțumesc Domnului că undeva de-a lungul vieții mele – și nici nu îmi amintesc exact unde s-a întâmplat – am luat hotărârea să fiu o persoană disciplinată. Și acesta a fost cel mai important lucru în ce privește slujirea mea de-a lungul anilor. Nu înseamnă că sunt în mod special sclipitor sau inteligent sau genial. Nu este pentru că eu sunt mai inteligent decât alți oameni. Ci pur și simplu, cumva, prin harul lui Dumnezeu și nimic din partea mea, într-adevăr, undeva la un moment dat mi-a îndemnat inima și am făcut o alegere. Aceea de a cultiva o viață disciplinată.
Aceasta a fost cea mai binecuvântată alegere pe care am luat-o vreodată, în afară de alegerea lui Cristos, să încerc să trăiesc o viață în care să subordonez lucrurile Cuvântului lui Dumnezeu, față de ce este corect și ce este cel mai bine.
Acum, în esență, bărbații și femeile au nevoie ca aceste lucruri să le fie impuse. Și de aceea este nevoie să lucrați din greu cu copiii voștri. Dacă nu faceți nimic altceva în viața voastră, încercați să faceți asta cu copiii voștri: Învățați-i să fie autodisciplinați. Învățați-i să-și subjuge dorințele față de ce este corect. Învățați-i să-și subjuge emoțiile față de ceea ce este bun și drept. Nu-i lăsaţi să scape când au făcut ceva greșit, când au mers strict după un impuls, ceea ce este o reacție a emoțiilor lor, ceea ce este dorința lor, fie că este bună sau greșită. Nu-i lăsați să etaleze așa ceva. Nu-i lăsați să facă accese de furie. Nu-i lăsați să facă asta. Limitați-i la un model de autodisciplină cu dragoste. Dacă nu veți face asta, veți crește un infractor. S-ar putea să nu fie prins, însă va fi un anti-social, băiat sau fată.
Scriptura ne spune că ar trebui să ne învățăm copiii principiile potrivite, că ar trebui să-i îndreptăm prin pedeapsă, pentru ca atunci când nu sunt disciplinați să plătească un preț. Nu există niciun copil disciplinat care să nu fi plătit un preț. Practic, ceea ce se întâmplă este că ei învață disciplina deoarece consecințele unei vieți indisciplinate sunt prea grave. Adică, dacă faci ceva greșit și ești lovit de destule ori, vei înceta să faci lucrul respectiv. Este ceva elementar. Învață-i autodisciplina.
Poate spui: Dar cum rămâne cu adulții? Oh, și adulții au nevoie. Cu toții avem nevoie. Cu toții avem nevoie de disciplina impusă. Așa este. Trebuie să ne punem pe noi înșine într-o poziție de responsabilitate în care avem o disciplină impusă. Avem nevoie de reguli. Avem nevoie de legi. Este absurd să crezi că poți să trăiești cum vrei, pentru că ești creștin și tu nu ai nevoie de reguli și ești liber să trăiești oricum. Nu, nu! Ai nevoie de impunerea asupra ta, de către o putere și o autoritate exterioară, a anumitor reguli și legi pe care înveți să le ții și dacă le încalci, există consecințe. Și de aceea Biblia spune că atunci când încalci Cuvântul lui Dumnezeu, când încalci Cuvântul lui Dumnezeu, ce va face Domnul? El te va disciplina astfel încât consecințele unui comportament greșit să fie suficient de grave încât să te determine să te întorci să faci ce este corect. Dumnezeu vrea să cultivi o viață autodisciplinată.
Acum, Dumnezeu ne-a dat aceste legi impuse, iar asta ne întoarce la Romani 12. Și ceea ce aveți aici sunt principiile care sunt întâlnite într-o viață disciplinată. Pe măsură ce te uiți la acestea și te uiți la viața ta și vezi dacă sunt acolo sau nu, poți să determini dacă ai sau nu o viață autodisciplinată - în dimensiunea spirituală. Noi trebuie să ne supunem emoțiile, să ne supunem dorințele, să ne supunem propria voință Cuvântului lui Dumnezeu.
Este uman și natural să fii fățarnic uneori. Este uman și natural să fii rău. Este uman și natural să fii posesiv, centrat pe sine și lipsit de bunătate față de ceilalți oameni când îți invadează spațiul. Este uman și natural să fii leneș. Este uman și natural să nu-ți pese de ceilalți oameni, ci doar să îți așterni astfel încât să-ţi fie bine. Este uman și natural să te enervezi pe oamenii care sunt răi cu tine. Este uman și foarte natural să-i tratezi pe oameni diferit, pentru că pe unii îi iubești mai mult decât pe alții. Este uman și natural când cineva te rănește să vrei să-l rănești şi tu, să vrei să te răzbuni. Și când vrăjmașul tău flămânzește, ești fericit - asta este natural și uman. Și toate aceste lucruri sunt greșite și un creștin trebuie să cultive o viață autodisciplinată în care să nu mai facă ceea ce este uman și natural, ci să facă ceea ce este drept și bun după standardul lui Dumnezeu.
Astfel, el elimină ipocrizia din viața sa și își umple viața cu dragoste autentică. El elimină răul și își umple viața cu ceea ce este bun. În loc să fie egoist, el este altruist și smerit și reușește să fie bun față de ceilalți oameni. În loc să fie leneș, el va fi harnic. În loc să fie posesiv și egoist și indulgent cu sine, el dă ceea ce are și altor oameni. În loc să-i urască pe cei care l-au rănit, el îi iubește pe aceștia și îi binecuvântează. În loc să-i trateze pe oameni diferit, îi tratează pe toți la fel. În loc să răspundă cu rană la rană, el răspunde cu dragoste pentru rană. În loc să fie plin de răzbunare, el nu se răzbună. Poate spui: „Bine, cel fel de persoană este aceasta?” Aceasta este o persoană disciplinată. Aceasta este o persoană care și-a adus dorințele naturale sub control, le-a supus principiilor de control ale Cuvântului lui Dumnezeu.
Așadar, preaiubiților, în acest pasaj vorbim despre faptul că așa trăiește un credincios disciplinat. Și cred că totul începe în capitolul 12, versetele 1 și 2, unde te aduci pe tine însuți, trupul tău, sufletul tău, mintea ta, voința ta, ca o jertfă vie lui Dumnezeu. Și mintea ta este transformată și nu mai faci ceea ce face lumea, tu ești diferit. Tu faci voia lui Dumnezeu. Îți supui voința ta, emoțiile tale, impulsurile tale, dorințele tale, presiunea celor din jur, obiceiurile sociale autorității Cuvântului lui Dumnezeu. Așa stau lucrurile. Și creștinii care trăiesc după principiile din Romani 12 sunt creștinii care au învățat prin harul lui Dumnezeu să fie autodisciplinați. Să fie autodisciplinați.
Acum, cineva ar putea spune: „Ei bine, John, cum ajungi autodisciplinat? Adică, cum să faci asta - eu nu sunt foarte disciplinat, cum să realizez asta?” Aș dori să vă ofer mici indicii practice și apoi ne vom întoarce la textul acesta de aici. Cum să fii autodisciplinat? Poate spui: „Eu nu sunt prea disciplinat. Vreau să știu cum.” Permiteți-mi - acestea sunt pur și simplu niște sfaturi practice, bine? Să nu vă așteptați să le găsiți într-un verset din Biblie. Însă doar încercând să te gândeşti la asta, poate spui: „Sunt cam indisciplinat și mă uit la aceste principii din versetele de la 9 la 21 pe care le-am lucrat în ultimele săptămâni și îmi spun: 'Oh, nu văd toate acestea în viața mea. Cum să ajung disciplinat?'” Întâi de toate, aș dori să vă sugerez să începeți cu pași mici. Începeți cu pași mici. Iată aici unul simplu. Începe cu camera ta. Curăț-o și păstreaz-o așa și învață ca dacă ceva este în dezordine să faci ordine, iar când ceva nu este la locul lui să-l pui la loc. Ridică-l, pune-l acolo. Apoi du-te spre întreaga ta casă. Unii din voi aveți un zâmbet pe față. Spui: „Nu mai poate fi recuperată.” Aș dori să vă dau un al doilea principiu: Fii punctual. Nu sună prea spiritual, oh, este un sfat bun. Fii punctual. Dacă trebuie să fii undeva la o anumită oră, fii acolo la timpul la care trebuie să fii. Cultivă abilitatea de a-ți evapora dorințele, activitățile tale, lucrurile care te trag în jos, și să fii la timp acolo unde trebuie să fii. Lucruri minore precum a face ordine și a fi punctual vor începe să producă în tine o atitudine de autodisciplină.
În al treilea rând - asta chiar m-a ajutat: vezi care este cea mai grea slujbă și fă-o tu! Poftim? Fă-o înaintea altora! În acest fel te vei forța să-ți cultivi disciplina.
Un al patrulea: organizează-ți viața. Planifică puțin, nu reacționa doar la ce planifică alţii, planifică tu. Du-te și cumpără o bucată de hârtie și scrie pe ea: „Lucrurile pe care le voi face azi.” Nu reacționa doar. Dacă nu-ți controlezi tu viața, atunci orice altceva o va controla. Orice altceva va face asta.
Al cincilea: fii recunoscător pentru corectare. Fii recunoscător pentru corectare, deoarece corectarea te va ajuta să fii mai disciplinat, deoarece îți arată lucrurile pe care trebuie să le eviți. Nu ocoli critica, accept-o cu bucurie.
Și încă una - asta chiar m-a ajutat: practică renunțarea de sine și practic-o într-o modalitate simplă. Vrei o înghețată mare de vanilie cu ciocolată? Poți să vrei asta, dar comandă ceai rece cu NutraSweet(îndulcitor pe bază de ștevie). Poate spui: „Bine, dar eu sunt suplu.” Nu este o chestiune de a fi suplu; ci este o chestiune de a cultiva stăpânirea de sine. Învață să spui nu sentimentelor tale. Am făcut acest lucru întreaga mea viață. Când vreau o gogoașă mare sau altceva îmi spun: „Nu, nu voi mânca asta.” Acum, eu nu sunt fără control. Aș putea să mănânc o gogoașă și nu ar fi o nenorocire pentru mine. Însă trebuie să cultiv stăpânirea de sine, ca să învăț să aduc anumite lucruri sub control. Și tocmai o astfel de cultivare se va răsfrânge asupra dimensiunii spirituale. Într-adevăr așa va fi.
Și în cele din urmă, al șaptelea principiu, acceptă responsabilitatea. Acceptă responsabilitatea. Când ai o oportunitate să faci ceva ce trebuie făcut, oferă-te voluntar. Acceptă responsabilitatea. Te forțează să te organizezi.
Ei bine, acestea sunt câteva lucruri simple. Începe cu cele mici. Fă curat în camera ta sau în casa ta sau în mașina ta! Fii punctual! Ia cea mai grea sarcină și fă-o tu primul! Organizează-ți viața! Fii mulțumitor când ești corectat. Practică renunțarea de sine sau înfrânarea! Și acceptă responsabilitatea. Acest lucru este atât de important pentru că acestea sunt lucruri mici care vor începe să cultive în viața ta autodisciplina. Știți, noi lucrăm la asta cu copiii noștri tot timpul. „Fă-ți curat în cameră, fă-ți curat în cameră.” De ce? Pentru că noi credem că vor veni o mulțime de oameni în camera lor? Nu. Nu vor fi oameni care să intre în camera lor. Nu avem un indicator pe care să scrie: „Vă rog să veniți să vedeți camera lui Matt sau camera lui Marcy.” Nu facem așa ceva. Învățând să faci asta te instruiește în tot ce ține de o viață disciplinată.
Fii punctual, este un alt lucru. Dacă trebuie să fii undeva, nu întârzia, fii punctual! Toate aceste lucruri sunt aspecte învățate în viața mea și care se transferă în dimensiunea spirituală. Încerc să le fac cât mai practice posibil, ca să nu credem că trăirea unei vieți disciplinate spiritual este ceva atât de departe în spațiu de noi, că aparține numai celor care sunt super-sfinți. Este o chestiune de a învăța să stabilești anumite obiceiuri și modele în viața ta, care au ca rezultat în cele din urmă o viață disciplinată.
Ei bine, toate acestea ne duc, într-adevăr, la textul nostru, nu-i aşa? Și la câteva dintre principiile la care am început să ne uităm.
Să ne întoarcem puțin acolo și nu voi petrece prea mult timp în seara asta ca să acopăr aceste lucruri, vreau doar să finalizez ceea ce am început data trecută și apoi vom continua săptămâna viitoare și vom încheia.
Apostolul Pavel spune aici: „Uitați, când ajungeți la esența trăirii unei vieți disciplinate, iată care sunt principiile pe care trebuie să le cunoașteți. Aici sunt îndatoririle practice ale unei vieți disciplinate.” Acum, în versetele de la 9 la 21, sunt patru faze sau patru feluri de categorii ale acestor principii și este precum un cerc care se tot mărește. Fiecare fază nouă le cuprinde de asemenea și pe celelalte. Prima fază are de-a face cu lucruri personale. Faza a doua, cu familia creștină. Faza a treia, cu toți. Faza a patra, cu dușmanii voștri care v-au făcut rău. Pavel tot lărgește cercul responsabilității pentru viața disciplinată.
Acum, vă amintiți versetul 9? Am văzut prima fază, cea personală. Spune astfel: Dragostea să fie fără prefăcătorie, o dragoste autentică. Fie-vă groază de rău, şi lipiți-vă tare de bine. Acestea sunt cele trei atitudini de bază într-o viață disciplinată. Apoi am văzut cum cercul se lărgește puțin mai mult în versetele de la 10 până la 13, unde Pavel spune: „Aș vrea să lărgesc acest cerc al datoriei creștine, pentru a cuprinde familia creștină, alți credincioși.” Versetul 10: „Iubiți-vă unii pe alții cu o dragoste frățească.” Și am remarcat faptul că ceea ce spune aici este că trebuie să-i iubim pe oameni, pentru că sunt parte a familiei noastre. Noi trebuie să-i iubim cu o dragoste de familie.
Un alt element foarte important al trăirii creștine, al unei vieți disciplinate, este să fii plin de îndurare, să fii iubitor, să demonstrezi afecțiune faţă de altcineva din familie, să-i iubești în sensul unei iubiri biblice care se oferă pentru a le împlini nevoile. Și apoi spune în versetul 10: „În cinste, fiecare să dea întâietate altuia.” Cu alte cuvinte, dragoste cu smerenie. Noi trebuie să iubim cu bunătate și afectivitate și trebuie să-i cinstim pe frați. Am vorbit despre faptul că în esență ideea de aici este să ne grăbim să dăm cinste cuiva, fără reținere, şi să ne grăbim să dăm cinste altcuiva, decât nouă înșine.
Apoi în versetul 11 am văzut alte angajamente importante și cam aici am rămas data trecută când am încheiat. În versetul 11 spune: „În sârguință, fiți fără preget. Fiți plini de râvnă cu duhul. Slujiți Domnului.”
Sunt trei lucruri foarte importante pe măsură ce slujim familia lui Dumnezeu. Nu trebuie să fim leneși, trebuie să fim plini de râvnă pentru slujire. Și lucrarea, desigur, este slujirea lui Dumnezeu. Aceasta este viața care este disciplinată. Este o viață dedicată să iubească, o viață dedicată să urască răul, să iubească ce este bine, să ne pese unul de celălalt, să ne cinstim unul pe celălalt. O viață care este plină de zel, de pasiune, de curaj ca să-L slujească pe Cristos. C.T. Studd, care a avut din belșug din bunurile lumii și la care a renunțat atunci când a devenit misionar, a scris: <
Jim Elliot, martir în Ecuador, a fost un tânăr remarcabil. Și într-o zi citea Evrei capitolul 1 versetul 7 unde spune: „din flăcări de foc Își face slujitori.” Ziua în care a citit asta a scris în jurnalul lui aceste cuvinte: „Sunt eu ușor de aprins? Doamne, izbăvește-mă de azbestul îngrozitor al celorlalte lucruri.” Nu e bine? „Lasă să fiu plin de uleiul Duhului, ca să fiu o flacără. Însă flacăra este vremelnică și durează puțin. Poți suporta aceasta, suflete al meu? Viață scurtă? În mine locuiește Duhul Celui măreț care a trăit puțin și al cărui zel pentru casa lui Dumnezeu L-a mistuit. Lasă-mă să fiu combustibilul Tău, flacără a lui Dumnezeu.” Ce afirmație grozavă!
El a spus: „Vreau să fiu o flacără, dar nu una care să ardă foarte lung, și dacă așa trebuie să fie, așa doresc să fie.” Și s-a identificat pe sine cu altul care a trăit o viață scurtă, a Cărui flacără a fost scurtă, Domnul nostru Isus Cristos, și a Lui a fost scurtă. Aceste ultime cuvinte pe care le-a scris în jurnalul său în acea zi: „Fă-mă combustibilul Tău, flacără a lui Dumnezeu”, le-a luat dintr-un poem, o poezie scrisă de Amy Carmichael. Este o poezie deosebită. Nu vă voi citi-o pe toată, numai ultima strofă. Dă-mi dragostea care conduce calea, credința care nu se teme de nimic, speranța care nu obosește de dezamăgire, pasiunea care va arde ca focul, nu mă lăsa să mă scufund ca un bulgăre, fă-mă combustibilul Tău, flacără a lui Dumnezeu.”
Cred că fiecare ucenic ar vrea să fie precum acesta pe care-l descrie Bishop Ryle, marele om al lui Dumnezeu. Ascultați cuvintele sale: „Un om zelos în aspectul religios este întâi de toate omul unui singur lucru. Nu este suficient să spui că este serios, sincer, fără compromis, temeinic, că lucrează cu toată inima, plin de râvnă în duhul. El vede un singur lucru, îi pasă de un singur lucru, trăiește pentru un singur lucru, este copleșit de un singur lucru și anume să fie plăcut lui Dumnezeu. Indiferent dacă trăiește sau moare, indiferent dacă este sănătos sau bolnav, indiferent dacă este bogat sau dacă este sărac, indiferent dacă place oamenilor sau îi ofensează, indiferent dacă este socotit înțelept sau nebun, indiferent dacă este condamnat sau lăudat, indiferent dacă primește cinste sau rușine, dintre toate acestea, omului zelos nu-i pasă de nimic. El este mistuit de un singur lucru și acela este să placă lui Dumnezeu și să promoveze slava lui Dumnezeu. Dacă este consumat în ardere, nici nu-i mai pasă. El este mulțumit. El simte, ca o lampă, că este făcut să ardă și dacă este consumat în ardere, nu a făcut decât lucrarea pentru care a fost rânduit de Dumnezeu. Un astfel de om va găsi întotdeauna un domeniu pentru zelul său. Dacă nu poate să predice și să lucreze și să dea bani, atunci va plânge și va ofta și se va ruga.” Acesta este un om plin de zel. Acesta este un om care, este fierbinte în duhul său ca să slujească pe Domnul. O viață disciplinată.
Pavel a fost aşa. Pavel a fost întotdeauna modelul meu pentru o viață disciplinată. Remarcabil! Dacă a existat un principiu, el și-a condus viața după acesta, asta e tot. Dacă a existat un model divin, el l-a urmat. A fost omul unui singur lucru: să placă lui Dumnezeu.
Cineva a încercat să surprindă fervoarea lui Pavel într-o schiță unică. Nu știu dacă ați auzit de asta, este fascinant. Scriitorul spune următoarele: „El este omul căruia nu-i pasă dacă își face prieteni, este fără speranța și dorința după binele lumesc, fără teama de pierderea lumească, fără să-i pese de viață, fără frica de moarte. El este omul fără niciun rang, țară sau stare, este omul unui singur gând, Evanghelia lui Cristos, un om al unui singur scop, slava lui Dumnezeu; un nebun și mulțumit să fie socotit nebun pentru Cristos. Să fie numit entuziast, fanatic, un guraliv sau orice altă formă de descriere ciudată, cu care lumea ar putea alege să-l numească. Însă să-l lăsăm să fie în continuare greu de definit. De îndată ce-l vor numi trădător, un locuitor, cetățean, un om bogat, un om de lume, un om al învățăturii, sau chiar un om cu bun simț, totul se termină cu caracterul lui. El trebuie să vorbească sau trebuie să moară, și chiar dacă ar trebui să moară, el va vorbi. El nu are odihnă, ci se grăbește să traverseze pământul și marea, peste stânci sau peste un deșert neumblat. El strigă cu voce tare și nu cruță și nu va fi oprit. În închisori, el își ridică vocea. În vijelia mării, el nu este tăcut. El mărturisește pentru adevăr înaintea conciliilor potrivnice și a împăraților pe tronurile lor. Nimic nu poate stinge vocea lui, doar moartea, și chiar înaintea morții, înainte ca pumnalul să-i despartă capul de trup, el vorbește, se roagă, depune mărturie și mărturisește.” Este într-adevăr o mărturie, nu-i așa?
Și are dreptate. Dacă îl numești pe Pavel entuziast, fanatic, flecar sau orice altceva, nu-l va deranja. Dar dacă spui despre el: „Oh, este un cetățean, un om de valoare, un om de lume, un om învățat”, și așa mai departe, este foarte deranjat pentru că nu vrea să fie cunoscut astfel. El este omul unui singur lucru, un om plin de zel.
Acum, când trăiești o viață plină de zel ca și cea arătată în versetul 11, nu este ușor, pentru că vor fi tot felul de dificultăți. Tu trăiești o viață autodisciplinată, o viață de dragoste adevărată, o viață care urăște răul și se ține de ceea ce este bun, o viață care se investește în alții, o viață care îi pune mai presus pe alții, o viață care nu este leneșă, o viață plină de zel, o viață care-l slujește pe Domnul, și vei avea unele dificultăți, iar versetul 12, așa cum am văzut data trecută, vine în ajutorul celor aflați în dificultate și spune: „Iată aici câteva modele de viață disciplinată: se bucură în nădejde, este răbdător în necaz și stăruiește în rugăciune.”
Acestea sunt necesare ca să mențină viața disciplinată, pentru că de multe ori faci efortul suprem și rezultatul final poate fi foarte nemulțumitor. De multe ori treci prin tot ce treci ca să îndeplinești ceea ce simți că este corect înaintea lui Dumnezeu, iar rezultatul este minimal, minimal. Și vreau să știți că, așa cum ați învățat, poate fi foarte descurajator. Și eu mă descurajez, de asemenea. Dar în acele vremuri, am învățat în versetul 12 să mă bucur în nădejde, asta întotdeauna va fi greu aici, însă va veni o zi când va fi glorios, nu-i așa? Va veni o zi când Îl vom vedea pe Domnul Isus Cristos și toate eforturile noastre se vor încheia. Nu mă deranjează să fiu disciplinat acum, nu mă deranjează să plătesc prețul acum, și trebuie să-l plătesc mai mult decât o fac acum, și trebuie să fiu disciplinat mai mult decât sunt acum, însă nu mă deranjează deloc disciplina pentru care mă străduiesc acum. Nu mă deranjează, pentru că știu că va veni o zi când totul se va termina și mă voi odihni pentru totdeauna în gloria perfecțiunii cu Mântuitorul. Mă bucur în acea nădejde.
Obosesc. Există un nivel de toleranță pe care toți îl avem, nu știu despre voi, dar adesea mă simt ca și cum aș fi pe muchie cea mai mare parte a timpului. Și unii oameni mi-ar spune: „Bine, de ce continui să îți iei mai multe proiecte? De ce nu te retragi?” Ei bine, nu știu ce vrei să spui prin asta. Nu există nimic ce nu pot să fac datorită a ceea ce Dumnezeu a pus în inima mea. Și în mijlocul lucrului și privind înainte spui: „Bine, nu aștepți cu nerăbdare să te pensionezi?” Eu nu mă voi pensiona niciodată. De la ce? De la Evanghelie? Voi mă puteți da la o parte cu mult timp înainte să fiu gata să plec, dar acesta este un angajament pe viață. Atâta vreme cât sunt în deplinătatea facultăților mintale. Și disciplina pentru această vreme pare un lucru mic atunci când te gândești la speranța veșniciei, nu-i așa? Iar asta ne permite să fim răbdători în necazurile noastre. Și, desigur, pentru a merge mai departe, spune el, noi stăruim în rugăciune sau literalmente continuăm să ne rugăm constant. Aceste lucruri mențin viața disciplinată, viața care este trăită după standardele lui Dumnezeu. Trebuie să rămâi conectat în rugăciune: „Doamne, ține-mă credincios, ține-mă disciplinat, ține-mă în mișcare.”
Dumnezeu vrea să trăim o viață care supune voința personală, dorințele personale, emoțiile, impulsurile, presiunea din afară, obiceiurile sociale față de prioritățile divine. Și, dragilor, asta ne-am străduit să facem în lucrarea de la Biserica Grace, să vedem cum zidește Dumnezeu un popor care cunoaște însemnătatea unei vieți disciplinate, a cărui dorință este să asculte de Cuvântul lui Dumnezeu. Și, binecuvântat să fie Numele Său, m-am bucurat în toți acești ani la Biserica Grace pentru că am văzut asta în viețile voastre, și mă bucur pentru asta, chiar mă bucur. Și când aud, așa cum v-am spus mai devreme, că ai noștri copii pleacă la anumite concursuri de cunoaștere a Bibliei și se întorc câștigători ai fiecărei divizii a concursului, mă bucur pentru că asta înseamnă că ei au învățat să-și supună propriile lor dorințe și idei față de autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Iar aceasta ne oferă speranță pentru următoarea generație. Așadar, noi ne bucurăm să fim ceea ce vrea Dumnezeu să fim.
Logica pasajului este clară, nu-i așa? Un creștin ar trebui să fie unul care trăiește astfel, cu o dragoste curată, urăște răul, se lipește de ceea ce este bine, este plin de blândețe față de ceilalți credincioși, este smerit, caută să cinstească mai mult decât să fie cinstit. Slujirea lui față de Cristos este totală, entuziastă, cu toată inima, plină de zel, de ascultare și de hărnicie. Necazurile care rezultă și care vor veni vor fi depășite printr-o nădejde puternică în promisiunea lui Dumnezeu pentru o slavă viitoare, aceasta îl va face să rabde tot ce trebuie să rabde, pe măsură ce se dedică în mod constant voii Domnului și purtării de grijă a Domnului. Acesta este modul de viață.
Pavel concluzionează apoi această mică parte de cerc despre familia lui Cristos în versetul 13 cu încă două lucruri. Sunt atât de bucuros că le-a menționat: „Ajutați pe sfinţi, când sunt în nevoie. Fiți primitori de oaspeți.” Sunt două principii elementare ale datoriei creștine, foarte simple, și nu trebuie să petrecem o mulțime de timp asupra lor. El spune că trebuie să fim dedicați să întâmpinăm nevoile sfinților. Cu alte cuvinte - vă rog să rețineți - lumea este înclinată spre a obține, iar creștinii sunt înclinați spre a dărui. Asta spune. Fluxul vieții noastre nu este înăuntru, ci în afară. În afară. Știți ce înseamnă cuvântul – e frumos - cuvântul „distribuire” din traducerea Authorized, cuvântul grecesc este koinonia, comuniune, împărtășire, parteneriat, părtășie. Este cuvântul pentru părtășie. A avea părtășie, a împărtăși, a fi parteneri în nevoile sfinților. La ce se referă? Se referă la faptul că sunt partener cu ceilalți sfinți și dacă ei au o nevoie, suntem parteneri.
Resursele noastre sunt și pentru alții, nu-i așa? Nu dețin nimic, apropo. Oh, adică sunt lucruri pe care le dețin în termeni pământești, tehnic vorbind, dar spiritual, nu le dețin. Doar le administrez pentru Domnul, și acolo unde sunt oameni cu nevoi, resursele mele sunt în egală măsură ale lor, pentru că le împărtășim ca parteneri. Le împărtășim ca parteneri. Este o datorie creștină pentru noi să facem asta. În Fapte capitolul 2 și în Fapte capitolul 4, descrie biserica primară. Își vindeau lucrurile pe care le aveau când cineva era în nevoie, luau banii obținuți din vânzare și le dădeau oamenilor care erau în nevoi. Așa stăteau lucrurile. Făceau asta tot timpul. Dacă cineva avea o nevoie, cineva vindea, și întâmpina nevoia. Și vă amintiți ce spune scriitorul epistolei către Evrei în capitolul 13, la versetul 16, spune că este o jertfă care Îi place lui Dumnezeu: a dărui. A dărui. Îmi place mult. Să iau resursele pe care le am și să le dau altcuiva.
1 Timotei 6:17 „Îndeamnă-i pe cei ce sunt bogații veacului acestuia.” Aceștia suntem noi, cei mai mulți dintre noi. Avem mult mai mult decât restul lumii. „Îndeamnă-i” versetul 18 – „să facă bine, să fie bogați în fapte bune, să fie darnici.” Nu sună bine? Aceasta este o parte a datoriei creștine, fă-i pe alții partenerii tăi. Fă-i pe alții co-parteneri astfel încât tot ce ai tu este al lor, dacă au nevoie. Poate spui: „Stai puțin. Cum să știu cui să dau?” Foarte simplu. Isus a fost întrebat „Cine este aproapele meu?” și Isus a spus o pildă, vă amintiți, despre cineva care zăcea întins pe drumul care coboară la Ierihon. Și ideea povestirii a fost aceasta: aproapele tău este cel pe care îl vezi în calea ta în nevoie. El nu spune: „Adună toți banii, pune-i într-un plic și trimite-i peste mări și țări și lasă pe altcineva să-i dea mai departe.” El spune: „Ține ceea ce ai, și când Dumnezeu îți scoate în cale pe cineva cu o nevoie, atunci să împlinești acea nevoie.”
Vineri am luat prânzul cu un păstor care mi-a spus „Ce părere ai despre această chestiune de ajutorare a sfinților?” și i-am spus: „Cred următorul lucru: nu cred că înseamnă să scrii din când în când un cec și să-l trimiți unei organizații de ajutorare.” Cred că există un loc pentru asta. Și toți suntem preocupați de zonele lumii în care este foamete, iar biserica Grace este preocupată de asemenea de aceste lucruri. Și avem astfel de proiecte. Însă ajutorarea sfinților care sunt în nevoi, se referă la credincioși. Și ceea ce spunem de fapt aici este: când cineva este în calea ta cu o nevoie, trebuie să o împlinești. Și uneori mă uimește prin faptul că primesc câte un telefon. „Apropo, John, știai despre cutare sau cutare că are o nevoie deosebită? Ar putea biserica să îi dea niște bani?” Și am un răspuns standard: „Știi care este nevoia?” „Da.” „Nu te gândești că Domnul ți-a făcut ție cunoscută această nevoie ca să o rezolvi tu?” „Nu. Chiar aşa?” ”Da.”
Nu există biserica Grace, tu ești biserica. Tu ești ești. Tu ne spui că cineva are o nevoie și că trebuie să le dăm ceva, iar noi va trebui să găsim pe cineva în afară de tine de la care să luăm. Sau unul dintre noi. Dar cred - și toți suntem dispuși să facem asta, însă ideea este că trebuie să învățăm că parte a trăirii creștine este să fim parteneri, nu-i așa? Împlinirea nevoilor. Să vă spun ceva. Nu contează cât de mult înțeleg asta, întotdeauna simt că nu fac niciodată ceea ce ar trebui să fac. Întotdeauna sunt cumva sub presiunea vinovăției, a falimentului că nu am fost suficient de sensibil față de nevoile față de care trebuia să fiu sensibil. Însă trebuie să cultivăm asta. Fă-i pe alții partenerii tăi. Acesta este cel mai bun mod de a înțelege conceptul. Gândește-te la ceilalți oameni ca la parteneri.
Și apoi, la finalul versetului 13, ultimul îndemn la care ne vom uita azi, el spune: „Fiți primitori de oaspeți.” Literalmente, această afirmație este foarte puternică: „Urmăriți iubirea faţă de străini.” Urmăriți iubirea față de străini, să nu ezitaţi, să nu spuneți: „Oh, frate. Mai vine cineva? Va mai mânca altcineva aici? Nu putem să continuăm așa.” Nu. Să urmăriți asta, să urmăriți asta. Să nu o faceți cu ezitare. Să urmăriți ospitalitatea, iubirea faţă de străini. Desigur, în acea vreme, știți, dacă nu stăteai în casa cuiva, trebuia să fii cazat în unul din acele hanuri murdare, și în acele zile, pur și simplu îți puneai viața în pericol. Era o mare nevoie de așa ceva și pe măsură ce creștinii se mutau în locuri diferite, ei și-au deschis casele.
Oameni din diferite locuri și-au deschis casele pentru creștinii care călătoreau, pentru predicatorii călători, pentru că era cel mai bun loc în care puteau sta. Astfel, Noul Testament este plin literalmente de astfel de lucruri.
Ne spune în Tit capitolul 1 că un presbiter trebuie să fie primitor de oaspeți, nu unul care are reținere când trebuie să-i iubească pe străini, ci unul căruia să îi placă să-i iubească pe străini, să îi placă asta, să împartă tot ce are. 1 Petru 4:9 spune: „Fiți primitori de oaspeți fără cârtire.” Vedeți, presupunerea este că nu va fi întotdeauna ușor pentru noi. Astfel, el zice să fie fără cârtire, să fiți dornici să faceți așa ceva, să urmăriți, și unui prezbiter trebuie să îi placă să facă asta. Știți, putem să o facem pentru că nu avem de ales, însă ar trebui să ne placă să o facem, ar trebui să fim dornici să facem asta. Ar trebui să fim generoși cu oaspeții, să le dăm ce avem mai bun, să împărtășim dragostea noastră cu ei.
2 Timotei 1, Pavel spune: „Domnul să-şi verse îndurarea peste casa lui Onisifor; căci de multe ori m-a mângâiat, şi nu i-a fost rușine de lanțul meu. Nu numai atât, dar, când a fost în Roma, m-a căutat cu multă grijă şi m-a găsit. Dea Domnul să capete îndurare de la Domnul «în ziua aceea». Tu știi foarte bine cât ajutor mi-a dat el în Efes.” Ce om minunat! Casa lui a slujit pentru nevoile lui Pavel. O ospitalitate generoasă, plină de har. Aceasta este o parte a datoriei creștine. Este un aspect destul de practic.
Vă amintiți de Luca 14 unde Isus spune că dacă vrei să dai un ospăț, să nu-i chemi pe prieteni? Să-i chemi pe cei cu handicap și pe cei respinși să vină, pentru că restul prietenilor sunt invitați tot timpul. Invită-i pe cei care de obicei nu sunt invitați. E bine să ne gândim la asta în această perioadă de sărbători, nu-i așa? Noi toți. Învățați să cultivați în viața voastră faptul că toți cei de care aparții în familia lui Dumnezeu, într-un fel, este un partener. Și dacă ei au o nevoie, tu ești în parteneriat să împarți cu ei. Ce-i al tău nu e al tău; este al nostru în acest sens. Și învățați să cultivați un duh de dragoste față de cei care nu sunt parte a cercului vostru apropiat, al familiei și prietenilor voștri și să-i ajutați plini de dorință, nerăbdători, fără cârtire și cu dragoste. Asta înseamnă să îți îndeplinești datoria creștină. Însă pentru a fi dedicat față de aceste lucruri, trebuie să fii disciplinat să faci lucrurile pe care Dumnezeu vrea să le faci. Dumnezeu să ne ajute să trăim o astfel de viață disciplinată în care cu o dorință puternică și cu nerăbdare să venim sub standardele pe care Scriptura le proclamă și să trăim în conformitate cu ele cu bucurie și recunoștință.
Bine, data viitoare ne vom uita la fazele a treia și a patra a cercului din acest pasaj. Să ne plecăm în rugăciune. Să petrecem puțin timp în rugăciune tăcută, doriți? Și cereți-I Duhului lui Dumnezeu să confirme unele lucruri în inima voastră. Știu că Domnul mi-a vorbit mie aşa cum face totdeauna când învăț Cuvântul lui Dumnezeu și poate într-un mod special, v-a vorbit și vouă de asemenea despre unele lucruri din viața voastră pe care vreți să le vedeți schimbate, unele atitudini, unele domenii care nu sunt sub control și vreți să fiți acel tip de creștin disciplinat care trăiește cu adevărat o viață prin care Îl onorează pe Domnul. Petreceți un moment în rugăciune și dedicați-vă pentru asta.
Tată, Îți mulțumim pentru părtășia de care ne-am bucurat în seara asta. Ce seară minunată am avut și am văzut această viață nouă, pe acești micuți. Oh, Doamne, ne rugăm ca să fie crescuți în cunoașterea disciplinei Domnului. Ca noi toți să începem să așezăm sub control domeniile fragmentate ale vieții noastre. Să trăim într-un mod care să-Ți aducă Ție slavă. Să fim oamenii unui singur lucru, nu controlați de capriciile lumii din jurul nostru, de obiceiuri sociale, de presiunea puternică, de dorințe, de emoții, ci să facem ceea ce este bine, pentru că am învățat disciplina. Nu doar prin obiceiurile noastre omenești pe care ni le formăm, ci prin supunerea față de Duhul Sfânt. Aceasta este dorința noastră. Ne-am rugat în Numele lui Cristos. Amin.
Aș dori să împărtășesc ceva cu voi înainte să plecați. Aș dori să ascultați cu mare atenție, pentru că va rezuma întregul mesaj și vreau să facă parte din înregistrarea de pe casetă și tot deoarece eu cred că este important. Știu că toți dintre noi avem dorința să fim disciplinați și v-am oferit unele principii prin care putem să ne disciplinăm pe noi înșine. Dar am citit ceva săptămâna aceasta care cred că este foarte util, de Oswald Sanders, o cărticică Enjoying Intimacy with God (Bucuria intimității cu Dumnezeu). Și el oferă o înțelegere care este necesară, pentru a păstra echilibrul, pentru că eu v-am oferit niște sfaturi practice, însă trebuie să înțelegem ceva: dacă vrem să trăim o viață disciplinată, nu este doar o chestiune de a cultiva obiceiuri bune, este o chestiune de dependență de Duhul lui Dumnezeu, nu-i așa?
Ascultați ce spune: „Când Ulise și oamenii lui s-au dus în călătoria de cucerire, au fost avertizați de către Circe să evite cu orice preț sirenele” – este mitologie greacă. „Ea le-a spus că vocile sirenelor erau atrăgătoare însă fatale pentru toți celor care se opresc să asculte. Ascultătorii nefericiți se înrădăcinează precum un copac nu pot să se smulgă de acolo, până când mor de foame. «Umpleți urechile marinarilor cu ceară» – i-a spus ea lui Ulise – «și dacă tu vrei să asculți cântecul lor, întâi oamenii tăi să te lege de catarg.» Ulise i-a ascultat sfatul. «Dacă mă va amăgi cântecul lor» – le-a ordonat el oamenilor săi – «vă spun hotărât, să îmi nesocotiți ordinul și să vâsliți mai tare.» La un moment dat Ulise a auzit sunetele frumoase care i-au pătruns în minte, i-au copleșit trupul și i-au biruit voința. Pe măsură ce muzica devenea din ce în ce mai dulce, dragostea lui Ulise pentru casă a devenit tot mai slabă. S-a luptat cu această rușine, dar în cele din urmă glasurile magice ale sirenelor au biruit. «Eliberați-mă și lăsați-mă să rămân cu sirenele», striga el cât putea. A amenințat și a implorat. Le-a promis oamenilor săi munți de aur, făcând semne disperate și gesturi, dar ei nu-l auzeau pentru că aveau ceară în urechi. Oamenii lui doar l-au legat mai tare. A strigat și a vrut să rupă legăturile. Era o agonie pentru el părăsească locul și abia când ultimul sunet al muzicii a dispărut, l-au eliberat. Trecuse din calea ispitei.
Iason și argonauții au plecat să găsească Lâna de Aur. Medeea i-a avertizat pe Iason și pe oamenii lui despre amenințarea acelorași sirene, când vor începe să audă sunetele lor vrăjite. De jur împrejur puteau vedea malul plin de schelete ale celor care au cedat farmecelor sirenelor. Pe bordul corabiei era și Orfeu, regele menestrelilor. „Lasă să vedem dacă vor cânta mai bine ca mine”, le-a provocat el pe cele trei fecioare pe care le-au văzut și ale căror voci cristaline se întindeau peste apele luminate de lună, atrăgând marinarii. Erau pescăruși în șiruri lungi și bancuri de pești care au venit să asculte. Vâslele vitejilor lui Iason au căzut din mâinile lor fermecate. Erau cu capetele plecate și cu ochii închiși. Atunci Medeea a strigat către Orfeu: «Cântă mai tare, trezește-i pe acești leneși», iar Orfeu a lovit cu mâna sa iscusită peste coardele lirei sale, iar muzica s-a înălțat ca o trompetă. Muzica a pătruns în sufletele oamenilor fermecați, iar sufletele lor erau încântate. Orfeu a continuat să cânte și să cânte până când vocea lui a acoperit total vocile sirenelor. Atunci argonauții și-au luat vâslele, și Iason și oamenii lui viteji au navigat spre victorie. «Cântă din nou cântecul, Orfeu», au strigat ei. «Cântă din nou cântecul!»”
Apoi Sanders a spus așa: „Aceste întâmplări ne ilustrează foarte puternic cele două moduri posibile de câștigare a biruinței asupra poftelor firii. Una este calea negației și a interdicției. Ne sunt de ajutor oarecum și își au locul său. Ulise a fost legat; altfel, ar fi cedat dorințelor inimii sale. Oamenii săi aveau ceară în urechi, altfel și ei ar fi cedat. Dar este un fapt incontestabil că dacă îți concentrezi mintea asupra dorințelor firii numai ca să le biruiești, se pare că asta intensifică dorința. Cu cât este mai bună muzica lui Orfeu față de ceara lui Ulise? Dacă Îl avem pe Orfeu cel ceresc în corabia noastre și ascultăm muzica cerească, vocile sirenelor își pierd din puterea apelului lor și duhurile noastre sunt eliberate.” Nu este aceasta o imagine vizuală potrivită?
Suntem mult mai bine dacă avem puterea Duhului lui Dumnezeu decât dacă avem doar o listă de interdicții. Așa-i? Interdicțiile ajută, însă dacă ne petrecem tot timpul concentrându-ne atenția asupra a ceea ce nu ar trebui să facem, tot ceea ce se va întâmpla este intensificarea dorințelor noastre. Dacă ascultă muzica dulce a Duhului Sfânt, va îneca glasurile ispitelor. Nădăjduiesc că vă este de ajutor.
Să ne ridicăm pentru o rugăciune de încheiere.
Tatăl nostru, Îți mulțumim pentru această zi minunată de care ne-am bucurat. Te binecuvântăm. Fă-ne oamenii pe care îi vrei Tu să fim, de dragul lui Cristos. Și tot poporul a spus: Amin.
SFÂRȘIT
This article is also available and sold as a booklet.
