Să ne deschidem acum Bibliile la Romani capitolul 12 și să facem un mic studiu practic al Cuvântului lui Dumnezeu în seara asta.

Vă mulțumesc că ați venit să fiți alături de noi în această seară. Știu că aceste zile sunt aglomerate cu activitățile pentru sărbători și cu anticiparea întâlnirilor pe care o să le aveți cu prietenii, cu vacanțe, vizite, lucruri precum acestea, dar eu prețuiesc atât de mult timpul petrecut împreună în Cuvânt, pentru că eu cred că lumea vrea să ne depărtăm de părtășia împreună. Sunt atât de înviorat când vă văd că veniți cu o inimă flămândă ca să studiem Cuvântul lui Dumnezeu.

Ne uităm la Romani 12:9-21, am petrecut ceva timp în acest text, datorită importanței sale. Majoritatea oamenilor care au studiat Epistola către Romani consideră că prima parte a epistolei reprezintă aspectul principal al cărții: măreața temă a justificării, şi așa cum am încercat să vă arăt, scopul real al cărții este să-l aducă pe credincios chiar în acest punct. Totul în rest se construiește pe acest lucru. Nu înseamnă că se poate spune că această parte a epistolei este mai puțin importantă. Doctrinele justificării, doctrinele sfințirii și acele adevăruri mărețe în ce privește Israel și Neamurile din capitolele 9 la 11 sunt adevăruri esențiale, monumentale și slăvite.

Însă într-un sens, toate acestea nu sunt decât fundația pentru modul în care trăim, pentru modul în care acționăm, pentru modul în care vorbim, pentru modul în care gândim, pentru modul în care ne comportăm în fiecare situație. Așadar, abia când ajungi la capitolul 12 și de acolo până la capitolul 16, ajungi de fapt la scopul real al scrierii acestei epistole și anume acela de a așeza temelia trăirii creștine.

Acum, având așezată fundația, am ajuns la aceste chestiuni ale trăirii creștine practice. Pavel ne oferă, întâi de toate, o privire generală asupra acestei chestiuni a trăirii practice de la versetul 9 până la 21. Desigur, totul începe cu dedicarea din versetul 1 și 2. Ne-am uitat la asta. Apoi cu o recunoaștere a locului tău special în trupul lui Cristos, versetele de la 2 la 8. Deci vrem întâi de toate să fim gata să ne dăm pe noi înșine Domnului, și apoi să ne dăm bisericii. Și apoi el ajunge la aceste instrucțiuni practice despre cum ar trebui să ne trăim viața creștină. Și de la versetele 9 la 21, este ca și cum ar fi un cerc și cercul cuprinde cumva o temă, și la anumite intervale cercul se mărește ca să cuprindă un grup și mai mare de oameni.

Începe într-un mod foarte personal cu versetul 9, vorbind numai despre creștinul ca individ care trebuie să iubească fără prefăcătorie, care trebuie să urască ce este rău și să se țină tare de ce este bine. Trăirea creștină practică începe cu unele priorități pe care creștinul trebuie să le aibă: o dragoste onestă, ură față de rău și o dedicare față de ce este bine. Acesta este adevărul simplu, elementar. Apoi observăm în versetul 10 faptul că cercul se lărgește și trece dincolo de aspectul personal pentru a include familia creștină. Apostolul Pavel în versetele 10 la 13, vă amintiți, spune că fiecare creștin nu este chemat numai să iubească cu o dragoste curată, să urască răul și să se lipească de ce este bine, ci să fie afectiv și blând față de ceilalți credincioși și apoi să caute, mai presus de toate lucrurile, să îi cinstească pe ceilalți creștini decât să fie onorat el însuși.

Apoi vorbește despre slujirea noastră în versetul 11 și spune că slujirea noastră față de Cristos ar trebui să fie totală, entuziastă, cu toată inima, plină de zel, în ascultare, o slujire plină de hărnicie. Ca rezultat, versetul 12 ne arată că vom avea unele încercări și trebuie să ne bucurăm plini de speranță în aceste încercări, să fim răbdători în aceste încercări anticipând slava care ne așteaptă. Și fiind sensibili nu doar față de necazurile noastre, ci şi faţă de faptul că și alții au necazuri. Versetul 13 spune că trebuie să-i ajutăm pe sfinți când sunt în nevoi și să-i iubim pe străini.

Așadar, aceste versete, dacă vreți, cuprind oarecum familia, să ne asigurăm că ne pasă de ei, să le arătăm dragoste, să ne îngrijim de nevoile lor, să-i slujim pe ei pe măsură ce-L slujim pe Domnul și așa mai departe. Așadar, ne-am uitat la cercul personal și la cercul familiei. Așadar, în seara asta, aș dori să trecem la cercul al treilea și al patrulea. Al treilea oarecum îi cuprinde pe toți oamenii, este cercul tuturor, dacă vreți, în versetele 14, 15 și 16.

Și aici, el lărgește cercul ca să vorbească despre cum ar trebui să trăim în relație cu toți, fără rezerve, fie că sunt credincioși sau necredincioși. Și el începe cu acel cerc al nostru cu cei mai dificili oameni pe care-i putem întâlni. Și spune în versetul 14: „Binecuvântați pe cei ce vă prigonesc: binecuvântați şi nu blestemați.” Iar acum a trecut la o afirmație generală, nu în mod specific cu privire la familia credinței, ci în general, pe oricine vă persecută, să-l binecuvântați. Binecuvântați-i și nu-i blestemați. Acum, așa trebuie să trăim. Trebuie să trăim binecuvântând oamenii care ne tratează cu intenții rele.

Acesta nu-i un principiu nou, apropo. Acesta este mai degrabă un vechi principiu al Scripturii. Merge înapoi la învățătura Domnului nostru Isus Cristos. Vă amintiți de Matei 5:44 unde Isus a spus: „Dar Eu vă spun: Iubiți pe vrăjmașii voștri, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc, şi rugați-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc.” Acest verset este o combinație între Matei 5:44 și Luca 6:27-28, oarecum le aduce împreună din diferite manuscrise și le așază în versiunea autorizată specială pe care noi o avem, dar este o învățătură care a fost dată în mod obișnuit de Domnul nostru. Binecuvântați pe cei ce vă blestemă, faceți bine celor ce vă urăsc. Acesta este un principiu foarte important.

Doar pentru o clipă ne putem uita la pasajul din Luca 6:27, pentru că este un pasaj foarte important. „Dar Eu vă spun vouă, care Mă ascultați” – spune El – „Iubiți pe vrăjmașii voștri.” Iar „dragostea” de aici ce fel de dragoste este? O dragoste autentică, o dragoste care vine din inimă, care nu este fățarnică, nu o dragoste falsă, nu o dragoste superficială, ci o dragoste autentică. Acel fel de dragoste pe care toți ar trebui să o avem, așa cum ne-a spus Romani 12:9.

„Faceți bine celor ce vă urăsc, binecuvântați pe cei ce vă blestemă, rugați-vă pentru cei ce se poartă rău cu voi. Dacă te bate cineva peste o falcă, întoarce-o şi pe cealaltă. Dacă îți ia cineva haina cu sila, nu-l opri să-ţi ia şi cămașa. Oricui îți cere, dă-i; şi celui ce-ţi ia cu sila ale tale, nu i le cere înapoi. Ce voiți să vă facă vouă oamenii, faceți-le şi voi la fel. Dacă iubiți pe cei ce vă iubesc, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoșii îi iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Dacă faceți bine celor ce vă fac bine, ce răsplată vi se cuvine? Şi păcătoșii fac aşa.”

Cu alte cuvinte, lumea va răspunde la bunătate cu bunătate. Lumea va răspunde la dragoste cu dragoste. Pentru a arăta caracterul distinctiv al creștinilor, noi trebuie să răspundem cu dragoste celor care ne urăsc și cu bunătate celor care ne fac răul. Aceasta ne distinge pe noi.

Îmi aduc aminte că, nu cu mult timp în urmă, nepotul nostru, Tim Ray a fost omorât. Un tânăr minunat pe care mulți dintre voi l-ați cunoscut, care L-a iubit pe Domnul cu toată inima, era dedicat să-L slujească pe Domnul, și a mers, bineînțeles, la lucru la magazin - unii din voi vă amintiți întâmplarea - unde era angajat, iar un bărbat a intrat să jefuiască pentru că avea nevoie de droguri. Și când Tim a încercat să intervină să-l ajute pe casierul pe care îl jefuia, acel om l-a împușcat de mai multe ori și l-a omorât. Îmi aduc aminte de răspunsul lui Duane Rae, tatăl său, cumnatul meu, care acum este păstor în Washington, dar care atunci era cu noi. Duane a dorit foarte mult să-l vadă pe ucigașul fiului său venind la Isus Cristos, iar acesta a fost întotdeauna în rugăciunile sale.

Iar când a venit aici cu câteva luni în urmă, pentru o chestiune legală în legătură cu cazul, care în acest moment este încă nerezolvat, preocuparea lui a fost să aibă oportunitatea de a-L prezenta pe Isus Cristos celui care i-a omorât fiul. Acest lucru este specific creștin. Înțelegeți asta? Acest lucru este specific creștin. Lumea nu răspunde cu dragoste atunci când cel iubit este omorât. Asta este unic și la aceasta ne cheamă Cuvântul lui Dumnezeu.

Recent, am avut o experiența neplăcută în casa noastră. Am fost jefuiți. Patricia a venit acasă într-o zi, unul dintre copii a uitat să pornească sistemul de alarmă, iar ea a intrat în casă - nu mai uităm asta. Asta s-a petrecut acum două săptămâni - și a intrat în casă și când a intrat pe ușă, imediat ce a intrat pe ușă a realizat că ceva era în neregulă, pentru că lucrurile erau împrăștiate peste tot.

A mers în bucătărie și a văzut că fereastra a fost larg deschisă, iar lucrurile erau aruncate pe jos, și i-a spus lui Marcy: „Să mergem la ușa din spate. Cineva este în casă.” Au ieșit prin spate, au chemat poliția și am aflat că am fost jefuiți. Hoții în graba lor de a ieși pe fereastră, gândindu-se că poate dacă ies pe ușă ar putea declanșat alarma, fără să știe ce sistem este, au ieșit pe geam și au scăpat pe jos un cuțit de măcelar pe care îl aveau la ei în cazul în care ar fi dat peste unul dintre copii.

Chiar cu o zi înainte de jaf, la aceeași oră, Melinda a fost singură acasă pentru o scurtă perioadă de timp și hoţii erau gata, s-a întâmplat prin harul lui Dumnezeu să vină în ziua următoare. Și desigur, reacția ta inițială la asta este foarte umană, nu-i așa? Și intri în camera ta, și să vezi că ți-a fost invadată intimitatea, și tot ceea ce-ți este drag este aruncat peste tot și multe lucruri care sunt de neînlocuit sunt luate. Nu avem nimic de valoare pământească, dar avem unele lucruri care înseamnă ceva pentru noi din punct de vedere sentimental, și o mare parte dintre acestea au dispărut.

Apoi dintr-odată ceva în inima ta spune: „Nu este oare acesta punctul în care este testată credința ta?” Și poți să arăți dragoste celor care ți-au invadat viața privată, care au luat ce nu era al lor, care ți-au făcut rău?

Aceasta este în esență ceea ce este în spatele învățăturii din versetul 14. Cei care vin împotriva ta, fie că este vorba de o persecuție spirituală sau orice altceva, ideea aici este de diōkō. Este exact diōkō și în esență înseamnă: „a urmări pe cineva cu intenția de a-i face rău.” Noi trebuie să răspundem celor care ne urmăresc cu intenția de a ne face rău cu binecuvântare, aceasta înseamnă să le dorești ce este cel mai bun. Să le dorești ce este cel mai bun. Să-i binecuvântăm, să dorim ca Dumnezeu să-Și reverse asupra lor bunătatea Sa și harul Său și mila Sa.

Este exact ceea ce a făcut Isus pe cruce când a spus „Tată – ce? – iartă-i că nu știu ce fac.” Și plin de bunătate, el a dorit să le fie acordat har celor care Îi luau viața. Este duhul lui Ștefan din Fapte 7:60 care atunci când era întins sub pietrele pline de sânge care îi luau viața, privește spre cer și spune: „Nu le ține în seamă păcatul acesta.” Doamne, să nu îi tragi la răspundere pentru asta.

Și veți remarca faptul că spune: „binecuvântați.” Este un timp prezent. Este ideea de binecuvântare continuă. Și „a binecuvânta” înseamnă „a celebra cu laude, a dori binele asupra cuiva.” Este un lucru minunat să vezi exemplul lui Cristos în această situație, pentru că este o reacție atât de neumană și nenaturală.

Petru scrie despre aceasta în 1 Petru 2:21 el spune: „Şi la aceasta aţi fost chemați; fiindcă şi Cristos a suferit pentru voi, şi v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. „El n-a făcut păcat, şi în gura Lui nu s-a găsit vicleșug”. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri; şi, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător.”

Cu alte cuvinte, când au venit împotriva Lui, El nu a ripostat. Și nu trebuie să fie ambele amestecate. El spune „Binecuvântați pe cei ce intenționează să vă facă rău” și apoi spune: „Binecuvântați, și nu blestemați.” Cu alte cuvinte, nu trebuie tolerat niciun amestec al binecuvântării cu blestemul. Nu se referă: să-i binecuvântați, după ce i-ați blestemat. Ci să-i binecuvântați și să nu-i blestemați deloc. Aceasta este trăirea creștină care ne distinge.

Am citit un articol interesant săptămâna trecută pe care mi l-a dat soția mea, care ne vine prin poştă de la Berkeley - este un fel de publicaţie Berkeley, vine de la Universitatea din California. Este plină cu ultimele descoperiri din toate departamentele Universității din California, din cercetarea și studiile pe care le fac asupra personalității omului, psihologie și sociologie și așa mai departe. Și a fost foarte interesant pentru mine să observ un articol legat de faptul că oamenii au azi tensiunea arterială ridicată și au tot felul de boli legate de anxietate. Iar studiul a arătat că acel fel de tensiune arterială și de anxietate care vine din stres – și folosesc des termenul stres – nu are deloc legătură cu sarcini pe termen lung.

Cu alte cuvinte, nu ai tensiune arterială pentru că eşti depășit de slujba ta. Nu pentru că ai o grămadă de lucruri de făcut și multe altele în mintea ta. Stresul celor mai mulți oameni are legătură cu lucrurile minore precum faptul că nu-ți găsești cheile, cineva ți-a ocupat locul de parcare de la mall, loc pe care ți l-ai dorit, pentru că stai la rând să cumperi ceva sau cineva îți taie calea atunci când eşti în trafic. Acestea sunt lucrurile care activează stresul, acestea determină o boală fizică severă care nu este dată de sarcinile dificile pe termen lung. Ci de fitilele acelea scurte.

Și toate acestea au legătură, cred eu, cu un egoism care escaladează, oamenii fiind literalmente consumați de drepturile lor și ajungând în punctul în care dacă stai în calea lor, sunt în stare să te omoare doar uitându-se la tine.

Conduceam spre casă, cred că v-am spus, și un om a încercat să lovească cu pumnul geamurile mașinii mele. V-am spus asta? Oh! A crezut că i-am luat locul în trafic, așa că m-a făcut să trag pe dreapta, toată familia era cu mine, era după serviciul de dimineața, acum trei săptămâni. Noi doar vorbeam și el a crezut că l-am înghesuit intenţionat pe bandă. Așadar, a tras pe dreapta în fața mea și m-am gândit: „Bine, mă voi opri. Nu știu ce va face, dar nu mă voi certa cu el, voi încerca să fiu împăciuitor.”

A venit la mașină. Nu avea tricou pe el. Cred că voia să demonstreze imaginea lui de macho. A venit la mașină și a spus „Dă geamul jos.” L-am coborât cam atât. Era violent și am putut să văd asta. Și a început să spună înjurături că te îngrozeai. După ce a terminat, m-am uitat la el și i-am spus: „Acum te simți mai bine?” Apoi i-am zis „Nu știu despre ce este vorba, dar dacă te-am supărat cu ceva, îmi pare rău.”

Și-a pregătit pumnul și cu toată puterea a lovit geamul, cât a putut de tare, că a rămas un rând de piele pe geam. Desigur, apoi a început să spună „Oh!” și se ținea de mână. Adică, absolut nu se putea controla, deoarece a crezut că cineva i-a invadat spațiul. Cumva l-am binecuvântat spunându-i: „Îmi pare foarte rău și sper că nu te-am supărat cu ceva” și am lăsat totul așa. Am spus: „Poate că ar trebui să urci în mașină și să mergi acasă”, lucru care l-a și făcut, având mâna rănită.

Însă aceasta este reacția lumii. Și vă spun, fraților, este înspăimântător să trăiești în această lume astăzi, pentru că nu știi cum vor reacționa oamenii. Egoismul a ajuns la o cotă în care nu poți invada teritoriul nimănui fără ca ostilitatea să izbucnească. Este oare de mirare că nu supraviețuiesc căsniciile sau orice alte relații din această cauză?.

Însă creștinii sunt în mod distinct nepământești. Noi nu răspundem la fel. Noi răspundem totalmente diferit. Când suntem urmăriți cu intenția de a ni se face rău, noi nu ripostăm. Poate că cineva mi-ar spune: „De ce nu ai coborât din mașină și să îl pui la pământ pe acel tip?” Sau „De ce nu faci așa cum fac polițiștii cu hoții, și să aștepți până se apropia de mașina ta, să aștepți până e în dreptul portierei, să o deschizi brusc, să lovești drept în el și să-l dobori, să faci treaba până la capăt, nu?”

Nu am practicat asta. Dar voiam să fiu sigur că din moment ce studiam Romani 12 îl pun în practică, voiam să-l pun în aplicare când mi se oferă oportunitatea. Domnul mi-a oferit recent oportunitatea să împlinesc acest pasaj. Voi fi foarte fericit după ce voi termina acest pasaj, dacă nu vă supărați. Abia aștept să ajung la versetul 15. În versetul 15 el spune: „Bucurați-vă cu cei ce se bucură”, iar acesta este un alt aspect al creștinismului distinctiv, și anume că trebuie să ne bucurăm de bucuria altcuiva. Aceasta înseamnă absența oricărei forme de invidie, nu-i așa? Adică, acest lucru este caracteristic în special creștinilor, să te bucuri când vezi prosperitatea altcuiva.

De fapt, în Proverbe 17:5 cei neduhovnicești sunt descriși ca fiind cei care se bucură de nenorocirea altora. Puneţi în contrast asta cu ceea ce a spus Pavel, cred că este 2 Corinteni 2:3 unde spune: „bucuria mea este bucuria voastră a tuturor.” Este în mod distinct creștinește să te simți binecuvântat când vezi bucuria altcuiva, să fii în stare să te bucuri alături de altcineva. Ce caracteristică minunată este aceasta!

Cred că Pavel avea acest lucru în minte - iar un alt pasaj pe care vreau să vi-l menționez, și care cred că este potrivit, este 1 Corinteni 12:26, da: „Şi dacă suferă un mădular, toate mădularele suferă împreună cu el; dacă este prețuit un mădular, toate mădularele se bucură împreună cu el.”

Așadar, este specific creștin să te bucuri de cinstirea altcuiva, să te bucuri de bucuria altcuiva. Și apoi el spune în versetul 15: „plângeți cu cei ce plâng.” Este creștinește să fii compătimitor, să nu fii indiferent. Lumea devine din ce în ce mai insensibilă, mai mult și mai mult indiferentă. Apropo, cuvântul „a plânge” de aici este un cuvânt interesant în limba greacă. Este cuvântul klaido, și înseamnă „a vărsa lacrimi.” A vărsa lacrimi este un cuvânt puternic. Este dovada simpatiei creștine.

Așadar, ar trebui să fim cunoscuți ca fiind cei care sunt foarte sensibili la cei din jurul nostru. Și dacă ei au o cauză pentru care se bucură, suntem plini de bucurie și ne bucurăm de bucuria lor, și aceasta pentru că îi iubim atât de mult, ne pasă atât de mult, și pentru că suntem atât de fericiți pentru binecuvântarea lor, încât nu putem să ne ascundem bucuria. Nu este vorba că noi râdem pentru că așa ar trebui, nu este vorba că ne bucurăm în mod artificial, ci că suntem cu adevărat creștini, iar adevărații creștini respectă atât de mult binecuvântarea care vine în dreptul altora și sunt atât de mulțumitori că sunt binecuvântați, încât ei au în mod indirect același sentiment.

De asemenea, creștinii sunt aceia care prin compătimire înțeleg ce înseamnă să împărtășești lacrimile unui prieten, lacrimile unuia din mădularele din trupul lui Cristos, care este în durere. Aceasta, de asemenea, este specific creștin într-o lume din ce în ce mai indiferentă, plictisită și insensibilă. Și mă gândesc la acel om, Ieremia, din Vechiul Testament, care a plâns toată viața, pentru ceva ce a avut prea puțin de-a face cu ceea ce i s-a întâmplat lui. Știți asta, nu-i așa?

Ieremia a fost binecuvântat și Ieremia a fost un om plin de bucurie. El a spus: „Când am primit cuvintele Tale, le-am înghițit; cuvintele Tale au fost bucuria şi veselia inimii mele, căci după Numele Tău sunt numit, Doamne, Dumnezeul oștirilor!” Vă amintiți că spune așa ceva în Ieremia 15:16? Așadar, el avea bucurie, dar nu putea să trăiască în afară acea bucurie completă, pentru că era atât de sensibil la problemele poporului său. Și în Ieremia 9:1 el spune ceva care exprimă într-adevăr ce era în adâncul inimii sale.

„O! de mi-ar fi capul plin cu apă, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, aş plânge zi şi noapte pe morții fiicei poporului meu!” A avut o astfel de povară pentru mântuirea lui Israel, încât și-a dorit să fie literalmente o fântână de apă, ca să poată plânge zi și noapte, să verse durerea din inima sa pentru acel popor care pierea fără o relație corectă cu Dumnezeu. O exprimare frumoasă a dragostei curate, sensibile.

Așadar, când suntem urmăriți de cineva care vrea să ne facă rău, și toți ne confruntăm cu asta, fie la un nivel minor având legătură cu unele circumstanțe pământești, fie suntem prigoniți pentru cauza lui Isus Cristos. Și poate unii din noi, în sensul slujirii publice, avem parte mai mult de acea persecuție, însă de asemenea s-ar putea să aveţi parte și voi la nivelul vostru. S-ar putea să ai parte de ea pentru că încerci să trăiești într-un anumit fel, pentru că încerci să fii credincios unui anumit standard biblic, pentru că încerci să susții ceea ce știi ca fiind adevărul lui Dumnezeu. Răspunde la asta cu binecuvântare.

Și apoi încă un principiu general de ambele părți „Bucurați-vă cu cei ce se bucură și plângeți cu cei ce plâng.” Acum Pavel are un alt lucru esențial în minte, privind modul în care îi tratăm pe ceilalți oameni, și aceasta are de-a face în esență cu trei lucruri afirmate în versetul 16. Și aici este o altă parte a acelui comportament general faţă de toți oamenii. Versetul 16 spune: „Aveţi aceleași simțăminte unii faţă de alții.” Aveţi aceleași simțăminte unii faţă de alții. Acesta este un gând foarte simplu. Înseamnă să gândiți despre fiecare la fel. Nu fiți ca unii care respectă doar anumite persoane. Nu acordați o atenție prea mare unui anumit tip de oameni. Nu plănuiți să ajungeți la nivelul elitei. Gândiți despre fiecare la fel. Tratați-i pe toți în mod egal.

În Romani 15:5, și vom ajunge și la acest text în viitor: „Dumnezeul răbdării şi al mângâierii să vă facă să aveţi aceleași simțiminte, unii faţă de alții, după pilda lui Cristos Isus.” Este aceeași idee. Noi nu ar trebui să avem preferințe față de frați. Filipeni 2 este pasajul cheie. Îl cunoașteți. Spune astfel: „dacă este vreo îndemnare în Cristos, dacă este o părtășie reală în Cristos, dacă este o participare reală și comună și dacă suntem parteneri, atunci trebuie să ne tratăm unul pe altul la fel, să avem aceeași dragoste unul față de altul.” Cu alte cuvinte, ceea ce spune în Filipeni 2 este „să nu ne uităm la foloasele noastre, ci la ale altora, și să-i socotim pe ceilalți mai buni ca noi.” Mai buni ca noi.

În Iacov 2:1-9 Iacov spune că nu vrei să respecți oamenii. Vrei să-i iubești pe toți la fel. Dacă intră un om cu un inel de aur în adunarea voastră și el este foarte bogat, să nu-i dați locul cel mai bun, şi să spuneți săracului: „Aici, stai la picioarele mele” și să vă feriți din calea lui spunându-i „du-te acolo de unde îți e locul.” Nu acesta este modul în care răspunde creștinul. Modul de viață distinct al creștinului este să-i trateze pe toți la fel, și aceasta este un model de viață foarte important.

Este ușor pentru noi să devenim oameni care căutăm să urcăm pe scara socială. Este ușor pentru noi să dorim să stăm pe lângă oameni bogați, faimoși, puternici și toate astea. Acest lucru nu este distinctiv din punct de vedere creștin. Creștinismul se distinge prin faptul că dorește să-i trateze pe toți la fel. În Filipeni 1:27 Pavel spune: „rămâneți tari în același duh, şi luptați cu suflet pentru credința Evangheliei.” În 1 Corinteni 1:10 Pavel spune: „să aveţi toți același fel de vorbire” – cuvintele de aici sunt frumoase – „să n-aveţi dezbinări între voi” – fără nicio clică, fără grupuri sociale – „ci să fiți uniți în chip desăvârșit într-un gând şi o simțire.”

Dacă nu ați observat, toate acestea se revarsă din dragoste. Toate acestea vin din smerenie. Este esențial. Acum, el merge la o a doua afirmație în versetul 16. El spune că din moment ce îi tratezi pe toți la fel, sunt două lucruri care te vor ajuta. Primul: „Nu umblați după lucrurile înalte, ci rămâneți la cele smerite.” Nu umblați după lucrurile înalte, hupsēla „cele slăvite, înălțate.” Să nu umblați după lucrurile de sus și după oameni înălțați și după poziții înalte și după ceea ce este foarte stimat.

Ci condescendența – acum cuvântul „condescendență” de aici nu se dorește să aibă sensul favorizant. Ne gândim la „condescendență” în vocabularul limbii engleze de azi ca fiind condescendent. Arăți condescendență față de cineva, atunci tu favorizezi acea persoană. Dar a fi condescendent aici înseamnă pur și simplu „a te coborî”. Literalmente înseamnă „a merge alături”. Cu alte cuvinte, să nu urmați lucrurile înalte, ci să mergeți alături de oamenii cu un statut social inferior. Iar cuvântul „cele smerite” este într-adevăr cele de jos, tapeinos, „care nu se ridică de la pământ, ci se află la pământ alături de cei de jos.” Nu înseamnă să-i ignori pe cei care sunt înălțați, ci înseamnă să nu urmărești asta, să nu alergi după asta, să nu te concentrezi pe asta.

Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru aceia din părtășia bisericii și pentru cei care sunt prieteni ai mei care sunt in poziții înalte sau dintr-o clasă socială înaltă, importanți în lumea oamenilor, și importanți în Împărăția lui Dumnezeu. De asemenea Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru prietenii mei care sunt la cel mai de jos nivel, pentru cei care sunt la fel de bogați, îmbogățindu-mi viața, și care înseamnă pentru mine la fel de mult ca oricare alții, și acesta este ceva specific pentru creștini, și asta spune Pavel.

Sentimentele noastre ar trebui să fie în concordanță cu lucrurile modeste, astfel încât să ne simțim bine cu oamenii care nu se evidențiază cu nimic. Ideea de aici este că în biserică nu este loc pentru aristocrație. Nu este loc pentru o castă superioară. Ar trebui să fim tot atât de obișnuiți cu cei umili cât suntem cu restul.

Cred că această idee este atât de frumos ilustrată în Luca. Vreți să deschideți pentru o clipă la Luca 14? Luca 14:12. „A zis şi celui ce-L poftise: „Când dai un prânz sau o cină, să nu chemi pe prietenii tăi, nici pe frații tăi, nici pe neamurile tale, nici pe vecinii bogați, ca nu cumva să te cheme şi ei la rândul lor pe tine, şi să iei astfel o răsplată pentru ce ai făcut” Știți cum e. Atunci și ei trebuie să te cheme. Așadar, tu îi chemi pe ei și ei trebuie să te cheme pe tine. „Ci, când dai o masă, cheamă pe săraci, pe schilozi, pe șchiopi, pe orbi. Şi va fi ferice de tine, pentru că ei n-au cu ce să-ţi răsplătească.” Vreți să știți ceva? Dacă îi chemi pe cei bogați, bogații îți vor plăti înapoi. Dacă îi chemi pe săraci, ghici cine îți va plăti? Domnul îți va plăti, pentru că vei fi răsplătit la învierea celor drepți.

Așadar, de la cine dorești răsplată, de la cei bogați sau de la Dumnezeu? Este frumos, știi, când ai prieteni și ei răspund și te invită la ei sau îți oferă un dar. Dar darul lor nu se poate compara cu ceea ce va da Domnul. Așadar, data viitoare când vei da o cină, să-i chemi pe săraci și pe schilozi și pe șchiopi și pe orbi, care niciodată nu te vor putea invita la ei, care niciodată nu îți vor putea răsplăti, să înveți să fii obișnuit și să te însoțești cu cei care sunt la nivelul de jos după standardele lumii.

Adevărul este că statutul social de jos nu are nimic de-a face cu spiritualitatea. Nu înseamnă că sunt la un nivel spiritual scăzut, înseamnă că pe scara socială sunt pe treapta de jos. Adesea am constatat că unii dintre acei oameni care sunt jos pe scara socială sunt foarte, foarte sus pe cea spirituală, voi nu?

Apoi mai spune că dacă ai o viață smerită care ține la toți la fel, îi tratează pe toți în același fel, nu doar că nu trebuie să te concentrezi asupra lucrurilor înalte, dar trebuie să te cobori și să te însoțești cu cei care sunt la cel mai de jos nivel. Însă, în al doilea rând, nu poți să fii înțelept încrezându-te în tine însuți. Cu alte cuvinte, nu deveni înțelept prin tine, crezând că știi totul. Cu alte cuvinte, să nu fii mulțumit că totul începe și se sfârșește cu tine. „Să nu vă socotiți singuri ce? Înțelepți.”

Așadar, ce spune aici? Dacă vrei să îi tratezi pe toți în mod egal, sunt două lucruri de care trebuie să ţii cont. În biserică, nu există aristocrație socială și nici aristocrație intelectuală. Să nu îți spui ție: „Sunt atât de inteligent că nu vreau să am o casă plină de proști. Ce aș putea să le spun?” Așa-i? Asta e ideea, că nu trebuie să am oameni care sunt de nivelul meu. Nu există aristocrație socială. Nu există aristocrație intelectuală. În trupul lui Cristos nu sunt caste. Așa ar trebui să fie.

Este o teorie care circulă în diverse cercuri numite „creșterea bisericii”, au o mulțime de teorii în acest domeniu al creșterii bisericii, sunt teorii filosofice despre creșterea bisericii. Una dintre ele este numită „unitățile omogene”, și ideea din spate este că bisericile cresc după modelul unităților omogene. Cu alte cuvinte, dacă ai o biserică în care toți oamenii au părul blond, ochi albaștri, care lucrează şi au același nivel social, asta contribuie major la creștere, pentru că acei oameni îi atrag pe egalii lor și așa crește biserica. Dacă ai o biserică de oameni de culoare care vin dintr-un fel de experiență de ghetou, acea biserică va tinde să crească pentru că toată lumea are legături comune și omogene. Și una dintre amenințările creșterii bisericii, spun ei, este un conglomerat neomogen, eterogen. Și teoreticienii ne spun că o astfel de biserică probabil nu va crește.

Ei bine, timp de mulți ani, oamenii care predau asta își aduceau grupuri de studenți pe care-i învățau asta la Biserica Grace. I-au adus aici timp de trei sau patru ani la rând, atunci când veneau în oraș pentru seminarii. Apoi s-au oprit, și am aflat de ce s-au oprit. Au spus: „Nu îi mai aducem, pentru că biserica voastră nu se potrivește cu teoria.” Asta au spus. Nu părea să-i deranjeze faptul că ar trebui să arunce în aer teoria lor. Ci ei doar au eliminat problema, prin faptul că nu i-au lăsat pe studenți să vadă o biserică care încalcă teoria.

Însă Îi mulțumesc Domnului că biserica noastră, deși până într-un punct poate este omogenă, toți vorbim limba engleză, știți, și trăim în parametrii societății de aici din California de Sud, însă în multe, multe feluri biserica noastră este reprezentativă pentru o gamă largă de pături sociale și intelectuale.

Am fost sunat joi - și puteți să urmăriți asta – de către un jurnalist la US News and World Report, care este, desigur, o revistă foarte cunoscută pe plan național. El a spus: „Scriem o rubrică specială despre marile biserici independente din America și biserica dumneavoastră este una pe care am selectat-o.”

Nu știu ce fac de scriu un articol despre bisericile independente în US News and World Report, însă cred că este grozav, și nu cred că știa că am fost dați în judecată, lucru care este drăguț, pentru că toți care au scris ceva despre noi, au scris despre proces. El a dorit să știe despre biserica noastră și a vrut să știe dacă avem o lucrare pentru spanioli, dacă avem oameni de culoare în biserică, dacă avem asiatici în biserică. Și am început să-i spun despre aceste slujiri.

Și el a spus: „De ce vin ei la voi la biserică?” Am răspuns: „Pentru că noi susținem Cuvântul lui Dumnezeu și acesta este tărâmul nostru comun, și acesta este locul în care suntem una în Cristos, în jurul Mântuitorului și al Cuvântului Său.” Am început să descriu ce înseamnă asta și am spus că noi doar credem Biblia. Am continuat să vorbim și el a spus: „Da” Și a spus: „Și care este geniul independenței tale?” Am spus: „Ei bine, nu avem.” El a spus: „De ce nu aparțineți unei denominații mari?” Și am spus: „Pentru că atât de multe denominații mari sunt implicate în tot felul de lucruri pe care noi nu le considerăm biblice.”

Dar eram foarte încântat să pot să-i spun că biserica noastră cuprinde un spectru larg de oameni, pentru că eu cred că așa ar trebui să fie biserica, nu-i așa? Pentru că lucrarea noastră nu este orientată social. Nu este orientată intelectual. Este orientată spiritual și biblic, și toți se pot conecta la Cuvântul lui Dumnezeu. Așadar, nu există aristocrație. Merge chiar dincolo de asta, chiar dincolo de zidurile bisericii. Cred că ar trebui să ne coborâm la oamenii care sunt umili și să ne ridicăm și la cei care sunt sus, să nu urmăm pe niciunul, ci să fim disponibili pentru ambii.

Acum, din nou, cercul se lărgește pentru ultima oară în versetul 17. Întâi a fost personal în versetul 9, apoi a fost familia în versetele 10-13 și apoi oarecum toți sunt incluși în cerc în versetul 14,15 și 16, iar asta include și familia creștină. Așa cum am spus, cercul se lărgește din nou, încât este all inclusive. Acum, în cele din urmă, mai este un element care a fost introdus în versetul 14, și acum este faza a patra a cercului, și anume dușmanii personali. Acum, versetul vorbește despre vrăjmașii personali, și aș dori să ascultați cu atenție asta și apoi doresc să o ilustrez, ca apoi să închei. Pentru că săptămâna viitoare este concert și apoi este perioada Crăciunului şi a Anului nou, și nu ne vom întoarce prea devreme la acest text. Așadar, puneți-vă centurile și să pornim.

Țineți minte că aceste cercuri se extind, iar acum se lărgește ca să-i cuprindă pe dușmanii personali într-un sens foarte direct. Versetul 17 spune: „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău.” Și ne întoarcem la ceea ce am văzut în versetul 14, numai că în versetul 14 era prezentat aspectul pozitiv. „Binecuvântați pe cei ce vă blestemă”, care doresc să vă facă răul. Aici spune: „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău.” Este o reacție foarte naturală să faci așa ceva.

Poate spui: „Acum, stai puțin, John! Cum rămâne cu Vechiul Testament unde spune în Exodul 21, Leviticul 24, Deuteronomul 19 ochi pentru ochi și dinte pentru dinte?” Acolo vorbește despre legea publică. Acea prescripție mozaică are de-a face cu națiunea. O națiunea trebuie să aibă un sistem judiciar care să riposteze împotriva răului, nu-i așa? Așadar, acolo unde este crimă, ar trebui să fie și execuția unui criminal. Unde este un furt, ar trebui să fie și o pedeapsă dată hoțului. Există ochi pentru ochi și dinte pentru dinte într-o societate condusă de oameni într-un guvern care este stabilit prin lege. Și asta nu se referă la răzbunarea privată, aceasta este ideea.

Scopul rânduit de Dumnezeu pentru societate nu este legea justiției. Știm conform cu Romani 13, text pe care-l vom studia în curând, că poliția și soldații unei națiuni nu poartă degeaba sabia. Versetul 4 „Ei sunt slujitorii lui Dumnezeu, ca să răzbune și să-i pedepsească pe cel ce face răul.” Așadar, în societate este inclus aspectul răzbunării. Și aș dori să vă mai spun, când o societate nu mai face așa ceva, cred să se așază singură înaintea judecății lui Dumnezeu.

Când citești Vechiul Testament vei găsi că Dumnezeu cere sânge pentru sânge. Și noi în societatea noastră lăsăm crima nepedepsită. Am permis asta tot timpul. Sunt criminali nepedepsiți care aleargă peste tot, sunt portițe în lege, pe o cale, pe cealaltă. Și cred că societatea noastră poartă responsabilitatea pentru aceasta, pentru că nu am răsplătit răul printr-un sistem judiciar, legea lui Dumnezeu, care este poruncită pentru o societate. Așadar, societatea noastră poartă vina eșecului de a-i pedepsi pe cei răi. Și cred că ne pune în poziția de a fi judecați de Dumnezeu.

Însă, în ce privește răzbunarea personală, nu este loc pentru așa ceva, nu este loc. Așadar, el spune „Nu întoarceți nimănui rău pentru rău.” Nu acesta este locul nostru. Noi nu ne răzbunăm. Noi nu avem un astfel de duh. În 1 Tesaloniceni 5:15 Pavel spune iarăși „Luați seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău; – să nu întoarceți rău nimănui - ci căutați totdeauna să faceți ce este bine atât între voi cât şi faţă de toți.”

Și 1 Petru 3:9 în esență urmărește aceeași idee. „Nu întoarceți rău pentru rău, nici ocară pentru ocară; dimpotrivă, binecuvântați” sau literalmente „ce este bine.” Este același lucru ca în 1 Tesaloniceni 5:15. Este citat aproape exact. În loc să întorci răul, să faci ce? Ce este bine. Să faci bine. „Căutați” este un cuvânt interesant. Să cauți ce este bine. Cuvântul înseamnă „să gândești înainte, să plănuiești să faci așa ceva, să îți premeditezi bunătatea ca să nu fii luat prin surprindere.”

Aș dori să vă ofer un scenariu. Când cineva îți face ceva rău, dacă arăți reacția de moment, vei răsplăti răul cu rău, nu-i așa? Aceasta este reacția ta naturală. Așadar, trebuie să premeditezi și să te predispui să faci bine când vine răul. Este un proces pregătitor. Și ne întoarcem unde am fost săptămâna trecută. Despre ce aspect personal am vorbit? Disciplina personală. O viață disciplinată reprezintă o minte ordonată, în care toate reacțiile sunt premeditate, așa că atunci când are loc ceva, eu nu reacționez cu emoțiile mele umane necizelate și brutale, ci deja am gândit, am prevăzut, am pregătit în avans, iar când are loc aşa ceva eu sunt pregătit să răspund cu bunătate. Aceasta este o viață premeditată, ordonată, disciplinată.

El spune să îți premeditezi bunătatea. Să nu fii luat prin surprindere. Și când spune: „căutați ce este bine”, cuvântul bine este kalos „un bine vizibil, un bine exterior, un bine fățiș, un bine tangibil.” Cu alte cuvinte când cineva îți face cu adevărat rău, tu să le faci bine într-un mod pe care să-l vadă, să fie vizibil. Nu este vorba doar de un gând. Nu este vorba doar de o emoție privată. Este un act vizibil de bunătate, așadar noi întoarcem un bine, și bunătate, și har pentru ei.

Am încercat să fac asta de-a lungul anilor și primesc adesea scrisori interesante în care oamenii sunt furioși pe mine. Am auzit azi că cineva a spus că sunt un eretic. Și primesc o mulțime de scrisori, nu știu de ce o mulțime de oameni se supără pe mine, dar se supără. Și sper că am învățat de-a lungul anilor să premeditez toate acestea, așadar, atunci când se întâmplă, am un răspuns standard. Și cred că este un răspuns care este în bunătate, care vine în întâmpinare și spune: „Mulțumesc. Mulțumesc pentru preocuparea ta. Roagă-te pentru mine. Dacă am făcut ceva care să te supere, te rog să mă ierți. Doresc să fiu tot ceea ce vrea Dumnezeu ca să fiu și doresc să te rogi în continuare pentru mine ca să fiu omul care vrea El să fiu.” Acesta este modul în care să răspunzi la rău, și dacă este posibil, să oferi ceva acelei persoane, ceva care este scump și tangibil, ca un semn al bunătății tale față de ea.

Așadar, comportamentul nostru ar trebui să fie lăudabil înaintea celor care ne fac răul. Un principiu de bază. Creștinul, așadar, trebuie să se gândească profund la răspunsurile sale, ca atunci când este confruntat cu o situație delicată, el să fi pregătit un răspuns potrivit. Așadar, el Îl reprezintă într-un mod corect pe Dumnezeul căruia Îi aparține, pentru ca așa cum spune în Tit 2:10 „să facă în totul cinste învățăturii lui Dumnezeu.”

Acum, Pavel adaugă un alt gând aici și îi include pe vrăjmașii personali în versetul 18. „Întrucât atârnă de voi, trăiți în pace cu toți oamenii.” Acum, îmi place această afirmație. Este practică. El spune „Doresc să trăiți în pace, însă recunosc câteva lucruri. Faceți asta dacă este posibil.” Sunt unii oameni cu care încerci să faci pace, și nu este posibil. Ați descoperit asta? Nu poți să faci pace cu ei. Nu poți să faci pace cu ei. Adică, uneori nu știi ce mai este de făcut. Ai încercat tot ce se poate face și nu se rezolvă. Așadar, ești mângâiat de ceea ce spune aici „Dacă este cu putință” și chiar Duhul Sfânt a știut că acest lucru nu este întotdeauna cu putință. „Întrucât atârnă de voi”. De ce? Pentru că este nevoie de doi ca să fie făcută pacea, nu-i așa? Așadar, dacă este posibil, întrucât ține de tine, să nu lași niciodată conflictul să pornească de la tine. Niciodată. Întotdeauna să faci pace. Și să nu-ți pese dacă ei sunt corecți sau nu în ce privește condamnarea lor, tu să faci pace. Din partea ta, fă pace! Să nu alegi conflictul.

Acum spune „întrucât atârnă de voi.” Acum, această afirmație este foarte importantă pentru mine, pentru că uneori este foarte dificil să știu cât de departe să merg. Poate spui: „Ei bine, dacă vreau într-adevăr să fac pace aici, trebuie să compromit adevărul. Trebuie să dau înapoi. Acest om va fi furios pe mine dacă nu-mi schimb doctrina sau dacă nu spun că am greșit, sau dacă nu spun că el are dreptate, sau orice altceva de felul acesta.” Trebuie să te întorci la afirmația: „întrucât atârnă de voi.”

Și aici sunt câteva lucruri în care atingi limita și care nu sunt negociabile. Vom avea pace. Voi face tot ce pot ca să am pace cu tine, cu excepția compromiterii a ceea ce cred ca fiind adevărul, așa-i? Acest lucru nu-l voi face. Nu voi face asta. Și dacă acest lucru îmi ceri să-l fac, nu-l voi face. „Întrucât atârnă de mine” atât cât pot face - iar singurul lucru pe care nu-l pot face este să încalc Cuvântul lui Dumnezeu – dar „întrucât atârnă de mine” voi face, asta voi face.

Chiar și Isus a spus: „Uitați, am venit – Prințul păcii – dar nu ca să aduc pacea, ci sabia. Știu că în timp ce unora le voi aduce pacea, altora le voi aduce sabia.” Și apoi a spus: „Am venit să aduc vrăjmășie între om și casa lui: mamă, fiică, tată, fiu.” Cunoașteți acest pasaj, Matei 10:34-36. Isus a spus: „Știu că vor veni vremuri când chiar dacă am venit în pace, nu pot aduce pacea, și nu voi compromite adevărul.” Așadar „întrucât atârnă de voi”, până la punctul de compromis „și dacă este cu putință” – iată care este gândul central „trăiți în pace cu toți oamenii.” Trăiți în pace cu toți oamenii. Căutați să fiți împăciuitori.

Lumea este plină de oameni care fac probleme, nu-i așa? Pur și simplu oameni care distrug pacea, oameni iritanți, care pur și simplu irită. Însă „înțelepciunea care vine de sus”, spune Iacov 3:17 „Înțelepciunea care vine de sus este întâi curată, apoi pașnică.” Îmi place mult asta. Imediat lângă curăție este ce? Pacea. Tu ești un făcător de pace sau un făcător de necazuri? Să nu fii un cauzator de necazuri. Caută pacea. Caută pacea.

Aș dori să vă ofer o ilustrație. Deschideți-vă Biblia la Judecători 14. O să vă placă. Sper că v-a plăcut până acum, dar acum cu siguranță o să vă placă. Cunoașteți relatarea despre Samson, Judecători 14. Se află după Geneza, Exodul, Leviticul, Numeri, Deuteronomul, Iosua, Judecători.

Și aș dori să vă ofer o imagine despre un om care nu a știut ce înseamnă să fie un om al păcii și să vedeți ce s-a întâmplat. A întors rău pentru rău. Este o relatare incredibilă. Era o cetate mică în țara lui Israel, chiar la granița dintre Dan și Iuda, o cetate numită Țoreea, Ț-O-R-E-A. Țoreea era cam la 24 de km de Ierusalim, localizată în ținutul de jos al lui Israel. În acel loc era un om pe nume Manoah. Soția lui Manoah care fusese stearpă acum a născut un copil, un copil pe nume Samson, care trebuia să fie nazireu, adică nazir „despărțit”, să fie separat întreaga lui viață. Nu trebuia să-și taie părul. Nu trebuia să bea vin, băuturi tari. El trebuia să-şi trăiască viața foarte atent la ce face. El nu trebuia să se atingă de vreun cadavru, toate aceste lucruri sunt parte a jurământului de nazireat, cu privire la separare. El trebuia să izbăvească pe Israel de filisteni.

Acum, filistenii au asuprit pe Israel. Țoreea era o cetate israelită. La o oră depărtare de mers pe jos era un sat filistean pe nume Timna, cam la 6 km. Așadar, filistenii au invadat acel teritoriu, ei erau la 6 km depărtare de acest sat și la mai puțin de 30 km de Ierusalim, ei au ocupat acel ținut. Erau o mare amenințare pentru Israel. Chiar dacă era o oarecare pace în acea vreme, amenințarea lor era puternică, așadar, Dumnezeu a ridicat pe acest om pe nume Samson ca să-i judece pe filisteni.

Vă rog să observați capitolul 14:1. Samson s-a coborât la Timna. Aceasta a fost prima lui greșeală. Nu a avut ce să caute în satul filistean. Însă el avea o problemă. Îi umblau ochii după femei. Și a văzut o femeie din Timna, o fată din fetele filistenilor. A văzut-o pe această tânără acolo, și din ce înțeleg despre modul cum se îmbrăcau oamenii acolo, nu puteai vedea mare lucru. Dar orice a văzut, i-a plăcut. S-a întors și a spus tatălui său și mamei sale: „Am văzut o femeie în Timna.” Acest om are o problemă. El merge și vede o femeie și devine preocupat de acest aspect, se întoarce și spune: „O vreau de nevastă.”

Destul de hotărât, nu-i așa? Însă dacă fiul tău este Samson, nu vrei să-l superi, așa-i? „Tatăl său şi mama sa i-au zis: „Nu este nicio femeie între fetele fraților tăi şi în tot poporul nostru, de te duci să-ţi iei nevastă de la Filisteni, care sunt netăiați împrejur?”” Adică, nu poți găsi o fată evreică drăguță, trebuie să te căsătorești cu o filisteancă? Trebuie să încalci tradiția? Trebuie să dai peste cap familia? Cum o să ne înțelegem cu cuscrii? Ce fel de treabă este aceasta?

Ei bine, el este un om insistent. „Şi Samson a zis tatălui său: „Ia-mi-o, căci îmi place.”” Deci, Samson vede o femeie filisteancă. și o vrea. Versetul 4 spune: „Tatăl său şi mama sa nu ştiau că lucrul acesta venea de la Domnul: căci Samson căuta un prilej de ceartă din partea Filistenilor. În vremea aceea Filistenii stăpâneau peste Israel.” Aici este o întorsătură ciudată a narațiunii.

Nu se referă la faptul că de la Domnul venea pofta lui Samson după o femeie filisteancă. Ci spune că venea de la Domnul faptul că Domnul urma să folosească pofta lui Samson pentru scopul Său, iar din pofta lui Samson și haosul pe care l-a adus, Dumnezeu în cele din urmă va aduce nimicirea filistenilor. E ca și cum ar spune că Dumnezeu Își va împlini scopul fie că este neprihănit, fie că nu este neprihănit. Cu mult mai bine ar fi fost dacă Samson ar fi acționat cu neprihănire și ar fi judecat ca reprezentant al lui Dumnezeu, ar fi fost binecuvântat, decât să se poarte ca un om păcătos și să fie zdrobit și să moară orb. Însă el a ales.

Așadar, versetul 5 spune: „Samson s-a pogorât împreună cu tatăl său şi cu mama sa la Timna. Când au ajuns la viile din Timna, iată că i-a ieșit înainte un leu tânăr mugind. Duhul Domnului a venit peste Samson; şi, fără să aibă ceva în mână.” A prins leul și l-a rupt în două și nici măcar nu le-a spus părinților. Ei trebuie să fi fost altundeva, iar el s-a abătut din traseu când acest lucru a avut loc și a sfâșiat pe leu, apoi „s-a pogorât şi a vorbit cu femeia aceea, şi ea i-a plăcut.”

Apoi în versetul 8: „După câtva timp, s-a dus iarăși la Timna ca s-o ia, şi s-a abătut să vadă hoitul leului.” S-a dus pe același drum, 6 km până în satul Timna, unde era această fată filisteancă. S-a coborât să o ia și a văzut hoitul care era încă acolo și „un roi de albine era în hoit și miere.” Albinele au roit în hoit. Desigur, a luat mierea în mâini și a încălcat jurământul de nazireat, atingându-se de o mortăciune, a început să mănânce mierea. „Când a ajuns la tatăl său şi la mama sa, le-a dat, şi au mâncat şi ei din ea. Dar nu le-a spus că luase mierea aceasta din trupul leului. Tatăl lui Samson s-a pogorât la femeia aceea.” De asemenea, s-a coborât, sper, cu gândul să anuleze totul. Dar când a ajuns acolo „a făcut un ospăț, căci aşa făceau tinerii. Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăși, care au stat împreună cu el.”

Au invitat treizeci de tineri. Cred că au crezut că trebuia să fie păzit. Se prea poate că avea o statură impunătoare. „Cum l-au văzut, au poftit treizeci de tovarăși, care au stat împreună cu el.” Se prea poate ca aceștia să fie paznici ca Samson să nu distrugă locul acela. Cu siguranță că era un om masiv. „Samson le-a spus: Vă voi da o ghicitoare” și ghicitorile erau o parte însemnată a distracției din acea vreme. Ce altceva mai puteau face? Fără TV, fără nimic, așadar le spui o ghicitoare, sau niște glume, iar oamenii obișnuiesc să socializeze și astfel le spui niște ghicitori.

Și el spune: „Dacă mi-o veţi ghici în cele șapte zile ale ospățului, şi dacă o veţi dezlega, vă voi da treizeci de cămăși şi treizeci de haine de schimb.” Acum, aceasta însemna îmbrăcăminte interioară și exterioară, iar termenii folosiți indică faptul că această îmbrăcăminte era de clasă superioară, bine îmbrăcați, erau niște haine scumpe. El spune: „Vă voi da la toți o nouă garderobă dacă îmi veți ghici ghicitoarea.” Un risc foarte scump. „Și dacă nu puteți, atunci voi îmi veți da o nouă garderobă, treizeci de haine de schimb. Ei au spus „Spune-ne ghicitoarea. Ne descurcăm.” S-au gândit la ea o săptămână.

Și ghicitoarea era „Din cel ce mănâncă a ieșit ce se mănâncă, şi din cel tare a ieșit dulceață”. Timp de trei zile s-au străduit și nu au aflat răspunsul. Însă ceea ce s-a întâmplat a fost că după a șaptea zi, după ce o săptămână întreagă a trecut – nunțile aveau loc timp de o săptămână. Vă amintiți că de mai multe ori este spus că în ultima zi totul era strâns, toți plecau și avea loc consumarea căsniciei. „Înduplecă pe bărbatul tău să ne dezlege ghicitoarea; altfel, te vom arde, pe tine şi casa tatălui tău.” Te vom arde dacă nu ne dai răspunsul. Era o presiune foarte mare asupra unei tinere. S-a speriat. Acum, nu știu, i-au spus acest lucru în a șaptea zi, însă se poate să-i fi spus tot în timpul celor șapte zile. Textul ne lasă să înțelegem că i-au spus în toate zilele și în cele din urmă în a șaptea zi i-au spus „Te vom arde.” Aceasta este partea pe care au adăugat-o. „Află de la el răspunsul” – iar în a șaptea zi au spus – „astfel te vom arde dacă nu ne spui.”

Așadar, s-a dus la el și a plâns tot timpul. „Tu mă urăști. Nu mă iubești.” Parcă poți auzi văicăreala, ca un robinet care picură, iar Samson, urma să se căsătorească cu ea. El vrea să aibă o lună de miere frumoasă. El vrea să se sfârșească această văicăreală. „Nu mă iubești, dacă m-ai iubi mi-ai spune răspunsul. Ai spus o ghicitoare și nu-mi spui și mie răspunsul.” Iar el spune: „Nu l-am spus tatălui meu și mamei mele. Nimeni nu știe. De ce ți-aș spun ție?” Însă acest lucru doar înrăutățește situația. Și ea începe să plângă și plânge tot timpul. Puteți să vă imaginaţi – ce deranj!

Dar, la finalul versetului 17 ea le spune, le dă răspunsul. Urmau să o ardă pe ea și pe tatăl ei. În cele din urmă Samson i-a spus. I-a dat răspunsul. Ea le spune lor. Samson a trebuit să le spună. De ce? Nu a rezistat. O femeie care se văicărește este mai rea decât o armată care atacă. Oh, era furios! Era așa de furios că versetul 19 spune: „s-a pogorât la Ascalon – a venit puterea peste el - Acolo a ucis treizeci de oameni și le-a luat hainele.”

Ascalon este o cetate la 40 km. S-a dus și a parcurs 40 de km. De ce? Nu a vrut să facă acest lucru acolo. Ei ar fi știut unde se află el. Așadar, s-a dus într-o altă cetate, a omorât 30 de oameni, le-a luat hainele, le-a adus și le-a dat oamenilor. Știți ce s-a întâmplat cât a fost plecat? Iată aici pe viitoarea lui soție sărmană și care s-a văicărit stând la altar cât el a fost plecat să omoare 30 de oameni. A plecat 40 km. Nu știu cât timp a fost plecat, mult timp.

Așadar, ea este la altar cu tatăl ei rușinat, iar el o căsătorește cu cavalerul de onoare. Așa-i. Versetul 20 spune: „Nevastă-sa a fost dată unuia din tovarășii lui, cu care era prieten el.” Ea nu poate să stea pur și simplu acolo, suferind la altar. Ei au toate pregătirile făcute. Nu poți trece prin asta din nou, este prea scump, așadar căsătorește-o! Așa că au căsătorit-o cu cavalerul de onoare.

El se întoarce. Vine când e vremea recoltei și spune „Ah.” Îi aduce un ied, știți. Și spune „Vreau să intru la nevasta mea”, în sfârșit luna de miere. Iar tatăl ei i-a spus: „Nu. Nu poți intra. Am crezut că o urăști, așadar, am dat-o prietenului tău. Iată, aici este sora ei mai tânără.”

De ce i-ai spus asta? Ai uitat cine era el? Acesta este Samson. Nu vrei să fie nervos pe tine, așadar, dacă mai ai o fată „Iată, iată, iată.” Tocmai a omorât 30 de oameni, iar tatăl spune: „Ia-o. Ia-o.” Ei bine, acum Samson este foarte nervos. El nu e nervos numai pe cei care i-au aflat ghicitoarea, acum este nervos pe filisteni și pentru că au pus presiune asupra fetei și tatălui ei. Așadar, este nervos, merge și prinde 300 de vulpi, versetul 4, le leagă de cozi și pune câte o torță în cozi. Iată cruzime faţă de animale. Aprinde torțele și le dă drumul prin câmpuri.

Apropo, acest lucru era unul obișnuit pe care îl făceau oamenii în acea vreme. Dacă vrei să faci un rău dușmanului tău, atunci îi dai foc la porumbul sau grâul lui, aceasta fiind o răzbunare. Acum are loc răzbunarea. S-a răzbunat pentru ghicitoare prin faptul că a omorât 30 de filisteni. I-au luat nevasta, așa că arde câmpurile filistenilor. Omul este într-o misiune de răzbunare. Este de necrezut prin ce au trecut aceste sărmane vulpi.

În versetul 6 filistenii au întrebat: „Cine a făcut asta?” Ei au spus „Samson, ginerele timneanului”, ceea ce de fapt nu era „pentru că acesta i-a luat nevasta şi a dat-o tovarășului lui.” Filistenii au fost atât de furioși pe ce a făcut, că s-au dus și a ars pe tată și pe fiică. Nu are niciun sens. De ce nu s-au dus după Samson? Să fim serioși! Atât au putut să se apropie cel mai mult de Samson încât să o ardă pe acea femeie și pe tatăl ei, așa că i-au ars pe amândoi. Samson le-a spus: „Aşa faceți? Nu voi înceta decât după ce mă voi răzbuna pe voi”. I-a bătut aspru, pe spate şi pe pântece.” Aceasta este o expresie din ebraica veche care înseamnă: „măcel total, din cap până în picioare”.

Și când a terminat de bătut, s-a dus la o stâncă. De ce? pentru că a avut nevoie să se odihnească. Și atunci filistenii au venit împotriva lui. Oh, răzbunarea escaladează! Și știți ce s-a întâmplat mai departe? Venise la stâncă și 3000 de oameni s-au coborât acolo unde era, în versetul 11. Ei i-au spus în versetul 13: „Nu; vrem numai să te legăm şi să te dăm în mâinile lor, dar nu te vom omorî.” Şi l-au legat cu două funii noi, şi l-au scos din stâncă. Când a ajuns la Lehi, Filistenii au început să strige de bucurie înaintea lui. Atunci Duhul Domnului a venit peste el. Funiile pe care le avea la brațe s-au făcut ca niște fire din in ars în foc, şi legăturile i-au căzut de pe mâni. El a găsit o falcă de măgar neuscată încă” – una neuscată care nu se putea rupe ușor, de la un măgar cred că mort recent - „a întins mâna şi a luat-o şi a ucis cu ea o mie de oameni. Şi Samson a zis: „Cu o falcă de măgar, o grămadă, două grămezi; Cu o falcă de măgar, am ucis o mie de oameni””. Un cântecel drăguț despre un masacru.

Și toate acestea au avut loc datorită răzbunării. Tot acest lucru nu are nimic de-a face cu represaliile. „După ce a isprăvit de vorbit, a aruncat falca din mână – a aruncat-o. Şi locul acela s-a numit Ramat-Lehi (Aruncarea fălcii). Fiindu-i foarte sete, a zis: „Am să mor de sete.” Ajungi să-ţi fie sete după ce omori 1000 de oameni. A fost o muncă imensă. Și Domnul i-a dat niște apă. „Samson a fost douăzeci de ani judecător în Israel pe vremea Filistenilor.”

Știți ce s-a întâmplat după aceasta? A văzut o altă femeie. Știți restul relatării? I-a plăcut de ea, de asemenea, iar filistenii l-au vrut atât de mult mort, și au știut că îl pot avea, pentru că slăbiciunea lui erau femeile. Așadar, ajung la Dalila, și au spus „Află de unde-i vine puterea.” În cele din urmă, el mărturisește, nu-i așa? Cunoașteți relatarea.

Însă înainte de aceasta a mai făcut câteva lucruri uimitoare. Nu am timp să vă relatez întreaga povestire. A luat porțile unei cetăți și a mărșăluit cu ele în mâini. Adică făcute din grinzi uriașe de lemn acoperite cu metal și a mers cam 45 km pe deal cu ele. Asta este în capitolul 16.

Însă acea femeie l-a făcut să mărturisească, iar filistenii au venit și au spus „L-am prins.” I-au scos ochii și l-au orbit, i-au tăiat părul și l-au pus să învârtă la râșniță. În cele din urmă, i-a crescut părul. Vă amintiți că a fost dus în templul filistean și a spus „Lasă-mă să mă sprijin de stâlpi, ca să mă odihnesc.” A dărâmat stâlpii. Probabil au fost vreo 20 000 de filisteni, inclusiv el, de asemenea, care au fost omorâți atunci. Ideea este că răzbunarea nu se termină decât atunci când toți cei care sunt implicați vor muri. Este cea mai măreață ilustrație a nebuniei răzbunării consemnată pe paginile Sfintei Scripturi.

Acum, având aceste lucruri în minte să ne întoarcem la Romani. În Romani 12:19 Pavel spune: „Preaiubiților – este un strigăt sensibil și serios. Preaiubiților, nu vă răzbunați singuri!” Să nu faceți asta. Să nu faceți asta. Să nu faceți voi dreptate. Cuvântul înseamnă literalmente „a pedepsi”, ekdikeō. Să nu fiți voi cei care îi pedepsiți pe oameni pentru răul lor. Nu sunteți chemați la așa ceva. Însă priviți la aceasta: „ci lăsaţi să se răzbune mânia lui Dumnezeu – la ce se referă? La mânia lui Dumnezeu – căci este scris – Deut. 32:35 – „Răzbunarea este a Mea; Eu voi răsplăti” zice cine? Domnul.” Lasă-L pe Domnul să facă asta. Să nu o faci tu!

Să nu întorci tu rău pentru rău. Să nu te răzbuni. Să nu pedepsești pe cineva. Lasă loc mâniei lui Dumnezeu, pentru că este scris „Răzbunarea este a Mea, eu voi răsplăti – zice Domnul.” Lasă-L pe Domnul să o facă. Aceasta este promisiunea lui Dumnezeu. El va judeca păcatul. Niciun păcătos, credeți-mă, nu va scăpa de pedeapsa lui dreaptă, adevărat? Nu simt vreo nevoie să mă răzbun. Nu simt vreo nevoie să pedepsesc pe cineva. Nu trebuie să mă răzbun. Dumnezeu face asta. Dumnezeu Se îngrijește de asta. Dumnezeu este un Dumnezeu drept, citiți Naum capitolul 1, Habacuc capitolul 1, Psalmul 37, Psalmul 94. Dumnezeu va răsplăti răul.

Ci mai degrabă, versetul 20 „Dimpotrivă: dacă îi este foame vrăjmașului tău, dă-i să mănânce; dacă-i este sete, dă-i să bea.” Să nu te răzbuni. Ajută-l. Ajută-l. Poate spui: De ce? „Căci dacă vei face astfel, vei grămădi cărbuni aprinși pe capul lui.” Această frază este fascinantă. Vreți să știți de unde vine? Este un lucru oarecum necunoscut. Am avut ceva dificultăți ca să aflu. Nu mulți comentatori vorbesc despre ea, dar a fost un ritual vechi egiptean care a fost cunoscut în lumea veche. Când un om în cultura egipteană voia să-și demonstreze rușinea public, vina sa în public, când dorea să arate un duh de pocăință, atunci purta pe capul lui o oală cu cărbuni aprinși, care presupuneau că reprezintă durerea fierbinte a rușinii. Iar Pavel spune că atunci când îți tratezi dușmanul cu dragoste și îl hrănești, și îi stingi setea, îi faci să-i ardă capul și să se rușineze pentru răul făcut. Ați înțeles asta? Îl faci să simtă rușine, o rușine arzătoare. Versetul 21: „Nu te lăsa biruit de rău, ci biruiește răul prin ce? Prin bine.” Așa arată un creștin deosebit. Acest lucru este specific creștin. Cuvântul a birui este nikaō. Avem Nike, proiectilele Nike, încălțămintea Nike, care înseamnă „victorie.” Fii biruitor, fii cuceritor, biruiește răul făcând bine. Să nu fii o victimă. Fii un învingător. Destul de practic, nu-i aşa?

Permiteți-mi să rezum, ați fost foarte răbdători în seara asta. Permiteți-mi să rezum cu o mică recapitulare. Ascultați cu atenție și urmăriți șirul logic. Ce este un creștin și cât de diferit ar trebui să trăim ? Iată. Începem cu dragostea curată, urând răul, ținând cu fermitate de ceea ce este bine; cu smerenie, fiind preocupaţi de alții cu afecțiune, entuziasmați, în clocot, slujind Domnului cu efort maxim. Și când vine împotrivirea inevitabilă faţă de această slujire, o înfruntăm cu speranță și cu bucurie, și cu rugăciune plină de credință. Și când îi vedem pe alții care sunt în același fel de încercări, îi ajutăm și împărtășim din posesiunile noastre și ne deschidem casele față de toți cei care au nevoie.

Când întâlnim împotrivire în slujirea noastră față de Cristos, îi binecuvântăm pe aceia care ni se opun și care ne persecută. Și ne bucurăm de bucuria altora și suferim pentru suferința altora. Nu avem nicio dorință pentru prestigiu personal. Nu căutăm nici poziție și nici titlu. Nu îi avem în vedere doar pe cei care sunt într-o poziție superioară față de noi, ci iubim în mod egal părtășia cu cei care sunt la cel mai de jos nivel, apoi suntem caracterizați de smerenie care nu cunoaște niciun fel de aristocrație intelectuală și socială. Chiar față de aceia care ne rănesc, nu întoarcem răul față de ei, ci dorim să-i cucerim cu binele, indiferent ce ne-au făcut; și lăsăm orice răzbunare, orice judecată și orice pedeapsă în seama lui Dumnezeu.

Și la final, suntem biruitori. Suntem câștigători. În acest fel spune Pavel că justificarea ne influențează viața.

Să ne plecăm în rugăciune

Oh, Tată, Îți mulțumesc pentru timpul înviorător din Cuvânt pe care l-am avut în această seară. Îți mulțumesc pentru acești oameni minunați care au venit cu inimile deschise ca să asculte și să învețe. Binecuvântează-i! Și ne rugăm, oh, Doamne, ca într-un fel cu totul special, aceste lucruri să fie aplicate pentru fiecare din noi ca să trăim pentru lauda și slava Ta, de dragul lui Cristos. Amin.

SFÂRȘIT